Sunteți pe pagina 1din 29

Proiectarea

Proiectarea
didactică
didactică
PROIECTAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE-
definire (1)

 = “ansamblul de procese şi operaţii deliberative


de anticipare a acesteia, de fixare mentală a
paşilor ce vor fi parcurşi în realizarea instrucţiei
şi educaţiei şi a relaţiilor dintre aceştia, la nivel
macro (respectiv la nivelul general al procesului
de învăţământ) şi micro (la nivelul specific /
intermediar - al unităţilor de învăţare /
capitolelor / temelor şi operaţional - al
activităţilor didactice concrete” (Ionescu, 2003)
PROIECTAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE-
definire (2)

 La nivel macro, proiectarea pedagogică a procesului


de învăţământ reprezintă un demers de anticipare a
acţiunilor specifice, realizate în cadrul activităţilor
instructiv-educative, pentru realizarea funcţionalităţii
procesului, la nivel strategic şi managerial.
 La nivel micro, vorbim de proiectarea didactică,
care presupune interrelaţionarea dintre elementele
structurale fundamentale (finalităţi, strategii de
(auto)instruire, strategii de (auto)evaluare), precum
şi întocmirea unor documente sau instrumente de
lucru utile deopotrivă cadrului didactic şi elevului în
desfăşurarea activităţii instructiv-educative (Ionescu,
2011).
Proiectarea pedagogică

„activitatea de structurare a acţiunilor


care asigură funcţionalitatea sistemului şi
procesului de învăţământ la nivel general,
specific / intermediar şi concret /
operaţional conform finalităţilor elaborate
în termeni de politică a educaţiei.
(S. Cristea)
Proiectarea pedagogică
Activitatea de proiectare pedagogică
valorifică acţiunile şi „operaţiile de
definire anticipativă a obiectivelor,
conţinuturilor, strategiilor învăţării,
probelor de evaluare şi mai ales a
relaţiilor dintre acestea, în condiţiile
unui mod de organizare a procesului
de învăţămînt”
(Vlăsceanu L.)
Proiectarea didactică este o activitate
complexă, un proces de anticipare a ceea
ce doreşte profesorul să realizeze
împreună cu elevii în cadrul unei lecţii,
sistem de lecţii, temă pe parcursul
întergului an şcolar, pentru realizarea
obiectivelor programei.
(I. Jinga)
Nivele ale proiectării
Prognoza;
 Proiectarea, planificarea;

 Programarea (Joiţa, 2000).


Proiectarea la nivel micro-
demersuri
 a) lectura personalizată a
programei şi manualelor şcolare;
 b )planificarea calendaristică;
 c) Realizarea proiectării
secvenţiale: unitati de invatare;
proiectarea lecţiilor/ activităţilor
didactice
Lectura prealabilă a programei
urmează să se facă nu doar pentru a lua
cunoştinţă de informaţiile pe care le vom
preda şi de ordinea lor, ci, în primul rînd,
pentru a cunoaşte ce competențe ale
elevilor urmează să formăm în anul şcolar
respectiv, prin studierea conținuturilor
recomandate.
Planificarea calendaristica (1)
Presupune:
 realizarea asocierilor dintre obiective de

referinţă / competenţe specifice şi conţinuturi;


 împărţirea conţinuturilor instructiv-educative

în unităţi de învăţare;
 stabilirea succesiunii de parcurgere a unităţilor

de învăţare şi detalierea conţinuturilor


tematice ale fiecărei unităţi în raport cu acele
obiective de referinţă / competenţe specifice
care le sunt asociate prin programă;
Planificarea calendaristica
(2)
 verificarea concordanţei dintre traseul
educaţional propus de cadrul didactic şi
oferta de resurse educaţionale materiale de
care poate dispune (manuale, ghiduri,
îndrumătoare etc.);
 alocarea resurselor de timp considerate
necesare pentru fiecare unitate de
învăţare, în concordanţă cu obiectivele de
referinţă / competenţele specifice vizate.
Planificarea calendaristică -
modele
Prima pagină
A. Elemente de identificare

