Introducere În Psihoterapie

Sorina Daniela Dumitrache
INTRODUCERE ÎN PSIHOTERAPIE
2021-2022
Introducere în psihoterapie
CUPRINS
UNITATEA Pagina
1 Elemente generale de psihoterapie 9

Obiectivele Unității de învățare 1 9
1.1. Psihoterapie, consiliere și dezvoltare personală. Diferențe și interferențe 10
1.2. Psihoterapia. Aspecte generale.
Relația terapeutică și calitățile unui bun psihoterapeut 13
1.3. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare 17
1.4. Lucrare de verificare Nr. 1 17
1.5. Bibliografie 17
2 Etică și conduită în psihoterapie 19

2.1. Standardele cu privire la relațiile umane ce trebuie respectate de specialistul în asistarea
celor aflați în suferință.
2.2. Contractul de prestări servicii 23
3 Psihanaliza (Psihoterapiile psihodinamice) 29

3.1. Abordarea psihodinamică clasică 30
3.2. Abordările psihodinamice postfreudiene 32
4 Abordările comportamentale 35
4.1. Abordarea comportamentală clasică 36
4.2. Alte abordări (abordarea cognitiv-comportamentală, abordarea rațional-emotivă,
consilierea/ psihoterapia centrată pe realitate) 37
5 Abordările experiențiale 40
5.1. Abordările experiențiale (abordarea existențială, psihoterapia centrată pe persoană,
terapia gestalt, analiza tranzacțională, psihodrama) 41
5.2. Metoda P.E.U. (Psihoterapia Experiențială a Unificării) 45
INTRODUCERE
Notă de prezentare:
Suportul de curs pentru disciplina ”Introducere în Psihoterapie“ are ca scop

familiarizarea studenților la facultatea de asistență socială cu noțiuni introductive
ale domeniului consilierii și psihoterapiei (baze conceptuale, metodologice și
aplicative).
Acest material reprezintă un ghid teoretic și aplicativ pentru viitorul asistent social
care oferă în practica sa suport psihologic beneficiarilor activității de consiliere în
asistență socială. Studenții vor găsi în acest suport de curs o varietate de teorii,
metode și tehnici psihoterapeutice, care în esență sunt puncte de plecare pentru cei
interesați de aprofundarea acestui domeniu al psihoterapiilor, dar care totodată oferă
o bază valoroasă în munca de consiliere specifică asistenței sociale.
Acest curs are totodată un rol important în demersul de autoreflecție și autoanaliză

al cursanților (prin invitația la identificarea propriilor resurse, vulnerabilități etc.),
subliniind importanța procesului de dezvoltare personală a specialiștilor practicanți
ai muncii de consiliere în asistență socială, în vederea exercitarea profesiei la
parametri optimi, dar și pentru prevenirea contratransferului sau a traumatizării
vicariante.
Tot în cadrul acestui suport de curs studenții vor găsi noțiuni fundamentale cu privire
la codul etic și deontologic în munca de consiliere, și obligativitatea respectării
acestora.
Suportul de curs pune la dispoziția viitorului asistent social repere esențiale ale
formării specialistului în consiliere ca persoană și profesionist, astfel încât acesta să
poată asista cu profesionalism beneficiarii procesului de consiliere în asistență
socială, beneficiari ce pot fi adulții, copiii, cuplurile, familiile, grupurile.
Competențe:
1. cunoașterea principalelor orientări și metode psihoterapeutice;
2. cunoașterea tehnicilor de lucru specifice diferitelor abordări psihoterapeutice;
3. identificarea perspectivelor prin care sunt abordate problemele beneficiarilor activității de

consiliere în asistență socială;
4. abilitatea de a descrie modul în care tehnicile specifice de consiliere și psihoterapie pot fi

adaptate și utilizate în practica consilierii în asistență socială.
5. dobândirea unor tehnici concrete de intervenție și suport în munca de consiliere în asistență
socială;
6. formarea de abilități și deprinderi specifice consilierii în asistență socială
7. capacitatea de autoreflecție și autoanaliză a cursanților (prin invitația la identificarea propriilor

resurse, vulnerabilități etc.), esențiale în procesul de dezvoltare personală a specialiștilor
practicanți ai muncii de consiliere în asistență socială.
Obiectivele modulului:
După ce vor studia acest suport de curs, studenții vor putea să:
1. identifice specificul domeniului consilierii și al psihoterapiei, cu aplicabilitate în zona consilierii

în asistenta socială;
2. opereze cu concepte specifice domeniului consilierii și al psihoterapiei, cu aplicabilitate în zona

consilierii în asistenta socială;
3. descrie principalele dimensiuni ale activității de consiliere în asistența socială;
4. identifice situațiile de criză în care se găsesc beneficiarii activității de consiliere în asistența

socială;
5. identifice posibile soluții pentru situațiile de criză cu care se confruntă beneficiarii (adecvate
pentru fiecare cazuistică);
6. identifice beneficiile și limitele unor decizii în situația concretă a fiecărui caz consiliat.
Abordări teoretice ale domeniului Introducere în psihoterapie
Domeniu modern, Introducerea în psihoterapie reprezintă un instrument eficient pe

care viitorul asistent social îl poate explora și utiliza în practica sa, astfel încât
domeniul său de expertiză să se îmbogățească semnificativ și acesta să poată asista
cu profesionalism beneficiarii aflați în situații pierdere, suferință, criză. Invitând la
cunoașterea modelelor teoretice, la asimilarea unor tehnici concrete de lucru și la
adaptarea acestora în munca lor, dar și invitând cursanții la autoreflecție, cursul
contribuie la asimilarea bazelor specifice practicii activității de consiliere în
domeniului asistenței sociale, fiind totodată un ingredient semnificativ în
exercitarea profesiei la parametri optimi.
În elaborarea conținutului suportului de curs a fost utilizată o bibliografie variată și

de actualitate în domeniul consilierii și psihoterapiei. Au fost utilizate studii atât ale
unor autori romani consacrați așa cum sunt: Mitrofan, I, Petre, L. (2013).
Artgenograma - Diagnoza și terapia unificatoare transgenerațională. București:
Sper.; Mitrofan, I. (2008) (coord.). Psihoterapie - (repere teoretice, metodologice și
aplicative). București: Sper.; Mitrofan, I., Nuță, A. (2005). Consilierea psihologică:
cine, ce și cum?. București: Sper.; Stancu, I. (2005). Mic tratat de consiliere
psihologică și școlară. București: Sper.; Yalom, I.D. & Leszcz, M. (2008). Terapie
individual și de grup. Teorie și practică. București: Trei.; Mitrofan, I. (2004).
Terapia unificării. Abordare holistică a dezvoltării și a transformării umane.
București: Sper.; Mitrofan, I, Petre, L. (2013). Artgenograma - Diagnoza și terapia
unificatoare transgenerațională. București: Sper. Dumitrache, S.D. (2015).
Cinematerapia - de la evadare la ancorare în cotidian. București: Sper.
Structura cursului
Structurat într-o formă accesibilă și utilă studenților la ID în asistență socială,

materialul descrie multitudinea de tehnici și instrumente din zona consilierii și a
psihoterapiei ce pot fi utilizate, adaptate și aplicate în asistența socială.
În prezentul suport de curs sunt prezentate modalitățile prin care se pot realiza
activitățile de consiliere și de psihoterapie în funcție de diversele orientări și metode
psihoterapeutice descrise.
Promovarea demersului de autoreflecție și optimizare profesională ca parte

integrantă a pregătirii specialiștilor din domeniul consilierii și asistării celor aflați în
suferință reprezintă un alt aspect important din conținutul acestui suport de curs.
MODUL ÎN CARE SUPORTUL DE CURS ESTE CONCEPUT
Numărul de ore destinat studiului individual:
Suportul de curs propune studenților o abordare interactivă bazată pe o permanentă activizare și o dinamizare
a acestora. Studiul individual ocupă un rol important în economia cursului și va reprezenta o pondere
semnificativa în numărul total al orelor de studiu. Cursul este relativ scurt necesitând în medie 24-30 de ore
de studiu individual.
Cursul este structurat pe noua Unități de învățare și cuprinde noua Lucrări de verificare care vor fi transmise
tutorelui la care ați fost alocat. Lucrările de verificare sunt plasate la sfârșitul fiecărei Unități de învățare.
Instrucțiuni privind redactarea, lungimea și criteriile de notare ale lucrărilor vă vor fi furnizate în cadrul
acestora. Modul de transmitere al Lucrărilor de verificare către tutore si modalitatea prin care veți intra în
posesia comentariilor și notelor tutorelui vor fi stabilite de universitate pentru fiecare curs în parte.
Fiecare Unitate de învățare cuprinde un număr de sarcini de lucru de tipul temelor de reflexie, studii de caz,
teste de autoevaluare etc. Pentru rezolvarea acestora în cadrul unității de învățare sunt prevăzute spații special
marcate care limitează lungimea răspunsului. Pe această cale s-a urmărit ca acest suport de curs să fie în
același timp și caietul dumneavoastră de studiu individual. Manșetele albe special lăsate la marginile foii vor
fi utilizate de dumneavoastră pentru unele adnotări în vederea discutării diferitelor subiecte cu tutorele în
sesiunile de lucru față în față prevăzute în calendarul disciplinei, furnizat de universitate.
Modul în care se răspunde la temele de reflecție și la activitățile practic – aplicative va fi realizat prin
intermediul unor abordări autoreflexive, după parcurgerea unităților respective. Abordarea temelor de
reflecție va constitui un exercițiu important pentru pregătirea accesului la testul de autoevaluare / lucrărilor
de verificare de la finele unităților instrucționale. Pentru realizarea fiecărei sarcini în parte pot fi utilizate si
informațiile indicate la nivelul capitolelor descriptive ale cursului. O valorizare suplimentară vor primi
intervenția personală, interpretarea personală și reflecția personală.
Unitatea Nr. 1
Elemente generale de psihoterapie 9
Cuprins Pagina

1.1. Psihoterapie, consiliere și dezvoltare personală. Diferențe și interferențe 10
1.2. Psihoterapia. Aspecte generale.
Relația terapeutică și calitățile unui bun psihoterapeut 13
OBIECTIVELE Unității de învățare 1
După ce vor studia această unitate, cursanții vor putea să:
1. Cunoască diferențele și asemănările dintre psihoterapie, consiliere și

dezvoltare personală.
2. Identifice maniera în care modelele terapeutice pot fi adaptate și utilizate în

activitatea de consiliere în asistenta socială.
3. Înțeleagă modalitatea concretă și importanța pe care o reprezintă construirea

relației terapeutice dintre beneficiari și psihoterapeut.
4. Înțeleagă modul în care alianța psihoterapeutică influențează modalitatea

concretă de realizare a demersului psihoterapeutic.
1.1. Psihoterapie, consiliere și dezvoltare personală. Diferențe și interferențe.
Psihoterapia, dezvoltată ca știință la sfârșitul secolului al XIX-lea, are un istoric mult mai lung, o
vechime care ”străbate dintotdeauna experiența umană” (Dumitrașcu, H., 2016). Este o metodă de ameliorare
a suferinței și de vindecare care în centrul său omul și personalitatea umană, cu experiența sa de viață și cu
întreaga sa paletă de emoții, trăiri, comportamente, acțiuni.
Înainte de a merge mai departe, se impune o diferențiere între conceptele și demersurile de
psihoterapie și consiliere, care sunt deseori confundate, și cel de optimizare și dezvoltare personală.
Autoarea Mitrofan, I. (2008) menționează faptul că ”în literatura de specialitate nu s-a ajuns la o
distincție clară între cele două domenii de activitate, ele rămânând interconectate și fluide, de la caz la caz
și de la o etapă la alta a evoluției unei persoane, a unui cuplu, a unei familii, a unui grup sau organizații”
Mitrofan, I. (2008, p.14).
Există trei categorii de beneficiari ai intervențiilor de consiliere, psihoterapie și dezvoltare personală

(optimizare umană):
• indivizi;
• cupluri și familii;
• grupuri, organizații și colectivități.
C.H. Petterson apud Stancu, I. (2005), sistematizează asemănările și deosebirile dintre consiliere
și psihoterapie după patru criterii:
• gradul de severitate al tulburării clientului
• natura problemelor clientului
• scopul
• metodele și tehnicile utilizate.
Același autor, C.H. Petterson, apud Mitrofan, I. (2008) face următoarele specificații:
 Conform primului criteriu (gradul de severitate al tulburării clientului), ”consilierea psihologică este
indicată în cazul unor tulburări minore ale personalității – persoane care se confruntă cu diverse
probleme și au un dezechilibru ușor al edificiului personalității, psihoterapia este o intervenție
indicată pentru afecțiuni majore ale personalității (nevroze, psihoze sau psihopatii)”.
• După cel de-al doilea criteriu (natura problemelor clientului) ”consilierea este recomandată pentru
problemele interpersonale care pot fi rezolvate prin luarea unor decizii în mai profundă concordanță
cu nevoile și motivele personale, iar psihoterapia este activitatea de selecție pentru problemele
intrapersonale, care țin de structura personalității (trăiri afective, atitudini, convingeri personale,
ideal de viață etc.)”.
• După cel de-al treilea criteriu scopul consilierii este folosirea mai eficientă a resurselor personale iar
al psihoterapiei: restructurarea personalității.
• Conform celui de-al patrulea criteriu metodele și tehnicile utilizate sunt comune psihoterapiei și
consilierii și țin de orientarea specialistului (psihanalitică, comportamental-cognitivă, umanist-
experiențială, holistică, integrativă și transpersonală). Mitrofan, I. (2008, p.15-17).
Există mai multe tipuri de consiliere/psihoterapie: individuală/ personală, de cuplu și de familie;

consilierea vocațională sau educațională; consilierea organizațională și de grup.
Mitrofan, I., Nuță, A. (2005) descriu activitatea de consiliere ca ”o intervenție de scurtă sau de mai
lungă durată, în scopul prevenirii, remiterii sau asistării rezolutive a unor probleme personale (emoționale,
cognitive și comportamentale), cu impact individual, familial și socio-profesional dezorganizator.”
(Mitrofan, I., Nuță, A., 2005, p. 10). Potrivit autorilor citați mai sus, consilierea acoperă o gamă largă de
problematici specifice (educaționale, reabilitare, recuperare și reintegrare socială, suport psihoemoțional și
social, adaptare și integrare comunitară eficientă), extinzându-și ramurile cu noi specializări ca urmare a
diversificării problematicii psihosociale:
- consilierea marginalilor și excluderii sociale, consilierea integratoare și de suport a copiilor
străzii și persoanelor adulte fără adăpost
- consilierea persoanelor afectate de SIDA și a familiilor lor
- consilierea personalului care asistă persoanele aflate în iminența morții
- consilierea toxicodependenților și a familiilor lor
- consilierea persoanelor abuzate fizic și sexual (copii și adulți);
- consilierea familiilor și copiilor adoptați și în plasament;
- consilierea copiilor instituționalizați, a mamelor sociale și a personalului din instituțiile de
ocrotire;
-consilierea vârstnicilor instituționalizați și neinstituționalizați (gerontoconsilierea);
- consilierea victimelor violenței domestice și a familiei dezorganizate;
- consilierea psihosexuală și contraceptivă;
- consilierea cuplului și familiei cu disfuncții de relație și comunicare;
- consilierea parental-filială – „Școala părinților”;
- consilierea premaritală;
- consilierea pre și postnatală (puerperală);
- consilierea părinților adolescenți;
- consilierea victimelor traficului de carne vie;
- consilierea imigranților;
- consilierea minoritarilor.
- consilierea persoanelor cu nevoi speciale și a familiilor lor;
- consilierea managerială și terapia organizațională;
- consilierea pastorală și spirituală. (Mitrofan, I., Nuță, A., 2005, p.20-21).
Comparativ cu consilierea psihologică și psihoterapia, dezvoltarea personală ”acoperă o sferă mai

