GUVERNUL ROMÂNIEI

Evoluția reglementării Guvernului și a ministerelor până la 1938

ÎnRomânia, apariția miniștrilor, implicit a ministerelor, în accepțiunea modernă

a termenului, precedă apariția Guvernului.

Pentru prima dată, ministerele au fost create prin Regulamentele Organice.

 Constituția din 1866, fără să cuprindă o reglementare amplă a Guvernului, are un

capitol special, dar această Constituție nu vorbește despre Consiliul de Miniștri, ci
despre Guvern.
 Constituția din 1923 vine cu precizări suplimentare la instituția Guvernului,
arătând că Guvernul exercită puterea executivă în numele Regelui.
 Constituția folosește două noțiuni: pe aceea de Guvern și pe aceea de Consiliu de
Miniștri, iar din modul de folosire, cele două noțiuni nu par a fi sinonime.
 Astfel, sfera Guvernului era mai mare decât aceea a Consiliului de Miniștri, căci,
pe lângă miniștri, în Guvern mai intrau si subsecretarii de stat.
 Consiliul de Miniștri era mai degrabă o formă de lucru a miniștrilor decât un organ
de stat.
Reglementarea Guvernului între 1938-1948

 Deși prin Constituția din 1938 se instaura dictatura regală, sub aspectul tehnicii de
redactare, textele cu privire la reglementarea Consiliului de miniștri, respectiv a
Guvernului, erau cele mai reușite.

 Practic, aceste autorități nu existau, regele fiind totul în stat.

 Se arăta că Guvernul se compune din miniștri și subsecretari de stat, miniștrii
exercită puterea executivă în numele regelui și răspund politic numai în fața
acestuia.

 Miniștrii întruniți alcătuiesc Consiliul de Miniștri, care este prezidat de cel care a
fost însărcinat de rege cu formarea Guvernului. Acesta este președintele
Consiliului de Miniștri.
Reflectarea constituțională a materiei Guvernului și a ministerelor –
concepția Constituției României din 1991, revizuită

 Legiuitorul constituant român din 1991 a înțeles să se îndepărteze de formula

clasică, consacrată de Constituția din 1923, îmbrățișând formulele moderne atât
sub aspect terminologic, cât și sub aspectul modului de organizare și structurare a
titlurilor Constituției.

 Astfel, în titlul III consacrat Autorităților publice, capitolul al III-lea este dedicat
Guvernului, iar cel de al IV-lea reglementează Raporturile Parlamentului cu
Guvernul.
 Cele 9 articole din capitolul intitulat Guvernul tratează, cronologic următoarele probleme:
 - rolul și structura Guvernului
 - învestitura Guvernului
 - jurământul de credință al membrilor Guvernului
 - incompatibilități ale funcției de membru al Guvernului
 - încetarea funcției de membru al Guvernului
 - Primul-ministru
 - actele Guvernului
 - răspunderea Guvernului și a membrilor săi
 - încetarea mandatului Guvernului.
 Capitolul IV vizează:
 - obligația de informare a Parlamentului de către Guvern și celelalte organe ale
administrației publice,
 - exercitarea controlului parlamentar prin intermediul întrebărilor și interpelărilor,
 - moțiunea de cenzură,
 - angajarea răspunderii Guvernului asupra unui program, a unei declarații de
politică generală sau a unui proiect de lege și, în final,
 - delegarea legislativă.
 Înceea ce privește administrația centrală de specialitate, din Constituție se
desprind următoarele principii:

 1. administrația centrală de specialitate cuprinde 3 categorii de organe:

- ministere, care sunt organizate numai în subordinea Guvernului;
- autorități administrative autonome față de Guvern;
 - alte organe centrale care pot fi organizate fie în subordinea Guvernului, fie în
subordinea unui minister.
2. ministerele se înființează, se organizează și funcționează potrivit legii.

3. autoritățile administrative autonome se pot înființa prin lege organică.

4. alte organe de specialitate se pot înființa de către Guvern sau ministere în subordinea lor,
numai dacă o atare competență le este recunoscută prin lege ordinară și numai după ce au
primit aviz de la Curtea de Conturi.

 De asemenea, Codul administrativ reglementează administrația publică centrală de

specialitate in art. 51 – 68, texte ce reglementează si ministerele, respectiv ministrul ca
autorități publice.
Rolul și structura Guvernului
Aspecte de drept comparat

 În terminologia consacrată de doctrina administrativă, Guvernul are sarcina

fundamentală de a realiza politica națiunii, el este inițiatorul, modelatorul și
executantul măsurilor de redresare economică, de scădere a inflației și stabilizare
economică, el răspunde de ordinea publică, de apărarea națională sau de
raporturile statului respectiv cu alte state.
Dacă ar fi să se analizeze Constituțiile din punct de vedere al modului în care este
reglementat rolul Guvernului, se identifică două mari sisteme:

 a) Constituții care fac o calificare expresă, uneori mergându-se până la

rigoarea unei definiții;
 b) Constituții care nu fac o calificare expresă, uneori rolul Guvernului fiind
determinat în urma unei interpretări sistematice.
 S-a convenit ca acele guverne care sunt formate din prim-ministru și membri, deci
fără un nivel ierarhic intermediar, să fie numite guverne cu structură simplă, iar
cele care conțin o atare ierarhizare, guverne cu structură ierarhică.

