Statul de drept

Statul de drept este o doctrină în gândirea juridică continentală europeană,

originară din jurisprudența germană.
Statul de drept este un „stat constituțional” în care exercitarea puterii
guvernamentale este constrânsă de lege și este adesea legată de conceptul
anglo-american al statului de drept, dar diferă de acesta prin faptul că
subliniază și ceea ce este doar (adică, un concept al dreptății morale bazat pe
etică, raționalitate, drept, drept natural, religie sau echitate). Astfel este
opusul lui Obrigkeitsstaat sau Nichtrechtsstaat (un stat bazat pe folosirea
arbitrară a puterii) și al lui Unrechtsstaat (un non-Rechtsstaat cu capacitatea
de a deveni unul după o perioadă de dezvoltare istorică). Într-un
„Rechtsstaat”, puterea statului este limitată pentru a proteja cetățeanul de
exercitarea arbitrară a autorității. Cetățenii împărtășesc libertăți civile și pot
folosi tribunalul.
Statul de drept presupune armonizarea, echilibrarea raporturilor celor două
componente, în sensul domniei legii, adică a supremației ei absolute în scopul
prezervării drepturilor și libertăților individuale. El a apărut în secolele XVII-
XVIII, în cadrul revoluțiilor din țările occidentale îndreptate împotriva
arbitrariului feudal. În epoca modernă conceptul a fost reactualizat, în urma
experiențelor totalitare din mai multe țări europene. Prin trăsăturile sale, se
observa că, de fapt, statul de drept se identifică cu statul liberal-democratic.
Oricum, reprezintă stadiul cel mai avansat de organizare social-politică,
validat de experiența istorică, ceea ce nu înseamnă că nu este perfectibil.
În ceea ce privește categoria „stat de drept”, în literatura de specialitate au
fost elaborate câteva zeci de definiții ale ei, ceea ce este firesc dacă avem în
vedere faptul că cel mai adesea este tratată în interdependență cu categoria de
„democrație” căreia îi găsim alte câteva zeci de definiții. Jaques Chevallier
definește „statul de drept” ca fiind „tipul de regim politic în care puterea
statului se afla încadrată și limitată de către drept”. Conceptul statului de
drept a fost elaborat în Europa continentală la sfîrșitul secolului al XX-lea de
către doctrina juridică germană, însăși expresia „stat de drept” –
„Rechtsstaat”- apare pentru prima dată în terminologia juridică germană în
secolul al XIX-lea , apoi doctrina franceză – „Etait et droit”-, pentru ca
treptat să se generalizeze pe continent sub diferite terminologii proprii
fiecărei limbi: „Estado de derecho” în spaniolă, „Stato di dirito” în italiană,
etc. Specialiștii apreciază că izvorul de la care a plecat teoria juridică în
elaborarea categoriei „Rechtsstaat” este filosofia kantiană referitoare la
societatea civilă, în care individului îi sunt garantate drepturile naturale;
pentru Kant constrângerea transformă starea precară a libertăților subiective
în stat de drept. Principiile „statului de drept” sunt repere metodologice de
construire a lui.
Sistemul de drept rus, influențat de transformările din secolul al XIX-lea, în
timpul reformelor țarului Alexandru al II-lea, are la bază doctrina statului de
drept german. Conceptul de „stat juridic" (în rusă: Правовое государство,
pravovoe gosudarstvo) este un principiu fundamental (dar nedefinit) care
apare în Constituția Federației Ruse: „Federația Rusă - Rusia - constituie o
federație democratică, stat de drept, cu o formă de guvernare republicană".
Conceptul rus de stat de drept a adoptat multe elemente ale economiei
constituționale. Economia constituțională este un domeniu al științelor
economice și al constituționalismului, care descrie și analizează
interdependențele specifice dintre problemele constituționale și funcționarea
economiei, inclusiv procesul bugetar.
Conceptul de stat de drept nu s-a bucurat de o recunoaștere adecvată și nici
nu a stârnit o preocupare reală la momentul adoptării Constituției românești
în decembrie 1991. Conceptul a fost cvasinecunoscut publicului larg, precum
și elitei politice noi sau vechi. Deși Constituțiile anterioare, adoptate în
timpul erei comuniste, în 1948, 1952 și 1965, au stabilit că statul de drept
este un principiu fundamental în societatea socialistă, acesta a fost doar o
ficțiune.
În timp ce în Europa de Vest statul de drept a precedat democrației, în cazul
Europei de Est, tradiția democratică nu a fost însoțită în mod semnificativ de
o respectare solidă a statului de drept. Locul ocupat de statul de drept în
Constituția României este în mare parte și mai degrabă datorat unui import
angro.