largă de beneficiari, motivați să se autodepășească sau să-și împlinească viața, performând în relațiile lor cu sine
și cu alții, cu cariera sau cu mediul. Problemele existențiale de tot felul, stresul și riscurile vieții moderne reclamă
tot mai frecvent practica dezvoltării personale, individual, dar mai ales în grup, iar pentru profesioniștii în domenii
socio-umane, cum ar fi și terapeuții, este chiar o componentă importantă a formării și a competenței lor”.
Mitrofan, I. (2008, p.14).
În ceea ce privește durata intervențiilor, acesta este de regulă diferită; consilierea psihologică
necesitând o durată mai scurtă decât psihoterapia (câteva ședințe-luni consilierea; câteva luni-ani
psihoterapia, în funcție de orientarea teoretică și metodologică a terapeutului), iar dezvoltarea personală fiind
un proces continuu care se poate derula ciclic în funcție de obiectivele pe care și le setează persoană și ne
nevoile sale de optimizare și dezvoltare care pot apărea pe parcursul vieții sale.
Consilierea și psihoterapia se desfășoară de regulă individual (ședințe unu la unu: terapeut-client),
iar dezvoltarea personală în cadru de grup.
Durata unei întâlniri este de 45-60 minute la consiliere și de 50 - 90 minute la psihoterapie.
Ședințele de dezvoltare personală dar și cele de terapie de grup se desfășoară în întâlniri de câteva ore
(4/8ore) pe săptămână sau modular.
Lucrul în grup are avantajele sale, astfel la întrebarea dacă terapia de grup este de ajutor clienților,
Yalom, I.D. & Leszcz, M. (2008) răspund că aceasta este la fel de eficientă ca și cea individuală. Aceiași
autori vorbesc despre faptul că schimbarea în terapia de grup este un fenomen de o mare importanță și
complexitate, ce se naște din interacțiunea mereu surprinzătoare cu ceilalți semeni. Factorii terapeutici în
terapia de grup fiind, în accepțiunea lui Yalom, următorii:
1. Inocularea speranței
2. Universalitatea
3. Transmiterea informațiilor
4. Altruism
5. Recapitularea corectivă a grupului familial primar
6. Dezvoltarea tehnicilor de socializare
7. Comportamentul imitativ
8. Învățarea interpersonală
9. Coeziunea grupului
10. Catharsisul
11. Factorii existențiali (Yalom, I.D. & Leszcz, M., 2008, p.22).
Ca un rezumat la toate cele menționate mai sus, precizăm următoarele:
Consilierea este menită să sprijine persoana în vederea identificării, înțelegerii și acceptării

conflictelor emoționale apărute în situații nefavorabile de viață, dar și căutarea unui sens și identificarea unor
posibile soluții alături de implementarea acestora în realitate.
Psihoterapia este destinată mai curând unor aspecte de profunzime, ce țin de inconștientul minții
umane, și vizează structurile și straturile mai puțin accesibile conștientului, fiind totodată rezistente la
schimbare. Psihoterapia este necesară în situațiile în care persoana suferă perturbări majore, ce au efecte
puternice asupra nivelului personalității, consilierea arătându-se ineficientă în acest caz.
Dezvoltarea personală se adresează persoanelor care nu suferă perturbări majore, ci celor care
doresc participarea la un proces de creștere interioară și de armonizare cu sine și cu mediul în scopul
dezvoltării resurselor personale, maturizării personale și interpersonale, evoluției profesionale etc.
Toate cele trei dimensiuni de lucru cu ființa umană implică armonizarea interioară a individului dar
și dezvoltarea unor relații satisfăcătoare cu exteriorul, (auto)acceptare, optimizare personală și a relațiilor cu
ceilalți/socio-profesionale și un nivel crescut al conștiinței de sine. Efectele celor trei demersuri de asistare
fiind conectate la tipul de orientare terapeutică și mai ales la nivelul de compatibilitate al subiectului cu
metodologia de lucru specifică abordării alese, dar mai ales la potențialul uman și la motivația clientului
pentru schimbare și transformare.
Temă de reflecție 1.1
Imaginati și descrieți o situație în care o persoană ce prezintă suferință de ordin psihologic vă solicită sprijnul
în calitate de asistent social. Care sunt dificultățile de ordin psihosocial adaptativ pe care aceasta persoana
le are în viața sa.
Comentariul dumneavoastră se va încadra în spațiul alocat.
Test de autoevaluare 1.1
Care sunt diferențele și asemănările dintre psihoterapie, dezvoltare personală și consiliere?
Folosiți spațiul rezervat pentru a furniza răspunsul.
1.2. Psihoterapia. Aspecte generale. Relația terapeutică și calitățile unui bun psihoterapeut.
Relația psihoterapeutică este o relație în care sunt implicați doi actori, sau mai bine spus doi
parteneri, unul care solicită, iar celălalt cel acordă suport psihologic. Este o relație ce presupune un schimb
mutual și prezența unor elemente pe care le aduce fiecare dintre cei doi la acest proces de vindecare. Dacă
în ceea îl privește pe client contribuția sa majoră constă în motivația pentru schimbare, ceea ce face
psihoterapia posibilă dar și în colaborarea, participarea, implicarea sa activă în demersul de vindecare.
Totodată, o importanță semnificativă o au și așteptările clientului legate de procesul său terapeutic, care pot
realiste sau nerealiste, dar și în capacitatea sa de a solicita și de a primi suportul necesar.
Etapele unui proces de consiliere/psihoterapie, potrivit autorilor Mitrofan, I., Nuță, A. (2005) sunt
următoarele:
- evaluarea completă a cazului în contextul situației de viață cu care se confruntă;
- identificarea problemei de bază și a celor derivate din perspectiva clientului și a consilierului;
schițarea obiectivelor consilierii împreună cu clientul și acceptarea contractuală a cadrului consilierii
(durata și frecvența ședințelor, locația, costurile, clarificarea intențiilor, așteptărilor mutuale și
maniera de colaborare pe parcursul consilierii, asigurarea clientului de respectarea principiului
confidențialității);
- realizarea relației și stimularea alianței terapeutice, a contactului facilitator muncii de explorare și
clarificare;
- explorarea problemei, analiza răspunsurilor emoționale, cognitive și comportamentale ale clientului la
problema identificată și conectarea lor cu obiectivele inițiale; reformularea obiectivelor de lucru în
funcție de evoluția relației și de reactivitatea clientului în procesul de consiliere;
- facilitarea insight-urilor și descoperirea împreună a soluțiilor posibile;
- conceperea și alegerea personală a noilor răspunsuri, comportamente și scenarii de viață, proiectarea
și luarea noilor decizii;
- implementarea deciziilor și strategiilor alternative în propria viață;
- susținerea consilierului și validarea soluțiilor rezolutive de viață practicate de către client;
- evaluarea finală a rezultatelor consilierii;
- încetarea de comun acord a consilierii cu menținerea unui contact catamnestic de confirmare a evoluției, ca
și de reluare a unui nou ciclu în caz de nevoie (principiul „ușilor deschise”). (Mitrofan, I., Nuță, A., 2005,
p.23-24).
Majoritatea specialiștilor (apud Dumitrașcu, H., 2016) sunt de părere că obiectivele psihoterapiei
vizează în principal următoarele aspecte:
1. Scoaterea pacientului (clientului) din criza existențială în care se află.
2. Reducerea sau eliminarea simptomelor.
3. Întărirea Eului și a capacităților integrative ale personalității pacientului.
4. Rezolvarea sau restructurarea conflictelor inter-psihice ale pacientului.
5. Modificarea structurii personalității în vederea obținerii unei funcționari mai mature, cu o
capacitate de adaptare eficientă la mediu.
6. Reducerea (sau înlăturarea dacă este posibil) a acelor condiții de mediu care produc sau mențin
comportamentele de tip dezadaptativ.
7. Modificarea opiniilor eronate ale subiecților despre ei înșiși și despre lumea înconjurătoare.
8. Dezvoltarea la subiecți a unui sistem clar al identității personale.
Psihoterapia are ca obiectiv major oferirea de suport individului pentru o mai bună adaptare a
acestuia la mediul său de viață, creșterea capacității sale de afirmare și dezvoltare. Această intervenție
presupune reducerea simptomelor dezadaptative și o restructurare profundă a personalității, o
maximizarea a potențialului individului și creșterea capacităților sale de a performa.
Frankl V. (apud Dumitrașcu, H., 2016, p.13) considera că toate sistemele psihoterapiei au indiferent
de orientarea teoretică, elemente comune care stau la baza lor:
1. prezența unei descărcări de natură emoțională;
2. existența raționalizărilor în cadrul interacțiunii pacient – terapeut;
3. vehicularea unor informații noi care sunt transmise pacientului sub forma unor percepte, reguli de
conduită, exemple de viață sau pe care le descoperă pacientul însuși prin intermediul unei înțelegeri de natură
intuitivă (insight);
4. întărirea expectațiilor pacientului ca va obține suport afectiv și ajutor din partea terapeutului;
5. întărirea experiențelor încununate de succes;
6. facilitarea deblocărilor emoționale.
Psihoterapia are aplicabilitate pentru o paletă largă de potențiali beneficiari ce se confruntă cu

crizele existențiale, tulburări din sfera personalității, nevroze, afecțiunile psihosomatice, bolile organice
cronice sau persoane cu tulburări din sfera psihotică, dar aflate în remisiune, sub tratament psihiatric, etc. În
categoria de persoane care nu beneficiază de avantajele psihoterapiei intră persoanele cu deficiență
mintală sau pacienții psihotici, cei care nu pot înțelege sensul interpretărilor realizate de psihoterapeut și
ajunge la descoperirea cauzelor și soluțiilor propriilor probleme. Pentru aceștia se recomandă ergo-terapia
sau alte activități creativ-expresive sau de resocializare.
Relația terapeutică are câteva caracteristici, și anume:

 este o relație umană;
 presupune o influență socială (terapeut - client);
 dinamica ei depinde de abilitățile și deprinderile profesioniste ale consilierului (skills), dar și
de capacitatea responsivă a clientului;
 presupune o pregătire teoretică hotărâtoare a terapeutului (Kurplus, apud Mitrofan I., 2008).
Vorbim de o relație psihologică de tip contractual care poate fi diferită, particularizată, în funcție de
orientarea terapeutului. În literatura de specialitate sunt indicate în acest sens trei tipuri:
• de tip transferențial (în psihanaliză, echivalentă simbolic relației părinte-copil);
• de tip educațional (în terapiile comportamental-cognitive, echivalentă relației profesor/expert-elev);
• de tip creativ, mutual responsabil și reconstructiv (în terapiile umanist-experiențiale și în
dezvoltarea personală experiențială, potențând procesele de „creștere împreună”; este o relație de tip
adult-adult). (Mitrofan, I., 2008).
Calitățile unui bun psihoterapeut
Un bun psihoterapeut are capacitatea de a vedea unicitatea în fiecare client și de a se raporta la

aceasta ca la o persoană cu vulnerabilități și resurse, cu posibilități adaptative și de vindecare atât în relație
cu sine cât și cu cei din jur (familia, la nivel de relații interspersonale și sociale). Terapeutul va privi
întotdeauna clientul în realitatea sa concretă, de resursele sale și capacitățile adaptative, conștient fiind că
soluțiile utile unei persoane pot fi chiar lipsite de eficiență în cazul unui alt individ.
Așa cum au subliniat și alți autori, personalitatea celui care asistă, a psihoterapeutului, este de mare
importanță în procesul psihoterapeutic, aceasta ”reprezintă fără îndoială un factor important în evoluția
relației interpersonale pe care o presupune psihoterapia. Rezultatele favorabile sau nefavorabile ale
psihoterapiei depind în mare măsură de particularitățile personalități psihoterapeutului.” (Dumitrașcu, H.,
2016, p. 16).
Un terapeut competent se ghidează după câteva repere de la care nu face rabat în practica sa:
 Empatia, care presupune ascultarea activă, centrată pe sentimente exprimate sau neexprimate verbal
de client, dar sugerate sau relevate nonverbal.
 Respectul, respectiv menținerea unei atitudini non-evaluative față de client, atenție acordată
clientului, acceptarea sa necondiționată și valorizarea lui ca o persoană demnă de stimă și valoare.
(C. Rogers, 1951, apud Mitrofan, I., 2008).
 Adevărul, adică sinceritatea și onestitatea se referă la poziția față de sine a terapeutului, congruența
între ideile, sentimentele, comportamentul și orientarea sa teoretică. Sinceritatea și deschiderea de
sine sunt „pașaportul” către încrederea clientului. (Mitrofan, I., 2008).
Pietrofesa, Hoffman și Splete (1984, apud Mitrofan, I., 2008) consideră că cele mai semnificative calități
care definesc un consilier sunt:
 Competența, însemnând abilitatea consilierului și terapeutului de a-și accepta propriile limite, de a
se comporta pozitiv cu clienții, de a emite așteptări realiste față de clienți.
 Puterea reprezintă abilitatea consilierului și terapeutului de a influența clientul fără a-l controla pe
acesta.
 Intimitatea se referă la abilitatea psihoterapeutului de stabili o relație sinceră și deschisă, fără teama
respingerii.
La toate acestea adaugă și alte calități necesare, însă care luate în sine nu sunt suficiente pentru exercitarea
profesiei de consilier și de psihoterapeut. Dintre acele atribute necesare exercitării profesiei de psihoterapeut,
alături de cele menționate mai sus, sunt:
 abilitatea de a demonstra nivelul de expertiză (competență),
 atractivitatea (capacitatea de a fi plăcut și de a induce gânduri pozitive despre sine),
 credibilitatea (rezultată din nivelul său de congruență între comportamentul verbal și cel non-verbal
– mimico-pantomimic, gestual, neuro-vegetativ, emoțional).
 personalitate armonioasă
Printre calitățile personale ale terapeutului, în literatura de specialitate se precizează următoarele:

• Are o identitate.
• Trăiește în prezent.
• Își recunoaște și își acceptă propria putere.
• Se respectă și se apreciază.
• Este deschis către schimbare.
• Este capabil să se reinventeze.
• Își expansionează conștiința.
• Are toleranță înaltă la ambiguitate.
• Are toleranță înaltă la ambiguitate.
• Face alegeri care îi modelează viața.
• Este proactiv și nu reactiv.
• Este sincer și onest.
• Își dezvoltă un stil de lucru propriu.
• Are simțul umorului.
• Este capabil să cunoască lumea clientului.
• Își recunoaște propriile greșeli.
• Are un interes sincer pentru bunăstarea celuilalt (Nuță, A., 2004).
În vederea asistării clientului aflat în suferință psihoterapeutul vine cu o serie de metode și tehnici
de lucru pentru a-l ajuta pe acesta să se apropie mai mult de sine, să se înțeleagă și accepte și să își privească
problemele din alte perspective, explorând și implementând noi soluții. Asistarea din partea terapeutului,
vine împreună cu crearea unui spațiu conținător și securizant și cu o atitudine caldă, de acceptare
necondiționată, în care sunt posibile deschiderea din partea clientului, și sunt stimulate încrederea și
motivația acestuia pentru schimbare.
Psihoterapia, care poate fi privită și ca o artă, îl ajută pe client să capete mai mult curaj de a fi în
relație cu sine dar și în lume, de a-și asuma noi responsabilități, de a trăi satisfacția, de a descoperi noi
modalități de a simți, acționa și de a interacționa, de a fi.
Este totuși necesar să menționăm faptul că anumite particularități ce țin de relația psihoterapeut-
client, dar și de abordare și de tehnicile de lucru, diferă semnificativ de la o școală psihoterapeutică la alta
așa cum vom vedea în capitolele ce urmează.
Cine are capacitatea să facă terapie cu altă persoană?

