Teoria psihanalizei lui Sigmund Freud

Copilria i tinereea lui Sigmund Freud:

Sigmund Freud s-a nscut la 6 mai 1856, n Freiberg, Moravia, orel din actuala Cehoslovacie fiind primul nscut din cei nou copii ai familiei, dar mai avand i ali frai (vitregi) din cstoriile precedente ale tatlui su. Cu toate c familia sa nu era o familie nstrit i triau ntr-un apartament mic i aglomerat, prinii si au fcut totul pentru ca Sigmund s aib parte de cele mai bune condiii, uneori i cu preul defavorizrii celorlali copii ai familiei. Freud a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual i deosebit de silitor. ase ani la rnd a fost primul din clas, iar la terminarea colii avea nu numai cunotine temeinice de greac, latin, german i ebraic, ci nvase i franceza i engleza. Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. n cursul celui de al treilea an de studii a nceput s lucreze n laboratorul de fiziologie, sub conducerea lui Ernst Wilhelm von Brcke, fiind n special preocupat de funciunea Sistemului Nervos Central. El s-a lsat att de mult absorbit de aceast activitate, nct a neglijat celelalte discipline, terminnd facultatea abia n 1881, cu o ntrziere de trei ani. Dorind s ctige experien practic, dup doi ani ncepe s lucreze ca medic n spital, n seciile de psihiatrie i dermatologie. n 1885 obine un post de docent n neuropatologie la Universitatea din Viena i - avnd o burs din partea statului austriac - petrece 19 sptmni la Paris, n clinica de maladii ale sistemului nervos de la spitalul Salptrire, condus de Jean Martin Charcot. Charcot trata anumite tulburri nervoase prin hipnoz. Sub conducerea lui, Freud ncepe s studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie. n 1886 Freud deschide la Viena un cabinet privat de psihiatrie, specializat pe tulburri cerebrale i nervoase. Din cauza faptului c aplica metodele i concepiile lui Charcot, socotite neortodoxe de ctre corpul medical vienez, Freud s-a lovit de dificulti din partea colegilor. Aceasta explic i faptul c, mai trziu, teoriile lui asupra nevrozelor au fost acceptate cu mult reticen.

Fugind de persecuia nazist din Viena n 1938, Freud s-a refugiat la Londra, unde a petrecut ultimul an al vieii sale. Casa situat la Maresfield Gardens nr. 20 n zona Hampstead din Londra, care a aparinut familiei pn la moartea din 1982 a fiicei cele mai mici a lui Freud, Anna Freud, a fost ulterior transformat n muzeu. n muzeu se pstreaz i mobila lui Freud, printre care se numr i celebra sa canapea.

Celebra canapea a lui Sigmund Freud, utilizat de el n timpul sesiunilor de psihoanaliz, este una din piesele expuse la Muzeul Freud din Londra

Prima lucrare publicat de Freud, Zur Auffassung der Aphasien ("Concepii asupra afaziei") (1891), trata problema tulburrilor de vorbire aprute n urma unei leziuni organice a creierului. Dup o nou lucrare n domeniul neurologiei, Die infantile Cerebrallhmung ("Paralizia cerebral infantil") (1897), Freud s-a dedicat cu exclusivitate cercetrilor privind explicarea tulburrilor psihice pe baze psihologice, ceea ce a dus la elaborarea conceptului de "psihanaliz" (1896). Freud explic apariia manifestrilor nevrotice, n special ale isteriei, datorit refulrii unor traume emoionale, ascunse n incontient. Ca tratament recomand transpunerea pacientului n stare de hipnoz, cu ajutorul creia tririle emoionale refulate sunt din nou aduse la suprafaa contiinei i n felul acesta, conflictele, prelucrate n mod contient, nu mai provoac tulburri psihice. ntre 1895 i 1900 Freud a formulat cea mai mare parte a concepiilor sale, care formeaz nucleul psihanalizei n teorie i practic. El renun la metoda hipnozei, prefernd expunerea spontan de ctre pacient a amintirilor sale, nc din perioada copilriei, n timpul edinelor de psihanaliz, sub forma aa zisei "asociaii libere". n felul acesta psihanalistul l ajut s-i clarifice contient experienele conflictuale, care stau la baza tulburrilor nevrotice. Cu ajutorul asociaiilor libere gsete calea de ptrundere ctre procesele petrecute n incontient, ceea ce l-a condus i la explicarea semnificaiei viselor i a actelor ratate ("lapsusuri"). Prin interpretarea viselor a ajuns la formularea conceptului de sexualitate infantil i a "complexului Oedip", care ar sta la baza legturilor erotice incontiente ale copilului cu printele de sex opus. Aceste puncte de vedere din concepia freudian au fost i rmn foarte controversate.

n 1902, Freud este numit profesor la Universitatea din Viena. n jurul su s-a format un cerc de discipoli, ca Alfred Adler, Eugen Bleuler, Carl Gustav Jung i Ernest Jones, care i-au preluat i iau dezvoltat mai departe teoriile. n 1910 a fost creat Societatea Internaional de Psihanaliz, cu extindere n special n America. Pe baza reprezentrilor sale, Freud a ncercat s explice i unele fenomene sociale i culturale, ca religia, mitologia, arta i literatura. Dup ocuparea Austriei de naziti Freud se refugiaz cu ntreaga familie la Londra, unde moare n urma unui cancer al maxilarului n 1939. Contribuia esenial a lui Sigmund Freud const n punerea n eviden a existenei i aciunii incontientului n viaa psihic i n explicarea pe aceast baz a personalitii umane. n plus, a dezvoltat o nou teorie (teoria psihanalitic), precum i o metodologie terapeutic aferent, care n forma iniial sau modificat - urmrete ameliorarea funcionrii psihice, uneori cu aplicaii n patologiile mentale. Tanarul Freud a absolvit summa cum laude Facultatea de Medicina, dar cu trei ani intarziere, intrucat se lasase absorbit de cercetarile de la Institutul de Fiziologie al reputatului Ernst Br"ucke. Freud ar fi fost fericit sa-si continue activitatea de cercetare, fara sa practice deloc medicina, dar in acea perioada cercetarea era privilegiul celor bogati. In plus, se logodise cu Martha Bernays si avea nevoie de o sursa serioasa de venit pentru a-si putea intretine viitoarea familie. Timp de trei ani, a lucrat ca medic la Spitalul General din Viena, iar in 1885 a primit o bursa din partea statului austriac pentru a studia maladiile sistemului nervos la Spitalul Salpetriere din Paris. Sub indrumarea neurologului Jean Charcot, Freud a invatat sa foloseasca hipnoza pentru tratarea tulburarilor nervoase, inclusiv a isteriei

O statuie din Portugalia reprezentndu-l pe Sigmund Freud cu un pacient.

n 1986, tatl lui Freud moare la vrsta de 80 de ani. Moartea tatlui su va fi, ca pentru orice om, un moment-cheie al evoluiei personale, psihologice i poate i fiziologice a inventatorului psihanalizei. Tocmai ncepnd din 1896 dispar aproape complet tulburrile cardiace obsedante de care el suferea de mult vreme i care l fceau s-i prevesteasc un sfrit prematur, ntre 30 i 40 de ani. Din anul urmtor el se lanseaz ntro prodigioas aventur de investigaie psihologic fr echivalent: autoanaliza. S ne gndim la situaia exploratorului care s-ar lansa pe mare fr a ti unde merge, fr hart i fr compas, incapabil s-i imagineze de ce instrumente de navigaie va avea nevoie.Dar acest voiaj n profunzimile psihicului n-ar fi dus fr ndoial la nici un capt fr rolul jucat de un medic i prieten berlinez, timp de aproape 12 ani. Noutatea concepiilor lui Freud a constat n recunoaterea importanei proceselor psihice incontiente. Acestea se desfoar dup alte reguli dect faptele contiente. Sub influena incontientului, gnduri i simiri, care sunt legate unele de altele, se pot disocia i ndeprta, pn la atingerea unei stri conflictuale. Regulile logice, indispensabile gndirii contiente, nu se aplic proceselor psihice incontiente. Prin analiza acestora, Freud a interpretat visele ca mecanisme de protecie mpotriva impulsurilor care tind s se exteriorizeze i care sunt n strns legtur cu amintiri refulate ale copilriei. n felul acesta, gnduri i impulsuri inacceptabile, numite i coninut latent al visului, se transform ntr-o trire contient, care nu mai este neleas nemijlocit i care devine un "vis manifest". Cunoaterea acestor mecanisme incontiente permite psihanalistului s inverseze decursul procesului (transformarea visului latent n vis manifest) i, astfel, s descopere semnificaia traumei care i st la baz. Freud a desfurat o vast activitate practic, n calitate de medic, precum i o prodigioas activitate de cercetare tiinific, publicnd un numr mare de lucrri, dintre care amintim: Interpretarea viselor (1900), Psihopatologia vieii cotidiene (1904), Totem i Tabu (1913), Metapsihologia (1915), Introducere n psihanaliz (1916), Dincolo de principiul plcerii (1919), Eul i Sinele (1922), Noi prelegeri de psihanaliz (1932) etc. Att n timpul vieii, ct i n prezent, personalitatea i opera lui Freud a fost fie elogiat, fie supus unor critici necrutoare. Este greu s se separe partea de adevr de partea de eroare ntr-o doctrin att de vast, de complex i att de discutat cum este psihanaliza. Aceasta a avut meritul de a fi propus spre cercetare noi domenii, ignorate pn atunci, cum ar fi motivaia incontient, ce se manifest att n comportamentul normal (uitare, lapsusuri, vise), ct i n cel morbid, mai ales n nevroze.

