Sunteți pe pagina 1din 18

Subiecte examen FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI

1. Definiții ale psihologiei: tipuri, detaliere.


Cosmovici defineste psihologia ca fiind „stiinta care se ocupa cu descrierea si explicarea
fenomenelor si insusirilor psihice verificabile” . In literatura de specialitate intalnim mai multe
tipuri de definitii:
- Tip butada( Max Mayer – „psihlogia este stiinta studiata de psihologi”)
- Tip metafora – incestigarea functiilor psihice inferioare(senzatii,perceptii,timp de reactie, etc)a
condus spre constatarea existentei unor regularitati si generalitati ale manifestarilor, in timp ce
studierea proceselor psihice superioare (afectivitatea,motivatia,vointa,etc)i-a condus spre
sesizarea caracterului unic,singular, de aici si dilema ,daca psihologia este o stiinta sau arta? ,
astfel unii cercetatori definesc „psihologia – stiinta care trebuie facuta arta”
- Definitii comprehensive – sunt cele mai ample si surprind elementele centrale,definitorii ale
psihologiei ca stiinta(Wundt definea psihologica ca fiind stiinta experientei imediatespre
deosebire de fizica,ce este stiinta experientei mediate
Dpdv etimologic–psyche(psihic) si logos(stiinta) – psihlogia este stiinta psihicului
2. Fenomene care au dat naștere reflecției asupra psihicului și naturii sale:
enumerare, detalie
Fenomenele care au dat nastere reflectiei asupra psihicului sunt:
Moartea omului – cel mai frapant, din cauza consecintelor sale, caracterizarea acestui eveniment
fiind incetarea respiratiei. Dupa o identificare intre sufet si respiratie:in greceste
:psyche(suflet,suflu), in latina:spiritus”-spiarare –a respira, chiar si in romana suflet este inruit cu
suflare – sufletul paraseste trupul pe gura ori pe nari in timpul mortii. Democrit sustinea ca sufletul
este format din atomi foarte subtili, „un foc foarte viu” .
Visele din timpul somnului – unii oameni primitivi considerau visele ca avand o realitate.
Bolile psihice, halucinatiile au ridicat probleme asupra naturii psihicului, obiect ce mai tarziu a fost
numit de filosofi ontologie. La inceput acestea au creat mituri religioase cu referire la fapturi
suprnaturale, etc
Fenomenele psihicului –Aristotel este primul care a abordat aceste fenomene consemnandu-le in
niste „tratate” :despre memorie si reamintire, despre simtie si cele sensibile,etc. Astazi le gasim
grupate in lucrarea Parva naturalia. Epicur explica senzatiile ca fiind niste membrane foarte subtiri
care se desprind de pe suprafata oiectelor, patrund in organele de simt si impresioneaza atomii
sufletului
Jhon Locke este considerat intemeietorul psihologiei moderne. el a mentionat in cartea sa „Eseu
asupra intelectului uman faptul ca „toate ideile noastre provin din experienta”, sustine ca ideile
complexe rezulta din combinarea ideilor simple. El ractica psihologia reflexiva care se bazeaza pe
introspectie si rationament recurgnd un pic si la observatia externa sistematica neutilizand
experimentul.
In sec 17, sub influenta lui David Hume apare o directie care sustine importanta asociatiei de idei.
Prin acest mecanism se explica formarea si functionarea psihicului in intregime. In aces secol se va
incetateni denumirea de psihologia, prima carte numindu-se Psihologia, in 1590, scrisa de
Goclenius(Marburg)in care este tratata chestiunea psihicului dpvd ontologic. Termenul s-a
incetatenit dupa ce filosoful Ch. Wolf si-a intitulat doua carti Psihologia emirica(1732) si Psihlogia
rationala(1734) dorind sa separe psihologiabazata pe experienta de cea ontologica. Ca stiinta,
psihologia se va contura spre sf sec XIX .
3. Identificați momentele cele mai semnificative legate de apariția psihologiei ca
știință.
In sec 19 sub influenta filosofii pozitiviste a lui Auguste Comte si a progresului tehnic, s-au
dezvoltat impetuos stiintele exacte bazate pe observatie si experiment care au introdus metodele
exacte in studiul psihicului. Se remarca mai intai o serie de cercetari efectuate asupra creierului. P
Flourens a extirapt portiuni din creierul unor animale si a observat efectele ( poate duce la
imposibilitatea mentinerii echilibrului).
Influentat de aceste cercetari Wundt a publicat in anii 1873 cartea Principii de psihologie
fiziologica iar in 1879 a inaugurat la Leipzig( Germania) primul laborator de psihologie
experimentala care a fost un succes, aces an fiind considerat anul nasterii psihologiei stiintifice, iar
Wundt a devenit parintele psihologiei stiintifice.
Primul roman care a lucrat in acest laborator a fost Ed. Gruber(1893) care s-a intors la Iasi si a
infiintat primul laborator de psihologie experimentala in cadrul facultatii iesene. In acesti ani s-a
proclamat independenta psihlogiei fata de filosofie iar decretul care sustine aceasta separare teoretica
il gasim in prefata cartii lui Theodule Ribot” Psihologia engleza contemporana” La sf secolului apar
studii experimentale ingenioase si perseverente asupra memoriei, initiate de Herman
Ebbinghaus,ele vizau o functie complexa superioara.
4. Introspecționismul perspectivă de studiu a psihologiei – descriere.
Introspectia este cea mai raspandita modalitate de concepere a obiectului psihologiei, aparuta si
promovata mai ale la inceput. Din aceasta perspectiva psihicul este conceput ca un cerc inchis de
fenomene ce isi are izvorul in el insusi, fara nicio legatura determinativa cu exteriorul.
Pentru a studia aceasta realitate interioara, cercetatorul trebuie sa se dedubleze in obiect si subiect a
cercetarii, insa acest lucru este imposibil
Introspectionistii pun in centrul psihologiei studierea fenomenelor constiente, de aceea introspectia
s-a mai numit si psihologia constiintei. – „Obiectul prpriu al psihologiei este viata constienta ,
oriunde s-ar manifesta ea” (Van Biervliet,1927).
Introspectia isi are originea in Germania, in laboratorul lui Wundt, si de aici s-a raspandit in toata
Europa si America.
5. Psihanaliza perspectivă de studiu a psihologiei – descriere.
6. Comportamentul ca obiect de studiu al psihologiei – elementele definitorii.
De la psihologia introspectionista, considerata ca fiind subiectiva, iar obiectul de cercetare este ceva
himer,trecator, la psihologia psihologia behaviorista. Daca se doreste ca psihologia sa devina o
stiinta practica, atunci constiinta trebuie sa fie inlocuita de comportament, singurul care poate fi
studiat in mod obiectiv, poate fi masurat,observat,cuantificat. Psihologia trebuie sa tinteasca spre
formularea unor legi ale comportamentului in stare de a funda actiunea eficace a omului asupra
naturii.
Pornind de la definirea comportamentului ca fiind ansamblul raspunsurilor ajustate
stimulilor care le declanseaza, Watson postuleaza existenta relatiei directe dintre stimul si reactie.
Doar acestia sunt obiectivi si se pot studia prin metoda observatiei directe. Din aceasta perspectiva
Watson stabileste trei clase comportamentale:
- Vizuale – comportamente prin care se exteriorizeaza emotii:frica,furia,mania
- Motorii – comportamente manipulative,posturale,locomotorii
- Laringeale – comportamente verbaledatorate miscarii laringelui
Watson a firmat ca „suntem ceea ce facem si facem ceea ce mediul ne cere sa facem”
7. Activitatea (conduita) ca obiect al psihologiei – elemente definitorii.
Un raspuns referitor la obiectul psihologiei, il gasim in conceptia lui Pierre Janet care considera ca
psihologia este stiinta actiunii umane, si introduce conceptul de conduita care se refera la totalitatea
manifestarilor vizibile, orientate catre „afara” si totalitatea proceselor invizibile de organizare si
reglare a ei. El considera faptul ca activitatea unifica si sincronizeaza intr-un tot unitar
comportamentul si viata interna subiectiva. Opiniile lui Janet sunt si astazi preluate,numerosi
autori ajungand la concluzia ca activitatea constituie obiectul fundamental de cercetare a psihologiei.
Prin activitate, omul produce modificari in conditiile externe, in propriile stari, in relatiile cu
mediul; in activitate omul isi realizeaza ideile, isi satisface aspiratiile, isi construieste noi planuri si
idealuri, se adapteaza conditiilor interne si externe, la nivel din ce in ce mai inalt. Dat fiind faptul ca
activitatea este atat cauza cat si efect al dezvoltarii biopsihosociale a omului, ea este resimtita de
aceasta ca o adevarata nevoie psihica, ca o cerinta imperioasa a integritatii fiintei lui.
8. Omul concret ca obiect de studiu al al psihologiei – descriere.
Reorientarea catre om capata din ce in ce mai mult teren, la un moment dat se constituie o noua
orientare psihologica, numita psihologia umanista, care isi propune sa studieze problemele
importante ale pozitiei omului in societatea de azi,sa ajunga, in felul acesta, la o psihologiecu
aplicatiidirecte pentru viata omului. Carl Roger – „omul tinde sa devina el insusi,nu o papusa,nu un
sclav, nu o masina, ci sinele sau individual si unic”.Psihologia ar urma sa cuprinda in obiectul sau
probleme insuficient intrate in aria preocuparilor stiintifice. Printre acestea se numara omul si
problematica sa umana, viata personala si relationala a omului
9. Prezentați pe scurt clasele organizării comportamentale.
Pornind de la definirea comportamentului ca fiind ansamblul raspunsurilor ajustate
stimulilor care le declanseaza, Watson postuleaza existenta relatiei directe dintre stimul si reactie.
Doar acestia sunt obiectivi si se pot studia prin metoda observatiei directe. Din aceasta perspectiva
Watson stabileste trei clase comportamentale:
- Vizuale – comportamente prin care se exteriorizeaza emotii:frica,furia,mania
- Motorii – comportamente manipulative,posturale,locomotorii
- Laringeale – comportamente verbaledatorate miscarii laringelui
Watson a firmat ca „suntem ceea ce facem si facem ceea ce mediul ne cere sa facem”

