DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII PUBLICE

CUPRINS INTRODUCERE Pag. 3

SECTIUNEA 1. DREPT CONSTITUTIONAL Pag. 4
1.ASPECTE PRELIMINARII
Pag. 4
1.1. Raporturile si normele de drept constitutional Pag. 4
1.2. Izvoarele formale ale dreptului constitutional roman Pag. 10
2.CONSTITUTIA Pag. 14
2.1. Notiunea de constitutie Pag. 14
2.2. Istoricul constitutiilor romane Pag. 18
2.3. Continutul normativ al constitutiei Pag. 18
2.4. Suprematia constitutiei Pag. 20
2.5. Controlul constitutionalitatii legilor Pag. 21
3.CETATENIA ROMNA Pag. 24
3.1. Notiunea de cetatenie. Natura juridica Pag. 24
3.2. Reglementarea juridica a cetateniei romane. Principii fundamentale Pag. 25
3.3. Dobandirea si pierderea cetateniei romane Pag. 26
3.4. Dovada cetateniei. Cetatenia de onoare. Dubla cetatenie. Pag. 31
4. DREPTURILE, LIBERTATILE SI INDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETATENILOR
Pag. 33
4.1. Notiunile de drepturi si indatoriri fundamentale ale cetatenilor. Natura lor juridica
Pag. 33
4.2.Clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale Pag. 34
4.3. Indatoririle fundamentale ale cetatenilor Pag. 35
4.4. principiile constitutionale aplicabile drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale
cetatenilor romani
Pag. 36

SECTIUNEA II- INSTITUTII PUBLICE
Pag. 40

1.ORGANIZAREA STATALA A PUTERII
Pag. 40
1.1. Separatia puterilor,echilibrul puterilor,colaborarea puterilor Pag. 40
Trasaturi generale ale puterii organizata statal Pag. 44
2.PARTIDELE POLITICE Pag. 45
2.1.Notiunea de partid politic Pag. 45
2.2. Categorii si variante de partide politice Pag. 45
2.3. Sisteme de partide politice si cateva exigente juridice privind partidele politice
Pag. 47
2.4. Legea romana a partidelor politice Pag. 48
3.STATUL Pag. 52
3.1. Aspecte preliminare (definitie, abordare juridica,functii,elemente etc) Pag. 52
3.2. Forma de guvernamant Pag. 56
3.3. Structura de stat Pag. 57
3.4. Caracterele statului roman si organizarea administrativ-teritoriala a acestuia
Pag. 59
4.SISTEMUL ELECTORAL Pag. 61
4.1. Drepturile electorale ale cetatenilor romani Pag. 61
4.2. Scrutinul Pag. 62
4.3. Organizarea si desfasurarea alegerilor Pag. 65
4.4. Stabilirea rezultatelor votarii. Atribuirea mandatelor Pag. 81
5. PARLAMENTUL Pag. 88
5.1. Caracterizare si functii Pag. 88
5.2.Structura parlamentului si organizarea lui interna Pag. 89
5.3. Functionarea parlamentului Pag. 100
5.4. Actele juridice ale Parlamentului Pag. 108
6. PUTEREA EXECUTIVA Pag. 124
6.1. Structura executivului Pag. 124
6.2.Raporturile legislativ-executiv Pag. 125
6.3. Compatibilitatea functiei parlamentare si functiei executive Pag. 128
6.4. Cresterea rolului executivului. Cauze si consecinte Pag. 129
7. INSTITUTIA SEFULUI DE STAT Pag.130
7.1. Aspecte preliminare Pag. 130
7.2. Rolul si atributiile Presedintelui Romaniei Pag. 130
7.3. Alegerea sefului de stat in Romania Pag. 133
7.4. Durata mandatului sefului de stat Pag. 133
7.5. Proceduri si solemnitati Pag. 134
7.6. Raspunderea sefului de stat in Romania Pag. 135
7.7. Actele sefului de stat Pag. 136
8. CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMNIEI Pag. 138
8.1. Caracterizarea Curtii Constitutionale, atributii Pag. 138
8.2.Alte atributii ale Curtii Constitutionale Pag. 139
8.3. Procedura in fata Curtii Constitutionale Pag. 140
8.4. Procedura controlului constitutionalitatii legilor Pag. 141
8.5.Procedura controlului constitutionalitatii initiativelor de revizuire a Constitutiei
Pag. 144
8.6. Actele Curtii Constitutionale si efectele lor juridice Pag. 144
9. AUTORITATEA JUDECATOREASCA Pag. 148
9.1. Delimitare conceptuala Pag. 148
9.2.Specificul activitatii jurisdictionale si principiile fundamentale potrivit carora se realizeaza justitia
Pag. 149
9.3. Organele judecatoresti Pag. 153
9.4. Raporturile cu legislativul si executivul Pag. 155

BIBLIOGRAFIE
Pag.157
INTRODUCERE
Ca disciplina de studiu, "Dreptul constitutional si institutii politice" poate parea, pentru cei neavizati, fie
o materie arida, abstracta si greoaie, sau dimpotriva o disciplina foarte usor de asimilat, impresie la fel
de falsa si periculoasa ca ideea ca " toti ne pricepem la politica ".
Aceasta disciplina presupune anumite nuante rezultate din notiunile si categoriile utilizate, din dinamica
sa aparte, precum si din implicatiile sale politice, pe care, numai o anumita distantare, ne permite sa le
putem studia, pe cat posibil, obiectiv. De aceea, constant trebuie sa fim in garda cu privire la unele
capcane in care putem cadea cu usurinta, si sa nu uitam sa ne pastram atitudinea stiintifica cu privire la
institutiile juridice si politice pe care le vom studia.
Studierea, dar mai ales intelegerea, structurilor si institutiilor constitutionale, implica anumite clarificari
si delimitari ale categoriilor si conceptelor cu care se opereaza, chiar daca unele, la prima vedere, ni se
par foarte cunoscute.
De aceea, pe parcursul studierii materiei poate aparea impresia falsa, datorata unor concepte si expresii
cu care, in mare masura suntem familiarizati din viata cotidiana, ca am inteles si cunoastem totul in
acest domeniu.
Familiarizarea insa, nu inseamna neaparat si intelegerea sau cunoasterea stiintifica a acestor realitati,
categorii sau expresii. De aceea primul sfat pe care il dau studentilor din primul an de studii este sa
porneasca la invatarea acestei discipline prin reconsiderarea atitudinii fata de corelatia dintre limbajul
comun si limbajul juridic, sa incerce receptarea continutului acestei materii printr-o abordare stiintifica
si bazat pe un studiu individual temeinic.

SECTIUNEA I

DREPT CONSTITUTIONAL
1. ASPECTE PRELIMINARII
1.1. Raporturile si normele de drept constitutional

Notiunea de drept constitutional

Dreptul este definit ca ansamblul regulilor de conduita, instituite sau sanctionate de stat, reguli ce
exprima vointa poporului ridicata la rangul de lege, a caror aplicare este realizata de bunavoie si in
ultima instanta, prin forta coercitiva a statului.
Dreptul romanesc se prezinta ca un ansamblu sistematizat de norme juridice, cuprinzand mai multe
ramuri de drept, precum: dreptul civil, dreptul penal, dreptul constitutional, dreptul administrativ,
dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul financiar, dreptul comercial, dreptul procesual civil, dreptul
procesual penal etc.
Ramura principala a dreptului romanesc este dreptul constitutional care prin normele sale consacra si
ocroteste cele mai importante valori economice, sociale si politice.
In procesul aparitiei si dezvoltarii dreptului, ramura dreptului constitutional se cristalizeaza mult mai
tarziu si anume odata cu aparitia primelor constitutii scrise din lume ( sfarsitul sec. al XVIII- lea); de
aceea si conceptul clasic de "drept constitutional" se formeaza mult mai tarziu, el fiind de origine
italiana, dar format sub impulsul ideilor franceze.
Prima catedra expres denumita "drept constitutional" s-a creat la Ferrara in 1797, fiind incredintata lui
Giuseppe Campagnoni di Luzo.
In Franta prima catedra de drept constitutional s-a creat in 1834, la Paris, iar cel care preda dreptul
constitutional era Pellegrino Rossi, tot un italian. Notiunea de drept constitutional se raspandeste cu
timpul si in alte tari. In unele state precum: Germania, Austria, Rusia aceasta disciplina este cunoscuta
sub denumirea de " drept de stat".
In tara noastra, dreptul constitutional s-a predat initial impreuna cu dreptul administrativ, sub
denumirea de "drept public", dar in 1864 A. Codrescu isi intituleaza cursul publicat "Dreptul
constitutional", iar la 1881 la Braila apar "Elemente de drept constitutional" de Christ I. Suliotis.
Conceptul de drept constitutional se considera incetatenit prin predarea si publicarea la Facultatea de
drept din Iasi a cursului de drept constitutional al marelui profesor Constantin Stere (1910) si la
Facultatea de drept din Bucuresti a cursului de drept constitutional al renumitului profesor Constantin
Dissescu (1915).
Definitie:

"Dreptul constitutional este acea ramura a dreptului unitar formata din normele juridice care
reglementeaza relatiile sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii
statale a puterii. Asa cum se poate observa sunt identificate si exprimate in aceasta definitie atat genul
proxim cat si diferenta specifica.


Raportul juridic de drept constitutional

A. Obiectul raportului juridic de drept constitutional.

Se impune de la inceput, identificarea, in ansamblul relatiilor sociale reglementate de drept, a acelora
care prin continutul lor specific sunt raporturi de drept constitutional. Aceste relatii sociale sunt, in
opinia noastra, acelea care apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii.
Puterea, determinata in continutul si in organizarea sa de anumiti factori este instaurata, iar cei care o
detin au interesul de a o mentine si a o exercita in interesul lor. Se impun deci anumite reguli a caror
menire este de a reglementa exercitiul acestei puteri in asa fel incat ea sa poata realiza in cele mai bune
conditii vointa guvernantilor ca vointa de stat. Intreaga aceasta activitate de instaurare, mentinere si
exercitare statala a puterii cuprinde relatii sociale, iar regulile de care vorbeam nu sunt altceva decat
normele de drept constitutional.
In obiectul dreptului constitutional sunt cuprinse doua categorii de relatii si anume:
Relatii cu o dubla natura juridica, adica acele relatii care fiind reglementate si de alte ramuri de drept
sunt reglementate in acelasi timp si de catre constitutie, devenind implicit si raporturi de drept
constitutional;
Relatii specifice de drept constitutional, care formeaza obiectul de reglementare numai pentru
normele de drept constitutional. Ceea ce este comun tuturor acestor relatii este faptul ca se nasc in
procesul complex de instaurare, mentinere si exercitare a puterii.

B. Subiectele raporturilor de drept constitutional
Cu privire la subiectele raporturilor de drept constitutional trebuie sa subliniem de la inceput doua
trasaturi specifice, si anume ca:
1. unul din subiecte este totdeauna fie detinatorul puterii, fie statul, fie un organ reprezentativ
(legiuitor) si
2. aceste subiecte actioneaza in mod necesar intr-un raport juridic aparut in activitatea de instaurare,
mentinere si exercitare a puterii
In continuare vom prezenta unele opinii privind cine poate fi subiect al raporturilor de drept
constitutional :
Unitatile administrativ-teritoriale - referitor la acestea exista mai multe opinii in literatura de
specialitate, astfel: intr-o opinie se considera ca unitatile administrativ-teritoriale sunt subiecte ale
raporturilor de drept constitutional fiind parti componente ale statului. Intr-o alta opinie se ajunge la
concluzia ca unitatile administrativ-teritoriale pot apare ca subiecte in raporturile de drept constitutional
daca prin notiunea de " unitati administrativ-teritoriale" se intelege colectivul de oameni care populeaza
o anumita portiune a teritoriului tarii, cu conditia de a li se recunoaste prin lege anumite drepturi si
obligatii in cadrul unor raporturi de drept constitutional. In ce ne priveste, credem ca unitatile-
administrativ teritoriale ar putea fi subiecte ale raporturilor de drept constitutional, dar nu intelese ca
parti de teritoriu ci ca grupuri de populatie organizate pe teritoriu.
Poporul - referitor la popor, exista cel putin trei opinii exprimate in literatura de specialitate. Exista
autori care contesta poporului calitatea de subiect de drept. Unii admit ca poporul poate fi subiect de
drept numai in relatiile internationale si altii care considera ca poporul poate fi subiect si al raporturilor
juridice de drept constitutional, deci al raporturilor juridice interne. Impartasind opinia ca poporul, este
subiect al raporturilor juridice de drept constitutional, vom observa ca ea isi gaseste fundamentul in
chiar dispozitiile Constitutiei potrivit carora suveranitatea nationala apartine poporului roman, care
incredinteaza exercitiul ei unor organe alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.
Uniunea de interese ale poporului si statului nu exclude ca poporul si statul sa fie subiecte de sine
statatoare in raporturile de drept constitutional, cu atat mai mult cu cat poporul este detinatorul puterii
politice, iar statul capata plenitudinea imputernicirilor sale conform vointei poporului.
Statul - el poate aparea ca subiect al raporturilor de drept constitutional, fie direct (in raporturile juridice
privitoare la cetatenie si in raporturile privind federatia), fie reprezentat prin organele sale.
Organele statului (autoritatile) - acestea pot fi subiecte ale raporturilor de drept constitutional cu
indeplinirea conditiilor cerute subiectelor raporturilor de drept constitutional. Organele legiuitoare apar
intotdeauna ca subiecte ale raporturilor de drept constitutional, cu conditia ca raportul juridic la care
participa sa fie de drept constitutional. Celelalte autoritati ale statului (executiva, judecatoreasca) pot fi
subiecte ale raporturilor de drept constitutional numai daca participa la un raport juridic in care celalalt
subiect este poporul, statul sau organele legiuitoare si daca raportul se naste in procesul instaurarii,
mentinerii si exercitarii puterii.
Partidele, formatiunile politice, alte organizatii - ca forme organizatorice prin care cetatenii participa la
guvernare, partidele politice si organizatiile pot fi subiecte ale raporturilor de drept constitutional.
Cetatenii - pot aparea ca subiecte ale unora din raporturile de drept constitutional. Ei pot aparea distinct
ca persoane fizice (raport direct-pentru realizarea drepturilor lor fundamentale), ca persoane investite
cu anumite demnitati sau functii intr-un organ de stat (deputat, senator-subiecte ale unor raporturi de
reprezentare) sau organizati pe circumscriptii electorale (cu ocazia alegerilor).
Strainii si apatrizii - se considera ca si acestia pot aparea ca subiecte ale raporturilor de drept
constitutional in raporturile care se nasc cu privire la acordarea cetateniei romane, a azilului politic etc.

Normele de drept constitutional

Sunt norme de drept constitutional acele norme care reglementeaza conduita oamenilor in relatiile
sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii.
Aceste norme sunt cuprinse atat in Constitutie, cat si in alte acte normative care sunt izvoare de drept
constitutional.
Fiind o parte din ansamblul normelor juridice care alcatuiesc dreptul unitar roman, este firesc ca si aici
sa regasim trasaturile generale ale normei juridice.
Va reamintim:
Definitia normei juridice:

Norma juridica este definita in teoria dreptului ca fiind o regula sociala de conduita, generala,
impersonala si obligatorie, instituita sau sanctionata de puterea de stat in diferite forme, menita sa
asigure consolidarea si dezvoltarea relatiilor sociale in conformitate cu interesele si vointa guvernatilor,
determinata, in ultima instanta, de conditiile vietii materiale din societate si a carei respectare este
impusa, la nevoie prin forta coercitiva a statului.

Norma juridica are caracter general si impersonal, are caracter obligatoriu si de aici deriva si faptul ca
norma juridica este o norma tipica. Ea este un etalon de conduita care trebuie indeplinita in chip egal si
continuu de fiecare cetatean.
Structura normei juridice (norma juridica are o structura trihotonica, pentru ca se cladeste pe trei
elemente de structura):
Ipoteza- este acea parte a normei juridice care precizeaza conditiile, imprejurarile sau faptele la care
se refera prescriptia acesteia si categoriile subiectelor de drept carora li se adreseaza. Ipoteza poate fi:
Determinata
Relativ determinata
Dispozitia- este elementul normei juridice care stabileste conduita care trebuie respectata in
conditiile si imprejurarile date de ipoteza. In raport cu caracterul conduitei prescrise, duispozitia poate
fi:
Determinata
Relativ determinata
Sanctiunea- este acea parte a normei juridice care stabileste consecintele ce decurg din
nerespectarea dispozitiei. In functie de natura si gravitatea lor, sanctiunile se impart in:
Sanctiuni penale
Sanctiuni disciplinare
Sanctiuni administrative
Sanctiuni civile
In functie de scopul urmarit sanctiunile se impart in:
Sanctiuni ce au ca rezultat anularea, desfiintarea unui act juridic incheiat cu incalcarea legii;
Sanctiuni ce au ca scop repararea unui prejudiciu etc.
In functie de gradul lor de determinare, sanctiunile sunt:
Relativ determinate
Alternative
Cumulative

Se impune totusi sa aratam si care sunt caracteristicile specifice normelor juridice de drept
constitutional:

Dreptul constitutional are o intindere normativa determinata de sfera relatiilor pe care le
reglementeaza
Normele constitutionale, pe langa unele prevederi care reglementeaza nemijlocit unele relatii sociale,
au si prevederi care contin formularea unor principii, consfintesc bazele puterii, definesc unele institutii.
In ceea ce priveste structura logico-formala a normei de drept constitutional putem preciza ca in
cazul normei constitutionale nu intotdeauna sanctiunea este evidenta, fatisa, dar ea exista.
Sanctiunile din dreptul constitutional prezinta la randul lor anumite caracteristici, astfel:
Sunt cazuri cand pentru mai multe dispozitii este prevazuta o singura sanctiune
Sanctiunile din dreptul constitutional sunt sanctiuni specifice ( ex: revocarea mandatului parlamentar,
revocarea unui organ de stat etc.)
Pentru reglementarile de principiu, de larga generalitate cuprinse in constitutie, unele sanctiuni se
regasesc in alte ramuri de drept, cum ar fi: dreptul civil, dreptul penal, dreptul administrativ etc.

Normele de drept constitutional pot fi clasificate in:
Norme cu aplicatie directa, nemijlocita- sunt acele norme care reglementeaza direct, nemijlocit, relatiile
sociale si nu mai au nevoie a fi precizate printr-o lege ordinara ( ex.: norma cuprinsa in Constitutie
privind egalitatea in drepturi a cetatenilor).
Norme cu aplicatie mijlocita- sunt acele norme care dau reglementari de principiu, si care pentru a fi
puse in aplicare, la cazuri concrete sunt urmate de reglementari suplimentare prin alte ramuri de drept (
ex: norma cuprinsa in Constitutie in sensul ca statul ocroteste casatoria si familia.,este urmata de
reglementarile speciale date de Codul familiei).

1.2. Izvoarele formale ale dreptului constitutional roman

Prin izvoare de drept intelegem formele de exprimare a normelor juridice care sunt determinate de
modul de edictare sau sanctionare a lor de catre stat. Distingem:
Izvoare de drept in sens material- acestea reprezinta ansamblul conditiilor materiale de existenta ce
genereaza reglementarile juridice (ex: starea economiei, cadrul natural socio-politic, factorul uman etc.)
Izvoare de drept in sens formal- acestea reprezinta formele specifice de exprimare a normelor de drept,
actele normative in care sunt inserate aceste norme.

Cateva considerente privind izvoarele formale ale dreptului constitutional:

Obiceiul (cutuma)- in literatura de specialitate se considera ca obiceiul poate fi asezat printre izvoarele
dreptului constitutional si ca obiceiul poate interveni contra legem putand modifica sau abroga dispozitii
cuprinse intr-o lege constitutionala. In evolutia constitutionala a Romaniei, obiceiul a fost recunoscut ca
izvor al dreptului, sub regimul constitutiilor din 1866, 1923, 1938 si a legislatiilor adoptate in baza
acestora. Sub regimul constitutiilor din 1948, 1952, 1965, obiceiul era ingaduit ca izvor de drept in mod
cu totul exceptional, atunci cand legea o spunea expres. Constitutia actuala a Romaniei repune obiceiul
in randul izvoarelor dreptului (ex: a se vedea prevederile art.41 privind protectia proprietatii private).
Totusi este greu de admis obiceiul in randul izvoarelor dreptului constitutional. Explicatia consta in
exigenta reglementarii prin norme scrise, clare, precise a relatiilor sociale, exigenta imperioasa in
reglementarile raporturilor sociale care privesc instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii.
Hotararile guvernului fata de cerinta ca relatiile sociale importante sa fie reglementate prin lege nu se
poate admite ca guvernul ar putea adopta acte normative care sa fie izvoare ale dreptului constitutional.
Constitutia si legile de modificare a Constitutiei - Constitutia este principalul izvor al dreptului
constitutional, deoarece toate normele cuprinse in Constitutie sunt norme de drept constitutional.
Aceleasi constatari sunt valabile si pentru legile de modificare a Constitutiei.
Legea ca act juridic al Parlamentului - nu toate legile sunt izvoare ale dreptului constitutional, ci numai
unele dintre ele. Legile sunt izvoare ale dreptului constitutional cu conditia sa reglementeze relatii
sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii (ex: legea privind
cetatenia romana, legile electorale etc.)
Regulamentele Parlamentului - initial au fost incluse implicit la lege ca izvor al dreptului constitutional
dar dispozitiile constitutionale actuale duc la concluzia ca regulamentele parlamentului sunt acte
distincte, cu natura juridica proprie si ca atare trebuie nominalizate distinct in ierarhia izvoarelor
dreptului constitutional
Ordonantele Guvernului - se emit in baza art.114 din Constitutie. Ele pot fi izvoare ale dreptului
constitutional daca indeplinesc conditia sa reglementeze relatii sociale fundamentale ce apar in procesul
instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii.
Tratatul international pentru ca un tratat sa fie izvor de drept constitutional trebuie sa fie licit, de
aplicatie directa, nemijlocita, sa fie ratificat conform dispozitiilor constitutionale si sa cuprinda
reglementari ale relatiilor specifice dreptului constitutional. Din examinarea dispozitiilor constitutionale
actuale urmeaza a fi retinute patru reguli fundamentale privind tratatele internationale:
Obligatia statului de a le respecta intocmai si cu buna credinta
Tratatele ratificate de parlament fac parte din dreptul intern
Interpretarea si aplicarea dispozitiilor constitutionale privind libertatile publice in concordanta cu
Declaratia Universala a Drepturilor omului, cu pactele si celelalte tratate
Prioritatea reglementarilor internationale in cazul unor neconcordante intre acestea si reglementarile
interne
Bineinteles este vorba de pactele si tratatele internationale la care Romania este parte.
Teme de reflectie/Intrebari/Exercitii

1. Sunt toate normele cuprinse in Constitutie norme de drept constitutional, sau Constitutia cuprinde si
norme de drept civil, administrativ etc.

2. Unitatile administrative pot fi subiecte ale raporturilor juridice de drept constitutional Argumentati
raspunsul.

3. Aratati care este distinctia dintre cutuma constitutionala si constitutia cutumiara.

4. Nominalizati obiceiul asa cum se regaseste in art. 41 din Constitutia actuala a Romaniei. 5. Dati
definitia urmatoarelor concepte:
Plenitudine
Autoritate
Apatrid
Conduita
Bivalenta
Sanctiune
Cutuma
Exigenta
Imperios
2. CONSTITUTIA
2.1. Notiunea de constitutie

In istoria lumii, incepand cu sec. al XVIII-lea s-a impus, alaturi de late mari institutii create in scopul de a
exprima prefacerile structurale politice, economice sau juridice si constitutia, ca lege fundamentala a
oricarui stat.
Din punct de vedere etimologic termenul de constitutie provine din latinescul "constitutio" care
inseamna:"asezare cu temei", "starea unui lucru". In dreptul imperial termenul de constitutie era similar
cu cel de lege
Prima constitutie aparuta in lume a fost constitutia engleza, desi procesul de formare a acestei
constitutii, inceput o data cu adoptarea in 1215 a Magnei Charta Libertatum, a continuat si dupa
adoptarea primelor doua constitutii scrise. Prima constitutie scrisa din lume, a fost constitutia americana
din 1787, Constitutia de la Philadelphia. In Europa, de regula se afirma ca prima constitutie scrisa este
cea adoptata in Franta in anul 1791.
Va prezentam in continuare cateva definitii date constitutiei in literatura de specialitate din Romania.
In 1915 Constantin Dissescu definea constitutia ca fiind "organizarea exercitiului suveranitatii".
Tudor Draganu, precum si Ioan Deleanu, definesc constitutia ca fiind "acea lege care avand forta juridica
superioara celorlalte legi, reglementeaza in mod sistematic atat principiile structurii social-economice,
cat si cele ale organizarii si functionarii statului bazat pe aceasta, garanteaza material drepturile
fundamentale cetatenesti si stabileste datoriile corespunzatoare acestor drepturi".
Ioan Muraru defineste constitutia ca fiind "legea fundamentala a unui stat, constituita din norme
juridice, investite cu forta juridica suprema, si care reglementeaza acele relatii sociale fundamentale
care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii".
2.1.1. Adoptarea constitutiei

Adoptarea constitutiei trebuie vazuta ca un proces complex in care se detaseaza clar cel putin trei
elemente si anume: initiativa adoptarii constitutiei, organul competent, modurile de adoptare. Initiativa
adoptarii constitutiei De principiu consideram ca initiativa constitutionala trebuie sa apartina acelui
organism statal, politic sau social care, ocupand in sistemul politic al unei societati locul cel mai inalt
(organ suprem) este cel mai in masura sa cunoasca evolutia societatii date, perspectivele sale. De
asemenea un rol aparte poate avea initiativa populara.
La intrebarea de a sti cine trebuie sa aiba dreptul de a adopta o constitutie, deseori s-a raspuns si se
raspunde prin teoria puterii constituante.
Prin putere constituanta se intelege de fapt organul care, beneficiind de o autoritate politica speciala,
are dreptul de a adopta constitutia.
Puterea constituanta apare sub doua forme si anume:
putere constituanta originara - intervine atunci cand nu exista sau nu mai exista constitutie in vigoare
(state noi, revolutii);
putere constituanta instituita este prevazuta de constitutia in vigoare atat in ceea ce priveste
organizarea cat si functionarea ei. Ea poate modifica (se mai numeste si putere de revizuire) sau adopta
o constitutie. Moduri de adoptare a Constitutiei

Expunem in continuare moduri de adoptare a constitutiilor, moduri care explica in mare masura si
evolutia constitutiilor, cat priveste forma si continutul lor.
Constitutia acordata (charte concedate sau octroyes)- sunt constitutiile adoptate de catre monarh ca
stapan absolut, care-si exercita puterea sa. Aceasta constitutie este considerata a fi cea mai rudimentara
(ex. constitutia data in Franta de Ludovic al XVIII-lea la 4 iunie 1814, Constitutia japoneza din 11
februarie 1889 etc.)
Statutul sau constitutia plebiscitara- este o varianta a constitutiei acordate. Statutul este initiat tot de
catre seful statului (monarhul) dar este ratificat prin plebiscit. Plebiscitul a fost in practica
constitutionala modul "normal" de adoptare a constitutiilor autoritare (ex.: Statutul Albertin din 4
martie 1848, care devine Constitutia Italiei prin acceptare pe cale de plebiscit, Constitutia regala din
Romania din 1938, supusa plebiscitului la 24 februarie 1938 si promulgata la 27 februarie 1938)
Pactul sau constitutia pact- este considerata a fi un contract intre rege si popor. Poporul este
reprezentat prin parlament (ex. Charta de la 14 august 1830 din Franta, cand Louis Philippe d'Orlans
este chemat la tronul Frantei ramas liber si accepta constitutia propusa de parlament, Constitutia
romana de la 1866 precum si cea de la 1923 etc.)
Constitutia conventie- este opera unei adunari, denumita conventie. Aceasta adunare era special aleasa
pentru a adopta constitutia, ea exprima conventia intervenita intre toti membrii societatii, era
considerata deasupra parlamentului, avea dreptul de a stabili puterile delegate in stat si competenta
puterii constituante.(ex.: constitutiile care s-au dat in America, in statele uniunii incepand cu 1776 si
constitutia Statelor Unite, constitutiile din Franta din 1791, 1848 si 1873).
Constitutia parlamentara- dupa cel de-al doilea razboi mondial, adoptarea constitutiilor s-a realizat, de
regula, de catre parlamente
( mai ales in tarile din estul Europei), folosindu-se urmatoarea procedura: initiativa, elaborarea
proiectului, discutarea publica a proiectului, adoptarea proiectului de catre parlament cu o majoritate
calificata (cel putin 2/3 din numarul total al membrilor parlamentului);(ex: constitutiile romane din anii
1948, 1952, 1965). 2.1.2. Modificarea constitutiei

De principiu, dreptul de a revizui constitutia trebuie sa apartina aceluiasi organism care a adoptat-o. In al
doilea rand, autoritatea competenta a revizui constitutia difera dupa felul constitutiei. In al treilea rand,
procedura de modificare a constitutiei este de principiu asemanatoare celei de adoptare, potrivit
principiului simetriei juridice.
De retinut si urmatoarele aspecte:
Modificarea (revizuirea) constitutiei se poate face dupa aceeasi procedura dupa care se modifica
legile. In acest caz suntem in prezenta unei constitutii suple sau flexibile.
Daca modificarea constitutiei se face dupa alte reguli decat cele obisnuite dupa care se modifica
legile ordinare, ne aflam in fata unei constitutii rigide.
S-au exprimat si opinii in conformitate cu care o constitutie odata stabilita nu mai poate fi modificata.
Se urmareste astfel sa se realizeze o anumita stabilitate a Constitutiei, pentru ca o constitutie este prin
ea insasi o reforma profunda, iar rezultatele ei se produc in timp. Constitutia Romaniei adoptata in 1991
stabileste unele domenii in care nici o initiativa de revizuire nu poate fi primita. (ex. potrivit art.148 nu
pot forma obiectul revizuirii caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului, forma
republicana de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba
oficiala etc.).
Unele constitutii prevad ca nici o procedura de revizuire nu poate fi folosita in caz de ocupare partiala
sau totala de catre fortele straine ( ex.: art.94 din Constitutia franceza din 1946; art.148 din Constitutia
Romaniei etc.).
Constitutia actuala a Romaniei stabileste ca pot initia revizuirea Presedintele Romaniei la propunerea
Guvernului, cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si cel putin 500.000
de cetateni cu drept de vot.
2.1.3 Incetarea provizorie a efectelor juridice ale normelor constitutionale si abrogarea constitutiei

Unele institutii interzic posibilitatea suspendarii lor (ex. a se vedea art.127 din Constitutia romana din
1866).
In practica constitutionala, constitutiile au fost suspendate in perioadele de crize politice, atunci cand
guvernantii renuntau la formele democratice de conducere (ex: prin proclamarea starii de asediu sau a
starii de urgenta, prin guvernarea prin decrete-legi, prin lovituri de stat etc.).
In ce priveste abrogarea constitutiei, ea se produce, de regula, atunci cand se adopta o noua constitutie.
2.2. Istoricul constitutiilor romane Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris
Constitutia romana adoptata la 29 iunie 1866
Constitutia Romaniei din 29 martie 1923
Constitutia Romaniei din 28 februarie 1938
Dezvoltarea constitutionala a Romaniei in perioada 1944 pana la adoptarea Constitutiei din 1948
Constitutia din 13 aprilie 1948
Constitutia din 24 septembrie 1952
Constitutia din 21 august 1965
Regimul constitutional din Romania stabilit dupa Revolutia din decembrie 1989
Constitutia Romaniei din 8 decembrie 1991 2.3. Continutul normativ al constitutiei

O incercare de determinare a continutului normativ al constitutiei este definirea constitutiei in sens
material si in sens formal. Astfel: Prin constitutie, in sens material, sunt intelese dispozitiile cu caracter
constitutional, indiferent in ce act normativ sunt cuprinse.
Prin constitutie, in sens formal, sunt intelese dispozitiile cuprinse in corpul constitutiei, indiferent daca
aceste dispozitii sunt fundamentale sau reglementeaza relatii sociale de mica importanta . In stabilirea
continutului normativ al constitutiei este interesant de retinut si o alta opinie, conform careia trei ar fi
elementele de continut si anume:
Reguli relative la tehnica guvernamentala ( ex. cui apartine puterea )
Reguli straine organizarii puterii (ex.: cele privitoare la statutul persoanei, al bunurilor etc.)
Declaratiile de drepturi

Din aceasta sumara prezentare se poate desprinde concluzia ca in stabilirea continutului normativ al
constitutiei trebuie sa se sina seama de faptul ca in aceasta sunt sistematizate cele mai inalte cerinte
politice, statale, economice, sociale si juridice, in statutul lor actual si in perspectivele lor viitoare.
Vom observa astfel ca in continutul unei constitutii intra normele privitoare la:
Esenta, tipul si forma statului
Detinatorul puterii
Fundamentele economice si sociale ale puterii
Fundamentele politice, ideologice si religioase ale intregii organizari a societatii date
Locul si rolul partidelor politice
Sistemele organelor statului
Statutul juridic al persoanei
Tehnica constitutionala
Totodata trebuie sa remarcam ca in continutul normativ al constitutiei sunt cuprinse norme care
reglementeaza de principiu toate domeniile vietii economico-sociale, politice si juridice ale societatii
date, organizate in stat. Reglementarea detaliata a acestor domenii revine apoi - pe baza principiilor
stabilite de constitutie - legilor.
Continutul normativ al Constitutiei este exprimat in structura tehnico-juridica a acesteia, structura ce
cuprinde de regula articolul.( ex.: Constitutia actuala a Romaniei are 152 de articole).

