Germania este o republica cu organizare statala federala.

Este compusa din 16

landuri in prezent (11 landuri din Vest plus cele 5 din Est). Avand in vedere numarul de
Landuri a crescut si numarul membrilor Bundestagului, de la 494, in 1987, la 662, in 1990.

Presedintele Republicii este ales pentru un mandat de 5 ani de Adunarea

Federala (compusa din membrii Bundestagului si un numar de membrii egal cu cel al
deputatilor ales dupa criteriile: sa aiba cetatenie germana si varsta de 40 ani). ca in orice regim
parlamentar Presedintele are mai mult functii decorative. Aceste functii sunt: reprezentarea
Germaniei pe plan international; incheierea tratatelor internationale; acreditarea si primirea
reprezentantilor diplomatici; numirea si revocarea judecatorilor; exercitarea dreptului de
gratiere; promulgarea legilor; atributii in ceea ce priveste formarea guvernului. Presedintele
nu raspunde din punct de vedere politic de actele sale ci pentru incalcarea Constitutiei sau a
unei legi federale.

Parlamentul Germaniei este unul bicameral compus din Bundestag(Adunarea

Federala) si Bundesrat(Consiliul Federal).
Alegerea membrilor primei camere (deputatilor ) se face in doua feluri. Si aceasta pentru ca
jumatate din deputati sunt alesi prin vot uninominal majoritar, iar cealalta jumatate prin vot
proportional cu lista. Membrii Bundestagului sunt alesi pentru un mandat de 4 ani.
Bundesratul este compus din membrii numiti de guvernele landurilor (mandatele sunt de la 3
la 5, in functie de marimea demografica).
Avand in vedere ca Bundestagul este camera aleasa de populatie, se poate spune
ca detine funcrtia reprezentativa. Rolul legislativ al Bundesratului este limitat, Bundestagul
avand o mai mare putere legislaiva, desi constitutia prevede colaborarea dintre camere.
Fiecare camera este condusa de cate un presedinte si un vicepresedinte, asistati de
secretari. Presedintele Bundestagului se alege pe durata madadatului legislatin iar cel al
Bundesratului este desemnat anual. Bundestagul reprezinta vointa populatiei, iar Bundesratul
reprezinda organizarea statale, federala a Germaniei.
In afara de functia legislativa Parlamentul are dreptul de a numi si revoca
Cancelarul (si guvernul). In acest context vorbim de Bundestag, in fata caruia guvernul este
respunzator.

Sistemul electoral al Germaniei este unul mixt: majoritar uninominal şi

proporţional de listă.
În Bundestag intră partidele care obţin la al doilea vot un procent de peste 5 la sută pe
întreaga Germanie sau cele care câştigă cel puţin 3 circumscripţii individuale.
Varsta minima pentru exercitarea dreptului de vot este de 18 ani, iar votul nu este
obligatoriu.

Puterea executiva este reprezentata de Guvern, acesta fiind format din Cancelar
si munistrii. Cancelarul poate fi propus si de Presedinte si de Parlament insa decizia asupra
numirii sale, apartine Bundestagului. Prima Propunere pentru postul de Cancelar trebuie sa ii
apartina Parlamentului. Daca din difertite motive aceasta propunere nu exista sau nu este
aprobata, Presedintele va supune votului propunerea sa. Daca nici in acest caz nu este ales un
Cancelar, Presedintele are dreptul sa dizolve Bundestagul.
Cancelarul dispune de autoritate maxima in Guvern, el avand dreptul sa schimbe
cabinetul daca este nevoie. Tot Cancelarul isi asuma raspunderea pentru indeplinirea
obiectivelor propuse. In cazul in care Cancelarul pierde majoritatea din Bundestag, aceasta il
poate revoca si numii un succesor. Deţine aşa-numita Richtlinienkompetenz, prin care
formulează in linii mari sarcinile fiecărui ministru.

1
 Formarea Guvernului federal depinde de alegerea Cancelarului. Cu câteva luni
înaintea alegerilor pentru Dieta federală, partidele sau coaliţiile de partide îşi desemnează
candidatul la funcţia de cancelar. După alegerea Dietei aceasta alege Cancelarul la propunerea
Preşedintelui federaţiei.
Formarea Guvernului după alegerea Cancelarului, face obiectul negocierilor
între partide, care stabilesc atât programul politic cât şi
compoziţia Guvernului.Membrii se numesc şi se revocă de către de către Dietă la propunerea
Cancelarului.
Nu există incompatibilitate între funcţia guvernamentală şi calitatea de
parlamentar, membrii Guvernului fiind de regulă şi membrii Dietei federale. Funcţia
guvernamentală este însă incompatibilă cu cea de membru în Guvernele sau Parlamentele
landurilor, ceea ce implică şi incompatibilitatea cu funcţia de membru al Consiliului federal.
Guvernele germane se menţin de regulă, pentru un întreg mandat de 4 ani, astfel încât
Germania este, de departe, ţara cu cea mai mare stabilitate guvernamentală în U.E.
Legea fundamentală prevede un mecanism perfecţionat de angajare a răspunderii
guvernamentale, şi anume -moţiunea de cenzură constructivă.
Acest mecanism permite Dietei eliberarea din funcţie a Cancelarului concomitent cu alegerea
cu alegerea unui nou cancelar.
La rândul său, cancelarul are posibilitatea să determine dezvoltarea Dietei de către
Preşedintele federaţiei, prin solicitarea unui vot de încredere.
Ambele procedee intervin ca urmare a modificării coaliţiilor politice şi au drept
scop asigurarea unei majorităţi parlamentare favorabile Cancelarului.
Constituţia federală precizează că Guvernul federal este compus din Cancelarul
federal şi miniştri federali, precizând totodată, şi competenţele şefului guvernului, competenţe
care se exercită prin emiterea de directive.
În baza acestor competenţe, Cancelarul determină liniile directoare ale programului de
guvernare, însă fiecare ministru beneficiază de autonomie în conducerea ministerului său.
Divergenţele dintre ministere se tranşează în Guvern.
Cancelarul coordonează acţiunea guvernamentală conform unui Regulament
interior care se adoptă de Guvern şi se aprobă de Preşedintele federaţiei. Cancelarul reprezintă
Guvernul în faţa Preşedintelui, a Parlamentului şi societăţii civile.
S-a format obiceiul unui vice-cancelar dintre personalităţile proeminente al partidului liberal,
dacă acesta face parte din coaliţie, având rolul de a-l suplini pe cancelar în caz de absenţă.
De regulă, şeful Guvernului nu conduce nici un minister chiar Cancelaria federală
având propriul său ministru.
Din 1967 se pot numi şi secetari de stat parlamentaridin rândul membrilor Dietei
federale, care au rang de adjuncţi de miniştri dar nu participă la şedinţele Guvernului.
Trebuie menţionat că potrivit tradiţiei germane, titlul de secretar de stat, fără altă precizare
desemnează pe cel mai înalt funcţionar administrativ din ministerul din care face parte.

