Facultatea de Drept

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

Influența ideilor lui Platon in filosofia dreptului:

Republica
Prof. Coord. Năstase Andrei

Palmă Alexandros Ilias

1
 Facultatea de Drept
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

Republica lui Platon, creuzet de teorie juridică, politică și morală

Filosofia greacă, unul din cei trei piloni fundamentali ai dreptului European de astăzi, iși găseste
izvor în obiceiul grecilor de a-și centra activitatea în jurul mării și a comerțului, ce a dus spre un
curent raționalist, pe când filosofia orientală, spre unul fatalist. Cei trei ‘uriași’ ai lumii antice
grecești au fost Socrates, posibil real, posibil să fi existat doar în scrierile lui Platon, însuși Platon
și Aristotel. Înaintea lor au fost și Thales din Miletus și Pitagora, ambii oameni polivalenți, ce au
adus progrese considerabile în mai multe științe. Ei sunt pionierii raționalismului, primii înțelepți
din Grecia Antică care au încercat să convingă masele să treacă de la metoda teologică de
cunoaștere, în care totul se explica prin zei și dorințele lor la treapta rațională, în care totul are
explicație în științele exacte, ce folosesc matematica. Thales din Miletus a mers atât de departe
încât să spună că totul este făcut din apă, teorie ce s-a demonstart a fi adevărată câteva mii de ani
mai târziu, având în vedere că și noi suntem 70% apă, și că măslinii nu dau recolta bună datorită
zeilor, ci datorită condițiilor favorabile din respectivii ani.

Așadar, acest drum al rațiunii find deja pavat, Socrates a dus acest curent filosofic la o altă
treapă, devenind părintele simbolic al filosofiei vestice moderne. Metoda acestuia și în cele din
urma, a discipolului său, de a găsi răspunsuri la cele mai profunde și importante nelămuriri ale
vieții era prin întrebări, pentru a putea investiga realitatea din spatele conceptelor și să ajungă în
ultima instanță la argumentul perfect. Așadar, pentru a înțelege ceva trebuie să iți pui o serie de
întrebări, precum De ce? Ce? Unde? Când? Și Cum? Odată ce răspunzi la fiecare, obții cea mai
bună variantă. Socrates, printre altele, s-a întrebat și care este sensul vieții. Din punctul lui de
vedere, acela era să fii virtuos și să iți analizezi viața în detaliu, nu poți sta să trăiești în
ignoranta, adevărurile dureroase fiind mai bune decât minciunile dulci.'' Viața nedeslușită nu
merita trăită''. Această percepție a schimbat radical modul în care elenii gândeau despre viață,
crezarea orbește în zei fiind o formă de ignoranță. Oficialitățile ateniene, îngrijorate de o
potențială iluminare a societății pe care o guvernau, l-au condamnat pe Socrates, considerat
periculos pentru spiritul cetății. Exista o istorisire interesantă, și anume că odată condamnat,
Socrates a cerut eliberare și să primească același tratament precum câștigătorii Jocurilor
Olimpice, dar bineînțeles că a fost refuzat. Un prieten a mers la celula acestuia , întocmind
anterior un adevărat plan de evadare, problema cea mai mare era să îl convingă pe Socrates să
vrea asta. Acesta era atât de just și încrezător în idealul sau de virtuozitate încât a respins fiecare
argument pro evadării lui (faptul că cei doi copii ai lui aveau să rămână fară tata, că prietenii lui
vor pierde un om de valoare și că studenții lui vor pierde un professor extraordinar), afirmând că
prefera moartea decât să își păteze onoarea și să-și încalce principiile. În 399 a Cr. El este ucis
prin otrăvire, devenind cel mai mare martir al filosofiei. Desi nu a lăsat nimic scris, el ar fi fost
un filosof de strada, mergând prin toate colțurile Atenei să țină dialoguri cu oamenii despre viat,
încercând să forțeze participanții la conversație să găsească adevăruri inconfortabile. ''Exista un
singur bine, cunoașterea, și un singur rău, ignoranta'', adevăr care a guvernat gândirea umană o

