V.

GUVERNUL ROMÂNIEI

1. Temei juridic
 art. 102-110
 111-115 din Constituția României
 Legea nr. 90 din 26 martie 20011 privind organizarea și funcționarea Guvernului
României reactualizată.

2. Rolul și funcțiile Guvernului României

- sunt amplu detaliate în art. 1 din Legea nr. 90/2001. Dintre acestea, enumerăm
exemplificativ următoarele:
a) Rolul guvernului
- guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în baza
votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii
interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice.
b) Cu privire la funcțiile Guvernului (funcțiile îi sunt necesare pentru realizarea
programului de guvernare), menționăm următoarele:
- funcția de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare
a Programului de guvernare;
- funcția de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și
instituțional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice;
- funcția de administrare a proprietății statului, prin care se asigură administrarea
proprietății publice și private a statului;
- funcția de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român,
reprezentarea pe plan intern și extern;
- funcția de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea și controlul aplicării și
respectării reglementărilor în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței
naționale, precum și în domeniile economice și sociale și al funcționării
instituțiilor și organismelor care-și desfășoară activitatea în subordinea sau sub
autoritatea sa.

3. Componența Guvernului
Guvernul este alcătuit din:
- prim-ministru;
- miniștri;
- alți membri stabiliți prin lege organică: miniștri de stat (funcție reintrodusă prin Legea
nr. 23/20042) și miniștri delegați cu însărcinări speciale pe lângă prim-ministru.

Pot fi membri ai Guvernului persoanele care:

- au cetățenie română și domiciliu în țară;
- se bucură de exercițiul drepturilor electorale;
- nu au suferit condamnări penale;
- nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Funcția de membru al guvernului este incompatibilă cu: exercitarea alte funcții de
autoritate, cu excepția celei de deputat sau senator; cu exercitarea unei funcții de reprezentare

1
Publicată în Monitorul Oficial al României, nr.164 din 2 aprilie 2001.
2
Publicată în Monitorul Oficial al României, nr.226 din 15 martie 2004.

1
profesională salariată în cadrul organizațiilor cu scop comercial; cu executarea de acte de
comerț, cu excepția vânzării sau cumpărării de acțiuni ori alte titluri de valoare; cu exercitarea
funcției de administrator sau de cenzor la societățile comerciale; cu exercitarea unei funcții
publice în serviciul unei organizații străine, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile
și convențiile la care România este parte. Potrivit legii nr. 161/2003 3 se îngăduie membrilor
Guvernului să exercite funcții (și de conducere) sau activități în domeniul didactic și al
cercetării științifice. Observăm că este permisă exercitarea funcției de ministru cu mandatul de
senator sau deputat.

4. Procedura investirii Guvernului

Noțiune4:
Prin investirea Guvernului înțelegem complexul de fapte juridice, cu procedurile
corespunzătoare prevăzute de Constituție, care definesc legalitatea și fundamentează
legitimitatea instalării ,,la cârma țării” a unei echipe guvernamentale.

Etapele investirii:
1. Președintele României propune un candidat pentru funcția de prim-ministru.
Decizia Președintelui este legată de configurația politică a Parlamentului, deoarece acesta are
obligația constituțională de a consulta (în luarea deciziei) partidul care deține majoritatea
absolută în Parlament, sau dacă nu există un asemenea partid, trebuie să consulte toate
partidele cu prezență parlamentară. Deci, numai după aceste consultări, Președintele poate să
nominalizeze candidatul la funcția de prim-ministru.
2. Candidatul propus, în termen de 10 zile, se prezintă în fața Parlamentului pentru a
cere votul de încredere pentru programul de guvernare și pentru lista Guvernului.
Menționăm următoarele:
- termenul de 10 zile, trebuie interpretat ca un termen de recomandare și nu de
decădere, acest termen semnifică ,,limita de la care Președintele României
poate retrage candidatului mandatul acordat spre a începe negocieri”5;
- candidatul trebuie să redacteze programul de guvernare, cât și să întocmească
lista viitoarei sale echipe guvernamentale (să-și proiecteze formula
guvernamentală pe care o consideră potrivită).
3. Programul propus de candidat și lista Guvernului sunt supuse dezbaterii celor două
camere ale Parlamentului, în ședință comună.
Această operațiune o reprezintă acordarea votului de încredere (votul cerut fiind
votul majorității absolute a deputaților și senatorilor).

