Senzaiile

Senzaia este cunoaterea unei nsuiri separate a unui obiect sau fenomen, n momentul cnd acesta acioneaz asupra unui organ senzorial,senzaia presupune nu doar un organ senzorial, ci un ntreg aparat, denumit deI.P. Pavlov analizator". Acesta se compune din organul senzorial, nervul aferent(senzorial) i o regiune corespunztoare din scoara cerebral (zona de proiecie). Deoarece senzaiile apar numai la contactul nemijlocit cu organul de simt, felurile senzaiilor sunt determinate de organele de simt cunoscute de noi: urechea - auzul -senzatii auditive, ochiul - vzul senzaii vizuale, limba - gustul senzaii gustative, nasul - miros - senzaii de miros (olfactive), pielea - senzaii cutanate. Senzaiile auditive sunt de trei feluri: verbale - sesizarea sunetelor unei limbi; muzicale - sesizarea notelor muzicale, a melodiilor; zgomotele - au att efect pozitiv, ct si negativ. Pozitiv: prevestete apariia unui pericol - ssitul arpelui, trosnitul crengilor, picturile ploii etc. Negativ: n cadrul procesului instructiv-educativ mpiedica realizrii obiectivelor preconizate, daca predomina n permanenta zgomotul poate provoca neuroza. Senzaiile vizuale apar n urma aciunii undelor electromagnetice asupra analizatorului vizual - ochiul, elementul periferic al cruia este receptorul, iar cel central este situat n regiunea occipitala. Senzaiile vizuale sunt de doua feluri: cromatice - sesizeaz cele 7 culori ale curcubeului; acromatice - sesizeaz culorile albnegru si toate nuanele lor. Senzaiile de culoare nu sunt specifice tuturor fiintelor vii. Acest avantaj l poseda doar omul, vederea culorilor i ofera capacitatea de a se adapta mai eficient si de a trai sentimente puternice produse de lumea lor. Culorile nchise au efecte deprimante, cele prea vii - iritante, obositoare, deschise stimulatorii, pozitive. Se stie ca culorile au o semnificatie sociala. La africani negrul semnifica binele, iar albul - raul. In Europa negrul este culoarea doliului, n Asia - alb. Galbenul exprima la Europeni despartirea, gelozia, la chinezi si japonezi bucuria, puritatea. Foarte importanta este romatica ambientala a nvatarii: - albul permite o mai buna concentrare; - rosul genereaz activism mintal si ambundenta asociativa; - galbenul este un calmant al psihonevrozelor, stimuleaz si ntretine starea de vigilenta, sporete capacitatea de concentrare a ateniei; - verdele faciliteaza ambundenta de asociatii libere de idei, stimulnd imaginaia; - albastrul favorizeaza dezvoltarea proceselor de inhibitie si de ncetinire a ritmului activitatii. Senzatiile gustative sunt de patru feluri n dependenta de nsusirile fundamentale ale limbii: sarat, amar, acru si dulce, combinarea crora ofera un spectru larg de gusturi. Senzatiile olfactive sunt provocate de particulele volatile care patrund n fosele nazale odata cu aerul, poarta denumirea de miros, distingem mirosuri placute -aromatice, parfumate, balsamice, precum neplacute si respingatoare. Senzatiile cutanate sunt provocate de receptorii aflati n piele. Se cunosc trei feluri de senzatii cutanate: termice - ne dau informatie despre temperatura excitantului (cald-rece); tactile - senzatia de atingere, de pipait; de durere. Fara senzatii e imposibil activismul psihic al omului. -1-

