UNIVERSITATEA “ ANDREI SAGUNA “ din CONSTANŢA

FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLOGIE
SPECIALIZARE
PSIHOLOGIE

PSIHANALIZA

Coordonator ştiinţific:
Dore L.
Sudenta:
Grigoras Ana-Maria

CONSTANŢA
2019
 CUPRINS

I. Definitia si domeniul psihanalizei

II. Ipotezele teoriei in psihanaliza

III. Biografia lui S. Freud

IV. Teoriile lui S.Freud

V. Principiile psihanalizei clasice prin prisma lui S.Freud

VI. Psihanaliza si actul psihoterapeutic

VII. Concluzii proprii privind psihanaliza si teoriile lui S. Freud

VIII. Bibliografie
 I. Definitia si domeniul psihanalizei

Psihanaliza este legată încă de la începuturile ei de numele fondatorului său Sigmund

Freud. Începuturile ei nu pot fi datate cu exactitate, ele cuprinzând o perioadă de mai mulţi ani
în care au loc mai multe momente importante ale conceperii psihanalizei. Totuşi, psihanaliştii
consideră că în anul 1895, anul apariţiei lucrării „Studii asupra isteriei”1, lucrare semnată
împreună cu Josef Breuer, evoluţia psihanalizei se afla în plină desfăşurare.
Creaţia lui Freud s-a dorit la originea ei o nouă metodă de investigare a vieţii psihice şi
o nouă metodă de tratament a bolilor mintale. Ulterior, prin dezvoltarea cercetărilor şi
antrenarea unui număr mare de colaboratori valoroşi, Freud extinde rezultatele psihanalizei
dincolo de simpla şi exclusiva investigare a bolilor psihice.
Iniţial psihanaliza se dorea un nou mod de a „vedea”2 şi de a „înţelege”3 viaţa
sufletească. Treptat, ea îşi extinde sfera de interese asupra omului cuprinzând toate domeniile
umanului care sfârşesc prin a transforma psihanaliza într-o veritabilă psiho-antropologie,
integrată ştiinţelor umane.
Din acest moment se vor diferenţia două mari direcţii în interiorul psihanalizei:
- o direcţie doctrinară, pur teoretică, de interpretare şi explicare a omului ca „fenomen
uman” 4complex sub multiplele sale aspecte: psihologic, social, moral, cultural,
religios, familial, istoric, etc.
- o direcţie medico-terapeutică, pur practică de formare a personalităţii umane,
restaurare şi psihoterapie specifică a bolilor psihice sub numeroase aspecte: medical,
terapeutic, pedagogic, psihopedagogic, etc.
În primele două decenii ale secolului XX, psihanaliza era deja un domeniu ştiinţific
constituit în ceea ce priveşte fundamentele sale. Din acest moment, prin pătrunderea sa în
toate domeniile ştiinţelor umane, psihanaliza începe să se impună ca un model de gândire5
nou, original în ce priveşte modul de a înţelege omul, faptele umane, lumea şi societatea sub
multiplele lor aspecte (morală, religie, cultură, arte, relaţii umane, familie, etc). Se poate
afirma, fără a exagera că psihanaliza se transformă în raport cu obiectivele sale iniţiale într-o

1
Chartier J.-P. – 1998 – Introducere în psihanaliza lui Freud, Editura Iri, pag.51;
2
Dem. Vasilescu V. – 2003 – Introducere psihanaliza freudiană şi postfreudiană, Editura Trei, pag.6;
3
Enăchescu C. – 1999 – Tratat de psihanaliză şi psihoterapie, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, pag.81;
4
Eugen Papadima(2002)- "Psihanaliza si psihoterapie psihanalitica’’, Ed.Jurnalul Literar, Bucuresti; pag.18;
5
Chartier J.-P. – 1998 – Introducere în psihanaliza lui Freud, Editura Iri, pag.26;
veritabilă doctrină umanistă6. Ea invită la reflexie dar şi la restructurare, la o nouă evaluare a
obiectului ştiinţelor umane, înfăţişându-se ca o formă de gândire cu virtuţi metodologice noi
şi originale.
Dincolo de aspectele doctrinare şi metodologice speculative din sfera ştiinţelor umane,
psihanaliza continuă să-şi consolideze poziţia de metodă specifică de tratament în cazul
bolilor psihice. Psihoterapia psihanalitică se impune ca o formă originală şi complexă de
terapie, cu largă aplicabilitate în bolile psihice şi psihosomatice, în psihologia medicală dar şi
în toate celelalte domenii umane.
Această evoluţie a psihanalizei a favorizat nu numai impunerea ei ca un tip de mentalitate
şi ca metodă de investigare în sfera ştiinţelor umane dar şi declanşarea unor confruntări de
opinii dintre cele mai variate care au avut ca urmare desprinderea din trunchiul psihanalizei
freudiene a unor curente disidente reprezentând noile psihanalize neofreudiene, diferenţiate
atât din punct de vedere doctrinar dar ca şi orientare practică. Psihanaliza a influenţat şi
evoluţia psihoterapie psihanalitice atât în planul teoretic, al atitudinii terapeutice, al modului
de a conceptualiza conflictul, echilibrul sau dezechilibrul psihic, cât şi în planul practicii, al
tehnicilor de tratament.
Ca şi psihiatria, psihologia si psihoterapia, psihanaliza are ca obiect de studiu psihicul
uman. Din punct de vedre istoric şi teoretic, psihologia este indisolubil legată de istoria
psihanalizei.
In încercarea noastră de a defini psihanaliza vom porni chiar de la accepţiunile date de
Freud în 1922:
- „proces de investigare a proceselor psihice care altminteri sunt greu accesibile”7;
- „metodă de tratament al tulburărilor nevrotice care se bazează pe această investigare”8;
- „serii de concepţii psihologice dobândite prin acest mijloc si care se contopesc
progresiv într-o disciplină ştiinţifică nouă”9.
În continuare voi încerca să precizez fiecare din termenii utilizaţi de Freud în definirea
psihanalizei din perspectiva lui R. Perron (2000):
1. Prin proces psihic se înţelege aproape tot ce se poate petrece în interiorul psihismului.
Dar ce este psihismul? Freud consideră că în fiecare fiinţa umană funcţionează un „aparat

6
Enăchescu C. – 1999 – Tratat de psihanaliză şi psihoterapie, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, pag.11;
7
Fages J.-B. – 1996 – Histoire de la psychanalyse après Freud, Editions Odile Jacob, collection« Opus », pag.61;
8
Flem Lydia – 1986 – Freud et ses patients, Hachette Littératures, pag.62;
9
Freud S. – 1991 – Interpretarea viselor, Editura Măiastra, pag.26;
psihic”10 , adică un sistem organizat care se supune anumitor legi de funcţionare şi serveşte un
anumit număr de scopuri considerate ca fiind „funcţiile”11 sale. Omul este un ansamblu
complex de asemenea sisteme funcţionale sau aparate dispuse într-o structură de ansamblu ea
însăşi ierarhizată (expl. sistemul biochimic celular, sistemul imunitar, sistemul circulator,
sistemul psihic, etc.). Procesele psihice sunt tot ceea ce poate surveni în interiorul aparatului
psihic: senzaţii, imagini, amintiri, reprezentări, emoţii, raţionamente, etc.
Freud precizează că demersul pe care îl desemnează ca fiind „psihanaliză”12 se referă la
procese „altminteri sunt greu accesibile”13 pentru că (spre deosebire de alte abordări) el
consideră că, în mare parte, aceste procese sunt inconştiente, adică ele rămân necunoscute
subiectului însuşi. Ideea fundamentală pentru Freud si centrală în psihanaliză este aceea că
există procese psihice inconştiente prin natura lor, întrucât mecanisme forte active se opun
conştientizării lor. (expl. „doctorul a spus că soţul meu ar putea mânca tot ce vreau eu”14 in
loc de cea vrea el, act ratat ce pune în evidenţa opoziţie ei în cuplu. Dacă i se atrage atenţia
asupra acest act ratat este forte posibil ca să nege energic această interpretare: observăm
prezenţa unor mecanisme care se opun in mod activ acceptării unui sens care trebuie să
rămână ascuns). Freud consideră că metodele propuse de psihanaliză permit cunoaşterea
acestor procese psihice „altminteri greu accesibile”15.
2. Psihanaliza este „metodă de tratament al tulburărilor nevrotice care se bazează pe
această investigare”16. Termenul de nevroză este moştenit de la psihiatria secolului al XIX
când se credea că aceste tulburări de la nivelul dispoziţiei, conduitei sau gândirii erau datorate
unor „inflamaţii a nervilor”. Această concepţie naivă a fost abandonată, dar termenul a rămas
pentru a desemna tulburări ale aparatului psihic, termen prin care Freud (1922) desemnează în
principal ceea ce el numeşte psihonevrozele (isterie, obsesii, fobii) şi „nevrozele actuale”17
(nevroze dezvoltate sub impactul unui traumatisme violent, al unei privări sexuale
insuportabile, etc.). Analiza acestor cazuri l-au condus pe Freud la crearea psihanalizei.
3.Psihanaliza înseamnă şi „o serie de concepţii psihologice dobândite prin acest

