Sunteți pe pagina 1din 168

Program universitar de formare a profesorilor

pentru învăţământul primar


adresat cadrelor didactice din mediul rural
Forma de învăţământ ID - semestrul I

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI

Tinca CREŢU

2005
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural

ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR

Fundamentele psihologiei

Tinca CREŢU

2005
© 2005 Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural

Nici o parte a acestei lucrări


nu poate fi reprodusă fără
acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării
Cuprins
FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI

CUPRINS

Introducere iii
Notă de prezentare: iii
Competenţe: iii
Obiectivele modulului: iii
Abordarea problemelor acestei discipline în lucrările autorilor români şi străini iv
Modul în care este perceput acest curs: iv
1. Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei 2
Obiectivele unităţii de învăţare nr.1 2
1.1. Statutul actual al psihologiei ca ştiinţă 2
1.2. Domeniul şi obiectul de cercetare ale psihologiei 5
1.3. Legi şi explicaţie în psihologie 8
1.4. Metodele de cercetare ale psihologiei 11
1.5. Rezumat 16
Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare 17
Lucrarea de verificare nr.1 şi modul de evaluare 19
Bibliografia minimală 20
2. Mecanisme informaţionale senzoriale ale psihicului 22
Obiectivele unităţii de învăţare nr.2 22
2.1. Senzaţiile 22
2.1.1. Senzaţiile ca cele mai simple procese informaţionale 22
2.1.2. Legile generale ale senzaţiilor 23
2.1.3. Imaginea senzorială 27
2.1.4. Principalele categorii de senzaţii umane : 28
2.2. Percepţiile 31
2.2.1. Percepţiile ca procese senzoriale complexe 31
2.2.2. Legile generale ale percepţiilor 34
2.2.3. Particularităţile imaginii perceptive 37
2.2.4. Rolurile percepţiilor în activitatea omului. 38
2.3. Reprezentările ca procese senzoriale superioare 39
2.3.1. Definirea şi caracterizarea reprezentărilor 39
2.3.2. Particularităţile imaginii reprezentării 41
Rezumat 43
Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare 44
Lucrare de verificare nr. 2 şi modul de evaluare 46
Bibliografie minimală 48
3. Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman 50
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 50
3.1. Gândirea 50
3.1.1. Gândirea şi locul său central în structura intelectului uman 50
3.1.2. Caracterizarea psihologică a gândirii 51
3.1.3. Operaţiile generale ale gândirii 52
3.1.4. Noţiunile ca unităţi informaţionale de bază. Procesul formării lor 54
3.1.5. Înţelegerea ca activitate a gândirii 57
3.1.6. Rezolvarea problemelor ca activitate principală a gândirii 58
3.2. Memoria 60
3.2.1. Definirea memoriei şi a locului ei în viaţa psihică umană. 60
3.2.2. Procesul memorării 62
Proiectul pentru Învăţământul Rural i
Cuprins
3.2.3. Procesul păstrării 65
3.2.4. Procesul reactualizării 66
3.2.5. Rolurile fundamentale ale memoriei 68
3.2.6 Uitarea, formele, cauzele şi căile limitării ei 68
3.3. Imaginaţia 71
3.3.1. Definirea şi caracterizarea generală a imaginaţiei 71
3.3.2. Procedeele imaginaţiei 74
3.3.3. Caracteristicile produselor imaginative 75
3.3.4. Formele principale ale imaginaţiei şi rolurile lor 76
Rezumatul acestei unităţi de învăţare 78
Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare 79
Lucrare de verificare nr.3 şi modul de evaluare 81
Bibliografie minimală 82
4. Mecanismele stimulativ-energizante ale psihicului uman 84
Obiectivele unităţii nr. 4: 84
4.1. Motivaţia 84
4.1.1. Definirea şi caracterizarea generală a motivaţiei 84
4.1.2. Trebuinţele 86
4.1.3. Alte structuri motivaţionale 89
4.1.4. Formele motivaţiei 92
4.1.5. Relaţia dintre motivaţie şi performanţă în activitate 94
4.2. Afectivitatea 95
4.2.1. Definirea şi caracterizarea generală a afectivităţii 95
4.2.2. Proprietăţile generale ale proceselor afective 100
4.2.3. Clasificarea proceselor afective 104
4.2.4. Rolurile proceselor afective în viaţa psihică umană 108
Rezumatul unităţii de învăţare nr. 4 110
Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare 111
Lucrare de verificare nr. 4 şi modul de evaluare 114
Bibliografie minimală: 115
5. Mecanismele reglatoare ale psihicului uman 117
Obiectivele unităţii de învăţare nr.5 117
5.1. Limbajul 117
5.1.1. Comunicare, limbă, limbaj 117
5.1.2. Funcţiile limbajului şi implicarea lor în învăţarea şcolară 124
5.1.3. Formele principale ale limbajului 128
5.2. Atenţia 132
5.2.1. Definirea şi caracterizarea generală a atenţiei 132
5.2.2. Formele atenţiei 135
5.2.3. Însuşirile atenţiei 138
5.3. Voinţa 140
5.3.1.Voinţa ca mecanism superior de autoreglare 140
5.3.2.Structura şi fazele acţiunilor voluntare 142
5.3.3.Calităţile voinţei 144
5.3.4. Realizarea reglajului voluntar al activităţii când sunt implicate deprinderi
şi priceperi 146
Rezumatul unităţii de învăţare nr.5 149
Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare 150
Lucrare de verificare nr. 5 şi modul de evaluare 153
Bibliografie minimală 154
Bibliografie generală 155

ii Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere
Proiectul pentru Învăţământul Rural
Curs introductiv de Fundamentele psihologiei

INTRODUCERE

Notă de prezentare:

Cursul de „Fundamentele psihologiei” face parte din pachetul de


discipline psihopedagogice şi vizează cunoaşterea noţiunilor de bază
ale acestei discipline, a metodelor şi modelelor sale explicative, a
posibilităţilor de utilizare a lor pentru cunoaşterea proprie şi a altor
persoane. Acest curs se adresează persoanelor implicate în
Proiectul pentru Învăţământul Rural şi contribuie la profesionalizarea
lor privind activitatea instructiv-educativă din şcoală.

Competenţe:
- Dezvoltarea capacităţilor de folosire independentă a informaţiilor
oferite de acest curs şi de alte surse, în activităţile proprii.
- Creşterea abilităţilor de organizare sistematică a datelor şi
cunoştinţelor din acest domeniu.
- Formare abilităţii de analiză, abstractizare, sinteză şi generalizare a
datelor şi informaţiilor ştiinţifice.
- Susţinerea şi consolidarea capacităţilor de aplicare a cunoştinţelor
teoretice la fenomenele reale de viaţă.
- Identificarea factorilor subiectivi care stimulează şi determină
desfăşurarea tuturor activităţilor.
- Găsirea celor mai bune căi de influenţare a propriilor comportamente
şi ale altora.

Obiectivele modulului:

După ce vor studia acest curs, participanţii vor putea să:


- explice noţiunile de bază în domeniul psihologiei generale;
- identifica complexitatea fenomenelor psihice comparativ cu cele
studiate de alte ştiinţe;

Proiectul pentru Învăţământul Rural iii


Introducere
- definească proprietăţile şi legile diverselor categorii de procese, stări,
însuşiri şi structuri psihice;
- dezvoltă o viziune sistematică asupra vieţii psihice umane;
- identifică interacţiunile complexe dintre toate componentele sistemului
psihic uman.
- explică rolurile acestei ştiinţe în optimizarea vieţii şi activităţii
oamenilor

Abordarea problemelor acestei discipline în lucrările autorilor


români şi străini

Fundamentele psihologiei sau psihologia generală sau teoretică a


sintetizat cele mai semnificative date ale cercetătorilor care au
condus la elaborarea concepţiilor de bază din acest domeniu al
cunoaşterii umane , la organizarea lor logică, la elaborarea modelelor
explicative şi a celor metodologice, la fundamentarea explicaţiilor şi
interpretărilor. Problemele importante ale acestei discipline au fost
abordate de: Al. Roşca „Psihologie generală”, 1978; Paul Popescu
Neveanu „Curs de psihologie generală”, vol. I şi II, 1976, 1977; Ion
Radu şi colaboratorii săi „Introducere în psihologia contemporană”,
1991; M. Zlate „Fundamentele psihologiei”, vol. I, II, III, 1994-1999;
M. Zlate „Introducere în psihologie”, 2000, „Psihologia mecanismelor
cognitive”, 1999; M. Golu, „Fundamentele psihologiei”, vol. I şi II,
2000; Andrei Cosnovici „Psihologia generală”, 1996. De asemenea,
printre cei mai importanţi autori străini amintim: H. Ebbingaus 1920;
W. James 1929; Munn L.H. 1965, D. G. Meyers 1986; R. S. Corsini
1994; A. Lieury 1996; H. Hayes, S. Orrell 1997; M. Reuchlin 1999;
Rita Atkinson şi colaboratori 2002.

Modul în care este conceput acest curs:

Pentru a asigura motivarea cursanţilor pentru conţinutul acestei


discipline se face mai întâi referirea sintetică asupra întemeierii
psihologiei cu ştiinţă şi clarificarea problemelor sale fundamentale
privind domeniul şi obiectul de cercetare, legile, explicaţiile şi

iv Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere
interpretările fenomenelor psihice. De asemenea, se prezintă
progresele psihologiei şi dezvoltarea serviciilor pe care le realizează
această ştiinţă pentru persoane şi instituţii şi în ce fel s-a dezvoltat
statutul ei ca ştiinţă.
Se acordă apoi, atenţie celor mai simple procese psihice ce se află la
baza sistemului psihic uman. Se oferă informaţii despre procesele şi
produsele senzaţiilor, despre legile care le guvernează şi despre
rolurile pe care le au în viaţa psihică umană.
Mai departe, se analizează procesele şi produsele perceptive,
varietatea însuşirilor obiectelor şi fenomenelor realităţii semnalizate
prin aceste mecanisme, rolurile diferite pe care le joacă experienţa
perceptive şi capacităţile observative în cogniţia umană. În strânsă
legătură cu aspectele teoretice se analizează exemple concrete şi se
formulează sarcini de bază pentru cursanţi, care au drept scop
stimularea lor în a aplica cele asimilate la realităţi concrete personale
sau specifice oricărei fiinţe umane. Analiza mecanismelor senzoriale
se continuă cu abordarea reprezentărilor insistându-se asupra
legăturilor acestora cu percepţiile, cu limbajul, cu activitatea psihică
şi acţiunile mentale. Se analizează apoi principalele roluri ale lor în
activitatea mentală.
Mecanismele informaţionale superioare ale sistemului psihic uman
(gândire, memorie, imaginaţie), deşi sunt mai complexe şi mai dificil
de însuşit, sunt prezentate într-un mod esenţializat şi sistematic şi
sunt mereu însoţiţi de exemple concrete astfel încât să se asigure
însuşirea lor autentică. Sunt mereu prezentate interacţiunile dintre
ele, asemănările şi deosebirile, rolurile specifice pe care le au în
viaţa psihică a oamenilor.
Mecanismele stimulativ-energizante ale sistemului psihic uman
(motivaţie şi afectivitate) sunt văzute ca nişte componente necesare
ale conduitelor umane. Ele sunt în relaţii foarte bune şi permanente
cu procesele cognitive. Sunt prezentate principalele structuri şi forme
ale motivaţiei şi relaţia lor cu performanţa activităţilor. Procesele
afective sunt analizate în legătura lor specială cu motivaţia şi
cogniţia. Se relevă proprietăţile generale ale lor şi rolurile specifice
pe care le au activitatea umană.

Proiectul pentru Învăţământul Rural v


Introducere
Ultima unitate de învăţare se referă la mecanismele de reglare ale
vieţii psihice umane. Acestea sunt: limbajul, atenţia, voinţa. În
legătură cu limbajul se analizează legăturile sale cu activitatea de
comunicare şi cu limba ca produs al societăţii. Se au în vedere apoi,
funcţiile şi formele limbajului. În tratarea acestor aspecte se au în
vedere în permanenţă implicaţiile limbajului în desfăşurarea tuturor
celorlalte procese şi funcţii psihice.
Atenţia este analizată întâi ca funcţie energizatoare dar şi de
orientare a activităţii mentale, ceea ce justifică introducerea ei în
această categorie de mecanisme psihice. În fine, această unitate de
învăţare se încheie cu tratarea voinţei ca proces psihic specific
uman, deosebit de complex şi care realizează la nivel înalt reglarea
fenomenelor psihice. Se are în vedere mecanismul său
neurofuncţional care include obligatoriu limbajul şi produsul său
specific, efortul voluntar menit să depăşească obstacolele şi să
asigure atingerea scopurilor dar şi să oprească, să stopeze
manifestările nedorite, neadaptate şi uneori chiar periculoase. Mai
departe, se are în vedere fazele actelor voluntare şi calităţile voinţei.
Fiecare unitate de învăţare se încheie cu un rezumat esenţializat
care este menit, pe de o parte să reliefeze ce este cel mai important
de reţinut şi, pe de altă parte să poată unifica cunoştinţele din cele
cinci module.
În cuprinsul fiecărei unităţi de învăţare sunt probe de
autoevaluare care pun într-o relaţie directă şi imediată cunoştinţele
transmise şi diversele situaţii concrete ce ţin de experienţa personală
sau a altor persoane. Îţi recomand să le rezolvi pe loc, pentru a
opera imediat şi activ cu noţiunile şi relaţiile esenţiale şi abia în final
să consulţi capitolul special referitor la răspunsuri şi comentarii. În
felul acesta vei avea bucuria să constaţi că ai înţeles şi ai lucrat bine.
Fiecare unitate de învăţare cuprinde o lucrare de verificare ce
trebuie rezolvată în mod obligatoriu pe foi speciale şi transmisă
tutorelui. Vei găsi şi modulul în care se face evaluarea. Este foarte
important dacă o elaborezi după ce ai citit şi simţi că stăpâneşti acel
capitol. Răspunsurile care vor reprezenta doar o copiere din carte (cu
excepţia definiţiilor care trebuiesc reţinute cu autor) vor pierde cel

vi Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere
puţin 5 puncte din totalul general (lucrările sunt de 20-30 de puncte
iar prin împărţire la 2 şi respectiv 3 se obţine o notă din scara 1-10).
În finalul fiecărei unităţi de învăţare vei găsi o bibliografie
minimală cuprinzând lucrări ce pot fi relativ uşor procurate din
biblioteci sau librării. Sunt date intervale de pagini legate de
respectivul modul care ar trebui să fie în mod special în atenţia
fiecărui cursant, completând studiul lui individual şi lărgindu-i volumul
de cunoştinţe.
Cursul are şi o bibliografie generală, care, aşa cum constaţi,
încheie această disciplină. Ea cuprinde cele mai interesante lucrări
legate de această disciplină şi propune ca, ori de câte ori timpul îţi
permite, să-ţi lărgeşti informarea cât mai mult. Sunt lucrări care pot fi
procurate relativ uşor. Îţi doresc succes şi îţi propun să ai încredere
în reuşita la această materie.

Proiectul pentru Învăţământul Rural vii


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
Unitatea de învăţare 1
DOMENIUL ŞI OBIECTIVUL DE CERCETARE ALE PSIHOLOGIEI
LEGI ŞI EXPLICAŢII ÎN PSIHOLOGIE

CUPRINS:

1. Domeniul şi obiectul de cercetare al psihologiei 2


Obiectivele unităţii de învăţare nr.1 2
1.1. Statutul actual al psihologiei ca ştiinţă 2
1.2. Domeniul şi obiectul de cercetare ale psihologiei 5
1.3. Legi şi explicaţie în psihologie 8
1.4. Metodele de cercetare ale psihologiei 11
1.5. Rezumat 16
Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare 17
Lucrarea de verificare nr.1 şi modul de evaluare 19
Bibliografia minimală 20

Proiectul pentru Învăţământul Rural 1


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

1. DOMENIUL ŞI OBIECTUL DE CERCETARE AL


PSIHOLOGIEI
Obiectivele unităţii de învăţare nr.1

Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 1 sunt:


După studiul unităţii de învăţare nr. 1 cursanţii vor reuşi:
• să identifice începuturile dramatice ale psihologiei ca ştiinţă şi apoi
creşterea continuă a interesului societăţii pentru datele şi explicaţiile
acestei ştiinţe:
• să explice faptul că în domeniul psihologiei în legătură cu oricare
problemă, pot exista puncte de vedere diferite, concepţii uneori
opuse, pentru fenomenele pe care le cercetează această ştiinţă,
pentru că sunt foarte complexe;
• să enumere diferite tipuri de legi care guvernează fenomenele
psihice;
• să dezvolte ideea că în psihologie fenomenele nu pot fi explicate
doar printr-o singură lege, ci prin coordonarea acestora;
• să explice că prevederea desfăşurării comportamentelor oamenilor
nu poate fi decât aproximativă, datorită interdependenţelor multiple
ale legilor care le guvernează;
• să categorisească relativ uşor procesele şi funcţiile psihice;
• să identifice macrocomponentele psihice ale activităţii;
• să enumere şi să prezinte pe scurt metodele de cercetare ale
psihologiei.

1.1. Statutul actual al psihologiei ca ştiinţă

În comparaţie cu alte ştiinţe, psihologia a avut un drum


dramatic. Ea s-a desprins de filozofie şi s-a constituit ca ştiinţă mai
târziu, deşi preocupări în acest domeniu au existat încă din
antichitate. În jurul anului 1879 psihologia a îndeplinit cerinţele de
bază: a demonstrat că există fapte de care numai ea se poate ocupa,
a descoperit primele legi, a demonstrat că poate folosi metoda

2 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
experimentală (în 1879 s-a înfiinţat primul laborator de care este
legat numele lui Wundt).
În ce priveşte domeniul de fapte de care trebuie să se ocupe
noua ştiinţă, acesta a fost demonstrat chiar de savanţii din aceste
Domeniul domenii. Astfel cercetătorii din laboratoarele de optică şi acustică
de
cercetare deja constataseră că atunci când aplică stimuli vizuali sau sonori,
oamenii cu care se desfăşurau experimentele nu aveau senzaţii la
intensităţile foarte mici ale acestora ci numai când atingeau o
anumită valoare, când aveau un anumit prag. La fel, în 1775
directorul Observatorului din Greenwich a concediat un subaltern al
său pentru că acesta nota cu o întârziere de o jumătate de secundă,
trecerea unei stele pe deasupra unui meridian, faţă de cum o nota el.
După treizeci de ani s-a constatat că faptul se explică prin diferenţa
de timp de reacţie dintre oameni iar acest lucru depăşeau
preocupările Astronomice:
Posibilitatea psihologiei de a descoperi legi s-a demonstrat prin
Descoperi descoperirea între 1846 şi 1860 a legii relaţiei dintre intensitatea
rea legilor
stimulului şi intensitatea senzaţiei care a dobândit şi o expresie
matematică şi s-a perfecţionat ulterior.
În secolul 19 se pune foarte mare preţ pe metoda
experimentală şi se consideră că aplicarea ei într-un domeniu este
Aplicarea un argument hotărâtor pentru recunoaşterea unei ştiinţe. În 1879 W.
metodelor
experimen Wundt a introdus această metodă specifică de cercetare în
tale psihologie prin înfiinţarea unui laborator în care au lucrat şi s-au
format reprezentanţii noii ştiinţe din ţările europene şi din America.
Acest eveniment a fost ca un fel de certificat de naştere a psihologiei.
Această nouă ştiinţă poate fi definită astfel:
Definiţie:
Psihologia este ştiinţa care cercetează condiţiile şi legile manifestării
vieţii psihice.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 3


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

Temă de reflexie nr.1


Comentaţi enunţul: „psihologia are un trecut lung, dar o istorie
recentă”.
Daţi răspunsul în acest spaţiu, găsind în paragraful de mai sus
argumentele corespunzătoare.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 17

Imediat după apariţia acestei ştiinţe s-a manifestat


neîncrederea în ea şi i-a fost contestat statutul de ştiinţă. Dar, în
ciuda acestor adversităţi, dezvoltarea cercetărilor în domeniul vieţii
psihice, mai ales în a doua jumătate a secolului XX , au oferit
argumente hotărâtoare în favoarea ştiinţei psihologice.

Afirmarea Către anul 2000 ea s-a afirmat printre primele realizări


psihologiei deosebite ale cunoaşterii umane. S-au înmulţit institutele de
cercetare, s-a dezvoltat învăţământul psihologic universitar, s-a
amplificat interesul celorlalţi oameni de ştiinţă pentru problemele ei,
s-a dezvoltat profesia de psiholog şi s-au înmulţit serviciile pe care le
oferă marelui public. S-au dezvoltat atât disciplinele generale
teoretice cât şi cele aplicative. În legătură cu toate domeniile în care
lucrează oamenii s-a întemeiat câte o ştiinţă psihologică.
Dincolo de anul 2000, psihologia se caracterizează prin mai
multă clarificare teoretică, prin metode mai numeroase şi mai
eficiente, prin efortul de unificare a punctelor de vedere, prin
dezvoltare de noi discipline, legate de toate felurile de activităţi
umane.

4 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

Test de autoevaluare nr. 2


Pornind de la tipurile de activităţi umane (cum ar fi în industrie, în
comerţ, etc.) denumeşte disciplinele psihologice legate de acestea.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

1.2. Domeniul şi obiectul de cercetare ale psihologiei

Răspunsul la întrebarea „Ce studiază psihologia?” a fost greu


de dat şi nici până astăzi nu există un punct de vedere unitar.
La început, după constituire, s-a spus că psihologia trebuie să

Ce trebuie să cerceteze viaţa psihică interioară, adică ce simte omul, cum


studieze gândeşte, cum se derulează fenomenele psihice. În sfera
psihologia:
• fenomenele fenomenelor interioare puteau exista senzaţii (asociaţioniştii), gândul
interioare; pur (introspecţioniştii), structurile înnăscute ale creierului (gestaltiştii),
• comporta
mentul; tendinţe instinctive transmise ereditar (psihanaliştii).
• activitatea; Dar considerate în sine şi fără legătură cu realitatea, aceste
• omul în
activitate. fenomene psihice nu puteau fi cercetate riguros.
De aceea, curând se formulează un nou punct de vedere, al
behaviorismului. Acesta cerea ca psihologia să studieze
manifestările observabile ale omului, adică comportamentul. Numai
el putea fi măsurat şi evaluat. Se dă astfel mai multă rigoare ştiinţei
psihologice.
Dar rupt de fenomenele psihice interioare, comportamentul
reprezintă un domeniu de fapte care îndepărta psihologia de la
menirea sa, adică de a cunoaşte viaţa psihică a oamenilor.
De aceea s-a făcut evident un progres atunci când s-a spus că
psihologia trebuie să cerceteze activitatea omului ( P. Janet), acesta
fiind văzut ca fiinţa concretă, reală, complexă şi superioară, fiind

Proiectul pentru Învăţământul Rural 5


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
purtătoare şi producătoare de valori (psihologia umanistă). Se pot
sintetiza astfel, aceste puncte de vedere. Domeniul de cercetare al
psihologiei este „omul concret care acţionează” (M.Zlate).
Dacă ţinem seama de progresul semnificativ făcut de
psihologie, datorat interacţiunilor sale cu noi ştiinţe apărute în secolul
XX, cum ar fi teoria sistemelor, teoria informaţiei şi cibernetica putem
completa ultimul răspuns astfel: psihologia studiază din perspectiva
sistemică, omul concret care acţionează.

Test de autoevaluare nr. 3


Argumentează de ce răspunsul din finalul paragrafului de mai sus,
este cel mai bun.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

Perspectiva Implicarea perspectivei sistemice în elaborarea răspunsului la


sistemică întrebarea referitoare la ce trebuie să studieze psihologia, are câteva
avantaje:
• evită abordarea fragmentară, relativ izolată a fenomenelor
psihice;
• permite înţelegerea mai profundă a relaţiei dintre fenomenele
psihice şi
comportament (manifestările externe, observabile);
• obligă la cercetarea relaţiilor şi interacţiunilor dintre toate
laturile vieţii psihice;
• impune rigoare în relevarea condiţiilor şi în formularea legilor
manifestării vieţii psihice şi în explicarea şi prevederea evoluţiei ei în
timp;
• clarifică rolurile fundamentale ale diferitelor fenomene psihice şi
justifică gruparea lor astfel:
6 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
a) componente sau mecanisme informaţionale: 1) procese cognitiv-
senzoriale (senzaţii, percepţii, reprezentări); 2) procese cognitive
complexe (gândire, memorie, imaginaţie);
b) componente sau mecanisme de stimulare şi susţinere energetică
(afectivitate, motivaţie);
c) componente sau mecanisme de reglare (limbaj, atenţie, voinţă).

Test de autoevaluare nr. 5


Analizează structura activităţii de învăţare a acestei unităţi de
învăţare pe care o vei desfăşura, identificând toate cele trei categorii
de componente şi mecanisme prezentate mai sus.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

Această grupare va fi respectată în structura următoarelor


unităţi de învăţare ale acestui modul.
Toate tipurile de componente psihice interacţionează în mod specific
în structura şi desfăşurarea tuturor activităţilor omului (joc,
învăţare, muncă, divertisment, creaţie).

Definiţie:
Prin activitate înţelegem totalitatea manifestărilor exterioare şi mintale
care au rezultate adaptative.

În structura oricărei activităţi există următoarele macrocomponente:


• motivaţia care activează, declanşează, orientează şi susţine
energetic acea activitate fie ea de învăţare, joc, muncă, etc.
• scopul care este „imaginea mentală şi proiectarea în timp a
rezultatului sau

Proiectul pentru Învăţământul Rural 7


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
produsului ce urmează a fi obţinut în urma efectuării activităţii”
(M.Golu, 2000, p,512).
• mijloacele de desfăşurare care sunt o „verigă intermediară între
motiv şi scop şi structural cuprinde două categorii de elemente:
interne, subiective şi externe obiective” (M.Golu, 2000, p,512).
Mijloacele interne, subiective sunt: cunoştinţe, deprinderi de operare
cu ele, capacităţile senzoriale şi perceptive, bogăţia reprezentărilor,
nivelul de dezvoltare al inteligenţei şi gândirii, aptitudini speciale,
gradul de realizare al memoriei şi imaginaţiei, atenţia, energia
afectivă. Mijloacele externe sunt instrumentale, materiale, obiectele
sursele energetice şi abilităţile şi deprinderile de care dispune omul
pentru a le folosi (A. Cosmovici, 1996, p.243).
• organizarea şi desfăşurarea activităţii parcurgându-se diverse fraze.
• reglarea şi autoreglarea activităţii pe parcursul desfăşurării ei
(reglare secvenţială) şi în final (reglare finală).

Test de autoevaluare nr. 6


Analizează aceeaşi activitate de învăţarea acestei unităţi de curs şi
identifică toate macrocomponentele prezentate mai sus.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

1.3. Legi şi explicaţie în psihologie

În faţa ştiinţelor secolului XX au stat câteva cerinţe de bază: să


explice, să prevadă, să verifice (K.Popper). Psihologia a îndeplinit
Orice ştiinţă:
• explică; treptat aceste exigenţe, începând cu identificarea, descrierea şi
• prevede;
clasificarea fenomenelor psihice şi continuând cu descoperirea
• verifică.
legilor şi condiţiilor de apariţie şi manifestare a acestora.
Dar multă vreme i s-au contestat legile spunându-se că au
valabilitatea restrânsă, nu sunt riguroase, nu au o formulare

8 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
matematică, nu se manifestă totdeauna efectul acţiunii lor, nu sunt
pure, şi cuprind referiri la fenomene cerebrale şi sociale.
Făcând eforturi de a răspunde acestor obiecţii, cercetătorii au
dezvăluit caracteristicile de bază ale legilor din domeniul psihologiei.
• au valabilitate restrânsă şi nu sunt riguroase pentru că în
Critica
legilor din producerea chiar a celui mai simplu fenomen psihic intervin mai
psihologie. multe legi şi limitează reciproc efectul;
• nu au încă o formulare matematică, deşi sunt şi legi psihologice
care au o astfel de expresie, dar în viitor numărul acestora va creşte;
• datorită complexităţii deosebite a fenomenelor psihice efectul unei
legi este statistic, adică nu apare la fiecare caz în parte ci numai la
nivelul grupului de oameni. Sunt probabiliste adică nici la nivelul
grupului nu se obţin efecte 100%;
• nu sunt toate pure pentru că fenomenele psihice rezultă din
interacţiunea creierului uman cu mediul socio-cultural, caracteristic
omului;
• cele mai multe critici s-au formulat în legătură cu legile cauzale dar
în psihologie nu sunt numai legi din această categorie, ci sunt şi legi
de dezvoltare, funcţionale, de compoziţie, etc.
De la întemeierea psihologiei ca ştiinţă şi până în prezent au
Feluri de
legi: fost descoperite foarte multe legi şi ele au fost grupate după mai
- general-
multe criterii:
particulare
- dinamice- După aria de acţiune s-au diferenţiat: a) legi generale, adică
statistice şi
cele care acţionează în toate felurile de fenomene psihice aşa cum
probabiliste
- cauzale, ar fi legea condiţionării şi determinării socio-culturale a psihicului
funcţionale,
uman sau legea relaţiei dintre complexitatea fenomenelor psihice şi a
structurale,
finaliste activităţii cerebrale; b) legi particulare, adică cele ce guvernează
diferitele categorii de fenomene psihice aşa cum sunt legile
senzaţiilor, ale percepţiilor, ale memoriei la care ne vom referi în alte
unităţi de învăţare.
După natura relaţiei dintre fenomenele psihice pe care o
exprimă, legile pot fi: a) cauzale (relaţia dintre intensitatea stimulului
şi intensitatea senzaţiei); b) funcţionale cum ar fi legea adaptării
senzoriale; c) legi de compoziţie sau structurale aşa cum este legea
integralităţii în percepţie; d) legi finaliste aşa cum este cea a relaţiei

Proiectul pentru Învăţământul Rural 9


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
dintre efortul voluntar, natura obstacolului şi atingerea scopului; e)
legi de dezvoltare aşa cum ar fi legea stadialităţii dezvoltării psihice.
După caracterul direct al relaţiei dintre fenomenul cauză şi
fenomenul efect se disting: a) legi dinamice când prezenţa cauzei
este urmată în mod obligatoriu de apariţia efectului aşa cum ar fi
apăsarea unui ac pe piele cu o anumită intensitate în apariţia
senzaţiei de durere; b) legi probabiliste când fenomenul cauză
determină numai cu o anumită probabilitate fenomenul efect.
Efortul de descoperire a legilor se face pentru că pe baza lor să
Explicaţia
fenomenelor fie explicate fenomenele psihice reale. Numai că, extrema
psihice complexitate a fenomenelor psihice face ca explicarea lor să aibă
următoarele particularităţi:
• în explicarea oricărui fenomen, chiar şi a celui mai simplu, nu se
poate face apel la o singură lege;
• pentru a explica fenomenele psihice trebuie să se coordoneze legile
(J. Piaget);
• pe baza coordonării legilor se elaborează mai multe modele
explicative;
• unul şi acelaşi fenomen poate fi interpretat din perspectiva mai
multor
modele explicative.

Temă de reflexie nr. 4


Un profesor foarte bine pregătit desfăşoară o lecţie de matematică.
La sfârşit propune elevilor un test de cunoştinţe şi constată că numai
75% au lucrat aşa cum se cere. Să se explice aceste rezultate.
Dă răspunsul în spaţiul de mai jos, parcurgând cu atenţie ceea ce
este marcat cu buline, deasupra temei de reflexie.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

10 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
Explicaţia permite previziuni asupra desfăşurării viitoare a
conduitelor omului. Explicaţiile şi previziunile permit:
• a lua decizii bune privind activitatea cu oamenii;
• a proiecta unele acţiuni formative mai ales când este vorba de
activitatea cu elevii;
• a sprijini eficient menţinerea sănătăţii psihice a oamenilor;

1.4. Metodele de cercetare ale psihologiei

Dar explicarea fenomenelor psihice trebuie să se sprijine pe date de


cercetare efectivă a acestora prin intermediul mai multor metode de
cercetare psihologică.
Metoda de cercetare este calea sau drumul pe care îl urmează
specialistul dar şi profesorul pentru a releva manifestările psihice ale
elevilor, ce culege date despre acestea şi apoi a le interpreta şi
explica prin referire la conceptele şi legile psihologice şi, mai departe,
a face propriile previziuni privind evoluţia lor. Iată cele mai importante
metode ale psihologiei.
• Metoda observaţiei, este cea mai veche, atât în psihologie cât
Metoda
observaţiei: se şi în alte ştiinţe. Ea constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea
înregistrează
cât mai exactă a manifestărilor comportamentale ale persoanelor sau
comportamente
grupurilor şi a contextului în care acestea apar, şi în interpretarea lor
în lumina teoriilor şi legilor psihologiei.
Pot fi observate: mişcările simple şi complexe (acţiunile
mâinilor de manipulare a fel de fel de obiecte şi instrumente, mersul,
postura), conduita verbală (intensitatea, intonaţia, accentul,
comunicării, etc.), conduitele expresiv-emoţionale (mimica, gestica,
etc.).
Pentru ca această metodă să fie eficientă, trebuie să fie
respectate câteva condiţii principale: a) să nu se desfăşoare la voia
întâmplării, ci să se fixeze un scop, să se elaboreze un plan de
realizare; b) să se folosească instrumente de înregistrare (cea mai
simplă înregistrare este într-o fişă de observaţie, iar cea mai
complexă este înregistrarea video); c) să se repete în mai multe

Proiectul pentru Învăţământul Rural 11


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
situaţii şi activităţi; d) observatorul să nu fie văzut de cel observat; e)
interpretarea datelor să fie cât mai obiectivă.

