Competența, sarcinile și atribuțiile autorităților administrației publice

1.Competenţa autorităţilor administrației publice determină limitele legale ale activităţii acestora. În
funcţie de caracterul competenţei, se stabileşte structura autorităţii, se determină formele şi metodele de
activitate, se evidenţiază hotarele responsabilităţii în cazul încălcării normelor în vigoare. Fixarea clară
a competenței autorității publice ne permite să identificăm locul și rolul unei autorități a administrației
publice în cadrul mecanismului statal. Iată de ce anume competenţa constituie elementul de bază al
statutului juridic al autorităţii administrației publice. În conţinutul competenţei autorităţilor
administrației publice se includ doar acele atribuţii ce conferă drepturi şi obligaţii în vederea realizării
puterii publice. Aceasta presupune, implicit, prerogativa autorităţii de a aplica forţa de constrângere,
atunci când se cere a fi impus interesul public. Sarcinile autorităţii administrației publice reprezintă, nu
altceva decât rezultatul final al exercitării competenţei sau, altfel spus, determinarea sarcinilor
contribuie la stabilirea hotarelor competenţei unei autorităţi concrete.
Doctrina a identificat, o serie de caractere ale competenței autorităţilor administrației publice:
1. Fiecare organ administrativ are o anumită competenţă determinată de lege, în raport cu sarcinile
ce-i revin şi cu necesităţile diviziunii şi specializării în exercitarea puterii de stat. Aşadar, putem
afirma că competenţa acestor organe are un caracter legal.
2. Caracterul autonom al competenţei este intim legat de caracterul legal al acesteia şi presupune
dreptul organului administrativ de a-şi exercita atribuţiile sale şi, respectiv, obligaţia celorlalte
organe ale administraţiei publice – mai ales ierarhic superioare – de a asigura independenţa
necesară realizării lor. Autonomia organului în exercitarea atribuţiilor implică însă şi
răspunderea lui pentru modul cum îşi exercită atribuţiile.
3. Caracterul obligatoriu al competenţei evocă faptul că exercitarea competenţei, conferită de
Constituţie sau de lege pentru un organ, nu este o facultate, ci o obligaţie, a cărei neîndeplinire
constituie temeiul tragerii la răspundere a organului respectiv, implicit a „deţinătorilor” de
funcţii publice din cadrul acestuia.
Competenţa autorităţilor administrației publice se determină în funcție de: conţinutul atribuţiilor şi
sfera de activitate – competenţa materială; limitele teritoriale, în care autoritatea îşi desfăşoară
activitatea – competenţa teritorială; perioada de timp, în care autoritatea urmează să activeze –
competenţa temporală (este acel tip de competenţă care evocă întinderea în timp a prerogativelor unui
organ administrativ ).
2. Sarcinile administrației publice definesc obiectivele pe care statul, respectiv autoritățile statului,
trebuie sa le realizeze in cadrul  activității executive pe care o desfășoară. Aceste obiective sunt
determinate de necesitatea satisfacerii nevoilor sociale reale. Ex: (Sarcina specifica privind dezvoltarea
construcțiilor de locuințe dintr-o unitate administrativ-teritoriala are ca obiectiv satisfacerea nevoilor
locative ale cetățenilor din acea unitate.)
In vederea realizării sarcinilor specifice, autoritățile administrației publice exercita o serie
de atribuții legale, sau altfel spus, de o suma de drepturi si obligații care-i conferă autoritatea de a-si
realiza obiectivele Intre sarcini si atribuții exista o strânsă legătura deoarece atribuțiile sunt conferite
unei autorități publice tocmai în scopul îndeplinirii sarcinilor. Diferența intre ele este uneori
determinata si de categoria autorității publice; de pilda, poziția ierarhica (supraordonata sau
de subordonata), nivelul (local sau central), precum si sfera competentei materiale (generala sau
speciala) a unei autorități publice pot determina atribuții diferite si un anumit volum de mijloace
diferite, chiar daca au ca scop realizarea acelorași sarcini.
Clasificarea sarcinilor administrației: După natura lor distingem:
1. Sarcini de conducere și organizare (organizare, îndrumare si control), care se realizează prin acțiuni
de organizare a executării si executarea in concret a legii, si consta in emiterea de acte normative sau
norme, instrucțiuni, avize etc., in diverse domenii de interes național sau local.
2.Sarcini privind prestarea serviciilor publice care vizează satisfacerea unor nevoi sociale concrete ale
unei colectivități sau ale membrilor ei, realizate pe cale aplicativa, concreta, individuala, fie prin acte
juridice (de pilda, organizarea de servicii publice, eliberarea de autorizații necesare efectuării diverselor
activități private, încheierea de contracte), ori fapte juridice materiale sau operațiuni administrative (de
pilda, recensământul populației, vaccinarea acesteia, școlarizarea obligatorie prin învățământul general)
etc.
3. Atribuțiile administrației publice.