 În ceea ce privește determinarea membrilor obișnuiți ai Guvernului, întâlnim

Constituții care restrâng sfera acestora exclusiv la sfera miniștrilor, în sens de
titulari de departamente, Constituții care admit și prezența miniștrilor fără
portofoliu, precum și Constituții care extind sfera membrilor Guvernului și la alte
funcții de demnitari, cum ar fi secretarii de stat.
 Mai trebuie menționat că unele Constituții stabilesc un număr fix de miniștri (ex.
Constituția Elveției care stabilește 7 miniștri), altele stabilesc o cifră minimă, altele
arată autoritatea care va stabili acest număr, iar cele mai multe lasă problema
deschisă, fie pe seama legii, fie a jocului politic cu prilejul formării Guvernului.
Rolul Guvernului potrivit Constituției din 1991

Legiuitorul constituant român a ales soluția reglementării exprese a rolului politic și

administrativ al Guvernului, arătând, în art. 102 alin. 1:
 “Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament,
asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a
administrației publice”.
 Constituantul român a achiesat astfel la teză doctrine occidentale contemporane,
după care Guvernul este parlamentar prin origine și guvernamental prin funcție,
reținând că programul politic rămâne un document exclusiv al Guvernului, dar
liniile sale de forță sunt acceptate de Parlament.
 S-a preferat astfel folosirea verbului „a accepta” în locul verbului „a aproba”,
deoarece verbul „a aproba” ar fi avut semnificația unei implicări a Parlamentului și
în procesul realizării liniilor politice concretizate în programul de guvernare, ceea
ce ar fi dus la o duplicitate politică din partea Parlamentului în momentul
declanșării și votării unei moțiuni de cenzură.
 Pentru înțelegerea reală a rolului politic al Guvernului, trebuie coroborate
prevederile art. 102 alin. (1) , art. 103 alin. (3) și art. 85 alin. (1).

 De aici rezultă că votul de învestitură al Parlamentului are valoarea unui fapt

juridic, el marchează încheierea contractului de guvernare între Parlament și
candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru.
 Prin urmare, liniile politicii guvernamentale sunt concepute și formulate de
candidatul desemnat în numele și cu sprijinul unui partid sau a unor partide
politice, dar realizarea acestora nu este posibilă fără votul Parlamentului.

 Votul de învestitură dă legitimitate echipei guvernamentale, în sensul acceptării

unui program politic de partid ca program politic oficial de guvernare a națiunii.

 Votul de învestitură marchează trecerea din sfera competiției pentru putere în

sfera exercitării puterii politice.
 În situația în care în Parlament se creează alte raporturi de forțe, se stabilesc
alte necesități și priorități politice, urmare a modificărilor în opțiunile electoratului se
ajunge la necesitatea unui nou program politic de guvernare, iar soluția tehnică în
acest caz este moțiunea de cenzură sau determinarea Guvernului în funcțiune să-și
angajeze răspunderea asupra unui nou program.

Guvernul are, totodată, rolul de a realiza conducerea generală a administrației

publice, evocându-se poziția sa de organ central de competență materială generală.
 Rațiunea fundamentală a Guvernului o reprezintă asigurarea realizării liniilor
politice interne și externe ale țării, încorporate în programul de guvernare acceptat
de Parlament, ceea ce în planul juridicului înseamnă inițierea de proiecte
legislative, adoptarea de hotărâri pentru aplicarea acestora, vegherea ca toate
autoritățile administrației publice să acționeze cu operativitate și profesionalism în
respectarea Constituției și a legii.
 Sintagma „exercită conducerea generală a administrației publice” evocă
existența unor raporturi de drept administrativ între Guvern și orice altă autoritate a
administrației publice, raporturi care diferă sub aspectul conținutului:

- raporturi de subordonare (față de ministere, prefecți);

- raporturi de colaborare (față de autoritățile centrale de specialitate
autonome);
- raporturi de tutelă administrativă (față de autoritățile locale alese de
cetățeni).
 Trebuie, de asemenea, amintit că art. 102 alin. (2) evocă un principiu general al
activității Guvernului, și anume cooperarea cu organismele sociale interesate.

 Este vorba despre un principiu care garantează transparența Guvernului, el nefiind un

organism plasat în afara societății civile.

 De aceea, discuțiile cu patronatul, sindicatele, partidele politice, reprezentanții cultelor

și a diferitelor grupuri de presiune fac parte din programul de lucru al oricărui Guvern
democratic, iar Constituția României face din acest principiu unul cu valoare juridică.
 Mai mult, Codul administrativ arată că pentru realizarea rolului său, Guvernul
asigură funcționarea echilibrată și dezvoltarea sistemului național economic și
social.
 Potrivit art. 15 din Codul administrativ, funcțiile Guvernului sunt următoarele
(toate sunt prevăzute ca o finalitate prin care se urmărește punerea în aplicare a
programului de guvernare):

a) funcția de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în

aplicare a Programului de guvernare;
 b) funcția de implementare, prin care se urmărește punerea în aplicare a
Programului de guvernare;

 c) funcția de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și

instituțional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice;

 d) funcția de administrare a proprietății statului, prin care se asigură administrarea

proprietății publice și private a statului, precum și gestionarea serviciilor pentru
care statul este responsabil;
 e) funcția de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, în
condițiile legii, reprezentarea pe plan intern și extern, în domeniul său de activitate;

 f) funcția de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea și controlul aplicării

și respectării reglementărilor în domeniul apărării, ordinii publice și securității
naționale, precum și în domeniile economic și social și al funcționării instituțiilor și
organismelor care își desfășoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea
Guvernului.
Structura Guvernului României, potrivit Constituției din 1991

Potrivitart. 102 alin. (3), Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniștri și alți
membri stabiliți prin lege organică. Rezultă deci că s-a urmărit consacrarea unei
formule de Guvern fără scară ierarhică interioară.

 Atunci când vorbește despre „alți membri stabiliți prin lege organică” sunt avute în
vedere demnități echivalente acestei funcții sau mai mici, în nici un caz nu poate fi
vorba despre o funcție superioară.
Din interpretarea sistematică a Constituției, se poate trage concluzia că toți membrii
Guvernului, fie că au funcția de ministru sau altă funcție, sunt pe picior de egalitate,
având aceleași drepturi și obligații, aflându-se exclusiv în raporturi de colaborare.