10. Identificati și descrieți pe scurt perspectivele filosofice legate de natura


psihicului uman.
In legatura cu probllema esentei vietii psihice se afla chestiunea raportului dintre suflet si creier.Aici
gasim trei pozitii filosofice:
1. Spiritul (psihicul)reprezinta o substanta cu proprietati net diferitede cele ale creierului, ale
materiei si care comandacreierului, aflandu-se in interactiune cu acesta.
Desi aflat in subrdine, creierul poate actiona asupra psihicului.De exemplu betia: alcoolul influenteaza
activitatea creieruluisi poate duce la tot felul de tulburari ale constiintei. Aceasta este pozitia interactionista
2. A doua conceptie afirma de asemenea deosebirea dintre spirit si materie, realitati complet
diferite,dar care nu interactioneaza
Oricarei modificari in spirit ii corespunde o modificare in materie, acest lucru inseamna paralelism
3. A treia pozitie consta in postularea identitatii, in teoria identitatii: nu exista decat creierul
Activitatea sa explica fenomenele psihice, pe care o putem privi din doua puncte de vedere:- la
activitatea nervoasa privita din exterior, vorbim e materie, guvernata de legi
- la activitatea nervoasa privita din interiorne referim la psihic,spirit
Diversi autori( Lewin, Cattel,Fraisse) corijand formula SR, si-au prpus paradigma SPR(Stimul
Personalitate Reactie )insa termenul de personalitate nu este suficient,acesta fiind foarte
individual in om, Fraisse il inlocuieste cu cel de psihic. Psihicul este locul de organizare a tuturor
proceselor psihice care intervin intre S si R. El exista la animal, dar la om asistam la emergenta
unui nu spatiu care se diferentiaza de cel animal prin: 1) greutatea relativa a creierului, 2) aparitia
functiei simbolice, 3) aparitia de constiinta ..”Psihicul este ansamblul proceselor care determina
conduita noastra” – Fraisse

