MINISTERUL EDUCAȚIEI

UNIVERSITATEA ,,1 DECEMBRIE 1918’’ ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
SPECIALIZAREA DREPT

PRIM-MINISTRU
Coordonatori științifici : STUDENT :
Lect. univ. dr. MARIA ALBU SDEORNA DIANA ROXANA
Asis. univ. drd. OANA BUZINCU grupa 4

Alba Iulia
2023

1
 CUPRINS

1.NOȚIUNI INTRODUCTIVE.................................................................................................

2. DESEMNAREA ȘEFULUI DE GUVERN................................................................................

3. ATRIBUȚIILE PRIM-MINISTRULUI...................................................................................

4. ÎNCETAREA FUNCȚIEI DE PRIM-MINISTRU…………………………………………………………………….

6.CONCLUZII……………………………………………………………………………………………………………………
7.BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………………….

2
 1. Noțiuni introductive

Importanţa poziţiei şefului Guvernului, primus inter pares adevăratul conducător al politicii
guvernamentale şi al Consiliului de Miniştri este enunţată în marea majoritate a lucrărilor din doctrina de
specialitate, considerându-se că acesta este fundamentul stabilităţii sau instabilităţii guvernamentale şi,
mai ales, asiguratorul principal al procesului de adaptare instituţională şi funcţională la noile cerinţe ale
spaţiului european.

Atât din prevederile Constituţiei, cât şi din cele ale Legii nr. 90/2001 rezultă că primul-ministru
are o poziţie juridică deosebită, determinată de modul de desemnare, de înlocuire şi de atribuţiile pe
care acesta le are. Alături de Preşedintele României, Guvernul reprezintă al doilea element al puterii
executive, privit ca o autoritate colegială, prim-ministrul fiind un primus inter pares în exercitarea
funcţiilor autorităţii guvernamentale. Dincolo de cadrul organizatoric al Guvernului, prim-ministrul apare
ca o autoritate executivă de sine stătătoare care are prerogative proprii, în măsură să influenţeze nu
numai politica de stat, ci şi deliberările în cadrul Guvernului. Având în vedere rolul pe care prim-ministrul
îl are în formarea Guvernului, este firesc ca el să coordoneze activitatea echipei guvernamentale.

3
2. Desemnarea șefului de guvern

Potrivit articolului 85 alin.(1) din Constituţie, Preşedintele României numeşte Guvernul pe

baza votului de încredere acordat de Parlament.

Din punct de vedere juridic, prin emiterea decretului prezidenţial, candidatul la funcţia de
prim-ministru devine legal Prim-ministru. Dar acest decret prezindenţial se fundamentează
numai pe votul de încredere acordat de Parlament şi Preşedintele României are obligaţia iar nu
facultatea numirii Primului-ministru şi a Guvernului. Cu alte cuvinte, numirea nu poate fi
refuzată, ea trebuind să fie conformă cu ceea ce a hotarat Parlamentul privind votul de
încredere. Procedura de investitură are semnificaţia formării Guvernului ca expresie a voinţei
celor doua autorităţi publice alcătuite pe baza votului acordat de corpul electoral.

În consecinţă, decretul prezidenţial este actul juridic final prin care se atestă finalizarea
procedurii constituţionale de investitură a Primului-ministru şi a Guvernului. Decretul de numire
emis de Preşedintele României nu produce alte efecte juridice –spre exemplu de subordonare-
cu privire la raporturile sale cu Primul-ministru sau cu Guvernul. Atribuţiile Preşedintelui
României, ale Primului-ministru şi ale Guvernului sunt expres prevăzute de Constituţie şi
Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului1.

Potrivit art. 104 alin.(1) din Constituţie, Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai
Guvernului depun, individual în faţa Preşedintelui României, acelaşi jurământ de credinţă,
prevăzut în art.82 pentru Preşedinte. Primul-ministru, Guvernul în întregul său şi fiecare
membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

Aşadar, jurământul de credinţă constă în următoarele cuvinte: “Jur să-mi dăruiesc toata
puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect
Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale

4
cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-
mi ajute Dumnezeu!”

Candidatul la funcţia de Prim-ministru poate fi atât un parlamentar, cât şi orice altă

persoană care nu face parte din organele legislative, dar care să fie preferatul majorităţii
parlamentare.

În situaţia în care, în urma repartizării mandatului, nu se poate ajunge la o majoritate

parlamentară, dispoziţiile constituţionale permit alcătuirea unui Guvern de coaliţie.

Primul-ministru prezintă Parlamentului declaraţii şi rapoarte cu privire la politica Guvernului

şi răspunde la întrebările ori interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori. El
poate desemna un membru al Guvernului să răspundă la întrebările şi interpelările adresate
Guvernului de către deputaţi sau senatori, în funcţie de domeniul de activitate ce formează
obiectul interpelării.