2
 Facultatea de Drept
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

perioadă lungă de timp, până la Nietchze, care a deschis calea postmodernismului, considerând
că există mai multe adevăruri.
Platon este cel dintâi filosof de la care au rămas scrieri complete: 35 de scrieri și 13 scrisori. El a
creat specia literară a dialogului, în care problemele filosofice sunt abordate prin discuția dintre
mai mulți interlocutori, Socrate fiind cel mai adesea personajul principal, de aceea nu stim cu
exactitate daca el a existat sau este o reprezentare platonica a filosofului perfect, rationament
care s-ar potrivi perfect si cu Teoria formelor a lui Platon. Aceasta teorie, considerata teroia sa
fundamentala, nu are un inteles cert in gandirea noastra contemporana, nici chiar cuvantul forma
nefiind o varianta certa a ceea ce a vrut Platon sa spuna.
Stanford Encyclopedia of Philosophy descrie pe Platon ca fiind “unul dintre cei mai străluciți
scriitori din tradiția literară occidentală și unul dintre cei mai penetranți, mai extinși și mai
influenți autori din istoria filosofiei … El nu a fost primul gânditor sau scriitor căruia îi va fi
aplicat cuvântul “filozof”, dar a fost atît de conștient de felul în care ar trebui să fie concepută
filosofia și de scopul și ambițiile ei în mod corespunzător și astfel a transformat curentele
intelectuale cu care a luptat, încât subiectul filozofiei, așa cum este adesea conceput – o
examinare riguroasă și sistematică a problemelor etice, politice, metafizice și epistemologice,
înarmate cu o metodă distinctivă – poate fi numită invenția sa. Doar puțini alți autori din istoria
filozofiei occidentale sunt aproximativ la aceeași profunzime și rang cu el: poate doar Aristotel
(care a studiat cu el), Aquinas și Kant ar fi în general convenit să fie de același rang”.
“Toți avem o idee ideală a ceva, dar în realitate nu există.”
Lucrarea cea mai importanta a lui Platon si care prezinta pentru noi cel mai mare interes este
Republica, pe carti:
Cartea I: Socrate ajunge la casa lui Cephalus, unde începe discuțiile despre bătrânețe și își
prezintă propriul model de fericire și dreptate. Polemarco își spune și el opinia despre dreptate și
justiția ca datorie, să faci bine pentru prieteni și rău pentru dușmani. Thrasymachus își exprimă
opinia lui despre justiția politică, susținând că dreptatea este practic utilitatea celor care sunt mai
puternici. Socrate intervine spunând că dacă cei aflați la putere ar fi tirani, aceștia ar face rău
tuturor, și prin nedreptate pot fi controlați toți. Dreptatea este o virtute a sufletului, după cum
spune Socrate, contrazicându-l astfel pe Thrasymachus care vede nedreptatea ca pe o virtute.
Cartea II: Glaucone intervine vorbind despre viața dreaptă și categoriile de bine, afirmând că
dreptatea omului constă în obţinerea propriilor avantaje. O nedreptate nepedepsită necesită forța
puterii. Dreptatea adevărată pentru omul de rând ar fi o „nedreptate deghizată”. Adimante
intervine afirmând că se caută dreptatea doar pentru reputația pe care i-o dă omului drept.
Socrate propune analiza dreptății într-un „oraș ideal”, plecând de la origini, de la nucleul
primitiv, un simplu sat de țărani cu sarcini specifice care apoi se extinde și are nevoie de pază, și
ulterior de o conștiință a oamenilor care constă în cunoaștere și educație, expunând sarcinile
fiecărui cetățean. De asemenea, tot in aceasta carte Glaucone da nastere problematicii inelului
care te face invizibil.

