SIGMUND FREUD – VIAȚĂ PERSONALĂ ȘI TEORIILE APLICATE Pg.

| 1

Universitatea Titu Maiorescu – Facultatea de Psihologie

Istoria Psihologiei

Sigmund Freud – viață personală și teoriile aplicate

Studenți: Botea Andreea Catalina, Purice Ingrid-Diandra, Savu Daria Elena, Petcu Cela-Ioana

Sesiunea 2022 Februarie

SIGMUND FREUD – VIAȚĂ PERSONALĂ ȘI TEORIILE APLICATE Pg.| 2

Intrdocuere

Tema subiectului nostru o constituie viața tumultoasă a celebrului Sigismund Schlomo

Freud. Datorită numeroaselor teorii și concepte realizate de acesta, Freud este considerat drept
fiind tatăl psihanalizei. Astfel, putem afirma faptul că el a fost unul dintre cei mai importanți
gânditori de la începutul secolului al XX-lea, dar și un pionier al nenumărate concepte
psihologice. În următorul referat, vom prezenta și explora viața lui Sigmund Freud, împreună cu
toate contribuțiile sale în domeniul psihologiei și influența acestora atât în perioada
contemporană acestuia, cât și în zilele noastre.

Sigmund Freud și viața sa

Sigmund Freud a fost un medic neuropsihiatru austriac de etnie evreiască, fondator al școlii
psihologice de psihanaliză. Acesta s-a născut într-o familie de evrei din Freiberg, Moravia sub
numele de Sigismund Schlomo Freud, adoptând denumirea de ”Sigmund” abia la vârsta de 21 de
ani. Sigmund a fost primul născut din cei nouă copii ai familiei, având totodată și alți frați vitregi
din căsătoriile precedente ale tatălui său. Cu toate că familia sa nu era una înstărită, trăindu-și
existența într-un apartament mic și aglomerat, părinții săi au făcut totul pentru ca Sigmund să aibă
parte de cele mai bune condiții, uneori și cu prețul defavorizării celorlalți copii ai familiei.

Freud a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual și deosebit de silitor. Șase ani
la rând a fost primul din clasă, iar la terminarea școlii avea nu numai cunoștințe temeinice
de greacă, latină, germană și ebraică, ci învățase și franceza și engleza. Viața de familie se
organiza în funcție de programul său de studiu: el își lua masa de seară separat de restul familiei,
iar pianul surorii sale Anna a fost mutat din apartament pentru a nu-l deranja.

În 1859, Freud s-a mutat împreună cu familia la Leipzig, în Germania, iar în 1860 la Viena,
unde a rămas până în 1938. În 1873 şi-a început studiile în cercetare medicală la Universitatea din
Viena. Încă din studenţie, Freud a făcut cercetări asupra sistemului nervos central, sub îndrumarea
lui Ernst von Brücke, luându-şi diploma în 1881. A lucrat la clinica de psihiatrie a lui Theodor
Meynert între anii 1882-1883, apoi a studiat alături de Charcot, la clinica Salpetriere din Paris în
1885.
SIGMUND FREUD – VIAȚĂ PERSONALĂ ȘI TEORIILE APLICATE Pg.| 3

Dupa ce a studiat medicina la Universitatea din Viena, în 1886 Freud deschide la Viena un
cabinet privat de psihiatrie, specializat pe tulburări cerebrale și nervoase. Din cauza faptului că
aplica metodele și concepțiile lui Charcot, socotite neortodoxe de către corpul medical vienez,
Freud s-a lovit de dificultăți din partea colegilor. Aceasta explică și faptul că, mai târziu, teoriile
lui asupra nevrozelor au fost acceptate cu multă reticență.

Freud a apelat la cercetarea psihanalitică după ce a citit despre metoda lui Breuer de a trata
isteria prin hipnoză. În 1895, Freud și Breuer au publicat ”Studii despre isterie”. În același an,
Freud și-a analizat cu succes un vis. În următorii cinci ani (1895-1900) el a dezvoltat majoritatea
conceptelor care au fost ulterior încorporate în teoria și practica psihanalitică. Termenul
”psihanaliză” a fost propus de Freud în 1896. După despărțirea sa de Breuer și șocul morții tatălui
său, Freud a început o autoanaliză în 1897, concentrându-se asupra propriilor vise și fantezii, cu
sprijinul prietenului său, Wilhelm Fliess.