11. Psihicul ca formă a vieţii de relaţie – detaliere.


Mediul a existat inaintea fiintelor vii. Sub presiunea mediului, pentru a obtine foloase in conditiile
date, organismele vii au dezvoltat diverse functii de mediere ale reactilor vitale proprii(arata modul
si masura in care mediul impune constrangeri fiintei vii). Obtinerea de informatii s-a facut la diferite
niveluri, precum cele de iritabilitate, excitabilitate,sensibilitate,inteligenta senzorio-
motorie,reflexivitate.
De retinut este faptul ca numai in relatie cu cevaomul aude,vede,compune ganduri, face miscari,
elaborandu-si si construindu-si in felul acesta propria interioritate psihica. Demonstarea
experimentala a faptului ca psihicul este o forma a vietii de relatie, a fost posibila prin suspendarea
relatiei cu ambianta, care a dus la perturbarea vietii psihice, facand imposibila viata in general. In
1954, in laboratorul lui Hebb au fost efectuate experimente de izolare si privare senzoriala. Subiectii
au fst introdusi intr-o camera complet de orice contact senzorial cu realitatea. Dupa 20 de
ore,psihicul nu mai functiona normal si au aparut tulburari emotionale ,scaderea performantelor
intelectuale si apritia halucinatiilor. In urma acestor experimente s-a concluionat ca psihicull nu
exista si nu functioneaza nrmal decat in relatie cu exteriorul.
Un alt experiment a fost cel a lui Harlow in 1959, pe maimute, incercand sa surprinda
consecintele in plan comportamental ale privarii puilor de macai de grija materna sau de prezenta
altor maimute. S-au transformat doua grupuri de maimute :
- Unul era lipsit complet de grija mamei – acestea au manifestat comportamente de izolare,de
frica in prezenta altor obiecte straine
- Celalalt grup era hranit in prezenta unui surogat de mama – acestea au avut un comportaent
explorator mai performant
Datorita faptului ca lipsa relatiilor cu semenii se repecuteaza negativ asupra dezvoltarii psihicului, se poate
concluziona ca psihicull este produsul relatiilor cu socialul, dar la randul lui poate influenta relatiile sociale
schimbandu-le in favoarea sa

12. Psihicul ca funcţie a creierului – detalire.


Psihicul este considerat un produs, un rezultat al functionarii creierului, un fenomen inseparabil de
structurile materiale cuantice si energetice. Psihicul provine din materie dar nu se identifica cu ea.
Caracteristicile care au venit in sprijinul relatiei dintre psihic si creier au demonstrat ca distrugerea
sau inlaturarea diferitelor zone ale creierului,stimularea directa a creierului cu curent electric
modifica psihocomportamentalul.
Argumente solide in sprijinul relatiei dintre psihic si creier au fost aduse de chimia cerebrala si
modificarea metabolismului creierului. Cresterea secretiei de noradrenalina afecteaza echilibrul
emotional si slabeste controlul voluntar al comportamentului.
13. Psihicul ca reproducere a realităţii naturale – detaliere.
Datorită faptului că organismul, uman şi animal, reacţionează nu doar sub forma psihicului, ci şi prin
intermediul multor altor tipuri de reacţii, se pot diferenţia reacţiile psihice de reacţiile nonpsihice.
Cele două tipuri de reacţii pot fi diferenţiate prin funcţiile pe care le îndeplinesc.
Reacţiile nonpsihice au doar funcţia de a reflecta realitatea înconjurătoare şi stimulările care vin de
la ea, pe când reacţiile psihice îndeplinesc funcţia de a re-produce realitatea naturală, de a o reproduce din nou
în plan subiectiv. Dacă reflectarea nonpsihică este materială, pasivă, obiectivă, repetitivă, re-producerea psihică
este ideală, activă, subiectivă, constructivă
Caracterul activ
Activismul psihicului presupune schimbarea concomitentă:
- a obiectului re-produs,
- a subiectului care re-produce
- a relaţiei dintre subiect şi obiect.
Caracterul subiectiv
Prin caracterul subiectiv psihicul se impregnează cu tot ceea ce este propriu subiectului, specific pentru el.
Caracterul subiectiv este cea mai importantă notă distinctivă a re-producerii psihice.
Caracterul constructiv
Psihicul poate re-produce în interiorul său, realitatea înconjurătoare aşa cum este ea, dar şi într-o
formă modificată, aşa încât realitatea din mintea omului să nu mai semene cu realitatea din afara
minţii lui. De asemenea, realitatea creată în mintea omului este expulzată sub forma produselor
minţii. Este foarte probabil ca, la ieşire, psihicul să ofere mai multe informaţii decât s-a constatat la
intrare. Prin capacităţile sale psihice, omul poate converti idealul în concret, ideile în obiecte fizice,
îmbogăţind astfel lumea naturală

