Sunteți pe pagina 1din 4

CONSTITUIREA ȘI

Ciobanu Ana Maria

COMPONENȚA
ANUL II SEMESTRUL I

GUVERNULUI
Guvernul României reprezintă, conform Constituției, puterea executivă în România
împreună cu președintele. Guvernul se organizează și funcționează în conformitate cu
prevederile constituționale, având la bază un program de guvernare acceptat anterior de
către parlament.

Componența Guvernului

Guvernul este alcătuit din prim-ministru și miniștri. Prim-ministrul conduce Guvernul


și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale care le
revin. Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din aparatul de lucru al prim-ministrului,
Secretariatul General al Guvernului, departamente şi alte asemenea structuri organizatorice
cu atribuţii specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Aparatul de lucru al Guvernului

 Secretariatul General al Guvernului este o instituție publică cu personalitate juridică,


în subordinea primului ministru, condusă de un secretar general cu rang de ministru,
ajutat de doi secretari generali adjuncți, înalți funcționari publici, numiți în condițiile
legii. Secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de credite pentru
aparatul de lucru al Guvernului, precum și pentru instituțiile publice și organele de
specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului și din
subordinea, respectiv coordonarea primului ministru.
 Departamentul pentru Lupta Antifraudă – DLAF este structură cu personalitate
juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea primului
ministru, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al
Guvernului, condusă de un șef cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a
primului ministru pe o perioadă de 5 ani, ordonator terțiar de credite. DLAF este
instituția de contact cu Oficiul European de Lupta Antifraudă - OLAF și asigură,
sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligațiilor ce revin României privind
protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile
art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având atribuția de
control al obținerii, derulării sau utilizării fondurilor comunitare, precum și a
fondurilor de cofinanțare aferente.
 Corpul de control al primului ministru este structură fără personalitate juridică în
subordinea primului ministru, condusă de un secretar de stat, numit și eliberat din
funcție prin decizie a primului ministru, și finanțată prin bugetul Secretariatului
General al Guvernului. Corpul de control al primului ministru controlează și
urmărește activitatea ministerelor și serviciilor publice deconcentrate ale acestora,
instituțiilor publice din subordinea Guvernului, organelor de specialitate ale
administrației publice centrale din subordinea Guvernului, oficiilor, departamentelor,
comisiilor, regiilor autonome, companiilor și societăților naționale, societăților
comerciale și instituțiilor financiar-bancare cu capital majoritar sau integral de stat.
Corpul de control al prim-ministrului controlează activitatea instituțiilor publice
subordonate autorităților administrației publice locale, cu respectarea dispozițiilor
legale privind regimul general al autonomiei locale, precum și organizarea și
funcționarea autorităților administrației publice locale.
 Departamentul pentru Relații Interetnice este structură fără personalitate juridică, în
subordinea primului ministru, condusă de un secretar de stat, ajutat de 2
subsecretari de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a primului
ministru, și finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Principala
atribuție a departamentului este de a pune în aplicare politica stabilită prin
Programul de guvernare în domeniul relațiilor interetnice.
 Alte departamente: Organizate ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în
subordinea primului ministru, conduse de secretari de stat sau asimilați ai acestora, a
căror înființare și/sau funcționare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul


în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi
nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate. Funcţia de membru al
Guvernului este incompatibilă cu:

 exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de


senator.
 exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizată în cadrul
organizaţiilor cu scop comercial.
 exercitarea de acte de comerţ, cu excepţia vânzării sau cumpărării de acţiuni ori
alte titluri de valoare.
 exercitarea funcţiei de administrator ori de cenzor la societăţile comerciale sau
de reprezentant al statului în adunările generale ale unor asemenea societăţi ori
de membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor
naţionale şi societăţilor naţionale.
 exercitarea unei funcţii publice în serviciul unei organizaţii străine, cu excepţia
acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.

Constatarea stării de incompatibilitate se face de Primul ministru, care va dispune


măsurile necesare pentru încetarea acesteia. Funcţia de membru al Guvernului
încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de
incompatibilitate, a decesului şi a demiterii. Demisia din funcţia de membru al
Guvernului se anunţă public, se prezintă în scris Primului ministru şi devine irevocabilă
din momentul în care s-a lua act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data
depunerii. Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face de Preşedintele
României, prin decret, la propunerea Primului ministru. Revocarea are loc în caz de
remaniere (a face modificări în organizarea unei instituții, în compoziția unui guvern)
guvernamental. Numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere
guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de Preşedintele României, la
propunerea Primului ministru.

Constituirea Guvernului

Numirea guvernului se face de Președintele României pe baza votului de încredere


acordat de către parlament. Nominalizarea candidatului pentru postul de premier se face de
către președinte după consultări cu partidele politice ori coaliția (o coaliție reprezintă o
alianță între două sau mai multe state, clase sociale, partide sau grupări politice, persoane
etc., încheiată în vederea sau scopul unei acțiuni comune) care deține majoritatea în
parlament. După nominalizarea acestuia, candidatul trebuie să propună un program de
guvernare și o listă completă de propuneri pentru posturile ministeriale într-un termen de
10 zile. Acest termen nu este o dată limită strictă, deși reprezintă perioada optimă pentru
înființarea unui guvern legal competent. Expirarea acestui interval îi poate acorda
Președintelui dreptul de a-și revoca propunerea, deși acest lucru nu e obligatoriu.

Odată ce aceste sarcini sunt îndeplinite, premierul desemnat solicită Parlamentului,


în ședință comună, votul de încredere. După consultarea președinților celor două camere și
a liderilor grupurilor parlamentare, președintele poate dizolva Parlamentul, dacă acesta nu a
acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima
solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări. Când Parlamentul își acordă
votul de încredere, programul de guvernare devine oficial, membrii își încep mandatul
conform legii după depunerea jurământului de loialitate față de țară.

Bibliografie:

Constituția României
LEGE nr. 90 din 26 martie 2001
Codul administrative
https://gov.ro/ro/guvernul/organizare

S-ar putea să vă placă și