Structura administrației

publice în Austria
GR. 1 AP/ MEMBRII:
Antohi Manuela-Sorina
Barbu Beatrice-Maria
 Austria este o republică federală, formată din nouă landuri. Fiecare
land are propria sa constituţie, parlament şi guvern propriu.
Responsabilităţile legislative şi administrative sunt împărţite între
Federaţie (Bund) şi landuri, în concordanţă cu prevederile Constituţiei
Federale. De fapt, principala atribuţie a Federaţiei este elaborarea legilor.
În câteva domenii, cum ar fi: ocuparea forţei de muncă, sistemul de
taxe şi cel de apărare, Federaţia are propriul său aparat administrativ. Prin
urmare, cea mai mare parte a atribuţiilor administrative revine landurilor.
Deci, în acest caz, se poate vorbi despre o administraţie federală indirectă
şi despre un sistem administrativ descentralizat.
Fiecare land are responsabilitate pentru realizarea propriilor sarcini
administrative şi pentru sarcinile delegate de reprezentanţii administraţiei
federale. Practic, autoritatea landurilor este limitată de instrucţiunile
Guvernului Federal, care urmăreşte întreaga activitate desfăşurată de
acestea.
Fiecare nivel guvernamental este împuternicit să stabilească
propriul sistem de taxe, dar şi taxe comune, împreună cu
instituţii situate pe alte niveluri, dar între care există relaţii
potrivit Constituţiei.
Ca rezultat al acestor relaţii, a fost conceput un sistem de
transfer interguvernamental, care permite acoperirea
costurilor implicate de funcţionarea sistemului administrativ
la nivelul landurilor şi derularea proiectelor sociale.
În managementul public din Austria se face o distincţie
clară între funcţionarii publici persoane civile angajate pe
termen lung printr-un contract (Ernennung) şi personalul
angajat pe bază de contract individual bilateral.
1. Statul
În 1918 Austria a trecut de la monarhia constituţională la
republică.
Constituţia din 1920 a încheiat perioada de tranziţie şi a
permis organizarea statului ca o Federaţie.
Statul federal este compus, aşa cum de altfel am precizat
mai sus, din provincii autonome, denumite landuri.
Acestea sunt: Vorarlberg, Tyrol, Salzburg, Styria, Carinthia,
Upper, Austria, Lower Austria, Burgenland şi Viena.
Constituţia Federală din 1920, Tratatul de la Viena şi
Legea Neutralităţii Permanente au constituit baza pentru a
doua republică, care este, începând din 1955, Austria.
Fig.nr.l Structura autorităţii administrative în Austria
REPUBLICA AUSTRIA
2. Structura autorităţii
Ca în orice stat democratic, autoritatea se structurează pe cele trei ramuri: juridică,
legislativă şi executivă (vezi figura nr. 1. Structura autorităţii administrative în
Austria).
2.1. Autoritatea juridică 
Structura Curţii Federale 
Toate curţile în Austria sunt Curţi Federale. În legile civile şi legile penale (care
reprezintă o categorie distinctă) există trei niveluri ale justiţiei. În funcţie de natura
litigiului, în cazul legilor civile, de gravitatea crimei, în legile penale şi în celelalte
situaţii juridice care există, în Austria se disting următoarele subdiviziuni:
- Curţile la nivel de district;
- Curţile la nivel de land;
- Curţile de juraţi.
Instanţa superioară este Curtea Superioară la nivel de district sau land, iar cea mai
înaltă instanţă este Curtea Supremă din Viena.
Controlul administrativ este realizat de Curtea Constituţională (dacă problemele
respective sunt de natură constituţională) sau de către Înalta Curte Administrativă şi
de Birourile Administrative Independente (Unabhängige Verwaltungssenate) în
fiecare land (dacă problemele sunt de altă natură).
2.2. Autoritatea legislativă
 
Parlamentul Federal este format din două Camere: Nationalrat şi
Bundesrat.
Landurile iau parte la procesele legislative ale Parlamentului
Federal prin Bundesrat. Nationalrat-ul este format din 183 de
reprezentanţi aleşi direct prin vot universal, pentru o perioadă de
patru ani.
