Sunteți pe pagina 1din 67

TEORIA UMANISTĂ A

PERSONALITĂŢII
Prof. Dr. Mihai Aniţei
Carl Rogers (1902-1987)
Personalitatea din perspectiva lui Carl Rogers
• În paralel cu Freud, aproape în aceeași perioadă, mulți
cercetători din psihologie nu au fost de acord cu viziunea
acestuia despre natura și comportamentul omului
(Daniels, 1982; Nicholson, 2007).
• Aceștia şi-au argumentat poziția prin faptul că ființa
umană este ghidată și de structuri mult mai complexe
decât instinctele și pulsiunile de natură sexuală. Toți marii
cercetători care au îmbrățișat această viziune au format
teoria umanistă asupra personalității.
• Gordon Allport
• Carl Rogers
• Abraham Maslow
• Cel mai important și recunoscut cercetător care a studiat
personalitatea umană din perspectivă umanistă este Carl Rogers
(Rogers, 1957).
• Deși la vremea sa principalul trend în psihologie era psihanaliza,
Rogers nu a fost de acord cu principiile acesteia și mai ales cu partea
practică, cu modalitatea de abordare a psihanalizei în psihopatologiei.
• Rogers era de părere că un psihoterapeut psihanalist nu poate face
prea mult bine atunci când urmează niște etape foarte stricte,
ghidându-l pe pacient spre direcții bine stabilite și așteptând de la
acesta anumite răspunsuri și comportamente pentru a considera că
starea sa s-a ameliorat.
• În concepția lui Rogers, persoana în cauză este singura care trebuie
să știe cum trebuie să fie pentru a fi o persoană normală, sănătoasă
și împlinită.
• Rolul central în teoria rogersiană despre personalitate îl
ocupă conceptul de auto-actualizare (Wickman și
Campbell, 2003).
• Prin auto-actualizare, Rogers înțelege tendința înnăscută
a individului de a-și dezvolta tot ceea ce ține de potențialul
constructiv și sănătos al ființei umane (Ewen, 2003).
• Conform teoriei rogersiene, tendința de auto-actualizare
cuprinde atât comportamente determinate de intenția de
reducere a instinctelor (drive-reduction behaviors) cât si
comportamente determinate de creșterea în intensitate a
instinctelor, precum curiozitate sau creativitatea.
• În concepția lui Rogers, toate persoanele au nevoie de
valorificare, respect și afectivitate din partea oamenilor
care le sunt apropiați. Acest aspect este denumit nevoia
de apreciere pozitivă.
• Nevoia de apreciere pozitivă din partea apropiaților este
o nevoie înnăscută care se manifestă pe durata întregii
vieți.
• Astfel, conform lui Rogers, modul în care cei apropiați
nouă ne percep, influențează puternic propria percepție
despre noi înșine. Prin urmare, încercarea de a satisface
nevoia de apreciere pozitivă reprezintă principala barieră
împotriva fenomenului de auto-actualizare.
Structura personalității în teoria rogersiană

• Conform teoriei rogersiene, procesul de auto-actualizare


nu are de-a face cu trecutul și copilăria persoanei. Rogers
recunoaște importanța copilăriei în formarea personalității
adulte, însă nu este de acord cu afirmaţia potrivit căreia
comportamentele umane sunt determinate de aspecte ce
țin de trecut.
• Astfel, el este de părere că nevoile și dorințele prezente
ale individului nu își au originile în trecut, fiind singurele
nevoi ce trebuie satisfăcute. Această abordare a fost
denumită de Rogers abordarea organistă.
• Abordarea organistă ocupă rolul central în teoria despre
personalitatea umană a lui Rogers, fiind de părere că
procesul de actualizare implică întreg organismul
uman.
• Conform lui Rogers, personalitatea umană poate fi
explicată cu ajutorul următoarelor concepte cheie:
• Experiența. Rogers este de părere că fiecare individ se
află în centrul propriei existențe și experiențe interioare,
experiență ce nu poate fi niciodată percepută și înțeleasă
perfect de nimeni altcineva (Schultz și Schultz, 2004).
• Experiența reprezintă tot ceea ce este accesibil conștiinței
unei persoane într-un anumit moment așa cum sunt
gândurile, emoțiile sau percepțiile. Tot în spectrul
experienței se încadrează și trebuințele și nevoile
personale.
• Doar o mică parte din întreaga experiență este percepută
conștient, cea mai mare parte a experienței este compusă
din stimuli și elemente care se află în afara câmpului
conștient, acestea fiind foarte asemănătoare cu
percepțiile subliminale din teoria lui Carl Jung (Ewen,
2003).
• Rogers atribuie o importanță semnificativă vieții psihice
inconștiente, consideră că experiența este construită prin
analize logice și cauzale, iar pentru a clarifica această
afirmație oferă și câteva exemple.