În ceea ce privește relația dintre democrație și stat de drept, între acestea nu
a existat o ierarhie și, în fapt, nici măcar o legătură strânsă, la momentul
adoptării Constituției. În ciuda lipsei de ierarhie națională între stat de drept
și democrație, relația dintre cele două a fost indusă de procesul de
democratizare, care a fost unanim acceptat ca fiind echivalent cu procesul de
europenizare. În timpul acestui proces, s-a pus un accent deosebit asupra
faptului că problema democratizării și problema statului de drept nu au fost
înțelese în mod corect.
În esenţă, statul de drept înseamnă că cetăţenii şi cei care îi guvernează ar
trebui să respecte legea.Statul de drept se aplică, totodată, şi relațiilor dintre
actorii privaţi din societate. Este relevant în materie de cumpărare sau
vânzare de bunuri (de la un telefon mobil la o mașină), dreptul la
compensație pentru o daună produsă într-un accident de trafic sau relaţii
familiale, cum ar fi căsătoria, divorţul sau moştenirea. Se referă, de
asemenea, la probleme ce ţin, de exemplu, de dreptul de cultivare, cumpărare
sau vânzare a unui teren. Pe scurt, statul de drept este relevant deopotrivă
pentru relaţiile dintre cei guvernaţi şi cei care guvernează şi pentru relaţiile
dintre entităţile private, fie ele persoane fizice, fie juridice, cum sunt
asociaţiile şi companiile. Faptul că statul de drept este intim legat de
respectarea drepturilor omului implică şi necesitatea asumării de către stat a
unor funcţii sociale. Acest lucru înseamnă că statul de drept cere ca statele să
legisleze şi să reglementeze și anumite relaţii sociale, inclusiv în domeniul
economic. Este însă evident că nivelul de reglementare diferă de la un stat la
altul, depinzând, în parte, de nivelul încrederii de care se bucură guvernul în
rândul populaţiei. În unele țări, multe relaţii sociale sunt reglementate în
detaliu, în timp ce în alte societăţi legea joacă un rol limitat, poate chiar
marginal. Dar, chiar şi statele cu nivel ridicat de reglementare recunosc că nu
este nici posibil, nici dezirabil ca legea să reglementeze orice se petrece între
oameni în societate. Alte tipuri de norme sunt adesea mai potrivite, de
exemplu normele religioase, normele bunei vecinătăţi sau normele mediului
de afaceri. Pe scurt, statul de drept nu este relevant pentru toate relaţiile
dintre cetăţeni sau alți actori privați. Dar statul de drept este întotdeauna un
etalon, atunci când este vorba de exercitarea puterii guvernamentale. Nu
există excepţii de la această regulă.
O cerinţă de bază a statului de drept poate fi etichetată drept
constituţionalitate. În esenţă, aceasta înseamnă că trebuie să existe un corp de
legi fundamentale într-un sistem juridic, care să definească puterile executivă,
legislativă şi judecătorească ale statului. Legile fundamentale trebuie să
stabilească care dintre instituțiile statului sunt responsabile pentru exercitarea
acestor puteri şi cum ar trebui exercitate acestea, atât între instituții, cât și față
de cetăţeni şi alte entităţi private. Cel mai important, această legislaţie trebuie
să definească în termeni generali care sunt limitele exercitării diferitelor
puteri. Cu alte cuvinte, constituţia trebuie să furnizeze structura de bază şi
regulile sistemului juridic şi să precizeze cine este îndreptățit să exercite care
puteri şi cum. În lipsa unui astfel de cadru legal de bază, nu este posibilă
măsurarea, cu acurateţe rezonabilă, a fidelităţii guvernului faţă de statul de
drept. Acest set de legi de bază este, de multe ori, expus într-un document
formal scris, care are menirea de a fi un rezumat cuprinzător al legilor de
bază şi poartă denumirea de ”constituție”.
Instituțiile internaționale trebuie să continue să monitorizeze statul de drept
în România, pentru a apăra principiile liberale în cazul în care lipsa "legăturii
sociale" a determinat o profeție de autoîndeplinire, apariția unui anumit
"antiliberalism" - capitalism fără o ordine de drept și convingeri puternice
față de legea naturală. Statul de drept în România trebuie să rămână
elementul de bază al programelor organizațiilor de dezvoltare naționale și
internaționale.
Bibliografie:
http://www.cdep.ro/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Stat_de_drept
http://rwi.lu.se/app/uploads/2013/04/Statul-de-Drept.pdf
https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2021/01//motoc.pdf