Menționăm următoarele:
- Votul de încredere se dă asupra programului și a listei Guvernului, ceea ce
înseamnă că parlamentarii ori acceptă lista propusă de candidatul la funcția de
prim-ministru, ori o respinge în întregime; nimic nu oprește însă, ca lista să
sufere modificări ca urmare a dezbaterilor în Comisiile parlamentare sau în
ședința în plen, dar până la vot.
- Dacă nu se obține votul de încredere (adică nu se obține votul majorității
absolute a parlamentarilor), Președintele va desemna un nou candidat la funcția
de prim-ministru, procedura investirii se reia.

3
Publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 279 din 21 aprilie 2003.
4
M.Constantinescu, A.Iorgovan, I.Muraru, E.S.Tănăsescu, Constituția României revizuită: comentarii și
explicații, Ed. All Beck, București, 2004, p. 163.
5
Ibidem, p. 168.

2
 4. După obținerea votului de investitură, membrii Guvernului depun individual jurământul
în fața Președintelui României. Depunerea jurământului semnifică începutul mandatului de
membru al Guvernului (și totodată, pune capăt funcționării Guvernului anterior).
Menționăm următoarele:
- Începerea exercitării mandatului de membru al Guvernului este condiționată de
depunerea jurământului, astfel că persoana care refuză să depună jurământul,
deși a făcut parte din lista votată de Parlament, nu dobândește investitura legală
de membru al Guvernului.
5. Președintele României numește prim-ministru și membrii Guvernului prin decret
prezidențial.

5. Încetarea funcției de membru al Guvernului României

5.1. Cazuri de încetare a calității de membru a Guvernului României

A. Demisia – este act unilateral de voință al ministrului, ea trebuie anunțată în mod public
și prezentată primului-ministru; demisia este irevocabilă din momentul când s-a luat act de
depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.
Menționăm următoarele6:
- demisia poate fi determinată de o situație imputabilă, de o conduită incorectă a
ministrului dezvăluită opiniei publice, iar în aceste situații vorbim de demisie
asumată sau de demisie forțată; demisia poate să se prezinte și ca o formă de
protest, o formă de atenționare a partidului, a opiniei publice asupra unor
eventuale pericole sau nereguli în guvernare; sau demisia poate să fie rezultatul
unei înțelegeri politice, apărând ca o retragere tactică, mai ales înaintea
campaniilor electorale.

B. Revocarea unui membru al Guvernului (cu excepția Pimului-ministru) este o atribuție

a Președintelui României, condiționată de existența unei propuneri din partea Primului-
ministru. Revocarea are loc în caz de remaniere guvernamentală.
Menționăm următoarele:
- revocarea ca sancțiune, în termenii utilizați în dreptul public, mai poartă
denumirea de destituire.

C. Pierderea drepturilor electorale are loc în următoarele situații:

- punerea sub interdicție pentru debilitate sau alienare mentală;
- condamnarea prin hotărâre judecătorească definitivă;
- pierderea cetățeniei române; dubla cetățenie nu mai constituie un motiv de
pierdere a drepturilor electorale (înainte de Legea de revizuire din 2003,
aceasta era motiv de pierdere a drepturilor electorale).

D. Apariția stării de incompatibilitate pe parcursul exercitării funcției; dacă ministru nu

renunță la funcția care-l face incompatibil, atunci acestuia îi încetează calitatea de membru al
Guvernului.

E. Deces

F. Alte situații prevăzute de lege; de exemplu, în cazul în care averea sa a fost declarată, în
tot sau in parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească.
6
Ibidem, p. 176.

3
 În situațiile în care funcția de ministru a încetat (cele prevăzute anterior), ori ministru este
în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile, primul-ministru poate numi un ministru
interimar. Interimatul funcției de ministru poate dura cel mult 45 de zile 7, iar după epuizarea
acestui termen, se impune numirea unui ministru titular.

5.2. Primul-ministru în cadrul Guvernului (care este considerat organ colegial) este
considerat ,,primus interpares” (primul între egali). Principala lui activitate constă în
conducerea și coordonarea membrilor Guvernului.
Încetarea mandatului funcției de prim-ministru:
1. demisie
2. pierderea drepturilor electorale
3. apariția unei stări de incompatibilitate
4. deces
5. imposibilitatea de exercitare a atribuțiilor mai mult de 45 de zile (în caz de
boală, accident).