• El afirmă că, atunci când inițial vedem un recipient care
conține o pudră albă ca fiind sare, după ce îl gustăm și
observăm că este dulce, ne schimbăm percepția și
considerăm că este zahăr (Ewen, 2003).
• De asemenea, Rogers este de părere că modalitatea
oamenilor de a interpreta realitatea este mult mai
importantă decât realitatea obiectivă în sine, oferind și un
exemplu clarificator.
• Atunci când un copil mic este luat în brațe de un adult cu
o atitudine foarte caldă și blândă, dar care este străin,
copilul percepe situația respectivă ca pe una
amenințătoare, în concluzie resimțind teamă și tensiune
(Ewen, 2003).
• Astfel, modalitatea unică în care fiecare persoană
percepe realitatea este mai importantă în funcționarea și
adaptarea la mediu a persoanei respective decât
realitatea obiectivă în sine.
• Alt termen cheie în teoria rogersiană este procesul de
evaluare organist. Acest termen se referă la faptul că
oamenii nu trebuie să învețe și să deprindă ceea ce
reprezintă actualizare sau ce nu reprezintă actualizare.
• Astfel, plecând de la aspectele inconștiente ale
experienței, prezentate anterior, există o tendință
înnăscută de a evalua în mod pozitiv tot ceea ce noi
percepem ca fiind autoactualizator și de a evalua negativ
ceea ce percepem a fi nonactualizator.

• Acest proces este denumit în teoria rogersiană procesul
de evaluare organist. Persoana percepe tot ceea ce este
bun pentru ea, tot ceea ce îi provoacă satisfacție ca fiind
aducător de actualizare.
• Pentru Rogers, acesta este unul dintre cele mai pline de
semnificație și cele mai fine mecanisme ale personalității
umane, considerând că, cu ajutorul acestor aspecte
inconștiente ale experienței umane, este influențată
semnificativ viața conștientă, fiind astfel determinate
activitățile, planurile și deciziile persoanei.
• Conceptul de sine. Conform teoriei rogersiene a
personalității, copilul mic fiind ghidat de tendința de
actualizare își mărește câmpul experiențial și începe să se
perceapă ca fiind o entitate totalmente separată.
• Rogers a identificat două dimensiuni ale sinelui: conceptul
de sine şi sinele ideal. În opinia sa, conceptul de sine este
în întregime conștient și reprezintă partea cea mai de
suprafață a personalității.
• Conceptul de sine include toate aspectele definitorii pentru
o persoană precum şi toate experienţele de care este
conştientă. Conceptul de sine, aşa cum este el considerat
în teoria lui Rogers, este un concept delimitat de sinele
organic (Feist şi Feist, 2008).
• Spre exemplu, o parte fizică a persoanei, aşa cum este
zona abdominală, este parte a sinelui fizic, însă nu şi a
sinelui ca şi concept rogersian. Din moment ce zona
respectivă nu este percepută constant şi conştient de
către persoană, nu reprezintă o componentă a sinelui
fizic.
• Pentru a putea considera o parte a sinelui organic ca fiind
parte a conceptului de sine este nevoie ca acea parte,
zona abdominală spre exemplu, să fie caracterizată de
durere şi disconfort pentru ca atenţia persoanei să fie
captată de acea zonă, astfel încât să devină conştientă.
• Totuşi, definitivarea sinelui nu duce la imposibilitatea
schimbării unei persoane, ci, mai degrabă, face această
schimbare să fie foarte dificilă, aceasta fiind posibilă
numai într-un context în care persoana este acceptată
necondiţionat de ceilalţi, astfel încât este posibilă
reducerea anxietăţii şi a sentimentului de ameninţare.
• Cel de-al doilea subsistem al sinelui este reprezentat de
sinele ideal. Sinele ideal este definit ca fiind modalitatea
unei persoane de a percepe sinele într-o manieră
idealistă, aşa cum doreşte persoana să fie. Sinele ideal
este format din caracteristicile şi atributele pe care o
persoană doreşte să le posede.
• Existenţa unei diferenţe semnificative între conceptul de
sine şi sinele ideal duce la apariţia incongruenţei, iar prin
urmare la formarea unei personalităţi dezorganizate.
• Astfel, în teoria rogersiană, persoanele considerate a fi
sănătoase din punct de vedere psihologic şi dezvoltate
armonios, au cele două subsisteme ale sinelui aproape
identice.
• Specific conceptului de sine şi sinelui ideal este
conştientizarea (awareness). În teoria rogersiană, fără
existenţa conştientizării, nu am putea vorbi despre
conceptul de sine şi sinele ideal. Prin conştientizare,
Rogers înţelege „reprezentarea simbolică a unei porţiuni
din experienţa noastră”.
• Rogers a identificat trei niveluri de conştientizare.
Primul nivel este denumit ignorarea sau negarea. Unele
experienţe şi evenimente din viaţa noastră sunt percepute
sub pragul conştiinţei, astfel încât sunt ignorate sau
negate, cu alte cuvinte, nu suntem conştienţi de existenţa
lor.
