Curs 3

SISTEMUL DREPTULUI SI ALTE SISTERME NORMATIVE

A. Sistemul dreptului si alte sisteme normative

Dreptul
Morala
Normele de convietuire sociala si obiceiurile
Normele tehnice
Religia
Politica

B. Sistemul dreptului

1. Caracteristici definitorii ale sistemului dreptului

2. Elementele sale componente
3. Diviziunile generale ale dreptului

A. Sistemul dreptului si alte sisteme normative

Sistemul reprezinta un ansamblu de elemente aflate in legatura intre ele, in cadrul
unei formatiuni complexe si relativ stabile care se comporta ca un intreg, cu proprietati
si functii proprii, distincte, calitativ deosebite de proprietatile elementelor componente.
Viata sociala se conduce dupa o multitudine de norme: morale, religioase,
juridice, tehnice, politice etc. Asa cum evidentia E. Sperantia, „o norma, o regula, implica
intotdeauna o marginire, o limitare a unei miscari, a unei activitati.(…) Exista o strinsa
legatura intre o norma si un drum batut (deoarece si) drumul impune o directie si implica
o limitare a cadrului inlauntrul caruia trebuie sa se mentina traseul unui mers.(…)
Abaterile peste marginea drumului batut sunt anomalii, sunt proceduri „anormale”care,
pe de o parte, pot sa dauneze pe propietarii terenului marginas, iar pe de alta parte, in
masura in care sunt mai pronuntate si mai ales repetate, pot sa rataceasca pe drumet.”
 Toate aceste reguli formeaza un sistem – al normelor sociale. In cadrul acestuia,
normele juridice se detaseaza prin caracterul sanctiunilor pe care le implica, prin
posibilitatea de a apela la forta de constringere pentru a asigura realizarea dreptului.
Nu trebuie sa intelegem ca doar normele juridice ar fi dotate cu sanctiuni, ci doar
ca sanctiunile juridice difera de sanctiunile proprii morale, religiei, politicii etc. De
exemplu, oprobiul public sau mustrarile de constiinta sunt sanctiuni specifice moralei, iar
excomunicarea – religiei, la fel cum incalcarii normelor de partid ii poate urma
excluderea din acesta.
Dreptul poate ingloba normele tehnice, religioase, morale, ceea ce aduce
posibilitatea aplicarii unei constringeri organizate de autoritatea publica pentru asigurarea
respectarii lor.
Morala cuprinde ansamblul preceptelor care, in diverse epoci ale vietii unui
popor au fost considerate de cea mai mare parte a oamenilor ca norme de conduita
obligatorii pe care fiecare trebuie sa le respecte sub sanctiunea de a atrage reprobarea
generala. Ele sunt produsul comunitatiisociale neinstitutionalizate.
Intre morala si drept exista numeroase asemanari, dar si deosebiri.
Morala sta la baza dreptului. Numeroase precepte morale stau la baza incriminarii
unor fapte ca infractiuni sau ca delicte civile ( furtul, imbogatirea fara justa cauza)
Obligatiile naturale sunt un elocvent exemplu de interactiune intre drept si
morala. Aceste sunt obligatii care nu sunt susceptibile de executare silita, desi isi au
izvorul in acte normative. Odata executata, nu se poate solicita restituirea platii, daca
obligatia a fost executata de bunavoie.
S-a sustinut ca moralitatea unui sistem de drept si deci insasi existenta acestuia
devin discutabile in urmatoarele cazuri: lipsa oricarei proceduri de luare a deciziilor,
nepublicarea sau necomunicarea normei destinatarului obligat sa o respecte, abuzul de
legislatie retroactiva, lipsa preocuparii de a face normele intelese, adoptarea unor norme
care cer o conduita ce depaseste puterile partii afectate, neconcordanta dintre norme,
astfel cum sunt enuntate si aplicarea lor.
Normele de convietuire sociala si obiceiurile sunt o categorie de norme
apropiate de cele morale. Ele sunt destinate sa asigure relatii civilizate in viata cotidiana.
Deseori leguitorul face trimitere la acestea, fara a le preciza continutul. Ex: in Constitutie,
inlegea 31/1954 privitoare la persoanele fizice, Codul Penal, art. 321 se face referire la
„ regulile de convietuire sociala”, la „bunele moravuri”.
Normele tehnice sunt normele ce conditioneaza realizarea unei anumite meserii
sau activitati in scopul atingerii unui anume rezultat. De exemplu, daca se doreste
construrea unui pod, trebuie respectate anumite norme tehnice. Scopul propus nu poate fi
atins fara respectarea normelor tehnice.
Aceste norme capata uneori caracter juridic, prin includerea lor in acte normative, ceea ce
implica posibilitatea aplicarii lor inclusiv prin forta de constringere a statului (ex.
normele de siguranta circulatiei, normele securitatii muncii). Asemenea norme abunda in
reglementarile de drept comercial international.
Religia, ca atare, nu este un sistem normativ, dar are o strinsa legatura cu
elaborarea normelor juridice. Decalogul, Coranul contin nu doar precepte religioase, ci si
norme juridice. Dreptul hindus se afla sub influenta religie brahmanice, dreptul musulma
cuprinde regul desprinse din Coran.
Trebuie facuta distinctia intre dreptul de esenta religioasa, cum este cel musulman
sau hindus, si dreptul eclesiastic, ce desemneaza ordinea juridica interioara a
comunitatilor religioase.
Normele religioase, cele morale si cele juridice sunt intr-o strinsa interdependenta.
Sunt domenii in care religia si dreptul sau religia, morala si dreptul se suprapun. Este
cazul relatiilor din casatorie sau a infractiunilor referitoare la persoana: lovirea, omorul,
violul.
Afirmarea principiului laicitatii dreptului nu inseamna neglijarea libertatii
credintei, laicitatea implicind toleranta religioasa.
Pe de alta parte, asa cum argumenta prof. Al. Vallimarescu, desi astazi este
indiscutabil ca intre drept si religie nu mai exista aproape nici un raport formal 1, intre cele
doua se pastreaza o legatura latenta, prin substratul lor comun mistic. Astfel, sustine
autorul citat, respectarea dreptului, chiar si a celui laic, se bazeaza nu numai pe
rationament si obsevatie, ci si pe sentiment si intuitie carora Al. Vallimarescu da numele
de „sentiment mistic”.
Politica
1
Cu exceptia juramintului depus de martori, spre exemplu si care, in continutul si modul de depunere face
apel la credinta religioasa a acestuia.
 Dreptul, ca ansamblu de norme, reprezinta vointa poporului exprimata de catre
organul reprezentativ al acestuia – Parlamentul. La rindul lui, Parlamentul este constituit
din reprezentantii diferitelor partide politice care au intrunit votul cetatenilor in acest
sens. Ca urmare, continutul normelor elaborate de Parlament (dar si de Guvern si
organele administratiei publice) va reflecta si conceptia partidelor politice parlamentare.
Pe de alta parte, „jocul” partidelor politice este ordonat si limitat prin normele
juridice deja adoptate. Deci legatura dintre drept si politica este biunivoca, in sensul ca
dreptul si politica se influenteaza, se conditioneaza reciproc.