3.1. Modalitatea senzoriala este un termen care desemneaza apartenenta la un anumit sistem senzorial si este utilizat pentru a releva caracteristicile fie ale unei anumite categorii de senzatii, fie ale unui semnal determinat. n primul caz se are n vedere totalitatea impresiilor senzoriale similare a caror aparitie este legata de functionarea unui anumit analizator (senzatiile vizuale, auditive etc.). n al doilea caz este vorba de caracterul adecvat al stimularii n raport cu analizatorul asupra caruia actioneaza; de pilda, un semnal poarta aceeasi informatie, dar este prezentat n diferite modalitati senzoriale: fie ca un stimul optic pe un tablou de comanda (modalitate vizuala), fie ca un semnal acustic (modalitate auditiva). n cadrul fiecarei modalitati distingem diferitele calitati ale senzatiilor; de pilda modalitatea vizuala prezinta urmatoarele calitati: luminozitatea, tonalitatea cromatica, saturatia; modalitatea senzoriala auditiva poseda naltime, timbru s.a.m.d. 3.2. Intensitatea senzatiilor este o particularitate cantitativa si este determinata de stimulul care actioneaza si de starea functionala a receptorului si n ultima instanta a ntregului analizator. 3.3. Durata senzatiei este caracteristica sa temporala. Ea este determinata si de starea functionala a analizatorului, dar cu precadere de durata actiunii stimulului si de intensitatea acestuia. Senzatia nu apare imediat dupa ce stimulul a nceput sa actioneze asupra receptorului, ci la un anumit interval de timp, denumit timp de latenta. 3.4. O alta caracteristica importanta a analizatorilor este sensibilitatea. n mod obisnuit acest termen desemneaza capacitatea generala a organismului de a avea senzatii,sensibilitatea este considerata ca fiind o marime functionala invers proportionala cu valoarea cantitativa a stimulului (pragul senzorial). Sensibilitatea analizatorilor este de mai multe feluri: absoluta, diferentiala si operativa; fiecare se afla n raport invers proportional cu pragul omonim. Sensibilitatea absoluta este la rndul sau minima si maxima. Pragul absolut inferior (minim) este cantitatea minima de stimul pe care o poate sesiza analizatorul sub forma celor mai slabe senzatii. 3.5. Nu ncape ndoiala ca ntre intensitatea (energia) stimulilor si dimensiunea cantitativa (taria) senzatiilor exista o corelatie: un stimul mai puternic produce o senzatie mai puternic. 3.6. Adaptarea senzoriala consta n modificarea sensibilitatii absolute minime si diferentiale a analizatorilor n raport cu intensitatea si durata actiunii stimulilor asupra receptorilor. Ea poate urma doua directii: cresterea (adaptare pozitiva) sau scaderea sensibilitatii (adaptare negativa). n general, cresterea sensibilitatii are loc atunci cnd stimulii sunt slabi, iar scaderea - atunci cnd stimulii sunt puternici sau de lunga durata. Distingem trei variante ale adaptarii senzoriale: a). Adaptarea negativa ca disparitie totala (sau cvasitotala) de exemplu, o greutate usoara asezata pe piele nceteaza sa mai fie simtita; la fel se ntmpla si cu hainele, ochelarii de pe nas etc. n sfera olfactiva, de asemenea, adaptarea negativa merge pna la disparitia senzatiilor respective (intrnd ntr-o ncapere cu miros urt, initial senzatia olfactiva este puternica, dar dupa un timp dispare). b). Adaptarea negativa se poate manifesta si ca diminuare a sensibilitatii, fara sa se ajunga la disparitia senzatiilor; de regula se manifesta atunci cnd stimulii sunt excesiv de puternici. De pilda, daca intram n apa foarte rece sau foarte calda, initial senzatiile respective par insuportabile, dar treptat sensibilitatea scade si senzatiile devin mai slabe.