2.4. Suprematia constitutiei

Conceptul de suprematie a constitutiei

Suprematia constitutiei (valoarea juridica suprema, super legalitate, legea suprema etc.) nu este o
categorie strict juridica, ci una politico-juridica.
Suprematia constitutiei se explica prin faptul ca ea este legea fundamentala a unui stat, lege care sta la
temelia organizarii statale si este baza juridica a intregii legislatii. Suprematia este o calitate a
constitutiei, care o situeaza in varful institutiilor politico-juridice dintr-o societate organizata in stat, fiind
sursa tuturor reglementarilor, in domeniile economice, politice, sociale si juridice.
Avand in vedere diversele opinii din literatura de specialitate putem conchide ca suprematia constitutiei
se fundamenteaza stiintific pe:
Continutul, forma si forta juridica a normelor pe care le contine
Pe principiile fundamentale de organizare si functionare a organelor statului
Pe trasaturile puterii statale

Consecintele juridice ale suprematiei constitutiei

Pozitia privilegiata a constitutiei in sistemul drept implica firesc o multitudine de consecinte juridice.
Enumeram cateva dintre acestea:
Consecinte juridice privind adoptarea constitutiei
Consecinte juridice privind modificarea, suspendarea si abrogarea constitutiei
Pozitia supraordonata a constitutiei fata de celelalte legi
Conformitatea intregului drept cu constitutia Garantiile juridice ale suprematiei constitutiei

Suprematia constitutiei beneficiaza de garantii specifice intregului drept, dar totodata de unele garantii
juridice specifice, si anume:
Controlul general al aplicarii constitutiei
Controlul constitutionalitatii legilor
Indatorirea fundamentala de a respecta constitutia 2.5. Controlul constitutionalitatii legilor

Controlul constitutionalitatii legilor - notiune

Asigurarea suprematiei constitutiei nu poate si nu trebuie sa ramana un simplu principiu al ordinii
constitutionale, ci este necesara existenta unui sistem de garantii, in masura sa permita ca intr-adevar
constitutia sa se manifeste ca actul normativ cu forta juridica suprema.

Controlul constitutionalitatii legilor este activitatea organizata de verificare a conformitatii legii cu
constitutia, iar ca institutie a dreptului constitutional cuprinde regulile privitoare la autoritatile
competente a face aceasta verificare, procedura de urmat si masurile ce pot fi luate dupa realizarea
acestei proceduri. De principiu, controlul constitutionalitatii legilor priveste numai legea ca act juridic al
parlamentului sau actele normative cu forta juridica egala cu a legii (acte care desi sunt emise de alte
organe de stat decat parlamentul, intervin si reglementeaza relatii sociale de domeniul legii si pot deci
modifica, suspenda sau abroga o lege, ex: decrete-legi, decrete cu putere de lege, ordonante etc.).
Organele de stat competente a controla constitutionalitatea legilor

Controlul constitutionalitatii legilor se poate clasifica pe criteriul organului care-l realizeaza in:
a) Controlul constitutionalitatii legilor exercitat printr-un organ politic- (controlul este exercitat de
organele legiuitoare cat si de alte organe de stat)
b) Controlul constitutionalitatii legilor exercitat printr-un organ jurisdictional- (este exercitat de organe
judecatoresti propriu-zise sau de alte organe, care folosesc insa o procedura de lucru asemanatoare).
Astazi se practica doua "modele" de control al constitutionalitatii si anume modelul american si modelul
european. In primul sistem controlul este realizat de tribunalele obisnuite, in timp ce in al doilea este
realizat de catre autoritati special abilitate, denumite tribunale sau curti constitutionale.
In afara formelor de control amintite mai sus si care se stabilesc in functie de organul de stat chemat sa
verifice constitutionalitatea legilor, mai pot fi stabilite si alte forme de control.
Astfel, in functie de modul cum este inscris in constitutie, controlul constitutionalitatii legilor, poate fi:
a) Un control explicit- atunci cand in mod expres constitutia il prevede. Controlul explicit il intalnim in:
Romania, Franta, Elvetia, Austria etc.
b) Un control implicit- atunci cand constitutia nu il prevede in mod expres, dar el exista implicit ca
urmare a principiului legalitatii. Un control implicit a existat in dreptul nostru in perioada 1944- 1965.
In functie de timpul in care se efectueaza, controlul constitutionalitatii legilor se divide in:
a) Control anterior adoptarii legilor- denumit si control prealabil, preventiv sau a priori se exercita in faza
de proiect al legii. Acest control nu este un veritabil control al constitutionalitatii, ci este mai mult o
garantie de legalitate si deci si de constitutionalitate.
b) Control posterior adoptarii legilor- denumit si a posteriori, se exercita asupra legilor deja adoptate sau
asupra actelor cu forta juridica egala cu a legii. In aceasta situatie, in cadrul controlului explicit, de regula
se prevad organele de stat care pot sesiza neconstitutionalitatea, organele de stat care pot decide,
procedura de urmat, sanctiunile. Constitutionalizarea dreptului

Principalul efect al suprematiei Constitutiei si al existentei controlului constitutionalitatii legilor realizat
de catre o autoritate jurisdictionala, il constituie constitutionalizarea dreptului.

Constitutionalizarea dreptului se defineste ca un proces general, ce presupune o anumita durata de
timp, inceput odata cu adoptarea constitutiei si continuat in special sub controlul jurisdictiei
constitutionale special creata chiar de legea fundamentala pentru garantarea suprematiei sale, proces
care afecteaza treptat toate ramurile sistemului juridic.

Ea consta in interpretarea progresiva a normelor din constitutie si a celor de rang inferior constitutiei si
se manifesta prin existenta a doua fenomene:
Unul ascendent- de sporire cantitativa a normelor constitutionale (multiplicarea se poate face fie prin
ridicarea la rang constitutional a unor norme sau principii care existau in sistemul juridic romanesc doar
la nivelul ramurilor de drept in care erau consacrate, ex: principiul neretroactivitatii legii, prezumtia de
nevinovatie etc.; fie prin interpretarea textelor Constitutiei de catre jurisdictia constitutionala, care
poate deduce din dispozitiile exprese ale Constitutiei noi principii cu valoare constitutionala ex: dreptul
la replica)
Altul descendent- de aprofundare a acestor norme (aprofundarea, difuzarea normelor constitutionale
in ansamblul sistemului juridic se concretizeaza in impregnarea ramurilor de drept cu norme
constitutionale direct aplicabile, care tin seama de specificitatea domeniului la care sunt aplicate, dar
care tind sa impuna standarde cu o forta juridica mai mare).

Consecinte directe ale constitutionalizarii dreptului:

Deducerea unor noi norme juridice pe baza celor deja existente
Anularea normelor juridice contrare constitutiei
Interpretarea si aplicarea normelor juridice astfel incat ele sa fie conforme cu cele cuprinse in legea
fundamentala
Indirect, aceasta transformare, implica o simplificare in sensul unei modernizari a sistemului juridic. 3.
CETATENIA ROMNA
3.1. Notiunea de cetatenie. Natura juridica

Notiunea de cetatenie este utilizata atat intr-un sens juridic cat si intr-un sens politic, atunci cand este
privita ca o apartenenta a unui individ la o colectivitate umana (natiune, popor) organizata in stat.
In general cetatenia este privita ca fiind legatura politica si juridica permanenta dintre o persoana fizica
si un anumit stat.
Definitia cetateniei romane:

Cetatenia romana reprezinta acea calitate a persoanei fizice ce exprima relatiile permanente social-
economice, politice si juridice dintre persoana fizica si stat, dovedind apartenenta sa la statul roman si
atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul drepturilor si indatoririlor prevazute de Constitutia
si de legile Romaniei.

NATURA JURIDICA A CETATENIEI

In literatura de specialitate au fost formulate diverse opinii privind natura juridica a cetateniei, ea fiind
considerata pe rand fie:
Un statut personal
Un contract tacit sinalagmatic
Un act unilateral de putere publica
O situatie juridica
Un raport contractual
Un raport juridic de supusenie
O parte a starii civile a persoanei etc.

Consideram ca in stabilirea naturii juridice a cetateniei trebuie sa se plece de la categoria subiectelor
raporturilor juridice.
Plecand de la aceasta categorie juridica ("subiect de drept") consideram ca cetatenia este un element, o
parte componenta a capacitatii juridice.
Capacitatea juridica nu este altceva decat posibilitatea de a fi subiect de drept si de a avea anumite
drepturi si obligatii.
In unele ramuri de drept capacitatea juridica a persoanelor fizice se divide in capacitate de folosinta si
capacitate de exercitiu. In dreptul constitutional nu putem vorbi insa de o asemenea diviziune a
capacitatii, deoarece daca distinctia intre capacitatea de folosinta si de exercitiu are o mare importanta
in dreptul civil, ea este lipsita de insemnatate practica si teoretica in acele ramuri ale dreptului in care
capacitatea de exercitiu a cetateanului se naste odata cu capacitatea de folosinta si in aceleasi conditii
cu ea.
Capacitatea juridica este deci conditia necesara, premisa pentru a deveni subiect al raportului juridic si
pentru a-si asuma in cadrul raportului juridic drepturile subiective si obligatiile corelative.
Legile au restrans insa capacitatea juridica in anumite categorii de raporturi juridice pentru straini sau
apatrizi, dand o capacitate juridica deplina doar cetatenilor. Trebuie sa subliniem ca impartirea in
capacitate juridica deplina si restransa nu trebuie sa fie confundata cu impartirea in capacitate de
exercitiu deplina si restransa intalnita in alte ramuri de drept ( ex: dreptul civil).
Persoana fizica, cetatean, poate fi subiect al tuturor raporturilor juridice, adica al acelor raporturi
juridice al caror continut il formeaza drepturile si indatoririle fundamentale, si in special drepturile
politice.
Socotim deci ca cetatenia este un element al capacitatii juridice ceruta subiectelor raporturilor juridice
de drept constitutional.
3.2. Reglementarea juridica a cetateniei romane. Principii fundamentale
Normele care reglementeaza cetatenia sunt norme de drept constitutional.
Normele privitoare la cetatenie se regasesc in Constitutie precum si in legea cetateniei romane.
Analiza normelor juridice care formeaza institutia juridica a cetateniei, permite formularea unor principii
care stau la baza cetateniei romane, si anume:
1) Numai cetatenii romani sunt titularii tuturor drepturilor prevazute de Constitutie si legi.(ex: dreptul
de a alege si de a fi ales in organele reprezentative etc.)
2) Numai cetatenii sunt tinuti a indeplini toate obligatiile stabilite prin Constitutie si legile tarii.( ex:
obligatia de fidelitate fata de tara, indatorirea de aparare a patriei etc.)
3) Cetatenii romani sunt egali in drepturi si indatoriri, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine
etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, de avere sau origine sociala si indiferent de
modul cum au dobandit cetatenia
4) Cetatenia este in exclusivitate o chestiune de stat (ex: modul de dobandire si de pierdere a cetateniei
romane constituie un atribut exclusiv al statului)
5) Casatoria nu produce nici un efect juridic asupra cetateniei sotilor.
6) Schimbarea cetateniei unuia din soti nu produce nici un efect asupra cetateniei romane a celuilalt sot

3.3. Dobandirea si pierderea cetateniei romane
Modurile de dobandire a cetateniei romane
Dobandirea cetateniei romane, in general cunoaste doua sisteme si anume:
Sistemul care are la baza principiul jus sangvinis (dreptul sangelui)- Conform acestui principiu, copilul
devine cetateanul unui stat daca se naste din parinti care, amandoi sau numai unul, au cetatenia statului
respectiv.
Sistemul care are la baza principiul jus soli ( dreptul locului, adica al teritoriului pe care s-a nascut
persoana respectiva)- Conform acestui principiu, copilul devine cetateanul unui stat daca se naste pe
teritoriul statului respectiv.
In dreptul roman a fost adoptat sistemul care are la baza jus sangvinis, el fiind expresia legaturii dintre
parinti si copii, a continuitatii neintrerupte pe pamantul stramosesc a generatiilor care au luptat pentru
implinirea idealurilor de libertate sociala si nationala.
Legea cetateniei romane stabileste patru moduri in care cetatenia romana poate fi dobandita, adaugand
pe langa modul originar, jus sangvinis, si unele moduri derivate care sa inlesneasca persoanelor ce nu s-
au nascut din parinti cetateni romani sa se integreze in societatea romaneasca, daca cer acest lucru si
daca li se autorizeaza. Si anume:

1. Dobandirea cetateniei romane prin nastere- este cetatean roman copilul care se naste din parinti
cetateni romani, sau dintr-un parinte cetatean roman si un parinte strain sau apatrid, indiferent de
teritoriul unde s-a nascut sau domiciliaza unul sau ambii parinti ai copilului.
2. Dobandirea cetateniei romane prin repatriere- persoana care a pierdut cetatenia romana o
redobandeste ca efect al repatriere. Dobandirea in acest mod a cetateniei romane nu are nici o
consecinta asupra cetateniei celuilalt sot. Cat priveste copilul minor al repatriatului, legea prevede ca
parintii hotarasc pentru copiii lor minori cu privire la cetatenie si ca minorul care a implinit varsta de 14
ani trebuie sa-si exprime separat consimtamantul. Daca parintii nu cad de acord, vadecide tribunalul de
la domiciliul minorului, tinand cont de interesele acestuia. Cererile de repatriere se depun la Ministerul
justitiei. Aprobarea acestor cereri revin Guvernului la propunerea ministrului justitiei.
3. Dobandirea cetateniei romane prin adoptie- cetatenia romana se dobandeste de catre copilul
cetatean strain sau fara cetatenie, prin adoptie, daca adoptatorii sunt cetateni romani iar cel adoptat nu
a implinit 18 ani. Desigur copilului care a implinit 14 ani i se cere consimtamantul. In cazul in care dintre
cei doi adoptatori, numai unul este cetatean roman, cetatenia va fi hotarata, de comun acord, de catre
ei, iar in caz de dezacord va decide instanta de judecata in functie de interesul adoptatului.
4. Dobandirea (acordarea) cetateniei romane la cerere- Acest mod de dobandire a cetateniei priveste pe
cetatenii straini sau persoanele fara cetatenie care isi manifesta dorinta de a se integra in societatea
romaneasca. Astfel, persoana care solicita acordarea cetateniei romane trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
S-a nascut si domiciliaza la data cererii pe teritoriul Romaniei ori desi nu s-a nascut pe acest teritoriu,
domiciliaza pe teritoriul statului roman de cel putin 5 ani sau de cel putin 3 ani in cazul in care este
casatorit cu un cetatean roman. Pentru motive temeinice aceste termene pot fi reduse.
Dovedeste prin comportarea si atitudinea sa atasament fata de statul si poporul roman
A implinit varsta de 18 ani
Are asigurate mijloacele legale de existenta
Este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o
infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman
Copilul care nu a implinit varsta de 18 ani, nascut din parinti cetateni straini sau fara cetatenie,
dobandeste cetatenia romana odata cu parintii sai. Daca insa numai unul dintre parinti dobandeste
cetatenia romana, cetatenia copilului o vor hotari parintii de comun acord., iar in caz de dezacord
tribunalul de la domiciliul minorului, tinand cont de interesele acestuia.
Consimtamantul copilului care a implinit varsta de 14 ani este necesar, iar cetatenia se dobandeste pe
aceeasi data cu parintele sau.
Cererea de acordare a cetateniei romane se face personal sau prin mandatar cu procura speciala si
autentica si se adreseaza comisiei pentru constatarea conditiilor de acordare a cetateniei, de pe langa
Ministerul Justitiei. Comisia, in urma examinarii documentelor va intocmi un raport pe care il va inainta
ministrului justitiei. Daca sunt indeplinite conditiile, ministrul justitiei va prezenta Guvernului proiectul
de hotarare pentru acordarea cetateniei. Acordarea cetateniei romane se face prin hotarare a
Guvernului care se publica in Monitorul Oficial.

Cetatenia copilului gasit pe teritoriul Romaniei

Copilul gasit pe teritoriul Romaniei este cetatean roman daca nici unul dintre parinti nu este cunoscut.
Aceasta solutie se bazeaza tot pe principiul jus sangvinis, prezumandu-se ca cel putin unul dintre parinti
a fost cetatean roman.
In cazul in care filiatia copilului gasit pe teritoriul Romaniei a fost stabilita inainte ca acesta sa
implineasca 18 ani, fata de ambii parinti, iar acestia sunt cetateni straini el pierde cetatenia romana.
Acest lucru se intampla si in cazul in care filiatia copilului gasit a fost stabilita numai fata de un parinte
cetatean strain, iar celalalt parinte a ramas necunoscut.
Juramantul de credinta. Efecte juridice
In cazul dobandirii cetateniei romane la cerere sau prin repatriere, se cere depunerea unui juramant de
credinta fata de Romania.
Prin continutul sau, juramantul de credinta este o afirmare solemna a dorintei persoanei respective de a
fi devotat patriei si poporului roman, de a apara drepturile si interesele nationale, de a respecta
constitutia si legile.
Obligatia depunerii juramantului incumba persoanei care redobandeste cetatenia romana ca efect al
repatrierei, precum si persoanei careia i se acorda cetatenia romana la cerere.
Juramantul trebuie depus in termen de 6 luni de la data comunicarii hotararii prin care s-a acordat
cetatenia romana. El se depune in fata ministrului justitiei sau a subsecretarului de stat delegat anume
in acest scop.
Dupa depunerea juramantului, ministrul justitiei, ori dupa caz, seful misiunii diplomatice sau consulare,
va elibera persoanei careia i s-a acordat cetatenia certificatul constatator.
Juramantul de credinta are ca efect juridic faptul ca cetatenia romana se dobandeste pe data depunerii
lui.
Modurile de pierdere a cetateniei romane
1. Retragerea cetateniei romane
Retragerea cetateniei romane apare ca o sanctiune. De asemenea, trebuie avut in vedere ca in
conformitate cu art. 5 (2) din Constitutie, cetatenia romana nu poate fi retrasa aceluia care a dobandit-o
prin nastere.
Se poate retrage cetatenia romana celui care:
2. Aflandu-se in strainatate, savarseste fapte deosebit de grave prin care vatama interesele statului
roman sau lezeaza prestigiul Romaniei
3. Aflandu-se in strainatate, se inroleaza in fortele armate ale unui stat cu care Romania a rupt relatiile
diplomatice sau cu care este in stare de razboi
4. A obtinut cetatenia romana in mod fraudulos.
Fiind vorba de o sanctiune, retragerea cetateniei romane se pronunta numai impotriva persoanei
vinovate si nu produce nici un efect juridic asupra cetateniei sotului sau copiilor. Retragerea cetateniei
romane se pronunta de catre guvern, prin hotarare, la propunerea Ministrului Justitiei. Cetatenia
romana in aceste cazuri se pierde pe data publicarii in Monitorul Oficial A hotararii de retragere.

Renuntarea la cetatenia romana
Retragerea cetateniei romane nu mai reprezinta o sanctiune, ea este doar un mod amiabil de rezolvare a
unor probleme ce tin de statutul juridic al persoanei. Legea stabileste ca se poate aproba renuntarea la
cetatenia romana numai cetateanului roman care a implinit varsta de 18 ani si numai pentru motive
temeinice. Poate cere renuntarea la cetatenia romana cel care:
Nu este invinuit sau inculpat intr-o cauza penala ori nu are de executat o pedeapsa penala;
Nu este urmarit pentru debite catre stat sau fata de persoane juridice ori fizice din tara sau, avand
asemenea debite le achita ori prezinta garantii corespunzatoare pentru achitarea lor;
A dobandit ori a solicitat si are asigurarea ca va dobandi o alta cetatenie
Aprobarea cererii de renuntare la cetatenia romana revine Guvernului la propunerea ministrului
justitiei. Cetatenia se pierde pe data publicarii in Monitorul Oficial a hotararii de aprobare la cetatenia
romana.
Cererea de renuntare la cetatenia romana, fiind o cerere individuala, nu produce efecte decat fata de cel
ce o face si nu si fata de sot sau copii.
In cazul cand ambii parinti obtin aprobarea renuntarii la cetatenia romana odata cu parintii sau, daca
acestia au pierdut cetatenia romana la date diferite, pe ultima dintre date, isi pierde cetatenia si copilul
lor minor. Legea cere si consimtamantul copilului care a implinit varsta de 14 ani.

Alte cazuri de pierdere a cetateniei romane:
a) Adoptia- in cazul in care un copil minor, cetatean roman, este adoptat de catre cetateni straini, pierde
cetatenia romana, daca adoptatorul(adoptatorii) solicita aceasta in mod expres si daca adoptatul este
considerat , potrivit legii straine, a dobandit cetatenia straina. Legea precizeaza ca data pierderii
cetateniei romane este data dobandirii de catre minor a cetateniei adoptatorului.
b) Stabilirea filiatiei- copilul gasit pe teritoriul Romaniei caruia i se stabileste ulterior filiatia fata de
parinti cetateni straini, pierde cetatenia romana.
c) Anularea, declararea nulitatii sau desfacerea adoptiei- daca un copil strain a fost adoptat de cetateni
romani, iar aceasta adoptie a fost anulata sau declarata nula este firesc ca acesta sa piarda si cetatenia
romana. Legea prevede in acest sens ca se considera, ca acel copil, nu a avut niciodata cetatenia
romana. In cazul desfacerii adoptiei copilul pierde cetatenia romana pe data cand adoptia a fost
desfacuta. 3.4. Dovada cetateniei. Cetatenia de onoare. Dubla cetatenie

Inscrisurile care dovedesc cetatenia romana
Dovada cetateniei se face prin buletinul sau cartea de identitate. Cat priveste copii pana la varsta de 14
ani, ei dovedesc cetatenia cu certificatul de nastere insotit de buletinul sau cartea de identitate al
oricaruia dintre parinti.
Dovada cetateniei se poate face si cu certificatul constatator.
In strainatate, dovada cetateniei romane se face prin actul valabil de trecere a frontierei emis de
autoritatile romane.

Cetatenia de onoare

Potrivit legii, se poate acorda, unor straini care au adus servicii deosebite tarii si natiunii romane,
cetatenia de onoare. Aceasta se acorda de catre Parlamentul Romaniei la propunerea guvernului.
Beneficiarul cetateniei de onoare se bucura de toate drepturile civile si politice recunoscute cetatenilor
romani, cu exceptia drepturilor electorale si de a ocupa o functie publica.

Dubla cetatenie

Legislatia romana de dupa 1989 ingaduie dubla cetatenie. Astfel prin Decretul-lege nr.137/1990 s-a
stabilit ca fostii cetateni romani care inainte de 22 Decembrie 1989 au pierdut cetatenia romana din
diferite motive o pot redobandi la cerere, in baza unei declaratii autentificate, in strainatate, la
reprezentantele diplomatice sau consulare ale Romaniei, iar in tara la Notariatul de Stat al municipiului
Bucuresti, chiar daca au o alta cetatenie si nu isi stabilesc domiciliul in Romania.

Strainii si apatrizii

Strain in Romania este persoana care are cetatenia unui alt stat.
Apatridul este persoana care nu are nici o cetatenie, fiind desemnat in general prin expresia: cetatean al
lumii.
Regimul juridic al strainilor in Romania rezulta atat din Constitutie cat si din legea speciala privitoare la
acestia. DREPTURILE, LIBERTATILE SI INDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETATENILOR

4.1. Notiunile de drepturi si indatoriri fundamentale ale cetatenilor. Natura lor juridica.

Drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului reprezinta finalitatea intregii activitati
umane progresiste si democratice.
Caracterele esentiale ale drepturilor fundamentale ale omului:
Sunt drepturi subiective- ele fiind facultati ale subiectelor raportului juridic de a actiona intr-un
anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o atitudine corespunzatoare si de a beneficia de
protectia si sprijinul statului in realizarea pretentiilor legitime.

Sunt drepturi esentiale pentru cetateni- anumite drepturi subiective, datorita importantei lor sunt
selectate pe criteriul valoric si inscrise ca drepturi fundamentale. Aceste drepturi fundamentale sunt
drepturi esentiale pentru cetateni, pentru viata, libertatea si personalitatea lor. Caracterul de drepturi
esentiale il capata in raport cu conditiile concrete de existenta ale unei societati date. Un drept subiectiv
poate fi considerat esential si deci fundamental intr-o anumita societate data, dar isi poate pierde acest
caracter in alta societate.
Sunt inscrise in acte deosebite- datorita importantei lor aceste drepturi sunt inscrise in acte
deosebite precum: declaratiile de drepturi, legi fundamentale etc.

Definitie:

Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea
si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite
prin Constitutie si garantate prin Constitutie si legi.