• Un exemplu de ignorare este atunci când o persoana
merge pe o stradă foarte aglomerată, unde există
numeroşi stimuli de tip vizual şi auditiv, însă, deoarece ea
nu îi poate surprinde pe toţi, preferă să îi ignore,
continuându-şi drumul.
• Al doilea nivel este cel al experienţelor corect percepute
de către persoană. Acest tip de experienţe sunt acceptate
de către persoană, fiind integrate cu uşurinţă la nivelul
conceptului de sine, deoarece reprezintă experienţe lipsite
de ameninţare ce se află în congruenţă cu conceptul de
sine al persoanei.
• Spre exemplu, un pianist care are o foarte mare încredere
în abilităţile sale, atunci când este complimentat de un
prieten cu privire la felul în care cântă, va accepta în mod
deschis aceste laude, admiţând conţinutul acestei
experienţe la nivelul conceptului de sine.
• Al treilea nivel de conştientizare se referă la experienţele
care sunt percepute într-o formă distorsionată. Atunci
când experienţele pe care le trăim nu sunt congruente cu
conceptul nostru de sine, sunt distorsionate pentru a
putea fi asimilate la nivelul sinelui.
• Spre exemplu, dacă pianistul din exemplul de mai sus ar fi
primit aceleaşi complimente, în urma prestaţiei sale, de la
un coleg de breaslă şi nu de la un prieten, este posibil să
fi reacţionat total diferit.
• În această situaţie, nu ar mai fi rezonat cu ceea ce afirmă
interlocutorul său, punându-şi întrebări de tipul “De ce
doreşte să mă laude această persoană?”.
• Experienţa trăită poate fi distorsionată şi asimilată la
nivelul sinelui astfel încât pianistul să afirme că este o
persoană care nu are încredere în colegi de breaslă ce
afişează o postură falsă cu scopul de a-l păcăli, când, de
fapt, inteţiile colegului său au fost autentice.
• Un alt aspect important cu privire la conştientizare este
negarea experienţelor pozitive. Exemplul referitor la
pianist, ne arată că nu doar experienţele negative sunt
distorsionate sau ignorate. Acelaşi lucru se întâmplă şi în
cazul multor experienţe pozitive.
• Există persoane care au probleme în a accepta
complimente autentice sau feedback pozitiv, chiar şi
atunci când merită.
• Spre exemplu, un elev care este caracterizat de o
incongruenţă între sinele ideal şi conceptul de sine, atunci
când va obţine o notă mare la o lucrare scrisă îi va fi
imposibil să se bucure de rezultatul obţinut, căutând
argumente precum faptul că materia respectivă este cea
mai uşoară din toată programa sau că restul colegilor nu
s-au pregătit pentru evaluare, când în realitate, este în
totalitate meritul său, aceasta fiind o experienţă pozitivă
ce este negată.
• Oamenii tind să distorsioneze experienţele pozitive atunci
când nu au încredere în cel cu care interacţionează sau
pentru că simt că nu le merită.
• Rogers afirmă că personalitatea umană se dezvoltă
armonios atunci când persoana este valorizată de cei
apropiaţi. Un copil, la naştere, are nevoie de ajutor din
partea apropiaţilor pentru a putea creşte.
• Când copilul primeşte acest ajutor, conform teoriei
rogersiene, a fost apreciat pozitiv (positive regard). Prin
urmare, copilul dezvoltă o nevoie constantă de a fi iubit,
plăcut şi acceptat necondiţionat de către cei apropiaţi lui.

Obstacole în dezvoltarea normală a
personalităţii
• Rogers este de părere că procesul de formare a
personalităţii nu este încheiat în toate cazurile cu
definitivarea personalităţii mature şi armonioase,
considerând că există oameni a căror personalitate nu se
dezvoltă în condiţii normale.
• Conform teoriei rogersiene, obstacolele în dezvoltarea
normală a personalităţii sunt reprezentate de
condiţionările valorizante (condiţions of worth),
incongruenţa, defensiva şi dezorganizarea. În
continuare, vor fi prezentate pe scurt aceste caracteristici.
• Condiţionările valorizante se referă la cazul în care
copilul nu se bucură de o apreciere pozitivă
necondiţionată, acesta fiind plăcut şi acceptat doar dacă
satisface aşteptările celor din jurul său. Astfel, aceste
condiţionări devin criteriul după care oamenii acceptă sau
resping experienţele pe care le trăiesc.
• Cu timpul, copilul integrează la nivelul sinelui atitudinile şi
comportamentele de care ceilalţi dau dovadă în raport cu
el, astfel încât va evalua viitoarele experienţe în raport cu
conţinuturile integrate la nivelul sinelui (Feist şi Feist,
2008).
• În cazul în care copilul observă că este iubit şi înţeles,
indiferent de acţiunile sale, acesta va conştientiza că este
acceptat necondiţionat.