 Art. 18 din Codul administrativ prevede că Guvernul este alcătuit din prim –
ministru și miniștri.
 Din Guvern pot face parte:
 - viceprim-miniștri,
 - miniștri de stat,
 - miniștri delegați,
 - miniștri cu însărcinări speciale pe lângă primul ministru.
Învestitura Guvernului

 Prin „învestitură” se înțelege complexul de acte și fapte juridice, precum și

procedurile corespunzătoare, cerute de Constituție, pentru a fi în prezența unei
echipe guvernamentale, legale și legitime.
Regimul învestiturii Guvernului, potrivit Constituției României
Această procedură are, potrivit Constituției, 4 etape:
a) desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru;
b) solicitarea de către candidatul la funcția de prim-ministru a votului de încredere;
c) acordarea votului de încredere;
d) numirea Guvernului de către șeful statului.
 a) Desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru

 Art. 103 alin. 1 arată că „Președintele României desemnează un candidat pentru

funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea
absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor
reprezentate în Parlament.”
 Acest text recunoaște partidelor politice parlamentare calitatea de subiecte în
raporturile de drept public, mai exact în raporturile de drept constituțional și, după
caz, de drept administrativ, în virtutea căreia ele au dreptul de a pretinde
Președintelui să le consulte.
Prin urmare, Președintele poate desemna un candidat politic, un șef de partid sau
un alt fruntaș al unui partid politic, dar poate desemna și un candidat care nu aparține
nici unui partid politic.

Elnu poate însă să desemneze un candidat care nu se bucură de susținere politică,

deoarece partidele, în urma negocierilor, își asumă responsabilitatea guvernării.
b) Solicitarea votului de învestitură

În
cea de-a doua etapă, centrul de greutate cade pe candidatul la funcția de
prim-ministru, care are numai 10 zile la dispoziție pentru a întocmi programul politic al
guvernării pe care intenționează s-o realizeze, precum și lista Guvernului.
 Programul guvernării se întocmește împreună cu partidul sau partidele care,
urmare a negocierilor politice purtate cu Președintele României, vor susține
Guvernul.

 În ipoteza asumării responsabilității guvernării de către un singur partid politic,

programul candidatului la funcția de prim-ministru va fi programul politic al acelui
partid.

 În cazul unei coaliții guvernamentale, programul va fi axat pe programul unui

singur partid, la care achiesează partenerul sau partenerii politici de guvernare.
 Se deduce de aici că o majoritate parlamentară formată din coaliții de partide nu
este necesar și o coaliție guvernamentală.

 Tocmai de aceea trebuie admis că orice schimbare în compoziția forțelor care și-
au asumat sarcina guvernării, cu implicații asupra conținutului programului de
guvernare, presupune un nou vot de învestitură.
 Dacă însă la guvernare, în timpul mandatului unui Guvern, se asociază și un alt
partid, dar pentru realizarea aceluiași program, un nou vot nu mai apare necesar.

 Candidatul la funcția de prim-ministru poate să-și depună mandatul Președintelui

înainte de împlinirea termenului de 10 zile, dacă apreciază că nu va obține
sprijinul politic necesar ori dacă nu a solicitat votul de încredere în acest interval.

 Președintele îi va retrage mandatul și va începe noi consultări pentru desemnarea

unui nou candidat la funcția de prim-ministru.
Cu toate acestea, termenul de 10 zile nu este un termen de decădere, deoarece
prelungirea discuțiilor politice asupra programului și a listei guvernului peste cele 10
zile nu duce la imposibilitatea solicitării votului de învestitură.

Termenul de 10 zile semnifică limita de la care Președintele României poate retrage

candidatului mandatul acordat spre a începe noi negocieri.
 c) Acordarea votului de încredere

 Votul de încredere se acordă de cele două Camere ale Parlamentului, în ședință

comună, Camerele fiind egale sub aspectul implicării lor politice.

 Pentru simetrie juridică, prezentarea și dezbaterea moțiunii de cenzură se va face

tot în ședința comună a Camerelor.
 Legiuitorul precizează că are loc o dezbatere, nu o simplă prezentare sau pură
informare, ceea ce înseamnă luări de cuvânt, formularea de observații, de
propuneri, iar membrii echipei guvernamentale pot fi chemați în fața comisiilor de
specialitate ale Camerelor.

 Este de la sine înțeles că în urma dezbaterilor, programul prezentat poate fi

modificat, uneori pentru a da satisfacție partidelor ce vor constitui viitoarea
opoziție sau pentru a se ajunge la înțelegere cu grupuri de presiune, cum ar fi
sindicatele.
 Votul de încredere are ca obiect programul, în forma sa finală și lista în ansamblul
ei a Guvernului, nu fiecare membru în parte.

 Pe parcursul dezbaterilor parlamentare, candidatul la funcția de prim-ministru

poate opera modificări în lista Guvernului, precum și în programul politic propus,
dacă acestea sunt necesare pentru obținerea votului de învestitură.
 Prin votul de învestitură nu se creează baza noii organizări ministeriale, ci se dă
doar legitimitate echipei.

 Organizarea ministerială presupune depunerea tuturor diligențelor în vederea

adoptării de acte normative pentru a se crea cadrul constituțional și legal în
vederea funcționării ministerelor nou create.
 Dacă pe lista Guvernului se propun și alte categorii de funcții decât cele din legea
organică, după obținerea votului de învestitură, această lege trebuie modificată
corespunzător.

 În cazul neacordării votului de încredere, procedura de învestitură se reia,

Președintele organizând noi consultări politice, pentru a desemna un nou
candidat, care poate fi și persoana desemnată anterior.
 d) Numirea Guvernului și jurământul de credință

 După obținerea votului de încredere, Președintele României, potrivit art. 85 alin. 1

din Constituție, numește Guvernul; abia prin decretul prezidențial de numire
candidatul la funcția de prim-ministru devine prim-ministru.

