TIPOLOGII TEMPERAMENTALE

CE ESTE TEMPERAMENTUL?
 Temperamentul reprezintă un termen general referitor la acel „cum?” al
comportamentului uman – altfel spus, la modalitățile în care se comportă
un individ uman. Conform lui Chess & Thomas (1996), temperamentul
poate fi echivalat cu termenul de „stil comportamental”, căci ambii
termeni se referă la modalitățile de funcționare ale comportamentului
uman și nu la cauzele și abilitățile comportamentale. În procesul de
dezvoltare, dar și în propria sa natură, temperamentul suferă influențe
puternice din partea factorilor din mediu.

 Formarea temperamentului se realizează prin intermediul integrării

însușirilor sau trăsăturilor dinamico-energetice ale proceselor psihice,
precum și ale actelor motorii. Integrarea caracteristicilor dinamico-
energetice, care sunt înnăscute, în plan psihocomportamental, se
realizează pe parcursul ontogenezei. În acest sens, există mai multe
stadii de dezvoltare în contextul cărora caracteristicile bioenergetice se
integrează în conduita individului uman. Astfel, structura
temperamentală și tipul temperamental este înnăscut, reprezentând
elementul ereditar al personalității (Golu, 2007).
 TIPOLOGII ȘI PORTRETE TEMPERAMENTALE 
 Exista oameni agitati, nerabdatori, care fac totul in graba sau persoane care se dovedesc retrase,
calme, linistite etc. Aceste aspecte proprii modului de a fi diferentiaza o persoana de alta si au atras
atentia inca din cele mai vechi timpuri. Asa au fost construite mai tipologii care permit explicarea
diferentelor si asemanarilor existente. Este vorba despre ceea ce psihologii numesc  TEMPERAMENT.
 Literatura de specialitate prezinta mai multe tipologii temperamentale.
 In cadrul unei tipologii sau tip intra un numar foarte mare de oameni. 
 O tipologie cuprinde un ansamblu de caracteristici temperamentale comune unui numar mare de
indivizi.
 Tipul intruneste atributele caracteristice, este  prototipul unei tipologii temperamentale. .
 Prima incercare de clasificare a temperamentelor este cea realizata de catre medicii Antichitatii
Hipocrate si Galenus.
 Ei au pus la baza temperamentului combinarea
 patru umori sau substante primare ale corpului omenesc.
 Predominarea unei umori conduce la reliefarea unui tip temperamental.
 Aceasta clasificare este naiva,
 dar  denumirile celor 4 tipuri temperamentale au ramas in psihologie.
 Aceasta clasificare este naiva, dar  denumirile celor 4 tipuri temperamentale au ramas in psihologie.
 Corespondenta propusa era urmatoarea:
 Sange - Sangvinic
 Bila galbena - Coleric
 Limfa - Flegmatic
 Bila Neagra - Melancolic
PORTRETE TEMPERAMENTALE
 Sangvinicul este extravert, vesel, vioi, prietenos, trece rapid de la o
traire afectiva la alta; se adapteaza rapid, ia usor decizii; este dependent
de grup, are nevoie de recunoasterea grupului, de aprecierea celor din
jur, stie sa se faca placut, este preocupat sa lase o impresie buna .
 Colericul este predominant extravert, instabil, excitabil, reactiv,
impulsiv si foarte activ. Consuma o mare cantitate de energie nervoasa,
se implica in activitate cu mult entuziasm, dar acest consum de energie il
duce la epuizare, caderi nervoase sau chiar depresii; nu suporta
activitatile monotone, statice, tinde sa ia initiativa, e orientat spre
schimbare, dornic sa conduca si sa impuna.
 Melancolicul este predominant introvert, instabil, inclinat spre
autoanaliza excesiva, neincrezator in sine si in ceilalti, temator, nesigur,
inclinat spre visare, cu un slab spirit practic.
 Flegmaticul este predominat introvert, stabil, constant, calm, echilibrat,
ponderat si prudent; este mai rezervat, leaga mai greu prietenii, dar este
constant in sentimente. Este rabdator, perseverent, rareori izbucneste,
dar, cand o face, are manifestari explozive.
CUM INFLUENȚEAZĂ CLIMATUL TEMPERAMENTUL
OMULUI ÎN VIZIUNEA LUI MONTESQUIEU
 În lucrarea sa, Despre spiritul legilor(De l'esprit des lois), Montesquieu lansează o teorie
potrivit căreia geografia și climatul pot influența natura omului și a societățlor. Astfel,
oamenii care trăiesc în țări calde au un temperament aprins, dar vicios, în timp ce
națiunile nordice sunt curajoase, dar rigide, reci.
 Teoria climatelor este atribuită lui Montesquieu, însă ideile nu sunt noi, ele putând fi
regăsite și în unele texte antice (spre exemplu, la Aristotel). Filosoful francez detaliază