La mijlocul lunii februarie 1923, Freud observ prezena unei tumori pe maxilar i bolta palatin. La nceputul lunii aprilie el i cere doctorului Felix Deutsch, so al uneia dintre analizantele sale, s-i examineze gura. Este, fr nici o ndoial, cancer. Totui, Deutsch l minte pe Freud. Comitetul credincioilor, pus la curent cu starea sntii profesorului", face la fel. Se instaleaz o adevarata conspiratie a tacerii.Excizia tumorii, practicat n condiii deplorabile, a fost punctul de plecare al unor suferine care nu-i vor mai lsa lui Freud rgaz pn la moartea sa, n 1939. Proteza instalat pentru a separa gura de cloazonul nazal i pe care Freud o va numi monstrul", a fost o surs de jen i chinuri permanente, mpiedicndu-1 n special s vorbeasc. Freud ia obiceiul de a-i trimite fiica, Anna, s-1 reprezinte la congrese i la reuniunile Asociaiei psihanalitice internaionale. Ea a devenit purttorul su de cuvnt i a rmas o infirmier devotat, care 1-a asistat pn n ultima clip.Moartea nepotului su preferat, Heinele, la puin timp dup nceputul bolii, a fost o lovitur ngrozitoare dat moralului lui Freud. Doar fiica sa Anna i psihanaliza l ineau n via. Cnd va veni momentul, nu m lsa s sufr inutil."Cartea sa relateaz cu fora documentelor lunga lupt contra bolii i cele treizeci de operaii ndurate de Freud. El prezint de asemenea un rezumat al ultimelor teorii psihanalitice pe care le-a putut cunoate, ntr-un anumit fel, in sttu nascendi. Mane Bonaparte va fi, mpreun cu Jones i cu ambasadorul american Bulltt 8, artizanul eliberrii lui Freud. Banii, farmecul personal i relaiile ei vor permite ntregii familii a lui Freud s prseasc Austria anexat de Germania nazist. Datorit ei, Freud va putea, dup expresia sa, s moar n libertate" la Londra, unde a avut parte de o primire entuziast. O ultim recidiv a cancerului se va dovedi inoperabil. La 21 septembrie 1939, Freud, epuizat, i-a amintit lui Schur promisiunea sa de a-1 ajuta s moar demn. S-a stins n ziua de 23 septembrie.

"Scopul vietii este moartea"

Incepand cu 1895, viata lui Freud se suprapune peste istoria psihanalizei. El insusi declara ca viata nu-i este separata de psihanaliza. Autobiografia lui este saraca in detalii despre viata personala, concentrandu-se asupra dezvoltarii psihanalizei. De altfel, in 1885 ii scria Marthei casi distrusese notele si manuscrisele, pentru ca nu voia sa usureze munca viitorilor lui biografi. Cei doi s-au casatorit la intoarcerea lui Freud din Paris, dupa o logodna de patru ani. Mariajul a fost armonios, desi din scrisorile lor aflam ca viata sexuala a cuplului a intrat repede in declin. Au avut sase copii, doar mezina, Anna, calcand pe urmele de psihanalist ale tatalui. Martha se ocupa de gospodarie si de cresterea copiilor, nefiind deloc implicata sau interesata de munca sotului, ceea ce nu inseamna ca Freud nu o aprecia ca fiind plina de intelepciune si bunatate. Paradoxal, desi era ateu declarat, Freud a recunoscut ca succesul i s-a datorat in mare masura originii sale evreiesti. Nu practica religia mozaica, dar avea constiinta adanca a apartenentei sale: avea putini prieteni neevrei, participa la intrunirile societatii evreiesti locale si refuza sa primeasca bani pentru traducerea lucrarilor lui in ebraica. Considera ca antisemitismul de care sa izbit la Universitate i-a stimulat independenta in gandire. Iar cand regimul nazist a inceput sa-i arda cartile pe strada, Freud a vazut in plecarea in Anglia o cale spre libertate, nicidecum un exil impus. Spuneam mai devreme ca numai un om aparte ar fi fost in stare sa creeze o opera de atat de mare amploare si importanta in doar 40 de ani. Psihiatrii ii numesc oameni cu personalitate obsesionala: meticulosi, scrupulosi, ordonati, stapani pe sine. Insusi Freud a recunoscut fata de Jung ca este o astfel de persoana. Dovezile sunt multe, incepand cu precocitatea lui intelectuala si munca intensa cu care isi ocupa ziua. Se imbraca ingrijit si curat, iar dintr-o scrisoare catre Wilhelm Fliess aflam ca mergea zilnic la barbier. Conform lui Ernest Jones, niciodata nu a avut mai mult de trei costume, trei perechi de pantofi si trei seturi de lenjerie. Aidoma altor oameni cu personalitati obsesive, Freud era ordonat, incapatanat si stapan pe sine. Daca in tinerete era sarac si depindea de banii prietenilor, precum Breuer, la maturitate Freud nu suporta sa datoreze bani, ba chiar isi sprijinea financiar rudele, studentii saraci sau proprii pacienti. Pasiunea lui pentru trabuc este tot o trasatura obsesionala. A continuat sa fumeze chiar si dupa ce s-a ales cu un cancer al gurii si a suferit 30 de operatii in 16 ani. Era constient ca se supune unui risc fatal, dar nu era in stare sa renunte la tutun. Tot obsesionala era si pasiunea lui pentru antichitati. Statuetele antice din cabinetul de la Londra erau atat de ingramadite pe etajere si pe birou, incat era imposibil sa le apreciezi ca obiecte estetice in sine. Freud era clar un colectionar obsedat, interesat mai mult de acumulare decat de frumusete. Contradictiile pe care le-a avut cu diversi colaboratori dovedesc faptul ca psihanalistul era nu doar incapatanat, ci si extrem de orgolios. Odata ajuns la o concluzie, nu suporta sa fie contrazis. Daca s-a intamplat sa-si

modifice teoriile, a facut-o din cauza propriilor convingeri, nicidecum ca reactie la criticile celor din jur. Josef Breuer a fost cel care a remarcat ca Freud avea tendinta de a generaliza excesiv. Intr-adevar, concluziile sale privind natura umana se bazau pe un esantion redus al speciei umane. Pacientii lui proveneau din clase sus-puse si din cele mijlocii instarite. Dar, fiind un ganditor indraznet si original, Freud isi supraevalua ideile, fiind "indragostit" de ele. Era nu doar convins ca a descoperit noi laturi ale fiintei umane, ci si ca e un scriitor persuasiv, capabil sa inlature orice critica ce ar fi putut fi adusa operei lui. Se astepta la ostilitate si lipsa de incredere si, adeseori, a avut parte de amandoua. Talentul lui literar si convingerea nestramutata ca are dreptate au facut insa din psihanaliza o forta de care se tine seama in intreaga lume.

Teoriile psihanalizei

Concepia psihologic a lui Freud, nu poate fi neleas fr cunoaterea ideilor sale cu privire la structura i mecanismele vieii psihice. Dup opinia sa, viaa psihic uman cuprinde trei niveluri sau trei instane aflate ntr-o strns legtur, i anume: sinele (id), eul (ego) i supraeul (superego). Psihanaliza se desfasoara intr-un mod gradual, progresiv, in timpul careia anumite aspecte ale pacientului care erau inconstiente anterior, devin constiente. Transferul este principala modalitate de intelegere a dinamicii inconstiente a pacientului. Pentru a asigura cel mai adecvat context in care pacientul sa isi poate transfera cu usurinta sentimentele asupra psihanalistului, acesta trebuie sa fie vazut ca fiind neutru. Acesta este motivul pentru care analistul isi limiteaza cat se poate de mult interventiile la clarificari si interpretari legate de procesul psihanalitic. In felul acesta, psihanalistul este capabil de a mentine o pozitie neutra, ramanand in acelasi timp empatic si preocupat de pacientul sau. Datorita frecventei si intensitatii sedintelor, folosirii canapelei si a procesului de asociere libera, ca si mentinerii de catre analist a unei pozitii neutre, apare un transfer de o intensitate progresiva. Acest transfer intens implica deplasarea sau transferul asupra analistului a unor sentimente si ganduri care au fost, initial, legate de figuri importante din copilaria pacientului. Transferul implica nu numai ganduri si sentimente, dar si apararile impotriva lor. Acest proces de readucere a trecutului in prezent face trimitere nu numai la trecutul real al pacientului, ci si la cel imaginat.

