UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: ADMINISTRATIE PUBLICA

IASI 2016

1
 CUPRINS

I. Definitia administratiei publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

II. Caracteristici generale ale administratiei publice . . . . . . . . . . . . . . . 3
III. Functii ale administratiei publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
IV. Rolul administratiei publice intr-un stat de drept . . . . . . . . . . . . . . . 10
V. Administratia publica in Romania . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
VI. Raporturile dintre administratia publica si principalele elemente ale
sistemului social . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
VII. Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

2
Definitia administratiei publice
Administratia publica reprezinta acea activitate care consta in principal in organizarea
si executarea prevederilor Constitutiei, a tuturor actelor normative si a celorlalte acte juridice
emise de autoritatile statului de drept.

In orice societate, fie ea clasica, fie moderna, administratia publica reprezinta, in

esenta, un intrument al statului indispensabil in atingerea unor deziderate, a unor obiective
majore determinate de el, in fapt de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice
„in scopul satisfacerii intereseului general, prin actiunea puterii publice”.
Administratia publica este, in opinia unui autor „aparatul de gestiune al problemelor
publice”. Ea este constituita din ansamblul serviciilor publice a caror buna desfasurare
permite realizarea obiectivelor definite de puterea politica. Ea constituie, de asemenea,
organizarea care se da oricarui grup social evoluat, instrument de coeziune si de coordonare
indispensabila, fara de care societatea se dezintegreaza.
Administratia publica, prin multitudinea autoritatilor administrative ale statului si ale
colectivitatilor locale, determina ordonarea, in vederea realizarii functiilor pe care acestea le
au, in baza a doua criterii si anume: criteriul teritorial, caruia ii corespunde o structura
ierarhica si criteriul competiei materiale, caruia ii corespunde structura functionala. Asadar,
intregul sistem al administratiei publice este amenajat sub forma unei strucuturi mixte,
ierarhic-functionale.
In literatura occidentala notiunea de adminstratie de stat este folosita pentru a evoca
administratia ce tine de Guvern sau de seful statului; iar primarii si consiliile locale etc. sunt
evocate prin sintagma administratiei locale, ceea ce face sa nu se mai poata vorbi despre un
<<sistem unic si unitar>>, axat pe ideaa subordonarii, ci despre un sistem al organizarii
administratiei publice, care, pe langa raporturile de subordonare intre elementele componente,
presupune si raporturi de cooperare, precum si controlul de legalitate, exercitat de Guvern, fie
direct, fie prin autoritatile ce-i sunt subordonate.
Caracteristici generale ale administratiei publice

Administratia publica are ca obiect realizarea valorilor politice care exprima interesele
generale ale societatii organizate in stat si care sunt formulate in legi de catre organele puterii
legiuitoare, precum si executarea hotararilor judecatoresti, date in temeiul legii.

Caracterizand administratia publica drept o activitate in principal organizatorica,

desprindem pozitia sa de intermediar intre planul conducerii politice si planul in care se
realizeaza valorile politice, deciziile politice

Fara a le detalia, redam caracteristicile generale ale administratiei publice, astfel cum
au fost ele formulate de Henry Puget:

a) Administratia constituie un corp intermediar, creat in vederea actiunii, ea este

facuta pentru a actiona si de aceea este subordonata;

In calitate de corp intermediar creat pentru actiune, administratia este subordonata.

Iata prima caracteristica: ea este totdeauna subordonata guvernului, care ii prescrie ce trebuie
sa faca, ii numeste sefii si ii furnizeaza mijloacele.

3
 Intr-o societate veritabil civilizata, ea este subordonata dreptului, legii, care ii
stabileste obiectivele, ii fixeaza limitele, ii impune respectul unor garantii.

Ea traieste sub o autoritate, nefiind un organism independent sau, mai bine spus,
administratia nu este in intregime un organism autonom.

Cu toate acestea, chiar subordonata, administratia pastreaza, asa dupa cum am mai
spus, o parte din putere, care ii este proprie.

Legile, regulamentele, stavilesc arbitrariul administratiei, ea este supusa legilor

generale. Peste tot exista reguli care stabilesc organizarea si determina principiile de
functionare a serviciilor, peste tot exista un drept administrativ descriptiv.

Administratia, instrumentul Statului, respectiv al colectivitatilor locale, poseda

totdeauna puteri de care nu dispun particularii: puterea de rechizitie asupra oamenilor si
lucrurilor, puterea de a percepe impozite, de a utiliza oamenii pentru serviciul militar, de a
lua bunuri imobiliare prin procedura de expropriere.

Astfel de puteri sunt adesea stabilite prin lege, amploarea lor variaza, rigoarea
controlului este diferita. Insa administratia pastreaza totdeauna o marja de libertate, ea are
aprecierea oportunitatii, trebuie sa se conformeze legii, dar ii apartine si aprecierea daca, in
circumstantele care se prezinta, ea trebuie sa actioneze sau sa se abtina.

Ori de cate ori nu are prescriptii imperative si ori de cate ori survin evenimente
exceptionale, posibilitatile sale se largesc. Administratia se misca intr-o retea de legi. Ea are
totusi o anumita initiativa si o competenta decizionala limitata.

Administratia indeplineste doua mari categorii de sarcini: unele de executie, altele de

elaborare.

Executarea implica interpretarea unor texte, cautarea mijloacelor si executarea,

coordonarea intre activitatile diverse si procedee diferite, adaptarea mijloacelor si
procedurilor la imprejurari.

Elaborarea comporta pregatirea de catre administratie a textelor care devin obligatorii

pentru aceasta administratie, odata ce sunt acceptate de guvern sau organele legislative. Ea
pregateste texte apoi, in cadrul dispozitiilor in vigoare, stabileste liniile generale fata de care
isi conformeaza actiunea, pregateste alegerea unei politici administrative.