În aceste situații, Președintele României va desemna un prim-ministru interimar. Primul-

ministru interimar nu poate fi decât un alt membru al Guvernului. Desemnarea este
întotdeauna pe o perioadă limitată:
- dacă motivul ce a determinat încetarea calității de prim-ministru se încadrează
în situațiile enumerate la punctele 1-4, Guvernul se consideră demis, iar în
această situație, prim-ministru interimar va conduce Guvernul demisionar până
la depunerea jurământului de noul Guvern, dar nu mai mult de 45 de zile de la
apariția situațiilor sus-menționate;
- dacă motivul ce a determinat numirea primului-ministru interimar este faptul
că prim-ministru titular se află în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile,
interimatul durează până când primul-ministru titular își reia atribuțiile. Dar,
interimatul nu poate dura mai mult de 45 de zile de la data apariției
imposibilității exercitării mandatului de către primul-ministru titular. După 45
de zile, Guvernul este considerat demis.

În situația apariției cazurilor enumerate mai sus (pct. 1-5), Președintele României va trebui
să declare procedura numirii unui nou guvern (va propune un candidat la funcția de prim-
ministru...).

5.3. Mandatul colectiv al Guvernului României încetează în următoarele situații:

A. la data validării alegerilor parlamentare generale; deoarece Guvernul este
considerat emanația Parlamentului (al cărui mandat a încetat) urmează ca noul
Parlament să-și desemneze un nou Guvern potrivit propriei configurații
politice;

B. demiterea guvernului (printr-o moțiune de cenzură);

C. în cazurile când primul-ministru se află în situațiile enumerate în rândurile de

la punctul 5.2.

7
Art. 107 alin. 4 din Constituția României revizuită.

4
 Guvernul a cărui mandat încetează își continuă activitatea până când noul Guvern depune
jurământul, dar activitatea vechiului Guvern se rezumă numai la actele necesare pentru
administrarea treburilor publice (adică la actele curente de administrație).

6. Răspunderea Guvernului României

6.1. Potrivit dispozițiilor constituționale (art. 109 alin. 1) singura autoritate publică
în fața căreia Guvernul răspunde politic nu poate fi decât Parlamentul (care îl
poate demite prin moțiune de cenzură). Sancțiunea cea mai gravă, corespunzătoare
răspunderii politice a Guvernului, este demiterea sa, ca urmare a retragerii încrederii
acordate la investitură.

Răspunderea politică a Guvernului este o răspundere solidară (în bloc), fiecare membru
răspunzând politic solidar cu ceilalți membri pentru activitatea și actele Guvernului (astfel,
pentru greșeala unuia, Guvernul poate fi demis în întregime, deoarece această greșeală
privește echipa guvernamentală, cabinetul în întregul său, nu exclusiv pe cel care a făcut-o; la
o moțiune de cenzură se poate ajunge tocmai în urma prestației politice a unui singur
ministru).

6.2. În ceea ce privește angajarea răspunderii penale a membrilor Guvernului.

Situația este inversă decât în cazul răspunderii politice; răspunderea penală este o răspundere
personală, ea poate privi numai pe fiecare membru în parte.
Răspunderea penală a membrilor guvernului se poate angaja:
a. Pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor (comite o infracțiune în
exercitarea atribuțiilor de membru al Guvernului, de exemplu: abuz de putere,
deturnare de fonduri, etc.);
b. Pentru fapte care nu au legătură cu exercitarea funcției de membru al
Guvernului (de exemplu, comite un accident de mașină).

● Legea responsibilității ministeriale8 reglementează în detaliu faptele săvârșite de

membri Guvernului în exercițiul funcției lor care constituie infracțiuni.
Exemplificăm următoarele:
 împiedicarea, prin amenințare, violență ori prin folosirea de mijloace
frauduloase, a exercitării cu bună-credință a drepturilor și libertăților unui
cetățean;
 prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui
României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister;
 refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaților, Senatului sau
Comisiilor permanente ale acestora, informațiile și documentele cerute de
acestea;
 emiterea de ordine normative sau instrucțiuni cu caracter discriminatoriu (pe
temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri,
vârstă etc.), de natură să aducă atingere drepturilor omului.