A fost profesor la Universitatea din Viena. Teoriile lui Freud au stârnit răspunsuri
contradictorii până când un grup de tineri medici a început să-l însoțească la Viena în 1902, ulterior
fondând „Societatea Psihologică de Miercuri”, o întâlnire săptămânală între prieteni în care s-au
discutat noile sale descoperiri și a devenit “Societatea Psihanalitică din Viena” în 1908 și
“Societatea Psihanalitică Internațională” în 1910.

În 1938, fugind de persecuția nazistă din Viena, Freud s-a refugiat la Londra, unde și-a
petrecut ultimul an al vieții. Casa din Maresfield Gardens nr. 20 din zona Hampstead din Londra,
a aparținut familiei până la moartea fiicei celei mai mici, Anna Freud, în 1982, apoi fiind
transformată într-un muzeu. Muzeul adăpostește și mobilierul lui Freud, inclusiv celebra sa
canapea.

Din cauza fumatului excesiv, în ultimii ani din viață s-a luptat cu o formă de cancer . A
suferit numeroase operații dar, deoarece nu a renunțat la acest viciu, fumând până la 20 de trabucuri
pe zi, boala s-a agravat și a murit prin eutanasiere asistată de un medic care i-a administrat o doză
mărită de morfină.

Teoriile susținute
SIGMUND FREUD – VIAȚĂ PERSONALĂ ȘI TEORIILE APLICATE Pg.| 4

Principalele teorii ale acestei școli sunt fondate pe următoarele ipoteze:

• Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a

impulsului sexual.
• Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind
conservate în sisteme de idei inconștiente.
• Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise,
acte ratate și simptome.
• Conflictele inconștiente și sexualitatea reprimată sunt sursa nevrozelor.
• Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a
dorințelor inconștiente și refulate.

Freud este considerat a fi părintele psihanalizei, iar lucrările sale introduc noțiuni precum
inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor. Cu toate acestea psihologii
freudieni moderni, în era existențialstă, începând de la sfârșitul secolului xx refuză să interpreteze
după psihologia simbolistă, rugând pacientul să-și numească și delimiteze propriile smboluri, într-
un amestec de psihanaliză freudiană și logopedie frankliană.

Freud explică apariția manifestărilor nevrotice, în special ale isteriei, datorită refulării unor
traume emoționale, ascunse în inconștient. Ca tratament recomandă transpunerea pacientului în
stare de hipnoză, cu ajutorul căreia trăirile emoționale refulate sunt din nou aduse la suprafața
conștiinței și în felul acesta, conflictele, prelucrate în mod conștient, nu mai provoacă tulburări
psihice. Între 1895 și 1900 Freud a formulat cea mai mare parte a concepțiilor sale, care formează
nucleul psihanalizei în teorie și practică. Freud a considerat că cea mai importantă lucrare a sa a
fost “Interpretarea viselor”,care a fost publicată în 1899, dar data primei ediții este 1900, deoarece
autorul a dorit ca marea sa descoperire să fie asociată cu un nou secol. Comunitatea medicală a
fost sceptică față de lucrare, așa că Freud și-a continuat cercetările singur, izolat de alți cercetători.

A început să lucreze cu unul dintre pacienții săi, Dora, iar în 1901 a publicat
”Psihopatologia vieții cotdiene”. El renunță la metoda hipnozei, preferând expunerea spontană de
către pacient a amintirilor sale, încă din perioada copilăriei, în timpul ședințelor de psihanaliză,
sub forma așa zisei "asociații libere". În felul acesta psihanalistul îl ajută să-și clarifice conștient
experiențele conflictuale, care stau la baza tulburărilor nevrotice. Cu ajutorul asociațiilor libere
SIGMUND FREUD – VIAȚĂ PERSONALĂ ȘI TEORIILE APLICATE Pg.| 5

găsește calea de pătrundere către procesele petrecute în inconștient, ceea ce l-a condus și la
explicarea semnificației viselor și a actelor ratate ("lapsusuri”). Prin interpretarea viselor, a
dezvoltat conceptul de sexualitate infantilă și „complexul lui Oedip”, care se referă la atracția
copiilor față de părinții de sex opus și frica lor de celălalt părinte. Acest complex duce la distincția
normală între personalitățile masculine și feminine.