In sferele sale superioare, administratia orienteaza activitatea de executare pe care

ansamblul autoritatilor si agentilor sai trebuie sa o realizeze. In orice caz, administratia este
supusa legii, ea este dependenta de guvern, ea trebuie sa se conformeze optiunilor
Parlamentului, posedand totusi o autoritate secundara; nu este numai subordonata, ci si
puternica.

Administratia da un ajutor tehnic sefului Statului, Parlamentului, ministrilor,

colaborand cu acestia; ea face cunoscute nevoile si posibilitatile si poate contracara, in mediul
sau de actiune, excesul.

4
 Ea trebuie tinuta in mana de puterea politica, prin vigilenta cetatenilor si gratie jocului
contradictiilor si libertatilor publice. Cand administratia inceteaza sa serveasca si vrea sa
domine, se ajunge la abuz. Astfel, administratia are ca prima caracteristica aceea de a fi
subordonata si nu de a se dovedi puternica.

b) A doua caracteristica pe care o prezinta administratia este aceea de a fi ierarhizata

si ordonat 959h77j a;

Administratia este ierarhizata, adica divizata pe verticala si in transe orizontale, in

grade sau etaje; organul situat la unul din aceste etaje exercita o autoritate asupra organelor
situate la etajele inferioare si este, la randul sau, supus autoritatii organului superior, daca
acesta exista.

Ierarhia administrativa, care imita ierarhia militara, este un procedeu pentru a asigura
coeziunea si disciplina administratiei; ea permite guvernului sa conduca administratia iar, in
interiorul administratiei, faciliteaza transmiterea ordinelor prin relee succesive, repartizarea
responsabilitatilor si supravegherea executarii.

In acest cadru ierarhic se exercita puterea de comandament, de control si disciplina.

Controlul care se exercita asupra administratiei este de natura diferita; el poate fi pur
administrativ, operat din interiorul administratiei insasi si direct legat de puterea ierarhica,
dar el poate fi executat si de un judecator, caz in care se ataseaza de ideea puterii suverane de
control si justitie, care apartine suveranului sau poporului si este delegata tribunalelor.

c) In toate tarile, administratia nu este numai subordonata si ierarhizata ea este, de

asemenea, remunerata, civila, laica, egalitara;

Administratia este remunerata. Exista doar putini agenti ai administratiei care nu

primesc o retributie, un salariu din bugetul public. Functiile publice gratuite sunt o exceptie.

Administratia este in mare parte civila. Exista, insa, in toate tarile o armata si o
administratie militara, acestea servind sarcinilor speciale pe care le are armata.

Administratia este laica, pentru ca ea foloseste un personal care nu este clerical si care
nu intervine direct pentru asigurarea unor nevoi religioase.

Administratia este egalitara, in sensul ca ea furnizeaza servicii tuturor, fara a face

distinctie de origine, de rasa, de partide politice, principiu care nu este intotdeauna si
pretutindeni aplicabil.

d) Administratia este in toate tarile formalista, scrisa si birocratica;

Administratia actioneaza dupa anumite proceduri, conform unor precedente. Exista un

traditionalism administrativ care poate antrena rutina si care duce la un ritm lent.

Administratia este scrisa, ea are la baza documente, fapte, decizii, consemnate in

documente conservate in scris.

5
 e) Administratia este permanenta, ea necesita, din ce in ce mai mult, cunoastere si
tehnicitate;

Administratia face loc reprezentantilor alesi ai populatiei, ea foloseste auxiliari, agenti

temporari, dar foloseste, mai ales, functionari permanenti; prin aceasta permanenta a
functionarilor, administratia are o continuitate, formeaza corpuri.

Deoarece sarcinile administratiei au devenit din ce in ce mai delicate, necesitatea

cunoasterii, a competentei, a tehnicitatii speciale este imperioasa.

f) Administratia este compartimentata vertical si orizontal;

Administratia este divizata in grupe de servicii, astfel: pe ministere, in fiecare minister

pe directii si in cadrul directiilor pe birouri; alaturi de ministere sunt stabilimente publice,
agentii independente, societati nationale sau corporatii publice, cu serviciile din cadrul lor, cu
birourile lor.

Administratia este impartita apoi prin transe orizontale, administratii centrale, servicii
exterioare, serviciile colectivitatilor locale.

g) Administratia publica este intr-o continua expansiune

De peste o jumatate de secol, in toate tarile lumii, administratia se dezvolta, se extinde:

exista o crestere a serviciilor publice. Pretutindeni Statul intervine din ce in ce mai mult in
viata natiunii.

Dezvoltarea serviciilor publice are consecinte majore. Numarul agentilor, numarul

functionarilor a crescut. Cheltuielile pentru servicii au crescut si, deci, trebuie gasite resurse,
trebuie extinse serviciile financiare.

Buna functionare a administratiei, a serviciilor publice, a devenit un element de liniste,

dupa cum proasta stare si mersul defectuos al serviciilor publice este la originea multor crize
politice si chiar revolte populare.

Statul modern, prevazut cu un aparat administrativ enorm, trebuie sa fie tare, sa nu

piarda controlul administratiei, sa nu fie lovit de neputinta, in ciuda gigantismului sau, sau
tocmai din cauza acestuia.

Functiile administratiei publice

Administratia publica fiind o activitate in principal organizatorica, aceasta are, asa
cum am mai aratat, pozitia de intermediar intre planul conducerii politice si planul unde se
realizeaza valorile politice, deciziile politice. Aceasta caracteristica nu exclude activitatea de
conducere in administratia publica - ca activitate creatoare - ci, dimpotriva, o presupune la
anumite dimensiuni si in cadrul unor limite.

