Izvoarele dreptului Analiza izvoarelor dreptului pune in lumina 2 acceptiuni ale acestei notiuni: 1.

Izvoarele dreptului in sens material 2. Izvoarele dreptului in sens formal Izvoarele materiale ale dreptului denumite si izvoare reale reprezinta realitati exterioare ce determina actiunea legiuitorului sau dau nastere la reguli izvorate din necesitati practice. Cealalta acceptiune a notiunii de izvor de drept interpretat in mod deosebit avand in vedere faptul ca normele juridice prezinta o forma exterioara caracteristica. Tocmai aceasta forma exterioara poarta numele de izvor formal sau forma de exprimare a normei. Sensul juridic al notiunii de izvor formal surprinde o multitudine de modalitati prin care continutul perceptiv al normei devine regula de conduita impunandu-se ca model de urmat in relatiile interumane. Teoria juridical clasica face deosebire intre izvoarele scrise si cele nescrise, intre izvoarele oficiale si cele neoficiale si intre cele directe si cele indirecte. Spre exemplu, obiceiul, cutuma, este un izvor nescris, spre deosebire de actul normativ care este un izvor scris. Obiceiul si doctrina reprezinta izvoare neoficiale, iar legea si jurisprudenta sunt izvoare oficiale. Actul normativ si contractul normativ pot fi considerate izvoare directe pe cand cutuma este un izvor indirect, mediat, necesitand o validare de catre o autoritate statala. Mai exista o clasificare o izvoarelor in: 1. izvoare creatoare 2. izvoare interpretative Potrivit acestei clasificari, legea si cutuma reprezinta izvoare creatoare; creeaza reguli noi. Jurisprudenta si doctrina sunt izvoare interpretative intrucat se bazeaza pe interpretarea unor norme existente. Izvoarele formale ale dreptului impuse de evolutia de pana acum a dreptului sunt urmatoarele: - obiceiul juridic - practica judecatoreasca - precedentul judiciar - doctrina - contractul normativ - actul normativ Obiceiul juridic este cel mai vechi izvor de drept. Ca regula sociala, obiceiul precede dreptul. El apare in treapta primitiva de dezvoltare a societatii, fiind exprimata unor necesitati legate de conservarea valorilor comunitatii. El este rodul unei experiente de viata, a unei comunitati, al repetarii unor practici. Oamenii aplica unele reguli in procesul interactiunii lor, de multe ori chiar inconstient. Pe cale de repetitie ei ajung la convingerea ca regula respectiva este utila si necesar a fi urmata in viata de zi cu zi. Cutumele reprezinta o practica atat de inradacinata incat oamenii socotesc ca prin ele isi exercita un drept pozitiv. Cutuma implica si o indelungata practica sociala, in acelasi timp fiind caracterizata de repetitivitate. Doctrina cuprinde analizele, investigatiile si interpretarile oamenilor de specialitate pe care acestia le dau fenomenului juridic; ea reprezinta stiinta juridica.

Practic judecatoareasca, denumita si jurisprudenta, este formata din totalitatea solutiilor pronuntate de instantele de toate gradele. Contractul normativ este un act juridic individual in sensul ca el stabileste drepturi si obligatii pentru subiecte determinate. Articolul 942, Codul civil, defineste contractul ca un accord intre 2 sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic. In aceasta acceptiune contractul nu poate fi izvor de drept. Pentru a avea putere normativa, contractul trebuie sa contina reglementari cu character generic (Exemplu: in Dreptul constitutional, contractul care se incheie intre membrii unui stat federativ; in Dreptul muncii, contractul colectiv de munca; in Dreptul international public, tratatele). Actul normativ (legea) apare ca un izvor de drept la romani sub forma unui acord intre magistrat si popor. Astfel magistratul propunea, iar poporul accepta propunerea magistratului. In Dreptul vechi exista chiar obligativitatea ratificarii acestui acord de catre Senat. Dreptul feudal s-a exprimat mai mult prin doctrina si jurisprudenta. Centralizarea puterii in mainile monarhului a dat nastere la numeroase abuzuri si ilegalitati. De aceea una dintre temele centrale ale revolutiei burgheze a fost intronarea regalitatii. In anul 1804 apare Codul civil francez, constituit a fi o novatie legislativa. Actul normativ este izvor de drept creat de organele autoritatilor publice investite cu competente normative. Sistemul actelor normative se compune din legi, decrete, hotarari si ordonante ordonante ale Guvernului, regulamente si ordine ale ministerelor, decizii si hotarari ale administratiei publice locale.