3
 Facultatea de Drept
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

Cartea a III-a: Prezintă îndatoririle și educația artistică a gardienilor orașului, care nu trebuie să
fie corupți de poezie și literatură. Socrate distinge trei tipuri de poezie: imitativă, narativă și
mixtă. Minciuna trebuie rezervată doar conducătorilor cu intenția de a face bine (”minciuna
nobilă”). Gardienii trebuie să se ferească de imitație, mergând doar pe acțiuni virtuoase. Educația
lor vizează gimnastica și medicina, și domeniul juridic, pentru un trup sănătos și un suflet curat.
Astfel, „am purificat, fără să ne dăm seama, cetatea despre care, puțin mai devreme, o
consideram dependentă de lenevie” (Plato și Jowett 1991, cart. II, 399 d). În oraș ar trebui admiși
doar artiștii și lucrătorii care vor crea lucruri frumoase. Adimante și Socrate discută apoi despre
vorbirea utilă și vorbirea imitativă, problema iubirii și medicina.
Cartea a IV-a: Reia problema justiției în rândul cetățenilor. Adimanto întreabă dacă gardienii
sunt fericiți cu constrângerile care li se impun, iar Socrate afirmă că în oraș toți sunt mulțumiți de
sarcinile pe care le au, cu o educație adecvată. Virtuțile principale sunt înțelepciunea, curajul,
cumpătarea, la care se adaugă dreptatea, suma celor trei virtuți. Înțelepciunea (specifică
conducătorilor) implică o cunoaștere profundă și abilitatea de a da sfaturi bune. Curajul este o
abilitate specifică soldaților, ”pentru a proteja constant judecata asupra lucrurilor de temut și
asupra lor”. Cumpătarea (specifică lucrătorilor) implică faptul că cetăţenii nu trebuie să fie nici
prea bogaţi (pentru că vor înceta să lucreze) nici prea săraci. Ulterior Socrate analizează tipurile
de suflet, făcând o analogie cu cu caii orașului, alb și negru, conduși de un vizitiu moderator
(omul).
Cartea a V-a: La îndemnul lui Adimant, Thrasymachus și Glaucon de a discuta despre
comunităţile de femei şi copii, Socrate descrie relațiile de familie din oraș: „soțiile războinicilor
noștri vor fi toate comune tuturor: niciuna dintre ele nu va trăi în mod special cu niciuna dintre
ele; la fel copiii vor fi comuni, iar părinţii nu-şi vor cunoaşte copiii, nici aceştia din urmă părinţii
lor ” (Plato și Jowett 1991, cart. II, 457c-d-462e). Căsătoriile între cetățeni „mai buni”
favorizează binele orașului, iar copiii trebuie să fie puși în comun, susținând frăția comună.
Continuă vorbind de importanța filosofiei pentru politică și făcând o comparație între individ și
oraș, ambele prezentate ca organisme unificate. Filosoful trebuie să practice căutarea permanentă
a adevărului, fiind astfel cel care greșește cel mai puțin, deci cel mai bun reprezentant al politicii
pentru orașul ideal.
Cartea a VI-a: Se continuă discuția destinului filosofilor și sofiștilor, cu argumentarea că
filosoful este cel mai potrivit să guverneze cu înțelepciune. Socrate face o analiză a politicii
grecești. Evidențiază faptul că guvernele l-au disprețuit totdeauna pe filosof, prin „alegoria
corăbiei”, în care cârmaciul este un bătrân orb, înțelept, dar care este contestat în mod constant
de oamenii de la bord care vor să guverneze. Filosoful-rege asigură mântuirea orașului. Face
analogia dintre ideea de bine ca cea mai înaltă cunoaștere și soare care, în perfecțiunea lui
luminează cu înțelepciune. Apoi desenează o linie cu patru segmente: imagini sensibile, obiecte
sensibile, entități matematice și Idei, care pot fi cunoscute prin, respectiv, imaginație (εἰκασία),
credință (πίστις), rațiune discursivă (διάνοια) și inteligență (νόησις).