● Pentru faptele săvârșite de ministru care nu au legătură cu exercitarea funcției

sale se aplică dispozițiile dreptului comun (de exemplu, dispozițiile Codului penal).
Atunci când răspunderea penală privește faptele săvârșite de membri Guvernului în
exercițiul funcției lor, numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au
8
Legea nr. 115 din 28 iunie 1999.

5
dreptul să ceară angajarea răspunderii penale a membrilor Guvernului. Dacă s-a cerut
angajarea acestei răspunderi, Președintele României îl poate suspenda din funcție pe membrul
Guvernului a cărui urmărire penală s-a cerut, pentru a facilita desfășurarea urmăririi.

Trimiterea în judecată a unui membru a Guvernului atrage suspendarea lui din

funcție (este vorba de suspendarea de drept). Competența de judecare a ministrului aparține
Înaltei Curți de Casație și Justiție.

7. Atribuțiile Guvernului
În realizarea funcțiilor sale, Guvernul îndeplinește următoarele atribuții principale:
 exercită conducerea generală a administrației publice;
 propune proiecte de legi și le supune spre adoptare Parlamentului;
 emite hotărâri pentru organizarea executării legilor;
 aprobă strategii și programe de dezvoltare economică a țării;
 asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de
guvernare;
 asigură apărarea ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților
cetățenești;
 aduce la îndeplinire măsurile adoptate pentru realizarea apărării țării;
 asigură realizarea politicii externe a țării și negociază tratatele, acordurile și
convențiile care angajează statul român;
 conduce și controlează activitatea ministerelor și a celorlalte organe centrale de
specialitate din subordinea sa;
 asigură administrarea proprietății publice și private a statului;
 acordă și retrage cetățenia română.

8. Raporturile Parlamentului cu Guvernul

a) Guvernul prezintă Parlamentului informațiile și documentele cerute de Camera
Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare prin intermediul președinților
acestora.

Într-o singură ipoteză, solicitarea informării este obligatorie, când se dezbate o

inițiativă legislativă care duce la modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor
sociale de stat.

Menționăm următoarele9:
 controlul sub forma obligației de a prezenta informații ce privește atât
Guvernul, cât și orice organ al administrației publice, atât la nivel central, cât și
la nivel local;
 acest control este un control politic; nu este de conceput, de exemplu, anularea
unui act administrativ de o Cameră sau Comisie parlamentară;
 solicitările făcute de Camere sau comisii nu pot depăși sfera activității
guvernamentale și a administrației publice;
 obligația de a prezenta informații și documente există numai dacă cererea vine
din partea președinților Camerelor sau comisiilor, și nu din partea unui
parlamentar;

9
M.Constantinescu, A.Iorgovan, I.Muraru, E.S.Tănăsescu, op. cit., p. 203.

6
  solicitarea informațiilor și a documentelor nu trebuie să vizeze interesele
personale ale parlamentarilor, ci doar situațiile ce țin de natura controlului
politic;
 informațiile și documentele solicitate și prezentate pot fi aduse la cunoștință
publicului;
 prin acest drept la informație al parlamentarilor nu se consacră privilegii pentru
parlamentari în raport cu restul cetățenilor.

Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului (mai ales că unii dintre ei pot
avea și calitatea de parlamentar).

b) Parlamentarii pot adresa întrebări, interpelări membrilor Guvernului și pot adopta

moțiuni simple.

Menționăm următoarele10:
 Întrebările, sunt de regulă orale și se referă la o chestiune concretă; prin
întrebare se cere Guvernului sau, după caz, unui membru al Guvernului, să
confirme dacă o anumită informație este exactă, dacă este cunoscută o
anumită problemă și dacă se intenționează să se adopte o poziție cu privire
la o problemă ce a făcut obiectul întrebării.
 Prin interpelare, se înțelege o cerere adresată Guvernului sau unui membru
al Guvernului, de către un parlamentar sau grup parlamentar, prin care se
solicită explicații asupra politicii Guvernului în probleme importante ale
activității sale interne sau externe; interpelarea se referă la strategii politice
și poate conduce la dezbateri politice, la moțiuni simple cu privire la
problema ce a făcut obiectul interpelării.
 Prin moțiune simplă, Camerele Parlamentului își exprimă poziția cu privire
la problema care a făcut obiectul unei interpelări sau cu privire la o
problemă oarecare de politică internă sau externă; adoptarea unei moțiuni
simple nu are ca efect juridic imediat căderea Guvernului sau revocarea
ministrului interpelat, dar are ca efecte în plan politic, marcând o victorie a
forțelor politice care au inițiat-o și susținut-o, cu ecou adânc în ochii
opiniei publice românești.
 Primul ministru sau miniștri nu au obligația de a veni personal în Parlament
să răspundă la întrebări și interpelări (dacă sarcinile Executivului îi pun în
imposibilitatea de a se prezenta; de exemplu sunt plecați în misiune oficială
în străinătate), ci pot împuternici o persoană (de exemplu, primul-ministru
pe ministrul în relația cu Parlamentul; un ministru pe un secretar de stat) să
prezinte răspunsul. Dacă însă absența primului-ministru sau ministrului
interpelat nu este justificată, se poate iniția o moțiune simplă.

