GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

Departamentul studii superioare de master

Catedra Științe Juridice

Program: Drept public

REFERAT

la disciplina
INSTUȚIA RĂSPUNDERII JURIDICE ÎN DREPT PUBLIC

Tema: Noţiunea, tipurile şi particularităţile cauzelor care înlătură

caracterul contravenţional al faptei săvârşite de un funcţionar public
sau demnitar.

Autor:
__________Olesea BERJAN
Student, gr. 125 (FF)

Cordonator:
__________Natalia CHIPER
Doctor în drept, conf.univ. (interimar)

1
 CHIȘINĂU 2020

CUPRINS
INTRODUCERE ..............................................................................................
CAPITOLUL I Noțiunea, tipurile și particularitățile cauzelor care înlătură
caracterul contravențional al faptei săvârșite de un funcționar public sau
demnitar...
1. Noțiunea și trăsăturile esențiale ale contravenției......................
2. Obiectul și subiectul contravenției...........................................
3. Cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei...........

CAPITOLUL II Răspunderea și sancțiunea contravențională.........................

1. Definirea răspunderii contravenționale.............................
1.1. Principiile răspunderii contravenționale.............
1.2. Cauze care înlătură răspunderea contravențională........

2. Definirea sancțiunii contravenționale.....................

2.1. Categorii de sancțiuni contravenționale..........
2.2. Cauze care exclud executarea sancțiunii contravenționale...

CONCLUZII ....................................................................................................

BIBLIOGRAFIE ...............................................................................................

2
 INTRODUCERE
Mulţi dintre noi îşi pun întrebarea : Ce este contravenția și ce legătură ar
avea cu funcționarii și demnitarii publici? Care este rolul contravenției în
activitatea administrației publice și cum influențează societatea în practica
cotitdiană?
Pentru început, vom defini noțiunea de contravenție, vom identifica care
sunt trăsăturile estențiale ale contravenției și vom analiza particularitățile cauzelor
care înlătură caracterul contravențional al faptei săvârșite de un funcționar sau
demnitar public.
În cel de-al doilea capitol, vom realiza prezentarea altor două noțiuni
,,răspunderea” și ,, sancțiunea” contravențională. Totodată, vom evidenția care
sunt principiile ce stau la baza răspunderii contravenționale și cauzele care
înlătură caracterul contravențional al faptei. Tot în al doilea capitol, vom descrie
categoriile de sancțiuni contravenționale și cauzele care exclud executarea
sancțiunii contravenționale.

3
CAPITOLUL I Noțiunea, tipurile și particularitățile cauzelor care înlătură
caracterul contravențional al faptei săvârșite de un funcționar public sau demnitar.

1.Noțiunea și trăsăturile esențiale ale contravenției.

Noţiunea de “contravenţie” are pe planul dreptului contravenţional trei
accepţiuni1 al căror conţinut rezultă în funcţie de punctul de vedere din care este privită
noţiunea analizată. Două dintre ele sunt accepţiuni abstracte, iar una este concretă.
In abstracto, contravenţia poate fi privită în raport cu alte forme de ilicit
sau pentru delimitarea speciilor de ilicit contravenţional. Văzută lato sensu şi
abstract, contravenţia este o faptă prevăzută de lege şi săvârşită cu vinovăţie. Tot
general, dar stricto sensu, contravenţia poate fi definită ca fiind o faptă prevăzută
de legea contravenţională.
Toate normele care stabilesc contravenţiile au ca raţiune supoziţia că fapta
interzisă s-ar putea repeta, contravenţia fiind din această perspectivă o specie de
ilicit ipotetic.
In concreto, contravenţia este o faptă a unei persoane, săvârşită cu
vinovăţie prin care se încalcă o normă ce interzice fapta, calificând-o drept
contravenţie.
Potrivit art. 10 al Codului Contravențional al Republicii Moldova nr. 218
din 24.10.2008, contravenția reprezintă acţiunea sau inacţiunea – ilicită, cu un
grad de pericol social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care
atentează la valorile sociale ocrotite de lege2.