la nceput lumina ne orbeste si nu vedem nimic; cu timpul (dupa 50-60 s) sensibilitatea ochiului scade si ajungem sa vedem normal c) Adaptarea pozitiva se manifesta sub forma cresterii sensibilitatii la actiunea unor stimuli slabi. Deosebit de evidenta este aceasta crestere n cazul adaptarii la ntuneric: venind brusc de la lumina ntr-o camera ntunecata, la nceput nu vedem nimic; treptat sensibilitatea vizuala creste si ncepem sa distingem tot mai bine obiectele din jur .n sfera sensibilitatii termice adaptarea pozitiva se manifesta, de pilda, atunci cnd introducem ntr-un vas cu apa de temperatura camerei o mna care a fost n prealabil racita iar cealalta mna dupa ce a fost ncalzita: n primul caz apa ni se va parea calda (sensibilitatea la caldura este crescuta), iar n al doilea caz rece (creste sensibilitatea la rece) 3.7. Interactiunea analizatorilor se exprima prin influenta pe care o exercita functionarea unui analizator asupra starii functionale a altora. De ex: sunete dulci, culori calde. Legitatea generala este: stimularile slabe n cadrul unui analizator sporesc sensibilitatea altora (fenomenul sensibilizarii) si invers, stimularile puternice au un efect negativ asupra celorlalti analizatori (desensibilizarea). Asa de exemplu, sensibilitatea vizuala creste daca asupra analizatorului auditiv actioneaza stimuli acustici slabi; si dimpotriva, scade n conditiile unui zgomot puternic. n mod similar se manifesta si actiunea stimulilor optici asupra sensibilitatii auditive. La rndul lor, mirosurile slabe si placute intensifica unele forme de sensibilitate (vizuala, auditiva, gustativa etc.); n schimb, cele puternice si neplacute le inhiba. Sunt cunoscute cazurile n care o usoara senzatie de durere sporeste sensibilitatea unui sir de analizatori (vizual, auditiv, tactil, olfactiv).

noapte, pozitie a astrilor, anotimpuri etc.; - sistemul biologic, ce depinde de succesiunea functiilor organismului, permitndu-i individului uman sa aprecieze ora mesei, timpul somnului, trezirii etc.; - sistemul sociocultural, constituit pe parcursul activitatii umane, care ofera repere cronologice - divizarea timpului n secunde, minute, ore, luni, ani - perceptia miscarii este reflectarea directiei si vitezei existentei spatiale a obiectelor. Ea da posibilitate oamenilor sa se orienteze n schimbarile relative ale raporturilor si pozitiei reciproce ale obiectelor mediului nconjurator. Cunostintele despre deplasarea obiectelor omul le capata percepnd nemijlocitmiscarea. La perceptia miscarii contribuie conceperea schimbarilor n mediul nconjurator pe baza experientei individuale si cunostintelor de care dispune personalitatea. -Perceptia cauzalitatii- observind miscarea mai multor obiecte mobile, ne apare impresia unei relatii cauzale intre ele. Principii\ legitati -principiul fon-figura sau principiul selectivitatii; -principiul similaritatii si proximitatii(apropiere) noi avem tendinta sa grupam elementele identice sau asemanatoare; -principiul integralitatii,creierul nostru stie sa continue,sa umple golurile; -principiul integralitatii.