Temă de reflexie nr. 7


De ce este bine ca cel observat să nu-l vadă pe observator?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

Dacă această metodă este aplicată la propria persoană, se


numeşte autoobservare.
• Metoda experimentală presupune provocarea şi declanşarea
fenomenelor psihice în vederea descoperirii legăturilor esenţiale
dintre ele şi a condiţiilor necesare desfăşurării lor.
Cerinţele cele mai importante pentru aplicarea acestei metode
Experimentul: sunt: a) să se stabilească variabilele (fenomene psihice sau stimuli
• variabilele
independente din ambianţă care sunt implicaţi în situaţia experimentală) şi care vor
• variabilele fi puse în centrul cercetării. Unele variabile, adică cele pe care le
dependente
modifică intenţionat cercetătorul se numesc independente. Cele care
se schimbă datorită modificărilor făcute de cercetător, se numesc
dependente; b) să existe posibilităţi de măsurare a influenţei; c) să se
plece de la o ipoteză privind relaţia dintre cele două feluri de
variabile; d) să se facă o comparaţie a datelor obţinute datorită
intervenţiei cercetătorului cu cele ce rezultă din activitatea obiectivă a
oamenilor.
Putem exemplifica legătura între cele două feluri de
variabile gândindu-ne la un experiment în care vrem să urmărim
relaţia dintre cantitatea de exerciţii de matematică de rezolvat şi
timpul de apariţie al oboselii. În acest caz, experimentatorul poate
modifica sarcina, adică numărul de exerciţii şi aceasta este variabila

12 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
independentă de care va depinde apariţia oboselii pe care o vor
resimţi subiecţii şi despre care ne vor comunica.
Experimentul care se desfăşoară în încăperi speciale şi cu
aparatură complexă se numeşte de laborator. Cel care se
desfăşoară în condiţii obişnuite ale activităţii subiectului se numeşte
natural. Acel experiment natural care se desfăşoară cu scopul de a
cerceta fenomenele instructiv-educative se numeşte psihopedagogic.
De asemenea, după rezultatele lor experimentele pot fi
constatative (se urmăreşte să se vadă ce se întâmplă dacă se face o
anumită activitate) şi formative (prin modificările introduse de
cercetător se produc anumite schimbări în viaţa psihică a subiecţilor).
• Metoda psihometrică presupune măsurarea capacităţilor
Testele psihice ale unei persoane şi evaluarea nivelului lor de dezvoltare.
psihologice:
- validare Instrumentul acestei metode este testul psihologic. Acesta este o
- fidelitate probă relativ scurtă, cu un conţinut standardizat care se aplică exact
- standardizare
- etalonare în aceleaşi condiţii tuturor subiecţilor pentru care a fost elaborat.
Totodată, orice test trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
a) validitatea, adică să măsoare exact ce îşi propune;
b) fidelitatea, adică la o nouă aplicare să dea aproximativ
aceleaşi rezultate;
c) standardizarea, adică să presupună aceleaşi condiţii de
aplicare la toţi subiecţii;
d) etalonarea, adică să existe o unitate de măsură aplicabilă
tuturor şi pe baza căreia să se aprecieze gradul de
dezvoltare a acelor fenomene psihice cărora le
corespunde respectivul test.
Test de autoevaluare nr. 8
Dacă ţi s-ar aplica un test verbal de inteligenţă ce condiţii de
standardizare ar trebui respectate?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

Proiectul pentru Învăţământul Rural 13


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
La ora actuală există un număr foarte mare de teste care după
scopul lor, pot fi grupate astfel: a) teste de performanţă (de
cunoştinţe, de inteligenţă, de aptitudini speciale), b) de
personalitate(referitor la temperament, caracter, sistem de valori,
etc.); de comportament.
Metoda anchetei psihologice presupune adresarea de întrebări
orale (în forma anchetei pe bază de interviu) şi obţinerea de
răspunsuri care trebuie analizate şi interpretate în vederea relevării
aspectelor psihice presupuse a fi cercetate pe această cale.
Folosirea acestei metode presupune respectarea câtorva condiţii de
bază:
a) chestionarul sau interviul să cuprindă întrebări relevante
- interviul
pentru cercetarea aspectului propriu; b) întrebările să fie clar
- chestionarul
formulate, fără ambiguităţi, şi să corespundă particularităţilor de
vârstă şi de dezvoltare ale subiecţilor; c) să fie organizat în mod logic
şi să nu stârnească suspiciunile subiectului, să nu conţină întrebări
indiscrete; d) să existe posibilitatea controlării răspunsurilor de la
unele întrebări prin cele ale altora, pentru a se diminua gradul de
subiectivitate sau a se evita intenţia subiectului de a ascunde ceva;
e) chestionarul să nu fie nici foarte lung (în acest caz apare
plictiseala) şi nici foarte scurt (ar face ca subiectul să nu-i acorde
prea multă atenţie); f) poate să fie prelucrat mai uşor dacă
răspunsurile sunt precodificate (se dau variante de răspuns şi
subiectul alege unul, cel mai caracteristic pentru el) şi mai complex
dacă sunt întrebări libere (subiectul elaborează singur răspunsul aşa
cum crede el).
Test de autoevaluare nr. 9
Elaborează cinci întrebări prin care să obţii informaţii despre lecturile
elevilor de liceu. Arată dacă ai respectat cerinţele.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

14 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
• Ancheta este o metodă folosită mai mult la elevii mari(cei din
gimnaziu şi liceu în timp ce pentru elevii mici se foloseşte metoda
convorbirii, adică o discuţie naturală şi liberă dintre cercetător,
respectiv profesor şi elev cu scopul descoperirii unor particularităţi
ale acestuia. Este o metodă mai puţin riguroasă dar poate ajuta la
descoperirea aspectelor individuale ale vieţii psihice.

Temă de reflexie nr.10


Încearcă să stabileşti singur ce aspecte ale vieţii psihice pot fi
descoperite prin metoda convorbirii.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

• Metoda biografică presupune strângerea de informaţii de la


persoanele apropiate celui pe care vrem să îl cunoaştem (părinţi, fraţi
şi surori, prieteni, educatoare, învăţătoare, profesor) despre
evenimentele vieţii sale şi a importanţei pe care acestea au avut-o în
dezvoltarea personalităţii lui. Este un fel de reconstituire a „istoriei
personale”.
• Metoda analizei produselor activităţii este un fel de observaţie
indirectă şi se referă la produse cum ar fi: caietele de teme în clasă şi
cele de acasă, obiecte confecţionate, desene, picturi, compoziţii
literare, poezii, eseuri, rezultatele obţinute de elevii mari în
cercetarea unor fenomene, scrisori, adnotări pe marginea celor citite
etc.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 15


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

Temă de reflexie 11.


Încearcă să stabileşti singur ce aspecte ale vieţii psihice pot fi
descoperite prin metoda analizei produselor activităţii.
Scrie aici răspunsul tău.

Compară răspunsul dat cu ce se precizează în pag.18

Spre deosebire de cercetările din celelalte ştiinţe, cele din


psihologie cer folosirea obligatorie a mai multor metode pentru
cunoaşterea oricărui aspect al vieţii psihice asigurându-se, astfel: a)
completarea informaţiilor obţinute printr-o metodă cu cele din altele;
b) controlul datelor obţinute printr-o metodă cu rezultatele celorlalte.

1.5. Rezumat

După parcurgerea acestei unităţi de curs trebuie reţinute următoarele


idei:
Psihologia este o ştiinţă care s-a desprins şi s-a constituit târziu în
comparaţie cu celelalte ştiinţe clasice.
Psihologia este ştiinţa care cercetează condiţiile şi legile manifestării
vieţii psihice umane.
Dacă la începutul apariţiei ei psihologia a suportat multe contestări şi
critici, către anul 2000 s-a dezvoltat foarte mult, şi a răspuns
numeroaselor solicitări din toate domeniile de activitate ale omului.
Cu privire la ce cercetează psihologia s-au dat mai multe răspunsuri:
viaţa interioară luată în sine, (asociaţionismul, introspecţionismul,
gestaltismul, psihanaliza), numai manifestările exterioare adică
comportamentul (psihologia behavioristă), activitatea omului, fiinţă

16 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

reală şi complexă, omul concret care acţionează, abordat din


perspectivă sistemică.
Domeniul de fapte de cercetare ale psihologiei a fost
demonstrat la început de cercetările celorlalţi oameni de ştiinţă.
Obiectul de cercetare al psihologiei, ca al oricărei ştiinţe, este
ansamblul legilor care guvernează fenomenele psihice.
Răspunzând numeroaselor critici (nu sunt pure, nu sunt precise, nu
sunt exprimate matematic, etc.) psihologia a demonstrat că a
descoperit legi tot atât de importante ca în celelalte ştiinţe.
Pe baza legilor pe care le descoperă, fenomenele psihice pot fi
explicate şi se pot face previziuni asupra evoluţiei lor.
Psihologia generală studiază componentele informaţionale
(procesele cognitive senzoriale şi logice) cele de stimulare şi
susţinere energetică (procesele afective şi motivaţia), cele reglatoare
(limbajul, atenţia, voinţa) şi activitatea ca modalitate de integrare
funcţională a componentele prezentate.
Psihologia cercetează fenomenele psihice folosind mai multe
metode: observaţia, experimentul, ancheta, convorbirea, metodele
psihometrice, metoda biografică, metoda analizei produselor
activităţii.

Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare

Testele de autoevaluare din cuprinsul acestei unităţi de învăţare au


fost propuse cu scopul de a-i face pe cursanţi:
• să reflecteze şi să aprofundeze unele idei importante din curs;
• să verifice gradul de înţelegere a unor concepte şi idei;
• să-i determine să găsească repede relaţiile dintre cunoştinţele
teoretice şi fenomenele reale.
Întrebarea nr.1
Trebuie avut în vedere faptul că interesul şi observaţiile sporadice
asupra vieţii psihice au existat încă din antichitate dar, doar după
1879, după ce s-a constituit ca ştiinţă, a început istoria psihologiei.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 17


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
Întrebarea nr.2
Trebuie să faceţi mai întâi, un fel de inventar al domeniilor de
activitate ale oamenilor şi apoi să se identifice psihologiile
corespunzătoare (de exemplu: activitate militară → psihologie
militară).
Întrebarea nr.3
Trebuie comentat fiecare segment din afirmaţia din chenar.
Întrebarea nr.4
Explicaţia celor 75 procente se bazează pe identificarea legilor şi
factorilor implicaţi în această situaţie şi pe interacţiunile lor.
Întrebarea nr. 5
Prin urmare, trebuie să stabiliţi componentele informaţionale cum ar
fi procesele cognitive: percepţii, reprezentări, etc. cele de stimulare şi
susţinere cum ar fi motivele şi trăirile afective etc. şi cele reglatoare,
adică limbajul, atenţia, voinţa, (însă fără a intra în prea multe detalii)
şi a particulariza la învăţarea acestui curs.
Întrebarea nr.6
Trebuie să precizaţi în legătură cu învăţarea acestui capitol
componentele structurale: motive, scopuri, mijloace, reguli după ce
citiţi cu atenţie paragraful anterior.
Întrebarea nr.7
Trebuie să aveţi în vedere particularitatea fiinţelor umane de a fi
conştiente de propria persoană şi de relaţiile cu alţi oameni.
Întrebarea nr.8
Ca să răspunzi poţi să te gândeşti la o situaţie reală pe care ai trăit-o,
dacă ţi s-a aplicat vreodată vreun test sau poţi să-ţi imaginezi o astfel
de experienţă şi să relevi ce crezi că trebuie să fie standardizat.
Întrebarea nr.9
Ca să răspunzi, adică să formulezi cele 5 întrebări să ai în vedere:
cuvintele alese, frezele mai lungi sau mai scurte, adică întrebările.
Întrebarea nr.10
Este de ajuns dacă stabileşti trei aspecte pe care le poţi urmări prin
această metodă.
Întrebarea nr.11

18 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
Ca să răspunzi la această întrebare alege cercetarea caietelor de
teme pentru acasă.

Lucrarea de verificare nr.1 şi modul de evaluare

1. De ce psihologia s-a constituit târziu ca ştiinţă? (ai în vedere


complexitatea fenomenelor psihice şi nevoia de date şi informaţii
de la alte ştiinţe.
2. De ce nu este suficient să se considere că psihologia trebuie să
studieze fenomenele psihice interne, în sine, rupte de mediu?
(gândeşte-te că nici nu ar putea avea acces la ele)
3. De ce nu este suficient ca psihologia să cerceteze doar
comportamentul? (dacă s-ar limita la comportament n-ar mai fi
ştiinţe vieţii psihice)
4. De ce este mai bun răspunsul că psihologia trebuie să studieze
omul concret în activitate? (să te gândeşti la viaţa lui naturală şi
reală)
5. Care au fost criticile formulate la adresa legilor din psihologie?
(vezi paragraful)
6. Ce tipuri de legi există în psihologie? (foloseşte criteriile date în
manual)
7. De ce trebuie date explicaţii şi făcute previziuni cu privire la viaţa
psihică a oamenilor? (fără a face, psihologia n-ar putea fi în slujba
oamenilor)
8. Ce categorii mari de componente ale vieţii psihice au fost
descoperite? (trebuie să ai în vedere: cognitive, stimulatoare,
reglatoare, integrative)
9. Care sunt metodele de cercetare ale psihologiei? (prezentare pe
scurt a fiecăreia, vezi paragraful corespunzător).

Pentru întrebările 1-8 se acordă câte două puncte pentru fiecare.


Pentru întrebarea 9 se acordă 4 puncte.
În total se vor obţine 20 puncte care se împart la 2 şi rezultă o notă
din scara 1-10.
Pentru a răspunde întrebărilor este necesară citirea cu atenţie a
paragrafelor legate de ele, aprofundarea înţelegerii informaţiilor oferite
Proiectul pentru Învăţământul Rural 19
Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie
şi folosirea lor într-o manieră personală pentru elaborarea
răspunsurilor solicitate.
Lucrarea de verificare se redactează pe foi separate şi se transmite
tutorelui. Trebuie să fie circa 3 pagini de text.

Bibliografia minimală

ATKINSON L. RITA, ATKINSON C.R., Smith E.E., BEM D.J.,


„Introducere în psihologie”, Ed. Tehnică, 2002, Bucureşti, pag. 7-14;
COSMOVICI A., „Psihologie generală”, Ed. Polirom, 1996, Iaşi , pag.
15-20;
CREŢU TINCA, „Psihologie generală”, Ed. Credis, 2001, pag. 15-23
HAYES N. ORRELL S., „Introducere în psihologie”, Ed. All, 1997,
Bucureşti, pag. 376-380
PAVELCU V., „Drama psihologiei”, ed. a II-a EDP, 1972, Bucureşti
REUCHLIN M., „Psihologie generală”, Ed. Ştiinţifică, 1999, Bucureşti,
pag. 14-16
ZLATE M., „Introducere în psihologie”, Ed. Polirom, 2000, Iaşi, pag.
118-143

20 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
Unitatea de învăţare 2
MECANISMELE INFORMAŢIONALE-SENZORIALE ALE PSIHICULUI
UMAN

CUPRINS: pagina

2. Mecanisme informaţionale senzoriale ale psihicului 22


Obiectivele unităţii de învăţare nr.2 22
2.1. Senzaţiile 22
2.1.1. Senzaţiile ca cele mai simple procese informaţionale 22
2.1.2. Legile generale ale senzaţiilor 23
2.1.3. Imaginea senzorială 27
2.1.4. Principalele categorii de senzaţii umane : 28
2.2. Percepţiile 31
2.2.1. Percepţiile ca procese senzoriale complexe 31
2.2.2. Legile generale ale percepţiilor 34
2.2.3. Particularităţile imaginii perceptive 37
2.2.4. Rolurile percepţiilor în activitatea omului. 38
2.3. Reprezentările ca procese senzoriale superioare 39
2.3.1. Definirea şi caracterizarea reprezentărilor 39
2.3.2. Particularităţile imaginii reprezentării 41
Rezumat 43
Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare 44
Lucrare de verificare nr. 2 şi modul de evaluare 46
Bibliografie minimală 48

Proiectul pentru Învăţământul Rural 21


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
2. MECANISME INFORMAŢIONALE SENZORIALE ALE
PSIHICULUI
Obiectivele unităţii de învăţare nr.2

După ce vor studia această unitate de învăţare, cursanţii vor putea:

• să definească bine fiecare proces psihic din această categorie a


fenomenelor senzoriale;
• să explice diferenţele calitative între cele trei procese şi produse
psihice;
• să înregistreze legăturile dintre ele;
• să identifice legile care le guvernează;
• sa-şi testeze contribuţia celor trei procese la adaptarea omului la
ambianţă;
• să aplice la diverse situaţii cunoştinţe despre cele trei procese.

2.1. Senzaţiile

2.1.1. Senzaţiile ca cele mai simple procese informaţionale

Adaptarea complexă a omului la mediu nu se poate realiza fără ca el


să poată stabili relaţii informaţionale directe cu cea ce îl înconjoară,
adică fără a avea senzaţii. Acestea se definesc astfel:
Definiţie:
Senzaţiile sunt procese psihice elementare care semnalizează
separat în forma imaginilor simple şi primare, însuşirile concrete ale
obiectelor şi fenomenelor şi stările interne ale organismului, în
condiţiile acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.

Stimuli Prin urmare senzaţiile reflectă însuşiri concrete ale obiectelor:


sunete, culori, mirosuri, asperitate sau moliciune etc.
Ca să se producă trebuie sa existe aparate specializate care sunt
analizatori.
Analizatorul este un ansamblu structural-funcţional care are
Analizator
următoarele componente:

22 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
• receptorul, de exemplul ochiul, urechea, papilele gustative, etc.
care sunt în legătură directă cu excitanţii din mediu şi transformă
acţiunea acestora în impulsul nervos;
• cale de conducere reprezentată de nervi şi prin care se transmit
impulsurile nervoase la creier;
• zona corticală, de proiecţie a analizatorului;
• conexiunea inversă, adică transmiterea de la creier la receptor a
unor impulsuri care adaptează şi mai bine receptorul.
Pentru ca să se producă o senzaţie, trebuie să funcţioneze,
împreună toate verigile descrise mai sus. Adică, daca avem în
vedere analizatorul vizual, atunci stimulul, adică undele
electromagnetice acţionează asupra retinei, produc descompunerea
unor substanţe biochimice şi datorită acestui proces se produc
biocurenţi care se transmit prin nervul optic la zona occipitală din
scoarţă unde se produce prima data senzaţia şi apoi prin aferentaţie
inversă se reglează mai bine ochiul şi se îmbunătăţeşte senzaţia.

2.1.2. Legile generale ale senzaţiilor

Desfăşurarea procesului senzorial este guvernat de câteva legi


specifice şi anume:
− legea intensităţii care arata că între intensitatea stimulului şi
cea a senzaţiei există o relaţie proporţională care se exprimă astfel:
intensitatea stimulului creşte în progresie geometrică iar cea a
senzaţiei în progresie aritmetică. Dar pentru ca un stimul să producă
o senzaţie trebuie să se depăşească pragul minim şi să nu-l
depăşească pe cel maxim.
Definiţie:
• pragul minim este cantitatea cea mai mică dintr-un stimul care
determină apariţia unei senzaţii.
• pragul maxim este cantitatea cea mai mare dintr-un stimul care mai
poate determina o senzaţie specifică.

De exemplu, pentru sensibilitatea vizuală pragul minim este de


1 – 2 cuante, iar pentru cea auditivă de 16 vibraţii pe secundă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 23


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
Pragurile Pragul maxim pentru sensibilitatea auditivă este de 20.000
senzoriale
- minim vibraţii pe secunda.
- maxim Stimulii care nu ating pragul minim nu produc nici o senzaţie şi
- diferenţial
se numesc subliminali. Cei ce depăşesc pragul maxim produc
durere şi pot distruge analizatorul.
Pe baza activităţii analizatorilor se semnalizează atât prezenţa
stimulilor cât şi diferenţele dintre ei, în ceea ce priveşte intensitatea,
calitatea etc.
Exista şi un prag diferenţial.
Definiţie:
• pragul diferenţial este acea cantitate dintr-un stimul care adăugată
la stimularea iniţiala, determină o nouă senzaţie, cu o noua
intensitate

Pentru sensibilitatea vizuala acest prag este de 1/100 ; pentru


cea auditiva este de 1/10 , iar pentru cea de greutate este 1/30. De
exemplu, dacă există un cor de zece persoane trebuie să se mai
alăture o persoană pentru a produce o creştere a intensităţii, diferită
de cea iniţială.

Temă de reflexie nr.1


Care credeţi că sunt persoanele care nu pot avea senzaţii auditive
dacă stimulul ajunge la 16 vibraţii pe secunda?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

- legea adaptării senzoriale se referă la creşterea sau


adaptabilitate descreşterea sensibilităţii unui analizator sub influenţa acţiunii
mare:
- văz repetate a stimulului sau a modificării condiţiilor de mediu. Adaptarea
- tact este mai mare în cazul sensibilităţii vizuale, olfactive, tactile şi este
- olfacţie
foarte mică în cazul celei auditive şi de durere.

24 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Temă de reflexie nr.2


De ce credeţi că adaptarea este mai mică pentru auz şi pentru
sensibilitatea de durere?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45


Adaptarea se produce atât în sensul creşterii cât şi al scăderii
sensibilităţii.
Dăm exemplu de manifestare a acestei legi în activitatea
analizatorului vizual.
Dacă trecem dintr-o încăpere slab luminată în alta cu lumină
foarte puternică la început avem impresia că nu vedem nimic,
suntem orbiţi, dar după 4 – 5 minute se produce scăderea
sensibilităţii şi începem să vedem normal. Adaptarea s-a produs în
sensul scăderii sensibilităţii.

Adaptare Dacă trecem dintr-o încăpere puternic luminată într-o sală de


slabă: cinematograf unde a început să ruleze filmul, la început nu vedem
- auz
- durerea mai nimic. Apoi adaptarea se produce în sensul creşterii sensibilităţii
şi se parcurg următoarele faze:
- în 10 – 15 minute se produce o adaptare mai rapidă şi
distingem din ce în ce mai multe persoane şi obiecte în jur.
- în următoarele 3 – 4 ore adaptarea este mai lentă. În final
sensibilitatea va creşte de 200.000 de ori.
Temă de reflexie nr.3
Ce avantaj credeţi că rezultă din creşterea spectaculoasă a
adaptării în cazul sensibilităţii vizuale?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

Proiectul pentru Învăţământul Rural 25


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
- legea sinesteziei exprimă o relaţie funcţională specială între
Sinestezia la
analizatori. Este vorba de producerea unor efecte senzoriale într-un
artişti
analizator, care nu este direct stimulat, ci datorită activităţii altui
analizator care a fost stimulat. Acţiunea acestei legi este evidentă la
persoanele care au anumite dotări artistice. Pentru muzicienii
talentaţi, receptarea unor culori frumoase poate genera şi senzaţii
auditive şi astfel îi poate inspira să compună ceva corespunzător
unei adevărate simfonii de culori. În condiţii obişnuite, se poate ca
auzind un susur de apă să avem impresia de răcoare.
- legea compensării senzoriale se referă la faptul că insuficienta

Compensarea dezvoltare a unei modalităţi senzoriale sau lipsa ei poate duce la


la deficienţii perfecţionarea alteia care îi poate prelua funcţiile. La mulţi oameni se
senzoriali
poate compensa o sensibilitate tactilă mai slabă cu cea vizuală. Dar
în cazul celor fără văz sau fără auz compensarea este absolut
necesară şi trebuie sprijinită în mod special.

Temă de reflexie nr.4


Gândeşte-te cum ar putea fi compensată lipsa vederii la copii
preşcolari.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

-legea semnificaţiei arată că dacă un stimul are o însemnătate


biologică sau este important pentru activitatea cuiva, el este bine
recepţionat chiar dacă are o intensitate mai slabă. De exemplu,
depanatorul auto poate fi puţin receptiv la fel de fel de sunete
obişnuite dar sesizează cea mai mică modificare a sunetelor
generate de funcţionarea motorului
-legea condiţionării social culturale a sensibilităţii umane explică
culturalizarea
senzaţiilor diferenţele calitative intre sensibilitatea animalelor şi cea a oamenilor.
Chiar dacă unele animale au performanţe crescute în funcţionarea
26 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
unor senzaţii, ele nu ating varietatea extraordinară a celor ale
oamenilor. Vulturul are un văz foarte bun, câinele un miros
excepţional dar celelalte senzaţii ale lor sunt slabe sau lipsesc.
Societatea produce asupra omului următoarele schimburi privind
capacităţile lui senzoriale :
• sub influenţa societăţii unele modalităţi senzoriale ajung la mari
performanţe. La om se dezvolta auzul verbal care este foarte fin ce
desfăşoară activităţi muzicale au un auz muzical foarte bun;
• societatea a schimbat dominanta unor modalităţi senzoriale. Aşa de
exemplu dacă la multe animale mirosul este cel mai dezvoltat, şi
domină , la om văzul şi auzul au cea mai mare importanţă;
• tot datorită cerinţelor sociale se poate spune ca au apărut noi
stimuli şi noi capacităţi discriminative. Industria alimentară sau cea a
parfumurilor sunt exemplul strălucit al acestei diversificări a stimulilor
şi a capacităţilor senzoriale ale omului.
Temă de reflexie nr.5
Găseşte şi alte exemple privind felul în care societatea stimulează şi
dezvoltă capacităţile senzoriale.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

2.1.3. Imaginea senzorială

În urma acţiunii stimulilor din mediu şi a intrării în funcţie a


Imaginea
senzorială: analizatorilor apare imaginea mentală senzorială care are câteva
- primară caracteristici ce o deosebesc de alte fenomene psihice
- simplă
- însuşiri asemănătoare:
separate • este primară pentru că apare numai în condiţiile interacţiunii directe
- diferită
calitativ a analizatorului cu stimulul respectiv şi oferă prompt informaţia
despre acesta;

Proiectul pentru Învăţământul Rural 27


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
• este o imagine simplă, semnalând doar o singură însuşire a
stimulului şi astfel, având o mare viteză de desfăşurare şi asigurând
rapid condiţia adaptării;
• fiecare senzaţie are o intensitate care corespunde intensităţii
stimulului;
• durata senzaţiei corespunde, în general, duratei stimulului şi astfel
se evita consumul energetic neproductiv;
• orice senzaţie are un ton afectiv, adică odată cu transmiterea de
informaţii se produce şi o stare afectivă plăcută sau neplăcută care
condiţionează chiar recepţionarea stimulului respectiv. Tonul afectiv
depinde: a) natura stimulării senzoriale şi de aceea cele dureroase
produc întotdeauna neplăcere, iar culorile calde produc plăcere;
b) daca satisfac trebuinţele omului produc plăcere, dacă le contrazic
dau stări negative;
• pentru ca fiecare fel de senzaţie reflectă câte o însuşire a obiectelor
ele au astfel o calitate prin care se deosebesc unele de altele. Omul
dispune de următoarele feluri de senzaţie: vizuale, auditive,
gustative, olfactive, tactile chinestezice, proprioceptive de echilibru,
de durere.
Tema de reflexie nr. 6
Pornind de la o situaţie reală de producere a unei senzaţii în
condiţiile acţiunii unui stimul precum mirosul de trandafiri, analizeaz-
o din perspectiva caracteristicilor prezentate mai sus.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

2.1.4. Principalele categorii de senzaţii umane :

Cercetarea sensibilităţii umane a relevat existenţa mai multor


feluri de senzaţii care au fost apoi clasificate după diverse criterii. Cel

28 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
care a fost folosit cel mai mult şi pe care îl vom respecta, în cele ce
urmează, este: tipul de aparat specializat pentru recepţie. După
acest criteriu există următoarele tipuri de senzaţii.
Senzaţii vizuale . Sunt rezultatul acţiunii undelor
electromagnetice asupra analizatorului vizual. Aceste unde se
propagă de la sursele naturale de lumină, de la cele artificiale şi de la
obiectele luminate care reflectă o parte din undele primite şi au astfel
o culoare sau alta, sau le reflectă în mod egal pe toate şi sunt albe,
sau le absorb pe toate şi apar ca fiind negre. Senzaţiile vizuale ne
dau informaţii despre lucruri dar produc şi efecte asupra sistemului
nervos, au efecte psihoterapeutice.
Senzaţiile auditive. Sunt determinate de acţiunea undelor
sonore asupra urechii. Omul percepe numai sunetele care produc
vibraţii între 16 cicli pe secundă şi 20.000 cicli pe secundă. Sunetele
nu doar ne informează despre prezenţa obiectelor dar au şi un efect
asupra sistemului nervos şi de aceea pot fii folosite în psihoterapie.
Senzaţiile cutanate. Sunt de două subcategorii: a)
senzaţiile tactile produse de atingere şi presiune exercitată de
obiecte şi b) senzaţii termice. Cele tactile oferă informaţii care ne
permit să aflăm dacă obiectele au suprafeţe netede, aspre, dure, etc.
Cele mai sensibile zone tactile sunt: vârful degetelor, regiunea
buzelor, vârful limbii. Cele mai puţin sensibile sunt fruntea şi spatele.
Cele termice sunt produse de diferenţa dintre temperatura propriului
organism şi cea a obiectelor care ne înconjoară. Aceste senzaţii
permit pe de o parte, cunoaşterea temperaturii din mediul extern şi
pe de altă parte se includ în mecanismele de termoreglare.
Senzaţiile olfactive semnalizează proprietăţile chimice ale
obiectelor. Excitantul este reprezentat de particule de substanţe
volatile ce pătrund în fosele nazale odată cu aerul şi stimulează
receptorii olfactivi. Denumirea senzaţiilor olfactive se face după
substanţa care le-a produs. Vorbim de miros de trandafiri, de miros
de benzină, etc. Senzaţiile olfactive au rol în apărare şi contribuie la
reglarea apetitului.
Senzaţiile gustative reflectă calităţile chimice ale
substanţelor solubile care pătrund în cavitatea bucală. Exista 4 feluri

Proiectul pentru Învăţământul Rural 29


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
de senzaţii gustative de bază: dulce, acru, sărat, amar. Din
combinarea lor în diferite proporţii, rezultă toate celelalte gusturi.
Rolul lor fundamental este de reglare a apetitului dar contribuie şi la
apărarea organismului.
Senzaţiile proprioceptive ne informează cu privire la
starea de postură a membrelor, trunchiului, capului. Ele sunt
provocate de tensiunea musculară din muşchii care asigură postura.
Senzaţiile chinestezice apar în cursul efectuării mişcărilor
şi ne informează despre direcţia, durata şi intensitatea efortului
muscular necesar realizării lor. Formele lor de baza sunt : a)
chinestezia aparatului locomotor; b) chinestezia manuală c)
chinestezia verbomotorie care permite vorbirea.
Senzaţiile de echilibru semnalizează schimbarea poziţiei
capului faţă de trunchi şi a corpului în întregime, când se fac mişcări
de rotire şi balansare. Ele au următoarele valori: a) stabilirea
centrului de greutate a corpului în condiţiile în care se petrec
schimbări de poziţie ale acestuia; b) menţinerea echilibrului vertical
în timpul mersului şi a direcţiei deplasării; c) redresarea stării de
echilibru în situaţia în care se produc alunecări, căderi, etc.
Senzaţiile organice sunt determinate de modificări ale
chimismului intern al organismului cum ar fi : scăderea concentraţiei
de substanţe nutritive în sânge, a apei, a oxigenului, etc. Apariţia lor
îl determină pe om să acţioneze în vederea restabilirii echilibrului şi a
menţinerii stării de sănătate şi buna funcţionare a organismului.
Senzaţiile de durere ne informează asupra tulburărilor
funcţionale sau distrugerilor de ţesuturi organice. De aceea au o
puternică tonalitate afectivă negativă şi ne stimulează pentru ce
acţiona în vederea înlăturării pericolelor şi ameliorării sănătăţii.
Toate felurile de senzaţii la care ne-am referit îndeplinesc
următoarele roluri fundamentale: a) ne informează despre lumea
externa şi despre propriul organism;b) reglează mişcările; c) sunt
implicate în satisfacerea trebuinţelor fudamentale; d) constituie baza
pentru apariţia şi realizarea altor procese mai complexe.

30 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Test de autoevaluare nr. 7


După ce aţi citit acest paragraf, faceţi în acest spaţiu un tabel
sintetizator cu următoarele rubrici.
Felul Analizatorul Însuşirile Rolurile
pe care
senzaţiei şi mai ales obiectelor pe care le au în
receptorul le reflectă
activitatea omului

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

2.2. Percepţiile

2.2.1. Percepţiile ca procese senzoriale complexe

Ne-am referit până acum, la cele mai simple procese psihice,


senzaţiile.
Dar acestea se manifestă foarte rar la omul adult, ca procese
de sine stătătoare. Ele sunt permanent integrate în desfăşurarea
unui proces cognitiv senzorial mai complex şi anume, în percepţie.
Percepţiile sunt superioare senzaţiilor pentru ca ele sunt: a)
sintetice, adică unesc mai multe feluri de senzaţie într-o imagine
unitară permiţând omului să dea răspunsuri mai adecvate la
Proiectul pentru Învăţământul Rural 31
Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
stimulările mediului ambiant; b) pot completa informaţia care lipseşte
prin mecanismele proprii de prelucrare a acestuia; c) pot interpreta
imaginile rezultate şi le pot releva importanta pentru activitatea
omului.
Definiţie:
Percepţia este procesul senzorial complex şi totodată imagine
primară, conţinând informaţiile despre totalitatea însuşirilor concrete
ale obiectelor şi fenomenelor în condiţiile acţiunii directe a acestora
asupra analizatorilor.
Prin urmare, ca şi senzaţiile, percepţiile reflectă însuşiri concrete
ale obiectelor şi fenomenelor dar acestea sunt mai complexe decât
cele semnalate de senzaţii. Adică ele se referă la formă, mărime,
poziţie spaţială desfăşurată în timp. Totodată percepţia reflectă
concomitent şi obiectul şi contextul în care acesta se află şi astfel
atunci când acţionăm asupra unui obiect ţinem seama şi de tot ce îl
înconjoară. Dacă percepţia nu ne-ar permite acest lucru atunci
acţiunile noastre ar fi greşite şi uneori periculoase.
Temă de reflexie nr.8
Gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă atunci când scriem am vedea
numai mişcarea pixului şi nimic altceva.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45


Procesul perceptiv este la rândul său, mai complex decât cel al
senzaţiei şi presupune:
Procesul
perceptiv a) stimularea mai multor analizatori de către obiecte şi contextul în
- multisenzorial care acestea se află;
- prelucrarea
senzorială b) desfăşurarea de către om a unor explorări perceptive;
complexă c) prelucrarea complexă la nivel cortical a informaţiilor obţinute prin
- implicarea
limbajului diferite tipuri de senzaţii. Această prelucrare include:
• date ale experienţei anterioare cu categoria respectiva de obiecte.
• scheme perceptive adică moduri constante de a căuta informaţiile.
32 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
• mecanismele limbajului, care sunt implicate în toate felurile de
activităţi mentale şi care contribuie foarte mult la cuprinderea
informaţiilor într-o imagine unitară;
Desfăşurarea procesului perceptiv parcurge următoarele faze:
Fazele
procesului a) detecţia adică doar sesizarea prezenţei stimulului în câmpul
perceptiv: perceptiv datorită intensificării atenţiei şi orientării analizatorilor spre
- detectare
- discriminare direcţia din care acesta acţionează. În limbajul curent şi spune:
- identificare ”parcă aş vedea ceva”;
- interpretare
b) discriminarea este faza în care se disting deja însuşirile acelui
obiect şi îl diferenţiază de ceea ce îl înconjoară.
În limbajul obişnuit se spune: ”da, ceea ce vad este rotund, are
culoarea verde etc.”;
c) identificarea adică stabilirea categoriei din care face parte
obiectul respectiv prin compararea cu modelele pe care le avem în
minte. De obicei spunem: ”da, este un semnalizator rutier”.
d) interpretarea adică stabilirea semnificaţiei stimulului pentru
activitatea omului. Cu referire la exemplul avut în vedere, se poate
spune: ”este un indicativ care arată să pornesc spre dreapta”.