Astfel, se poate aprecia ca activitatea de conducere realizata de catre administratia

publica se desfasoara la un nivel subordonat, inferior conducerii realizate prin Parlament, dar
superior conducerii ce se realizeaza la nivelul regiilor autonome sau societatilor comerciale

6
care au drept obiect activitati productive de prestari servicii sau social-culturale, in calitate de
producatori directi ai valorilor materiale si spirituale.

Pornind de la asemenea observatii de ordin general, vom descifra urmatoarele functii

ale administratiei publice in cadrul sistemului social global:

a) In prim plan (determinata de pozitia pe care o are administratia in raport cu puterea

politica) se afla functia de mecanism intermediar de executie, ce are menirea de a organiza si
a asigura executia - in ultima instanta folosind autoritatea sa sau chiar constrangerea. Aceasta
functie primara are mai multe laturi, si anume:

. functia de pregatire a deciziilor politice sau chiar de colaborare la adoptarea lor;

. functia de organizare a executarii deciziilor politice;

. functia de executare directa, in concret a deciziilor politice;

. functia de asigurare a executarii deciziilor politice, care se realizeaza fie prin

convingere, fie la nevoie, folosind forta de constrangere;

. functia de purtator al cererilor, dorintelor si necesitatilor membrilor societatii in fata

autoritatilor competente sa adopte decizii asupra acestora.

Toate aceste functii, care nu reprezinta altceva decat demultiplicari ale functiei primare
pe care o are administratia publica, de mecanism intermediar de executie al valorilor politice,
subliniaza rolul administratiei publice de colaborator al puterii politice in organizarea societatii
si reglementarea functionarii ei.

b) Pe un plan mai indepartat, pot fi conturate functiile derivate ale administratiei

publice, care se refera la scopurile actiunilor desfasurate de aceasta. In conditiile statului de
drept administratia publica are drept scop infaptuirea deciziei politice, reflectata in legi si
celelalte acte normative ale autoritatilor statului si ale colectivitatilor locale. In acest plan
putem distinge:

- functia de instrument de conservare a valorilor materiale si spirituale ale societatii.

Aceasta functie asigura continuitatea si perenitatea societatii. Prin aceasta functie, teoretic,
administratia poate fi supusa unei anumite inertii si tendinte de imobilism, in sensul ca poate
manifesta spirit refractar fata de nou, fiind favorabila mentinerii ordinii stabilite;

- functia de organizare si coordonare a adaptarilor ce se impun datorita

transformarilor ce se produc inerent in evolutia diferitelor componente ale societatii, in
special, in structura economica a acesteia.

Problematica functiilor administratiei publice a fost si poate fi abordata din multiple

puncte de vedere. Ceea ce credem ca se degaja din toate aceste analize este faptul ca administratia
publica indeplineste importante functii cu caracter politic, legate de existenta, organizarea si
functionarea statului si a colectivitatilor locale, fara de care nu se poate concepe o societate
moderna; in epoca contemporana, mai ales - ea are functii cu un pronuntat caracter de ocrotire a
colectivitatilor umane, in ultima instanta, a fiecarui membru al societatii

7
 Pentru a-si realiza functiile sale, in continutul procesului de conducere din
administratia publica, se regasesc - in proportii diferite, determinate de nivelul ierarhic al
administratiei respective - toate atributele conducerii. Astfel, pornind de la doctrina
administrativa a lui Henri Fayol, care afirma ca "administrer c'est prévoir, commander et
contrôler", vom observa ca si administratia publica, in realizarea functiilor sale, trebuie sa
prevada si sa programeze; sa organizeze procesul de executie; sa decida, dar sa si pregateasca
variante de decizii pentru decidentul politic; sa coordoneze procesul de executie si, in sfarsit,
sa controleze intreaga activitate de punere in executare si realizare a valorilor politice.

Atributiile administratiei publice privind previziunea si programarea sau planificarea

se reduc - din punct de vedere teoretic - la pregatirea proiectelor, decizia in aceasta materie fiind
atributul puterii politice. In practica sociala se poate remarca insa, de la etapa la etapa, si in
functie de regimul politic si forma de guvernamant, o influenta mai mare sau mai mica a
administratiei asupra programelor de dezvoltare ce se stabilesc pe termen lung, mediu sau scurt.

Asa dupa cum spuneam, administratia publica este supusa regulilor continuitatii, una
din functiile ei fiind asigurarea continuitatii si perenitatii societatii. De aceea, putem afirma ca
- in mare masura si datorita mijloacelor material-tehnice si umane de care dispune, administratia
publica influenteaza stabilirea prognozelor si a programelor. Trebuie, de asemenea, avuta in
vedere tentatia administratiei de a prezenta optiunea pentru viitor intr-o varianta unica,
considerata ca fiind optima.

Atributiile administratiei publice in materie de organizare reprezinta in mod

indiscutabil - din punct de vedere cantitativ si calitativ - una din cele mai importante laturi prin
care administratia isi realizeaza functiile sale in cadrul sistemului social[6]. Cunoscut fiind
faptul ca limitele si continutul activitatii administrative deriva din atributiile autoritatilor
publice stabilite prin Constitutie si alte acte normative si observand natura acestora, vom putea
constata ca, in cadrul administratiei publice, activitatile ce tin de latura organizatorica au o
pondere mai mare in raport cu celelalte laturi sau atribute ale procesului de conducere[7].

In acest sens, Constitutia Romaniei precizeaza in art.101(1) ca principala atributie a

Guvernului este asigurarea realizarii politicii interne si externe a tarii si exercitarea conducerii
generale a administratiei publice, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament.
Legea pentru organizarea si functionarea Guvernului si a ministerelor nr. 90/2001, precum si
Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 prevad, de asemenea, importante atributii de
organizare pentru autoritatile administratiei publice centrale de specialitate si pentru autoritatile
administratiei publice locale.

