UNIVERSITATEA DANUBIUS GALAȚI

FACULTATEA DE DREPT

MASTER – DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ EUROPEANĂ

DISCIPLINA
DREPTUL EUROPEAN AL MEDIULUI

REFERAT
PRINCIPIUL POLUATORUL PLĂTEȘTE

LECT.UNIV.DR. ȘTEFĂNUȚ RADU

MASTERAND :_______________________________

ANUL I DE STUDIU IF
 Cuprins

1. Introducere
2. Conceptul “poluatorul plăteşte”
3. Concluzii
4. Bibliografie
 PRINCIPIUL POLUATORUL PLĂTEȘTE

Introducere

Protecţia mediului reprezintă ansamblul reglementărilor, măsurilor şi acţiunilor care au

ca scop menţinerea, protejarea şi îmbunătăţireacondiţiilor naturale de mediu, respectiv
reducerea sau eliminarea, acolo unde este posibil, a poluării mediului  şi a surselor de
poluare. 
Protecția mediului înconjurător a devenit o preocupare serioasă a societății de azi, fiind
conștientă de faptul că dezvoltarea ei este în strânsă legătură cu protejarea mediului prin
găsirea soluțiilor optime pentru crearea unui echilibru natural sănătos.
Poluarea reprezintă introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce
prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăuna bunurilor materiale ori cauza o
deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri
legitime.
Principiul “Poluatorul plătește” este conceptul conform căruia poluatorul trebuie să
plătească pentru poluarea produsǎ mediului.
În legislația națională aspectele economice şi juridice prin care se consacră nu doar
obligaţia poluatorului mediului de a recupera prejudiciul în cauză, ci și imputarea costului
social al poluării pe care acesta o generează, adică toate efectele unei poluări nu numai asupra
bunurilor persoanelor ci şi asupra întregi naturi şi toate acestea independent de culpă,se
regăsesc evidențiate în O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului.
La nivel european principiul “Poluatorul plătește” este stabilit prin Directiva 2004/35 /
CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004, privind răspunderea pentru
mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului.
Directiva definește daunele aduse mediului ca “daune aduse speciilor și habitatelor
naturale protejate, respectiv orice daune care au efecte negative grave asupra constituirii sau
menținerii stării de conservare favorabile a acestor habitate sau specii. Daune cauzate de apă
daune teren, care înseamnă orice contaminare a solului care creează un risc semnificativ
pentru sănătatea umană afectată în mod negativ ca urmare a introducerii directe sau indirecte,
în, pe sau sub pământ, de substanțe, preparate, organisme sau microorganisme “.
Acest principiu a fost susținut pentru prima oară de către Organizația pentru Cooperare
și Dezvoltare Economică (OECD) într-o serie de recomandări începând cu anii 1970. Monica
Elena Oțel1 menționează că inițial principiul avea în vedere problema costurilor măsurilor de
protecție a mediului și nu se referea la costul măsurilor ex post facto, însă ulterior, principiul a
fost dezvoltat, apreciindu-se că poluatorul trebuie să suporte nu numai costul măsurilor de
prevenire, ci și pe cel al măsurilor reparatorii.

____________________________________________________                     

1 Monica Elena Oțel, Răspunderea internațională în domeniul mediului, Editura Universul Juridic
București, 2009, pg.28.
https://posmediu.casomes.ro/poluatorul-plateste/
 Conceptul “poluatorul plăteşte”

În sens larg (lato sensu), principiul se referă la” imputarea poluatorului a costului
social al poluării pe care o provoacă” 2,prin utilizarea unui mecanism de responsabilitate
pentru daune ecologice, care să acopere toate efectele unei poluări, atât cele produse asupra
bunurilor şi persoanelor, cât şi cele produse asupra mediului ca atare. Astfel, în plan juridic, se
recunoaşte dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat din punct de
vedere ecologic.
În sens restrâns (stricto sensu), acesta presupune “obligarea poluatorilor la a-şi
suporta numai costul măsurilor antipoluante şi de curăţire” 3, caz în care putem vorbi
numai despre o internalizare parţială, care duce la impunerea de taxe ori redevenţe de către
autorităţi.

Principiul „poluatorul plătește” este unul dintre principiile esențiale care stau la baza
politicii de mediu a Uniunii Europene.

Acest principiu presupune că poluatorii suportă costurile poluării provocate, inclusiv

costul măsurilor luate pentru prevenirea, combaterea și remedierea poluării, precum și
costurile pe care aceasta le impune societății.

Prin aplicarea acestui principiu, poluatorii sunt încurajați să evite daunele aduse
mediului și răspund pentru prejudiciul provocat.

