Sunteți pe pagina 1din 5

SE- ul / SINE (subst.

)
despre aparatul psihic.

= Una dintre cele trei instante descrise de Freud in cea de-a doua sa teorie

Sinele / SE ul constituie polul / instanta pulsional al personalitatii; continuturile sale, expresii psihice ale pulsiunilor, sunt inconstiente: unele mostenite si innascute, altele refulate si dobandite. Din punct de vedere economic, sinele este pentru Freud rezervorul principal al energiei psihice; din punct de vedere dinamic, el intra in conflict cu eul si cu supraeul, care, din punct de vedere genetic, reprezinta diferentierile sale.

EU

= Instanta pe care Freud, in a doua sa teorie a aparatului psihic, o deosebeste de sine si de

supraeu. Din punct de verede topic, eul se afla intr-o relatie de dependenta atat fata de revendicarile sinelui, cat si fata de imperativele supraeului si exigentele realitatii. Desi se afirma ca mediator, reprezentant al intereselor totalitatii persoanei, autonomia sa este cu totul relativa. Din punct de vedere dimanic, eul reprezinta, in primul rand in conflictul nevrotic, polul defensiv al personalitatii; el pune in joc o serie de mecanisme de aparare, care sunt motivate prin perceptia unui afect neplacut (angoasa-semnal). Din punct de vedere economic, eul apare ca un factor de legare a proceselor psihice; dar, in operatiile defensive, tentativele de legare a energiei pulsionale sunt contaminate prin caracteristicile specifice procesului primar; ele capata un aspect compulsiv, repetitiv, dereal. Teoria psihanalitica incearca sa explice geneza eului in doua registre eterogene, fie considerandu-l un aparat adaptativ diferentiat din cadrul sinelui in contact cu realitatea exterioara, fie definindu-l ca produs al identificarilor care conduc la formarea inauntrul persoanei a unui obiect de iubire de catre sine. In raport cu prima teorie a aparatului psihic, eul este mai cuprinzator decat sistemul preconstientconstient prin faptul ca operatiile defensive sunt in mare parte inconstiente. Dintr-o perspectiva istorica, conceptul topic de eu este rezultatul unei notiuni prezente in mod constant la Freud, inca de la inceputul operei sale.

SUPRAEU = Una dintre instantele personalitatii descrisa de Freud in cadrul celei de a doua teorii
asupra aparatului psihic: rolul sau este echivalent cu cel al unui judecator sau cenzor in raport cu eul. Dupa Freud, constiinta morala, autoobservarea, formarea idealurilor sunt functii ale supraeului. In mod clasic, supraeul este definit ca mostenitorul complexului Oedip. El se constituie prin interiorizarea exigentelor si interdictiilor parentale.Anumiti psihanalisti considera ca formarea supraeului are loc mai devreme, in stadiile preoedipiene (Melanie Klein), sau cel putin cauta comportamente si mecanisme psihologice foarte precoce, care sa constituie precursori ai supraeului (Glover, Spitz, de exemplu).

EU IDEAL = Formatiune intrapsihica pe care anumiti autori, diferentiind-o de idealul eului, o definesc
drept un ideal de atotputernicie narcisica, creat dupa modelul narcisismului infantil.

CONFLICT PSIHIC =

In psihanaliza, se vorbeste de conflict atunci cand, in subiect, se confrunta

exigente interne contrare. Conflictul poate fi manifest (intre o dorinta si o cerinta morala, de exemplu, sau intre doua sentimente opuse) sau latent, acestea din urma putand sa se exprime intr-un mod deformat in conflictul manifest si sa se traduca mai ales prin formarea de simptome, prin tulburari de comportament sau de caracter, etc. Psihanaliza considera conflictul ca fiind constitutiv pentru fiinta umana, si aceasta in diferite perspective: conflict intre dorinta si aparare, conflict intre diferitele sisteme sau instante, conflict intre pulsiuni, in sfarsit conflict oedipian, in care nunumai ca se confrunta dorinte contrarii, dar in care acestea se lovesc de interdictie.

INTROIECTIE
Proces pus in evidenta de investigatia analitica: subiectul determina trecerea, intr-un mod fantasmatic, din "afara" in "interior", de obiecte si calitati intrinseci acestor obiecte. Introiectia este apropiata de incorporare, care constituie prototipul ei corporal, dar ea nu implica in mod necesar o referire la limita corporala (introiectie in eu, in idealul eului, etc.). Se afla intr-un raport strans cu identificarea.