• În cazul în care copilul observă că unele din
comportamentele sale sunt acceptate în timp ce altele nu,
atunci va conştientiza că este acceptat condiţionat, astfel
încât în viitor va conştientiza şi asimila doar acele
experienţe ce sunt congruente cu acceptarea
condiţionată, depărtându-se de conceptul său real de
sine, căutând să se angajeze în experienţe şi
comportamente ce satisfac principiul acceptării
condiţionate pentru a se simţi acceptat de cei apropiaţi.
• Încă din copilăria timpurie, copilul este învăţat să îşi
înfrâneze anumite instincte şi opinii şi să copieze
paternuri de comportament ale altor persoane care sunt
considerate a fi dezirabile.
• În teoria rogersiană, asimiliarea la nivelul sinelui a acestor
comportamente ale altora îl îndepărtează pe copil faţă de
sinele său real, creând dezechilibru şi incongruenţă.
• Următorul obstacol ce stă în calea dezvoltării normale a
personalităţii este incongruenţa. Conform lui Rogers,
organismul şi sinele sunt două entităţi diferite care pot să
fie sau să nu, una congruentă cu cealaltă.
• De asemenea, actualizarea se referă la tendinţa naturală
a organismului de a se îndrepta spre împlinire, spre
satisfacţie, în timp ce actualizarea de sine este tendinţa
sinelui de a se îndrepta spre satisfacţie şi împlinire (Ewen,
2003), aceste două tendinţe fiind deseori în dezechilbru
una faţă de cealaltă.
• Dezechilibrul apare atunci când persoana nu percepe
experienţele de tip organistic ca fiind acelaşi lucru cu
experienţele legate de sine. Cu alte cuvinte, dezechilibrul
apare atunci când persoana nu conştientizează
experienţele de tip organistic deoarece par a fi diferite şi
în neconcordanţă cu conceptul de sine (Ewen, 2003).
• În teoria rogersiană, această incongruenţă dintre
experienţele organiste şi experienţele conceptului de sine
reprezintă sursa tulburărilor psihice. Acceptarea
condiţionată, experimentată de către persoană în timpul
copilăriei poate conduce la crearea unui sine fals ce este
bazat pe experienţe distorsionate şi negate.
• Sinele format conţine percepţii distorsionate, ce nu se află
în concordanţă cu experienţele organistice, această
incongruenţă dintre sine şi organism ducând la apariţia
unor comportamente dezorganizate (Feist şi Feist, 2008).
• Rogers este de părere că cu cât această incongruenţă este mai
mare cu atât persoana este mai vulnerabilă. Persoanele sunt
vulnerabile atunci când nu sunt conştiente de existenţa acestei
discrepanţe. Lipsa conştientizării acestei incongruenţe îi face pe
oameni să se comporte în maniere de neînţeles nu doar pentru alţii
cât şi pentru ei înşişi.
• Dacă vulnerabilitatea este creată de neconştientizarea incongruenţei
dintre experienţele de tip organistic şi cele specifice conceptului de
sine, anxietatea apare atunci când persoana este pe cale să
conştientizeze această incongruenţă.
• Rogers afirmă că anxietatea apare deoarece persoana îşi dă
seama că ceva nu este în regulă cu propria persoană. În concepţia
sa, Rogers este de părere că experimentarea anxietăţii în acest
context este un pas în faţă spre dezvoltarea personală (Feist şi
Feist, 2008).
• În teoria rogersiană se consideră că pentru a preveni
dezechilibrul dintre experienţele organiste şi sinele perceput,
oamenii apelează la defensivă.
• Defensiva se referă la încercarea sinelui de a se proteja
împotriva anxietăţii, prin distorsionarea sau negarea
experienţelor ce nu sunt congruente cu conceptul de sine al
persoanei. Principalele mijloace defensive sunt distorsiunea şi
negarea.
• Atunci când se apelează la distorsiune, persoana percepe
conştient experienţele ce nu sunt congruente cu conceptul de
sine, însă le percepe distorsionat, fără a le înţelge
însemnătatea reală pentru a putea fi în congruenţă cu sinele.
Cu alte cuvinte, persoana percepe experienţele aşa cum îşi
doreşte, nu aşa cum sunt experienţele în realitate.
• Atunci când se apelează la negare, persoana nu percepe
la nivel conştient experienţele care nu sunt în concordanţă
cu sinele său. Rogers afirmă că negarea apare mult mai
rar ca modalitate de apărare deoarece, în cele mai multe
cazuri, oamenii distorsionează experienţele ce nu sunt în
concordanţă cu sinele lor.
• În concluzie, atât distorsiunea cât şi negarea au acelaşi
scop, acela de a menţine congruenţa între percepţia
experienţelor organiste şi conceptul de sine, protejând
astfel persoanele în faţa anxietăţii şi tensiunii psihice.
• Ultimul obstacol ce împiedică dezvoltarea personalităţii este
dezorganizarea (Ewen, 2003). Rogers este de părere că
unele comportamente de tip defensiv nu îşi ating obiectivul şi
nu funcţionează în toate cazurile.
