I.

GUVERNUL

Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură

realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei
publice. În îndeplinirea atribuţiilor sale, cooperează cu organismele sociale interesate.
Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în
urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o
asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Candidatul pentru funcţia de
prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al
Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă
comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor.
Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în
faţa Preşedintelui României, jurământul de la articolul 82 din Constituţie. Guvernul în
întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii
jurământului.
Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii
publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este
incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul
organizaţiilor cu scop comercial. Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii
drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri
prevăzute de lege.
Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia,
respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului
rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu
excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele
României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a
îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe
perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia
activitatea în Guvern.
Prevederile alineatului 3 se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai
Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile se emit pentru organizarea
executării legilor. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi
în condiţiile prevăzute de aceasta. Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează
de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare
şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau
a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate.
Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea
Guvernului şi pentru actele acestuia. Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele
României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele
1
săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României
poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al
Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie. Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului
sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare
generale. Acesta este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau
dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia
revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
Guvernul al cărui mandat a încetat, îndeplineşte numai actele necesare pentru
administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului
parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de
Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor
acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului
de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa,
participarea lor este obligatorie.
Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la
interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevăzute de regulamentele
celor două Camere ale Parlamentului. Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o
moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă
sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată
Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al
deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în
şedinţa comună a celor două Camere. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi
senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură,
cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.
Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în
şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui
proiect de lege. Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile
de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a
fost votată în condiţiile articolului 113.
Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat,
după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea
programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. În cazul
în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterea acesteia se va
face în şedinţa comună a celor două Camere.
Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite
ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Legea de abilitare va stabili, în
mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.
Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit
procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului
atrage încetarea efectelor ordonanţei. Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în

2
situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva
urgenţa în cuprinsul acestora.
Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în
procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în
Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod
obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult
30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este
considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de
urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu
majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul 1 din Constituţie.
Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot
afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle
prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor
bunuri în proprietate publică.
Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege
în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat.
Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile
necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.

3
 II. AVOCATUL POPORULUI

Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor
fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. Reprezintă o instituţie naţională pentru
promovarea şi protecţia drepturilor omului, în sensul stabilit prin Rezoluţia Adunării Generale a
Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) nr. 48/134 din 20 decembrie 1993, prin care au fost adoptate
Principiile de la Paris. Sediul este în municipiul Bucureşti.
Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă
autoritate publică, în condiţiile legii. În exercitarea atribuţiilor sale, nu se substituie autorităţilor
publice.
Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni
nu îl poate obliga să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale. Activitatea Avocatului
Poporului, a adjuncţilor săi şi a salariaţilor care lucrează sub autoritatea acestora are caracter public.
La cererea persoanelor lezate în drepturile şi libertăţile lor sau datorită unor motive întemeiate,
Avocatul Poporului poate decide asupra caracterului confidenţial al activităţii sale.
Autorităţile publice sunt obligate să comunice sau, după caz, să pună la dispoziţia instituţiei
Avocatul Poporului, în condiţiile legii, informaţiile, documentele sau actele pe care le deţin în
legătură cu petiţiile care au fost adresate instituţiei Avocatul Poporului, precum şi cele referitoare la
sesizările din oficiu şi la vizitele anunţate sau inopinate pe care aceasta le efectuează pentru
îndeplinirea atribuţiilor specifice Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de
detenţie, acordându-i sprijin pentru exercitarea atribuţiilor sale.
Avocatul Poporului prezintă, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului,
rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele trebuie să cuprindă informaţii cu privire la
activitatea instituţiei Avocatul Poporului. Ele pot conţine recomandări privind modificarea
legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice.
Raportul anual vizează activitatea instituţiei pe un an calendaristic şi se înaintează Parlamentului
până la data de 1 februarie a anului următor, în vederea dezbaterii acestuia în şedinţa comună a
celor două Camere. Raportul anual se dă publicităţii.
Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în
şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată. Poate fi numit
Avocat al Poporului orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru
judecători la Curtea Constituţională.
Propunerile de candidaţi se fac de către birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi
Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului.
Candidaţii vor fi audiaţi de comisiile juridice din Camera Deputaţilor şi Senat. În vederea audierii,
fiecare candidat va depune actele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Constituţie şi
de prezenta lege pentru a fi numit Avocat al Poporului. Candidaţii vor fi prezenţi la dezbateri. Este
numit ca Avocat al Poporului candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi ale deputaţilor
şi senatorilor prezenţi.
Mandatul de Avocat al Poporului se exercită de la data depunerii, în faţa preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, a următorului jurământ:
"Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să apăr drepturile şi libertăţile cetăţenilor, îndeplinindu-
mi cu bună-credinţă şi imparţialitate atribuţiile de Avocat al Poporului. Aşa să-mi ajute
Dumnezeu!"
Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. Refuzul depunerii jurământului
împiedică intrarea în funcţie a Avocatului Poporului şi deschide procedura pentru numirea în
funcţie a altei persoane. Mandatul Avocatului Poporului durează până la depunerea jurământului de
către noul Avocat al Poporului.
Mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, revocare din
funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini

4
atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de
deces.
Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor,
se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului,
pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.
Demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de îndeplinire a funcţiei sau decesul se constată
de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile de la
apariţia cauzei care determină încetarea mandatului Avocatului Poporului.
Avocatul Poporului, îndeplinind condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea
Constituţională, la data pensionării sau recalculării pensiei anterior stabilite, beneficiază de pensie
calculată similar cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale.
Perioada de îndeplinire a funcţiei de Avocat al Poporului constituie vechime în magistratură
şi vechime în specialitate juridică.
Avocatul Poporului este asistat de adjuncţi, specializaţi pe următoarele domenii de activitate:
a) drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi
naţionale;
b) drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;
c) apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
d) armată, justiţie, poliţie, penitenciare;
e) proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe;
f) prevenirea torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în
locurile de detenţie, prin Mecanismul Naţional de Prevenire.
Avocatul Poporului are următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea instituţiei Avocatul Poporului;
b) coordonează activitatea de prevenire a torturii în locurile de detenţie, desfăşurată prin
Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie;
c) aprobă rapoartele de vizită întocmite în cadrul activităţii de prevenire a torturii;
d) aprobă recomandările care însoţesc rapoartele de vizită întocmite în cazurile în care, în
urma vizitelor efectuate, sunt sesizate neregularităţi;
e) decide asupra petiţiilor formulate de persoanele fizice lezate prin încălcarea drepturilor
sau libertăţilor acestora de către autorităţile administraţiei publice;
f) verifică activitatea de rezolvare legală a petiţiilor primite şi solicită autorităţilor sau
funcţionarilor administraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor
persoanelor fizice, repunerea în drepturi a petiţionarului şi repararea prejudiciilor;
g) formulează puncte de vedere, la cererea Curţii Constituţionale;
h) poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor, înainte de
promulgarea acestora;
i) poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi
ordonanţelor;
j) reprezintă instituţia Avocatul Poporului în faţa Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a
celorlalte autorităţi publice, precum şi în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice;
k) angajează salariaţii instituţiei Avocatul Poporului şi exercită dreptul de autoritate
disciplinară asupra acestora;
l) exercită funcţia de ordonator principal de credite, atribuţie pe care o poate delega cu
respectarea prevederilor legale privind finanţele publice;
m) poate sesiza instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii contenciosului
administrativ;
n) poate formula cereri de chemare în judecată ori plângeri penale şi poate reprezenta în faţa
instanţei de judecată minorul, atunci când acesta a fost victimă a violenţei fizice sau psihice din
partea părinţilor, tutorelui sau reprezentantului legal, a abuzului, violenţei şi exploatării sexuale, a
exploatării prin muncă, a traficului de fiinţe umane, a neglijării şi exploatării, precum şi a oricărei
5
forme de violenţă asupra copilului, prevăzute şi sancţionate de legislaţia internă şi internaţională la
care România este parte;
o) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege.
Avocatul Poporului asigură apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului prin
mijloace specifice prevăzute de prezenta lege prin Domeniul privind apărarea, protecţia şi
promovarea drepturilor copilului sau, după caz, prin Mecanismul Naţional de Prevenire.
Avocatul Poporului poate delega exercitarea acestor atribuţii adjuncţilor săi sau unor
persoane cu funcţii de conducere din cadrul instituţiei.
Instituţia Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor
fizice, a societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, a asociaţiilor sau a altor persoane juridice, precum şi inopinat, prin
efectuarea vizitelor în locurile de detenţie, potrivit legii.
Petiţiile pot fi adresate de persoanele prevăzute la alin. 1, fără deosebire de cetăţenie, vârstă,
sex, apartenenţă politică sau convingeri religioase.