Guvernul landului

Are câte un reprezentant în fiecare regiune, care deţine competenţe de coordonare

a întregii activităţi. El este controlat de către ministrul de Interne al landului şi de către fiecare
ministru însărcinat cu probleme tehnice.
Administraţia regiunii este importantă şi se structurează în mai multe servicii.
Regiunile exercită o tutelă asupra oraşelor independente şi grupărilor comunale.
În Germania se găsesc 426 de departamente, 117 municipalităţi şi 16.068 comune a căror
autonomie este foarte mare. Conceptul de descentralizare în Germania se traduce, într-un
mod particular, prin recunoaşterea constituţională a

2
domeniului propriu de acţiune al comunelor. Cea mai mare parte dintre constituţiile landurilor
precizează, în acelaşi timp, libertatea de principiu recunoscută comunelor.
Astfel, comunele sunt, în limitele lor teritoriale, singurele responsabile şi promotoare, în
exclusivitate, al ansamblului administraţiei publice locale. Ele îndeplinesc toate sarcinile
publice, în măsura în care, acestea nu au fost atribuite altor autorităţi prin intermediul unor
dispoziţii legale.
Fiecare land are o legislaţie comunală proprie, deşi organele administraţiei
publice locale sunt caracteristice tuturor statelor (atât federale, cât şi unitare) şi ele sunt:
Primăria şi Consiliul (Municipal/Comunal).

Autoritatea juridica

La respectarea Legii fundamentale veghează și Curtea Constituţională Federală, care e

compusă din două camere a câte 8 judecători: 8 sunt aleşi de Parlament iar ceilalţi 8 sunt aleşi
de Consliul Federal. Aceştia se ocupă în special cu interpretarea şi aplicarea Legii
fundamentale prin: 1. rezolvarea litigiilor cu privire la funcţionarea puterilor publice, 2.
controlul constituţionalităţii şi calităţii normelor juridice şi 3. soluţionarea recursurilor
înaintate de particulari care-şi apără drepturile fundamentale. Când Curtea Constituţională
hotărăşte neconstituţionalitatea unei legi, Legiuitorul are datoria s-o revizuiasă fără ca legea să
iasă din vigoare.
Curtea Federala Constitutionala examineaza legislatia federala si pe cea a landurilor
pentru a constata conformitatea cu legile de baza.
Curtea Federala de Justitie este responsabila pentru rezolvarea problemelor penale,
civile, exceptind legile referitoare la munca si domeniul jurisdictional liber, voluntar (care
include activitaţi notariale, mosteniri si probleme de paza).
Legislatie - legile Germaniei in mare parte sunt legi scrise, iar in prezent exista mai
mult de 4000 de legi si ordonanţe cu putere de lege.

PARTICULARITATI ALE SISTEMULUI ADMINISTRATIV DIN

MAREA BRITANIE

Sistemul politic al Marii Britanii este un regim clasic de monarhie constitutionala cu

caracteristici puternic asemanatoare parlamentarismului. In cadrul acestui regim monarhul are
un rol formal, sau chiar ceremonial puterea fiind transferata parlamentului. Marea Britanie
este o tara fara constitutie, al carui sistem politic este bazat mai mult pe cutume decat pe o
lege scrisa. Nu se va intalni in Marea Britanie un cadru juridico-politic riguros insa, se
bazeaza pe indelungata practica a parlamentului. Parlamentul britanic este considerat institutie
politica anexa monarhului.
In cazul Marii Britanii, o tara al carui sistem politic se bazeaza pe cutuma, este lesne
de inteles ca o constitutie scrisa nu exista. Constitutia acestei tari este una nescrisa, bazandu-
se pe cutume si traditii constitutionale, la care se adauga texte legislative, sau legi recente care
reglementeazainstitutii juridice cu caracter constitutional. Datorita faptului ca este o
constitutie bazata pe cutuma, aceasta se poate inlocui usor fara vre-un procedeu special.

3
 Monarhia in cadrul acestui sistem este situata in varful ierarhiei politice a statului.
Desi conform legilor cutumiare si scrise monarhul are cel mai important rol in viata politica,
in fapt el detine o functie decorativa, singura functie adevarata fiind aceea de sef al bisericii.
Astfel, Monarhul are următoarele atribuţii:
1. Desemnarea primului ministru.
Prin aceasta prerogativă a sa, Monarhul desemnează în mod obligatoriu liderul partidului
învingător in alegeri;
2. Sancţionarea legilor.
Cutuma îi recunoaşte acest drept de veto, dar de fapt Regele nu a mai utilizat această
prerogativă a sa de al începutul sec.al XVIII-lea;
3. Prezintă “Mesajul Tronului”.
La deschiderea fiecarei sesiuni parlamentare este prezentat “Mesajul Tronului” de fapt acest
obicei are un rol simbolic fiind o pledoarie în favoarea programului guvernamental al
partidului aflat la putere;
4. Înmanarea ordinelor şi distincţiilor.
5. Dizolvarea Camerei Comunelor.
Această prerogativă a Regelui are un rol formal, practic iţiativa aparţine primului ministru,
Monarhul conformându-se cererii acestuia, Camera Lorzilor ne putând fi dizolvată;
6. Declararea stării de război şi încheierea păcii.
Prin această prerogativă a sa Monarhul este abilitat să declare stare de război şi să încheie
pacea.
7. Încheierea tratatelor.
Regele are posibilitatea de a încheia tratate cu alte state, atât în calitatea sa de Suveran, cât şi
ca reprezentant al Parlamentului.
8. Recunoaşterea altor state şi guverne.
Regele păstreaza rolul necontestat de şef al Bisericii anglicane, fiind de asemenea, şef al
Commonwealth-ului britanic.