Drepturile fundamentale sunt deci drepturi subiective care impreuna cu celelalte drepturi subiective si
cu indatoririle corelative, formeaza statutul juridic al cetateanului. 4.1. Clasificarea drepturilor si
libertatilor fundamentale

Clasificarea drepturilor si libertatilor cetatenesti nu trebuie sa fie interpretata ca o ierarhizare a lor.
Toate drepturile omului sunt la fel de importante si formeaza un tot unitar.
In literatura de specialitate au fost prezentate mai multe criterii de clasificare, noi ne vom opri la
clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani in urmatoarele categorii:
1) Inviolabilitatile- adica acele drepturi si libertati care prin continutul lor asigura viata, posibilitatea de
miscare libera, siguranta fizica si psihica, precum si siguranta domiciliului persoanei fizice. In aceasta
categorie includem:
Dreptul la viata (art.22)
Dreptul la integritatea fizica (art.22)
Dreptul la integritate psihica (art.22)
Libertatea individuala (art.23)
Dreptul la aparare (art.24)
Dreptul la libera circulatie (art.25)
Dreptul la ocrotirea vietii intime, familiale si private (art.26)
Inviolabilitatea domiciliului ( art.27)

2) Drepturile si libertatile social-economice si culturale- adica acele drepturi si libertati care prin
continutul lor asigura conditiile sociale si materiale de viata, educatia si posibilitatea protectiei acestora.
Din aceasta categorie fac parte:
Dreptul la invatatura (art.32)
Dreptul la ocrotirea sanatatii (art.33)
Dreptul la munca si la protectia sociala a muncii (art.38, 39)
Dreptul la greva (art.40)
Dreptul de proprietate (art.41)
Dreptul la mostenire (art.42)
Dreptul la un nivel de trai decent (art.43)
Dreptul la casatorie (art.44)
Dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta (art.45)
Dreptul persoanelor handicapate la o protectie speciala (art.46)

3) Drepturile exclusiv politice- adica acele drepturi si libertati care prin continutul lor, pot fi exercitate de
cetateni numai prin participarea la guvernare. In aceasta categorie includem:
Dreptul la vot (art.34)
Dreptul de a fi ales (art.35)

4) Drepturile si libertatile social politice- adica acele drepturi si libertati care prin continutul lor, pot fi
exercitate de cetateni la alegere, fie pentru rezolvarea unor probleme sociale si spirituale, fie pentru
participarea la guvernare. In aceasta categorie intra libertatile de opinie si anume:
Libertatea constiintei( art.29)
Libertatea de exprimare (art.30)
Dreptul la informatie (art.31)
Libertatea intrunirilor (art.36)
Dreptul de asociere (art.37)
Secretul corespondentei (art.28)

5) Drepturile garantii- adica acele drepturi care prin continutul lor, joaca, in principal, rolul de garantii
constitutionale, si anume:
Dreptul de petitionare (art.47)
Dreptul persoanei vatamate de catre o autoritate publica (art. 48)
4.2. Indatoririle fundamentale ale cetatenilor
Existenta indatoririlor fundamentale se impune deoarece ar fi de neconceput ca membrii unei
colectivitati umane sa aiba doar drepturi fara a avea nici o indatorire sau anumite obligatii fata de
societatea in care traiesc.

Definitie:

Indatoririle fundamentale sunt acele obligatii ale cetatenilor, considerate esentiale de catre popor
pentru realizarea intereselor generale, inscrise in Constitutie si asigurate in realizarea lor prin convingere
sau la nevoie prin forta de constrangere a statului.

Iata care sunt indatoririle fundamentale prevazute de Constitutia Romaniei:
1) Indatorirea de a respecta Constitutia (art.51)
2) Indatorirea de fidelitate fata de tara (art. 50)
3) Indatorirea de aparare a patriei ( art.52)
4) Indatorirea de a satisface serviciul militar (art.52)
5) Indatorirea de a contribui la cheltuielile publice (art.53)
6) Indatorirea de exercitare cu buna credinta a drepturilor si libertatilor si de a respecta drepturile si
libertatile celorlalti (art.54)

4.4. Principiile constitutionale aplicabile drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale
cetatenilor romani

Exista anumite reguli fundamentale aplicabile tuturor drepturilor, libertatilor si indatoririlor
fundamentale ale cetatenilor romani. Acestea rezulta fie din Capitolul I al titlului II al Constitutiei (
art.15-21), fie din coroborarea dispozitiilor din acest capitol cu dispozitii din alte titluri sau capitole, fie
din alte articole, precum din art.49.
Vom prezenta in continuare cateva dintre aceste principii constitutionale:

Drepturile si libertatile sunt universale si indivizibile (art.15 alin.1). Universalitatea drepturilor implica si
universalitatea indatoririlor
Neretroactivitatea legii (art.15 alin.2). Este fara indoiala recunoscut ca o lege odata adoptata produce
efecte juridice numai pentru viitor. Principiul neretroactivitatii legii este expres formulat in Codul Civil
art. 1 in sensul caruia "legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactiva". Principiul
neretroactivitatii legii se prezinta ca o garantie fundamentala a drepturilor constitutionale, indeosebi a
libertatii si sigurantei persoanei. Fata de acest principiu s-au impus in legislatie doua mari exceptii, si
anume:
Cea privind aplicarea legii penale mai blande
Cea privind legile interpretative
Egalitatea in drepturi a cetatenilor- este principiul constitutional potrivit caruia, cetatenii romani fara
deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie sau apartenenta politica, avere
sau origine sociala, se pot folosi in mod egal, de toate drepturile prevazute in Constitutie si legi, pot
participa in egala masura la viata politica, economica, sociala si culturala, fara privilegii sau discriminari,
sunt tratati in mod egal de catre autoritatile publice cat si de catre ceilalti cetateni (art.16 (1 si 2)).
Functiile si demnitatile publice pot fi ocupate de persoanele care au numai cetatenia romana si
domiciliul in tara (art.16 (3))- aceasta regula este aplicabila nu numai pentru domeniul drepturilor si
libertatilor cetatenesti, ci si pentru autoritatile publice. Desigur, ocuparea unei functii sau demnitati
publice se poate face numai de catre persoane care indeplinesc toate conditiile legale (ex: varsta,
capacitate etc.) la care Constitutia doua conditii importante si anume: numai cetatenia romana si
domicilierea pe teritoriul Romaniei.
Protectia cetatenilor romani in strainatate si obligatiile lor (art.17)- el exprima faptul ca cetatenia
romana este legatura politica si juridica dintre cetatean si stat care, prin efectele sale, determina
statutul juridic al persoanei, oriunde s-ar afla ea, atat in interiorul cat si in afara teritoriului.
Cetatenii straini si apatrizii se bucura in Romania de protectie juridica (art.18)- Cetatenii straini si apatrizi
care locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata de
Constitutie si de alte legi. In mod firesc art. 18 din Constitutie reglementeaza si dreptul de azil, stiut fiind
ca azilul este prin excelenta un drept care apartine strainilor si apatrizilor.
Cetatenii romani nu pot fi extradati sau expulzati din Romania (art.19)- Extradarea si expulzarea sunt
doua masuri foarte grave care privesc prin excelenta libertatea individuala si dreptul la libera circulatie.
Cetatenii romani nu pot fi extradati sau expulzati din Romania iar cetatenii straini si apatrizii pot fi
extradati numai pe baza unei conventii internationale sau in conditii de reciprocitate. Expulzarea sau
extradarea se hotaraste de catre justitie.
Prioritatea reglementarilor internationale (art.20)- acest principiu exprima corelatia dintre dreptul
international si dreptul intern, cu aplicatia sa specifica in domeniul drepturilor constitutionale. Astfel
putem distinge doua reguli:
Interpretarea si aplicarea dispozitiilor privind drepturile si libertatile cetatenesti in concordanta cu
prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte.
Se acorda prioritate reglementarilor internationale, cuprinse in tratatele internationale in care Romania
este parte, in situatia in care s-ar ivi anumite nepotriviri, neconcordante, intre ele si reglementarile
interne.
Accesul liber la justitie (art.21)- potrivit acestui principiu oricine are acces la justitie, indiferent daca este
cetatean roman, cetatean strain sau apatrid. Posibilitatea sesizarii justitiei pentru apararea drepturilor,
libertatilor si a intereselor legitime se poate realiza fie pe calea actiunii directe, fie prin orice alta cale
procedurala, inclusiv pe calea exceptiei de neconstitutionalitate mentionata de catre art.144 lit.c din
Constitutie.
Caracterul de exceptie al restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati ( art.49)- Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, cele doua pacte internationale privitoare la drepturile omului, alte
documente juridice internationale, admit existenta unor limitari, restrangeri, in legatura cu exercitarea
drepturilor si libertatilor umane. Legitimitatea unor astfel de reguli sta chiar in conceptul de libertate.
Limitarile trebuie sa fie insa exclusiv in vederea favorizarii binelui general intr-o societate democratica.
Astfel art. 49 din Constitutie permite restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati cetatenesti, dar
numai ca exceptie si desigur numai conditionat. Potrivit acestui text restrangerea se poate infaptui
numai prin lege si numai daca se impune dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii
publice, a sanatatii sau moralei publice,a drepturilor si libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei
penale, prevenirea unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Desigur restrangerea
trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si sa nu aduca atingere existentei dreptului
sau a libertatii.

Teme de reflectie/Intrebari/Exercitii
1. Caracterizati pe scurt Constitutia Romaniei din 8 decembrie 1991 luand in considerare si celelalte
constitutii care au fost adoptate anterior in Romania.
2. Analizand normele juridice care formeaza institutia juridica a cetateniei, enuntati care sunt principiile
care stau la baza cetateniei romane.
3. In ideea promovarii personalitatii umane s-au impus drepturi noi care valorifica raporturile individ -
colectivitate, in viziunea realitatilor contemporane. Astfel in literatura de specialitate au aparut
enuntate drepturi noi precum:
Dreptul la un mediu inconjurator sanatos
Dreptul de a beneficia de patrimoniul comun al umanitatii
Dreptul de a fi lasat in pace
Dreptul de a te indigna (Mario Alberto Nobre Lopes Soares)
Exprimati-va parerea referitor la acestea. Argumentati.
4. De ce nu au fost trecute in clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, prezentata
in suportul de curs, in nici una din categorii, si "dreptul de azil" si " accesul liber la justitie"
5. Avand in vedere dreptul persoanei de a dispune de ea insasi care este opinia Dvs. cu privire la:
Transplantul de organe
Dreptul la avort
Transsexualism
Sinucidere
Argumentati mai ales din punct de vedere juridic.
6. Definiti urmatoarele concepte:
adoptie
consimtamant
apatrid
extradare
expulzare
emigrare
neretroactivitate
tortura
cautiune

SECTIUNEA II- INSTITUTII PUBLICE

1. ORGANIZAREA STATALA A PUTERII
1.1. Separatia puterilor, echilibrul puterilor, colaborarea puterilor

Teoria separatiei puterilor a aparut in secolul Luminilor, alaturi de alte teorii la fel de penetrante si a fost
indreptata impotriva obscurantismului si a inchistarii medievale, impotriva abuzului de putere.
Teoria separatiei puterilor a fost o reactie impotriva monarhiei absolute, considerata de drept divin,
forma de guvernamant in care regele concentra in mainile sale puterea suprema, considerandu-se ca o
personificare a statului, de unde si celebra formula a regelui Ludovic al XIV-lea "statul sunt eu".
Enuntata de catre John Locke (Traite du guvernement civil, 1690)
teoria separatiei puterilor este definitivata si explicata pe larg de catre Montesquieu in celebra lucrare
"Despre spiritul legilor" (1748). Montesquieu a facut din separatia puterilor un instrument eficient al
sigurantei cetatenilor. Obiectul separarii puterilor este definit de Montesquieu:"pentru ca sa nu existe
posibilitatea de a se abuza de putere, trebuie ca, prin randuiala statornicita, puterea sa fie infranata de
putere. In fiecare stat- exista trei feluri de puteri: puterea legislativa, puterea executiva privitoare la
chestiunile care tin de dreptul gintilor si puterea executiva privitoare la cele care tin de dreptul
civil.......pe aceasta din urma o vom numi putere judecatoreasca, iar pe cealalta pur si simplu putere
executiva a statului."
Parintele teoriei clasice a separatiei puterilor a stabilit si anumite reguli privind relatiile dintre puteri.
Sintetizand teoria clasica a separatiei puterilor vom putea retine mai multe idei:
In orice societate organizata in stat exista trei functii:
De edictare de reguli juridice sau functia legislativa
De executare a acestor reguli sau functia executiva
De judecare a litigiilor sau functia jurisdictionala
Fiecarei functii ii corespunda o putere, respectiv:
Puterea legislativa
Puterea executiva
Puterea jurisdictionala
Fiecare putere este conferita unor organe distincte:
Puterea legislativa- adunarilor reprezentative
Puterea executiva-sefului statului, eventual sefului de guvern si ministrilor
Puterea jurisdictionala- organelor judiciare
Toate regimurile politice cunosc o diviziune intre mai multe organe guvernamentale, fiecare fiind mai
mult sau mai putin specializat intr-o functie. Separatia puterilor in stat nu inseamna numai diviziune ci si
independenta autoritatilor guvernamentale.
Se considera de asemenea ca separatia puterilor comporta doua aspecte bine conturate:
Separatia parlamentului vis-a-vis de guvern
Separatia jurisdictiilor in raport cu guvernantii, fapt ce permite controlul acestora prin judecatori
independenti.

Imbatranirea teoriei separatiei puterilor este explicata prin aceea ca a fost elaborata intr-o perioada in
care nu se infiintasera inca partidele politice si cand principalele probleme puse de putere erau de ordin
institutional. Aparitia partidelor politice, rolul lor deosebit in configurarea institutiilor juridice si politice,
determina ca astazi separarea sau echilibrul sa nu se realizeze intre Parlament si guvern ci intre o
majoritate, formata dintr-un partid sau partide invingatoare in alegeri si care dispun in acelasi timp de
parlament si de guvern si o opozitie care asteapta urmatoarele alegeri pentru a-si lua revansa.
Doua constatari rezulta astazi din teoria si practica statala si anume: continuitatea unor structuri
traditionale si transformarea functiilor acestora.
Transformarile s-au datorat tendintei de a se da executivului grija marilor decizii politice, Parlamentului
rezervandu-i-se rolul de reflectie si de control al guvernului. Continuitatea se explica prin aceea ca in
fapt este vorba de un echilibru al puterilor si nu de o separatie care din start considera "potential
antagoniste" parlamentul si guvernul.
Separatia si echilibrul isi schimba treptat parametrii, acestia devenind majoritatea si opozitia. Iar aceasta
schimbare va avea mari efecte in configurarea sistemelor constitutionale.
Evitandu-se termenul de separatie care poate evoca ruperea puterilor, separarea lor rigida, dandu-se
termenului puteri semnificatii corecte din punct de vedere stiintific, doctrina juridica actuala si desigur
constitutiile valorifica echilibrul puterilor-care este de fapt miezul stiintific al teoriei separatiei puterilor.
Examinand dispozitiile Constitutiei Romaniei putem constata ca ea consacra echilibrul puterilor in stat in
continutul si semnificatia sa stiintifica si desigur moderna. ORGANIZAREA STATALA A PUTERII POTRIVIT
CONSTITUTIEI AUTORITATEA DELIBERATIVA AUTORITATEA
EXECUTIVA AUTORITATEA JUDECATOREASCA
PARLAMENTUL

CAMERA
DEPUTATILOR SENAT
-deputati -senatori
-alesi prin vot universal, egal, direct, secret, liber exprimat
-durata mandatului 4 ani

- grupuri - grupuri parlamentare parlamentare

BIROU BIROU
PERMANENT PERMANENT

- presedinte - presedinte
-vicepresedinti- vicepresedinti
- secretari - secretari
- chestori - chestori PRESEDINTELE ROMNIEI

- ales prin vot universal,egal, direct, secret, liber exprimat

- durata mandatului 4 ani

GUVERN

- primul ministru
- ministrii
- alti membri stabiliti prin lege organica

Guvernul este investit de catre Parlament si numit de catre Presedintele Romaniei
INSTANTELE JUDECATORESTI

Curtea Suprema de Justitie si celelalte instante judecatoresti stabilite de lege
MINISTERUL PUBLIC

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

- Comisii - Comisii
permanente permanente
- Comisii - Comisii
speciale speciale
- Comisii - Comisii
de ancheta de ancheta

Structuri organizatorice comune pentru sedinte comune

Comisii comune

- Aparat tehnic - Aparat tehnic

Autoritatile administratiei publice

Structuri organizatorice statale cu rol de garanti, contrapondere si sprijinire a echilibrului puterilor si a
echilibrului dintre autoritatilor publice si cetateni: CURTEA CONSTITUTIONALA; AVOCATUL POPORULUI;
CURTEA DE CONTURI; CONSILIUL LEGISLATIV.

1.2. Trasaturile generale ale puterii organizata statal
Prin trasaturi generale ale puterii de stat intelegem toate acele caractere esentiale si comune tuturor
tipurilor de putere de stat, care permit gruparea lor intr-o notiune generala si care diferentiaza in acelasi
timp puterea de stat de orice alt fenomen.
Astfel putem identifica urmatoarele trasaturi generale ale puterii de stat:
1. caracterul de putere
2. putere de constrangere
3. putere sociala
4. putere de a exprima si realiza vointa ca vointa de stat
5. caracterul organizat
6. suveranitatea
2. PARTIDELE POLITICE

2.1. Notiunea de partid politic
Partidele politice pot fi definite ca fiind asociatii libere ale cetatenilor prin care se urmareste, pe baza
unei platforme (program) definirea si exprimarea vointei politice a cetatenilor, asociatii care au, si-si
afirma clar si deschis, vocatia si aptitudinea guvernarii. Scopul asocierii cetatenilor in partide politice

Printre motivele si scopurile ce se mentioneaza in general privind asocierea in partide politice se numara
urmatoarele:
asigurarea binelui general
asigurarea fericirii tuturor
contributia la dezvoltarea corpului social, usurandu-i si grabindu-i progresul
datoria de a de a conserva existenta politica a poporului
medierea intre poporul suveran, altfel spus corpul electoral si poporul guvernant, altfel spus
Parlamentul
vointa de a exercita puterea etc. 2.2. Categorii si variante de partide politice dupa criteriul
apartenentei si orientarii membrilor ce le compun si platformelor lor, distingem:
1. partide confesionale- au drept criteriu de constituire credintele religioase (ex. Partidul Catolic din
Belgia-1830)
2. partide regionale- reprezinta interesele locale ale diferitelor regiuni ale unui stat unitar sau ale
diferitelor parti ale unui teritoriu national inca neajuns la unificare (ex: grupul parlamentar islandez din
Marea Britanie pe programul caruia s-a constituit Partidul Islandez-1879)
3. partide nationale- au aparut in sec. al XIX-lea odata cu confirmarea principiului nationalitatilor. (ex:
Partidul National-Liberal din Prusia 1866-1870, Partidul Popular Slovac al lui Andrej Hlinka etc.)
4. partide de clasa- exprima interesele unei clase sociale (ex: partidele socialiste, partidele agrariene,
partidele taranesti). Aici se include si clasificarea ce a dominat aproape un secol in partide burgheze si
partide muncitoresti.
5. partide etnice- sunt specifice continentului african, avand in vedere ca aici formarea natiunilor nu a
precedat formarea statelor independente (ex: Confederatia Asociatiilor din Katanga-1958)
dupa caile folosite pentru rezolvarea marilor probleme avem:
1. partide democratice
2. partide liberale
3. partide conservatoare
4. partide social-democratice
5. partide de stanga
6. partide de centru
7. partide de dreapta

dupa criteriul compozitiei partidelor, distingem:
1. partide de cadre- unesc notabilitatile, reprezentantii elitelor sociale. Universul lor politic este centrul
(radicalii) si mai ales dreapta. Mai sunt denumite si partidele patronilor (ex: Partidul Radical Francez-
1901)
2. partide de mase- sunt efectul introducerii votului universal si cuprind un numar mare de membrii,
sunt centralizate si puternic articulate (ex: partidele socialiste, partidele comuniste, unele partide
democrat- crestine. Potrivit lui R.G. Schwartzenberg, cu exceptia partidelor fasciste, notiunea de partid
de masa este straina dreptei).

dupa criteriul disciplinei votului , distingem:
1. partide suple- permite parlamentarilor sai sa voteze cum vor;
2. partide rigide- impune parlamentarilor sai sa voteze numai intr-un anumit sens.

alta distinctie:
1. partide unice- (intalnite in anii 60 in Africa neagra)
2. partide unificate- partidul unificat reprezinta o uniune de partide politice care, regrupate intr-un
cadru nou, accepta un program comun, adesea putin elaborat.
3. partide dominante- partidul dominant apare acolo unde unui partid i se recunoaste sau i se stabileste
pozitia dominanta.

2.3. Sisteme de partide politice si cateva exigente juridice privind partidele politice

Prin aceasta urmeaza a se explica ansamblul de raporturi ce exista in fiecare sistem constitutional. Cea
mai raspandita clasificare a sistemelor de partide distinge :
bipartidismul- se inscrie in cadrul democratiei pluraliste si liberale. El ofera cetatenilor o alegere clara
si suficienta iar la nivelul puterii o majoritate neta ( se practica mai ales in SUA si Marea Britanie). El
poate functiona normal numai daca este sigur ca un partid nu va profita de perioada cat guverneaza
pentru a schimba regimul politic.
multipartidismul- este forma frecvent folosita in democratiile pluraliste si liberale. La nivelul puterii
are efecte diferite in functie de modalitatile de practicare. Pentru constituirea echipelor
guvernamentale, de regula, sunt necesare coalitiile de partide.

Fata de rolul partidelor politice in mod firesc se impun anumite exigente constitutionale si legale in
materie. Cel putin doua asemenea exigente ni se par ca trebuie precizate:
1) sporirea rolului partidelor politice, marea lor forta de influentare a electoratului si de aici
determinarea continutului si trasaturilor guvernarii, nu pot ramane fara importante semnificatii de ordin
juridic si statal. De aceea, intr-un stat de drept si democratic consacrarea prin constitutie a unor reguli
privind partidele politice devine obligatorie.
2) Dispozitiile constitutionale trebuie sa fie detaliate printr-o lege a partidelor politice. Ar trebui sa existe
obligatia legala, ca la inregistrare asociatiile sau organizatiile ce vor sa se organizeze ca partide politice
sa declare oficial si expres acest lucru.

2.4. Legea romana a partidelor politice
Legea partidelor politice din Romania da o reglementare pana la detalii aspectelor privind asocierea in
partide, functiile si organizarea acestora, problemele financiare etc. Iata care sunt principalele reguli
cuprinse in dispozitiile legale:
Legea defineste partidele ca asociatii, realizate prin unirea libera a cetatenilor cu drept de vot,
asociatii ce sunt persoane juridice de drept public

In ceea ce priveste functiile partidelor, acestea indeplinesc o misiune publica garantata de Constitutie
si promoveaza valorile si interesele nationale, precum si pluralismul politic, contribuind la educarea
politica a cetatenilor si incurajand participarea lor la viata publica etc.

Sunt admise numai acele partide care actioneaza in respectul suveranitatii, independentei si unitatii
statului, a integritatii teritoriale, a ordinii de drept si a principiilor democratiei constitutionale

Sunt interzise partidele politice care:
Prin statutul, programele, propaganda de idei, ori prin alte activitati pe care le organizeaza incalca
prevederile art.30 alin (7), art.37 alin (2) sau alin. (4) din Constitutie
Sunt asociate la organizatii din strainatate ale caror dispozitii sunt imperative
Cele care organizeaza activitati militare sau paramilitare

Pot fi membrii de partid numai cetatenii romani. Un cetatean roman nu poate face parte in acelasi
timp din doua sau mai multe partide. Exista categorii de functionari care nu pot face parte din partide
politice (ex: judecatori, procurori, politisti)

Structurile de partid sunt organizate si functioneaza numai pe criteriul administrativ. Se pot organiza
si structuri de tineret. Fiecare partid trebuie sa aiba denumire, insemn, semne electorale, iar acestea nu
pot reproduce sau combina simbolurile nationale ale statului roman, ale altor state, ale organismelor
internationale, ori ale cultelor religioase.
Organizarea partidelor politice este supusa exigentelor existentei unui statut si program propriu.
Statutul oricarui partid politic trebuie sa cuprinda:
Denumirea
Insemnul specific
Semnul electoral
Sediul
Urmarirea de obiective exclusiv politice
Drepturile si indatoririle membrilor precum si sanctiunile ce pot fi aplicate acestora, procedurile prin
care se poate face acest lucru
Procedura de alegere a organelor de conducere si competenta acestora
Sursele de finantare si modul de administrare a resurselor financiare
In structura organizatorica a unui partid legea prevede: adunarea generala, organul executiv, organe de
arbitraj.

Inregistrarea partidelor politice se face la Tribunalul Municipiului Bucuresti pe baza urmatoarelor
acte:
Statutul si programul partidului
Actul de constituire impreuna cu lista semnaturilor de sustinere a cel putin 10.000 de membrii fondatori,
domiciliati in 15 din judetele tarii ( dar nu mai putin de 300 in fiecare judet), insotit de o declaratie
autentificata a conducatorilor organului executiv al partidului privind autenticitatea semnaturilor
Listele membrilor partidului din organizatiile judetene sau al Municipiului Bucuresti
O declaratie privitoare la sediul si la patrimoniul partidului
Dovada deschiderii contului bancar
Cererea de inregistrare se semneaza de catre conducatorul organului executiv al partidului respectiv si
de cel putin 3 membrii fondatori, care, vor fi citati in instanta Ea se afiseaza timp de 15 zile la sediul
Tribunalului si se face publica intr-un ziar central de mare tiraj. Examinarea cererii se face in sedinta
publica cu participarea procurorului. Pronuntarea trebuie sa se faca in cel mult 15 zile de la expirarea
termenului de afisare. Impotriva deciziei tribunalului se poate face contestatie la Curtea de Apel
Bucuresti in termen de cel mult 15 zile de la inregistrarea acesteia. Decizia Curtii de Apel este definitiva.
Partidul politic se inscrie in Registrul partidelor politice la Tribunalul Municipiului Bucuresti, iar decizia
de admitere se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.

Conform legii, aliantele politice se pot realiza numai intre partide politice, pe baza unui protocol, ce
se depune la Tribunalul Municipiului Bucuresti, solicitandu-se inscrierea in Registrul de evidenta a
aliantelor politice. Alte forme de asociere pot fi formate din partide, aliante si formatiuni nepartidice,
legal constituite, cu scopul promovarii unor obiective comune. Aceste asocieri se realizeaza tot printr-un
protocol care trebuie sa cuprinda in principiu aceleasi elemente ca si aliantele. Protocolul respectiv
trebuie depus tot la Tribunalul Municipiului Bucuresti pentru a fi inscris in Registrul altor forme de
asociere. Formatiunile nepartidice pot aduce un aport financiar care insa nu poate depasi intr-un an
suma de 500 de salarii minime pe economie.

Incetarea activitatii partidelor politice poate fi: voluntara prin autodizolvare sau ordonata in cazul:
Dizolvarii decisa pe cale judecatoreasca sau de catre Curtea Constitutionala
Inactivitatii (incetarea prin inactivitate intervine in situatia in care partidul respectiv nu a desemnat
candidati singur sau in alianta, in doua campanii electorale legislative succesive, in cel putin 10
circumscriptii, sau nu a tinut nici o adunare generala timp de 5 ani. In toate cazurile incetarea activitatii
este constatata de Tribunalul Municipiului Bucuresti).

Resursele financiare ale partidelor politice provin din:
Cotizatii
Donatii (sunt interzise donatiile de la alte state ori organizatii din strainatate)
Legate
Activitati proprii ( este interzisa desfasurarea de activitati specifice societatilor comerciale - cu unele
exceptii prevazute la art. 37)
Subventii de la bugetul de stat
Legea prevede de asemenea obligatia autoritatilor locale de a asigura cu prioritate spatii pentru sediile
partidelor politice.

3. STATUL

3.1. Aspecte preliminare
3.1.1. Definitie. Abordare juridica
Din punct de vedere etimologic termenul de "stat" provine din latinescul "status" care initial insemna
starea unui lucru, iar in sens juridic, situatia unei persoane care face parte dintr-o comunitate cu care
are in comun un set de valori si care ii confera anumite drepturi si obligatii.
Cu sensul pe care il dam astazi termenului, se pare ca a fost utilizat prima data de catre Nicolo
Machiavelli (sec. al XVI-lea) care prin acest concept descrie starea unei colectivitati umane guvernate de
o putere publica.
Gandirea cu privire la stat a cunoscut modificari pe masura ce insusi statul s-a transformat, definitiile si
explicatiile acestuia din antichitate si pana in prezent diferentiindu-se functie de realitatile istorice date.
Conceptul de stat a cunoscut deci mai multe abordari, diferite atat in functie de epocile istorice, dar si in
functie de perspectivele din care s-au efectuat. Astfel putem distinge: perspectiva teologica, cea
filozofica, abordarea sociologica si cea juridica.
Din perspectiva juridica, in special din perspectiva dreptului constitutional putem defini statul:

Statul este o modalitate de organizare a puterii politice

Am putea concluziona:
In sens restrans, tehnic-juridic, conceptul de stat desemneaza forma organizata a puterii publice;
Statul are capacitate juridica, deci acea aptitudine de a fi subiect de drept in diferite raporturi
juridice;
Dreptul constitutional analizeaza statul ca o entitate juridica distincta, stabila si permanenta, diferita
de persoanele fizice care exercita puterea in limitele competentelor prestabilite;
Statutul este o persoana morala publica, in sensul de centru organizat de interese legitime juridic
protejate;
In sens larg, statul reprezinta o asociere a indivizilor in vederea realizarii unui scop comun, iar in sens
restrans, el reprezinta o ordine juridica institutionalizata
Statul acopera si un continut economic;

Conceptul de legitimitate a statului:
Prin analizarea problemei legitimitatii statului se urmareste de fapt explicarea esentei statului.
Initial (Aristotel) legitimarea puterii s-a explicat prin necesitatea comunitatii umane de a fi condusa, apoi
s-a incercat acelasi lucru prin referirea la divinitate, iar mai apoi la unsul acesteia pe pamant, si anume
monarhul.
Ulterior teoriile contractualiste si mai tarziu, cele liberale, au fundamentat puterea pe popor, prin
mecanisme rationale.
In statele democratice moderne, argumentele de autoritate au fost inlaturate aproape complet. Astfel
legitimitatea puterii de stat moderne rezulta nu din suveranitatea ei, ci din principiul democratiei si din
cel al majoritatii.
Pentru ca puterea de stat sa fie considerata drept valabil instituita, deci pentru ca ordinea juridica sa fie
considerata valida, ea trebuie sa aiba o origine apreciata ca legitima de toti cei care i se supun, mai ales
din punctul de vedere al legalitatii, in cadrul unui sistem juridic dat.