14. Instanțele psihicului uman după teoria psihanalitică – scurtă descriere.


Nemulţumit de descrierile psihicului făcute de psihologia momentului, medicul neurolog austriac,
Sigmund Freud a propus în cadrul Teoriei psihanalitice a psihismului, conceptul de „aparat psihic”.
Din perspectivă psihanalitică, aparatul psihic este o structură de trei „instanţe”, structurate topografic
pe verticală între care circulau energii, Inconstient, Preconstient si Constient.
Dupa 1920 acest model a suferit modificari, astfel preconstientuleste inlocuit de Sine( inconstient) si
Constientul de Eu. Denumirile originale date de Freud sunt Id, Ego si Superego. Freud compara
psihicul cu un calaret ( Eul) ,si calul sau(inconstientul)
- Sinele este principalul sediu al inconstientului si este imaginat ca un rezervor unde clocotesc
dorintele noastre, insinctele, Freud a amintit doua instincte esentiale, instinctul vietii, tendinta
spre placer, si instincul mortii, tendinta de distrugere
- Eu-l constituie cea de a doua instant, principalul sediu al constiintei. Eu-l tine cont de dorintele
prezente in “sine”, de interdictiile” supraeului”, cautand un cmpromis intre ele, in functie de
ralitate.
- Supraeul contine normele imperative, morale, idealul eu-ului. El se formeaza datorita parintilor
care infraneaza tendintele copiilor neconforme cu realitatea.
Conceptia parintelui psihanalizei are o baza reala. : exista mereu un conflict intre dorintele
noastre si obligatiile morale
15. Inconștientul din perspectiva psihanalitică - descriere.
Inconstientul este un ansamblu de dispozitii, stari, procese psihofiziologie si psihice care nu sunt
constiente. Termenul de inconstient a fost propus in sec17de filosoful german Friedrch Schelling.
Teoria inconstientului a fost multa vreme dominata de conceptia lui Freud, care l-a definit intr-o
maniera restrictiva si exclusivista, considerandu-l un rezervor al tendintelor infranate.
Astazi includem in inconstient cunostinte, imagini, idei achizitinate si care nu ne mai sunt utile in
prezent. Tot aici gasim toata rezerva de acte automate,priceperi si deprinderi care nu ne mai sunt
necesare.
Cateva caracteristici ale inconstientului sunt:
- Inconstientul, avand o functionalitate mai putin previzibila, nu trebuie sa deducem ca el ar fi
lipsit de ordine. El dispune de o organizare foarte personala,neaga ordinea impusa de constiinta,
dar aduce o alta ordine, ordinea propriei sale subiectivitati
- H. Ey considera ca principalele structuri inconstiente ale cunoasterii sunt:
1)sistemul neurovegetativ sau autonom cu functiile sale(respiratie, circulatie, digestie, etc)
2)automatismele psiholgice sau inconstientul subliminal
3)baza inconstienta a prsoanei care contine stadii arhaice
- Inconstientul indeplineste urmatoarele roluri – Rol de energizare si dinamizare a vietii psihice
- Rol de facilitare a procesului creator
- Rol de asigurare a unitatii Eu-lui, inconstientul
fiind principalul depozitar al programelor informationale si iensiunilor motivtionale
Freud deosebea Tipuri de inconstient:
1) Unul latent sau preconstient care cuprinde starile psihice susceptibile de a deveni constiente
2) Faptele psihice refulate
3) Partea cea mai importanta a eului ideal
Noile orientari psihlogice au scos in evidenta trei tipuri de inconstient:
1) Inconstientul cerebral
2) Inconstientul colectiv
3) Inconstientul cognitiv

16. Enumerați și descrieți relațiile dintre conștient și inconștient.


Intre constient si inconstient exista urmatoarele tipuri de relatie:
- Relatii circulare – oricare dintre continuturile constientului trec in subconstient sau chiar in
inconstient, pentru ca in urma germinatieisa treaca din nou in constient
- Relatii de integrare si subordonare ale inconstientului catre constient – constientul , prin
actiunile sale proprii, stapaneste si domina impulsurile inconstientului, mai ales unele dintre
pornirile lui, care vin in contradictie cu valorile socialeunanim acceptate
- Relatii de dominare a constientului de catre inconstient – inconstientul isi impune direct sau
indirect tendintele; aceste relatii apar in starile de afect, de transa creatoare,inspiratie
- Relatii de echilibrare – presupun realizrea unui fel de balans intre starile constiente si cele
inconstiente, fara predominanta vadita a unora sau altora. Sunt prezente in starile de reverie,
spontaneitate,contemplatie

17. Definiți termenii: individ, individualitate, persoană, personalitate;


Conceptul de individ – se defineste ca fiind totalitatea insusirilor biologice(ereditare sau
dobandite)care asigura adaptarea la mediul natural. El desemneaza entitatea vie care nu poate fi
dezmembrata fara a-si pierde identitatea. Individul este definit printr-o acceptiune foarte larga,
biologica, diferentiindu-se de acceptiunile pe care i le dau filosofia(subiect), morala, sociologia.
Conceptul de individualitate – se defineste prin individul cu organizarea sa specifica,
diferentiala,irepetabila si ireductibila. Notiunea se foloseste pentru a desemna organizarile complexe
Conceptul de persoana – este corespndentul in plan social al individului in plan biologic. Prin acest
concept desemnam ansamblul insusirilor psihice care asigura adaptarea la mediul social-istoric
Conceptul de personalitate – reprezinta persoana plus o nota de valoare, ea este organizarea
superioara a persoanei. Lersch a facut urmatoarea diferentiere intre cele doua notiuni:
- Persoana se refera la „forma fundamentala a fiintei umane”
- Personalitatea se refera la „particularitatile psihice individuale”
Conceptul de personaj -
18. Visul: definire, funcții - detaliere.
Visarea este forma modificata de constiinta, in care fanteziile si imaginile memorate sunt
temporar confundate cu realitatea externa. Unii indivizi au „vise lucide” in care evenimentele par
atat de firesti incat au impresia ca sunt treji si constienti. Freud sustine ca visul este „ calea regala ce
duce la cunoasterea activitatilor inconstiente ale psihicului. El a definit functiile visului:
- Visul este protector al somnului, aparandu-l de ceea ce este susceptibil sa-l tulbure
- Functia hedonica – permite realizarea dorintelor
- Functia protectoare a Eu-ului constient de presiunea pulsurilor refulate
- Functia comunicativa – visul asigura comunicarea dintre constient si inconstient
- Functia sintetizatoare – reuneste memoria infantila cu experienta de viata si mostenirea arhaica
Freud sustine ca visul este incercarea deghizata de satisfacere a dorintelor, de unde si legatura
dintre dorinte,trebuinte ,idei pe care indivizii le considera inacceptabile si care sunt refulate in
inconstient. Aceste idei si dorinte reprezinta continutul latent al visului. Freud a folosit metafora
„cenzorului” (protejeaza pe cel care doarme permtandu-i sa-si exprime simbolic impulsurile
refulate, evitand aparitia angoasei sau a sentimentului de vinovatie)pentru a explica
transformarea continutului laten in continut manifest.