Soluția complexului constă în încercarea copilului de a se identifica cu părintele de același

sex, iar această identificare duce la viitoarea lui orientare sexuală. Aceste puncte de vedere din
concepția freudiană au fost și rămân foarte controversate.

Teoria și practica interpretării unui vis

Procedurile prin care se analizează teoria și practica interpretării unui vis după cum precizează
Jurnalul internaţional de Psihanaliză – “Observații asupra teoriei și practicii interpretării viselor”
– 1923:

1) Relatarea cronologică a întamplarilor din timpul visului, fiind considerate o metodă

originală, clasică și foarte bună în interpretarea viselor.
2) Alegerea unui element important din vis, cel mai relevant, frapant, clar și intens din întregul
episod.
3) Evenimentele petrecute în ziua precedentă ce au legătură cu visul ce a avut loc și asocierea
acestora.
4) Evitarea instrucțiunilor și deciderea exclusivă a persoanei care a avut visul de a începe cu
ceea ce el considera că este important și relevant, în cazul în care acesta are experiență cu
tehnica de interpretare.

“Ceea ce are o importanță mult mai mare este întrebarea dacă munca de interpretare se
desfășoară sub o presiune de rezistență care este mare sau scăzută - un punct asupra căruia analistul
nu rămâne niciodată mult timp în îndoială. Dacă presiunea este mare, se poate reuși să descopere
care sunt lucrurile care privesc visul, dar nu se poate înțelege ce spune despre aceste lucruri. Este
ca și cum cineva ar încerca să asculte o conversație care are loc la distanță sau cu o voce foarte
joasă. În acest caz, cineva poate fi încrezător că nu există prea multe perspective de a colabora cu
visătorul, se decide să nu se deranjeze prea mult în privința asta și să nu-i ajute prea mult și se
SIGMUND FREUD – VIAȚĂ PERSONALĂ ȘI TEORIILE APLICATE Pg.| 6

mulțumește să-i pună în față câteva traduceri de simboluri.”; ’’Dacă noi concepem conținutul
visului ca pe reprezentarea unei dorințe realizate și îi explicăm obscuritatea prin modificările
operate de cenzura asupra materialului refulat , nu ne mai vine greu nici să deducem funcțiile
visului. Într-o stranie opoziție cu faptul că se spune că somnul este tulburat de către vis, noi trebuie
să recunoaștem visul drept gardian al somnului.” (Jurnalul internaţional de Psihanaliză –
“Observații asupra teoriei și practicii interpretării viselor”)

Memoria și reamintirea anumitor întâmplări este explicată după cum urmează: „Se va observa
că aplicarea actuală a principiului câmpului la problemele memoriei conduce la o teorie puternic
unitară. La suprafață, amintirea apare ca un eveniment care are puține în comun cu factorii prin
care reținerea și amintirea sunt perturbate.. Și totuși, teoria actuală presupune că, în esență, același
principiu de bază este responsabil atât pentru reamintire, cât și pentru acele tulburări. Rechemarea
este interpretată aici ca o interacțiune care presupune o relație de câmp între un anumit proces și o
anumită urmă. Dar inhibiția retroactivă, inhibiția în cadrul unui produs al învățării și perturbarea
reamintirii spontane sunt toate atribuite faptului că și alte urme au câmpurile lor care se extind în
același mediu. Astfel, acțiunea de teren dintre un proces și o anumită urmă, care este implicată în
rechemare, poate fi obstrucționată de acțiunea de teren pentru care acele alte urme sunt
responsabile. (“Dinamica în psihologie” – Wolfgang Koehler - pag. 117.)

Studiul personalității

Altă parte a teoriilor freudiene este studiul personalității. Structura personalității are trei
dimensiuni, acestea fiind numite de Freud id, ego și supraego. Numai ego-ul este vizibil, dar
toate trei au propriile lor efecte asupra personalității. Id-ul reprezintă forța biologică; este o
constantă a personalității, fiindcă este mereu acolo. Oamenii se nasc cu propriul lor id, acesta
fiind o parte deosebit de importantă a personalității, întrucât ne permite să obținem ceea ce avem
nevoie din momentul în care ne naștem.

