Universitatea Liberă Internațională din Moldova

Facultatea de Drept

Referat
Istoria statului și dreptului

Tema: Constituția Italiei din 1947

elaborat: Barburas Nadina

contrlat: Smochină Andrei

Chișinău,2019
Constituția Italiei a fost aprobată de către Adunarea Constituantă în 22
decembrie 1947 și intrată în vigoare la 1 ianuarie 1948, este considerată
legea fundamentală în statul italian. Ea a fost astfel concepută încât să
facă imposibil un regim dictatorial de oricare tip.

Scurt istoric
În februarie-martie 1848, după Răscoala de la Palermo (Sicilia) și începutul
Revoluției în Italia, regele Sardiniei și Piemontului, Carol Albert, acorda
supușilor săi o constituție ce va deveni legea fundamentală a acestui regat
si mai tarziu a intregii Italii, timp de aproape 100 de ani.
Noua Constituție, sau “Statutul Albertin”, prevedea un parlament
bicameral și un guvern controlat de rege. În timp, miniștrii au ajuns să
răspundă mai mult în fața parlamentului decât în fața regelui.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, în 2 iunie 1946, italienii au votat
prin referendum înlocuirea monarhiei cu republica [3]. O Adunare
Constituantă a pregătit noua constituție, ce a intrat în vigoare la 1
ianuarie 1948 și a rămas până în ziua de azi Constituția Republicii Italiene -
de la 1948.
În Adunarea Constituană majoritatea mandatelor le-au adjuctat 3
partide:

 Creștinii democrați- 35 % de voturi

 Socialiștii-21% din voturi
 Comuniștii 19%
Prima caracteristică a Adunării era un Nu hotărât dictaturii fasciste, acest
Nu pentru dictatură conducea la Da pentru libertate.

Scena politică prezenta o lacună în ceea ce privește prezența partidelor de

dreapta. La stânga comuniștii și socialiștii, la centru democrația creștină,
iar apoi așa-zisele partide minore:

 Partidul republican care se numea Republican istoric

  Partidul demo-laburist al lui Mole
 Partidul de acțiune.
Partidul liberal era așasat la stânga prezidiu.

O acțiune strategică cu aspect politic spune așa:,, Dreapta înseamnă

fascism, iar fascismul înseamnă dreapta’.Ceea ce e orientare total greșită,
pentru că în orice țară democratică este legitim centrul, stânga și dreapta.

Constituția a fost rezultatul unui compromis. În situația în care se adună

mai multe persoane care aparțin unor tradiții culturale, politice diferite să
găsească un numitor comun.

Carta constituțională se prezenta sub 2 mari Table de legi. În una din ele
se află înscrise principiile care reprezintă valori umane și sunt consemnate
acele drepturi care sunt absolut inviolabile, conform art.2.

În cealaltă sunt prezentate instituțiile prin intermediul cărora aceste

principii se transformă din vorbă în realitate.

După multe dezbateri,în decembrie 1947 constituția Republicii italiene a

fost adoptată.

Consituția a declarat Italia republică democratică, întemeiată pe principiul

muncii.Suveranitatea aparține poporului, care o exercită sub formele și în
limitele stabilite de constituție.Organizarea sindicală este liberă, conform
Consituției.

În art.19, se vorbește despre libertatea profesării credinței religioase.

Regia în care crede fiecare. Deși comuniștii erau impotriva acestui articol,
ei avut votam pentru.

Republicii îi revine misiunea de a elimina obstacolele de ordin economic,

social, care, libertatea și egalitatea cetățenilor, se opun deplin dezvoltării
personalității umane și participării efectuate a tuturor lucrărilor la
organizarea politică, economică,socială a țării.

Italia repudiază războiul ca pe o monedă de atingere a libertății altor

popare și ca soluție a contraverselor naționale

Ea consimte necesitatea unei ordinii care să asigure pacea și justiția în

sânul națiunilor, ajută și favorizează organizațiile internaționale care-și
propun astfel de scopuri mobile.