19. Hipnoza: caracteristici - detaliere.


Este una dintre cele mai complexe si contradictorii stari psihice. In hipnoza, un subiect cooperant
renunta a un anumit control al comportamentului sau in favoarea hipnozantului, acceptand o anumita
deformare a realitatii. Caracteristicile starii de transa hipnotica sunt:
- Reducerea functiei de planificare – subiectul hipnotizat pierde initiativa si prefera sa astepte ca
hipnotizantul sa-i sugereze ce sa faca
- Atentia devine mai selectiva decat de obicei – subiectul va asculta doar vocea hipnotizantului, si
va ignora orice alta voce
- Productia imaginativa este foarte usor de evocat – subiectul poate descoperi ca traieste
experiente la distanta i timp si spatiu
- Reducerea controlului realitatii si toleranta crescuta pentru deformari ale acestuia – subiectul
poate accepta neconditionat experientele de tip halucinator
- Cresterea gradului de sugestibilitate – pentru a putea fi hipnotizat subiectul trebuie sa
acceptesugestiile
- Amnezia post-hipnotica este adesea prezenta- orice instructiuni primite,va uita tot din ce s-a
intamplat in timpul sedintei hipnotice.
Zlate sustine ca hipnoza este o stare modificata a constiintei amplasata intre starea de veghe si cea
de somn , dar mai aproape de starea de veghe.
20. Senzațiile: definiție, proprietăți - detaliere.
Senzatiile sunt modalitati de reflectare in creierul omului a insusirilor obiectelor si fenmenelor
lumii relae, care reactioneaza nemijlocit asupra receptorilor
Analiza senzatiei trebuie sa ia in considerare interactiunea factorilor externisi a celor ce tin de
organizarea si functinarea subiectului.
Proprietati ce deriva din FACTORII EXTERNI sunt:
- Modalitatea stimulilor – se diferentiaza tipurile de senzatii
vizuale,auditive,gustative,tactile,olfactive,proprioceptiv-kinestezice
- Intensitatea stimulilor – orice stimul trebuie sa posede un minimum necesar de
intensitate(cantitate de energie)
- Durata – timpul de actiune efectiva a stimulului moal asupra receptorului corespunzator
- Rata stimularii – numarul sau frecventa aparitiei stimulului mdal specific in interiorul unui
interval de timp dat
- Proprietatile particulare intramodale – de ex. lungimea de unda pentru stimuli luminosi,
structura moleculara pt stimuli chimici( gustativi si olfactivi)
FACTORII SUBIECTIVI, care isi pun amprenta pe modul de realizare a senzatiei, sunt:
- Nivelul sensibilitatii analizatorului si starea lui functionala actuala
- Starile afectiv-motivationale actuale
- Experienta receptiva anterioara
- Scopul sau obiectivul activitatii
(Senzatiile sunt clasificate in exteroceptive, interoceptive si proprioceptive)

21. Enumerați și explicați procesele implicate în funcționarea normală a senzațiilor.


Psihologia moderna, sub influenta teoriilor comunicarii si a informatiei, considera ca functionarea
normala a senzatiilor presupune parcurgerea urmatoarelor procese:
- procesul de codare primară care are loc în receptorul analizatorului şi presupune transformarea
semnalului extern (luminos, sonor, mecanic, chimic) în influx nervos;
- procesul de recodare care se realizează în veriga intermediară de transmisie a analizatorului având
drept scop reorganizarea elementelor esenţiale;
- procesul de decodare realizat la nivel cortical specific fiecărui organ de simţ şi finalizat într-un cod-
imagine ce se află în relaţie izomorfă cu însuşirile obiectului recepţionat.
22. Clasificarea și exemplificarea senzațiilor.
Pentru prezentarea şi analiza principalelor tipuri sau modalităţi senzoriale, vom recurge la două criterii
esenţiale:
- natura conţinutului reflectoriu (informaţional);
- identitatea analizatorului în cadrul cărora se realizează.
În funcţie de primul criteriu se delimitează trei clase mari de senzaţii:

 exteroceptive – sunt cele ce furnizează informaţii cu privire la obiectele exterioare (senzaţiile vizuale,
auditive, gustative, olfactive, cutano-tactile, vibratorii);
 interoceptive – sunt cele referitoare la modificările apărute în starea internă a organismului. Mai sunt
denumite „organice”, „viscerale” sau „cenestezice” şi pot fi clasificate în patru categorii:
a) senzaţii traducând trebuinţe de funcţionare a organelor interne: foamea, setea, sufocarea;
b) senzaţiile legate de funcţionarea organelor: le simţim când respirăm sau când suntem atenţi la bătăile
inimii;
c) senzaţii provocate de excese: impresia de îmbuibare, greaţă, oboseală;
d) senzaţii cauzate de stări patologice, de îmbolnăviri: dureri interne.
 proprioceptive – sunt cele referitoare la poziţia şi mişcarea corpului şi pot fi împărţite în trei categorii:
somatoestezia (cunoaşterea poziţiei membrelor); kinestezia (informaţii despre mişcarea membrelor);
senzaţiile statice (poziţia capului şi a corpului în spaţiu).

23. Definiți sensibilitatea senzației și enumerați legile acesteia.


Sensibilitatea reprezintă premisa biofiziologică a capacităţii de a avea senzaţii. Ea este capacitatea
analizatorului de a răspunde la acţiunea minimă a unui stimul (intensitate şi frecvenţă
minimă) sau la diferenţa minimă dintre stimuli.
Zlate considera sensibilitatea ca fiind „proprietatea organismului de a recepţiona factori indiferenţi,
de a stabili un raport cu sens biologic între ei şi cei necondiţionaţi (înnăscuţi)”.
1) LEGEA INTENSITATII - Intensitatea minimă a stimulului necesară pentru a determina o senzaţie
abia conştientizabilă poartă denumirea de prag absolut minimal. Stimulii care nu ating valorile de
intensitate minimală sunt stimulii subminimali, ei producând efecte fiziologice dar nu sunt integraţi
senzorial, decât dacă sunt însumaţi sau asociaţi cu stimuli semnificativi.

Intensitatea maximă a stimulului care continuă încă să determine o senzaţie specifică şi care, dincolo de
această valoare, declanşează fie durerea, fie neutralitatea aparatului în raport cu stimulul respectiv poartă
denumirea de prag absolut maximal.