4
 Facultatea de Drept
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

Cartea a VII-a: Socrate pune în discuție „mitul peșterii”, pentru a ne face să înțelegem
obscurantismul ignoranței în care se află omul, de unde trebuie să se poată elibera pentru a găsi
adevărata „lumină” a înțelepciunii. Filosoful rupe lanțurile și iese din peșteră în lumea exterioară,
o metaforă a dialecticii ascendente, înțelegând astfel că interiorul peșterii este doar o reflectare
distorsionată a lumii reale care este lumea inteligibilă. După ce a conștientizat existența unei alte
lumi mai bune și veridice, Socrate continuă cu instruirea regelui filosof, afirmând că acesta
trebuie să continuie cu studiul matematicii, geometriei și dialecticii. Filosoful este cel care se
ridică până la contemplarea ideii de Bine, și acesta este motivul pentru care el este cel mai bun
gardian posibil.
În acest mod Platon vrea să spună că realitatea sensibilă a imaginației și conjecturii este
comparabilă cu umbrele pe care prizonierii le văd proiectate pe perete, în timp ce „realul”
(Formele) există undeva în afara timpului și spațiului, care nu este altceva decât „ideea” (εἶδος).
Procesul cognitiv al prizonierului din peșteră este descris și ca o ascensiune dificilă și treptată,
conform metaforei liniei: mai întâi opinia, identificată în umbrele estompate, apoi obiectele care
fac parte din lumea sensibilă, apoi reflecțiile, identificabile cu matematica, până la cunoașterea
ideii de Bine care le luminează pe toate celelalte (în mit, este soarele). Platon afirmă primatul
Binelui asupra altor idei comparându-l cu soarele:
„Așa cum în sfera vizibilă lumina soarelui și vederea pot fi considerate corect asemănătoare cu
soarele, dar nu este corect să credem că sunt soarele, așa și în această cealaltă sferă este corect
să credem că știința și adevărul sunt ambele asemănătoare cu binele, dar ar fi incorect să
credem că unul sau altul dintre ele sunt binele: demnă de onoruri și mai mari este condiția
binelui.” (Plato și Vegetti 2007, 509a)
Știința binelui este prima știință necesară nu numai celor care trebuie să guverneze un stat, ci
pentru oricine se ocupă de o știință anume, întrucât este știința adevărului, care unește și susține
toate celelalte științe. Forma binelui este asemănătoare unui obiect auto-iluminat care poate ajuta
cunoașterea să devină inteligibilă, asemănător cu raționamentul sau logica. Dar alegoriei soarelui
este și despre realitate și natura ei:
”Soarele, cred că ați spune, nu numai că dă lucrurilor vizibile puterea de a fi văzute, ci asigură și apariția,
creșterea și hrănirea lor – deși el însuși nu va fi. . . . Prin urmare, ar trebui să spuneți, de asemenea, că nu
numai obiectele cunoașterii își datorează cunoașterea binelui, dar și existența și ființa lor se datorează
acestuia; deși binele nu este ființa, ci ceva încă dincolo de ființă,  superior lui ca rang și putere.” (Plato și
Vegetti 2007, 509b)

Cartea a VIII-a: Aici Socrate face cea mai profundă analiză a fericirii celor drepți și celor
nedrepți. Vorbește de principalele forme de guvernare: aristocrația, timocrația, oligarhia,
democrația și tirania (cea mai rea). Favorizează aristocrația în detrimentul oligarhiei și
democrației care în timp devin corupte și trec în forme mai proaste de guvernare, precum
timocrația și tirania.  În oligarhie săracii se vor revolta împotriva bogaților și vor construi un
regim democratic care promovează „puterea de a face tot ce vrei” . Dar libertatea și egalitatea
duc la neliniște, copiii nu-și mai respectă părinții, și vor apare leneșii și profitorii, și în final