Consituția cuprinde un cerc larg al drepturilor și libertăților

cetățenilor.Conform art.3, toți cetățenii au aceeași demnitate socială și
sunt egali în fața legii, fără deosebire de sex,rasă,limbă, opinie politică,
condiție socială și personală.Republica recunoaște și garantează drepturile
inviolabile ale omului atât individual cât și în cadrul formațiunilor sociale
în care se manifestă personalitatea sa.

Forma de guvernământ
Italia este o republică democratică parlamentară. Articolul 55 al
Constituției stabilește că Parlamentul (il Parlamento) este format din două
organisme : Senatul (il Senato della Repubblica)] și Camera Deputaților (la
Camera dei Deputati)], cărora le sunt atribuite aceleași puteri în virtutea
principiului bicamerismului paritar dorit de către membrii adunării
constituante și ai căror membrii sunt aleși o dată la 5 ani. Principalele
funcții ale Parlamentului sunt :

 funcția legislativă, exercitată de cele două Camere [8];

 poate să confere sau să revoce prin vot de încredere Guvernul
(conform articolului 94 din Constituție);
 control al executivului;
 revizuirea Constituției.
În baza articolului 82 al Constituției se stabilește că fiecare dintre cele
două Camere poate să dispună efectuarea de cercetări în materii de
interes public, numind o comisie de anchetă. Constituția prevede ca în
anumite momente cele două Camere să se reunească[10]. Rolul lor este
acela de a alege Președintele Republicii, de a-l pune sub acuzația de înaltă
trădare sau de atentat la Constituție pe acesta (atricolul 90), de a asista la
depunerea jurământului de către Președintele Republicii (articolul 91), de
a alege o treime din membrii Consiuluilui Superior al Magistraturii
(articolul 104) și o treime dintre judecătorii Curții Constituționale (articolul
135).
Președintele este ales pe 7 ani de către un colegiu electoral compus din
membrii Camerei Deputaților și ai Senatului (Parlamentul în ședință
comună), la care se adaugă 58 de reprezentanți regionali[.
Așa cum este stipulat în articolul 84, poate fi ales în această funcție orice
cetățean al Italiei care a împlinit vârsta de 50 de ani și beneficiază de
drepturi civile și politice. Președintele este „șeful statului și reprezintă
unitatea nazională” El numește Primul-Ministru, are dreptul de a trimite
mesaje celor două Camere, poate dizolva una sau ambele Camere (dar nu
în ultimele 6 luni ale mandatului prezidențial), este comandantul forțelor
armate, prezidează Consiliul superior al magistraturii, poate grația sau
micșora pedepse etc.
Guvernul „este expresia majorității parlamentare, adică a coaliției
partidelor care au obținut numărul cel mai mare de locuri în Parlament”.
Deși în Constituție procesul formării guvernului apare ca unul relativ
simplu:
„Președintele Republicii numește Președintele Consiliului de Miniștri și, la
propunerea acestuia, miniștri”, în realitate procedeul este complex si de
multe ori anevoios, fiind nevoie de parcurgerea mai multor etape :

 o fază pregătitoare în care Președintele Republicii se consultă cu

Președinții celor două Camere, cu foști președinți ai statului, cu
delegații ale partidelor politice, atât din coaliția majoritară, cât și din
opoziție, pentru a individua persoana cea mai potrivită a fi Președintele
Consiliului de Miniștri;
 conferirea funcției (pe cale orală) în cadrul unei întâlniri dintre
Președintele Italiei și personalitatea aleasă;
 nominalizarea : personalitatea nominalizată, care acceptă cu rezervă
funcția ce i se propune, după atente consultări va merge pentru a doua
oară la Seful Statului pentru a dizolva (pozitiv sau negativ) rezervele;
dacă aceptă funcția, următorul pas este semnarea și contrasemnarea
decretelor prezidențiale de nominalizare a Președintelui Consiliului de
Miniștri, a fiecărui ministru în parte, precum și a demisiei precedentului
Președinte de Consiliu;
 depunerea jurământului se face după o formulă stabilită în atricolul
1, alineatul 3 al legii nr. 400/88; în mai puțin de 10 zile de la emiterea
decretului de nominalizare, Guvernul trebuie să se prezinte în fața
celor două Camere pentru a primi votul de încredere[17].