Id-ul este guvernat de principiul plăcerii sau conceptul de hedonism. Așadar, își dorește ca
dorințele sale să fie îndeplinite imediat, fără a ține cont de realitățile externe. De exemplu, atunci
când copilului trebuie să i se schimbe hainele, id-ul va plânge, când copilului îi este frig, cald, îl
doare ceva sau doar vrea mai multă atenție, id-ul va anunța aceste lucruri până când nevoile
SIGMUND FREUD – VIAȚĂ PERSONALĂ ȘI TEORIILE APLICATE Pg.| 7

copilului sunt satisfăcute, indiferent dacă părinții dorm, mănâncă sau se odihnesc. Îi pasă doar de
propriile nevoi.

În următorii trei ani, pe măsură ce copilul interacționează din ce în ce mai mult cu lumea din
jurul lui, a doua latură a personalității începe să se dezvolte. Freud a numit-o ego și reprezintă
acea parte a personalității noastre pe care o prezentăm lumii. Ego-ul este guvernat de principiul
realității sau de o viziune pragmatică asupra lumii. Dorințele id-ului sunt încă acolo, dar ego-ul
este conștient de consecințele satisfacerii acelor dorințe. Eul se dezvoltă odată cu experiența și
înțelege că alți oameni au propriile lor dorințe și nevoi și că comportamentul egoist și impulsiv
ne poate face chiar rău. Rolul ego-ului este de a satisface cerințele id-ului, ținând cont și de
lumea din jurul lui.

În jurul vârstei de 5 ani începe să se dezvolte a treia dimensiune a personalității, superego-ul.

Superego-ul este aspectul moral al individului și se dezvoltă odată cu experiența sau
interacțiunea socială a constrângerilor morale și etice. Potrivit lui Freud, superego-ul puternic
suprimă cu succes instinctele biologice ale id-ului, în timp ce superego-ul slab cedează în fața
lor. În plus, nivelul de vinovăție va fi mai mare și, respectiv, mai scăzut în ambele cazuri.

La o persoană normală, ego-ul trebuie să fie cel mai puternic pentru a satisface nevoile id-
ului fără a depăși superego-ul și a lua în considerare realitatea din exterior. Structura tripartită de
mai sus trebuie să fie dinamică și să se schimbe odată cu vârsta și experiența. Mai mult, diverse
aspecte ale comportamentului adultului, cum ar fi fumatul, sunt asociate cu diferite stadii de
formare a complexului. Potrivit lui Freud, o idee complexă sau fixă este o măsură a efortului
necesar pentru a trece printr-o etapă de dezvoltare, iar efortul mare pe care îl depune un copil
pentru a depăși o etapă se reflectă ulterior în comportamentul său de adult.

Unele dintre teoriile lui Freud erau relevante pentru cultura epocii, unele erau greu de
dovedit, iar unele făceau parte din propria sa personalitate. Freud a fost un observator excelent al
comportamentului uman și o mare parte din gândirea sa se află în centrul teoriei de astăzi. Cu
toate acestea, există opinii contradictorii asupra unor aspecte ale teoriei sale. De exemplu, în ceea
ce privește complexul lui Oedip, psihologii susțin că într-adevăr unii copii sunt atrași de părinții
de sex opus. Totodată, aceștia au tendința de a se simți amenințați de părinții de același sex. În
SIGMUND FREUD – VIAȚĂ PERSONALĂ ȘI TEORIILE APLICATE Pg.| 8

același timp, este adevărat că unii copii păstrează aceste afecțiuni, frici și dorințe până la vârsta
adultă, dar majoritatea teoreticienilor consideră aceste exemple mai degrabă excepția decât
regula. Aceste cazuri apar în familii disfuncționale în care părinții nu se înțeleg și adesea își
folosesc copiii ca arme în lupta lor unul împotriva celuilalt. De asemenea, aceste cazuri apar
atunci când părinţii nu discută cu copilul, acesta ajungând să afle lucruri eronate despre
sexualitate de la alţi copii.