Autoritatea legislativa

Parlamentul britanic este unul bicameral format din Camera Comunelor (Hause of
Commons) si Camera Lorzilor (Hause of Lords). Marele Parlamentul Britanic semnifica
cuprinderea tuturor stărilor sociale recunoscute ca fiind îndriruite să aibă reprezentanţi în
parlament. Constituirea Camerei Comunelor reprezentând consecinţa unei evoluţii istorice
legate în special de necesitatea soluţionării constructive a problemelor legate de taxe şi
impozite.
Raporturile cu coroana exprimau subordonarea parlamentului faţă de corană; regele
având atât atribuţi executive cât şi legislative. Raporturile cu coroana exprimau subordonarea
parlamentului faţă de corană; regele având atât atribuţi executive cât şi legislative.
Starea de subordonare a parlamentului britanic faţă de rege a continuat şi în sec. XIV,
acesta este marcat de separarea parlamentului în două camere. Astfel la 1332 cele două
grupuri (unul format din prelaţi şi nobili şi unul format din cavalerii reprezentanţi ai
comitatelor şi reprezentanţii oraşelor) deliberau separat, iar în 1351d in aceste două grupuri s-
au format două adunări cu localuri separate – Camera Lorzilor respectiv Camera Comunelor.
La acestă dată cele două adunări nu aveau atribuţiile unui organ legislativ. Deşi sistemul
constituţional britanic se bazează pe principiul separaţiei celor trei puteri: legislativă,

4
executivă şi puterea judecătorească, între acestea există mecanisme constituţionale de
interferenţă, de colaborare şi cooperare în procesul de guvernare.
De pildă, parlamentul numeşte primul-ministru şi pe ministrii, guvernul exercită
initiaţiva legislativă, comisiile parlamentare verifică activitatea guvernului, deputaţii
interpelează miniştrii etc. O expresie a acestei colaborări între puteri este şi responsabilitatea
ministerială care constă în prerogativa parlamentului de a cere membrilor guvernului să
raporteze în faţa acestuia în legatură cu modul in care isi indeplinesc atribuţiile1.

Camera Comunelor detine intreaga putere legislativa, avand un caracter reprezentativ

conferit prin vot. Membrii acestei camere sunt alesi prin vot pentru un mandat de cinci ani. In
cadrul acestei camere se organizeaza doua grupuri parlamentare, grupul majoritar (cei care
detin puterea) si cel minoritar (opozitia), avand in fruntea lor fiecare cate un lider. Aceasta
camera este condusa de un Speaker ales din randul parlamentarilor. Se obisnuia ca Speaker-ul
sa fie numit de monarh insa acum, presedintele Camerei Comunelor este ales prin consens de
catre parlamentari, pentru un mandat de cinci ani. Camera comunelor este si organul in fata
caruia guvernul trebuie sa raspunda. Astfel Camera Comunelor indeplineste si functia de
control asupra guvernului. Aceasta functie poate fi numita „functie nonlegislativa”2
Opozitiei i se ofera toate conditiile pentru libera exercitare a activitatii politice. Liderul
opozitiei formeaza un cabinet din umbra, care indeplineste rolul unui potential guvern
(shadow cabinet). Astfel se poate spune cafunctia principala a Camerei Comunelor este aceea
legislativa.

Camera Lorzilor nu are un caracter reprezentativ pentru ca ea nu are la baza

eligibilitatea membrilor sai, ci ereditatea (membrii mostenind ereditar locul in camera). Desi
aceasta camera are un caracter ereditar, monarhul are dreptul sa numeasca lorzi indiferent de
originea sociala a innobilatului cu conditia sa fie barbat. Astfel, in prezent aproximativ 500
dintre locurile din camera lorzilor sunt ocupate de lorzi numiti. Membrii acestei camere sunt
mult mai numerosi decat cei ai Camrei Comunelor, sunt 759 de lorzi. In prezent se incearca
reducerea acestei camere la un numar de locuri mai mic (92), pentru a adapta sistemul politic
la conditiile Marii Britanii contemporane. Aceasta camera pune si mai mare accent pe cutuma,
decat cealalta camera. Camera Lorzilor este condusa de un Lord Cancelar, care face parte si
din guvern.

Autoritatea executiva

Organizarea si functionarea Guvernului in Marea Britanie

Guvernul Marii Britanii este un organ executiv format bine-nteles din premier si
ministrii. Guvernul reprezinta in fapt victoria electorala a unuia dintre partidele aflate la
guvernare.partidul care a castigat alegerile va detine majoritatea parlamentara asigurand astfel
aprobarea programului de guvernare si a proiectelor guvernului, propuse Parlamentului.
Atributiile Guvernului sunt:atributii executive, atributii legislative (aproximativ 90% din
legile votate de Parlament sunt initiate de Guvern) si atributii cu caracter financiar (proiectul
de buget fiind initiat de Guvern si votat de Parlament). In cadrul guvernului exista doua tipuri
de ministrii, titulari (seniori) si secretari de stat (juniori).