3.1.2. Functiile statului
Conceptul de functie a statului exprima raportul care se stabileste intre esenta statului si rolul sau social,
adica raportul dintre modalitatile concrete de organizare a cetatenilor si scopul in vederea caruia au
realizat ei mecanismul statal.
Functiile statului sunt inseparabil legate de competentele sale.
In literatura de specialitate deseori se face confuzie intre functiile fundamentale ale statului si functiile
organelor sale. O sa incercam in continuare o clasificare sumara a functiilor statului:
1) Dupa cum ele se refera la realizarea puterii in cadrul societatii organizate in stat sau in raporturile
acestei entitati cu similarele sale, distingem:
Functii interne (ex:pacificarea interna a indivizilor, apararea dreptatii si justitiei sociale, gestionarea
economiei nationale etc.)
Functii externe (ex: apararea fiintei statului insusi,protectia propriilor cetateni de posibile amenintari
venite din exteriorul statului etc.)

2) In raport de continutul concret al activitatii statale desfasurata in vederea realizarii unui anumit scop,
distingem:
Functii economice
Functii culturale
Functii sociale
Functii represive
3) Dupa principalele activitati umane prin care se infaptuieste puterea de stat, distingem:
Functia legislativa (corespunde acelei activitati umane prin care se stabilesc in forma legislativa, reguli de
conduita pentru toti cetatenii statului)
Functia executiva (da expresie necesitatii punerii in aplicare a regulilor stabilite, prin desfasurarea unei
activitati de organizare a executarii si executare in concret a legilor. Ea se concretizeaza in plan juridic
prin acte administrative care trebuie sa fie conforme cu legile.)
Functia jurisdictionala ( exprima acea activitate umana prin care se solutioneaza eventualele conflicte
aparute intre cetateni in legatura cu orice aspect al vietii lor in cadrul statului si se traduce in plan juridic
prin hotarari care beneficiaza de autoritatea de lucru judecat si au doar efecte relative, intre partile
implicate in conflictul social solutionat.)
3.1.3. Elementele statului
Statul este analizat ca o suma a trei elemente: teritoriu, populatie si suveranitate, aceasta din urma
inteleasa ca putere publica.
Din punctul de vedere al dreptului constitutional ne intereseaza in legatura cu aceste componente ale
statului, masura in care teritoriul si populatia conditioneaza in chiar continutul sau puterea
institutionalizata sub forma statala.
Populatia- este un element absolut indispensabil. In sens strict termenul de populatie nu se confunda
nici cu poporul si nici cu natiunea. Totusi, prin raportarea la abordarea propusa de Hans Kelsen intre
popor si populatie nu exista nici o diferenta, populatia devenind astfel o notiune juridica definita prin
aceea ca reuneste toate persoanele supuse aceleiasi puteri de stat. Aceasta putere fiind unica, ea
determina si unitatea poporului, unitate care trebuie corelata cu solidaritatea intre membrii
comunitatii.. prin aceasta modalitate de definire a conceptului de populatie indentificat cu poporul se
pot defini si alte doua concepte, cele de straini si apatrizi.
In ceea ce priveste natiunea daca pana la aparitia statelor moderne, se punea semnul egal intre
populatia unui stat si natiunea care-l fondeaza, avand in vedere realitatile obiective inerente statelor
moderne (state multinationale, natiuni divizate in mai multe state etc.) Jellinek considera ca natiunea
este o entitate sociologica anterioara statului, care il determina in continutul sau, dar ca nu se poate
vorbi de o identitate perfecta intre natiune si populatie.
Indiferent de sensul dat notiunii de populatie, definitoriu din punct de vedere al dreptului constitutional
este elementul cetateniei. In acest sens: populatia regrupeaza toti cetatenii unui stat, adica toti acei
indivizi care au o legatura cu puterea institutionalizata in acel stat, legatura sanctionata la nivel juridic si
in baza careia ei beneficiaza de un statut special, diferit de cel al strainilor si al apatrizilor. Prin urmare
din punct de vedere al dreptului constitutional populatia este analizata sub forma categoriilor de :
cetateni, straini si apatrizi.
Teritoriul- delimiteaza cadrul geografic in interiorul caruia se exercita puterea de institutionalizata statal.
El reprezinta elementul material care permite situarea in spatiu a statului si delimitarea lui de alte state.
Din punct de vedere juridic,"teritoriul reprezinta delimitarea acelei portiuni de pamant asupra careia o
anumita putere de stat isi poate exercita atributele cu excluderea oricaror alte forme de putere statala".
Aceasta delimitare se realizeaza tehnic juridic prin reglementarea frontierelor statului, iar in notiunea de
teritoriu sunt incluse: solul cuprins intre aceste frontiere, subsolul si coloana de aer corespunzatoare
solului ( delimitat de frontiere si intins in mod conventional pana la limita inferioara a spatiului cosmic),
marea teritoriala ( si subsolul corespunzator acestei suprafete) asa cum este delimitata prin conventiile
internationale.
Suveranitatea- exprima suprematia puterii de stat in interiorul statului si independenta puterii de stat in
raporturile sale cu alte state. Termenul de suveranitate poate de asemenea sa fie insotit de diversi
determinanti care ii precizeaza continutul in functie de contextul in care este utilizat (ex: suveranitate
populara, suveranitate nationala, suveranitate de stat etc.). Suveranitatea populara reprezinta dreptul
poporului de a decide asupra sortii sale, de a stabili linia politica a statului si alcatuirea organelor lui,
precum si de a controla activitatea acestora. In societatea in care puterea de stat apartine in mod real
intregului popor suveranitatea poporului se identifica cu suveranitatea de stat. Suveranitatea nationala
se fundamenteaza pe ideea sociologica de natiune considerata ca persoana morala (juridica) ce dispune
de o vointa proprie, distincta de cea a persoanelor care o compun temporar la timpul prezent, vointa
care insa se exprima prin reprezentantii natiunii desemnati conform unor proceduri asupra carora
membrii natiunii au convenit de comun acord. Bineinteles ca atunci cand natiunea s-a constituit intr-un
stat, suveranitatea nationala se identifica cu suveranitatea de stat.
Se observa deci, ca numai suveranitatea de stat este o caracteristica generala a puterii de stat. Deci
putem defini suveranitatea ca dreptul statului de a decide liber in treburile sale interne si externe.
Suveranitatea, trasatura generala a puterii de stat, este suprematia si independenta puterii in
exprimarea si realizarea vointei guvernantilor ca vointa obligatorie pentru intreaga societate. 3.2. Forma
de guvernamant
Prin forma de guvernamant intelegem:"modul in care sunt constituite si functioneaza organele
supreme".
Cele mai utilizate forme de guvernamant au fost si sunt monarhia si republica.
Monarhia- se caracterizeaza prin aceea ca seful statului este monarh (rege, domn, imparat, print, emir),
absolut sau nu, ereditar sau desemnat dupa proceduri specifice in functie de traditiile regimului
constitutional. In evolutia monarhiei se pot identifica urmatoarele forme:
Monarhia absoluta- se caracterizeaza prin puterea discretionara in stat a monarhului;
Monarhia limitata (constitutionala)- se caracterizeaza prin limitarea puterilor monarhului, prin legea
fundamentala a statului, totusi atributiile parlamentului sunt reduse.
Monarhia parlamentara dualista- este o forma a monarhiei constitutionale, in care monarhul si
parlamentul se gasesc pe pozitii egale.
Monarhia parlamentara contemporana- ( ex: Anglia, Belgia, Olanda etc.) are mai mult caracter simbolic,
monarhul isi pastreaza doar cateva dintre atributii ( ex: de a dizolva parlamentul, de a nu semna unele
legi etc.)

Republica- este acea forma de guvernamant in care, cetatenii se guverneaza singuri, desemnandu-si sau
alegandu-si un sef de stat, denumit de regula presedinte. In republica guvernarea se infaptuieste prin
reprezentanti alesi dupa proceduri electorale. Tipuri de republica:
Republica parlamentara- se caracterizeaza prin alegerea sefului de stat de catre parlament, in fata caruia
evident raspunde (ex: Italia, Austria, Germania; Finlanda);
Republica prezidentiala- se caracterizeaza prin alegerea sefului de stat de catre cetateni, fie direct fie
prin vot universal, egal, secret si liber exprimat, fie indirect, prin intermediul colegiilor electorale
(electori, SUA, de exemplu). Astfel presedintele este pe o pozitie egala cu parlamentul. In unele republici
prezidentiale, presedintele de republica este si seful guvernului (ex: SUA) in altele exista si un sef al
guvernului.
Forma de guvernamant din Romania:
De la formarea statului unitar roman (1859)- este stabilita ca forma de guvernamant: monarhia (seful
de stat: domn), stabilind ereditatea in linie descendenta directa, legitimitatea, primogenitatea,
masculinitatea etc.
Prin Legea nr.363/30.12.1947 forma monarhica a fost inlocuita cu forma republicana de
guvernamant. Republica a fost consacrata prin constitutiile din anii 1948, 1952, 1965.
Dupa revolutia din decembrie 1989, prin Decretul - Lege nr.2 s-a reafirmat forma de guvernamant
republicana, iar potrivit legislatiei s-a instituit functia de Presedinte al Romaniei. 3.3. Structura de stat
Structura de stat reprezinta organizarea de ansamblu a puterii in raport cu teritoriul, ea indicandu-ne
daca un stat este constituit de unul sau mai multe state membre.
Gruparea statelor unitare si federale distinct de asociatiile de state, se explica prin aceea ca primele sunt
fenomene ale vietii statale interne, sunt subiecte unitare de drept, in timp ce asociatiile de state sunt
fenomene ale vietii internationale, iar statele membre ale asociatiilor continua sa ramana subiecte
individualizate de drept.

3.3.1.Formele structurii de stat

Statul unitar sau simplu- se caracterizeaza prin existenta unei formatiuni statale unice si prin existenta
unui singur rand de organe centrale de stat. Cetatenii au o singura cetatenie, dreptul este aplicat
uniform pe intreg teritoriul statului etc. (ex: Romania, Bulgaria, Suedia, Italia )
Statul federativ, compus sau unional- este format din doua sau mai multe state membre, din unirea
carora a aparut un nou stat, federatia- ca subiect unitar de drept. El se caracterizeaza prin existenta a
doua randuri de organe centrale de stat si anume organele federatiei (Parlament, Guvern, organ suprem
judecatoresc) si organele statelor membre, in sensul ca fiecare stat membru are un Parlament, un
guvern si un organ judecatoresc suprem proprii. Federatia se caracterizeaza si printr-o structura aparte a
organelor de stat federative. Astfel, parlamentul federal este un parlament bicameral, impunandu-se cu
necesitate existenta unei a doua Camere care sa reprezinte statele membre (ex: Consiliul statelor in
Elvetia, Senatul in SUA). Raporturile dintre statele membre sunt raporturi de drept intern, formand o
uniune de drept constitutional spre deosebire de asociatiile de state care formeaza uniuni de drept
international (structuri federale au spre exemplu: SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Argentina, Venezuela
etc. In Europa: Elvetia, Germania, iar in Asia si Oceania: India, Australia).Mai nou se poate vorbi de un
federalism informal in Belgia ( din 1993 este stat federal compus din trei comunitati (franceza, flamanda
si germanofona) si din trei regiuni (Regiunea valona, Regiunea flamanda si Regiunea bruxelleza) etc.
3.3.2. Asociatiile de state

Uniunea personala- este o asociatie de doua sau mai multe state independente, care au comun doar
seful statului. Nu este un stat nou. Uniunea personala a fost consecinta legilor de succesiune la tron sau
alegerii unui sef de stat comun (ex: Anglia si Regatul Hanovrei intre 1714-1837)
Uniunea reala- este o asociatie de state in care pe langa seful statului exista si alte organe de stat
comune ( ex: in domeniul afacerilor externe, armatei, finantelor etc.).In unele cazuri uniunea reala a fost
o etapa spre formarea statului unitar (ex: Principatele Unite)
Confederatia de state- este o asociatie de state independente determinata de considerente economice
si politice de ordin intern cat si de ordin extern, care nu da nastere la un stat nou, ca subiect
individualizat de drept. Statele confederate isi aleg un organism comun, numit dieta sau congres, unde
sunt reprezentate toate statele membre, care iau hotarari cu unanimitate de voturi. Hotararile acestui
organism obliga statele numai daca sunt aprobate ulterior de catre acestea. La baza confederatiei sta
tratatul international. (Exemplu de state confederate: Confederatia Statelor Americane intre 1778-1787,
Confederatia germanica intre 1815-1871, Confederatia elvetiana intre 1815-1848)
4.2. Caracterele statului roman si organizarea administrativ teritoriala a acestuia

Romania este un stat national, unitar si indivizibil -

Pe teritoriul Romaniei este organizata o singura formatiune statala
Avem un singur rand de autoritati publice centrale, un singur Parlament, un singur guvern si un singur
for judecatoresc
Cetatenii au o singura cetatenie: romana
Teritoriul tarii este organizat in unitati administrativ teritoriale (judete, orase, comune)- iar autoritatile
publice din aceste unitati sunt subordonate uniform, fata de cele centrale
Intreaga organizare statala este stabilita prin constitutie

Caracterele statului roman:

Trasaturile statului roman rezulta din dispozitiile constitutionale in vigoare. Astfel, statul roman este
caracterizat ca fiind:
Stat suveran si independent
Stat de drept, democratic si social

Organizarea administrativa a teritoriului:

Organizarea administrativa a teritoriului ( Ichil Benditer, Ioan Muraru etc.) trebuie definita ca: "
delimitarea teritoriului in unitati administrative facuta in scopul indeplinirii pe teren a sarcinilor statului
sau mai bine zis pentru realizarea unitara a puterii de stat."
Constitutia stabileste prin art.3 (3) ca teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, in comune,
orase si judete.
Judetul- este unitatea administrativ - teritoriala ce joaca rolul de veriga in cadrul organizarii
administrativ-teritoriale. Este o unitate complexa de coordonare si control din punct de vedere politico-
administrativ. Judetul cuprinde orase si comune. Orasele in care isi au sediul autoritatile publice
judetene sunt orase resedinta.
Orasul- este un centru de populatie mai dezvoltat din punct de vedere economic, social-cultural si
edilitar - gospodaresc. Unele orase sunt declarate municipii. Municipiile sunt acele orase care au un
numar mai mare de locuitori, o insemnatate deosebita in viata economica, social-politica si cultural
stiintifica a tarii, o indelungata traditie istorica sau care au conditii de dezvoltare in aceste directii.
Municipiul Bucuresti are un regim juridic si politic asemanator cu al judetului, el este organizat pe 6
sectoare, numerotate.
Comuna- este unitatea administrativ-teritoriala de baza care cuprinde populatia rurala unita prin
comunitate de interese si traditii, alcatuita din unul sau mai multe sate, in functie de conditiile
economice, social-culturale, geografice si demografice. Comunele se formeaza din unul sau mai multe
sate si catune. Satele in care isi au sediile autoritatile publice comunale sunt sate resedinta. 4. SISTEMUL
ELECTORAL
4.1. Drepturile electorale ale cetatenilor romani

In clasificarile date drepturilor fundamentale, drepturile electorale sunt grupate, de regula intr-o
categorie distincta numita drepturi exclusiv politice. Aceasta se motiveaza prin aceea ca, prin continutul
lor, aceste drepturi pot fi exercitate de cetateni numai pentru participare la guvernare.
Drepturile exclusiv politice apartin numai cetatenilor. Unele drepturi electorale sunt prevazute chiar in
textul Constitutiei, iar unele in legea electorala.
Dreptul la vot- (art.34 din Constitutie) ne indica cine si in ce conditii poate alege. Potrivit art.59 (1) si 81
(1) din Constitutie, votul este:
Universal
Egal
Direct
Secret
Liber exprimat

Dreptul de a fi ales- (art.35 din Consttitutie) din analiza dispozitiilor constitutionale rezulta ca o persoana
poate fi aleasa deputat, senator sef de stat sau in alte organe reprezentative daca indeplineste
cumulativ conditiile stabilite prin art. 34 si 35 din Constitutie:
are drept de vot
are numai cetatenia romana
are domiciliul in tara
nu-i este interzisa asocierea in partide politice potrivit art. 37 (3) din Constitutie
indeplineste conditiile de varsta ( cf.art.35- se cere minim 23 de ani impliniti pana in ziua alegerilor
inclusiv, pentru cei care candideaza pentru Camera Deputatilor sau organele locale si 35 de ani impliniti
pana in ziua alegerilor inclusiv, pentru cei care candideaza pentru Senat sau functia de Presedinte al
Romaniei).
Orice nesocotire a acestor conditii atrage nulitatea alegerii.

4.2. Scrutinul
Din punct de vedere etimologic termenul de scrutin vine de la latinescu scrutinium. Prin scrutin se
intelege de fapt modalitatea in care alegatorii desemneaza deputatii, senatorii, consilierii etc.
In regimurile constitutionale de astazi se practica doua tipuri de sisteme electorale, diferite prin modul
de atribuire a mandatelor:

sistemul majoritar- este sistemul in care sunt alesi candidatii care au obtinut cel mai mare numar de
voturi. El cunoaste doua variante:
uninominal sau de lista
in unul sau doua tururi
sistemul reprezentarii proportionale- presupune scrutin de lista si un singur tur de scrutin care
permite atribuirea mandatelor atat majoritatii cat si minoritatii. Este deci sistemul care asigura si
reprezentarea minoritatilor politice in fiecare circumscriptie, in proportie cu voturile obtinute.
Exista si sisteme electorale mixte care rezulta din combinarea sistemului majoritar cu sistemul
reprezentarii proportionale, se cunosc astfel:
sistemul inrudirilor- exprima alianta unor partide sau formatiuni politice. Daca listele inrudite obtin
majoritatea absoluta a voturilor ele castiga toate locurile, daca nu locurile vor fi repartizate intre liste
potrivit principiului reprezentarii proportionale.
sistemul german al buletinului dublu- fiecare alegator dispune de doua buletine. Cu primul el
desemneaza, prin scrutin uninominal, un deputat pentru circumscriptia sa, iar cu celalalt el se pronunta
pentru un partid, prin sistemul reprezentarii proportionale.

Categorii de scrutin:

scrutinul uninominal- presupune ca alegatorul sa voteze pentru un singur candidat intr-o
circumscriptie electorala. La cest tip de scrutin circumscriptiile electorale sunt mai mici decat unitatile
administrativ teritoriale. (ex: alegerea primarilor la orase si comune).
scrutinul de lista- presupune ca alegatorul sa aleaga mai multi candidati votand o lista de candidati. In
cazul acestui tip de scrutin, circumscriptiile electorale sunt foarte intinse teritorial, de regula ele
identificandu-se cu unitatile administrative. Scrutinul de lista poate fi complicat prin acordarea
posibilitatii modificarii listei de catre alegator prin:
panasajul- este posibilitatea alegatorului de a intocmi chiar el lista candidatilor luand candidati de pe
mai multe liste prezentate:
votul preferential- da posibilitatea alegatorului de a modifica ordinea de pe lista de candidati.

Atunci cand nu se admite nici panasajul si nici votul preferential, se spune ca suntem in prezenta unei
liste blocate, in sensul ca alegatorul este obligat sa voteze lista in intregime fara a-i putea aduce nici cea
mai mica modificare.
Atunci cand legea stabileste ca mandatul se atribuie imediat candidatului (candidatilor) care se afla in
frunte, fiind suficienta majoritatea simpla sau relativa, suntem in prezenta unui singur tur de scrutin.
Al doilea tur de scrutin, daca este stabilit de lege, se practica atunci cand la primul tur de scrutin sunt
alesi numai candidatii care au obtinut majoritatea absoluta (adica jumatate plus unul din voturile celor
inscrisi in liste). Pentru mandatele nedistribuite in primul tur, pentru ca nici un candidat nu a intrunit
majoritatea absoluta a voturilor, se organizeaza al doilea tur de scrutin, in acest caz majoritatea relativa
fiind suficienta pentru acordarea mandatului.

Avantajele si dezavantajele scrutinului de lista si a scrutinului uninominal

SCRUTINUL DE LISTA SCRUTINUL UNINOMINAL
1. Presupune ca propunerile de candidati sa fie facute de partide si formatiuni politice 1. Se
caracterizeaza prin simplitate: fiecare circumscriptie electorala desemneaza un singur reprezentant
2. Presupune anumite conditionari legate de realizarea unui procent minim (pragul electoral) ce trebuie
intrunit la nivel national 2. Creeaza, macar aparent, posibilitatea unei legaturi stranse intre ales si
alegatori
3. presupune ruperea legaturii dintre ales si alegator 3. Conduce la o majoritate parlamentara stabila,
situatie profitabila tehnicilor de guvernare
4. Variantele scrutinului de lista reprezinta numeroase dificultati procedurale, presupunand o serie de
calcule si operatiuni la nivel local si national greu de asimilat de catre electorat 4. Implica totusi multe
cheltuieli cu operatiunile electorale datorita numarului mare de circumscriptii electorale
5.implica cheltuieli mari pentru candidati in scopul sustinerii campaniei electorale
Parlamentul rezultat prin acest tip de scrutin este mai mult un corp de elita, micsorandu-se evident
caracterul politic
Nu este un procedeu optim pentru exprimarea pluralismului politic
Sprijina tendinta de centralizare

4.3. Organizarea si desfasurarea alegerilor

1. Stabilirea datei alegerilor
Este operatiunea cu care debuteaza organizarea si desfasurarea alegerilor. In practica electorala s-a
impus regula ca data alegerilor se stabileste cu cel putin 60 de zile inaintea votarii. Uneori aceasta
durata poate fi si de 45 de zile.
In general, durata de timp dintre actul de stabilire a datei si ziua alegerilor se face tinand cont de
continutul si succesiunea operatiilor electorale.
Cele doua luni sunt atat suficiente cat si necesare pentru realizarea acestor operatii.
Bineinteles ca regulile in aceasta privinta difera de la un sistem constitutional la altul. Data alegerilor
poate fi stabilita prin lege sau printr-un act al Guvernului. In general data alegerilor este stabilita intr-o zi
nelucratoare (duminica). Acest procedeu ramane totusi discutabil pentru ca el este una din cauzele
eabsenteismului.

2. Stabilirea numarului, delimitarea si numerotarea circumscriptiilor electorale
Circumscriptiile electorale constituie cadrul organizatoric teritorial in care se desfasoara operatiunile de
alegere. Daca alegerea sefului de stat prin ea insasi, determina ca intreaga tara sa fie o circumscriptie
electorala, alegerea deputatilor, senatorilor si consilierilor, presupune o anumita divizare
administrativa a teritoriului si populatiei, cei alesi reprezentand grupe de cetateni, sau colectivitati
umane grupate pe anumite criterii.
Numarul circumscriptiilor electorale depinde de:
3. numarul celor ce vor fi alesi
4. scrutinul practicat. Astfel :
Scrutinul uninominal presupune un numar mai mare de circumscriptii, adica un numar egal cu cel al
celor ce urmeaza a fi alesi in ideea ca, o circumscriptie electorala desemneaza un deputat sau, dupa caz,
un senator ori consilier.
Scrutinul de lista, potrivit caruia fiecare circumscriptie electorala desemneaza mai multi deputati sau,
dupa caz, senatori ori consilieri, presupune un numar mai mic de circumscriptii. In asemenea situatie
circumscriptia electorala se identifica, sub aspectul intinderii teritoriale cu chiar unitatea
adrninistrativa.

NumaruI circumscriptiilor electorale poate fi stabilit prin constitutii sau legi, poate fi stabilit, in temeiul
legii, de anumite autoritati publice, (de regula Guvemul) dupa criteriile legale.
Legea electorala romana din anul 1990, adoptand scrutinul de lista, a stabilit ca fiecare judet si
municipiul Bucuresti constituiau o circumscriptie electorala, delimitarea lor fiind cea administrativ-
teritoriala a judetelor si a municipiului Bucuresti.

Numerotarea circumscriptiilor electorale se poate realiza fie prin lege (pentru alegerile parlamentare) fie
de catre autoritatile publice desemnate de lege (Guvernul de exemplu), ea fiind deosebit de utila in
efectuarea si inregistrarea operatiunilor electorale. Stabilirea numarului celor ce urmeaza a fi alesi in
fiecare circumscriptie electorala revine autoritatilor stabilite de lege si dupa criteriile legale.

Listele de alegator
Legea electorala din 1990 a prevazut pentru Guvern urmatoarele obligatii
De a numerota circumscriptiile electorale, de a stabili numarul deputatilor si senatorilor si de a
aduce aceste operatiuni la cunostinta publica, prin Monitorul Oficial si presa, in termen de cel mult 5 zile
de la stabilirea datei alegerilor.
Realizarea unei evidente clare si exacte (domiciliul fiind criteriul clar si neconfundabil);
Realizarea unei evidente permanente, lesne controlabila, dificil de falsificat;
Evitarea inscrierii in mai multe liste electorale; pentru a permite urmarirea dinamicii numarului
alegatorilor.

Autoritatile publice competente a intocmi listele electorale permanente sunt Ministerul de Interne, prin
formatiunile de evidenta a populatiei si primarii comunelor, oraselor, municipiilor sau subdiviziunilor
administrativ-teritoriale ale municipiilor.
Listele electorale permanente cuprind cetatenii cu drept de vot care domiciliaza in localitatea
respectiva. Cat priveste cetatenii care domiciliaza in strainatate, acestia pot fi inscrisi, la cererea lor, in
listele electorale permanente ale localitatii in care s-au nascut sau in care au avutt ultimul domiciliu in
tara. Cererile in acest sens se depun la misiunea diplomatica a Romaniei din statul in care domiciliaza -
sau direct la consiliul local.
Listele electorale permanente se intocmesc la comune pe sate, iar la orase, municipiipi subdiviziunile
administrativ-teritoriale, pe strazi si cuprind alegatori in ordinea numarului imobilelor in care locuiesc.
In ele se mentioneaza :
numele si prenumele,
coduI numeric personal,
numarul si seria actului de identitate,
domiciliul si numaruI circumscriptiei electorale.

Listele se intocmesc in doua exemplare oficiale, se semneaza de reprezentatul Ministerului de Interne si
de primar si se pastreaza in doua registre speciale, cu file detasabile, unul de primarie si celalalt de
judecatoria in a carei raza teritoriala se afla localitatea pentru care au fost intocmite.
Pentru corectitudinea listelor electorale permanente, legea permite verificarea inscrierii in liste a
cetatenilor. Daca alegatorul verificand lista electorala permanenta constata omisiuni, inscrieri gresite
sau orice alte erori, poate adresa o intampinare autoritatii publice care a intocmit lista. Aceasta are
obligatia legala de a se pronunta asupra intampinarii in termen de 3 zile de la inregistrare, printr-o
dispozitie.
Daca solutia data il nemultumeste, alegatorul poate contesta dispozitia, la judecatoria in a carei raza
domiciliaza (iar in cazul listelor speciale la judecatoria pe a carei raza teritoriala se afla biroul electoral al
sectiei de votare care a intocmit lista). Judecatoria are obligatia legala de a solutiona contestatia in
termen de cel mult 3 zile de la inregistrare, hotararea sa fiind definitiva si executorie.
Impotriva hotararii date se poate face recurs in termen de 48 de ore de la pronuntare acesta
solutionandu-se in termen de 3 zile de la inregistrare. Intampinarile cu privire la listele speciale din
strainatate se solutioneaza de catre seful misiunii diplomatice sau inlocuitorul acestuia, iar contestatiile
de catre Judecatoria sectorului I al municipiului Bucuresti.
Evidenta cetatenilor, in cazul in care isi exercita dreptul de vot in alte localitati decat cele de domiciliu,
sau in orasele mari la alte secti de votare, se realizeaza prin listele electorale speciale. Ele se intocmesc
de catre biroul electoral al sectiei de votare si cuprind: numele, prenumele, domiciliul, data nasterii,
numarul si seria actului de identitate al alegatorului.
Actualizarea listelor electorale permanente este o operatiune strict necesara avand in vedere
modificarile determinate de dinamica demograficii, de schimbarile de domiciliu etc. In acest sens legea
electorala stabileste mai multe reguli. Ministerul de Interne are obligatia de a actualiza listele electorale,
in termen de cel mult 15 zile de la data stabilirii zilei votarii.
Sunt radiate din listele electorale permanente persoanele decedate, cele care au pierdut cetatenia
romana, cele care au pierdut drepturile electorale, cele care-si schimba domiciliul.
In cazul schimbarii domiciliului autoritatea competenta sa efectueze schimbarea este obligata ca, din
oficiu, sa comunice primarului datele necesare inscrierii cetateanului in lista electorala de 1a noul
domiciliu si pentru radierea din lista electorala a localitatii fostului domiciliu.
Pentru ca cele doua registre speciale in care se pastreaza listele permanente sa concorde, primarul este
obligat sa comunice judecatoriei orice modificare efectuata in listele electorale .