• Atunci când defensiva nu ajută la protejarea sinelui, pentru a
se apăra, persoana recurge la comportamente de tip
dezorganizat (psihotice). Comportamentele dezorganizate au
acelaşi scop ca şi cele defensive.
• Prin distorsionare şi negare, persoana nu conştientizează
existenţa unei diferenţe semnificative între experienţele
organiste şi conceptul de sine. Cele două tipuri de
comportamente defensive menţin o funcţionare optimă a
persoanei, aceasta având un compotament liniar şi organizat.
• Rogers a inițiat metoda psihoterapeutică proprie:
• Terapia centrată pe client
• Rogers a susținut necesitatea, dar și posibilitatea cercetării
științifice în psihoterapie
• Modelul de cercetare era de tipul ex-post-facto:
• 1. Evaluarea clientului cu ajutorul unor instrumente adecvate
problemelor pe care le semnalează.
• 2. Ședințe de psihoterapie.
• 3. Evaluarea clientului exact cu aceleași instrumente și
compararea rezultatelor pentru a obiectiva ameliorarea
produsă în urma psihoterapiei.
• 4. Colectarea datelor în vederea validării metodei
psihoterapeutice aplicate.
Abraham Maslow (1908-1970)
Teoria umanistă din perspectiva lui Abraham Maslow

• Un alt mare autor care a tratat personalitatea umană din


punct de vedere umanist, conceptualizându-o relativ
diferit față de Carl Rogers, este Abraham Maslow (1961,
1964).
• Lucrările lui Maslow au fost ghidate în întregime de
viziunea umanistă asupra personalității. Punctele centrale
în teoria sa au fost acelea de a demonstra că viziunea
pesimistă a lui Freud despre ființa umană este una
greșită, iar dorințele, pulsiunile și instinctele interioare ale
oamenilor sunt adaptative, sănătoase și pozitive, însă
sunt foarte fragile și pot fi ușor influențate și schimbate de
către factorii de mediu (Ewen, 2003).
• De asemenea, un punct de referinţă al teoriei sale este
acela conform căruia trebuințele și motivațiile umane
formează o ierarhie (piramida lui Maslow) în care
trebuințele superioare nu devin active și percepute de
către individ până în momentul în care motivațiile
inferioare au fost satisfăcute (Schultz și Shultz, 2004).
• Punctul central al teoriei lui Maslow este reprezentat de
conceptul de actualizare de sine (self-actualization)
(Daniels, 1982). În opinia sa, natura intrinsecă a fiecări
persoane este una pozitivă sau cel puţin neutră. Deoarece
natura intrinsecă a persoanelor este una pozitivă, este
nevoie ca aceasta să se dezvolte pentru ca oamenii să
funcţioneze la capacitate maximă.
• Maslow este de părere că dezvoltarea naturii pozitive a
omului este posibilă doar în cadrul unei societăţi ce îi
oferă condiţiile necesare pentru acest lucru şi care oferă o
mare libertate omului, astfel încât acesta să poată să îşi
exprime, într-o manieră deschisă, dorinţele şi să ia
propriile decizii fără niciun fel de constrângere din partea
societăţii (Ryckman, 2008).
• În cazul în care mediul înconjurător al persoanei este unul
restrictiv, lăsând o libertate de exprimare şi manifestare a
persoanei foarte redusă, personalitatea se va dezvolta
într-o manieră nevrotică, deoarece, deşi toţi oamenii sunt
caracterizaţi de o natură pozitivă, această natură este
foarte fragilă şi foarte influenţabilă de mediul înconjurător.
• Totuşi, deşi natura pozitivă este vulnerabilă, Maslow
consideră că aceasta există pe parcursul întregii vieţi a
individului, principalul său scop fiind acela de a tinde spre
actualizarea de sine.
Dezvoltarea personalităţii în concepţia lui Abraham Maslow

• Elementrul central în opera lui Maslow îl reprezintă ierarhia


trebuinţelor (nevoilor) umane (Maslow, 1970; Erickson, 1973). În
concepţia sa, oamenii sunt caracterizaţi de două mari categorii
de nevoi ce sunt determinate de structura lor internă. Acestea
sunt nevoile bazale şi meta nevoile sau nevoile de
dezvoltare.
• Nevoile bazale sunt orgnaizate într-o formă ierarhică şi sunt
resimţite mai acut, iar satisfacerea lor este percepută ca fiind
una urgentă.
• Deşi nevoile bazale sunt organizate ierarhic, autorul consideră
că există cazuri în care această organizare nu este respectată,
argumentând că există persoane, precum cele creative, a căror
principală dorinţă este să creeze şi să dezvolte lucruri noi, fiind
mai presus de oricare altă nevoie
• În ceea ce priveşte meta trebuinţele, acestea nu sunt
organizate ierarhic. Pentru a merge spre actualizarea de
sine, persoana trebuie, în primul rând, să îşi satisfacă
trebuinţele bazale, apoi să pornească spre îndeplinirea meta
trebuinţelor (Ryckman, 2008).