PROIECTIE = A) Termen utilizat intr-un sens foarte general in neurofiziologie si in psihologie pentru a
desemna operatia prin care un fapt neurologic sau psihologic este deplasat si localizat in exterior, fie trecand de la centru la periferie, fie de la subiect la obiect. Acest sens comporta acceptii destul de diferite. B) In sensul psihanalitic propriu-zis, operatia prin care subiectul expulzeaza din sine si localizeaza in altul, persoana sau lucru, calitati, sentimente, dorinte, chiar "obiecte" pe care nu le cunoaste sau le refuleaza in sine insuri. Este vorba aici de o aparare de origine foarte arhaica, ce actioneaza mai ales in paranoia, dar si in moduri de gandire "normale", cum ar fi superstitia.

REGRESIE = Prin regresie se desemneaza, in cazul unui proces psihic avand un sens de desfasurare sau
dezvoltare, o intoarcere in sens invers, pornind de la un punct deja atins, pana la un punct situat inaintea sa. In sens topic, regresia se realizeaza, in viziunea lui Freud, parcurgand o succesiune de sisteme psihice pe care in mod natural excitatia le strabate intr-o directie data. In sens temporal, regresia presupune o succesiune genetica si desemneaza intoarcerea subiectului la etape depasite ale dezvoltarii sale (stadii libidinale, relatii de obiect, identificari, etc.) In sens formal, regresia desemneaza trecerea la moduri de expresie si de comportament de nivel inferior din punct de vedere al complexitatii, structurarii si diferentierii.

NARCISISM PRIMAR, NARCISISM SECUNDAR


Narcisismul primar desemneaza o stare precoce in care copilul isi investeste tot libidoul asupra lui insusi. Narcisismul secundar desemneaza o intoarcere asupra eului a libidoului, retras din investirile sale obiectale.

NEVROZA
Afectiune psihogena in care simptomele sunt expresia simbolica a unui conflict psihic avandu-si radacinile in istoria infantila a subiectului si realizand compromisuri intre dorinta si aparare. Sfera termenului nevroza a cunoscut variatii: astazi, cand termenul este folosit fara vreun calificativ, este tot mai mult rezervat formelor clinice care pot fi apropiate de nevroza obsesionala, isterie si de nevroza fobica. Astfel, nosografia diferentiaza nevrozele, psihozele, perversiunile, afectiunile psihosomatice, in timp ce statutul nosografic a ceea ce numim "nevroze actuale", "nevroze traumatice", "nevroze de caracter" ramane in discutie.
NEVROZA ACTUALA Tip de nevroza pe care Freud il distinge de psihonevroze: a) Originea nevrozelor actuale nu trebuie cautata in conflictele infantile, ci in prezent; b) Simptomele acestei nevroze nu sunt o expresie simbolica si supradeterminata, ci rezulta direct din absenta sau inadecvarea satisfactiei sexuale. Freud a inclus initial in categoria nevrozelor actuale nevroza de angoasa si neurastenia, propunand ulterior alaturarea ipohondriei. NEVROZA DE ANGOASA Tip de boala pe care Freud a izolat-o si a diferentiat-o: a) Din punct de vedere simptomatologic, de neurastenie, prin predominanta angoasei (asteptare anxioasa cronica, acces de angoasa sau echivalente somatice ale acesteia); b) Din punct de vedere etiologic, de isterie: nevroza de angoasa este o forma de nevroza actuala caracterizata in mod specific prin acumularea unei excitatii sexuale care se transforma direct in simptom, fara mediere psihica. NEVROZA DE CARACTER tip de nevroza in care conflictul defensiv nu se traduce prin formarea de simptome izolabile in mod clar, ci prin trasaturi de caracter, tipuri de comportament, chiar printr-o organizare patologica a ansamblului personalitatii.

NEVROZA DE TRANSFER A) In sens nosografic, categorie de nevroze (isteria de angoasa, isteria de conversie, nevroza obsesionala) pe care Freud le distinge de nevrozele narcisice, in cadrul grupului de psihonevroze. Fata de nevrozele narcisice, ele se caracterizeaza prin faptul ca libidoul este totdeauna deplasat asupra obiectelor reale sau imaginare, in loc sa fie retras de la aceasta asupra eului. De aici rezulta ca nevrozele de transfer sunt mai accesibile tratamentului psihanalitic pentru ca se preteaza la constituirea in cadrul curei a unei nevroze de transfer in sensul B. B) In teoria curei psihanalitice, nevroza artificiala in cadrul careia tind sa se organizeze manifestarile de transfer. Ea se constituie in jurul relatiei cu analistul; este o reeditare a nevrozei clinice; elucidarea ei conduce la descoperirea nevrozei infantile. NEVROZA FAMILIALA Termen folosit pentru a desemna faptul ca, intr-o familie data, nevrozele individuale se completeaza reciproc, punand in evidenta influenta patogena pe care o poate exercita asupra copiilor structura familiala si, in primul rand, cea a cuplului parental.