c) Moțiunea de cenzură, este principala modalitate prin care Parlamentul controlează și

trage la răspundere politica Guvernului în ansamblul său. Este prevăzută de art. 113 din
Constituția României.

Moțiunea de cenzură este simetric opusă votului de încredere întrucât, prin

adoptarea ei, Parlamentul retrage încrederea acordată Guvernului la investitură.

10
Ibidem, p. 206-210.

7
 Moțiunea de cenzură parcurge următoarele etape11:
 Inițierea noțiunii poate fi făcută de cel puțin o pătrime din numărul total al
deputaților și senatorilor. Obținerea numărului cerut este o condiție de
validitate, deoarece în cazul în care moțiunea nu a fost inițiată de numărul de
parlamentari care să satisfacă această cerință, ea nu poate, în mod legal, să fie
luată în discuție, nici supusă votului. Moțiunea se depune la biroul uneia din
cele două camere;
 Comunicarea noțiunii Guvernului, pentru ca acesta să-i cunoască conținutul
și pentru ca să se poată apăra. De asemenea, trebuie convocate Camerele
Parlamentului în ședință comună. Comunicarea moțiunii către Guvern (care
este actul de sesizare al Guvernului) și convocarea Camerelor parlamentare
trebuie făcute la aceeași dată;
 Dezbaterea noțiunii în ședință comună a Camerelor Parlamentului. Această
dezbatere are loc după 3 zile de la data prezentării moțiunii în ședința comună
a celor două camere (prezentarea înseamnă citirea moțiunii). Prezentarea
moțiunii nu atrage imediat și dezbaterea ei, fiind prevăzut un termen de 3 zile
tocmai pentru ca parlamentarii să poată reflecta asupra voturilor pe care
urmează să le dea;
 Adoptarea moțiunii în ședință comună, cu votul majorității deputaților și
senatorilor (este vorba de majoritate absolută); Consecința adoptării moțiunii
de cenzură de către Parlament, semnifică retragerea încrederii acordate
Guvernului și în consecință, admiterea acestuia, iar o dată cu demiterea
Guvernului, se declanșează procedura de investire a unui nou Guvern;
 Dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă (adică nu s-a obținut majoritatea
absolută), deputații și senatorii nu mai au dreptul să inițieze, în aceeași sesiune
parlamentară, o nouă moțiune de cenzură.

d) Angajarea răspunderii Guvernului, prevăzută în art. 114 din Constituția României

revizuită, constă într-o procedură asemănătoare cu cea prevăzută în moțiunea de
cenzură, dar (aici) inițiativa angajării răspunderii nu o are Parlamentul, ci Guvernul
însăși.

Guvernul, pentru a face față unor împrejurări deosebite ce reclamă stabilirea unor
măsuri urgente, se expune riscului formulării și adoptării unei moțiuni de cenzură. În acest
scop, angajarea răspunderii Guvernului se face prin prezentarea programului, a declarației de
politică generată sau a proiectului de lege în fața camerelor, reunită în ședință comună.

Se parcurg următoarele etape:

 Guvernul are inițiativa angajării răspunderii pentru un program, o declarație
de politică generală, un proiect de lege;
 după ce Guvernul a anunțat că-și angajează răspunderea este obligat să
prezinte Parlamentului, fie programul, fie declarația, fie proiectul de lege,
care dintre acestea au stat la baza inițiativei sale;
 în trei zile de la prezentare, se poate formula o moțiune de cenzură (inițierea
procedurii și votul moțiunii este identic cu cel prezentat la pct. C);
 dacă nu s-a formulat o moțiune de cenzură, sau, deși s-a depus nu a fost
adoptată, Guvernul nu este demis. Acesta își continuă activitatea, iar obiectul
care a stat la baza angajării răspunderii Guvernului devine obligatoriu (dacă

11
Ibidem, p. 212-214.

8
 e vorba de aplicarea programului de guvernare sau a declarației de politică
generală) sau proiectul de lege este considerat adoptat, fără a mai trece prin
procedura legislativă.

