UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN

BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT

DREPTUL MEDIULUI

Prof univ dr. Mircea Duțu Buzura

Student:
GHIMICIU ANDREI FLORIN

AN II 2021 – 2022
 PRINCIPIILE DREPTULUI MEDIULUI

PRINCIPIUL POLUATORUL PLĂTEŞTE

Dreptul mediului reprezintă ansamblul reglementărilor juridice şi instituţiilor stabilite în

vederea protecţiei, conservării şi ameliorării mediului, conform obiectivelor de dezvoltare
durabilă.

În literatura de specialitate, această nouă ramură de drept cunoaște denumiri diferite:

- dreptul protecției naturii și a mediului;
- dreptul mediului și conservării;
- drept ambiental;
- drept ecologic;
- dreptul mediului înconjurător.

Cea mai adecvată denumire specificului și obiectivelor definiitoriale acestei noi ramuri de
drept este cea de „dreptul mediului”.

În privinţa primului aspect, semnificaţiile termenilor fundamentali sunt următoarele:

- protecţia mediului (prin utilizarea raţională a resurselor naturale, prevenirea şi
combaterea poluării şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor naturale);
- conservarea mediului (menţinerea şi reproducerea calităţii factorilor naturali prin
instituirea unor măsuri speciale de ocrotire şi conservare);
- ameliorarea (prin ameliorarea calităţii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale,
asigurarea unor condiţii de viaţă tot mai bune generaţiilor actuale şi viitoare).
- obiectivul dezvoltării durabile urmăreşte integrarea şi armonizarea problemelor
mediului precum şi procesul general al unui tip de dezvoltare care să răspundă nevoilor
prezentului, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a şi le satisface pe ale lor.

Preocupările privind protecţia mediului şi expresia lor juridică au dus la formarea şi

afirmarea unor principii comune dreptului naţional, regional şi internațional.

Principiile fundamentale domină astfel ansamblul reglementărilor juridice privind

protecția, conservarea şi ameliorarea mediului, conferindu-le unitate, uniformitate și tendința
permanentă de integrare, iar dreptului mediului dimensiunea unui sistem normativ planetar.

Principiile dreptului mediului sunt următoarele:

- principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale;
- principiul precauţiei în luarea deciziei;
- principiul acţiunii preventive;
- principiul reţinerii poluanţilor la sursă;
- principiul poluatorul plăteşte;
- principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului bio-geografic
natural.
 Principiul poluatorul plăteşte