Ce mă face să cred că îl pot consilia pe celălalt?
Care sunt calitățile care mă recomandă pentru această profesie? Ce m-ar putea sabota?
Fac în propria mea viață ceea ce i-aș încuraja pe clienții mei să facă?
Întrebări:
Care sunt atributele necesare exercitării profesiei de psihoterapeut?
Care sunt calitățile personale ale unui bun psihoterapeut?
Care sunt etapele unui proces de consiliere/psihoterapie?
1.3. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare
Răspunsurile sunt cuprinse în conținutul unității 1.
1.4. Lucrare de verificare Nr. 1
Lucrarea de verificare trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
Care sunt caracteristicile relației terapeutice?

Ce sunt calitățile necesare exercitării profesiei de psihoterapeut?
Care sunt etapele procesului psihoterapeutic?
Pentru ce categorie de beneficiari este indicată/contraindicată psihoterapia?
1.5. Bibliografie
 Adler, A. (2011). Practica și Teoria Psihologiei Individuale. București: Trei.

 Dumitrașcu, H. (2016). Introducere în psihoterapie. Suport de curs ID.
 Mitrofan, I, Petre, L. (2013). Artgenograma - Diagnoza și terapia unificatoare transgenerațională.
București: Sper.
 Mitrofan, I. (2004). Terapia unificării. Abordare holistică a dezvoltării și a transformării umane.
București: Sper.
 Mitrofan, I. (2008) (coord.). Psihoterapie - (repere teoretice, metodologice și aplicative). București:
Sper.
 Mitrofan, I., Nuță, A. (2005). Consilierea psihologică: cine, ce și cum?. București: Sper.
 Moreau, A. (2009). Psihoterapie, Metode și tehnici. București: Trei.
 Nuță, A., (2004). Abilități de comunicare. București: Sper.
Unitatea Nr. 2
Etică și conduită în psihoterapie
Cuprins Pagina

2.1. Standardele cu privire la relațiile umane ce trebuie respectate de specialistul în asistarea
celor aflați în suferință.
2.2. Contractul de prestări servicii 23
După ce vor studia această unitate, cursanții vor putea:
1. Să cunoască standardele cu privire la relațiile umane ce trebuie respectate de specialistul în

asistarea celor aflați în suferință.
2. Să identifice principalele capcane în pot cădea terapeuți debutanți sau neexperimentați.
3. Să cunoască principiile fundamentale ale psihoterapiei.
4. Să cunoască care sunt obligațiile și drepturile clientului.
5. Să cunoască care sunt obligațiile și drepturile terapeutului.
2.1. Standardele cu privire la relațiile umane ce trebuie respectate de specialistul în asistarea celor
aflați în suferință.
Întrucât prin intermediul relației terapeutice, clientul poate învăța creșterea și experimenta un nou tip de
relaționare, este important ca în exercitarea rolului de terapeut specialistul în asistarea umanului să
respecte anumite standarde importante cu privire la relațiile umane și să manifeste:
- nivel crescut de competență (dar fără să aplice steril tehnicile și metodele de lucru)
- comportament congruent
- contact autentic
- prezență conținătoare
- autodezvăluire adecvată
- nonitruzivitate
- intimitate adecvată (fără să încalce granițele clientului)
- căldură
- capacitate de a empatiza
- umanitate profundă
- acceptare necondiționată
- deschidere
- loialitate față de propriile valori și totodată respectarea valorilor clientului
- încredere în capacitățile lui dar și în capacitățile de creștere și vindecare ale ființei umane
- stimă de sine bună și un vibe pozitiv în relația cu ceilalți
- interes pentru crearea unui spațiu de lucru securizant, cu o atmosferă prietenoasă, care să
faciliteze deschiderea din partea clientului
- capacitate de însoți clientul, respectându-i ritmul, nevoile și valorile
- capacitatea de a-și recunoaște și asuma propriile limite și greșeli
- integritate morală și responsabilitate profesională
- respect pentru drepturile omului
- comportament nediscriminatoriu
Alte elemente esențiale fiind:
- Evitarea hărțuirii și a abuzului
- Evitarea relației multiple*
- Nonexploatarea
-Informarea cu privire la contractul terapeutic (obiective, drepturi, obligații, limite ale
confidențialității etc.) și asigurarea consimțământului informat al clientului).
* Evitarea relațiilor multiple se face în spiritul respectării principiilor Codului deontologic al profesiei de
psiholog cu drept de liberă practică (Colegiul Psihologilor din România) având ca scop păstrarea
obiectivității, competenței și eficienței activităților desfășurate. Potrivit acestuia o relație se consideră a fi
multiplă și în cazul în care:
a. se exercită cel puțin două roluri profesionale în raporturile cu o persoană
b. exista o relație profesională cu o persoană și cel puțin o altă relație cu o altă persoană dar care este
rudă sau cunoștință apropiată a celei dintâi.
c. există o cunoștință comună și apropiată atât psihologului cât și persoanei care beneficiază de
suportul psihologului.
În ceea ce privește de factorii sau elementele care pot periclita exercitarea rolului de psihoterapeut Corey
G. (1990 apud. Pop, O., 2000) menționează câteva nevoi mai puțin evidente ale terapeuților, dar care pot
avea consecințe majore asupra relației terapeutice:
 nevoia de control și nevoia de putere
 nevoia de a ajuta și de a îngriji
 nevoia de a-i schimba pe ceilalți în sensul propriilor noastre valori
 nevoia de a preda sau de a fi moralizatori
 nevoia de a convinge sau de a sugera
 nevoia de a ne simți adecvați, mai ales când acest fapt facilitează confirmarea competenței
noastre de către clienți
 nevoia de a fi respectat și apreciat.
Formele obișnuite de contratransfer după Corey, G., 1990 (apud Mitrofan, I., 2008) sunt:
 nevoia de a fi plăcut, apreciat, susținut de către pacienți;
 teama că înfruntând clienții aceștia ar putea să plece sau să gândească nefavorabil despre
terapeut;
 sentimentele erotice și comportamentul sexual seductiv din partea terapeutului (în măsura în
care terapeutul devine preocupat de fantasme sexuale sau deliberat orientează atenția
clientului către aceste fantezii orientate spre el);
 reacții extreme îndreptate către anumiți clienți care evocă în terapeut vechi trăiri, de ex. clienți
care sunt percepuți drept materni, paterni, autoritari, judicativi etc.;
 sfătuirea constrângătoare cu asumarea de către consilier a unei poziții de superioritate, în
dorința de a dicta clienților modul în care ei ar trebui să trăiască și deciziile pe care ar trebui
să le ia.
Așa cum menționam și în capitolul anterior, unul dintre cele mai importante instrumente cu care poate
să lucreze un terapeut este el însuși ca persoană. Dimensiunea umană cu care participăm la relația cu clienții
noștri fiind unul dintre cei mai puternici determinanți ai întâlnirii pe care o avem cu clienții și un factor
esențial în schimbarea clientului. ”Una dintre cele mai puternice surse de influențare a clienților într-o
direcție pozitivă este exemplul nostru viu, modul cum suntem împreună cu ceilalți, felul în care dorim și ne
luptăm să trăim la întregul nostru potențial”. Pop, O. (2000, p.256).
Ca practicant al psihoterapiei este eminamente esențial să mă întreb permanent în practica mea ale cui
nevoi se întâlnesc în relația cu acest client, ale mele sau ale lui. Atunci când terapeutul întâlnește anumite
capcane care pot veni din partea clientului sau de la propria persoană, procesul terapeutic este periclitat, iar
relația terapeutică îmbracă formele satisfacerii Ego-ului terapeutului. Astfel Pop, O. (2000) vorbește despre
8 tipologii de terapeuți, aferente capcanelor în care pot cădea:
 Terapeutul “maestru”
 Terapeutul “resursă”
 Terapeutul “motocicletă cu ataș”
 Terapeutul “oglindă”
 Terapeutul “periuță”
 Terapeutul “ladă de gunoi”
 Terapeutul “discreditat”
 Terapeutul “amant”
Terapeutul “maestru” este cel care are nevoie de validarea din partea clientului și care se lasă venerat
de către acesta, în timp ce este privit ca un salvator. În această capcană terapeutul lansează despre sine o
imagine de guru, lipsită de imperfecțiuni, nearătându-i clientului adevărata sa față umană. În traducere,
atitudinea acestui, terapeut ar suna așa: ”Eu, în desăvârșirea mea, sunt cel care știe cel mai bine ce ai nevoie”.
Terapeutul “resursă” este cel care furnizează ”pastile magice” clientului, care devine un soi de resursă
de orice tip pentru client (emoțională, dispozițională, comportamentală, interpretativă) și la care acesta din
urmă apelează ori de câte ori are nevoie, tot ceea ce trebuie să facă este să plătească (pe principiul ”am venit
la tine să mă rezolvi, pentru asta te plătesc”). Acest tip de terapeut nu încurajează clientul să își descopere
propriile resurse, ci mai curând se complace în a fi resursă pentru client ceea ce nu face decât să saboteze
actul terapeutic.
Terapeutul “motocicletă cu ataș” seamănă cu terapeutul ”resursă” prin faptul că ignoră rolul
fundamental al implicării active și al efortului clientului în procesul psihoterapeutic. ”Eu nu știu, nu pot, aleg
să stau în dreapta, condu(-mă) tu”. Acest terapeut alege să facă totul, în timp ce clientul, prin încurajarea
acestei atitudini de non-implicare și anularea efortului personal, își confirmă că nu poate, că nu este capabil
sau că nu este nevoie să facă nimic. Astfel se menține un comportament dezadaptativ, clientul neputând să
învețe căi de adaptare sanogenă la situațiile cu care se confruntă, la viață în general.
Terapeutul “oglindă” este acel terapeut care alege să oglindească doar calitățile, resursele și lucrurile
grozave din interiorul clientului său. Acesta va evita să pună clientul în contact cu lucrurile care nu îi fac
plăcerea acestuia din urmă, probabil din propria teama de a nu fi respins sau de a nu-l supăra pe client. În
acest fel terapia este amânată sau periclitată, autenticitatea rămânând mereu un obiectiv important pe listă,
dar mereu amânat sau neîndeplinit. Valorizarea clientului este importantă, dar importanta este și punerea
acestuia cu lucrurile pe care încearcă să le evite sau să le ocolească. Un astfel de client transmite: ”Atâta
vreme cât ești o oglindă bună, adică mă oglindești așa cum îmi convine mie, vin la tine, altfel mă gândesc
să te schimb cu alt terapeut, cu altă oglindă mai bună decât tine”.
Terapeutul “periuță” seamănă cu cel menționat mai sus, cu terapeutul ”oglindă”, însă acesta are o doză
de implicare și inițiativă mai mare în raport cu clientul, respectiv cu răsfățul acestuia, cu menajarea clientului.
A se pune bine cu clientul, a-i face pe plac, a se face plăcut de client este mai important decât ceea ce se
impune făcut într-un context realmente terapeutic.
Terapeutul “ladă de gunoi” este terapeutul văzut ca un soi de container în care clientul varsă toate
gunoaiele, însă fără să accepte sau să dorească vreun tip de intervenție din partea terapeutului. E ca și cum
terapeutului ar fi un spectator la ceea ce are de relatat clientul. ”Te plătesc să mă asculți, nu mă interesează
ce ai de spus sau interpretările ori tehnicile tale. Ascultă-mă și nu interveni în viața mea pentru că nu e treaba
ta.”
Terapeutul “discreditat”. ”Eu știu mai bine decât tine ce trebuie făcut, tu nu trebuie decât să confirmi
adevărul indubitabil al spuselor mele”. Dacă terapeutul este la început de carieră, neexperimentat sau nesigur
pe competențele sale, poate intra ușor într-o astfel de capcană, mai ales atunci când clientul este o persoană
cu un nivel intelectual crescut. Într-o astfel de situație care poate fi blocantă pentru terapeut, dar și pentru
procesul terapeutic, în loc de a intra în competiție cu clientul, utilă este centrarea pe trăiri, senzații, emoții.
Terapeutul “amant”. Este vorba de terapeutul care poate avea un comportament seductiv în relația cu
clienții săi. “Pe lângă faptul că e terapeut mai este și fermecător, seducător. În prezența lui mă simt bine,
mai ales atunci când îmi zâmbește sau atunci când se apropie de mine și mă înțelege. E fascinant, e cu totul
deosebit…” (Pop, O., 2000).
Pentru a evita toate aceste capcane se impune supervizarea profesională, un proces perpetuu de
autoreflecție și dezvoltare personală alături de formarea profesională continuă. Și, bineînțeles, respectarea și
aplicarea codului etic și deontologic.
Iar pe lângă toate acestea, întrucât terapeutul își desfășoară activitatea profesională în comunitate se
impun respectarea unor standarde de conduită colegială care implică:
 Respect față de ceilalți colegi de breaslă
 Evitarea denigrării
 Responsabilitatea profesională (respectarea conduitei etice etc.)
 Sprijinul colegial
 Concurența neloială.
Care pot fi capcanele în relația terapeutică și tipologiile de psihoterapeuți aferente acestora?
Care sunt standarde importante cu privire la relațiile umane pe care un specialist în asistarea umanului să le
respecte?
Care sunt nevoile mai puțin evidente ale psihoterapeuților dar care pot avea un efect major asupra relației
terapeutice?
2.2. Contractul de prestări servicii
Există câțiva factori importanți care pot influența decizia clientului de a începe și continua relația
terapeutică ori, dimpotrivă, de a renunța la aceasta - Pop, O. (2000):
 scopurile generale ale terapiei și consilierii
 responsabilitatea terapeutului sau consilierului față de client
 responsabilitățile clientului
 limitele confidențialității
 parametrii legali și etici care definesc relația terapeutică
 calificările și background-ul terapeutului
 banii necesari
 serviciile de care clientul poate beneficia
 durata procesului terapeutic
 beneficiile și riscurile demersului terapeutic
 posibilitatea discutării cazului de către terapeut cu alți colegi sau cu supervizori.
Psihoterapia implică un contract între două persoane, terapeutul și clientul, și funcționează după
următoarele principii, care sunt fundamentale:
 Respectarea drepturilor și demnității oricărei persoane, indiferent de naționalitate, etnie, culoare
sau rasă, religie, sex sau orientare sexuală, statut marital, abilități fizice sau intelectuale, vârstă, statut
socioeconomic sau orice altă caracteristică personală, condiție sau statut.
 Responsabilitate profesională și socială, respectiv interes și responsabilitate pentru starea de bine
a oricărui individ, familiei, grupului ori comunității față de care își exercită rolul profesional.
 Integritate profesională, însemnând o activitate onestă și nediscriminatorie, integritate morală în
toate relațiile. (extras din Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.
Colegiul Psihologilor din România).
Psihoterapeutul va încheia cu beneficiarul serviciilor sale un contract de prestări servicii în care se vor
menționa următoarele:
 Obiectul contractului
 Durata și condițiile contractului
 Prețul și modalitățile de plată
 Drepturile și obligațiile AMBELOR PĂRȚI
 Încetarea și modificarea contractului
 Limitele confidențialității
 Urgentarea consimțământului
 Dreptul la opoziție
 Evaluarea/ consilierea psihologică în cazul minorilor
Dintre drepturile și obligațiile celor două părți menționăm:

A. Beneficiarul serviciilor psihologice are următoarele drepturi și obligații:
a) să fie informat cu privire la condițiile prestării serviciilor psihologice ce formează obiectul
prezentului contract;
b) să achite integral prețul serviciilor psihologice ce formează obiectul prezentului contract, indiferent
de rezultatul acestora, numerar, la termenul precizat de către acesta prin prezentul contract;
c) să respecte confidențialitatea și principiile etice ale aplicațiilor practice ale serviciilor și să aibă un
comportament civilizat pe toată perioada prestării serviciilor psihologice.
d) să fie informat cu privire la scopul și natura activității; responsabilitățile mutuale; beneficiile și
riscurile; alternativele; limitele confidențialității serviciilor psihologice, precum și opțiunea de a refuza
sau dreptul de a se retrage oricând de la participarea la serviciile psihologice, fără a suferi vreun
prejudiciu.
e) să își exprime consimțământul în forma scrisă pentru acordarea serviciilor de evaluare/consiliere
psihologică/psihoterapie.
B. Furnizorul serviciilor psihologice are următoarele drepturi și obligații:

a) să i se achite integral prețul serviciilor psihologice, specificat în prezentul contract, prin modalitatea
de plată precizată;
b) să întreprindă toate acțiunile pe care le consideră necesare în realizarea scopului prevăzut în obiectul
contractului;
c) să nu fie constrâns în niciun fel cu privire la modalitatea exercitării profesiei;
d) să respecte confidențialitatea prezentului contract, precum și secretul profesional, potrivit dispozițiilor
art. 9 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, aprobate prin H.G. nr. 788/2005.
e) să informeze beneficiarul serviciilor psihologice cu privire la scopul și natura activității;
responsabilitățile mutuale; beneficiile și riscurile; alternativele; limitele confidențialității serviciilor
psihologice, precum și opțiunea de a refuza sau dreptul de a se retrage oricând de la participarea la
serviciile psihologice, fără a suferi vreun prejudiciu.
f) obligația de a solicita beneficiarului consimțământul în forma scrisă pentru acordarea serviciilor de
evaluare/consiliere psihologică/psihoterapie.
Clienții au tot dreptul să cunoască limitările impuse de normele de confidențialitate înainte de a face
dezvăluiri personale.
Confidențialitatea datelor și informațiilor de care părțile au luat cunoștință în timpul executării
contractului:
- Divulgarea de către psihologi a unor informații care le-au fost încredințate sau de care au luat cunoștință
în virtutea profesiei este interzisă și contravine prevederilor art. VI.2. din Codul Deontologic.
- Dezvăluirea de informații confidențiale către terțe persoane este permisă psihologului numai cu
consimțământul celor vizați ori de o așa manieră încât cei vizați să nu poată fi identificați, potrivit
prevederilor art. VI.4. din Codul Deontologic.
- În cazul în care cu același client lucrează doi psihologi în același timp, aceștia vor colabora pe cât posibil,
fără restricții de confidențialitate, excepție făcând situația în care există o opoziție clară din partea clientului
în acest sens, potrivit art. VI. 5. din Codul Deontologic.
- Potrivit art. VI.5. și art. VI.6. din Codul Deontologic, psihologul poate folosi rezultatele, documentările,
notițele numai într-o formulă care păstrează cu rigurozitate confidențialitatea și anonimatul.
- Pentru efectuarea înregistrărilor audio, video sau pentru luarea de notițe în timpul furnizării serviciilor,
psihologul va obține permisiunea în scris a subiecților implicați.
- Psihologul va colecta numai acele date care sunt relevante pentru serviciul oferit și va lua toate măsurile
pentru a proteja aceste informații.
- Psihologul are datoria să arhiveze în condiții de siguranță datele și informațiile obținute în exercitarea
profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.
- În situația în care solicitantul serviciilor de evaluare psihologică/consiliere psihologică/psihoterapie a fost
diagnosticat cu o boală psihică sau urmează tratament psihiatric, acesta trebuie să prezinte psihologului o
recomandare de la medicul psihiatru privind urmarea de consiliere psihologică. Omiterea comunicării către
psiholog a acestor informații duce la încetarea acordării serviciilor pentru care a fost încheiat contractul.
- Confidențialitatea actului psihologic persistă și după încheierea relațiilor profesionale cu beneficiarul.
Limitele confidențialității
-Potrivit Codului Deontologic al Profesiei de Psiholog cu Drept de Liberă Practică (Art.VI.4.) psihologii pot
împărtăși informațiile confidențiale cu alții numai cu consimțământul celor vizați ori de o așa manieră încât
cei vizați să nu poată fi identificați, excepție făcând situațiile justificate de lege sau în circumstanțe de
iminență sau posibilă vătămare fizică sau crimă.
- Potrivit Codului Deontologic al Profesiei de Psiholog cu Drept de Liberă Practică, în situațiile în care,
potrivit legii, psihologul este obligat să dezvăluie aspecte cuprinse în confidențialitatea actului psihologic,
aceasta nu constituie o abatere.
- În situația în care beneficiarul are intenția de a-și cauza vreo vătămare lui însuși sau altor persoane sau în
situații critice, psihologul își rezervă dreptul de a lua legătura cu persoana de contact desemnată de beneficiar
sau de a lua legătura cu persoanele competente. Limitele confidențialității se opresc la situațiile în care viața
beneficiarului sau a altor persoane este pusă în pericol.
Urgentarea consimțământului
- Potrivit Codului Deontologic al Profesiei de Psiholog cu Drept de Liberă Practică (Art.V.9) înainte de
începerea oricărui tip de serviciu psihologic (evaluare, terapie, consiliere, etc.) psihologii vor obține
consimțământul informat din partea tuturor persoanelor independente sau parțial dependent implicate,
excepție făcând circumstanțele în care există nevoi urgente (de ex. tentative sau acțiuni suicidare). În astfel
de circumstanțe, psihologii vor continua să acționeze, cu asentimentul persoanei, dar vor căuta să obțină cât
se poate de repede consimțământul informat.
- Potrivit Codului Deontologic al Profesiei de Psiholog cu Drept de Liberă Practică (Art. V.11) în cazul în
care, persoana care urmează să beneficieze de un serviciu psihologic este în imposibilitatea de a-și da
consimțământul, se acceptă obținerea acestuia de la o persoană apropiată acesteia care poate să-și apere
interesele în mod legal sau de la o persoană autorizată care, conform legii, este în măsură să o reprezinte.
Dreptul la opoziție
- Potrivit Codului Deontologic al Profesiei de Psiholog cu Drept de Liberă Practică (Art. V.13) cu excepția
cazurilor de forță majoră, de urgență (perturbări ale funcționării psihice, în termenii pericolului iminent,
care necesită intervenție imediată), psihologul acționează respectând dreptul clientului de a refuza sau a
opri prestarea unui serviciu psihologic.
Evaluarea/ consilierea psihologică în cazul minorilor

- Evaluarea / consilierea psihologică a minorilor se realizează la solicitarea tutorelui/reprezentantului legal,
fiind necesar și acordul scris al celuilalt părinte, cu excepția situațiilor de urgență/ de risc Consilierea
psihologică se acordă numai minorilor cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani. Cu excepția situațiilor de urgență/
de risc, în vederea prevenirii abuzului, neglijării, exploatării, a oricăror forme de violență asupra copilului,
evaluarea / consilierea psihologică poate fi acordată numai la solicitarea reprezentantului legal/tutorelui și
pe baza declarației pe propria răspundere, acordul privind consimțământul informat al acestuia privind
necesitatea acordării acestui serviciu.
Prin semnarea unui astfel de contract beneficiarul ia la cunoștință scopurile, durata, procedurile utilizate,
riscurile, beneficiile, limitele confidențialității serviciilor, precum și dreptul de a-și retrage oricând
participarea de la aceste servicii. De asemenea, prin semnarea unui astfel de contract beneficiarul își dă
consimțământul pentru serviciile oferite de psihoterapeut și certifică faptul că a citit, a înțeles și acceptă pe
deplin clauzele din contract.
Temă de reflecție 2.2.
La ce se referă dreptul la opoziție? Imaginați o situație în care nu se aplică dreptul la opoziție.
Care sunt principiile fundamentale ale psihoterapiei?

Care sunt obligațiile și drepturilor clientului?
Care sunt obligațiile și drepturilor terapeutului?
Ce presupune confidențialitatea în psihoterapie?

Care sunt limitele confidențialității?
Cum se realizează consilierea sau psihoterapia în cazul minorilor?
În ce situații se impune urgentarea consimțământului?
2.5. Bibliografie
1. Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică. Colegiul Psihologilor

din România.
2. Pop, O. (2010). Introducere - etică și conduită în psihoterapie IN Orientarea experiențială în
psihoterapie - coord. Mitrofan, I.. București: SPER.
Unitatea Nr. 3
Psihanaliza (Psihoterapiile psihodinamice)
Cuprins Pagina

3.1. Abordarea psihodinamică clasică 30
3.2. Abordările psihodinamice postfreudiene 32
1. Cunoască limbajul și tehnicile specifice psihoterapiilor de tip psihodinamic
2. Să-și însușească variatele tehnici specifice psihanalizei
3. Înțelegerea modului în care se realizează relația dintre analist (psihoterapeut) și

analizat (beneficiar)
3.1. Abordarea psihodinamică clasică
Abordarea psihodinamică clasică îl are ca întemeietor pe Sigmund Freud, și este ”o metodă de

intervenție profundă, asupra personalității umane, ea conducând la o restructurare a edificiului
personalității prin explorarea inconștientului și analiza mecanismelor și exprimărilor sale simbolice.
Constituie matricea teoretică a dezvoltării majorității metodelor de psihoterapie, oferind edificiul
conceptual și posibilitățile de dezvoltare, îmbogățire și restructurare de paradigmă teoretică și metodologică
pe care s-au construit alte metode, atât în cadrul psihanalizei, cât și al unora dintre terapiile umaniste,
experiențiale.” (Mitrofan, I. 2008, p. 83).
Freud introduce trei concepte de bază în psihoterapie, ce stau la baza teoriei sale asupra
„aparatului” psihic: Sinele, Eul și Supraeul.
Sinele și Supraeul intră în zona inconștientului, iar Eul aparține conștiinței. Între conștient și
inconștient se află preconștientul.
Sinele (Id-ul) conține instinctele - ale vieții (libido) și ale morții (thanatos), și funcționează după
principiul plăcerii. Nu este interesat de realitatea externă, scopul său fiind satisfacerea instinctelor (deseori
prin intermediul viselor sau prin intermediul imaginației).
Eul, funcționează după principiul realității și ia naștere ca urmare a influențelor exterioare. Are ca
funcție adaptarea la lumea externă dar și controlarea instinctelor Id-ului. Este un fel de mediator între
realitatea externă, solicitările acesteia și solicitările Sinelui. Când această mediere nu se poate realiza apare
anxietatea, care nerezolvată generează nevroză.
Eul trebuie să țină cont și de Supraeu, care este un al treilea nivel structural ce se structurează în perioada
copilăriei prin influențele mediului în care a crescut persoană (influență maternă, paternă, familia extinsă,
tradiții, etnie, cultură etc. ) și conține Eul ideal și conștiința morală.
Mecanismele de apărare ale Eului:

