Evaluare pe parcurs

Psihologia Politică
Dialogul Criton al lui Platon

Stoica Diana-Mihaela
An2, Psihologie IF

Dialogul Criton al lui Platon este un dialog etic care cuprinde o argumentare și o
respingere a evadării din viața marelui filosof Socrate. El fiind condamnat la moarte prin
otrăvire printr-un motiv care îl nedreptățea, se hotărăște să se supună sentinței, astfel el își
imaginează un dialog în care legea personificată îl convinge de justețea datorie de a o
respecta.
Dialogul Criton aparține unei serii de 3 dialoguri dedicate condamnării și morții lui
Socrate. Socrate se afla la 2 zile de execuția sa capitală, astfel prietenul său Criton a reușit să
intre în celula sa și să îi propună o evadare. Dialogul Criton cuprinde o argumentare și
respingere a evadării ce are ca țintă datoria, trebuie respectate deciziile cetății noastre ori să
le ignore prin fugă sau sfidare.
Socrate pus într-o mare dilemă, fie fuge din Atena abandonându-și tot și identitatea
socială, fie îndură pedepsea concetățenilor. Ar fi fost dezamăgire dacă înțeleptul Greciei
Antice ar fi evadat ca oarecare răufăcător. Criton vrea sa lupte pentru salvarea lui Socrate,
astfel se ajută de un set de argumente de mai multe feluri printre care, sociale în care este
teama de judecata celorlalți fapt în care Socrate îi răspunde că doar oamenii cu judecată
sunt singurii vrednici de luat în seamă, mai spune că mulțimea poare face răul cel mai mare,
dar Socrate îi răspunde că mulțimea nu poate face nici răul nici binele cel mai mare, ci
acționează la întâmplare.
Pe zona politică Criton dovedește cunoașterea profundă a mijloacelor de corupție și
spune că nici temnicerii, sicofanții sau procurorii publici ai Atenei nu îi vor cere mult, și este
de părere ca are o mulțime de susținători care așteaptă să îi ocrotească în exil, astfel îi
reproșează lui Socrate că se comportă fix pe placul dușmanilor săi, pe semne își dorește
singur moartea.
Pe sfera sentimentală există teama de abandon a celor 3 copii ai săi, teama de
suferința prietenilor care vor să înfrunte primejdia decât să pară lași și nemernici.
Socrate îi atrage atenția lui Criton că ar fi putut să nu se ducă la proces, judecata ar fi
putut să nu aibă acel deznodământ tragic, astfel ii cere permisiunea de a-i cerceta
reproșurile și de a-i construi argumentația pentru datorie. Socrate îndeamnă să ascultăm de
un singur om dacă acesta este priceput în drept și adevăr , neascultarea zice el, duce la
pângărirea părții bune a sufletului.
Concluzia lui Socrate cu Criton este aceea că zona prin care stabilim dreptatea și
nedreptatea este mai importantă decât trupul. În ceea ce privește decizia de a fugi filosoful
vrea să vadă dacă poate fără îngăduința Cetății, dar el constată că ar comite o nedreptate
prin mituirea unor oameni, deci orice nedreptate aduce ceva rău și înjositor, nedreptății nu
trebuie să i se răspundă cu nedreptate , iar răului cu rău, deoarece nu ar fi un lucru drept.
Afirmațiile contra nedreptății arată că și evadarea ar fi tot o astfel de acțiune rea.
Socrate s-a folosit de un procedeu juridic din antichitate, apelul la spiritul Legilor și al Cetății
în care cere socoteala de ce l-ar duce la pieire. O cetate nu poate exista dacă legile și
sentințele nu sunt respectate, zice Socrate că deși în calitate de cetățeni avem aceleași
drepturi ca toți ceilalți, dar există persoane în fața cărora anumite drepturi ne lipsesc.
Folosirea violenței ori a blasfemiei față de părinți , ori de țară este o nelegiuire
evidentă, așa se întreabă Socrate, de ce am avea dreptul să lovim în propria noastră țară?
Așa consideră că trebuie să facem binele după cum ne poruncește țara, fie că este război
sau judecată politică.
Socrate a fost o persoană foarte legată de Atena deoarece nu a plecat niciodată din
Cetate decât în perioada militară, din acțiunile lui ne spune ca avem dreptul de a alege
oricând o altă Cetate, dar respectând legile, cine nu le respectă este de trei ori mai vinovat,
spuse el față de dreptul la viață, dreptul la educație și la propria alegere. De altfel legile
singure oferă dreptul de a-ți construi apărarea contra acuzațiile primului venit.
Socrate cunoștea foarte bune procedeele juridica și ar fi putut obține exilul, însă în
loc să ceară clemența tribunalului, vrea să fie cinstit ca după proces să fie ființa cea mai
importantă din Grecia, dar atitudinea lui profera moartea oricărei forme de exil.
Așadar Socrate a preferat moartea, deoarece vina morții sale nu o poartă legile, ci
oamenii cu interpretare greșită. Mânia legilor se îndreaptă asupra judecătorilor săi nedrepți
și în acest moment Criton se lasă învins și convins, renunțând la salvarea prietenului său.