Temă de reflexie nr.9


Identifică fazele procesului perceptiv în situaţia în care te afli într-o
excursie, în câmp deschis şi percepi obiecte aflate la distanţă foarte
mare de tine.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

Proiectul pentru Învăţământul Rural 33


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
2.2.2. Legile generale ale percepţiilor

Procesul perceptiv este guvernat de o serie de legi


caracteristice pentru percepţia umană pe care trebuie să le
cunoaştem şi să le respectăm în activităţile noastre:
- legea integralităţii percepţiei se referă la faptul că toate
însuşirile obiectului sunt reflectate împreună, atât cele importante cât
toate
însuşirile: şi cele neimportante, atât cele puternice cat şi cele slabe. Este
- importante- reflectat obiectul împreună cu contextul în care acesta se află.
neimportante
l b Datorită acestei legi, noi ne comportăm adecvat faţă de un obiect
care este pe jumătate acoperit privirii noastre de către un altul. La fel
noi citim repede cu un cuvânt chiar dacă el este tipografiat cu lacune
în conturul literelor. Exp: citim CARTE şi când scrie CRTE;
-legea structuralităţii perceptive arată că însuşirile unui obiect
puncte de nu au toate aceeaşi intensitate şi nu comunică aceeaşi cantitate de
maximă informaţie şi de aceea ele ocupă planuri diferite în organizarea
informaţie
imaginii perceptive. Cele ce comunică multă informaţie şi ajută la
identificarea rapidă a stimulului se află în primul plan iar celelalte în
plan secundar. Cele din primul plan sunt primele explorate perceptiv.
De exemplu în structura unei litere se pot identifica părţile care
comunică cea mai mare cantitate de informaţie;
- legea selectivităţii arată că în fiecare moment omul este
factorii bombardat de foarte mulţi stimuli perceptivi dar el îi reflectă numai pe
externi ai
unii dintre ei care devin ”obiect al percepţiei” iar toţi ceilalţi formează
selectivităţii:
- intensitate ”câmpul perceptiv”. Primii sunt rapid, corect şi clar percepuţi iar cei
- contrast
din câmp sunt semnalaţi mai vag, mai slab, mai global. Factorii care
- mişcare
- conturare fac să fie selectaţi anumiţi stimuli şi reflectaţi mai bine sunt:
- indicare
- factori externi, ce ţin de obiecte şi ambianţa: intensitatea,
verbală
contrastul cromatic între acel obiect şi restul câmpului, mişcarea
obiectului în timp ce celelalte sunt fixe, conturarea specială a ceea ce
trebuie perceput într-o imagine, indicarea verbală prealabilă;
factorii
- factori interni: interesul pentru acel obiect; atitudinea
interni ai
selectivităţii: favorabilă, conştiinţa importanţei pe care acel obiect o are pentru
- interes
activitatea noastră.
- plăcere

34 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
Dar obiectul percepţiei nu este fix. În funcţie de nevoile şi
intenţiile omului ceea ce a fost obiect al percepţiei devine element de
câmp şi un alt stimul îi ia locul. În felul acesta percepţia ajută şi mai
bine desfăşurarea activităţi omului.
Tema de reflexie nr.10
Imaginează-ţi ce s-ar întâmpla, cum s-ar desfăşura activitatea de
citire dacă obiectul percepţiei ar fi fix.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

- legea constanţei arată că mecanismele percepţiei


umane s-au dezvoltat astfel încât în anumite limite în care s-ar
constantele: produce schimbarea distanţei faţă de obiect, a poziţiei de percepere
- mărime
- formă sau a cantităţii de lumină din mediul ambiant, să se conserve în
- culoare percepţie mărimea, forma, culoarea obiectelor şi oamenii să se
comporte adecvat faţă de ele. Constanţa de mărime se păstrează în
limitele a 23-30 m distanţă la care s-ar afla obiectele faţă de noi.
Forma paralelipipedică a unei cărţi se păstrează chiar daca noi o
privim dintr-o parte. Frunzele copacilor şi iarba îşi păstrează pentru
noi culoarea chiar daca a coborât amurgul.

Tema de reflexie nr.11


Imaginează-ţi ce s-ar întâmpla daca am intenţiona sa dam unei
persoane adulte un colet greu de 10 kg şi dintr-un motiv sau altul ea
s-ar depărta dincolo de 30 m iar noi nu am avea constanţa de
mărime.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

Proiectul pentru Învăţământul Rural 35


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Specific numai - legea proiectivităţii imaginii perceptive este o expresie a


percepţiei reglajului foarte fin al proceselor psihice şi nu-şi are nici un
umane:
proiectarea corespondent în sfera altor fenomene din univers. Conform acestei
imaginii la legi, imaginea perceptivă se formează la nivelul scoarţei cerebrale
nivelul
obiectului dar este proiectată la nivelul obiectului şi suprapusă acestuia datorită
sistemului de muşchi fini care reglează curbura cristalinului şi asigură
convergenţa axelor oculare. Dacă apăsăm uşor pe unul din globii
oculari şi stricăm acest reglaj vom crea o imagine lângă cea a
obiectului data de ochiul ce nu este deranjat. Dacă această lege nu
ar exista omul nu şi-ar putea acorda mişcările şi acţiunile la obiectele
reale.

Tema de reflexie nr.12


Imaginează-ţi că legea n-ar funcţiona şi ai fi stimulat de o floare şi ai
vrea să o prinzi cu mâna. Cum s-ar putea realiza intenţia ta?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46

- legea semnificaţiei arată că şi în condiţii mai puţin favorabile omul


Stimulii slabi
dar poate percepe satisfăcător un obiect pentru că interesul pentru
semnificativi acesta, legăturile lui cu trebuinţele şi scopurile activităţii creşte starea
sunt bine
percepuţi de pregătire pentru a fi recepţionat, accelerează procesul de
prelucrare centrală şi duce, în final, la un rezultat bun.
Test de autoevaluare 13.
Arată în ce fel acţionează legea semnificaţiei atunci când obiectul ce
urmează a fi perceput se leagă de interesele tale profesionale.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46

36 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
2.2.3. Particularităţile imaginii perceptive

Aşa cum s-a văzut procesul perceptiv este foarte complex fiind
Imaginea:
- primară guvernat de nenumărate legi şi parcurgând diverse faze iar la finalul
- bogată acestora se obţine imaginea perceptivă care la rândul ei are câteva
- unitară
- în caracteristici speciale ce o deosebesc, pe de o parte de senzaţii şi,
context pe de altă parte o aseamănă.
• este o imagine primară, la fel ca senzaţia, adică apare în
legaturi strânse cu acţiunea directă a obiectelor asupra analizatorilor;
• este foarte bogata în conţinut adică semnalează minţii noastre
absolut toate însuşirile obiectului-stimul;
• este unitară adică impune toate însuşirile obiectului şi modul
de organizare a acestora;
• are o intensitate proporţională cu cea a stimulului;
• durata ei este corespunzătoare, în general, acţiunii stimulului
deşi este totdeauna urmată şi de aceea ce s-au numit ”imagini
consecutive” ce durează foarte puţin după încetarea acţiunii
stimulului;
• întotdeauna se realizează concomitent atât perceperea
obiectului cât şi perceperea contextului în care acesta se află;
• este într-o anumită măsură influenţată de poziţia pe care omul
o are faţă de obiectul ce este perceput;
• imaginile perceptive sunt calitativ diferite în funcţie de a)
analizatorul dominant în producerea lor (vizuale, auditive, tactilo-
chinestezice) şi b) de caracteristicile obiectelor(de forma, poziţia
spaţială, mişcare, timp).
Dacă percepţia se desfăşoară în mod sistematic organizat,
intenţionat devine observaţie.
Definiţie:
Observaţia este activitatea perceptivă intenţionată, orientată spre
un scop, reglată de cunoştinţe generale, organizată şi desfăşurată
sistematic, conştient şi voluntar.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 37


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
Aşa cum rezultă din definiţie observaţia este complexă iar
rezultatele ei sunt superioare din toate punctele de vedere faţă de
percepţiile spontane.

Test de autoevaluare nr. 14


Compară perceperea spontană a unei picturi renumite cu observarea
ei şi precizează superioritatea celei din urmă.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46

2.2.4. Rolurile percepţiilor în activitatea omului.

Pentru toate felurile de activităţi ale omului şi pentru întreaga lui


viaţă psihică percepţia îndeplineşte următoarele roluri de bază:
a) oferă informaţii despre însuşirile complexe ale obiectelor aşa cum
sunt cele de formă, mărime, culoare, poziţie, mişcare, desfăşurare în
timp;
b) ne ajută să ne cunoaştem propria organizare corporală, să ne
Roluri principale:
- informaţionale percepem direct caracteristicile particulare ale corpului, să ne vedem
- reglatorii în oglindă şi astfel să ne construim o imagine a Eu-lui fizic ce stă la
baza conştiinţei de sine şi a identităţii de sine;
c) ne permite să ne diferenţiem de mediu şi să avem conştiinţa
realităţii obiectelor;
d) reglează complex mişcările şi acţiunile noastre;
e) este o formă principală de control a rezultatelor acţiunilor noastre;
f) ca şi senzaţiile, percepţiile se află la baza sistemului cognitiv al
omului.

38 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Test de autoevaluare nr. 15


Scrie cinci propoziţii despre creion şi apoi identifică percepţiile
implicate şi precizează rolurile fiecăreia pentru a elabora cele cinci
propoziţii.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46

2.3. Reprezentările ca procese senzoriale superioare

2.3.1. Definirea şi caracterizarea reprezentărilor

Posibilitatea de a avea reprezentări permite omului ca în


desfăşurarea acţiunilor şi activităţilor sale să tină seama nu numai de
informaţiile oferite de percepţie asupra obiectelor prezente ci şi de
ceea ce a fost perceput cândva şi ce a fost prelucrat şi conservat sub
formă de reprezentări.

Definiţie:
Reprezentarea este procesul cognitiv senzorial de semnalizare în
forma unei imagini unitare dar schematice a însuşirilor concrete şi
caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor în absenţa acţiuni directe
a acestora asupra analizatorilor.

Făcând parte din categoria proceselor cognitive senzoriale,


reprezentările reflectă tot însuşiri concrete ale obiectelor şi
fenomenelor dar numai pe cele ce sunt comune şi caracteristice
pentru un obiect sau o clasă de obiecte. De exemplu, percepţia unui
copac este foarte detaliată şi redă întru totul forma generală a
coroanei, a frunzelor, a nuanţelor de verde în diversele ei zone, iar
trunchiul este reflectat cu toată rugozitatea scoarţei, nodurile şi

Proiectul pentru Învăţământul Rural 39


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
nuanţele de maro, negru etc. În reprezentare rămâne numai schema
generală a formei coroanei şi trunchiului care ne permit să spunem
că ne-am reprezentat un copac sau altceva.

Temă de reflexie nr.16


Priveşte cu atenţie o carte şi scrie pe o foaie toate însuşirile pe care
le costaţi. Ascunde cartea şi fă un desen al ei (care în cea mai mare
parte exprimă reprezentarea). Compară rezultatul celor două
procese.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46

Procesul psihic al reprezentării este mai complex decât cel al

Procesul percepţiei. El presupune:


reprezentării • informaţii perceptive obţinute în urma mai multor întâlniri cu unul
- prelucrarea
informaţiilor şi acelaşi obiect sau cu un grup de obiecte;
perceptive • chiar un fel de activitate latentă a analizatorilor în timpul
- mecanismele
verbale desfăşurării reprezentării;
- activitatea • implicarea obligatorie a mecanismelor verbale corticale care
latentă a
analizatorilor permit prelucrarea informaţiilor perceptive;
- operativitatea • efectul orientativ rezultat din acţiunea directă cu acele obiecte
mentală
despre care se referea reprezentarea;
• antrenarea unor zone corticale mai largi care asigură prelucrarea
specială a informaţiilor respective.
Prin urmare procesul reprezentării presupune atât
mecanisme senzoriale cât şi altele mai complexe aparţinând gândirii
şi ea face astfel legătura între cunoaşterea senzorială şi cea logică.
De aceea ea apare mai târziu în viaţa psihică a omului în comparaţie
cu percepţia.

40 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

2.3.2. Particularităţile imaginii reprezentării

Imaginea reprezentării are câteva caracteristici speciale care o


deosebeşte de cea rezultată din procesele senzaţiei şi percepţiei.
Imaginea
reprezentării: Cele mai importante sunt:
- secundară • este secundară adică ea apare în absenţa obiectelor şi pe baza
- configurativă
- selectivă formării anterioare a celei perceptive.
- schematică • este configurativă ca şi percepţia, adică reproduce aspectele de
- unitară
- desprinsă de formă şi mărime ale obiectelor.
context • este mai generalizată adică omite detaliile şi redă însuşirile
- panoramică
comune şi caracteristice.
• este mai schematică dar unitară, adică dacă omite detaliile
imaginea de ansamblu nu se va distruge ;
• este desprinsa de fondul, de contextul în care se află în mod
natural obiectul şi este proiectată în câmp mintal, şi deci poate fi cu
uşurinţă folosită în orice context vrem.
• este însoţită de conştiinţa că obiectele pe care ni le
reprezentăm nu sunt de faţă.
• este panoramică adică redă toată informaţia de care dispune
persoana fără ca aceasta să fie limitată de o poziţie particulară a ei
faţă de obiect. Când ne reprezentăm o casă realizam mental toată
suprafaţa de locuit neîmpiedicându-ne de opacitatea pereţilor.

Test de autoevaluare 17.


Reprezintă un automobil cunoscut şi identifică toate însuşirile
imaginii notate mai sus.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46

Proiectul pentru Învăţământul Rural 41


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Atât particularităţile procesului reprezentării cât şi ale imaginii


ce se obţine face ca acesta să aibă roluri speciale în activitatea şi
viaţa psihică a omului şi anume:
• înlocuieşte orice obiect absent şi devine un fel de simbol mental
- simbol al acestuia;
mental • permite gândirii să-şi extindă activitatea şi asupra a ceea ce a
- sprijină
semnificaţia fost;
cuvintelor • contribuie la precizarea semnificaţiei cuvintelor adică dacă într-
- susţine un dicţionar un cuvânt este explicat verbal şi totodată, însoţit de o
raţionamente
- element al imagine, el este mai bine înţeles;
imaginaţiei • prin gradul de generalizare şi prin reflectarea însuşirilor comune
şi caracteristice ajută să se formeze mai repede noţiunile ştiinţifice la
toate disciplinele şcolare, mai ales dacă avem în vedere elevii mai
mici;
• permite conturarea unui suport figurativ pentru rezolvarea unor
probleme, pe aceste sprijinindu-se elaborarea raţionamentelor;
• prin comparaţia dintre reprezentări, se poate face un control
iniţial al corectitudinii unor judecăţi şi raţionamente. Verifici mai întâi
câteva cazuri reprezentate;
• este element de bază în procesul imaginaţiei.

Test de autoevaluare 18.


Arată în ce măsură reprezentările sprijină lectura unui roman.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46

Având în vedere toate aceste roluri înţelegem de ce dezvoltarea


reprezentărilor, bogăţia şi varietatea lor, devin o condiţie favorabilă
pentru desfăşurarea celorlalte procese cognitive.
42 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
Rezumat
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare trebuie să reţineţi
următoarele idei:
Adaptarea omului la mediu implică stabilirea unor relaţii
informaţionale mai simple prin intermediul proceselor cognitive
senzoriale: senzaţii, percepţii, reprezentări.
Senzaţiile şi percepţiile presupun un contact direct cu stimulii
din mediu în timp ce reprezentarea se realizează în absenţa
acestora.
Senzaţiile reflectă însuşiri separate ale obiectelor şi
fenomenelor realizându-se prin activitatea analizatorilor. Aceştia au
următoarele componente: receptorul, calea de conducere, zona
corticală unde se prelucrează impulsurile nervoase ce transmit
informaţia, conexiunea inversă care reglează mai bine recepţia.
Procesele senzoriale sunt guvernate de următoarele legi
generale: legea intensităţii, legea adaptării senzoriale, legea
sinesteziei, legea condiţionării socio-culturale a sensibilităţii umane.
Imaginea senzorială are următoarele caracteristici: este primară
(rezultată din contactul direct cu stimulul), simplă (reflectă o singură
însuşire), are intensitate şi durată corespunzătoare celor ale
stimulului, are o tonalitate afectivă pozitivă sau negativă, are o
anumită calitate.
Sunt mai multe categorii de senzaţii: vizuale, auditive,
cutanate, olfactive, proprioceptive, chinestezice, de echilibru,
organice, de durere.
Percepţiile sunt procese senzoriale mai complexe pentru că
reflectă obiectele şi fenomenele în totalitatea însuşirilor lor şi în
contextul în care acestea există.
Procesul perceptiv parcurge următoarele faze: detecţia (doar
sesizarea prezenţei stimulului), discriminarea (se disting însuşirile
stimulului şi se diferenţiază de alţii), identificarea (stabilirea categoriei
din care face parte stimulul), interpretarea (precizarea semnificaţiei
stimulului pentru activitate).

Proiectul pentru Învăţământul Rural 43


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Cele mai importante legi care guvernează procesul percepţiei


sunt: integralitatea, structuralitatea, selectivitatea, constanţa,
proiectivitatea şi legea semnificaţiei.

Imaginea perceptivă are următoarele caracteristici: este


primară, foarte bogată, unitară, având o intensitate şi o durată
corespunzătoare stimulului, reflectă atât obiectul cât şi contextul,
acest lucru depinzând şi de poziţia subiectului faţă de ele, are o
calitate dată de analizatorul dominant.

Percepţia îndeplineşte mai multe roluri dar cele mai


importante sunt:
a) oferă informaţii directe şi concrete despre obiecte;
b) reglează mişcările şi acţiunile omului. Reprezentările sunt procese
senzoriale superioare pentru că au un mecanism mai complex de
reglare şi prelucrează la nivel mai înalt informaţia desprinzându-se
de acţiunea directă a stimulului. Particularităţile imaginii reprezentării
sunt: secundară, configurativă, schematică dar unitară, panoramică.

Reprezentarea are roluri specifice în activitatea mintală, ea


făcând trecerea la procesele cognitive superioare, susţinând
formarea conceptelor şi rezolvarea problemelor şi fiind element
central al imaginaţiei.

Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare


Pentru a răspunde întrebărilor de autoevaluare este necesară citirea
paragrafelor corespunzătoare, extragerea numai a informaţiilor
cerute de respectiva probă, aplicarea ei la cazurile concrete şi chiar
interpretarea personală a situaţiilor.

44 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
Temă de reflexie nr.1
Este simplă şi se cere să ai în vedere persoanele cu deficienţe de
auz.
Temă de reflexie nr.2
Să te gândeşti la caracteristicile acestor două feluri de senzaţii şi la
importanţa informaţiilor transmise de ele.
Temă de reflexie nr.3
Poţi să răspunzi la această întrebare dacă te gândeşti la ce s-ar
întâmpla dacă nu ar exista o asemenea capacitate adaptativă.
Temă de reflexie nr.4
Trebuie să ai în vedere care sunt felurile de senzaţii care pot
compensa lipsa vederii.
Temă de reflexie nr.5
Ca să răspunzi, trebuie să te gândeşti la activităţile mai noi, care au
dus până la urmă, la sporirea capacităţilor senzoriale, aşa cum ar fi
performanţele sportive.
Temă de reflexie nr.6
Ca să răspunzi, urmăreşte caracteristicile imaginii senzoriale din
paragraful 2.1.3.
Temă de reflexie nr.7
Tabelul se întocmeşte parcurgând cu atenţie paragraful după
principalele categorii de senzaţii umane.
Temă de reflexie nr.8
Ca să răspunzi, poţi să faci pe loc un experiment. Trece pixul printr-o
gaură făcută într-o foaie de hârtie şi scrie astfel pe o alta şi vezi ce
rezultă.
Temă de reflexie nr.9
Chiar formularea întrebării îţi arată cum să rezolvi, având în vedere
cele patru faze.
Temă de reflexie nr.10
Poţi răspunde folosind un mic experiment: fixează privirea doar
deasupra unui cuvânt şi constată urmările.
Temă de reflexie nr.11
Ca să răspunzi, trebuie să revezi paragraful despre constanta de
mărime şi să te gândeşti la aspectul practic al ei.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 45


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman
Temă de reflexie nr.12
Trebuie să revezi informaţiile despre legea proiectivităţii imaginii
perceptive şi să evaluezi consecinţele inexistenţei acesteia.
Temă de reflexie nr.13
Poţi să răspunzi şi dacă ai în vedere interesele tale pentru cărţi şi
felul în care te-ai comporta într-o librărie.
Temă de reflexie nr.14
Ca să răspunzi, alege reproducerea unei picturi celebre, percepe-o,
mai întâi, fugitiv, dă-o deoparte şi fă o mică descriere. Apoi priveşte-o
din nou dar de data aceasta observând-o cu atenţie. Fă o nouă
descriere. Compară-le şi scrie concluziile în spaţiul alocat acestei
întrebări.
Temă de reflexie nr.15
Este necesar un mic experiment. Se scriu mai întâi propoziţiile şi
apoi se vede în ce măsură informaţia perceptivă a fost implicată în
conţinutul lor.
Temă de reflexie nr.16
După ce faci experimentul propus, scrie, în spaţiul liber de la această
întrebare, constatările şi interpretările personale.
Temă de reflexie nr.17
În răspunsul dat trebuie să se concretizeze însuşirile reprezentării
cum ar fi configurativitatea.
Temă de reflexie nr.18
Pentru a răspunde foloseşte-te de experienţa personală.

Lucrare de verificare nr. 2 şi modul de evaluare

1)Cum se definesc senzaţiile?


2)Care este mecanismul neurofuncţional care permite producerea
senzaţiilor? (Analizatorul. Descrie-l!)
3)Ce presupune legea adaptării senzoriale? (modificarea în sens de
creştere sau scădere)
4)La ce se referă legea intensităţii senzaţiilor? (relaţia între
intensitatea stimulului şi senzaţia)
5)Care sunt caracteristicile imaginii senzoriale? (vezi paragraful,
enumeră şi explică scurt)

46 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

6)Cum se defineşte percepţia şi de ce este mai complexă ca


senzaţia? (percepţiile sunt sintetice, completează informaţia,
interpretează)
7)Prezintă procesul perceptiv şi fazele sale; (vezi paragraful)
8)În ce constă legea selectivităţii în percepţie? (reliefarea în câmp
perceptiv a obiectului percepţiei)
9)Cum acţionează legea integralităţii şi legea structuralităţii
perceptive; (integralitatea = redă tot, structuralitatea = organizare pe
niveluri ale imaginii)
10)Cum acţionează legea semnificaţiei în procesul senzaţiei şi apoi
în cel al percepţiei? (vezi paragraful corespunzător)
11)Care sunt caracteristicile imaginii perceptive? (vezi paragraful)
12)Care sunt caracteristicile imaginii reprezentării? (secundară,
unitară, sintetică, configurativă, panoramică)
13)Ce rol joacă percepţiile în activitatea omului? (vezi paragraful)
14) Care sunt rolurile reprezentărilor în activitatea mintala? (vezi
paragraful)

Evaluarea rezultatelor la această lucrare se va face astfel:


• întreaga lucrare este cotată cu 20 de puncte. Acestea sunt acordate
astfel:
- se acordă câte un punct pentru răspunsurile corecte la
întrebările: 1,2,3,7,9,11,12,14
- se acordă câte două puncte pentru rezultatele corecte de la
întrebările: 4,5,6,8,10,13
Totalul se împarte la 2 şi se obţine o notă din scara 1-10. Se pot
acorda şi jumătăţi de puncte pentru răspunsurile parţiale. Nota finală
însă este întreagă şi se obţine prin rotunjire de la 50 de sutimi în sus,
în favoarea studentului.
Lucrarea de verificare se redactează pe foi separate şi se transmite
tutorelui. Trebuie să fie circa 4 pagini de text.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 47


Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Bibliografie minimală

ATKINSON, RITA; ATKINSON, R. C.; SMITH, E. E.; BEN, D. J. –


Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnica, Bucureşti, p. 193-203
COSMOVICI, A. Psihologia generală, 1996, Ed. Polirom, Bucureşti,
p.95-97
CREŢU, TINCA, Psihologie generală, 2001, Ed. Credis, Bucureşti,
p.47-49
GOLU, M., Percepţia şi activitatea, 1971, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti
GOLU, M., Fundamentele psihologiei, vol. I, 2000, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, p.192-194
HAYES N., ORRELL S., Introducere în psihologie, 1997, Ed. All,
Bucureşti, p.41-43
MICLEA, M., Psihologie cognitivă, 1994, Casa M, Editura Gloria
S.R., Cluj, p.61-64
REUCHLIN, M., Psihologie generală, 1999, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
p.66-69
ZLATE M., Psihologia mecanismelor cognitive, 1999, Ed. Polirom,
Iaşi, p.193-200

48 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Unitatea de învăţare 3
MECANISMELE INFORMAŢIONALE SUPERIOARE ALE PSIHICULUI
UMAN

CUPRINS: pagina

3. Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman 50


Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 50
3.1. Gândirea 50
3.1.1. Gândirea şi locul său central în structura intelectului uman 50
3.1.2. Caracterizarea psihologică a gândirii 51
3.1.3. Operaţiile generale ale gândirii 52
3.1.4. Noţiunile ca unităţi informaţionale de bază. Procesul formării lor 54
3.1.5. Înţelegerea ca activitate a gândirii 57
3.1.6. Rezolvarea problemelor ca activitate principală a gândirii 58
3.2. Memoria 60
3.2.1. Definirea memoriei şi a locului ei în viaţa psihică umană. 60
3.2.2. Procesul memorării 62
3.2.3. Procesul păstrării 65
3.2.4. Procesul reactualizării 66
3.2.5. Rolurile fundamentale ale memoriei 68
3.2.6. Uitarea, formele, cauzele şi căile limitării ei 68
3.3. Imaginaţia 71
3.3.1. Definirea şi caracterizarea generală a imaginaţiei 71
3.3.2. Procedeele imaginaţiei 74
3.3.3. Caracteristicile produselor imaginative 75
3.3.4. Formele principale ale imaginaţiei şi rolurile lor 76
Rezumatul acestei unităţi de învăţare 78
Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare 79
Lucrare de verificare nr.3 şi modul de evaluare 81
Bibliografie minimală 82

Proiectul pentru Învăţământul Rural 49


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
3. MECANISMELE INFORMAŢIONALE SUPERIOARE ALE
PSIHICULUI UMAN

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3


După ce va fi studiată această unitate, cursanţii vor putea:
• să explice faptul că gândirea permite adaptarea superioară a omului la
ambianţă;
• să identifice felul în care se desfăşoară gândirea şi prin ce se
deosebeşte de alte procese cognitive;
• să explice rolul principal al gândirii în formarea noţiunilor ştiinţifice;
• să descrie care sunt condiţiile care asigură înţelegerea fenomenelor şi
să le asigure în propria activitate;
• să rezume rezultatele cercetătorilor din domeniul psihologiei asupra
rezolvării problemelor;
• să-şi dezvolte o viziune de ansamblu asupra locului memoriei în
activitatea psihică umană;
• să rezume ideile despre procesele fundamentale ale memoriei şi
despre condiţiile desfăşurării lor optime;
• să identifice formele uitării şi cauzele lor şi să găsească noi căi de
combatere a acesteia;
• să explice de ce imaginaţia este condiţia de bază a adaptării creative
a omului la ambianţa;
• să categorisească formele de bază ale imaginaţiei şi să susţină
desfăşurarea lor optimă în propria viaţă psihică.

3.1. Gândirea

3.1.1. Gândirea şi locul său central în structura intelectului uman

Gândirea este un proces cognitiv specific uman, un atribut


distinctiv al omului faţă de alte vieţuitoare.
Numai datorită gândirii omului poate stabili legături informaţionale cu
însuşirile de profunzime al obiectelor şi fenomenelor, cu cele care
reprezintă esenţa şi legitatea lor şi poate astfel să le transforme şi
să-şi satisface nevoile la nivelul cel mai înalt. Gândirea dă
comportamentelor omului caracter anticipativ, raţional şi eficient.

50 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Sistemul cognitiv al omului este format din două subsisteme: a) unul
Intelectul
uman: senzorial, asemănător cu al animalelor şi b) altul complex, logic,
- gândire specific numai omului şi denumit intelect. Acesta cuprinde gândirea,
- limbaj
- memorie limbajul, memoria, imaginaţia şi inteligenţa ca aptitudinea cognitivă
- imaginaţie cea mai valoroasă.
- inteligenţă
Gândirea este componenta cea mai importantă a intelectului uman
pentru că, pe de o parte, ea însăşi atinge niveluri înalte de
manifestare şi, pe de altă parte, influenţează semnificativ celelalte
componente. Sub influenţa ei memoria devine logică, imaginaţia
ajunge la rezultate superioare, limbajul îşi creşte rolul în comunicare
iar pentru inteligenţă, gândirea este componenta centrală.
Dar gândirea influenţează semnificativ şi procesele senzoriale, pe
cele afective şi pe cele voluntare. Sub influenţa sa percepţia
spontană se transformă în observaţie, reprezentările ating niveluri
mai înalte de generalitate. În relaţia cu procesele afective gândirea
este implicată în formarea emoţiilor şi sentimentelor complexe. Sub
influenţa gândirii voinţa îşi precizează scopurile şi-şi elaborează
planurile, ia decizii şi biruie obstacolele teoretice şi practice. Chiar
formarea unor componente ale personalităţii presupune participarea
gândirii. De exemplu, formarea unor trăsături caracteriale care
implică valori, antrenează gândirea în asimilarea acestora din urmă.
Definiţie:
Gândirea este procesul cognitiv complex care prin intermediul
abstractizărilor şi generalizărilor coordonate în acţiuni mintale
extrage şi prelucrează informaţii despre însuşirile esenţiale şi
necesar ale obiectelor şi fenomenelor şi despre relaţiile lor
determinative, în forma concepţie, judecăţilor şi raţionamentelor.

3.1.2. Caracterizarea psihologică a gândirii

• Spre deosebire de procesele senzoriale, gândirea reflectă însuşirile


de profunzime ale obiectelor şi fenomenelor, acelea care sunt
esenţiale şi necesare şi care le fac să existe ca atare în realitate.
Totodată gândirea se referă la legăturile cauzale dintre fenomene,
condiţionările cele mai importante şi toate felurile de interrelaţii dintre

Proiectul pentru Învăţământul Rural 51


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
ele, atât cele prezente cât şi cele trecute şi viitoare, atât din spaţiul
apropiat cât şi din cel îndepărtat. Gândirea poate cuprinde infinitul.
Specificul
• Legătura cu toate aceste însuşiri şi relaţii profunde nu se face direct
gândirii:
- mijlocită ci mijlocit , prin intermediul altor procese psihice şi informaţiile pe
- implicită
care acestea le furnizează şi anume:
limbajului
- operatorie - informaţii senzoriale şi perceptive ce vor fi prelucrate de
- reflectă
gândire până se ajunge la cele esenţiale şi necesare;
însuşiri
- informaţii păstrate în memorie şi reactualizat;
- rezultate ale actelor de gândire anterior care sunt din nou
complex prelucrate;
- informaţii oferite de imaginaţie asupra viitorului, posibilului,
probabilului.
• Pentru a prelucra toate aceste tipuri de informaţii gândirea se
foloseşte de limbaj pentru că prin intermediul acestuia aduce în
câmpul mental informaţiile la care ne-am referit anterior şi tot în
formă verbală sunt prezentate şi rezultatele ei finale.
• Prelucrarea informaţiilor se face cu ajutorul unui ansamblu de
operaţii specifice gândirii şi anume: analiza, sinteza, comparaţia,
clasificarea, abstractizarea, generalizarea, concretizarea.

3.1.3. Operaţiile generale ale gândirii

Operaţiile: Operaţiile la care ne vom referi mai jos, au fost numite generale
- analiză pentru că se aplică în toate situaţiile şi la toate felurile de informaţii.
- sinteză
- comparaţie În afara lor sunt şi operaţii specifice care ţin de fiecare domeniu al
- abstractizare cunoaşterii şi, în speţă, de fiecare disciplină şcolară.
- generalizare
- concretizarea Aceste operaţii generale ale gândirii sunt următoarele:
- analiza este dezmembrarea mentală a unui obiect sau fenomen în
părţi sau componente cu ajutorul semnelor verbale pentru a
descoperi semnificaţia lor;
- sinteza este operaţia inversă de reunire mentală a părţilor în întreg
tot cu ajutorul semnelor verbal în vederea descoperirii legăturilor
dintre ele;
- comparaţia este o confruntare mentală a obiectelor şi fenomenelor
după un anumit criteriu în vederea descoperirii asemănărilor şi
deosebirilor dintre ele;
52 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
- clasificarea de obicei urmează comparaţiei şi constă în gruparea
obiectelor în categorii sau clase după însuşirile lor identice sau foarte
asemănătoare;
- abstractizarea este cea mai importantă şi specifică operaţie a
gândirii. Ea este asemănătoare cu analiza în sensul că sunt
desprinse în plan mintal părţile sau însuşirile obiectelor şi sunt pe
rând supuse unor transformări iar cele care rămân constante exprima
ceea ce este esenţial şi necesar în obiecte şi fenomene şi sunt
reţinute iar de celelalte se face abstracţie, adică sunt date la o parte,
sunt omise. Prin urmare, abstractizarea are două laturi: una pozitivă
de conservare, alta negativă de eliminare. Totodată, se realizează
abstractizării succesive şi astfel se ating niveluri tot mai înalte ale ei;
- generalizarea consta în atribuirea însuşirile descoperite prin
abstractizare la întreaga clasă de obiecte;
- concretizarea este operaţia prin care se trece de la ceea ce s-a
generalizat la cazurile concrete. Aceasta este concretizarea ca
exemplificare. Există şi o formă superioară de concretizare ce se
numeşte concretizare logică.
Toate operaţiile gândirii nu funcţionează izolat ci în legătură unele cu
altele formând structurile operatorii ale gândirii.