• Conceptul de ierarhie a nevoilor se referă la faptul că, în
primul rând, trebuie satisfăcute nevoile bazale pentru ca
celelalte nevoi să capete caracter motivator. Spre exemplu,
o persoană ce îşi doreşte (care este motivată) stimă şi
respect sau actualizare de sine înseamnă că are satisfăcute
nevoile fiziologice şi de siguranţă.
• Maslow a identificat următoarele tipuri de nevoi: fiziologice,
siguranţă, dragoste, stimă sau respect şi actualizare de sine.
• Cele mai de bază nevoi ale unei persoane sunt nevoile
fiziologice. Exemple de astfel de nevoi sunt foamea,
setea, nevoia de oxigen, nevoia de odihnă, etc. Această
categorie de nevoi ocupă ponderea cea mai ridicată dintre
toate categoriile de nevoi.
• Persoanele care resimt nevoie de mâncare, îşi doresc în
primul rând să mănânce pentru a-şi satisface această
nevoie, în acest punct, nefiind interesaţi de a-şi face
prieteni sau de a primi respect din partea altora.
• Până în momentul în care nevoia este satisfăcută, oamenii
nu sunt interesaţi de alte aspecte ale vieţii, principala lor
motivaţie fiind aceea de a obţine hrana necesară pentru
satisfacerea nevoii de mâncare.
• Feist şi Feist (2008) afirmă că, în societăţile dezvoltate,
satisfacerea acestei nevoi nu reprezintă o problemă. În
majoritatea cazurilor oamenii au suficientă hrană, iar
atunci când afirmă că le este foame, de obicei se referă la
preferinţe şi gusturi nu la nevoia obiectivă de a mânca.
• Astfel, conform lui Maslow, o persoană a cărei nevoie de
hrană nu este satisfăcută, nu va fi interesată de
particularităţile hranei precum gustul, textura sau mirosul,
important fiind ca hrana să fie comestibilă.
• Atunci când oamenii se confruntă cu nevoi fiziologice
nesatisfăcute, obiectivul principal al existenţei lor este de
a-şi satisface acele nevoi. Astfel, există studii care au
demonstrat că oamenii sunt capabili de aproape orice
pentru a obţine hrană (Mickelsen şi Taylor, 1950, citat în,
Feist şi Feist, 2008).
• Feist şi Feist (2008) afirmă că nevoile fiziologice se
deosebesc de celelalte tipuri de nevoi prin două aspecte.
În primul rând, nevoile fiziologice sunt singurele nevoi
care pot fi satisfăcute complet sau chiar
suprasatisfăcute.
• Un exemplu de nevoie satisfăcută este atunci când o
persoană mănâncă extrem de mult la o masă încât ideea
de mâncare poate să ii producă senzaţia de greaţă. În
aceste cazuri, după ce nevoia a atins pragul optim de
satisfacere, hrana (apa, etc) îşi pierde caracterul
motivaţional.
• În al doilea rând, a doua caracteristică distinctă a nevoilor
fiziologice o reprezintă caracterul recurent, cu alte cuvinte,
satisfacerea acestor nevoi nu este permanentă, după
o perioadă nevoia reapare, astfel încât trebuie din nou
satisfăcută (Maslow, 1970; Feist şi Feist, 2008).
• A doua categorie de nevoi, conform lui Maslow, este cea a
nevoilor de siguranţă.În momentul în care individul şi-a
satisfăcut nevoile fiziologice, devine motivat de
satisfacerea nevoii de siguranţă.
• Această nevoie presupune securitatea fizică, stabilitate şi
dependenţă afectivă, protecţie şi securitate în faţa unor
ameninţări precum terorismul, războiul, boala, haosul sau
dezastrele naturale (Maslow, 1970).
• Spre deosebire de nevoile fiziologice, nevoile de
siguranţă nu pot fi suprasatisfăcute. O persoană nu
poate fi niciodată protejată complet impotriva dezastrelor
naturale spre exemplu. Pe timp de pace, în general,
oamenii îşi satisfac cu uşurinţă nevoia de siguranţă, astfel
încât această nevoie nu este percepută ca o nevoie acută
de majoritatea oamenilor.
• Conform lui Maslow, copiii sunt în general mai motivaţi de
satisfacerea nevoii de siguranţă deoarece în acea
perioadă a vieţii, aceştia percep ca fiind pericole, aspecte
precum întunericul, străinii sau pedeapsa părinţilor.
• De asemenea, unii adulţi sunt mai motivaţi de satisfacerea
acestei nevoi deoarece se confruntă cu unele temeri
iraţionale, existente încă din perioada copilăriei. Această
categorie de oamenii investesc mult mai multă energie pentru
satisfacera acestei nevoi, iar atunci când nu reuşesc acest
lucru apare starea de anxietate de bază (Maslow, 1970).