Președintele Consiliului de Miniștri (il Presidente del Consiglio dei Ministri)

în calitatea sa de șef al guvernului este responsabil de politicile adoptate
de guvern, promovează și coordonează activitățile fiecărui ministru.

El prezidează totodată și Consiliul Miniștrilor (organ alcătuit din miniștri

cu sau fără portofoliu, cărora li se adaugă Subsecretarul președenției
Consiliului și, în cazuri particulare, pot lua parte la ședințe și președinții
regiunilor cu statut special] și a celor două provincii autonome[, aceștia
beneficiiind de un vot consultativ). În prezent această funcție este ocupată
de Silvio Berlusconi. Guvernul este format din 26 de ministere, dintre care
8 sunt fără portofoliu și 18 cu portofoliu

Organul superior legislativ a devenit parlamentul bicameral, compus din

Camera Deputaților și Senatul Republicii.

Camera deputaților este aleasă prin sufragiu universal direct. Numărul

deputaților este de 630. Pot fi aleși deputați toți cei care în ziua alegerilor
au atins vârsta de 25 de ani.
Camera Superioară, Senatul, este ales pe baze regionale. Numărul
senatorilor aleși este de 315, aleși prin sufragiu universal.

Președintele Republicii poate desemna în calitate de senatori pe viață

cinci cetățeni, care s-au remarcat servind patria prin acte sau realizări
excepționale în domeniul social, științific, artistic sau cultural.Camera
deputaților și senatul Republicii sunt alese pentru cinci ani.

Funcția legislativă este executată în mod colectiv de cele două Camere.

Inițiativa legilor revine Guvernului, fiecărui membru al Camerelor, cât și

organismelor și instituțiilor cărora le este atribuit acest drept, prin legea
constituțională.

Șeful statului este Președintele Republicii, ales de Parlament reunit în

sedință comună.Poate fi ales Presedinte orice cetătean care are 50 de ani
împliniți și se bucură de drepturi civile și politice. Președintele este ales pe
un termen de 7 ani.

Atrbuțiile Președintelui:

 Induce forțe armate

 Prezidează Consiliul Suprem de Apărare insituit prin lege
 Declară stare de război,decisă de Camere
 Poate acorda grațierea
 Comută pedepsele
 Acreditează și numește reprezentanții diplomatici
 Ratifică tratalele internationale
 Promulgă legi și decrete cu putere de lege
 Stabilește data alegerilor noilor Camere și prima lor reuniune.

Nici un act al Președintelui Republicii nu este valabil dacă nu este

contrasemnat de miniștrii care l-au propus și care își asumă
responsabilitatea.Guvernul Italiei este propus de Președintele Republicii.
În Constituție se precizează că Președintele Consiliului de Miniștrii
promovează o politică generală a Guvernului și este responsabil pentru
ea, menține unitatea orientării politice și administrative.

Contituția a prevăzut crearea Consilului Magistraturii, care este prezidat

de Președintele Republicii- organ destinat să conducă sistemul juridicar,
cât și Curtea Consituțională cu competența de a judeca litigii privind
constituționalitatea legilor și a actelor cu putere de lege ale statului și ale
regiunilor lor.

Curtea Constituțională judecă și conflicte privind atribuțiile între puterile

statului, între stat și între regiuni.Membrii Curții Constituționale sunt
desemnați pe un termen de 9 ani, numără 15 persoane, o treime din ei
sunt desemnați de Președintele Republicii, o treime de Parlament și o
treime de magistraturile supreme, ordinare și administrative.