Test de autoevaluare 1
Porneşte de la imaginea unei plante, cum ar fi ghiocelul, aplicându-i
măcar o parte din operaţiile gândirii şi relevând de fiecare dată ce
aspecte sunt descoperite cu ajutorul lor.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79

Toate operaţiile gândirii nu funcţionează izolat ci în legătură unele cu


altele formând structurile operatorii ale gândirii.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 53


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
3.1.4. Noţiunile ca unităţi informaţionale de bază. Procesul
formării lor

Noţiunile sunt produsele proceselor complexe de gândire


care odată formate permit desfăşurarea şi mai amplă a gândirii
pentru că ele reprezintă nu obiecte singulare ci clase de obiecte pe
care gândirea le poate pune dintr-o dată în relaţie unele cu altele şi
descoperi astfel aspecte foarte importante. Gândirea poate avea
două feluri de noţiuni: a) empirice, b) ştiinţifice.
Noţiunile empirice sunt rezultatul activităţilor practice ale omului care-
Noţiuni: i permit să desprindă ceea ce este general şi important pentru o
- empirice categorie de obiecte. De asemenea, ele pot rezulta şi din
- ştiinţifice
comunicarea cu cei din jur. Gândirea participă la apariţia lor dar fără
a avea rigoarea şi precizia necesare. De aceea aceste noţiuni sunt
imperfecte adică amestecă în conţinutul lor, însuşirile esenţiale şi
necesare cu cele concrete, fenomenale, neimportante. Ele pot fi
folosite de către gândire în situaţii obişnuite dar în faţa unor probleme
noi şi dificile sunt insuficiente şi pot duce la erori mai mult sau mai
puţin grave.

Temă de reflexie nr.2


Încearcă să defineşti o noţiune empirică pe care o ai în minte, aşa
cum ar fi cea de fiinţă şi apoi căută în dicţionarele sau cărţile de
biologie forma ei ştiinţifică. Compară cele două feluri de noţiuni şi
găseşte atât asemănările cât şi deosebirile
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79

Noţiunile ştiinţifice sunt cele care caracterizează adevărata gândire umană.

54 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Definiţie:
Noţiunile ştiinţifice sunt unităţi cognitive ale gândirii care reflectă
însuşirile necesare, esenţiale şi generale ale unei clase de obiecte
sau fenomene.
Ele sunt produsul gândirii întregii societăţi şi sunt apoi, însuşite
de ceilalţi oameni în cadrul activităţii de învăţare şcolară. Noţiunea de
atom a fost rezultatul activităţii de cercetare desfăşurată de numeroşi
oameni de ştiinţă şi apoi a fost inclusă în manualele şcolare şi
învăţată de adolescenţi şi tineri.
Prin urmare, noţiunile ştiinţifice au următoarele caracteristici de bază:
- sunt formate în activitatea de învăţare în şcoală, care este
condusă de profesor, sau în activitatea individuală de învăţare, dar
folosind surse ştiinţifice;
- se însuşesc în mod conştient şi voluntar presupunând
prelucrarea complexă a informaţiilor iniţiale sub conducerea
profesorului;
- în conţinutul noţiunilor ştiinţifice intră numai însuşirile necesare
şi esenţiale ale unei clase de obiecte sau fenomene şi acestea sunt
ierarhizate şi legate în mod necesar unele de altele;
- noţiunile ştiinţifice formează sisteme riguroase adică intre ele
sunt relaţii logice care permit legături corecte între ele şi asigură
evitarea erorilor;
- rezultă dintr-un proces relativ lung de gândire care se încheie
cu definirea clară a lor.
-
Temă de reflexie nr.3
Porneşte de la noţiunea ştiinţifică mamifer şi relevă toate
caracteristicile punctate mai sus.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79

Proiectul pentru Învăţământul Rural 55


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Pentru formarea noţiunilor ştiinţifice în şcoală trebuie asigurate
următoarele condiţii psihologice:
- să se comunice elevilor ce vor trebui să obţină în urma
desfăşurării activităţii lor de învăţare, fiind astfel orientaţi în sarcină;
Condiţii
psihologice - să se asigure un material intuitiv suficient care să ofere
ale formării informaţii ce vor fi prelucrate în gândire şi să fie bine explorat
noţiunilor
perceptiv;
- să se verbalizeze rezultatele perceperii materialului intuitiv;
- să se formeze din timp acele operaţii ale gândirii care sunt
necesare formării noţiunii respective
- profesorul să conducă activitatea de prelucrare a informaţiilor şi
elevii să desprindă treptat, cu mintea lor, însuşirile necesare şi
esenţiale caracteristice pentru acea noţiune;
- să se exprime într-o definiţie a acelei noţiuni, însuşirile
esenţiale şi necesare descoperit de gândire;
- să se stabilească legăturile dintre noţiunea nou formată şi cele
însuşite anterior;
- să se aplice noţiunea nouă la alte situaţii pentru a fi
consolidată;

Temă de reflexie nr. 4


Alege o noţiune ştiinţifică din matematică, era cum ar fi cea de
dreptunghi şi arătă cum vei respecta condiţiile de mai sus dacă o vei
preda elevilor!
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79

56 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
3.1.5. Înţelegerea ca activitate a gândirii

Atât în activitatea de învăţare şcolară cât şi în situaţiile de viaţă


obişnuite ne putem afla în faţa unor fenomene noi şi nu putem să
acţionăm asupra lor dacă nu le înţelegem cauza. Nu putem rezolva o
pană de automobil dacă nu înţelegem ce a provocat-o. În sensul cel
mai larg, a înţelege înseamnă a surprinde relaţia între fenomene. Dar
psihologia defineşte înţelegerea mai complet şi anume:
Definiţie:
Înţelegerea este activitatea gândirii care constă în descoperirea
legăturilor şi însuşirilor esenţiale şi necesar ale obiectelor şi
fenomenelor pe baza integrării informaţiilor noi în cele deja asimilate
de către om.

Există câteva condiţii de bază care trebuie asigurate pentru a se


realiza înţelegerea şi anume:
- existenţa unui volum de cunoştinţe anterioare în care vor fi
Înţelegerea:
legătura integrate noi informaţii. Fără acestea nu se pot înţelege un fapt,
între
un fenomen nou;
informaţiile
deja - extragerea unui volum suficient de informaţii de la noul obiect
cunoscute şi
sau fenomen pe care vrei să-l înţelegi. Dacă extragi prea puţine
cele noi
nu vei reuşi să-l înţelegi;
- actualizarea selectivă a informaţiilor anterior, adică numai a
acelor care au legătura cu noul obiect sau fenomen ce urmează
a fi înţeles;
- realizarea unei analize şi sinteze unitatea a informaţiei
actualizate şi a celei noi provenite de la fenomenele ce trebuie
înţelese.
După durată, înţelegerea poate fi: a) rapidă şi spontană sau b)
discursivă, de durată. După calitate poate fi: înţelegere globală
şi superficială, înţelegere parţială; înţelegere profundă şi
cuprinzătoare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 57


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 5


Scrie 3 fraze apoi omite două, trei sau mai multe cuvinte şi cere
cuiva să le citească şi să spună ce a înţeles. Explică rezultate.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79

3.1.6. Rezolvarea problemelor ca activitate principală a gândirii

Se spune că gradul de funcţionare a gândirii se probează cel mai


bine în confruntarea cu problemele teoretice sau practice.
Definiţie:
Problema este dificultatea teoretică sau practică ce se cere a fi
depăşită cu mijloace intelectuale.

Concept
cheie Problema este unul din factorii care declanşează procesul de
- problemă
- proces rezolvare.
de
rezolvare

Definiţie:
Procesul de rezolvare este organizarea şi desfăşurarea acţiunilor şi
activităţilor de gândire care transformă stările iniţiale (datele
problemei) în stări finale (soluţia problemei

Aspecte centrale ale procesului de rezolvare sunt: elaborarea


ipotezelor, stabilirea strategiilor de căutare şi prelucrare a
informaţiilor până se ajunge la soluţia cerută. De fapt, procesul de
Fazele
rezolvare presupune parcurgerea mai multor faze şi anume:
rezolvării
- faza punerii problemei în care se analizează enunţul problemei
stabilindu-se ce se cunoaşte explicit, ce se cere şi ce este implicit
58 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
cunoscut şi trebuie scos la lumină pentru a servi rezolvării. Uneori
este necesară reformulare problemei adică exprimarea ei într-o nouă
formă, mai clară, mai familiară, mai uşoară. Alteori o problemă
complexă poate fi împărţită în probleme mai simple cu scopul de a
uşura rezolvarea ei
- faza formulării ipotezelor şi testarea mentală a lor în vederea
selectării celei mai plauzibile, cu cele mai mari şanse de a fi cea
necesară;
- faza elaborării modelului rezolutiv sau a planului de rezolvare
în care se prevăd sarcinile şi succesiunea îndeplinirii lor;
- faza rezolutivă sau executivă în care se realizează planul, se
aplică operaţiile, procedeele, strategiile de rezolvare şi se ajunge la
soluţia finală.
În cazul problemelor complexe şi importante există şi a cincea fază
constând în verificare şi generalizarea principiului de rezolvare.

Temă de reflexie nr. 6


Pleacă de la o problemă din manualul de matematică pe care îl înveţi
acum şi încearcă să treci, în rezolvarea ei, prin toate etapele
prezentate mai sus.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79

Cercetările au dezvăluit câţiva factori importanţi care favorizează


rezolvarea problemelor, şi anume:
- cunoştinţe temeinice şi bine organizate legate de problemele
ce vor trebui rezolvate;
Factorii care
favorizează - însuşirea specială a unor strategii de rezolvare cerute de
rezolvarea
anumite categorii de probleme;
problemelor
- antrenament special pentru rezolvarea problemelor;
- inteligenţă generală;
Proiectul pentru Învăţământul Rural 59
Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
- aptitudini speciale pentru problemele din anumite domenii (de
exemplu, aptitudini pentru matematică ce vor uşura considerabil
rezolvarea problemelor de la această disciplină);
- gândire creatoare;
- capacităţi crescute de generalizare şi abstractizare;
- încredere în sine;
- efort special pentru a înţelege cât mai bine enunţul problemei;
- perseverenţă în căutarea soluţiilor;
- detaşarea relativă de problemă pentru un timp care va ajuta ca
la nivel mental să se facă legături importante între cunoştinţe.
Prin urmare, gândirea îndeplineşte numeroase şi complexe roluri în
activitatea omului şi anume:
- are cea mai importantă funcţie informaţională făcând posibilă
Rolurile gândirii:
- conceptualizare cunoaşterea esenţialului şi necesarului din obiecte şi fenomene;
- rezolvare de - asigură înţelegerea, explicarea şi interpretarea fenomenelor;
probleme
- luarea deciziilor - are o funcţie rezolutivă caracteristică numai ei;
- factor al - are cel mai mare rol în luarea deciziilor;
creativităţii
- este una dintre cele mai importante componente ale
creativităţii;
- contribuie la realizarea conştiinţei, caracteristică doar fiinţelor
umane;

Psihologia şi ştiinţele educaţiei sunt interesate atât de cunoaşterea


gândirii cât şi de dezvoltarea ei la copii şi tineri.

3.2. Memoria

3.2.1. Definirea memoriei şi a locului ei în viaţa psihică umană.

Procesele psihice la care ne-am referit până acum, duc


Memoria
păstrează: la rezultate care nu dispar fără urmă după ce acestea s-au
- experienţa desfăşurat ci sunt conservate în minte datorită unui foarte important
personală
- experienţa proces psihic şi anume memoria. Există un fel de memorie
socială caracteristică atât structurilor vii cât şi nevii. Dar numai la om
însuşită
memoria atinge nivelurile cele mai înalte. Ea nu păstrează numai

60 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
experienţa personală ci şi pe cea socială pe care şi-o însuşeşte
fiecare. Ceea ce se păstrează în memorie are efecte foarte
importante asupra comportamentelor omului, adică: le îmbogăţeşte
cu informaţii şi moduri de acţiune dobândite anterior, le conectează
cu întreaga viaţă psihică, le asigură orientare, organizare şi eficienţă
etc. De exemplu, activitatea zilnică a profesorului în clasă nu s-ar
putea desfăşura coerent şi eficient dacă n-ar putea fi actualizate
procedee şi moduri de acţiune din experienţa anterioară. Dacă nu ar
exista memorie, orice activitate a omului ar rămâne foarte simplă
implicând doar procese psihice elementelor cum ar fi senzaţiile şi
percepţiile şi s-ar manifesta numai spontan, neorientat, instabil,
neeficient. Nimic din trecut nu i-ar mai fi de folos şi acest trecut nici n-
ar exista. Nici unul din procesele psihice complexe nu s-ar putea
desfăşura. Omul n-ar putea realiza activităţile sale principale:
învăţarea, creaţia, munca fără memorie.
Definiţie:
Memoria este procesul cognitiv complex de întipărire, păstrare şi
reactualizare a experienţei anterioare a omului.
Experienţa anterioară a fiecăruia cuprinde rezultatele percepţiilor şi
observaţiilor directe asupra obiecte şi fenomenelor din mediul
înconjurător, moduri de acţiune cu lucrările, instrumentele, maşinile,
semnificaţiile acestora pentru respectiva persoană, trăirile afective,
experienţa efortului voluntar, semnificaţia şi structura fonetică a
cuvintelor, idei comunicate de cei de jos, tot ceea ce fiecare învaţă în
şcoală, teorii, strategii de rezolvare ceea ce citeşte, ceea ce trăieşte
efectiv etc.
Temă de reflexie nr. 7
Fă inventarul tuturor faptelor şi experienţelor trăite cu o oră înainte şi
stabileşte din ce categorie fac parte, comparând cu ceea ce se
precizează în paragraful anterior.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79

Proiectul pentru Învăţământul Rural 61


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Chiar definiţia memoriei arată că aceasta are trei
procese principale: memorarea, păstrarea, reactualizarea.
Desfăşurarea acestora presupune o activitate cerebrală specifică:
- în timpul memorării sau întipăririi, informaţiile primite de om se
Mecanismele
informaţionale transformă în semnale bioelectrice şi ajung în anumite grupuri de
neuroni care tind să persiste un timp;
- păstrarea înseamnă producerea unor modificări biochimice în
neuroni fiind astfel menţinute timp îndelungat informaţiile întipărite;
- actualizarea presupune activizarea acestor urme de la nivelul
structurilor nervoase.
Desfăşurarea celor trei procese prezintă particularităţi caracteristice.

3.2.2. Procesul memorării

Memorarea: Memorarea sau întipărirea se poate realiza în mai multe feluri.


- involuntară Acestea au fost clasificate după două criterii: a) prezenţa intenţiei şi a
- voluntară
- mecanică efortului de memorare; b) legătura cu gândirea. După primul criteriu
- logică se disting memorarea involuntară şi cea voluntară. După al doilea
criteriu se diferenţiază memorarea mecanică şi cea logică.
Memorarea involuntară este prezentă mai ales la copii. Ea înseamnă
întipărirea de diverse cunoştinţe şi modele de acţiune fără să existe
un scop stabilit şi fără să se facă un efort. Memorarea involuntară se
realizează în cursul desfăşurării unor activităţi psihice, a comunicării
cu ceilalţi, a urmăririi unor programe de radio şi televiziune etc. La un
moment dat persoana constată că ştie anumite lucruri fără să îşi fi
propus. Ea este mai întâmplătoare, mai puţin organizată şi mai puţin
sistematică. Marele său avantaj, constă că se pot întipări foarte multe
informaţii, fără efort. Ea contribuie la formarea experienţei personale.
Temă de reflexie nr. 8
Identifică unele date ale experienţei personale care au fost
achiziţionate prin memorare involuntară.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79

62 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Memorare voluntară presupune stabilirea unor scopuri şi a
Memorarea intenţiei de a le atinge, depunerea efortului voluntar corespunzător şi
voluntară
este aplicarea unor procedee specifice de memorare. Această formă de
superioară memorare este organizată, sistematică şi constantă. Ea este foarte
productivă şi este cea mai importantă pentru învăţarea şcolară. Cu
ajutorul ei realizăm cele mai multe achiziţii. Cea mai mare parte a
experienţei anterioare se datorează memoriei voluntare.

Temă de reflexie nr. 9


Citeşte un text de jumătate de pagină cu scopul clar de a-l memora
cât mai bine şi apoi dă deoparte ce îţi aminteşti şi cât de bine ţi-ai
atins scopul propus.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

Memorarea voluntară este favorizată de folosirea unor puncte de


sprijin, împărţirea în unităţi sau fragmente ale materialului şi
întipărirea pe rând a acestora, realizare planului de idei etc.
După cel de-al doilea criteriu, amintim că distingem memorarea
mecanică şi memorarea logică.
Memorarea mecanică este o formă elementară de întipărire contând
mai ales în repetarea de mai multe ori a materialului dar fără
sesizarea sensului acestuia. De obicei se învaţă cuvânt cu cuvânt,
fără a înţelege conţinutul. Poate părea productivă dar în realitate este
consumatoare de timp şi energie şi apoi ce s-a întipărit mecanic se
uită repede. Ea nu este potrivită pentru învăţarea şcolară. Însă,
uneori trebuie folosită, adică sunt denumiri sau cifre ce trebuie
reţinute ca atare prin repetare. Dar şi în acest caz se pot face legături
de sens.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 63


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 10


Dă şi alte exemple de materiale ce trebuie memorate mecanic şi
arată cum se poate ajuta acest proces.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80


Memorarea logică presupune o legătură strânsă cu gândirea
asigurându-se înţelegerea materialului. Se stabilesc fel de fel de

Memorarea legături cu sens între părţile materialului de memorat. Acestea pot fi


logică este organizate special după criterii logice şi astfel, pot fi şi mai bine
superioară
memorate. Se acordă atenţie specială ideilor şi noţiunilor cheie, se
leagă acest nou material de cunoştinţele anterioare ale persoanei.
Memorând logic se consumă mai puţin timp şi mai puţină energie iar
materialul nu se uită şi poate fi uşor actualizat. Ţinând seama de
aceste caracteristici ale memorării logice aceasta trebuie să devină
prioritară în învăţarea şcolară şi să asigure însuşirea corectă a
cunoştinţelor. Memorarea logică foloseşte procedee productive cum
ar fi sintetizarea logică a materialului, selectarea a ceea ce este
esenţial şi semnificativ, eliminarea detaliilor etc.

Temă de reflexie nr.11


Alege paragraful „Rezolvarea problemelor” din această unitate de
învăţare şi asigură toate condiţiile învăţării logice a lui.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

64 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
3.2.3. Procesul păstrării

Acest proces mai este numit şi conservarea celor însuşite pentru


un timp mai scurt sau mai larg. El constă în menţinerea în minte a
celor memorate cu ajutorul unor procedee active de conservare cum
ar fi:
- integrarea celor memorate în structuri cognitive mai ample
Păstrarea chiar la finalul însuşirii lor;
este activă - întărirea celor conservate prin însuşirea de noi cunoştinţe ce au
legătură cu ele;
- restructurarea celor conservate prin antrenarea implicită a lor în
fel de fel de activităţi mentale sau practice;
Factorii cei mai importanţi care ajută păstrarea sunt următorii:
- inteligibilitatea materialului memorat asigură păstrarea mai
îndelungată decât a celei fără sens;
- ideile generale dintr-un material se păstrează mai bine decât
aspectele textuale;
- evenimentele care generează trăiri afective puternice se ţin mai
bine minte decât cele neutre afectiv;
- ideile se păstrează mai bine decât imaginile mai ales începând
cu adolescenţa;
- verbalizarea a ceea ce nu trebuie să uităm.

Temă de reflexie nr. 12


Încearcă să-ţi aminteşti două poezioare păstrate la 3 ani, apoi la 5
ani, apoi la 10 ani. Compară efectele şi explică-le.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

Proiectul pentru Învăţământul Rural 65


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Ţinând seama de durata păstrării s-a făcut diferenţa între memoria
de scurtă durată şi cea de lungă durată:
- memoria de scurtă durată (MSD) conţine de obicei informaţii
memoria de imediate, recente, numai momentan semnificative, pe care le
scurtă
durată: 15- păstrează o perioadă foarte scurtă de timp, de circa 15-20 secunde
20 secunde- până la 10 minute şi presupun fenomene bioelectrice la nivel
10 minute
neuronal. Ea asigură continuitatea dintre actele pe care le realizăm.
- memoria de lungă durată (MLD) conservă informaţii şi trăiri
memoria de
lungă chiar pentru întreaga viaţă. Ea are mecanisme mai complexe atât
durată:
bioelectrice cât şi biochimice. Această formă de memorie este cea
câteva ore,
luni, ani şi mai importantă pentru construirea experienţei noastre personale şi
chiar toată
pentru asimilarea unui mare volum de cunoştinţe care să poată fi
viaţa
utilizate ulterior în adaptarea la mediu, în rezolvarea diferitelor
sarcini.
-
Temă de reflexie nr. 13
Scrie un text de 5 rânduri. Îndepărtează textul şi imediat numără
până la 30, apoi încearcă să reproduci din memorie cele scrise
anterior, numărând cuvintele actualizate. După 5 ore încearcă să
reproduci cele 5 rânduri. Compară rezultatele.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

Între memoria de scurtă durată şi cea de lungă durată sunt strâns


independente. Memoria de scurtă durată este un fel de „staţie” spre
cea de lungă durată unde va fi transferată informaţia.

3.2.4. Procesul reactualizării

Reactualizarea celor memorate se realizează în două feluri: a)


recunoaştere şi b) reproducere.

66 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Recunoaşterea este o formă elementară de reactualizare şi domină
Recunoaşterea la vârstele mici. Recuperarea informaţiei în cazul recunoaşterii se
nu-i suficientă
pentru face numai în prezenţa materialului care a fost memorat. În aceste
învăţarea condiţii, ea se realizează repede, uşor, chiar involuntar. Este de 2-3
şcolară
ori mai uşoară şi mai rapidă decât reproducerea. Recunoaşterea se
poate desfăşura şi în mod voluntar, comparând treptat materialul
prezent cu ceea ce se află în minte. Ea este implicată în
desfăşurarea multor activităţi zilnice.
Dar recunoaşterea nu este indicată pentru învăţarea şcolară. Deseori
elevii confundă recunoaşterea paginilor din manual cu stăpânirea
efectivă a cunoştinţelor respective.
Reproducerea este forma de reactualizarea complexă şi eficientă şi
Reproducerea: cea mai potrivită pentru învăţarea şcolară. Ea implică folosirea unor
voluntară şi procedee de a ajunge la materialul păstrat şi se poate realiza
involuntară
selectiv. Materialul memorat poate fi reactualizat într-o nouă
organizare şi în altă formă verbală. Reproducerea se poate realiza
involuntar atunci când amintirea unui cuvânt este urmată de un vers
sau o strofă ce se reproduce cu mare uşurinţă şi ca de la sine, fără
intenţie şi fără efort special. Pentru sarcinile mai complexe de
reactualizare se foloseşte forma voluntară. Aceasta presupune
formularea unui scop, antrenarea unor procedee speciale de
actualizare, efort de verbalizare a celor actualizate.

Temă de reflexie nr.14


Citeşte paragraful despre înţelegere din această unitate de învăţare
şi stabileşte ce poate fi doar recunoscut şi ce trebuie reprodus.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

Proiectul pentru Învăţământul Rural 67


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Prin urmare, cele două forme de reactualizare se deosebesc între
ele, dar în activităţile complexe de învăţare ele se împletesc, şi se
pot sprijini reciproc. Dar trebuie să domine reproducerea.

3.2.5. Rolurile fundamentale ale memoriei

Între cele trei procese ale memoriei există interdependente şi


condiţionări reciproce care asigură îndeplinirea rolurilor fundamentale
ale acesteia în viaţa psihică umană:
- memoria este o condiţie de bază a dezvoltării tuturor celorlalte
procese psihice, atât cele cognitive cât şi cele afective şi volitive;
Memoria este - asigură constituirea experienţei personale şi a celei însuşite
importantă
pentru întreaga fără de care nu s-ar putea realiza adoptarea complexă a omului la
viaţă psihică ambianţă;
- memoria este necesară realizării stării de conştiinţă
caracteristică omului;
- pe baza ei se formează componente principale ale
personalităţii cum sunt aptitudinile şi caracterul;
- memoria este indispensabilă formării identităţii de sine şi a
păstrării acesteia (în timp ce se produc transferării corporale şi
psihice de-a lungul anilor);
- aşa cum s-a mai subliniat, fără memorie nu s-ar desfăşura
activităţile fundamentale ale omului: jocul, învăţarea, munca şi
creaţia.

3.2.6. Uitarea, formele, cauzele şi căile limitării ei

Fenomenul opus memorării este uitarea despre care se afirmă că


este un fenomen natural şi, în anumite limite, necesar. Este natural
pentru că, deşi creierul uman are disponibilităţi funcţionale foarte
mari, acestea nu sunt nelimitate şi deci nu se poate înmagazina la
infinit fără să se şi elimine ceva. Este un fenomen necesar pentru că
mintea trebuie eliberată de informaţii şi modele de acţiune care nu
mai sunt folositoare şi de evenimentele negative care dacă s-ar
păstra tot timpul ar produce dezadaptări.
Principalele forme ale uitării sunt următoarele:

68 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
- uitarea totală a unui material care ne-ar fi, de fapt, foarte
Uitarea: uitarea
totală, uitarea necesar;
parţială,
- uitarea parţială constând în imposibilitatea reactualizării unei
lapsusul
părţi a unui material sau a unei idei de bază. Ea este însoţită şi de
confuzii şi erori de reproducere;
- uitarea momentană numită lapsus, adică cineva nu poate
reproduce pe moment numele unei persoane de a cărei înfăţişare şi-
a amintit foarte bine.

Temă de reflexie nr.15


Arată în ce condiţii ai avut lapsus şi de ce crezi că s-a produs?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

Cu privire la cauzele uitării se face următoarea clasificare a acestora:


a) cauze funcţionale ale organismului aşa cum ar fi perioadele de
convalescenţă, oboseala cronică, suprasolicitarea; b) nerespectarea
cerinţelor de bază ale desfăşurării memoriei cum ar fi:
- apelul la memoria mecanică în locul celei logice;
Cauzele uitării: - învăţare insuficientă sau subînvăţare;
- funcţional-
organice - supraînvăţarea care poate duce la apariţia inhibiţiei de apărare;
- educaţionale - învăţarea logică a unui material dar nerealizarea legăturii
acestuia cu celelalte cunoştinţe;
- insuficienţa consolidării celor memorate prin repetare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 69


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr.16


Cum crezi că ar putea fi ierarhizate aceste cauze, după răspândirea
lor în activitatea de învăţare a elevilor.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

Căile cele mai importante de limitare a uitării sunt următoarele:


- descoperirea şi înlăturarea cauzelor uitării;
Repetarea cea
mai - dezvoltarea în copilărie a formelor superioare, complexe şi
importantă productive ale memorării;
cale de
combatere a - realizarea corespunzătoare a repetării materialului, adică: a)
uitării realizarea numărului optim de repetări ( 50% din numărul celor
necesare memorării iniţiale); b) alegerea repetării eşalonate pentru
materialele lungi şi grele (despărţite de momente de odihnă); c)
folosirea repetărilor active, variate şi selective.

Temă de reflexie nr. 17


Constată în propria activitate uitarea unui anumit material şi încearcă
să arăţi care au fost cauzele sale.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

70 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
3.3. IMAGINAŢIA

3.3.1. Definirea şi caracterizarea generală a imaginaţiei

Conduitele complexe care sunt caracteristice omului presupun


folosirea atât a datelor prezente, şi a celor trecute cât şi a celor ce ţin
de viitor. Creierul uman are o disponibilitate funcţională excepţională
şi prin care omul se deosebeşte de animale şi anume imaginaţia.
Prin aceasta el realizează legături cu viitorul, posibilul, probabilul şi
comportamentele lui dobândesc o organizare complexă şi o
autoreglare realizată în raport cu prezentul, trecutul şi viitorul. Chiar
şi simplul gest de a saluta pe cineva cunoscut , include atât relaţiile
trecute cu aceea persoană cât şi evoluţiile lor viitoare. Imaginaţia
porneşte de la real, îl transformă mental şi construieşte proiecte care
prefigurează, cu mult timp înainte, ceea ce se va realiza efectiv prin
gândire şi acţiune practică. Exemplul cel mai convingător, privind
disponibilităţile transformative ale imaginaţiei, l-a oferit Jules Vernes
care a anticipat în secolul XIX, aproape toate cuceririle remarcabile
ale ştiinţei şi tehnicii secolelor XX şi XXI. A. Einstein considera că
imaginaţia este mai importantă decât gândirea, în ceea ce priveşte
sporirea forţelor creatoare ale omului.
Definiţie:
Imaginaţia este procesul cognitiv complex de elaborare a unor
imagini şi proiecte noi pe baza combinării şi transformării experienţei
anterioare.

• Prin urmare, transformările care constituie aspectul central al


procesului imaginativ vor ţinti noul, posibilul, probabilul.
imaginaţia
• Ca şi gândirea imaginaţia este mijlocită de toate informaţiile oferite
este legată
de toate de celelalte procese psihice:
procesele
- senzaţiile agreabile ca şi cele dezagreabile pot stimula
psihice
combinaţii imaginative neaşteptate şi sunt totodată materialul ce se
structurează şi reorganizează într-un mod nou;
- percepţiile pot oferi informaţii concrete mai bogate ce se vor
combina şi pot de asemenea stimula transformările imaginative;

Proiectul pentru Învăţământul Rural 71


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
- reprezentările, bogăţia, varietatea lor constituie material
transformativ principal şi adesea dominant în procesul imaginativ. De
altfel apariţia imaginaţiei este pregătită de manifestarea capacităţilor
de reprezentare;
- gândirea formează un altfel de material transformativ pentru
imaginaţie şi anume ideile şi structurile conceptuale ale ei care pot
totodată orienta într-o anumită măsură combinările imaginative;
- memoria este un izvor foarte bogat de imagini şi idei pe care le
va prelucra imaginaţia şi totodată ea va păstra rezultatele finale ale
acestui proces transformativ;
- limbajul este sistemul de simbolizare mentală a informaţiilor
oferite de procesele cognitive şi totodată mijlocul principal al
desfăşurării procedeelor imaginative la care ne vom referi mai târziu.
• Dar combinarea tuturor acestor feluri de informaţii se produce sub
impulsul, şi stimularea generală dată de afectivitate şi de motivaţie.
Imaginaţia
este Transformările imaginative sunt pilotate de trăirile afective şi de
impulsionată
structurile motivaţionale ale persoanei (P. Popescu Neveanu). Mai
de afectivitate
şi motivaţie ales în domeniul artistic, imaginaţia are o sursă afectivă obligatorie.
Creatorii înşişi mărturisesc faptul că în absenţa emoţiilor sau în
condiţiile în care acestea sunt slabe, rezultatele obţinute sunt
mediocre şi, deopotrivă, efervescenţa imaginativă se sprijină pe
emoţii şi sentimente profunde.

Temă de reflexie nr. 18


Aminteşte-ţi de trăirea unei mari bucurii şi de proiectele mentale
imaginative care au apărut în legătură cu ele. Notează aici acea
bucurie şi exprimă sintetic proiectul care a apărut în minte.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

72 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
• Când imaginaţia este implicată în activităţi de durată, calitatea
prelucrării datelor iniţiale şi orientarea generală a acestora sunt
asigurate de motivaţia de nivel înalt. Dintre motivele care îndeplinesc
astfel de roluri relevăm:
- trebuinţele de autoafirmare care îl împing, îl stimulează pe om
Motivaţia să se angajeze în activităţi în care îşi poate pune în lucru capacităţile
care
şi îşi probează însuşirile;
susţine
imaginaţia - trebuinţele de autorealizare care îl stimulează pe om să
identifice acel domeniu de activitate care corespunde cel mai bine
propriilor capacităţi şi aptitudini, în care se implică profund şi poate
ajunge la rezultate deosebite, surprinzătoare, definindu-ţi astfel
vocaţia;
- interesele creative care sunt orientări active, stabile şi selective
şi totodată transformative ce lucrează cu ceva nou şi original.

Temă de reflexie nr. 19


Fă efortul de a găsi domeniul de activitate în care s-ar realiza
trebuinţele tale de autorealizare şi ar fi terenul manifestării valoroase
a imaginaţiei.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

• Caracterizând din punct de vedere psihologic imaginaţia nu putem


Imaginaţia
este legată să nu relevăm, în mod special, legătura sa cu personalitatea.
de
Imaginaţia poartă amprenta personalităţii şi exprimă personalitatea.
personalitate
Sunt multe însuşiri caracteristice cum ar fi încrederea în sine,
acceptarea de sine, atitudinea pozitivă faţă de propria activitate, care
stimulează şi favorizarea desfăşurarea imaginaţiei. De asemenea,
existenţa unor aptitudini speciale, proiectele de viitor, idealurile
sporesc bogăţia şi gradul de originalitate al combinărilor imaginative.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 73
Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
3.3.2. Procedeele imaginaţiei

Imaginaţia se mai distinge de celelalte procese cognitive şi prin


ansamblul de procedee transformative care îi sunt proprii şi care se
aplică la informaţiile iniţiale într-o succesiune schimbată la fiecare
prelucrare imaginativă, conducând la rezultate neaşteptate. Dintre
procedeele cele mai des folosite prezentăm:
- aglutinarea ce constă în desprinderea unor părţi aparţinând
diverselor obiecte sau fiinţe şi reunirea mentală a lor într-un nou
întreg în care însă sunt recunoscute componentele. Aplicarea
- aglutinare
- amplificare- aglutinării a dus la crearea tuturor figurilor mitologice: centaurul,
diminuare sirena etc;
- multiplicare-
omisiune - amplificarea sau diminuarea permit ca schimbând doar
- divizare- dimensiunile obiectelor să şi obţină efecte noi: Setilă, Flămânzilă,
rearanjare
- adaptare- Păsărilă sunt exemple de amplificare a unor trăsături umane.
substituire Minicalculatoarele sunt exemple de diminuare folosite în tehnică;
- empatie
- multiplicarea sau omisiunea presupune modificarea numărului
componentelor unui întreg. „Coloana infinitului” este exemplu de
multiplicare. Autovehiculele pe pernă magnetică sunt exemple pentru
omisiune;
- divizarea şi rearanjarea într-un întreg ce nu are corespondent
în realitate, a condus la crearea braţului electronic în tehnica
roboţilor;
- adoptarea şi substituirea se referă la înfăptuirea unui principiu
în alt context material faţă de cel în care a fost descoperit. De
exemplu, principiul autoreglării descoperit în funcţionarea
organismului a fost aplicat în tehnica roboţilor. Substituirea de
materiale a generat înlocuirea materialelor tradiţionale cu cele
plastice;
- empatia este transpunerea imaginativă în plan perceptiv,
intelectual şi afectiv într-o altă persoană sau chiar într-un obiect
material, relevând astfel proprietăţi şi semnificaţii noi ale acestora.
Numărul procedeelor imaginative este nelimitat şi succesiunea lor
este schimbată de fiecare dată şi de aceea ele generează permanent
noul.

