George Balandier- Antropologia politica

I.Construirea antropologiei politice.

Antropologia politica se defineste ca proiect (ncearca sa fondeze o stiinta a

politicului) si ca specialitate a cercetarii antropologice (se ocupa cu analiza
sistemelor politice proprii societatilor primitve/arhaice).

1. Semnificatia antropologiei politice- ca disciplina ce ncearca sa dobndeasca

statut stiintific, se impune ca mod de cunoastere sau recunoastere a formelor
18318w223s politice diferite. Montesquieu se afla printre primii fondatori ai
antropologiei politice prin clasarea societatilor n functie de traditii. Antropologia
a ncercat sa determine succesiunile culturale pe baza criteriilor tehnico-
economice a elementelor de civilizatie si a formelor strucuturilor politice.
Studieaza societati "arhaice", n care statul nu este clar constituit sau prezinta
configuratii deosebite.

Scopurile antropologiei politice: a) o determinare a politicului care nu l leagp

nici de singurele societati istorice, nici de existenta aparatului statal; b)
elucidarea proceselor de formare si transformare a sistemelor politice cu
ajutorul unei cercetari paralele cu cea a istoricului; c)un studiu comparativ care
sa perceapa diferitele expresii ale realitatii politice nu n limitele unei istorii
anume, ci n toata ntinderea ei istorica si georgrafica.

2. Elaborarea antropologiei politice. a) Precursorii: Aristotel (prin cautarea

cauzelor care produc degradarea guvernelor instaurate), Machiavelli (prin
distinctia facuta n Principele ntre doua tipuri de guvernare- republica si
principat- prefigureaza sociologia lui Weber- sultanism si patrimonialism),
Montesquieu (Spiritul legilor este prima ncercare de inventariere si clasificare a
tipurilor de societati), Marx si Engels (schita de antropologie economica si
politica, si elaboreaza teoriile pornind de la documentatie exotica- descrieri ale
calatorilor, opere ale etnografilor); b) Primii antropologi: Henry Maine (Ancient
Law, 1861), L.H. Morgan (Ancient Society, 1877); c) Antropologii politici: W.C
MacLoad, R.H. Lowie- trateaza rolul factorilor interni si externi ai formarii
statului, Sir James G. Frazer- studieaza raportul magie-religie-regalitate;
majoritatea studiilor sunt facute pe societatile africane;

3. Metode si tendinte ale antropologiei politice: a) demersul genetic- pune

problema originii si evolutiei, poate fi comparativ; b) demersul functionalist-
identifica institutiile politice n societatile primitive dupa functiile asumate,
permite definirea relatiilor politice; c) demersul tipologic- vizeaza determinarea
tipurilor de sisteme politice, organizarea si clasificarea lor; d) demersul
terminologic- elaborarea categoriilor fundamentale (sarcina foarte dificila,
pentru elaborarea conceptelor de cele mai multe ori este nevoie de apel la
lingvistica); e) demersul structuralist- politicul este vazut sub aspectul relatiilor
formale, care explica raporturile de putere instaurate ntre indivizi/grupuri; f)
demersul dinamist- sesizeaza dinamica structurilor si sistemul relatiilor ce le
constituie(continuare a celui structuralist).

II. Domeniul politicului

Att antropologia politica, ct si filosofia politica vor sa studieze esenta

politicului, iar relatia dintre ele este ambigua. Antropologii moderni opun
caracterul stiintific al cercetarii lor, caracterului normativ al filosofiei politice.

1.Maximalisti si minimalisti. Informatia etnografica dezvaluie o mare varietate

de forme politice primitive, asadar este necesara clasificarea si tipologia lor. Dar
nainte de acest demers, este nevoie de descoperirea si delimitarea domeniului
politicului. Aici apar doua tabere: a) maximalistii- cei care sustin ca nu exista
societate fara guverbare; viziunea lui Aristotel cu omul ca animal politic si
anterioritatea statului fata de individ; b) minimalistii- se arata sceptici fata de
aceasta abordare; W. C. MacLeod analizeaza popare pe care le considera lipsite
de organizare politica, traind n anarhie. Cel mai adesea, aceasta abordare nu
exprima dect absenta institutiilor politice comparabile cu cele care exista n
statul modern. Este nevoie nsa de stabilirea unui prag de la care sa existe
politicul. Majoritatea autorilor considera ca acesta ncepe, acolo unde se
sfrsesc relatiile de rudenie.

