CURSUL 10

IZVOARELE DREPTULUI

1. Notiunea de izvor 2. Clasificarea izvoarelor 3. Prezentarea analitica Notiunea de izvor

Notiunea de izvor de drept comporta o distinctie intre notiunea de izvor material/real si notiunea de izvor formal al dreptului. Izvoarele material/reale sunt reprezentate de conditiile material de existenta a unei societati. Unii autori considera ca intra in aceasta categorie si ideologia epocii. Izvoarele formale reprezinta un ansamblu de modalitati prin care continutul unei norme de drept devine o regula de conduita obligatoriu de urmat. Exista, in opinia altor autori, si categoria izvoarelor neformale, cum ar fi politicile statale sau publice in anumite materii, constiinta juridica, anumite convingeri publice sau constiinta sociala. Ceea ce ne intereseaza, insa, este notiunea de izvor de drept in sens formal. In tabloul izvoarelor formale s-au cristalizat 4 categorii: legea scrisa, cutuma sau obiceiul juridic, jurisprudenta sau precedentul judiciar si doctrina.

2. Clasificarea izvoarelor Izvoare scrise: acte normative, jurisprudenta si doctrina; Izvoare nescrise: cutuma sau obiceiul juridic. Izvoare oficiale (emise de autoritatile statale): legea, jurisprudenta Izvoare neoficiale: cutuma si doctrina. Izvoare directe: legea scrisa, cutuma Izvoare indirecte: doctrina, jurisprudenta. Izvoare creative: cutuma, legea. Izvoare interpretative: doctrina, jurisprudenta.

Prezentarea analitica a izvoarelor

Cutuma precede dreptul, este considerat cel mai vechi izvor de drept. La ora actual, in familia romano-germanica este un izvor secundar, legea scrisa joaca rolul central. In familia anglo-saxona de drept, cutuma ocupa un rol central, sistemul de Common Law e inca in voga. Pentru ca o cutuma sa devina un izvor de drept in familia de drept romano-germanica este necesar ca aceasta sa intruneasca doua conditii sau aspecte. Fie acea cutuma a fost recunoscuta oficial de catre stat

CURSUL 10 prin incorporarea ei intr-o lege scrisa, fie judecatorul recunoaste in cadrul unui litigiu o cutuma invocata de una din parti si o valideaza juridic ( ca regula de drept). In general, pentru ca o cutuma sa devina izvor de drept trebuie indeplinite doua conditii, o conditie obiectiva si una subiectiva. Conditia obiectiva: comportamentul pe care-l consacra trebuie sa aiba un caracter repetat in timp. Conditia subiectiva: consta in convingerea comunitatii respective ca aceea conditie sau acel comportament sunt obligatorii de urmat, de respectat. Intrunirea acestor conditii se face cumulativ. In general, in familia romano-germanica, este important ca legea scrisa sa faca trimitere la o cutuma locala, adica la norme cutumiare in anumite materii . In dreptul romano-germanic obiceiul este izvor secundar de drept pentru ca legea este izvor principal de drept,pe cand in dreptul anglo-saxon legea are caracter de lexspecialle. In sist nostru de drept,art 1 din noul cod civil enumera izvoarele de drept si schimba conceptia de pana acum cu privire la acest lucru.Se aplica legea scrisa.Daca nu exista lege scrisa aplicam uzante.In cond in care nu exista uzante aplicam analogia drepului.In cond in care nu exista o norma similara aplicam principiile generale ale dreptului. Uzantele inseamna defapt 2 izvoare distincte,respectiv obiceiul si uzurile profesionale(reguli obisnuite care se aplica intre profesionisti).Uzantele se aplica numai daca legea trimite expres la aplicarea lor.Chiar si daca legea rimite expres la aplicarea lor ,se aplica numai acele uzante in conformitate cu ordinea publica si bunurile moravuri.Uzantele trebuie probate sub 2 aspecte:sub aspectul existentei si continutului lor.De obicei exista anumite organisme care aduna aceste cutume si le organizeaza in culegeri,iar publicarea unei cutume intr-o astfel de culegere duce la prezumtia existentei cutumei. Analogia-nu avem un text de lege ptr situatia respectiva,dar avem un text similar,In penal nu exista analogie.Exista reglementat principiul legalitatii.In civil se aplica analogia.