74 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 20


Alege unul dintre procedeele de mai sus şi foloseşte-l în combinarea
unor date iniţiale variate. Analizează rezultatele.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

3.3.3. Caracteristicile produselor imaginative

În urma complexelor transformări imaginative se obţine un produs


final care are următoarele caracteristici esenţiale care îl deosebesc
de produsele gândirii:
- reprezintă o interacţiune specială dintre imagini şi idei;
Produsele - este totdeauna, un rezultat nou chiar dacă este vorba doar de a
imaginative
noi, originale avea aceste calităţi numai faţă de experienţa anterioară a acelei
exprimă persoane. Noul valoros este cel ce apare, faţă de întreaga experienţă
personalitatea
a omenirii;
- are un anumit grad de originalitate iar aceasta este definită ca
raritate în atingerea lui;
- exprimă caracteristicile acelei persoane şi o reprezintă.
Temă de reflexie nr.21
Desenează un arbore, indiferent care, dar să nu fie brad şi
analizează-ţi desenul din perspectiva caracteristicilor de mai sus.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

Proiectul pentru Învăţământul Rural 75


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Toate particularităţile procesului şi produsului final imaginativ, la care
ne-am referit până acum, se manifestă nuanţat în funcţie de formele
de bază ale acestuia.

3.3.4. Formele principale ale imaginaţiei şi rolurile lor

Au fost folosite foarte multe criterii pentru a clasifica formele


imaginaţiei dar dintre acestea două au fost cele mai importante: a)
implicarea activă a persoanei în procesul imaginativ; b) prezenţa sau
absenţa intenţiei de a realiza actele imaginative.

involuntare şi voluntare şi
pasive active
visul din somn imaginaţia
reproductivă
reveria imaginaţia
creatoare
visul de
perspectivă

Cele mai importante sunt cele voluntare şi active şi le vom


caracteriza pe scurt:
- imaginaţia reproductivă constă în construirea mintală a
Sprijinul imaginilor unor obiecte sau fenomene existente în realitate dar pe
pentru
care nu le putem percepe direct pentru că fie s-au petrecut cu foarte
imaginaţia
reproductivă: mult timp înainte, fie sunt la foarte mare distanţă de noi. Pentru a le
- indici
obţine combinăm datele experienţei proprii orientaţi fiind de indicatori
concreţi
- scheme concreţi, schiţe şi desene, descrieri. Produsul rezultat va fi cu atât
- desene
mai valoros cu cât se va apropia de caracteristicile acelui obiect;
dacă s-ar întâmpla să-l percepem direct să putem spune: „ este aşa
cum mi l-am închipuit”. Această formă de imaginaţie sprijină
însuşirea multor cunoştinţe şcolare cum ar fi cele de istorie,
geografie, ştiinţele naturii, fizică etc. De asemenea, această formă a
imaginaţiei susţine interesul şi atenţia noastră atunci când citim cărţi
de literatură.

76 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr.22


Alege un fragment dintr-o carte ce descrie un colţ de pădure. După
ce ai citit încearcă să-l desenezi.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 81

- imaginaţia creatoare este forma cea mai complexă şi


- nouă valoroasă. Spre deosebire de cea reproductivă, imaginaţia creatoare
- originală
este orientată spre posibil, probabil, viitor, dispune de foarte multe
- ingenioasă
procedee de transformare a datelor iniţiale, este puternic stimulată şi
susţinută de afectivitate şi motivaţie, valorifică şi combinaţiile
inconştientului şi poartă amprenta personalităţii fiecăruia. Produsele
sale se caracterizează prin evidentă noutate şi înaltă originalitate şi
ingeniozitate. Această formă de imaginaţie este componenta cea mai
importantă a creativităţii.
- visul de perspectivă este acea formă a imaginaţiei active şi
intenţionate care constă în proiectarea mentală a drumului propriu de
dezvoltare pornind de la posibilităţile personale şi de la condiţiile şi
cerinţele social. Aceasta formă a imaginaţia contribuie foarte mult la
construirea idealului de viaţă şi prin acesta, la motivarea activităţilor
curente, a opţiunilor privind viitorul, a eforturilor pentru autoformare.
Prin urmare, imaginaţia, prin toate formele ei contribuie la reglarea
comportamentelor din perspectiva viitorului, participă la prefigurarea
scopurilor şi la elaborarea planului de desfăşurare a activităţilor
complexe, prin forma ei creatoare sporeşte forţele creative ale
omului, ajută la proiectarea propriei vieţi şi împreună cu gândirea
permite minţii umane să cuprindă în câmpul ei trecutul, prezentul şi
viitorul.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 77


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Rezumatul acestei unităţi de învăţare

Cu privire la procesele cognitive complexe analizate în această


unitate de curs sunt de reţinut următoarele aspecte:
- Gândirea este cel mai important proces cognitiv specific omului pentru
că permite acestuia să obţină informaţii despre însuşirile profunde,
necesare şi esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor care îi asigură o
adaptare înaltă la ambianţă.
- Ea are un loc central în intelectul uman pentru că influenţează
semnificativ celelalte procese psihice;
- Caracteristicile cele mai importante ale gândirii sunt: reflectă
esenţialul şi necesarul, este mijlocită, foloseşte intens simbolurile
verbale, este reflectare generalizată şi abstractizată, se desfăşoară
în timp, fiind conştientă şi voluntară, are produse specifice (noţiuni,
judecăţi, raţionamente);
- Operaţiile fundamentale sunt: analiza, sinteza, comparaţia,
abstractizarea, generalizarea, concretizarea;
- Gândirea este principalul proces cognitiv care asigură formarea
noţiunilor (atât a celor empirice, cât mai ales, a celor ştiinţifice).
- Gândirea permite înţelegerea fenomenelor şi astfel fundamentează
acţiunile eficient ale omului asupra acestora.
- Un rol foarte important are gândirea în rezolvarea problemelor
teoretice şi practice cu care se confruntă omul, permiţându-i acestuia
să descopere legăturile între ceea ce este cunoscut şi ce se cere în
acea problemă şi să rezolve.
- Memoria este un proces cognitiv complex care condiţionează
desfăşurarea celorlalte procese psihice şi se află la baza tuturor
felurilor de activităţi umane.
- Memoria permite întipărirea în minte a cunoştinţelor (procesul
memorării), păstrarea lor şi apoi actualizarea în forma recunoaşterii
şi reproducerii. Acestea sunt procesele ei.
- Procesele memoriei au mai multe forme de realizare: memorarea
poate fi: voluntară, involuntară, mecanică, logică; păstrarea poate fi
de lungă şi de scurtă durată; reactualizarea se poate realiza ca
recunoaştere şi reproducere iar acestea pot fi involuntare şi voluntare.
- Opus memoriei este procesul uitării care uneori este necesar (pentru
eliminarea a ceea ce nu mai este util sau este dureros pentru om)
dar deseori are efecte negative asupra învăţării şi trebuie combătută.
- Imaginaţia este procesul cognitiv complex care îl pune pe om în
legătură cu viitorul, posibilul, probabilul şi astfel comportamentele
omului sunt reglate şi după cerinţele anticipate.
- Imaginaţia transformă datele experienţei anterioare şi ajunge la
produse mentale noi, originale, ingenioase.
- Ea are mai multe forme de realizare dar cele mai importante sunt cele
active şi voluntare, adică, imaginaţia reproductivă, cea creatoare şi
visul de perspectivă.
- Imaginaţia este cea mai importantă componentă a creativităţii prin
care omul produce schimbări remarcabile în mediul ambiant.

78 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare

Pentru a răspunde întrebărilor de autoevaluare este necesară


găsirea paragrafului corespunzător, extragerea numai a informaţiei
relevante, folosirea ei pentru a elabora răspunsul şi îmbogăţirea cu
interpretări personale. Răspunsurile se scriu în spaţiile libere
rezervate special.
Temă de reflexie nr.1
Este de ajuns dacă aplici aici următoarele operaţii: analiza, sinteza,
comparaţia, scriind în spaţiul liber de la această probă rezultatele
fiecăruia.
Temă de reflexie nr.2
Trebuie să constaţi, mai ales, ce însuşiri neesenţiale conţin noţiunea
empirică.
Temă de reflexie nr.3
Aplică, în analiza noţiunii ştiinţifice de mamifer, caracteristicile notate
mai sus, dar nu doar invocându-le ci particularizându-le la respectiva
noţiune.
Temă de reflexie nr.4
Dacă ai deja o experienţă de predare îţi va fi uşor să răspunzi, dacă
nu, atunci te vei imagina în rolul profesorului şi te vei ghida după
condiţiile formării noţiunilor ştiinţifice notate mai sus.
Temă de reflexie nr.5
Este necesar acest scurt experiment după care trebuie să notezi în
spaţiul liber concluziile.
Temă de reflexie nr.6
Răspunde aşa cum este precizat în chiar formularea acestei probe
de autoevaluare.
Temă de reflexie nr.7
Procedează aşa cum cere proba, dar scrie atât evenimentele cât şi
propriile comentarii.
Temă de reflexie nr.8
Consemnează asemenea fapte şi comentează-le.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 79


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Temă de reflexie nr.9
În răspunsul la această întrebare trebuie, mai ales, să constaţi rolul
scopului clar.
Temă de reflexie nr.10
Poţi folosi propria experienţă în a da răspunsul la această întrebare.
Temă de reflexie nr.11
Când răspunzi la această întrebare, poţi să faci o schemă a
paragrafului respectiv, stabilind legăturile logice dintre idei.
Temă de reflexie nr.12
S-ar putea să nu-ţi aminteşti nimic de la 3 ani, dar poţi să
reactualizezi ceva de la 5 şi 10 ani şi compară performanţele.
Temă de reflexie nr.13
Abia după ce vei face experimentul propus, vei putea răspunde
Temă de reflexie nr.14
După ce citeşti paragraful respectiv, este de ajuns dacă stabileşti trei
aspecte pentru recunoaştere şi trei pentru reproducere.
Temă de reflexie nr.15
Trebuie să notezi şi ce anume lapsus ai avut.
Temă de reflexie nr.16
Răspunsul la întrebare se poate da prin analiza propriei experienţe
ca elev.
Temă de reflexie nr.17
Poţi să rezolvi această probă, constatând ce ai uitat din prima unitate
de învăţare din acest curs şi să relevi cauzele. În locul liber scrie
doar cauzele.
Temă de reflexie nr.18
Procedează cum se cere în această probă şi adaugă interpretările
personale.
Temă de reflexie nr.19
Răspunsul este personal. Dar trebuie să interpretezi.
Temă de reflexie nr.20
Este suficient dacă procedeul ales este aplicat pe două feluri de date
iniţial.
Temă de reflexie nr.21
Procedează cum se precizează în probă.

80 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Temă de reflexie nr.22
Poţi să ataşezi şi desenul executat. Mai importante sunt
interpretările.

Lucrare de verificare nr.3 şi modul de evaluare

1. Aduceţi argumente în sprijinul ideii că gândirea ocupă un loc


central în structura intelectului uman. (vezi cum influenţează
desfăşurarea celorlalte procese psihice)
2. Explicaţi în ce constă caracterul mijlocit al cunoaşterii prin gândire.
(vezi tipurile de informaţii care sunt prelucrate de gândire)
3. Ce înseamnă că gândirea este o cunoaştere abstractizată şi
generalizată? (este specifică numai gândirii şi trebuie să explici
precizând operaţiile respective)
4. Care sunt operaţiile principale ale gândirii? (vezi paragraful)
5. Ce sunt noţiunile empirice şi noţiunile ştiinţifice? (vezi
caracterizarea lor)
6.Care sunt condiţiile psihologice ale formării noţiunile ştiinţifice în
şcoală? (vezi paragraful)
7.Ce este înţelegerea şi care sunt condiţiile realizării ei? (începe cu a
afirma că este o unitate principală a gândirii şi apoi tratează şi
celelalte aspecte)
8. Analizaţi fazele rezolvării problemelor? (vezi paragraful)
9.Analizaţi relaţia dintre memorie şi celelalte procese cognitive (mai
ales relaţia cu reprezentările, gândirea şi imaginaţia)
10.Care sunt tipurile de memorare? (vezi cele două criterii:
intenţionată-neintenţionată; logică-mecanică)
11.În ce constă păstrarea şi care sunt mecanismele ei? (vezi
paragraful corespunzător)
12.Care sunt formele reactualizării celor asimilate? (recunoaşterea şi
reproducerea)
13.Ce particularităţi specifice are imaginaţia prin care se diferenţiază
de alte procese cognitive? (operează cu imagini şi idei, are procedee
specifice, este stimulată de motivaţie şi afectivitate, legată de
personalitate. Comentează aceste aspecte)
14.Caracterizaţi imaginaţia reproductivă. (te poţi folosi de un exemplu
şi apoi îl comentezi)
15.Caracterizaţi imaginaţia creatoare. (vezi aspectele procesului
imaginativ şi apoi produsul)
16.Arătaţi care sunt relaţiile dintre imaginaţie şi gândire. (vezi mai
ales cum în desfăşurarea imaginaţiei intervine gândirea)

Se va acorda câte un punct pentru răspunsurile la întrebările:


1,2,3,6,8,9,11,12,13,14,15,16. Se vor acorda două puncte pentru
răspunsurile la întrebările: 4,5,7,10. Punctajul maxim: 20. Se pot
acorda şi jumătăţi de punct. Totalul punctelor se va împarte la 2 şi se
va rotunji în favoarea studentului.
Lucrarea de verificare se redactează pe foi separate şi se transmite
tutorelui. Trebuie să fie circa 5 pagini de text.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 81


Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman
Bibliografie minimală

● ATKINSON. L. RITA, ATKINSON C.R., SMITH E.E., BEM D.J.,


„Introducerea în psihologie”, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti, p. 394-
395
● COSMOVICI A. „Psihologie generală”, 1998, Polirom, Iaşi, p.158-
164
● CRETU TINCA, „Psihologie generală”, 2001, Credis, Bucureşti,
p.162-163
● GALPERIN P. I. „Psihologia gândirii şi teoria formării pe etape a
acţiunilor intelectuale”, 1970, E.D.P., Bucureşti.
● HAYES N., ORRELL S., „Introducere în psihologie”, 1997, Ed. ALL,
Bucureşti, p.133-140
● REUCHLIN M. „Psihologia generală”, 1999, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, p.207-210
● PIAGET J. „Psihologia inteligenţei”, 1975, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
● POPESCU NEVEANU P., „Curs de psihologie generală”, vol. II,
1978, Tipografia Universităţii Bucureşti.
● RADU I. (coord.), „Introducere în psihologia contemporană”, 1991,
Ed. Sincron, Cluj, p.163-165
● ZLATE M., „Psihologia mecanismelor cognitive”, 1999, Ed.
Polirom, Iaşi, p.418-423

82 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
Unitatea de învăţare 4

MECANISMELE STIMULATIV-ENERGIZANTE ALE PSIHICULUI UMAN

CUPRINS pagina

4. Mecanismele stimulativ-energizante ale psihicului uman 84


Obiectivele unităţii nr. 4: 84
4.1. Motivaţia 84
4.1.1. Definirea şi caracterizarea generală a motivaţiei 84
4.1.2. Trebuinţele 86
4.1.3. Alte structuri motivaţionale 89
4.1.4. Formele motivaţiei 92
4.1.5. Relaţia dintre motivaţie şi performanţă în activitate 94
4.2. Afectivitatea 95
4.2.1. Definirea şi caracterizarea generală a afectivităţii 95
4.2.2. Proprietăţile generale ale proceselor afective 100
4.2.3. Clasificarea proceselor afective 104
4.2.4. Rolurile proceselor afective în viaţa psihică umană 108
Rezumatul unităţii de învăţare nr. 4 110
Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare 111
Lucrare de verificare nr. 4 şi modul de evaluare 114
Bibliografie minimală: 115

Proiectul pentru Învăţământul Rural 83


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
4. MECANISMELE STIMULATIV-ENERGIZANTE ALE
PSIHICULUI UMAN

Obiectivele unităţii nr. 4:

După ce vor studia această unitate de învăţare, cursanţii vor putea:


• să explice faptul că, pentru a fi realizate comportamentele
oamenilor, trebuie să dispună, pe lângă informaţiile despre mediul
ambiant oferite de procesele cognitive, şi de o susţinere energetică şi
o orientare corespunzătoare oferite de motive;
• să identifice specificul motivaţiei prin comparaţie cu procesele
psihice deja studiate;
• să descrie structuri şi niveluri diferite ale motivaţiei umane;
• să dezvolte idei despre rolurile fundamentale ale motivaţiei;
• să explice relaţia dintre eficienţa activităţilor şi gradul de
motivare;
• să identifice toate caracteristicile care sunt specifice proceselor
afective şi să le diferenţieze de motivaţie;
• să explice relaţia dintre afectivitate şi motivaţie;
• să enumere diverse categorii de procese afective şi să arate
rolul specific al fiecăruia în stimularea şi susţinerea energetică a
activităţilor umane;
• să descrie structurile motivaţionale proprii şi particularităţile
vieţii afective personale.

4.1. MOTIVAŢIA

4.1.1. Definirea şi caracterizarea generală a motivaţiei


Comportamentele omului au întotdeauna o finalitate adaptativă,
Motivaţia: adică sunt desfăşurate pentru a răspunde atât solicitărilor ambianţei,
toţi stimulii
interiori cât şi nevoilor omului. Totodată, în structura lor, comportamentele
cuprind atât mecanisme care permit legături informaţionale cu
ambianţa, cât şi altele care le împing, le stimulează să se desfăşoare

84 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
şi, totodată, le asigură energia psihofiziologică necesară. Acestea din
urmă sunt reprezentate de motivaţie şi afectivitate.
Motivaţia apare ca o componentă principală a oricărui comportament
pentru că ea stimulează din interior desfăşurarea acestuia şi totodată
îi asigură o mare parte din energia psiho-nervoasă de care trebuie să
dispună ca să se realizeze. Prin urmare, comportamentele pot fi
stimulate şi de condiţiile de mediu, dar au şi o cauză interioară
reprezentată de motive şi structuri motivaţionale. De aceea, în exact
aceleaşi condiţii de mediu, persoane diferite au comportamente
diferite, pentru că sunt motivate într-un fel propriu, personal.
Mai mult chiar, în funcţie de calitatea motivelor, relaţiile cu ambianţa
vor fi mai superficiale sau mai profunde, mai stabile sau mai
schimbătoare, mai de scurtă durată sau de lungă durată.
Definiţie:
Motivaţia este totalitatea imboldurilor interne ale conduitei, fie
înnăscute sau dobândite, fie conştiente sau inconştiente, simple
trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte care-l stimulează şi îl
determină pe om să acţioneze pentru a le satisface.

Prin urmare, un motiv, oricare ar fi el, nu este la fel ca un proces


psihic, adică este declanşat de ambianţă şi se desfăşoară imediat, ci
este o structură psihică formată în timp, păstrată şi activată în
anumite circumstanţe, făcându-l pe om să acţioneze.
Această structură a motivului are obligatoriu două componente:
a) una energizatoare
b) alta de orientare sau direcţionare.
Prin urmare, interesul pentru cărţi de literatură, care este unul din
cele mai importante motive, ne face să găsim în localitatea în care ne
aflăm librăriile şi standurile unde acestea se vând şi, totodată, susţin
energetic căutările care pot fi adesea de lungă durată.
Motivaţia: Cele două componente sunt la fel de importante pentru ca un motiv
structuri
psihice care să fie activ. Fără energia, tensiunea şi impulsul pe care îl are, de
autodetermi exemplu, interesul, nimic nu s-ar pune în mişcare. Fără orientare într-
nă selectiv şi
preferenţial o anumită direcţie, către anumite obiecte, activităţi, persoane,
energia ar acţiona haotic, orb. Motivele declanşează din interior
Proiectul pentru Învăţământul Rural 85
Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
comportamentele omului şi îl fac să se autodetermine, să se
orienteze selectiv şi preferenţial faţă de stimuli externi, să aleagă
ceva şi să respingă altceva, să se implice sau nu într-o activitate.
Motivaţia este o structură psihică activatoare şi predispozantă pentru
a desfăşura activităţi şi relaţii. Ea generează o tensiune psihică
interioară şi o cantitate de energie pe care o menţine până la
atingerea scopurilor propuse.
Sunt mai ales trei funcţii principale pe care le îndeplinesc motivele în
viaţa psihică umană:
a) semnalizează un dezechilibru fiziologic sau psihologic
producând o activare iniţială a minţii umane, o stare de alertă
generală predispozantă pentru activitatea ce va urma;
b) declanşează efectiv acţiunile menite să restabilească echilibrul;
c) autoreglează conduitele prin direcţionarea, prin selecţionarea
stimulilor şi condiţiilor şi prin modularea energiei pentru desfăşurarea
activităţilor mentale şi practice;
.
Temă de reflexie nr. 1
Fă inventarul motivelor care te susţin în propria activitate de învăţare.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 111

4.1.2. Trebuinţele
Deja definiţia motivaţiei ne indică faptul că, la fiinţa umană, există o
varietate de motive cu structuri şi roluri diferenţiate care apar treptat
de-a lungul vieţii şi apoi formează constelaţii motivaţionale bogate,
complexe şi eficiente.
Printre acestea, trebuinţele sunt unele din cele mai importante
structuri motivaţionale. Trebuinţele se manifestă primele după
naştere şi evoluează continuu de-a lungul vieţii. Ele semnalizează, în
plan subiectiv, un anume dezechilibru organic sau psihic, generează
86 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
o stare de alertă iniţială, care însă nu este deocamdată suficientă
Trebuinţe: pentru a pune pe om în mişcare. Când dezechilibrul creşte, trebuinţa
primare
- organice atinge o asemenea intensitate încât devine impulsul capabil să
- fiziologice declanşeze activitatea de restabilire a echilibrului.
secundare
- materiale Sub influenţa impulsului (trebuinţe suficient de intense) se formează
- sociale intenţia de a acţiona dar care poate rămâne doar atât dacă nu se
- spirituale
constată că în ambianţă sunt obiecte şi condiţii ce pot satisface
trebuinţe (adică au valenţă pozitivă).
Dacă există condiţii, atunci se defineşte tendinţa de a acţiona asupra
elementelor din ambianţă (cu valenţă pozitivă) şi trebuinţa devine
motiv în adevăratul înţeles al cuvântului; adică declanşează şi
susţine energetic activitatea până ce se atinge scopul de restabilire a
echilibrului organic sau psihic.

Temă de reflexie nr. 2


Încearcă să analizezi începutul manifestării trebuinţei de hrană şi,
apoi, intensificarea ei, până când se transformă în motiv.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 111

După conţinutul şi geneza lor, trebuinţele au fost grupate în două


categorii: a) primare şi b) secundare.
Trebuinţele primare sunt comune omului şi animalului şi au rol
important în păstrarea integrităţii fiinţei şi sănătăţii organice. Ele sunt
înnăscute, însă la om satisfacerea lor se realizează într-un mod
culturalizat.
Această categorie se subîmparte în: a) trebuinţe biologice sau
organice, referitoare la substanţe necesare vieţii (hrană, lichide şi
hormoni) şi b) fiziologice sau funcţionale, cum ar fi cele de mişcare,
relaxare, explorare a mediului, de apărare. Aceste trebuinţe se
Proiectul pentru Învăţământul Rural 87
Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
activează ciclic şi, dacă nu sunt satisfăcute, determină o tensiune
psihică din ce în ce mai mare, în timp ce satisfacerea lor duce la
Clasificarea
trebuinţelor: linişte şi calm.
• Primare
Trebuinţele secundare sunt specifice numai omului şi se formează
• Secundare
- materiale treptat în cursul vieţii. Au fost la rândul lor grupate astfel:
- spirituale
a) trebuinţe materiale, referitor la locuinţă, confort, aparate şi
- sociale
instrumente;
b) spirituale, cum sunt cele de cunoaştere, de autorealizare;
c) sociale, referitor la anturaj, acceptare de către grup,
comunicare, etc.
Renumitul psiholog american A. Maslow a alcătuit aşa numita
piramidă a trebuinţelor umane, cu ajutorul căreia pot fi înţelese
relaţiile dintre diferitele categorii de nevoi, şi ordinea în care trebuie
satisfăcute.

Cunoaştere şi
înţelegere
Autorealizare

Respect de sine

Dragoste şi afiliere

Trebuinţe de securitate

Trebuinţe fiziologice

Temă de reflexie nr. 3


Urmărind piramida trebuinţelor alcătuită de Maslow, arată care dintre
categoriile propuse de autori pot motiva activitatea de învăţare a
elevilor.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 111

88 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
Cercetările au arătat că, dacă trebuinţele omului, atât cele primare
cât şi cele secundare, nu sunt satisfăcute multă vreme, acest fapt
pune în pericol echilibrul organic şi sănătatea psihică. Totodată,
dezvoltarea economică, socială şi culturală poate genera noi
trebuinţe şi poate asigura condiţii mai bune de satisfacere a lor.

4.1.3. Alte structuri motivaţionale

A. Motivele curente ale oricărei activităţi sunt cauzele interne ale


Structura variatelor comportamente umane şi generează orientarea spre ceva
motivelor
a unei persoane, cât şi susţinerea energetică necesară îndeplinirii
curente:
- segment proiectelor şi atingerii scopurilor.
orientativ
Spre deosebire de trebuinţă care, dacă nu atinge o anumită
- segment
stimulativ intensitate, rămâne doar un motiv potenţial, motivul direct al unei
activităţi este activ, împinge la acţiune. El are un segment energizant
şi altul orientativ şi direcţional care formează o unitate. În segmentul
orientativ poate fi cuprinsă o trebuinţă, dar şi alte componente cum ar
fi: conştiinţa existenţei unei aptitudini care trebuie valorificată sau un
sentiment puternic faţă de cineva sau o imagine, o idee valoroasă,
chiar o idee acceptată de respectiva persoană.
De aici rezultă marea varietate a motivelor activităţii umane şi, în
acelaşi timp, dificultatea de a le descoperi pe toate. Motivele curente
se pot grupa în :individuale-sociale, inferioare-superioare, minore-
majore, egoiste-altruiste., etc.
B. Interesele sunt motive mai complexe care apar mai târziu, după ce
se dezvoltă diversele procese psihice.
Definiţie:
Interesele sunt structuri motivaţionale care constau în orientări
selective, active şi relativ stabile spre obiecte, fenomene, domenii de
activitate.

Orientările selective se exprimă în tendinţe şi preferinţe de a


Interesele =
orientări ne ocupa de obiectul interesului, de a ne plăcea să-l revedem, de a
stabile, menţine o legătură de durată cu el. Prezenţa interesului întreţine
selective,
atenţia, mobilizează procesele cognitive, asigură un nivel ridicat al
manifestării lor, amânând, totodată, instalarea oboselii. Interesul
Proiectul pentru Învăţământul Rural 89
Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
întreţine relaţii spirituale cu obiecte, persoane, activităţi şi are în
structura sa componente cognitive, afective şi volitive. Prin urmare,
pentru a avea interes pentru matematică, trebuie să ai iniţial
cunoştinţe şi capacităţi de operare mentală care să permită stabilirea
unei relaţii durabile cu această disciplină. În acelaşi timp trebuie să
se desfăşoare un contact pozitiv cu matematica ce generează
plăcere, mulţumire, şi aceasta va dezvolta interesul. Componenta
voluntară din structura interesului asigură raportarea activă la
obiecte, persoane, activităţi.
Interesele se pot clasifica după mai multe criterii, dar cel mai
folosit este domeniul orientării lor şi astfel există interese tehnice,
ştiinţifice, literare, artistice, sportive, politice, creatoare etc.

Temă de reflexie nr. 4


Încearcă să faci un inventar al propriilor tale interese.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 111

C. Convingerile se caracterizează mai ales prin marea forţă de


susţinere energetică a activităţilor.
Definiţie:
Convingerile sunt idei adânc implantate în structura personalităţii,
puternic trăite afectiv, care se impun cu necesitate şi stimulează
puternic activitatea, poziţiile personale, opiniile, etc.

Uneori convingerile pot fi atât de puternice, încât îi împing pe


oameni la acţiuni care le pot pune în pericol viaţa. Au fost oameni
Convingerile care au murit pentru convingerile lor. Ele se manifestă atunci când
= idei forţă
este vorba de a opta pentru ceva semnificativ, a alege între bine şi
rău, frumos şi urât, drept şi nedrept, etc. Sunt susţinute de valori, de
90 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
judecăţi morale şi certitudini intelectuale. Sunt considerate idei forţă.
Susţin activităţi foarte importante. Cine are convingeri ferme şi
constante, are condiţii interne superioare pentru orientare în viaţa şi
pentru autoreglare.
D. Idealul pentru viaţă este un proiect existenţial care începe
să se cristalizeze în preadolescenţă şi se elaborează mai bine în
adolescenţă.
Definiţie:
Idealul de viaţă este un tip de motiv care constă în proiectarea în
imagini şi idei cu privire la propria devenire, pornind de la posibilităţile
prezente ale respectivei persoane şi de la condiţiile oferite de
societate.

Sunt mai multe surse ale construirii idealului de viaţă. În primul


Idealul este rând se sprijină pe trebuinţa de autorealizare care stimulează
motiv pe căutarea unor modele, autocunoaşterea şi elaborarea propriului
termen lung
model de realizare. Idealul de viaţă este un motiv de bază pentru
alegerea viitorului profesional. Totodată, credinţa în propriul ideal
este şi un factor motivaţional pentru acţiuni autoformative şi pentru a
înfrunta unele momente mai dificile şi unele insuccese. Lipsa de ideal
poate fi cauza risipirii capacităţilor şi energiei de care dispune
fiecare. De aceea, preocuparea pentru a-i ajuta pe tineri să-şi
proiecteze propria viaţă înseamnă a le oferi un ajutor major pentru
dezvoltarea personală.

Temă de reflexie nr. 5


Dacă ai cunoştinţe în rândul adolescenţilor, încearcă să te apropii
mai mult de ei şi să constaţi dacă şi-au elaborat sau nu un ideal în
viaţă.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 111

Proiectul pentru Învăţământul Rural 91


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
4.1.4. Formele motivaţiei

Toate felurile de motive pe care le-am prezentat până acum

Motivaţie pot fi grupate după diverse criterii, care oferă alte perspective de
pozitivă şi analiză a lor. Sunt astfel făcute următoarele grupări:
negativă
a) Motivaţia pozitivă şi motivaţia negativă se referă la
tonalitatea afectivă a motivelor, respectiv şi la sursa formării lor.
Motivaţia pozitivă este produsă de stimulări periodice cum ar fi laude,
încurajări, recompense şi are efecte pozitive asupra activităţilor pe
care le determină. Cele negative sunt rezultatul ameninţărilor,
pedepselor şi blamărilor, şi ele sunt cele care declanşează
comportamente de retragere, de evitare.

Temă de reflexie nr. 6


Stabileşte cum sunt, după criteriile de mai sus, următoarele motive:
teama de note rele, plăcerea de a primi cadoul dorit, plăcerea de a fi
lăudat, frica de critică din partea colegilor.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 111

b) Motivaţia intrinsecă şi motivaţia extrinsecă se


Motivaţie diferenţiază după legătura cu însuşi conţinutul activităţii pe care o va
intrinsecă
sau directă realiza omul. Motivaţia intrinsecă sau directă, este cea care se
satisface prin însăşi desfăşurarea acelei activităţi. De exemplu, un
Motivaţie
extrinsecă astfel de motiv intrinsec este plăcerea pentru joc. Acesta îi face pe
sau indirectă copii să se implice puternic, să se joace fără să simtă nici un fel de
oboseală. Motive intrinseci, cum sunt curiozitatea epistemică sau
interesul cognitiv, se satisfac prin însăşi activitatea de învăţare. Ele
întreţin permanent atenţia şi activează gândirea aşa încât învăţarea
devine eficientă şi se obţin rezultate foarte bune. Motivaţia extrinsecă
sau indirectă nu este legată de conţinutul activităţii, ci aceasta este

92 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
numai mijlocitorul satisfacerii acestor motive. Un copil care învaţă
pentru că i s-a promis un cadou va fi motivat indirect pentru a depune
eforturile corespunzătoare. Nu-i va face plăcere şi, adesea, îi va fi
foarte greu. Tânărul care îşi va alege un loc de muncă doar pentru că
are salariu bun va fi indirect motivat, îi va fi foarte greu să desfăşoare
acea activitate şi s-ar putea să fie nefericit.
Prin urmare, cea mai bună motivaţie pentru o activitate este
cea intrinsecă, dar cea extrinsecă poate fi asociată cu prima şi astfel
creşte nivelul general al stimulării şi al susţinerii energetice.

Temă de reflexie nr.7


Gândeşte-te ce fel de motivaţie îl stimulează pe copil atunci când
începe şcoala în clasa I.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112

c) Motivaţia afectivă şi motivaţia cognitivă.


Motivaţia afectivă este determinată de nevoia omului de a se
Motivaţie: bucura de iubirea şi aprobarea celorlalţi pentru ceea ce face. Un elev
- afectivă mic poate învăţa motivat de dorinţa lui de a păstra dragostea
- cognitivă
părinţilor săi. Un elev de liceu poate să elaboreze un referat de
literatură pentru a răspunde aşteptărilor profesorului şi a păstra
admiraţia lui.
Motivaţia cognitivă este legată şi îşi are sursa în activitatea de
cunoaştere a omului şi se satisface prin aceasta. Formele tipice de
motivaţie cognitivă sunt: curiozitatea epistemică, interesul cognitiv,
nevoia de stimulare senzorială, de percepere, etc.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 93


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 8


Folosind criteriul de mai sus, stabileşte care motive din şirul următor
sunt afective şi care sunt cognitive: dobândirea de informaţii despre
zborurile cosmice, dorinţa de a auzi o muzică bună, dragostea pentru
tot ceea ce e frumos, satisfacţia pentru că a aflat rezultatul la o probă
grea.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112

Toate formele de motivaţie la care ne-am referit constituie, pe


de o parte, factori interiori ai declanşării comportamentelor şi
activităţilor şi, pe de altă parte, cei ce susţin interesele omului, până
când se îndeplinesc planurile şi se ating scopurile.
Definiţie:
Scopul este anticiparea mentală a rezultatului activităţii (el
îndeplineşte rolul de orientare a desfăşurării acţiunilor, de ajustare şi
reglare permanentă a lor).