Trasaturile de personalitate patologice si nepatologice ale pacientului, ca si simptomele sale, toate bazate pe conflicte intrapsihice, sunt activate de procesul psihanalitic. Stabilirea si discutia despre transfer sunt esentiale pentru producerea insight-ului (intelegere de sine) si aceasta este ceea ce diferentiaza in mod clar psihanaliza de alte forme de psihoterapie. Continuand sa se limiteze la a face clarificari si interpretari, psihanalistul incepe sa comenteze asupra acelor aspecte ale transferului de care pacientul nu este constient, in special atunci cand

acestea apar ca rezistente in calea procesului analitic. Analistul face conexiuni intre ceea ce se intampla in transfer si interactiunile curente ale pacientului cu cei apropiati precum si cu relatiile importante din trecut. In felul acesta, analistul ajuta pacientul sa descopere aspecte anterior inconstiente ale sale. Pe masura ce pacientul invata tot mai multe despre inconstientul sau, el devine capabil de a face unele schimbari necesare, pozitive, in privinta personalitatii si vietii sale. Permanenta acestor schimbari ar putea fi atribuita schimbarilor structurale survenite, adica schimbarilor aparute in aliniamentul si relatia dintre id, ego si super ego. Id este acea zona a psihicului care contine instinctele, dorintele interzise, nevoile noastre primare. Ego este partea care asigura buna functionare in realitate, iar superego este partea morala din noi, care contine principiile si regulile invatate de la parinti si din scoala, partea care stabileste ce e bine si ce e rau.Tot acest proces psihanalitic nu este unul fara obstacole, fiind mai degraba caracterizat prin numeroase rezistente si o continua pendulare intre progres si regres, dar cu o tendinta generala de avansare. In prezent, exista numeroase exceptii de la aspectele psihanalizei clasice, acestea fiind intalnite ca parte a unor scoli si curente contemporane, cum ar fi modelul relational, psihologia selfului, constructivismul social, intersubiectivitatea si gandirea postmoderna. In acord cu aceste influente, astazi se tinde catre conceperea psihanalizei ca un proces mult mai interactiv, mai interpersonal si mai subiectiv, in care exista nu numai transfer din partea pacientului, ci si contratransfer din partea psihanalistului. Psihanalistul nu mai este vazut ca fiind absolut neutru, iar contributia acestuia la crearea transferului nu mai este ignorata. Chiar daca neutralitatea ramane un ideal pentru multi psihanalisti,ea este unanim apreciata ca fiind aproape imposibil de obtinut. In general, teoriile psiho-morale atribuie criminalitatea conflictelor interne, problemelor emotionale sau sentimentelor de insecuritate, inadecventa si inferioritate. Comportamentul criminal si infractionalitatea sunt simptome ale problemelor emotionale fundamentale. Teoriile psiho-morale pun accentul pe caracteristicile persoanei, pe factorii psihogeni si psihomorali. Diversitatea explicatiilor de natura psihomorala face dificila o clasificare a acestora. Aceste teorii poarta, mai mult sau mai putin, amprenta directa a psihanalizei freudiene sau a gandirii altor psihanalisti.

1. TEORIA ANALITICA

Conceptia psihologica a lui Freud - Freudismul sau Psihanaliza - constituie unul dintre principalele curente ale psihologiei contemporane, care nu numai ca a deschis cu hotarare drumul interpretarii unitare, integrative si determinist-dinamice a fenomenelor psihice si a conduitei umane, ci a exercitat, in acelasi timp si o larga influenta asupra altor stiinte. La origine, psihanaliza este o teorie si o metoda medicala, cu implicatii in modul de a concepe structura si dinamica psihicului, relatia dintre psihic si somatic, influenta copilariei asupra evolutiei persoanei. Psihanaliza devine cu timpul o teorie a fenomenului uman, atribuindu-i persoanei anumite insusiri zoologice si anumite insusiri specifice omenesti, anumite servituti fata de trecutul filogenetic si istoric ca si tensiuni caracteristice in raport cu inhibitiile si constrangerile sociale.Pretentiile sale explicative se dezvolta in pretentii interpretative privind societatea si cultura, ca si esenta fenomenelor biologice. Freud a desfasurat o vasta activitate practica, in calitate de medic, precum si o prodigioasa activitate de

cercetare stiintifica, publicand un numar mare de lucrari, dintre care amintim: Interpretarea viselor (1900), Psihopatologia vietii cotidiene (1904), Totem si Tabu (1913), Metapsihologia (1915), Introducere in psihanaliza (1916), Dincolo de principiul placerii (1919), Eul si Sinele (1922), Noi prelegeri de psihanaliza (1932) etc. Atat in timpul vietii, cat si in prezent, personalitatea si opera lui Freud a fost fie elogiata, fie supusa unor critici necrutatoare. Este greu sa se separe partea de adevar de partea de eroare intr-o doctrina atat de vasta, de complexa si atat de discutata cum este psihanaliza. Aceasta a avut meritul de a fi propus spre cercetare noi domenii, ignorate pana atunci, cum ar fi motivatia inconstienta, ce se manifesta atat in comportamentul normal (uitare, lapsusuri, vise), cat si in cel morbid, mai ales in nevroze. Conceptia psihologica a lui Freud, nu poate fi inteleasa fara cunoasterea ideilor sale cu privire la structura si mecanismele vietii psihice. Dupa opinia sa, viata psihica umana cuprinde trei niveluri sau trei instante aflate intr-o stransa legatura, si anume: sinele (id), eul (ego) si supraeul (superego).
SINELE denumit id, eu apersonal sau inconstient, este termenul pe care Freud l-a mprumutat de la Groddeck si insumeaza toate forele care pstreaz un caracter impersonal cognoscibile n mod indirect i neguvernabile de ctre contient: fore generate de istoria speciei, dar mai ales impulsiile care eman din organizarea somatic i se gsesc n Sine, sub forme care ne rmn necunoscute, un prim mod de expresie psihica"

De asemena sinele reprezinta un complex de instincte si de tendinte refulate, care au un caracter apersonal si nu sunt traite in mod constient. Sinele constituie polul pulsiunilor personalitatii, depozitar al tendintelor instinctive, predominant sexuale si agresive, care pune organismul in tensiune, neputand suporta cresterea energiei pe care singur o dezvolta. Rolul adaptativ al sinelui se exprima prin tendinta sa continua de a reduce tensiunea, asigurand astfel echilibrul, linistea si persistenta organismului. In vederea reducerii tensiunii, a evitarii disconfortului si a obtinerii placerii si gratificatiei, sinele recurge la doua mecanisme: actiunea reflexa, care consta in reactii automate, innascute si imediat operante in reducerea tensiunii si procesul primar, o reactie psihologica ampla care cauta sa realizeze diminuarea tensiunii sau obtinerea gratificatiei pe plan imaginativ sau simbolic.
Sinele neglijeaz conservarea vieii, el caut s obin satisfacerea trebuinelor nnscute". Civa ani mai trziu, n Dincolo de principiul plcerii (1920), Freud i va remania teoria impulsiilor, opunnd de acum pulsiunea vieii instinctului morii, pe care l numete Thanatos, cu numele zeului grec al morii.

Acest nou dualism al impulsiilor opune cele dou instincte fundamentale, Eros i Thanatos". Eros, asimilat libidoului i vieii, are sarcina de a pstra viu subiectul care dorete i lupt contra impulsiei distructive. Agresivitatea apare n acest caz ca expulzare n afar a unei fore distrugtoare, originar dirijat contra subiectului nsui. Thanatos, pe care Freud va sfri prin a-l numi impulsie", tinde s aduc subiectul la inanimatul de unde a ieit. Aceast for lucreaz cel mai adesea n tcere, ceea ce explic poate de ce atia psihanaliti, pe timpul cnd tria Freud i chiar n prezent, refuz s-i admit existena. Clinica maladiilor psihosomatice, n care asistm la brutale deteriorri ale sntii, imprevizibile medical, ca i caracterul particular luat de autoagresivitatea anumitor pacieni, demonstreaz existena sa indiscutabil.

