Sunteți pe pagina 1din 5

SISTEMUL POLITIC SI ADMINISTRATIV PUBLIC CENTRAL DIN ITALIA

1. Premise istorice si politice ale regimului parlamentar democratic din Italia. Constitutia din 1947.
Regimul parlamentar postbelic al Italiei s-a constituit pe aceleasi coordonate istorice si politice ca in
cazul Germaniei hitleriste.
La sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, pozitia asemanatoare a celor doua state, ca tari invinse, au
determinat Puterile Aliate sa le ofere modele de guvernare.
Regimul politic al Italiei dupa anul 1945 a fost fondat pe ruinele fascismului, ca si in cazul Germaniei
hitleriste.
Optiunea electoratului italian pentru forma de guvernamant republicana si pentru regimul politic
parlamentar s-a concretizat printr-un referendum national si s-a legitimat printr-o noua Constitutie
adoptata la 27 decembrie 1947.
Sistemul pluripartidist din Italia se manifesta, de peste 60 ani, prin alternanta la guvernare a doua mari
aliante:

Coalitia Maslinul formata din:


o
Partidul Democratic al Stangii P.S.D.;
o
Margherita;
o
Floarea Soarelui.

Coalitia Casa libertatilor formata din:


o
Forza Italia;
o
Alianta Nationala;
o
Centrul Crestin Democrat;
o
Uniunea democratica pentru Republica;
o
Liga nordului
2. Institutiile fundamentale ale Italiei.
Conform Legii Fundamentale, institutiile reprezentative ale statului italian sunt:
o
Parlamentul ;
o
Guvernul;
o
Presedintele Republicii.
2.1. Parlamentul Italiei
Parlamentul italian este organismul statal care reflecta cel mai fidel principiul reprezentarii nationale;
Parlamentul are o structura bicamerala fiind alcatuit din doua camere:

Camera deputatilor;

Senat;
Functii ale Parlamentului:

Functia legislativa;

Functia de control a puterii executive;

Prerogative in domeniul relatiilor internationale.


Membrii Parlamentului:

persoanele fizice care sunt alese prin vot universal si direct de electorat pentru un mandat de 5 ani si
care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditiile de eligibilitate:
o
cetatean italian,
o
domiciliul stabil in Italia
o
dreptruri civile si politice,
o
varsta de 25 ani ( pentru mandatul de deputat);
o
varsta de 40 ani (pentru mandatul de senator).

fostii presedinti ai statului Italian fac parte de drept din Senat avand mandat viager;

Presedintele statului are dreptul de a numi pe viata 5 senatori alesi dintre personalitatile proeminente
ale vietii stiintifice, culturale, sociale.
2.2. Guvernul Italiei
Potrivit Constitutiei, Guvernul italian este organismul statal prin care se exprima si se exercita autoritatea
de stat;
Componenta Guvernului:
o
Primul Ministru;
o
Ministi
Primul Ministru este desemnat de catre Presedintele statului, in functie de configuratia politica majoritara
din Parlament.
Ministrii
o
sunt numiti sau revocati din functie de catre Presedintele statului, la propunerea Primului
Ministru.

pot fi de recrutati din randul senatorilor sau deputatilor (regula instituita prin practica
guvernamentala) sau pot proveni din afara legislativului (specialisti de inalta calificare sau
militari).
o
sunt subordonati intru totul Primului Ministru
Investitura Guvernului
Guvernul si membrii guvernului primesc investitura Parlamentului si raspund in fata acestuia;
o
pentru a fi investit, Guvernul trebuie sa obtina increderea ambelor Camere ale Parlamentului.
o
Guvernul poate fi investit si in ipoteza votului contrar al unei Camere; dar un asemenea Guvern
are putine sanse sa supravietuiasca, fiind de presupus ca acea Camera ii va bloca orice
initiativa legislativa.
La intrarea in functie, Primul Ministru si ministrii desemnati depun in fata Parlamentului juramantul de
credinta;
Demisia Primului Ministru atrage dupa sine, in mod automat, demisia intregului Guvern.
2.3. Presedintele Republicii Italiene
Presedintele Republicii are prerogativele clasice ale sefului statului in regimurile parlamentare: functii
onorifice, de reprezentare a statului italian.
Alegerea Presedintelui
Poate fi ales, cu majoritate calificata, prin scrutin secret de catre Parlament si de reprezentantii regiunilor
cu respectarea procedurilor legale:
o
este desemnat candidatul care obtine, la unul din cele trei tururi de scrutin, 2/3 din voturile celor
doua camere reunite in sedinta comuna + voturile consilierilor regionali.
o
daca dupa cele trei tururi nu se obtine acesta majoritate calificata, se organizeaza al patrulea tur,
prin care poate fi ales ca presedinte candidatul care obtine o majoritate absoluta (50+1).
Conditiile de eligibilitate ale candidatului la presedintie sunt:

cetatenia italiana;

drepturi civile si politice

varsta minima de 50 ani.