5
Din punct de vedere formal – juridic atât Cabinetul cât şi Guvernul şi Primul –ministru se
numesc de Coroană. Totuşi, ca urmare a unei convenţii constituţionale formată în sec. XIX,
obligă regina să numească în funcţia de prim-ministru pe şeful partidului majoritar în Camera
Comunelor.
Există posibilitatea ca Regina să poată influenţa totuşi desemnarea Primului-ministru,
atunci când nici, un partid nu deţine majoritatea (cum a fost cazul epocii tri-partide
interbelice) sau când partidul majoritar nu are un şef (cazul succesiunii lui charchill). Cu
aceste excepţii, se consideră că Primul –ministru este ales prin sufragiu universal indirect,
întrucât în mod normal, fiecare partid abordează alegerile cu un şef desemnat pentru a fi Prim-
ministru în caz de victorie electorală.
Alegerea celorlalţi membri ai Cabinetului şi ai Guvernului se face de către primul-
ministru din rândul partidului său, toţi membrii guvernului sunt şi membri ai Camerei
Comunelor sau, într-un număr restrâns, ai Camerei Lorzilor. Convenţiile Constituţionale
obligă pe primul-ministru să fie membru al Camerei Comunelor.
În afara cazurilor cexcepţionale: demisia, decesul sau moţiunea de cenzură contra
Guvernului, durata acestuia este egală cu cea a legislaturii. Durata legislaturii este la
dispoziţia primului- ministru dar mandatul Camerei Comunelor nu poate depăşi 5 ani.
Primul-ministru poate oricând să ceară dizolvarea Prlamentului, punând capăt
legislaturii, pentru a profita de o conjunctură pe care o consideră favorabilă din punct de
vedere electoral. Aşa se face că durata medie a legislaturilor este de 4 ani.
Primul-ministru poate modifica oricând componenţa guvernului sau, în mod obişnuit
remanierile făcându-se anual, după vacanţa de var.
Structura Guvernului face obiectul mai multor convenţii constituţionale. Organizarea
sa este prerogativă reală, chiar dacă, în acest domeniu convenţiile constituţionale sunt mai
puţin riguroase decât celelalte cutume constituţionale.
Termenul de guvern în Anglia are trei accepţiuni, respectiv:
 majoritate guvernamentală
 administraţia de stat
 ansamblul cuprins din cca. 100 de persoane, care sunt miniştri sau secretari de stat
În această ultimă accepţiune Guvernul cuprinde:
* miniştri departamentali (cei care conduc un minister) care poartă denumirea
de Secretari de stat pentru ministerele cele mai vechi, şi miniştri în cazul ministerelor mai
recente.Miniştri departamentali sunt de regulă şi membri ai Cabinetului. ei îşi conduc
ministerele cu ajutorul miniştrilor de stat care le sunt adjuncţi, şi cu ajutorul subsecretarilor de
stat parlamentari, care asigură legătura cu Camerele Parlamentului;
* miniştri non-deparlamentari (fără portofoliu) care ocupă în mod tradiţional anumite
funcţii, adesea onorifice;
* membrii grupului de parlamentari însărcinaţi cu organizarea votului în Parlament;
*consilierii juridici ai Guvernului.
Miniştri care fac parte din Cabinet, miniştri de stat, consilierii juridici şi principalii
parlamentari însărcinaţi cu organizarea votului în Parlament, sunt de cu apelativul miniştri
seniori iar ceilalţi cu apelativul miniştri juniori. Numirea tuturor miniştrilor este decisă de
Primul –ministru care stabileşte, de asemenea, şi componenţa Cabinetulu, adevăratul organ de
decizie guvernamentală, şi care cuprinde miniştri cei mai importanţi. Anumiţi membrii ai
Guvernului intră din oficiu în componenţa Cabinetului: Lordul Cancelar, ministrul de finanţe,
subsecretarii de stat de la apărare, interne, afaceri externe .
Libertatea de alegere a Primului-ministru, în ce privesc membrii Guvernului,şi ai
Cabinetului, inclusiv remanierea acestora, nu este limitată decât de propriul partid. Primul-
ministru poate să-şi rezerve şi conducerea unui minister (ex. Chrchill – ministerul de război;
M.Thatcher – Ministerul FFuncţiei Publice ).

6
 Cabinetul se întruneşte din iniţiativa primului-ministru care stabileşte şi ordinea de zi.
Deciziile se iau prin consens, care se obţine datorită ascendentului primului-ministru asupra
celorlalţi miniştri.

Autoritatea juridica

Daca ar fi sa vorbim despre Marea Britanie din punctul de vedere al autoritatii

judecatoresti, Regatul Unit nu are o Curte Constitutionala, nu are un sistem unitar de curti si
nu are o separare clara a legilor private si publice asa cum de altfel exista in majoritatea tarilor
europene. Un element particular este reprezentat de absenţa garanţiei constituţionale în
favoarea colectivităţilor teritoriale: Parlamentul este liber să realizeze orice schimbare pe care
o doreşte în organizarea administraţiei descentralizate. Susţinătorii sistemului britanic
apreciază că tradiţiile şi cutuma sunt suficiente pentru a păstra autonomia şi independenţa
administraţiei locale, dar este clar că acestea nu sunt decât argumente nesemnificative.Nu
există curţi constituţionale sau administrative specializate pentru a trata conflictele între
deciziile guvernului central şi deciziile administraţiei locale descentralizate. Această
competenţă revine tribunalelor civile ordinare şi jurisprudenţei care realizează un efort major
pentru a adapta legea ordinară în circumstanţele particulare ale administraţiei locale.
Colectivităţile teritoriale descentralizate britanice nu au competenţe generale. În
aplicarea principiului ultra vires dezvoltat de tribunale în secolul XIX, fiecare act al
guvernului trebuie să aibă la bază o abilitare legală, conferită printr-o lege sau o cutumă
(commonlaw)..
Daca ar fi sa facem o comparatie cu Romania, autoritatea judecatoreasca in tara
noastra se compune din instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al
Magistraturii.Instantele judecatoresti sunt: Judecatoriile, Tribunalele, Tribunalele Specializate,
Curtile de Apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie. Instanta suprema in ierarhia instantelor
judecatoresti in Romania este Inalta Curte de Casatie si Justitie, ce are, in principal,
competenta de a judeca recursul în casatie si de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a
legii de catre celelalte instante judecatoresti.

Aspecte privind organizarea şi funcţionarea Guvernului în România,

comparativ cu ţările Uniunii Europene

Conform Constituţiei din 1991, investiţia Guvernului în România presupune un

complex de activităţi anterioare momentului, respectiv:
1.desemnarea unui candidat pentru funcţia de Prim-ministru;
2.alcătuirea listei membrilor guvernului şi întocmirea programului de guvernare;
3.dezbaterea în Parlament a programului de guvernare şi a listei Guvernului;
4.votul de încredere;
5.numirea Guvernului.
Desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru se face de Preşedintele ţării în
urma consultării cu reprezentanţii partidului care deţine majoritatea absolută în Parlament ( în
raport cu numărul total al deputaţilor şi senatorilor) se face cu reprezentanţii tuturor partidelor
prezente în Parlament.
Alcătuirea listei Guvernului şi întocmirea programului de guvernare sunt în sarcina
candidatului la funcţia de Prim-ministru. Acesta nu are i libertate deplină fiind obligat să ţină