 Esențial însă în procedura de învestitură este votul Parlamentului, el are valoare

de fapt juridic, care marchează încheierea unui contract de guvernare între
Parlament, prin voința majorității și candidatul la funcția de prim-ministru.
Actul Președintelui de numire a Guvernului, rămâne fără consecințe juridice în
ceea ce privește raporturile dintre Președinte și Guvern.

Procedura de învestitură presupune așadar un complex de raporturi de drept

public în care ne apar ca subiecți Președintele României, candidatul la funcția de
prim-ministru, Parlamentul, Guvernul și Curtea Constituțională.
 Potrivit art. 104 alin. 1, Primul-ministru și ceilalți membri ai Guvernului vor depune
individual, în fața Președintelui, jurământul de credință pe care art. 82 îl prevede
pentru Președinte.

 Data depunerii jurământului reprezintă data de la care Guvernul, în întregul său și

fiecare membru în parte încep exercitarea mandatului.
 Guvernul este deci autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în
temeiul votului de încredere acordat de Parlament în baza programului de
guvernare.

 Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită

conducerea generală a administrației publice.
Durata mandatului și statutul membrilor Guvernului

 Durata mandatului Guvernului într-un regim parlamentar este dată de durata

mandatului Parlamentului (în realitate, de durata existenței majorității
parlamentare), iar într-un regim prezidențial de durata mandatului Președintelui.

 Potrivit art. 110 alin.1, Guvernul își exercită mandatul până la validarea alegerilor
parlamentare generale.
 Până la această dată, Guvernul este deci în plenitudinea prerogativelor, cu
excepția cazului în care este prelungit mandatul Parlamentului.

 După data validării alegerilor, și până la depunerea jurământului de membrii noului

Guvern, el devine Guvern demisionar și va îndeplini numai actele necesare pentru
administrarea treburilor publice.
Mandatul Guvernului poate înceta și înainte de data validării alegerilor
parlamentare generale, adică în urma demiterii Guvernului.
 Potrivit art. 110 alin. 2 din Constituție, Guvernul este demis:
- în urma adoptării unei moțiuni de cenzură;
 - în urma pierderii de către Primul-ministru a calității de membru al Guvernului.
Din coroborarea art. 110 alin. 2 cu art. 107 din Constituție, rezultă că Primul-
ministru își pierde calitatea de membru al Guvernului ca urmare a:
- demisiei;
- decesului;
- pierderii drepturilor electorale;
- intervenției unei stări de incompatibilitate;
- imposibilității de a-și exercita atribuțiile mai mult de 45 de zile;
- suspendării;
- intervenției altor cauze prevăzute de lege.
Condiții pentru funcția de membru al Guvernului

Pot fi membri ai Guvernului persoanele care îndeplinesc, cumulativ,

următoarele condiții:
a) au cetățenia română și domiciliul în țară;
b) se bucură de exercițiul drepturilor electorale;
c) nu au suferit condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit
reabilitarea.
Esențialîn definirea statutului juridic al membrilor Guvernului este compatibilitatea
sau incompatibilitatea acestei funcții cu alte funcții publice, precum și cu funcții
private.

Deși nu în mod expres, Constituția României cere implicit existența drepturilor

electorale, precizând în art. 106 că pierderea acestora duce la încetarea funcției de
membru al Guvernului
 În ceea ce privește condiția vârstei, aceasta este vârsta de la care se pot exercita
drepturile electorale – 18 ani împliniți.

 Nu pot intra în discuție debilii și alienații mintal, puși sub interdicție și nici
persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească, definitivă, la pierderea
drepturilor electorale.
La toate acestea se mai adaugă și condiția cetățeniei române, precum și condiția
domiciliului în țară, potrivit art. 16 alin. 3.

Art.17 din Codul administrativ mai adaugă o condiție și anume să nu fi suferit

condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Incompatibilități ale funcției de membru al Guvernului

Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu oricare funcție publică de

autoritate, cu excepția celei de deputat sau de senator.

Specific
sistemului parlamentar este cumulul dintre calitatea de parlamentar și cea
de membru al Guvernului.

În practică au apărut discuții cu privire la semnificația expresiei „funcții publice de

autoritate”, interesând dacă intră aici funcțiile din consiliile de administrație ale
societăților comerciale cu capital de stat, funcțiile de consilieri locali, funcțiile
didactice, funcțiile de directori de edituri sau diverse publicații.
 Astfel, funcția de profesor universitar nu este incompatibilă cu aceea de ministru, în
schimb funcția de director, prorector, decan, deci funcțiile de conducere din învățământ
au caracterul unor funcții publice de autoritate.

 Activitățile în domeniul didactic pe care funcționarii publici le pot desfășura sunt

activitățile desfășurate de funcționarii publici care ocupă funcții didactice în instituțiile de
învățământ de stat sau private autorizate/acreditate în condițiile legii ori care au calitatea
de formator, mentor sau persoană-resursă în cadrul programelor de formare profesională
a adulților organizate în condițiile actelor normative din domeniul formării profesionale,
ori care au calitatea de specialist în comisiile de examinare sau de evaluator în comisiile
de evaluare/monitorizare în cadrul programelor de formare profesională a adulților,
organizate în condițiile actelor normative din domeniul formării profesionale a adulților.
 Funcționarii publici care desfășoară aceste activități au obligația de a respecta
programul de lucru prevăzut de lege sau de reglementările proprii ale instituțiilor
în cadrul cărora sunt numiți.

 Criteriul general care operează în aceste situații este următorul: orice funcție de
conducere din organele administrative ne apare ca o funcție publică de autoritate,
incompatibilă cu funcția de membru al Guvernului.
 Sunt, de asemenea, funcții publice de autoritate cele de consilieri locali și
județeni, precum și orice funcție, aleasă sau numită, cu caracter public, prin care se
execută legile, putându-se utiliza mijloace de coercițiune și sancțiune statală.

Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese aplicabile funcției de

membru al Guvernului sunt cele prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților
publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției, cu modificările și completările ulterioare.
  Constatarea și sancționarea stării de incompatibilitate și a conflictului de interese
pentru persoanele care ocupă funcția de membru al Guvernului se face în condițiile
Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice,
pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și
funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și
completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.

 În termen de 15 zile de la data depunerii jurământului, membrul Guvernului este

obligat să renunțe la calitatea sau funcția cu care este incompatibilă funcția de membru
al Guvernului, sub sancțiunea încetării mandatului.
Încetarea funcției de membru al Guvernului

Funcția de membru al Guvernului încetează:

- în urma pierderii drepturilor electorale;
- în urma decesului;
- ca urmare a revocării;
- ca urmare a pierderii drepturilor electorale;
- ca urmare a incompatibilității;
- în cazul imposibilității exercitării funcției mai mult de 45 de zile;
- în cazul suspendării;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
 Revocarea unui membru al Guvernului poate interveni numai într-o situație
normală, concretizându-se într-o remaniere guvernamentală, pe când
suspendarea intervine într-o situație anormală, când s-a cerut urmărirea penală a
respectivului membru al Guvernului.

 În ambele cazuri, competența revine Președintelui.

 Revocarea nu are semnificația unei sancțiuni, ci a unei măsuri juridice, care
reflectă un joc politic al forțelor ce formează echipa guvernamentală, pe când
suspendarea are caracterul unei sancțiuni prin care se concretizează
răspunderea administrativ-disciplinară.

 Potrivit art. 107 alin. 3 si 4, Președintele poate desemna un alt membru al

Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru a exercita atribuțiile celui care
și-a prezentat demisia, a fost revocat, este în imposibilitate, dar numai pentru o
perioada de cel mult 45 de zile.
 Rezultă că un membru al Guvernului, care este în imposibilitatea de a-și exercita
funcția, își va pierde calitatea de membru al Guvernului numai după o perioadă de 45
de zile, indiferent dacă în această perioadă a fost numit prin cumul un ministru interimar
sau nu.
 Măsura revocării poate să intervină și în perioada de 45 de zile.

 Codul administrativ vine cu unele precizări, mai ales de ordin procedural administrativ,
arătând că demisia din funcția de membru al Guvernului se anunță public, se prezintă
în scris primului-ministru și devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de
depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.
 Cu privire la revocarea din funcție, aceasta se face de Președintele României,
prin decret, la propunerea primului-ministru, această măsură intervenind în caz de
remaniere guvernamentală.

Dacă încetarea calității de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei,

a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilității, a decesului și în alte situații
prevăzute de lege, Președintele României, la propunerea primului-ministru, declară
vacantă funcția de membru al Guvernului.
 În ipoteza în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o
hotărâre judecătorească definitivă sau în cazul în care s-a declarat, prin hotărâre
judecătorească irevocabilă, că averea sa a fost dobândită ilicit, Președintele
României emite, la propunerea primului-ministru, un decret de demitere din
funcție.
Organizarea internă, atribuțiile și funcționarea Guvernului

 Statutul Primului-ministru

În Constituție se arată că Primul-ministru conduce Guvernul și coordonează

activitatea membrilor acestuia, respectând atribuțiile ce le revin.
 Prim-ministrul reprezintă Guvernul în relațiile acestuia cu Parlamentul,
Președintele României, Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională,
Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorități și
instituții publice, partidele și alianțele politice, sindicatele, cu alte organizații
neguvernamentale, precum și în relațiile internaționale ce intră în aria de
responsabilitate a Guvernului.
 În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, prim-ministrul emite decizii, care sunt acte
administrative.

Deciziile prim-ministrului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I,

cu excepțiile prevăzute de lege. Nepublicarea atrage inexistența deciziei.

Deciziile prim-ministrului se contrasemnează de secretarul general al

Guvernului.
 Prim-ministrul numește și eliberează din funcție:
a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepția
situației în care aceștia au calitatea de membru al Guvernului;
b) secretarul general al Guvernului și secretarii generali adjuncți ai Guvernului;
c) secretarii de stat și consilierii de stat din cadrul aparatului de lucru al Guvernului;
d) secretarii de stat și subsecretarii de stat;
 e) alte persoane pentru care are competența de numire, în cazurile prevăzute de
lege.
 Prim-ministrul prezintă Camerei Deputaților sau Senatului rapoarte și declarații cu
privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate și răspunde la întrebările
ori interpelările care îi sunt adresate de către deputați sau senatori, conform
regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului.

 Prim-ministrul poate desemna un membru al Guvernului să răspundă la întrebările

și interpelările adresate Guvernului de către deputați sau senatori, în funcție de
domeniul de activitate ce formează obiectul acestora.
 Prim-ministrul contrasemnează decretele emise de Președintele României, potrivit
prevederilor Constituției.

 În scopul rezolvării unor probleme operative, prim-ministrul poate constitui, prin

decizie, consilii, comisii și comitete interministeriale.

 Prim-ministrul îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în Constituție și lege sau

care decurg din rolul și funcțiile Guvernului.
 La aceste atribuții mai trebuie adăugate cele de reprezentare a Guvernului,
precum și atribuții speciale de numiri și eliberări din funcție (a conducătorilor
organelor de specialitate din subordinea Guvernului, a secretarului general și a
secretarilor generali adjuncți ai Guvernului, a personalului din aparatul Primului
ministru).
 Primul-ministru este vice-președintele C.S.A.T.
Atribuțiile Guvernului

- exercită conducerea generală a administrației publice;

- inițiază proiecte de lege și le supune spre aprobare Parlamentului;

- emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanțe în temeiul unei legi
speciale de abilitare și ordonanțe de urgență;

- elaborează proiectele de lege a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor

sociale și le supune spre aprobare Parlamentului;
- negociază tratate, acorduri, convenții internaționale care angajează statul român;
negociază și încheie convenții și alte înțelegeri internaționale la nivel guvernamental;

- asigură administrarea proprietății publice și private a statului;

- înființează, cu avizul Curții de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa.