Membrii Bundesrat-ului, cunoscuţi ca şi deputaţi, sunt aleşi de
parlamentele landurilor (Landtag). Numărul de deputaţi pentru
fiecare land este direct proporţional cu numărul populaţiei, iar
numărul total al reprezentanţilor în Bundesrat a fost stabilit la 63
pe baza rezultatelor evidenţelor populaţiei din 1981.
Ambele Camere sunt împuternicite să examineze activitatea
Guvernului Federal, să intervieveze membrii Guvernului şi să
solicite toate informaţiile relevante despre modul în care este
exercitată autoritatea, respectiv puterea executivă.
Fiecare membru al celor două Camere poate adresa întrebări
directe membrilor Guvernului Federal în timpul sesiunilor
Nationalrat-ului şi, împreună cu cel puţin patru membri ai
Parlamentului, poate formula în scris, deci indirect, alte
întrebări.
Fiecare land are propriul său parlament ales, care răspunde
pentru domeniul legislativ. Membrii Parlamentului la nivel de
land sunt aleşi direct pentru un interval de timp, care variază cu
prevederile constituţionale ale fiecărui land, de obicei aceasta
este de cinci ani.
Toate propunerile avizate de Parlamentul Federal şi de cel al landului
sunt studiate de către Comisiile Parlamentare. Există comisii
permanente, care corespund ca profil de activitate cu cele din structura
ministerelor, şi comisii ad-hoc, care au anumite termene de raportare
definite de Nationalrat.
Structura ambelor comisii reflectă puterea relativă pe care partidele
politice o au în Parlament.
La nivel federal, comisiile parlamentare pot invita ministrul titular de
resort să participe la discuţii directe ori prin reprezentanţi.
Constituţia, de asemenea, permite ca Nationalrat-ul să stabilească
comisiile de informare. Curţile şi toate celelalte autorităţi sunt obligate
să furnizeze date, dacă sunt solicitate de către comisiile de informare.
Două comisii au fost create pentru a controla sistemul administraţiei.
Acestea sunt Comisia de Contabilitate pentru Controlul Financiar şi
Comisia Bugetară care să urmărească bugetul şi reducerea cheltuielilor.
 2.3. Autoritatea executivă
In Austria funcţionează un sistem cu "administrare federală indirectă" (mittelbar
Bundesverwaltung), în care ministerele federale sunt responsabile doar pentru
planificarea, coordonarea, elaborarea ordinelor şi controlul administrativ, respectarea
legii si ordinii. 
Guvernul federal (central)
Potrivit Constituţiei, Cancelarul Federal, Vice-cancelarul şi ministerele federale sunt
implicate în cele mai importante activităţi administrative ale Federaţiei. Acestea se
constituie ca şi Corp al Guvernului Federal condus de un Şef al Cancelariei Federale.
Cancelarul Federal este numit de către Preşedintele Federal. El este, de regulă, un lider
al majorităţii partidelor din Parlament. Constituţia nu precizează un cadru al
responsabilităţilor acestuia, dar, în fapt, el are o funcţie foarte importantă, aceea de
coordonare a activităţilor implicite de realizarea întregii politici guvernamentale şi are
dreptul constituţional de a propune Preşedintelui Federal numirea sau demiterea
miniştrilor.
Cancelarul Federal este considerat "PRIMUS INTER PARES". Vice-cancelarul
este împuternicit să acţioneze ca reprezentant pentru Cancelarul Federal, în cadrul
propriei sfere de responsabilitate. În cazurile unor coaliţii guvernamentale, Vice-
cancelarul provine din rândurile celui de al doilea partid care formează coaliţia.
Departamentele/Ministerele
 
Ministerele sunt responsabile pentru conceperea politicii în domeniile
proprii.
Numărul ministerelor şi responsabilităţile lor sunt determinate prin acte
normative, ultimul în acest sens este Decretul Ministerelor Federale din
1987.