Poziţia deosebită a primului ministru rezultă şi din faptul că, spre deosebire de alte organe
colegiale care se întrunesc la convocarea conducătorilor acestora sau la convocarea unui
anumit număr din membrii lor, Guvernul nu se poate întruni în şedinţă decât la convocarea
primului ministru sau a unui ministru de stat, desemnat de acesta.

La şedinţele Guvernului pot participa, ca invitaţi, şefi de departamente, secretari de stat ce

nu sunt membri ai Guvernului şi oricare alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă,
potrivit deciziei Primului-ministru2.
2

5
 3. Atribuțiile prim-ministrului
Conform art.102, alineatul (3) din Constituţie, “Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri
şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.”.
Potrivit Constituţiei şi Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului
României şi a ministerelor, în cadrul Guvernului un rol aparte revine primului ministru care îl conduce şi
coordoneaza activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor legale care le revin 3.
Atribuţiile prim-ministrului pot fi clasificate în următoarele categorii:
a) Atribuţii de conducere şi coordonare
Potrivit art. 107, al (1) din Constituţie şi art. 13 din Legea nr. 90/2001, Prim-ministrul conduce
Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea,
prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se
dezbat cu prioritate.
Atribuţiile de conducere şi coordonare sunt indispensabile primului ministru pentru a realiza o
guvernare eficientă şi raţională, în alţi termeni, o administrare înfăptuită de Guvern. Noţiunea de

6
administrare mai cuprinde şi funcţiile principale de organizare şi control, pe care, de asemenea, primul
ministru le exercită ori de câte ori este necesar, în scopul realizării unei bune guvernări sau administrări a
ţării.
Atribuţia primului ministru de coordonare şi conducere îi confera o poziţie distinctă în cadrul
Guvernului, care îi permite să convoace, să conducă, să suspende sau să pună capăt unei şedinţe de
guvern. Exercitarea atribuţiei de conducere are în vedere , în exclusivitate, desfăşurarea activităţii
Guvernului ca organ colegial, întrunit la şedinţe, legal constituite. În asemenea cazuri, prim-ministrul
moderează dezbaterile, dă dreptul la cuvânt membrilor Guvernului, sintetizează punctele de vedere şi
supune aprobării soluţiile convenite, proiectele de hotărâri sau de ordonanţe, precum şi proiectele de
legi4.
b) Atributii de reprezentare
Potrivit Art.13 din Legea nr. 90/2001, primul ministru reprezintă Guvernul pe plan intern, în
relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României, Curtea Supremă de Justiţie, Curtea
Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii
publice, cu partidele si alianţele politice, cu sindicatele şi alte organizaţii neguvernamentale, precum şi în
relaţiile internaţionale.
c) Atribuţii în domeniul apărării naţionale
Potrivit art. 14 din Legea 90/2001, primul ministru este vicepreşedintele Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării şi exercită toate atribuţiile ce derivă din această funcţie.
d) Atribuţii privind numirea şi eliberarea din funcţii publice
Potrivit art.15 din Legea 90/2001, primul ministru numeşte şi eliberează din funcţie anumite
persoane cu statut de funcţionari publici sau demnitari.
Acestea sunt:
- conducătorii organelor de specialitate din subordinea guvernului, cu excepţia persoanelor
care au calitatea de membru al Guvernului;
- secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului( în cazul utilizării acestor
funcţii);
- secretarii de stat;
- alte persoane care îndeplinesc funcţii publice în cazurile prevăzute de lege.
4

7
 e) Atribuţiile privind relaţiile cu Parlamentul
În acest sens, primul ministru prezintă Camerei Deputatilor şi Senatului rapoarte şi declaraţii cu
privire la politica Guvernului şi răspunde la întrebările ori interpelările care îi sunt adresate de către
deputaţi sau senatori, în funcţie de domeniul de activitate care formează obiectul interpelării. Prin
interpelare se înţelege, în principiu, o cerere adresată Guvernului prin care se solicită explicaţii asupra
politicii sale în probleme importante ale activităţii interne şi externe.
Exercitarea acestei atribuţii presupune introducerea în cauză a relaţiilor dintre Guvern şi
Parlament, în sensul că rapoartele şi declaraţiile cu privire la politica Guvernului pot antrena răspunderea
politică a acestuia. În aceste condiţii, problema care se pune are în vedere dezbaterea acestora în
Guvern, înainte de a fi prezentate Parlamentului sau dacă este posibilă ocolirea de către prim-ministru a
acestei consultări guvernamentale. Deşi pare că este vorba de o putere discreţionară din partea prim-
ministrului în exercitarea acestor atribuţii, posibilităţile devin imperative atunci când asigurarea bunei
funcţionări a autorităţilor publice este pusă în pericol. Posibilitatea prim-ministruluui de a prezenta celor
două Camere rapoarte şi declaraţii cu părivire la politica Guvernului nu împiedică ipoteza ca, în numele
prim-ministrului, această activitate să fie dusă la îndeplinire şi de un alt membru al Guvernului. 5