Pornind de la datele lui Weber, Fechner a considerat că diferenţele abia perceptibile între senzaţii pot fi
luate ca egale între ele. Această lege poartă numele de legea Weber-Fechner, care postulează că intensitatea
senzaţiilor creşte în progresie aritmetică, în timp ce intensitatea stimulilor creşte în progresie geometrică

2) LEGEA ADAPTARII - Legea adaptării exprimă caracterul dinamic al sensibilităţii, deplasarea în sus
sau în jos a pragurilor absolute şi diferenţiale sub acţiunea prelungită a stimulului sau în absenţa
acestuia. La stimulii puternici sensibilitatea scade, iar la cei slabi, creşte.
După rapiditatea şi amplitudinea variaţiilor sensibilităţii, analizatorii au fost împărţiţi în trei grupe:
- rapid şi puternic adaptabili (tactul şi mirosul);
- mediu adaptabili (văzul);
- greu şi slab adaptabili (propriocepţia, sensibilitatea algică).
3) LEGEA CONTRASTULUI Exprimă creşterea sensibilităţii ca efect al interacţiunii spaţio-
temporale a excitanţilor de intensităţi diferite, care acţionează simultan sau succesiv asupra aceluiaşi
analizator.
Aşadar, vom avea două tipuri de contrast:simultan si succesiv
4) LEGEA SENSIBILIZARII SI DEPRESIEI Exprimă creşterea sau scăderea sensibilităţii în cadrul
unui analizator, fie ca urmare a interacţiunii diferitelor câmpuri receptoare proprii, fie ca urmare a
interacţiunii lui cu alţi analizatori. Stimularea cu o lumină slabă a unor segmente retiniene duce la
creşterea nivelului sensibilităţii în segmentele apropiate.
5) LEGEA SINESTEZIEI Exprimă acea interacţiune între analizatori, în cadrul căreia calităţile
senzaţiilor de o anumită modalitate (vizuală) sunt transferate senzaţiilor de o altă modalitate
(auditivă).Stimulii acustici, îndeosebi cei muzicali, produc senzaţii cromatice, rezultând aşa-numitul
auz colorat.
6) LEGEA OBOSELII Exprimă faptul că analizatorii, fiind sisteme care funcţionează pe bază de
consum de energie stocată în structura lor, iar această energie fiind cantitativ limitată, sunt supuşi
fenomenului de oboseală. Aceasta se concretizează prin scăderea considerabilă a nivelului
sensibilităţii şi a capacităţii rezolutive a analizatorului, dar şi prin apariţia unor senzaţii de disconfort
şi instabilitate.
7) LEGEA COMPENSARII Insuficienta dezvoltare a unei modalităţi senzoriale sau lipsa ei conduce la
perfecţionarea alteia atât de mult încât aceasta din urmă preia funcţiile primei modalităţi senzoriale. La
orbi şi la surzi se dezvoltă sensibilitatea tactilă, vibratorie, olfactivă.

24. Definiți percepția și prezentați fazele desfășurării actului perceptiv.


Percepţia este definită ca reflectare subiectivă nemijlocită, în formă de imagine a obiectelor şi
fenomenelor externe ce acţionează la un moment dat asupra noastră prin ansamblul însuşirilor şi
componentelor lor.

25. Explicați percepția ca expresie a personalităţii.


La nasterea unei perceptii contribuie elaborarea senzoriala si in plus factorii de
personalitate,inteligenta,obisnuintele,mentalitatile, etc. Comportamentul mului este influentatnu
numai de „lumea in sine” ci si de felul in care este perceputa.
In functie de personalitate exista mai multe tipuri de percepere a realitatii:
- Perceptie sincretica – este globala,imediata,confuza. Perceptia sincretica este de regula
naiva,spontana,impregnata de impresii sau emotii de moment, se intalneste la copii,adulti frustrati
- Perceptia analitica – se intalneste la cei aflati in campul perceptiv, incapabili de a-l structura,de a-l
percepe global. Acestia se centreaza pe detalii,amanunte
- Perceptia sintetica – presupune reunirea elementelor intr-o structura. Este globala si are un caracter
mijlocit, este filtrata de gandire,devenind astfel organizata. Este cea mai matura forma a prceptiei
-
26. Enumerați și detaliați succint factorii determinanți ai percepției.
Percepţia este este influenţată de o serie de factori care se numesc „determinanţii percepţiei”. Astfel
avem ca şi determinanţi:
- FACTORII EXTERNI (obiectul,miscarea,organizarea,etc). Sunt importanti pentru perceptie –
caracteristicile stimulului(intensitate,durata,frecventa)\
-particularitati ale contextului.
Cand un stimul se detaseaza de fond,este perceput mult mai usor
- FACTORI INTERNI(setul, atentia, motivatia,trasaturile de personalitate) Setul este starea de aşteptare a
obiectelor, a trăsăturilor lor caracteristice, a evenimentelor sigure, implicând restrângerea numărului de
evenimente pentru care subiectul este pregătit.
- FACTORII RELATIONALI- rezulta din interactiunea primelor doua categorii