 Reprimarea este procesul prin care gândurile și dorințele dezagreabile sunt împiedicate să devină
conștiente. Dacă procesul este eliberat și transformat, putem vorbi de sublimare, iar dacă nu, de
reprimare.
 Negarea - constă în negarea existenței unui lucru rău deja întâmplat.
 Raționalizarea – „adaptează ideea cuiva despre realitate la impulsurile și credințele sale” (G.
Allport, p. 166). Ea are de obicei funcția de a realiza apărarea imaginii de sine.
 Proiecția - constă în atribuirea propriilor noastre sentimente, intenții și gânduri altor persoane,
pentru a scăpa de culpabilitate.
 Introiecția - încorporarea în Eul propriu a unor elemente străine acestuia. Multe din normele și
valorile morale sunt învățate de copii, într-o primă fază, prin mecanismul introiecției, inclusiv unele
comportamente specifice rolurilor parentale, care vor „manipula” din umbră structurarea rolurilor
identitare
 Regresia - constă în întoarcerea la modele comportamentale și afective din trecut. Prin regresie se
evită asumarea vârstei adevărate și a responsabilităților inerente acesteia.
 Formațiunea reactivă - o formă de apărare prin care persoana pretinde hotărât exact opusul a ceea
ce simte.
 Sublimarea - procesul prin care impulsurile instinctuale reprimate se exprimă în forme acceptabile
social. De exemplu, o persoană își poate sublima sadismul reprimat devenind chirurg sau măcelar.
 Compensarea. În sens larg, „toate mecanismele de apărare au rol compensator” (Irina Holdevici,
1995, p. 23). În sens restrâns, prin compensare o persoană își maschează anumite deficiențe,
accentuându-și caracteristicile dezirabile. (Mitrofan, I., 2018, p.86-87).
Perspectiva psihanalitică are la bază următoarele principii fundamentale (Hanibal, D., 2016):
1. Ideea ca omul poseda o serie de impulsuri și tendințe instinctive – pulsiuni de natura inconștienta
și preocuparea pentru modul în care aceste impulsuri sunt exprimate/transformate sau refulate.
Refularea se produce pentru a nu permite gândurilor, dorințelor și afectelor penibile să atingă
pragul conștientului.
2. Convingerea ca refularea are la bază tendințele sexuale și ca tulburările psihice au origine
libidinală (psihosexuală) defectuoasă.
3. Ideea ca dezvoltarea psihosexuală defectuoasă își are originea în conflictele și psihotraumele
din copilăria timpurie, mai ales în complexul lui Oedip, care în forma sa clasică se manifestă în
dorință sexuală față de părintele de sex opus.
4. Convingerea în caracterul universal și persistent al complexului lui Oedip, care rămâne activ și
neconștientizat.
5. Ideea ca omul se confruntă cu conflictele dintre pulsiunile biologice -energetice-instinctive,
substitutele acestora, mecanismele de apărare ale ego-ului care încearcă o mediere cu realitatea
externa (eului) în acord cu standardele și principiile morale elaborate de societate (super ego).
6. Psihanaliștii sunt partizanii determinismului potrivit căruia fenomenele psihice și
comportamentale umane nu apar întâmplător, ci sunt determinate strict de evenimente
anterioare, care daca nu sunt conștientizate determină subiectul sa repete mereu aceleași tipuri
de comportamente. (Hanibal, D., 2016, p.26-17).
Tehnicile Psihanalizei
Ținând cont de principiile enunțate mai sus, terapeutul de orientare psihodinamică, are ca sarcină
principală aducerea inconștientului în conștient, a-l ajuta pe client să conștientizeze și să înțeleagă
conținuturile sale pulsionale din zonele profunde ale psihismului. Demersul psihanalist este unul de lungă
durată și are ca scop restructurarea personalității și rezolvarea conflictelor de tip nevrotic, prin catharsis
(descărcare a tensiunii și anxietății prin retrăirea pe plan psihic a experiențelor trecute), analiza conținuturilor
refulărilor, instinctelor și pulsiunilor, insight-uri (descoperiri bruște și intuitive) și înlăturarea rezistențelor
care tind să pericliteze acest proces.
Metoda asociațiilor libere îl implică pe client, așezat pe spate, pe canapea (fără contact vizual cu
terapeutul) care este invitat și încurajat să spună tot ceea ce îi trece prin minte, fără a exista un fir director
sau coerent, lăsând la o parte conveniențele, jena sau dorința de a face o impresie bună. Prin intermediul
asociațiilor libere, care pot fi gânduri, imagini, amintiri, reverii diurne, vise, sentimente diverse etc.,
conținuturile reprimate ale inconștientului ies la suprafață, eliberând persoana de tensiune și de efectele
acestora.
Analiza viselor funcționează conform aceluiași principiu al asociațiilor libere, analiza realizându-
se asupra visului în întregime sau asupra unor detalii semnificative ale visului. Este de precizat faptul că în
această analiză nu se ține cont de simbolism universal al viselor, ci de un dicționar/cod specific personalității
și experienței personale a fiecărui individ în parte. De multe ori analiza unui vis se impune a fi amânată până
când alte detalii semnificative sunt furnizate în cursul altor vise.
Analiza acțiunilor clientului. Comportamentul verbal și nonverbal al clientului, acțiunile sale
(gesturi repetitive, acte ratate, erori de pronunțare a unor cuvinte, o privire anume etc.), pot furniza elemente
importante pentru analiza.
Analiza transferului. Transferul este descris ca o repetiție a unor experiențe trecute ale pacientului,
pe care acesta le transferă asupra psihoterapeutului, este un mecanism prin care raportarea la o anumită
persoană (terapeutul) nu are legătură cu ceea ce este ea în realitate, ci are un caracter irațional și proiectiv.
Cele mai multe dintre reacțiile emoționale ale clientului nu au legătură cu situația prezentă, iar analiza
acestora poate ajută atât la descoperirea unor experiențe din perioada timpurie de viață a clientului,
experiențe care au generat aceste tendințe, cât și la aflarea motivațiilor inconștiente care au stat la baza
comportamentului clientului.
Analiza rezistențelor. Rezistențele, care pot îmbrăca diferite forme (dezacordul cu consilierul,
neîmpărtășirea tuturor gândurilor, întârzieri și absențe de la ședințe, adormirea în timpul ședințelor etc.),
reprezintă orice fapt care interferă cu realizarea procesului terapeutic, cu desfășurarea firească a ședințelor.
Prin aceste rezistențe clientul se ține la adăpost, se apără de contactul cu frica aducerii în conștient a unor
conținuturi inconștiente dureroase sau reprobabile.
Contratransferul. Se pare că nu doar clientul poate transfera asupra terapeutului atitudini, gânduri,
sentimente care au legătură cu o anumită figură importantă din viața sa, dar și acesta poate avea reacții
emoționale la contactul cu clientul sau cu anumite conținuturi/reacții pe care acesta le aduce n terapie. Atunci
când apare contratransferul psihoterapeutul nu mai are o imagine clară a clientului și a problematicilor
acestuia, procesul terapeutic fiind periclitat, de aceea este esențial procesul de analiză personală al
terapeutului înainte de a se implica în munca de asistare a celorlalți, dar și de o ”curățare” (prin autoanaliză)
perpetuă pe tot parcursul exercitării profesiei.
Interpretările. „Interpretarea analitică constă în aceea că terapeutul ordonează materialul

discontinuu produs de client în cursul asociațiilor libere și a analizei viselor, conferindu-i o explicație cu
sens prin prisma conceptelor psihanalitice” (Irina Holdevici, 1996, p. 43, Mitrofan, I., 2018). Interpretarea
are ca scop obținerea insight-ului și nu îmbracă forma unui sfat sau sugestii, nu reprezintă un adevăr
indubitabil, și nici nu este o tentativă de a influența clientul.
3.2. Abordările psihodinamice postfreudiene
Reprezentanții abordărilor psihodinamice postfreudiene, care aduc modificări procesului de consiliere/

psihoterapie, atât la nivel conceptual cât și practic, sunt: Alfred Adler, Carl Gustav Jung, Melanie Klein,
Donald Winnicott, John Bowlby etc.
Carl Gustav Jung, este cunoscut mai ales pentru teoria arhetipurilor și pentru conceptul de
inconștient colectiv, care a redimensionat semnificativ evoluția psihoterapiei, orientând-o către abordarea
umanistă și transpersonală. Jung distinge 3 nivele psihice:
 conștientul (Eul este partea conștientă a persoanei - Persona);
 inconștientul personal (Umbra), ce se compune din conținuturi care au devenit inconștiente, fie
pentru că și-au pierdut intensitatea și au căzut în uitare, fie pentru că li s-a retras conștiența prin așa
numită refulare, și din conținuturi ce sunt de fapt percepții senzoriale care n-au ajuns niciodată în
conștient;
 inconștientul colectiv, care nu este individual, ci general uman, constituie substratul oricărui
psihism individual. El este depozitarul arhetipurilor (elemente universale, imagini primordiale care
au semnificație pentru noi toți).
Cele mai importante arhetipuri sunt:
 Persona (masca socială)
 Anima (imaginea colectivă a femeii în psihicul bărbatului)
 Animus (imaginea colectivă a bărbatului în psihicul femeii)
 Umbra (partea întunecată, neacceptată a psihicului; aceasta poate fi poate fi individuală, dar și
familială și colectivă).
Încercați împreună cu un coleg să utilizați tehnica psihanalitică metoda asociațiilor libere.
Răspunsul va fi dat în spațiul rezervat
Test de autoevaluare 3.2.
Care sunt cele mai importante arhetipuri în viziunea lui Carl Gustav Jung?
Care sunt mecanismele de apărare ale Eului?

Care sunt cele trei instanțe psihice descrise de Sigmund Freud?
Care sunt cele trei instanțe psihice descrise de Carl Gustav Jung?
3.5. Bibliografie
 Dumitrașcu, H. (2016). Introducere în psihoterapie. Suport de curs ID.

 Mitrofan, I. (2008) (coord.). Psihoterapie - (repere teoretice, metodologice și aplicative).
București: Sper.
 Mitrofan, I., Nuță, A. (2005). Consilierea psihologică: cine, ce și cum?. București: Sper.
 Jung, C.G. (2004). Tipuri psihologice. București: Trei.
Unitatea Nr. 4
Psihoterapiile de orientare comportamentală

4.1. Abordarea comportamentală clasică 36
4.2. Alte abordări (abordarea cognitiv-comportamentală, abordarea rațional-emotivă,
consilierea/ psihoterapia centrată pe realitate) 37
1. Însușirea de către studenți a metodelor de orientare comportamentală.
2. Formarea de deprinderi și abilități terapeutice specifice metodelor de orientare

comportamentală.
3. Înțelegerea manierei în care este structurat demersul terapeutic în cadrul

abordărilor comportamentale.
4.1. Abordarea comportamentală clasică
Abordările comportamentale au apărut ca o reacție la psihanaliză. Dacă abordările psihodinamice pun accentul
pe forțele inconștiente, abisale ale psihismului, abordările comportamentale pun accentul pe manifestările
comportamentale ale clientului. Spre deosebire de psihanaliză, unde procesul este centrat pe eliberarea de
simptome prin insight, în abordarea comportamentală obiectivul psihoterapiei este înlocuirea
comportamentelor dezadaptative ale clientului cu unele sanogene, adaptative.
Dezvoltarea personalității este văzută de promotorii psihoterapiei comportamentale ca o rezultantă

a unui proces de învățare, iar psihoterapia în viziunea lor presupune tot un proces de învățare. Este
importantă, ca și în alte abordări terapeutice, motivația clientului pentru schimbarea și modificarea
comportamentului, dar și o atitudine destinsă din partea terapeutului care să faciliteze o relație pozitivă,
ascultarea activă, înțelegerea și acceptarea clientului în unicitatea sa.
Vom prezenta mai jos câteva din tehnicile psihoterapiei comportamentale (Coleman, Bucher,
Carson apud Holdevici, I., 1996; David, D., 2000, apud Mitrofan, I., 2018):
 Tehnica stingerii comportamentelor nedorite - comportamentele dezadaptative sunt identificate
și dacă nu le mai întărim corespunzător, acestea își diminuează frecvența de apariție și urmând a se
stinge. De exemplu. în cazul tulburărilor anxioase se utilizează două căi de stingere a
comportamentelor nedorite, plecându-se de la premisa că anxietatea ca răspuns condiționat la
anumiți stimuli poate fi stinsă prin confruntarea cu situația anxiogenă într-un cadru securizant: în
imaginar, în stare de relaxare - tehnica implozivă, și direct în realitate - tehnica expunerii.
 Tehnica desensibilizării sistematice și-a dovedit eficacitatea într-o sumedenie de situații
(reducerea tracului în cazuri de examinare și stres, tulburări fobice, etc. ) și este o metodă care ajută
clientul să rămână calm în situații anxiogene. Are 3 etape: învățarea relaxării (în primele ședințe
de consiliere); stabilirea ierarhiei stimulilor anxiogeni; procedeul desensibilizării. În timpul
ședințelor care au o durată de circa 30 de minute (cu o frecvență de 2-3 întâlniri pe săptămână),
clientul se află în stare de relaxare iar psihoterapeutul îi descrie acestuia diferite situații; se începe
cu cele neutre din punct de vedere anxiogen și se continuă cu cele cu o încărcătură anxiogenă
semnificativă.
 Tehnica aversivă se referă la înlăturarea modelelor indezirabile de comportament prin sancționarea
acestora (retragerea întăririlor pozitive sau aplicarea de stimuli aversivi). Fiind o metodă invazivă
nu mai este utilizată din considerente etice.
 Metoda modelării presupune învățarea unor modele dezirabile de comportament prin imitarea celor
identificate la alte persoane.
 Tehnica asertivă este indicată persoanelor care au dificultăți în a stabili contacte sociale, pentru a
deprinde abilități de exprimare adecvată a gândurilor și sentimentelor.
 Tehnica contractului – utilizată cu precădere în psihoterapia cuplului, familiei sau în terapia de
grup se referă la o înțelegere scrisă între două sau mai multe persoane prin care se stabilește explicit
modul de relaționare al fiecăruia cu ceilalți, stabilindu-se care este comportamentul fiecărei persoane
și consecințele executării lui.
 Tehnica amorsajului. Aceasta presupune accelerarea unui comportament dorit, creând cadrul și
condițiile în care el apare.
 Tehnica paradoxală, are indicații în anxietatea de performanță, solicitându-i-se clientului să
amplifice frecvența comportamentului său dezadaptativ.
4.2. Alte abordări
Abordarea cognitiv-comportamentală
Aaron T. Beck este cel care a pus bazele abordării cognitiv-comportamentale, abordare care leagă
cogniția persoanei de comportamentul său și care postulează ideea conform căreia pentru a schimba
comportamentul dezadaptativ al unei persoane este necesar să se intervină supra manierei în care aceasta
interpretează situațiile de viață. Problemele persoanei sunt rezultatul gândurilor negative și a convingerilor
disfuncționale, care trebuie identificate și înlocuite cu altele sanogene, realiste și funcționale.
Metodele și tehnicile abordării cognitiv-comportamentale sunt :

 Metode de identificare a gândurilor negative:
- discutarea unei experiențe stresante recente (descrierea senzațiilor, emoțiilor și gândurilor
aferente);
- retrăirea evenimentelor anxiogene în plan imaginativ sau prin joc de rol și analiza trăirilor ce le
însoțesc;
- analiza gândurilor asociate modificărilor de dispoziție din cadrul ședințelor de psihoterapie.
 Metode de modificare a gândurilor negative și comportamentelor aferente:
- explicarea clientului a relației dintre gândire, afect și comportament;
- informarea clienților asupra mecanismelor anxietății;
- distragerea clienților de la gândurile negative, prin implicarea lor în diverse activități;
- programarea activităților;
- explicarea clienților a unor principii de planificarea riguroasă a timpului;
- verificarea veridicității gândurilor negative automat asociate unor situații. (Mitrofan, I., 2018,
p.164).
Abordarea rațional-emotivă
Albert Ellis este inițiatorul acestei abordări terapeutice, care consideră că ideile și convingerile
iraționale sun consecința felului de a gândi.
Maniera în care oamenii gândesc, referindu-se în mod special la prejudecăți, superstiții și alte idei
preluate din generație în generație cu titlu de absolutisme. înțelepciune este producătoare de probleme.
Paradigma ABC (A. un eveniment care i se întâmplă persoanei; B. gândurile iraționale asociate
faptului trăit; C. emoțiile născute de ceea ce gândește persoana, este specifică abordării rațional-emotive
și descrie practic procesul prin care iau naștere problemele.
Procesul de consiliere, activ, directiv și de scurtă durată, prin care clientul va fi ajutat să renunțe
la gândirea de tip irațional, este unul ce se va focaliza asupra gândurilor clientului și nu asupra emoțiilor
acestuia.
Metodele specifice abordării rațional-emotivă sunt:

 studierea unor materiale pentru a învăța maniera în care oamenii își creează singuri probleme prin
intermediul gândirii;
 temele pentru acasă (de ex. să facă liste cu gândurile negative etc.);
 identificarea situațiilor stresante și analiza gândurilor și emoțiilor aferente – un rol semnificativ
avându-l evaluarea veridicității gândurilor rezultante din situația respectivă;
 realizarea unor sarcini cu caracter imploziv de 10-20 de ori pe zi, atât în plan real, cât și imaginar
(de ex. cuiva cu frică de lift i se cere să meargă cu liftul de multe ori pe parcursul unei zile);
 sprijinirea clientului în a putea diferenția stările afective raționale (frică, tristețe, frustrare,
nemulțumire etc.) și cele iraționale (panică, depresie etc.);
 umorul ca modalitate de întrerupere a convingerilor iraționale;
 jocul de rol;
 imageria: încurajarea clienților de a-și imagina răspunsuri pozitive pentru situațiile stresante cu care
se confruntă (Mitrofan, I., 2018, p.165).
Consilierea/ psihoterapia centrată pe realitate