f) Alte atribuţii prevăzute în Constituţie şi în alte legi

Astfel, conform art.18, al (2), primul ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în
Constituţie şi de lege care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.
- Potrivit Art. 100, al (2) din Constituţie, primul ministru contrasemnează decretele emise de
Preşedinte, în cazul în care se prevede obligativitatea contrasemnării acestora. 6 Contrasemnarea
decretelor contribuie, în esenţă, la angajarea răspunderii şefului Guvernului pentru conţinutul actului,
atestând conformitatea acestuia atât cu prevederile legale, cât şi cu voinţa organului pe care prim-
ministrul îl reprezintă. Deci, implicit, se susţine în doctrină, pentru actele contrasemnate de acesta,
Preşedintele nu poartă nici un fel de răspundere, fapt ce reiese ca firesc din analiza cazurilor în care
Constituţia solicită în mod obligatoriu această formă legală( tratatele internaţionale, mobilizarea totală
sau parţială). Lipsa contrasemnării atrage nulitatea decretului Preşedintelui, prim-ministrul asumându-şi

8
o răspundere politică faţă de Parlament, în momentul contrasemnării, aspect ce apropie regimul nostru
politic de unul parlamentar.7
- În scopul rezolvării unor probleme operative, prim-ministrul poate constitui, prin decizie,
potrivit Legii nr. 90/2001, consilii, comisii şi comitete interministeriale, neexistând însă nici o precizare
cu privire la distincţia dintre acestea.
- Potrivit art. 87 din Constituţie, prim-ministrul poate cere Preşedintelui României să participe
la şedinţele de Guvern, în anumite cazuri: Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului
în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii
publice şi, la cererea primului ministru, în alte situaţii.
Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
- Semnează actele Guvernului, în condiţiile art. 108, al (4): Hotărârile şi ordonanţele adoptate de
Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în
executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a
ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
Semnatura primului ministru şi contrasemnăturile miniştrilor, precum şi publicarea sunt condiţii
de validitate a actului, cu precizarea că lipsa unei semnături atrage doar nulitatea, ce poate fi acoperită,
în funcţie de împrejurări, în baza teoriei salvgardării actului, pe când nepublicarea atrage inexistenţa
actului, cu toate consecinţele juridice ce decurg de aici. Semnătura prim-ministrului pe o hotărâre sau pe
o ordonanţă a Guvernului semnifică legalitatea acesteia atât sub aspect material, cât şi sub aspect
formal. Cu alte cuvinte, prim-ministrul, prin semnătura sa, certifică adoptarea hotărârii sau a ordonanţei,
în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale, implicit a celor referitoare la regulile procedural.
- Potrivit art.85, al (2), prim-ministrul propune Preşedintelui României revocarea şi numirea
unor membri ai Guvernului: În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele
revocă şi numeşte , la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
- Coordonează activitatea următoarelo unor entităţi, prin intermediul unui consilier de stat
desemnat în acest sens prin decizie a primului ministru, precum : Agenția Națională pentru Resurse
Minerale, Inspectoratul de stat in construcții, Agenția română pentru investiții străine, etc.

9
 În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale, prim-ministrul emite decizii, care pot avea caracter
normativ sau individual. Deciziile prim-ministrul se publica in Monitorul Oficial al României, partea I.
Nepublicarea atrage sancţiunea inexistenţei acestora
Prim-ministrul este şeful Guvernului, dar el nu reprezintă o autoritate distinctă în cadrul
sistemului instituţional din România. Poate emite acte juridice cu forţă juridică restrânsă şi, cu precădere,
cu caracter individual. Aceste acte se numesc decizii şi privesc măsuri de organizare a Guvernului, de
eliberare sau revocare din funcţie a unor persoane, a unor instituţii publice care se găsesc în subordinea
Guvernului.Actele sale se iau în nume propriu şi nu în numele Guvernului, astfel nu atrage răspunderea
ministerială.

In ceea ce priveste răspunderea, Prim-ministrul, ca membru al Guvernului, are o răspundere

politică şi una penală sau civilă.
În ceea ce priveşte răspunderea politică, orice faptă, orice culpă a unui membru al Guvernului
atrage răspunderea întregului organ colegial. Astfel, răspunderea politică a fiecărui membru al
Guvernului este solidară cu a tuturor celorlalţi. Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului,
sancţiunea corespunzătoare fiind demiterea sa ca urmare a retragerii votului de încredere.
În legătură cu răspunderea penală, numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României
au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul
funcţiei lor. Competenţa de judecată aparţine, în acest caz, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Pentru
săvârşirea altor infracţiuni aceştia urmează să răspundă potrivit dreptului comun. Dacă s-a cerut
urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea din funcţie, iar dacă un membru al
guvernului a fost trimis în judecată, suspendarea lui devine obligatorie.
În legătură cu răspunderea civilă, nu sunt prevăzute reguli în Constituţie, fapt pentru care
această problemă rămâne sub incidenţa dreptului comun.