2. Confruntarea metodelor. Definiri diferite ale politicului: a) definirea prin

modurile de organizare spatiala- criteriu teritorial: domeniul politic ca sistem de
organizare ce opereaza n cadrul unui teritoriu delimitat; b) definirea prin
functii- functia de conservare, de decizie, de organizare a treburilor publice; G.
Almond defineste sistemul politic ca ndeplinind functii de integrare si adaptare,
prin recurgerea/amenintarea cu recurgerea legitima la constrngere fizica; c)
definire prin modalitatile actiunii politice- actiunea sociala este actiune politica
atunci cnd ncearca sa controleze/inlfluenteze deciziile privind treburile publice;
M.G. Smith opune actiunea politica celei administrative( prima se refera la
decizii, iar cea de-a doua la executie si organizare, prima este putere, cea de-a
doua autoritate); guvernarea unei societati implica ntotdeauna aceasta forma
dubla de actiune; d) definirea prin caracteristicile formale- metoda comparativa
care justifica cercetarea antropologica impune apelul la unitati si procese
abstracte; cercetarile structuraliste (nivel nalt de formalizare si abstractizare)
nu sunt aproape deloc consacrate asupra sistemului politic, sunt adecvate mai
mult "sistemului ideilor"; e) evaluarea- acest inventar arata ca delimitarile
ramn imprecise/contestabile cu efect asupra dificultatii definirii politicului;

3. Putere politica si necesitate. Puterea este capacitatea de a produce efecte

asupra persoanelor/lucrurilor sau capacitatea de a actiona efectiv asupra
persoanelor/lucrurilor recurgnd la mijloace ce varieaza ntre persuasim si
coercitie; Puterea este recunoscuta n orice societate, indiferent ct de
rudimentara este, pentru ca nu exista nici o societate n care regulile sa fie
respectate automat. Puterea apare ca urmare a depasirii sferei de rudenie,
pentru a limita efectele competitiei aparute ntre indivizi, puterea este vazuta ca
necesitate, ca disimetrie (existenta inegalitatilor o face posibila), ca sacralitate,
ca ambiguitate (puterea tinde sa se dezvolte ca raport de dominatie, dar
consimtamntul care o legitimeaza tinde sa-i reduca autoritatea).

4. Relatii si forme politice. Definirea relatiilor politice independent de formele de

guvernare pe care le organizeaza: sunt relatiile prin care persoane/grupuri
exercita putere sau autoritate pentru mentinerea ordinii sociale ntr-un cadru
teritorial. Max Weber porneste de la relatia fundamentala, aceea de comanda-
supunere, pentru investigatia politicului.

III. Rudenie si putere

Pentru majoritatea autorilor, categoria rudeniei o exclude pe cea a politicului,

una evoca structurile de reciprocitate iar cealalta structurile de subordonare.
Antropologia politica dezvaluie legaturile ntre cele doua sisteme si le analizeaza
raporturile.

1. Rudenie si lignaje. Societatile lignajere sunt cele n care functiile si institutiile

politice sunt mai putin diferentiate. Criterii pentru determinarea domeniului
politic: 1) Lingajele se bazeaza pe oamenii care sunt legati uniliniar de un
stramos unic; n functie de numarul de generatii si extinderea lor varieaza
numarul de segmente care l compun. Din acest motiv grupurile lignajere se
numesc segmentare. Semnificatia politica a acestor grupuri este derivata din
faptul ca folosesc simboluri comune, rolul politic fiind determinat de ordonarea
generala a segmentelor lignajere. 2) principiul descendentei si principiul
teritorial- MG Smith considera relatiile externe ale unui lignaj (fie ele de razboi
sau schimburi matrimoniale) ca fiind relatii politice, iar pe cele interne ca relatii
administrative bazate pe ierarhie. n societatile segmentare, legea care
determina pozitiile politice este structura genealogica.