4.1.5. Relaţia dintre motivaţie şi performanţă în activitate

Cercetătorii s-au întrebat dacă nu cumva, modelând motivaţia,


intensificând-o, s-ar obţine performanţe mai ridicate în activităţile de
orice fel.
S-a descoperit astfel o lege care a fost numită optimul
Optimum motivaţional (Yerkes şi Dodson) şi care stabileşte următoarele relaţii
motivaţional
între intensitatea motivaţiei şi nivelul performanţei: în sarcinile de
dificultate medie, intensitatea motivaţiei să fie corespunzătoare,
adică să fie tot medie; în activităţile dificile, gradul de motivaţie să fie
uşor sub nivelul acestora, iar în cele uşoare să fie mai înalt decât

94 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
nivelul dificultăţilor. Prin urmare, dacă în sarcinile grele persoana se
motivează anticipat foarte puternic, ea riscă sa-şi epuizeze energia
înainte de a finaliza acea activitate, de a atinge performanţele
corespunzătoare. În cazul în care activitatea este percepută ca
uşoară, persoana nu se motivează suficient, pe considerentul că ce
are de făcut este simplu şi riscă să se mobilizeze insuficient şi să
ajungă la rezultate slabe.

Temă de reflexie nr. 9


Dacă te afli în faţa sesiunii de examene, analizează-ţi nivelul
motivaţiei pentru fiecare disciplină în parte şi găseşte relaţia optimă
între aceasta şi gradul de motivare.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112


Trebuie să reţinem că toate tipurile de motive la care ne-am
referit se formează, în cea mai mare parte, treptat, în timpul vieţii, şi
intervin foarte nuanţat şi personalizat în declanşarea şi susţinerea
comportamentelor şi activităţilor variate ale omului.

4.2. AFECTIVITATEA

4.2.1. Definirea şi caracterizarea generală a afectivităţii

Fenomenele afective reprezintă cea de-a doua categorie de


componente stimulativ-energetice ale sistemului psihic uman. Ele
apar ca rezultat al confruntării dintre caracteristicile obiectelor,
fenomenelor, situaţiilor cu nevoile, dorinţele şi aşteptările omului.
Dacă ceea ce se află în ambianţă concordă cu nevoile omului,
atunci apar procese afective pozitive, care susţin apropierea şi
interacţiunea cu acele elemente ale realităţii, iar dacă sunt
neconcordante, apar răspunsuri afective negative care îl
Proiectul pentru Învăţământul Rural 95
Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
îndepărtează pe om, îi blochează legăturile, ii reduce energia
psihofiziologică.
Dar, spre deosebire de alte fenomene psihice furnizoare de
energie, cele afective o disponibilizează imediat, în chiar timpul
confruntării omului cu lumea. Aceasta permite urgentarea adaptării
energetice la ambianţă şi, de asemenea, promptitudinea orientării
faţă de obiecte, persoane, etc.
Asemenea mecanisme care asigură o promptă susţinere
Procesele
afective energetică şi o orientare selectivă faţă de ambianţă se manifestă în
asigură o forme elementare încă de la naştere. Apoi, de-a lungul vieţii, gama
promptă
susţinere proceselor afective se lărgeşte continuu şi se diferenţiază calitativ.
energetică Energia oferită de procesele afective se adaugă celor ce vin
din alte surse cum sunt motivaţia, voinţa, etc., dar cea proprie
afectivităţii este cea mai puternică şi, de aceea, se spune, pe bună
dreptate, fără emoţii rămâi în limitele comportamentelor obişnuite, în
timp ce realizările deosebite izvorăsc din sentimente şi pasiuni
puternice.
Definiţie:
Procesele afective sunt cele care reflectă relaţiile dintre subiect şi
obiect sub formă de trăiri, uneori atitudinale.

Temă de reflexie nr. 10


Compară din punct de vedere al disponibilităţilor de a te angaja în
ceva, în condiţiile în care eşti cuprins de o mare bucurie, cu cea în
care eşti neutru din punct de vedere afectiv.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112

96 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
Spre deosebire de procesele cognitive care reflectă în mod
dominant obiectele şi fenomenele lumii exterioare, procesele afective
reflectă relaţia dintre obiect şi subiect într-o formă specifică numită
trăire afectivă. Dar nu este vorba de orice relaţie, ci de cea de
concordanţă sau neconcordanţă între caracteristicile obiectului şi
sistemul de motive al omului. De aceea, în faţa aceloraşi obiecte,
oameni diferiţi rezonează diferit. De asemenea, faţă de acelaşi
obiect, dar în momente diferite, aceeaşi persoană poate reacţiona
diferit datorită modificării constelaţiilor motivaţionale. De exemplu, în
faţa unui apus de soare, un copil s-ar putea nici să nu-l observe,
preocupat să se joace, un adolescent ar fi impresionat, iar o
persoană în vârstă ar putea fi cuprinsă mai degrabă de tristeţe. La
fel, sosirea unui prieten te poate umple de bucurie când ţi-ai terminat
obligaţiile profesionale şi familiale, dar poate fi umbrită de îngrijorare
dacă el vine la un moment în care ai multe de făcut şi la termene
precise.
Împrejurarea Având în vedere aceste multiple şi variate relaţionări ale
de viaţă = omului cu ceea ce este în ambianţă, profesorul Paul Popescu-
persoana în
situaţie Neveanu a propus conceptul de „împrejurare de viaţă”. Prin el se
concretă explică mai bine apariţia unei trăiri afective atât de nuanţate şi
diverse.

Temă de reflexie nr. 11


Gândeşte-te la o ceartă pe care ai avut-o cu un coleg şi stabileşte
datele acelei împrejurări de viaţă care au produs conflictul şi l-au
făcut să fie altfel decât altele.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112

Proiectul pentru Învăţământul Rural 97


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
Mecanismul producerii proceselor afective este foarte
complex, chiar şi atunci când este vorba de o simplă emoţie. Sunt
implicaţi numeroşi centrii nervoşi subcorticali care sunt legaţi de
procesele bioenergetice ale organismului cum ar fi: respiraţia,
circulaţia sângelui, metabolismul substanţelor, şi astfel se asigură
energia organică faţă de care procesele afective apar ca mecanisme
psihice de mobilizare şi distribuire a ei în funcţie de nevoile de
adaptare ale omului. Un rol principal îl joacă însă scoarţa cerebrală
care conectează omul la realitate pe de o parte, şi la însăşi fiinţa sa,
pe de alta. De aceea, pentru a se produce orice proces afectiv sunt
necesare două feluri principale de relaţii: a) cu procesele cognitive
care, informându-l pe om despre obiecte şi caracteristicile lor, îi
permite să stabilească concordanţe sau discordanţe, şi b) cu
motivaţia caracteristică fiecărei persoane şi în raport cu care se va
defini apropierea sau îndepărtarea de acele obiecte.
Interacţiunile cu procesele cognitive sunt foarte importante şi,
Interacţiunea
aşa cum vom vedea, acestea sunt însoţite mereu de trăiri afective şi
proceselor
cognitive cu la rândul lor le condiţionează pe acestea din urmă. De-a lungul vieţii,
cele afective
pe măsură ce se dezvoltă cunoaşterea, pot apare şi procese afective
mai complexe, mai profunde, mai durabile.

Temă de reflexie nr. 12


Analizează rezultatele următorului experiment (E.B.Hurlock): s-au
alcătuit trei grupe de elevi care rezolvau exerciţii de aritmetică.
Primul grup, după ce a rezolvat ceea ce i s-a cerut în prima zi, a fost
a doua zi lăudat pentru rezultatele sale, înainte de a începe să
îndeplinească noile sarcini. La cel de-al doilea grup, la începutul zilei
de-a doua i s-au făcut observaţii critice. Cel de-al treilea grup nu a
primit nici un comentariu. Care crezi că a fost randamentul fiecărui
grup în ziua a doua şi cum l-ai explica?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112

98 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
În ceea ce priveşte relaţiile afectivităţii cu motivaţia, acestea
Interacţiune
a sunt demonstrate de faptul că fiecare proces afectiv este legat de o
proceselor anumită motivaţie. De exemplu, cele mai simple manifestări afective,
afective cu
motivaţia cum sunt tonalităţile afective ale senzaţiei, sunt legate de trebuinţele
funcţionale, în timp ce emoţiile estetice se leagă de interesul pentru
artă. Interacţiunea dintre afectivitate şi motivaţie este atât de mare,
încât unii autori au considerat că procesele afective sunt motive
Trăirea
afectivă este activate şi desfăşurate într-o situaţie dată, iar motivele sunt procese
rezultatul
afective condensate, cristalizate şi stabilizate. Afectivitatea şi
desfăşurării
proceselor motivaţia evoluează de-a lungul vieţii împreună.
afective
Toate aceste mecanisme, ce înseamnă desfăşurarea ca atare
a procesului afectiv duc, la sfârşitul lor, la apariţia trăirii afective.
Definiţie:
Trăirea afectivă este vibraţia concomitent organică, comportamentală
şi subiectivă a fiinţei umane, în relaţiile sale cu ambianţa.

• Componentele organice ale trăirilor afective sunt:


- modificarea activităţii bioelectrice a creierului
caracteristică stării de alertă;
- modificări ale pulsului, tensiunii arteriale, vasoconstrictici
şi vasodilatatici;
- modificări respiratorii;
- motilitatea gastro-intestinală;
- tensiunea musculară;
- secreţia lacrimară şi salivară;
- creşterea cantităţii de hormoni în sânge.
• Componentele comportamentale sunt:
- schimbarea aspectului epidermei şi înroşire sau paloare;
- mimică specifică: deschiderea largă a ochilor, ridicarea
sprâncenelor, râs, etc.;
- pantomimică: postură, mers, gesturi;
- modificări ale vorbirii: de intensitate şi ritm, disfonii,
expresii verbale caracteristice, etc.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 99


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
• Componenta subiectivă constă în conştientizarea stării
afective şi a autoevaluării ei, însoţita de încordare sau relaxare, ca
ceva agreabil sau nu, ca având intensitate mare sau fiind slabă, etc.

Temă de reflexie nr.13


Aminteşte-ţi o mare bucurie şi identifică, astfel, categoriile de
componente de mai sus.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112

4.2.2. Proprietăţile generale ale proceselor afective

Pentru a cunoaşte în profunzime procesele afective este


necesar să identificăm proprietăţile lor generale şi anume:
• Polaritatea spre pozitiv sau negativ rezultă din trăirea
Polaritatea: concordanţei sau neconcordanţei însuşirilor obiectelor cu sistemul de
• pozitiv- motive al fiecăruia. Prin urmare tristeţea, antipatia, teama sunt trăiri
negativ
• stenic-astenic negative în timp ce bucuria, simpatia, încrederea sunt pozitive. Ele
• încordare- pot fi considerate ca perechi ce exprimă relaţiile opuse dintre ele.
relaxare
Polaritatea se poate stabili şi după alte două criterii: a) încordarea
sau relaxarea. De exemplu, teama este de cele mai multe ori
asociată cu încordarea, iar bucuria cu relaxarea; b) caracterul stenic,
adică de încărcătura cu energie, sau astenic, adică deficit de
energie. Tristeţea este de cele mai multe ori, astenică pe când
veselia este stenică şi îl face pe om să se implice, să acţioneze, să
se simtă viguros.
Dar cele trei dimensiuni ale polarităţii nu se manifestă la fel la
toţi oamenii, existând foarte multe variaţii şi nuanţări.

100 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 14


Aminteşte-ţi de o mare bucurie şi caracterizeaz-o după
dimensiunile polarităţii.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112

• Intensitatea proceselor afective reflectă amploarea


Intensitatea mecanismelor de producere şi, totodată, cantitatea de energie
este diferită la
procese psihofiziologică pe care o manifestă. Chiar una şi aceeaşi emoţie
afective poate avea intensităţi diferite în situaţii diferite. Câteodată este
deosebite
necesar să creştem intensitatea unei emoţii pentru ca ea să
furnizeze mai multă energie, iar alteori este necesar să reducem
intensitatea pentru a fi adaptaţi la situaţii. De exemplu, este necesar
să intensificăm teama de un examen important, cu mult înainte de
desfăşurarea lui pentru a ne mobiliza să lucrăm mai intens, fără însă
a depăşi măsura.

Temă de reflexie nr. 15
Exemplifică situaţia în care trebuie scăzută intensitatea
emoţiilor sau a sentimentelor.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112

Proiectul pentru Învăţământul Rural 101


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
• Durata proceselor afective se referă la persistenţa lor în
Durata este
diferită la cele timp. Dar această particularitate trebuie analizată în raport cu
trei categorii categoria de procese afective. Astfel cele primare au o durată
de procese
afective aproximativ egală sau depăşind-o cu puţin pe cea a stimulilor care le-
au provocat. Dar procesele afective superioare aşa cum sunt
sentimentele şi pasiunile au o durată foarte lungă, uneori egală cu a
vieţii (de exemplu sentimentul de dragoste al părinţilor faţă de copiii
lor). Persistenţa lor în timp stimulează producerea de comportamente
de apropiere şi relaţionare cu obiectul lor, ori de câte ori omul îl
întâlneşte sau se gândeşte la el.
• Mobilitatea proceselor afective vine în întâmpinarea
adaptării la ambianţă şi înseamnă că dacă se schimbă raporturile cu
stimulii din mediu se trece de la un proces afectiv la altul sau de la o
fază la alta în evoluţia de exemplu a sentimentelor. La fel se face
trecerea de la forme mai simple la altele mai complexe odată cu
dezvoltarea psihică generală a unei persoane şi cu amplificarea
relaţiilor ei cu obiectele, persoanele, autorităţile.

Temă de reflexie nr.16


Analizează cum s-a schimbat relaţia în timp relaţia afectivă pe care o
aveai cu unul dintre profesorii şcolii la care aţi învăţat.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

• Expresivitatea proceselor afective se referă la


exteriorizarea lor prin intermediul conduitelor emoţional-expresive :
mimică, pantomimică, modificarea vocii, fenomene organice.

102 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 17


Citeşte cu atenţie expresiile emoţionale ce urmează, grupaţi-le
în funcţie de modul în care se potrivesc între ele şi arătaţi ce fel de
emoţie exprimă: ţinuta dreaptă, mers târât, ochi deschişi şi
strălucitori, colţurile buzelor lăsate, mişcări vioaie ale mâinilor gata
parcă să îmbrăţişeze, pleoape lăsate, mişcări fără vigoare ale
mâinilor, obraji îmbujoraţi.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

Unele componente ale conduitelor emoţional-expresive sunt


înnăscute, iar altele sunt învăţate. Cele învăţate sunt, de fapt,
dezvoltate în interiorul unei comunităţi, sunt încărcate cu o anumită
semnificaţie şi trebuie asimilate de către fiecare. Ele pot alcătui un
adevărat « limbaj afectiv » inclus în ritualuri cum ar fi cele de la
botez, nuntă, etc.
Conduitele emoţional-expresive au câteva roluri importante şi
anume :
• De a comunica celorlalţi starea afectivă prin care trecem
Rolurile şi de a dezvolta la ei comportamente corespunzătoare faţă de noi ;
conduitelor
emoţional- • De a modifica expres conduitele celorlalţi, adică de a-i
expresive face să fie mai miloşi, mai săritori, mai înţelegători, etc ;
• De a-i face pe ceilalţi să aibă stări afective
asemănătoare, şi astfel grupurile să se comporte la fel pentru a
atinge anumite scopuri. De exemplu, entuziasmul liderului trebuie să
producă aceeaşi stare celorlalţi pentru ca ei să se angajeze serios să
facă ce s-a propus ;
• Pot autoregla propriile procese organice şi psihice. De
exemplu, mergând la o adunare de doliu, manifestăm o conduită
expresiv-emoţională adecvată, dar care apoi ne poate induce o stare
afectivă internă corespunzătoare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 103


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
Anumite persoane cum sunt actorii învaţă în mod special
componentele emoţional-expresive care să exprime adecvat emoţiile
personajelor pe care le joacă.

4.2.3. Clasificarea proceselor afective

Proprietăţile generale care au fost analizate mai sus se manifestă


diferenţiat în funcţie de categoriile de procese afective stabilite după
mai multe criterii, considerate concomitent: complexitatea relaţiei cu
ambianţa care le determină, caracteristicile mecanismelor lor de
Procesele
producere, rolurile pe care le au în viaţa omului.
primare:
- rezonanţa Există următoarele categorii de procese afective :
afectivă a
A. Procesele afective primare, care se manifestă imediat după
activităţii
organice naştere, sunt puternic legate de trebuinţele biologice, au un
- tonalitatea
mecanism de producere mai simplu, au expresivitate înnăscută, sunt
afectivă a
cogniţiei în mare măsură inconştiente, au o durată relativ scurtă şi fie sunt
- afectele
slabe, fie sunt foarte intense. În această categorie intră următoarele
subcategorii :
a) rezonanţa afectivă a activităţii organice poate fi pozitivă dacă
organismul funcţionează normal, şi poate fi negativă (durere,
neplăcere) în caz de disfuncţii şi boală. De exemplu, bolile gastro-
intestinale generează o proastă dispoziţie, în timp ce cele hepatice
produc euforie ;
b) tonul afectiv al proceselor cognitive. Anumite senzaţii
cromatice, de exemplu, care sunt de fapt tonuri calde produc plăcere,
o idee bună pentru rezolvarea unei probleme produce bucurie;
Temă de reflexie nr. 18
Precizează tonul afectiv ce însoţeşte percepţiile clare şi corecte.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

104 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
c) afectele sunt mai complexe decât celelalte forme
primare, sunt efectul interacţiunilor cu ambianţa, sunt foarte intense,
explozive, violente, apar brusc şi au desfăşurare excesivă, sunt de
scurtă durată, greu de controlat şi adesea perturbă adaptarea la
ambianţă. Cele mai frecvente sunt: groaza, mânia, furia oarbă, râsul
excesiv, plânsul nestăpânit. Sunt numeroase în copilăria timpurie.

Temă de reflexie nr. 19


Descrie groaza folosind criteriile după care au fost caracterizate, în
ansamblu, afectele.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

B. Procesele afective complexe apar mai târziu decât cele


din prima categorie, sunt generate de relaţii mai complexe între
caracteristicile obiectelor din ambianţă şi sistemul de motive ale
persoanei, au polaritate clară, intensitate medie, durată
corespunzătoare celei a relaţiei cu ambianţa, sunt conştiente,
Procesele
expresive şi sunt influenţate socio-cultural. Aici intră următoarele
afective
complexe: subcategorii :
- emoţiile
a) emoţiile curente cum sunt bucuria, tristeţea, încântarea,
curente
- emoţiile speranţa, nădejdea, etc. ele au toate caracteristicile acestei clase de
complexe
procese afective analizate mai sus. Sunt generate de interacţiunile
- dispoziţiile
afective obişnuite ale omului cu tot ce se află în ambianţă ;
b) emoţiile intelectuale sunt generate de relaţiile mai
deosebite cu anumite componente ale mediului cum ar fi: activităţile
intelectuale de succes (emoţiile culturale), frumosul din natură şi artă
(emoţiile artistice), comportamentele şi atitudinile morale ale
oamenilor (emoţiile morale);
Proiectul pentru Învăţământul Rural 105
Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 20


Caracterizează emoţia care ar putea fi provocată de atitudinile
altruiste ale unor oameni.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

c) dispoziţiile afective sunt în egală măsură procese şi stări


afective cu durată mai mare, de câteva ore, cu intensitate mică sau
medie, fără orientare precisă, fără expresivitate mare. Sunt rezultatul
emoţiilor trăite anterior. Ele sunt constatate la un moment dat fără să
li se cunoască cauzele. Pot fi pozitive sau negative şi influenţează
emoţiile în desfăşurarea lor. De exemplu ne sunt favorabile
dispoziţiile pozitive care contribuie la apariţia emoţiilor pozitive,
întreţin atitudini optimiste şi disponibilitate pentru activitate.

Temă de reflexie nr. 21


Care crezi că este influenţa pe care o exercită dispoziţiile negative
asupra vieţii psihice a unei persoane?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

C. Procesele afective superioare apar ca rezultat al unor


legături de durată ale omului cu activităţile şi persoanele ce fac să fie
trăite în mod repetat emoţii şi să se formuleze aprecieri şi judecăţi de
valoare despre ele. În această categorie intră sentimentele şi

106 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
pasiunile care sunt stabile şi de lungă durată (uneori pentru toată
viaţa), au intensitate medie sau mare, sunt relativ constante şi
exprimă pentru multă vreme o poziţie durabilă a persoanei, fie
pozitivă, fie negativă, şi de aceea se consideră că sunt atitudini
afective.
Sunt condiţionate şi determinate de existenţa socială a
oamenilor şi au conduite emoţional-expresive modelate cultural.
Procesele
afective Subcategoriile sunt următoarele :
superioare:
a) sentimentele sunt procese afective complexe, relativ
- sentimente
- pasiuni stabile ce exprimă poziţia subiectului faţă de lucruri, activităţi,
persoane şi au un rol foarte important în reglarea comportamentelor.
De exemplu, dragostea mamei faţă de copilul său este foarte stabilă,
de durată, intensă şi declanşează comportamente de ocrotire şi
îngrijire;
Temă de reflexie nr. 22
Caracterizează după aceleaşi proprietăţi sentimentul de prietenie şi
arată ce comportamente stimulează.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

b) pasiunile pot fi considerate ca un fel special de


sentimente pentru că se aseamănă foarte mult cu acestea, dar au şi
câteva particularităţi proprii. Au un obiect spre care se orientează
exclusiv, tinzând să diminueze sau să elimine alte legături afective.
Domină câmpul vietii subiective al unei persoane. Sunt foarte intense
şi persistente, şi de aceea ele sunt o garanţie a unor mari realizări.
Din păcate, există şi pasiuni negative, numite vicii, ce
orientează omul spre acţiuni egoiste şi contrastante cu cerinţele
societăţii, îi risipesc energia şi capacităţile, îi afectează întreaga
personalitate.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 107
Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 23


Dă un exemplu de pasiune negativă, şi prezintă posibilele urmări ale
acesteia pentru viaţa celui care o are.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

4.2.4. Rolurile proceselor afective în viaţa psihică umană

Făcând parte din componentele stimulativ-energizante ale


psihicului uman, procesele afective îndeplinesc la fel ca şi motivaţia,
următoarele două roluri :
a) stimularea şi orientarea comportamentelor ;
b) susţinerea energetică a activităţilor şi relaţiilor omului.
Rolul Dar aceste roluri sunt realizate diferit de cele trei categorii de
structurilor procese afective prezentate mai sus. Cele mai multe controverse s-
emoţiilor este
diferit în au purtat în legătură cu rolul emoţiilor în adaptarea sau dezadaptarea
funcţie de comportamentelor. Deseori oamenii spun : “n-am reuşit să răspund
pregătirea
pentru a bine la examen pentru că am avut emoţii”. Dar chiar oamenii de
înfrunta ştiinţă au avut puncte de vedere contrare. Unii au spus că emoţiile
situaţiile
asigură adaptarea la mediu furnizând energia necesară, iar alţii au
spus că, producând o mare cantitate de energie psihonervoasă, ele
duc la dezorganizarea conduitelor. În realitate, efectele
dezorganizatoare apar atunci când omul nu dispune de cunoştinţe şi
modalităţi de rezolvare a problemelor şi, în acest caz, energia oferită
de emoţii se distribuie haotic şi duce la răspunsuri greşite, sau
blochează memoria şi gândirea.

108 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 24


Aminteşte-ţi de o situaţie de examen pentru care ai fost mai slab
pregătit şi identifică dezorganizările pe care le-au produs emoţii cum
ar fi teama de eşec.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

Cu privire la felul în care sentimentele îndeplinesc cele două


roluri principale, trebuie făcute următoarele precizări:
- ele asigură o susţinere energetică pe timp îndelungat a
comportamentelor de apropiere şi de relaţionare cu obiectul
sentimentului;
- orientarea asigurată de sentimente este clară şi
durabilă, fiind de cele mai multe ori legată de valori; de aceea,
relaţiile cu obiectul sentimentului rămân aceleaşi, chiar dacă în
situaţii concrete pot apărea şi emoţii negative. De exemplu, mama
continuă să-şi păstreze iubirea pentru copilul său în ciuda unor
supărări trecătoare pe care acesta i le produce.
În ceea ce priveşte rolurile realizate de pasiuni, acestea au
următoarele caracteristici:
- pasiunile asigură o susţinere energetică nu doar de
lungă durată ci şi foarte puternică şi de aceea ele pot duce la
realizări deosebite dacă sunt pozitive;
- orientarea dată de pasiune este foarte clară, dar, de
multe ori, este exclusivă şi poate duce la îngustarea preocupărilor şi
relaţiilor omului.
Atât sentimentele cât şi pasiunile pot declanşa activităţi
importante deci, pot fi motive valoroase pentru o persoană,
contribuind la autoafirmarea şi autorealizarea ei.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 109


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 25


Identifică printre prieteni şi cunoştinţe persoane pasionate pentru
ceva şi relevă comportamentele caracteristice.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

Rezumatul unităţii de învăţare nr. 4

După parcurgerea acestei unităţi de curs, trebuie reţinute


următoarele idei.
Pentru desfăşurarea comportamentelor umane, sunt necesare
atât componente instrumentale, cele mai multe dintre acestea fiind
procesele cognitive cât şi componente de orientare şi susţinere
energetică. În această ultimă categorie, intră motivaţia şi
afectivitatea.
Motivaţia este un concept larg ce se referă la o varietate de
stimuli interni care stimulează şi determină omul să acţioneze.
Spre deosebire de procesele psihice care au fost studiate
până acum, motivele sunt structuri psihice, care se formează în timp,
sunt relativ stabile, se activează periodic şi sunt activatoare şi
predispozante pentru desfăşurarea activităţii şi stabilirea relaţiilor.
Principalele funcţii ale motivelor sunt: a) orientarea şi
direcţionarea activităţii; b) susţinerea energetică.
O categorie specială de motive sunt trebuinţele care
semnalizează în plan subiectiv o stare de dezechilibru organic sau
psihic şi o alertă iniţială. Ele devin motive când ajung la o anumită
intensitate generând intenţia spre satisfacerea lor şi apoi tendinţa
clară de a reacţiona şi a restabili echilibrul. Sunt două categorii mari
de trebuinţe: unele înnăscute (organice şi fiziologice), altele formate
în cursul vieţii (materiale, spirituale, sociale). Maslow (autor
american) le-a organizat în vestita piramidă a trebuinţelor.
Alte motivaţii pentru activitate sunt: motivele curente,
interesele, convingerile, idealul de viaţă.
Motivaţia a fost clasificată şi în următoarele grupuri: a) pozitivă
şi negativă; b) intrinsecă şi extrinsecă; c) afectivă şi cognitivă.
Relaţia dintre motivaţie şi performanţă în activitate este optimă
(Yerkes şi Dodson) dacă pentru activităţile uşoare se realizează o
anumită supramotivare iar pentru cele foarte grele o uşoară
submotivare.
110 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Procesele afective sunt un alt tip de componente stimulativ


energizante ale activităţii, adică fiind procese psihice sunt declanşate
de către ambianţă şi furnizează imediat energia psihonervoasă şi
orientează rapid omul în relaţiile cu ambianţa. Ele reflectă totdeauna
relaţia de concordanţă sau neconcordanţă dintre calităţile
persoanelor, obiectelor şi fenomenelor din lumea exterioară şi
sistemul personal de motive şi astfel sunt pozitive sau negative.
Au mai multe particularităţi generale: polaritatea, durata,
intensitatea, mobilitatea, expresivitatea.
Au fost grupate astfel: a) procese afective primare (rezonanţa
afectivă a activităţii organice, tonul afectiv al proceselor cognitive,
afectele); b) procesele afective complexe ( emoţiile curente, emoţiile
complexe, dispoziţiile afective); c) procesele afective superioare
(sentimentele şi pasiunile).
Exercitarea rolurilor de orientare şi susţinere energetică este
diferită în funcţie de aceste categorii.

Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare

Credem că până acum ai dobândit o bună experienţă şi ai obţinut deja


multe succese în rezolvarea acestor probe. Deci, eşti şi mai bine pregătit
pentru a le rezolva pe cele din această unitate, folosind şi precizările care
urmează.
Temă de reflexie nr.1
Ca să răspunzi este suficient să precizezi trei motive.
Temă de reflexie nr.2
Ca să răspunzi, fie îţi aminteşti o situaţie deja trăită, fie aştepţi să
trăieşti alta nouă şi să faci precizările cerute.
Temă de reflexie nr.3
Ca să răspunzi confruntă-te cu piramida reprezentată mai sus.
Temă de reflexie nr.4
Răspunsul se bazează pe experienţa proprie şi este personal.
Temă de reflexie nr.5
Dacă obţii de la respectivii adolescenţi chiar descrierea acestor
idealuri, consemnează-le pe scurt în spaţiul rezervat şi fă un
comentariu final.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 111


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
Temă de reflexie nr.6
Ca să răspunzi, aşează motivele din această probă pe două coloane:
motivaţia pozitivă şi motivaţia negativă.

Temă de reflexie nr.7


Ca să răspunzi la această probă, fie faci un efort de amintire, fie
găseşti un puşti care se pregăteşte de şcoală.
Temă de reflexie nr.8
La această întrebare răspunzi ca la cea cu nr.6 dar gruparea este pe
motive afective şi pe motive cognitive.
Temă de reflexie nr.9
Aici trebuie să aplici legea Yerkes Dodson, aşa că reciteşte-o cu
atenţie.
Temă de reflexie nr.10
Citeşte mai întâi paragraful de deasupra definiţiei şi apoi aplică
aceste cunoştinţe la situaţiile pe care le-ai trăit.

Temă de reflexie nr.11


Trebuie să reactualizezi o experienţă personală şi să o evaluezi în
lumina conceptului de „împrejurare de viaţă”.
Temă de reflexie nr.12
Întrebarea poate să îţi pară dificilă dar important este răspunsul tău
personal şi cel dat de autoarea experimentului.
Temă de reflexie nr.13
Ca să răspunzi la această probă, urmăreşte paragraful de deasupra
şi vezi ce poţi identifica în trăirile tale personale.
Temă de reflexie nr.14
Ca să răspunzi, trebuie să ai în vedere că polaritatea are
următoarele dimensiuni: pozitiv-negativă, stenică-astenică,
încordare-relaxare.
Temă de reflexie nr.15
Ca să răspunzi, gândeşte-te la o situaţie de examen, trăită personal
şi în legătură cu care crezi că ar fi fost utilă o scădere a emoţiilor
negative.

112 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
Temă de reflexie nr.16
Poţi să răspunzi şi dacă ai în vedere schimbarea relaţiei cu o altă
persoană apropiată.
Temă de reflexie nr.17
Aici trebuie să clasifici expresiile emoţionale raportându-le la bucurie
şi tristeţe.
Temă de reflexie nr.18
Încearcă să descrii mai amplu acea tonalitate afectivă.
Temă de reflexie nr.19
Ca să descrii groaza, foloseşte-te de caracterizarea afectelor, deci
paragraful corespunzător.
Temă de reflexie nr.20
Trebuie să ai în vedere persoane cunoscute şi acţiunile lor
dezinteresate în beneficiul altora şi apoi descrie propria atitudine.
Temă de reflexie nr.21
Ca să răspunzi identifică propria dispoziţie afectivă din momentul în
care te afli şi intuieşte consecinţele.

Temă de reflexie nr.22


Foloseşte-te de proprietăţile sentimentelor din paragraful
corespunzător pentru a-l caracteriza pe cel de prietenie.
Temă de reflexie nr.23
Ca să răspunzi gândeşte-te la o persoană reală care are vicii şi
analizează consecinţele.
Temă de reflexie nr.24
Răspunsul la această întrebare îţi ocazionează o utilă autoanaliză.
Temă de reflexie nr.25
Răspunsul poate fi dat şi dacă personal ai o pasiune.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 113


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
Lucrare de verificare nr. 4 şi modul de evaluare

1. Definiţi motivaţia şi diferenţiaţi-o de procesele cognitive. (ţine


seama de faptul că motivele sunt structuri psihice)
2. Care sunt rolurile motivaţiei în viaţa psihică umană? (semnalizarea
dezechilibrului, impulsionare, autoreglare)
3. Ce sunt trebuinţele şi de câte feluri sunt? (primare şi secundare,
materiale, spirituale şi sociale)
4. Care este structura motivelor curente ale activităţilor omului?
(segment de orientare şi segment de stimulare)
5. Ce sunt interesele şi ce rol au ele în viaţa omului? (orientări
relative, active)
6. Ce sunt convingerile şi prin ce se deosebesc de alte motive? (idei
forţă)
7. Care este relaţia dintre intensitatea motivaţiei şi nivelul
performanţei într-o activitate? (Vezi legea Yerkes şi Dodson)
8. Ce sunt motivele extrinseci şi intrinseci ? Exemplifică-le. (cele
intrinseci sunt direct legate de conţinuturile activităţii)
9. Definiţi procesele afective şi comparaţi-le cu cele cognitive. (Cele
cognitive reflectă obiectele, cele afective reflectă relaţia dintre obiect
şi subiect)
10. Care sunt proprietăţile generale ale proceselor afective?
(polaritatea, intensitatea, mobilitatea, polaritatea)
11. Caracterizaţi procesele afective primare. (este vorba de ecoul
afectiv al activităţii organice, tonul afectiv al proceselor cognitive şi
afectele)
12. Caracterizaţi procesele afective complexe. (emoţiile curente,
emoţii complexe, dispoziţiile afective)
13. Caracterizaţi procesele afective superioare. (sentimentele şi
pasiunile)
14. Care este rolul emoţiilor în activitatea omului?( susţin energetic
activitatea dar ajută numai dacă persoana are cunoştinţe şi
deprinderi)
15. Ce rol au sentimentele şi pasiunile în activitatea omului? (dau o
susţinere energetică de durată şi asigură reglări durabile)

Se va acorda câte un punct pentru răspunsurile corecte la întrebările:


1,2,4,5,8,11,12,13,14,15. Se vor acorda două puncte pentru
răspunsurile corecte la întrebările: 3,6,7,9,10. Se pot acorda şi
jumătăţi de punct. Totalul punctelor se va împarte la 2 şi se va rotunji
în favoarea cursantului dacă sunt 50 sutimi peste un întreg.
Lucrarea se redactează pe foi separate şi se transmit tutorelui.
Trebuie să aibă maxim 4 pagini.