III. STATUTUL JUDECĂTORILOR ŞI PROCURORILOR

6
 Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei
şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Cariera judecătorului este separată de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în
cariera procurorilor şi nici procurorii în cea a judecătorilor.
Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili. Judecătorii inamovibili pot fi
mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şi pot fi suspendaţi sau
eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de lege.
Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii trebuie să fie imparţiali,
având libertate deplină în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii, în conformitate cu legea şi în mod
imparţial, cu respectarea egalităţii de arme şi a drepturilor procesuale ale părţilor. Judecătorii
trebuie să ia decizii fără niciun fel de restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe
sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, fie chiar autorităţi judiciare. Hotărârile pronunţate în
căile de atac nu intră sub imperiul acestor restricţii. Scopul independenţei judecătorilor constă
inclusiv în a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod
echitabil, având la bază doar aplicarea legii.
Orice persoană, organizaţie, autoritate sau instituţie este datoare să respecte independenţa
judecătorilor.
Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al
controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Sunt independenţi în dispunerea soluţiilor,
în condiţiile prevăzute de Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare. Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de
stabilitate.
Procurorii care se bucură de stabilitate pot fi mutaţi prin transfer, detaşare sau promovare,
numai cu acordul lor. Ei pot fi delegaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute
de lege.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia
legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să
asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare,
indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să
participe la formarea profesională continuă.
Procurorii şi judecătorii trebuie să se asigure, în toate stadiile unui proces, că drepturile şi
libertăţile individuale sunt garantate şi că ordinea publică este protejată.
Judecătorii şi procurorii trebuie atât să fie, cât şi să apară ca fiind independenţi unii de
ceilalţi.
Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau
incompletă.
Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu
orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, aşa
cum acestea sunt definite de legislaţia în vigoare.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de
justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de
înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii.
Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi
să dea, anual, o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sau afinii
până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi
de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora. Declaraţiile se
înregistrează şi se depun la dosarul profesional. De asemenea, sunt obligaţi să facă o declaraţie
autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent
sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică.
7
 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifică declaraţiile menţionate
anterior. Rezultatele verificărilor se ataşează la dosarul profesional.
Apartenenţa în calitate de colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, are ca
efect eliberarea din funcţia deţinută.
Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat
acestora, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex personalului de specialitate al
instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori
sau colaboratori ai vreunui serviciu de informaţii.
Încălcarea acestor ddispoziţii conduce la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de
judecător sau procuror.
Persoanele prevăzute mai sus completează anual o declaraţie olografă pe propria răspundere,
potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost şi nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi,
informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informaţii. Declaraţiile se depun şi se arhivează
la compartimentul de resurse umane.
Judecătorilor şi procurorilor le este interzis:
a) să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
b) să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;
c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau
control la societăţi, instituţii de credit sau financiare, societăţi de asigurare/reasigurare, societăţi
naţionale sau regii autonome;
d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.
În cazul dobândirii, prin moştenire, a calităţii de asociaţi sau acţionari la societăţi, instituţii
de credit sau financiare, societăţi de asigurare/reasigurare, companii naţionale, societăţi naţionale
sau regii autonome, magistraţii sunt obligaţi să ia măsurile necesare, astfel încât această calitate să
înceteze în termen de maximum un an de la data dobândirii ei efective.
Prin derogare, judecătorii şi procurorii pot fi acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind
privatizarea în masă.
Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să
desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic. Aceştia sunt obligaţi ca în exercitarea
atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.
De asemenea, sunt obligaţi ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la manifestarea sau
exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă şi
executivă.
Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs
de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul. Nu pot să dea consultaţii scrise
sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau
parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate
care, potrivit legii, se realizează de avocat.
Judecătorilor şi procurorilor le este permis să pledeze, în condiţiile prevăzute de lege, numai
în cauzele lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale persoanelor
puse sub tutela sau curatela lor. Chiar şi în asemenea situaţii însă judecătorilor şi procurorilor nu le
este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată
sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea influenţa în orice fel soluţia.
Judecătorii şi procurorii pot participa la elaborarea de publicaţii, pot elabora articole, studii
de specialitate, lucrări literare ori ştiinţifice şi pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepţia
celor cu caracter politic. Aceştia pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a
proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaţionale. De asemenea, pot fi
membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai oricăror persoane juridice de drept
privat fără scop patrimonial.