NEVROZA FOBICA
Vezi: Isterie de angoasa ISTERIE DE ANGOASA= Termen introdus de Freud pentru a individualiza o forma de nevroza al carei simptom central este fobia si pentru a sublinia asemanarea ei structurala cu isteria de conversie. NEVROZA MIXTA Forma de nevroza caracterizata prin coexistenta unor simptome care evidentiaza, dupa Freud, existenta unor nevroze distincte din punct de vedere etiologic.

NEVROZA NARCISICA
Termen pe cale de disparitie in psihiatrie si psihanaliza, dar care se gaseste in scrierile lui Freud, unde desemneaza o boala mentala caracterizata prin retragerea libidoului la nivelul eului. Se opune astfel nevrozelor de transfer. Din punct de vedere nosografic, grupul nevrozelor narcisice desemneaza ansamblul psihozelor functionale (ale caror simptome nu sunt efectul unei leziuni somatice).

NEVROZA OBSESIONALA
Clasa de nevroze definita de Freud si constituind unul dintre domeniile majore ale clinicii psihanalitice. Conflictul psihic, in forma sa cea mai tipica, se exprima prin simptome numite compulsive: idei obsedante, compulsie la comiterea de acte indezirabile, lupta contra acestor ganduri si tendinte,

ritualuri de exorcizare, etc. si printr-un mod de gandire definit mai ales prin ruminatie mentala, scrupule si ducand la inhibitii ale gandirii si actiunii. Freud a delimitat progresiv specificitatea etiopatogenica a nevrozei obsesionale (deplasarea afectului asupra reprezentarilor mai mult sau mai putin departate de conflictul originar, izolare, anulare retroactiva); din punct de vedere al vietii pulsionale (ambivalenta, fixatie la stadiul anal si regresie); in sfarsit, din punct de vedere topic (relatie sado-masochista interiorizata sub forma tensiunii dintre eu si un supraeu extrem de crud). Aceasta punere in evidenta a dinamicii subiacente nevrozei obsesioanle si, pe de alta parte, descrierea caracterului anal si a formatiunilor reactionale care il constituie, permit adaugarea la nevroza obsesionala a unor tablouri clinice in care simptomele propriu-zise nu sunt evidente la prima vedere.

NEVROZA TRAUMATICA Tip de nevroza in care aparitia simptomelor este consecutiva unui soc emotional
legat, in general, de o situatie in care subiectul si-a simtit viata amenintata. Ea se manifesta, in momentul socului, printr-o criza anxioasa paroxistica, ce poate provoca stari de agitatie, de stupoare sau de confuzie mentala. Evolutia ei ulterioara, care survine cel mai des dupa un interval liber, permite desprinderea schematica a doua situatii: a) Traumatismul functioneaza ca element declansator, care pune in evidenta o structura nevrotica preexistenta; b) Traumatismul capata o pondere determinanta in insusi continutul simptomului (retrairea evenimentului traumatizant, cosmar repetitiv, tulburari de somn, etc.), care apare ca o tentativa repetata de a "lega" si a provoca abreactia traumei; o asemenea "fixatie la trauma" e insotita de o inhibitie mai mult sau mai putin generalizata a activitatii subiectului. Freud si psihanalistii rezerva, de obicei, denumirea de nevroza traumatica acestui al doilea tablou clinic.

PSIHONEVROZA
Termen folosit de Freud pentru a caracteriza, in opozitia lor cu nevrozele actuale, afectiunile psihice in care simptomele sunt expresia simbolica a conflictelor infantile, adica a nevrozelor de transfer si nevrozelor narcisice.

PSIHOZA

1) In clinica psihanalitica, conceptul de psihoza are adesea o utilizare extrem de larga,

acoperind o gama intreaga de maladii mentale, fie ca sunt manifest organo-genetice (paralizia generala, de exemplu), fie ca etimologia lor ramane in ultima instanta problematica (schizofrenia, de pilda). 2) In psihanaliza, nu s-a urmarit de la inceput realizarea unei clasificari care sa cuprinda totalitatea maladiilor mentale cunoscute in psihiatrie; mai intai, s-a manifestat interes pentru maladiile cele mai direct accesibile investigatiei analitice; in interiorul acestui camp mai restrans decat cel al psihiatriei, diferentierile majore sunt cele care se stabilesc intre perversiuni, nevroze si psihoze. In aceasta ultima grupa, psihanaliza a incercat sa defineasca diferite structuri: pe de o parte, paranoia (in care sunt incluse, in general, afectiunile delirante) si schizofrenia; pe de alta parte melancolia si mania. Din punct de vedere al teoriei psihanalitice, numitorul comun al psihozelor este o perturbare primara a relatiei libidinale cu realitatea, majoritatea simptomelor manifeste (mai ales, constructia deliranta) fiind tentative secundare de restaurare a legaturii obiectale.