CARL ROGERS

Sauca Filotia
Sevcenco Ruxandra
 Cuprins
1. Profil Biografic
2. Direcții ale psihoterapiei umaniste
Actualizarea
Aprecierea pozitivă
Autoaprecierea pozitivă
3. Structura personalității din perspectiva rogersiană
Concepte cheie
4. Obstacole în calea dezvoltării normale
5. Tehnici propuse de Rogers
Bibliografie
 Profil biografic
• Carl Rogers (8.01.1902 – Oak Pack, Illinois) a fost
al patrulea copil al familiei, din cei șase. Modelul
unei familii cu principii morale, ancorate într-o
viață spirituală, a fost transmis tânărului Carl,
care, a manifestat interes pentru scrierile
religioase. Astfel că, după primul an de studii în
agronomie, a renunțat în favoarea celor
religioase. O lungă călătorie de șase luni în China
i-a reconfigurat principiile despre viață,
determinându-l să se înscrie și la Seminarul
Teologic, dorind să devină preot.
• În anul 1926 renunță la a mai frecventa cursurile
Seminarului Teologic și se înscrie la Facultatea de
Științele Educației (Teachers College) unde
studiază psihologia clinică și educațională.
• În anul 1931 își susține teza de doctorat la
Colombia University.
• Experiența celor doisprezece ani petrecuți la
Rochester Society, când a fost preocupat de
abuzul și maltratarea copiilor, l-a condus pe C.
Rogers către o modalitate de abordare a
psihoterapiei centrată pe client.
 Direcții ale Psihoterapiei umaniste
• Acum va pune bazele propriei școli de
psihoterapie, publicând (1944) și
principiile sale în cartea Counselling and
Psychoterapy.
• C. Rogers a respins principiile
psihanalizei, respectiv implicarea
acesteia în psihopatologie.
 • C. Rogers
consideră că
pacientul însuși
trebuie să știe cum
trebuie să fie
pentru a fi o
persoană normală,
sănătoasă și
împlinită.
 ACTUALIZAREA
ACTUALIZARE - conceptul central în teoria lui C.
Rogers
ACTUALIZARE - tendința înnăscută a individului
de a-și dezvolta tot ce ține de potențialul
constructiv și sănătos al ființei umane.
ACTUALIZAREA – cuprinde atât comportamente
determinate de reducerea instinctelor (drive
reduction behaviors) cât și comportamente
determinate de creșterea în intensitate a
instinctelor (curiozitatea, creativitatea).
 APRECIEREA POZITIVĂ
• C. Rogers consideră că
toate persoanele au
nevoie de acceptare,
valorizare, respect și
afectivitate din partea
celorlalte persoane, în
special a celor apropiați,
așa cum sunt părinții
noștri.
• Aprecierea pozitivă este o
nevoie înnăscută care se
manifestă pe toată durata
vieții.
 AUTOAPRECIERE POZITIVA
• C. Rogers susține că modul în care ne percep
cei apropiați nouă, influențează puternic
propria percepție despre noi înșine.
• Autoaprecierea pozitivă reprezintă
acceptarea și respectarea propriei persoane, o
trebuință umană învățată, derivată din
trebuința de apreciere pozitivă.
• Încercarea de a ne satisface nevoia de
apreciere pozitivă reprezintă principala
barieră împotriva fenomenului de actualizare.
 STRUCTURA PERSONALITĂȚII ÎN
TEORIA ROGERSIANĂ
• Conform teoriei lui C. Rogers, procesul de
actualizare nu are legătură cu trecutul și
copilăria persoanei, deși recunoaște
importanța copilăriei în formarea vieții adulte.
• Conform teoriei lui C. Rogers nevoile și
trebuințele prezentului nu își au originea în
trecut, ele fiind singurele nevoi ce trebuie
satisfăcute.
 CONCEPTE CHEIE ALE TEORIEI
ROGERSIENE
• 1. EXPERIENȚA
• 2. PROCESUL DE EVALUARE ORGANICIST
(ORGANISMICĂ)
• 3. CONCEPTUL DE SINE
a. CONCEPTUL DE SINE
b. SINELE IDEAL
 CONCEPTE CHEIE ALE TEORIEI
ROGERSIENE
• 1. EXPERIENȚA – reprezintă tot ceea ce este
accesibil conștiinței unei persoane într-un anumit
moment, prin gânduri, emoții sau percepții.
= o mică parte din experiență este
percepută conștient.
= o datorăm în bună parte vieții
psihice inconștiente, considerând că experiența
este construită prin analize logice și cauzale.
 CONCEPTE CHEIE ALE TEORIEI
ROGERSIENE
• 2. PROCESUL DE EVALUARE ORGANICIST -
există o tendință înnăscută de a evalua în mod
pozitiv tot ceea ce percepem ca fiind
actualizator și de a evalua negativ tot ceea ce
percepem ca fiind nonactualizator.