Funcționarea Guvernului

Ședințele Guvernului sunt convocate și conduse de către prim-ministru.

Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernului, în care se dezbat

probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii
publice și, la cererea prim-ministrului, în alte situații.

Președintele României prezidează ședințele Guvernului la care participă.

Guvernul se întrunește săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

 În cadrul ședințelor Guvernului se dezbat probleme ale politicii interne și externe a
țării, precum și aspecte privind conducerea generală a administrației publice,
adoptându-se măsurile corespunzătoare.

 La ședințele Guvernului pot participa, în calitate de invitați, conducători ai unor

organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ai unor
autorități administrative autonome, reprezentanții structurilor asociative ale
autorităților administrației publice locale, precum și orice alte persoane a căror
prezență se apreciază a fi utilă, la solicitarea prim-ministrului.
 Dezbaterile din ședințele Guvernului și modul de adoptare a actelor acestuia,
precum și a oricăror alte măsuri stabilite se înregistrează și se consemnează în
scris în stenograma ședinței, certificată de secretarul general al Guvernului și
păstrată, conform legii, la Secretariatul General al Guvernului.
Actele Guvernului

Actele Guvernului se împart în două categorii:

• acte exclusiv politice (moțiuni, declarații);

• acte juridice.
Regimul constituțional al hotărârilor de Guvern

 Din interpretarea art. 108 din Constituție, rezultă că hotărârile sunt actele
Guvernului care dezvoltă o reglementare stabilită prin lege, asigurând punerea în
executare a legii, pe când ordonanțele înlocuiesc legile. Hotărârea este deci actul
administrativ al Guvernului, pe când ordonanța este actul de guvernământ.
 În alți termeni, prin hotărâre se realizează competența originară a Guvernului,
tipică pentru rolul său de autoritate executivă, adică de autoritate chemată să
execute legile adoptate de Parlament, putând fi atacată în fața instanței de
contencios administrativ, potrivit art. 21 și 52 din Constituție.

 Atât hotărârile, cât și ordonanțele se semnează de primul-ministru și se

contrasemnează de miniștri care au obligația punerii lor în executare și se publică
în Monitorul Oficial al României.
 Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței.

 Doar hotărârile care au caracter militar nu se publică, ele urmând să fie

comunicate numai instituțiilor interesate.

 Semnăturile Primului-ministru și a miniștrilor care au obligația punerii lor în

executare, precum și publicarea sunt condiții de validitate, însă lipsa unei
semnături atrage doar nulitatea, putând fi acoperită, în funcție de împrejurări.
 În ceea ce privește sintagma „miniștri care au obligația punerii în executare”,
Constituția a avut în vedere exclusiv pe membrii Guvernului și nu pe alți demnitari.

 Astfel, semnăturile unor secretari de stat sau ale altor conducători de organe
administrative de specialitate pot doar să însoțească semnăturile miniștrilor, dar
acești demnitari nu pot semna ei în locul ministrului respectiv.
Regimul constituțional al ordonanțelor

 Ordonanța, ca act juridic al Guvernului, este expresia unei competențe legislative

delegate, ea depășește sfera strictă a conducerii generale a administrației
publice, apărând ca o modalitate de participare a Guvernului la realizarea puterii
legislative.

 Cum, însă, Parlamentul este organul reprezentativ suprem și unica autoritate

legiuitoare a țării ( art. 61 alin. 1), se înțelege că participarea Guvernului la
activitatea de legiferare trebuie autorizată de Parlament, pe de o parte și nu poate
fi decât o participare limitată, pe de altă parte.
 Deci regula în materia emiterii ordonanțelor de către Guvern o reprezintă
abilitarea acestuia de către Parlament, numai în cazuri excepționale Guvernul
poate adopta ordonanțe de urgență, deci fără o lege specială de abilitare.

 Dar și ordonanțele de urgență intră în vigoare numai după depunerea lor spre
aprobare la Parlament, care se convoacă în mod obligatoriu, dacă nu se află în
sesiune.
 Prin urmare, se poate vorbi despre regimul constituțional normal al
ordonanțelor, care evocă regula abilitării și despre un regim constituțional de
excepție, regimul ordonanțelor de urgență.
 În ceea ce privește regimul ordonanțelor emise în baza legii de abilitare,
legiuitorul constituant a lăsat la latitudinea Parlamentului emiterea acestei legi.
În practică, se poate spune că s-a stabilit regula abilitării Guvernului numai pe
perioada vacanței parlamentare.
 Nimic nu oprește însă Parlamentul să abiliteze Guvernul să emită ordonanțe și pe
timpul sesiunilor sale.
 Delegarea legislativă pe cale de ordonanță simplă este admisa numai în materia
legilor ordinare, în timp ce ordonanțele de urgență pot fi adoptate și în materia
legilor organice.

 Legea de abilitare trebuie să stabilească, în mod obligatoriu, domeniul și data

până la care se pot emite ordonanțe, cu precizarea că acest domeniu nu poate fi
de natura legii organice.
 Regimul constituțional al acestor ordonanțe impune aprobarea lor de către
Parlament, dar textul constituțional vorbește despre ordonanțe care se supun
aprobării ulterioare a Parlamentului și ordonanțe care nu se supun acestei
aprobări.

 Din text rezultă ideea unei încrederi a Parlamentului în Guvern, mai ales că
ordonanțele pot fi atacate pe calea excepției de neconstituționalitate la Curtea
Constituțională. Regula de drept comun este aceea că ordonanțele nu se supun
aprobării Parlamentului, aprobarea fiind necesară numai dacă legea de abilitare o
cere în mod expres.
 Indiferent de situație, ordonanțele nu pot depăși sfera legii de abilitare, iar
modificarea legii de abilitare nu are ca efect modificarea sau abrogarea ordonanței.

