In 1924 este admis in Deaprtamentul de Psihologie al Universitatii din Harvard, unde

isi incepe seria de expiremente care l-au facut celebru, pe baza dispozitivelor construite de el
insusi. In cadrul acestor experimente, Skinner studiaza comportamentul soarecilor de laborator,
pe baza conditionarii lui. Cel mai cunoscut dispozitiv este cunoscut sub numele cutia lui
Skinner, desi probabil ca au existat multe modele care ar putea purta acelasi nume. Dispozitivele
erau perfectionate si restructurate pe masura ce comportamentul soarecilor cerea o complexitate
sporita a conditionarii.
In principiu, dispozitivul consta dintr-un spatiu inchis in care soarecele era captiv si un
sistem mecanic prin care isi putea procura singur hrana, prin apasarea unei parghii. Totodata,
sistemul inregistra rata de actiune a soarecelui. Facand un pas important dincolo de teoriile lui
Pavlov si Watson, Skinner a pus in evidenta faptul ca actiunea soarecelui, decizia lui de a
actiona parghia, nu era determinata de un stimul anterior ci de asteptarea animalului, de
anticiparea rezultatului: obtinerea hranei.
Spre deosebire de comportamentul reflex descris de Pavlov, in care stimulul este cauza
iar comportamentul este efectul, Skinner demonstreaza relatia de la rezultatul anticipat pentru un
anumit comportament, avand rol de cauza, si comportamentul in sine care este efectul. (Animalul
se asteapta sa primeasca hrana si de aceea apasa parghia.) Skinner numeste acest lucru
comportament operant. Mecanismul de gandire si actiune il numeste conditionare operanta.
Gratie unei burse de studii, J. B. Skinner si-a petrecut cinci ani la Harvard studiind nu
numai determinarea asupra comportamentului de catre efectul anticipat si a frecventei de
raspuns, dar si toate variatiile comportamentale si felul in care acestea pot fi influentate. Aceste
studii au fost valorificate in lucrarea sa, The Behavior of Organisms (1938).
Dupa o perioada petrecuta in tanara sa familie, inventand sisteme de sporire a sigurantei
si confortului copiilor, Al Doilea Razboi Mondial ii ofera sansa de a-si pune geniul in slujba
victoriei, prin proiectarea top secret a unui sistem de ghidare a bombelor cu ajutorul
porumbeilor. Programul a fost denumit Proiectul Porumbelul si functiona prin plasarea de trei
porumbei pe varful unei bombe prevazuta cu o lentila speciala care afisa imaginea tintei pe un
ecran. Porumbeii au fost antrenati sa recunoasta tinta si sa loveasca cu ciocurile spre ea daca se
deplasa din centrul lentilei. S-au folosit trei porumbei intrucat astfel s-ar fi sporit sansele de
reusita a redirectionarii rachetei, insa Skinner a sustinut intotdeauna ca un singur porumbel ar fi
avut o actiune mai concentrata si mai precisa. Dupa o serie de teste, US Army a anulat proiectul
deoarece ideea a fost considerata lipsita de etica.
J. B. Skinner afirma ca din astfel de experimente se pot trage urmatoarele concluzii cu
importante implicatii in programarea instruirii asistate de calculator:
 Trebuie navigat cu pasi marunti spre atingerea telului urmarit pentru a putea
acorda ritmul de stimul cu modificarile modului de comportare a individului; daca se constata
insusirea prea rapida cu restrictii rigide, se poate ajunge in situatia in care cel instruit sa nu mai
faca fata acestora.
 Navigarea spre telul urmarit trebuie sa fie lenta, in sensul ca studentul trebuie
sa fie testat cu probleme nu foarte grele deoarece, in fazele incipiente de instruire, posibilitatile
cursantului sunt inca reduse, iar o navigare prea rapida spre tel face ca insusirea sa fie partiala, si
nu se va asimila intregul volum de cunostinte necesar.
 Trebuie anticipate posibilele greutati care vor aparea pentru a modifica metoda
de instruire in functie de comportamentul cursantului, pe parcursul navigarii spre tel.
Semnificaţia condiţionarii operante consta în faptul că ea demonstrează un al doilea mod de
manevrare a procesului de întărire (de apăsare, tragere, învârtire) şi astfel subiectul obţine
recompensa. Este faimoasă "cutia lui Skinner" în care un şobolan primeşte hrana dacă apasă pe
o manetă care deschide cutia. În aceste experienţe, animalul trebuie să emită un răspuns
corespunzator pentru a produce stimulul de întărire şi astfel să primească hrana. Spre
deosebire de procedeul clasic, şobolanul flămând trebuie sa apese pârghia; dacă nu face aşa,
mâncarea nu este prezentată. Animalul cerceteaza liber şi în cursul acestei activităţi emite un
răspuns care schimbă mediul înconjurător în aşa fel încât şi comportamentul său interior este
afectat. Aceste schimbări în mediul inconjurător ar putea fi numite recompense, dar este
preferat de obicei termenul de "stimul de întărire". Când astfel de stimuli urmează unui
răspuns, ei cresc probabilitatea ca animalul să se comporte din nou în acelaşi fel. Astfel animalul
învaţă, iar comportamentul său se modelează în aşa fel încât devine mai eficient în manevrarea
mediului. Uneori o parte "irelevantă" a comportamentului apare înaintea răspunsului care
asigură recompensa. În 1948 Skinner denumeşte "comportament superstiţios", deoarece
maimuţa se comportă ca şi cum ar fi obligată să facă acest lucru spre a obţine recompensa deşi
nu s-a plănuit nici o astfel de alăturare de răspunsuri în prealabil. Analiza experimentală a lui
Skinner, a comportării animalelor, a atins un stadiu care permite studierea unor complexe din
organismele inferioare, la un nivel superior de rigoare ştiinţifică.