Definiţia legală generală a contravenţiei este importantă 3 deoarece

constituie un instrument pe care practicienii îl folosesc cu prilejul aplicării legii
contravenţionale. Totodată, definiţia legală a contravenţiei reflectă unele dintre
principiile dreptului contravenţional sau anumite laturi ale acestora.
1
M. A. Hotca, op. cit., pg. 93-94.
2
Art.10 Codul Contravențional al Republicii Moldova nr.218/2008
3
M. A. Hotca, op. cit., pg. 96.

4
 De asemenea, cu ajutorul noţiunii generale a contravenţiei se poate delimita
mai uşor sfera ilicitului contravenţional de domeniul celorlalte specii de ilicit,
adică sfera contravenţiilor de cea a infracţiunilor, a delictelor civile, a abaterilor
disciplinare etc. În această ipostază, definiţia generală a contravenţiei serveşte
drept criteriu şi pentru legiuitor în opera sa de legiferare a contravenţiilor.
În fine, definiţia generală a contravenţiei reflectă anumite principii
fundamentale ale dreptului contravenţional, şi anume: principiul legalităţii şi al
răspunderii contravenţionale subiective.
Trăsăturile esenţiale ale contravenţiei
Din definiţia legală rezultă că o faptă, pentru a fi considerată contravenţie
şi sancţionată ca atare trebuie să aibă următoarele trăsături esenţiale:
a) să fie săvârşită cu vinovăţie;
b) să fie prevăzută şi sancţionată de actele normative emise de organele
competente.

Vinovăţia
Încălcarea normelor de drept atrage răspunderea făptuitorului numai dacă
este săvârşită cu vinovăţie.
Vinovăția presupune o atitudine conştientă, în sensul că făptuitorul are
reprezentarea acţiunilor sau inacţiunilor sale ilicite, a rezultatului acestora, care
este socialmente periculos şi săvârşeşte cu voinţă aceste acţiuni sau inacţiuni în
vederea realizării rezultatului urmărit.
Pericolul social
Deşi nu rezultă din definiţia dată contravenţiei, pericolul social este totuşi
una din trăsăturile esenţiale ale contravenţiei. În cazul contravenţiei, gradul de
pericol social este mai redus decât la infracţiune, deoarece fapta contravenţională
are consecinţe “mai puţin dăunătoare” şi lezează valori “mai puţin importante” 1
decât în cazul infracţiunii.

11
C-tin. Drăghici şi colab., op. cit., pg. 34.
5
 Gradul de pericol social se stabileşte de către legiuitor când emite acte
normative în care unele fapte sunt considerate infracţiuni iar altele contravenţii.
Astfel, orice faptă care prezintă pericol social atrage o anumită răspundere
juridică, gradul de pericol social fiind cel care determină natura răspunderii
juridice41.
.

2.Obiectul contravenţiei
Obiectul contravenţiei îl constituie valorile, relaţiile sociale, bunurile sau
interesele legitime, apărate prin normele de drept administrativ cărora li se aduce
atingere sau sunt puse în pericol prin acţiune sau inacţiunea făptuitorului1 .

Formele obiectului contravenţiei

Cele două forme ale obiectului contravenţiei sunt: obiectul juridic şi
obiectul material.
Obiectul juridic al contravenţiei este reprezentat de valoarea socială şi
relaţiile sociale generate de aceasta.
Obiectul material al contravenţiei este entitatea fizică împotriva căreia este
orientat elementul material al contravenţiei. Numai obiectul juridic este o condiţie
preexistentă necesară existenţei contravenţiei, în timp ce obiectul material este o
condiţie specifică anumitor contravenţii. La fel ca şi în cazul infracţiunilor, au
obiect material numai contravenţiile ce vizează valori sociale exprimate fizic sau
care au şi un aspect fizic. Majoritatea contravenţiilor nu au obiect material.
În cazul contravenţiilor ce au obiect material, acesta trebuie cercetat pentru a se
constata urmările pe care acţiunea sau inacţiunea le-a produs.
De asemenea, în cazul contravenţiilor cu obiect material trebuie să se
verifice existenţa şi starea acestuia la momentul săvârşirii faptei, deoarece dacă
obiectul nu există la acel moment fapta se situează în afara dreptului

41
Idem.

6
contravenţional, iar dacă acesta suferise deja o vătămare, fapta va fi apreciată prin
luarea în considerare a acestei vătămări.