Unitatea şcolară:

Aviz director adjunct:

Aviz responsabil de catedră/comisie metodică:

Titlul

An şcolar

Clasa

Profesor
Structura anului scolar
 Structura anului școlar 2017-2018
Planul cadru
 Planul cadru aprobat prin OMEN Nr.
3371/ 12.03.2013.
Programele folosite
 Programele școlare pentru clasa
pregătitoare, clasa I si clasa a II-a
aprobate prin O.M. nr. 3418/19.03.2013
Schema orară
ARIA CURRICULARĂ Cls
/Disciplina IIA
LIMBĂ ŞI COMUNICARE  
Comunicare în limba română 6
Limba modernă 1- lb.engleza 1
MATEMATICA ŞI ŞTIINŢELE NATURII  

Matematică şi explorarea mediului 5

OM ŞI SOCIETATE  
Religie* 1
ARTE  
Muzică şi mişcare 2
EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT  

Educaţie fizică 2
TEHNOLOGII  
Arte vizuale şi abilităţi practice 2
CONSILIERE ŞI ORIENTARE  
Dezvoltare personală 1
NUMĂR TOTAL DE ORE SAPTAMANAL 20
Orarul
Luni Marți Miercuri Joi Vineri
COMUNICARE ÎN ED.FIZICĂ COMUNICARE ÎN COMUNICARE ÎN COMUNICARE ÎN
LIMBA ROMÂNĂ LIMBA ROMÂNĂ LIMBA ROMÂNĂ LIMBA ROMÂNĂ

MATEMATICĂ ȘI COMUNICARE ÎN MATEMATICĂ ȘI MATEMATICĂ ȘI MATEMATICĂ ȘI


EXPLORAREA LIMBA ROMÂNĂ EXPLORAREA EXPLORAREA EXPLORAREA
MEDIULUI MEDIULUI MEDIULUI MEDIULUI

DEZVOLTARE RELIGIE ED.FIZICĂ COMUNICARE ÎN ARTE VIZUALE ȘI


PERSONALĂ LIMBA ROMÂNĂ ABILITĂȚI
PRACTICE
MUZICĂ ȘI COMUNICARE ÎN COMUNICARE ÎN ARTE VIZUALE MUZICĂ ȘI
MIȘCARE LIMBA ROMÂNĂ LIMBA ROMÂNĂ ȘI ABILITĂȚI MIȘCARE
PRACTICE
        CONSILIERE CU
PĂRINȚII
Listă manuale
Nr crt Disciplina Manual Auxiliare

Titlu Autor Editura Titlu Autor Editura

1 Comunicare în limba română Comunicare în limba   Ed. CD PRESS SRL


română-manual pentru
clasa

2 Matematică și explorarea mediului Matematică și Ed. CD PRESS SRL


  explorarea mediului-
manual pentru clasa I
 

3 Dezvoltare personală

4 Arte vizuale și abilități practice


Elementele de identificare
pentru fiecare disciplină
 Numele disciplinei
 Aria curriculară
 Nr. de ore săptămânal
 Nr. de ore anual- semestrul I
- semestrul II
 Competențe generale
Variantă de planificare
calendaristică
Unitatea de Competenţe Conţinuturi Număr ore alocate Observaţii
învăţare specifice