Memoria
Memoria este functia psihica de baza care face posibila fixarea, conservarea, recunoasterea si reproducerea informatiilor si trairilor noastre. Memoria este implicata in toate procesele psihice. Memoria are un caracter necesar, fiind implicata in marile comportamente ale vietii omului : cunoasterea si invatarea, intelegerea si rezolvarea de probleme, inteligenta si creativitate. Felurile memoriei. Dupa continutul, care se memoreaza, pastreaza si reproduce se evidentiaza memoria imaginativa (vizuala, auditiva, motorie), verbal-logica si emotionala (memoria sentimentelor). Dupa timpul, ce decurge ntre memorare si reproducere, se evidentiaza memoria de scurta durata si memoria de lunga durata. Memoria imaginativa este memoria reprezentarilor. Nivelul dezvoltarii ei poate fi diferit pentru diferite modalitati. De aceea se evidentiaza memoria vizuala, auditiva si motorie. Prevalarea la om a unuia dintre felurile numite ale memoriei imaginative se observa usor n instruire. Daca elevul memoreaza mai bine citind n gnd, la el e dezvoltata memoria imaginativa vizuala. Ea poate fi dezvoltata pna ntr-att, nct, amintindu-si, elevul "vede" pagina, pe care e scris ceea ce el povesteste. Daca elevul memoreaza mai bine atunci cnd aude cele citite la el e dezvoltata memoria auditiva. Memoria motorie e bine dezvoltata la elevul care scrie fara graseli, dar nu stie regulile gramaticii, n activitatea profesionala memoria vizuala e dezvoltata la pictori, cea auditiva - la compozitori si cea motorie - la sportivi. Memoria verbal-logica este memoria cunostintelor n forma verbala, schemelor logice. Omul cu o dezvoltare buna a acestui fel de memorie memoreaza usor cuvintele, ideile. Felul verbal-logic al memorie e legat de mentalitatea omului, nclinat spre generalizari filosofice. Memoria de scurta durata retine informatia numai un interval de timp ntre 5 secunde si 8-10 minute. Dupa acest interval informatia ori este uitata, ori este trecuta n memoria de lunga durata. Memoria de lunga durata este "depozitul" evenimentelor cotidiene din viata individului. Memoria de lunga durata poate fi egala cu ore, zile, luni, ani sau durata vietii. -4-

Percepiile
Percepia const ntr-o cunoatere a obiectelor i fenomenelor n inte-gritatea lor i n momentul cnd ele acioneaz asupra organelor senzoriale; percepia realizeazo impresie global, o cunoatere a obiectelor n ntregime, n unitatea lor real; percepia implic gndire, o gndire concret i care, cnd e vorba de obiecte familiare, este extrem de rapid, contopindu-se cu producerea senzaiilor. Exista mai multe criterii de clasificare a perceptiilor. In dependenta de analizator distingem: perceptie vizuala - contemplarea unui tablou; perceptie auditiva ~ audierea unei melodii, unei povestiri; perceptie tactila - cunoasterea unui obiect dupa pipait, n dependenta de obiectul implicat n perceptie cunoastem: perceptie spatiului - n procesul perceptiei spatiului distingem perceptia marimii, formei si ndepartarii obiectelor, pozitia unor obiecte fata de alte obiecte, care i livreaza omului repere necesare pentru formarea abilitatilor de orientare, evaluare, alegere de comportamente adecvate conditiilor.(1 corecta; 2 egocentrica) perceptia timpului este reflectarea duratei si succesiunii fenomenelor sau evenimentelor. Intervalele temporale sunt determinate de procesele ritmice ce au loc n organismul omului. Perceptia duratei timpului depinde de continutul activitatii omului. Timpul, plin de ocupatii interesante, semnificative, trecerepede . Daca, nsa, evenimentele sunt neinteresante, putin importante, timpul se scurge ncet.(1 obiectiva: secunde, minute, ore etc. 2 subiectiva: deinde de virsta, dispozitie etc.) Perceperea timpului depinde de un sir de factori: omul foloseste trei sisteme de referinta: - sistemul fizico-cosmic, care ofera cunoasterea reperelor naturale - zi,

-2-3-