• Următoarea categorie de nevoie este cea a nevoii de iubire.
Aşadar, după ce individul şi-a satisfăcut nevoile fiziologice şi
nevoile de siguranţă, devine motivat de nevoia de dragoste şi
iubire. În acest punct, individul este interesat în a-şi face
prieteni şi în a fi inclus în diferite grupuri sociale.
• Această categorie de nevoi cuprinde şi nevoia de iubire
erotică şi de a oferi şi primi dragoste şi iubire (Maslow, 1970).
• Conform teoriei lui Maslow, această categorie de nevoi se
manifestă diferit, existând mai multe categorii de persoane în
funcţie de tipul de satisfacere al acestei nevoi.
• O primă categorie este aceea formată din persoane care au
avut această nevoie satisfăcută încă din copilărie, astfel încât
nu suferă atunci când sunt respinse de anumite persoane.
• Aceste persoane sunt conştiente că sunt acceptate şi iubite de
persoanele care sunt importante pentru ele, astfel încât atunci
când o persoană le respinge din punct de vedere afectiv, nu
percep acest lucru ca pe o traumă.
• A doua categorie de persoane este formată din acele persoane
care nu au trăit niciodată sentimentul de iubire, astfel, la rândul
lor, sunt incapabile de a oferi dragoste şi iubire altor persoane.
• A treia categorie de persoane este formată din acele persoane
care au primit dragoste şi iubire în timpul copilăriei în cantităţi
foarte reduse. Acestea, la vârsta adultă, sunt motivate de a
obţine pe cât posibil dragostea şi iubirea altor persoane.
• Această categorie de persoane resimte din plin nevoia de
dragoste şi iubire, în comparaţie cu celelalte persoane (Feist şi
Feist, 2008).
• Copiii, pentru a se dezvolta normal din punct de vedere
psihologic, au nevoie de iubire şi dragoste, aceştia
manifestând această nevoie în mod direct faţă de adulţi.
Nevoia de iubire este în egală măsură caracteristică şi
persoanelor adulte, însă acestea nu o manifestă în mod direct
faţă de ceilalţi.
• Astfel, unii oameni adoptă comportamente precum
cinismul, independenţa sau auto-suficienţa, însă, de fapt,
aceşti oameni se confruntă cu o nevoie de iubire
nesatisfăcută.
• Alţi adulţi care se confruntă cu o nevoie de iubire
nesatisfăcută îşi manifestă această nevoie în mod direct,
încercând pe cât posibil să se facă iubiţi de ceilalţi. De
cele mai multe ori, această metodă de satisfacere a nevoii
de iubire este sortită eşecului, întrucât ceilalţi se simt
agasaţi de încercările acestora. (Feist şi Feist, 2008).
• Al patrulea nivel de nevoi este cel al nevoii de stimă şi
respect (Schultz şi Schultz, 2004). După satisfacerea
nevoii de iubire, un individ poate fi motivat de nevoia de
stimă.
• Această nevoie cuprinde aspecte precum încrederea în
sine, stima de sine şi conştientizarea individului că este
apreciat şi respectat de ceilalţi. În ceea ce priveşte
această categorie de nevoi, Maslow a identificat două
dimensiuni ale sale: reputaţia şi stima de sine.
• Reputaţia se referă percepţia celorlalţi despre individ ca fiind o
persoană valoroasă, competentă şi prestigioasă. Stima de
sine se referă la percepţia individului despre sine însuşi ca
fiind o persoană valoroasă şi demnă de respect (Rosengerg,
1995).
• Ultimul nivel al nevoilor din ierarhia lui Maslow este cel al
nevoilor de autoactualizare. În momentul în care oamenii îşi
satisfac nevoile de stimă şi respect, în concepţia lui Maslow,
unii oameni sunt motivaţi de nevoia de autoactualizare.
• Atunci când o categorie de nevoi din cadrul ierarhiei este
satisfăcută, conform teoriei lui Maslow, oamenii sunt motivaţi
de satisfacerea următorului nivel de nevoi. Acest lucru este
valabil cu excepţia nevoii de autoactualizare
• Astfel, după satisfacerea nevoii de stimă şi respect,
oamenii nu sunt neapărat motivaţi de satisfacerea nevoii
de autoactualizare. Prin autoactualizarea Maslow înţelege
împlinirea persoanlă a unui individ, atingerea potenţialului
său maxim.
• În concepţia sa, o persoană care a atins nivelul
autoactualizării este motivată de satisfacerea unor nevoi
pe care alţii nici nu le conştientizează, actualizarea
reprezentând, cu alte cuvinte, a deveni pe deplin om.
• Pentru a explica de ce unii oameni sunt motivaţi de
atingerea acestui nivel iar alţii nu, Maslow a introdus
concentul de valori ale autoactualizării (B-values). Printre
aceste valori se numără adevărul, frumuseţea, justiţia,
umorul, simplitatea.