10
Fages J.-B. – 1996 – Histoire de la psychanalyse après Freud, Editions Odile Jacob, collection«Opus »,pag.21;
11
Freud S. – 1991 – Opere I, II, III şi IV, Editura Ştiinţifică, pag.17;
12
Freud S. – 1992 – Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii
cotidiene, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, pag.72;
13
Freud S. – 1994 – Eseuri de psihanaliză aplicată, Editura Trei, pag.91;
14
Freud S. – 2000 – Studii despre societate şi religie, Editura Trei, pag.15;
15
Green A., 1995 - La causalité psychique, Entre culture et nature, Editions Odile Jacob, pag.17;
16
Ionescu Ş., Jacquet Marie-Madeleine, Lhote Cl. – 2002 – Mecanismele de apărare, Polirom, pag.15;
17
Jean-Pierre Chartier(2003)- ,,Introducere in Psihanaliza lui Sigmund Freud’’,ed.Iri,Bucuresti, pag.51;
mijloc si care se contopesc progresiv într-o disciplină ştiinţifică nouă”.18 Ea este un corp de
cunoştinţe, elaborate în scopul de a explica unele fenomene observabile (procese psihice)
asigurându-le o bună coerenţă internă prin demersuri raţionale. Contrar obiectivelor sale,
psihanaliza a fost acuzată de iraţionalitate (alţii l-au acuzat pe Freud de a fi prea „raţionalist”19
în sensul raţionalismului de la începutul sec. XX). Iraţionalitatea psihanalizei este legată de
faptul că aceşti critici au confundat metoda cu obiectul: psihanaliza se străduieşte să trateze în
mod raţional procesele psihice care în bună parte sunt iraţionale (pentru că ele sunt
inconştiente, grevate de conflicte, afecte, emoţii, etc.).
Psihanaliza a dus la apariţia unor teorii care se bazează pe observaţii şi care încearcă să
ordoneze şi să explice datele obţinute. Ceea ce numim teorie psihanalitică este un sistem de
ipoteze referitoare la funcţionarea şi evoluţia psihicului uman. Psihanaliza este o parte a
psihologiei generale şi după părerea multor autori ea cuprinde cele mai semnificative
contribuţii la explicarea modului în care funcţionează psihicul uman.
Termenul de psihanaliză desemnează în acelaşi timp un demers de cunoaştere a
funcţionării psihice, o terapie şi o teorie. Teoria psihanalitică se ocupă atât de funcţionarea
psihicului uman normal cât şi de patologia acestuia. Practica psihanalitică s-a centrat mai mult
pe tratamentul indivizilor bolnavi psihic sau a celor care prezintă tulburări psihice, dar teoria
psihanalitică abordează atât normalul cât şi patologicul deşi majoritatea observaţiilor s-au
făcut pe subiecţi care prezentau tulburări. Teoria psihanalitică este un sistem de ipoteze
referitoare la funcţionarea şi evoluţia psihicului uman.

18
Laplanche J., Pontalis J-B. – 1967 - Vocabulaire de la psychanalyse, Paris, PUF, pag.62 ;
19
Minulescu Mihaela – 2001 – Introducere în analiza jungiană, Editura Trei, pag.15;
 II. Ipotezele teoriei in psihanaliza

Din multitudinea de ipoteze ale teoriei psihanalizei privind psihicul uman două sunt
considerate fundamentale:
A. principiul determinismului psihic sau principiul cauzalităţii;
Din perspectiva acestei ipoteze orice manifestare psihică este determinată de toate
manifestările psihice anterioare ceea ce face ca în viaţa psihică să nu existe discontinuitate.
Altfel spus, în domeniul psihicului uman, similar dinamicii fenomenului natural, nimic
nu este întâmplător. Înţelegerea şi aplicarea acestui principiu este strict necesară unei atitudini
corecte în cadrul studiului psihicului uman, atât în ce priveşte aspectele sale de normalitate cât
şi în privinţa celor patologice.
Din această perspectivă nici o manifestare nu este fără sens sau întâmplătoare, iar la
întrebările de genul: „cine l-a cauzat? de ce se manifestă astfel?”20 chiar dacă nu găsim un
răspuns sau nu avem certitudinea unui răspuns apropiat realităţii, important este că acest
răspuns există (există o cauza a acelei manifestări). Expl. actele ratate sau visul sunt urmarea
unor manifestări psihice, fiecare aflându-se într-o relaţie logică şi coerentă cu întreaga viaţă
psihică a protagonistului. Şi în cazul manifestărilor psihopatologice, orice simptom nevrotic,
indiferent de natura sa, este determinat de alte procese psihice chiar dacă deseori pacientul
crede că simptomul este străin fiinţei sale, neavând nici o legătură cu viaţa psihică.
B. Ipoteza conform căreia conştiinţa este, preponderent, un atribut de excepţie şi nu
unul de normalitate în cadrul proceselor psihice. Din aceasta perspectivă, procesele psihice
inconştiente au o importantă şi o frecvenţă extrem de mare atât în funcţionarea normală a
psihicului cât şi în cea patologică.
Există o strânsă legătura între aceste două ipoteze încât nu se poate discuta despre una fără
a ne folosi şi de cealaltă. Aparenta discontinuitate a vieţii noastre psihice este determinată de
faptul că cele mai multe manifestări psihice ale psihicului nostru sunt fenomene inconştiente.
(expl. fredonăm o melodie. Acest fapt aparent nu are nici o legătură cu activitatea noastră
prezentă. Dar cineva poate să ne spună că acum 5 min am trecut pe lângă o terasă unde se
cânta tocmai acest cântec).

20
Mohammadifard G. – 2002 – Omul şi psihanaliza, Pan Europe, Iasi, pag.62;
 Există o metodă generală pentru punerea în evidenţă a proceselor psihice inconştiente?
Aceste procese pot fi direct observate? Cum a descoperit Freud frecvenţa şi importanţa cestor
procese in viaţa psihică?
Până în prezent nu dispunem de nici o metodă care să permită observarea directă a
proceselor psihice inconştiente, toate metodele folosite în cercetarea acestor fenomene sunt
indirecte. Aceste metode indirecte ne permit deducerea existenţei unor asemenea fenomene şi
deseori chiar şi determinarea naturii şi semnificaţiei lor în viaţa psihică a individului. Cea mai
sigură şi folositoare metodă de studiu a proceselor psihice inconştiente de care dispunem în
prezent este tehnica pe care a dezvoltat-o Freud numită tehnica psihanalizei. Cu ajutorul ei,
Freud a pus în evidenţă importanţa şi rolul proceselor psihice inconştiente.
 III. Biografia lui S. Freud

Sigismund Schlomo Freud s-a născut la 6 mai

1856 in orasul Freiberg, astăzi Pribor/Republica Cehă
,într-o familie de evrei. Este un prim exemplu ,de om
de ştiinţă evreu ale cărui scrieri au fost influenţate de
identitatea evreiască şi de atribuţiile negative legate de
cultura ariană ,ca sursă a antisemitismului.
Deşi a respins religia, Freud însuşi a avut
identitate evreiască foarte puternică. Într-o scrisoare
din 1931 el s-a descris ca „evreu fanatic"21 şi cu altă
ocazie scria că „atracţia faţă de iudaism şi evrei este
irezistibilă,,22 .
Şi-a luat numele de Sigmund abia la vârsta de
21 de ani. Sigmund a fost primul născut din cei nouă copii ai familiei dar mai avea şi alţi fraţi
din căsătoriile precedente ale tatălui său.
Unii dintre biografii lui Freud consideră că, detaliile despre familia şi istoria sa de
viaţă sunt relevante pentru a înţelege importanţa pe care el o va acorda „constelaţiei
familiale”, filiaţiei şi interacţiunilor oedipiene.
Sigmund Freud a fost numit unanim părintele psihanalizei.’’ Viaţa mea - scria Freud -
nu este separată de psihanaliză"23. Cu alte cuvinte, activitatea sa ştiinţifică în domeniul
psihanalizei se constituie în evenimentul cel mai important al vieţii sale. El a dezvoltat
principalele teme ale psihanalizei şi a impus treptat practica psihanalizeim ca psihoterapie a
nevrozelor(stare sufletească, conflictuală, la care un individ ajunge deoarece nu îşi poate
integra în prezent experienţele traumatice, tragice etc.din trecut; viata sa instinctivã ajunge în
conflict cu Supraeul).
Sigmund Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. În cursul celui de al
treilea an de studiu a început să lucreze în laboratorul de Fiziologie, sub conducerea lui Ernst