2. Dinamica lignajera. Se ocupa cu studiul conditiilor necesare expresiei vietii

politice, a cailor si mijloacelor ei. A) conditii- societatile lignajere nu sunt
egalitare, clanurile si lignajele nefiind echivalente; dinamica lignajera rezulta din
inegalitatile ce tin de diferentele de rang. Societatile fac din dezechilibru si
confruntare un factor producator de coeziune sociala si de ordine, folosind ca
instrument politicul. B) manifestarile si mijloacele- n societatile segmentare,
viata politica difuza se manifesta mai mult prin situatii politice dect prin
institutii politice (luarea deciziilor determina aparitia oamenilor cu rang superior,
antagonismele pun n evidenta mediatorii si detinatorii puterii). Raporturile de
putere (superioritate numerica si potential militar) determina relatiile dintre
clanuri si lignaje. Rangul unul lignaj depinde de 3 factori: capacitatea sa
economica, calitatea sa de centru integrator al activitatilor economice
desfasurate de vecini, pozitia sa n retelele de aliante.
3. Aspecte ale puterii segmentare. Tipologia sistemelor segmentare ramne o
problema delicata din doua categorii de motive: instabilitatea lor fundamentala
(puterea ramne difuza, institutii politice schimbatoare, aliante precare) si
variantele pe care le prezinta uneori un acelasi ansamblu etnic. J. Middletan si
D. Tait construiesc 3 modele de clasificare: 1) societati cu geneaologie unitara si
lignaje integrate ntr-un singur sistem piramidal; 2) societati formate din mici
grupuri de descendenta devenite interdependente; 3) societati constituite din
lignaje asociate care nu se pot situa n acelasi cadru genealogic.

IV. Stratificare sociala si putere

Nu exista societate fara putere politica (nteleasa ca forta de ordine prin

excelenta) si nici putere fara ierarhii si fara raporturi inegale instaurate ntre
indivizi si grupuri sociale.

1.Ordine si subordonare. Exista dezbateri nesolutionare n antropologia politica

pe baza ierarhiei- unele teorii sustin ca manifestarea raporturilor de ierarhie si
dominatie se gasesc n natura, iar altele sustin ca stratificarea sociala este
nradacinata n cultura. Exista o multitudine de stratificari si ierarhii, care face
dificila reducerea la un numar limitat de tipuri. Este legitim nsa, sa se restrnga
aplicarea conceptului de stratificare la societatile care satsfac cel putin doua
conditii: 1) inegalitatile dominante se formuleaza pe alte criterii dect cele de
vrsta, sex, rudenie, descendenta; 2) rupturile ntre grupuri ierarhizate se
produc la scara societatii globale sau a unitatii politice nationale.

2. Forme ale stratificarii sociale si putere politica. Notiunea de statut este

definita ca pozitia personala a unui individ fata de ceilalti, n cadrul unui grup;
ea permite aprecierea distantei sociale existente ntre persoane pentru ca
determina ierarhiile. Notiunea de rol este definita ca statutul n termeni de
actiune, aspectul dinamic al acestuia. Oficiu (sau functie cu titlu) este un termen
generic, rol si status fiind pentru el cazuri particulare. Oficiu desemneaza
distinctia ntre functia detinuta si persoana care o detine pentru o
vreme; conoteaza notiunile de rang/ordin/stare;

3. Feudalism si raporturi de dependenta. Feudalismul e un regim politic, o

maniera de a defini rolurile de guvernanti si guvernati. Elementul specific este
legatura interpersonala- relatii de protectie pe de o parte si fidelitate si aservire
pe de alta parte.

VI. Aspecte ale statului traditional.

Interpretarile statului care l identificau cu orice organizare politica autonoma
sunt n regres, n vreme ce analiza fenomenului politic nu se mai confunda cu
teoria statului.

1.Punerea n discutie a conceptului de stat. Statul este identificat cu mijloacele

ce permit crearea si mentinerea ordinii n limitele unui spatiu determinat.
Criteriile de identificare a formei statale: caracterul sau totalizant, autonomia si
puterea sa de dominatie. Juristii i-au restrns ntrebuintarea, definindu-l ca
fenomen juridic- ca sistemul normelor juridice n vigoare. Interpretarea lor este
eronata, ntruct nu cuprinde si nivelul politic. ntre aceste doua interpretari
(una laxista si una restrictiva) se gasesc interpretarile comune ce caracterizeaza
statul prin 1) teritoriu; 2) consimtamntul populatiei ce traieste ntre
respectivele granite; 3) existenta de structuri organice mai mult sau mai putin
complexe care constituie baza unitatii politice. Problema cu aceste interpretari
este ca nu sunt specifice, abordnd o acceptiune prea toleranta. De aceea, J.
Freund introduce conceptul de rationalitate statala- ce i permite sa opuna
creatiile politice instinctive (triburile, cetatile) si strucuturile politice improvizate
provenite din cuceriri, statului, care este opera ratiunii. Pentru Proudhon, statul
deriva din viata sociala, i ramne acesteia exterior si realizeaza acapararea
fortei colective. Viata sociala si statul centralizat se gasesc n mod necesar n
raport de contradictie radicala. Viata sociala implica schimburi care implica
reciprocitate, n timp ce statul implica autoritate si constrngere ce implica
nereciprocitate.