7
seama atât de programele partidelor pe care se va sprijini pentru obţinerea votului de
încredere, cât şi de negocierile cu acestea în privinţa candidaţilor ministeriabili.
Votul de încredere are în vedere concordanţa dintre program şi persoanele apte să-l
pună în practică. În România, nu există incompatibilitate între mandatul parlamentar şi funcţia
ministerială.
Candidatul la funcţia de Prim-Ministru trebuie să solicite Parlamentului votul de
încredere în termen de 10 zile de la data la care a fost desemnat. Dezbaterea programului de
guvernare şi a listei guvernului se face în şedinţă comună a celor două camere ale
Parlamentului în termen de 15 zile de la depuner. Votul de încredere este secret şi necesită
majoritatea absolută. Neacordarea votului după două tentative eşuate şi după expirarea
unui termen de 60 de zile, dă dreptul Preşedintelui să dizolve Parlamentul, de altfel, unica
modalitate de dizolvare a Parlamentului prevăzută în Constituţia României.
Numirea Guvernului se face prin decret prezidenţial în urma votului de încredere
acordat de Parlament.
Numirea Guvernului se face prin decret prezidenţial în urma votului de încredere
acordat de Parlament. Durata mandatului este de 4 ani, dar poate înceta, şi înainte de termen,
prin adoptarea unei moţiuni de cenzură sau dacă Primul-Ministru îşi pierde calitatea de
membru al Guvernului se face prin decret prezidenţial în urma votului de încredere acordat de
Parlament.
Având în vedere timpul relativ scurt care a trecut de când s-a instituit noul sistem
constituţional, este greu de apreciat stabilitatea guvernamentală în România. Totuşi, putem
remarca faptul că nici unul din cele 5 guverne care s-au succedat nu şi-a încheiat mandatul
înainte de termen ca urmare a adoptării unei moţiuni de cenzură (deşi ele au fost cerute), ceea
ce demonstrează că în România nu s-a destrămat nici o calitate guvernamentală.
Comparând formarea guvernului României cu formarea guvernelor statelordin Uniunea
Europeană constătăm că şi România se încadrează în regimul, mai mult sau mai puţin
parlamentar al acestor state.
În ce priveşte modul de numire al şefului guvernului (facem abstracţie de denumirile
diverse folosite în statele analizate), situaţia se prezintă astfel:
a) în 5 ţări, investirea Guvernului se face de Parlament, după numirea Primului-ministru
de către şeful statului (Belgia, Danemarca, Grecia, Italia, şi Portugalia). Opţiunea este
limitată;
b) în alte 5 state: Austria, Franţa, Luxemburg, Marea Britanie şi Olanda, Primul-Ministru
şi Guvernul se numesc de şeful statului, fără a fi necesar votul de încredere al
Parlamentului. Libertatea de opţiune a şefului statului variază de la o ţară la alta (ex.
în Franţa libertatea este apreciabilă, în Marea Britanie este practic inexistentă);
c) în alte 5 ţări: Finlanda, Germania, Irlandaa, Spania şi Suedia există proceduri
particulare de investitură.

Comparând situaţia ţărilor din UE cu situaţia României, vom observa că investitura

guvernului nostru este asemănătoare cu cea din primul grup de ţări comunitare. Este vorba de
asemănare şi nu de identitate întrucât Preşedintele României numeşte Primul-ministru abia
după ce acesta a primit votul de încredere al Parlamentului, şi nu înainte, ca în ţările
respective.
Originalitatea regimului constituţional român constă în abilitatea Preşedintelui de
dizolvare a Parlamentului în cazul în care acesta nu acordă votul de încreder, după
parcurgerea unei anumite proceduri.
În ce priveşte compatibilitatea funcţiei guvernamentale cu cea parlamenmtară,
situaţia se prezintă astfel:
a) ţări în care calitatea de membru al guvernului este condiţionată de calitatea de

8
 parlamentar: Marea Britanie, Irlanda;
b) ţări în care calitatea de membru al guvernului este incompatibilă cu cea de
parlamentar: Austria, Franţa, Luxemburg, Portugalia, Suedia;
c) ţări în care cele două calităţi nu sunt incompatibile: Finlanda, Belgia, Danemarca,
Olanda, Italia şi Spania.
Conform vechii legi, Guvernul era alcătuit din Prim-Ministru, miniştri şi Secretari
de Stat. Inexistenţa unor reglementări clare a făcut ca opiniile cu privire la structura
Guvernului să difere, în funcţie de poziţia Primului-ministru şi /sau a coaliţiei
guvernamentale.
În ce priveşte funcţia de ministru de stat, acelaşi autor o considera conformă
Constituţiei, deoarece titulatura de ministru utilizată în textul constituţional, are caracter
generic, fiind posibile orice circumstanţieri. Astfel, se poate utiliza atât denumirea de miniştru
de stat, cât şi cea de ministru fără portofoliu (ceea ce de altfel se întâmplă în realitate – ex.
minsitru pentru relaţii cu Parlamentul, ministru delegat la Ministerul Integrarii europene),
existenţa acestor funcţii fiind dictată de imperative politice, şi nu juridice.Trebuie precizat că
funcţia de ministru de stat are caracter onorific, reprezentând o evidenţiere a ministerelor pe
care primul-ministru le consideră mai importante.
Modificarea relativ frecventă a numărului de ministre şi a titulaturii
acestora se întâlneşte în multe ţări comunitare, ceea ce reflectă adaptarea la dinamica
realităţii sau o încercare de ridicare a eficienţei serviciilor publice, ori sunt rezultatul unor
erori sau a unor presiuni partizane.În fine, modul de funcţionare- şedinţe săptămânale cu
hotărâri adoptate prin consens sau de primul-ministru este comun ţărilor din UE în care
figura politica centrală este – Marea Britanie, Germania, România.
Concluzia este că structura şi modul de funcţionare a Guvernului român se
înscriu în standardele europene, iar modificările aduse Constituţiei prin Referendumul din
18-19 octombrie 2003 vor oferi modalităţi de creştere a stabilităţii guvernamnetale,
continuităţii, coerenţei şi eficacităţii acţiunii guvernamentale.

ASEMANARI SI DEOSEBIRI INTRE DOUA TARI

Dupa cum am demonstrat deja: Marea Britanie poate fi considerata o tara cu un regim
politic clasic de Monarhie Constitutionala (care insa tinde spre parlamentarism) si ca
Republica federala Germania are parte de un regim politic parlamentar. Iata de ce pentru o
mai buna intelegere a tematicii este necesara o comparare a celor trei tipuri de regim.
Asemanarile dintre Germania si Marea Britanie pot fi identificate astfel:
O prima asemanare intre cele doua regimuri este aceea ca fiecare stat are un Parlament
bicameral dintre care o camera detine puterea reprezentativa, fiind aleasa in mod direct de
catre populatie. Cea de a doua camera avand un rol in luarea deciziilor membrii sai fiind
numiti sau alesi de puterea executiva.
O alta asemanare apare intre Marea Britanie si Germania tipul de regim politic fiind foarte
apropiat, caci monarhia constitutionala este, in viziunea multora, considerata o anexa a
regimului parlamentar. Din acest punct de vedere in cazul Anglei monarhul are putere mai
mult formala caci „monarhul conduce nu guverneaza”, iar in cazul Germaniei care este o
republica federala presedintele are si el tot un rol formal guvernarea fiind in mainile