4. Birourile si oficiile electorale
Activitatea de organizare si desfasurare a alegerilor se desfasoara sub directa conducere si sub controlul
cetatenilor, partidelor si formatiunilor politice, guvernului, prefectilor sau primarilor, acestora
revenindu-le obligatii indeosebi in asigurarea bazei materiale si a ordinei publice.
Birourile electorale- sunt de trei categorii si anume:
1) Biroul Electoral Central
2) Birourile electorale de circumscriptie
3) Birourile electorale de sectii de votare
La nivelul sectoarelor municipiului Bucursti se constituie oficii electorale.
Membrii acestor birouri sunt, de regula, judecatori sau juristi, si desigur, reprezentanti ai partidelor si
formatiunilor politice. Desemnarea membrilor acestor birouri este prevazuta de lege, ea realizandu-se
in doua etape si anume:
1) desemnarea judecatorilor si a presedintilor birourilor;
2) desemnarea reprezentantilor partidelor politice.

Biroul Electoral Central, este alcatuit din 7 judecatori si din 16 reprezentanti ai partidelor si formatiunilor
politice desemnati in ordinea descrescatoare a ponderii numarului listelor de candidati pe care i-au
propus, in numarul circumscriptiilor electorale, pe intreaga tara.
Cat priveste judecatorii si presedintele, constituirea se face in tennen de 5 zile de la stabilirea datei
alegerilor. Judecatorii sunt desemnati, in sedinta publica, prin tragere la sorti, dintre judecatorii Inaltei
Curti de Casatie si Justitie, tragere la sorti realizata de catre presedintele Curtii. Judecatorii astfel
desemnati isi aleg presedintele Biroului Electoral Central. Cu aceasta structura Biroul Electoral Central
realizeaza toate sarcinile ce-i revin.
In termen de 2 zile de cand expira termenul de depunere a candidaturilor, partidele si formatiunile
politice comunica oficial Biroului Electoral Central numarul listelor de candidati pentru alegerile
parlamentare, precum si numele si prenumele reprezentantilor lor.
Biroul Electoral Central, primind aceste date, le va aseza in ordinea mai sus mentionata si se va completa
cu primii 16 reprezentanti. Se poate intampla ca doua sau mai multe partide politice sa aibe acelasi
numar de liste de candidati, situatie in care desemnarea reprezentantilor partidelor si formatiunilor
politice in cauza se va face prin tragere la sorti, de presedintele Biroului Electoral Central.
Iata cateva dintre atributiile Biroului Electoral Central:
vegheaza la actualizarea listelor electorale, aducerea acestora la cunostinta cetatenilor si la
depunerea in mod legal a candidaturilor;
asigura interpretarea uniforma a dispozitiilor electorale,
verifica si inregistreaza rezultatul alegerilor etc.

Biroul electoral de circumscriptie conduce operatiunile de alegere a deputatilor si senatorilor dintr-o
circumscriptie electorala (judet) si este a1catuit din 3 judecatori si din cel mult 8 reprezentanti ai
partidelor si formatiunilor politice care participa la alegeri in judet (sau municipiul Bucuresti),
desemnati in ordinea descrescatoare a ponderii numarului de candidati pe care i-au propus din numarul
total al candidatilor din comunicarile primite.
Judecatorii sunt desemnati prin tragere la sorti, dintre judecatorii judetului, de catre presedintele
tribunalului judetean. Odata desemnati, acestia isi aleg un presedinte care devine presedintele biroului
electoral.
Cat priveste reprezentantii partidelor sau fonnatiunilor politice acestia vor fi comunicati oficial,
birourilor electorale de circumscriptie, in 2 zile de la expirarea termenului de depunere a
candidaturilor.
Biroul electoral de circumscriptie se va completa in limita celor 8 locuri, iar daca mai multe partide sau
formatiuni politice au depus acelasi numar de candidaturi, desemnarea reprezentantilor se face prin
tragere la sorti, prin grija presedintelui biroului electoral, in prezenta reprezentantilor sau formatiunilor
politice in cauza.
Atributiile birourilor electorale de circumscriptie sunt:

urmarirea aplicarii dispozitiilor legale privitoare la alegeri, vegherea la organizarea sectiilor de
votare;
inregistrarea candidaturilor depuse si constatarea celor ramase definitive;
realizarea publicatiilor si a afisarilor necesare;
rezolvarea intampinarilor referitoare la propria lor activitate si contestatiilor cu privire la
operatiunile birourilor electorale ale sectiilor de votare;
distribuirea birourilor electorale ale sectiilor de votare a buletinelor de vot, stampilelor de control si
a stampilelor cu mentiunea "Votat".
totalizarea rezultatelor alegerilor de la sectiile de votare si comunicarea catre Biroul Electoral
Central a procesului verbal cuprinzand numaarul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de
candidati;
pe baza constatarii Biroului Electoral Central cu privire la partidele si formatiunile politice si coalitiile
acestora ce intrunesc pragul electoral, constata rezultatul alegerilor pentru circumscriptia electorala si
elibereaza deputatilor sau senatorilor certificatul doveditor al alegerii;
inaintarea Biroului Electoral Central a proceselor verbale cuprinzand rezultatul alegerilor, pre cum si
a intampinarilor, contestatiilor si proceselor verbale primite de la birourile electorale ale sectiilor de
votare.

Biroul electoral al sectiei de votare, conduce operatiunile de alegere ce se desfasoara in cadrul sectiilor
de votare.
Biroul electoral al sectiei de votare este a1catuit dintr-un presedinte, un loctiitor al acestuia si cel mult 7
membri. Presedintele si loctiitorul sunt, de regula, magistrati sau alti juristi, care nu fac parte din nici un
partid sau formatiune politica, desemnati de presedintele tribunalului judetean (al municipiului
Bucuresti), prin tragere la sorti dintre magistrati si ceilalti juristi din judet (municipiul Bucuresti). Lista
altor juristi decat judecatorii, precum si a celorlalte persoane este intocmita de prefect si este trimisa
presedintelui tribunalului judetean (municipiului Bucuresti).
Cat priveste membrii birourilor electorale ale sectiilor de votare, acestia se desemneaza din cate un
reprezentant al partidelor, formatiunilor politice si coalitiilor acestora, care participa la alegeri, in
ordinea descrescatoare a numarului de candidati propusi in circumscriptia electorala respectiva. Daca
mai multe partide sau formatiuni politice au depus acelasi numar de candidati, desemnarea
reprezentantilor se va face prin tragere la sorti, prin grija presdintelui biroului electoral al sectiei de
votare.
Legea prevede urmatoarele atributii ale birourilor electorale ale sectiilor de votare:

primesc copia listelor electorale de la autoritatile care le-au intocmit, iar de la birourile electorale de
circumscriptie, buletinele de vot pentru alegatorii ce urmeaza sa voteze la sectia de votare , stampila
de control si stampilele cu mentiunea "Votat";
conduc operatiunile de votare, iau toate masurile de ordine in localul sectiei de votare si in jurul l
acesteia;
fac numaratoarea voturilor si consemneaza rezultatul votului;
rezolva intampinarile referitoare la propria lor activitate;
inainteaza birourilor electorale de circumscrittie procesele verbale cuprinzand rezultatul votarii,
impreuna cu contestatiile depuse si materialele la care acestea se refera;
predau, cu proces-verbal, judecatoriei din raza lor teritoriala, buletinele de vot intrebuintate ti
necontestate, precum si cele anulate, stampilate si celelalte materiale necesare votarii;

Listele electorale speciale de la sectiile de votare constituite pe langa unitatile militare se transmit, sub
paza militara, acestor unitati si se pastreaza de comandantul uniatii.

Doua mari reguli trebuie de asemenea, retinute:

1) Prima regula, consta in aceea ca nu pot fi membri ai birourilor electorale cei care candideaza in
alegerile respective , precum si cei care nu au drept de vot. .
2) A doua regula, stabileste ca birourile electorale lucreaza in prezenta a jumatate plus unu din numarul
total al membrilor si iau hotarari cu majoritatea membrilor prezenti.

5.Sectiile de votare
Sectiile de votare sunt delimitari teritoriale astfel organizate incat toti alegatorii sa poata vota intr-o
singura zi.
Potrivit legii se organizeaza sectii de votare pentru minimum 1.000 si maximum 2.000 locuitori. In
comunele cu o populatie sub 2.000 locuitori se formeaza o singura sectie de votare. Sunt prevazute insa
si alte reguli privind organizarea sectiilor de votare. Astfel in cazul satelor sau grupelor de sate cu o
populatie pana la 1.000 locuitori, se pot organiza sectii de votare daca distanta dintre acest sate si locul
sectiei de votare este mai mare de 5 km.
De asemenea, se mai formeaza sectii de votare in sau pe langa: unitati militare, spitale, maternitati,
sanatorii, case de invalizi si camine de batrani (pentru cel putin 50 de alegatori).
Se organizeaza sectii de votare si in cadrul misiunilor diplomatice si a oficiilor consulare ale Romaniei,
unde voteaza alegatorii membri ai acestor reprezentante, ai familiilor lor, precum si cetatenii romani
aflati in tarile respective in ziua alegerilor; in statii de cale ferata, autogari, porturi si aeroporturi pentru
alegatorii aflati in calatorie in ziua alegerilor. Se formeaza sectii de votare si pe navele sub pavilion
romanesc, aflate in navigatie in ziua alegerilor. Pentru studentii de la cursurile de zi si pentru elevii cu
drept de vot care nu-si au domiciliul in localitatea in care urmeaza studiile se formeaza cate o sectie de
votare pe langa caminele studentesti sau de elevi (pentru 500-2000 alegatori).
De mentionat ca, sectiile de votare formate pe langa misiunile diplomatice, sau consulare, apartin de
circumscriptia electorala a municipiului Bucuresti, iar cele formate pe navele aflate in navigatie apartin
de circumscriptia electorala a locului unde este inregistrata nava.
La aceeasi sectie de votare alegatorul voteaza pentm toti deputatii si senatorii din circumscriptia
electorala in care are dreptul sa voteze, precum si pentru Presedintele Romaniei, daca alegerile au loc
simultan.
6. Propunerea candidaturilor
Propunerile de candidati pentru Presedintele Romaniei se depun la Biroul Electoral Central, iar cele
pentru Parlament, primari, consilieri locali la birourile electorale de circumscriptii.
Pentru Presedintele Romaniei se poate propune doar o singura candidatura de catre fiecare partid,
formatiune politica, sau coalitie de partide, fiind admise si candidaturile independente.
Propunerile de candidati pentru Parlament se pot face pe liste de candidati in situatia in care apartin
partidelor, formatiunilor politice sau coalitiilor de partide sau individual, in cazul candidatilor
independenti.
In ceea ce priveste termenul, legea prevede ca aceste candidaturi pot fi propuse "cel mai tarziu cu 30
de zile inainte de data alegerilor".
Pentru Parlament se poate candida numai intr-o singura circumscriptie electorala. Acelasi candidat nu
poate candida concomitent in doua sau mai multe circumscriptii pentru una din Camerele
Parlamentului, sau, in acelasi timp, atat pentru Camera Deputatilor cat si pentru Senat.
Legea tace cat priveste posibilitatea candidaturii concomitente pentru Parlament si Presedintele
Romaniei. Tacerea legii trebuie interpretata in sensul ca este admis ca aceeasi persoana sa candideze
atat pentru un loc in Parlament, cat si pentru functia de Presedinte; in cazul in care este ales, senator
sau deputat, persoana respectiva este obligata ca, pana la data validarii, sa opteze intre calitatea de
parlamentar sau cea de presedinte.
Dreptul de a propune candidaturi apartine partidelor sau formatiunilor politice (singure sau in coalitii).
Se pot propune si candidaturi individuale.
La noi practicandu-se scrutinul de lista, propunerile se fac pe liste de candidati, separat pentru Camera
Deputatilor si pentru Senat, iar numarul celor propusi pe o lista intr-o circumscriptie electorala poate fi
mai mare decat numarul mandatelor rezultate din norma de reprezentare cu doi pana la un sfert din
aeeste mandate (fractiunile se intregesc la cifra 1).
Cat priveste coalitiile de partide, legea electorala prevede cateva reguli si anume:
se pot realiza numai la nivel national;
partidele si formatiunile politice dintr-o coalitie electorala pot participa la alegeri numai pe lista
coalitiei;
un partid sau o formatiune politica poate face parte doar dintr-o singura coalitie electorala.
Desigur, listele de candidati nu se aplica in cazul candidaturilor independente si nici in cazul
candidaturilor pentru Presedintele Romaniei.
Cel care doreste sa candideze independent, o poate face, cu conditia sa fie sustinut de cel putin 0,5 %
din numarul total al alegatorilor inscrisi in listele permanente ale localitatilor situate in circumscriptia
electorala in care candideaza pentru Parlament si de cel putin 300.000 de persoane, cu drept de vot,
pentru functia de presedinte.
Candidatii in alegeri trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de Constitutie si lege pentru dreptul de
a fi ales, sa fie propusi in conditiile legii, sa faca dovada ca sunt sustinuti de cel putin 300.000 de
persoane cu drept de vot, pentru functia de Presedinte al tarii ( limita de sustinatori priveste si
candidati propusi de catre partide sau formatiuni politice).
Propunerile de candidati se fac in scris, in patru exemplare, sub semnatura conducerii partidului sau
formatiunii politice, sau in cazul candidatilor independenti pe baza listei sustinatorilor.
Lista sustinatorilor este un act de drept public si trebuie sa contina:
data alegerilor,
prenumele si numele candidatului,
prenumeIe si numele, data nasterii, adresa, seria, numarul actului de identitate, semnatura
sustinatorilor;
persoanele care intocmit lista (pot figura ca sustinatori numai cetatenii cu drept de vot, iar un
sustinator poate subscrie numai pentru un singur candidat pentru Camera Deputatilor sau pentru
Senat).

De asemenea, candidatul va depune o declaratie de acceptare a candidaturii, odata cu propunerea de
candidatura si, care cuprinde, in afara datelor de identificare, consimtamantul expres al acestuia de a
candida, precum si precizarea ca intruneste conditiile prevazute de lege pentru a candida, (aceasta
prevedere legala valorifica ideea in sensul careia mandatul nu poate fi impus cuiva si ca cel care accepta
mandatul isi asuma si obligatiile specifice acestuia).
In situatia in care candidatul nu preda personal biroului electoral declaratia de acceptare, aceasta
trebuie autentificata de catre notar.
Biroul electoral primind propunerea de candidatura, verifica legalitatea acesteia si a documentelor
prezentate, si inregistreaza candidaturile care indeplinesc conditiile legale.
Dupa inregistrare, doua exemplare ale propunerii de candidatura se pastreaza la biroul electoral, un
altul se inregistreaza la tribunalul din raza sa teritoriala in cazul propunerilor pentru Parlament, sau la
Curtea Constitutionala in cazul propunerilor pentru Presedintele Romaniei, iar al patrulea certificat de
birou se restituie depunatorului.
In termen de 24 de ore de la inregistrarea candidaturilor, biroul electoral de circumscriptie sau, dupa
caz, Biroul Electoral Central, face publice candidaturile (prin presa precum si prin afisarea
candidaturilor la sediul biroului electoral).
Impotriva inregistrarii sau neinregistrarii candidaturilor se pot face contestatii atat de catre cetateni cat
si de catre partide sau formatiunile politice. Aceste contestatii pot fi introduse pana la implinirea a 20 de
zile inainte de data alegerilor.
Contestatiile care privesc candidaturile parlamentare se solutioneaza de catre tribunale, in cel mult 2
zile de la primire, iar recursurile de catre instantele ierarhic superioare, tot in termen de 2 zile de la
inregistrare.
Contestatiile care privesc candidaturile pentru seful de stat, se depun la Biroul Electoral Central, care le
inainteaza impreuna cu dosarele candidaturilor, in termen de 24 de ore, spre solutionare, Curtii
Constitutionale. Aceasta solutioneaza contestatia in termen de 48 de ore de la inregistrare, prin
hotarare definitiva.
La expirarea termenelor de depunere si rezolvare a contestatiilor si recursurilor prevazute de legile
electorale, birourile electorale competente constata, pe baza de proces-verbal, ramanerea definitiva a
candidaturilor, le afiseaza la sediul lor si dispun imprimarea buletinelor de vot.


7) Buletinele de vot. Semnele electorale. Stampilele electorale
Buletinele de vot
Sunt documentele in care se concretizeaza, grafic, optiunile alegatorilor.
Stabilirea unui model al buletinelor de vot este necesara pentru a asigura o uniformitate a acestor
buletine, dar si o masura menita sa asigure secretul votului.
Legea stabileste cate un model pentru fiecare categorie de organ de stat ce se va alege, respectiv unul
pentru Camera Deputatilor, unul pentru Senat si unul pentru Presedintele Romaniei.
Iata cateva reguli privind buletinele de vot:

Pentru alegerile parlamentare dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de biroul electoral de
circumscriptie, tinand seama de numarul listelor de candidati si al candidatilor independenti si de
spatiul necesar pentru imprimarea lor.
Hartia pentru buletinul de vot va fi de culoare alba si suficient de groasa pentru a nu se distinge pe
verso numele imprimat si votul dat.
Pe paginile buletinului de vot se vor imprima patrulatere in numar suficient pentru a cuprinde toate
candidaturile, in afara de ultima pagina care va ramane alba pentru stampila de control;
Paginile se numeroteaza
Patrulaterele se vor imprima paralel intre ele, cate doua coloane pe aceeasi pagina
In unghiul din partea stanga de sus a patrulaterului se va imprima denumirea partidului, forrnatiunii
politice care participa la alegeri, sau, dupa caz, mentiunea "candidat independent", iar in unghiul din
partea dreapta de sus semnul electoral
In patrulaterele fiecarui buletin de vot se vor imprima listele de candidati, in ordinea rezultata din
tragerea la sorti, efectuata de catre biroul electoral de circumscriptie.
Pentru fiecare candidat independent se imprima un patrulater distinct, in partea finala a buletinului,
in ordinea inregistrarii propunerilor
Pentru alegerea Presedintelui Romaniei, dimensiunile buletinelor de vot se stabilesc de catre Biroul
Electoral Central si se transmit birourilor electorale de circumscriptie.
Buletinele de vot din aceeasi circumscriptie electorala, desigur pentru alegerea aceluiasi organ de
stat ce urmeaza a fi ales, trebuie sa prezinte uniformitate grafica
Numarul buletinelor de vot trebuie sa acopere, evident numaruI alegatorilor, admitandu-se un
supliment de 10%:
Organele carora le revine obligatia imprimarii buletinelor de vot, sunt birourile electorale de
circumscriptie si prefectii; termenul de indeplinire a acestei obligatii este de 10 zile inainte de data
alegerilor
Incheierea obligatorie a unui proces verbal de predare si distribuire a buletinelor de vot

Semnele electorale
Semnele electorale, folosite in alegeri, ii ajuta pe alegatori, (obisnuiti cu ele din timpul campaniei
electorale), in ziua votarii, sa identifice mai usor lista de candidati (si deci partidul sau forrnatiunea
politica) pe care o prefera, sau, eventual, candidatul independent. Aceasta, pentru ca semnul electoral
se imprima in unghiul din partea dreapta a patrulaterului de pe buletinul de vot.

Stampilele electorale
Stampilele electorale sunt accesorii necesare bunei desfasurari a operatiunilor de votare. Legea
stabileste doua categorii de stampile si anume:
stampila de control a sectiei de votare -stampila de control a sectiei de votare, identifica (de regula
prin numar) o anumita sectie de votare. Ea se aplica, de catre presedintele biroului sectiei de votare pe
pagina alba (ultima) a buletinului de vot, buletinele care nu au aplicata aceasta stampila devenind nule.
Tot cu ea se sigileaza umele de vot si desigur se "oficializeaza" inscrisurile provenind de la sectia de
votare.
stampila cu mentiunea "Votat"- stampila cu mentiunea "Votat", se foloseste in ziua votarii, aplicarea
ei, de catre alegator, pe o lista de candidati (sau candidat independent) insemnand "vot pentru".
Aceasta stampila este astfel dimensionata incat sa fie mai mica decat patrulaterul pe care se aplica.

Modelul stampilelor electorale este stabilit prin lege. 7) Campania electorala
Campania electorala, reprezinta o activitate in cadrul careia partidele si formatiunile politice,
candidatii, simpatizantii acestora, popularizeaza prin mitinguri, presa, radio, televiziune sau alte
asemenea rnijloace, platformele lor politice, in scopul de a orienta optiunea electoratului.
Campania electorala incepe practic odata cu publicarea actului prin care s-a stabilit data alegerilor si se
ineheie cu 2 zile inaintea zilei votarii.
Partidele si formatiunile politice care participa la alegeri pot primi o subventie de la stat, iar cele care
nu obtin cel putin 5% din voturile valabil exprimate pe intreaga tara o vor restitui in termen de 2 luni.
Iata cateva coordonate juridice si de organizare:

Primarii au obligatia ca in termen de 5 zile de la inceperea campaniei electorale sa stabileasca locuri
speciale de afisaj electoral ( aceste locuri sunt stabilite in piete, pe strazi si in alte locuri publice,
frecventate de cetateni, asigurandu-se ca ele sa nu stanjeneasca buna citculatie pe drumurile publice
sau alte activitat);
Legea asigura si accesul la radio si televiziune;
In campania electorala nu pot fi folosite mijloace care sa contravina ordinii de drept;
Tot prin lege se stabilesc dimensiunile afiselor electorale, (sunt interzise afisele electorale care imbina
culorile, astfel incat sa evoce drapelul Romaniei sau al altui stat);
Daca se face afisaj electoral in alte locuri decat cele special stabilite, este necesar acordul
proprietarilor sau al detinatorilor aeestor locuri (cladiri, garduri etc).
Politia trebuie sa asigure integritatea panourilor si a afiselor electorale;
Legea interzice primirea de fonduri din strainatate, iar subventiile interne trebuie declarate public

9) Desfasurarea votarii
Votarea se realizeaza la sectiile de votare.
La o sectie de votare voteaza :
cetatenii arondati pe criteriul domiciliului (potrivit listelor electorale permanente),
cetatenii din alte localitati dar care se afla in localitatea sectiei de votare si dorese sa voteze aici,
cetatenii Romaniei cu domiciliul in strainatate, care in ziua votarii se afla in tara si se prezinta la
aceasta sectie,
presedintele, membrii biroului electoral si persoanele insarcinate cu mentinerea ordinii.
Localurile sectiilor de votare vor fi dotate cu cabine de vot precum si cu urnele si stampilele necesare, de
catre primari si prefecti.
Raspunderea pentru desfasurarea in bune conditi a alegerilor, pentru mentinerea ordinii inlauntrul si in
jurul localului de vot, revine presedintelui biroului electoral al sectiei de votare, care este investit cu
dreptul de a da dispozitii obligatorii in tot cursul alegerilor (de aeeea el trebuie sa fie prezent la sectia de
votare, in ajunul alegerilor la ora 18, pentru a lua toate masurile necesare si pentru fixarea posturilor de
paza in jurul localului de vot).
Pentru asigurarea ordinii, puterile presedintelui biroului electoral se intind si in afara localului de votare,
in curtea acestuia, in intrarile in curte, in jurul localului de vot, precum si pe strazi si piete publice pana la
o distanta de 500 m. (pentru aceasta el va avea la dispozitie si mijloacele de ordine necesare, prin grija
prefectilor impreuna cu Ministerul de Interne).
Nimeni nu poate stationa in localul de vot sau in locurile publice din zona de votare decat in timpul
necesar pentru votare ( fac exceptie candidatii, membrii biroului electoral, delegatii acreditati in
conditiile legii electorale).
Votarea se desfasoara intr-o singura zi, care poate fi numai duminica, intre orele 7 si 21.
In ziua votarii la ora 6 dimineata, presedintele biroului electoral al sectiei de votare, in prezenta
membrilor biroului, verifica urnele, existenta listelor electorale, a buletinelor de vot si a stampilelor,
dupa care inchide si sigileaza urnele si aplica stampila de control a sectiei de votare. Aceasta stampila se
aplica si pe buletinele de vot, pe ultima pagina alba. Apoi, la ora 7, declara votarea deschisa si invita pe
alegatori sa voteze.
Pentru a se evita aglomeratia, in sala de vot alegatorii sunt invitati in serii corespunzatoare numarului
cabinelor.
Daca la sectia de votare se prezinta alegatori din alte localitati, sau cetateni romani cu domiciliul in
strainatate, sunt inscrisi in lista electorala speciala.
Alegatorului i se inmaneaza buletinele de vot (atatea pentru cate organe de stat se voteaza la sectia de
votare respectiva) precum si stampila pentru votare pe baza semnaturii in lista electorala.
Alegatorul intra singur in cabina de votare si personal voteaza in cabina inchisa (nimeni nu are voie sa
patrunda in cabina de votare atata timp cat alegatorul isi exercita dreptul de vot).
Daca un alegator, datorita unor deficiente fizice sau din alte motive temeinice constatate de catre
presedintele biroului electoral, solicita sa fie insotit de o alta persoana, acest lucru este permis, dar
numai cu incuviintarea presedintelui sau a altui membru al biroului electoral.
Alegatorul voteaza pentru o lista de candidati sau pentru un candidat independent, aplicand stampila
care poarta mentiunea "Votat" pe patrulaterul in care este inscrisa candidatura.
Dupa ce isi exercita dreptul de vot, alegatorul indoaie buletinul de vot (sau buletinele) in asa fel incat
stampila de control sa ramana in afara, introduce personal buletinul (buletinele) in urna, restituie
stampila ce i s-a incredintat, i se aplica aceasta stampila pe cartea de alegitor si paraseste localul sectiei
de votare.
Votand, alegatorul trebuie sa manifeste grija ca buletinul sa nu se deschida inainte de introducerea sa
in urna. Daca din eroare se deschide, buletinul se anuleaza si se va da alegatorului, numai o singura
data, un nou buletin, facandu-se mentiune despre aceasta in procesul verbal al operatiunilor de votare.
Legea electorala reglementeaza si situatiile alegatorilor netransportabili din cauzii de boala sau
invaliditate. Astfel la cererea acestora sau a organelor de conducere ale institutiilor sanitare sau de
ocrotiri sociale in care cei netransportabili se afla internati, presedinte1e biroului electoral al sectiei
de votare desemneaza, din cadrul biroului, un numar de membri care se deplaseaza cu o urna speciala si
cu materialul necesar votarii, la locul unde se afla alegatorul, pentru a efectua votarea.
Pentru motive temeinice, votarea poate fi suspendata, fara ca aceasta suspendare sa poata depasi o ora.
Presedintele biroului electoral al sectiei de votare are obligatia de a anunta suspendarea, prin afisare la
usa localului de vot, cu cel putin o ora inainte. Durata suspendarilor (desigur atunci cand sunt mai multe)
nu poate depasi doua ore. Pe timpul suspendarii toate documentele si urnele vor ramane sub paza
permanenta, iar membrii biroului nu vor putea parasi sala de votare toti in ace1asi timp (cei care,
potrivit legii, pot asista la votare nu pot fi obligati sa paraseasca sala de vot pe timpul suspendarii).
Oricine poate contesta identitatea unui alegator iar presedintele biroului electoral al sectiei de votare
are obligatia de a verifica si de a opri pe alegatorul respecitv sa voteze atunci cand constata temeinicia
contestatiei, consemnand faptul in procesul verbal si sesizand situatia autoritatilor politienesti.
Votarea este declarata inchisa, la orele 21 de catre presedintele biroului electoral al sectiei de votare.