21
Nasio J. –D. – 1999 – Conceptele fundamentale ale psihanalizei, Editura Iri, pag.81;
22
Green A., 1995 - La causalité psychique, Entre culture et nature, Editions Odile Jacob,pag.13;
23
Quinodoz J.-M. – 2005 – Citindu-l pe Freud. Descoperirea cronologică a operei freudiene,
Editura Fundaţiei Generaţia, pag. 51;
Wilhelm von Brücke, fiind în special preocupat de funcţiunea Sistemului Nervos Central
,terminând facultatea în 1881.
În 1885 obţine un post de docent în Neuropatologie la Universitatea din Viena şi -
având o bursă din partea statului austriac - petrece 19 săptămâni la Paris, în clinica de maladii
ale sistemului nervos de la spitalul Salpêtrière, în acel timp o Mecca a neurologilor ,condusă
de Jean Martin Charcot. Charcot trata anumite tulburări nervoase prin hipnoză. Sub
conducerea lui, Freud începe să studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru
psihopatologie.
In 1882 -.o întîlneşte pe Martha Bernays (care face parte dintr-o familie de intelectuali
evrei) şi intenţionează să se căsătoreasca, a avut cu aceasta 5 copii.
In 1896 isi numeste tratamentul folosit,, psihanaliza’’.
In 1897 se va produce o revolutie la Freud. Moare tatal sau si el ii scrie prietenului
sau Fliess, ce i-a servit drept psihanalist "avant la lettre"24, ca "a reaparut tot trecutul"25. El isi
va descoperi pasiunea din copilarie pentru mama sa si sentimentele ostile fata de tata,
deducand ca adultii nu sunt toti niste seducatori perversi iar copiii nu sunt atat de inocenti pe
cat se credea.Ii scrie prietenului Fliess ca nu mai crede in teoria sa despre seductia traumatica
si punele bazele complexului lui Oedip.
Cartea care îl lansează cu adevărat pe Freud este „Interpretarea viselor" (1900). În
această carte, Freud analizează propriile sale vise, prezentînd etapele elaborării visului şi
încearcă să explice structura aparatului psihic. Tot aici Freud afirmă că visul este calea regală
spre cunoaşterea inconştientului.
In anul 1908 Freud pune bazele Asociatiei Vieneze de Psihanaliza.
Printre lucrările de prim rang putem cita:
(1904)- Psihopatologia vieţii cotidiene;(1905)- Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii ;
Cuvântul de duh şi raporturile sale cu inconştientul;(1910)- O amintire a lui Leonardo da
Vinci;(1913)- Totem şi tabu;(1915)- Metapsihologia;(1916/1917)- Introducere în
psihanaliză;(1919)-Dincolo de principiul plăcerii;(1921)- Psihologia maselor şi analiza
eului;(1922)- Eul şi Sinele ;(1925)- Inhibiţie, simptom, angoasă; (1927)- Viitorul unei
iluzii;(1930)- Angoasă în civilizaţie;(1932)- Noi prelegeri în psihanaliză;(1938)- Moise şi
monoteismul;
In 1924 Freud este denumit cetatean de onoare al Vienei. Fugind de persecuţia nazistă din

24
http://www.megapega.ro/2008/08/teoria-psihanalitica-freud/
25
Nasio J. –D. – 1999 – Conceptele fundamentale ale psihanalizei, Editura Iri, pag.61;
Viena în 4 iunie 1938, Freud, s-a refugiat la Londra, unde a petrecut ultimul an al vieţii sale.In
1925 publica ,, Viaţa mea şi psihanaliza. ‘’
In 1930 S.Freud primeste Premiul Goethe pentru Literatura pentru stilul sau propiu si
impecabil de a scrie .
In 1933 - Sigmund Freud corespondează cu Albert Einstein pe subiectul De ce
războiul? , iar in mai: naziştii ard operele lui Freud la Berlin
La 1935 - Sigmund Freud murit în ziua de 23 septembrie 1939, răpus de recidiva unui
cancer inoperabil,Freud este numit Membru de onoare al Societăţii regale de medicină din
Anglia.
In anul 1971 in Viena se deschide un muzeu numit ,,Sigmund Freud Museum" in
memoriam lui S.Freud .

Selecţie din operele traduse in limba romana

* Sigmund Freud - Introducere în psihanaliză, Prelegeri de psihanaliză, Psihopatologia
vieţii cotidiene, Editura Didactică şi Pedagogică, (1980)
* Sigmund Freud - Omul cu şobolanii (cu jurnalul analistului,)Editura Trei, (1995)
* Sigmund Freud - Două psihanalize (Omul cu lupii şi Cazul preşedintelui),Editura Trei,
(1995)
* Sigmund Freud - Dincolo de principiul plăcerii, Editura "Jurnalul Literar", (1992)
* Sigmund Freud - Cazul Dora, Editura "Jurnalul Literar",(1994)
* Sigmund Freud - Micul Hans, Editura "Jurnalul Literar", (1995)
* Sigmund Freud - Interpretarea viselor, Editura "Măiastra", (1991)
* Sigmund Freud - Trei eseuri privind teoria sexualităţii, Editura "Măiastra", (1991)
* Sigmund Freud - Autobiografie, Editura Ştiinţifică, (1993)
* Sigmund Freud - Scrieri despre literatură şi artă, Editura Univers, (1980) Reeditată.
* Sigmund Freud - Scrisori din tinereţe către Eduard Silberstein, 1871-1881 Editura
Sigmund Freud - Binghamton, New York, (1993)
* Sigmund Freud - Psihanaliza fenomenelor oculte, Editura AROPA, (1998)
 IV. Teoriile lui S.Freud

Teoria freudiană asupra personalităţii dezvoltata de-a lungul celor 45 de ani de

practică ,stă la baza sistemului terapeutic psihanalitic.Freud s-a ocupat de ontogeneza si mai
putin de filogeneza. Freud si-a bazat constructia pe ideea opozitiei dintre natura si cultura..
Freud considera ca progresul cultural este asociat inevitabil cu represiunea instinctelor.
Pierderile sunt pretul ce trebuie platit pentru existenta intr-o cultura avansata.

TEORIA SEDUCTIEI
Intr-o prima incercare de a explica psihogeneza nevrozei, Freud elaboreaza, între
1895 si 1897, teoria seductiei. Conform acesteia, nevroza ar fi cauzata de un abuz sexual real
petrecut in istoria personala a pacientelor, experienta care ulterior este uitata (refulata), fara ca
datorita acestui fapt sa devina ineficienta psihic.
Freud ajunge la aceasta teorie pe baza relatarilor pacientelor sale de la sfarsitul
secolului XIX,.In teoria seductiei, sexualitatea era impusa copilului din exterior de catre adult.
El asistase la prezentarile bolnavelor isterice ale lui Charcot .Freud este frapat de "frumoasa
indiferenta"26 cu care istericele isi trateaza suferinta. Se gandeste mai intai ca ele disimuleaza
secretul unei, seductii infantile traumatice intamplate in mod real. Apoi, el descopera ca
istericele sufera de reminiscente, adica acest eveniment traumatic ce a ramas sechestrat in
inconstient prin refulare. Este vorba, deci, de a elibera ceea ce nu s-a putut constitui ca
amintire, si care nu se poate exprima decat prin reminiscenta, adica printr-o amintire
corporala. Freud descopera ca trebuie invinsa o forta enorma ce se opune amintirii, adica o
rezistenta. Pentru a reusi, va exercita o presiune asupra fruntii pacientelor sale. intr-o zi, una
dintre paciente a reactionat brutal si i-a spus lui Freud: "nu miscati, nu spuneti nimic, nu ma
atingeti"27. S-ar putea spune ca aceasta isterica a inventat situatia psihanalitica pe care o
numim astazi cadrul, care consta in indepartarea oricarei senzorialitati si motricitati si in
ascultarea asociatiilor libere ale unui pacient. Bineinteles, Freud l-a organizat in timp, insa
ceea ce instaura acea pacienta este o interdictie a atingerii, mijloc de violenta fizica sau de
seductie sexuala, ce conduce la interdictia oedipiana care interzice incestul

26
http://tonysss.wordpress.com/category/psihologie/
27
www.personalityresearch.org/papers/plaut.html
 Intr-o primă etapă, spre a evita învinuirea tatălui, ele îl acuza pe unchi; istericele ar
fi trăit o adevărată seducţie sexuală la o vârstă „presexuală"28, spune Freud. Acest
traumatism infantil trăit în „inocenta copilărie"29 va căpăta semnificaţie patogenă atunci când
va fi asociat cu fantasme infantile „retrospective"30,.Acest traumatism va fi redeşteptat în
perioada pubertăţii sau mai târziu..

TEORIA INTERPRETARII VISULUI

Freud a publicat în 1899 principala sa lucrare, ,,Interpretarea viselor’’, datată din
1900. Este prima lucrare ştiinţifică dedicată interpretării viselor .În această carte, Freud
analizează propriile sale vise, prezentînd etapele elaborării visului şi încearcă să explice
structura aparatului psihic.Totaici Freud afirmă că visul este calea regală spre cunoaşterea
inconştientului.Teoria freudiană susţine că visul deghizează senzaţiile, dorinţele neacceptate
de subiect, în mod special pentru evitarea fricii, angoasei.După el coşmarurile se datorează
insuficientei deghizări a acestor dorinţe. Se bazează pe analiza subconştientului.,Freud sustine
că această conştiinţă umană ar avea trei trepte: inconştientul ( cea mai depărtată, despre care
nu se ştie nimic, care înregistrează elementele obiective şi senzitive ale vieţii de zi cu zi şi pe
care le redă interpretate sub formă de gînduri şi vise mult mai tîrziu),subconştientul şi
conştientul
O astfel de teorie este influenţată şi de teoria sa asupra schizofreniei, Freud tinde să
înţeleagă schizofrenia ,nu ca pe o boală neurologică în special, ci ca pe un mecanism de
apărare al Eului, ce face ca sub impulsul principiului plăcerii, să conducă la o satisfacţie
fantasmatică în lipsa uneia reale.