9
Parlamentului, ca si in cazul Angliei. O alta asemanare intre aceste doua tari este aceea ca in
ambele cazuri, prim-ministrul si respectiv cancelarul detin puterea executiva. Din aceasta
derivand o alta asemanare, aceea privind modul cum este ales executivul. Executivul este ales
de camera cu putere reprezentativa (adica camera aleasa de populatie), iar daca executivul
pierde majoritatea Camerei Comunelor si respectiv Bundestagului, poate fi demis functia fiind
preluata de un succesor.
Este lesne de inteles ca orice asemanare atrge dupa sine si o deosebire. In acest caz
toate asemanarile mai sus mentionate atrag o serie de deosebiri.
O prima deosebire este aceea intre regimurile politice (pentru ca sa nu uitam ca desi
regimul politic german si cel englez se aseamana foarte tare, cele doua tipologii de sistem
politic sunt diferite totusi), avand de a face cu un regim parlamentar,si unul de monarhie
constitutionala..
O alta deosebire apare de data aceasta la nivelui Constitutiei, in cazul Germaniei
existand constitutii scrise cu un caracter legal bine delimitat, constitutii rigide, mai exact. Pe
de alta parte in cazul Marii Britanii nu exista o constitutie scrisa, regimul politic bazandu-se
foarte mult pe cutume si traditii cu un rol functional dine stabilit si verificat de indelungata
practica politica.
O deosebire mai este si aceea a sistemelor de partide. Si asta pentru ca in cazul Marii
Britanii aveam de a face cu sisteme bipartidiste perfecte, pe cand in Germania se regaseste un
sistem bipartidist imperfect sau chiar pluripartidist in cazul unor autori, cu doua partide si
jumatate care de fapt in ultima perioada tinde spre doua partide si doua jumatati, chiar si in
viziunea lui Maurice Duverger.
Din punctul de vedere al Parlamentului vom distinge o alta deosebire. Desi cele 2
parlemente sunt bicamerale, in cazul camerei care nu reprezinta populatia din Anglia vom
observa ca aceasta nu reprezinta organizarea statala, precum in celalalt caz, ci reprezinta
aristocratia (desi in zilele noastre nu se mai puna mare accent pe ea).
O deosebire la fel de importanta, care reflecta modul de guvernare este aceea ca in
cazul Germaniei, formatiunile politice nu sunt supra-reprezentate in parlament, pe cand in
cazul Angliei, chiar daca partidul care a obtinut victoria are o majoritate relativa el va avea o
majoritate absoluta in parlament (cu alte cuvinte va fii supre-reprezentat).
Desi monarhia constitutionala tinde clar spre parlamentarism, diferente apar intre
Marea Britanie si Germania dupa cum s-a putut observa. Insa acest lucru s-a putut observa de
la inceputul lucrarii, intentia fiind aceea de a demonstra cele precizate.
Dupa o prezentare a caracteristicilor celor doua tipuri de regimuri, a caracteristicilor
fiecarei tari si a asemanarilor si a deosebirilor se poate spune ca a fost demonstrat faptul ca
fiecare dintre cele doua tari apartine categoriei de regim politic ce i-a fost atribuita.

PREZENTAREA AVANTAJELOR COMPETITIVE ALE SISTEMELOR

ANALIZATE

Germania

- este un sistem reprezentativ de democratie, in sensul ca toate puterile suverane revin

cetatenilor care in mod indirect exercita puterea lor in stat prin procesul electoral;
- delegarea de responsabilitate atat la nivel regionat si al landurilor conduce la
constientizarea importantei rolului fiecarui nivel de administrare;

10
 - sistemul curtilor de pe cele 5 ramificatii permite rezolvarea mai rapida a problemelor
si cazurilor specifice obiectului de activitate pentru fiecare dintre Curti;
- existenta unui sistem informatic integrat la nivelul Guvernului are rolul de a informa si
de a face sa circule informatia la nivel central;
- respectarea principiului subsidiaritatii pentru rezolvarea sarcinilor ce revin
municipalitatii la nivel local;
- cooperarea interministeriala este un element deosebit de important prin care se asigura
consultarea grupurilor administrative inainte de a se propune sau elabora orice act
normativ;
- autonomia la nivel local, federal si la nivel de land conduce la oparativitate in
rezolvarea problemelor ce apar si cunoasterea mai clara a nevoilor existente la nivel
local.

Marea Britanie

- corpul functionarilor publici in Marea Britanie este un grup foarte puternic in ceea ce
priveste procesul de initiere si implementare a politicilor publice;
- crearea de agentii in interiorul ministerelor, ofera serviciilor publice mai multa
autonomie si un grad ridicat de responsabilitate;
- stabilirea si functionarea eficienta a unui sistem cu traditie, viabil in timp;
- colaborarea dintre sectorul public si cel privat s-a intensificat si a devenit foarte
complexa fiind pentru sistemul administrativ un avantaj din punct de vedere al
transferului de know-how si atragerii de resurse suplimentare;

MODALITATI DE TRANSFER DE KNOW HOW DIN CELE DOUA

SISTEME ADMINISTRATIVE IN CEL DIN ROMANIA

In sistemul administrativ din Romania sunt necesare schimbari importante,

unele dintre acestea pot fi preluate din sistemele administrative din Germania si Marea
Britanie.
Cateva aspecte identificate care ar avea relevanta pentru sistemul administrativ din Romania
sunt prezentate in continuare:

- orientarea catre cetatean prin asigurarea de servicii publice corespunzatoare pentru

populatie;
- pregatirea sistematica si specializarea functionarilor publici si in special a managerilor
publici pentru a identifica modalitatile de actiune potrivite pentru rezolvarea
problemelor si sustinerea efectiva a implementarii lor;
- respectarea principiului autonomiei si desentralizarii sistemului administrativ;

11
- modernizarea sectorului public prin politica de personal, dezvoltarea unui dialog social
cu sindicatele, initierea unui poces sistematic de fundamentare si de evaluare a
politicilor publice, identificarea unor posibilitati de servire mai buna a cetatenilor.

