Elis Georgiana Trancău,

Psihologie IFR, Anul 2

Psihologia lui Socrate în raport cu ideea de lege

Din dialogul lui Socrate reiese semnificația pe care acesta i-o oferă legii. Legea absolută,
așa cum apare ea în perspectiva lui Socrate, nu există fără sacrificiu. Astfel, filozoful își
acceptă cu resemnare sfârșitul, refuzând să creadă în argumentele lui Criton, care-l îndeamnă
să se salveze. Îi argumentează apoi decizia lui de a rămâne în Atena, spunându-i că doar
rațiunea este cea care-i poate dicta ce are de făcut, iar el nu-și va călca în picioare principiile
în fața părerilor mulțimii. Sub egida legilor s-a conturat personalitatea lui Socrate, acestea i-au
oferit educație, l-au protejat. Din acest motiv el a decis să rămână în Atena, decizia sa
reprezentând un semn de recunoștință pentru protecția oferită de lege și Cetate.

Filozoful vorbește despre discriminare între lucrurile de care trebuie să ținem cu adevărat
cont și cele insignifiante, cum ar fi lauda, critica ori judecata mulțimii. Acesta susține
supunerea față de dreptate, față de un regim de legi sănătos și ignorarea criticilor celor
nedrepți. De adevăr se teme Socrate, precum îi dezvăluie și prietenului său, traiul drept, cu
respectarea legilor fiind considerat traiul frumos. Acestuia i se opune stilul de viață
caracterizat prin grijia cu privire la aspectele pecuniare, reputație, la aspectele insignifiante,
căci acestea sunt cele care dezbracă omul de principii, de valori și norme morale.

Socrate refuză să ofere recompensă altora pentru a scăpa de sentința la moarte, întrucât,
spune el, trebuie cântărit bine înainte de a lua decizia de a se elibera. Și doar atunci când
această hotărâre s-ar dovedi a fi una dreaptă, ea ar merita a fi luată.

Acceptarea suferinței, acceptarea unei situații care nu se abate de la dreptate, de la regimul

de legi este cu adevărat înălțătoare pentru sufletul omului, spune Socrate și este mai presus de

1
orice aspect al vieții. Supunerea față de dreptate este atitudinea care ne ține departe de
pericolul aproape iminent de a săvârși ilegalități.

Orice nedreptate, nelegiuire, indiferent de dimensiunile sale, reprezintă o acțiune înjositoare

pentru acela care le înfăptuiește. Iar cel căruia i s-a înfăptuit cândva o astfel de faptă nedreaptă
nu are, la rândul său, dreptul de a răspunde cu aceeași monedă. Nerespectarea legii nu are, în
nicio împrejurare, niciun fel de justificare.

În ceea ce privește răul pe care-l putem înfăptui, chiar și atunci când acesta vine ca răsplată
pentru alte fapte asemănătoare, nu este, de asemenea, justificat. Mai mult decât atât, a face rău
și a săvârși acțiuni nedrepte înseamnă același lucru.

Oamenii care au principii sănătoase, nu vor lua niciodată astfel de hotărâri, nu vor săvârși,
sub nicio circumstanță astfel de acțiuni. Iar principiile acestea trebuie să rămână nemișcate în
fața părerilor mulțimii și a acelora care nu țin cont de astfel de valori. Un stil de viață curat
poate fi caracteristic, spune Socrate, acelora a căror judecată se supune normelor legii și
dreptății. Iar aceștia din urmă nu vor fi niciodată prieteni acelora care acționează și gândesc în
detrimentul regimului de legi, al binelui și dreptății.

Acestea sunt principiile în care Socrate a crezut dintotdeauna, indiferent de situația în care
s-a aflat. Evadarea reprezintă pentru el inconsecvența în fața a ceea ce a susținut toată viața.
El își imaginează confruntarea cu legile, cu Cetatea care l-ar putea trage la răspundere pentru
hotărârea sa de a se fi îndepărtat de principiile sale. Evadarea sa și consecințele acestei acțiuni
și-ar pune amprenta în mod negativ asupra celorlalți. El nu va putea să-și justifice niciodată o
astfel de acțiune, căci a se sustrage de la hotărârile Cetății ar însemna a-i răspunde acesteia
prin răzbunare.

Legile sunt cele care i-au călăuzit viața lui, a părinților și a copiilor săi, iar el nu va avea
niciodată dreptul de a se purta necuviincios față de acestea. Așa cum nu i-a fost îngăduit nici
în copilărie să răspundă cu aceeași monedă persoanelor cu autoritate din viața sa, atunci când
a simțit că a fost nedreptățit. Țara și legile sale sunt asemeni familiei, pedepsele și hotărârile
Cetății sunt asemeni hotărârilor familiei în care a crescut.

Țara, pentru Socrate, este mai presus de familia sa și față de legile sale ar trebui să se
supună fiecare. De asemenea, el susține ca are dreptul să încerce s-o înduplece atunci când
simte că hotărârile sale sunt nedrepte, iar dacă acest lucru nu este posibil, să le accepte, chiar
dacă acest lucru ar însemna a se sacrifica pentru țara în care trăiește. În situația în care nu este

2
de acord cu legile Cetății, nu-i stă în putință decât să dovedească faptul că acestea nu sunt
tocmai corecte. A se opune hotărârii acesteia este același lucru cu a săvârși acte de violență
față de propria familie.

Legea nu stă în calea nimănui, oferă libertate aceluia care refuză să i se supună. Aceia care
aleg totuși să rămână să trăiască mai departe în țara care este guvernată de un regim de legi,
fără a le respecta nejustificat, aceia sunt cu adevărat vinovați. Ei vor trebui să se supună
hotărârilor autorităților.

Fuga înseamnă așadar înjosire pentru Socrate, care toată viața s-a supus legilor statului în
care a trăit, înseamnă negarea tuturor principiilor în care a crezut și pe care le-a susținut în
fața tuturor de bună voie. Căci nu poate iubi o țară fără a iubi și legile care asigură ordinea și
funcționarea acesteia. Hotărârea sa de a se opune legilor, nerespectarea acestora înseamnă
pentru Socrate dezbrăcarea de valori în fața celorlalți, dezechilibrarea regimului de legi după
care funcționează omenirea, legi care le ocrotesc viața celor ce populează statul pe care
acestea îl guvernează.