Jurisprudenta = totalitatea hotararilor judecatoresti prin care se solutioneaza litigii.

In familia dreptului anglo-saxon, jurisprudenta ocupa un loc central pt ca judecatorul nu face doar o interpretare si aplicare a legii, ci are rolul de a crea noi reguli de drept. Astfel, in familia anglo-saxona, judecatorul este obligat, pe de o parte, sa tina cont de jurisprudenta anterioara considerata precedent judiciar, dar si de propria lui jurisprudenta, pe care nu si-o poate schimba. Deciziile pe care le pronunta sunt obligatorii pentru toti, nu numai fata de partile litigiului si pentru instantele inferioare. In familia romano-germanica, judecatorul nu este obligat sa respecte solutile judecatorilor pronuntate anterior in aceeasi materie. De asemenea, nu este tinut nici fata de propria jurisprudenta. Deciziile pe care le pronunta nu sunt obligatorii erga omnes , ci numai inter partes litiganets. Totusi, exista doua exceptii cand jurisprudenta este izvor principal de drept: 1- jurisprudenta constitutionala, in sistemul romanesc, jurisprudenta Curtii Constitutionalepronunta decizii cu caracter obligatoriu operabile erga omnes si care se publica in Monitorul Oficial al

CURSUL 10 Romaniei. Curtea Constitutionala exercita un control de conformitate a legilor cu Constitutia; controlul de constitutionalitate poate avea doua forme: a priori- prin obiectie, a posteori- prin exceptie. 2- deciziile pronuntate de instanta suprema, Curtea de Casatie, in materia interpretarii si aplicarii unitare a legii. Curtea de Casatie are prin Constitutie atributii de a veghea la aplicarea unitara a legii. Atunci cand in solutionarea aceleasi probleme de drept si in aplicarea aceluiasi text de lege se pronunta solutii diferite de catre instantele judecatoresti ( jurisprudenta este neunitara) se poate exercita calea extraordinara de atac : recursul in interesul legii de catre Procurolul General sau procurorii generali de pe langa Curtile de Apel, adresat Inaltei Curti de Justitie si Casatie. Aceasta va judeca recursul in interesul legii, facand o interpretare unitara a textului de lege ce a generat solutii diferite, in sensul lamuririi vointei reale a legiuitorului. Scopul este acela de a se ajunge la o aplicare unitara pe intregul teritoriu national al legii. Interpretarea este obligatorie pentru instantele inferioare. Decizia se publica in Monitorul Oficial ( solutie preluata din modelul francez). S-a pus intrebarea daca nu se incalca independenta judecatorilor prin recursul impotriva legii. Curtea Constitutionala a spus ca nu, deoarece doar interpretarea e obligatorie, nu si aplicarea.

Doctrina= totalitatea opiniilor emise de autorii juristi cu privire la problemele de drept si la interpretarea legii. In trecut, acest izvor de drept avea o pondere esentiala. Opinio doctrinorum/ opinia savantilor era considerata etalonul in solutionarea litigiilor, in special in familia anglo-saxona. Treptat, rolul sau s-a diminuat, astfel ca, la ora actuala, este un izvor facultativ/ secundar de drept. Chiar si asa, rolul doctrinei este important pentru ca solutiile pe care le propun autorii (lege feranda) sunt preluate de judecatori si legiuitori. In ambele familii, doctrina sau avizul juristilor este cerut in elaborarea de acte normative.

Actul normativ sau legea scrisa In familia romano-germana, este principalul izvor de drept. Legea scrisa trebuie sa intruneasca trei conditii esentiale: - sa fie adoptata dupa o procedura speciala, de catre Parlament; - legea scrisa intotdeauna reglementeaza relatii sociale primare si originare (Hotararile de guvern si cele emise de organe locale toate sunt acte secundare). - are intotdeauna caracter normativ;

Contractul normativ exista in trei sensuri: drept constitutional, drept international public, dreptul muncii. In dreptul constitutional are forma tratatului de creare a federatiei, in cazul statelor federale. In dreptul international public - conventii si tratate internationale. In dreptul muncii - contracte colective de munca.