Subiectul contravenţiei.
Prin analogie cu noţiunea de subiect al infracţiunii, putem defini subiectul
contravenţiei ca fiind persoana implicată în săvârşirea unei contravenţii, fie prin
comiterea acesteia, fie prin suportarea consecinţelor, a răului cauzat prin
săvârşirea ei.
Fiind o activitate ilicită, contravenţia este atribuită unei persoane care a
încălcat obligaţia de conformare. Cu excepţia minorilor sub 14 ani şi a
iresponsabililor permanenţi, toţi membrii societăţii sunt susceptibili de a săvârşi
contravenţii1 .
Subiectul contravenţiei poate fi de două feluri: subiect activ şi subiect
pasiv.
Este subiect activ al contravenţiei persoana fizică sau juridică, ce
săvârşeşte cu vinovăţie o faptă prevăzută de legea contravenţională, prin acte de
executare, de determinare sau de complicitate52.
Condiţiile generale ale subiectului activ persoană fizică
Pentru ca o persoană fizică să fie subiect al contravenţiei, ea trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii cumulativ:
 Capacitatea juridică a contravenientului.
Pentru ca o faptă prevăzută de legea contravenţională să fie contravenţie,
este necesar ca făptuitorul să aibă vârsta de 14 ani şi să aibă discernământ.
Capacitatea restrânsă de exerciţiu a minorilor între 14 şi 18 ani se răsfrânge
şi în domeniul răspunderii lor contravenţionale. Astfel, minimul şi maximul
amenzii se reduc la jumătate din minimul şi maximul amenzii stabilite în actul
normativ pentru săvârşirea faptei respective.

51
M. A. Hotca, op. cit., pg. 123.
2
Idem, pg 124.
7
  Responsabilitatea contravenientului.
Responsabilitatea este starea psiho-fizică a unei persoane de a avea
capacitatea reprezentării conduitei sale şi a urmărilor acesteia, orientându-şi în
mod voit energia sa fizică în raport cu această conduiă.
Din perspectiva dreptului, responsabilitatea există sau nu, dar din punct de
vedere medical ea poate avea mai multe grade de intensitate.
Există legislaţii care consideră diminuarea responsabilităţii o cauză de
atenuare a răspunderii. Şi în dreptul nostru penal şi contravenţional ar trebui
reglementată responsabilitatea diminuată, ca o stare de atenuare a răspunderii
penale sau contravenţionale ori ca o circumstanţă atenuantă personală1.

 Libertatea de voinţă şi acţiune.

Pe lângă cerinţa responsabilităţii şi condiţia capacităţii juridice, mai trebuie
îndeplinită şi condiţia libertăţii de voinţă şi acţiune.
Libertatea de voinţă şi acţiune reprezintă aptitudinea omului de a lua liber
hotărârea contravenţională şi de a săvârşi fapta în mod neconstrâns. Ca şi celelalte
condiţii, nici condiţia libertăţii de voinţă şi acţiune nu este prevăzută expres de
lege, dar ea se desprinde din prevederile Codului penal, care reglementează
constrângerea fizică şi morală drept cauze de inexistenţă a vinovăţiei.
Subiectul pasiv al contravenţiei este persoana fizică sau juridică titulară a
valorii sociale vătămate prin contravenţie2. Altfel spus, subiectul pasiv al
contravenţiei este victima acesteia, persoana vătămată. Spre deosebire de
contravenient, ca şi în cazul contravenţiei, victima nu trebuie să îndeplinească
nici o condiţie generală decât aceea de a i se fi cauzat o vătămare materială sau
morală prin contravenţie. Nu trebuie să se confunde, chiar dacă de cele mai multe
ori este aşa, persoana vătămată prin contravenţie cu persoana prejudiciată prin
aceasta.

11
Idem.
22
Idem, pg. 131.
8
 Persoana prejudiciată este cea care a suferit un prejudiciu material sau
moral prin contravenţie. Această persoană este subiect de drept civil, adică
titulara acţiunii civile ce rezultă din săvârşirea contravenţiei.

3. Cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei

Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei sunt: legitima
apărare, starea de extremă necesitate, constrângerea fizică și/sau psihică, cazul
fortuit, riscul întemeiat.
Legitima apărare
Nu constituie contravenţie fapta săvârşită de o persoană pentru a înlătura
un atac material direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, împotriva altei
persoane sau a unui interes public.

Condiţiile legitimei apărări:

 Fapta de apărare să fie răspunsul la un atac;
 Atacul să fie material, direct, imediat şi injust;
 Atacul să fie periculos;
 Apărarea să fie prevăzută şi sancţionată de un act normativ ca fiind
contravenţie;
 Apărarea să fie necesară pentru înlăturarea atacului;
 Apărarea să fie proporţională cu intensitatea atacului.

Starea de extremă necesitate

Se află în stare de necesitate persoana care comite o contravenţie pentru a
salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea
corporală sau sănătatea sa, a altuia, un bun material al său ori al altuia, precum şi
un interes public.

9
 În momentul apariţiei pericolului, făptuitorul este obligat să sacrifice o altă
valoare socială de mai mică importanţă pentru a apăra valoarea socială
ameninţată.

Condiţiile stării de necesitate1:

 Fapta să fie săvârşită ca urmare a unui pericol neprevăzut;

 Pericolul să fie iminent;
 Pericolul să fie real;
 Pericolul să fie inevitabil;
 Fapta să fie săvârşită spre a salva viaţa, integritatea corporală sau sănătatea
făptuitorului, a altei persoane, un bun material ori un interes general;
 Prin săvârşirea contravenţiei să nu se producă, în mod conştient, urmări mai
grave decât în cazul când făptuitorul contravenţiei nu ar fi intervenit.

Constrângerea fizică și/sau psihică

Nu constituie contravenţie fapta săvârşită din cauza unei constrângeri
fizice căreia persoana nu i-a putut rezista şi care nu putea fi înlăturată în alt mod.

Cazul fortuit
Cazul fortuit constă în intervenţia unui eveniment sau a unei întâmplări ce
nu putea fi prevăzută sau înlăturată şi care determină producerea rezultatului
socialmente periculos.
Împrejurările neprevăzute se pot datora unor întâmplări diferite care pot
avea la rândul lor numeroase cauze: fenomene ale naturii (furtuni, cutremure,
inundaţii, trăsnete etc.); fenomene datorate unor boli de care persoana este
afectată (atac de cord).

Riscul întemeiat

11
A se vedea I. Alexandru şi colab., op. cit., pg. 477-478.
10
 Se consideră întemeiat riscul fără de care scopul socialmente util nu a fi
putut fi atins, iar persoana care a riscat a luat măsuri de prevenire a cauzării de
daune intereselor ocrotite de lege.
Nu poate fi considerat întemeiat riscul îmbinat cu bună știință cu pericolul
pentru viața persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.

CAPITOLUL II Răspunderea și sancțiunea contravențională

1. Definirea răspunderii contravenționale.

Răspunderea contravenţională este una dintre formele răspunderii juridice,
alături de răspunderea penală, răspunderea disciplinară, răspunderea civilă etc.

1.1. Principii.
Răspunderea contravenţională este guvernată de următoarele principii1:

Contravenţia este unicul temei al răspunderii contravenţionale

Fără săvârşirea unei contravenţii nu se poate naşte un raport juridic de
constrângere contravenţională. Răspunderea juridică de orice natură, este o
instituţie necesară ce nu poate fi înlăturată total din lege deoarece un premoment
necesar aplicării sancţiunilor este acela al verificării existenţei elementelor
raportului juridic ce se naşte în urma comiterii unor fapte ilicite. Deci, raportul
juridic de răspundere are o existenţă reală şi este necesar în opera de aplicare a
legii.