5
 Facultatea de Drept
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

anarhia care va favoriza tiranul care se va prezenta ca un protector.Concluzia lui Socrate este că,
din cauza impulsivității sufletului uman și a corupției, este necesară intervenția filozofului.
Cartea a IX-a: Socrate insistă asupra ideii că tiranul, deși stăpânește prin frică, este el însuși
sclavul propriilor pasiuni. Socrate detaliază metafizica plăcerilor, lăudând plăcerile raționale
drepte ale filosofului, superioare celorlalte două părți iraționale ale sufletului. Socrate face apoi o
recapitulare: oamenii vor fi cei mai fericiți în aristocrație, mai puțin în timocrație, și mai puțin în
oligarhie și așa mai departe până la democrație și tiranie. În suflet există trei părți: partea
rațională sau intelectul (Noûs, νοῦς), partea care caută vitejie și onoruri , și partea inferioară
(ὲπιθυμία), care caută doar plăcere. Evidențiază diferența dintre dintre filozoful conducător și
tiran, și face apel la o alegorie împărțind sufletului într-un monstru polifal, un leu și în final un
om care datorită leului, domină monstrul, garantând dreptatea.
Cartea a X-a: În ultima carte se discută despre poezie și imitație. Poetul, și arta în general, imită
obiectele sensibile, deci generează o iluzie bazându-se pe pasiuni ascunse care contaminează
sufletul și fac cetățeni răi. Prin urmare, astfel de artiști ar avea interdicție în orașul ideal, dar
trebuie păstrate ditirambele (lauda zeilor) și epopeele. Socrate reiterează nemurirea sufletului.
Viciile îl fac rău, dar nu îl distrug. La final, expune „mitul lui Er” din Pamfilia, care a fost găsit
mort după o bătălie dar a reînviat la rugul funerar pentru că i se ordonase de către Judecătorii
Supremi să fie „mesagerul din viitor”. Puritatea sufletului nu poate fi obținută doar după ce s-a
eliberat de limitările corpului uman, meritând abia atunci răsplata de după moarte, adică viața
veșnică în contemplarea adevărului. (Sfetcu, Nicolae)
Unitatea internă a acestei ultime cărți a fost adesea pusă la îndoială, fiind văzută ca un apendice
la celelalte nouă cărți, (Babut 1994) ca fiind scrisă ulterior celorlalte cărți ale Republicii, sau
chiar ca ca fiind opera unui editor care a imitat opera lui Platon.
O altă lucrare importanta a lui Platon este ‘’Legile’’. Aceasta este o continuare a celei din urmă,
punând accent pe noțiuni cunoscute si astăzi in drept, precum constituția, o formă a statului de
drept, în care legea este supremă, un dublu regim de guvernare, dar păastrând principalele idei
din Republica.
Așadar, ideile principale ale celor doua opere ar fi următoarele:
1. Scopul statului: Platon consideră că scopul fundamental al statului este să ofere
cetățenilor săi o viață bună și fericită.
2. Legile și justiția: Platon consideră că legile sunt necesare pentru a menține ordinea și
stabilitatea într-un stat. Justiția trebuie să fie aplicată cu fermitate, dar și cu milă.
3. Educația: Platon acordă o atenție deosebită educației, considerând că aceasta este cheia
pentru dezvoltarea unor cetățeni virtuoși și responsabili. Educația ar trebui să fie
obligatorie și să fie oferită tuturor copiilor, indiferent de statutul social sau de sex.

6
 Facultatea de Drept
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

4. Clase sociale: Platon identifică trei clase sociale: lucrători, războinici și conducători.
Fiecare persoană trebuie să își asume rolul potrivit și să își îndeplinească
responsabilitățile în mod corespunzător.
5. Proprietatea: Platon consideră că proprietatea ar trebui să fie comună și să fie
administrată de stat. Acest lucru ar elimina inegalitățile sociale și ar asigura că toți
cetățenii primesc ceea ce le este necesar.
6. Religia: Platon consideră că religia este importantă pentru moralitatea și bunăstarea unui
stat. Cetățenii ar trebui să aibă libertatea de a-și alege religia, dar aceasta ar trebui să fie
în conformitate cu valorile statului.
7. Democrația: Platon este critic față de democrație și consideră că aceasta este una dintre
cele mai slabe forme de guvernare. Democrația poate duce la corupție și ineficiență în
guvernare, iar cetățenii pot fi influențați de interese personale și de discursuri populiste.