2. Incertitudini ale antropologiei politice. examinarea criteriilor cel mai des

utilizate n definirea statului: a) legatura teritoriala- fondarea statului implica o
capacitate de a concepe o unitate ce largeste limitele rudeniei si a nvecinarii
spatiale; rudenia e nlocuita cu proprietatea ca baza a organizarii sociale.
Lucrarile antropologice pun n evidenta 3 caracteristici ale acestui proces:
numarul de oameni ca determinant as stergeii rudeniei, organizarea spatiului n
scopuri politice, aparitia ideii de proprietate care intra n concurenta cu relatiile
personale;

b) Segmentar si centralizat- sub vechea forma statul si putea asigura puterea

mult mai bine la centru, fata de periferii. Instrumentele de care dispune puterea
centralizata pentru a se mentine depind mult de dezvoltarea tehnica si a
mijloacelor de informare (multe imperii africane au disparut din cauza spatiului
mult prea vast). Opozitia segmentar- centralizat nu exista legat doar de
teritoriu, se refera chiar la organizarea statala, a carei tendinta unitara o
combate. A. Southal distinge ntre stat unitar (complet dezvoltat) si stat
segmentar, statul unitar realizndu-se foarte rar. sase caracteristici ale statului
segmentar: 1) suveranitate teritoriala limitata- se estompreaza pe masura ce se
aplica regiunilor mai departate de centru; 2) guvernarea centralizata coexista cu
puteri locale asupra carora nu exercita dect un control relativ; 3) centrul
dispune de o administratie specializata; 4) autoritatea centrala nu are
monopolul absolut al utilizarii legitime a fortei; 5) relatii de tip piramidal; 6)
autoritatile subordonate au cu att mai multe posibilitati de schimbare cu ct
ocupa o pozitie mai periferica.

c) rationalitatea statului traditional- statul rezulta din lenta rationalizare a

structurilor politice existente, pe care o evidentieaza o vointa unitara, o
administratie competenta, o tendinta de organizare a ansamblului vietii
colective. Rationalitatea astfel definita exista n cazuri rare de stat traditional;
ea devine mai accentuata n cazul "despotismului oriental" - acolo unde exista
proprietate birocratica, capitalim birocratic, aristocratie rurala birocratica- acolo
unde statul devine mai puternic dect societatea.

d) Caracteristicile statului traditional- statul traditional privit ca o mare familie,

personalizarea raporturilor sociale si politice; instabilitatea- fragilitatea bazei
teritoriale, rivalitatea politica pentru putere si a rebeliunilor lipsite de eficienta
revolutionara. Statul traditional nu se poate defini printr-un model sociologic ce
l-ar opune radical statului modern; n masura n care e stat el se conformeaza
caracteristicilor comune. Nu trebuie ignorat de catre antropologie anumite
aspecte: statul traditional permite unei minoritati sa exercite o dominatie
durabila, luptele pentru putere (care reprezinta forma de politica pe care o
cunoaste statul traditional) contribuie mai mult la ntarirea dominatiei dect la
slabiciunea ei (aspecte puternic accentuate n despotismul oriental). Trasaturi
distinctive ale statului traditional: locul important acordat empirismului, se
formeaza de la unitati politice preexistente, pastreaza un caracter difuz care l
diferentieaza de statul modern centralizat, ramne amenintat de segmentarea
teritoriala, corespunde tipului de "patrimonialism" definit de Weber (suveranul
detine puterea pe baza unor atribute personale, actioneaza printr-un mandat
primit din cer/ zei n numele traditiei.