Principiul răspunderii contravenţionale personale

În dreptul contravenţional, la fel ca şi în cel penal, răspunderea este
personală. Acest principiu are efecte şi asupra sancţiunilor care nu pot fi aplicate
11
A se vedea M. A. Hotca, op. cit., pg. 304-309.
11
decât persoanei care a comis contravenţia. Odată cu încetarea existenţei
subiectului pasiv2 încetează şi răspunderea. Alte ramuri de drept acceptă şi
răspunderea pentru fapta altei persoane .
Principiul personalităţii răspunderii contravenţionale nu este consacrat în
mod expres în legislaţia contravenţională, dar el se degajă din întreaga
reglementare a contravenţiilor şi sancţiunilor specifice.

Principiul individualizării răspunderii contravenţionale

În dreptul contravenţional, răspunderea trebuie să fie diferenţiată în funcţie
de gravitatea contravenţiei, periculozitatea contravenientului şi împrejurările în
care fapta a fost comisă pentru a se realiza prevenirea contravenţiilor şi
reeducarea contravenienţilor.
Principiul individualizării răspunderii contravenţionale este dedus din
întreaga reglementare referitoare la sancţiunile contravenţionale, individualizarea
aplicării sancţiunilor contravenţionale, răspunderea contravenţională a minorilor
sau persoanelor juridice şi individualizarea executării sancţiunilor
contravenţionale.
Individualizarea răspunderii contravenţionale are loc în trei etape:
 etapa legiferării (efectuată de legiuitor);
 etapa aplicării sancţiunilor contravenţionale (efectuată de agenţii
constatatori şi de judecători);
 etapa executării sancţiunilor contravenţionale (efectuată de organele de
executare a creanţelor bugetare, administraţia locurilor unde se execută
sancţiunile contravenţionale şi autorităţile publice abilitate în domeniul
prestării activităţii în folosul comunităţii).

Principiul inevitabilităţii răspunderii contravenţionale

Principiul inevitabilităţii răspunderii contravenţionale se referă la faptul că
sancţionarea contravenientului este implacabilă, cu excepţia cazurilor expres
22
Decesul persoanei fizice sau încetarea fiinţei persoanei juridice.
12
prevăzute de lege. Dacă în dreptul privat, de regulă, funcţionează principiul
disponibilităţii acţiunii civile, în dreptul contravenţional, de regulă, funcţionează
principiul indisponibilităţii acţiunii contravenţionale. Acest principiu îşi are
justificarea în necesitatea restabilirii ordini sociale care a fost perturbată de
contravenţia săvârşită, întrucât viaţa în societate nu mai poate continua în
siguranţă fără intervenţia constrângerii statale.

Principiul unicităţii răspunderii contravenţionale

Potrivit acestui principiu, persoanei care a săvârşit contravenţia i se pot
aplica doar o dată sancţiuni contravenţionale pentru una şi aceeaşi contravenţie.
Principiul unicităţii răspunderii contravenţionale nu exclude cumularea
răspunderii contravenţionale cu celelalte forme de răspundere. Răspunderea
contravenţională poate coexista cu orice altă formă de răspundere juridică, cum ar
fi: răspunderea civilă, răspunderea disciplinară etc.
Principiul analizat nu se opune însă cumulării mai multor sancţiuni
contravenţionale dacă aplicarea acestora are raţiuni diferite. De exemplu, se pot
cumula o sancţiune contravenţională şi una sau mai multe sancţiuni
complementare.

1.2. Cauze care înlătură răspunderea contravențională

Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale
Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale poate fi definită ca fiind
acea cauză care exclude răspunderea contravenţională datorită nerealizării
acesteia în termenele stabilite de lege.
Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale este o cauză ce stinge
raportul juridic contravenţional de conflict, deoarece acesta nu a fost rezolvat într-
o perioadă de timp rezonabilă. Pentru a fi eficientă răspunderea contravenţională
trebuie să intervină într-un moment cât mai apropiat de cel al comiterii
contravenţiei. Realizarea tardivă a tragerii la răspundere contravenţională
înseamnă o nouă aducere în cadrul spiritului social a faptei ce deja fusese uitată
13
de societate. Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale este soluţia la acele
cazuri când organele competente nu reuşesc, într-un timp optim, să restabilească
ordinea de drept încălcată. Răspunderea contravenţională trebuie realizată
prompt, din punct de vedere substanţial şi operativ din prismă procesual -
contravenţională. Contravenienţii trebuie descoperiţi repede, judecaţi operativ şi
sancţionaţi prompt.

