MĂNUCU (BECIU) ELENA-EMILIA

ANUL II PSIHOLOGIE I.F.R.

ESEU

„Criton”, scris de Platon, reprezintă dialogul dintre Socrate şi prietenul său Criton, care
are ca temă dreptatea şi nedreptatea. Dialogul are loc cu trei zile înainte de moartea lui Socrate şi
debutează cu insistenţele lui Criton de a-l face pe Socrate să evadeze din închisoare, pentru a
scăpa de sentinţa primită în urma unui proces descris în lucrarea „Apărarea lui Socrate”.
Personalitatea marcantă a lui Socrate a atras răutatea vanitoşilor. Invidioşi pe
popularitatea lui, mai ales în rândul tinerilor, pe care îi influenţa, Meletos (poet), Anytos (retor)
și Lycon (tăbăcar) l-au acuzat astfel pe Socrate: “Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea,
acuz sub jurământ pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de
crima de a nu recunoaște zeii recunoscuți de cetate și de a introduce divinități noi; în plus, se
face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea”.
În urma procesului, un eveniment istoric major, Socrate a fost condamnat la moarte,
aşteptând în închisoare momentul în care sentinţa urma să fie pusă în aplicare.
Revenind la textul dialogului “Criton”, Socrate are o atitudine liniştită, relaxată chiar,
acceptând faptul că va muri, cu o seninătate care nu poate fi înţeleasă, în primă fază, de prietenul
său. Criton încearcă să îl convingă să evadeze, invocându-i chiar şi pe cei trei fii ai filosofului,
care urmau să trăiască fără tată. Socrate însă, prin explicaţii argumentate despre dreptate şi
nedreptate îl ajută pe prietenul său să înţeleagă că viziunea sa este cea corectă. Apogeul
pledoariei pentru dreptate şi corectitudine este atins în momentul în care Socrate personifică
Atena şi legile care domneau acolo. El explică faptul că Legea și Cetatea l-au făcut, l-au crescut,
au contribuit la persoana care a devenit. De asemenea, Legea şi Cetatea, l-au educat, l-au protejat
şi, datorită lor, a realizat tot. Tocmai de aceea, înţeleptul Socrate consideră că evadarea ar
însemna tocmai întoarcerea împotriva acestor fapte evidente. ,,Nu te mira, Socrate, de ce-auzi, ci
mai bine răspunde-ne, că doar e obiceiul tău să pui întrebări şi să aştepţi răspunsuri. Ia spune,
cu ce ne-am făcut vinovate, noi şi Cetatea, faţă de tine, de cauţi să ne pierzi? Nu noi te-am adus
pe lume? Nu prin mijlocirea noastră a luat tatăl tău pe mama ta şi ţi-au dat viaţă? Spune-ne
desluşit: au vreun cusur în ochii tăi acelea dintre noi care consfinţesc căsătoria?".
 Mai mult, acesta descrie un dialog imaginar, în care Legea şi Cetatea îl trag la răspundere
în situaţia în care decide să evadeze, pentru că astfel le-ar nega, le-ar pune într-o lumină
nefavorabilă, mai ales în faţa tinerilor. „Spune-ne, Socrate, ce ai de gînd să faci? Prin fapta pe
care o pui la cale, crezi tu că faci altceva decît să lucrezi, atât cât atîrnă de tine, la pieirea
noastră, a Legilor şi a întregii Cetăţi? Sau îţi închipui cumva că mai poate dăinui fără să se
prăbuşească o cetate în care sentinţele date nu mai au nici o putere, ci îşi pierd autoritatea şi
efectul prin voinţa unor persoane private?"
Socrate explică astfel că o Cetate nu există dacă Legile sale nu sunt respectate, mai ales
de către cei înţelepţi. Pentru că, astfel, aceştia dau un exemplu, chiar dacă, uneori, acele Legi pot
avea o interpretare considerată a fi negativă. Însă, prin acestea, se confirmă drepturile cetăţenilor