- aspectele inconștiente ale experienței
umane influențează semnificativ viața
conștientă, activitățile, planurile și deciziile
oamenilor.
 CONCEPTE CHEIE ALE TEORIEI
ROGERSIENE
• 3. CONCEPTUL DE SINE cuprinde două dimensiuni:
a. CONCEPTUL DE SINE
b. SINELE IDEAL
• 3.1. CONCEPTUL DE SINE
Delimitat de sinele organic, el include toate
aspectele definitorii pentru o persoană, precum
și toate experiențele conștiente ale sale.
3.2. SINELE IDEAL
Este format din caracteristicile și atributele pe
care o persoană dorește să le posede.
În teoria rogersiană, cele două subsisteme trebuie
să fie aproape identice pentru ca persoana să fie
sănătoasă d.p.d.v. psihologic.
 Conștientizarea
• Nivelul 1: ignorarea
sau negarea
• Nivelul 2: experiențe
corect percepute
• Nivelul 3: experiențe
percepute distorsionat
 OBSTACOLE ÎN CALEA DEZVOLTĂRII
NORMALE
• a. condiționările valorizante
• b. incongruența
• c. defensiva
• d. dezorganizarea
 Condiționările valorizante
• Condiționările valorizante – situațiile în care
copilul nu se bucură de o apreciere pozitivă
necondiționată, ele devenind în timp, la
maturitate, criteriile după care acceptă sau
resping experiențele pe care le trăiesc. Există
posibilitatea de a se îndepărta de conceptul
său real de sine, căutând să se angajeze în
experiențe și comportamente ce satisfac
principiul acceptării condiționate pentru a se
simți apropiat de cei apropiați.
 Incongruența
• Incongruența - dintre experiențele
organiciste și experiențele conceptului de
Sine reprezintă sursa tulburărilor psihice,
apariției unor comportamente dezorganizate.
 Vulnerabilitatea
• Vulnerabilitatea – este creată de
neconștientizarea incongruenței dintre
experiențele de tip organicist și cele specifice
conceptului de Sine. Atunci apare anxietatea.
C. Rogers afirmă că anxietatea apare deoarece
persoana își dă seama că ceva nu este în
regulă cu propria persoană, iar
experimentarea anxietății în acest context
este un pas înainte în dezvoltarea personală.
 Dezorganizarea
• Dezorganizarea – C. Rogers consideră că
unele comportamente defensive nu își ating
obiectivul și atunci persoana recurge la
comportamente de tip dezorganizat
(psihotice). Atunci când diferența dintre
experiențele organiciste și conceptul de sine
devine foarte mare, apar comportamentele
dezorganizate care ajută la echilibrare prin
manifestări defensive.
 Tehnici propuse de Rogers
• 1. Clarificarea sentimentelor clientului: se
face prin reflecție, meditație și afirmație.
Accentul este pus pe sentimentele prezente.
• 2. Reformularea conținutului afirmațiilor
clientului: se folosesc alte cuvinte decât cele
folosite de către client pentru a revărsa mai
multă lumină asupra problemelor cu care
acesta se confruntă, pentru a elimina
confuziile.
 Tehnici - continuare
• 3. Acceptarea necondiționată: sintetic redată
presupune comunicare empatică, autentică,
acceptare pozitivă verbală și nonverbală (mimică
și pantomimică de tip comprehensiv).
• 4. alte tehnici – modalități de susținere a
dialogului:
• 4.A. Ascultarea activă: terapeutul susține și
încurajează nonverbal (prin postură, privire,
mimică, mișcări ale capului, sunete aprobative)
ceea ce spune subiectul.
 Tehnici de susținere a dialogului
• 4.B. Tehnici de reflectare:
• Reflectarea/repetiția ecou: terapeutul reia, ca
un ecou, o parte din ceea ce spune subiectul.
Se păstrează limbajul subiectului (rol: se simte
acceptat/încurajat să comunice),
accentuându-se cuvintele/expresiile cheie, cu
semnificație mare (rol: clarificarea/netezirea
drumului către soluție).
 Tehnici de susținere a dialogului -
continuare
• Repetiția pe alt ton/cu o nuanță de umor: terapeutul
reia o parte din ceea ce spune subiectul, dar pe alt ton.
(Rol: schimbarea perspectivei asupra evenimentului.
Atenție la tipul de umor! Se recomandă umorul
neagresiv, blând).
• Amplificarea: se folosește pentru a scoate în evidență
un aspect pozitiv/fața pozitivă, constructivă a situației
sau atunci când urmărim obținerea unui efect
paradoxal: prin amplificarea suplimentară introdusă de
terapeut, subiectul ajunge să vadă situația la
dimensiunile ei reale.