Lipsa plângerii prealabile

Prin excepţie de la principiul oficialităţii tragerii la răspundere
contravenţională, legiuitorul a lăsat persoanei vătămate disponibilitatea tragerii la
răspundere a contravenientului. Aplicarea sancţiunii contravenţionale este
condiţionată de formularea unei plângeri prealabile numai în cazurile expres
prevăzute de lege1.
Plângerea prealabilă trebuie să îndeplinească anumite condiţii, în lipsa
cărora aceasta este considerat că nu a fost formulată. Condiţiile se referă la
identitatea celui care formulează plângerea, la capacitatea sa şi la alte elemente
privitoare la faptă şi făptuitor.
Plângerea prealabilă lipseşte:
- când persoana vătămată nu a formulat deloc plângere;
- când plângerea a fost formulată după expirarea termenului;
- când plângerea a fost formulată de o altă persoană decât persoana vătămată.

Retragerea plângerii prealabile

Depunerea plângerii prealabile este o manifestare de voinţă revocabilă. Una
dintre modalităţile de revocare a plângerii prealabile este retragerea acesteia.
Retragerea plângerii prealabile este un act juridic unilateral prin care persoana
vătămată, după formularea plângerii prealabile, retractează această plângere.

11
M. A. Hotca, op. cit.,pg. 316.
14
 Împăcarea părţilor
Împăcarea părţilor este acel act juridic bilateral intervenit între persoana
vătămată şi contravenient, în cazul în care legea permite, prin care aceştia convin
total şi necondiţionat să stingă raportul juridic contravenţional de conflict.
Moartea contravenientului şi încetarea existenţei persoanei juridice
Decesul contravenientului este o cauză ce determină stingerea raportului de
represiune contravenţională. Moartea făptuitorului face imposibilă aplicarea
sancţiunii contravenţionale deoarece, spre deosebire de alte forme de răspundere
juridică, răspunderea contravenţională este personală şi nu se transmite pe cale de
succesiune.
Încetarea existenţei persoanei juridice este, de asemenea, o cauză de
neaplicare a sancţiunii contravenţionale sau de stingere a raportului
contravenţional de constrângere. Motivul, şi în acest caz, este regula personalităţii
răspunderii contravenţionale1.

2. Definirea sancțiunile contravenționale.

Prin sancţiune contravenţională se înţelege o măsură de constrângere sau
reeducare, care se aplică contravenientului în scopul îndreptării acestuia şi
prevenirii săvârşirii contravenţiilor. Deşi, idealul este ca toţi destinatarii normelor
juridice să se conformeze acestora, în realitate, o parte dintre subiectele raporturilor
de conformare nesocotesc normele juridice contravenţionale. Pentru restabilirea
ordinii ca ultima ratio, legiuitorul a delegat organelor sale competente atribuţia de a
aplica sancţiuni destinatarilor care încalcă perceptele normelor contravenţionale.
Sancţiunile contravenţionale, ca de altfel orice specie de sancţiune juridică,
trebuie constatate şi aplicate de organele competente – agenţi constatatori sau
instanţe .

2.1. Categorii de sancţiuni contravenţionale.

11
M. A. Hotca, op. cit., pg. 318.
15
 Potrivit Codului Contravențional al Republicii Moldova Sancţiunile
contravenţionale principale sunt:
a) avertismentul;
b) amenda contravenţională;
c) privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate;
d) privarea de dreptul de a deține anumite funcții;
e) aplicarea punctelor de penalizare;
f) privarea de dreptul special;
g) munca nemunerată în folosul comunității;
h) arestul contravențional.

Sancţiunile contravenţionale principale

Avertismentul
Una dintre cele mai blânde sancţiuni contravenţionale principale este
avertismentul.Avertismentul constă în atenţionarea verbală a contravenientului
asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a
respecta dispoziţiile legale. Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de o
gravitate redusă, putându-se aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi
sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.
Avertismentul este, ca natură, o sancţiune pur morală aplicabilă unor
contravenţii funcționari publici sau demnitari ce prezintă un grad de pericol social
redus, iar contravenienţii o periculozitate scăzută.
Dată fiind natura morală a sancţiunii avertismentului, aplicarea acesteia ar
trebui să se facă, în toate cazurile, în prezenţa contravenientului, altminteri nu şi-
ar atinge scopul, respectiv determinarea unei schimbări de atitudine din partea
celui sancţionat.