Instinctele, impulsurile si tendintele refulate in id reusesc sa iasa la suprafata, sa se manifeste in afara (sa defuleze), strabatand cenzura pe care o instituie eul si supraeul, aflandu-se din aceasta cauza intr-un conflict inevitabil, puternic si permanent, cu instantele superioare al psihicului. Rabufnirile inconstientului au loc, de cele mai multe ori, sub forma deghizata, sublimata. Tendintele refulate exercita o presiune permanenta dirijata in sus spre lumea constiintei, dar nu reusesc acest lucru decat intr-o forma simbolica, modificata, spre a nu fi recunoscute de catre subiect. Dupa Freud, aceasta patrundere a refularilor in constiinta are loc sub forma de sublimari, acte ratate, vise si lapsusuri. Refularea este un mecanism de protectie, atat fata de insuccesul anticipat, cat si fata de cel deja consumat.
EUL denumit ego sau constientul, reprezinta nucleul sistemului personalitatii in alcatuirea caruia intra ansamblul cunostintelor si imaginea despre sine, precum si atitudinile fata de cele mai importante interese si valori individuale sau sociale. Eul garanteaza conduita normala a persoanei, prin asigurarea unui echilibru intre instinctele, tendintele si impulsurile refulate in id, pe de o parte, si exigentele supraeului, pe de alta parte, asigurand, de fapt, acea constanta individuala. SUPRAEUL denumit si superego sau eul ideal, a treia instanta a personalitatii, care constituie expresia persoanei in mediul social; el este purtatorul normelor etico-morale, a regulilor de convietuire sociala. Supraeul are functia de autoobservare si de formare a idealurilor. El este achizitia cea mai recenta, dar totodata si cea mai fragila a personalitatii, reflectand particularitatile pozitive si negative ale mediului in care persoana traieste si se formeaza ca om. Supraeul isi are originea in id (sinele) si se dezvolta in interrelatia ocazionata de experientele eului (egoului), in cadrul personalitatii. Prin rolul si statusul sau, supraeul impreuna cu eul, contribuie la refularea in id a instinctelor primare si a trairilor necorespunzatoare exigentelor acestora sau nedorite. Obliga eul la substitutia scopurilor realiste, moraliste si il impinge la lupta spre perfectiune si sublim; reprezinta instanta verificatoare, cenzuranta a personalitatii. Nascut din inconstient, supraeul ca si eul, constituie un triumf al elementului constient, element care devine cu atat mai manifest, cu cat persoana in cauza este mai matura, mai sanatoasa si mai elevata sub aspect social. In conceptia lui Freud, conduita generala este asigurata prin disputa celor trei categorii de forte: irationale (id), rationale (ego) si morale (superego).

Manifestarile comportamentale criminale sunt forme de rabufnire (de defulare) la suprafata, in viata constienta, a unor trairi, instincte, impulsuri, tendinte etc., refulate in id. S.Freud considera ca orice criminal sufera de o nevoie compulsiva de a fi pedepsit, in vederea usurarii starii de vinovatie datorate sentimentelor incestuoase inconstiente de tip oedipian din perioada copilariei. Crimele sunt comise in vederea autopedepsirii si deci, in vederea purificarii de vinovatie. Conform teoriei lui Freud evenimentele din prima copilarie au o influenta hotaratoare. In perioada primei copilarii, instinctul sexual parcurge mai multe faze, in functie de anumite zone erogene in jurul carora se situeaza libidoul: faza orala; faza anala si faza genitala. Parcurgerea acestor faze poate da nastere unor fixatii ale libidoului care reprezinta predispozitii pentru ulterioare brese ale nazuintelor refulate si pot genera unele nevroze ori .In concordanta cu tezele freudiene, pana spre sfarsitul celui de-al treilea an de viata, diferentele cele mai semnificative intre cele doua sexe raman inca nedezvaluite copliului. Fundamental pentru aceasta etapa este constientizarea de catre copil a diferentelor genitale.

Intrand in raporturi de dragoste, dar si de gelozie cu parintii lor, copiii de ambele sexe experimenteaza diferite complexe.

Tot in aceasta perioada a copilariei, ca urmare a unei prime fixatii a libidoului spre un obiect sexual exterior, apare si se dezvolta Complexul lui Oedip. Teoria psihanalitica desemneaza prin Complexul oedipian, in esenta, atractia sexuala manifestata de individ, in primele faze ale copilariei, fata de parintele de sex opus si dorinta corelativa de suprimare a parintelui de acelasi sex. Astfel, la copilul baiat, dragostea fata de mama este insotita de dorinta de inlocuire a tatalui. Desi isi admira tatal, baiatul se confrunta cu teama ca acesta il va sanctiona pentru dragostea sa pentru mama. Rezolvarea acestui complex (Oedip) are loc printr-un compromis: baiatul va incerca sa se comporte ca orice barbat, cautandu-si ulterior alta femeie, probabil asemanatoare cu mama sa. In cazul fetei, aceasta isi concentreaza toata dragostea asupra tatalui, blamandu-si mama. Realizand insa imposibilitatea de a-si inlocui mama, va ajunge si ea la un compromis care-i rezolva complexul (Electra), identificandu-se cu mama sa si cautand ulterior un alt barbat. Etapa acestui complex (Oedip/Electra) este o etapa ce se parcurge in mod inevitabil de orce individ. Modul in care se va rezolva conflictul, fie prin suprimarea tendintelor, fie prin refularea lor, va prezenta cheia diferentierii ulterioare intre personalitatile normale si personalitatile nevrotice. De aceea, Freud vede in cele doua complexe, nucleul nevrozelor. Referirile directe la fenomenul criminal nu abunda in opera freudiana deoarece el nu s-a preocupat in mod nemijlocit de acest subiect. Cateva referiri ce merita a fi semnalate le gasim in lucrarea Totem si Tabu. Analizand cateva tabuuri dintre care unele cu relevanta criminologica (uciderea, incestul), Freud considera ca transgresarea acestora reprezinta satisfacerea unor dorinte refulate. Dorinta este insa o expresie a instinctului, ceea ce duce la ideea ca actul criminal, ca orice transgresare a tabuului, are o origine instinctuala.

Noua teorie asupra instinctelor aduce indirect o noua posibilitate in explicarea crimei. Pe langa varianta sexuala apare si varianta morbida unde responsabilitatea crimei apartine tendintei umane spre agresiune si distructivitate, expresii extravertite ale instinctului mortii. Freud vede in crima o expresie a sentimentului de culpabilitate tipic nevrozelor, adica ramas in stare inconstienta si anterior faptei. La multi criminali, indeosebi tineri, poate fi descoperit un puternic sentiment de culpabilitate anterior si nu consecutiv crimei, sentiment care a constituit mobilul crimei. Crima vazuta ca o eliberare de sub presiunea unui sentiment culpabil nu inlatura originea instinctuala a acesteia, ci o intermediaza, daca tinem seama de faptul ca sentimentul vinovatiei este consecutiv unor instincte condamnabile. Analiza freudian consider evenimentele din prima copilrie ca hotrtoare pentru evoluia psihic viitoare a individului. Tot n aceast perioad a copilriei, ca urmare a unei prime fixaii a libidoului spre un obiect sexual exterior, apare i se dezvolt Complexul lui Oedip. Teoria psihanalitic desemneaz prin Complexul lui Oedip, n esen, atracia sexual manifestat de individ fa de mam i dorina corelativ de suprimare a tatlui, dorin nscut dintr-un sentiment obscur de gelozie. Concret aceast atitudine dubl a copilului poate fi observat prin grija pe care el o are pentru mama sa s-i acorde o atenie exclusiv, n timp ce orice apropiere a tatlui l contrariaz, l nelinitete. Complexul lui Oedip marcheaz un moment din evoluia libidoului la biei; la fete el se numete

Complexul Electra ntruct raporturile cu cei doi prini se inverseaz. Freud susine c toi oamenii trec, n perioada copilriei, printr-un astfel de complex chiar dac el este obscur. n perioada n care a scris Totem i tabu, Freud se afl n faza absolutizrii instinctului sexual, n acest context, el proiectnd Complexul oedipian la scara umanitii : pcatul originar const n uciderea tatlui i posedarea mamei, crime ce au dat omenirii o perpetu contiin a vinoviei. Complexul lui Oedip capt astfel valoarea unei explicaii universale : n complexul lui Oedip gsim nceputurile simultane ale religiei, moralei, societii i artei, n deplin concordan cu constatrile psihanalizei c acest complex formeaz nucleul tuturor nevrozelor, n msura n care am reuit noi s-l nelegem. n plus, tehnica de transfer propus de Freud n terapeutica analitic a fost preluat de criminologia clinic i utilizat n tratamentul delincventului. Transferul este cel mai important dintre mecanismele generale ale incontientului. El desemneaz situaia n care obiectul propriu al unei tendine este substituit de ctre un alt obiect, potenialul energetic al elementelor refulate gsind o alt cale de actualizare dect cea obinuit ei. Concret, transferul privete att dorinele, atraciile, ct i aversiunile, respingerile. De aceea, el condiioneaz echilibrul nostru psihic profund. Procesul incontient de transfer, constat Freud, se poate orienta fie asupra unui obiect sau, fie n legtur cu o tendin apropiat. Transferul poate explica unele dintre simptomele nevrotice, spre exemplu, zoofobia, fobia de animale, care rezult dintr-un transfer al fricii fa de un animal de la un cu totul alt obiect. Referiri directe la fenomenul criminal n opera freudian nu abund deoarece el nu s-a preocupat n mod nemijlocit de acest subiect. ns referiri de acest gen putem gsi i n lucrarea Totem i tabu, ce aparine din punct de vedere cronologic perioadei medii a creaiei freudiene. Analiznd cteva tabuuri, dintre care unele au relevan criminologic (uciderea), Freud consider c transgresarea acestora reprezint satisfacerea unor dorine refulate i, plecnd de la aceasta, ajunge chiar la o interesant fundamentare a sistemului represiv. Dac unul a reuit s-i satisfac o dorin refulat, este obligatoriu ca toi ceilali tovari de comunitate s se simt animai de aceeai tentaie; pentru a o reprima, trebuie sancionat cutezana celui vinovat, i adesea se ntmpl ca actul pedepsirii s le dea celor care l execut prilejul de a comite, la adpostul expierii, acelai fapt nelegiuit. Este aici unul dintre principiile fundamentale ale sistemului penal omenesc, care decurge n mod firesc din ipotetica identitate dintre dorinele refulate i cele ale acelora nsrcinai s rzbune societatea.