 Tehnici de susținere a dialogului -
continuare
• 4. C. Tehnici de reformulare:
• Reformularea prin inversiunea raportului figură-
fond: se obține o nouă viziune asupra
ansamblului, fără a se adăuga sau omite ceva din
detaliile oferite de subiect. Se poate folosi atunci
când subiectul este nemulțumit de modul cum a
(re)acționat într-o anumită situație. Privit dintr-o
altă perspectivă, comportamentul său se poate
dovedi pozitiv. Se urmărește un efect șoc, cu
consecințe în planul imaginii de sine/pozitivarea
imaginii de sine.
 Tehnici de susținere a dialogului -
continuare
• Reformularea sinteză: reformularea în
cuvinte cheie (se scoate în evidență ceea ce
este esențial pentru subiect).
• Reformularea clarificatoare: terapeutul
formulează ceea ce subiectul a simțit dar nu
poate exprima. Atenție la sugestii din parte
psihoterapeutului!
 Tehnici de susținere a dialogului -
continuare
• 4.D.Tehnici de deschidere:
• Deschiderea: când subiectul pare că se
blochează, dialogul este susținut/redeschis prin
formulări neutre de tipul: “Și…”, “Deci tu…”,
“Așadar…”, ș.a.m.d.

Aceste tehnici au rolul să ghideze procesul

terapeutic, să-l orienteze, să faciliteze
comunicarea, accentul fiind deplasat evident
către ceea ce este terapeutul și nu către ceea ce
face el.
 Alte condiții ale dialogului:
• Locul evaluării în subiect:
• Terapeutul nu judecă ceea ce îi spune subiectul, nu
evaluează, nu-ți impune propriile sale valori și
standarde, nu sugerează soluții. Terapeutul doar
ascultă, acceptă necondiționat, clarifică. Formulările
sunt de tipul:
• “Tu ești supărat pe…”, “Ți se pare că…”, “Tu crezi că
ești rău pentru că…”, “Tu simți că…”.
• Rol: prin aceste formulări subiectul nu va mai percepe
sistemele de valori ca fiind imuabile, exterioare,
amenințătoare, ci personale, bazate pe propria
experiență și restructurabile în funcție de acestea.
 Alte condiții ale dialogului-
continuare:
• Comunicarea aici și acum:
• Chiar atunci când sunt relatate fapte petrecute în
trecut, comunicarea se menține focalizată pe ceea ce
se petrece aici și acum. Situația trecută este adusă în
prezent. Formulările sunt de tipul:
• Ce simți acum?,
• De ce anume ești conștient acum?,
• Ce simți/crezi acum în legătură cu asta? Etc.
 Alte condiții ale dialogului-
continuare:
• În ceea ce privește terapia rogersiană, clientului îi
revine sarcina de a dirija (conduce) explorarea eului și
de a propune interpretarea materialului astfel
descoperit.
• Pentru ca relația terapeutică să fie o experiență
evolutivă, de creștere afectivă, de dezvoltare a unui
mod propriu DE A FI mai autonom și mai adaptat social,
este necesar a fi creată o atmosferă liberă, caldă și
permisivă, fără judecată și evaluare. Atmosfera trebuie
impregnată și de securitate și de căldură.
 Alte condiții ale dialogului-
continuare:
• Climatul psihologic care să-i ofere clientului
sentimentul libertății totale, libertății de a-ți explora
cele mai ascunse și mai urâte sentimente ale
propriului său eu, în scopul de a deveni tot mai
congruent cu experiența prezentă, trebuie să mai fie
caracterizat prin:
• Înțelegere empatică,
• Toleranță,
• Respect.
 Alte condiții ale dialogului:
• Toleranța rogersianului nu se limitează la materialul
tabu. Ea este necondiționată prin faptul că se extinde
la tot ceea ce clientul consideră bun de a raporta, fie că
este vorba de confidențe încărcate sau de lucruri
aparent triviale, ba chiar de manevre în mod evident
defensive.
• Logica unei asemenea atitudini este următoarea:
condiția indispensabilă progresului terapeutic este
reducerea anxietății, pentru că anxietatea conduce la
atitudinea de defensivă, care este dușmanul
dezvoltării. Pentru ca anxietatea să poată scădea
trebuie ca subiectul să se simtă la adăpost de orice
exigențe, amenințări și alte repercursiuni.
 Bibliografie
• 1. Aniței, M., Chraif, M., Burtăverde, V.,
Mihăilă, T., (2016). Tratat de psihologia
personalității, București: Editura Trei.
• 2. Ewen, B.R., (2012). Introducere în teoriile
personalității, București: Editura Trei.
• 3. Mitrofan, I., (1997). Psihoterapia
Experiențială, București: Editura Infomedica.