27. Enumerați și prezentați rezumativ legile percepției.


Psihologia moderna distinge urmatoarele legi ale perceptiei:
1) LEGEA INTEGRALITATIIPERCEPTIVE
Legea integralităţii perceptiveexprimă faptul că percepţia creează conştiinţa unităţii şi integrităţii
obiectului, ea operează nu cu însuşiri izolate ale obiectelor, ci cu obiecte unitare
2) LEGEA STRUCTURALITATII PERCEPTIVE
Legea structuralităţii perceptive arată că însuşirile obiectului numai împreună, organizate şi
ierarhizate, creează efecte de percepţie;
Totodată, ea relevă faptul că nu toate însuşirile obiectului sunt la fel de importante pentru perceperea
lui, cu deosebire, cele care dispun de cea mai mare concentrare informaţională.
Legea structuralităţii perceptive exprimă dispunerea informaţiei relevante, utile în aşa numitele
puncte de concentrare informaţională maximă aflate pe configuraţie.
Aceste puncte de concentrare informaţională sunt amplasate pe margini muchii, colţuri, unghiuri, zone
curbe, în general în zonele de modificare a direcţiei de explorare perceptivea.
3) LEGEA SELECTIVITATII PERCEPTIVE
Legea selectivităţii perceptive este expresia caracterului activ al omului în timpul
perceperii, al faptului că nu toate obiectele sunt percepute, ci doar unele, nu toate însuşirile obiectului, ci doar o
parte a acestora, în acord cu forţa lor senzorială sau cu semnificaţia lor pentru individ.
4) LEGEA CONSTANTEI PERCEPTIVE
Legea constanţei perceptive constă în menţinerea invarianţei imaginii, chiar şi atunci când există
variaţii ale obiectului perceput.
5) LEGEA SEMNIFICATIEI
Legea semnificaţiei semnalează faptul că se percep mai bine, rapid şi corect obiectele care au o
anumită valoare, semnificaţie pentru subiect decât cele indiferente.
6) LEGEA PROIECTIVITATII IMAGINII PERCEPTIVE
Legea proiectivităţii imaginii perceptive precizează faptul că, deşi imaginea perceptivă se
elaborează cortical, ea este proiectată la nivelul obiectului.

28. Definiți și caracterizați reprezentarea.


Definirea reprezentării. Reprezentarea este procesul de elaborare a imaginii unui obiect în
condiţiile absenţei acestuia din câmpul perceptiv, în baza unei experienţe perceptive anterioare.
După cum rezultă din această definiţie, reprezentarea este un proces secundar întrucât se bazează pe
exploatarea unor informaţii perceptive anterioare.
Noţiunea de reprezentare exprimă două realităţi psihice: una care ţine de produs, cealaltă care ţine de
proces.
Ca produs, reprezentarea este imaginea sau modelul informaţional intern, actualizat al unor obiecte,
fenomene, evenimente, situaţii etc., care au fost percepute anterior, dar care în momentul dat pot
lipsi din câmpul nostru senzorial. Aşadar, spre deosebire de percepţie, care ne furnizează informaţii
numai despre obiectele şi fenomenele reale prezente, care acţionează în momentul dat asupra
analizatorilor noştri, reprezentarea ne oferă astfel de informaţii şi în absenţa obiectului de referinţă.
Ca proces, reprezentarea constituie primul proces de prelucrare secundară a informaţiilor care
sugerează un anumit nivel de autonomie mintală pe direcţia elaborării unui spaţiu mintal distinct,
autonom şi dinamic.
Este declanşată atât fenomenele concrete, directe ale lumii externe şi, mai mult, de dinamica lumii
subiective.
Constituirea imaginilor-reprezentări se realizează în parte spontan, mecanismele de engramare fiind
activate de diferite semnale din mediul intern sau extern, iar în parte, în contextul unui proces
special de învăţare (de exemplu, reprezentările subsumate diferitelor ştiinţe: anatomie, zoologie,
botanică, geografie, geometrie etc.).
În ambele cazuri, au loc prelucrări şi transformări ale imaginilor singular-situaţionale, în urma lor
obţinându-se o imagine selectivă generalizată, care va reţine însuşirile mai semnificative şi mai
frecvent întâlnite în cadrul percepţiei.
Reprezentările generate de imaginaţie se pot referi atât la obiecte reale (de exemplu, reprezentări
despre obiecte şi lucruri pe care nu le-am perceput niciodată ca atare, dar despre care am citit sau
auzit povestindu-se), cât şi la obiecte ideale, pe care urmează să le creăm sau care nu pot dobândi
realitate sensibilă (de exemplu, reprezentările personajelor sau întâmplărilor din basme).
29. Enumerați și detaliați rezumativ proprietățile reprezentărilor.
Reprezentarea poate fi declanşată şi susţinută prin intermediul trebuinţelor, motivelor, stărilor de
necesitate, intereselor, preocupărilor subiectului ca şi cerinţelor activităţii. Proprietatile reprezentarii
sunt:
- INTEGRALITATEA imaginii în reprezentare îşi are originea în integralitatea imaginii perceptive.
obiectul se impune dar se şi conservă ca entitate unitară, integrată. J. Piaget a demonstrat că
reprezentările nu au un caracter înnăscut ci ele se achiziţionează şi se dezvoltă în cadrul evoluţiei
structurilor operatorii ale intelectului. Integralitatea imaginii mentale ne sugerează faptul că ne
reprezentăm obiecte, lucruri într-o manieră unitară integrată.
- FIGURATIVITATEA reprezentările redau ceea ce este tipic pentru un obiect, caracteristicile cu cea
mai mare încărcătură şi saturaţie informaţională. Ele se eliberează de anumite elemente particulare ale
obiectelor, devenind un fel de portret rezumativ al acestora sau ale unei clase întregi de obiecte.
Imaginea obiectelor devine reprezentativă pentru ceea ce acestea au comun în structura lor concretă

- OPERATIVITATEA – în realizarea reprezentării sunt implicate mecanisme de asociere prin


asemănare şi contiguitate, de contrast, motricitatea şi mai ales idomotricitatea. Reprezentarea dă
posibilitatea simultaneizării succesivului, dar şi redevelopării într-o cinematică imagistică. Acest lucru
nu se poate realiza decât în prezenţa operaţiilor intelectuale şi ale limbajului.
- PANORAMIZARE –. Prin panoramizare imaginea obiectului este redată simultan sub toate faţetele.
De exemplu un cub, indiferent din ce parte ar fi privit, nu poate fi perceput decât ca având trei feţe în
reprezentare; însă, datorită coordonării şi aglutinării (alipirii, reunirii) informaţiilor, acesta va fi „văzut
cu toate feţele sale”. Se pare că aceasta este limita superioară a performanţelor posibile în reprezentare