William Glasser a pus bazele acestei abordări ce are la bază teoria alegerii, respectiv faptul că individul
deține un control mai mare asupra vieții lui decât își imaginează. Glasser este de părere ca indiferent de ceea ce face
și de contextul în care ne aflăm, noi suntem cei care alegem atât ce ceea ce facem cât și ceea ce simțim, că motivația
faptelor și alegerilor noastre sălășluiește în interiorul nostru.
Această este centrată pe dialogul sincer, deschis și adecvat situației având ca principii următoarele:
- în cele mai multe dintre cazuri, la baza problemelor este o relație umană nesatisfăcătoare;
- procesul intervenției este centrat pe prezentul clientului, nu pe trecutul său („trecutul s-a dus,
clientul nu mai poate schimba nimic în trecut, tot ceea ce poate face acum este să-și clădească un prezent
mult mai eficient” - W. Glasser, 2000, p. 131, apud Mitrofan, I., 2018, p.166);
- psihoterapia centrată pe realitate pune clientul în contact cu ceea ce alege el să facă în prezent și
nu încurajează lamentările;
- accentul este pus pe responsabilitatea persoanei în raport cu ceea ce experimentează și i se
întâmplă;
- terapeutul are rolul de a-l însoți pe client în procesul de identificare și planificare a unui
comportament responsabil. (Mitrofan, I., 2018, p.166).
Descrieți principalele metode de orientare comportamentală?
Imaginați un caz de fobie socială, iar în lucrul cu acest client utilizați tehnica desensibilizarii sistematice.
Descrieți maniera în care aplicați tehnica.
Răspunsul va fi dat în spațiul rezervat.
4.3.Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare

Care sunt tehnicile psihoterapiei comportamentale clasice?

Care sunt obiectivele și specificul demersului terapeutic în metoda cognitiv-comportamentală?
Care sunt metodele și tehnicile abordării cognitiv-comportamentale?
Care sunt premisele și specificul metodei rațional-emotive?
Care sunt principiile de lucru în consilierea și terapia centrată pe realitate?
4.5. Bibliografie:
 Dumitrașcu, H. (2016). Introducere în psihoterapie. Suport de curs ID.

 Holdevici, I. (1996). Tehnici de psihoterapie. București: All.
 Mitrofan, I. (2008) (coord.). Psihoterapie - (repere teoretice, metodologice și aplicative).
București: Sper.
Unitatea Nr. 5
Abordările experiențiale
Cuprins Pagina

5.1. Abordările experiențiale (abordarea existențială, psihoterapia centrată pe persoană,
terapia gestalt, analiza tranzacțională, psihodrama) 41
5.2. Metoda P.E.U. (Psihoterapia Experiențială a Unificării) 45
1. Cunoască diferențele și asemănările dintre psihoterapie, consiliere și

dezvoltare personală.
2. Identifice maniera în care modelele terapeutice pot fi adaptate și utilizate în

activitatea de consiliere în asistenta socială.
3. Înțeleagă modalitatea concretă și importanța pe care o reprezintă construirea

relației terapeutice dintre beneficiari și psihoterapeut.
4. Înțeleagă modul în care alianța psihoterapeutică influențează modalitatea

concretă de realizare a demersului psihoterapeutic.
5.1. Abordările experiențiale
Abordarea existențială
Abordarea existențială, este profund umanistă, punând în centrul său omul ce are, potrivit
reprezentanților acestui curent, capacitatea și libertatea de a-și construi propriul destin. Printre
existențialiști se numără: Ludwig Biswanger, Rollo May, Medard Boss Eugene Minkowski, Victor Frankl ș.a.
Pentru existențialiștii sunt importante următoarele principii:
 Capacitatea omului de a fi conștient și de a lua decizii.
 Libertatea și responsabilitatea
 Străduința pentru construirea identității și a relațiilor cu alții.
 Căutarea înțelesului vieții.
 Anxietatea, ca o condiție a vieții.
 Confruntarea cu moartea (Mitrofan, I., 2018).
În cadrul acestui curent se acordă o mai mică semnificație tehnicilor, și o mai mare însemnătate
relației psihoterapeut-client, bazată pe încredere, respect și înțelegere. Plecând de la postulatul lui Victor
Frankl (1963), acela că „fiecare individ trebuie să-și descopere înțelesul propriei vieți”, existențialiștii găsesc
o latură benefică în fenomene considerate negative până atunci (anxietatea, moartea, pierderea, suferința
etc.). Chiar una dintre tehnicile consacrate în abordarea existențială este experimentarea imaginativă a
propriei morți (cerându-i-se clientului să își imagineze că a murit și că participă la propria înmormântare,
și să descrie ce-ar spune cei prezenți despre sine).
Alte tehnici utilizate sunt: tehnica fanteziei dirijate; tehnici dramatice; fantezia și reveria;
relaxarea și reveria; relaxarea musculară, pentru conștientizarea senzațiilor corporale; tehnici de
concentrare a atenției; tehnici de relaxare; tehnici de educare a voinței; analiza viselor.
Rolul terapeutului este de a-l ajuta pe client să își caute și clarifice sensul și direcția propriei vieți,
să găsească curajul de a fi în contact cu interioritatea sa (incluzând experiența singurătății), curajul de a fi;
să-și descopere propriile valori, altele decât cele introiectate de la alții, să dezvolte o relație bună cu sine,
apoi cu ceilalți, etc.
Abordarea nondirectivă sau consilierea centrată pe persoană
Această metodă dezvoltată de Carl Rogers are la bază concepția potrivit căreia ființa umană are o
capacitate înnăscută de autoactualizare. Astfel, dacă persoană poate ajunge la împlinire dacă această
capacitate nu este frânată de factori perturbatori. Dacă pentru existențialiști un anumit nivel de anxietate
poate juca un rol de imbold sau declanșator al schimbării, pentru Rogers anxietatea are rol blocant, frenator
al unei dezvoltări armonioase.
Relația psihoterapeut – client este una bazată pe acceptare necondiționată a clientului, înțelegere,
empatie, încredere, căldură, respect.
Maniera în care persoana percepe realitatea este un factor esențial în dezvoltarea sa, iar în terapia centrată
pe persoană accentul este pus pe nevoile de dezvoltare ale clientului, pe întărirea Eului, lipsind direcțiile și
interpretările terapeutului, care consideră că persoana are capacitatea de a se ”direcționa” singură. De altfel
responsabilitatea pentru schimbare și evoluție îi este atribuită în cea mai mare măsură clientului.
Tehnici și proceduri de lucru:

 Ascultarea reflectivă (activă)
 Amplificarea – utilizată pentru a scoate în evidență un aspect important al situației.
 Tehnicile de deschidere – (utilizarea expresiilor „și”, „deci tu”, „așadar”).
 Focalizarea dialogului în prezent prin întrebări de genul: „Ce simți acum?”, „Ce crezi/ simți în
legătură ca asta?”( Mitrofan, I., 2018).
Psihoterapia gestalt
Psihoterapia gestalt, al cărei întemeietor este Frederick S. Perls, este o abordare holistă în cadrul
căreia procesul terapeutic este centrat ”aici și acum”, trecutul fiind adus în prezent, nefiind interpretat,
ci reconstituit și retrăit pentru a fi vindecat. Creativitatea este profund valorificată în această abordare
centrată pe integrarea polarităților.
Scopurile procesului de psihoterapie gestalt (Zinker, 1978, apud Mitrofan, I., 2018) sunt:
 creșterea conștiinței de sine;
 asumarea graduală a propriilor experiențe și rezolvarea afacerilor „neîncheiate” din trecut;
 dezvoltarea abilităților și valorilor care să satisfacă propriile nevoi fără a le viola drepturile
altora;
 asumarea responsabilității pentru propriile acțiuni;
 mutarea suportului personal din exterior în interior;
 a deveni mai apt să ceri ajutor și să oferi ajutor.
Tehnicile și procedurile sunt văzute mai degrabă ca tehnici de focalizare (prin întrebări de tipul: „Ce
simți tu acum?”, „De ce anume îți amintește asta?”, „Ce se întâmplă în corpul tău acum?”), rolul lor fiind
acela de a centra atenția clientului asupra sa (senzații, gânduri, sentimente, convingeri, valori etc.):
1. Tehnici de conștientizare corporală
2. Tehnici de conștientizare afectivă și relațională. (de ex. Tehnica scaunului gol)
3. Tehnici de conștientizare și restructurare cognitivă (de ex. Tehnica fanteziei ghidate,
Tehnica metapozițiilor).
Abordarea tranzacțională
Această abordare a fost dezvoltată de Eric Berne și include atât o teorie asupra dezvoltării
personalității cât și un sistem de psihoterapie.
Psihoterapia poate fi individuală sau de grup, iar aceasta are următoarele obiective:
 modificarea scenariilor de viață;
 evidențierea și întreruperea jocurilor psihologice;
Procedeele de lucru sunt:

 regresia de vârstă - pentru înțelegerea Eului de Copil al clientului;
 analiza jocurilor psihologice - se decodifică mesajele ascunse din cadrul relaționărilor cu alte
persoane;
 jocul de rol;
 realizarea unor activități care să dezvolte caracteristicile stadiilor Eului slab dezvoltat.
(Buzducea, D., 1997).
Potrivit analizei tranzacționale, în fiecare individ există 3 Stări ale Eului, fiecare dintre acestea
având o modalitate distinctă de a gândi, simți și acționa, astfel:
Stadiul Eului Copil: este structurat în funcție de patternurile din copilărie și este divizat în Copil
Liber (caracterizat prin spontaneitate, libertate, curiozitate, creativitate.) și Copil Adaptat (caracterizat prin
conformism și complezență).
Stadiul Eului Adult reprezintă o instanță obiectivă, logică, realistă.
Stadiul Eului Părinte implică introiectarea normelor, regulilor morale, atitudinilor și credințelor de
la proprii părinți sau de la alte figuri parentale. Este divizat în Părinte Critic (criticism, autoritate) și Părinte
Afectuos, Hrănitor (grijă, iubire, empatie).
Dacă în cazul personalităților normale stările Eului sunt distincte și armonios dezvoltate, la cele cu
tulburări apare un amestec al stadiilor Eului și funcționări defectuoase. (Mitrofan, I., 2008).
Scenariul de viață se referă la maniera în care persoana structurează realitatea atribuindu-și roluri
sieși dar și celorlalți cu care interacționează în baza experiențelor timpurii de viață, cu figurile parentale. Th.
Harris apud Buzducea, D. (1997, p. 149), descrie 4 scenarii existențiale:
 Eu sunt O.K. - Tu ești O. K. (un scenariu de viață sanogen, întâlnit la oamenii cu un istoric de viață
ok, cu o copilărie normală, fericită).
 Eu sunt O. K. - Tu nu ești O.K. (scenariu paranoid, plin de interpretativitate, întâlnit la oamenii cu
o copilărie marcată de indiferență, sarcasm și ironie).
 Eu nu sunt O. K. - Tu ești O. K. (un scenariu „depresiv” de viață, pe care îl întâlnim la persoanele
a căror nevoi fundamentale au fost neglijate în copilărie).
 Eu nu sunt O.K. - Tu nu ești O.K. (scenariu de inutilitate, întâlnit la cei care au suferit abuzuri,
tratați cu brutalitate).
Jocurile psihologice sunt mecanisme defensive construite pe baza experiențelor din copilăria
timpurie când s-a apelat la acestea pentru a obține recunoașterea. Acestea alături de cele 3 roluri (persecutor,
victimă, salvator) care sunt interșanjabile, stau la baza apariției disfuncțiilor în comunicare și relaționare.
Oamenii joacă întotdeauna unul dintre cele trei roluri:

 rolul de persecutor: ceilalți nu sunt O.K., deci nu îi valorizez;
 rolul de salvator: ceilalți nu sunt O.K., deci le ofer sprijin;
 rolul de victimă: eu nu sunt O.K., deci sunt un înfrânt.
Scopul analizei tranzacționale este conștientizarea jocurilor și înlocuirea lor cu o comunicare autentică și o
relaționare sanogenă.
Psihodrama clasică
Jacob Levi Moreno, înțelegând valențele terapeutice ale teatrului este întemeietorul acestui ”model
de psihoterapie de grup în care, cu ajutorul jocului de rol, sunt explorate atât conținuturile vieții psihice, cât
și comportamentul persoanei în diferite situații problematice”. (Mitrofan. I., p. 124).
Promovând spontaneitatea și autenticitatea întâlnirii și interacțiunii dintre oameni, psihodrama se
bazează pe „jocul scenic, prin care individul interpretează diverse roluri sociale, reale sau imaginare, ceea
ce permite exprimarea liberă și spontană a cauzelor care au dus la dereglarea lui psihică și socială” (P. Golu,
1974, p. 366 apud Mitrofan, I, 2018, p.124).
Există două concepte cheie ale psihodramei care o individualizează pe aceasta de celelalte abordări
de grup: spontaneitatea și întâlnirea.
Tehnicile psihodramatice sunt:

 inversiunea de rol - o persoană joacă rolul unei alteia cu care de regulă are interacțiuni în viața de
zi cu zi;
 dublul – definește o persoană care se identifică cu protagonistul și exprimă ceea ce acesta nu
reușește;
 oglinda - protagonistul privește o scenă în care el este „jucat” de un Alter Ego; privindu-se în
„oglindă”, el poate descoperi aspecte necunoscute despre sine. (Mitrofan, I, 2018, p.125).
O ședința de psihodramă are trei momente (încălzirea; reprezentarea scenică; discuția finală) iar
rolurile sunt:
 protagonistul (cel care își explorează interioritatea prin intermediului jocului de rol, al Eurilor
auxiliare și al terapeutului)
 Eul auxiliar (cel ales de protagonist pentru a juca un rol în reprezentația scenică)
 conducătorul grupului (terapeutul)
 auditoriul (ceilalți membri ai grupului care nu sunt implicați direct).
Prin intermediul jocului dramatic clienții au șansa de a-și exprima conflictele interpersonale, de a-și
cunoaște interioritatea, dar și de a achiziționa noi abilități și deprinderi de relaționare sau funcționare în
relația cu sine și cu ceilalți, de a dezvolta noi comportamente sanogene. Acesta se poate utiliza ca sistem de
sine stătător sau combinat cu alte tehnici și metode de psihoterapie, atât în psihoterapia individuală, cât și
în cea de grup.
Care sunt diferențele și asemănările între abordarea existențială, psihoterapia centrată pe persoană, terapia
gestalt, psihodramă și analiza tranzacțională?
Care sunt tehnicile psihodramatice, momentele unei ședințe de psihodramă și rolurile aferente?
5.2. Metoda P.E.U. (Psihoterapia Experiențială a Unificării)
T.U. - Terapia Unificării este o metodă de psihoterapie, consiliere și dezvoltare personală