114 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman
Bibliografie minimală:

• ATKINSON, L. RITA, ATKINSON, C.R., SMITH, E.F., BEM, J.D,


„Introducere în psihologie”, Editura tehnică, Bucureşti, 2002, p.501-
503.
• COSMOVICI, A., „Psihologie generală”, Editura Polirom, Iaşi,
1996, p.233-238.
• CREŢU, TINCA, LUNGU, M., „Procesele afective şi rolul lor în
învăţare”, în „Psihologie şcolară” (coord. P. Popescu-Neveanu, M.
Zlate, T. Creţu), Tipografia Universitatea Bucureşti, 1987.
• CREŢU, TINCA, „Psihologie generală”, Editura Credis,
Bucureşti, 2001, p.212-214.
• GOLU, P., „Motivaţia, un concept de bază în psihologie” în
„Revista de psihologie” nr 3 din 1973.
• HAYES, N., ORRELL, S., „Introducere în psihologie”, Editura
All, Bucureşti, 1997, p.,249-253.
• POPESCU-NEVEANU, P., „Dicţionar de psihologie”, Editura
Albatros, Bucureşti, 1978, p.387;
• RADU, I., (coord), „Introducere în psihologia contemporană”,
Editura Sincron, Cluj, 1991, p.253-256.
• REUCHELIN, M., „Psihologie generală”, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1999, p.491-493.
• ZLATE, M., „Fundamentele psihologiei”, volumul 2, Editura
Hyperion, Bucureşti, 1991, p.54-56.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 115


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
Unitatea de învăţare 5
MECANISMELE REGLATOARE ALE PSIHICULUI UMAN

CUPRINS: pagina
5. Mecanismele reglatoare ale psihicului uman 117
Obiectivele unităţii de învăţare nr.5 117
5.1. Limbajul 117
5.1.1. Comunicare, limbă, limbaj 117
5.1.2. Funcţiile limbajului şi implicarea lor în învăţarea şcolară 124
5.1.3. Formele principale ale limbajului 128
5.2. Atenţia 132
5.2.1. Definirea şi caracterizarea generală a atenţiei 132
5.2.2. Formele atenţiei 135
5.2.3. Însuşirile atenţiei 138
5.3. Voinţa 140
5.3.1. Voinţa ca mecanism superior de autoreglare 140
5.3.2. Structura şi fazele acţiunilor voluntare 142
5.3.3. Calităţile voinţei 144
5.3.4. Realizarea reglajului voluntar al activităţii când sunt implicate
deprinderi şi priceperi 146
Rezumatul unităţii de învăţare nr.5 149
Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare 150
Lucrare de verificare nr. 5 şi modul de evaluare 153
Bibliografie minimală 154
Bibliografie generală 155

116 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
5. MECANISMELE REGLATOARE ALE PSIHICULUI UMAN

Obiectivele unităţii de învăţare nr.5

După ce cursanţii vor studia această unitate de învăţare, vor putea:


• să explice specificul limbajului ca funcţie psihică proprie fiinţei
umane:
• să rezume funcţiile principale ale limbajului şi formele variate de
manifestare ale acestora;
• să descrie formele limbajului cu aspectele lor specifice de
manifestare;
• să explice locul limbajului în viaţa psihică umană;
• să explice importanţa deosebită a atenţiei pentru desfăşurarea
proceselor cognitive;
• să descrie formele de bază ale atenţiei;
• să identifice calităţile de bază ale atenţiei;
• să explice specificul voinţei ca mecanism superior de reglare şi
autoreglare;
• să descrie structura acţiunii voluntare şi a fazelor sale;
• să explice relaţia dintre voinţă şi deprinderi;
• să identifice specificul deprinderilor, a condiţiilor şi fazelor formării
lor.

5.1. Limbajul

5.1.1. Comunicare, limbă, limbaj


Procesele cognitive pe care le-am analizat anterior reprezintă
instrumentele adaptării la mediu iar cele afective, împreună cu
Mecanismele
reglatoare: structurile motivaţionale orientează şi menţin energetic desfăşurarea
- limbaj conduitelor prin care se realizează echilibrarea cu ambianţa. Dar
- atenţie
- voinţă adaptarea deplină nu s-ar putea realiza fără a treia categorie de
mecanisme numite reglatoare. Acestea din urmă asigură organizarea
instrumentelor adaptorii, controlul atingerii scopurilor, ajustarea
desfăşurării acţiunilor pe măsura desfăşurării lor. În categoria

Proiectul pentru Învăţământul Rural 117


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
mecanismelor reglatoare au fost incluse: limbajul, voinţa, atenţia (M.
Zlate, 1999, p.21). Importanţa mecanismelor reglatoare creşte dacă
activitatea omului este mai complexă şi necesită efort pentru
depăşirea unor obstacole şi atingerea unor rezultate de o anumită
calitate. Reţinem sublinierea făcută de profesorul M. Zlate „...
mecanismele de reglare ajută la îndeplinirea optimă a fiecărei funcţii
în conformitate cu particularităţile situaţiei, la stabilirea succesiunii
adecvate de derulare a acţiunilor etc.” (M.Zlate, 1994, p.5). Aceste
mecanisme reglatoare sunt: limbajul care contribuie la proiectarea
mentală a acţiunilor, atenţia care asigură focalizarea energiei
psihonervoase, voinţa ca proces psihic reglator superior.
Comunicare, în genere, şi limbajul, în special, sunt implicate cu
necesitate în reglarea vieţii psihice. Fără a comunica, într-un fel sau
altul, cu ambianţa nu este posibilă adaptarea optimă la aceasta. Într-
o accepţiune largă fenomenul comunicării este specific atât omului
cât şi altor fiinţe şi chiar sistemelor cibernetice tehnice.
Definiţie:
„Comunicarea reprezintă trecerea informaţiei de la o persoană
la alta” (N.Hayes, S.Orrell, 1997, p.279).

Pentru a se realiza comunicarea, trebuie să existe principalele


componente: a) un emiţător, adică o persoană care vrea să transmită
ceva celuilalt; b) un cod în care să se exprime cele ce vor fi
Sistemul de transmise; c) un canal de comunicare; d) mesajul care reprezintă
comunicare:
- emiţător unitatea dintre conţinutul de informaţie şi exprimarea sa cu ajutorul
- mesaj semnelor aparţinând codului; e) receptorul sau destinatarul la care
- canal
- receptor trebuie să ajungă informaţia; acesta o recepţionează şi-i înţelege
- conexiune semnificaţia; f) conexiunea inversă adică informaţia pe care o
inversă
primeşte emiţătorul de la receptor despre recepţionarea mesajului şi
înţelegerea lui.
Dacă avem în vedere activitatea instructiv-educativă din şcoală,
constatăm că în mare măsură profesorul este emiţătorul. El tinde să
atingă anumite obiective şi folosindu-se de codul lingvistic, îşi
construieşte mesajele potrivite cu nivelul dezvoltării limbajului şi a
capacităţilor de înţelegere ale elevilor. De aceea, aceleaşi informaţii
118 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
pot să fie cuprinse într-un mesaj mai simplu pentru elevii care au un
limbaj mai puţin dezvoltat şi o gândire cu scăzute posibilităţi de
înţelegere iar pentru elevii foarte buni, să fie complex şi să valorifice
toate disponibilităţile de vocabular şi structură lingvistică. Canalul de
comunicare rămâne cel reprezentat de undele sonore care pot să se
transmită foarte bine dacă în clasă este liniştea corespunzătoare şi
pot să fie bruiate de „zgomotul de canal”, adică de discuţiile dintre
elevi sau de sursele perturbatoare din afara clasei. Recepţionarea
mesajului de către elevi este condiţionată de gradul de dezvoltare a
limbajului şi gândirii lor, de integritatea funcţională a aparatului
auditiv (cei cu auz slab vor recepţiona mai greu mesajul profesorului)
, de un volum corespunzător de cunoştinţe anterioare, de interes
pentru învăţare, şi de capacităţile voluntare de a asigura
autoreglarea proceselor şi funcţiilor psihice în acord cu momentele
comunicării şi pentru depăşirea unor dificultăţi care ar putea să
apară. Elevul trebuie să înţeleagă informaţia transmisă şi să o
integreze în sistemul cunoştinţelor sale anterioare (M.Golu, 2000,
p.406). Conexiunea inversă este foarte importantă pentru profesor şi
pentru optimizarea comunicării didactice. El observă conduitele
elevilor care îi arată dacă aceştia au receptat şi au înţeles mesajele
şi poate adresa întrebări de verificare sau aplica probe de control.

zgomot
codare perturbator decodar
canal e
Emiţător Receptor

conexiune inversă

Dintre cele mai importante conduite ale elevilor care reprezintă


conexiunea inversă a comunicării reţinem: urmărirea atentă de către
Conexiunea
aceştia a ceea ce spune profesorul, notarea în caiete, gesturi de
inversă în
aprobare sau de satisfacţie în legătură cu cele transmise, cerinţe de
clasă
suplimentare a informaţiilor, aplicarea imediată şi reuşită a
cunoştinţelor obţinute la situaţii noi, găsirea de soluţii corecte la

Proiectul pentru Învăţământul Rural 119


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
problemele legate de cele recepţionate, răspunsuri corecte la
întrebări orale şi scrise, etc.
Toate componentele procesului de comunicare trebuie să fie
asigurate şi dacă elevul este emiţătorul şi profesorul este receptorul
cu specificarea că acesta din urmă are capacităţi superioare de
recepţionare, înţelegere şi prelucrare a mesajelor primite de la elevi.
În acest caz optimizarea comunicării trebuie asigurată tot de
profesor.

Temă de reflexie nr. 1


Cum poate profesorul să optimizeze comunicarea atunci când
emiţătorul este elevul?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 150


Pentru fiinţa umană mijlocul dominant de comunicare este
limbajul.
Definiţie:
Limbajul este o funcţie psihică ce constă în utilizarea limbii şi a
tuturor resurselor ei în comunicare.

Prin urmare, limbajul nu este un proces psihic, ci o funcţie


psihică ce implică utilizarea unor semne verbale pentru a reprezenta
în minte obiectele şi fenomenele lumii reale şi pentru a exprima
rezultatele activităţii mentale.
Creierul uman, şi într-o oarecare măsură şi cel al animalelor
mai apropiate de specia noastră, are capacitatea de a folosi în minte
semne în locul obiectelor şi fenomenelor reale şi de a le pune astfel,
în fel de fel de relaţii, a le cunoaşte şi utiliza apoi pentru adaptarea la
ambianţă. Aceste semne se mai numesc şi semnificanţi iar obiectele
120 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
şi fenomenele pe care le reprezintă, semnificaţi (M.Reuchlin, 1999,
p.276).
Cuvintele sunt însă semnificanţi mai speciali pentru că ei
Cuvintele
aparţin unui cod elaborat de comunităţile umane, care este limba pe
sunt
care şi-o însuşeşte fiecare, şi face posibilă comunicarea cu toţi
semnificanţi
ceilalţi.
pentru
„Comunicarea prin cuvinte este cunoscută sub denumirea de
obiecte care
comunicare verbală” (N.Hayes, S.Orrell, 1997, p.279). Aceasta este
sunt
dominantă la om. Alături de ea sunt şi alte modalităţi de comunicare
semnificaţi
nonverbală.
Pentru ca cineva să poată comunica verbal el trebuie să-şi fi
însuşit o limbă sau mai multe.
Definiţie:
Limba este „totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale
şi gramaticale) ce dispune de o organizare ierarhică potrivit unor
reguli de ordonare” (M.Zlate, 1994, p.9).

Prin urmare limba este un instrument de comunicare elaborat


de societate, în timp ce limbajul este activitatea individuală de
Relaţia folosire a limbii pentru comunicare (E.Verza, 1987, p.108). Limba
între este un fenomen social, este produsul vieţii sociale, are o dezvoltare
limbă şi în timp legată de existenţa unei colectivităţi umane, a unui popor, a
limbaj unei naţiuni, şi fiecare individ care se naşte trebuie să şi-o
însuşească pentru a se putea integra în acea comunitate.
Limbajul este activitatea individuală şi poartă amprenta
personalităţii fiecăruia, adică este influenţat de: gradul general de
dezvoltare psihică, inteligenţa, cultura fiecăruia, existenţa unor
aptitudini literare, a unor intenţii, dorinţe, aspiraţii, particularităţi de
pronunţie de viteză şi ritm al vorbirii, etc.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 121


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 2


Dintre toate particularităţile personalităţii elevului care influenţează
limbajul care crezi că sunt mai importante pentru profesor, în
vederea optimizării comunicării în clasă? De ce?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 150

Comunicarea prin limbaj este posibilă pentru că pe de o parte,


omul se naşte cu un aparat special de comunicare şi pe de altă parte
Mecanismele îşi însuşeşte limba şi o foloseşte constant şi voluntar în raport cu
limbajului: diferitele situaţii de comunicare.
- aparatul
fonator Aparatul vorbirii are următoarele componente structurale şi
înnăscut; funcţionale:
- reglajul prin
văz, auz şi - componentele energetice constituite de aparatul respirator,
tactilo- sistemul muscular aferent acestuia asigură fluxul de aer ce face să
chinestezic:
- zone corticale fie emise sunetele verbale;
în care se - aparatul fonator constituit din coardele vocale fixate în laringe
realizează
semnificantul şi prin a cărei vibraţie asigură emiterea vocalelor şi consoanelor;
cuvintelor. - componentele de rezonanţă şi modulare a sunetelor
reprezentată de cavitatea nazală şi cea bucală ( mişcarea limbii şi
buzelor, modularea deschiderii gurii, etc.);
- componenta autoreglatoare a funcţionării componentelor
anterioare reprezentată de: 1) auzul verbal care asigură atât

Mecanismele receptarea semnalelor verbale care vin de la alte persoane cât şi

limbajului controlul şi reglarea propriilor emisiuni vocalice (modulare,


intensitate, ritm); 2) centrii corticali care asigură reglarea fină a
tuturor acestor componente funcţionale;
- dar asigurarea înţelegerii mesajelor recepţionate şi a elaborării
celor proprii, care urmează a fi comunicate antrenează şi alte arii
cerebrale;
122 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
- dacă avem în vedere scrierea şi citirea, se adaugă percepţiile
vizuale şi fina chinestezie a mâinii.
Între aceste componente sunt relaţii funcţionale foarte complexe
şi conexiuni inverse autoreglatoare.
În ceea ce priveşte însuşirea limbii, acest proces începe foarte
timpuriu şi presupune comunicarea cu cei din jur, exercitarea unor
influenţe puternice din partea mass-mediei şi apoi din partea şcolii
care asigură nu doar perfecţionarea vorbirii ci şi însuşirea scris-
cititului. În funcţie de modul în care intervin aceşti factori pot apare
diferenţe între indivizi.
Cercetările au arătat că acei copii care provin din familii
dezavantajate economic şi cultural pot avea dificultate de
comunicare, adică nu înţeleg tot ce li se comunică şi nu pot elabora
Implicarea
ei înşişi mesaje coerente şi corecte către alţii. La fel copiii care au
limbajului în
crescut în orfelinate şi au fost privaţi de la vârstele timpurii de
desfăşurarea
comunicarea cu adulţii au serioase rămâneri în urmă în sfera
proceselor
limbajului (M.Reuchlin, 1999, p.366). Aceste dificultăţi se pot menţine
cognitive
şi la vârstele şcolare şi pot genera inadaptări la sarcinile de învăţare
şi chiar eşec, fără a fi vorba de retard mintal. Nivelul dezvoltării
limbajului influenţează funcţionarea şi evoluţia celorlalte componente
ale vieţii psihice. Verbalizarea grăbeşte diferenţierile senzoriale şi
identificarea obiectelor percepute. Imaginea în reprezentare se
structurează sub influenţa cuvântului. Gândirea prelucrează
informaţii care sunt transmise în mare măsură prin semnele verbale
iar rezultatele ei sunt exprimate tot cu ajutorul limbajului şi fixate apoi
în memorie sau implicate în alte procese mentale. Aproape toate
procedeele şi toate formele imaginaţiei se sprijină pe limbaj. Toate
felurile de experienţe pe care le dobândeşte omul sunt valorizate şi
conservate apoi mai bine în memorie, cu ajutorul limbajului.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 123


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 3


Arată în ce fel limbajul intervine în manifestarea afectivităţii şi
motivaţiei.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 150

5.1.2. Funcţiile limbajului şi implicarea lor în învăţarea şcolară

Relevând implicarea amplă a limbajului în procesele şi


structurile psihice, avem în vedere, de fapt, funcţiile generale ale sale
şi manifestarea specială a acestora în contextul acestor interacţiuni.
Funcţiile specifice ale limbajului sunt următoarele:
a) Funcţia de comunicare este cea mai importantă şi specifică
Funcţia de
limbajului. Ea constă în transferarea unui conţinut informaţional de la
comunicare
o persoană la alta prin intermediul semnelor verbale şi a regulilor de
este cea mai
combinare a acestora. Partea cea mai mare din desfăşurarea unei
larg realizată
lecţii implică acte de comunicare verbală: se prezintă obiectivele
cognitive, se transmit noi cunoştinţe, se dau indicaţii privind modul de
lucru, se formulează sarcini şi probleme, se dau criterii de evaluare,
etc.
Temă de reflexie nr. 4
Arată în ce fel se realizează de către elevi, funcţia de comunicare în
clasă.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 150

124 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
b) Funcţia cognitivă constă în implicarea limbajului în
Funcţia desfăşurarea tuturor proceselor cognitive cu deosebire în realizarea
cognitivă
condiţionează gândirii. Limbajul contribuie atât la realizarea ca atare a proceselor
întreaga cognitive cât şi la exprimarea şi fixarea rezultatelor lor în minte.
activitate
mintală
Temă de reflexie nr. 5
Arată cum realizează limbajul funcţia sa cognitivă atunci când se
desfăşoară operaţiile de analiză şi sinteză în gândire.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 150

c) Funcţia simbolic-reprezentativă se referă la faptul că atât


Cuvântul cuvintele cât şi structurile verbale sunt semnele mentale pentru
este simbol obiectele şi fenomenele lumii reale, pentru categoriile identificate de
generalizat gândire, pentru varietatea relaţiilor dintre ele. Funcţia de simbol a
cuvântului este cu mult mai riguroasă şi mai amplă decât cea pe care
o realizează reprezentările.

Temă de reflexie nr. 6


Încearcă să demonstrezi cum intervine şcoala în susţinerea funcţiei
simbolic-reprezentative a cuvintelor.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151

Proiectul pentru Învăţământul Rural 125


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
d) Funcţia expresivă antrenează atât mijloacele verbale cât şi pe cele
nonverbale. „Comunicarea nonverbală constă în acea modalitate de
comunicare ce nu conţine cuvinte sau simboluri care le înlocuiesc”
(N.Hayes, S.Orrell, 1997, p.281). Principalele mijloace nonverbale de
comunicare sunt: intensitatea vocii, intonaţia, ritmul, viteza, accentele
şi pauzele în vorbire, contactul vizual, expresii faciale, gesturi,
atingeri, proximitate spaţială, îmbrăcăminte, etc.

Temă de reflexie nr. 7


Arată ce mijloace nonverbale poate folosi profesorul atunci când
comunică elevilor o definiţie.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151

Mijloacele expresive accentuează, întăresc, îmbogăţesc ceea ce


se comunică prin cuvinte. Se spune că uneori comunicăm mult mai
mult pe cale nonverbală decât pe cale verbală.
e) Funcţia persuasivă este cea de inducere la o altă persoană a
unor idei şi stări emoţionale. Această funcţie este dependentă de
forma comunicării şi de atitudinile celor ce comunică. Trebuie să se
producă schimbări la celălalt fără presiuni aşa încât acestea să poată
fi trăite de el ca expresii ale propriilor dorinţe şi hotărâri. Formele cele
mai importante de persuasiune sunt: părerea, sfatul, propunerea,
rugămintea.

126 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 8


Formulează o cerinţă către un prieten. Exprimă apoi în formă de sfat,
propunerea, rugămintea.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151

f) Funcţia reglatoare şi autoreglatoare este cea care împreună

Funcţia cu cea de comunicare şi cea cognitivă sunt considerate


reglatoare fundamentale. Cu ajutorul cuvintelor şi expresiilor verbale pot fi
influenţează
întreaga formulate comenzi şi autocomenzi care pot provoca, dirija şi ajusta
viaţă comportamentele proprii şi ale altora. În desfăşurarea unei lecţii
psihică
umană profesorul poate formula astfel de comenzi: „fiţi atenţi!”, „amintiţi-vă
definiţia”, „reformulaţi problema”, „scrieţi ordonat”, etc. Pentru
autoreglare pot fi formulate autocomenzi de tipul: „trebuie să fiu
atent”, „trebuie să mai repet”, „trebuie să verific dacă am făcut bine”,
etc. Reţinem şi perceperea că „Având în vedere că orice relaţie
interpersonală este îmbrăcată într-o haină verbală şi este mediată
prin limbaj, cuvântul se impune ca principal mijloc de influenţare
reciprocă” (M.Golu, 2000, p.429).

Temă de reflexie nr. 9


Formulează autocomenzi care să-ţi regleze activitatea de pregătire şi
elaborare a unui referat.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151

Proiectul pentru Învăţământul Rural 127


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
Există şi alte două funcţii ale limbajului care se
realizează mai rar dar care sunt mai complexe: funcţia ludică, care
este realizată ca o asociere de cuvinte, căutare, de sensuri multiple,
etc., foarte importantă pentru arta poetică şi funcţia dialectică de
exprimare a unor raporturi complexe ce apar mai ales în activitatea
de cercetare.

5.1.3. FORMELE PRINCIPALE ALE LIMBAJULUI

Unul dintre criteriile de clasificare a formelor limbajului este


planul în care se desfăşoară şi care poate fi intern şi extern,
vorbindu-se astfel de limbaj extern şi intern.
Cel extern se subdivide după mijloacele de realizare în limbaj
oral şi scris.
Limbajul oral sau vorbirea este cea dintâi care se manifestă.
Prin urmare, vorbirea apare în copilăria timpurie şi se dezvoltă şi
manifestă toată viaţa. Vorbirea angajează aparatul fonator cu toate
componentele la care ne-am referit mai ales pronunţia clară şi
corectă este o condiţie principală a comunicării optime. De aceea
Limbaj oral: pentru activitatea didactică nu pot fi acceptate persoanele care au
- dialog grave dificultăţi de vorbire. Se cere, prin urmare, un auz fonematic
- monolog bun ca să regleze pronunţia, să asigure claritatea şi fineţea
diferenţiatoare a sunetelor şi a complexelor de sunete verbale. Este
de asemenea importantă corectitudinea gramaticală şi coerenţa
logică. Vorbirea implică prezenţa interlocutorului şi a unei situaţii
reale de comunicare. Cei ce vorbesc pot să se sprijine pe elementele
unui câmp real de comunicare şi să se stimuleze reciproc. De aceea
el este situativ şi pregnant adresativ. O lecţie de ştiinţele naturii poate
fi facilitată dacă se desfăşoară într-un laborator specializat în care se
află aparate, exemplare de animale şi plante conservate care pot fi
arătate direct şi convorbirea se desfăşoară mai uşor.
Limbajul oral beneficiază de toate mijloacele de expresie
nonverbală: a) cele fonetice care se referă la intensitatea vorbirii,
accent, intonaţie, pauze; b) mijloace semantice: alegerea cuvintelor
potrivite, utilizarea propoziţiilor mai scurte sau mai lungi, folosirea
particularităţilor de topică ale limbii române; c) mijloace
128 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
extralingvistice: mimică, pantomimică, postură, distanţa faţă de
interlocutor.

Temă de reflexie nr. 10


Exprimă-ţi părerea în legătură cu distanţa care trebuie să existe între
persoane atunci când sunt foarte buni prieteni, doar colegi, şefi şi
subalterni, conferenţiar şi public.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151

Formele principale ale limbajului oral sunt dialogul şi monologul.


Dialogul este forma cea mai răspândită a vorbirii. El
Dialogul:
presupune legătura directă dintre două persoane, schimbarea
- adresativ
alternativă a rolurilor de emiţător şi receptor, mare expresivitate,
- situativ
caracter situativ evident, mare adresivitate, posibilitate de sprijin
- expresiv
reciproc (completări, continuările frazelor, înlocuiri ale cuvintelor cu
gesturi, etc.). Adesea, propoziţiile celor ce dialoghează şi se cunosc
de multă vreme pot fi prescurtate, eliptice, aluzive.
Monologul este o formă mai dificilă de comunicare orală pentru
Monologul:
că vorbitorul trebuie să rezolve toate sarcinile: să-şi precizeze
- adresativ
scopurile pentru care va comunica, să aleagă ideile şi faptele, să le
- proiectat
organizeze corect şi logic, să caute exprimarea lor cea mai adecvată,
- desfăşurat
să le prezinte interesant şi atractiv, să menţină atenţia şi interesul
- coerent
auditoriului, să reliefeze ceea ce este important, să expună clar,
cursiv, expresiv, să se adapteze din mers la aşteptările celor ce-l
ascultă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 129


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 11


Aminteşte-ţi o situaţie în care ai făcut o expunere în faţa mai multor
persoane şi arată ce ţi s-a părut mai greu în realizarea acelui
monolog.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151

Limbajul scris manifestat ca citire şi scriere se însuşeşte în

Limbajul scris: şcoală şi are influenţe favorabile şi asupra limbajului oral. Scrisul

- alegerea este emisia verbală iar cititul este recepţia verbală (M.Golu).

cuvintelor Dacă avem în vedere scrisul trebuie să precizăm mai întâi, că

- unitatea este o modalitate mai dificilă de comunicare pentru că presupune

textului însuşirea semnelor verbale şi a normelor gramaticale şi ortografice şi

- normare totodată, necesită o proiectare anticipată şi apoi o realizare după

gramaticală şi toate rigorile amintite mai sus.

ortografică Comunicarea în scris poate fi simplă ( un bilet, o telegramă, o


cerere) sau mai complexă (elaborarea unui referat, a unei sinteze
informaţionale, a lucrării de examen, a unui raport de cercetare, a
unui studiu ce urmează a fi publicat, a unei cărţi).
Pentru a realiza oricare din aceste forme de comunicare scrisă
trebuie ca persoana să-şi fi însuşit foarte bine deprinderile grafice.
De asemenea, în cazul formelor complexe trebuie să elaboreze un
plan prealabil cât mai bun, să ierarhizeze ideile, să le subordoneze
faptele şi argumentele, să ajungă, în final, la un text unitar şi coerent
care să aibă introducere, conţinut central, încheiere. Comunicarea
scrisă poate transmite însă multe informaţii despre persoana
respectivă: volumul cunoştinţelor, nivelul gândirii şi al inteligenţei,
prezenţa unor aptitudini pentru literatură, gradul formării deprinderilor
grafice, particularităţile temperamentale, atitudini caracteristici cum ar
fi spiritul de ordine, acurateţea, grija pentru cele comunicate sau, din
contră, neglijenţa, dezordinea, nepăsarea.
130 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 12


Analizează ceva scris de altă persoană relativ apropiată şi încearcă
să obţii informaţii cu privire la personalitatea sa (aşa ca cele de mai
sus).
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151

Deprinderile pentru citire se formează în ciclul primar. La


început elevii reuşesc să perceapă literele şi cuvintele şi să le
Progresele
pronunţe corect trecând şi printr-o fază de silabisire, şi apoi
citirii
progresând către citirea corectă, coerentă, şi expresivă. Se
dobândeşte şi capacitatea de a citi în gând iar în următoarele clase
se însuşesc metode de citire rapidă.

Temă de reflexie nr. 13


Încearcă să citeşti rapid un text şi compară această citire cu una
obişnuită.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151

Limbajul interior apare după cel extern, cam pe la 4-5


ani, dar odată format influenţează vorbirea şi scrierea. Este
Limbaj intern:
considerat o vorbire cu sine şi despre sine. Este asonor, este centrat
- asonor
pe înţelesurile dominante, este eliptic, foloseşte condensări şi
- prescurtat
prescurtări verbale, cuvintele pot fi substituite cu imagini cu o viteză
- rapid
foarte mare de desfăşurare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 131


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
Funcţiile principale ale limbajului interior sunt:
a) funcţia cognitivă, pentru că este principalul instrument al gândirii
şi al întregii activităţi mentale.
b) funcţia de anticipare, conducere şi coordonare a limbajului oral şi
scris.

Temă de reflexie nr. 14


Simulează susţinerea unui scurt discurs în faţa colegilor despre o
temă oarecare şi intuieşte în ce fel limbajul intern şi-ar îndeplini
funcţiile notate mai sus.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.
Precizează tema discursului.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151

Şcoala are sarcini speciale în legătură cu dezvoltarea


tuturor formelor de limbaj pentru că acestea asigură, pe de o parte,
dezvoltarea cognitivă generală, pe de altă parte, condiţionează
integrarea în viaţa şcolară, profesională, socială.

5.2. Atenţia

5.2.1. Definirea şi caracterizarea generală a atenţiei

Asupra fiinţelor, prin urmare, şi asupra omului, acţionează un


număr foarte mare de stimuli din mediul ambiant. Dacă el i-ar
recepţiona pe toţi, în foarte scurt timp şi-ar epuiza energia psihică şi
şi-ar bloca orice răspuns adaptativ la mediu. La fel s-ar întâmpla şi
cu elevul în clasă.
În faţa avalanşei de stimuli din mediu omul manifestă o funcţie
psihică specială şi anume atenţia care, pe de o parte filtrează
informaţiile care ajung la el şi, pe de altă parte, intensifică şi

132 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
organizează energia psihonervoasă pentru cele importante şi asigură
astfel recepţionarea foarte bună, prelucrarea şi înţelegerea lor şi apoi
folosirea adecvată pentru a elabora răspunsurile la ambianţă.
Definiţie:
Atenţia este fenomenul psihic de activare selectivă, concentrare şi
orientare a energiei psihonervoase în vederea desfăşurării optime a
activităţii psihice, cu deosebire a proceselor cognitive.

Atenţia este o funcţie psihică ce se sprijină pe proprietăţile


Stare de veghe:
funcţionale ale creierului de a avea stări de veghe ce urmează celor
- trezire
de somn. Starea de veghe sau de trezire urmează în mod natural
- aşteptare
celei de somn şi constă în activarea scoarţei cerebrale exprimată în
pasivă
contemplarea generală a mediului şi în aşteptare pasivă. În
instalarea acestei stări, un rol foarte important îl are aşa numita
substanţă reticulată ce este prezentă la toate nivelurile creierului
uman şi care generează o tonificare nespecifică a cortexului
(descoperită în 1948 de către Magoun şi Moruzzi).

Stare de Pe fondul stării de veghe se instalează starea de vigilenţă care

vigilenţă: presupune un grad mai înalt de activare funcţională cerebrală şi

- activare explorare activă generală a mediului, aşteptare şi căutare a ceva

- căutare încă nedefinit. Ea apare datorită reflexului necondiţionat de

generală „orientare-investigaţie”.
Pe baza acestor două stări apare atenţia care include
mecanismele veghii şi vigilenţei dar antrenează în mod deosebit
cortexul care îşi formează mecanisme supraadăugate de focalizare a
energiei psihonervoase şi apariţia unor dominante funcţionale ce
optimizează activitatea pe care o desfăşoară omul. Apoi se
construiesc, încă din copilărie, reglaje voluntare care explică în
esenţă calităţile atenţiei şi eficienţa ei pentru adaptarea la ambianţă.
Cele mai importante caracteristici ale atenţiei sunt:
1. Este întotdeauna orientată spre ceva din exterior sau din
interior cum ar fi: obiecte, fiinţe, relaţii din exterior, idei, amintiri,
dorinţe, etc. din interior. Această orientare este determinată de
sarcina pe care o are de îndeplinit persoana respectivă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 133


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 15


Unui elev i se poate cere să localizeze pe harta României, cinci
oraşe. Arată cum această sarcină orientează atenţia în condiţiile în
care trebuie să localizeze: Oradea, Giurgiu, Braşovul, Constanţa,
Vaslui.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151

2) Energia psihonervoasă caracteristică pentru o stare de


atenţie nu este statică ci prezintă o organizare dinamică şi comutare
în funcţie de cerinţele activităţii.

Temă de reflexie nr. 16


Încearcă să relevi dinamica focarului de atenţie în condiţiile în care
elevul localizează cele 5 oraşe notate mai sus.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152

3) Orientarea atenţiei este selectivă, adică ceea ce


Atenţia:
corespunde sarcinii se află în centrul atenţiei, în timp ce restul
- orientată
stimulilor sunt fie vag percepuţi, fie omişi în totalitate. Există, prin
precis
urmare, o zonă centrală şi o alta periferică a câmpului de atenţie care
- dinamică
însă sunt dinamice.
- selectivă
4) Starea de atenţie presupune şi o concentrare optimă
- concentrare
a ei care asigură funcţionarea foarte bună a tuturor proceselor
optimă
psihice. Ea se deosebeşte de concentrarea slabă, insuficientă,
- expresivă

134 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
generată de oboseală sau boală şi de hiperactivizare care nu
favorizează activitatea omului (A.Cosmovici, 1997, p.70).
5) Concentrarea şi orientarea se exprimă într-un mod
caracteristic: postură uşor îndreptată înainte, relativă imobilitate
motorie, ochi larg deschişi, sprâncenele ridicate, încreţirea frunţii, etc.
atunci când este vorba de atenţia externă în timp ce cea internă este
însoţită de: capul plecat, coborârea sprâncenelor, ochii aproape
închişi (A.Cosmovici, 1996, p.67). Cunoaşterea acestor expresii îi
permite profesorului să identifice elevii atenţi şi neatenţi, cu condiţia
de a descoperi şi eventuala simulare a atenţiei (toate semnele
exterioare sunt prezente dar lipseşte starea de atenţie).

5.2.2. Formele atenţiei

De-a lungul vieţii atenţia se dezvoltă şi-şi diversifică formele.


Cel mai utilizat criteriu de a clasifica aceste forme este natura
reglajului stărilor de atenţie, după care s-au stabilit următoarele tipuri
de atenţie:
a) Atenţia involuntară este cea mai simplă, comună omului şi
Atenţie
involuntară: animalelor. Ea se declanşează spontan fără vreun efort din partea
- se subiectului (M.Golu, 2000, p.443). Mecanismul ei de bază este
instalează
uşor reflexul de orientare investigaţie manifestat atât necondiţionat cât şi
- generată de condiţionat provocat de noutatea stimulilor şi modificările neaşteptate
noutate
- insuficientă de mediu (M.Golu, 2000, p.443) etc., adică de următoarele două
pentru categorii de factori:
sarcini grele
Factorii externi:
- intensitatea mare a stimulilor;
- noutatea şi neobişnuitul factorilor din ambianţă;
- apariţia sau dispariţia bruscă a stimulilor, factor folosit foarte
mult în reclame şi avertizări rutiere;
- mobilitatea stimulilor pe fondul altora statici;
- gradul de complexitate a stimulilor. Cei simpli pot păstra
atenţia involuntară 1-2 minute.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 135


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 17


Concretizează factorii de mai sus având în vedere activitatea din
clasă.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152

Factorii interni:
- interesul pe care îl are o persoană pentru anumiţi stimuli îi
declanşează imediat atenţia involuntară;
- experienţa afectivă pozitivă cu un obiect, fenomen, fiinţă
furnizează imediat energia psihonervoasă pentru a fi atent.