Critica asupra lui Freud

O critică comună la adresa lui Freud este că își focusa prea mult atenția pe latura sexuală.
Toate lucrurile, bune sau rele, par a fi rezultatul exprimării sau reprimării impulsurilor sexuale.
Mulți cercetători s-au întrebat dacă există și alte componente psihologice. Freud a adăugat mai
târziu instinctul morții, dar nu era la fel de cunoscut. Criticii susțin că societatea este într-adevăr
dominată de acest element, dar asta nu înseamnă că sexualitatea este baza oricărei motivații. În
același timp, susținătorii teoriei freudiene afirnă că accentul ei pe elementul sexualității nu se
bazează pe astfel de atitudini în societate, ci mai degrabă pe evitarea subiectului, în special în
clasele superioare sau mijlocii ale societății. Acesta a fost marele lui succes: a reușit să dezvăluie
o temă ascunsă până atunci.

Unii autori nu au ezitat să-l acuze pe Freud de fraudă, demonstrând că el a modificat în

mod repetat și sistematic datele clinice pentru a-și dovedi teoriile, prezentând tratamentele eșuate
ca fiind reușite și chiar în unele articole a inventat cazuri și pacienți în întregime pentru a-și
demonstra teoria. Potrivit acestor critici, școala psihanalitică avea mai degrabă caracteristicile
unei mișcări politice sau religioase, decât a unui curent științific, iar Freud a devenit profetul său.
Cele mai dure critici contemporane nu au evitat să descrie freudianismul drept o simplă
„șarlatanie”.

Un alt concept care a fost puternic criticat este subconștientul. Umaniștii și existențialiștii
susțin că motivațiile și problemele care pot fi atribuite subconștientului sunt mult mai puțin
importante decât credea Freud și, de asemenea, că subconștientul nu este atât de important pe cât
SIGMUND FREUD – VIAȚĂ PERSONALĂ ȘI TEORIILE APLICATE Pg.| 9

credea el. Majoritatea psihologilor de astăzi sunt de acord că subconștientul este ceea ce refuzăm
să vedem sau este de prisos pentru noi. Unii teoreticieni nici măcar nu folosesc termenul.

Concluzie

Așadar, în ciuda tuturor acestor opinii contradictorii, trebuie să admitem că Freud a

descoperit lucruri extraordinare încât au fost încorporate în alte teorii. Freud a trezit
conștientizarea că există două forțe puternice în fiecare individ. În timp ce toată lumea credea că
oamenii sunt perfect raționali, Freud a demonstrat cât de mult din comportamentul nostru este
guvernat de forțe biologice. El arată cum societatea ne afectează pe fiecare dintre noi atunci când
toată lumea crede că fiecare este responsabil pentru acțiunile sale. Id-ul și superegoul,
manifestările psihologice ale elementelor biologice și sociale, ne vor însoți constant pe fiecare
dintre noi într-o formă sau alta. Freud a fost și cel care a dezvoltat forma terapiei. „Terapia prin
discuție cu paciențul” este în prezent considerată a fi cea mai eficientă pentru pacienții cu
probleme psihologice.Unele dintre teoriile lui Freud sunt, în mod evident, legate de cultura din
acea perioadă, altele sunt greu de testat, iar altele pot face parte din propriile sale experienţe sau
din propria sa personalitate. Cu toate acestea, Freud a fost un excelent observator al condiţiei
umane şi majoritatea teoriilor pe care le-a propus au o relevanţă deosebită în zilele noastre.
SIGMUND FREUD – VIAȚĂ PERSONALĂ ȘI TEORIILE APLICATE Pg.| 10

BIBLIOGRAFIE

• Freud, S. (1901). Despre vis.

• Koehler, W. (1940). Dinamica în psihologie.
• (2021, 20 septembrie) Sigmund Freud. Wikipedia.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud
• (1923) Observații asupra teoriei și practicii interpretării viselor. Jurnalul internaţional de
Psihanaliză.
• (2021, 16 septembrie) Sigmund Freud, psihiatrul care a scandalizat lumea ştiinţifică. Ce
ascund Visele şi sexualitatea reprimată - video. Descopera.
https://www.descopera.ro/cultura/14737939-sigmund-freud-psihiatrul-care-a-scandalizat-
lumea-stiintifica-ce-ascund-visele-si-sexualitatea-reprimata-video