această teorie în Cartea a XIV-a din Despre spiritul legilor, intituluată „Despre legi în
relație cu natura climatului”. Conform filosofului, „dacă este adevărat că temperamentul
minții și pasiunile inimii sunt extrem de diferite în climate diferite, atunci legile ar trebui
să fie în relație atât cu varietatea acestor pasiuni, cât și cu varietatea acestor
temperamente.”
 Montesquieu își bazează teoria pe anumite observații materiale, precum faptul că
extremitățile fibrelor externe ale corpului se contractă din cauza aerului rece, ceea ce
favorizează întoarcerea sângelui dinspre extremitățile corpului către inimă. Aceste fibre,
contractându-se, își întâresc forța. În schimb, aerul cald relaxează și lungește fibrele,
diminuându-le forța și elasticitatea.
 Astfel, el ajunge la concluzia că oamenii care trăiesc într-un climat mai rece sunt mai
viguroși, pentru că acțiunea inimii și reacția extremităților fibrelor sunt mai bune, sângele
se mișcă mai repede către inimă, având mai multă putere. Evident, această superioritate
fizică are și alte efecte:un mai mare curaj, un simț al superiorității, o mai mică dorință
pentru răzbunări;mai multă sinceritate și istețime;mai puțină suspiciune. Montesquieu
spune că dacă pui un om într-un mediu cald, el se va moleși, și dacă-i dai ceva de făcut,
nu va fi deloc energic. Mai mult decât atât, slăbiciunea sa îl va descuraja, făcându-l să-i
fie frică din cauza stării sale de neputință. Astfel, locuitorii țărilor calde sunt, la fel ca
bătrânii, timorați, în timp ce oamenii din nord sunt, ca tinerii, curajoși.
 Tot pe baza unor observații medicale, Montesquieu afirmă că oamenii din țările
reci sunt mai puțin sensibili la plăcere, spre deosebire de cei din zonele calde.
În țările calde, spune filosoful, oamenii sunt mult mai sensibili, și nu neapărat
doar la chestiuni de ordin fizic. El se referă și la sensibilitatea emoțională,
dând ca exemplu observația potrivit căreia același spectacol de operă creează
reacții diferite din partea publicului în Anglia, pe de o parte, și Italia, pe de
altă parte. Aceeași muzică produce efecte diferite asupra acestor două
națiuni:englezii sunt flegmatici și reci, în timp ce italienii sunt veseli și
fermecați de artă. Însă această sensibilitate se întoarce împotriva celor din
regiunile calde când vine vorba de perceperea durerii, în fața căreia aceștia nu
rezistă la fel de mult ca nordicii.
 Montesquieu mai spune că trupul uman, din cauza căldurii excesive, este lipsit
de putere și de energie;această stare e apoi transmisă minții, ceea ce duce la
dispariția curiozității, a spiritului întreprinzător. Omul devine pasiv, iar starea
de indolență este cea care îi aduce fericire. În aceste cazuri, nicio pedeapsă nu
e mai mare decât aceea care cere folosirea minții;chiar și sclavia e mai ușor de
suportat decât forța și vigoarea minții necesară comportamentului uman.
 În zonele reci, oamenii găsesc plăcerea în activitățile care-i pun în mișcare,
anume vânătoare, călătorit și lupte, în timp ce în zonele calde, oamenilor le
face mai multă plăcere să se relaxeze. În timp ce nordicii au mai puține vicii și
mai multe virtuți – ei sunt mai direcți, mai sinceri, cu cât ne apropiem mai mult
de zonele calde, cu atât ne îndepărtăm mai mult de limitele moralității. Aici,
pasiunile puternice ale oamenilor îi fac pe aceștia să comită tot soiul de crime,
ei fiind dispuși să facă orice pentru a-și satisface dorințele necumpătate.
TEORIA LUI KRETSCHMER RELAȚIA DINTRE CORP ȘI
TEMPERAMENT
 1. E Kretschmer a incercat sa descopere insusirile, relatiile stabile,anumite structuri constitutionale si
unele grupe de caracteristici psihice si psihopatologice. Pe baza masuratorilor antropometrice repetate,
el contureaza trei grupe principale de caracteristici, trei tipuri somatice (morfologice). El stabileste ca
intre structura corporala si viata psihica exista legaturi determinate ce se pot studia.Structura corporala
este determinata dupa E. Kretschmer de interactiunea dintre activitatea glandelor endocrine si functia
sistemului nervos. Pe aceasta baza se pot stabili o serie de tipuri corporale. El distinge trei tipuri
corporale: a) tipul astenic (leptozom), b) tipul atletic, c) tipul picnic. Indivizii ce nu se pot incadra in nici
unul din cele trei tipuri sunt numiti displastici.
 1.Leptosomatic sau astenic
 Acești oameni au un corp cu umeri subțiri, sunt înalți, cu pieptul îngust, fața și nasul alungite și craniu cu