16
 Amenda contravenţională
Amenda este sancţiunea contravenţională cu caracter administrativ şi
constă în obligarea contravenientului de a plăti o sumă de bani, care se face venit
la bugetul de stat sau la bugetul administraţiei publice locale.
În mod obişnuit, actele normative prevăd limite minime şi maxime ale
amenzilor care au anumite sume fixe; sunt însă şi acte normative care în locul
sumelor fixe prevăd procente.

Sancţiuni complementare ce se aplică în cazul săvârşirii contravenţiilor

Există unele contravenţii pentru care actul normativ prevede pe lângă
sancţiunile principale şi aplicarea unor sancţiuni complementare, de siguranţă sau
reparatorii care sunt următoarele:
 confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
 suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau autorizaţiei de
exercitare a unei activităţi;
 închiderea unităţii;
 blocarea contului bancar;
 suspendarea activităţii agentului economic.
 retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi
de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
 desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.
Cele mai frecvente sancţiuni complementare prevăzute de actele normative în
care competenţa de aplicare şi sancţionare revine poliţiştilor sunt:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau autorizaţiei de
exercitare a unei activităţi;
c) suspendarea activităţii agentului economic.

2.2. Cauzele care exclud executarea sancţiunilor contravenţionale

17
 Cauzele care exclud executarea sancţiunilor contravenţionale sunt stări,
situaţii sau împrejurări, care au ca efect imposibilitatea executării sancţiunilor
contravenţionale. Acestea nu trebuie confundate cu cele care fac imposibilă
aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Pe de altă parte, aceste cauze nu se
identifică nici cu cele care exclud existenţa contravenţiei. Cauzele care exclud
executarea sancţiunilor contravenţionale sunt: prescripţia executării sancţiunilor
contravenţionale;insolvabilitatea contravenientului; graţierea.

CONCLUZII
Dreptul contravenţional reglementează anumite situaţii când o serie de
contravenţii, după modul lor de săvârşire, se situează la limita dintre ilicitul
administrativ şi cel penal. Astfel, exercitarea cu neglijenţă a atribuţiilor de
serviciu de către funcţionarul public și demnitarul public, poate constitui atât o
contravenţie, cât şi o infracţiune (în funcţie de valorile care sunt lezate prin fapta
respectivă).
Referitor la subiect, contravenţia se aseamănă foarte mult cu infracţiunea.
Astfel, atât unul cât şi celălalt sunt persoane implicate în săvârşirea unor fapte
ilicite, sancţionate de lege, fie prin comiterea lor, fie prin suportarea
consecinţelor, a răului cauzat prin săvârşirea lor. Funcţionarul public poate fi
subiect activ al infracţiunii şi de asemenea subiect activ al contravenţiei (dar
poate fi şi subiect pasiv al celor două categorii de fapte ilicite).
Reieșind din cele analizate, observăm că una dintre cele mai blânde
sancţiuni contravenţionale principale este avertismentul. Avertismentul constă în
atenţionarea verbală a contravenientului asupra pericolului social al faptei
săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.
Considerăm că, în cazul funcţionarului public și demnitarului public,
cauzele ce pot înlătura caracterul contravențional al faptei sunt: legitima apărare,
starea de extremă, constrângerea fizică și/sau psihică, cazul foruit, riscul
întemeiat. În acest context, toate acțiunile fiind strâns legate “de serviciu sau în
legătură cu sarcinile de serviciu”.
18
 Astfel, este foarte important, pentru funcţionarul și demnitarul public să
cunoască şi mai ales să ţină cont de normele și esența caracterului
contravențional, deoarece, prin faptele sale, funcţionarul poate periclita grav
bunul mers al activităţii administraţiei publice.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru, M. Cărăuşan, S. Bucur - Drept administrativ, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2005.
2. G. Antoniu - Reflecţii asupra conceptului de infracţiune, în S.C.J. nr. 2/1980.
3. M. C. Ardelean - Elemente distinctive între unele contravenţii privind regulile
de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică şi infracţiunea cu care se
aseamănă, în “Revista română de drept", nr.8/ 1970.
4. M. Basarab - Drept penal, Partea generală, vol. I, ediţia a II-a, Ed. Fundaţiei
Chemarea, Iaşi, 1995.
5. C. Bulai - Manual de drept penal, Partea generală, Ed. All, Bucureşti, 1997.
6. V. Dabu - Răspunderea juridică a funcţionarului public, Ed. Global Lex,
Bucureşti, 2000.
7. Dincu - Drept penal, Partea generală; Universitatea din Bucureşti, Facultatea
de drept, 1975.
8. M. Djuvara - Teoria generală a dreptului, vol. III, Editura Librăriei Socec &
Co, Bucureşti, 1930.
9. V. Dobrinoiu, W. Brânză - Drept penal, Partea generală, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2003.