Atributul de comanda se regaseste in activitatea administratiei publice in doua planuri:

. administratia publica colaboreaza la adoptarea deciziilor politice prin pregatirea

acestora;

. administratia publica adopta deciziile administrative care au ca obiect crearea cadrului

organizatoric si a conditiilor concrete in vederea implementarii deciziilor politice.

In legatura cu primul aspect este necesar sa mentionam mai intai ca administratia

publica are sarcina de a informa sistematic, ritmic si complet, puterea politica asupra starii
sistemului in ansamblul sau. Informatiile trebuie - datorita cantitatii si complexitatii lor - sa fie
prelucrate si transformate in informatii utilizabile. Culegerea si prelucrarea informatiilor trebuie

8
sa se desfasoare potrivit exigentelor stabilite de cei care le intrebuinteaza, insa in orice caz
administratia publica, realizand acest atribut, nu trebuie sa se transforme intr-un filtru-obstacol
in fata efortului puterii politice de a cunoaste realitatile mediului social[8]. Informatia realizata
de administratie trebuie sa faciliteze puterii politice optiuni documentate. Informatia colectata
si prelucrata de administratia publica - cu scopul de a o face utilizabila, accesibila - trebuie sa
fie pusa la dispozitia intregii societati (a se vedea art.31 din Constitutie). Mai ales, in conditiile
declansarii unei reforme politice si administrative, fiecare cetatean are dreptul de a cunoaste
cum se deruleaza procesul de organizare a executarii si de executare in concret a optiunilor
politice, transpuse in legi si alte acte normative. Avem astfel in vedere ca Romania este un stat
de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor,
libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori
supreme si sunt garantate (art.1 din Constitutie).

Referindu-ne la cel de-al doilea aspect, pe care il reprezinta atributul de comanda in

activitatea administratiei publice, consemnam ca aceasta adopta decizii administrative care au
drept obiect crearea cadrului organizatoric si a conditiilor concrete in vederea finalizarii
deciziilor politice.

Coordonarea ca atribut al conducerii in cadrul administratiei publice se regaseste

aproape la toate nivelurile structurilor administrative si consta in armonizarea si sincronizarea
actiunilor desfasurate in vederea organizarii executarii si de executare in concret a deciziilor
politice transpuse in legi si alte acte normative. Fara coordonare nu este posibila actiunea
eficienta a diferitelor elemente ale mecanismului administrativ, iar realizarea functiilor
administratiei ar fi periclitata, lucru ce ar avea repercusiuni asupra intregului sistem social.

Coordonarea asigura integrarea dinamica a actiunilor diferitelor elemente ale

administratiei publice, in scopul realizarii acestora in mod ritmic, proportional si eficient.

Controlul constituie, de asemenea, un aspect important al activitatii administrative; el are

menirea de a masura rezultatele actiunii administrative in aplicarea deciziilor politice si de a
reprograma activitatile, facand corectiile necesare. Controlul trebuie sa determine o intensificare a
realizarii actiunilor administrative de natura a asigura indeplinirea functiilor administratiei publice

In statele totalitare, aparatul administrativ se afla intotdeauna la dispozitia exclusiva a

puterii unice, fiind organizat centralizat si unitar la nivelul intregii colectivitati nationale. In
conditiile statului de drept functioneaza principiul separatiei puterilor, iar descentralizarea
serviciilor publice si autonomia administrativa reprezinta coordonate fundamentale. In baza
lor, structurile organizatorice si functionale ale administratiei se pot constitui, atat la nivel
statal-rezultand administratia publica centrala, cat si la nivelul colectivitatilor locale, unde
este organizata si functioneaza administratia publica locala.

ROLUL ADMINISTRATIEI PUB INTR-UN STAT DE DREPT

Adm Pub in Romania

Autorităţile administraţiei publice Autorităţile publice care pun în practică deciziile

luate în cadrul activităţii executive sunt identificate sub numele de „autorităţi ale administraţiei
publice”. Acestea sunt împărţite în autorităţi publice de stat (centrale) şi autorităţi ale

9
administraţiei publice locale. Pentru realizarea sarcinilor ce le revin acestea au posibilitatea
de a folosi forţa publică a statului cu care sunt înzestrate. Autorităţile administraţiei publice
de stat sunt:

 Guvernul;
 Administraţia de specialitate: ministerele, autorităţile administrative
autonome, serviciile publice deconcentrate;
 Prefectul.

Autorităţile administraţiei publice locale sunt:

 Consiliul judeţean;
 Consiliul local;
 Primarul;
 Serviciile publice locale.

Sistemul administraţiei publice româneşti se guvernează după anumite principii

generale care se împart în două categorii:

1. Principii care se aplică în procedura necontencioasă :

 Legalităţii, oportunităţii şi eficienţei;
 Exercitării obligatorii şi cu bună credinţă a competenţelor legale;
 Egalităţii în faţa administraţiei publice;
 Motivării acţiunii administrative şi a măsurilor dispuse;
 Exercitării ierarhice a recursului;
 Transparenţei în activitatea administraţiei publice şi accesul liber la
informaţiile de interes public;
 Folosirii limbii române în scris şi vorbit, iar după caz, în condiţiile legii, şi a
limbii minorităţilor naţionale;
 Obligativităţii aducerii la cunoştinţă a actelor adoptate/emise şi a măsurilor
dispuse;
 Exercitării controlului asupra activităţii executive;
 Celerităţii rezolvării problemelor cetăţenilor;
 Subsidiarităţii; Colaborării şi cooperării; Responsabilităţii şi răspunderii.
2. Principii care se aplică în procedura contencioasă:
 Contradictorialităţii;
 Independenţei în activitatea administrativ-jurisdicţională;
 Garantării dreptului la apărare, reprezentare, precum şi la exercitarea căilor de atac
în faţa jurisdicţiilor administrative şi a instanţelor judecătoreşti;
 Stabilităţii şi motivării actului administrativ-jurisdicţional.