__________________________________________________
2 Mircea Duțu, Dreptul mediului, Editura C.H. Beck, București, 2010, pg.119.
3 Mircea Duțu, Dreptul mediului, Editura C.H. Beck, București, 2010, pg.119.
 Principiul Poluatorul plătește cuprinde două aspecte4; preventiv, reprezentând
internalizarea costurilor sociale externe teoria externalităților și reparator, adică cel care
cauzează o poluare este ținut să repare prejudiciul produs.
Din punct de vedere al răspunderii civile acest principiu se încadrează într-o manieră
clasică, prin prezența unui autor (poluator) care acţionează imprudent, iar prin acțiunea sa
producând un prejudiciu, între acţiunea autorului şi prejudiciu existând o relaţie de
cauzalitate, poluatorul în final este obligat să plătească, adică persoana care cauzează
mediului un prejudiciu va răspunde indiferent dacă fapta sa este culpabilă sau nu.
Principiul „poluatorul plăteşte" a fost inițial un principiu economic exprimând ideea că
prețul pentru degradarea mediului nu trebuie plătit sub forma diferitelor taxe de către
societate, ci de către persoana care a provocat poluarea.Transferul său la nivelul Tratatului
C.E. a dus la tot felul de anomalii care nu prea au de-a face cu dreptul5.
Acest principiu este unul de orientare spre piață 6, în sensul că dacă prețurile ar reflecta
adevărul ecologic, atunci piața ar putea fi considerată un instrument important pentru
reducerea poluării.
În Declarația Consiliului Europei din anul 1968 privind lupta impotriva poluării
aerului se menționează faptul că toate cheltuielile făcute în scopul prevenirii sau reducerii
poluării trebuie să cadă în sarcina autorului.
Consacrat ca un factor decisiv pentru a determina poluatorii să reducă impactul
ecologic al activității lor, acest principiu a fost promovat pe larg în sfera politicilor europene.
Însă, în practică principiul nu s-a aplicat cu ușurință întrucât identificarea poluatorului
este o acțiune destul de dificilă.
Literatura de specialitate subliniază că, principiul poluatorul plătește are aplicabilitate
numai coroborat cu principiul prevenirii și interzicerii poluării.
Un obiectiv însemnat al reglementărilor internaţionale în domeniu îl constituie
armonizarea politicilor interne, astfel încât diferenţelelegislaţiei antipoluante de la o ţară la
alta să nu antreneze distorsiuni în avantajele comparative şi schimburile comerciale. În acelaşi
timp, principiul a fost larg acceptat de guverne, care s-au inspirat din semnificaţiile sale în
elaborarea politicilor lor ecologice.

________________________________________________________

4 Monica Elena Oțel, Răspundereainternaționalăîndomeniulmediului,EdituraUniversul Juridic

București, 2009, pg.28
5Mircea Duțu, Dreptulmediului-Tratat, EdituraEconomică, București, 2003, pg.276
6 VasilicaNegruț, Dreptul European al Mediului, EdituraUniveristarăDanubiusGalați, 2018, pg. 81

Concluzii
Principiul "poluatorul plăteşte”, inspirat din teoria economică, stipulează faptul că poluatorul
(fie el persoana fizică său persoana juridică), trebuie să ia în calculul costului produsului final
toate externalitatile şi să le internalizeze. Astfel, cel care produce poluare şi poluanţi (deci
externalităţi) trebuie să plătească (deci trebuie să le internalizeze în costul producţiei).
Politica de mediu reprezintă un ansamblu coerent de măsuri şi mijloace prin care se
urmăreşte conservarea capacităţii de suport a sistemelor naturale.
Odată ce societatea a conștientizat că intensitatea activităţilor umane sporeşte
presiunea asupra mediului, prin consumul irațional de resurse ori prin producerea unor deşeuri
pe care natura nu le poate absorbi fără suferinţe,s-au demarat inițiative și susțineri ale unor
acţiuni necesare pentru preîntâmpinarea, contracararea şi eliminarea repercusiunilor factorilor
perturbatori ai echilibrului ecologic.
Legislația UE în domeniul mediului a fost elaborată începând cu anii 1970. În
prezent, sunt în vigoare câteva sute de directive, regulamente și decizii în acest domeniu.
Totuși, eficacitatea politicii europene de mediu este determinată în mare parte de punerea sa
în aplicare la nivel național, regional și local, iar aplicarea defectuoasă și neasigurarea cum se
cuvine a respectării reprezintă în continuare o problemă majoră.
Un domeniu atât de vulnerabil, cum este mediul, trebuie să reprezinte o preocupare
la nivel global și trebuie abordat din mai multe puncte de vedere şi anume precum legislativ,
economic, instituţional, tehnologic etc.
Problema poluării este extrem de gravă, existând numeroase semnale de alarmă din
cauza poluării excesive şi a epuizării unor resurse naturale iar prin aplicarea acestui principiu,
noi, oamenii suntem încurajați să evităm orice acțiune care să aducă daune mediului
înconjurător, fiind răspunzători pentru prejudiciile provocate.

Bibliografie

1. Monica Elena Oțel, Răspunderea internațională în domeniul mediului, Editura Universul Juridic
București, 2009;
2. Mircea Duțu, Dreptul mediului, Editura C.H. Beck, București, 2010;
3. Mircea Duțu, Dreptulmediului-Tratat, EdituraEconomică, București, 2003;

4.Vasilica Negruț, Dreptul European al Mediului, EdituraUniveristarăDanubiusGalați, 2018, pg. 81

https://posmediu.casomes.ro/poluatorul-plateste/

https://www.agir.ro/buletine/929.pdf