TEORIA ASUPRA INCONSTIENTULUI

In teorie, mentinuta pana in 1920, psihicul era impartit in trei instante: constient,
subconstient, inconstient, intre cele trei sisteme existand cenzuri care controleaza trecerea
dintr-unul in altul. Aceasta teorie pare sa aiba ca obiectiv gasirea unui loc inconstientului, care
apare ca instanta in structura psihicului.

28
Freud S. – 1992 – Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii
cotidiene, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, pag.76;
29
Freud S. – 1994 – Eseuri de psihanaliză aplicată, Editura Trei,pag.19,
30
Roudinesco Elisabeth – 2002 – La ce bun psihanaliza ?, Editura Trei, pag.51;
 Conştiinţa include lucrurile de care suntem conştienţi în prezent, pe care le utilizăm
într-un anumit moment temporal. Freud considera că doar o mică parte din gândurile,
imaginile şi senzaţiile unei persoane sunt conştiente.
Subconştientul include gândurile de care nu suntem momentan conştienţi, dar care
pot fi aduse uşor în conştiinţă. Funcţionează ca un fel de filtru, ca o „staţie de tranzit”31,
îndeplinind funcţia de „cenzură”32 şi permiţând accesul selectiv în conştiinţă doar acelor
impulsuri şi idei acceptabile pentru ea.
Inconştientul este sediul instinctelor sexuale şi agresive înscrise în structura
somatică a organismului, rezervorul pulsiunilor şi al energiei psihice, depozitul trăirilor şi
actelor refulate.Dorintele din copilarie sunt cele care cunosc o fixatie in inconstient iar
continuturile sale sunt reprezentari ale pulsiunilor. Principalele manifestari ale inconstientului
sunt actele ratate si visele, precum si simptomele tulburarilor psihice.
. Prima conceptie ii apartine lui Freud afirmand ca inconstientul este in esenta
preistoria dezvoltarii libidoului (legat de sexualitatea infantila) (complexul Oedip fenomen
central al nevrozelor). În această variantă, Freud considera că rolul esenţial în structura
personalităţii îi revine inconştientului care reprezintă partea dominantă a minţii. Cea mai mare
parte a comportamentului uman este motivată de forţe provenind de la acest nivel şi despre
care persoana este total inconştientă. Majoritatea impulsurilor inconştiente sunt inacceptabile
raţional şi social şi atunci, în loc să se exprime la nivel conştient, satisfacerea lor este barată
sau amânată de către instanţele de cenzură. O parte dintre tendinţele inconştiente pătrund
astfel în conştiinţă numai într-o formă deghizată sau simbolică şi deseori cu mare dificultate.
Atâta timp cât între cele trei instanţe există un echilibru, viaţa psihică a individului se
desfăşoară firesc, în limitele normalităţii. Când intervin însă distorsiuni, dezechilibre, blocaje
excesive, apar noi modele interacţionale care circumscriu patologicul.Doar in inconstient s-a
pastrat amintirea satisfacerii neconditionate pe care rationalitatea o contesta. Doar
inconstientul ne mai poate ajuta sa gandim posibilitatea unei satisfaceri nelimitate..Cea mai
importanta schimbare pe care o semnaleaza inconstientul este transformarea sexualitatii in
Eros .

31
Mohammadifard G. – 2002 – Omul şi psihanaliza, Pan Europe, Iasi, pag.61;
32
Nasio J. –D. – 1999 – Conceptele fundamentale ale psihanalizei, Editura Iri, pag.19;
 TEORIA AMINTIRILOR REFULATE SI RECUPERATE
Aceasta teorie sustine ca cei care indura traume greu de suportat ,stocheaza amintirile
acelor experiente ,adanc in subconstient.Aceste amintiri sunt ca niste mine de teren
,provocand traume la varta adulta.Traumele sunt blocate in subconstient ,pana cand persoana
poate prelua controlul asupra vietii sale.S.Freud crede ca majoritatea problemelor ,apar
deoarece o persoana are conflicte sau aminitiri refulate,iar datoria psihanalistului este sa le
aduca la lumina si sa ajute persoana ,sa capete suficienta putere pentru a le confrunta si de a
scapa de ele pentru totdeauna.Aceasta teorie se bazeza pe metode de hipnotism .Aceasta
conceptie a fost folosita de psihiatrie inainte de a deveni stiinta.

TEORIA ASUPRA SEXUALITATII INFANTILE

Dupa 1897, Freud renunta la teoria seductiei, pe care o inlocuieste treptat cu teoria
sexualitatii infantile.Aceasta teoria a fost publicata de catre Freud in "Psihologia vieţii
sexuale",din anul 1910.
Vorbind despre sexualitate este bine de precizat ca termenul de sexualitate are o
sfera mai extinsa decât in mod obisnuit. Ea este conceputa ca depasind genitalitatea orientata
spre reproducerer.Freud leagã diversele tulburãri psihice ale vârstei adulte, în special
nevrozele, de fixatiile pe care pacientul le face relativ la una din fazele sexualitãtii infantile.
Pentru Freud, mama este aceea care va trezi sexualitatea născândă a copilului
Sexualitatea infantila se dezvolta trecand printr-o succesiune de faze determinate
genetic ( stadiile dezvoltarii psihosexuale : orala , sadic-anala, falica, perioada de latenta,
pubertate-genitalitate ). În concepţia lui Freud asupra sexualităţii la copii, impulsul sexual al
adulţilor este rezultatul final al unui proces în dezvoltare . Deci, pentru Freud, tot ce are
legãturã cu activitãtile primelor faze ale copilãrieii, în cãutarea satisfacerii plãcerii, pe calea
stimulãrii unui organ sau altul constituie sexualitatea infantilã. Începutul are loc în copilărie şi
comportă mai multe faze sau stadii psihosexuale
STADIUL ORAL 0-1an
Din primele luni de viatã, gura este, cu predilectie, izvorul principal de plãcere pentru
micul bebelus.Proximitatea sânului matern sau a biberonului conferã, pe lângã reconfort si o
sursã de plãcere.Cu trecere timpului micutul începe sã-si sugã degetul.Referindu-se la sânul
mamei care alãpteazã, Freud spune cã acesta procurã " satisfactia libidinalã sustinutã de
necesitatea fiziologicã de a fi hrãnit "33.Sânul matern este astfel primul obiect al plãcerii si al