Administraţia publică de stat

Guvernul prin natura activităţii pe care o desfăşoară este parte a sistemului

autorităţilor administraţiei publice, exercitând conducerea generală a administraţiei publice.
Sarcina sa este de a duce la îndeplinire programul de guvernare aprobat de Parlament şi de a
asigura realizarea politicii interne şi externe a ţării.

Atribuţiile Guvernului pot fi împărţite în mai multe categorii:

10
1. atribuţii generale:

ƒ exercită conducerea generală a administraţiei publice;

ƒ asigură executarea de către administraţia publică a legilor şi a celorlalte dispoziţii

normative date în aplicarea acestora;

ƒ conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale

precum şi a autorităţilor locale ale administraţiei publice;

ƒ asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului.

2. atribuţii în domeniul normativ:

ƒ elaborează proiecte de legi şi le supune spre aprobare Parlamentului şi de asemenea

dezbate propunerile legislative care privesc activitatea executivă primite din partea
Parlamentului;

ƒ emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în temeiul unei legi
speciale de abilitare şi ordonanţe de urgentă potrivit Constituţiei;

ƒ elaborează proiectul legii bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat

şi le supune spre adoptare Parlamentului.

3. atribuţii în domeniul economic :

ƒ aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi

domenii de activitate şi le supune spre adoptare Parlamentului;

ƒ aprobă balanţa comercială şi de plaţi externe, precum şi planurile de încasări şi

plăţi în numerar;

ƒ aprobă programele pentru modernizarea capacităţilor de producţie ce se realizează

prin subvenţii de stat;

ƒ stabileşte măsuri pentru introducerea şi dezvoltarea mecanismelor economiei de

piaţă;

ƒ asigură reorganizarea activităţii economice, potrivit cerinţelor economiei de piaţă,

precum şi adoptarea măsurilor de privatizare a unor activităţi;

ƒ aprobă regimul preţurilor şi tarifelor la produsele, lucrările şi serviciile pentru care

preţul şi tariful se stabileşte de către Guvern;

ƒ aprobă amplasarea obiectivelor de investiţii şi scoaterea terenurilor din producţia

agricolă ori din fondul forestier, precum şi defrişarea unor suprafeţe împădurite, în
vederea realizării de obiective de investiţii.

4. atribuţii în domeniul social:

11
 ƒ asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare.

5. atribuţii în domeniul legalităţii şi apărării ţării:

ƒ asigură apărarea ordinii de drept şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor

cetăţeneşti;

ƒ aduce la îndeplinire măsurile adoptate, pentru apărarea ţării, scop în care

organizează şi înzestrează forţele armate;

ƒ stabileşte măsurile de aplicare a reglementărilor legale privind apărarea secretului

de stat;

ƒ organizează desfăşurarea, în bune condiţii, a alegerilor pentru Preşedintele

României, Parlament şi autorităţile locale.

6. atribuţii în domeniul relaţiilor externe:

ƒ adoptă măsuri cu privire la negocierea de tratate, acorduri şi convenţii

internaţionale, care angajează statul român şi le înaintează Preşedintelui României;

ƒ aprobă acordurile interguvernamentale, care se vor putea semna numai din

împuternicirea primului-ministru.

7. alte atribuţii:

ƒ îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

Ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care

realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora. Acestea se
organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului. Miniştrii reprezintă ministerele
în raporturile cu celelalte autorităţi publice şi răspund de întreaga activitate a ministerului.

Miniştrii au următoarele atribuţii:

ƒ organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi

hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea
limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor
economici;

ƒ iniţiază şi avizează proiecte de lege, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, în condiţiile

stabilite prin metodologia aprobată de Guvern;

ƒ acţionează pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului, integrată celei de

dezvoltare economico-socială a Guvernului;

ƒ fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează

Guvernului;

12
 ƒ urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului, în baza
bugetului aprobat;

ƒ reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în

conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri
stabilite în acest scop, şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din
alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate;

ƒ iniţiază şi negociază, din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului,

în condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propun
întocmirea formelor de aderare la cele existente;

ƒ urmăresc şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care

România este parte şi iau măsuri pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în
structurile europene sau în alte organisme internaţionale;

ƒ coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea de politici şi strategii în

domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului;

ƒ avizează, în condiţiile legii, înfiinţarea organismelor neguvernamentale şi

cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost create;

ƒ colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea

pregătirii profesionale a personalului din sistemul lor;

ƒ aprobă, după caz, editarea publicaţiilor de specialitate şi informare.

Autorităţile administrative autonome se înfiinţează numai prin lege organică şi sunt

independente faţă de Guvern, aflându-se în afara sistemului administraţiei guvernamentale.

În România funcţionează următoarele autorităţi administrative autonome, înfiinţate

conform prevederilor constituţionale:

ƒ Avocatul Poporului;

ƒ Consiliul Legislativ;

ƒ Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;

ƒ Consiliul Superior al Magistraturii;

ƒ Curtea de Conturi;

ƒ Serviciul Român de Informaţii.