4.3. Stabilirea rezultatelor votarii. Atribuirea mandatelor Stabilirea rezultatelor votarii, la sectia de
votare
Dupa ce presedintele biroului electoral al sectiei de votare declara votarea inchisa, in prezenta
membrilor biroului si a persoanelor ce au dreptul sa asiste, se procedeaza la inventarierea si sigilarea
stampilelor cu mentiunea "Votat" la numararea si anularea buletinelor de vot ramase neintrebuintate,
precum si la verificarea sigiliilor de pe urnele de votare.
Apoi se deschid urnele si se face numaratoarea voturilor pentru fiecare organ de stat pentru care s-a
votat la sectia respectiva. Se confrunta de asemenea, numarul buletinelor din urne cu listele de
alegatori spre a se constata proportia prezentarii la alegeri fata de listele electorale.
Sunt nule si nu intra in calculul voturile valabil exprimate, buletinele care nu poarta pe ele stampila de
control a sectiei de votare, cele de alt model decat cel legal aprobat, cele care nu au starnpila "Votat"
sau la care stampila este aplicata pe mai multe patrulatere.
Buletinele de vot deschise se vor aseza pe grupe in functie de partidul sau formatiunea politica, coalitie
sau candidat independent si se vor numara si lega separat.
In timp ce presedintele biroului electoral al sectiei de votare prezinta buletinele de vot, rezultatul se
consemneaza in cate doua tabele, pentru fiecare autoritate publica, de catre un membru al biroului
electoral.
Aceste tabele completate simultan cuprind: numarul voturilor nule, listele de candidati sau numele si
prenumele candidatilor independenti si numarul voturilor valabil exprimate intrunite de fiecare. Aceste
tabele vor folosi la intocmirea proceselor verbale.
Odata cu aceste operatiuni terminate se incheie cate un proces-verbal, potrivit indicatiilor din lege, in
dublu exemplar, pentru Camera Deputatilor, Senat si Presedintele Romaniei, in care se consemneaza
rezultatele votului. Procesul-verbal se semneaza de catre presedintele si membrii biroului, lipsa
semnaturilor unor membri ai biroului neinfluentand asupra valabilitatii acestuia.
Biroul electoral al sectiei de votare, va intocmi cate un dosar, sigilat si stampilat, pentru fiecare categorie
de organe de stat alese, in care introduce: procesele verbale si contestatiile privitoare la operatiunile
electorale ale sectiei, precum si buletinele nule si cele contestate. Aceste dosare vor fi predate biroului
electoral de circumscriptie, in cel mult 24 de ore, transportul si predarea facandu-se cu paza militara.
Biroul electoral de circumscriptie, primind dosarele, va avea grija sa trimita unul din exemplarele
procesului verbal la tribunalul judetean (desigur, daca solicita, partidele, formatiunile politice sau
candidatii independenti, pot obtine copii legalizate de pe acest exemplar). Exemplarul trimis
tribunalului judetean va indeplini rolul de document probatoriu in cazul in care vor fi plangeri sau
contestatii ulterioare.
Contestatiile trebuie formulate in scris, se prezinta presedintelui biroului electoral, care va elibera o
dovada de primire. Contestatiile a caror rezolvare nu sufera amanare vor fi rezolvate de indata. Rolul
Biroului Electoral Central si al biroului electorale de circusmscriptie in stabilirea rezultatelor votarii
Biroul Electoral Central conduce operatiunile electorale pentru alegerea Presedintelui Romaniei.
Pentru inceput trebuie sa cunoastem acceptiunile notiunii de majoritate. In sistemele electorale se
folosesc notiuni de:
Majoritatea simpla reprezinta jumatate plus unul din alegatorii prezenti la vot.
Majoritatea absoluta reprezinta jumatate plus unul din totalul alegatorilor inscrisi in listele
electorale.
Majoritatea relativa exprima situatia in care se obtin cele mai multe voturi. Ea este deci comparativa
si se concretizeaza in raport cu celelalte rezultate obtinute de ceilalti candidati.
Majoritatea calificata, este determinata prin lege (calificata) ea exprimand de regula 2/3 din totalul
voturilor, votantilor etc. Nimic nu impiedica insa si alte "calificari" legale (3/4 sau 4/5 etc).

Balotajul este situatia in care doi candidati au obtinut pentru acelasi mandat, un numar egal de voturi.
Intr-o asemenea situatie departajarea devine imposibiIa si de regula se procedeaza la repetarea
alegerilor, cu participarea numai a candidatilor in cauza (in legislatia romana balotajul este reglementat
pentru alegerile de primari).

Atribuirea mandatelor
In sistemul majoritar mandatele sunt atribuite listelor sau candidatilor care obtin majoritatea absoluta
sau simpla, in functie de faptul daca se practica un tur sau doua tururi de scrutin.
In sistemul reprezentarii proportionale atribuirea mandatelor se realizeaza diferit decat in sistemul
majoritar. Atribuirea mandatelor in sistemul reprezentarii proportionale incepe in mod necesar prin
determinarea coeficientului electoral intr-o circumscriptie data. Coeficientul electoral se obtine prin
imprtirea numarului voturilor exprimate la numarul mandatelor atribuite unei circumscriptii
electorale. Apoi, se procedeaza la repartizarea acestor mandate intre listele in competitie, impartind la
coeficientul electoral numarul voturilor obtinute de fiecare lista. Aceste operatii nu duc deodata la
atribuirea tuturor mandate lor pentru ca, dupa prima impartire raman totdeauna resturi electorale,
altfel spus voturi neutilizate si mandate nedistribuite. Se impune o noua repartitie si de fapt aici intervin
dificultatile si nuantarile.
Potrivit metodelor practicate se distinge reprezentarea proportionala apropiata si reprezentarea
proportionala integrala, care se aseamana sau se pot asemana cat priveste procedeele matematice
aplicabile. Astfel:
Reprezentarea proportionala apropiata- se numeste astfel atunci cand repartizarea resturilor se face
in interiorul circumscriptiei electorale (judetului, de exemplu) si nu pe plan national. Sunt utilizate doua
sisteme de repartizare si anume:
sistemul celor mai mari resturi (M.M.R.) si
sistemul celei mai mari medii (M.M.M.)
Reprezentarea proportionala integrala- pentru a se realiza o reprezentare cat mai fidela a opiniilor,
calculele electorale sunt transferate la nivel national. Se folosesc si aici doua metode:
metoda consta in calcularea tuturor rezultatelor la nivelul intregii tari ca unica circumscriptie
electorala.
A doua metoda consta in a repartiza resturile nu in circumscriptiile electorale (judete) ci la nivel national.
Voturile neutilizate de fiecare lista la circumscriptiile electorale sunt aditionate si se face repartizarea
mandatelor neatribuite la nivelul circumscriptiilor fie pe criteriul coeficientului electoral (stabilit prin
lege sau dupa regulile amintite) fie pe alte criterii. (Acest sistem este mai rar intalnit , se intalneste in
unele tari, ca de exemplu in Italia si Romania).

Pragurile electorale. In sistemul scrutinului de lista si a reprezentarii proportionale atribuirea
mandatelor parlamentare este deseori conditionata, de obtinerea unui numar minim de voturi valabil
exprimate, a unui procent, stabilit de regula la nivel de tara. Marimea acestui procent, denumit prag
electoral poate fi de 2,3,4, ..... 7,8%. Mai exact, pentru ca un partid participant cu liste de candidati in
alegeri sa poata participa la distribuirea mandatelor trebuie sa obtina in alegeri procentul minim de
voturi. Daca nu obtine acest procent nu este admis la imparteala (pragurile electorale se practica si in
legatura cu subventiile electorale sau cautiunile electorale). Pragurile electorale se motiveaza in
principiu pe ideea ca la guvemare trebuie sa aiba acces partidele politice care se bucura de o anumita
credibilitate in masa electoratului (receptivitate) sau pe ideea seriozitatii candidaturilor (indeosebi la
cautiuni care urmaresc sa descurajeze aventuristii), precum si pe alte cauze ce tin de contextul socio-
politic concret. Astfel, la repartizarea mandatelor parlamentare pot participa numai partidele,
formatiunile politice sau coalitiile acestora care intrunesc pragul electoral. Atribuirea mandatului de
Presedinte al Romaniei
Birourile electorale de circumscriptie aduna rezultatele obtinute la sectiile de votare din raza lor
teritoriala si le comunica Biroului Electoral Central. Acesta primind toate documentele prevazute de
lege, dupa ce rezolva intampinarile si contestatiile depuse, prin decizii definitive, incheie un proces-
verbal in care sunt consemnate datele privind numarul alegatorilor inscrisi in listele electorale, al celor
prezentati la urne, numarul voturilor valabil exprimate si al celor nule, repartizarea voturilor pe fiecare
candidat, prenumele si numele candidatului a carui alegere a fost constatata (desigur in unul din doua
tururi de scrutin). Acest proces-verbal, impreuna cu dosarele birourilor electorale de circumscriptie, se
inainteaza, cu paza militara, la Curtea Constitutionala, in termen de 24 de ore de la inregistrarea
ultimului dosar trimis de birourile electorale de circumscriptie.
Curtea Constitutional va publica rezultatul alegerilor in presa si in Monitorul Oficial pentru fiecare tur de
scrutin si valideaza rezultatul alegerilor pentru pre,edintele ales. Un exemplar al actului de validare se
inainteaza Parlamentului in vederea depunerii juramantului prevazut de art.82 (2) din Constitutie.
Atribuirea mandatelor pentru Camera Deputatilor si Senat
In temeiul Constitutiei mandatele de deputati sunt de doua categorii si anume unele rezultand direct din
scrutin (desigur majoritatea) si altele indirect din scrutin, pentru organizatiile cetatenilor apartinand
rninoritatilor nationale.
In ce priveste mandatele rezultate direct din scrutin, dupa ce biroul electoral de circumscriptie primeste
rezultatele votarii de la toate sectiile de votare din raza sa, va intocmi, separat pentru Camera
Deputatilor si pentru Senat, cate un proces-verbal privind voturile valabil exprimate pentru fiecare
partid, formatiune politica sau coalitie a acestora, pe care le va inainta Biroului Electoral Central, in
termen de 24 de ore.
Biroul Electoral Central centralizand rezultatele pe intreaga tara va stabili care sunt partidele,
formatiunile politice sau coalitiile care indeplinesc pragul electoral si care deci au dreptul de a participa
la distribuirea mandatelor. EI va comunica birourilor electorale de circumscriptie aceasta situatie.
Biroul electoral de circumscriptie primind aceste constatari va proceda la atribuirea mandatelor numai
partidelor, formatiunilor si coalitiilor care au trecut pragul electoral. In acest sens el va stabili
coeficientul electoral, separat, pentru fiecare Camera a Parlamentului, prin impartirea numarului total al
voturilor valabil exprimate la numarul mandatelor.
Listele de candidati vor primi atatea mandate de cate ori coeficientul electoral se cuprinde in numarul
voturilor valabil exprimate pentru ele.
Candidatul independent va obtine mandatul daca a obtinut un numar de voturi cel putin egal cu
coeficientul electoral. In aceasta prima etapa, in mod obisnuit, nu se distribuie toate mandatele,
ramanand, pentru etapa a doua, atat mandate nedistribuite cat si voturi neutilizate.
Prin voturi neutilizate legea electorala intelege: acele voturi exprimate pentru o lista care au ramas dupa
atribuirea mandatelor, precum si cele inferioare coeficientului electoral.
Aceste voturi, precum si mandatele se comunica Biroului Electoral Central, care insumeaza, pe intreaga
tara, separat pentru Camera Deputatilor si pentru Senat, voturile neutilizate sau cele inferioare
coeficientului electoral de circumscriptie, din toate circumscriptiile electorale, pentru fiecare partid,
formatiune politica sau coalitie a acestora.
Urmeaza apoi desfasurarea mandatelor pe circumscriptii electorale care se realizeaza, potrivit legii
electorale, in felul urmator:

a) pentru fiecare partid, formatiune politica sau coalitie a acestora, carora le-au revenit mandate se
imparte numarul voturilor neutilizate sau al celor inferioare coeficientului electoral de circumscriptie,
din fiecare circumscriptie electorala, la numaruI total al voturilor valabil exprimate pentru acel partid,
formatiune poIitica sau coalitie avut in vedere la repartizarea mandatelor pe tara. Rezultatul astfel
obtinut pentru fiecare circumscriptie se inmulteste cu numarul de mandate cuvenite partidului,
formatiunii poIitice sau coalitiei acestora. Datele obtinute se ordoneaza descrescator la nivelul tarii si
separat descrescator in cadrul fiecarei circumscriptii. Pentru fiecare circumscriptie se iau in calcul
primele partide, formatiunii poIitice sau coalitii ale acestora, in lirnita mandatelor ce au ramas de
repartizat in circumscriptia respectiva. Ultimul numar din aceasta operatiune reprezinta repartizarea
mandatelor pe circumscriptii in ordinea partidelor, formatiunilor politice, coalitiilor acestora, precum si a
circumscriptiilor din lista ordonata pe tara, astfel: primul numar din lista ordonata pe tara se imparte la
repartitorul circumscriptiei de la care provine, rezultind numarul de mandate ce-i revin in circumscriptia
respectiva. In continuare, se procedeaza identic cu numerele urmatoare din lista ordonata pe tara. In
situatia in care s-a epuizat numarul de mandate cuvenit unui partid, unei formatiuni politice sau unei
coalitii ori dintr-o circurnscriptie electorala, operatiunea se continua fara acestea. Daca numarul din
lista ordonata pe tara este mai mic decat repartitorul de circumscriptie, se acorda un mandat.
b) In cazul in care nu este posibila acordarea mandatelor in ordinea ce rezulta din prevederile de mai
sus, Biroul Electoral Central va avea in vedere circumscriptia electorala in care partidul, formatiunea
politica sau coalitia acestora are cel mai mare numar de candidati sau un candidat, carora nu li s-au
atribuit mandate, iar daca si astfel au ramas mandate neindividualizate pe circumscriptii, circumscriptia
electorala in care partidul, formatiunea politica sau coalitia respectiva are cele mai multe voturi
neutilizate ori cele mai multe voturi inferioare coeficientului electoral de circumscriptie;
c) Daca dupa aplicarea prevederilor de la lit.a si b au mai ramas mandate nedesfasurate pe
circumscriptii, Biroul Electoral Central le va stabili pe baza acordului partidelor, formatiunilor politice
sau coalitiilor acestora carora li se cuvin aceste mandate iar in lipsa unui acord, prin tragere la sorti in
termen de 24 de ore, de la incheierea operatiunilor anterioare.

Mandatele desfasurate pe listele de candidati, se atribuie candidatilor de biroul electoral de
circumscriptie, in ordinea inscrierii acestora pe lista.
Deputatii si senatorii alesi vor primi un certificat doveditor al alegerii. Acest certificat se elibereaza de
catre biroul electoral de circumscriptie, pe baza repartizarii mandatelor din prima etapa, sau pe baza
comunicarii facute de catre Biroul Electoral Central, in termen de 24 de ore dupa repartizarea
mandatelor la nivel national.
Desigur unii candidati inscrisi in liste nu vor fi alesi, pentru ca numarul mandatelor de deputat si
senator este limitat. Acesti candidati sunt declarati supleanti ai listelor respective, iar in caz de vacanta a
mandatelor de deputati alesi pe baza listelor depuse de partide si formatiuni politice, ei vor ocupa
locurile devenite vacante, in ordinea in care sunt inscrisi in liste.
Validarea tuturor mandatelor revine, dupa caz, Camerei Deputatilor sau Senatului. Alegerile
parlamentare partiale. Anularea alegerilor.
Alegerile parlamentare partiale sunt reglementate de legea electorala pentru situatia in care alegerile
dintr-o circumscriptie electorala sunt anulate precum si in cazul in care un mandat de deputat sau de
senator devenit vacant nu poate fi ocupat de supleant.
Anularea alegerilor este si ea posibila potrivit legislatiei electorale. Astfel Biroul Electoral Central poate
anula alegerile dintr-o circumscriptie electorala daca votarea si stabilirea rezultatului alegerilor a avut
loc prin fraude de natura sa modifice atribuirea mandatelor si dispune repetarea scrutinului. Cat
priveste alegerile prezidentiale anularea alegerilor. 0 poate face Curtea Constitutionala pentru cazul in
care votarea si stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda de natura sa modifice atribuirea
mandatului sau, dupa caz, ordinea candidatilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. 5.
PARLAMENTUL

5.1. Caracterizare si functii
Aparitia parlamentului trebuie considerata ca exprimand cerinta umana de participare la "facerea
legilor", participare care este de fapt prima dintre legile democratiei.
Solutia a fost gasita de juristi, filozofi, politologi si anume ca poporul sa delege exercitiul dreptului sau
natural si inalienabil, de a legifera, unor reprezentanti ai sai, astfel desemnati incat sa poata sa exprime
juridiceste vointa acestuia.
S-au gasit de asemenea si garantii privind exercitarea acestui mandat de catre parlament, exemplu:
referendumul, consultarea populara.
Importanta imputernicirilor ce i se deleaga, functia de legiferare, au impus si autonomia parlamentului
in sistemul autoritatilor statale.
Parlamentul apare deci ca o institutie politica si juridica, formata din una sau mai multe corpuri, adunari
sau "camere", fiecare alcatuita dintr-un numar de membri (deputati, senatori) .

Functiile parlamentului
Atributiile parlamentului sunt specifice infaptuirii la cel mai inalt nivel a conducerii statale (exercitiul
suveranitatii statale). Functiile parlamentului sunt functii de conducere, sunt functii deliberative.
1) Functia legislativa
2) Stabilirea directiilor principale ale activitatii social - economice, culturale, statale si juridice
3) Alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati statale
4) Controlul parlamentar
Controlul exercitat prin dari de seama, mesaje, rapoarte, programe prezentate parlamentului
Controlul exercitat prin comisiile parlamentare
Controlul exercitat prin intrebari si interpelari
Dreptul deputatilor si senatorilor de a cere si obtine informatiile necesare
Controlul exercitat prin rezolvarea petitiilor cetatenilor
Controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman)
5) Conducerea in politica externa
6) Atributiile parlamentului privind organizarea interna si functionarea sa
Validarea sau anularea alegerii parlamentarilor
Adoptarea regulamentului de functionare
Alegerea organelor interne ale camerelor Parlamentului
Stabilirea bugetului propriu
Unele atributii privind statutul deputatilor sau senatorilor
5.2. Structura parlamentului si organizarea lui interna

Structura parlamentului
Parlamentele existente astazi in sistemele constitutionale sunt formate fie dintr-o singura camera
(structura unicamerala) fie din doua sau mai multe adunari (structura bicamerala sau multicamerala).
Intr-un sistem bicameral, camerele pot avea aceiasi legitimitate precum si aceeasi competenta sau
competente diferite. Analizandu-se sistemele bicamerale se considera ca cea de a doua camera se poate
prezenta sub trei ipostaze:
Camera aristocratica- corepunde originilor istorice ale parlamentului, ele erau reuniuni feudale ale
vasalilor regilor, seniorilor (ex: Camera Lorzilor in Anglia).
Camera federala- corespunde structurii federale a statului. Astfel o camera reprezinta interesele
federatiei si o a doua camera reprezinta interesele statelor membre, popoarelor, natiunilor. (ex: in SUA
Congresul este format din Camera Reprezentantilor si Senat)
Camera democratica- este astfel denumita cea de a doua camera din parlamentele bicamerale din
statele unitare. A doua camera poate fi aleasa prin vot universal si direct, poate fi aleasa indirect, uneori
este considerata aparent democratica, alteori conservatoare

Organizarea interna a parlamentului
Camerele parlamentului (Camera deputatilor si Senatul la noi) precum si parlamentul in intregul sau sunt
organisme colegiale, cu o compozitie numeroasa care lucreaza si decid numai in plenul lor, in sesiuni.
Se realizeaza si o organizare interna, prin excelenta opera parlamentului, a deputatilor sau senatorilor,
organizarea cuprinzand birouri, comitete, comisii, grupuri etc.
Pluralismul politic impune ca toate structurile interne parlamentare sa exprime proportional
configuratia politica a parlamentului (camerelor).
Ca atare organizarea interna a parlamentului cuprinde: 1) Grupurile politice parlamentare
Partidele politice, ca instrumente ale expresiei vointei populare, urmaresc in lupta electorala trimiterea
cator mai multi reprezentanti in parlament. Prezenta reprezentantilor partidelor politice se manifesta in
interiorul camerelor prin formarea de grupari politice ( grupuri, cluburi, fractiuni etc.) Constituirea
grupurilor parlamentare este in general, o facultate, nu o obligatie. Grupurile parlamentare functioneaza
pe baza unor reguli care pot fi cutumiare, stabilite prin statute sau prin regulamente parlamentare. In
Parlamentul Romaniei, deputatii si senatorii se pot organiza in grupuri parlamentare potrivit
regulamentului fiecarei Camere. Grupurile parlamentare se formeaza imediat dupa ce deputatii si
senatorii s-au intrunit in prima lor sedinta si sunt formate din cel putin 10 membri la camera deputatilor
si 7 membri la Senat, care au figurat in alegeri pe listele acelorasi partide sau formatiuni politice. Dupa
constituire grupurile parlamentare isi aleg un presedinte si unul sau mai multi vicepresedinti.

Dintre competentele acestor grupuri parlamentare enumeram:

Fac propuneri pentru componenta comisiei de validare
Propun candidati pentru alegerea presedintilor celor doua camere
Pot propune incetarea calitatii de membru al unei comisii parlamentare sau inlocuirea unui membru
Pot propune membri in Comisia de mediere
Pot cere modificarea ordinii de zi
Pot prezenta amendamente etc.

2. Birourile. Comitetele
Sunt organe interne ale camerelor parlamentare sau ale parlamentului cu structura unicamerala, a caror
organizare, atributii si functionare sunt stabilite prin constitutie si regulamentele camerelor. Biroul
permanent este format din deputati, respectiv senatori, se alege pe durata unei legislaturi sau numai a
unei sesiuni si cuprinde de regula, un presedinte, vicepresedinti, secretari si chestori. Biroul permanent
are o serie de atributii care privesc buna organizare si desfasurare a lucrarilor camerei, sprijinirea
activitatii deputatilor sau senatorilor. Unele constitutii stabilesc ca presedintele Senatului asigura
interimatul functiei de sef de stat ( vezi si art. 97 din Constitutia Romaniei). In Romania fiecare camera a
parlamentului isi alege cate un birou permanent. Potrivit Constitutiei, presedintii Birourilor permanente
se aleg pe durata mandatului camerelor, in timp ce ceilalti membri ai birourilor permanente se aleg pe
durata sesiunii. Atat presedintele Camerei cat si biroul permanent al acesteia se aleg dupa constituirea
legala a Camerei. Presedintele camerei este si presedintele biroului permanent, din care mai fac parte
vicepresedintii, secretarii si chestorii. Presedintele Camerei se alege prin vot secret, cu buletine de vot,
pe care sunt inscrise numele si prenumele tuturor candidatilor propusi de grupurile parlamentare.
Fiecare grup parlamentar poate face o singura propunere. Este declarat ales presedinte al camerei
candidatul care obtine, in primul tur de scrutin, votul a cel putin jumatate plus unu din voturile tuturor
membrilor camerei. Daca nici un candidat nu a intrunit numarul de voturi necesar, se organizeaza noi
tururi de scrutin, in cadrul carora va fi declarat presedinte candidatul care a obtinut cel mai mare numar
de voturi din totalul voturilor exprimate. Pentru alegerea vicepresedintilor, secretarilor si chestorilor
propunerile se fac de catre grupurile parlamentare, in cadrul numarului de locuri din biroul permanent
stabilit de catre Camera pentru fiecare grup parlamentar.
Iata cateva atributii ale Biroului permanent al Camerei Deputatilor:

Propune Camerei data inceperii si data incheierii sesiunilor parlamentare
Solicita presedintelui camerei convocarea unei sesiuni extraordinare
Supune aprobarii regulamentul Camerei precum si propunerile de modificare a acestuia
Prezinta Camerei deputatilor spre aprobare proiectul de buget al acesteia si contul de incheiere a
exercitiului bugetar
Pregateste si asigura desfasurarea, in bune conditii, a lucrarilor Camerei
Primeste si distribuie proiectele si propunerile de legi, precum si rapoartele comisiilor parlamentare
Intocmeste proiectul ordinii de zi a sedintelor si programul de lucru
Organizeaza relatiile camerei cu parlamentele altor state si cu organizatiile parlamentare pe baza
consultarii, in functie de natura actiunilor avute in vedere, a Comitetului director al grupului Roman al
Uniunii Interparlamentare, a grupurilor parlamentare, a Comisiei de politica externa si a altor comisii
parlamentare, informand Camera Deputatilor, asupra masurilor stabilite, inclusiv cu privire la
componenta nominala a delegatiilor
Aproba statul de functiuni si regulamentul serviciilor Camerei deputatilor, supune aprobarii Camerei
structura serviciilor acesteia
Aproba regulamentul privind paza si accesul persoanelor in sediul Camerei Deputatilor etc.

Dintre atributiile presedintelui Camerei (ele pot fi exercitate, in conditiile regulamentului si de catre
vicepresedintii biroului permanent) enumeram:

Convocarea in sesiuni
Conducerea lucrarilor Camerei, fiind asistat de doi secretari
Conducerea lucrarilor biroului permanent
Asigurarea ordinii in timpul dezbaterii si respectarii regulamentului
Enuntarea rezultatului votarii si a hotararilor adoptate
Reprezentarea camerei in relatiile interne si externe
Asigurarea legaturii cu celelalte autoritati publice

Secretarii biroului permanent au ca atributii:

Intocmirea listei inscrierilor la cuvant
Prezentarea propunerilor, amendamentelor si oricaror alte comunicari adresate adunarii
Efectuarea apelului nominal
Notarea rezultatului votului
Tinerea evidentei hotararilor adoptate
Vegherea la intocmirea stenogramelor si proceselor verbale
Asistarea presedintelui in realizarea atributiilor care-i revin
Chestorii biroului permanent au ca atributii:

verificarea modului de gestionare a patrimoniului camerei;
exercitarea controlului financiar asupra cheltuielilor efectuate;
prezentarea in camera a bugetului acesteia si incheierea exercitiului bugetar anual;
asigurarea mentinerii ordinii in localul camerei etc. Comitetul parlamentului
In cazul parlamentelor cu structura bicamerala, uneori cele doua camere lucreaza in sedinte comune. In
asemenea situatii se constituie comitetul parlamentului, existand si un regulament propriu de
functionare.
Asemenea situatii se pot produce atunci cand parlamentul indeplineste si functia constituanta sau cand
unele atributii revin parlamentului in intregul sau ca de exemplu: ascultarea mesajului sefului de stat,
ratificarea unor tratate internationale.
Constitutia actuala a Romaniei obIiga cele doua Camere sa lucreze in sedinta comuna pentru rezolvarea
problemelor stabilite prin art.62, precum si prin alte articole ale sale. Regulamentul sedintelor comune
ale Camerei Deputatilor si Senatului identifica prin primul articol, 27 de situatii in care cele doua Camere
se intrunesc in sedinte comune.
Organizatoric, pentru aceste sedinte nu se creeaza structuri noi, ci organismele de lucru ale celor doua
Camere functioneaza in comun pe baza Regulamentului sedintelor comune.
Lucrarile sedintelor comune sunt conduse, alternativ, de presedintele Camerei Deputatilor si de
presedintele Senatului, asistati de doi secretari, cate unul de la fiecare Camera.
Pentru realizarea unei activitiati eficiente si mai ales a operativitatii in viata parlamentara, la unele
parlamente este organizat comitetul presedintilor care cuprinde presedintele camerei si presedintii
grupurilor politice parlamentare (ex. Spania, Belgia).
Aceste comitete ale presedintilor au atributii in stabilirea ordinii de zi, evitandu-se discutiile, uneori
interminabile, din plenul camerei.