3. Ipoteze asupra originii statului. R. Linton- 2 mijloace de construire a statului:

asocierea voluntara si dominatia impusa printr-o putere superioara; S. Nadel
sustine de asemenea ca factorul de cucerire este necesar pentru formarea
statului. Lowie vede doua conditii care trebuie a fi mplinite pentru constituirea
statului: existenta unor raporturi sociale exterioare rudeniei si existenta unor
grupuri/asociatii care sa permita n cadrul lor sa se desfasoare raporturi de
inegalitate.

VII. Traditie si modernitate

1.Factori si aspecte ale schimbarii politice. Transformarea sistemelor politice

traditionale se raporteaza n general la colonizare/dependenta, colonizarea
aparnd drept un factor modernizator. Coloniile africane prezinta 5 caracteristici
ce pot fi aplicate si altor societati n curs de modernizare: denaturarea unitatilor
politice traditionale, degradarea prin depolitizare, distrugerea sistemelor
traditionale de limitare a puterii, incompatibilitatea celor sisteme de putere si
autoritate, desacralizarea partiala a puterii. Dinamica tranfsormarii sociale si
dinamica modernizarii politice a fost analizata de catre D. Apter foarte elocvent.
El sustine ca rezultatul modernizarii este aparitia de noi roluri sociale, celor
traditionale li se adauga cele adaptative (transformare partiala a primelor) si
cele novatoare, toate fiind n incompatibilitate. Exista trei forme de stratificare
sociala n societatile n curs de modernizare: sistemul castelor, al claselor si al
ierarhiilor. Cele 3 tipuri de roluri se gasesc n fiecare din cele 3 forme de
stratificare, rezultnd conflice, a caror linie de rezolvare trebuie gasita pe plan
politic.

2. Dinamica traditionalismului si modernitatii. Notiunea de traditionalism este

definita imprecis de catre antropologi, fiind definita mai ales prin respectarea
normelor imemoriale, pe care mitul sau ideologia dominanta le afirma si le
justifica. Traditionalismul fundamental asigura protectia valorilor, organizarii
sociale si culturale din trecut. Traditionalismul formal coexista cu cel precedent-
din mostenirea trecutului sunt pastrate doar anumite mijloace, functiile si
scopurile schimbndu-se. Traditionalismul de rezistenta a servit, n perioada de
dominatie coloniala, drept ecran protector, prezentnd disimularea reactiilor de
refuz; Pseudo-traditionalismul dupa perioada coloniala- traditia manipulata
devine mijlocul prin care se da sens noilor realitati sau prin care se exprima o
revendicare. Trebuie luat n considerare, de asemenea, ca structurile politice
rezultate n urma formarii statelor nu pot fi interpretate n perioada de tranzitie,
dect recurgnd la vechiul limbaj. Sugestii pentru studiul modernizarii:

a) comunitatea sateasca este unitatea de cercetarea cea mai pertinenta, pentru

ca ea constituie cmpul de confruntare ntre traditie si modernitate; b) partidul
politic, instrument modernizator, avnd n vedere ca n societatile traditionale n
curs de modernizare, partidul ndeplineste functii multiple: orienteaza economia
nationala, organizeaza suprematia politicului, participa la schimbare; este mijloc
de modernizare pentru ca are avantajul, spre deosebire de autoritatile
administrative, de a avea un contact direct cu comunitatea; c) ideologia, ca
expresie a modernitatii- ideologia are o functie stimulata n perioadele
modernizatoare (n cazul societatilor traditionale, ideologia apare odata cu
epoca moderna, pe ruinele mitului ce garanta vechea ordine); ideologiile se
prezinta n doua versiuni: una minutioasa destinata elitelor politice si
intelectuale pentru difuzarea n exterior si una simplificata pentru taranime si
clasele mai putin educate; ideologiile modernizatoare se caracterizeaza prin
instabilitate- nu sunt semnificative dect o perioada de timp scurta.

ncheiere. Perspective ale antropologiei politice.

Antropologia politica se prezinta ca un proiect n curs de realizare dect ca un

domeniu constituit. Ea a dus la decentrare pentru ca a universalizat reflectia
(pna si la grupurile cu putere minimala). Detine eficienta critica fata de
antropologie- disciplina mama. Ea necesita luarea n considerare a dinamicii
interne a societatilor traditionale, pentru ca opereaza pe o realitate esential
dinamica.