Numele Vor fi Sunt utilizate Numărul de ore se Dacă este


unităţii de menţionate, cu formulările stabileşte de către cazul, se
învăţare este precizarea din lista de conţinuturi a profesor, în funcţie de vor trece
stabilit de numărului pe Experienţa acestuia şi diferitele
către care îl au în programei de nivelul clasei de modificări
profesor. programă elevi. survenite în
Titlul ales Numărul de ore se planificare
denumeşte poate situa în pe parcursul
sintetic intervalul 3-12; anului
conţinuturile Pentru ca evaluarea şcolar.
cuprinse în sumativă de la finalul
unităţii de învăţare să
acea unitate/ fie relevantă, numărul
structură optim de ore este 10-
didactică 12.
Proiectarea unităţilor de
învăţare
 –presupune detalierea planificării
calendaristice, pe elementele
componente ale acesteia. Proiectul
unităţii de învăţare oferă o perspectivă
mai generală asupra modalităţilor
(strategiilor şi componentelor acestora),
asupra ritmului parcurgerii
temelor/conţinuturilor respective, în
vederea atingerii obiectivelor.
Variantă de proiectare a
unităţilor de învăţare
Unitatea de Conținutul Data Resurse- Evaluare
învățare tematic al unității mijloace
Nr ore de învățare didactice
-titlul lecțiilor-
Proiectarea lecţiilor/ activităţilor
didactice
 demers care trebuie să se raporteze la trei cadre de
referinţă (Ionescu, 2003, p. 171):
 activitatea anterioară secvenţei proiectate, activitate
care este supusă unei evaluări diagnostice, de
identificare a aspectelor reuşite şi a celor mai puţin
reuşite, în scopul prefigurării unor demersuri
didactice ameliorative.
 situaţia existentă în momentul proiectării, respectiv
resursele psihologice ale elevilor, cele materiale,
caracteristicile mediului de instruire ş.a.m.d.
 cerinţele impuse de programa şcolară şi de alte
documente curriculare şi acte normative.
Etape
 stabilirea obiectivelor operaţionale /
competenţelor derivate;
 stabilirea şi prelucrarea conţinutului ştiinţific;
 elaborarea strategiei de instruire şi autoinstruire;
 stabilirea structurii procesuale a lecţiei /
activităţii didactice: cunoaşterea şi evaluarea
randamentului şcolar;
 stabilirea strategiei de evaluare folosite de către
profesor;
 stabilirea strategiei de autoevaluare folosite de
către elevi.
Modele de proiectare
A. Elemente de identificare
 Disciplina:..........................
 Clasa:...................................
 Semestrul:............................
 Profesor:...............................
 Unitatea de învăţare:.................
 Subiectul/Tema lecţiei:...................
 Obiectivul fundamental (scopul):.....................................
 Categoria şi varianta de lecţie:............................................
 Obiective operaţionale:.......................................................
 Strategii didactice (tipul de experienţe de învăţare, metode şi procedee,
mijloace, forme de organizare):..................
 Evaluare continuă şi finală:
 Surse documentare, materiale auxiliare:
B. Desfăşurarea activităţii –
varianta 2
Etape Conţinut Strategii Evaluare
•Metode și

procedee
•Mijloace

didactice
•Forme de

organizare
Etapele lecției
I. Captarea atenţiei elevilor
II. Comunicarea obiectivelor
III. Reactualizarea cunoştinţelor învăţate anterior
IV. Prezentarea noului conţinut şi conducerea
(dirijarea) învăţării
V. Obţinerea performanţelor
VI. Evaluarea (formativă sau sumativă) a
performanţelor
VII. Expunerea sarcinilor de lucru individual
(R. M. Gagne )
“Lecţia eficientă este aceea care oferă elevilor
prilejul :
 să formuleze întrebări şi probleme;

“Lecţia eficientă este aceea care oferă elevilor
să emită ipoteze, să imagineze rezolvări, soluţii;

prilejul
să facă asociaţii de idei, asociaţii de experienţe proprii şi experienţe
efectuate de cercetători;
 să elaboreze modele, planuri, fişe, sinteze, rezumate;
 să angajeze discuţii pentru clarificarea unor noţiuni;
 să formuleze concluzii;
 să exerseze dialogul, munca în cabinet;
 să cultive forme pozitive de conduită etc.”
Miron Ionescu

S-ar putea să vă placă și