cupolă. Au o personalitate introvertită, cu dificultăți de adaptare. Sunt indivizi sentimentali, speculativi,

interesați de artă.
 2.Atletic sau epileptoid
 Indivizii epileptoizi au un corp puternic atât în ​musculatură, cât și în oase. Sunt mai energici și mai

agresivi. Datorită robusteții lor, sunt puternici, hotărâți, aventuroși și se remarcă prin faptul că sunt destul
de pasionați și sentimentali, dar și bruti. Sunt impulsivi și predispuși la epilepsie.
 3.Picnic sau ciclotimic
 Este vorba despre oameni, de dimensiuni reduse, dar foarte robuste, cu corpul rotunjit, cu viscere

voluminoase și grase. Pot fi chei, cu puțină dezvoltare musculară. Sunt oameni inteligenți, cu un
caracter vesel. Prezintă oscilații în starea lor de spirit, deoarece pot trece de la a fi foarte entuziasmați și
fericiți la tristi și în jos. Persoanele de tip picnic sunt inconsistente în activitățile lor și pot fi atât optimiste,
cât și pesimiste. Aceste persoane sunt mai predispuse la tulburarea bipolară.
 4.Displastic
 Acești indivizi au un corp disproporționat și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile anterioare. La

nivel psihologic, acești subiecți nu au un caracter definit, dar în cadrul acestui grup este posibil să se
găsească persoane cu un caracter slab sau schizoid.
CELE MAI IMPORTANTE TEORII
TEMPERAMENTALE:
Teoria lui Pavlov
Fiziologul rus  I.V. Pavlov  porneste de la caracteristicile activitatii nervoase superioare
(forta, mobilitatea, echilibrul) si explica diferentele temperamentale.
   In raport cu forta (care are in vedere capacitatea de rezistenta la stimuli), Pavlov
identifica  un SNC puternic sau slab.       
         Pe baza mobilitatii (care se refera la viteza alternantei  excitatie- inhibitie), identifica 
 un SNC  mobil sau inert.     
        In  raport cu echilibrul (care se refera la simetria sau asimetria de forta intre excitatie si
inhibitie) , identifica  un SNC echilibrat sau neechilibrat 
 Pavlov combina cele sase ipostaze si obtine patru tipuri de acvitate nervoasa
superioara (ANS)  si le asociaza cu temperamentele clasice.
TEORIA LUI JUNG
 Savantul elvetian C.G.Jung propune abordarea temperamentului in functie
de orientarea subiectului spre lume si spre propria pesoana.
 Cele doua tipuri majore sunt extravertul si introvertul.
     Extravertul este orientat spre exterior, este sociabil, cauta emotiile
puternice, isi asuma riscuri,  actioneaza sub imboldul momentului, este
impulsiv si este un optimist, fiind  deseori superficial in sentimentele sale.
 Introvertul este linistit, introspectiv, izolat, rezervat, distant,  prudent,
prefera o viata organizata, este rareori agresiv, inclinat sa fie pesimist si
este foarte stabil in sentimentele sale.
 Teoria lui Eysenck
 H. Eysenck a reluat teoria lui  C.G. Jung si a imbogatit-o, adaugand la
dimensiunile extraversiune-introversiune dimensiunea stabilitatii-instabilitatii
neuropsihice, numita nevrozism.
 Asa au rezultat urmatoarele tipuri:
 Extravert instabil/colericul
 Extravert stabil/sangvinicul
 Introvert stabil/flegmaticul
 Introvert instabil/melancolicul

Teoria lui G. Heymans si E.D. Wiersma

 Heymans si Wiersma au realizat o tipologie temperamentala care

cuprinde 8 tipuri temperamentale: pasionatii, colericii,
sentimentalii, nervosii, sangvinicii, flegmaticii, apaticii si amorfii.
 Aceasta tipologie temperamentala a fost delimitata in functie de trei
parametri: emotivitatea, activismul si ecoul.