experiențială în grup și individuală ce presupune o abordare umanistă și a fost creată de profesor dr. Iolanda
Mitrofan și dezvoltată în spațiul cultural românesc de către autoarea metodei și colaboratorii acesteia. PEU
presupune o abordare holistă, „simultaneitatea demersului diagnostic și terapeutic, participare atentă,
conștientă și înalt personalizată a clienților, prin intermediul «pretextelor», exercițiilor exploratorii și
situațiilor proiective provocatoare” (Mitrofan I., 2004, p. 32, apud Dumitrache, S.D., 2011b, 2015).
”T.U. adaptează, dezvoltă, redimensionează și diversifică tehnic și metodologic terapia gestalt,
îmbogățind-o cu o dimensiune meditativ-creativă specifică, spirituală și transpersonală” (Mitrofan, I.
2018, p.118). Potrivit autoarei metodei, obiectivele terapiei unificării sunt restructurarea creatoare a
personalității, maturizarea spirituală, optimizarea expresiei și eficienței personale adaptative, conștiința de
sine extinsă care, prin integrarea polarităților, permite evoluția creatoare a individului (Mitrofan, I., 2004).
La baza teoriei și metodei PEU stă modelul triaxial (Mitrofan, 2004, p.24), respectiv principalele
repere ce configurează „profilul” dinamic, al devenirii ființei umane, în fiecare clipă:
1. Axa Rolurilor Identitare
2. Axa Timpului
3. Axa Conștientizării
Axa Rolurilor Identitare sau a tranziției de la Ego la Sine care asigură funcția de conservare și
unificare interioară, echilibrantă a ființei umane, pe orizontală și în adâncime, în dinamica profundă a Eu-
lui. Această axă ”modelează, structurează și dinamizează roluri fundamentale asumate in manifestarea și
maturizarea ca persoane bio-psiho-sociale în procesul de supraviețuire și adaptare creativă la mediul fizic
și psihosocial – roluri de gen, marital-parteneriale, parental-filiale, familiale (poziții în fratrie, bunici,
unchi/mătuși, veri, nepoți și alte poziții psihogenealogice), roluri profesionale, civice, comunitare)”.
(Mitrofan, I, Petre, L., 2013, p.109).
Axa Timpului care asigură funcția de dezvoltare și reperizează planul și procesul „desfășurării” ei,
spiralate, ciclice, pe diagonală; Aceasta ”asigură funcția de dezvoltare și transmisie pe cale conștientă și
inconștientă a direcțiilor, patternurilor și prescripțiilor experiențiale-familiale, educaționale, culturale,
spiritual-religioase, ideologice. Axa timpului (trecut, prezent, viitor) reperizează planul și procesul derulării
acestei funcții – spirala dezvoltării umane, ciclice (scenarii, descenarizări, rescenarizări în dinamica
evolutivă a sistemului relațiilor cu sine, cu ceilalți și cu mediul de apartenență). Validează și invalidează,
achizițiile bio-psiho-comportamentale și transformările evolutive în plan cognitiv, emoțional, atitudinal-
comportamental și adaptativ.” (Mitrofan, I, Petre, L., 2013, p.109-110).
Axa Conștientizării asigură funcția transformatoare și procesul de „re-înfășurarea” experiențială,
pe verticală și în adâncime, ce stă la baza extinderii, aprofundării și modificării calitative a cunoașterii în
general și a celei de sine și de altul, în special, pe direcția evoluției și integrării spirituale. Conform Mitrofan,
I, Petre, L. (2013, p.110) ”Axa conștientizării operează modificări și salturi calitative fundamentale în
procesul evolutiv prin experimentare, extindere, transfigurare, reflecție sistematică și meditație, gândire
critică și manifestare creatoare, dezvoltare morală și spirituală. Toate aceste ”instrumente ale schimbării”
modifică permanent și rafinează calitativ cunoașterea în general și cunoașterea de sine și de altul, în
special, stimulând evoluția ființei umane și maturizarea ei psihospirituală și comportamentală”.
Abordarea de lucru în terapia unificării este prin esență creativă, lucru care îi conferă nu doar
unicitate metodei, ci scutește de orice risc intervenția, garantând eficiența demersului terapeutic: „Modul
simbolic în care creăm, păstrăm și ne reactualizăm experiențele este unic pentru fiecare, ca o marcă
personală sau un cifru secret al ființei, întâlnindu-ne cu ceilalți doar la nivelul miturilor și simbolurilor
arhetipale. Sensurile și semnificațiile pe care le acordăm, le proiectăm sau le descoperim în
experiențele de viață pe care le parcurgem se află sub semnul unicității și al variabilității infinite, așa
că a căuta cu tot dinadinsul simboluri falice sau de alt tip, atât de uzuale în «arheologia psihologică»,
constituie, din start, un demers sortit eșecului în planul cunoașterii persoanei, pentru simplul motiv
că numai ea (Persoana) are acces la propriile-i simboluri, având în vedere că tot ea și le creează”
(Mitrofan, 2004, p. 21).
Ținând cont de unicitatea individului, în terapia unificării sunt respectate sensurile pe care ființa
umană le conferă experiențelor sale personale, întâmplărilor sau evenimentelor la care acesta participă. De
aceea, se vorbește despre „lectura-simbolică” (Mitrofan. I., 2004) a situațiilor, întâmplărilor și
evenimentelor pe care le traversează acesta, „lectură” care este definitorie pentru elementul-cheie din terapia
unificării, și anume re-semnificarea.
Procesul deblocării resurselor personale, care este un element catalizator al înfloririi și evoluției
individului, are loc prin însuși actul lecturii simbolice.
O explicație în acest sens găsim și la autoarea Răban-Motounu, N. (2014): „La un moment dat,
simbolistica personală se împletește cu cea general umană și, în acest mod, permite accesul la resursele
inconștiente, blocate sau încă nedescoperite. Tocmai lectura simbolică realizată de către persoană îi
facilitează accesul la noile sensuri ale evenimentelor, permițând reconvertirea acestora din experiențe
blocante în experiențe evolutive. Toate transformările se realizează într-o relație de acceptare
necondiționată, autentică, menită să stimuleze deschiderea către sine și către ceilalți” (op.cit., p. 10).
Ascultarea activă, acceptarea necondiționată a clientului care să faciliteze deschiderea acestuia,
empatie din partea terapeutului, respectarea clientului și a ritmului său, a travaliului său personal sunt
elemente definitorii ale metodei P.E.U. Acest mod de a asista psihologic și psihoterapeutic un client implică
„explorare, înțelegere și re-semnificare de Sine” (op.cit., p. 11).
Elementul esențial în terapia experiențial-unificatoare este activarea stării de martor. Starea de

martor este condiția esențială pentru descoperirea resurselor personale și activarea potențialului de vindecare
și dezvoltare, astfel încât individul să se descopere și să se accepte pe sine, dar și pe ceilalți, fără să încerce
să îi schimbe. Starea de martor este cheia către un Sine evoluat, matur, și către o perspectivă clară și sănătoasă
asupra lucrurilor și a vieții. Altfel spus, „a fi un participant total la propria viață și, în același timp, un martor
imparțial al ei, sunt (…) invitații la transformare continuă, evoluție și devenire spirituală mai degrabă decât
încercări dramatice de a-i îmbunătăți pe oameni sau de a-i adapta la minunata nevroză a epocii lor (Mitrofan,
I., Nuță, A., 1999, p. 21).
Starea de martor este o stare de conștiință sporită, de contact total cu natura ta cea mai intimă,
de conștientizare a propriilor gânduri și trăiri (acțiuni chiar) în momentul prezent, aici și acum.
Această stare de conștiință sporită, de mindfulness, este stimulată și provocată la beneficiarii serviciilor
psihologice de tip experiențial-unificator atât prin intermediul tehnicilor gestaltiste (tehnica metapozițiilor,
jocul de rol), dar și prin intermediul meditației creative.
Elemente definitorii și instrumente ale terapiei experiențial-unificatoare (T.U.)

În consilierea și psihoterapia experiențială a unificării o serie de tehnici folosite ca mijloace
provocative, meditative, transconștiente, mijloace elaborate de către autoarea metodei, Iolanda Mitrofan.
Aceste instrumente și tehnici de lucru invită la creativitate atât terapeutul, dar provoacă și antrenează și
creativitatea celui pe care acesta îl asistă. Gâtej, E. (2013) amintește următoarele tehnici: „Tehnica Zidul”,
„Tehnica Cubul”, „Tehnica Peștera”. Alte tehnici, ca „scaunul gol” sau „metapoziițiile”, ajută persoana să
experimenteze în cadru securizant, „aici și acum”, perspectiva celuilalt, a unei persoane semnificative pentru
el sau a uneia cu care se află în conflict, contribuie la identificarea proiecțiilor pe care le face asupra altora
și la schimbarea perspectivei: „În cadrul psihoterapiei individuale, conflictul contrariilor este descoperit și
în conflictul cu persoane semnificative. Integrarea presupune realizarea travaliului de separare sau de iertare.
Prefigurat de integrarea simbolică a contrariilor, polarităților, prin acțiunea creativă, conflictul cu persoane
semnificative este actualizat în cadrul terapeutic securizant. Prin intermediul tehnicii scaunului gol sau
metapozițiilor, persoana experimentează și perspectiva celuilalt implicat în conflict (din punct de vedere
cognitiv, afectiv, perceptiv) și evoluează către sursa conflictului: nevoile contrare nesatisfăcute. Ea reunește
creativ în sine părțile aflate în conflict pentru ca, apoi, conform potențialului inconștient, prin iertarea
simbolică a celuilalt, să integreze contrariile implicate, realizând un salt în dezvoltare. Energia astfel
eliberată poate fi folosită în acțiuni concrete menite să crească nivelul calității vieții, dar permite și executarea
unor activități capabile să satisfacă nevoile aflate inițial în conflict” (Răban-Motounu, N., 2014, p. 14).
T.U. presupune Conștientizarea Umbrei, care este o primă parte a procesului terapeutic ce implică
înțelegerea acelei laturi a personalității respinse, negate (umbra personală), și Integrarea polarităților.
În dramaterapia unificatoare, „instrumentele pretextuale” de lucru sunt (Mitrofan, I., 2004):

 jocul de rol sau improvizația dramatică. Acesta constă în construirea și experimentarea unor
roluri liber alese și asumate în cadrul unui scenariu pe care terapeutul îl propune, fiecare participant putându-
l personaliza și îmbogăți.
 meditația creativă. Meditația creativă este „o formă aparte de meditație. Ea poate fi definită mai
degrabă ca o stare psihică terapeutică, în care subiectul, focalizându-și pe Sine atenția interioară, starea de
martor, intră în contact cu propriile sale stări și trăiri, observând, creând și activând propriul flux
informațional de senzații, percepții, emoții, trăiri, imagini gânduri și acțiuni. Acesta nu este deconectat de la
sistemul său psihic ca în alte forme de meditație, ci, dimpotrivă, devine parte activă în cadrul procesării
informației psihice” (Dumitrache, S.D., Gâtej, E.R., 2011, p. 51). Așa cum afirmă și autoarea metodei,
„parcurgând calea conștientizării, integrării și a acțiunii simbolice, subiectul devine mai conștient de
realitatea sa internă, pe care, acum, cunoscând-o, o poate ajusta astfel încât să se simtă confortabil cu sine”
(Mitrofan, I., 2008, apud Dumitrache, S.D., Gâtej, E.R., 2011, p. 51)”.
Meditația creativă dinamică ce „reface, prin intermediul valențelor transformative ale limbajelor
creative de tip simbolic, contactul conștient dintre Eu și Sine, dintre conștient, inconștient și transconștient.
Meditația creatoare dinamică asigură un acces mai facil și mai autentic la experiențele asumate, dar și la
partea de Umbră, clienții fiind ghidați în păstrarea rolului de observatori înalt conștienți, de martori
interiori ai propriilor experiențe derulate spontan” (Mitrofan. I., Petre, L. 2013, p. 193).
Dumitrache, S.D., Gâtej, E.R. (2011) au realizat o cercetare pe un grup de 75 de studenți în anul 1
la facultatea de psihologie (fete și băieți cu vârsta cuprinsă între 19 și 35 de ani), cu scopul identificării
efectelor meditației creative unificatoare și ale muzicii ambiental-depresive asupra nivelului de agresivitate,
funcționării fiziologice, kinestezice și cognitive. Rezultatele studiului au indicat faptul că meditația creativă
unificatoare corelează cu un nivel crescut al performanțelor cognitiv-kinestezice, cu un nivel scăzut al
agresivității, cu un puls și o tensiune arterială scăzute, iar cercetarea evidențiază importanța utilizării
meditației creative unificatoare în dezvoltarea unor programe de dezvoltare personală, consiliere sau
psihoterapie.
 autoexplorarea (analiza) ghidată terapeutic în scop de conștientizare a trăirilor, percepțiilor,