33
Quinodoz J.-M. – 2005 – Citindu-l pe Freud. Descoperirea cronologică a operei freudiene,pag.98;
dorintei cu care ne întâlnim în viatã.,prin intermediul gurii copilul intrã în contact cu lumea
înconjurãtoare.
STADIUL ANAL 1 - 3 ani
La începutul acestei perioade copilul devine constient de actul defecatiei,controlul
sfincterian.Zona erogenã devine mucoasa ano-rectalã si prin extensie interiorul propriului
corp,are loc un transfer al pulsiunilor si plãcerilor senzuale din zona gurii în cea ano-
rectalã.Senzatia placerii este procuratã în timpul actului defecãrii, de expulzare-retinere.Freud
considerã cã la aceastã vârstã apare sentimentul de agresivitate care însoteste notiunile de
proprietate, putere, control, stãpânire.Este perioada când copilul începe sã facã primii pasi.
Odatã cu acest debut de autonomie el învatã sa spunã "nu" ( negativism), refuzând, adesea
nejustificat, de a da sau a face ceea ce i se cere.
STADIUL FALIC 3 - 6 ani
Faza "oedipală", constrangerea instictelor , isi formeaza propria identitate,în care
copilul dezvoltă pentru prima dată o legătură emoţională cu părintele de sex opus,
asemănătoare atracţiei sexuale a adultului faţă de partener :Complexul Oedip şi Electra .
Mama devine obiectul dorit cu ardoare, iar tatãl adversarul care ocupã locul râvnit .Dezvoltă o
rivalitate faţă de tată şi îşi exhibează penisul în prezenţa mamei.În aceastã fazã plãcerile se
localizeazã în zona aparatului genital. Senzatia de plãcere resimtitã la atingerea propriului sex
antreneazã masturbarea infantilã directã sau indirectã...Copilul începe sã se întrebe " cum se
fac copiii?" si îsi imagineazã raporturile sexuale ale pãrintilor ca pe o actiune agresivã, sadicã.
STADIUL LATENT (6 - 12 ani)
Declinul sexualitatii infantile,acum copilul are nevoie de o perioadă de linişte.Principala
activitate devine şcoala,invatarea ,acum instinctele sunt reprimate. Acum intervine supraeul (
interdictia incestului si a agresivitatii fata de persoanele foarte apropiate ) . Apare si
sentimentul pudorii si al dezgustului. Se consolideaza o serie de aspiratii morale si estetice . In
aceasta perioada se schiteaza caracteristicile sociale ale individului
STADIUL GENITAL dupa 12 ani
Incepe în perioada pubertatii, se reactiveaza zona genitala , actioneaza pentru
satisfacerea instinctelor sexuale.Acum putem asista la aparitia unei sexualitati normale sau
perverse sau a unei nevroze mai mult sau mai putin pronuntate . Aparitia ejacularii la baiat si
a ciclului menstrual la fata vor fi elementele care ii vor face sa inteleaga pe deplin rolul
barbatului si al femeii in procreare Refularea impulsurilor sexuale durează până la
adolescenţă, vârstă la care copilul se eliberează treptat de complexul Oedip şi îşi caută
parteneri sexuali în afara părinţilor, construindu-şi propria personalitate cu elemente ce provin
atât de la mamă, cât şi de la tată. Pentru sexualitatea matura excitarea zonelor erogene nu mai
este un scop in sine, ci doar o placere preliminara.
Cea mai importanta dintre fazele dezvoltarii psiho-sexuale pentru aparitia nevrozei
este considerata a fi “complexul Oedip”34. Freud l-a numit “complexul central al nevrozei”35.
Asa cum indica si numele, este vorba de un ansamblu de dorinte amoroase (incestuase) si
ostile fata de parinti, mai precis de dorinte sexuale fata de parintele de sex opus si rivalitate si
ura fata de parintele de acelasi sex. Asa cum complexul Oedip reprezinta culmea dezvoltarii
sexualitatii infantile, depasirea sa reprezinta incununarea eforturilor de prelucrare culturala a
instinctelor si dorintelor pe care acestea le alimenteaza.
Pentru isterie sunt considerate caracteristice fixatiile oedipiene (si orale), iar ca
mijloc de aparare refularea, în timp ce pentru nevroza obsesionala, fixatiile in stadiul sadic-
anal (imediat anterior stadiului falic) si regresia. Indiferent care este punctul de localizare,
fixatia intr-unul din stadiile sexualitatii infantile este considerata drept o conditie esentiala
pentru aparitia nevrozei adultului. Tot atat de importanta este considerata frustrare afectiva si
sexuala in anii maturitatii sau, altfel spus, esecul sentimental si sexual. O astfel de frustrare
produce regresia pana la punctul de fixatie infantila a libidoului,ceea ce reactiveaza conflictele
copilariei, care se rezolva in simptome.
Nevroza este o disfunctie specific umana, deoarece omul e singura fiinta care
traieste in cultura, ceea ce impune restrictii tendintelor sale naturale. Mai precis, interzicerea
incestului, care poate fi constatata in orice cultura, chiar si in cele primitive, constituie semnul
distinctiv al omului in raport cu restul lumii vii. Nevroticul este, dupa Freud, o persoana care
n-a reusit sa realizeze pe deplin trecerea de la natura la cultura, care ramane suspendat intre
natura si cultura, simptomele sale exprimand tocmai aceasta oscilati

TEORIA IMPULSURILOR
După 1915, Freud a preferat să introducă dualismul Eros-Thanatos spre sfârşitul
carierei . Freud crede ca dezvoltarea unama este un proces conflictual ce are la baza pulsiuni
biologice ce se cer a fi satisfacute :ca eros( impulsul vieţii) si thanatos (impulsul morţii) si
instincte ce se cer a fi satisfacute vs controlate,restranse. Prin analiza acestora, Freud a
interpretat visele ca mecanisme de protecţie împotriva impulsurilor ,care tind să se
exteriorizeze şi care sunt în strânsă legătură cu amintiri refulate ale copilăriei.Cunoaşterea

34
Roudinesco Elisabeth – 2002 – La ce bun psihanaliza ?, Editura Trei, pag.66;
35
Roudinesco Elisabeth, Plon M. – Dicţionar de psihanaliză, Editura Trei, pag.51;
acestor mecanisme inconştiente permite psihanalistului să descopere semnificaţia traumei care
îi stă la bază.
Dupa S. Freud, .numim pulsiuni fortele pe care le postulam in spatele tensiunilor
generatoare de nevoi ale sinelui. Scopul pulsiunii corespunde,satisfacerii nevoii sau a dorintei,
a disparitiei tensiuni, adica usurarea tensiunii si evitarea neplacerii sau a suferintei. Scria că
pulsiunile îşi au originea „în organism”36, ca răspuns la nevoile puse de minte drept
„consecinţă a conexiunilor sale cu corpul”37. În alte cuvinte, instinctele sunt circuite cerebrale
primitive, care controlează modurile în care reacţionăm la ambient: mâncăm când ne este
foame, fugim când ne speriem etc
Pulsiunea de viata ,,Eros’’38, care se prezinta ca insumare a pulsiuniii sexuale si a
celei de autoconservare. De exemplu:dragostea barbatului pentru femeie si a femeii pentru
copil ceea ce a dus la constituirea familiei
Pulsiunea de moarte ,,Thanatos ‘’39- care insumeaza pulsiunea agresiva si cea de
distrugere. Pulsiunea mortii este, in realitate, usor reperabila in violenta, agresivitate,
morbiditate si, evident, in pietrele edificiului: sadismul si masochismul. Sursa lor estede
natura organica (foamea, setea, instinctul de reproducere). Fumatul , alcoolismul, sporturile
extreme, relatiile sexuale sado-masochiste :reprezinta sugestiv fuziunea dintre libido si
pulsiunea mortii. Este vorba despre o placere pentru fumator, dar care se construieste pe o
componenta "masochista"40 (atentat la sanatate, nocivitate pentru organism, fara a mai pune la
socoteala relatia alienanta instaurata).
Astăzi cercetătorii sunt de acord că pulsiunile de care vorbea Freud işi-şi au sediul şi
originea în sistemul limbic, structura creierului care operează, în mare parte, sub pragul
conştiinţei. Considerate adesea emoţii, pulsiunile sunt de cinci categorii: furie, panică,
angoasă de separaţie, voluptate şi o variantă de libidou, numită uneori dorinţă.

TEORIA STRUCTURALA ( teoria instantelor)

Blamat si contestat pentru “pansexualismul”41 promovat, Freud a introdus in
psihologie, teoria dinamica a personalitatii umane.Dacă până atunci accentul căzuse pe

36
Morel Corinne – 2003 – ABC-ul psihanalizei, Corint, Bucureşti,pag.81;
37
Nasio J. –D. – 1999 – Conceptele fundamentale ale psihanalizei, Editura Iri,pag.86;
38
http://opinforeview.blogspot.com/2007/07/psihanaliza-clasica-sigmund-freud-psih.html
39
Flem Lydia – 1986 – Freud et ses patients, Hachette Littératures,pag.182;
40
Eugen Papadima(2002)- "Psihanaliza si psihoterapie psihanalitica’’, Ed.Jurnalul Literar Bucuresti; ,pag.95;
41
Freud S. – 1992 – Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii,pag.32;
cotidiene, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti,pag.92;
inconştient şi pe sexualitate, începând cu lucrarea Sinele şi Eul (1922), el se reorientează spre
segmentele superioare ale vieţii psihice .În noul model structural, personalitatea pare ca fiind
divizată în trei sisteme majore care interacţionează unele cu altele: Id-ul (Sinele), Ego-ul (Eul)
şi Superego-ul (Supraeul).
Acest model a fost expus de Freud în 1923:.
"Sinele" motivat de doua pulsiuni instinctuale :sexuale si agresive ;opereaza pe
baza principiului placerii, adica evitarea durerii si cautarea placerii.Este un rezervor emoţional
al impulsurilor şi al dorinţelor impulsive, locul reprezentărilor şi al refulărilor.Este rezervorul
de energie pentru orice activitate.. Sinele este in intregime inconstient.
* "Eul" isi are originea in Sine, in perioada copilariei mici. Functiile sale includ
perceptia, , miscarile voluntare, modularea afectelor si impulsurilor, cognitia, memoria,
judecata si adaptarea la realitate. Ghidat de principiul realitatii, scopul Eul-ui este acela de a
gasi mijoace sigure si acceptabile de satisfacere a nevoilor Sinelui fara a incalca limitele
impuse de Superego, care impune amanarea sau renuntarea la satisfacere ,daca aceasta
pericliteaza integritatea organismului ,până când situaţia şi contextul o permit dar si la
constrangerea,blocarea instinctelor.Cu alte cuvinte, rolul Eu-lui este de mediator, pe de o
parte, intre celelalte instante, iar pe de alta parte, intre toate aceste instante si realitatea
exterioara. Functia cea mai importanta a eului o reprezinta
autoconservarea organismului, modulează necesităţile impulsive într-o formă adaptată
la realitate.
* "Supra-Eul" este judecatorul personalitatii, cenzura ,instanţa superioară, domeniul
conştiinţei, al valorilor, al idealurilor, al preceptelor şi interdicţiilor, al reprezentărilor morale .
Actioneaza dupa principiul trebuie ,se cade’’42in scopul controlarii instinctelor.Dupa Freud,
constiinta morala ,instanţa care decide dacă o acţiune este bună sau rea. Supraeul (sau
constiinta) se dezvolta in copilarie, avandu-si originea la nivelul Eului, si are ca scop aplicarea
principiilor morale in procesul de satisfacere a nevoilor personale.Când exigenţele "Supra-
Eului" nu se îndeplinesc, persoana respectivă poate dezvolta un sentiment de ruşine sau
culpabilitate si anxietate.Când acţiunile şi gândurile persoanei sunt acceptabile şi conforme
regulilor, aceasta trăieşte un sentiment de mândrie, satisfacţie şi valoare.
Dintre aceste instanţe, rolul cel mai important îi revine, după opinia lui Freud, Ego-
ului, cel care îndeplineşte trei mari categorii de funcţii: faţă de Id (controlează impulsurile,