Procesele memoriei: Memorarea este un proces al memoriei. Exista memorare mecanica si logica, precum si memorare involuntara si voluntara, ntre aceste forme ale memorarii nu exista raporturi de opozitie, ci de completare reciproca. Memorarea mecanica duce la o nvatare formala, adica la o memorare a formelor verbale si nu a continutului logic. Astfel, ea este considerata ca ineficienta, deoarece mpiedica procesul de dezvoltare intelectuala si nu asigura durabilitatea cunostintelor memorate. Memorarea mecanica e necesara n cazul cnd memorizam numerele de telefon, numele de persoane, denumirile geografice. Memorarea logica presupune ntelegerea celor memorate, a sensului si semnificatiei lor. Ea este eficienta si asigura rezolvarea prompta si eficienta a sarcinilor intelectuale si practice. Memorarea logica comparativ cu cea mecanica se realizeaza cu efort de memorare mai redus bazat pe mai putine repetitii. Memorarea involuntara se caracterizeaza prin faptul ca ntiparirea informatiei se realizeaza neintentionat, fara stabilirea unui scop din timp. Memorarea voluntara se caracterizeaza prin prezenta scopului de a memora, prin depunerea unui efort voluntar n vederea realizarii scopului. Memorarea voluntara este forma de baza a memorarii la om. Ea e legata de necesitatea de a pastra cunostintele, deprinderile necesare pentru activitatea de munca. Pastrarea presupune retinerea pentru un timp mai scurt sau mai ndelungat a celor memorate. Pastrarea nu trebuie nteleasa ca o simpla "depozitare", ci ca un proces activ, care presupune organizarea celor memorate si stabilirea unor relatii ntre informatiile vechi si cele noi acumulate. Uitarea Fenomenul uitarii se afla n relatie dinamica cu pastrarea: pastrarea ridica problema schimbarilor ce au loc dupa memorare n materialul nsusit, n timp ce uitarea se refera la "pierderile ce se nregistreaza n pastrare. Uitarea asigura memoriei posibilitatea ca sa nu sa se pastreze absolut totul, ci doar ceea ce ne intereseaza. Uitarea este un fenomen natural si necesar numai n anumite conditii sau limite, iar dincolo de acestea ea devine o piedica n calea procesului de memorare si pastrare, n acest caz ar fi necesar a relua procesul de la nceput. Uitarea poate fi totala, forma ce se bazeaza pe stergerea si disparitia integrala a celor memorate. Aceasta forma este mai rar ntlnita n cazurile normale si mai mult n cele patologice (amnezii). O alta forma a uitarii este uitarea partiala care consta n reproduceri mai putin exacte si adecvate. Exista si uitarea momentana, care dureaza o anumita perioada de timp, dupa care ne putem reaminti. Recunoasterea este un proces mai simplu si mai usor de realizat, deoarece ea nu cere eforturi deosebite. Recunoasterea apare atunci cnd contactam nemijlocit cu obiectul sau continutul pe care l recunoastem. Recunoasterea se poate realiza involuntar sau voluntar. Sunt situatii n care recunoasterea se realizeaza dintr-o data, fara efort si situatii cnd trebuie sa depunem un efort pentru a ne reaminti despre ce este vorba, de unde ne este cunoscut. Reproducerea consta n relatarea informatiei nvatate anterior, n absenta obiectului de referinta. Ea constituie un proces complex, deoarece nu consta n simpla enumerare a cunostintelor pastrate n memorie, ci aceste cunostinte sunt prelucrate, sistematizate, clasificate si formulate n plan verbal. n raport de prezenta sau absenta scopului de a reproduce, reproducerea poate fi voluntara sau involuntara. Reproducerea voluntara se refera la reacrulizarea experientei anterioare n vederea realizarii unui scop bine precizat. -5-

Reproducerea involuntara are loc atunci cnd experienta anterioara se realizeaza "de la sine ", n mod neselectiv. Rolul memoriei umane Prin faptul ca memoria umana ntipareste, conserva si reactualizeaza mijlocit, inteligibil si selectiv experienta anterioara a omului si a societatii n care acesta traieste, ea asigura continuitatea, consistenta, stabilitatea si finalitatea vietii psihice a individului. Ea este cea care sudeaza elementele anterioare de cele care vor urma (un gnd rostit de un altul ce urmeaza a fi rostit, o actiune planificata n minte de una deja realizata sau care urmeaza a fi curnd realizata); ea da posibilitatea reactualizarii unor date anterioare ale cunoasterii, supunerii acestora unui examen critic, decelarii a ceea ce este nou de ceea ce este perimat etc, mpingnd astfel cunoasterea mai departe. Pentru a ntelege mai bine caracterul absolut necesar al memoriei umane, fara de care viata ar fi practic imposibila, sa ne imaginam pentru o clipa ce s-ar ntmpla fara memorie. Omul ar trai ntr-un continuu prezent, numai sub influenta datelor nemijlocite de reflectare, comportamentul sau fiind haotic, spontan, fara stabilitate si finalitate. Memoria nu este numai un proces psihic sau un bun pe care ti posedam, ci si o sarcina care trebuie ndeplinita, n aceasta calitate, ea favorizeaza maturizarea personalitatii.