Italia potrivit Consituției se împarte în regiuni,provincii și comune.

Regiunile sunt organisme autonome, având puteri speciale și funcții
proprii.

Principii generale
Italia este o republică democratică fundamentată pe muncăSuveranitatea
aparține poporului, care o exercită sub formele și în limitele prevăzute de
Constituție. Republica recunoște și garantează drepturile inviolabile ale
omului, egalitatea socială și demnitatea cetațenilor, fără deosebire de sex,
rasă, limbă, religie, opinii politice, condiții personale și sociale.
Cetațenii au datoria de a contribui la progresul material și spiritual al
societății. Republica, una și indivizibilă, recunoște și promovează
autonomia locală. Statul și Biserica Catolică sunt, fiecare în domeniul său,
independente și suverane, iar raporturile lor sunt reglementate de Pactele
de la Laterano - 1929 (o noua întelegere dintre stat și biserică s-a încheiat
in 1985). Toate confesiunile religioase au aceeași libertate în fața legii.
Ordinea juridică italiană respectă normele de drept internațional general
recunoscute.
Monitorizarea respecării Constituției
Curtea Constituțională ia nastere în 1956 și are rolul de a verifica
constituționalitatea legilor din statul italian. Rolul său este reglementat
prin lege, în articolele 134-137 din Constituție. Mai exact, Curtea
Constituțională judecă : „controversele legate de legitimitatea
constituțională a legilor și a actelor ce au forță de lege ale statului și
regiunilor, conflictele de atribuire a puterilor în stat și a celor dintre stat și
regiuni și a celor între regiuni, acuzațiile aduse împotriva Președintelui
Republicii, în baza Constituției”[], precum și actele de înaltă trădare și de
atentare la Constituție. Prima ședință publică a Curții a avut loc la 23
aprilie 1956, fiind prezidată de primul președinte al Curții, Enrico de
Nicola[24].
Conform articolului 135 din Constituție, Curtea Constituțională este
formată din 15 judecători, numiți astfel : o treime de către Șeful de Stat, o
treime de către Parlamentul în ședință comună și o altă treime de către
suprema magistratură[], nominalizați pe 9 ani[. Aceștia aleg dintre ei un
Președinte, care rămâne în funcție pentru 3 ani, cu posibilitatea de
realegere. Președinția Curții Constituționale este considerată a patra
funcție în stat, iar membri Curții beneficiază de imunitate politică și
penală.
Cel mai important rol al Curții este să judece controversele legate de
legitimitatea constituțională a legilor și a actelor ce au forță de lege ale
statului și regiunilor. Nu intră în sfera de activitate a Curții judecarea
regulamentelor.
Mai exact, curtea Constituțională trebuie să stabilească dacă „actele
legislative[27] au fost realizate respectând cerințele din Constituție (așa
numita constituționalitate formală a legilor) și dacă conținutul lor este în
conformitate cu principiile constituționale (așa numita constituționalitate
substanțială a legilor)”
 Bibliografie
 Andrei Smochină, Istoria universal a statului și dreptului. Epoca
modern și contemporană, Chișinău,2002
 traducere Alexandrina Popescu, Constituția Republicii
Italieine,traducere Alexandrina Popescu,România,1998
 Constituţia Republicii Italiene, ALL EDUCAŢIONAL, Bucureşti, 1998.
 Cobăneanu Sergiu, Svetlana Agachi, Dreptul constituțional al țărilor
străine, Chișinău 2004
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Constitu%C8%9Bia_Republicii_Italiene

 http://codex.just.ro/Tari/Download/IT

 https://www.senato.it/application/xmanager/projects/leg18/file/Co

stituzione%20in%20lingua%20romena%20-%20Archivio.pdf
 Cuprins
 Elaborarea Consituției Italiei 1946-1947
 Caracteristica generală a Constituției
 Forma de guvernământ din Italia conform Constituției
 Principiile fundamentale
 Monitorizarea respecării Constituției