.2. TEORIA CRIMINALULUI NEVROTIC

Varianta cea mai cunoscuta a acestei teorii apartine lui Fr.Alexander si H.Staub si este expusa in lucrarea Criminalul si judecatorii sai . Criminalitatea poate fi clasificata in urmatoarele categorii: 1).Criminalitatea imaginara, care transpare in vise, fantezii sau acte ratate; 2).Criminalitatea ocazionala, specifica persoanelor si situatiilor in care Supraeul suspenda instanta morala in urma unei vatamari sau amenintari iminente pentru Eu (cazurile in care conduita criminala este consecutiva unui santaj, unei amenintari ori unei stari de legitima aparare etc.) 3).Criminalitatea obisnuita, categorie care cuprinde la randul ei trei tipuri de criminali: a).criminalii organici, a caror personalitate tine de psihiatria clasica (bolnavii mintal care prezinta alterari ale capacitatii de discernamant ori lipsa acestuia); b).criminalii normali, caracterizati prin aceea ca sunt sanatosi din punct de vedere psihic, dar sunt socialmente anormali; acestia fac parte, de regula, dintr-o colectivitate criminala si se comporta conform moralei acesteia si nu prezinta conflicte intre Eu si Supraeu; c).criminalii nevrotici, respectiv cei care actioneaza in functie de mobiluri inconstiente. Eul este invins de Sine, care scapa determinarii Supraeului. In aceste cazuri, se constata existenta unui sentiment de vinovatie, insotit de angoasa pedepsei. Criminalul nevrotic resimte pedeapsa ca pe o justificare morala, ca o autorizare a recidivei; doar gandul criminal este suficient pentru a dezvolta sentimentul de culpabilitate si nevoia de pedeapsa.
Potrivit concepiei freudiene, complexul de vinovie favorizeaz comiterea crimei, deoarece unii indivizi ar suferi de un sentiment de vinovie att de puternic, nct, devenind insuportabil, face ca pedeapsa s vin ca o eliberare. Aceasta ar explica de ce unii infractori i semneaz crima pentru a fi ct mai repede descoperii, de ce mrturisesc foarte uor faptele comise sau i arog fapte pe care nu le-au comis. Zbuciumul luntric al acestui tip uman, n care crima slluiete n cele mai profunde ascunziuri ale fiinei sale, o gsim, de altfel, genial descris n romanul Crima si pedeapsa, numeroase pagini din literatura criminologic fiind consacrate examinrii afinitii dintre Dostoievski i Freud. Aceast ultim variant explicativ a crimei a fost reluat mai trziu de teoria criminalului nevrotic.

3. TEORIA INSTINCTELOR

Reprezentantul acestei teorii este criminologul belgian Etienne de Greef, care sustine ca personalitatea delincventului ca si personalitatea umana, in general, este determinata de instincte. Instinctele nu se opun inteligentei si nu pot fi separate de aceasta. La om nu se poate identifica o manifestare instinctuala pura, in sensul ca mai multe instincte, mai multe tendinte actioneaza si isi produc efectele asupra conduitei umane in acelasi timp. Acest ansamblu de tendinte instinctive organizate intre ele potrivit preocuparilor inteligentei formeaza structura afectiva In cadrul acestei structuri afective se pot distinge doua grupe fundamentale de instincte: instinctele de aparare si instinctele de simpatie. Instinctele de aparare contribuie la conservarea eului, functioneaza sub semnul sentimentului de justitie si de responsabilitate a celuilalt, au la baza agresivitatea, tind spre o reducere progresiva a individului la o entitate abstracta, supusa legilor morale concepute mecanic. Instinctele de simpatie contribuie la conservarea speciei, functioneaza sub semnul abandonului de sine si acceptarea totala a celuilalt, au la baza subordonarea si devotamentul fata de celalalt, tind spre o valorizare extrema a celuilalt. Nici una din cele doua categorii nu se poate realiza integral, exista o opozitie permanenta intre instinctele de aparare si cele de simpatie, viata psihica se desfasoara sub semnul conflictului permanent intre structurile afective. Tendinta de a alege securitatea in dauna afectivitatii da nastere unui sentiment de vinovatie a carui lichidare se incearca prin reintoarcerea catre celalalt. In tot acest conflict se creeaza un echilibru precar; in aceste conditii tulburarile de caracter si insuficientele inteligentei vor favoriza trecerea la actul criminal.
O alt categorie de referiri, mai mult sau mai puin directe, la fenomenul criminal, o gsim n studiile publicate de Freud n perioada maturitii : Dincolo de principiul plcerii i Eul i sinele. n aceast perioad a gndirii freudiene apare o nou teorie a instinctelor. Freud sesizeaz o proprietate general a instinctelor, i anume : compulsiunea la repetiie. Pe baza acesteia instinctul este definit ca : o tendin inerent a organismului viu de a reproduce o stare din trecut la care el a fost obligat s renune sub influena forelor exterioare perturbatoare, un fel de elasticitate organic() expresia ineriei vieii organice.

Noua teorie asupra instinctelor aduce indirect o nou posibilitate n explicarea crimei care, aa cum am vzut anterior, n opinia lui Freud, este de natur instinctual. Pe lng varianta sexual apare i varianta morbid, unde responsabilitatea crimei aparine tendinei umane spre agresiune i distructivitate, expresii extravertite ale instinctului morii. Aceste concluzii sunt desprinse indirect din opera freudian. n clasificarea pe care o face psihanaliza infractorilor un loc important l ocup criminalul care a svrit infraciunea datorit complexului de vinovie. Constatarea c intensificarea acestui sentiment incontient de vinovie poate face dintr-un om un criminal, a constituit o adevrat surpriz. i totui, faptul este nendoielnic; la muli criminali ndeosebi la tineri, poate fi descoperit un puternic sentiment de culpabilitate., anterior i nu consecutiv crimei, sentiment care a constituit mobilul crimei. S-ar prea deci c respectivul triete posibilitatea legrii acestui sentiment de ceva real i actual ca pe uurare.

4.TEORIA IMPULSURILOR

Freud consider c procesele conflictuale ce au loc n incontient sunt n strns legtur cu impulsuri, care i au originea n copilrie. Dac aceste conflicte incontiente sunt recunoscute de pacient cu ajutorul analizei, ele pot gsi o soluie, care n psihicul imatur al unui copil nu era posibil. n concepia lui Freud asupra sexualitii la copii, impulsul sexual al adulilor este rezultatul final al unui proces n dezvoltare ("Libido-Entwicklung"). nceputul are loc n copilrie i comport mai multe faze:

faza oral (0 - 1 an) faza anal (1 - 3 ani) faza falic (oedipal, falic) infantil (3 - 6 ani) faza latent (6 - 12 ani) faza genital

Aceste 5 faze denumesc n acelai timp cele 5 centre ale dezvoltrii impulsului sexual n prima copilrie. Primele dou faze dispar cu timpul sau se transfer n parte n sexualitatea adulilor. A fost meritul lui Freud de a fi recunoscut c omul este o fiin sexual nc de la natere. O semnificaie deosebit o are aa zis faz "oedipal", n care copilul dezvolt pentru prima dat o legtur emoional cu printele de sex opus, asemntoare atraciei sexuale a adultului fa de partener . Copilul reacioneaz n acelai timp ca rival fa de printele de acelai sex. Imaturitatea psihic complic aceast situaie, de neneles la vrsta copilriei, ceea ce conduce la anxietate n raport cu propriile fantezii. Msura n care copilul poate domina aceste fantezii sau

dimpotriv este dominat de ele sub form de team sau frustraii este determinant pentru dezvoltarea ulterioar la vrsta adult, n special pentru relaiile cu sexul opus. Faza latent stresurile, furtunile i conflictele din fazele precedente au constituit dezvoltarea personalitii. Acum copilul are nevoie de o perioad de linite.Principala activitate devine coala.n aceast perioad nu se manifest mari schimbri. Faza genital ncepe n perioada pubertii.