Mandatul presedintelui este de 5 ani cu posibilitatea realegerii sale doar o singura data.
Prerogative ale Presedintelui Republicii:

reprezentarea Italiei pe plan international;

ratifica tratatele internationale, dupa autorizarea prealabila a celor doua Camere;

acreditarea si primirea reprezentantilor diplomatici;

promulgarea legilor adoptate de Parlament

emite decrete cu valoare de lege si regulamente;

trimite mesaje Camerelor Parlamentului;

fixeaza referendumul popular, in cazurile prevazute de lege;

atributii in ceea ce priveste formarea Guvernului.

este comandantul fortelor armate si prezideaza Consiliul Suprem al Apararii

prezideaza Consiliul Superior al Magistraturii;

numeste pe functionarii de stat;

exercita dreptul de gratiere;

confera decoratii.
Raspunderea juridica si politica a Presedintelui

Raspunde in fata Camerelor reunite ale Parlamentului numai pentru anumite fapte expres si limitativ
prevazute de lege:
o
fapta de inalta tradare;
o
activitate anticonstitutionala.
Poate fi pus sub acuzare si trimis in judecata doar cu votul majoritatii absolute a membrilor celor doua
camere reunite in sedinta comuna.
Competenta de a judeca faptele de acuzare ale Presedintelui revine:
o
Curtii Constitutionale alcatuita din 15 judecatori numiti pe un mandat de 9 ani
o
16 membri inclusi in plenul Curtii si care sunt desemnati de Parlament, in sedinta comuna, la
inceputul fiecarei legislaturi.

cetateni italieni;

varsta minima 40 ani;

sa nu aiba calitatea de deputat sau senator.


In cazul constatarii legalitatii incriminarii si stabilirii vinovatiei Presedintelui, Curtea Constitutionala se
pronunta printr-o decizie definitiva si irevocabila, fara posibilitatea exercitarii vreunei cai de atac.

n Italia organizarea administraiei statului are o structur piramidal, n al crei vrf


se afl Guvernul i ministerele, autoritile locale fiind subordonate ministerelor. Aici se
ntlnete acelai sistem de organizare administrativ pe trei nivele comunal, provincial i
regional, dispunnd de o bogat legislaie recent n materia autonomiei locale. El este, n
mare parte, de inspiraie francez, fiind un regim uniform la nivelul ntregii ri. Pe lng
autoritile locale sistemul de administraie descentralizat cuprinde i serviciile publice, care
au statut de persoane morale, corpuri cu independen juridic, constituite sub dreptul public
i cu diferite grade de putere de autoguvernare.
Italia este statul cu cea mai ampl descentralizare administrativ n serviciile
dependente de stat, ntruct conform textului constituional italian, Republica este bazat pe
principiile autonomiei administrative locale i pe maxima descentralizare a serviciilor puse la
dispoziie de ctre stat. De altfel, n literatura de specialitate, s-a artat c din punct de vedere
politic, Republica Italian poate fi descris ca un Stato delle autonomie, descentralizarea
teritorial asigurnd autoritilor locale (regiuni, provincii i municipaliti) drepturi extinse
de autoguvernare.
n materie de organizare local, provinciile i comunele sunt colectiviti autonome, n
limitele principiilor fixate de legile generale ale republicii care le determin funciile,
provinciile fiind mprite n arondismente.
Colectivitatea teritorial local de baz este comuna. Comuna este definit prin lege
ca fiind o instituie a comunitii locale, care i reprezint interesele i i promoveaz
dezvoltarea. Comunele i pot constitui circumscripii de descentralizare teritorial, dac sunt
comune reedin de provincie sau au o populaie mai mare de 100.000 de locuitori.
Organizarea acestor circumscripii se face prin statutul comunei, elaborat n condiiile legii. n
calitate de circumscripie de descentralizare a statului, ndeplinete atribuii ce revin acestuia,
cele mai evidente fiind n domeniile: organizrii i desfurrii alegerilor, strii civile,
recrutrii i ncorporrii, statisticii.
Comunele deruleaz servicii publice i exploatri cu caracter industrial i comercial,
iar provinciile au atribuii care se apropie de acelea ale departamentelor, intervenind cu o serie
de msuri sanitare, de instrucie public i de igien.
Colectivitatea teritorial local situat la primul nivel intermediar esteprovincia,
considerat o instituie local care reprezint interesele i promoveaz dezvoltarea comunitii
provinciale. Dintre atribuiile caracteristice autonomiei locale, ce aparin provinciei,
menionm: adoptarea propriului regulament de organizare i funcionare (Statutul), adoptarea
bugetului propriu, reglementarea organizrii i funcionrii serviciilor administrative proprii.
Alte atribuii importante ale provinciei sunt: planificarea economic, amenajarea teritoriului
provinciei, anumite segmente ale proteciei mediului; construirea i ntreinerea drumurilor de
interes provincial, protecia civil etc.
Provinciilor i comunelor li s-a recunoscut statutul juridic de colectiviti teritoriale
locale, cu o autonomie limitat, att ca sfer a competenelor, ct i datorit tutelei stricte, n
anul 1934. ntre anii 1945 -1963 sunt constituite cele 5 regiuni cu statut special de autonomie,
n anul 1970, sunt constituite celelalte 15 regiuni, cu statut de autonomie obinuit, crora li se
transfer, ntre anii 1972 - 1977, o serie de atribuii, deinute pn atunci de stat. n anul 1990,
regiunilor li se recunoate dreptul de a-i adopta propriul Statut, care se aprob prin legea
Republicii. Prin acesta, ele pot s-i stabileasc propria organizare i funcionare, dar nu pot
constitui alte organe dect Consiliul regional, Comitetul executiv al regiunii i Preedintele
regiunii. De asemenea, ele nu pot stabili sistemul electoral pentru aceste organe.
Potrivit art. 129 din Constituia Italiei, att provincia, ct i comuna sunt concepute
potrivit principiului dedublrii funcionale, avnd n afar de calitatea de colectiviti locale,