42
http://www.megapega.ro/2008/08/teoria-psihanalitica-freud/
hotărăşte asupra satisfacerii, amânării sau reprimării pulsiunilor); faţă de Superego (se
raportează la cadrul moral, la normele şi valorile sociale aşa cum sunt ele transmise de
părinţi); faţă de realitate (receptează şi transformă lumea exterioară în beneficiul persoanei).
 V. Principiile psihanalizei clasice prin
prisma lui S.Freud

Prin principiile fundamentale ale psihanalizei, intelegem principiile sau legile cele
mai generale care, dupa S. Freud, guverneaza viata mintala, conduita si experientele persoanei
umane. Aceste principii teoretice sunt aplicabile constant in clinica. Din punct de vedere
istoric, ele si-au facut aparitia de la originile psihanalizei (1895).Freud vorbeste de
urmatoarele principii: principiul constantei; principiul Nirvana; principiul placere/neplacere;
principiul realitatii; compulsiunea la repetitie.

PRINCIPIUL (P.)CONSTANTEI
Abia in 1920, in ,,Dincolo de principiul placerii’’ Freud formuleaza explicit un
principiu al constantei.Acesta este principiul conform caruia aparatul psihic tinde ca sa
mentina la un nivel cat mai scazut ,cantitatea de excitatie pe care el o contine. Principiul
constantei poate fi inteles in sensul unei autoreglari.Constanta poate fi amenintata printro
stare de asteptare intensa, fie prin afecte. Mentinerea constantei este corelata cu principiul
realitatii ,ce regleaza functionarea aparatului psihic prin mentinerea la un nivel cat mai
ridicat a ,, Eului ‘’.

PRINCIPIUL NIRVANA
Acest principiu desemneaza tendinta aparatului psihic de a reduce la zero, sau
macar de a reduce cat mai mult posibil, orice cantitate de excitatie de origine externa sau
interna
Termenul "Nirvana"43, raspandit in Occident de Schopenhauer, este preluat din
religia budista, unde desemneaza "stingerea" dorintei umane,intro stare de liniste si de
fericire perfecta. Dupa S. Freud, principiul Nirvanei exprima tendinta pulsiunii moarte.
Principiul Nirvana este tendinta de reducere si de suprimare a tensiunilor produse de orice
excitatie interna.

PRINCIPIUL PLACERII-NEPLACERII
Acesta este un principiu care guverneaza functionarea mintala .Are ca scop sa
evitarea neplacerii si procurerea placerii.Principiul placerii a fost preluat de catre S. Freud de
la Fechner "principiul de placere a actiunii ‘’44 . Prin placere se intelege satisfacerea unei
nevoi, implinirea unei dorinte inconstiente. Pulsiunile cauta, la inceput, sa se descarce, sa se
satisfaca pe caile cele mai scurte. Ele se acomodeaza progresiv cu realitatea, singura care le
permite prin deturnari si amanari necesare, sa atinga satisfactia cautata .

43
http://opinforeview.blogspot.com/2007/07/psihanaliza-clasica-sigmund-freud-psih.html
44
www.revista22.ro/150-de-ani-de-la-nasterea-lui-sigmund-freud-2736.html
 PRINCIPIUL REALITATII
Principiul realitatii este enuntat ca atare in 1911 in ,,Formulari privind cele doua
principii ale functionarii psihice’’. Este un principiu reglator al functionarii psihice, apare
secundar ca o modificare a principiului placerii, care este la inceput suveran.Principiul
realitatii asigura obtinerea unor satisfactii in real.
Freud face din Eu instanta careia i se atribuie sarcina de a asigura dominatia
principiului realitatii. Eul ajunge sa stabileasca daca tentativa de a obtine satisfactia trebuie
pusa in aplicare sau amanata sau daca revendicarea pulsionala nu trebuie pur si simplu
reprimata, ca fiind foarte periculoasa.

COMPULSIA LA REPETITIE
De la inceputul operei sale psihanalitice, Freud a recunoscut importanta
proceselor de repetare, la care se raporteaza multe concepte (fixatie, regresie,
transfer).Repetitiile se explica prin persistenta si recurenta sentimentelor de culpabilitate; prin
inconstienta,slabiciunea Eului si imposibilitatea sa de a se elibera.
 VI. Psihanaliza si actul psihoterapeutic

PSIHANALISTUL
Psihanaliza este o practică în planul psihoterapiei, care generează o teorie ce
serveşte drept ghid şi scut ale psihanalistului în activitatea sa profesională.
Metafora ,,ecranului alb"45, este reprezentata de mintea psihanalistului, ecran pe
care pacientul şi-ar putea proiecta istoria personala. Psihanalistul are sarcina de a inteleage
continutul mental de natura inconstienta al subiect ,,semnificatiile sale ascunse in istoria vietii
bolnavului.Psihanalistul va încerca sã lase pacientul sã retrãiascã un anumit fragment din viata
sa uitatã, dar îl va ajuta conferindu-i capacitatea de-a o suporta, de-a o solutiona, favorizând o
rezolvare nouã a problemelor dintr-un trecut uitat.
Trebuie sa aiba atentia flotanta, "neutralitea binevoitoare"46, adica absenta a
judecatilor, a sugestiei (exact inversul hipnozei) dar si sa fie cat mai impersonal. Aceste
aspecte nu implica insa tacerea permanenta si absenta participarii la procesul analitic.
Variabilele care ţin de psihanalist sunt prestigiul ,bagaj bogat de informatii din
disciplinele psihanalitice ca :- psihologia- psihopatologia- psihoterapia- metapsihologia-
psihanaliza aplicata;, optimismul terapeutic, empatie, comunicarea explicită şi calităţile
relaţionale (autoritate/apropiere). Lipsa de preocupare faţă de bolnav şi indiferenţa duc la
scaderea reusitei de vindecare a clientului.

CLIENTUL
Etimologic "pathos"47 = semnifica pacient, in greaca veche insemnand suferinta,
pacientul fiind din ce in ce mai mult subiect sau client,este beneficiarul terapiei. Are regula
fundamentala de a spune orice, asociind ideile asa cum acestea ii vin in gand in cadrul sedintei
,o dispozitie spre cooperare fara limite,motivatie spre reducerea suferintei si
catharsisul(descarcare emotionala).
Variabile care ţin de pacient pot fi expectanţe negative, neîncredere în medic,
eşecul tratamentelor anterioare sau când pacientul a fost avertizat că poate fi vorba despre un

45
Freud S. – 1992 - Dincolo de principiul plăcerii, Editura « Jurnalul Literar”,pag.15;
46
Freud S. – 1995 – Omul cu şobolani, Editura Trei, pag.81;
47
Freud S. – 1994 – Eseuri de psihanaliză aplicată, Editura Trei,pag.76;
placebo, gradul sau de intelegere si interpretare,rezistentele(ex intarzieri,nu vine la o sedinta ,
omite) .
Neintelegerea simbolicului si de aici imposibilitatea de a sesiza sensul
interpretarilor depinde de nivelul cultural, dar si de modul de structurare a intelectului
.Oligofrenia, anxietatea ,depresia,paranoia se dovedesc a fi o bariera in terapie.

SEDINTA
In timp ce terapiile centrate pe simptom (de regula psihoterapii scurte) isi
propun doar sa inlature problema pentru care pacientul s-a prezentat la psihoterapie,
psihoterapiile analitice (de lunga durata) ,considera ca simpla inlaturare a simptomelor nu este
suficienta, deoarece nu s-a obtinut o restructurare de profunzime a personalitatii, conflicte si
problemele sale nerezolvate putind sa izbucneasca sub forma altor simptome, poate chiar mai
grave decit primele.. Fixitatea orarului si a duratei sedintelor de obicei este 45 de minute,
dureaza in medie doi ani. Psihoterapia se va incheia numai daca pacientul reuseste sa
lichideze dependenta de tip transferential.
Se desfasoara intr-un cadru intunecat(cu lumina slaba) deoarece confera
siguranta pentru client , clientul sta in pozitia culcat pe un divan , iar terapeutul trebuie sa nu
fie in campul vizual al acestuia.

RELATII TERAPEUTICE-
Modul de investigare specific psihanalizei presupune construirea unei relatii
intre analist si analizant, pornind de la care sa fie puse in evidenta, prin transfer si
contratransfer, conflictele inconstiente ale celui din urma.. Alianta psihoterapeutica
presupune,acordul implicit si explicit al celor doi parteneri de relatie.Relatia este de tip
medic-bolnav, ,bazata pe un contrast terapeutic.Interpretarea are sens decat in cazul
transferului, a relatiei dintre psihanalist si pacient .