Gndirea
Gndirea este o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii si la rezolvarea anumitor probleme. Gndirea - reflectarea mijlocita si generalizat-abstracta sub forma notiunilor a nsusirilor esentiale si necesare ale obiectelor si fenomenelor, a legaturilor logice, cauzate dintre ele. Operatiile gndirii Realizarea gndirii prin intermediul operatiilor de gndire caracterizeaza gndirea ca o reflectare mijlocita a realitatii. Fiecare operatie a gndirii ndeplineste o anumita functie n procesul de cunoastere. Analiza - mpartirea mintala a obiectelor si fenomenelor n parti, pentru a evidentia unele semne specifice si pentru a le cunoaste mai bine. Sinteza - unificarea mintala a elementelor izolate, a partilor componente a obiectelor si fenomenelor ntr-un tot ntreg. Analiza si sinteza sunt operatiile principale ale activitatii de gndire, deoarece prin intermediul lor avem posibilitatea sa cunoastem pe deplin realitatea nconjuratoare (ex.: la limba romna cunoscndu-ne cu notiunea de cuvnt spunem ca el este alcatuit din vocale si consoane, din silabe, are prefix, radacina, sufix, dezinenta; pom - radacina, tulpina, ramuri, frunze etc.) Comparatia - procesul mintal de evidentiere a asemanarilor si deosebirilor ntre obiecte si fenomene. Se compara notiunea noua cu notiunile deja cunoscute. Abstractizarea - evidentierea mintala a nsusirilor esentiale a obiectelor si fenomenelor nelundu-se n consideratie nsusirile neesentiale, n activitatea cognitiva a omului apar situatii cnd omul nu poate face analiza, sinteza, comparatie si astfel el apeleaza la abstractizare. Generalizarea - procesul mintal de grupare a obiectelor si fenomenelor n grupe, evidentiind o calitate specifica a lor (de ex.: mese, scaune, flori, fructe, legume etc.). Clasificarea - procesul mintal de structurare, de separare a obiectelor si fenomenelor n clase conform unor semne caracteristice (de ex.: la biologie - clasa reptilelor, clasa amfibiilor etc.). Sistematizarea - procesul mintal de selectare a grupelor, a claselor de obiecte. Toate aceste operatii nu se pot manifesta izolat, fara legatura reciproca ntre ele. -6-

Felurile gndirii. Activitatea de gndire e determinata si de felurile de gndire, deoarece n diferite activitati omul apeleaza la anumite feluri ale gndirii, n functie de continutul problemei care necesita rezolvarea, n psihologie se evidentiaza trei feluri de gndire: practicactionala, intuitiv-plastica si verbal-logica. Gndirea practic-actionala - problema de gndire se rezolva nemijlocit n procesul activitatii, cnd se actioneaza nemijlocit cu obiectul. De ex., putin probabil ca cineva din voi, apropiindu-se de usa apartamentului, introducnd cheia si vaznd ca usa nu se deschide, va scoate cheia si va ncepe sa judece despre variantele posibile de patrundere n apartament. De regula se actioneaza altfel: ncercam sa scoatem si sa bagam cheia, o ntoarcem n diferite parti, mpingem sau tragem usa, adica ncercam sa rezolvam problema, actionnd practic. Gndirea practic-actionala se aplica nsa si la rezolvarea problemelor mult mai complicate. Astfel se construiesc modelele viitoarelor corabii, se creeaza modele de avioane, se construiesc modele de ruri si toate acestea pe machete. Gndirea intuitiv-plastica se caracterizeaza prin aceea ca rezolvarea problemei de gndire se bazeaza pe materialul intuitiv. Despre acest fel de gndire putem vorbi n acele cazuri, cnd omul, rezolvnd problema, analizeaza, compara, cauta