Este vorba de un ,,joc politic” a Guvernului, de o provocare a Parlamentului de către

Guvern, joc în care Guvernul poate ieși înfrânt, dacă se adoptă moțiunea de cenzură (astfel,
de exemplu, nu numai că proiectul de lege pentru care și-a angajat răspunderea va fi respins,
dar și Guvernul va fi demis). Dar, din acest joc, Guvernul poate ieși victorios (în sensul că se
refortifică încrederea în el a Parlamentului, implicit a electoratului), dacă nu se depune o
moțiune de cenzură, ori moțiunea a fost respinsă (astfel, de exemplu, nu numai că proiectul
de lege pentru care și-a angajat răspunderea este adoptat, fără modificări și fără a trece
prin ,,greoaia” procedură legislativă dar, totodată, se va reconfirma încrederea în Guvern a
Parlamentului).

În concluzie, prin angajarea răspunderii sale politice, Guvernul pune Parlamentul în

fața unei alternative: fie să mențină în funcție Guvernul, fiind astfel obligat să-i acorde ceea ce
acesta a cerut, fie să nu-i acorde cele solicitate pentru a putea acționa, dar atunci numai prin
asumarea responsabilității demiterii sale12.

9. Actele Guvernului României

Guvernul României adoptă 2 categorii de acte:
Acte exlusiv politice – reprezentate de moțiuni, declarații, mesaje, programe, etc., prin
care adoptă o poziție politică față de evenimentele politice interne sau internaționale.
Acte juridice – reprezentate de hotărâri și ordonanțe. Ambele, după adoptare sunt
semnate de prim-ministru (și contrasemnate de miniștrii care au obligația punerii lor în
executare). Obligatoriu acestea se publică în Monitorul Oficial; nepublicarea având ca
sancțiune inexistența acestor acte.

Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Guvernul fiind autoritate a

puterii executive, are rolul de a executa legile, sens în care, atunci când apare necesar emite
hotărâri. De vreme ce legea este direct aplicabilă, necesitatea și legitimitatea unei hotărâri de
Guvern apare numai în măsura în care punerea în aplicare a unei prevederi legale până la
faptul juridic concret, reclamă stabilirea de măsuri sau a unor reguli subsecvente, care să
asigure corecta lor aplicare, înlăturarea unor greutăți sau organizarea corespunzătoare a unor
activități13.

Menționăm următoarele:
 Din punct de vedere al naturii lor, hotărârile sunt acte administrative; iar ca
acte administrative (dacă încalcă legea) pot fi atacate în fața instanțelor de
contencios administrativ;
 Hotărârile Guvernului pot avea caracter normativ sau individual:
- caracter normativ – stabilind reguli de conduită cu caracter general pe
baza dispozițiilor de lege, hotărârea stabilește și organizează
modalitățile de punere în executare a legii;
- caracter individual – produc efecte numai cu privire la o persoană. De
exemplu, hotărârea Guvernului României de acordare a cetățeniei
române.

12
Ibidem, p. 216-218.
13
Ibidem, p. 108.

9
  Din punct de vedere al forței lor juridice, sunt inferioare legilor; prin hotărâre
se reglementează, așadar, relațiile sociale care sunt prin natura lor inferioare ca
importanță față de cele reglementate de lege.
Ordonanțele depășesc sfera strictă a conducerii generale a administrației publice,
fiind o modalitate de participare a Guvernului la realizarea funcției legislative a statului și
ea se înfăptuiește, în condițiile specifice stabilite de articolele 108 și 115 din Constituția
României revizuită.

Guvernul României poate emite 2 categorii de ordonanțe:

- Ordonanțe obișnuite (ordinare);
- Ordonanțe de urgență.