Acest principiu este folosit de câteva decenii în “clubul ţărilor bogate” adică în O.E.C.D.
(Organizaţia Economică pentru Cooperare şi Dezvoltare), mai exact începând cu anul 1972,
principiul semnificând iniţial cerinţa imputării poluatorului a cheltuielilor privind măsurile
adoptate de către autorităţile publice pentru ca mediul să fie menţinut într-o stare acceptabilă.
El se inspiră din teoria economică potrivit căreia costurile sociale externe, care însoţesc
producţia, trebuie să fie internalizate, adică să fie luate în calcul de toţi agenţii economici în
costurile lor de producţie.
Principiul ridică probleme economice şi juridice complicate prin care se consacră nu
simpla obligaţie a poluatorului mediului de a recupera prejudiciul cauză, ci să se impute acestuia
costul social al poluării pe care el o generează, adică toate efectele unei poluări nu numai asupra
bunurilor persoanelor ci şi asupra naturii înseşi şi toate acestea independent de culpă (conform
art. 81 din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995).
Pe plan intern, principiul este consacrat pentru prima dată prin art. 3, lit. d din Legea nr.
137/1995. Astfel, semnificaţiile sale fundamentale au fost deja exprimate juridic prin stabilirea,
ca modalităţi de implementare a principiilor, a introducerii pârghiilor economice stimulative sau
coercitive şi elaborarea de norme şi standarde antipoluante (art. 4, lit. d şi f din Legea nr.
137/1995) şi, respectiv, instituirea unui regim special de răspundere pentru prejudiciu format din
două reguli principale şi complementare: caracterul obiectiv, independent de culpă şi, respectiv,
răspunderea solidară în cazul pluralităţii autorilor (art. 80 din acelaşi act normativ).
La nivel european, principiul a fost consacrat mai ales prin documente OCDE şi CEE, dar
într-o ipostază restrânsă. Astfel, în ce priveşte prima organizaţie, principiul poluatorului plătitor a
fost anunţat mai întâi prin recomandarea C(72)128 din 26 mai 1972; cheltuielile privind măsurile
de prevenţie şi luptă împotriva poluării, stabilite de către puterile publice pentru asigurarea unei
stări acceptabile a mediului, trebuie să fie imputate poluatorului. Costul acestor măsuri trebuie
astfel să se repercuteze în costul bunurilor şi serviciilor care sunt la originea poluării, prin
protecţie sau consumul acestora. Aceste măsuri nu se impun a fi însoţite de subvenţii susceptibile
de a angaja distorsiuni în cadrul relaţiilor comerciale. O a doua recomandare, din 14 noiembrie
1974 (C9742243), se referă la „aplicarea principiului poluatorului plătitor". Este vorba în
realitate despre precizarea unor excepţii de la principiu. Un ajutor acordat poluatorilor (sub
formă de subvenţii, facilităţi fiscale ori alte măsuri) nu este incompatibil cu principiul
„poluatorul plăteşte", dacă acesta este relativ limitat la perioade tranzitorii ori adaptat la situaţii
regionale particulare. Dacă într-un caz excepţional de dificil un ajutor este acordat unei instalaţii
poluante noi, condiţiile de acordare a acestuia trebuie să fie mai stricte decât cele aplicate
instalaţiilor existente.
Principiul exprimă ideea că agentul poluant -„poluatorul”– adică persoana care cauzează
mediului un prejudiciu va răspunde indiferent dacă fapta sa este culpabilă sau nu.
 Acest principiu exprimă deci răspunderea în sens larg cuprinzând orice obligaţie de a
face, de la respectarea prevederilor legi până la suportarea sancţiunilor contravenţionale penale
sau civile.
Principiul „poluatorul plăteşte" a fost la origine un principiu economic şi a fost înţeles că
exprimând conceptul că preţul pentru degradarea mediului, prejudiciul şi curăţirea să nu trebuie
suportat prin taxe de către societate, ci persoana care a provocat poluarea trebuie să suporte
costul. Transferul său la nivelul Tratatului C.E. a dus la tot felul de anomalii care nu prea au de-a
face cu dreptul. În primul rând, cu siguranţă că nu orice text comunitar conţine prevederi privind
cine va plăti pentru ce sau orice altă prevedere care pune principiul „poluatorul plăteşte" în
practică: dacă principiul ar fi legal obligatoriu şi executoriu cu adevărat, ar cunoaşte încălcări
sistematice care ar putea fi cu greu tolerate; totuşi nimeni n-a pretins până acum prejudicii în
baza unor prevederi.
Principiul „poluatorul plătește” este pus în aplicare prin intermediul Directivei privind
răspunderea pentru mediul înconjurător, care vizează prevenirea sau remedierea daunelor aduse
mediului, și anume, speciilor sau habitatelor naturale protejate, apei și solului. Operatorii care
desfășoară anumite activități profesionale, precum transportul de substanțe periculoase sau
activități care presupun evacuări în apă, trebuie să ia măsuri preventive în cazul unei amenințări
iminente la adresa mediului. Dacă s-au produs deja pagube, operatorii sunt obligați să adopte
măsurile adecvate pentru remedierea acestora și să suporte cheltuielile aferente. Domeniul de
aplicare al Directivei a fost extins de trei ori pentru a include gestionarea deșeurilor extractive,
funcționarea siturilor geologice de stocare și, respectiv, siguranța activităților petroliere și
gaziere offshore.
Acest principiu este inspirat din teoria economică potrivit căreia, costurile sociale
externe, ce însoţesc producţia, trebuie să fie internalizate, adică să fie incluse în costurile de
producţie de către agenţii economici. Cheltuielile cu măsurile de menţinere a mediului în stare
acceptabilă trebuie imputate poluatorului, care, prin suportarea acestor costuri, trebuie să fie
descurajat în producerea poluării, respectiv trebuie stimulat să reducă continuu gradul poluării
produse.

Principiul poluatorul plăteşte este un instrument juridic, de inspiraţie economică, care are
menirea de a-i obliga pe cei responsabili să-şi asume consecinţele actelor lor. Din păcate, în
prezent, printr-o interpretare laxă şi o implementare deficitară, acest principiu a fost transformat
într-un mijloc comod de finanţare a politicilor de mediu. În lipsa determinării răspunderii
individuale, acest principiu este lipsit de efecte apreciabile, având drept consecinţă doar
impunerea ca anumite industrii să suporte responsabilitatea globală a luptei anti-poluare.
În sens larg, principiul “poluatorul plăteşte” presupune obligarea poluatorului la
imputarea costului social al poluării provocate, care să acopere toate efectele negative produse
asupra persoanelor şi bunurilor acestora, asupra mediului, în ansamblul său.
În sens restrâns, acest principiu presupune obligarea poluatorilor de a suporta costul
măsurilor de poluare, sub formă de taxe şi investiţii depoluante.
 Principiul “Poluatorul plătește” este conceptul conform căruia poluatorul trebuie să
plătească pentru poluarea produsǎ mediului. Prin platǎ se înțelege responsabilitate materialǎ,
financiarǎ, eticǎ, esteticǎ, socialǎ şi juridicǎ.