De asemenea au mai fost înfiinţate prin legi organice următoarele autorităţi

administrative autonome:

ƒ Agenţia Româna de Presa ROMPRES;

13
 ƒ Autoritatea Electorală Permanentă;

ƒ Banca Naţională a României;

ƒ Comisia de supraveghere a Asigurărilor;

ƒ Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare;

ƒ Consiliul Concurenţei;

ƒ Consiliul Economic Social;

ƒ Consiliul Naţional al Audiovizualului;

ƒ Consiliul Naţional de Evaluare Academică;

ƒ Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor;

ƒ Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Aceste autorităţi

administrative autonome exercită o activitate executivă ce are ca obiect organizarea executării
şi executarea în concret a legii, asigurarea funcţionării unor servicii publice şi exercitarea
unor competenţe administrativjurisdicţionale, încadrându-se în categoria organelor executive
ale statului.

Prefectul este un reprezentant al statului, mai exact al executivului central, care are
rolul de a veghea asupra aplicării legii de către autorităţile administraţiei publice locale.
Începând cu 1 ianuarie 2006 prefectul face parte din categoria înalţilor funcţionari publici,
aşa cum este precizat în Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, art. 9 alin. 1.

Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte

organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativteritoriale şi, în calitatea
sa de ordonator de credite propune bugetele acestora. Prefectului îi revine dreptul de a
propune numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate
ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile
administrativteritoriale.

În exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative ale

autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene, prefectul poate ataca, în faţa instanţei
de contencios administrativ, aceste acte, dacă le consideră nelegale, cu excepţia actelor de
gestiune. Actul atacat este suspendat de drept.

Administraţia publica locală

Consiliul local

Consiliile locale sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret
şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Consiliul local se
alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război
sau de catastrofă.

14
 Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în toate problemele de interes local, cu
excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice, locale sau
centrale.

Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel

judeţean, pentru coordonarea activităţilor consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea
realizării serviciilor publice de interes judeţean.

Acesta este compus din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Consiliul judeţean se alege
pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de
catastrofă.

Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El este şeful administraţiei

publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice
locale, pe care îl conduce şi îl controlează. El răspunde de buna funcţionare a administraţiei
publice locale, reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu
persoanele fizice sau juridice romane sau străine, precum şi în justiţie.

Primarul este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile
stabilite de Legea privind alegerile locale. Mandatul primarului este de 4 ani şi poate fi
prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

Serviciile publice locale Serviciile publice ale comunei sau oraşului se înfiinţează şi se
organizează de consiliul local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi
nevoilor locale, cu respectare prevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care
dispune.

Exemple:

ƒ Serviciul de pază asigurat de corpul gardienilor publici;

ƒ Serviciul public de protecţie civilă;

ƒ Serviciul de autorizare a construcţiilor;

ƒ Serviciul public de stare civilă;

ƒ Serviciile publice de gaz şi electricitate;

ƒ Serviciul public de distribuţie a energiei termice;

ƒ Serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare;

ƒ Serviciul public de transport călători;

ƒ Serviciul public de întreţinere a spaţiilor verzi;

ƒ Serviciul public de salubritate

15
RAPORTURILE DINTRE ADMINISTRATIA PUBLICA SI
PRINCIPALELE ELEMENTE ALE SISTEMULUI SOCIAL
Administratia publica, constituind un proces continuu, este supusa regulilor actualizarii
functiilor, ca o garantie a adaptarii sale la conditiile permanent dinamice oferite de mediul
social. De aceea, administratia publica - nu trebuie sa constituie un scop in sine, ea trebuie sa
serveasca realitatile sociale in dinamica lor. De aici, observatia ca administratia publica nu
inseamna oriunde sau oricand acelasi lucru.

Avand in vedere vastitatea problematicii influentelor reciproce intre administratia

publica si celelalte elemente ale sistemului social, ne vom limita a sublinia, pe de o
parte, raporturile intre administratia publica si principalele elemente ale sistemului
politic iar, pe de alta parte, raporturile administratiei publice cu mediul juridic.

A. Analizand raporturile dintre administratia publica si principalele elemente ale

sistemului politic incercam a descifra cateva repere ce pot particulariza modalitatile de
realizare a functiilor administratiei publice in Romania contemporana, in conditiile
reconstructiei democratice a statului de drept.

a) Fara a intra in prezentarea detaliata a sistemului politic, ne vom opri mai intai
asupra raporturilor dintre administratia publica si partidele politice, astfel cum acestea sunt
reflectate in Constitutie si celelalte acte normative ce guverneaza organizarea si functionarea
administratiei publice.

Este de mentionat mai intai ca suveranitatea nationala apartine poporului roman si ca

acesta o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum si ca nici un grup si nici
o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu (art.2 Constitutie).

In conditiile in care pluralismul reprezinta o garantie si o conditie a democratiei

constitutionale, partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea numai in conditiile
legii, ele fiind menite a contribui la definirea si la exprimarea vointei politice a cetatenilor,
respectand cu strictete suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept si
principiile democratiei (art.2 din Constitutie).

Daca mai amintim si prevederile art.29 din Constitutie, potrivit carora libertatea gandirii
si a opiniilor nu poate fi ingradita si ca nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie contrar
convingerilor sale, precum si prevederile art.37 din Constitutie, care consacra dreptul de
asociere libera in partide politice, mai putin pentru unele partide care militeaza impotriva
pluralismului politic, vom putea formula o prima observatie importanta, si anume aceea ca
partidele si formatiunile politice ca elemente ale sistemului politic nu se supraordoneaza
administratiei publice, asa cum se petreceau lucrurile in statul totalitar. Desi se declara in
textele Constitutiei ca intreaga putere politica apartine poporului, se preciza apoi rolul
conducator al clasei muncitoare si al partidului unic in conducerea intregii societati, situatie in
care intreaga activitate a administratiei avea drept obiectiv realizarea vointei politice a
partidului unic.