DIRECTII TERAPEUTICE
Scopul psihanalizei este sa-l ajute pe client sa ajunga la rationalizare,
intelectualizare ,sa traiasca fericit in colectivitate, sa se accepte pe sine, fiind in acelasi timp el
insusi.
Sa-si restructureze si sa-si optimizeze propria configuratie a personalitatii astfel
incit sa-si poata rezolva problemele intr-un mod matur, realist si mai putin nevrotic.
 Se pleaca de la ipoteza ca simptomele psihopatologice sint rezultatul unor
conflicte intrapsihice de natura inconstienta nerezolvate ,conflicte de natura instictula, dorinte
de natura libidale timpurii care raman in afara constiintei. Psihoterapia psihanalitica nu acorda
atentie simptomelor, ci sentimentelor, gandurilor, dorintelor asociate acestora.Preocuparea
psihanalistului este respresiunea sexuala a clientului si investigarea psihicului inconştient
apeland la analiza viselor şi a actelor ratate (lapsusuri).
Obiectivele terapeutului de-a lungul sedintei sunt :
01- experimentarea de catre pacient a unor trairi ale succesului care sa ii
intareasca forta Eu-lui,
02- nu disparitia directa a simptomelor, ci insusirea de catre subiect a vietii lui
psihice inconstiente, a transformări inconştientului în conştient,
03- insight profund(intelegerea intelectual emotional a probleme trecute din
copilarie rezolvarea conflictelor refulate,victoria ego asupra id,intarire ego).

Tehnicile de lucru la care apeleaza sunt :anamneza,interpretarile, asociatii libere

, analiza transferului a rezistentelor ,a actelor ratate si a viselor.
Anamneza pacientului are loc in mod clasic, acesta fiind culcat pe spate ,pe un
divan , in timp ce psihanalistul se gaseste in afara campului sau vizual. In general,
interpretarea datelor anamnestice amanuntite si de biografie este adesea suficienta pentru a
schita cadrul tulburarilor nevrotice si forma personalitatii psihopatologice.
Transferul unor experiente si relatii din trecut asupra terapeutului este un
moment principal al psihanalizei terapeutice. Se poate constata un transfer pozitiv sau unul
negativ, in functie de tonalitatea trairilor proiectate asupra terapeutului. Din partea acestuia
rezulta o reactie de contra-transfer . Asociatiile libere produse de pacient fac posibil accesul la
continutul trairii sale psihice, la conflictele sale intime. Terapeutul ajunge sa cunoasca
structura psihica a subiectului, principalele conflicte intrapsihice ale acestuia si modalitatile
de aparare ale eului. Astfel, terapeutul va fi capabil sa ofere interpretari adecvate ale
rezistentelor, apararilor, transferului.
Pacientul relateaza tot ce-i trece prin minte, intr-un flux neintrerupt, chiar daca
crede ca lucrurile sunt lipsite de importanta si n-au nicio legatura unele cu altele, sau chiar
daca aceasta i-ar fi penibil si ar putea sa-i provoace un sentiment de rusine. Psihanalistul poate
descoperi in acest material brut multe informatii asupra unor experiente ramase ascunse.
Aceasta presupune din partea pacientului o dispozitie spre cooperare fara limite.
 Interpretarea actelor ratate şi simptomatice - o altă contribuţie fundamentală la
investigarea proceselor inconştiente semnată de Freud. Pentru cei mai mulţi dintre noi actele
ratate - ca de pildă erorile de lectură sau de scris, uitările de tot felul, ticurile etc. - nu au nici o
semnificaţie, pentru că sînt puse pe seama oboselii, nervozităţii, neatenţiei etc.. Actele ratate
sunt acte psihice care rezulta din interferanta a doua intentii: una constienta si alta
subconstienta sau inconstienta, prima constiituind tendinta perturbata, iar cea de-a doua,
tendinta perturbatoare. Ele apartin zonei normalului si nu patologicului, intrucat nu produc
suferinta si se insotesc de constientizarea lor ca greseli – spre deosebire de simptomele
nevrotice care produc suferinta si nu sunt constientizate ca fiind de natura nevrotica.
Semnificatia viselor a reprezentat punctul de plecare al folosirii teoriei psihanalitice
ca posibilitate terapeutica.,semnificaţia viselor o leagă de satisfacerea unor trebuinţe
inconştiente refulate. Visul este, asemenea actului ratat, un fenomen psihic de compromis care
satisface in acelasi timp doua tendinte contradictorii: dorinta de a dormi, care tine de sistemul
constient-preconstient, si dorinta inconstienta sau refulata, de natura instinctuala. Visul
permite o satisfacere deghizata a dorintei instinctuale inconstiente, asa incat somnul sa nu fie
perturbat. Visul are un continut manifest – imaginile, ideile, sentimentele pe care visatorul le
pastreaza in minte dupa trezire – si un continut latent, la care nu se poate ajunge decat prin
psihanaliza, prin interpretare, constituit din totalitatea semnificatiilor desprinse de analiza
(resturi diurne, amintiri si dorinte din copilarie, impresii corporale, aluzii la situatia
transferentiala.
Interpretarea simbolurilor, produse ale fanteziei sau in relatie cu situatii originare,
isi aduce contributia la elucidarea etiologiei starilor nevrotice.In interpretarea simbolurior se
apeleaza la teste proiective ca testul Rorschach,cubutile Ink.Se pleaca de la ideea ca desi
imaginile din testul Rorschach sunt complet vagi ,fara semnificatie ;clientul tinte sa umple
aceste vid ,acordandu-i valente personale, provenite din inconstient,ce servesc ca piste pentru
psihanalist .

EFICIENTA PSIHANALIZEI
Lambert si colaboratorii sai ( 2002) metaanalizand cercetarile efectuate in sec.
al XX-lea asupra eficientei psihoterapiei estimeaza contributia diverselor componente ale
tratamentului psihoterapeutic la eficienta acestuia , in felul urmator:
- relatia ( alianta) terapeutica contribuie cu aproximativ 30% la eficienta
psihoterapiei;
- tehnicile de interventie psihoterapeutica cu 15 %;
 - efectul placebo cu 15 %. in aceste conditii efectul placebo se refera la
speranta ca tratamentul urmat va duce la ameliorarea tabloului clinic. Aceasta este rezultatul
unei conceptualizari eficiente;
- factorii personali ai pacientului acopera 40% .

AVANTAJUL PSIHOTERAPIEI PSIHANALITICE

Relatia terapeutica ofera un cadru securizant in care pacientul invata sa se simta
suficient de liber. Prin verbalizarea pacientului(catarshisul)simptomul isi pierde practic
ratiunea de a exista.Pacientul i-si exprima revolta si poate gandi tot ceea ce pana acum
era"interzis"sa gandeasca, tabuu.Vorbind despre trairile sale in cabinetul de psihanaliza,
pacientul se elibereaza de drama sa impovaratoare, de o imagine de sine falsa, i creste
imunorezistenta :confruntare realista cu problemele vietii.
Psihanaliza este o invitatie la libertate, la libertatea de a gandi si de a verbaliza,
dupa cum este totodata si un foarte solicitant si dificil exercitiu de sinceritate.Relaxand
"cenzura", continuturile inconstiente "interzise" isi fac treptat intrarea in constiinta si, cu
ajutorul interpretarilor psihanalistului, isi reveleaza sensul.Astefel pacientul se elibereaza de
complexe :sesizeaza cauzele secrete care-l anima.Terapeutul vizeaza clarificarea
semnificatiei pe care subiectul o confera evenimentelor( modul in care subiectul percepe
lumea exterioara, modul in care subiectul coreleaza evenimentele de viata, semnificatie pe
care el le-o atribuie)., semnificatie care iese la iveala doar prin asocieri libere.

DEZAVANTAJUL PSIHOTERAPIEI PSIHANALITICE

Durata tratamentului este indelungata si costisitoare.
Prin stratificarea inconştienta a traumatismului,se produce o perturbare
identitatii personale si un dureros sentiment de vid, o aspiraţie spre nimic. .
Metoda asociatiei libere determina clientul sa se complaca in nefericire .
Anamneza detaliata il determina pe client sa se concentreze asupra gandurilor cu
valente negative.