sa generalizeze diferite imagini ale obiectelor, fenomenelor, evenimentelor. Importanta gndirii intuitiv-plastice consta n aceea ca ea i permite omului sa reflecte mult mai larg si mai divers realitatea obiectiva. Se apeleaza la acest tip de gndire n cazul rezolvarii diferitelor probleme tehnice de constructie, alcatuirea schemelor topografice, alcatuirea planurilor. Gndirea verbal-logica - problema se rezolva n forma verbala. Folosind forma verbala omul opereaza cu cele mai abstracte notiuni, deseori cu astfel de notiuni, care n general nu au o expresie plastica directa (de ex., notiunile economice: pret, cantitate, valoare, venit; notiunile social-istorice: stat, clasa, relatii sociale). Datorita acestui fel de gndire omul reuseste n plan general sa rezolve problemele de gndire - acest tip de gndire avnd avantaje, dar si dezavantaje. De ex., se poate alcatui o povestire foarte buna despre o creatie muzicala, dar aceasta niciodata nu va asigura o transmitere completa a tot ce constituie imaginea muzicala.Este foarte important ca la elev sa fie dezvoltata gndirea verbal-logica, deoarece numai n acest caz el va putea nsusi notiunile, n special sistemele de notiuni, va ntelege legitatile stiintei. Dar, totodata, este important sa se tina minte ca cunostintele abstracte n forma verbala nu epuizeaza bogatia realitatii obiective. Funciile gndirii Gndirea are o funcie cognitiv, avnd rolul esenial n cunoaterea abstract, formal a realitii. n baza acestei funcii, gndirea realizeaz trecerea dincolo de aparen la esen, dincolo de form la coninut. O a doua funcie este cea adaptativ reglatorie. Gndirea are un rol central n sistemul psihic uman. Pe de o parte, gndirea valorific rezultatele celorlalte activiti i procese psihice, fiind multiplu mijlocit. Pe de alt parte, gndirea valorizeaz, dezvolt i perfecioneaz celelalte procese psihice. n acest mod, se dezvolt formele complexe ale percepiei i observaia, reprezentrile generale, memoria logic, imaginaia reproductiv, motivaia cognitiv etc. Formele gndirii Ca proces psihic de mare complexitate, actul de gndire se poate obiectiva ntr-o serie de forme specifice: concepte, noiuni, judeci, scheme, raionamente sau poate interveni n actul nelegerii sau al rezolvrii de probleme. Iat pe scurt, n continuare, principalele forme psihologice ale gndirii umane. -7-

Conceptele reprezint modaliti de a grupa la un loc sau de a clasifica informaiile astfel nct pot fi precizate o serie de clase de obiecte. Obiectele pot fi clasificate n dou moduri, dup caracteristicile comune sau dup proprietile pe care le mprtesc. Conceptele largi pot fi mprite n subcategorii i, n acelai timp s observm c unele obiecte aparin mai multor categorii. Noiunile permit realizarea de judeci referitoare la o clas de obiecte sau fenomene.Prin intermediul noiunilor, noi reuim s difereniem esenialul de neesenial. n general, sevorbete despre dou tipuri de noiuni: concrete i abstracte. Judecile comunic relaiile dintre noiuni, respectiv prin intermediul acestora se realizeaz afirmarea sau negarea unui raport ntre noiuni. Ceea ce este interesant de subliniat este faptul c pentru a fi considerat un act de gndire o judecat trebuie s se bucure de atributul convingerii, al adeziunii, din partea celui care o enun. Raionamentul este acea form de gndire n care, pornind de la cteva judeci se poate obine o alt judecat. Altfel spus, raionamentul este o gndire direcionat. Aceast form de