Romania se confrunta cu probleme in domeniul accesibilitatii si calitatii

serviciilor publice precum si al impactului pe care acestea le aduc asupra
mediului.Elaborarea unei strategii de dezvoltare locala aduce multe avantajeintre
care:imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii regionale si locale, dezvoltarea turismului
rural, cultural, politici active de ocupare a fortei de munca, promovarea unor politici
pliate pe specificul zonal.
Un impediment in reforma sistemului administrativ din Romania este birocratia execsiva
care genereaza un circuit lent al documentelor.
Utilizarea in administratia publica a tehnologiilor informatice avansate ar
simplifica semnificativ circuitele si fluxurile informationale, ar reduce intervalele de
solutinare a cererilor si ar imbunatati semnificaiv procesul de comunicare si transparenta
in administratia publica.

12
 Sistemul administrativ din Franta

Conform Constitutiei promulgate in 1958, Franta este republica prezidentiala,

democratica si sociala.
Puterea legislativa este exercitata de un parlament bicameral format din Senat ( ales
prin vot universal indirect de catre grupul electoral) si Adunarea Nationala ( aleasa pentru 5
ani pein vot universal direct).
Puterea executiva este exercitata de presedinte care numeste Consiliul de Ministri,
condus de un prim-ministru. Consiliul de Ministri este raspunzator fata de Parlament. Seful
statului, Presedintele, este ales prin vot direct, pentru cel mult 2 mandate de cate 7 ani.
Avocatul Poporului – Mediatorul Republicii este o autoritate independenta desemnata
pentru 6 ani prin decret al Consiliului de Ministri. Mandatul sau nu este revocabil si nu
primeste instructiuni de la Guvern. Mediatorul Republicii poate propune reforme din proprie
initiativa pe baza unei observari proprii sau la sugestia membrilor parlamentului.
Sistemul francez se caracterizeaza prin doua elemente fundamentale care definesc
relatiile intre politica si administratie: cabinetele si marile corpuri. Cabinetele constituie
nucleul, structuri de relatii a puterii executive, nu numai in relatiile intre Presedentie si Primul
Ministru, cat si intre Primul Ministru si Ministere. Cheia acestei puteri nu reiese doar din
ansamblul relatiilor pe care cabinetele le are cu alte institutii ci si din capacitatea lor de a
interveni in chestiunile ministeriala si administrative (exemplu: cabinetul Primului Ministru
supravegheaza drect desfasurarea programelor publice fara interventia ministrilor).
Pe de alta parte marile corpuri formeaza elita administrativa, care se caracterizeaza
prin: - a fost recrutata si socializata de catre un grup redus si selectat de institutii, membrii
elitei invata ssa se recunioasca si creaza retele informale de putere; - instaurarea elitei
administrative nu se circumscrie numai administratiei centrale ci si celei teritoriale, sfera
politica si sectorul privat.
Coeziunea elitei puterii executive obtinuta din sanul democratiei nu inseamna ca
sistemul administrativ francez nu este fragmentat. Exista fragmentare intre ministere, fiecare
minister este dominat de catre un corp de functionare.

1. Identificarea si explicarea asemanarilor

În ceea ce priveşte modul de numire al şefului guvernului (facem abstracţie de
denumirile diverse folosite în statele analizate), in Franţa şi Marea Britanie Primul-ministru şi
Guvernul se numesc de şeful statului, fără a fi necesar votul de încredere al Parlamentului.

13
 In Marea Britanie, din punct de vedere formal – juridic atât Cabinetul cât şi Guvernul
şi Primul –ministru se numesc de Coroană. Totuşi, ca urmare a unei convenţii constituţionale
formată în sec. XIX, obligă regina să numească în funcţia de prim-ministru pe şeful partidului
majoritar în Camera Comunelor.
Există posibilitatea ca Regina să poată influenţa totuşi desemnarea Primului-ministru,
atunci când nici, un partid nu deţine majoritatea (cum a fost cazul epocii tri-partide
interbelice) sau când partidul majoritar nu are un şef (cazul succesiunii lui charchill). Cu
aceste excepţii, se consideră că Primul –ministru este ales prin sufragiu universal indirect,
întrucât în mod normal, fiecare partid abordează alegerile cu un şef desemnat pentru a fi Prim-
ministru în caz de victorie electorală.
Alegerea celorlalţi membri ai Cabinetului şi ai Guvernului se face de către primul-
ministru din rândul partidului său, toţi membrii guvernului sunt şi membri ai Camerei
Comunelor sau, într-un număr restrâns, ai Camerei Lorzilor. Convenţiile Constituţionale
obligă pe primul-ministru să fie membru al Camerei Comunelor.
În afara cazurilor cexcepţionale: demisia, decesul sau moţiunea de cenzură contra
Guvernului, durata acestuia este egală cu cea a legislaturii. Durata legislaturii este la
dispoziţia primului- ministru dar mandatul Camerei Comunelor nu poate depăşi 5 ani.
Primul-ministru poate oricând să ceară dizolvarea Prlamentului, punând capăt
legislaturii, pentru a profita de o conjunctură pe care o consideră favorabilă din punct de
vedere electoral. Aşa se face că durata medie a legislaturilor este de 4 ani.
Primul-ministru poate modifica oricând componenţa guvernului sau, în mod obişnuit
remanierile făcându-se anual, după vacanţa de vara.
In Franta, potrivit Constituţiei celei de-a V-a Republici şeful guvernului francez-
Primul-ministru, este desemnat şi numit de Preşedintele Republicii fără nici o restricţie, fiind
condiţionată doar de existenţa sau inexistenţa unei majorităţi favorabile acestuia în Adunarea
Naţională.
Angajarea răspunderii guvernului, cu ocazia constituirii sale în faţa Adunării Naţionale
are caracter facultativ întrucât, din punct de vedere constituţional, investirea sa este efectivă
odată cu numirea de către Preşedintele Republicii.
Singura posibilitate la îndemâna opoziţiei parlamntare este moţiunea de cenzură care
necesită majoritatea absolută. Rezultă că un Prim – ministru poate guverna atâta timp cât
majoritatea absolută din adunarea Naţională nu este împotriva sa.

14
 Numirea membrilor guvernului se face de către Preşedintele Republicii, la propunerea
primului-ministru, ceea ce presupune un acord între ceilalţi factori de putere pentru
nominalizarea portofoliilor ministerial.
Legat de componenţa Guvernului, atat in Marea Britanie cat si in Franta există Prim-ministru
şi miniştri.