5. TEORIA PERSONALITATII CRIMINALE

Aceasta teorie apartine celebrului criminolog francez Jean Pinatel, fiind conceputa ca un model explicativ, capabil sa aduca lamuriri, atat in ceea ce priveste geneza cat si dinamica actului criminal. Personalitatea criminala este un instrument clinic, o unealta de lucru, un concept operational. Pinatel considera inutila incercarea de a separa oamenii in buni si rai, nu exista o diferenta de natura intre oameni cu privire la actul criminal. Orice om, in circumstante exceptionale, poate deveni delincvent. Inexistenta acestor deosebiri nu exclude insa existenta unor diferente graduale in privinta pragului lor delincvential. Unii indivizi au nevoie de instigari exterioare intense, iar altii de instigari lejere, pentru a prezenta reactii delictuale, pentru a realiza trecerea la act. Aceasta diferenta graduala este data de anumite trasaturi psihologice, care, in conceptia lui Pinatel, alcatuiesc nucleul central al personalitatii criminale. Componentele nucleului personalitatii criminale care determina trecerea la act sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva. Egocentrismul reprezinta tendinta subiectului de a raporta totul la sine insusi. Labilitatea reprezinta o lipsa de prevedere, o deficienta de organizare in timp, o instabilitate. Agresivitatea desemneaza o paleta foarte larga de tendinte, mergand de la simpla afirmare a eului pana la ostilitate, ea se manifesta printr-un dinamism combativ, care are ca functie invingerea si eliminarea obstacolelor si dificultatilor care bareaza drumul actiunilor umane. Pentru ca un subiect sa treaca la act este necesar ca el sa nu fie retinut de oprobiul social care este asociat raufacatorului. Acest proces de autolegitimare subiectiva este asigurat de egocentrism. Faptul ca subiectul nu va fi retinut de amenintarea pedepsei este explicat prin labilitate. Obstacolele materiale susceptibile sa impiedice executarea crimei sunt invinse prin agresivitate. In ultima instanta, cand subiectul ajunge in situatia de a comite o crima, este necesar ca el sa nu fie retinut de sentimentul ca produce rau aproapelui sau, atentand la persoana sau bunurile acestuia. Indiferenta afectiva asigura aceasta ultima etapa a trecerii la act. Cele patru componente nu trebuie analizate in mod individual. Reunirea tuturor componentelor, precum si legaturile dintre acestea, dau un caracter particular personalitatii in ansamblul ei. Fiecare din teoriile prezentate incearca sa ofere cea mai buna explicatie si sa individualizeze

factorii predominant responsabili, implicati in fenomenul infractional. Unele teorii insista asupra factorilor bio-constitutionali sau fiziologici, altele asupra factorilor ambientali si sociali, altele asupra unor factori psihologici individuali, altele asupra unor interinfluente dintre individual si social etc. Nici una dintre teoriile prezentate nu poate fi considerata suficienta si deplin consistenta in explicatiile oferite, dar nici nu poate fi respinsa in totalitate, datorita nevalidarii ei practice. Din punctul de vedere al validitatii exista diferente foarte mari intre diverse teorii, insa nici una nu ofera explicatii detaliate pentru toate manifestarile comportamentului infractional. Etiogeneza fenomenului infractional este multinivelara. Fiecare teorie surprinde un anumit aspect al fenomenului infractional. Teoriile sunt complementare, nu contradictorii. Acestea se pot organiza, ierarhiza pe mai multe niveluri. Din integrarea lor poate rezulta o teorie unificata, globala, care sa evidentieze personalitatea implicata in actul infractional in toata unitatea si complexitatea sa..

Ascultatorul tacut si pacientul-povestitor

Va folosi aceasta metoda si in cadrul cabinetului privat de psihiatrie pe care si l-a deschis un an mai tarziu in Viena, dar a descoperit in scurt timp ca efectele benefice ale hipnozei nu erau de durata. In plus, era o metoda considerata neortodoxa de catre corpul medical vienez, care privea cu reticenta munca lui Freud. Chiar si Josef Breuer, prietenul impreuna cu care a publicat Studii asupra isteriei (1895), se va departa de munca lui Freud, considerand ca acesta acorda o importanta exagerata contextului sexual in tratarea nevrozelor. Psihanalistul vienez va inlocui treptat hipnoza cu asa-numitele "asociatii libere" - expunerea spontana de catre pacient a amintirilor lui inca din vremea copilariei. Moartea tatalui sau, in 1896, l-a aruncat intr-o profunda introspectie si analiza a viselor lui si ale pacientilor. Rezultatul: publicarea Interpretarii viselor (1900), capodopera freudiana - analiza a viselor, autobiografie, teorie si, totodata, istorie a societatii vieneze contemporane. Un an mai tarziu, a aparut Psihopatologia vietii cotidiene, in care Freud sustinea ca blocarea inconstienta a limbajului nu este accidentala, ci dictata de "inconstientul dinamic", care vrea sa transmita astfel un mesaj important. Pentru majoritatea contemporanilor sai, teoriile freudiene expuse pana atunci erau de domeniul fantasticului. Dar psihanalistul mai avea multe de spus. In 1905, a socat lumea cu celebrele Eseuri asupra teoriei sexualitatii. Ideea ca sexualitatea este cel mai puternic impuls, ca ne guverneaza comportamentul si viata, ca pana si copiii experimenteaza dorinta sexuala era greu de digerat pentru zorii secolului al XX-lea. Chiar si astazi, teoria dezvoltarii psihosexuale ramane controversata, dar complexul lui Oedip, id sau ego sunt concepte consacrate in limbajul psihanalistilor si chiar in cel cotidian. Freud a continuat sa scrie pana la moarte, pentru ca - singur o afirma - nu-si putea inchipui viata fara munca. Marginalizarea lui Freud a inceput sa paleasca in 1908, odata cu primul Congres International de Psihanaliza de la Salzburg si cu invitatia de a sustine o serie de prelegeri in SUA. Cu adevarat faimos se va simti insa dupa mutarea la Londra, cand o serie de persoane importante au venit sa-l

viziteze. Inca de la primele studii publicate, dar mai cu seama dupa ce a fost numit profesor la Universitatea din Viena, Freud s-a vazut inconjurat de o multime de sustinatori, inclusiv celebrii Carl Jung si Alfred Adler. Amandoi au contrazis la un moment dat teoriile freudiene, infiintandusi propriile scoli de psihologie. Pentru ca nu dorea ca psihanaliza sa fie perceputa ca o "stiinta evreiasca", Freud tinea la aderentii sai neevrei, iar Jung, un elvetian protestant, era succesorul ideal. Numai ca a inceput sa fie atras de religie si misticism, ceea ce nu avea cum sa-i convina lui Freud, cunoscut ca ateu agresiv. De aici, despartirea celor doi, dupa multi ani de colaborare apropiata. Talentul lui literar si convingerea nestramutata ca are dreptate au facut insa din psihanaliza o forta de care se tine seama in intreaga lume.

Anxietatea

Unul din fundamentele teoriei psihanalitice moderne l constituie conceptul de anxietate, care n anumite condiii de pericol poate declana un mecanism corespunztor de aprare. Aceste situaii periculoase pot fi:

teama prsirii sau pierderii unei fiine iubite riscul pierderii iubirii din partea partenerului pericolul unor represalii sau pedepse imputarea nemeritat a unei culpabiliti

Simptomele i sublimrile rezultate din aceste situaii reprezint totdeauna nite compromisuri, care nu sunt altceva dect forme ale adaptrii la realitate, n care forele aflate n conflict ajung mai mult sau mai puin la o stare de mpcare aparent. Vinovia i anxietatea determinate de aceste sentimente trebuie s fie rezolvate, pentru ca tnrul s devin un om sntos psihologic. Cel care-i reprim ostilitatea fa de tat i va redireciona ostilitatea n alt parte, ajungnd la comiterea unor acte violente. Atunci cnd ns acest complex este rezolvat cu ajutorul psihanalizei, individul poate curma ostilitatea sa devenind, contient de obiectul real al agresiunii. Complementar complexului oedipian sau Electra se dezvolt alte dou complexe : complexul de castrare i complexul familial. Primul privete teama pe care copilul o are fa de tatl su ca acesta s nu exercite represalii asupra lui; al doilea se refer la poziia copilului n structura familiei copiii mai mari sunt geloi pe noii nscui, simindu-se de afeciunea prinilor (pn cnd ei trec nevoia de la prini la fraii mai mici bieii trec de la mam la sor, iar fetele de la tat la frate).

Dup cum se poate observa, explicaiile freudiene n legtur cu evenimentele din prima copilrie au influenat teoriile privind personalitatea antisocial (modul de structurare al acesteia), iar explicaiile privind nevrozele, n general, au fost preluate de teoria criminalului nevrotic.

Nevroza
Din cele de mai sus rezult c nevroza reprezint starea de refulare a unei amintiri, a unui impuls inacceptabil, precum i simptomele ce decurg din aceste procese. "Eul" refuleaz fanteziile, dar "libido"-ul legat de aceste fantezii continu s persiste provocnd tulburri somatice de natur isteric, stri de anxietate sau fobii obsesive.