gndire este utilizat n conjuncie cu alte procese mentale pentru a ajunge la soluia optim a unei probleme. Exist dou tipuri de raionamente: raionamentul deductiv, desfurat n plan abstract, mergnd de la reguli generale ctre instane specifice; raionamentul inductiv care sumarizeaz o multitudine de observaii specifice i de fapte concrete pentru a ajunge la generalizri. O schem conine idei, planuri, evaluri i amintiri ale aciunilor anterioare care ne pot ajuta n procesul lurii deciziilor. O schem este extrem de mobil; ea se schimb n permanen odat cu achiziionarea unor noi informaii. nelegerea const n stabilirea unei relaii importante ntre un material necunoscut i altul dinainte cunoscut. n multe cazuri, actul nelegerii este asociat activitii de nvare aunor coninuturi noi. Exist dou tipuri de nelegere: o nelegere nemijlocit, bazat pe o experien anterioar (cuvintele limbii materne, atitudinile celor din jur, fenomenele familiare); nelegerea mijlocit care se refer la realizarea unor eforturi de gndire, la realizarea de conexiuni i de legturi, menite s ne permit descoperirea esenei unui act sau fenomen. Din punctul de vedere al activitii de nvare este important de tiut cum decurge nelegerea unui text tiinific. Din aceast perspectiv au putut fi evideniate mai multe etape: - etapa lecturii preliminare i a fragmentrii textului, o grupare a ideilor, o clarificare a sensului general; de multe ori, e vorba despre o lectur n diagonal; - etapa lecturii aprofundate n cadrul creia se desprind ideile principale ale fiecrui fragment; uneori, aceast idee se materializeaz sub forma unui (sub)titlu pe care-l primete pasajul; - etapa organizrii ideilor principale i a titlurilor, sub forma unui plan mintal cumva asemntor cu un cuprins mai extins al unei cri; evident, n acest proces sunt utilizate toate formele gndirii, se deprind concepte i noiuni, se realizeaz judeci i raionamente; cnd apar dificulti i nelmuriri este activat controversa interioar; -8-

- n sfrit se poate vorbi i despre o etap a nelegerii depline a materialului; coninuturile, noiunile i conceptele nou deprinse pot fi utilizate pentru realizarea de judeci i raionamente, pentru rezolvarea de probleme sau pot constitui baz pentru nelegerea altor cunotine. Rezolvarea de probleme se realizeaz, n principal printr-o manipulare mintal contient a simbolurilor. Uneori e vorba despre o operaie de transfer (vezi aspectele legate de transferul nvrii) a unor cunotine anterioare pentru rezolvarea situaiei problematice. Modalitile de rezolvare ale problemelor pot fi multiple: ncercare i eroare; mprirea n sub-probleme i rezolvarea fiecreia, etc. Este important pentru copii s deprind algoritmi de rezolvare dar s i varieze tipurile de probleme pentru a spori plasticitatea gndirii. Uneori, soluia unei probleme poate apare de nicieri prin aa numitul proces de iluminare. n literatura de specialitate sunt menionate diferite forme ale gndirii n contextual rezolvrii de probleme. De exemplu Guilford a propus diferenierea ntre gndirea convergent (cea care permite pe baza unei nsuiri a algoritmilor, rezolvarea problemei i gsirea unei singure soluii) i gndirea divergent (care permite obinerea unei multitudini de rezultate sau gsirea aceluiai rezultat prin metode diferite). Fr a susine superioritatea unei forme n faa celeilalte trebuie observat faptul c gndirea divergenta trebuie s fie n corelaie (alimentat pe parcurs) cu procesul gndirii convergente. Limbajul