Caracteristicile ordonanțelor obișnuite:

- Ordonanțele obișnuite se emit de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare
/ delegării legislative primite din partea Parlamentului; această lege speacială
trebuie să prevadă în mod obligatoriu și expres domeniul în care Guvernul
poate emite ordonanțe (de exemplu: taxe, impozite) și perioada de timp până
la care o pot emite (nu poate opera o delegare cu caracter general, pentru toate
domeniile și pe o perioadă nelimitată de timp);
- Nu pot face obiectul delegării legislative și în consecință al unei ordonanțe
obișnuite domeniile care țin de legile organice, nici de cele constituționale;
- Ordonanțele date în temeiul unei legi de abilitare, la rândul lor, pot fi:
ordonanțe care nu se supun aprobării Parlamentului și ordonanțe care se supun
aprobării Parlamentului:
 regula de drept comun este că ordonanțele nu se supun aprobării
ulterioare a Parlamentului
 în legea de abilitare se poate preciza că ordonanțele Guvernului
trebuie supuse aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative:
tocmai de aceea, valabilitatea lor, după epuizarea termenului de
abilitare, este condiționată de supunerea spre dezbateri și aprobarea
Parlamentului. Până la împlinirea termenului de abilitare, Guvernul
este obligat să supună ordonanțele spre aprobare Parlamentului, sub
sancțiunea încetării de drept a efectelor lor. Până la împlinirea acestui
termen, Guvernul poate să le modifice sau să le abroge, deoarece sunt
în exclusiva sa competență. După împlinirea termenului și după
sesizarea Parlamentului, Guvernul nu le mai poate modifica, deoarece
ar însemna să exercite o competență delegată ce a expirat14.
- Forța juridică a ordonanțelor simple este egală cu a legii ordinare, astfel că
ele pot modifica, abroga legile ordinare;
- Ordonanțele sunt supuse controlului de constituționalitate.

Caracteristicile ordonanțelor de urgență:

- Guvernul poate emite ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare, a
căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva
caracterul urgent al ordonanței;
- Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență fără delegare din partea
Parlamentului;

14
Ibidem, p. 190-191.

10
 - Ordonanțele de urgență pot atinge și materia legilor organice; dar totuși în art.
115 alin. 6 din Constituția României revizuită, precizează că Guvernul nu
poate adopta ordonanțe de urgență în următoarele domenii: domenii
constituționale (legile constituționale); nu pot afecta regimul instituțiilor
fundamentale ale statului (de exemplu, prin ordonanță de urgență nu se poate
transforma structura Parlamentului României, din structură bicamerală în
structura monocamerală); drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de
Constituție; drepturile electorale; nu pot aviza măsurile de trecere silită a unor
bunuri în proprietate publică;
- Ordonanțele de urgență intră în vigoare numai după depunerea lor spre
dezbatere, în procedură de urgență, la Camera competentă, și după publicarea
acesteia în Monitorul Oficial:
 dacă Parlamentul nu se în sesiune și Guvernul depune la Parlament o
ordonanță de urgență, acestea se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile
de la depunere.
 dacă, în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată
nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și
se trimite celeilalte camere care decide și ea în procedura de urgență.
 dacă ordonanțele de urgență se referă la materii de natura legilor
organice, ele (ordonanțele) vor fi aprobate cu majoritatea absolută a
parlamentarilor.
- Ordonanțele de urgență pot fi aprobate, modificate sau respinse de Parlament;
iar dacă sunt respinse, prin legea de respingere se va preciza situația efectelor
pe care ordonanțele le-au provocat în timpul cât au fost în vigoare;
- Ordonanțele de urgență sunt supuse controlului de constituționalitate.

10. Funcționarea Guvernului

a. Guvernul își desfășoară activitatea în cadrul ședințelor care se convoacă și sunt
conduse de Primul-ministru;
b. Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernului, în care se
dezbat probleme de interes național: politica externă a țării, asigurarea ordinii
publice; când Președintele participă la ședințe, acestea se prezidează;
c. Guvernul se întâlnește săptămânal sau ori de câte ori este nevoie;
d. La ședințele Guvernului pot participa invitați: conducătorii unor organisme de
specialitate din subordinea acestuia sau alte persoane a căror prezență este
utilă; dezbaterile din ședințe, precum și măsurile stabilite se înregistrează pe
bandă magnetică și se consemnează în scris;
e. Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe în prezența membrilor săi prin consens;
dacă nu se realizează consensual, primul-ministru este cel care hotărăște.

11