Deși este un act normativ al Guvernului cu caracter legislativ, ordonanța nu își

pierde caracterul de act administrativ, ca orice act juridic al Guvernului.
 Însă, odată cu aprobarea Parlamentului, ordonanța trece din sfera actelor
Guvernului în sfera actelor legislativului.

 Ordonanța se transformă în lege, operație care nu exclude adoptarea de către

Parlament a unor modificări, după cum Parlamentul o poate aproba sau respinge
în întregime.

 Dacă legea de aprobare a ordonanței este declarată neconstituțională, decizia

Curții Constituționale are ca efect scoaterea ordonanței din circuitul juridic.
 În privința ordonanțelor de urgență, problema esențială este respectarea exigenței
impuse de art. 115 alin. 4 din Constituție, ca ordonanța de urgență să fie emisă
în mod real „în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi
amânată”.
 Se observă totodată, că în alin. 5 (art. 115) din noua redactare vine cu proceduri
parlamentare care impun dezbaterea accelerată a ordonanței de urgență, în
corelare cu procedura de legiferare: în ambele camere se aplică de drept
procedura de urgență, iar în Camera de reflecție termenul, la îndeplinirea căruia
ordonanța se prezumă absolut ca aprobată, este unic, de 30 de zile.
 De asemenea, prin alin. 6 a aceluiași articol enunțat mai sus, se urmărește
reglementarea expresă a limitelor in care pot fi adoptate ordonanțe de urgență.

 Astfel, acestea nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta

regimul instituțiilor fundamentale a țării, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de
Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în
proprietatea publică.

 Art. 115 alin. (8) rezolvă problema efectelor produse de ordonanțe, legea de aprobare
sau, după caz de respingere a ordonanței urmând să reglementeze, și măsurile
necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada cât s-a aplicat ordonanța.
 Temă: Realizați o paralelă între ordonanțele simple și cele de urgență
Controlul parlamentar și răspunderea Guvernului
Obligația de a informa Parlamentul

Precizări în legătură cu această instituție:

a. controlul sub forma obligației de a prezenta informații privește atât Guvernul, cât
și orice organ al administrației publice, atât la nivel central, cât și la nivel local
(inclusiv, deci, autoritățile alese, în virtutea principiului autonomiei locale);
 b. este vorba de un control politic, nefiind de pildă de conceput anularea unui act
administrativ de o Cameră sau o comisie parlamentară;
c. solicitările făcute de către Camere sau comisii nu pot depăși sfera activității
guvernamentale și a administrației publice;
d. obligația de a prezenta informații și documente există numai dacă cererea vine
din partea președinților Camerelor sau comisiilor, nu și din partea unui parlamentar;
e. solicitarea informațiilor și documentelor trebuie să vizeze situații ce țin obiectiv de
natura controlului parlamentar și nu interese personale ale parlamentarilor;
f. obiectul controlului îl reprezintă doar informațiile și documentele care pot fi
publicate.
Controlul parlamentar prin întrebări, interpelări și moțiuni simple

 Potrivit art. 112 din Constituție, Guvernul și fiecare membru al său sunt obligați să
răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputați sau de senatori,
iar Camerele pot adopta o moțiune simplă prin care să-și exprime poziția cu
privire la problema de politică internă sau externă ori, după caz cu privire la o
problemă ce a făcut obiectul interpelării.

 Rezultă deci că există o diferență între întrebare și interpelare, înțelegându-se că

interpelarea se referă la strategii politice, ducând la dezbateri parlamentare, care
nu sunt necesare în cazul întrebării.
 Prin întrebare se înțelege o simplă cerere de răspuns dacă un fapt este
adevărat, dacă o informație este exactă, dacă Guvernul și celelalte organe ale
administrației publice înțeleg să comunice Camerei actele și informațiile solicitate sau
dacă au intenția să adopte o hotărâre într-o anumită problemă.

 Prin interpelare se înțelege o cerere adresată Guvernului, prin care se solicită

explicații asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activității sale
interne și externe.
Întrebările pot fi scrise și orale, iar cele scrise se împart în două categorii:

- întrebări la care răspunsul urmează a fi dat în scris;

- întrebări la care răspunsul se dă oral de la tribuna Camerei.

Înceea ce privește procedura interpelării, în regulamentele Camerelor se regăsesc
următoarele dispoziții:
- se face în scris și se citește în ședință publică;
- se înscrie într-un registru special, se afișează la sediul Camerei și se comunică
celui interpelat;
- dezvoltarea interpelării are loc într-o altă ședință publică, când se va da și
răspunsul la interpelare, urmat de eventuale replici și intervenții ale
parlamentarilor;
- Camera poate să adopte o moțiune prin care să-și exprime poziția cu privire la
problema ce a făcut obiectul interpelării.
Noțiunea de răspundere politică a Guvernului și a miniștrilor

 Potrivit art. 109 alin. 1 din Constituție, Guvernul răspunde politic numai în fața
Parlamentului pentru întreaga sa activitate, fiecare membru răspunde solidar cu
ceilalți membri pentru activitatea și actele Guvernului.