4.Încetarea funcției de Prim-ministru

10
 În ceea ce priveşte modalităţile de încetare a calităţii de prim-ministru, cu toate consecinţele ce
decurg de aici, Constituţia actuală a României prevede expres în art. 107 alin.(3) : Dacă prim-ministrul se
află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării sau este în imposibilitatea de
a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru
interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe
perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în
Guvern. Cu alte cuvinte, calitatea de prim-ministru încetează în urma demisiei, a pierderii drepturilor
electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Prim-ministrul interimar nu poate fi decât un alt membru al Guvernului care prin efectul
desemnării va îndeplini atât funcţia de ministru la ministerul unde este titular, cât şi pe cea de prim-
ministru. Spre deosebire de Preşedintele interimar al României,care nu poate exercita atribuţiile
prevăzute de art.88-90 8 din Constituţia republicată, prim-ministrul interimar exercită aceleaşi atribuţii ca
şi titularul. Desemnarea este întotdeauna pe o perioadă limitată. Dacă motivul ce a determinat numirea
prim-ministrului interimar se datorează faptului că funcţia titularului a încetat, potrivit art. 110 alin. (2)
din Constituţie, Guvernul se consideră demis, primul ministru interimar urmând să conducă un Guvern
demisionar până la depunerea jurământului de către noul Guvern. Dacă însă motivul ce a determinat
numirea primului ministru interimar se datorează faptului că prim-ministrul titular se află în
imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile (spre exemplu din motive de sănătate) interimatul durează
doar până când primul-ministru titulat îşi va relua activitatea în Guvern. Dacă însă perioada de interimat
este mai mare de 45 de zile, potrivit art.110 alin.(2) din Constituţie, Guvernul va fi demis. În plus, rezultă
din cele arătate că prim-ministrul nu-şi poate delega atribuţiile, chiar dacă lipseşte din ţară sau
absentează din alt motiv. Numai Preşedintele României poate da o asemenea delegare prin numirea unui
prim-ministru interimar în condiţiile mai sus menţionate. În concluzie, învestitura, ca şi demisia unui
Cabinet sunt indisolubil legate de persoana primului ministru, iar interimatul pentru această funcţie nu
poate fi mai mare de 45 de zile. Totodată, dacă Parlamentul este nemulţumit de prim-ministru, această
nemulţumire se răsfrânge asupra întregului Guvern, asupra tuturor membrilor acestuia. Revocarea
primului-ministru echivalează cu revocarea Guvernului, iar această operaţiune juridică denumită
retragerea încrederii se poate face numai de către Parlament, pe calea unei moţiuni de cenzură.

11
5. Concluzii
 Este şef al Guvernului .
 Prim-ministrul emite decizii, care pot avea caracter normativ sau individual.

12
  Coordonează activitatea membrilor Guvernului , dar are obligaţia de a respecta
atribuţiile ce revin fiecărui membru
 Prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte şi declaraţii cu privire la
politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate
 Răspunde la întrebările şi interpelările ce îi sunt adresate de deputaţi şi senatori
 Solicită Preşedintelui să participe la unele şedinţe ale Guvernului – atunci când se
discută
probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii
publice
 Propune Preşedintelui revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului, în caz de
vacanţă
a postului sau remaniere guvernamentală
 Contrasemnează unele din decretele Preşedintelui
 Semnează hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern, care sunt contrasemnate de
miniştrii care au sarcina punerii lor în executare
 Reprezintă Guvernul României în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ,
Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii publice, partidele şi alianţele politice,
sindicatele, cu alte organizaţii neguvernamentale, precum şi în relaţiile internaţionale
 Este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
 Poate numi şi elibera din funcţie unele categorii de persoane
 Exercitarea funcţiei este supusă unor incompatibilităţi de ordin constituţional şi legal
 Nu poate fi revocat de către Preşedinte

13
 6. Bibliografie

Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar, vol. II, Bucureşti,
1998, p.312
. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Volumul I, Ed C.H.Beck, Bucureşti, 2008

http://www.scribd.com/doc/55946701/18/Primul-ministru-Organizare-%C5%9Fi-func
%C5%A3ionare
https://lege5.ro/

https://legislatie.just.ro/

Constitutia Romaniei

14