Cu câteva excepţii, ministerele sunt organizate în departamente şi un
număr de agenţii şi instituţii. În plus, la această structură liniară
principală, se adaugă grupuri speciale, cum ar fi: cabinetele
ministeriale, grupurile de elaborare a politicii, de cercetare etc, pentru
susţinerea procesului de definitivare a politicii.
Ministerele pot fi asistate de secretariatele de stat sau de reprezentanţii
ministerelor care sunt împuterniciţi să acţioneze potrivit instrucţiunilor
elaborate la nivel de minister.
 Al doilea nivel, al birourilor federale, are, de asemenea, o
coloratură politică. Toate celelalte poziţii din structura ministerelor
sunt ocupate de persoane civile angajate pe termen lung.
În general, administraţia centrală cuprinde: Cancelaria Federală,
Ministerele Federale, Secretariatele de Stat sau reprezentanţii
ministerelor. În cadrul acestora, există funcţionari publici cu
competenţe decizionale specifice care participă la elaborarea
politicii sistemului administrativ. Aceştia sunt:
Şeful de Departament (Section);
Şeful de Comisie;
Şeful de Divizie;
Şeful de Subdivizie;
Membrii Diviziilor sau Subdiviziilor.
Guvernele regionale ale landurilor
 
Guvernul landului este format dintr-un grup de persoane, conduse de un
Guvernator (landeshauptmann). Atât Guvernatorul, cât şi Guvernul landului sunt
aleşi de către Parlamentul landului.
Guvernul landului exercită puterea executivă în domenii distincte, între anumite
limite. De asemenea, conducerea Federaţiei intervine atunci când într-un anumit
domeniu nu există autoritate federală la nivelul landului respectiv.
Guvernul landului este independent şi liber să-şi stabilească propriile sale
atribuţii, dar în cazul atribuţiilor administraţiei federale indirecte, Guvernatorul
urmează instrucţiunile ministerului şi răspunde în faţa acestuia.
Administraţiile landurilor sunt divizate în districte (Bezirke). Dacă există
autoritate specială la nivel de land, Guvernul landului deleagă cele mai multe din
sarcinile sale administrative către districte.
La nivel de district activităţile administrative sunt realizate de un Guvern oficial
special reunit, condus de aşa-numitul comisionar al districtului şi biroul acestuia.
Pentru toate problemele care trebuie rezolvate de autorităţile de la nivelul
districtului, comisionarul districtului este responsabil în faţa Guvernatorului.
Guvernul local
 
Comunităţile locale sunt conduse de un consiliu local ales prin vot direct şi de
către Primar (Bürgermeister) care este ales de consiliul local. În comunităţile
mai mari, primarul este asistat de autoritatea locală.
Comunităţile se bucură de un considerabil grad de independenţă în soluţionarea
problemelor locale şi au responsabilitate pentru drumurile locale, asigurarea
necesarului de apă, pentru funcţionarea şcolilor primare, proiectarea lucrărilor
de construcţie zonale. În multe cazuri acestea administrează grădiniţele şi
spitalele. Cele mai mari comunităţi oferă o mare diversitate de servicii care
includ activităţi sociale, de asistenţă sanitară şi culturale.
În afara sarcinilor proprii, comunităţile execută anumite sarcini în colaborare cu
Federaţia, cum ar fi alegerile sau cu landurile, cum ar fi acordarea de cetăţenie.
Serviciile comunitare sunt, în general, finanţate din resurse locale, în proporţie
de 47,2 procente, şi din transferarea unor sume, aproximativ 45,7 procente de la
Guvernul Federal şi 7,1 procente de la nivelul landului. Resursele comunităţii
provin din creşterea taxelor pe pământ, proprietate, băuturi etc. şi din prestarea
serviciilor oferite.
 Comparații între România și Austria

 Învățământul și Educația
Sistemul de învăţământ din România se compune din „învăţământ general
obligatoriu, învăţământul liceal şi cel profesional, învăţământul superior şi
prin alte forme de instrucţie şi perfecţionare”.
Dacă privim învăţământul din Austria observăm că acesta este reprezentat
de școlarizarea obligatorie, organizarea școlară, școlile private, precum și
universități și academii de arte plastice.