Incontientul

Afirmaia c exist un incontient care poate produce efecte" este un laitmotiv al gndirii freudiene, ntlnit cel puin tot att de frecvent n opera sa ca i aseriunile referitoare la importana sexualitii infantile n etiologia nevrozelor. Freud consider c sugestia posthipnotic, rateurile vieii cotidiene, visul i succesele practicii psihanalitice bazate pe ipoteza incontientului sunt cu totul suficiente ca s demonstreze existena acestei instane psihice pn atunci necunoscute. Numai investigaia psihanalitic permite s se pun n eviden caracterele stranii i incredibile" ale anumitor procese latente. Exist acte psihice care sunt simplu, temporar incontiente" i care nu se disting prin nimic de actele contiente. Altele au fost refulate i au dobndit din aceast cauz caracteristici foarte diferite fa de reprezentrile contiente, fiind situate pe o alt scen psihic. Freud vorbete din punct de vedere topic pentru a preciza locul i sistemul psihic la care aparine un anumit act psihic" astfel ca n aceast concepie geografic" sunt grupate de o parte cenzura, precontientul i contientul; de cealalt parte a barierei refulante se gsete incontientul. n modelul su spaial,acesta nu ia n considerare nici o localizare cerebral precis pentru instanele psihice, care par n conflict teritorial. ntr-adevr, precontientul pare a voi s se apere contra infiltrrii posibile a unor reprezentri incontiente. Freud semnaleaz c o reprezentare poate fi prezenta simultan n dou locuri ale aparatului psihic". Acesta poate fi n acelai timp contient i incontient,n special atunci cnd psihanalistul i comunic pacientului coninutul refulat al simptomelor sale. Suprimarea refulrii nu va avea loc dect atunci cnd reprezentarea contienta, o data ce sunt surmontate rezistenele, va intra n legtur cu urmele mnezice incontiente", permindu-le accesul n contiin

i eliberarea subiectului de povara elementului refulat. Pentru aceasta este necesar s reuim s nvingem contrain-vestirea", un fel de cmp de for generat de precontient, care mpiedic elementele refulate s fac irupie n contient. Reprezentrile situate n incontient au deci proprieti care le difereniaz radical de produciile contiente. Ele nu cunosc nici negaia, nici ndoiala". Prin mecanismul deplasrii, o reprezentare poate transmite ntregul su cuantum de investire altei reprezentri; prin mecanismul condensrii ea poate s-i aproprie investirea multor altora"; astfel, nedatate, ele scap cronologiei i mbtrnirii, n cazul unei psihanalizri, o reprezentare, care a putut fi refulat n prima copilrie a pacientului, va reaprea intact": este cazul amintirii-ecran. n sfrit, aceste reprezentri sunt guvernate de principiul plcerii i nu sunt subordonate cerinei de a respecta realitatea. Micri de dorin rezultate din impulsii, ele tind s se realizeze printr-o descrcare de energie nelegat". Toate aceste modaliti de funcionare corespund cu ceea ce Freud a numit proces primar". Acest mecanism se opune radical modului de funcionare al contientului, pe care el l numete proces secundar" i care respect regulile logicii, ale temporalitii ordonate i energiei legate" o energie legat" de realitate, frnat de ea. Pe scurt, aceste caracteristici sunt acelea ale Eului care se protejeaz i vrea s-i garanteze supravieuirea refulnd tot ceea ce ar putea amenina adaptarea subiectului. Dar luarea n seam a unui anumit numr de fapte tulburtoare, ca existena unor mecanisme incontiente proprii Eului i necesitatea de a nelege anumite conduite de eec inexplicabile, cum sunt doliul patologic i melancolia, l vor face pe Freud s propun un nou model descriptiv al funcionrii psihice.

Psihanaliza

Dup trecerea n revist a conceptelor fundamentale ale psihanalizei fcut n acest studiu introductiv cititorul poate resimi o dubl impresie, n aparen contradictorie. Psihanaliza apare ca un procedeu de investigaie original i de nenlocuit al unor acte, conduite i, n general, al relaiilor umane. Termenul a aliena" trimite n mod efectiv, la dou destine posibile ale psihanalizei, i anume: a face ca un individ s devin altul, adic s se schimbe i s se transforme, ceea ce este obiectivul originar i principal al acestei terapeutici; dar, de asemenea, a-1 face pe individ strin, chiar nebun (ca n azilul de alienai"), ceea ce se poate produce prin fora nsi a acestei tehnici, dar mai ales ca urmare a anumitor teoretizri i practici psihanalitice contemporane. Astfel, n chip de concluzie, voi ncerca s art prin ce poate fi psihanaliza, ntre toate celelalte demersuri terapeutice, aceea care elibereaz cel mai bine subiectul suferind, dar i modul n care ale sale pete oarbe" i anumite practici de azi risc s devin cel mai puternic mijloc de supraalienare a pacientului.

Psihanaliza este n acelai timp

un procedeu de cercetare a proceselor psihice cu scopul de a investiga semnificaia faptelor i reprezentrilor ce au loc n incontient; o metod de terapie a tulburrilor psihice, n cadrul creia se tinde la rezolvarea acestora prin aducerea la suprafa i clarificarea semnificaiei rezistenelor, transferurilor i dorinelor ascunse ale pacienilor; un sistem complex de teorii cu privire la efectele proceselor psihice incontiente asupra tririlor, gndirii i activitii oamenilor. Elementele acestor teorii deriv din cercetarea proceselor psihice i terapia strilor psihopatologice.

Psihanaliza a fost dezvoltat de Sigmund Freud la nceputul secolului al XX-lea ca teorie general a incontientului. Modalitatea funciunii proceselor psihice au fost deduse de Freud n special din studiul semnificaiei viselor, interpretate de el ca realizare imaginar a ndeplinirii dorinelor ce deriv din aspiraiile refulate ale copilriei. Calea recomandat pentru accesul n ncontient este nelegerea sensului viselor i a actelor ratate (lapsus-uri). Psihanaliza a devenit azi extrem de familiar publicului larg (din occident) dup ce o vreme ndelungat a fost fie respins, fie adulat. Dar succesul din deceniul 5, de pild, mai ales n Europa, a nstrinat-o, paradoxal, de esena ei. Psihanaliza s-a rspndit pretutindeni nu numai datorit interesului strnit de terapia psihanalitic. S-ar putea spune chiar c terapia a fost eclipsat de virtuile psihanalizei aplicate. Psihanaliza aplicat n literatur, sociologie, antropologie i etnologie, n religie i mitologie a strnit interesul unui public care nu avea chemare pentru sfera clinic. n fine, psihanaliza s-a remarcat i prin mediatizarea pe cile cele mai comune: radio, TV sau prin intermediul scenariilor filmelor de cinema. Filme celebre au adus n prim plan psihanaliti. A exista chiar un film dedicat lui Sigmund Freud, care surprindea anii de incertitudine ai nceputurilor sale n psihanaliz.

n general, psihanaliza presupune c experienele grave, neprelucrate ale copilriei sunt refulate, pentru c altfel personalitatea imatur a copilului nu ar putea rezista acestui conflict. Niciun copil nu poate suporta, de exemplu, c este nedorit de unul din prini, sau chiar urt. Psihanaliza sper s obin o vindecare prin aducerea la suprafaa contiinei a strilor refulate, sau cum se exprima Freud: "Wo Es war, soll Ich werden" ("Unde era Sinele, trebuie sa fie Eul"). Tririle refulate sunt sustrase prelucrrii la nivel contient i nu pot fi integrate n personalitatea proprie. Acest proces poate fi reactualizat treptat prin analiz, sub permanent supraveghere i cu ajutorul omenesc al terapeutului.

Metodele psihanalizei

Anamneza pacientului are loc n mod clasic, acesta fiind culcat n timp ce psihanalistul se gsete n afara cmpului su vizual. n general, interpretarea datelor anamnestice amnunite i de biografie este adesea suficient pentru a schia cadrul tulburrilor nevrotice i forma personalitii psihopatologice. Transferul ("bertragung") unor experiene i relaii din trecut asupra terapeutului este un moment principal al psihanalizei terapeutice. Se poate constata un transfer pozitiv sau unul negativ, n funcie de tonalitatea tririlor proiectate asupra terapeutului. Din partea acestuia rezult o reacie de contra-transfer ("Gegenbertragung"). Terapeutul a nvat n cursul propriei analize n procesul de calificare, s fac deosebirea ntre simirile i reprezentrile sale proprii i cele rezultate din analiza pacientului, pentru a nu se ajunge n mod incontient la o stare de simbioz psihic.

Asociaiile libere produse de pacient fac posibil accesul la coninutul tririi sale psihice, la conflictele sale intime, i descoper terapeutului imaginea vie a etiologiei nevrozei n cazul pacientului respectiv. Pacientul relateaz tot ce-i trece prin minte, ntr-un flux nentrerupt, chiar dac crede c lucrurile sunt lipsite de importan i n-au nicio legtur unele cu altele, sau chiar dac aceasta i-ar fi penibil i ar putea s-i provoace un sentiment de ruine. Experiena psihanalistului poate descoperi n acest material brut multe informaii asupra unor experiene rmase ascunse. Aceasta presupune din partea pacientului o dispoziie spre cooperare fr limite.