B. Sistemul dreptului

1. Definitie
Normele juridice se completeaza si se echilibreaza reciproc. Ele nu sunt independente
unele de altele, ci formeaza un sistem – sistemul dreptului
Totalitatea normelor juridice in vigoare, structurate si organizate sistemic pe baza
anumitor criterii si principii formeaza sistemul dreptului.

2. Elementele componente ale sistemului dreptului

In cadrul sistemului dreptului, normele juridice se ordoneaza, se ierarhizaza, se
grupeaza dupa diferite criterii in subsisteme ale sistemului dreptului cum sunt institutiile
juridice si ramurile dreptului.
a).Institutia juridica reprezinta un corp de norme juridice referitoare la un
raport social fundamental, un intreg sistematic, permanant si durabil de norme juridice
ordonante in juril unei idei directoare centrale si care urmaresc un scop comun, ca, de
exemplu, organizarea proprietatii, familiei, statului, contractele, succesiunile, statutul
persoanei.
Notiunea de institutie este utilizata in drept, in doua acceptiuni:
1. organism cu personalitate juridica: Parlament, Tribunal, spital, universitate sau
2. ansamblu, complex de norme juridice.
In cursul de fata, utilizam notiunea in cel de al doilea sens.
Institutiile juridice se pot subimparti. De exemplu, institutia familiei se subdivide in
filiatia fireasca, infiere, casatorie, autoritate parinteasca.

