UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Facultatea de Psihologie şi Ştiintele Educaţiei

Disciplina: Psihologie politica
Titular: Conf. univ. dr. Cristinel Pantelimon

Dialogul Criton al lui Platon

Evaluare partiala, Semestrul II

Nume: Stoian
Prenume: Alina-Mariana
Psihologie, IF, Anul II
Dialogul incepe cu Criton care reuseste sa patrunda in celula lui Socrate si ii propune acestuia
din urma sa evadeze. Socrate este de acord cu acest lucru doar daca Criton ii va demonstra ca
acesta este un lucru drept.

Demonstratia lui Criton urmareste urmatoarele aspecte:

1) Socrate are prieteni bogati. Acestia trebuie sa faca tot posibilul sa il ajute sa evadeze, nefacand
rabat de bani in cazul in care este nevoie, deoarece oamenii cetatii care tin partea lui Socrate ar
crede ca prietenii lui au pus mai presus averea decat prietenia.

2) Acuzatiile la adresa lui Socrate au fost mincinoase si s-a comis o nedreptate.

Socrate susține în fata lui Criton atat ideea potrivit careia unei nedreptati nu trebuie sa i se
raspunda cu alta, cat si teza ca omul nu trebuie sa dispretuiasca, ci sa respecte legile, chiar dacă
nu este de acord cu ele sau daca le considera injuste.

De asemenea, evadarea este un rau deoarece o cetate in care Legile nu mai au nicio putere nu
mai poate dainui. In acceptiunea lui Socrate, Legile l-au adus pe lume (prin institutia casatoriei)
si l-au

crescut si instruit (prin educatie).

Atena este o democratie, oamenii pot pleca oriunde in lume daca legile nu le sunt pe plac, o
ramanere insemnand un acord, cetatenii sunt obligati sa respecte legile chiar daca acestea nu sunt
bune.

Aflam astfel ca o cetate nu poate exista daca legile si sentinţele nu au efect. Cetateanul trebuie s-
si respecte cetatea, chiar daca aceasta ia uneori hotarari nedrepte. Cele mai multe legi ale cetatii
sunt pozitive - prin legi se confirma dreptul la viata, la educatie, la casatorie, la viitor, la bine sau
la libera circulatie.

La aceasta suita de argumente, adaugă si faptul ca nerespectarea propriului cuvant dovedeste o

atitudine de sclav nemernic.

Socrate in calitate de cetatean crede ca, in nu mai puţin de 70 de ani, a facut un legamant fata de
Atena fara sa fie silit, fara inselaciune, fara graba. Si exclama cu un ton care si-a pastrat
severitatea pana azi: "Poate sa-ti fie pe plac o cetate, dar nu si legile ei?"
Socrate vorbeste in final de consecintele posibilei sale fugi: prietenii sai ar putea fi la randul lor
exilati sau sa-si piarda averile. El ar fi considerat un stricator de legi, iar judecatorii sai atenieni
ar fi fost convinsi ca au dat o sentinta justa.

Mai mult, in alte cetati nu va mai putea pleda pentru virtute cat timp el însusi a stricat legea. Ar
îndreptati deci acuzatiile sale de la proces cum ca ar fi corupatorul moral al tinerilor ori ai celor
cu judecata slaba. Daca ar fugi, ar auzi numeroase vorbe umilitoare, tinerii i-ar reprosa că
filosoful a dovedit lacomie de viata la varsta lui sau o să fie pus sa stea pe la ospeţe, de parca
menirea lui in viata ar fi sa stea la masa.

De aceea Socrate prefera sa moară in urma condamnarii, deoarece se va dovedi că vina mortii
sale nu o poartă Legile, ci oamenii cu interpretarea lor gresita.

Mania Legilor se va indrepta nu asupra sa, ci asupra judecatorilor sai nedrepti. In fata acestei
pledoarii, Criton se declara invins si convins. Renunta la salvarea prietenului sau.