CRITICA PSIHANALIZEI
Desi a avut meritul de a reprezenta prima abordare calitativa a psihicului uman,
dezvoltând tehnici de terapie psihologica, iar nu biochimica, freudismul a dezvoltat o imagine
deformata a fiintei umane. El a avut însa meritul de a fi dezvoltat un tip de terapie fondata pe
ideea de reconstructie a normalitatii psihice, unde pacientul este cel care joaca un rol activ.
Psihanalistul furnizeaza doar oportunitati pentru autocunoasterea de sine si, pe aceasta baza, a
regândirii propriei vieti psihice.
În primul rând, accentuând în mod apartenenta omului la regnul animal,
importanta corpului si a nevoilor biologice, el a redus complexitatea fiintei umane la biologic,
punând în centrul existentei umane instinctul sexual.
În al doilea rând, freudismul a privit omul ca o fiinta fundamental bolnava,
accentuând activitatea de tratament al patologiilor umane.
Critica adusa psihanalizei consta in utilizarea unor concepte foarte vag
definite,favorizarea fanteziilor a viselor in dauna realitatii ,faptul ca distruge atentia de la
stimuli actuali :apeland la trecut, pentru a explica,motiva un comportament ,problematica
veridica a amintirilor.
. O parte din aceste critici se datorează în bună măsură lipsei de eficienţă
demonstrabilă a psihanalizei terapeutice în comparaţie cu alte metode şi procedee
psihoterapeutice.
 VII. Concluzii proprii privind psihanaliza
si teoriile lui S. Freud

Contributia psihanalizei consta in explicarea motivelor inconstiente ,evidentierea

rolului pe care-l joaca experientele anterioare, descoperirea mecanismelor de aparare ale
eului, in special a rezistentei si a refularii; luarea in considerare a sexualitatii infantile si
descoperirea existentei nivelului inconstient al psihismului.Trebuie recunoscut că
emanciparea sexuală din zilele noastre se datorează în bună parte contribuţiei aduse de
psihanaliză în transformarea concepţiilor morale, în înlăturarea tabu-urilor..
In terapia psihanalitică se urmăreşte cunoaşterea cauzelor care au dus la un anumit
conflict psihic. Cum se realizează această cunoaştere? Se realizează prin explorarea şi
analizarea istoriei personale, în special a copilăriei pacientului. Se spune că nu suntem sclavii
nimănui, decât sclavii propriei noastre istorii personale. Se ştie că acţionăm şi repetăm ceea ce
am fost învăţaţi să facem. Astfel, relaţia cu părinţii noştri, mediul afectiv în care am fost
crescuţi şi educaţi sunt factori importanti în dezvoltarea noastră psihologică, alături de factorii
constituţionali, personali, cu care am fost înzestraţi. Ştim de asemenea că este aproape
imposibil să nu existe conflicte sau perturbări în aceste relaţii. Aceste conflicte îşi vor lăsa
amprenta în dezvoltarea noastră psihologică şi se vor manifesta mai târziu în relaţiile cu
ceilalţi. În cursul terapiei psihanalitice se analizează aceste conflicte şi, în acelaşi timp, se
deblochează energia psihică aferentă lor, astfel incât persoana în cauză să o poată folosi mult
mai eficient în alte zone: socială, profesională, etc., devenind mult mai performant, mai
creativ.
Critica adusa psihanalizei consta in utilizarea unor concepte foarte vag
definite,favorizarea fanteziilor a viselor in dauna realitatii ,distruge atentia de la stimuli
actuali :apeleaza la trecut pentru a explica,motiva un comportament ,problematica veridica a
amintirilor.
Conceptia ca toate problemele si bolile psihice sunt cauzate de traume suferite in
copilarie e invechita si rizibila .Psihanaliza in zilele noastre ,este privita ca o practica
oculta,nu ca un tratament in sine.
In cazul in care exista o persoana foarte imaginativa si o indemni sa-si foloseasca
imaginatia ,inducandu-i o stare de veghe si lasand-o in voia acelei stari, persoana isi poate
imagina orice,se poate rataci in calatoria sa spre subconstient,incepe a fantaza.Nu stim daca
informatile sunt reale sau imaginative .Amintirile nu se inregistreaza asa cum inregsitram o
caseta ,ci sunt construite din fragmente de informatii ce se modifica in timp.Amintirea se
modifica in functie de o intrebare care ne este adresata.
. Freud afirma ca limitele psihanalizei sunt legate de inaccesibilitatea psihozelor la
copii.Copilul nu poseda inca un supraeu, metoda asociatiilor libere nu duce departe, iar
transferul joaca un alt rol, deoarece parintii reali mai sunt prezenti.
In realitate psihanalistul nu este un guru. El nu poate învăţa pe nimeni lucruri care ţin
de domeniile spiritului, nu poate vindeca cu de la sine putere sau cu ajutorul intervenţiei
miraculoase a forţelor oculte.Psihanalistul este un om normal, cunoscător în domeniul vieţii
sufleteşti, capabil să conducă pacientul spre confruntarea cu sine însuşi şi cu simptomele sale,
confruntare care determină în fond vindecarea autentică sau respingerea tratamentului.
Durata tratamentului este indelungata si costisitoare. Freud afirma ca desi analiza
tulburarilor de caracter ocupa perioade lungi de tratament este deseori plina de succes.
O parte din aceste critici se datorează în bună măsură lipsei de eficienţă
demonstrabilă a psihanalizei terapeutice în comparaţie cu alte metode şi procedee
psihoterapeutice.
Psihanaliza a devenit azi extrem de familiara publicului larg (din occident) dupa ce o
vreme indelungata a fost fie respinsa. Dar succesul din deceniul 5, de pilda, mai ales in
Europa, a instrainat-o, paradoxal, de esenta ei.
In zilele noastre, psihanaliza ca metoda de investigare a psihicului, ramane cel mai
bun model de referinta pentru studiul functionarii aparatului psihic.
 VIII. Bibliografie

A. Carti

Chartier J.-P. – 1998 – Introducere în psihanaliza lui Freud, Editura Iri

Dem. Vasilescu V. – 2003 – Introducere psihanaliza freudiană şi postfreudiană, Editura Trei
Enăchescu C. – 1999 – Tratat de psihanaliză şi psihoterapie, Editura Didactică şi Pedagogică,
R.A., Bucureşti
Eugen Papadima(2002)- "Psihanaliza si psihoterapie psihanalitica’’, Ed.Jurnalul Literar
Bucuresti;
Fages J.-B. – 1996 – Histoire de la psychanalyse après Freud, Editions Odile Jacob, collection
« Opus »
Flem Lydia – 1986 – Freud et ses patients, Hachette Littératures
Fordham Frieda – 1998 – Introducere în psihologia lui Yung, Editura Iri
Freud S. – 1991 – Interpretarea viselor, Editura Măiastra
Freud S. – 1991 – Opere I, II, III şi IV, Editura Ştiinţifică
Freud S. – 1992 – Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii
cotidiene, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti
Freud S. – 1994 – Eseuri de psihanaliză aplicată, Editura Trei
Freud S. – 1995 – Omul cu şobolani, Editura Trei
Freud S. – 2000 – Psihologia inconştientului, Editura Trei
Freud S. – 2000 – Studii despre societate şi religie, Editura Trei
Freud S. – 1992 - Dincolo de principiul plăcerii, Editura « Jurnalul Literar”
Freud S. – 1993 – Viaţa mea şi psihanaliza, Editura Moldova
Freud S. – 2004 – Tehnica Psihanalizei, Ed Trei; Bucuresti .
Gay P. – 1998 – Freud. O viaţă pentru timpul nostru, Editura Trei
Green A., 1995 - La causalité psychique, Entre culture et nature, Editions Odile Jacob
Ionescu Ş., Jacquet Marie-Madeleine, Lhote Cl. – 2002 – Mecanismele de apărare, Polirom
Jean-Pierre Chartier(2003)- ,,Introducere in Psihanaliza lui Sigmund Freud’’,ed.Iri,
Bucuresti;
Jung C. G. – 1996 – Personalitate şi transfer, Editura Teora, Colecţia Archetypos
Jung C.G. – 1996 – Amintiri, vise, reflecţii, Humanitas
Laplanche J., Pontalis J-B. – 1967 - Vocabulaire de la psychanalyse, Paris, PUF
Minulescu Mihaela – 2001 – Introducere în analiza jungiană, Editura Trei
Mohammadifard G. – 2002 – Omul şi psihanaliza, Pan Europe, Iasi
Morel Corinne – 2003 – ABC-ul psihanalizei, Corint, Bucureşti
Nasio J. –D. – 1999 – Conceptele fundamentale ale psihanalizei, Editura Iri
Perron R. – 1991 – Histoire de la psychanalyse, collection « Que sais-je ? », PUF
Quinodoz J.-M. – 2005 – Citindu-l pe Freud. Descoperirea cronologică a operei freudiene,
Editura Fundaţiei Generaţia
Roudinesco Elisabeth – 2002 – La ce bun psihanaliza ?, Editura Trei
Roudinesco Elisabeth, Plon M. – Dicţionar de psihanaliză, Editura Trei

B. Resurse Web:

http://es.wikipedia.org/wiki/Psicoan%C3%A1lisis

http://www.megapega.ro/2008/08/teoria-psihanalitica-freud/

http://members.lycos.co.uk/gabald/texte/cognitiv.htm

http://www.members.lycos.co.uk/gabald/texte/aplicatii.htm#Critica

http://paramed.boom.ru/Psihoterapie.htm

http://www.psihoterapie.net/dictionar

http://www.psihoterapiepsihanalitica.com/ppp.html

http://psychology.about.com/od/sigmundfreud/ig/Sigmund-Freud-Photobiography/

http://opinforeview.blogspot.com/2007/07/psihanaliza-clasica-sigmund-freud-psih.html

http://tonysss.wordpress.com/category/psihologie/

www.freudfile.org/psihanaliza/psihanaliza_romania.html

www.revista22.ro/150-de-ani-de-la-nasterea-lui-sigmund-freud-2736.html

www.personalityresearch.org/papers/plaut.html