Temă de reflexie nr. 18


Parcurge un paragraf dintr-o carte şi stabileşte ce factori ţi-ar putea
declanşa atenţia involuntară.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152

Avantajele principale ale acestei forme de atenţie sunt:


declanşarea rapidă, lipsa efortului, relativa eficienţă. Dezavantajele:
nu poate satisface toate cerinţele privind stimularea şi reglarea
energiei necesare desfăşurării activităţilor complexe şi dificile.

136 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
b) Atenţia voluntară nu apare spontan ci ea presupune intenţia
Atenţia de a fi atent şi apoi reglarea voluntară pentru a o menţine şi a-i
voluntară: adecva intensitatea şi dinamica la cerinţele activităţii. Pentru a o
- reglată declanşa şi menţine trebuie respectate următoarele condiţii:
voluntar - stabilirea cât mai clară a sarcinilor acelei activităţi;
- eficientă în - scoaterea specială în evidenţă a semnificaţiei acelei activităţi care
toate sarcinile va condiţiona gradul de concentrare a atenţiei;
- consumă - precizarea momentelor activităţii care urmează să se desfăşoare şi

energie multă indicarea celor care cer atenţie maximă;


- crearea intenţionată a ambianţei favorabile: iluminat bun, aerisire,
regim caloric optim, eliminarea sau diminuarea zgomotelor;
- dezvoltarea specială a capacităţilor de a rezista voluntar la tentaţii
şi perturbări.

Test de autoevaluare nr. 19


Pe care din aceste condiţii reuşeşti să le respecţi în propria
activitate?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152


Dacă se asigură condiţiile enumerate mai sus se
beneficiază de toate avantajele atenţiei voluntare. Acestea sunt:
satisface cel mai bine cerinţele activităţii fiind prezentă atât în
Atenţia momentele agreabile cât şi în cele dificile; se menţin pe toată durata
postvoluntară: activităţii; este eficientă. Dezavantajele ei sunt: consumă energie
- se instalează psihonervoasă pentru organizare şi concentrare şi de aceea nu este
uşor nelimitată în timp, este urmată după perioade îndelungate de
- nu consumă manifestare, de oboseală şi somnolenţă
multă energie c) Atenţia postvoluntară mai este considerată ca o
- este eficientă deprindere de a fi atent. După perioade foarte lungi de timp în care
- este ca o se manifestă atenţia voluntară se ajunge la consolidarea şi chiar
deprindere automatizarea mecanismelor de declanşare şi menţinere a ei ceea

Proiectul pentru Învăţământul Rural 137


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
ce reduce reglajul voluntar şi controlul conştient, de detaliu, al
acesteia.
Avantajele acestei forme de atenţiei sunt o îmbinare ale
celorlalte două adică: este eficientă ca cea voluntară, nu consumă
multă energie psihonervoasă şi astfel se poate desfăşura pe
perioade mai lungi de timp, fără să apară oboseala.
În desfăşurarea reală a diferitelor activităţi cele trei
forme ale atenţiei se împletesc, alternează se complementarizează
reciproc.

Temă de reflexie nr. 20


După ce ai desfăşurat timp de o oră o activitate, fie de învăţare, fie
legată de profesie, analizeaz-o şi arată cum au intervenit cele trei
forme ale atenţiei.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152

5.2.3. Însuşirile atenţiei

Pe măsura desfăşurării anilor de şcoală mecanismele atenţiei


Însuşirile elevilor se perfecţionează şi se dezvoltă următoarele însuşiri ale ei:
atenţiei: - volumul atenţiei care se referă la cantitatea de elemente
- volum asupra cărora se orientează simultan atenţia într-un timp foarte
- concentrare limitat. La omul adult acest volumul este de ± 7 elemente iar la copii
- stabilitate este mai mic. Volumul atenţiei depinde de: organizarea elementelor,
- distributivitate gradul de complexitatea al lor, interesul persoanei pentru acele
- mobilitate elemente, antrenarea specială a atenţiei în acest sens;
- stabilitatea atenţiei este persistenţei în timp cât mai
îndelungat. Această însuşire se dezvoltă de-a lungul vieţii: la
preşcolari ea ajunge la 25 de minute, la şcolarii mici la 45-50 de
138 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
minute. Ea depinde de: complexitatea şi bogăţia stimulilor, gradul de
motivare pentru acea activitate;
- concentrarea atenţiei este legată de formarea unui focar de
excitaţie optimă la nivelul creierului. Ea trebuie să fie optimă pentru a
fi utilă activităţii şi depinde de următorii factori: importanţa activităţii,
interesul pentru aceasta, structurarea şi conducerea optimă a
activităţii, antrenamentul special al atenţiei privind respectiva
sarcină);
- distributivitatea atenţiei este acea însuşire care permite unei
persoane să desfăşoare concomitent mai multe activităţi cu condiţia
ca măcar unele să fie automatizate;
- mobilitatea şi flexibilitatea atenţiei constă în deplasarea
rapidă de la un obiect la altul dacă desfăşurarea atenţiei o cere.
Mobilitatea minimă este de 1/16 dintr-o secundă. Dacă acest prag
este mai mare avem de a face cu inerţia atenţiei care în unele
profesii ar fi chiar periculoasă.

Temă de reflexie nr. 21


Folosind următoarele aprecieri: foarte bună, bună, potrivită,
slabă evaluează propriile însuşiri ale atenţiei.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152

Sarcina şcolii este pe de o parte, să dezvolte formele


superioare ale atenţiei şi pe de altă parte, însuşirile sale generale.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 139


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
5.3. Voinţa

5.3.1. Voinţa ca mecanism superior de autoreglare

Faţă de mecanismele de reglare analizate anterior, voinţa este


considerată nivelul superior şi caracteristic numai omului
Voinţa = reglare (M.Zlate,1994, p.37). Mecanismele voluntare apar mai târziu în
superioară copilărie dar odată formate schimbă calitatea tuturor celorlalte
- ţintă spre scop procese şi structuri psihice, adică acum începe să fie iniţiate,
- biruie stimulate, conduse şi ajustate din interior şi raportate la perspectivă
obstacole şi nu doar la stimulii prezenţi. Totodată, voinţa asigură energia
- conduce psihonervoasă corespunzătoare atingerii scopurilor şi învingerii
activitatea până dificultăţilor care ar putea apare. Mai mult chiar, voinţa este cea care
la finalizare mobilizează şi organizează toate celelalte surse energetice (afective,
motivaţionale, cele date de atenţie, etc.) şi mijloacele mentale şi
practice de desfăşurare a activităţii. Ea are o contribuţie majoră în
structurarea personalităţii şi se poate spune că ele se dezvoltă
împreună (M.Zlate, 1994, p.40). Fără voinţă oamenii nu ar fi rezolvat
nimic semnificativ pe planetă.
Definiţie:
Voinţa este procesul psihic complex de reglaj superior, realizat prin
mijloace verbale şi constând în acţiuni de mobilizare şi concentrare a
energiei psihonervoase în vederea depăşirii obstacolelor şi atingerii
scopurilor conştient stabilite.

Prin urmare, voinţa este un proces psihic ce se manifestă în


interacţiunea cu ambianţa şi se modulează după evoluţia raporturilor
omului cu aceasta.
Voinţa reflectă relaţia dintre om şi obstacolele cu care se
confruntă ea presupunând o mobilizare energetică şi o organizare a
Obstacolul
acesteia în concordanţă cu natura obstacolului pentru a-l putea birui.
este relaţia
Obstacolul nu-i doar o piedică interioară sau exterioară, ci relaţia
dintre piedică
dintre acestea şi posibilităţile omului. Una şi aceeaşi problemă de
şi posibilităţi
matematică este o piedică exterioară, care generează un obstacol
mare pentru elev şi unul mic pentru profesor.

140 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 22


Cu ce fel de piedici interioare crezi că poate lupta omul?
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152

În funcţie de obstacol se defineşte şi efortul voluntar. Dacă


obstacolul este reprezentat de relaţia cu o piedică de ordin fizic în
Efortul componenta efortului vor exista mecanisme de încordare musculară.
voluntar: Dacă obstacolul este o problemă se vor mobiliza procese psihice
- concentrare cognitive pentru a-l depăşi. Intensitatea şi calitatea efortului voluntar
de energie o reflectă pe cea a obstacolului. Profesorul M.Zlate precizează: „când
- mobilizare între mărimea efortului voluntar şi mărimea obstacolului există o
de resurse concordanţă, avem de a face cu un reglaj voluntar eficient, când între
- încordare cele două mărimi apar discrepanţe, reglajul voluntar este deficitar”
(M.Zlate, 1994, p.42). Această concordanţă trebuie corect anticipată
pentru ca nu mai poate fi reajustată din mers.

Temă de reflexie nr. 23


Încearcă să aplici cunoştinţele de mai sus şi să explici situaţia în care
o echipă de fotbal foarte bună este învinsă de una slabă.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152

Proiectul pentru Învăţământul Rural 141


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
Capacitatea de efort voluntar se dezvoltă de-a lungul vieţii şi

Voinţa este chiar se specializează pentru activităţile pe care omul le desfăşoară

şi frână mai frecvent. Dezvoltarea ei se referă nu numai la declanşarea şi

voluntară desfăşurarea activităţilor ci şi la stoparea lor. În acest caz vorbim de


frână voluntară.
Voinţa este componenta importantă a unei categorii speciale de
acţiuni care se numesc voluntare.

5.3.2. Structura şi fazele acţiunilor voluntare

Activităţile umane fundamentale sunt: jocul, învăţarea, munca,


divertismentul, creaţia. Toate acestea au în structura lor multe şi
variate acţiuni, unele sunt senzorial-cognitive, altele intelective, altele
mnezice, etc. Printre aceste sunt cele numite voluntare. Acestea din
urmă realizează roluri reglatoare şi de aceea vor avea componente
specifice şi vor parcurge următoarele faze principale:
I. Actualizarea a) actualizarea unor motive şi apariţia scopurilor. Implicarea
motivelor şi voinţei se referă la legătura dintre motiv şi scop, la formularea
apariţia intenţiei de a-l atinge şi chiar schiţarea unui plan iniţial de realizare.
scopurilor În activităţile simple, după acestea urmează realizarea în fapt a
planului dar în cele complexe pot apare celelalte faze;
b) lupta motivelor care este datorată reactualizării mai multor
II. Lupta
motive şi a anticipării scopurilor. Cel mai des conflict apare între
motivelor
motivele atractive şi tentante dar inferioare şi cele valoroase dar greu
de atins, sau între cele ce se satisfac în timpul apropiat cu cele ce se
satisfac după mai mult timp dar sunt valoroase. Când apar astfel de
conflicte se declanşează acţiunile cognitive de deliberare, adică de
analiză a fiecărui tip de motiv şi de punere în balanţă a câştigurilor şi
pierderilor. Elevii trebuie ajutaţi să-şi dezvolte astfel de capacităţi aşa
încât acţiunile lor să fie mai întemeiate, mai chibzuite, mai
concordante cu împrejurările şi perspectivele.

142 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 24


Analizează comparativ consecinţele următoarelor feluri de a se
realiza lupta motivelor: a) se alege la întâmplare, unul din motive; b)
se cântăreşte prea mult fiecare motiv.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152

III. Luarea c) luarea hotărârii şi definitivarea planului de acţiune este


hotărârii şi rezultatul deliberărilor şi deciziilor. Ea este formulată verbal şi
planificarea exprimată în comenzi de tipul: ”aşa trebuie făcut”. De asemenea,
este însoţită de trăirea satisfacţiei sau de temerea că nu este luată
cea mai bună hotărâre. Sunt implicate în desfăşurarea acestei faze şi
unele particularităţi de personalitate: însuşiri caracteriale şi
temperamentale, sistemul propriu de valori, atitudinile faţă de succes
şi eşec etc.;

Temă de reflexie nr. 25


Analizează felul în care se desfăşoară luarea hotărârii în elaborarea
planului de execuţie la o persoană care se caracterizează printr-o
mare dorinţă de succes.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152

Proiectul pentru Învăţământul Rural 143


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
d) executarea hotărârii luate sau faza executivă presupune efort
IV. Executarea
voluntar pentru mobilizarea tuturor cunoştinţelor, abilităţilor şi
hotărârii
deprinderilor, necesare atingerii scopului, mijloacelor materiale şi
conduitelor în conformitate cu planul mental, ca şi ajustarea din mers
a desfăşurării lor. În activităţile complexe această fază poate fi dificilă
şi de durată şi în acest caz implicarea voinţei este şi mai puternică.
În activităţile importante şi complexe, acţiunile
voluntare au şi o a cincea fază de verificare, control şi formulare de
concluzii generale.
Toate aceste faze pot fi grupate în: a) fază pregătitoare ce le include
pe primele trei şi b) faza executivă.

5.3.3. Calităţile voinţei

Calităţile Desfăşurarea îndelungată a acţiunilor voluntare poate duce la

voinţei: formarea câtorva însuşiri ale acesteia:

- puterea - a) puterea voinţei adică menţinerea intensităţii

- perseverenţa corespunzătoare a efortului voluntar până la finalizarea activităţii.

- independenţa Lipsa acestei calităţi poate fi o sursă de inadaptare şcolară şi

-promptitudinea profesională;

Temă de reflexie nr. 26


Cum crezi că desfăşoară o activitate mai dificilă, o persoană căreia îi
lipseşte această însuşire care este puterea voinţei.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina152

- b) perseverenţa înseamnă realizarea efortului voluntar timp


îndelungat, în ciuda unor dificultăţi ce ar da impresia imposibilităţii
continuării activităţii respective. Această calitate presupune conştiinţa
realizării scopului, încrederea în forţele proprii, analiza cu luciditate, a
144 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
condiţiilor de desfăşurare a activităţii şi descoperirea tuturor
resurselor pentru continuarea ei.
Temă de reflexie nr. 27
Folosind aprecieri ca foarte bună, bună, potrivită, slabă, evaluează-ţi
propria perseverenţă.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 153

- c) independenţa voinţei se referă la tendinţa constantă de a lua


hotărâri pe baza chibzuinţei proprii, în cunoştinţă de cauză. Ea se
bazează pe realism în aprecierea condiţiilor activităţii şi a propriilor
posibilităţi şi pe atitudinea critică justificată faţă de acţiunile şi ideile
pe care alţii vor să le impună. În lipsa acestei însuşiri o persoană
poate deveni o pradă uşoară pentru cei ce doresc să o atragă în
activităţi dubioase, să o transforme într-un consumator de alcool,
ţigări, droguri etc.
- d) promptitudinea deciziei constă în rapiditatea cu care omul
deliberează într-o situaţie complexă şi în condiţii de urgenţă şi ia
hotărâri potrivite acesteia. Sunt împrejurări de viaţă sau solicitări
profesionale care cer cu precădere această calitate a voinţei şi ea
poate deveni chiar un criteriu principal în acceptarea sau respingerea
la o eventuală angajare. Ea se sprijină pe rapiditatea şi profunzimea
gândirii, încrederea în sine, curajul, experienţa personală în
confruntarea cu obstacolele.
De-a lungul anilor de şcoală şi apoi în viaţa profesională
şi socială aceste calităţi de voinţă ar trebui special dezvoltate şi
autoeducate.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 145


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
5.3.4. Realizarea reglajului voluntar al activităţii când sunt
implicate deprinderi şi priceperi

Când omul realizează pentru prima dată o activitate în care


Deprinderi:
toate secvenţele ei sunt noi, reglajul voluntar este complex şi
- învăţare
cuprinzător, adică aplicat în toate momentele desfăşurării acesteia.
- organizare
Dacă însă această activitate se repetă, unele secvenţe ale ei
riguroasă
dobândesc o structură constantă, repetabilă şi încep să se
- desfăşurare
desfăşoare automatizat. Aceste secvenţe s-au transformat în
automatizată
deprinderi. Aşa sunt cele de mers, apucare şi manevrare de diverse
obiecte, modelare, scriere, citire, calcul, cele implicate în activitatea
la calculator sau în cea de conducere a autovehiculului.
Definiţie:
Deprinderile sunt componente automatizate ale activităţii, conştient
elaborate, consolidate prin exerciţiu, dar desfăşurate apoi, fără
control conştient permanent.

Principalele caracteristici ale deprinderilor sunt:


• ele se formează în timpul vieţii, prin învăţare conştientă şi
voluntară în fazele de început;
• o deprindere propriu-zisă ajunge la o organizare unitară, adică
repetându-se şi exersându-se special, dobândeşte o structură stabilă
şi o desfăşurare precisă şi corectă. Un segment al deprinderii îl
declanşează automat pe următorul şi aşa mai departe;
• deprinderea bine elaborată nu mai are nevoie de reglaj
conştient şi voluntar de detaliu ci numai de unul global exprimat în
alegerea celei mai bune deprinderi pentru acea activitate,
declanşarea ei când este necesar, oprirea ei când nu mai
corespunde etc.
• deprinderea automatizată înseamnă desfăşurare cursivă,
rapidă, precisă, cu reducerea consumului de energie psihonervoasă
şi a controlului analitic voluntar şi conştient. Ele sunt reglate de o
zonă a subconştientului dacă este necesar.
• prezenţa deprinderilor într-o activitate are următoarele efecte
importante:

146 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
- asigură viteză şi corectitudine;
Efectele - reduce consumul energetic;
deprinderilor: - dă coerenţă, siguranţă şi eficienţă întregii activităţi;
- viteză - eliberează în mare parte câmpul conştiinţei pentru ca acesta
- rigoare să se orienteze spre previziuni şi spre control de ansamblu.
- corectitudine • deprinderile funcţionează perfect dacă sunt aplicate la acelaşi
- eficienţă fel de activitate. Fără a intra în prea multe detalii, enumerăm
- economie de principalele condiţii care trebuiesc respectate pentru formarea
energie deprinderilor:
- instruirea verbală probabilă care să le arate celor ce
Condiţiile urmează să şi-o formeze, importanţa acelei deprinderi,
formării conţinutul ei, condiţiile de dobândire, exigenţele ce se cer în
deprinderilor:
- instruire realizarea ei;
verbală - demonstrarea efectivă a acelei deprinderi fie odată cu
- demonstrarea
deprinderii instruirea verbală, fie după;
- organizarea - organizarea exerciţiilor pentru formarea şi consolidarea
exerciţiilor
- organizarea respectivei deprinderi;
controlului şi - asigurarea controlului şi autocontrolului pe parcursul formării
autocontrolului
- sprijinirea pe sale;
interese - sprijinirea pe interesele pentru acea activitate;
-păstrarea
principiilor şi - păstrarea constantă a principiilor şi metodelor de formare;
metodelor - perfecţionarea deprinderilor până ajunge la o anumită
- perfecţionarea
măiestrie în acea activitate.

Temă de reflexie nr. 28


Reciteşte condiţiile formării deprinderilor şi găseşte argumente în
susţinerea fiecăreia din ele.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina153

Proiectul pentru Învăţământul Rural 147


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
Toate aceste condiţii se realizează pe parcursul următoarelor etape
ale procesului formării deprinderilor:
Etapele:
- etapa familiarizării cu conţinutul deprinderii presupune
I. familiarizarea
realizarea cu precădere a primelor două condiţii;
II.învăţarea
- etapa învăţării analitice, înseamnă executarea unor
analitică
fragmente ale deprinderii, în cursul acestei faze viteza de execuţie
III. organizarea şi
este mică, încordarea mare, consumul de energie este sporit,
sinteza
concentrarea mare a atenţiei, erori multe;
IV. sistematizare
- etapa organizării şi sintetizarea înseamnă integrarea în tot a
şi automatizare
fragmentelor şi eliminarea erorilor. Încordarea şi consumul de
energie este încă mare iar controlul conştient este centrat pe
legăturile dintre părţi;
- etapa sistematizării şi automatizării este cea în care se
dobândeşte pe deplin acea deprindere şi are toate caracteristicile
analizate anterior;
- etapa perfecţionării este cea în care se ating toţi parametrii,
la nivelul cel mai înalt, privind viteza, corectitudinea, precizia.

Temă de reflexie nr. 29


Precizează în ce etapă te afli în ceea ce priveşte deprinderile de
comunicare într-o limbă străină.
Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 153

Priceperile sunt alte feluri de componente ale activităţii care se


aseamănă cu deprinderile dar au şi proprietăţi care le fac să fie mai
flexibile şi adaptate la noi condiţii, la noi activităţi.

148 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
Definiţie:
Priceperile sunt îmbinări optime de deprinderi şi cunoştinţe care
permit o uşoară restructurare a lor în vederea acţionării în noi situaţii.
Relaţia dintre deprinderi şi priceperi este următoarea:
dobândirea mai multor deprinderi ajută la formarea priceperilor iar
acestea odată formate, vor uşura formarea unor noi deprinderi.

Rezumatul unităţii de învăţare nr.5

După parcurgerea acestei unităţi de curs, trebuie reţinute


următoarele idei de bază:
Pentru desfăşurarea oricăror activităţi sunt necesare pe lângă
mecanismele cognitive şi stimulativ-energizoare şi cele de reglare şi
autoreglare. În această categorie intră limbajul, atenţia şi voinţa.
Limbajul este o funcţie psihică ce constă în utilizarea limbii şi a
tuturor resurselor ei în comunicare, adică în trecerea informaţiei de la
o persoană la alta. Omul dispune de la naştere de un aparat fonator
specializat pentru comunicare verbală şi de un context de
comunicare umană care-i permite să-şi însuşească treptat limbajul.
Funcţiile principale ale limbajului sunt: cea de comunicare,
cognitivă, simbolic reprezentativă, expresivă, persuasivă, de reglare
şi autoreglare.
Formele principale ale limbajului sunt: oral (dialog, monolog),
scris şi intern.
Atenţia este o funcţie psihică ce are mecanisme de activare
selectivă, concentrare şi orientare a energiei psihonervoase,
necesară desfăşurării tuturor activităţilor omului, cu deosebire a celor
cognitive.
Apariţia ei este precedată de starea de veghe şi de vigilenţă.
Formele principale ale atenţiei sunt: involuntară, voluntară,
postvoluntară care, în mod obişnuit se complementarizează reciproc
în cursul desfăşurării activităţilor.
Atenţia are câteva însuşiri pe care şcoala trebuie să le dezvolte
încă din copilărie: volumul, stabilitatea, concentrarea,
distributivitatea, mobilitatea.
Voinţa este procesul psihic de reglaj superior specific omului.
Ea mobilizează energia psihonervoasă oferită de motivaţie,
afectivitate, atenţie, o organizează şi direcţionează în raport cu fazele
activităţii, în vederea biruirii obstacolelor şi atingerea scopurilor
conştient propuse. Obstacolul este relaţia dintre o piedică obiectivă
sau subiectivă şi capacităţile şi disponibilităţile omului.
Efortul voluntar corespunde, de cele mai multe ori calităţii şi
mărimii obstacolului.
Acţiunile voluntare au mai multe faze: actualizarea motivelor şi
prefigurarea scopului, lupta motivelor, luarea hotărârii şi elaborarea
planului mental, faza executivă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 149


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Voinţa are câteva însuşiri care trebuie permanent dezvoltate


de-a lungul anilor de şcoală: puterea voinţei, perseverenţa,
independenţa, promptitudinea deciziei.
Reglajul voluntar se manifestă într-un mod specific dacă în
activitate sunt implicate deprinderile. Acestea din urmă sunt
componente automatizate ale activităţii care asigură viteză, precizie,
corectitudine, reducerea consumului energetic în desfăşurarea unor
momente ale acesteia.
Fazele formării deprinderilor sunt: familiarizarea cu conţinutul
deprinderii; învăţarea analitică, adică a fragmentelor organizarea şi
sintetizarea; sistematizarea şi automatizarea.

Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare

Aşa cum te-ai obişnuit deja, în această parte a cursului vei găsi
unele recomandări şi sugestii privind elaborarea răspunsurilor la
probele de autoevaluare.
Tema de reflexie nr.1
• Îţi recomand să ai în vedere schema comunicării de la pagina
125
Tema de reflexie nr.2
• Pentru a răspunde, citeşte cu atenţie paragraful de deasupra
acestei probe şi găseşte şi alte aspecte de care ar trebui să ţină
seama profesorul pentru a optimiza comunicarea în clasă;
Tema de reflexie nr.3
• Trebuie să ai în vedere procesele afective complexe şi pe cele
superioare şi, de asemenea, structurile complexe ale motivaţiei
(trebuinţele secundare, interesele, convingerile, idealurile) şi să
relevi, pe de o parte rolul informaţional al limbajului şi apoi cel
reglator.
Tema de reflexie nr.4
• Răspunde la această întrebare având în vedere atât relaţia cu
profesorul cât şi cele dintre elevi.
Tema de reflexie nr.5
• Să ai în vedere că atât analiza cât şi sinteza se bazează pe
exprimarea verbală, în mintea însuşirilor, părţilor, întregului, relaţiilor
etc.

150 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Tema de reflexie nr.6


• Trebuie să ai în vedere felul în care şcoala dezvoltă
vocabularul elevilor şi capacităţile lor de înţelegere cât mai bună a
structurilor verbale.
Tema de reflexie nr.7
• Pentru a răspunde, citeşte paragraful deasupra temei şi
particularizează mijloacele nonverbale la comunicarea definiţiei.
Tema de reflexie nr.8
• Ca să răspunzi la această întrebare reciteşte cu atenţie
despre funcţia persuasivă.
Tema de reflexie nr.9
• Ca să răspunzi trebuie să-ţi aminteşti sau să-ţi imaginezi că te
afli în faţa unei astfel de sarcini.
Tema de reflexie nr.10
• Ţine seama de faptul că cercetătorii au descoperit că există
un spaţiu personal intim, o distanţă de dialog cu persoane apropiate
şi o alta convenţională de circa 1-1,5 metri.
Tema de reflexie nr.11
• Pentru a răspunde ia în considerare monologul ce este tratat
în aceeaşi pagină, mai sus. Ai în vedere fiecare particularitate.
Tema de reflexie nr.12
• Pentru a răspunde ghidează-te după următorul criteriu:
- volumul cunoştinţelor;
- nivelul gândirii;
- capacitatea deprinderilor de scriere;
- acurateţea scrisului.
Tema de reflexie nr.13
• După ce citeşti rapid o pagină scrie ce ai reţinut. După ce
citeşti obişnuit scrie ce ai reţinut în plus faţă de citirea rapidă;
Tema de reflexie nr.14
• Trebuie să ilustrezi proiectarea celor ce intenţionezi să
comunici şi care este realizată de limbajul interior.
Tema de reflexie nr.15
• Ţinând seama de dispoziţia pe hartă a acestor oraşe pot să
existe mai multe feluri de orientare: după importanţă, după
apropiere, după punctele cardinale.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 151


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
Tema de reflexie nr.16
• Aici trebuie să ai în vedere faptul că acest focar se centrează
mai mult pe oraşele mai depărtate şi mai rar cerute de
activităţile practice sau de comunicare ale cuiva.
Tema de reflexie nr.17
• Urmăreşte punct cu punct factorii externi care provoacă
atenţia involuntară şi arată expresia lor concretă din activităţile
la clasă.
Tema de reflexie nr.18
• Reciteşte toţi factorii atenţiei involuntare şi particularizează.
Tema de reflexie nr.19
• Reciteşte toţi factorii atenţiei voluntare şi particularizează-i la
experienţa proprie.
Tema de reflexie nr.20
• Identifică momentele care ţi-au stârnit atenţia involuntară,
arată unde a fost nevoie de efort pentru a realiza atenţia
voluntară şi apoi cele care au implicat atenţia postvoluntară.
Tema de reflexie nr.21
• Reciteşte cu atenţie însuşirile atenţiei şi compară cu ceea ce-ţi
este caracteristic.
Tema de reflexie nr.22
• trebuie să te gândeşti la piedici cum ar fi lipsa de cunoştinţe,
necunoaşterea unei limbi străine etc.
Tema de reflexie nr.23
• Trebuie să ai în vedere efectele anticipării incorecte.
Tema de reflexie nr.24
• Trebuie să răspunzi la cele două variante, imaginează-ţi că te
manifeşti ca atare.
Tema de reflexie nr.25
• Trebuie să ai în vedere că cineva care-ţi doreşte succesul cu
orice preţ poate fi şi impetuos şi fără măsură dar şi foarte
prudent.
Tema de reflexie nr.26
• Trebuie să ai în vedere atât angajarea în acea activitate, cât şi
manifestările pe parcursul ei.

152 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
Tema de reflexie nr.27
• Se răspunde pe bază de autoanaliză şi autoevaluare.
Tema de reflexie nr.28
• Poţi face apel şi la propria experienţă şi răspunsul ar fi chiar
mai interesant.
Tema de reflexie nr.29
• Se răspunde ca la întrebarea anterioară prin autoanaliză şi
autoevaluare.

Lucrare de verificare nr. 5 şi modul de evaluare

1. Enumeră mecanismele reglatoare ale sistemului psihic uman.


(limbaj, atenţie, voinţă)
2. Care sunt componentele sistemului de comunicare? (vezi schema
de la pagina 131)
3. Defineşte limba şi limbajul şi precizează relaţia dintre ele. (limba
fenomen social, limbajul activitatea individului)
4. Enumeră şi prezintă pe scurt principalele funcţii ale limbajului.
(comunicare, cognitivă, simbolic-reprezentativă, expresivă,
persuasivă, reglatoare şi autoreglatoare)
5. Analizează formele orale ale limbajului. (dialogul şi monologul)
6. Prezintă particularităţile limbajului scris. (grafiere şi conţinut)
7. Caracterizează limbajul interior.
8. Prezintă particularităţile atenţiei involuntare. (asonor, prescurtat,
rapid)
9. Caracterizează atenţia voluntară. (ca stimulare, eficienţă, consum
energetic)
10. Arată avantajele atenţiei postvoluntare. (este o deprindere de a
fi atent şi uneşte avantajele celorlalte două)
11. Enumeră şi prezintă pe scurt însuşirile atenţiei. (volum,
stabilitate, concentrare, distributivitate, mobilitate)
12. Defineşte şi caracterizează voinţa ca proces psihic complex de
reglare şi autoreglare; (vezi paragraful corespunzător)
13. Caracterizează efortul voluntar şi arată relaţiile sale cu
obstacolul. (este relaţia de corespondenţă calitativă şi constatativă)
14. Enumeră şi prezintă pe scurt fazele acţiunii
voluntare.(actualizarea motivelor, lupta motivelor, luarea hotărârii
elaborarea planului, executarea)
15. Enumeră şi prezintă pe scurt calităţile voinţei. (puterea voinţei,
perseverenţa, independenţa, promptitudinea)

Proiectul pentru Învăţământul Rural 153


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
Lucrarea va fi evaluată astfel:
Se acordă 0,50 puncte pentru răspunsurile corecte de la întrebările
cu nr. 1 şi 10
Se acordă câte un punct pentru răspunsurile corecte la întrebările:
2,3,5,6,7,8,9
Se acordă câte două puncte la întrebările: 4,11,12,13,14,15
Punctaj maxim 20 puncte ce se împarte la 2 şi rezultă o notă în scara
1-10.
Lucrarea se redactează pe foi separate şi se transmite tutorelui. Va
putea avea circa 4 pagini.

Bibliografie minimală

ATKINSON L. RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM D.J.,


Introducere în psihologie, 2002, Editura Tehnică, Bucureşti, p. 407-
412
COSMOVICI A., Psihologia generală, 1996, Polirom, Iaşi, p.245-248
CREŢU Tinca, Psihologia generală, 2001, Editura Credis, Bucureşti,
p.268-278
GOLU M., Fundamentele psihologiei, 2000, Ed. Fundaţiei România
de Mâine, Bucureşti, p.422-424
HAYES, N.M ORRELL S., Introducere în psihologie, 1997, Editura
All, Bucureşti, p. 288-295
IACOB Luminiţa, Comunicarea didactică, Psihologia şcolară, 1998,
Polirom (Coord. A. Cosmovici, L. Iacob)
ZLATE M., Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate,
Bucureşti, p. 214

154 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
Bibliografie generală
ALLPORT G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981,
E.D.P., Bucureşti
ATKINSONL. RITA, ATKINSON C.R. , SMITH E.E., BEM D.J.,
Introducere în psihologie, 2002, Editura Tehnică, Bucureşti
BIRCH ANN, HAYWARD SHEILA, Diferenţe interindividuale, 1999,
Editura Tehnică, Bucureşti
COLEMAN D., Inteligenţa emoţională, 2001, Ed. Curtea Veche,
Bucureşti
COSMOVICI A., „Psihologie generală”, 1996, Ed. Polirom, Iaşi
CREŢU TINCA, „Psihologie generală”, 2001, Ed. Credis, Bucureşti
GOLU, M., Percepţia şi activitatea, 1971, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti
GOLU, M., Fundamentele psihologiei, vol. I şi II, 2000, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
HAYES N., ORRELL S., Introducere în psihologie, 1997, Ed. All,
Bucureşti
IACOB LUMINIŢA, Comunicarea didactică, în vol. Psihologia şcolară
(Coord. A. Cosmovici, L. Iacob), 1998, Polirom , Iaşi
LIEURY A., Manual de psihologie generală, 1996, Editura Antet,
Bucureşti
MALIM T., BRICH ANN, WADERLEY ALISON, Perspective în
psihologie, 1999, Ed. Tehnică, Bucureşti
MICLEA, M., Psihologie cognitivă, 1994, Casa M, Editura Gloria
S.R.L, Cluj
PAVELCU V., „Drama psihologiei”, ed. a II-a EDP, 1972, E.D.P.,
Bucureşti
PIAGET J. „Psihologia inteligenţei”, 1975, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
POPESCU-NEVEANU, P., „Dicţionar de psihologie”, Editura
Albatros, Bucureşti, 1978
RADU I. (coord.), „Introducere în psihologia contemporană”, 1991,
Ed. Sincron, Cluj
REUCHLIN M., „Psihologie generală”, Ed. Ştiinţifică, 1999, Bucureşti
ROCO MIHAELA, Creativitatea şi inteligenţa emoţională,2001, Ed.
Polirom, Iaşi

Proiectul pentru Învăţământul Rural 155


Mecanismele reglatoare ale psihicului uman
SILLAMY N., Dicţionar de psihologie, 1996, Ed. Univers
Enciclopedic, Bucureşti
ZLATE M., Eul şi personalitatea, 1997, Editura Trei, Bucureşti
ZLATE M., Psihologia mecanismelor cognitive, 1999, Ed. Polirom,
Iaşi
ZLATE M., Introducere în psihologie, 2000, Ed. Polirom, Iaşi

156 Proiectul pentru Învăţământul Rural