În cele din urmă, îmi voi spune punctul de vedere referitor la această utopie a lui Platon, întrucât,
cred că putem observa destul de clar că este o teorie necorespunzătoare vreunui ideal de viață,
fiind mai degrabă o dystopie.
În primul rând, statul acesta perfect nu permite deloc mobilitatea socială, cineva care este un bun
tâmplar trebuie să rămână un bun tâmplar, nu poate să devină poet, nu poate să devină negustor,
va trebuie să trăiască făcând același lucru, fie că îi place sau nu. Statutul acestor persoane, deși în
aparență pare unul plin de liniște sufletească, este mai rău decât cel al sclavilor din Roma Antică,
care măcar își puteau rascumpara într-un mod sau altul libertatea și aveau posibilitatea de a
aspira spre standarde diferite de trai. Este asemănător cu cel al țăranilor aserviți, legați de glie,
fară niciun pic de autonomie, soarta lor fiind deja scrisă. Deși platon era un susținător al
raționalismului, această teorie pare să țină mai mult de fatalism, doctrina în care destinul
oamenilor este stabilit și imposibil de schimbat, ori se apropie mult de ceea ce presupuneau
zeitățile grecilor, care nici macar ele nu puteau schimba destinul unui om. Platon ar fi trebuit
teoretic să fie împotriva acestor idei. Argumentul său în cazul unei astfel de întrebări era că
orașul perfect trebuie să facă ceea ce este bine pentru a susține această perfecțiune, și că interesul
acesta general este mult mai important decât interesul particular, că numărul celor care ar avea de
contestat nu ar depăși numărul celor care se bucură să trăiască astfel. Cu toate acestea, consider
că majoritatea indivizilor din cetate se vor simți mizerabil, neavand posibilitatea stabilirii
propriei vieți.
În al doilea rând, cenzura aplicată asupra clasei auxiliar ear pune probleme enorme oricărui stat
de drept din ziua de azi, fiind vorba de masuri care nu s-au aplicat nici în cele mai negre timpuri,
comunismul părând chiar permisiv în comparație cu nivelul la care susține Platon că ar trebui să

7
 Facultatea de Drept
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

se aplice acestei clase. Ei trebuie să vadă zeii portretizați doar într-o lumina buna, ei nu trebuie în
niciun caz să vadă zeii portretizați că fiind nemiloși și haotici, adică ar trebui să se șteargă peste
jumătate din mitologia greacă; zeii nu trebuie portretizați că transformandu-se în altceva sau
altcineva, pentru că asta ar crea impresia auxiliarilor că ar fi posibil și în viață lor; lumea cealaltă
trebuie mereu să apară că fiind un paradis, un loc de vis și nicidecum infern, pentru că obligația
auxiliarilor vine cu riscul de moarte.
Un alt argument împotriva acestei utopii, în esență, dystopii, este faptul că gardienii,
conducătorii, sunt selectați, nu aleși din rândul producătorilor, ce reprezintă mare parte din
populație. Este în van studiul profund al filosofiei dacă ei nu înțeleg problemele cu care se
confruntă clasa majoritară, nu este același lucru să citești despre ceva cu a trece prin ceva.

Bibliografie
Jowett, Benjamin. 1892. „Plato’s The Republic – Jowett’s analysis”. 1892
Plato, și Benjamin Jowett. 1991. The Republic: The Complete and Unabridged Jowett
Translation.
Babut, Daniel. 1994. „L’unité du livre X de La République et sa fonction dans le dialogue”.
Sfetcu, Nicolae.  ”Platon, Republica: Despre justiție – Dialectica și educația”
Plato, și Vegetti. 2007
Stanford Encyclopedia of Philosophy