la viaţă, la educaţie, la căsătorie, la un viitor în care să îşi crească pruncii. Tocmai de aceea,
nimeni nu are dreptul să îşi lovească propria “Cetate”, după cum nimeni nu are voie să îşi
lovească părinţii. Filosoful explică în continuare că oricine este nemulţumit de Legile din cetatea
sa, poate pleca pe alte meleaguri, însă oriunde ar ajunge, trebuie să respecte Legile din acea zonă.
Un alt argument care a stat la baza raţionamentului său a fost faptul că el nu a părăsit
niciodată Atena, decât atunci când a fost plecat în campanile militare. Şi, chiar dacă ar fi putut
obţine foarte uşor exilul, nu sentinţa la moarte, el a preferat-o pe a doua, decât să plece din
Cetatea sa, Atena, numită după Zeiţa Înţelepciunii. De asemenea, el nu concepe ideea de
evadare, pentru că i se pare înjositoare pentru un om ajuns la venerabila vârstă de 70 de ani. El
prezintă ceea ce ar spune Legile: “Haide, Socrate, ascultă de noi, sub ocrotirea cărora ai
crescut şi nu pune nici pe copii, nici viaţa, nici altceva nimic mai presus de ceea ce e drept;
numai aşa vei putea, odată ajuns la Hades să te aperi în faţa celor ce cârmuiesc acolo. Căci
ceea ce vrei tu să faci nu este lucrul cel mai bun, mai drept sau mai legiuit pentru tine sau
pentru ai tăi, nici aici, nici dincolo. Iar dacă părăseşti acum viaţa, nu o părăseşti vitregit de noi,
Legile, ci de oameni; în schimb, dacă vei fugi din închisoare, răspunzînd, înjositor, cu
nedreptate la nedreptate şi cu rău la rău, nesocotind învoielile şi legămintele noastre şi aducând
rău cui se cădea mai puţin, adică ţie, alor tăi, ţării tale şi nouă, atunci mânia noastră te va
urmări cât timp trăieşti, iar dincolo, surorile noastre, Legile lui Hades, nu te vor primi cu
blândeţe, ştiind că tu, atât cât atârna de tine, ai încercat să ne duci la pieire. Aşadar, te rugăm,
nu asculta de Criton, ci de noi”.
 Gândul că această faptă ar putea compromite familia sa, prietenii săi, discipolii şi toate
învăţăturile pe care le-a exprimat, l-au făcut pe Criton să înţeleagă alegerea prietenului său. El s-
a declarat învins şi convins şi a renunţat la “salvarea” lui Socrate.
În final, pot fi evidenţiate câteva dintre învăţăturile marelui filosof, care reprezintă repere
chiar şi acum, după mai bine de două milenii de la moartea sa:
- Nu contează părerea mulţimii, ci a omului înţelept şi bine intenţionat.
- Mai valoroasă este raţiunea decât trupul. A trăi conform raţiunii înseamnă a respinge
nedreptatea, respectiv mita, evadarea, răzbunarea.
- Forma superioară de vieţuire este ţara, care uneori este mai presus de familie. Pentru ţară
trebuie câteodată să ne dăm viaţa.
- Avem dreptul alegerii unei alte ţări (cetăţi), dar oriunde vom merge, trebuie să respectăm
legile din acea ţară.
După trei zile de la acest dialog, Socrate şi-a ispăşit sentinţa, bând cucută, o substanţă
otrăvitoare. Moartea lui a adus multă durere în sufletele celor cunoscuţi, dar şi ale celor care doar
i-au auzit învăţăturile. Platon şi Xenofon au fost cei datorită cărora cunoaştem azi date despre
ultimele moment din viaţa marelui înţelept.
După 2.500 de ani, în 2012, filosoful antic a fost achitat, în urma unui proces simbolic
rejudecat, în care a fost reprezentat de zece avocaţi şi apărători ai drepturilor omului.

Bibliografie:
“Dialoguri de Platon”, ed. Univers Enciclopedic, 2010