cu competen general i calitatea de circumscripii de descentralizare ale statului i ale


regiunii.
Dup nlturarea fascismului s-au impus regiunile. Regionalismul a ctigat mult teren
de la mare la Alpi, iar n Italia, dac nainte de adoptarea Constituiei a fost nlturat prin
dispoziii speciale, odat cu adoptarea Constituiei el a devenit regul pe ntreg teritoriul.
Spre deosebire de comune i provincii, regiunile sunt create pentru a organiza
exercitarea funciilor administrative la nivelul comunelor i provinciilor. Regiunile au puterea
de a adopta legi n anumite domenii stabilite de Constituie, ns statul avnd competen
general, legile regionale nu pot contraveni celor statale, interesului regional sau intereselor
altor regiuni. Ele au deci puterea de a legifera, ntrebuinnd ca agent principal de execuie
provinciile i comunele. Regiunile sunt, de asemenea, competente s stabileasc obiectivele
generale ale programrii dezvoltrii economico-sociale, fiind abilitate, pe aceast baz s
repartizeze resursele necesare pentru investiiile locale.
Prin regiuni s-a dorit instituirea unui regim federalist n Italia, instituindu-se o
autonomie de genul cantoanelor elveiene, ns n realitate aceste regiuni nu sunt state
membre n federaie, ci sunt limita maxim a unei descentralizri, o autonomie conciliabil cu
sistemul statului unitar.
Regiunile au anumite puteri legislative n anumite domenii definite, n sensul c pot
decreta o legislaie paralel n regiunile obinuite i legislaie exclusiv pentru probleme
specifice n regiunile speciale.
Termenul "descentralizare" nseamn, n acest caz, c n afara atribuiilor necesare
pentru rezolvarea problemelor locale, statul i regiunea pot s transfere colectivitilor locale
i alte atribuii, pe care, dintr-un motiv sau altul, nu doresc s le exercite prin organe proprii.
Provinciile exercit att atribuii specifice autonomiei locale, ct i atribuii transferate de stat
i de regiune.
Pe o perioad de mai muli ani s-au fcut ncercri de a reforma administraiile
regionale i locale i de a le adapta la dezvoltrile constituionale. O problem aparte a fost
pus de sistemul financiar de cnd toate autoritile au la dispoziie numai venituri din
impozite limitate i obin cea mai mare parte a veniturilor de la stat aceasta reprezentnd o
limitare a autonomiei i descentralizrii.
n fine, prin revizuirea constituional din 2001, autonomia regiunilor se lrgete, iar
aplicarea principiului subsidiaritii, pentru repartizarea competenelor ntre stat i regiune,
este prevzut n mod expres. Astfel, potrivit noului coninut al art.118 din Constituia Italiei,
subsidiaritatea dobndete valoare de principiu constituional sub dou aspecte: nivelul
superior nu pstreaz dect atribuiile care nu pot fi realizate, ntr-un mod satisfctor, de
nivelul inferior; autoritile publice nu se ocup dect de aciunile care nu pot fi realizate, n
mod satisfctor, de sectorul privat.
De asemenea, prin modificarea art.116 din Constituie se recunoate bilingvismul n
dou regiuni (Trentino - Alto Adige/Sudtirol i Valle d'Aosta/ Vallee d'Aoste) i se recunoate
dreptul regiunilor cu statut obinuit de a accede la forme speciale de autonomie, stabilindu-se,
totodat, procedura de obinere i limitele acestei autonomii speciale. Se deschide astfel calea
"nivelrii" statutelor de autonomie ale celor dou categorii de regiuni. Tot prin revizuirea
constituional din 2001 se nltur controlul preventiv asupra reglementrilor adoptate de
regiune, care se exercita de comisarul regional, n calitatea sa de reprezentant al Guvernului i
se recunoate autonomia financiar a regiunilor. Actualmente regiunile italiene se bucur de o
larg autonomie, aceasta apreciindu-se c este un pas important spre federalism

Sergio Mattarella