reprezentărilor, gândurilor și acțiunilor spontane și mai cu seamă a conexiunilor între acestea și alte
experiențe semnificative din inconștientul personal, familial sau colectiv, codificate simbolic, aduse la
suprafață și proiectate prin jocul de rol.
Astfel, „experiențele inițial problematice se transformă în porți de acces către profunzimile ființei,
conectându-le cu datele incomplet procesate ale situaților mai mult sau mai puțin dificile experimentate în
trecut sau prezent, dar și anticipate” (Răban-Motounu, N., 2014, p. 17).
 restructurarea și auto-transformarea se referă la integrarea și resemnificarea experiențelor
blocate sau reprimate, și, totodată, la „schimbarea scenariului de viață” (Mitrofan, I., 2004, p. 89).
În ceea ce privește etapele procesului terapeutic, autoarea metodei descrie patru etape de acțiune,
și anume:
 Identificarea hărții personale interne;
 Conectarea și analiza nivelului de consonanță, respectiv disonanță a „hărții interne” cu
configurația sau „harta manifestărilor externe”;
 Externalizarea sau reconstituirea simbolică, prin scenarizare metaforică și dramatizare a
experiențelor interne conștientizate;
 Autotransformarea creatoare (op.cit., p. 78).
Primul pas corespunde identificării manierei în care subiectul a asimilat experiențele personale atât
la nivel corporal, cât și la nivel verbal. Cel de-al doilea pas „permite decriptarea și conștientizarea
incongruențelor emoționale și cognitive manifestate prin disociere ale comportamentului verbal și expresiv”
(op.cit., p. 78). În cea de a treia etapă, se realizează explorarea, analiza și resemnificarea scenariului personal
al clientului, pentru ca, în cea a patra etapă, individul să se poată conecta realmente la nevoile sale și iniția
acțiuni noi menite să îi asigure dezvoltarea și transformarea unificatoare. Nevoile sunt conștientizate, iar
resursele creative se activează, restructurându-se imaginea de sine și în același timp imaginea asupra
realității, schimbându-se perspectiva asupra lucrurilor și, în esență, asupra vieții.
În terapia experiențial-unificatoare, sunt stimulate și susținute procesele de acceptare a experiențelor
traumatizante, de integrare a părților respinse sau blocate ale Sinelui, de consolidare a imaginii și stimei de
sine, de lărgire a conștiinței și a orizonturilor personale prin activarea resurselor și a energiilor creative.
Abordarea metaforică este definitorie pentru T.U și oferă avantajul de a conecta rapid conștientul cu
inconștientul, într-un mod delicat și subtil, prin intermediul analogiei și proiecției. Sunt, astfel, reactivate,
scoase la lumină și conștientizate cu ușurință anumite dificultăți și probleme ale beneficiarilor. Aceștia pot
explora în manieră indirectă, sub umbrela protectivă a metaforei, diferite experiențe personale, deziderate
sau planuri, individul putând exprima, grație înlăturării rezistențelor, propriile conținuturi intrapsihice într-
o formă autentică; acesta poate spune exact ceea ce simte sau ceea ce crede. Abordarea metaforică permite
totodată o restructurare profundă.
Holdevici, I. (1998) identifică mai multe funcții pe care le îndeplinesc metaforele, printre care:
stabilirea relației terapeutice și eliminarea rezistențelor clientului, descoperirea și conștientizarea unor
aspecte esențiale ale problematicii psihopatologice a clientului, reconstrucția și întărirea egoului persoanei
și susținerea acestuia să devină conștient de faptul că are resurse latente nebănuite pentru a face față
problemelor și a le surmonta.
Lucrul în manieră T.U. permite explorarea, analiza și resemnificarea scenariului personal. „În
contextul metaforic propus, subiectul va alege un anumit detaliu care va constitui pentru el cheia de acces în
inconștient, alegerea fiind făcută în funcție de ceea ce se dovedește a fi centrul său de interes în acel context.
Aceasta îi va permite contactul cu problema dar, mai departe, și cu soluția constelată la nivel inconștient,
prin compensare la situația problematică conștientizată. Metafora propusă de terapeut va trebui totuși să mai
îndeplinească o condiție: să ofere soluției conștientizate un context cât mai apropiat de realitatea exterioară,
astfel încât să se poată realiza conectarea și cu situația prezentă a clientului și aplicarea ei în practică”
(Răban-Motounu, N., 2014, p. 44).
În contextul metodei Terapiei Unificării au fost dezvoltate și alte instrumente metodologice specifice
analizei transgeneraționale unificatoare, prin asocierea genogramei tehnicilor corporale și expresiv-
creative, dezvoltându-i astfel posibilitățile de evaluare și terapeutice. Aceste inovații tehnice sunt:
dramagenograma, somatogenograma si artgenograma (Mitrofan. I., Petre, L.).
Dramagenograma, așa cum am menționat mai sus, a fost dezvoltată pe suportul genogramei, care
dintr-un simplist instrument de analiză îmbracă forma unui „proces de reconstituire dinamică a raporturilor
transgeneraționale. Scopul utilizării sale este conștientizarea, integrarea unificatoare a Umbrei familiale și
transformarea psihospirituală,[...]. Dramagenograma este o modalitate «tehnică» de identificare, explorare
și evaluare a scenariilor, rolurilor și relațiilor-capcană familiale” (Mitrofan, Stoica, 2005, p.97, apud.
Mitrofan. I., Petre, L. 2013).
Somatogenograma este ”atât un instrument tehnic de decriptare a patternurile de apariție și
dezvoltare a patologiei somatice și psihice, specifice unui filon psihogenealogic, cât și un proces de
reconstituire a rolurilor jucate de boală în întreținerea miturilor și scenariilor familiale prin identificare,
contraidentificare, proiecție sau repetiție, ca modalități de transmisie a inconștientului familial”. (Mitrofan.
I., Petre, L. 2013, p. 119-120).
Artgenograma, prin intermediul căreia clientul are posibilitatea de a reprezenta simbolic, vizual
dinamicile și pattern-urile după care funcționează, ”reprezintă o modalitate de analiză și reconstituire a
rolurilor și relațiilor familiale prin utilizarea genogramei clasice ca suport provocativ și implicarea tehnicilor
creative, art-terapeutice pentru stimularea accesului la conținuturile inconștiente, având ca efect și stimul,
în același timp, implicarea efectivă, dinamică a clientului în procesul de explorare.” (Mitrofan. I., Petre, L.
2013, p. 120). Artgenograma este o modalitate creativă de familiarizare și implicare în demersul artterapeutic
prin crearea unui colaj sau tablou experiențial, o hartă bidimensională pentru universul interior al clientului.
Care sunt elemente definitorii și instrumente ale terapiei experiențial-unificatoare (T.U.)?
Ce este starea de martor?

Care sunt cele trei axe specifice abordării exeriențial-unificatoare?
Care sunt cele 4 etape ale procesului terapeutic în terapia unificării?
1. Care sunt principiile de bază ale abordării existențiale?

2. Care sunt tehnicile de lucru în abordarea nondirectivă sau în consilierea centrată pe persoană?
3. Dați exemplu de tehnici de focalizare din psihoterapia gestalt.
4. Care sunt cele 4 scenarii dramatice specifice analizei tranzacționale?
5. Ce sunt jocurile psihologice?
6. Care sunt cele trei stări sau stadii ale Eului descrise în analiza tranzacțională?
1.5. Bibliografie
1. Dumitrache, S.D. (2015). Cinematerapia - de la evadare la ancorare în cotidian. București: Sper.

2. Mitrofan, I, Petre, L. (2013). Artgenograma - Diagnoza și terapia unificatoare transgenerațională.
București: Sper.
3. Mitrofan, I. (2004). Terapia unificării. Abordare holistică a dezvoltării și a transformării umane.
București: Sper.
4. Mitrofan, I. (2008) (coord.). Psihoterapie - (repere teoretice, metodologice și aplicative).
București: Sper.
5. Mitrofan, I., Nuță, A. (2005). Consilierea psihologică: cine, ce și cum?. București: Sper.
6. Buzducea, D. (1997). SIDA, confluențe psihosociale. București: ”Științifică și tehnică”.
7. Dumitrache, S.D., Gâtej, E.R. (2011). The Effect of Unifying Creative Meditation Technique and
the Dark-Ambient Music on the Level of Aggression, the Kinesthetic, Cognitive and Physiological
Functioning. Journal Of Experiential Psychotherapy, 14(4), 50-54.
8. Ginger S. (2002). Gestalt terapia. București: Herald.
9. Holdevici, I. (1998). Elemente de psihoterapie. București: ALL.
10. Jung, K.G. (2004). Tipuri psihologice. București: Trei.
11. Rogers, C. (2009). A deveni o persoană. București: Trei.
6 Bibliografie generală
Adler, A. (2011). Practica și Teoria Psihologiei Individuale. București: Trei.
Berne E. (2006). Ce spui după bună ziua? București: Trei.
Dumitrache, S.D. (2011). New Directions in Cinema-education and Cinematherapy. Experiential and
Unifying Cinematherapy. Cinema Centered Group of Personal Development. Journal of
Experiential Psychotherapy, 15(3), 32-36.
Dumitrache, S.D. (2013a). Tulburările de personalitate în clinică și cotidian. București: SPER.
Dumitrache, S.D. (2013b). Cinematerapia - secvențele unui grup de dezvoltare personală centrată pe film.
În Din culisele psihoterapiei experiențiale unificatoare - studii de caz și cercetări aplicative,
Dumitrache, S.D., Mitrofan, I. (coord.), 71-83. București: SPER.
Dumitrache, S.D. (2014a). Către tine... 13 exerciții de autocunoaștere și dezvoltare personală unificatoare
și well-being. București: SPER.
Dumitrache, S.D. (2015). Către tine… exerciții de meditație creativă, dezvoltare personală și well-being.
(audiobook) București: SPER.
Dumitrache, S.D. (2015). Cinematerapia – de la evadare la ancorare cotidoan. București: SPER.
Dumitrache, S.D. (2015b). Umbre și lumi Dezvoltare personală de la A la Zen. București: SPER.
Dumitrache, S.D. (2017). Aici și acum. Dezvoltare personală: scenă și culise. București: SPER.
Dumitrache, S.D., Gâtej, E.R. (2011). The Effect of Unifying Creative Meditation Technique and the Dark-
Ambient Music on the Level of Aggression, the Kinesthetic, Cognitive and Physiological
Functioning. Journal Of Experiential Psychotherapy, 14(4), 50-54.
Dumitrașcu, H. (2012) coord. Consilierea în Asistență Socială. Iași: Polirom.
Dumitrașcu, H. (2016). Introducere în psihoterapie. Suport de curs ID.
Ginger S. (2002). Gestalt terapia. București: Herald.
Holdevici, I. (1998). Elemente de psihoterapie. București: ALL.
Jung, K.G. (2004). Tipuri psihologice. București: Trei.
Mitrofan, I. (2004). Terapia unificării. Abordare holistică a dezvoltării și a transformării umane. București:
SPER.
Mitrofan, I. (2008). Psihoterapie (repere teoretice, metodologice și aplicative). București: SPER.
Mitrofan, I. (coord.) (2000). Orientarea experiențială în psihoterapie. București: SPER.
Mitrofan, I. (coord.), Godeanu, C.D., Godeanu, A.S. (2009). Vocabularul analizei transgeneraționale.
București: SPER.
Mitrofan, I., Godeanu, C.D., Godeanu, A.S., (2010). Psihogenealogie. Diagnoza, intervenția și vindecarea
istoriei familiale. București: SPER.
Mitrofan, I., Nuță, A. (1999). Jocurile conștienței sau terapia unificării. București: SPER.
Mitrofan, I., Stoica, C.D. (2005). Analiza transgenerațională în terapia unificării. București: SPER.
Mitrofan, L. (coord.). Dezvoltarea personală - competență universitară transversală (o nouă paradigmă
educațională). București: Editura Universității din București.
Mitrofan. I., Petre, L. (2013). Artgenograma. Diagnoza și terapia unificatoare transgenerațională (volumul
3 din seria Terapia Unificatoare, Iolanda Mitrofan). București: SPER.
Moreau, A. (2009). Psihoterapie, Metode și tehnici. București: Trei.
Nuță, A., (2004). Abilități de comunicare. București: Sper.
Răban-Motounu, N. (2014). Dincolo de depresie - abordare psihoterapeutică experiențială unificatoare.
București: SPER.
Rogers, C. (2009). A deveni o persoană. București: Trei.
Yalom, D.I., Leszcs, M. (2008). Tratat de psihoterapie de grup. Teorie și practică (ediția a V-a). București:
Trei.

Introducere În Psihoterapie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere În Psihoterapie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sorina Daniela Dumitrache

1 Elemente generale de psihoterapie 9

2 Etică și conduită în psihoterapie 19

3 Psihanaliza (Psihoterapiile psihodinamice) 29

Suportul de curs pentru disciplina ”Introducere în Psihoterapie“ are ca scop

Acest curs are totodată un rol important în demersul de autoreflecție și autoanaliză

1. cunoașterea principalelor orientări și metode psihoterapeutice;

2. cunoașterea tehnicilor de lucru specifice diferitelor abordări psihoterapeutice;

3. identificarea perspectivelor prin care sunt abordate problemele beneficiarilor activității de

4. abilitatea de a descrie modul în care tehnicile specifice de consiliere și psihoterapie pot fi

6. formarea de abilități și deprinderi specifice consilierii în asistență socială

7. capacitatea de autoreflecție și autoanaliză a cursanților (prin invitația la identificarea propriilor

1. identifice specificul domeniului consilierii și al psihoterapiei, cu aplicabilitate în zona consilierii

2. opereze cu concepte specifice domeniului consilierii și al psihoterapiei, cu aplicabilitate în zona

3. descrie principalele dimensiuni ale activității de consiliere în asistența socială;

4. identifice situațiile de criză în care se găsesc beneficiarii activității de consiliere în asistența

Domeniu modern, Introducerea în psihoterapie reprezintă un instrument eficient pe

În elaborarea conținutului suportului de curs a fost utilizată o bibliografie variată și

Structurat într-o formă accesibilă și utilă studenților la ID în asistență socială,

Promovarea demersului de autoreflecție și optimizare profesională ca parte

Numărul de ore destinat studiului individual:

Elemente generale de psihoterapie 9

Obiectivele Unității de învățare 1 9

OBIECTIVELE Unității de învățare 1

După ce vor studia această unitate, cursanții vor putea să:

1. Cunoască diferențele și asemănările dintre psihoterapie, consiliere și

2. Identifice maniera în care modelele terapeutice pot fi adaptate și utilizate în

3. Înțeleagă modalitatea concretă și importanța pe care o reprezintă construirea

4. Înțeleagă modul în care alianța psihoterapeutică influențează modalitatea

Există trei categorii de beneficiari ai intervențiilor de consiliere, psihoterapie și dezvoltare personală

Există mai multe tipuri de consiliere/psihoterapie: individuală/ personală, de cuplu și de familie;

Comparativ cu consilierea psihologică și psihoterapia, dezvoltarea personală ”acoperă o sferă mai

Ca un rezumat la toate cele menționate mai sus, precizăm următoarele:

Consilierea este menită să sprijine persoana în vederea identificării, înțelegerii și acceptării

Comentariul dumneavoastră se va încadra în spațiul alocat.

Test de autoevaluare 1.1

Care sunt diferențele și asemănările dintre psihoterapie, dezvoltare personală și consiliere?

Folosiți spațiul rezervat pentru a furniza răspunsul.

Psihoterapia are aplicabilitate pentru o paletă largă de potențiali beneficiari ce se confruntă cu

Relația terapeutică are câteva caracteristici, și anume:

Calitățile unui bun psihoterapeut

Un bun psihoterapeut are capacitatea de a vedea unicitatea în fiecare client și de a se raporta la

Printre calitățile personale ale terapeutului, în literatura de specialitate se precizează următoarele:

Temă de reflecție 1.2

Cine are capacitatea să facă terapie cu altă persoană?

Comentariul dumneavoastră se va încadra în spațiul alocat.

Folosiți spațiul rezervat pentru a furniza răspunsul.

1.3. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare

Răspunsurile sunt cuprinse în conținutul unității 1.

1.4. Lucrare de verificare Nr. 1

Lucrarea de verificare trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

Care sunt caracteristicile relației terapeutice?

 Adler, A. (2011). Practica și Teoria Psihologiei Individuale. București: Trei.

Etică și conduită în psihoterapie

Obiectivele Unității de învățare 2 19

OBIECTIVELE Unității de învățare 1

După ce vor studia această unitate, cursanții vor putea:

1. Să cunoască standardele cu privire la relațiile umane ce trebuie respectate de specialistul în

2. Să identifice principalele capcane în pot cădea terapeuți debutanți sau neexperimentați.

3. Să cunoască principiile fundamentale ale psihoterapiei.

4. Să cunoască care sunt obligațiile și drepturile clientului.

5. Să cunoască care sunt obligațiile și drepturile terapeutului.

Temă de reflecție 2.1