Vointa partidelor politice nu se poate impune administratiei publice decat filtrata prin
sita prevederilor Constitutiei, a legilor si celorlalte acte normative, din care reiese tehnologia

16
transformarii optiunilor politice in decizii politice iar apoi in norme juridice, acestea din urma
fiind singurele obligatorii pentru administratia publica.

In ipoteza in care un partid devine prin alegeri majoritar in Parlament si, prin urmare,
se poate forma un guvern monocolor, optiunile politice ale acestui partid pot relativ usor sa se
metamorfozeze in norme de drept, devenind astfel obligatorii pentru administratia publica, dar
va trebui sa nu se uite ca prin norma imperativa Constitutia stabileste ca deputatii si senatorii,
in exercitarea mandatului, sunt in serviciul poporului (art.66 Constitutie) si nu doar a partidului
din care provin (este vorba de un mandat reprezentativ si nu unul imperativ). Primul-ministru
si membrii Guvernului nu-si pierd calitatea de deputati sau senatori (art.68 Constitutie), prin
urmare nu sunt doar in slujba partidului lor, ci a intregului popor, asa cum rezulta, de altfel, si
din textul juramantului pe care sunt obligati a-l depune pentru a fi validati (art.103 raportat la
art.82 din Constitutie).

In mod similar, consilierii locali si primarii sunt validati dupa depunerea juramantului,
potrivit caruia slujesc Constitutia, legile si binele locuitorilor care i-au ales.

Toate aceste reguli juridice care se constituie, alaturi de altele, in principii fundamentale
ale statului de drept, trebuie cu sfintenie respectate pentru a se obstacula tentatia pe care ar
putea-o avea un partid politic, devenit majoritar in Parlament si constituind un guvern
monocolor, de a-si transforma "alesii" in "activisti ai partidului" sau structurile administratiei
publice centrale sau locale in "organe de partid", centrale sau locale.

b) Relatiile dintre administratia publica si sistemul politic includ insa, pe langa relatia
partid-administratie publica si relatiile dintre aceasta si puterea legislativa.

In conditiile statului de drept, asa dupa cum aratam mai sus, puterea apartine
poporului, care o exercita suveran prin organele sale reprezentative si prin referendum (art.2
Constitutie). Organul reprezentativ suprem si unica autoritate legiuitoare a tarii este
Parlamentul, alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, astfel ca, din punct de vedere
functional, putem aprecia ca administratia publica se subordoneaza autoritatii legiuitoare,
administratia publica fiind chemata sa execute legea nemijlocit sau sa organizeze executarea
acesteia.

Pentru aceasta, legislativul este autorizat sa stabileasca structurile organizatorice si

modul de functionare al administratiei, alegand sau numind autoritatile administratiei publice,
conducerile acestora; adopta norme de organizare si functionare pentru toate autoritatile
administratiei publice, in masura a raspunde scopurilor pentru care fiinteaza administratia,
functiilor acesteia. In acest fel, puterea legislativa se comporta ca un element prin care se
realizeaza integrarea tuturor sferelor administratiei publice.

Actiunea legislativului asupra administratiei se poate exprima in diverse forme, cum ar

fi: stabilirea unor reglementari directe, forma unor interdictii, recomandari etc..

Ceea ce se poate constata - si experienta a demonstrat - este faptul ca intarirea puterii

legislative constituie o conditie esentiala a realizarii unei administrari eficiente a treburilor
statului si societatii.

B. Raporturile dintre administratia publica si grupele de presiune. Grupele de

presiune sunt grupuri sociale organizate, care urmaresc realizarea unor obiective proprii.

17
Cand autoritatile componente ale sistemului administratiei publice iau anumite decizii care
privesc aceste grupari sociale, acestea exercita o anumita presiune asupra lor.

C. Prezentarea unor aspecte privind raportul dintre administratia publica si mediul

juridic sau, cu alte cuvinte, cadrul juridic al administratiei publice, ne va permite sa
caracterizam si mai exact modul in care se realizeaza functiile administratiei in cadrul statului
de drept.

Pornind de la ideea - potrivit careia limitele si caracterul administratiei, reflectate in

functiile sale, depind in mod necesar atat de regimul politic si forma de guvernamant, cat si de
nivelul dezvoltarii relatiilor economice, vom observa mai intai ca administratia publica nu
poate fi conceputa in afara organizarii statale a societatii. Pentru acest motiv, este imposibil
ca administratia publica sa fie separata de drept. Abordarea sistemica presupune cuprinderea
cvasi-integrala a tuturor verigilor administratiei publice in cadrul unei structuri relativ
unitare, amenajata in functie de colectivitatea umana pe care o serveste.

Astfel stand lucrurile, se poate aprecia ca in statul de drept administratia publica poate
determina crearea unor conditii favorabile de gestionare a tuturor colectivitatilor locale, a
serviciilor social-culturale si economice, potrivit intereselor si nevoilor celor administrati.

Principiile fundamentale ce stau la baza statului de drept presupun un anume cadru

normativ, prin care se realizeaza organizarea si functionarea administratiei publice si prin
care se stabileste in primul rand sistemul principial-juridic ce guverneaza intreaga
administratie publica.

Avand in vedere ca administratia publica este prin esenta sa o actiune indreptata spre
un anumit scop, iar scopurile - prin urmare si functiile ei - se stabilesc constient pe baza
legitatilor dezvoltarii sociale si a intereselor cetatenilor, vom observa ca acestea (scopurile,
functiile) primesc de cele mai multe ori o confirmare juridica.

Mai mult, dreptul este chemat sa stabileasca cu precizie modul de derulare a actiunii
administratiei publice in vederea atingerii scopurilor, deci cadrul normativ ce statueaza
tehnologiile, procedurile potrivit carora administratia publica actioneaza in vederea realizarii
functiilor, scopurilor sale.