Acest fenomen se ntlnete la persoane pentru care a gndi, a zice i a face sunt n mod incontient echivalente. La copilul de trei ani, a gndi, a zice i a face sunt unul i acelai lucru. De exemplu, faptul de a gndi s asasinezi pe cineva nseamn pentru incontientul su c actul a fost svrit. Tcerea se poate astfel datora faptului c persoana se teme de efectele propriilor sale cuvinte, c ea le consider distructive.Tcerea poate, n sfrit, s fie o dorin de manifestare a unei armonii primitive, devenind pozitiv n cadrul cutrii fuziunii cu psihanalistul. n relaiile amoroase, de exemplu, nu este necesar s se vorbeasc pentru ca ndrgostiii s se neleag unul cu altul. Pacientul utilizeaz prea multe asociaii de idei. El le produce fr contenire,El face tot timpulasociaii libere, n aparen fr dificultate.

Utilizarea metodei asociaiilor libere este modificarea2 care a consacrat cu adevrat debutul metodei psihanalitice, difereniind psihanaliza de orice alt form de psihoterapie

Semnificaia viselor a reprezentat punctul de plecare al folosirii teoriei psihanalitice ca

posibilitate terapeutic. Metoda presupune experien n interpretare i exclude orice dogm.In teoria freudiana,interpretarea ar fi procedeul psihanalitic cel mai important cruia i sunt subordonate toate celelalte . Ea este instrumentul de nenlocuit care i permite psihanalistului s fac neles sensul latent al discursului sau al conduitei.

Comunicat pacientului, acesta vizeaz s determine o schimbare intrapsihic, ba chiar comportamental.

Dup Freud, se pot distinge trei categorii de vise. Acestea se difereniaz n funcie de gradul de raionalitate i de veridicitate a coninutului. Visele de primul tip sunt vise simple, aa cum au copiii. Ele mai sunt numite i vise clare". Aceste vise nu pun nici o problem special de interpretare: sunt vise inspirate mai mult sau mai puin de probleme fiziologice .

Interpretarea simbolurilor, produse ale fanteziei sau n relaie cu situaii originare, i aduce contribuia la elucidarea etiologiei strilor nevrotice.

Interpretarea lapsus-urilor ca substrat logic, ilustreaz concepia lui Freud asupra determinismului tuturor manifestrilor psihice.

Lapsusul i actele ratate care smluiesc viaa noastr cotidian sunt produsul conflictului dintre dou intenii: una este manifest, alta refulat. Ele sunt rezultanta, compromisul dintre a aciona sau a zice i o for antagonist care i ea vrea s se exprime i care va utiliza eroarea n limbaj sau aciune spre a da tire de un lucru nici acceptat de subiect i nici acceptabil pentru el. Acest compromis este, dup Freud, creatur de snge amestecat" care poart marca incontientului, din punctul de vedere dinamic al forelor contiente i incontiente. Rezultanta acestor fore produce manifestrile de care am vorbit, dar i visul i simptomele nevrotice Ca i pentru Interpretarea viselor, Freud a luat propriile amnezii drept obiecte de analiz pentru a descoperi c rateurile aciunii sau ale discursurilor (lapsusurile) revelau ceea ce autorii lor nelegeau s ascund cu grij. nc din 1897, el a analizat uitarea numelui unui poet pe care l cunotea foarte bine, Julius Moses, care purta acelai nume ca fratele su, decedat la vrsta de opt luni. Uitarea numelui unui pictor ne va permite s accedem la una din problematicile majore ale vieii incontiente a lui Freud.

Critica psihanalizei

nc de la apariie, psihanliza a fost supus deseori unor critici severe. n special din partea psihologiei academice i s-a reproat c, dei cele dou discipline se influeneaz teoretic reciproc, n asectele eseniale se deprteaz una de alta, dezvoltndu-se n direcii deosebite. Freud a fost nvinuit pentru faptul de a fi acordat o prea mare nsemntate rolului impulsurilor sexuale n viaa psihic ("pansexualism"). Aceasta se explic, printre altele, prin faptul c, n timpul su, funciunea glandelor endocrine era insuficient cunoscut, endocrinologia se gsea la nceputul dezvoltrii ei. Pe de alt parte, trebuie recunoscut c emanciparea sexual din zilele noastre se datoreaz n bun parte contribuiei aduse de psihanaliz n transformarea concepiilor morale, n nlturarea tabu-urilor. Filosoful Karl Popper consider c psihanaliza nu este o tiin rezultat n urma cercetrilor, ci mai de grab o idee sectar, un fel de credin religioas. n acelai sens, de data asta autocritic, se exprim i psihanalistul francez Jacques Lacan, afirmnd (n 1977, ntr-o intervenie la universitatea din Bruxelles) c, n scurt timp, lumea nu va mai vrea s aud de psihanaliz. Pentru Adolf Grnbaum ("Kritische Betrachtungen zur Psychoanalyse", 1991) Psihanaliza se prezint ca un sistem nchis, ca o dogm, fr criterii metodologice precis definite, fapt care contravine principiilor de baz ale tiinei. O parte din aceste critici se datoreaz n bun msur lipsei de eficien demonstrabil a psihanalizei terapeutice n comparaie cu alte metode i procedee psihoterapeutice. n 1981, Paul Kline a supus unei analize critice 600 de studii psihanalitice aprute n diverse publicaii. Din acestea, doar ca. 100 relatau rezultate pozitive n favoarea psihanalizei. Restul de 500 contraziceau n mod evident poziiile teoretice ale psihanalizei sau cuprindeau din punct de vedere metodologic att de multe lipsuri, nct nu puteau fi evaluate cu obiectivitate. n literatura post-freudian din a doua jumtate a secolului al XX-lea exist tot mai mult tendina de a se nlocui termenul de "incontient" cu acela de "subcontient", innd seama de datele neurofiziologiei moderne asupra treptelor strii de contiin. Astfel se tie, de exemplu, c visele nu se produc n somnul profund, ci n timpul fazelor REM ("rapid eye movements"), n stadiul B de somn superficial. Altfel nu am mai avea amintirea lor.

Aspecte socio-culturale
Pornind de la explicaia strilor psihopatologice, teoria psihanalitic conine i elemente ale psihologiei generale, ale etnologiei, sociologiei, ale teoriei personalitii i filosofiei culturii, care confrunt natura uman cu mediul social n care se dezvolt. Crearea bunurilor culturale ar fi rezultatul transferului energiei sexuale n munc, n procesul de sublimare. Sub influena primului rzboi mondial, Freud presupune existena unui impuls destructiv, cruia i opune dorina de via ("Lebenstrieb"). n ultimul timp, psihanaliza s-a dovedit foarte util pentru nelegerea iraionalitii fenomenelor de dezvoltare social, dei diversele "diagnoze" nu au dus la rezultate unitare.

Diveri reprezentani ai psihanalizei

1.Carl Gustav Jung

Jung, unul din primii elevi ai lui Freud, a fundat o coal proprie, pe care a numit-o "Psihologie analitic". Pentru Jung conceptul de "libido" are nu numai semnificaia unui impuls sexual, ci reprezint totalitatea instinctelor i impulsurilor creative precum i fora de motivaie a omului. Ar exista, pe lng un incontient personal al individului, i un incontient colectiv al ntregii umaniti. Jung respinge teoria unui "Supra-Eu", pe care l nlocuiete cu noiunea de Persona, care are rolul ales de a oferi individului imaginea ce i-o face asupra lumii.

2.Alfred Adler

Adler, un alt elev al lui Freud, insist asupra conceptului de inferioritate, care, din momentul n care devine contient, confer for de a se lsa depit. n caz contrar, rezult o stare nevrotic cu tendin la izolare de lumea real. Depirea strii de inferioritate poate conduce la dorin nestpnit de putere i dominare.

3.Otto Rank

Rank vedea n traumatismul suferit deja n momentul naterii cheia explicrii nevrozelor. El acorda o importan deosebit voinei, ca for pozitiv n procesul de organizare i integrare a personalitii.

4.Melanie Klein

O interesant direcie o reprezint aa zisa coal englez de psihanaliz, datorit n special lucrrilor lui Melanie Klein. Ea postuleaz existena unor fantezii incontiente complexe la copii, a cror origine o constituie teama n faa ameninrii existenei, instinctul morii.

Alte tendine n psihanaliz

Erich Fromm, Karen Horney i Harry Stack Sullivan au adus noi modificri n psihanaliz, cunoscute sub denumirea de Neopsihanaliz sau Neoanaliz. Fromm pune accentul pe relaiile dintre individ i societate, Horney lucreaz n special n domeniul terapiei i deosebete dou tipuri de nevroze, nevroze de situaie i nevroze caracteriale, Sullivan este de prere c elementul principal l reprezint lupta cu starea anxietate, stare ce se poate atenua n urma terapiei. Ca reprezentani ai psihanalizei ar mai fi de menionat (n ordine alfabetic):

John Bowlby Josef Breuer Mario Erdheim Sndor Ferenczi Jacques Lacan Daniel Lagache Serge Leclaire Wilhelm Reich Donald Winnicott Driek Van Der Sterren Lopold Szondi

n Romnia, Ion Popescu-Sibiu a publicat n 1947 monografia "Psihanaliza lui Freud", n editura "Cartea Romneasc". n anul 1932, teza sa de doctorat cu titlul "Doctrina lui Freud" fusese premiat de Academia Romn.