TEMA 1: DREPTUL MUNCII

CA RAMURĂ A SISTEMULUI
NAȚIONAL DE DREPT
 CUPRINS :

• 1. Obiectul de reglementare a dreptului muncii.

• 2. Metoda de reglementare a dreptului muncii.
• 3. Sistemul dreptului muncii.
• 4. Delimitarea dreptului muncii de alte ramuri de drept.
 POTRIVIT DICŢIONARULUI EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE, PRIN MUNCĂ SE
ÎNŢELEGE:
1) O ACTIVITATE CONŞTIENTĂ (SPECIFICĂ OMULUI) ÎNDREPTATĂ SPRE UN ANUMIT
SCOP, ÎN PROCESUL CĂREIA OMUL EFECTUEAZĂ, REGLEMENTEAZĂ ŞI
CONTROLEAZĂ PRIN ACŢIUNEA SA SCHIMBUL DE MATERII DINTRE EL ŞI NATURĂ
PENTRU SATISFACEREA TREBUINŢELOR SALE;
2) UN EFORT DE A REALIZA CEVA; OCUPAŢIE, STRĂDANIE, ÎNDELETNICIRE;
3) UN FOLOS MATERIAL, BUN AGONISIT PRIN LUCRU; CÎŞTIG, PROFIT.
 OBIECTUL DE REGLEMENTARE A DREPTULUI
MUNCII
Din perspectiva stabilirii obiectului dreptului muncii, se poate considera că munca se prestează:
• - în afara unor raporturi juridice de muncă;
• - în cadrul unor raporturi juridice de muncă.
Din categoria muncii prestate în afara unor raporturi juridice de muncă fac parte:

a) munca efectuată în cadrul unui raport juridic civil (de exemplu, munca prestată conform contractului de antrepriză);
b) munca efectuată în cadrul diferitelor forme de activitate individuală (munca individuală a unui meşteşugar sau
munca individuală a lucrătorului agricol care îşi cultivă singur pămîntul aflat în proprietatea sa);
c) munca persoanelor care practică o profesiune liberă (notar, avocat, auditor).
 OBIECTUL DE REGLEMENTARE A DREPTULUI MUNCII

Din categoria muncii prestate în cadrul unor raporturi juridice de muncă fac parte:
a) raporturile juridice de muncă constituite în baza încheierii contractului individual de muncă;
b) raporturile juridice conexe.
Raporturile juridice conexe pot fi grupate în trei categorii principale:
c) raporturile juridice conexe anterioare celor de muncă (de exemplu, raporturile privind plasarea
în cîmpul muncii);
d) b) raporturile juridice conexe concomitente cu cele de muncă (raporturile de parteneriat social,
cele de supraveghere şi control asupra respectării legislaţiei muncii);
e) c) raporturile juridice conexe care urmează sau rezultă din cele de muncă (raporturile privind
jurisdicţia muncii).
 CONCEPTUL DREPTULUI MUNCII
• Dreptul muncii este definit ca ramură a
sistemului de drept alcătuită din ansamblul
normelor juridice care reglementează
relaţiile individuale şi colective de muncă,
atribuţiile organizaţiilor sindicale şi
patronale,conflictele de muncă şi controlul
aplicării legislaţiei mun
Dreptul muncii este ramura de drept care
cuprinde normele juridice aplicabile relaţiilor
de muncă individuale şi colective, ce se nasc
între patroni şi salariaţi cu ocazia prestării
muncii.
CONDIŢII PENTRU
REALIZAREA Calificarea în domeniu;
PROFESIUNII
LIBERE  Activitatea personală;
 Independent;
 Responsabilitatea în exercitarea
funcţiei.
 METODA DE REGLEMENTARE A DREPTULUI
MUNCII
Metoda de reglementare poate fi definită ca modalitatea de apariţie a normelor juridice din ramura
respectiva. În drept sunt cunoscute 2 metode:

• metoda reglementarii directe, specifica dreptului public

• metoda voinţei părţilor, caracterizată prin egalitatea părţilor, specifica dreptului privat.
Ambele metode sunt folosite în dreptul muncii:

• raportul de subordonare faţă de patron ce izvorăşte din contractul încheiat de părţi este specific metodei
bazare pe egalitatea părţilor;
• metoda reglementarii directe se întîlneşte în cazul normelor din actele normative de protecţie şi garantare
a drepturilor salariaţilor.
  În prezent metoda modernă a dreptului muncii poate fi
ARTICULARITĂȚILE METODEI caracterizată prin următoarele trăsături principale:
DE REGLEMENTARE A DM  a) caracterul contractual de stabilire a raporturilor
juridice de muncă;
 b) procedeul specific de apărare a drepturilor de muncă
ale salariaţilor;
 c) îmbinarea reglementării centralizate şi locale,
normative şi contractuale a condiţiilor de muncă;
 d) modul extrajudiciar de aplicare a sancţiunilor
disciplinare;
 e) participarea salariaţilor (prin intermediul
organizaţiilor sindicale) la crearea, aplicarea şi controlul
asupra respectării legislaţiei muncii;
 f) unitatea şi diferenţierea reglementării juridice a
condiţiilor de muncă.
SISTEMUL DREPTULUI
MUNCII
Sistemul dreptului muncii reprezintă
structura internă a acestei ramuri de drept,
prin care se realizează unitatea normelor
juridice, care reglementează raporturile
juridice de muncă şi alte raporturi strîns legate
de acestea, şi gruparea lor în anumite părţi
interdependente – subramuri ale dreptului
muncii şi instituţii juridice ale acestuia.
 DREPTUL MUNCII AL REPUBLICII MOLDOVA
ARE DOUĂ COMPONENTE
Dreptul colectiv al muncii, care se pronunţă, în Dreptul individual al muncii, care se axează, în
special, asupra următoarelor probleme: principal, pe instituţia contractului individual de
• parteneriatul social în sfera muncii; statutul legal muncă. În cadrul acestei subramuri, se supun
al organizaţiilor sindicale şi al celor patronale; analizei principalele aspecte referitoare la
încheierea, modificarea, suspendarea şi încetarea
• modul de negociere şi încheiere a contractului contractului individual de muncă.
colectiv de muncă şi a convenţiei colective;
• procedura de declanşare şi de soluţionare a
conflictului colectiv de muncă; concedierea
colectivă;
DREPTUL MUNCII în calitate de disciplină juridică, este divizat în două
părţi: GENERALĂ ŞI SPECIALĂ
 • Partea specială concretizează partea generală şi
reglementează tipurile de relaţii sociale de
muncă aparte grupându-le în instituţii şi
subinstituţii ale dreptului muncii. În cadrul
Părţii speciale a dreptului muncii sunt regăsite
următoarele instituţii de bază: contractul
individual de muncă, timpul de muncă şi de
odihnă, salarizarea, răspunderea materială şi
disciplinară, organizarea şi asigurarea securităţii
şi sănătăţii muncii, jurisdicţia muncii etc.
• . În cadrul Părţii generale a dreptului muncii sânt
stipulate dispoziţii generale privind: obiectul şi metoda
de reglementare juridică, izvoarele dreptului muncii,
principiile dreptului muncii, raporturile juridice de
muncă, parteneriatul social, contractul colectiv de
muncă şi convenţia colectivă. . În cadrul Părţii generale
a dreptului muncii sânt stipulate dispoziţii generale
privind: obiectul şi metoda de reglementare juridică,
izvoarele dreptului muncii, principiile dreptului muncii,
raporturile juridice de muncă, parteneriatul social,
contractul colectiv de muncă şi convenţia colectivă.
 DELIMITAREA DREPTULUI MUNCII DE ALTE RAMURI DE DREPT
Dreptul muncii / dreptul
constituțional
• majoritatea normelor Dreptului constituţional
sunt imperative; în cazul Dreptului muncii,
cele mai multe norme sunt convenţionale;
• - cele două ramuri de drept au fiecare
sancţiuni specifice; - în cazul Dreptului
constituţional prevalează normele cu caracter
nepatrimonial, pe cînd în cazul Dreptului
muncii, foarte multe norme au un caracter
patrimonial etc.
Dreptul muncii / drept civil
• - în ambele ramuri raporturile juridice sînt, de
regulă, contractuale şi se bazează pe principiul
negocierii şi al egalităţii părţilor; însă, în dreptul
muncii negocierea se înscrie în limitele stabilite
prin lege, iar egalitatea se păstrează pînă la
încheierea contractului individual de muncă, după
care, o parte contractantă, salariatul, adoptă o
poziţie de subordinare; - răspunderea materială a
salariatului din dreptul muncii are anumite
particularităţi în ceea ce priveşte întinderea ei (ca
regulă, nu poate depăşi salariul mediu lunar al
angajatului) şi este mai restrînsă, necuprinzînd
venitul ratat.
 Dreptul muncii / dreptul
administrativ
• - printre izvoarele dreptului muncii se numără
actele normative emise de organele puterii
executive (Guvernul Republicii Moldova,
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a
Familiei); - autorităţile publice apar ca subiecţi
ai raporturilor juridice de muncă.
Dreptul muncii / dreptul protecției
sociale
• – unele drepturi ce ţin de asigurări sociale sînt
întemeiate pe calitatea de salariat; – convenţiile
colective (în calitate de izvoare specifice dreptului
muncii) pot cuprinde clauze prin care se acordă
salariaţilor drepturi suplimentare de asistenţă
socială; – izvoarele internaţionale ale dreptului
muncii şi ale dreptului protecţiei sociale sînt,
deseori, comune. În această privinţă se invocă
următorul exemplu: Convenţia nr. 117/1962
"Privind obiectivele şi normele de bază ale
politicii sociale".