Astfel, administratia publica, actionand in vederea realizarii functiilor sale, trebuie sa

prevada si sa programeze, sa organizeze procesul de executie, sa decida, dar sa si pregateasca
variante de decizii pentru decidentul politic, sa coordoneze procesele de executie si, in sfarsit,
sa controleze intreaga activitate de realizare a valorilor politice transpuse in norme juridice;
toate acestea constituie un proces administrativ unic, intre actiunile administratiei existand o
riguroasa succesiune si interactiune, stabilite prin norme juridice.

Rezulta astfel ca, administratia publica se subordoneaza normelor juridice, ratiunea

existentei sale fiind organizarea executarii si asigurarea infaptuirii acestora.

Fata de multitudinea si complexitatea problematicii posibile intr-o analiza detaliata a

raporturilor dintre administratia publica si mediul juridic, optam in acest cadru pentru prezentarea
sistematica a principiilor de baza ce se desprind din legislatia noastra cu privire la amenajarea si
functionarea administratiei publice, principii care stau la baza intregii activitati administrative a
statului si a colectivitatilor locale.

18
 Principiul suveranitatii nationale, trebuie inteles in sensul ca puterea politica apartine
si trebuie sa apartina poporului. Daca primele doua elemente definitorii ale statului - teritoriul
si populatia - au un caracter obiectiv-material, cel de-al treilea element esential, si anume
suveranitatea nationala, are un caracter subiectiv-volitional si inseamna ca dreptul de
comanda apartine poporului.

Asa cum se precizeaza in art.2(1) din Constitutie, "Suveranitatea nationala apartine

poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum".

Daca in cazul referendumului suntem in prezenta unei forme de comanda directa, de

guvernare directa de catre popor, in cazul exercitarii suveranitatii nationale prin organele sale
reprezentative putem vorbi de o guvernare indirecta sau reprezentativa, ceea ce inseamna ca
poporul, deleaga dreptul de comandament unor puteri delegate, care sunt puterea legislativa,
puterea executiva si puterea judecatoreasca.

Separatia puterilor - constituie un principiu fundamental al statului de drept, el

deducandu-se din intreaga economie a textelor din Constitutie si legile organice, din
distribuirea competentelor, a atributiilor intre autoritatile publice.

In virtutea acestui principiu, celor trei puteri le corespund categorii diferite de

autoritati publice, si anume: puterea legislativa se exercita prin Parlament; puterea executiva
prin Presedinte, Guvern, autoritati administrative centrale si locale, iar puterea
judecatoreasca prin Curtea Suprema de Justitie, Curti de apel, tribunale si judecatorii.

Principiul suprematiei Constitutiei sau legalitatii, fixeaza cadrul activitatii

autoritatilor statului in limita legilor, asigura stabilitatea juridica, drepturile si libertatile
omului si inseamna subordonarea tuturor activitatilor autoritatilor publice, vointei supreme a
poporului, consemnata in principiile si normele pactului fundamental statuat in Constitutie.

Statul insusi isi ingradeste activitatea sa. Actiunea statului trebuie sa fie conforma
regulilor de drept, statul legal fiind acela in care activitatea diferitelor autoritati este subordonata
legilor.

Ca o garantie a principiului suprematiei Constitutiei si a legii, pot fi amintite alte doua

principii derivate si anume acela al controlului constitutionalitatii legilor, exercitat prin Curtea
Constitutionala (art.140 din Constitutie) si principiul controlului jurisdictional al actiunii
administratiei publice.

Egalitatea in drepturi a cetatenilor in fata legilor si a autoritatilor publice, fara

privilegii si discriminari, este un principiu prin care se stabileste ca nimeni nu este mai presus
de lege (art.16 din Constitutie) si, de aceea, in intreaga lor activitate, autoritatile administratiei
publice, alaturi de celelalte autoritati publice, sunt chemate sa asigure deplina egalitate in
drepturi in toate domeniile vietii economice, politice, juridice, sociale si culturale pentru toti
cetatenii tarii, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie,
de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala. In acest fel se
garanteaza posibilitatea participarii tuturor cetatenilor la viata politica, economica, sociala si
culturala.

Unitatea poporului, ca fundament al statului, unitate generata de egalitatea intre

cetateni si consacrarea pluralismului in societatea romaneasca, ca o conditie si in acelasi timp

19
o garantie a democratiei constitutionale, formeaza un alt principiu ce se degaja din prevederile
Constitutiei (art.4 si 8 din Constitutie).

http://www.scritub.com/administratie/ROLUL-ADMINISTRATIEI-
PUBLICE35975.php

http://www.aippimm.ro/files/articles_files/23/4467/prezentare-administratie.pdf

Concluzii

In fiecare tara exista o anumita putere administrativ. Aceasta se datoreaza continuitatii

activitatii administratiei si a serviciilor sale pe de o parte, precum si a performantei
functionarilor publici, pe de alta parte. Administratie exercita o anumitainfluienta asupra
guvernului, sugerandu-i anumite atitudini. Administratia are putere pentru ca ea insasi
inseamna putere.

Intr-o forma generala, permanenta actuala a functionarilor si continuitatea

administratiei estompeaza amploarea schimbarilor politice care rezulta din deplasari in
majoritatea parlamentara si din ascensiunea la putere a unor partide aflate in opozitie sau
chiar necunoscute.

Evidentierea rolului administratiei publice in conditiile statului de drept, necesita o

abordare sistematica, privind analiza structurala si functionala a administratiei care se refera
atat la comportamentul intern al acesteia, cat si la raporturile cu celelalte elemente ale
sistemului social.

20