19
10.V. Dongoroz - S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu,
Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea generală, vol. I, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1969.
11.V. Dongoroz - Principalele transformări ale dreptului penal român, în Studii
şi cercetări juridice.
12.C-tin. Drăghici, C-tin. V. Drăghici, A. Iacob, R. Corcheş - Drept
contravenţional, Ed. Triton, Bucureşti, 2002.
13.N. Giurgiu - Legea penală şi infracţiunea, Ed. Gama.
14.N. Giurgiu - Răspunderea şi sancţiunile de drept penal, Ed. Neuron, Focşani,
1995.
15.M. A. Hotca - Drept contravenţional; partea generală, Editura Editas,
Bucureşti, 2003.
16.D. Ioan, D. Ilica - Drept penal şi procedură penală, Suport de curs, S.N.S.P.A,
Bucureşti, 2003.
17.V. Mirişan - Drept penal, Partea generală, Ed Lumina Lex, Bucureşti, 2004.
18.Niculeanu - Curs de drept penal, Partea generală, Ed. Sitech, Craiova, 2003.
19.Gh. Nistoreanu, Al. Boroi - Drept penal, Partea generală, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2002.
20.Păltânea şi C. Apetrei - Deontologia funcţionarului public, Editura
Universităţii Ploieşti, Ploieşti, 2004.
21.V. Păvăleanu - Drept penal, Partea generală; Legea penală şi infracţiunea,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003.
22.Poenaru - Noul regim al contravenţiilor, O.G. 2/ 2001, în “Dreptul”, nr.12/
2001.
23.V. I. Prisăcaru - Funcţionarii publici, Editura All Beck, Bucureşti, 2004.
24.G. Şimu, G. Petre, M. Roman, I. Dobrescu, Gh. Frânculescu, G. Becheanu -
Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor. Teorie şi practică judiciară, Ed.
All Beck, Bucureşti, 2004.
25.V. Vedinaş - Drept administrativ şi instituţii politico-administrative, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
20
26.V. Vedinaş - Statutul funcţionarului public, Editura Nemira, 1998.
27.Cartea albă a funcţionarilor publici, 2001-2004.
28.Constituţia României, 2003.
29.Codul penal, 2004, cu modificările aduse prin Legea nr.278/2006 si O.U.G. nr.
60/2006
30.Legea nr. 188 din 8.12.1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicat
în M.O., Partea I nr. 365, din 29.05.2007.
31.Legea nr. 7 din 18.02.2004, privind Codul de Conduită al funcţionarilor
publici, republicată în M.O. Partea I, nr. 525 din 02.08.2007.
32.Legea nr. 119 din 16.10.1996, cu privire la actele de stare civilă, publicată în
M.O. nr. 282 din 11.11.1996.
33.Ordonanţa Guvernului nr. 2 din 12.07.2001, privind regimul juridic al
contravenţiilor, publicată în M.O. nr. 410 din 25.07.2001, modificată şi
aprobată prin Legea nr. 180 din 11.04.2002, modificată şi completată ulterior.
34.Ordonanţa Guvernului nr. 55 din 16.08.2002, privind regimul juridic al
sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi închisorii
contravenţionale, publicată în M.O. nr. 642 din 30.08.2002.

21
22