3. Comisiile parlamentare
a. Comisiile parlamentare
Comisiile parlamentare sunt ca si birourile permanente ale adunarilor, organisme interne de lucru. Ele
au un rol deosebit in pregatirea lucrarilor exercitarea functiilor parlamentare cu deosebire a celor
legislative si a celor de control. Crearea comisiilor parlamentare este determinata de faptul ca adunarile
parlamentare (camere) sunt prea numeroase pentru a delibera util daca nu dispun de analize si studii
prealabile. Acestea se realizeaza prin organisme mai restranse, prin comisii, care au devenit organisme
esentiale ale muncii parlamentare.
In activitatea parlamentara comisiile permanente au un rol deosebit, ele fiind alese pe durata
mandatului camerei (parlamentului) sau a sesiunii. Pentru ca activitatea acestor comisii sa fie utila si
eficienta ele sunt in general specializate pe domenii de activitate precum: economie si finante, afaceri
externe, stiintie si invatamant, aparare, sanatate etc.
In legatura cu specializarea comisiilor se considera ca cea mai buna solutie este asigurarea unei
corespondente intre competenta comisiilor parlamentare si a diferitelor departamente rninisteriale.
Iata cateva exemple de comisii :
Comisia pentru buget si finante
Comisia pentru industrie si servicii
Comisia pentru agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii pentru agricultura.
Comisia pentru drepturile omului, culte si problemele minoritatilor nationale .
Comisia pentru echilibrul ecologic si protectia mediului.
Comisia pentru administratia centrala si locala, amenajarea teritoriului si urbanism.
Comisia pentru munca, sanatate, protectie sociala si statutul femeilor in societate.
Comisia pentru invatamant, stiinta, tineret, sport.
Comisia pentru cultura, arta, mijloace de informare in masa.
Comisia juridica, de disciplina si imunitati.
Comisia pentru cercetarea abuzurilor si pentru petitii.
Comisia de validare.
Regulamentele Camerelor Parlamentului Romaniei, stabilesc competenta comisiilor permanente,
plecand de la faptul ca acestea sunt organe de lucru ale parlamentarilor infiintate cu scopul de a
indeplini insarcinarile ce le sunt incredintate in vederea pregatirii lucrarilor Camerelor. Astfel comisiile
permanente:
avizeaza proiectele de legi si propunerile legislative, precum si amendamentele;
efectueaza anchete parlamentare;
dezbat si hotarasc asupra altor probleme trimise de Biroul permanent.
Cat priveste organizarea comisiilor permanente ea rezulta in detaliu din regulamentele Camerei
Deputatilor si Senatului. Membrii comisiilor permanente sunt alesi de catre fiecare Camera, pe principiul
reprezentarii proportionale a grupurilor parlamentare sau prin negocieri intre reprezentantii acestora.
Candidaturile se propun de grupurile parlamentare, in limita locurilor ce rezulta din proportionalitatea
rmentionata mai sus, iar rnembrii comisiilor sunt desemnati prin acordul presedintilor grupurilor
parlamentare, cu respectarea principiului reprezentarii proportionale a acestora. Trebuie adaugata aici
si regula in sensul careia un deputat sau un senator trebuie sa faca parte din cel putin o comisie
permanenta.
Dupa desemnarea lor, comisiile, in prima sedinta isi aleg birourile, cu respectarea si aici a configuratiei
politice a Camerelor. Biroul comisiei este format din presedinte, vicepresedinti si secretari in numarul
prevazut de regulamentele parlamentare.
Biroul comisiei permanente organizeaza activitatea comisiei. Unele atributii revin presedintelui biroului
si anume:
reprezentarea comisiei;
conducerea sedintelor;
propunerea de participare si a altor persoane la sedintele acestora;
mentinerea legaturilor cu alte comisii, eventual prin participarea la activitatea acestora.
Vicepresedintii biroului, indeplinesc pe rand atributiile presedintelui, in lipsa acestuia.
Secretarii biroului asigura redactarea actelor comisiei si efectueaza numaratoarea voturilor, tin
evidentele necesare, etc.

b. Comisiile temporare (ad-hoc)
Aceste comisii pot fi alese pentru orice probleme sau domenii de activitate, pentru o problema (afacere)
determinatii. Atributiile lor se lirniteaza la scopul infiintarii. De regula sunt alese comisii temporare
pentru redactarea unor proiecte de legi sau pentru exercitarea unui control aprofundat in anumite
domenii de activitate (ele se regasesc aici sub denumiri ca "de ancheta", "speciale" etc.) Atunci cand
sunt infiintate trebuie sa li se stabileasca atat imputernicirile cat si modul de lucru. Intotdeauna, in lipsa
unor dispozitii exprese in aceasta privinta, comisiilor temporare li se aplica aceleasi reguli ca si
comisiilor permanente. Intre comisiile temporare si cele permanente nu exista deosebiri, afara doar de
perioada de timp pentru care sunt constituite. Comisiile temporare exista pana cand si-au indeplinit
misiunea pentru care au fost alese, in timp ce durata comisiilor permanente nu este data de sarcinile
lor ci de durata rnandatului camerei parlamentului.

c. Comisia intregii camere
0 asemenea comisie se gaseste in sistemul parlamentar britanic si sub o forma sau alta in multe tari al
caror regim parlamentar este de inspiratie britanica. Comisia intregii camere este un organ de lucru care
cuprinde pe toti rnembrii camerei. Lucrarile sale sunt prezidate de catre un presedinte care-l
inlocuieste pe speaker. Comisia intregii camere lucreaza dupa reguli mai simple si intervine numai in
anumite cazuri precum proiecte cu caracter constitutional sau in probleme fiscale.

d. Comisiile speciale (select)
Comisiile speciale sunt acele comisii alese (desemnate) pentru a examina o problema aparte, speciala si
pentru a face recomandari camerei parlamentare.
Ele examineaza foarte rar proiecte de legi. Sunt alese pentru o durata de timp necesara rezolvarii
problemei, fiind deci comisii temporare. In unele cazuri pot fi alese pe intreaga durata a sesiunii
parlamentare, uneori fiind denumite comisii speciale ale sesiunii.
Comisii speciale, select commitee, se intalnesc in parlamentul britanic precum si in tarile care imita
sistemul parlamentar britanic.
Aici desigur au un numar mai mic de membri decat comisia intregii camere.

e. Comisiile fara specialitate ("standing Committees") in parlamentul britanic. Acestea sunt comisii
insarcinate sa examineze proiecte sau propuneri de lege determinate. Competentele lor nu sunt
specializate, in sensuI ca nu au un domeniu propriu asupra caruia actioneaza. Ele sunt desemnate prin
literele alfabetului (A,B,C etc.), nu sunt limitate ca numar, dar rar sunt mai rnulte de zece. Sunt sesizate
de catre speaker cu proiectul sau propunerea de lege, care, dupa ce a trecut in a doua lectura, nu este
retrimis nici Comisiei intregii camere, nici unei comisii speciale sau unei comisii mixte a celor doua
camere.

f. Comisiile comune (mixte)
Parlamentele cu structuri bicamerale isi aleg si unele comisii comune (rnixte), pentru probleme
(domenii) de interes comun. Comisiile mixte pot fi permanente sau temporare.
Posibilitatea organizarii de comisii comune este prevazut atat in Constitutie, in regulamentele celor doua
Camere, precum si in Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului.

g. Comisiile de ancheta
Sunt o alta categorie de comisii ce pot fi create de catre adunarile parlamentare. Denumirea acestor
comisii evoca exact scopul crearii lor. De regula aceste comisii sunt comisii temporare si desigur speciale.
Potrivit Regulamentului Camerei Deputatilor (art.72) si Regulamentului Senatu1ui (art.71), fiecare
Camera poate infiinta o comisie de ancheta, la cererea unei treimi din membrii sai Potrivit
regulamentelor Camerelor, cu unele nuantari desigur, comisia de ancheta poate cita ca martor orice
persoana care poate avea cunostinta despre vreo fapta sau imprejurare de natura sa serveasca la
aflarea adevarului in cauza in care formeaza obiectul activitatii comisiei. Regulamentul Senatului
prevedea ca nu pot fi chemati in fata comisiei Presedintele Romaniei, presedintii celor doua Camere,
Avocatul Poporului, membrii Curtii Constitutionale si ai Curtii de Conturi, judecatorii Curti Supreme de
Justitie, procurorul general. La cererea comisiei, orice persoana care cunoaste vreo proba sau detine
vreun mijloc de proba este obligata sa le aduca la cunostinta sau sa le infatiseze. Este, de asemenea,
prevazuta obligatia institutiilor si organizatiilor de a da concursul la solicitarile comisiei de ancheta,
desigur in conditiile legii. Regulamentul Senatului interzice punerea de intrebari privind viata personala a
celui audiat sau a familiei acestuia. In vederea aflarii adevarului comisiile au dreptul de a solicita experti
si expertize. Pentru ca activitatea comisiei sa se poata realiza in bune conditii regulamentele stabilesc ca
dispozitiile legale privind citarea, prezentarea si ascultarea martorilor, precum si cele privitoare la
prezentarea si predarea obiectelor sau inscrisurilor, ori efectuarea expertizelor, se aplica in mod
corespunzator. De asemenea, marturia mincinoasa se sanctioneaza. Mai trebuie adaugat ca, potrivit
Regulamentului Senatului, daca dezbaterile asupra raportului comisiei releva existenta unor abateri
grave in activitatea unui membru al Guvernului, Senatul instiinteaza Presedintele Romaniei si dupa caz,
pe primul-ministru, pentru a se lua masuri potrivit Constitutiei si legii privind responsabilitatea
ministeriala, iar daca dezvaluie abuzuri si ilegalitati in activitatea Guvernului de natura sa justifice
retragerea increderii acordate acestuia se poate initia o motiune de cenzura.

h. Comisiile de mediere.
Comisiile de mediere se formeaza in parlamentele cu structura bicamerala, atunci cand in procedura de
legiferare intervin solutii legislative diferite intre cele doua Camere. Ori legea este opera Parlamentului
si ea trebuie sa contina reglementari ulterioare. In asemenea situatii se incearca medierea intre cele
doua Camere si unul din mijloacele prevazute de catre lege este tocmai comisia de mediere. Constitutia
Romaniei nominalizeaza comisiile de mediere in art.76, stabilind ca in asemenea comisii fiecare Camera
urmeaza a desemna un numar egal de membrii.
Regulamentele Camerelor Parlamentului Romaniei stabilesc cum se organizeaza si cum functioneaza
Comisia de mediere. Comisia de mediere este formata din 7 deputati si 7 senatori, desemnati de
birourile permanente, la propunerea grupurilor parlamentare. Comisia se intruneste 1a convocarea
presedintelui comisiei sesizata in fond de la Camera care a adoptat ultima proiectul. Comisia isi
stabileste regulile de lucru si termenul pana 1a care va prezenta raportul sau. Prezidarea lucrarilor se
realizeaza prin rotatie de catre un senator si un deputat, in ordinea stabilita de comisie. Hotararile se iau
cu majoritatea membrilor, iar in caz de paritate votul presedintelui este hotarator.
Potrivit Constitutiei comisia de mediere este creata si intervine atunci cand una din Camere adopta un
proiect de lege sau propunere legis1ativa intr-o redactare diferita de cea aprobata de cealalta Camera.
Atunci cand comisia nu ajunge la un acord sau cand una din Camere nu aproba raportul comisiei de
mediere, textele aflate in divergenta se supun dezbaterii Camerei deputatilor si senatului, in sedinta
comuna, care vor adopta textul defnitiv cu votul majoritatii membrilor lor (pentru legile organice) sau
cu votul majoritatii membrilor prezenti (pentru 1egile ordinare). Reguli privind functionarea comisiilor
parlamentare
Functionarea comisiilor parlamentare este supusa unor reguli inscrise de obicei, in regulamentele
parlamentare.
Vom, prezenta aceste reguli astfel cum rezulta ele din regulamente1e Camerelor Parlamentului
Romaniei:
Sedintele comisiei sunt convocate de catre presedintele sau vicepresedintele acesteia, cu trei zile
inainte.
Deputatii si senatorii sunt obligati sa participe la aceste sedinte.
Sedintele nu sunt publice, dar participarea si a altor persoane fiind necesara, desigur ca exista si
destul de multe exceptii. Astfe1, au acces la lucrarile comisiilor ministrii, specialistii si alte persoane
invitate, deputatii si senatorii care au facut propuneri in problema discutata, specialistii din consiliul
legislativ, delegati ai presei, radioului, televiziunii, in conditiile prevazute de regulamente.
Comisia poate lucra in acelsi timp cu sedintele plenului, daca exista incuviintarea acestuia si hotaraste
cu votul a cel putin jumatate plus unu din numarul membrilor sai, la vot, participand numai membrii
comisiei.
Votul este, ca regula, vot deschis, dar comisia poate hotara si vot secret.
Avand in vedere rolul deosebit al comisiilor parlamentare, regulamentele camerelor prevad ca
acestea vor stabili zilele rezervate activitatii in comisie.
Avizele si rapoartele comisiilor sunt prezentate de catre raportorii acestora.
Sesizarea comisiilor cu materialele respective se face de catre biroul permanent al camerei. Daca o
comisie se considera competenta in avizarea unui proiect ce se afla in studiul altei comisii, poate cere
biroului sa faca acest lucru, precum si daca apreciaza ca proiectul ce este in studiul sau este de
competenta altei comisii, cere biroului permanent sa i-l trimita.
Comisia sesizata in fond, va putea stabili un termen in care celelalte comisii sa-si prezinte avizele, va
putea incuviinta ca la lucrarile ei sa participe cu vot consultativ, raportorul sau raportorii comisiilor
sesizate pentru avize. in raportul sau, comisia sesizata in fond va trebui sa rnotiveze fie respingerea
acestuia, fie admiterea lui cu modificari.
Comisiile pot tine si sedinte comune.

5.3.Functionarea parlamentului
1. Mandatul sau legislatura.
Reguli privitoare la functionarea adunarilor parlamentare se gasesc inscrise atat in Constitutie cat si in
regulamentele de functionare.
Prin mandat sau legislatura se intelege: "perioada de timp pentru care este ales parlamentul (sau
camerele) si-si exercita imputernicirile sale". Parlamentele sunt alese in general pentru un mandat de 4
sau 5 ani. (ex. in Senatul S.U.A.)
Mandatul parlamentar se incheie la expirarea termenului, afara de cazul cand camerele sunt dizolvate
mai inainte sau se autodizolva.
In general mandatul parlamentului incepe cu data cand au loc alegerile de deputati si senatori si
inceteaza la data efectuarii alegerilor pentru noul parlament. (Unele constitutii prevad ca mandatul
parlamentului nu poate inceta inainte de incheierea legislaturii. Alte constitutii, precum si cea a
Romaniei, prevad si posibilitatea dizolvarii parlamentului, act ce are ca efect incetarea mandatului mai
inainte de expirarea termenului.)
Cat priveste Parlamentul Romaniei Constitutia prevede ca mandatul Camerei Deputatilor si Senatului
este de 4 ani si ca acest mandat poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa.
Alegerile pentru noile Camere vor avea loc in termen de cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau
de la dizolvarea Parlamentului. Parlamentul nou ales se intruneste, la convocarea Presedintelui
Romaniei, in cel mult 20 de zile de la alegeri. Pentru a atenua influenta parlamentarilor in functie, in
alegerile ce urmeaza expirarii mandatului sau dizolvarii acestuia si desigur pentru a gasi o solutie de
asigurare a continuitatii conducerii la acest inalt nivel statal Constitutia stabileste ca mandatul
Camerelor se prelungeste pana la intrunirea legala a noului Parlament. Aceasta prelungire nu da insa
Parlamentului totalitatea imputernicirilor din timpul mandatului normal. Astfel pe perioada prelungirii
mandatului Parlamentul nu poate revizui Constitutia si nu poate adopta, modifica sau abroga legi
organice.

2. Sesiunea
Camerele parlamentare isi desfasoara activitatea periodic, forma principala de lucru fiind sesiunea.
Sesiunile parlamentare sunt sesiuni ordinare si sesiuni extraordinare:
Sesiunile ordinare sunt acele sesiuni in care Camera (adunarea, parlamentul) este obligata a se intruni,
numarul lor fiind expres prevazut prin lege. Potrivit art.63 (1) din Constitutia Romaniei, Camera
Deputatilor si Senatul se intrunesc in doua sesiuni ordinare pe an.
Sesiunile extraordinare sunt acele sesiuni care se pot tine ori de cate ori este nevoie, in afara sesiunilor
ordinare. Desigur, sesiunile extraordinare se realizeaza acolo unde durata in timp a sesiunilor este
limitata. Potrivit art.63(2) din Constitutia Romaniei, Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc si in
sesiuni extraordinare.

Convocarea sesiunilor parlamentare si durata lor
La inceput dreptul de a convoca aceste sesiuni a apartinut guvernului (executivului in general) care
putea sa influenteze viata parlamentara convocandu-le cat mai rar. Pe parcurs insa Parlamentul si-a
consolidat pozitia sa de putere deliberativa, avand dreptul de a decide singur cand sa se reuneasca in
sesiune. Daca verificam dispozitiile constitutionale actuale, vom observa ca adunarile pot fi convocate
in sesiune fie de catre sefii de state, fie de catre presedintii camerelor, fie de catre alte organisme
(birouri, comitete). (Acolo unde numarul si durata sesiunilor sunt explicit preazute prin constitutie,
problema organului competent a convoca nu este de fapt 0 problema. Daca insa convocarea ca atare
poate produce anumite efecte mai importante este firesc ca autonomia functionarii parlamentului
pledeaza pentru solutia convocarii de catre presedintii camerelor sau de catre birourile camerelor.
Convocarea sesiunilor de catre seful de stat apare, in aceasta viziune, ca o imixtiune in autonomia
parlamentara.)
Durata sesiunilor este fie stabilita explicit prin lege, fie de regula dureaza pana la epuizarea problemelor
inscrise pe ordinea de zi, in afara situatiilor cand se hotaraste inchiderea sau suspendarea lor.
Dispozitiilor Constitutiei Romaniei in acest domeniu valorifica procedee eficiente si practice.
In ce priveste sesiunile ordinare, Constitutia stabileste ca acestea sunt doua pe an, mentionand si
perioada calendaristica in care se desfasoara. Astfel, prima sesiune ordinara incepe in luna februarie si
nu poate depasi sfarsitul lunii iunie. Cea de a doua sesiune ordinara incepe in luna septembrie si nu
poate depasi sfarsitul lunii decembrie.
Cat priveste sesiunile extraordinare acestea pot fi convocate la initiativa Presedintelui Romaniei, a
biroului permanent al fiecarei Camere ori cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor.

Convocarea in sesiune revine, in toate cazurile, presedintilor camerelor si se realizeaza prin decizie. In
legatura cu acest aspect trebuie retinute insa si dispozitiile art.60(3) potrivit carora Parlamentul nou ales
se intruneste, la convocarea Presedintelui Romaniei, in cel mult 20 de zile de la alegeri.
Trebuie mentionata si ipoteza convocarii de drept a Parlamentului, ipoteza ce rezulta din art.92(3) si
93(2) din Constitutie. Astfel potrivit art. 92(3) Parlamentul se convoaca de drept in 24 de ore in cazul
declansarii unei agresiuni armate impotriva Romaniei, iar potrivit art. 93(2) convocarea de drept se
realizeaza in cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta. De asemenea
Parlamentul se convoaca obligatoriu in sesiune in situatia adoptarii ordonantelor de urgenta; prevazute
la art. 114 (4) din Constitutie.

3.Sedintele
In cadrul sesiunilor, camerele parlamentului lucreaza in sedinte care se desfasoara potrivit
regulamentelor de functionare.
Constitutia nominalizeaza prin art. 62(2) situatiile in care Camerele lucreaza in sedinte comune. Aceste
sedinte sunt publice cu exceptia situatiilor cand se hotaraste sedinta secreta.
Prezidarea sedintelor apartine de regula presedintelui camerei, ajutat de membrii ai biroului, toti sau
numai unii prin rotatie sau in lipsa acestuia unuia din vicepresedinti, ajutat de doi secretari.
Lucrarile sedintelor comune sunt conduse, alternativ, de presedintele Camerei Deputatilor si de
presedintele Senatului, asistati de doi secretari cate unul de la fiecare Camera.
Lucrarile primelor sedinte, dupa alegeri, pana la alegerea presedintilor Camerelor si birourilor
permanente sunt prezidate de catre cel mai in varsta deputat sau senator, asistat de secretari,sau
invitatiei emise de secretarul general al aparatului Camerei, in conditiile stabilite de Biroul permanent.
Camera parlamentului lucreaza valabil daca in sala de sedinta sunt prezenti cel putin jumatate plus unul
din numarul total al membrilor sai. De aceea deputatii si senatorii sunt obligati sa fie prezenti la lucrarile
Camerei si sa se inscrie pe lista de prezenta, tinuti de unul din secretari. Deputatul sau senatorul care
nu poate lua parte la sedinta din motive independente de vointa sa, va trebui sa anunte din timp biroul
permanent, mentionand cauzele care il impiedica sa participe (deoarece Regulamentul Camerei
Deputatilor,in redactarea actuala, prevede ca aceasta poate lucra concomitent atat in plen cat si in
comisii, regulile de mai sus se vor aplica corespunzator).
De regula, programul fiecarei sedinte cuprinde, in ordine: comunicari, intrebari, interpelari, propuneri
de modificare a ordinii de zi, discutarea problemelor de pe ordinea de zi. Iata cateva reguli dupa care se
desfasoara aceste sedinte:
Dezbaterile parlamentare se inregistreaza pe banda magnetica, se stenografiaza si se publica in
Monitorul Oficial, cu exceptia celor din sedintele secrete.
se intocmesc si procese-verbale pentru fiecare sedinta.
cel care conduce sedinta are obligatia de a veghea la respectarea regulamentului si mentinerea
ordinii in sala de sedinte;
este interzisa proferarea de insulte sau calomnii de la tribuna, cat si din sala de sedinte;
invitatii la sedinte trebuie sa pastreze linistea si ordinea;
etc.
Asupra problemelor discutate, camerele parlamentului hotarasc prin vot care poate fi deschis sau
secret, stabilind pentru fiecare problema in parte si felul votului afara de cazul in care chiar prin
regulamentele de organizare si functionare se stabileste si caracterul votului.
Astfel, de exemplu, art. 34 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului,
prevede:

votul secret cu bile pentru acordarea votului de incredere Guvernului sau adoptarea motiunii de
cenzura.
votul deschis care se exprima prin:
ridicarea de maini,
apel nominal
ridicare in picioare
vot electronic.

5. Deputatii si senatorii
Membrii parlamentului poarta de regula, denumirea de deputati sau senatori. Aceste denumiri,
consacrate de sistemele constitutionale, sunt corelate cu chiar denumirea camerelor parlamentului (in
sistemul bicameral) sau a parlamentului. De regula, in structura bicamerala, o camera este denumita
adunarea sau camera deputatilor , camera reprezentantilor si cealalta senat. De asemenea deputatii si
senatorii sunt alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, existand si alte reguli de
desemnare. Astfe1 potrivit art.A din Legea privind alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei
(1990), organizatiile reprezentand minoritatile nationale care nu au intrunit numarul de voturi necesar
pentru a avea un mandat in Adunarea Deputatilor au primit cate un mandat. Aceasta solutie a fost
preluata si de catre Constitutie care prin art.59(2) stabileste ca organizatiile cetatenilor apartinand
minoritatilor nationale, care nu intrunesc in alegeri numarul de voturi pentru a fi reprezentate in
Parlament au dreptul la cate un loc de deputat, in conditiile legii electorale.
Cat priveste senatorii ei pot fi alesi, de drept, si numiti. Senatorii de drept se gasesc in acele tari in care
constitutiile stabilesc ca anumite persoane (de regula fostii prim-ministrii, sefii cultelor religioase,
presedintii academiilor de profil strict stiintific etc.) fac parte de drept din senat, in temeiul calitatii
lor.(Senatorii de drept au fost prevazuti in constitutiile romane din 1866, 1923 si 1938, senatorii numiti
au fost consacrati prin Constitutia romana din anul 1938, ei fiind numiti de rege).
Alegerea parlamentarilor este insa regula si ea se justifica prin aceea ca parlamentul a aparut nu numai
pentru a fi o contrapondere fata de executiv ci mai ales pentru a reprezenta cetatenii.
Alegerea parlamentarilor le confera o mai mare independenta fata de executiv, ei nu depind de executiv
si nici de investitura sa ci de electoral.
Deputatii si senatorii sunt alesi pe durata mandatului.
Calitatea de deputat sau de senator inceteaza la data intrunirii legale a Camerelor nou alese sau:
in caz de demisie,
de pierdere a drepturilor electorale,
de incompatibilitate
ori de deces.
Drepturile si obligatiile deputatilor si senatorilor :
In realizarea mandatului lor deputatii si senatorii au o serie de drepturi si de indatoriri stabilite atat prin
Constitutie cat si prin regulamentele camerelor. Ele creeaza conditiile pentru ca deputatii si senatorii
sa-si desfasoare activitatea.
Drepturile si indatoririle deputatilor si senatorilor ar putea fi clasificate in functie de continutul lor, de
timpul in care pot sau trebuie sa fie exercitate, de actul normativ in care sunt prevazute etc. Astfel:

3. In raport de continutul lor drepturile si indatoririle deputatilor si senatorilor pot fi grupate in:
drepturi si obligatii. care privesc organizarea interna a adunarilor
si cele care le revin in cadrul raportului de reprezentare si a responsabilitatilor fata de alegatori.

4. In functie de timpul in care pot fi exercitate, drepturile si indatoririle deputatilor si senatorilor pot fi
clasificate in:
drepturi si indatoriri pe care deputatii le exercita in timpul sedintelor
si cele pe care le exercita intre sedinte.
5. Cat priveste actul normativ in care sunt cuprinse, am putea distinge intre:
drepturile si indatoririle prevazute in Constitutie
si cele prevazute in legi.

Drepturile si indatoririle deputatilor si senatorilor sunt, in principal, urmatoarele:

a) de a participa la intreaga activitate a camerei parlamentare si a parlamentului, in toate formele in
care aceasta activitate se desfasoara. Ei au dreptul si obligatia de a participa la sedintele camerelor,
precum si la activitatea grupurilor parlamentare, a comisiilor parlamentare, de a initia propuneri
legislative;
b) de a urmari aplicarea legilor si a celorlalte masuri hotarate de catre parlament. Daca in timpul
sedintelor parlamentarii participa la votarea legilor si a hotararilor, intre sedintele parlamentare ei
trebuie sa urmareasca daca, si cum aceste acte sunt aduse la indeplinire. Aceasta se poate realiza printr-
o varietate de forme si mijloace cum ar fi participarea lor la sedintele unor autoritati publice, sesizari si
propuneri;
de a pune intrebari si adresa interpelari;
d) de a cere informatiile necesare de la autoritatile publice, in conditiile legii, in vederea pregatirii
dezbaterilor ori a interpelarilor;
e) de a pastra o stransa legatura cu alegatorii din circumscriptia electorala in care au fost alesi. In acest
mod se vor cunoaste problemele reale iar alegatorii pot fi eficient sprijiniti in cererile lor;
f) de a fi indemnizati, de a primi diurne, de a li se asigura cazarea si gratuitatea calatoriei pe tren, avion,
vapor, autobuz. De asemenea, li se ramburseaza taxele de posta si telecomunicatii interne pentru
activitatile legate de exercitarea mandatului;
g) de a li se acorda concedii pentru motive de boala sau interese personale, in conditiile
Regulamentului camerei.

Incompatibilitati si imunitati:
Potrivit Constitutiei calitatea de deputat sau de senator este incompatibila cu exercitarea oricarei
functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului. Alte incompatibilitati se
stabilesc prin lege organica. Desigur nimeni nu poate fi, in acelasi timp, deputat si senator.
Cat priveste imunitatea parlamentarului, ea urmareste punerea acestuia la adapost impotriva unor
urmariri judiciare abuzive sau sicanatorii. Exista doua categorii de imunitati parlamentare,:

Primele caracterizate prin inexistenta raspunderii- iresponsabilitati-, care pun parlamentarul la
adapost pentru tot ce priveste activitatea legata de exercitarea mandatului sau (discursuri, opinii, vot).
Imunitatile din a doua categorie, denumite si inviolabilitati, cuprind reguli speciale privind retinerea,
arestarea sau trimiterea in judecata penala, in cazul in care deputatii sau senatorii sunt invinuiti de
crime sau delicte. Aceste reguli ocrotesc parlamentarii impotriva unor abuzuri, unor urmariri judiciare
nejustificate, arbitrare, declansate de catre executiv sau adversari.

Regulile cuprinse in Constitutia Romaniei:
nici un deputat sau senator nu poate fi tras la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile
politice exprimate in exercitarea mandatului (art.70)
De asemenea, nici un deputat sau senator nu poate fi retinut, arestat, perchezitionat sau trimis in
judecata penala ori contraventionala, fara incuviintarea Camerei Deputatilor sau Senatului, dupa
ascultarea sa. Competenta de judecata apartine Curtii Supreme de Justitie. Potrivit Regulamentelor
Camerelor cererea de retinere, arestare, perchezitie sau privind posibilitatea trimiterii in judecata
penala ori contraventionala se adreseaza presedintelui Camerei de catre ministrul justitiei.
Presedintele Camerei o aduce la cunostinta deputatilor sau senatorilor in sedinta publica, dupa care o
trimite de indata, Comisiei juridice, de disciplina si imunitati (Camera Deputatilor) sau Comisiei juridice,
de numiri, disciplina, imunitati si validari (Senat), spre examinare. Comisia va stabili daca sunt motive
temeinice pentru aprobarea cererii. Hotararea comisiei se adopta prin votul secret, a cel putin jumatate
plus unu din membrii sai. Comisia poate solicita ministrului justitiei documentele necesare, acesta avand
obligatia de a le pune la dispozitie. In caz de refuz, comisia se adreseaza Camerei. Comisia intocmeste un
raport, la Camera Deputatilor in cel mult 30 de zile. Cererea de ridicare a imunitatii, impreuna cu
raportul se va inainta grupului parlamentar din care deputatul face parte, iar acesta isi va exprima
punctul de vedere in termen de 30 de zile de la sesizare. Camera Deputatilor hotaraste asupra cererii in
cel mult 3 luni de la sesizare. La Senat procedura este asemanatoare, dar Comisia nu are un termen de
solutionare. Doar Biroul permanent al Senatului este obligat sa supuna spre dezbatere si aprobare
plenului raportul comisiei, in termen de 15 zile de la data depunerii lui. Asupra cererii, Camera
hotaraste, prin vot secret, cu majoritatea membrilor sai.
Potrivit art.69(2) din Constitutie in caz de infractiune flagranta, deputatul sau senatorul poate fi
retinut si supus perchezitiei fara incuviintarea prealabila a Camerei. Dar in aceasta situatie ministrul
justitiei are obligatia de a informa, neintarziat, pe presedintele Camerei asupra retinerii sau
perchezitiei. In cazul in care Camera Deputatilor sau, dupa caz, Senatul constata ca nu exista temei
pentru retinere, dispune imediat revocarea acestei masuri. In fine trebuie adaugata regula potrivit careia
cererile privind ridicarea imunitatii parlamentare se inscriu cu prioritate pe ordinea de zi.

Imunitatea parlamentara este o garantie juridica a exercitarii nestinjenite de catre deputati si senatori a
activitatii lor. Ea nu trebuie interpretata ca o inlaturare a raspunderii deputatului sau senatorului
pentru incalcarea legilor ci ca o protectie impotriva eventualelor abuzuri sau presiuni. Camera
parlamentara printr-o obiectiva si matura dezbatere si chibzuinta are dreptul sa aprecieze daca faptele
imputate deputatului sau senatorului se intind pe intreaga durata a mandatului.

Raspundere si sanctiuni
Deputatii si senatorii au o serie de drepturi dar si o serie de obligatii. De asemenea, ei au obligatia de a
respecta normele regulamentare. In cazul incalcarii acestor norme ei pot fi sanctionati.