Poluatorul în materie economicǎ se aflǎ pe o poziție anti-ecologicǎ, fiind obligat sǎ

suporte consecințele nerespectării îndatoririlor prevăzute de lege. Prin acest principiu se consacrǎ
nu numai obligația poluatorului mediului de a repara prejudiciul cauzat, ci şi obligația de a se
imputa acestuia costul social al poluării pe care o generează, adică toate efectele unei poluări, nu
numai asupra bunurilor şi persoanelor, ci şi asupra naturii însǎși şi toate acestea independent de
culpǎ.

Implementarea acestui principiu la nivel european a fost realizatǎ prin Directiva

2004/35/CE privind răspunderea de mediu, care a fost transpusǎ în legislația româneascǎ
prin OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea
prejudiciului asupra mediului.

Principiul prevede ca potenṭialul poluator sǎ suporte toate costurile poluării pe care el a

cauzat-o. Cu toate acestea, principiul este unul economic şi nu unul juridic. Aceasta înseamnă cǎ
nu se intenționează sǎ se pedepsească poluatorul, ci sǎ se stabilească condițiile economice
necesare astfel încât sǎ fie luate în considerare toate costurile de mediu asociate cu operațiunile
poluatorului, acest proces ducând la o dezvoltare durabilǎ.

Principiul „Poluatorul plătește” urmărește ca sarcina costurilor controlului asupra

mediului sǎ revină în primul rând poluatorilor, asigurându-se astfel faptul cǎ mecanismele de
piațǎ iau în considerare aceste costuri şi cǎ resursele vor fi alocate corespunzǎtor în producție şi
consum.

Oricine produce daune mediului, pericole sau riscuri este responsabil sǎ evite, sǎ reduca
şi sǎ combatǎ acele daune, pericole şi riscuri. Acest principiu exprimǎ astfel răspunderea în sens
larg, cuprinzând orice obligație de a respecta prevederile legislative, pânǎ la suportarea
sancțiunilor contravenționale penale sau civile.

Strategia de prevenire a poluǎrii înlocuieşte găsirea de soluții pentru combaterea efectelor

provocate şi se materializează prin acțiuni preventive, reținerea poluanților la sursǎ şi precauție
în luarea deciziei, astfel încât sǎ fie evitate interpretări eronate cum ar fi “plătesc, deci pot sǎ
poluez”.

Principiul se aplicǎ dacǎ poluatorii sunt identificați, daunele sunt măsurabile şi dacǎ
existǎ o legăturǎ demonstratǎ între poluator şi daunǎ.Un mecanism economic asigurǎ cǎ toate
prejudiciile privind calitatea factorilor de mediu vor fi remediate prin aplicarea de penalități. În
acest sens, este necesarǎ îndeplinirea unor condiții referitoare la:

  identificarea surselor de poluare;

 evaluarea datelor de monitorizare privind încărcarea cu poluanți;
 colaborarea tuturor instituțiilor implicate;
 existenṭa unui cadru instituțional adecvat pentru implementarea cu succes a acestui
principiu.
 Compania de Apǎ SOMEŞ S.A. aplicǎ principiul “Poluatorul plătește”, diferențiind şi
controlând riscul potențial al abonaților săi. Astfel, se percep tarife suplimentare pentru serviciile
de canalizare-epurare agenților economici care prin apele uzate evacuate s-au dovedit a fi
poluatori sau potențiali poluatori, la nivelul municipiului Cluj-Napoca, încǎ din anul 2005.
Astfel, prin Hotărârea Consiliului Județean Cluj de majorare a tarifelor nr. 187/28.09.2005 s-au
stabilit tarife diferențiate pe grupe de risc la agenții economici, Compania de Apǎ SOMEŞ S.A.
având dreptul la facturare şi penalizare, prin contractul de prestări servicii.

În concluzie cei care poluează mediul şi provoacă daune mediului atât ca persoane
fizice cât şi ca persoane juridice trebuie să plătească conform legii indiferent dacă este culpabil
sau nu, în aşa fel încât să acopere toate efectele negative produse asupra mediului, persoanelor şi
bunurilor.
BIBLIOGRAFIE:
 Mircea Duțu, Dreptul mediului-Tratat, Editura Economică, București, 2003
 Curs 1 şi 4 Dreptul Mediului – Noţiunea, trăsăturile definitorii şi
 definiţia dreptului mediului; Principiile dreptului mediului
 http://publications.europa.eu/resource/cellar/76928eec-bc22-45f2-9a27-
9e908e490c44.0014.03/DOC_1
 https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/71/politica-de-mediu-principii-
generale-si-cadrul-de-baza
 https://posmediu.casomes.ro/poluatorul-plateste/