• Oamenii ce consideră astfel de valori ca fiind importante
vor merge către autoactualizare, în timp ce persoanele ce
nu pun preţ pe aceste valori nu vor fi interesaţi de
autoactualizare (Feist şi Feist, 2008).
• Pe lângă nevoile specifice modelului ierarhic, Maslow a mai identificat
ulterior trei tipuri de nevoi. Acestea sunt nevoile estetice, nevoile
cognitive şi nevoile nevrotice.
• Satisfacerea nevoilor estetice şi cognitive menţin starea de sănătate
psihică, în timp ce nesatisfacerea lor conduce la tulburări psihice.
Nevoile nevrotice sunt specifice psihopatologiei, indiferent dacă sunt
satisfăcute sau nu.
• Nevoile estetice nu sunt experimentate de către toţi oamenii,
neavând un caracter universal. Totuşi, Maslow afirmă că, în fiecare
societate şi cultură, există oamenii ce sunt motivaţi de satisfacerea
acestor tipuri de nevoi, argumentând că acest lucru este vizibil prin
creaţiile artistice.
• În oricare parte a lumii există oamenii ce simt nevoia să creeze artă
şi, în acelaşi timp, există oameni ce doresc să intre în contact cu
aceste creaţii.
• De asemenea, prin natura lor, oamenii caută să trăiască în
medii armonioase, organizate, satisfăcându-şi astfel
nevoile estetice.
• Nevoile cognitive includ dorinţa oamenilor de a rezolva
probleme, de a explora şi învăţa lucruri noi şi de a înţelege
diferite fenomene. Conform teoriei lui Maslow, atunci când
nevoile cognitive nu sunt satisfăcute, este imposibil ca
nevoile ierarhcice să fie satisfăcute.
• Spre exemplu, pentru a-şi putea satisface nevoile
fiziologice, o persoană trebuie mai întâi să ştie cum să îşi
prepare şi să îşi conserve hrana sau pentru a-şi satisface
nevoia de siguranţă trebuie să stie cum să se
adăpostească, etc (Fesit şi Feist, 2008).
• Satisfacerea nevoilor ierarhice, estetice şi cognitive asigură
starea optimă de sănătate psihologică. Spre deosebire de
acestea, nevoile nevrotice au un caracter negativ, conducând
la oprirea dezvoltării umane şi la patologie. Existenţa nevoilor
nevrotice împiedică persoană să meargă spre autoactualizare.
• Conform lui Maslow, nevoile nevrotice au un caracter reactiv,
având rolul de a compensa nevoile de bază din ierarhia
nevoilor ce au rămas nesatisfăcute.
• Astfel, o persoană care nu şi-a satisfăcut nevoia de siguranţă,
va fi motivată de dorinţa de a deţine foarte mulţi bani şi foarte
multe bunuri. Indiferent dacă această nevoie de tip nevrotic
este sau nu satisfăcută, conduce la un stil de viaţă patologic
• . De asemenea, o persoană nevrotică poate să lege o
relaţie afectivă cu cineva, însă acea relaţie nu satisface,
în adevăratul sens al cuvântului, nevoia de iubire,
deoarece poate să fie o relaţie patologică ce nu este
bazată pe iubire (Feist şi Feist, 2008).
Bibliografie
• Daniels, M. (1982). The Development of the Concept of Self-Actualization in the
Writings of Abraham Maslow. Current Psychological Reviews, 2, 61-76.
• Nicholson, I. (2007). Baring the soul: paul bindrim, Abraham Maslow and „nude
psychotherapy‟. Journal of the History of the Behavioral Sciences, 43(4), 337–359.
• Rogers, C. R. (1957). The necessary and sufficient conditions of therapeutic
personality change. Journal of Consulting Psychology, 21, 95–103.
• Wickman, S.A., și Campbell, C. (2003). An Analysis of How Carl Rogers Enacted
Client-Centered Conversation With Gloria. Journal Of Counseling & Development,
81, 178-184.
• Ewen, R.B., (2003). Introduction to Theory of Personality.New Jersey: Lawrence
Erlbaum.
• Schultz, D.P., și Schultz, S.E. (2004). Theories of personality. Belmont: Thompson
Wadsworth.
• Feist, J., Feist, G.J. (2008). Theories of Personality. New York : McGraw-Hill.
• Maslow, A.H. (1961). Health as Transcendence of Environment. Journal of
Humanistic Psychology, 45-49.
• Maslow, A.H. (1964). The Superior Person. Society, 1(4), 10-13.
• Ryckman, R.M., (2008). Theories of personality. Belmont:
Thomson Wadsworth.
• Erickson, G.M. (1973). Maslow’s Basic Needs Theory And
Decision Theory. Behavioral Science, 18, 210-212.
• Maslow, A. H. (1970). Motivation and personality (2nd
ed.). New York: Harper & Row.
• Rosenberg M. (1995). Global self esteem and specific self
estem: different concepts and specifications. Institute of
Mental Health and University of Maryland, 4-11.

S-ar putea să vă placă și