În Constituția României observăm că educația este trecută ca un drept și
anume Dreptul la învățătură, în care sunt precizate principalele moduri de
învățământ și cum se desfășoară aceasta.
Dacă privim articolul 32 din Constituția României observăm că dreptul la
învățământ este oferit de către stat prin toate formele de învățământ, iar
acesta se desfășoară în limba maternă a țării, dar și într-o limbă de circulație
internațională.
 Educația din România asigură tuturor persoanelor dreptul la
învățătura, asigurarea burselor de studiu din partea învățământului către
cei care sunt defavorizați.
Statul oferă și dreptul de a studia o religie în cadrul învățământului și
acestea se bazează pe mai multe culte religioase. Statul asigură libertatea
învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult.
În Austria, educația este organizată pe landuri și pe districte politice,
iar acestea sunt cunoscute sub numele de Consiliul școlar Land și
Consiliul școlar district respectiv.
Fiecare district și fiecare land este condus de un Președinte și anume:
“Președintele Consiliului școlar Land este guvernatorul, președintele
Consiliului școlii district este șeful autorității administrative districtului".
Există și un Minister Federal care se ocupă de starea și perfomanța
școlilor și căminelor studențești.
 Dreptul la Vot
În România, dreptul la vot se exercită la vârsta de 18 ani”.
Cetățenii au drept la vot de la vârsta de 18 ani, împliniți
până în ziua alegerilor inclusive”. Dreptul la vot în
România se referă și la faptul că le este interzis să voteze
următoarele persoane: debilii sau alienații mintal, puși sub
interdicție, persoanele condamnate prin hotărâre
judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor
electorale.
În Austria dreptul la vot se face se acordă la vârsta de 16
ani, iar cei care se înregistrează la vot chiar și în ultima zi,
trebuie să aibă domiciliul principal într-un municipiu al
teritoriului federal.
 Legislația
În România legile sunt adoptate de Parlament, iar acestea sunt de trei
feluri și anume: legi organice, constituționale, ordinare. Inițiativa
legislativă aparține “Guvernului, deputaților, sentatorilor sau unui numar
de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot”.
Numai guvernul poate să își exercite inițiativa proiectului de lege prin
faptul că Guvernul își exercită inițiativa legislativă prin transmiterea
proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca prin Cameră
sesizată, iar dezbateriile au loc mai întâi în Camera competentă pentru
adoptarea proiectului de lege pentru că aceasta să devină prima Cameră
sesizată. Legile se publică în Monitorul Oficial al României și intră în
vigoare la trei zile de la data publicării sau la o data ulterioară prevăzută în
textul ei.
Consiliul legislativ este un organ consultativ de specialitate al
Parlamentului care avizează proiectele de acte normative în vederea
sistematizării, unificării și coordonării între legislații.
În Austria, sistemul legislativ din Landuri funcționează pe baza dietelor,
dietele fiind alese prin vot de către populația din Land. Membrii Dietei au
aceeași imunitate ca membrii Consiliului Național. Toate actele normative
de dietă, imediat ce au fost trecute printr-o dietă, trebuie să fie notificate de
către Guvernatorul Cancelariei Federale înainte de publicarea acestora.
Inițierea procedurii legislative de adopare este posibilă cu observarea cu
privire la proiectul de lege de către o persoană competentă a Federației. Cu
privire la dezvoltarea Dietelor, acestea pot fi dezvoltate doar de
“Președintele Federal privind solicitarea Guvernului Federal și cu
sancțiunea Guvernului Federal”.
Puterea executivă din Landuri este exercitată de Guvernul Land care este
ales de dietă. Guvernul Land este format din guvernator, numărul necesar de
deputați și alți membri.
Ca o încheiere, în România observăm că în Constituție este prezentat faptul
că legile sunt puse si aprobate în vigoare și care sunt metodele de punere în
vigoare a unei legi, iar în Austria sunt prezentate dietele care au control
asupra sistemului legislativ din Landuri.