2. Identificarea deosebirilor si explicarea lor

Chiar daca modul de numire al sefului guvernului este asemanator in cele doua tari, libertatea
de opţiune a şefului statului variază de la o ţară la alta: în Franţa libertatea este apreciabilă, în
Marea Britanie este practic inexistentă.
În ceea ce priveşte compatibilitatea funcţiei guvernamentale cu cea parlamentară, situaţia se
prezintă astfel:
- in Marea Britanie calitatea de membru al guvernului este condiţionată de calitatea de
parlamentar;
- in Franta calitatea de membru al guvernului este incompatibilă cu cea de parlamentar.
În cazul unui parlamentar cooptat în Guvern, locul său în Parlament este luat de un
supleant ceea ce înseamnă că odată ce a ales funcţia guvernamentală, revenirea în
parlament nu este posibilă decât cu ocazia unor noi alegeri.

Analizând ţările sub aspectul structurii guvernului, vom remarca următoarele:

- in Franta Constituţia reglementează în mod general structura Guvernului, lăsând pe
seama altor acte normative stabilirea precisă a membrilor acestuia;
- in Marea Britanie nu este o constitutie scrisa.
In Marea Britanie, structura Guvernului face obiectul mai multor convenţii
constituţionale. Organizarea sa este prerogativă reală, chiar dacă, în acest domeniu convenţiile
constituţionale sunt mai puţin riguroase decât celelalte cutume constituţionale.
Termenul de guvern în Anglia are trei accepţiuni, respectiv:
 majoritate guvernamentala
 administraţia de stat
 ansamblul cuprins din cca. 100 de persoane, care sunt miniştri sau secretari
de stat
În această ultimă accepţiune Guvernul cuprinde:

15
* miniştri departamentali (cei care conduc un minister) care poartă denumirea de Secretari de
stat pentru ministerele cele mai vechi, şi miniştri în cazul ministerelor mai recente.Miniştri
departamentali sunt de regulă şi membri ai Cabinetului. ei îşi conduc ministerele cu ajutorul
miniştrilor de stat care le sunt adjuncţi, şi cu ajutorul subsecretarilor de stat parlamentari, care
asigură legătura cu Camerele Parlamentului;
* miniştri non-deparlamentari (fără portofoliu) care ocupă în mod tradiţional anumite funcţii,
adesea onorifice;
* membrii grupului de parlamentari însărcinaţi cu organizarea votului în Parlament;
*consilierii juridici ai Guvernului.
Miniştri care fac parte din Cabinet, miniştri de stat, consilierii juridici şi principalii
parlamentari însărcinaţi cu organizarea votului în Parlament, sunt denumiti cu apelativul
miniştri seniori iar ceilalţi cu apelativul miniştri junior . Numirea tuturor miniştrilor este
decisă de Primul –ministru care stabileşte, de asemenea, şi componenţa Cabinetului,
adevăratul organ de decizie guvernamentală, şi care cuprinde miniştri cei mai importanţi.
Anumiţi membrii ai Guvernului intră din oficiu în componenţa Cabinetului: Lordul Cancelar,
ministrul de finanţe, subsecretarii de stat de la apărare, interne, afaceri externe .
In Franta, guvernul este format din miniştri şi secretari de stat, care nu participă la
şedinţele Consiliului decât în cazul dezbaterii unor probleme ce ţin de competenţa lor.
S-a stabilit ca obicei numirea unor miniştri delegaţi aflaţi ca şi secretarii de stat în
subordinea unui ministru, dar care au dreptul să participe la şedinţele Consiliului de Miniştri.
În practica guvernamentală franceză se utilizează şi titlul de ministru de stat, care are
doar caracter onorific şi se acordă unora dintre miniştri la aprecierea primului-ministru sau a
Preşedintelui Republicii.
Suplinirea primului-ministru în caz de absenţă se face de către unul din miniştri, după
o ordine protocolară stabilită cu ocazia formării Guvernului sau a unei remanieri ministeriale,
de Primul-ministru împreună cu Preşedintele. Conform tradiţiei imediat după primul-ministru
urmează ministrul justiţiei, dar nimic nu împiedică derogarea de la această tradiţie.
Numărul ministerelor şi atribuţiile fiecărui membru al Guvernului variază frecvent
chiar şi cu ocazia remanierilor ministeriale. Stabilirea acestora intră în competenţa guvernului
şi întrucât sunt decizii luate în Consiliul de Miniştri prezidat de Preşedintele Republicii, este
necesar acordul şi semnătura acestuia.
In Marea Britanie, cabinetul se întruneşte din iniţiativa primului-ministru care
stabileşte şi ordinea de zi. Deciziile se iau prin consens, care se obţine datorită ascendentului
primului-ministru asupra celorlalţi miniştri.

16
 In Franta, potrivit tradiţiei, Consiliul de Miniştri se reuneşte săptămânal, miercuri
dimineaţa, sub preşedinţia Preşedintelui Republicii, care stabileşte ordinea de zi împreună cu
Secretarul General al Guvernului, la reşedinţa preşedinţiei şi nu la sediul Primului-ministru.
Toate deciziile care se iau în Consiliu trebuie să poarte semnătura preşedintelui, ceea ce
implică acordul său.
Deciziile se iau prin consens, la propunerea Preşedintelui care, poate decide singur în
cazuri de gravitate excepţională, după ce a trecut avizul membrilor Consiliului.
În mod cu totul excepţional, Guvernul se poate reuni în Consiliul Cabinetului, fără
participarea Preşedintelui, sub conducerea Primului –ministru.

3. Prezentarea si explicarea avantajelor competitive

esentiale ale sistemelor administrative studiate
Dezvoltarea sistemelor administrative din Franta si Marea Britanie s-a produs datorita
capacitatii celor doua tari de adaptare la mediul extern.
Sistemul administrativ se bazeaza pe principiul autonomiei locale. Datorita intelegerii
necesitatii procesului de descentralizare, eficientizare a procesului de gestiune si aplicarii
masurilor in domeniul politicilor publice, reforma administrativa franceza a avut un real
succes. Procesul de modernizare presupune posibilitatea accesului la informatii a cetatenilor
in privinta institutiilor pubilce si serviciile acestora.
12La baza modernizarii administratiei franceze este recunoasterea faptului ca, singurii
responsabili pentru derularea serviciilor publice sunt prestatorii acestora.
Aceste schimbari din administratia britanica cat si in cea franceza au dus la o exercitare
mult mai eficienta a functiilor de management, un control mult mai riguros al rezultatelor,
autonomie de gestiune si mai multa transparenta in asumarea raspunderii individuale in
prestarea de servicii.

17