 Răspunderea intervine pe terenul răului înfăptuit, ea presupune declanșarea unei

proceduri, concretizându-se în final într-o sancțiune.
 Sancțiunea cea mai severă care intervine în cazul răspunderii politice a
Guvernului este demiterea prin retragerea încrederii de către Parlament, iar
procedura care trebuie respectată pentru aplicarea acestei sancțiuni formează
instituția moțiunii de cenzură.
Răspunderea politică și moțiunea de cenzură

Potrivitart. 113 din Constituție, moțiunea de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o
pătrime din numărul total al deputaților și al senatorilor, comunicându-se Guvernului
pe data depunerii.
Ea se dezbate în ședința comună a celor două Camere, după 3 zile de la data când
a fost prezentată în ședință comună și se adoptă cu votul majorității deputaților și
senatorilor.
 Cei care au inițiat-o nu mai pot depune o nouă moțiune în aceeași sesiune,
excepție făcând ipoteza răspunderii Guvernului.
 Temă: Analizați procedura moțiunii de cenzură prin raportare la o situație
concretă
Angajarea răspunderii Guvernului de către Primul-ministru

 Teoria contractului de guvernare admite inițiative în ceea ce privește denunțarea

acestuia nu numai din partea Parlamentului, ci și din partea Primului-ministru.
 Este posibil ca la un moment dat între Guvern și majoritatea parlamentară să nu
mai existe o consonanță politică perfectă.
 Un Guvern responsabil nu poate accepta această stare de incertitudine.
 Operația politică prin care are loc această clarificare de poziții se cheamă
angajarea răspunderii Guvernului de către Primul-ministru în fața Parlamentului.
 Potrivit Constituției, Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei
Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei
declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.

 După prezentarea unuia dintre aceste documente, în termen de 3 zile, se poate

depune o moțiune de cenzură, cu respectarea regulilor art. 113.
 Votarea moțiunii de cenzură are ce efect demiterea Guvernului, iar dacă aceasta
este respinsă, se admite că Guvernul a câștigat, mai exact proiectul de lege se
consideră adoptat, iar programul sau declarația de politică generală devin
obligatorii pentru Guvern.

 În această situație, Guvernul obține o lege fără ca Parlamentul, stric teoretic, să fi

deliberat.
 Înipoteza în care o moțiune de cenzură nu se depune, se pot organiza
dezbateri, dar ele nu sunt decât de clarificare.

 Președintele României nu este ținut de această procedură, el tratează legea

respectivă ca pe orice altă lege, putând cere Parlamentului reexaminarea acesteia.

În cazul în care Președintele cere reexaminarea acesteia, dezbaterea legii se va

face în ședința comună a celor două Camere, aplicându-se regulile de cvorum după
cum este vorba despre o lege organică sau una ordinară.
Răspunderea penală a membrilor Guvernului, potrivit Constituției
României

 Răspunderea penală a membrilor Guvernului este reglementată în Constituție în

art. 109 alin. (2) si (3), iar din coroborarea textului constituțional, a Legii nr.
115/1999 privind responsabilitatea ministerială și a dispozițiilor procedurale
penale, rezultă următoarele concluzii:

- se știe că procesul penal are mai multe faze, prima fiind urmărirea penală
realizată de organele de cercetare penală prevăzute de Codul de procedură penală și
alte legi speciale;
 - potrivit art. 23 alin.11 din Constituție, până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată, această
dispoziție aplicându-se deci și miniștrilor;

 - tradiționala punere sub acuzare dobândește în cazul miniștrilor, sub aspect strict
procesual penal, semnificația unei plângeri prealabile pentru începerea urmăririi
penale.

 - trimiterea în judecată se face prin aprecierea și decizia procurorului, autoritate

neutră;
 - numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară
urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției
lor.

 - votul unei Camere sau solicitarea Președintelui pe ideea începerii urmăririi

penale a membrilor Guvernului nu leagă cu nimic pe procurorul competent, este doar
o condiție ca acesta să poată acționa, deci să-și înceapă ancheta;
- de vreme ce competența de judecată aparține ICCJ, se subînțelege că începerea
urmăririi penale, apoi trimiterea în judecată sunt de competența Parchetului General
de pe lângă ICCJ;

 - Legea nr. 115/1999 introduce necesitatea unei comisii pentru faza

politică, deoarece dezbaterea propunerii de începere a urmăririi penale în Camera
Deputaților sau în Senat se face pe baza raportului întocmit de această comisie.
- șeful statului are posibilitatea să dispună suspendarea ministrului pentru care el
sau una din Camere au cerut începerea urmăririi penale, fiind o măsură de protecție
a interesului public. Pe perioada suspendării, exercitarea atribuțiilor nu este posibilă.

 - în ipoteza în care Parchetul General a dispus scoaterea de sub urmărire penală,

Președintele își va retracta decretul de suspendare, precum și pe cel de numire,
prin cumul, a unui ministru interimar.
- dacă a avut loc trimiterea în judecată, suspendarea membrului Guvernului, care
acum are calitatea de inculpat, operează de drept, în virtutea textului constituțional;

- textele privind răspunderea penală a membrilor Guvernului se aplică, deopotrivă,

atât membrilor Guvernului în funcțiune, cât și celor care au exercitat această funcție;
- în concluzie, față de dispozițiile legale în vigoare, se poate susține că un membru
al Guvernului răspunde penal pentru infracțiuni prevăzute în Legea răspunderii
ministeriale, precum și pentru alte infracțiuni prevăzute de Codul penal sau în legi
penale speciale;

- de asemenea, membrii Guvernului răspund penal, în condițiile dreptului comun,

pentru infracțiuni săvârșite în afara exercițiului funcției lor.
Citiți următorul enunț și argumentați în 5 rânduri dacă este adevărat sau fals:
1. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și
senatorilor prezenți.
2. Guvernul demisionar va putea emite ordonanțe de urgență, acte cu forță juridică
echivalentă legii.
3. Ordonanțele Guvernului nu pot intra în vigoare înainte de publicarea lor în
Monitorul Oficial al României, cu excepția celor cu caracter militar care se
comunică numai instituțiilor interesate.
 4. Delegarea legislativă înseamnă situația juridică prin care se conferă Guvernului
competența de legiferare care aparține Parlamentului, în anumite condiții
prevăzute expres de Constituție.

 5. În procedura de învestitură a Guvernului, Președintele României desemnează

Primul ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în
Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în
Parlament.