30. Clasificarea reprezentărilor: criterii și exemplificare.


Componenta reprezentaţională a activităţii noastre mintale, prin structura şi dinamica sa, ne apare ca un
sistem de o mare complexitate, în cadrul căruia pot fi operate delimitări şi clasificări după diferite criterii.
Principalele criterii după care se diferenţiază tipurile de reprezentări sunt:
 modalitatea senzorială dominantă în structurarea conţinutului informaţional:
- reprezentările vizuale, tactile, kinestezice, auditive, olfactive, gustative. Cel mai bine structurate şi delimitate
sunt reprezentările vizuale, legate de forme şi spaţialitate. Aceasta se explică şi prin faptul că analizatorul vizual
îndeplineşte rolul de mecanism integrator, unificator al întregii experienţe senzoriale.
 domeniile de referinţă cognitivă:
- reprezentări ştiinţifice – în matematică, biologie, istorie, geografie etc.;
- reprezentări tehnice – mecanisme, componente, agregate mecanice;
- reprezentări artistice – literare, plastice, muzicale;
- reprezentări religioase – legate de divinitate, de ritualuri etc.;
 gradul de generalitate:
- reprezentări individuale;
- reprezentări de specie;
- reprezentări de gen (clasă);
 gradul de complexitate:
- reprezentări simple (un singur obiect sau o singură însuşire);
- reprezentări complexe (mai multe dimensiuni sau mai multe obiecte);
 sursa generativă:
- reprezentări ale memoriei;
- reprezentări ale imaginaţiei;
 modul de generare:
- reprezentări intenţionate sau voluntare;
- reprezentări neintenţionate sau involuntare;
 dimensiunea static-dinamic:
- reprezentări statice – redau obiectul sau figura dintr-o singură poziţie sau ipostază;
- reprezentări dinamice – redau obiectul sau figura într-o succesiune de poziţii şi stări posibile.
-
31. Locul și rolul reprezentării în activitate și comportament.
Reprezentarea este un proces complex aflat într-o poziţie intermediară între procesarea directă
senzorială şi cea cognitiv-intelectuală. Din acest motiv se vorbeşte despre o dublă natură a
reprezentării: una intuitiv-figurativă şi alta operaţional-intelectivă. La baza acestei duble naturi a
reprezentării stau următoarele mecanisme: perceptive, mnezice, cognitive, verbale, imagistice şi
reglatorii.
Medierea pe care o realizează reprezentarea devine deja discursivă şi reversibilă, ceea ce permite
intervenţia reglatoare permanentă a imaginii în planul de desfăşurare al comportamentului.
Independenţa reprezentării de prezenţa şi acţiunea actuală a stimulilor externi îi conferă funcţii
reglatoare noi, care se vor amplifica şi mai mult la nivelul gândirii, anume anticiparea şi
planificarea. La acest nivel, prinde pentru prima dată contur funcţia anticipativ-proiectivă şi
planificatoare a conştiinţei.
Reprezentarea ne permite pe de o parte, să ne formăm o imagine despre rezultatul posibil al acţiunii
pe care dorim s-o întreprindem, iar pe de altă parte, să schiţăm planul sau programul unei acţiuni şi
să efectuăm în minte acţiunea dată înainte de a o realiza în plan extern.
Funcţia reglatoare a reprezentării se realizează prin intermediul unei serii întregi de operaţii de
comparare, analiză, evaluare şi selecţie, prin permanent apel la fondul experienţei anterioare.
Procesul reprezentării se organizează astfel după scheme logice de prelucrare-integrare a informaţiei
furnizate de memorie şi care, treptat, în ontogeneză intră sub controlul gândirii.
Constituirea reprezentărilor ca modalitate specifică de procesare şi operare cu mulţimi de semnale şi
simboluri informaţionale are la bază operaţiile în plan extern asupra obiectelor din câmpul perceptiv.
Schemele de articulare funcţional-discursivă a acestor operaţii, unele din ele având caracter imitativ
sau simbolic, treptat se interiorizează, făcând astfel posibilă, după vârsta de 4 ani, realizarea unei
activităţi imagistice interne autonome, fără recursul la suportul acţiunii directe cu obiectul. Dar, şi
după desprinderea planului imagistic intern de planul acţiunii externe directe cu obiectul, acesta din
urmă continuă să se menţină pe primul plan sub egida principiului realităţii şi să se reactualizeze ori
de câte ori acesta intră în impas.
Apărute ca urmare a relaţiei dintre subiect şi obiect, dintre organism şi mediu, reprezentările servesc
ca instrumente psihice de adaptare la realitate.

32. Definirea și detalierea conceptului de memorie.


Memoria este capacitatea unui sistem de tratare natural sau artificial de a encoda informaţia extrasă
din experienţa sa cu mediul, de a o stoca într-o formă apropiată şi apoi de a o recupera şi utiliza în
acţiunile sau operaţiile pe care le efectuează.
Cele trei procese de bază ale memoriei (memorarea, stocarea, reactualizarea) apar menţionate în mai
toate definiţiile date memoriei, indiferent de maniera acestora, mai simplă sau mai elaborată.
Conceptul de memorie (umană) se referă la un ansamblu de procese biofiziologice şi psihologice
care asigură întipărirea, păstrarea şi reactualizarea experienţei şi trăirilor noastre anterioare, sub
forma recunoaşterii sau sub cea a reproducerii
Memoria este un proces activ, permanent raportat la prezent, la cerinţele actuale şi de perspectivă ale
subiectului şi activităţilor sale. Datorită caracterului ei activ, informaţiile nu sunt reactualizate exact în forma în
care au intrat şi în care s-au fixat. Înlăuntrul memoriei au loc numeroase şi permanente schimbări, transformări
şi restructurări, care favorizează exercitarea funcţiei reconstructive.

33. Enumerați și detaliați caracteristicile memoriei.


Memoria umană, în raport cu alte tipuri sau forme de memorie, se individualizează prin trei
caracteristici, şi anume:
1) caracterul mijlocit, inteligibil şi selectiv: - memoria umana este mijlocita,astfel pt a tine mai bine
minte, omul se foloseste de o serie de instrumente(stimul – mijloc)
2) caracterul inteligibi – pesupune intelegerea celor memoratesi reactualizate, organizarea
materialului memorat dupa criterii de semnificatii. Individul apeleaza la o serie de instrumente
logice care pun in evidenta pezenta unei conduite inteligente
3) selectivitatea – se memoreaza si stocheaza doar o parte a informatiilor. Selectivitatea se face in
functie de particularitatile stimulului, particularitatie psihlogice, subiective ale individului