b). Ramura de drept este un ansamblu distinct de norme juridice legate organic
intre ele care reglementeaza relatii sociale care au acelasi specific, cu ajutorul aceleiasi
metode de reglementare si pe baza acelorasi principii.
Ramurile dreptului constituie subsisteme ale sistemului dreptului. Ele regrupeaza
mai multe institutii juridice.
Intre ramurile dreptului exista interactiuni, legaturi functioale sau relatii de
subordonare care se manifesta in procesul aplicarii dreptului. De exemplu, normele de
drept penal nu se pot aplica decit prin intermediul celor de procedura penala. De aceea,
prof. M. Djuvara afirma ca ramurile dreptului atirna juridiceste unele de altele.
Procesul formarii ramurilor de drept si a institutiilor juridice este continuu,
sistemul dreptului fiind un complex dianmic. Astfel, din ramura dreptului civil s-a
desprins dreptul familiei, din cea a dreptului administrativ s-a desprins dreptul financiar,
iar dreptul mediului s-a format din norme desprinse din dreptul administrativ si dreptul
civil. Astfel, ramurile noi, desprinse din cele vechi, si-au capatat o anumita autonomie.
Cu toate acestea, in cazul lipsei unei norme care sa reglementeze un raport juridic nascut
in sfera de aplicare a ramurii noi se apeleaza la reglementarile din ramura-mama, care
astfel devine dreptul comun pentru noua ramura.
Notiunea de drept comun are o origine dubla: a). istorica si b). sistematica.
a). Deosebirea dintre ramurile de drept este un fenomen modern. In trecutul indepartat nu
se facea aceasta deosebire, dreptul infatisindu-se ca un ansamblu ale carui elemente se
confundau. Ulterior, dupa ce a intervenit aceasta distinctie, ramurile noi ale dreptului au
reprezentat reglementarea de exceptie.
b). In cadrul sistemului dreptului, dreptul comun reprezinta normele generale, cuprinse in
coduri, mai ales in partile generale. Acestuia i se opun normele speciale, rezultate din
specializarea ramurilor de drept.
In concluzie dreptul comun reprezinta fondul traditional si general al ordinii juridice.
Codul reprezinta un act normativ sistematizator. In general, unei ramuri juridice ii
corespune un cod, dar sunt numeroase exceptii. De asemenea, tot de regula, legislatia
necuprinsa in cod are un caracter special, de exceptie.
Diviziunea normelor in norme generale, de drept comun si norme speciale, de exceptie,
prezinta o utilitate practica deosebita, cele doua categorii interpretindu-se diferit, asa cum
vom vedea in cursurile urmatoare.
3. Diviziunile generale ale dreptului
 drept intern – cel care se aplica pe teritoriul unui stat si numai relatiilor
interne si drept international – normele juridice ce se aplica relatiilor
dintre statesau dintre cetatenii diferitelor state
 drept public/drept privat
Distinctia intre dreptul public si cel privat s-a facut inca din antichitate, in functie
de interesul satisfacut. Se afirma ca apartine dreptului public orice norma care satisface
un interes, o nevoie a statului, iar dreptului privat, normele ce privesc interesele
particularilor. Obiectind ca unui particular nu-i pot fi indiferente normele de drept public,
asa cum statului nu-i sunt indiferente reglemetarile dreptului privat, s-au propus si alte
criterii de distinctie intre dreptul public si cel privat.
Subiectii raportului juridic ar putea fi un asemenea criteriu. Cind raporturile se
stabilesc intre particulari, suntem in prezenta unui raport de drept privat, iar cind unul
dintre subiecti este organ de stat, ca reprezentant al autoritatii, ne aflam in sfera dreptului
public. Trebuie mentionat faptul ca si statul poate paritcipa la raporturi de drept privat,
atunci cind organele sale apar ca simple titulare de drepturi si obligatii, iar nu ca
purtatoare ale autoritatii publice. Este cazul raporturilor dintre stat, ca proprietar de
terenuri din domeniu privat, si un eventual antreprenor, constructor, spre exemplu.
In functie de obiectul reglementarii, am putea afirma, precum prof. Fr. Rigaux, ca
dreptul public este acea diviziune a dreptului care are ca obiect organizarea statului si a
persoanelor juridice care depind de el ca si raporturile lor cu particularii, organizarea
puterii si a modalitatilor prin care se exercita, iar dreptul privat are ca obiect raporturile
dintre persoanele particulare, care nu privesc nici exercitarea puterii, nici activitatea
agentilor puterii, ci actele particulare carora li s-a acordat autonomie.
 Natura sanctiunilor juridice pe care le comporta, poate fi un alt criteriu e
demarcatie, in sfera dreptului privat fiind permise doar sanctiunlie de natura
patrimoniale( evaluabile in bani), cele personale fiind interzise.
Hotarele dintre dreptul public si cel privat nu sunt fixe, ci se modifica in functie
de atitudinea autoritatii fata de relatiile sociale respective.
Ramuri de drept public: drept constitutional, drept administrativ, drept financiar,
drept penal, dreptul procesual civil si penal, dreptul internatioanl public.
Ramuri de drept privat: drept civil, drept comercial, dreptul muncii, dreptul
familiei, dreptul agrar.
Dreptul civil reprezinta dreptul comun pentru toate ramurile de drept privat
desprinse ulterior din acesta. Ori de cite ori nu exista alte dispozitii in domeniul dreptului
privat se aplica dispozitiile corespunzatoare din dreptul civil.
Unele ramuri contin norme de drept public si norme de drept privat. Este cazul
ramurii dreptului international privat.

Bibliografie:
Sofia Popescu, Teoria generala a dreptului
Eugeniu Sperantia, Filosofia dreptului
Al. Vallimarescu, Tratat de enciclopedia dreptului