Sanctiunile ce li se pot aplica sunt:

a) avertismentul;
b) chemarea la ordine;
c) retragerea cuvantului;
d) eliminarea din sala de sedinte;
e) interzicerea de a participa la lucrarile adunarii pe timp de maximum 15 zile;
f) excluderea temporara.

Regulamentul Senatului prevede doar primele patru sanctiuni, iar la sanctiunea de la litera e) durata
este de 30 de zile. Sanctiunile pot fi aplicate de catre presedintele Camerei sau de catre Camera in
conditiile prevazute de regulament, si desigur, in raport de gravitatea abaterii.
5.4. Actele juridice ale Parlamentului
Asemenea acte nu se incadreaza in categoria actelor juridice. De aceea ele au fost grupate si analizate
ca o categorie de acte aparte, denumite acte cu caracter exclusiv politic. Pe buna dreptate se sustine in
doctrina ca actele exclusiv politice, desi cuprind si o manifestare de vointa in scopul de a produce
anumite efecte sociale, ele cuprind numai afirmatii de principiu sau luari de atitudine lipsite de un efect
juridic imediat, dar care, prin faptul ca emana de la organe situate pe cele mai inalte trepte ale
aparatului de stat, se bucura de un deosebit prestigiu si de o larga influenta in viata sociala si politica.
Sunt acte cu caracter exclusiv politic declaratia, mesajul si apelul.
Prin asemenea acte parlamentul stabileste anumite principii in politica externa, ia atitudine in anumite
probleme internationale, aduce la cunostinta altor parlamente pozitia in diverse probleme
internationale etc.
Parlamentul sau desigur fiecare camera, adopta regulamentul sau de functionare, in virtutea
autonomiei sale regulamentare. Incadrarea regulamentului in una din categoriile de acte juridice ale
parlamentului a format si formeaza inca obiectul unei interesante dispute stiintifice. 1. Clasificarea
actelor Parlamentului.
Prin Constitutie sunt nominalizate urmatoarele acte juridice:
legile,
regulamentele Camerelor ,
hotararile si motiunile
In functie de faptul daca contin sau nu norme juridice actele pot fi clasificate in doua categorii si anume:
acte cu caracter normativ- (legile, regulamentele Camerelor, fara exceptie, precum si unele hotarari)
si acte cu caracter individual (nenormativ)- (in aceasta categorie sunt cuprinse numai hotarari, si
anume acelea care cuprind manifestari de vointa in scopul stabilirii de drepturi si obligatii in sarcina unor
subiecte de drept dinainte determinate, precum si motiunile). 2.Legea, ca act juridic al parlamentului

Conceptul de lege ca act juridic al parlamentului.

In mod obisnuit, termenul de lege este folosit in doua acceptiuni:
1) o acceptiune larga (lato sensu) care exprima orice act normativ si
2) o acceptiune restransa (stricto sensu) prin care se desemneaza actul juridic al parlamentului
(autoritate legiuitoare).
Ambele acceptiuni sunt corecte, curent utilizate. Distinctia stiintifica se impune insa atunci cand
urmarim sa stabilim ierarhia izvoarelor de drept, sa facem cuvenitele delimitari intre actele autoritatilor
publice si deci si intre cele ale parlamentului, sau cand vrem sa explicam suprematia juridica a legii.
Aceasta deoarece suprematia legii priveste numai legea ca act juridic.
In literatura juridica romaneasca legea este definita astfel:
a) de catre Tudor Draganu, ca fiind actul care "exprimand vointa intregului popor, este votat de organul
suprem al puterii de stat, in conformitate cu regulile procedurale stabilite de Constitutie, si cuprinde
norme generale de conduita, obligatorii si susceptibile de a fi aplicate, atunci cand metoda convingerii
nu da rezultate, prin forta de constrangere a statului;
b) de catre Ion Deleanu ca fiind actul ce "cuprinde reguli generale si obligatorii, sanctionate prin forta
de constrangere a statului, atunci cand aplicarea ei nu se realizeaza din convingere, si este susceptibila
de aplicare ori se ivesc conditiile prevazute in ipoteza ei" pentru a adauga ca din punct de vedere formal
"pentru ca un act juridic sa aiba valoare de lege, el trebuie sa fie adoptat de catre parlament cu
respectarea unor norme de tehnica legislativa, in sensul restrans al acestei notiuni"; etc.
c) Ioan Muraru si Simina Tanasescu considera ca in mod corect legea, in acceptiunea sa restransa, este
considerata a fi o regula generala, un act, avand forma scrisa, adoptata de catre parlament si dupa o
procedura anumita prestabilita (procedura speciala, norme de tehnica legislativa etc.). Astfel ei
considera legea, in acceptiunea sa restransa, ca fiind " actul juridic al parlamentului, elaborat in
conformitate cu Constitutia, potrivit unei proceduri prestabilite si care reglementeaza relatiile sociale
cele mai generale si cele mai importante."
d) Mircea Lepadatescu, defineste legea ca fiind "actul juridic adoptat de parlament prin care
reglementeaza raporturile sociale cele mai generale si mai importante".
e) Ioan Ceterchi defineste legea ca fiind "actul normativ cu forta juridica superioara tuturor celorlalte
acte normative, care emana de la organul suprem al puterii de stat si care reglementeaza cele mai
importante relatii sociale ".
Transformarea vointei poporului in lege (deci in vointa de stat) nu se poate realiza oricum ci numai pe
calea unei proceduri anumite, procedura la randul ei prestabilita chiar prin Constitutie si lege. Aceasta
procedura trebuie sa permita poporului posibilitatea unui control direct, asupra modului cum
parlamentul isi exercita mandatul incredintat si indeosebi functia legislativa.
In anumite situatii, poporul are dreptul de a valida, prin referendum, deci cel mai direct posibil,
exercitarea acestei functii.
Constitutia Romaniei prin art.72(3) stabileste domeniile rezervate reglementarii prin legi
constitutionale. Acestea fiind cele ce privesc revizuirea constitutiei.
Domeniile rezervate legii organice sunt:
a) sistemul electoral;
b) organizarea si functionarea partidelor politice;
c) organizarea si desfasurarea referendumului;
d) organizarea Guvemului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;
e) regimul starii de asediu si al celei de urgenta;
f) infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora;
g) acordarea amnistiei sau a gratierii colective;
h) organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecatoresti. a
Ministerului Public si a Curtii de Conturi:
i) statutul functionarilor publici;
j) contenciosul administrativ;
k) regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii;
1) regimul general privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala;
m) organizarea generala a invatamantului;
n) regimul general al cultelor;
o) organizarea administratiei locale, a teritoriului. precum si regimul general privind autonomia locala;
p) modul de stabilire a zonei economice exclusive;
r) celelalte domenii pentru care in Constitutie se prevede adoptarea de legi organice.
Cat priveste legile ordinare Constitutia nu nominalizeaza anumite domenii lasand Parlamentului
aprecierea.

Clasificarea legilor
Legile sunt clasificate in:
a) Legi constitutionale- sunt cele prin care se revizuieste Constitutia. Sub aspectul continutului ele
contin reglementari ale relatiilor sociale fundamentale si care sunt esentiale pentru instaurarea,
mentinerea si exercitarea statala a puterii. Sub aspect procedural ele se adopta cu votul a cel putin doua
treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, fiind definitive numai dupa aprobarea lor prin
referendum, organizat in cel mult 30 de zile de la data adoptarii proiectului sau a propunerii de revizuire.
b) Legi organice- sub aspectul continutului sunt acelea care intervin in domeniile rezervate prin art.72(3)
din Constitutie. Sub aspect procedural ele se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere.
c) Legi ordinare reglementeaza relatii sociale de mai mica importanta, iar procedural sunt adoptate cu
votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.
Este interesant de mentionat ca pentru sistemul nostru de drept in ultimele decenii, pana la Constitutia
actuala, mentionarea legilor organice era pur teoretica, fara insemnatate practica deoarece legile
organice cunosteau aceleasi proceduri de elaborare ca toate legile, iar din punctul de vedere al
dreptului constitutional tocmai aceasta procedura devine criteriu de c1asificare. Categoria legilor
organice era pastrata in limbajul nostru juridic prin traditie, dar practic ea nu exprima o grupa distincta
de legi. Observatia este interesanta deoarece si in alte sisteme constitutionale se fac clasificari ale legilor
dar aceste clasificari se fundamenteaza pe dispozitiile exprese ale constitutiilor.
lntroducerea referendumului ca mod de adoptare a unor legi, inseamna includerea in chiar procedura
de elaborare a legii, a consultarii directe, prin vot, a poporului. In lumina acestor realitati constitutionale
se impune completarea c1asificarii legilor, sau mai exact o imbunatatire a celei existente.
Putem observa astfel ca exista patru mari categorii de legi, si anume:

a) legi constitutionale;
b) legi referendum (adoptate prin referendum);
c) legi organice;
d) legi obisnuite, ordinare.
Distinctia intre aceste categorii de legi se poate face atat pe criteriul continutului reglementarilor cat si
pe criteriul procedurii de elaborare. Suprematia legii
In literatura juridica se constata ca notiunea de suprematie juridica a legii este de obicei definita
pornindu-se de la faptul ca norma stabilita de aceasta nu trebuie sa corespunda nici unei alte norme, in
afara de cele cuprinse in Constitutie, iar toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot
sa o abroge, sa o modifice sau sa deroge de la ea.
Plecand de la aceasta constatare si facandu-se anumite precizari, se defineste suprematia legii ca "acea
caracteristica a ei care-si gaseste expresia in faptul ca normele pe care le stabileste nu trebuie sa
corespunda nici unor alte norme in afara de cele constitutionale, iar celelalte acte juridice emise de
organele statului ii sunt subordonate din punctul de vedere al eficacitatii lor juridice" (Tudor Draganu) ..
Valorificand cele exprimate pana in prezent in literatura juridica, putem conchide ca suprematia legii
este un principiu constitutional ce exprima acea calitate a legii in virtutea careia legea, elaborata in
conformitate cu litera si spiritul Constitutiei, este superioara juridic, tuturor actelor normative existente
intr-un sistem constitutional.
Consacrarea si realizarea suprematiei legii in ansamblul sistemului de acte normative reprezinta o
conditie a unitatii intregului sistem de izvoare ale dreptului, precum si singura modalitate de armonizare
a cerintelor democratiei cu cerintele de rapiditate, tehnicitate , specializare si suplete a activitatii
normative.
Sintetizand punctele de vedere exprimate in literatura juridica, putem observa ca suprematia legii s-a
fundamentat stiintific in mod diferit. De aceea unele consideratii se impun. Astfel:
a) Fundamentarea stiintifica a suprematiei legii prin caracterele puterii. Se poate observa ca adeseori
suprematia legii se fundamenteaza prin caracterele generale ale puterii si indeosebi prin deplinatatea si
suveranitatea puterii. . In mod discutabil unii denumesc aceste caractere generale principii ale
organizarii si functionarii organelor statului. Fara a intra in detalii, trebuie sa precizam ca deplinatatea
(cu unele rezerve) si suveranitatea sunt caractere generale ale puterii si desi se regasesc (in sensul ca le
determina) in principiile fundamentale de organizare statala ele nu se confunda cu acestea.
Fundamentarea stiintifica a suprematiei legii pe caracterele generale ale puterii este corecta dar nu si
completa.
b) Fundamentarea stiintifica a suprematiei legii prin pozitia in sistemul statal a autoritatii emitente.
De cele mai multe ori se considera ca pozitia parlamentului in sistemul statal justifica si suprematia
legii. Se considera astfel ca ierarhia organelor statale duce in mod obligatoriu si la o ierarhie a actelor
lor juridice. Astfel stand lucrurile, din moment ce parlamentul ocupa pozitia cea mai inalta in sistemul
statal inseamna ca si legea ocupa pozitia cea mai de sus in sistemul normativ (sistemul de drept al unei
tari). Desigur si un asemenea mod de fundamentare a suprematiei legii este exact dar incomplet.
c) Fundamentarea stiintifica a suprematiei legii, prin suprematia Constitutiei. O asemenea fundamentare
este desigur exacta, dar nu este in general si motivata, plecandu-se de la ideea ca suprematia
Constitutiei este un lucru indeobste admis si cunoscut.
Este foarte adevarat ca si Constitutia este o lege, dar cu toate acestea dintotdeauna intre Constitutie si
lege s-au facut deosebiri (de continut, de forma si de putere juridica), de unde rezulta si necesitatea
discutarii nuantate a suprematiei.

Suprematia legii se explica deci prin (sau si prin) functiile sale in exprimarea si realizarea vointei
poporului ca vointa general obligatorie (de stat). Initiativa legislativa sau dreptul de initiativa
legislativa
Cuprinde in continut posibilitatea de a propune proiecte de legi sau propuneri de legi corelate cu
obligatia parlamentului de a examina, dezbate si a se pronunta asupra acestora. initiativa legislativa nu
trebuie confundata cu posibilitatea generala a oricarui subiect de drept de a face propuneri
parlamentului.
Constitutia Romaniei in art. 73. prevede ca dreptul de initiativa legislativa este acordat numai anumitor
organisme statale saupolitice si anume acelora care prin pozitia si competenta lor au in cea mai mare
masura posibilitatea cunoasterii realitatilor economice, sodale, culturale si de dezvoltare ale societatii.
Sfera subiectelor initiativei legislative are un mare rol in caracterizarea unui sistem constitutional ca
democratic sau nedemocratic.
Potrivit Constitutiei noastre, au drept de initiativa Guvernul, deputatii, senatorii si cetatenii. Astfel de
exemplu :
Initiativa legislativa a cetatenilor, initiativa populara cum i se spune frecvent, este clar delimitata si
definita prin art. 73 din Constitutie. Astfel, ea trebuie sa provina de la cel putin 250.000 de cetateni cu
drept de vot. Apoi cetatenii care isi manifesta dreptul de initiativa legislativa trebuie sa provina din cel
putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie
inregistrate cel putin 10.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative. In fine, Constitutia nu permite ca
problemele fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea sa formeze obiectuI initiativei
cetatenesti.
Initiativa legislativa a Guvernului se exprima prin prezentarea de proiecte de legi,(in timp ce
deputatii, senatorii si cetatenii prezinta propuneri legislative.)

Un proiect de lege trebuie sa raspunda unei multitudini de cerinte si comenzi economice, sociale,
politice si bineinteles juridice.
Pentru ca proiectul de lege sau propunerea legislativa sa ajunga pe agenda de lucru a parlamentului
(pentru a se putea realiza deci initiativa legislativa) ele trebuie verificate atat sub aspectul continutului
reglementarilor cat si al tehnicii juridice si desigur al armonizarii (corelarii) cu intregul sistem de drept.
De aceea legea prevede obligatia unor organisme statale de a examina, dezbate, aviza proiectele de legi,
inaintea sesizarii parlamentului deci in faza de conturare a initiativei legislative. Aceasta activitate
complexa de examinare si avizare da certitudine ca proiectul de lege reprezinta un text bine alcatuit si
util. Fata de acceptiunea ce am dat-o initiativei legislative urmeaza sa consideram ca pentru organul
legiuitor intereseaza avizele acestor organisme (indeosebi al Consiliului Legislativ prevazut de art. 79 din
Constitutie).
Altfel spus proiectul de lege sau propunerea legislativa nu pot fi depuse presedintelui camerei
parlamentului decat daca cuprind aceste avize si bineinteles expunerea de motive.
Art.73(4) din Constitutie prevede clar ca deputatii, senatorii si cetatenii care exercita dreptul de
initiativa legislativa pot prezenta propuneri legislative numai in forma ceruta pentru proiectele de legi.
Solicitarea avizelor este o obligatie legala, dar initiatorul nu are obligatia de a se conforma observatiilor
si propunerilor din aviz, cu unele exceptii dar si acestea prevazute de lege.
Aceasta pentru faptul ca initiativa legislativa este un raport intre initiator si legislator.
Initiatorul depune proiectul de lege sau propunerea legislativa, insotite de o expunere de motive,
presedintelui camerei parlamentului.
Constitutia Romaniei contine reguli cu privire la depunerea proiectului de lege sau a propunerii
legislative.
Astfel Guvernul isi exercita initiativa legislativa prin transmiterea proiectului de lege catre una din
Camere. Propunerile legislative se supun intai adoptarii in Camera in care au fost prezentate. El isi
poate retrage proiectul de lege sau propunerea oricand, pana la inceperea votarii in intregime a
acestuia. Din momentul depunerii proiectului sau propunerii Camera Parlamentului se considera
sesizata si supusa obligatiei constitutionale de a examina si a se pronunta asupra proiectului de lege.
Comisiile parlamentare examinand un proiect de lege pot propune adoptarea sa, eventual cu
amendamente sau respingerea proiectului. Ele nu pot insa propune un alt text decat cel prezentat de
catre initiatori.
Initiativa legislativa implica obligatia corelativa a Camerei sesizate de a examina si a se pronunta asupra
proiectului de lege sau a propunerii legislative. De aceea includerea lor pe ordinea de zi a sedintelor
camerei capata o semnificatie deosebita.
Orice proiect de lege depus, trebuie deci supus atentiei camerei. Numai camera parlamentului
hotaraste cu privire la includerea pe ordinea de zi. In cazul in care ordinea de zi este aglomerata cu prea
multe proiecte de legi (propuneri legislative) ea trebuie sa se pronunte asupra ordinii in care proiectele
de legi vor fi examinate in sesiunile sale.
Prin Constitutie s-a stabilit regula ca proiectul sau propunerea legislativa se discuta si deci se adopta,
mai intai in Camera in care au fost prezentate. Dupa votare, proiectul sau propunerea se trimite
celeilalte Camere ale Parlamentului.
Dezbaterile incep prin expunerea de motive facuta de catre initiatorul proiectului de lege. Este ascultat
apoi raportul comisiei parlamentare competente. Proiectul este supus in continuare discutiei generale si
apoi discutiei pe articole.
Inainte sau cu ocazia dezbaterilor in plen, deputatii pot propune amendamente, iar daca se discuta
textele conventiilor internationale (pentru ratificarea lor) pot propune rezerve sau declaratii.
Cu privire la amendamente exista regula de a se cere intotdeauna avizul comisiei parlamentare (sau in
orice caz a raportorului acesteia atunci cand parlamentul le dezbate fara a cere avizul comisiei) precum
si de a se asculta initiatorul proiectului de lege.
Cel care a propus amendamentul poate sa-l retraga pana cand este supus votului. Daca se aduc mai
multe amendamente la acelasi articol de lege, acestea sunt supuse votului in ordinea propunerii lor, iar
daca adoptarea unui amendament implica, in mod necesar, respingerea altuia, acesta din urma nu mai
este pus la vot.
Votarea proiectului de lege intervine in fiecare Camera dupa discutia pe articole a proiectului.
Pentru ca, in sistemul bicameral, proiectul de lege (propunerea) trebuie votat de catre ambele Camere,
el se trimite dupa ce a fost votat de catre una din Camere, celeilalte Camere. Daca aceasta din urma
respinge proiectul de lege sau propunerea legislativa, ele se trimit, pentru o noua dezbatere, Camerei
care le-a adoptat. 0 noua respingere este definitiva.
Sistemul parlamentar bicameral implica votarea unei legi de catre ambele camere. In mod firesc,
autonomia camerelor conduce la situatii in care o camera poate vota un proiect de lege cu modificari
fata de prima camera.
Cum o lege trebuie sa fie votata, in acelasi continut si forma de catre ambele camere, realizarea
acordului se face prin medieri si concilieri.
Astfel, potrivit art.76 din Constitutie, daca una din Camere adopta un proiect de lege sau o propunere
legislativa intr-o redactare diferita de cea aprobata de cealalta Camera, presedintii Camerelor vor initia,
prin intermediul unei comisii paritare procedura de mediere. In cazul in care comisia nu ajunge la un
acord sau daca una din Camere nu aproba raportul comisiei de mediere, textele aflate in divergenta se
supun dezbaterii Camerei Deputatilor si Senatului, in sedinta comuna, care vor adopta textul defnitiv .
O data votata, legea trebuie semnata de catre presedintele camerei sau, in cazul in care sedinta a fost
condusa de catre un vicepresedinte de catre acesta din urma.
Prin aceasta semnatura se atesta respectarea procedurii de elaborare a legilor.
Dupa votarea sa, legea este inaintata sefului de stat pentru promulgare.
Promulgarea este actul prin care seful de stat autentifica textul legii, altfel spus constata si atesta
regularitatea adoptarii sale.
Promulgarea nu este o masura discretionara, seful statului fiind obligat sa promulge legea daca ea a
fost adoptata regulamentar.
In sistemul nostru constitutional, promulgarea unei legi este de competenta Presedintelui Romaniei,
care trebuie sa o faca in cel mult 20 de zile de la primire.
Cum este si firesc, seful de stat trebuie sa aiba posibilitatea de a examina legea si de a-si exercita rolul
sau de garant al respectarii constitutiei si al bunei functionari a autoritatilor publice. De aceea
Constitutia prin art.77 (2) permite Presedintelui Romaniei ca inainte de promulgare sa ceara, o singura
data, reexaminarea legii. Iar prin art.77 (3) Constitutia stabileste ca daca Presedintele a cerut
reexaminarea legii ori daca s-a cerut verificarea constitutionalitatii ei, promulgarea legii se face in cel
mult 10 zile de la primirea legii adoptate dupa reexaminare sau de la primirea deciziei Curtii
Constitutionale, prin care i s-a confirmat constitutionalitatea.
Publicarea legilor prezinta o mare importanta deoarece este operatiunea de care este legata intrarea lor
in vigoare. De principiu legile intra in vigoare la data publicarii lor oficiale. Dar legea poate sa prevada o
data la care intra in vigoare, data ce poate fi sau anterioara sau posterioara datei publicarii.
Unele legi intra in vigoare din chiar momentul adoptarii lor daca prevad expres acest lucru.
Potrivit art.78 din Constitutie, legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la data
publicarii sau la data prevazuta in textul ei. Datorita faptului ca potrivit art.15(2) din Constitutie, legea
dispune numai pentru viitor, aceasta data poate fi numai dupa data publicarii.

In activitatea de legiferare, in unele sisteme constitutionale a fost institutionalizat referendumul.
In viziune constitutionalista referendumul este aprobarea legii. El este deci , in sistemele unde este
prevazut, o conditie de valabilitate a legii.
Aceste consecinte juridice trebuie apreciate prin prisma raporturilor juridice dintre popor si parlament,
raporturi statornicite prin Constitutie.
In acest sens vom observa ca detinator al suveranitatii nationale poporul o exercita prin reprezentare
sau referendum. In temeiul dispozitiilor constitutionale parlamentul exercitand puterea suverana a
poporului are desigur dreptul de a legifera.
Legiferarea se exercita insa permanent sub controlul poporului, pentru ca parlamentul exercita puterea
(si legifereaza) in numele poporului care, ca titular al puterii isi pastreaza dreptul de a se pronunta
asupra modului in care parlamentul exercita prerogativele incredintate.
Astfel vazute lucrurile, reglementarile constitutionale sunt corecte din punct de vedere stiintific, daca
consultarea poporului intervine dupa ce s-a derulat intreaga procedura de legiferare. In aceste situatii
poporul, prin referendum, nu realizeaza doar o dezbatere publica ci decide, hotaraste, in virtutea
puterii sale suverane.
In situatiile in care referendumul este prevazut de Constitutie, legea devine valabila, si deci obligatorie,
numai daca poporul s-a pronuntat pentru aceasta lege.
Referendumul este deci o conditie de valabilitate a legii, ultima etapa in elaborarea legilor prin
referendum. Daca, cu prilejul referendumului, pentru lege voteaza mai putin decat majoritatea celor
prezenti la vot (consultare), legea nu este considerata aprobata si nu poate deci intra in vigoare.
Referendumul este prevazut de catre Constitutia Romaniei prin art. 147 in cadrul proiectelor sau
propunerilor de legi de revizuire a Constitutiei, el trebuie organizat in cel mult 30 de zile de la data
adoptarii de catre cele doua Camere a proiectului sau propunerii de revizuire.

Alte reguli constitutionale privind elaborarea legii
Din Constitutie rezulta unele situatii in care procedura de elaborare a legii, asa cum am prezentat-o,
cunoaste anumite nuantari. Astfel:
a) Adoptarea proiectelor de legi sau propunerilor legislative cu procedura de urgenta. Aceasta situatie
este prevazuta de catre art. 74(3) din Constitutie. Astfel Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau
propuneri legislative cu procedura de urgenta, din proprie initiativa sau la cererea Guvernului.
Cat priveste procedura de urgenta ea este stabilita prin regulamentele Camerelor. Se poate constata ca
urgenta priveste numai dezbaterea si votarea.legii in camerele Parlamentului, ea nu pune in discutie
succesiunea si obligativitatea constitutionala a etapelor de elaborare a legilor.
b) Angajarea raspunderii Guvemului in conditiile art.113 din Constitutie. Potrivit dispozitiilor art. 113 din
Constitutie daca Guvernul isi angajeaza raspunderea asupra unui proiect de lege si nu este demis printr-
o motiune de cenzura, proiectul de lege se considera adoptat. Aceasta procedura se deruleaza numai in
sedinta comuna a celor doua Camere. Tot in sedinta comuna se hotaraste si asupra eventualei cereri de
reexaminare a legii.
c) Legile adoptate in sedinte comune. Potrivit art. 62 din Constitutie in anumite probleme Camera
Deputatilor si Senatul pot hotara numai in sedinte comune. Daca in realizarea unora din atributiile
stabilite prin art.62 (2) se procedeaza prin elaborarea de legi (aprobarea bugetului de stat de exemplu),
este clar ca apar nuantari in procedura de elaborare a legilor, cum ar fi de exemplu inutilitatea
procedurii de mediere.
Modificarea, suspendarea si abrogarea legii
In mod firesc procedurile de modificare, suspendare si abrogare a legii trebuie sa puna in valoare
suprematia acesteia. Modificarea, suspendarea si abrogarea legii se realizeaza tot printr-o lege,
adoptata la randul sau cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor. In aceasta isi gaseste aplicatie
marele principiu al simetriei in drept.

Deosebirile dintre constitutie si legi
Intre Constitutie si legi exista deosebiri de continut, de forma si de putere juridica.

Sub aspectul continutului Constitutia se deosebeste de legi din doua puncte de vedere.
In primul rand si ea reglementeaza relatiile sociale care apar in procesul instaurarii, mentinerii si
exercitara statale a puterii, dar reglementeaza acele raporturi care sunt esentiale pentru popor.
In al doilea rand, constitutia reglementeaza relatiile sociale din toate domeniile de activitate in timp ce
legile reglementeaza relatiile sociale din anumite domenii.

Deosebirile de forma constau in aceea ca:
In timp ce Constitutia este adoptata sau poate fi modificata de adunari constituante, sau uneori si de
parlamente, de regula, numai prin votul a doua treimi din numarul total al deputatilor si senatorilor
legea este adoptata sau modificata cu o majoritate inferioara. De asemenea, in timp ce Constitutia nu
poate fi modificata prin norme cu putere de lege; legile pot fi modificate si chiar abrogate prin
asemenea norme Cat priveste deosebirea de putere juridica:
Si atunci cand este adoptata tot de parlament, Constitutia are o forta juridica superioara legilor
ordinare. Aceasta este de fapt consecinta deosebirilor de continut si de forma semnalate mai sus.

Suprematia legii, insemnand superioritatea juridica a legii in sistemul de drept, fundamenteaza
conformitatea tuturor actelor juridice cu legea.
Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecinta a suprematiei legii, se aplica oricarui
act ce emana de la alte organe de stat decat parlamentu1. Cat priveste actele administrative, acestea
fiind acte de executare a legii conditia de conformitate este indiscutabila.
Actele organelor judecatoresti fiind acte de aplicare a legilor la cazuri concrete; au in principiu caracter
individual, si trebuie emise numai in conditiile legii.

3.Regulamentele parlamentare
Potrivit principiului autonomiei regulamentare, fiecare Camera a Parlamentului isi adopta un
regulament propriu de organizare si functionare, asa cum prevede art.61(1) din Constitutie.
De asemenea, potrivit art.62(l) din Constitutie, Camera Deputatilor si Senatul, cu votul majoritatii
membrilor lor, adopta un regulament al sedintelor comune prevazute de catre art. 62 din Constitutie.
Regulamentul este act normativ, este supus obligatiei de publicare in Monitorul Oficial, dar sub
sernnatura presedintelui Camerei, sau a ambilor presedinti in cazul sedintelor comune. In fine
regulamentul poate face obiectul controlului de constitutionalitate in conditiile art. 144 litera b si 145
din Constitutie .
Privitor la regulamentele Camerelor Parlamentului Romaniei, am aratat deja ca ele au fost supuse in
integralitate controlului de constitutionalitate, la sesizarea presedintilor celor doua camere. Curtea
Constitutionala prin doua decizii distincte s-a pronuntat cu privire la aceasta problema (vezi deciziile
nr.45 si nr.46, publicate in Monitorul Oficial nr.131 din 27 mai 1994). Solutiile date prin aceste decizii s-
au fundamentat stiintific pe cateva consideratii teoretice pe care Curtea Constitutionala le-a trecut.
Retinerea acestor consideratii aici este de reala utilitate pentru intelegerea naturii juridice a
regulamentelor parlamentare si pentru dimensionarea stiintifica a autonomiei regulamentare a
Parlamentului.
Regulamentul parlamentar este o hotararere prin continut, proceduri si desigur prin locul lui in
piramida normativa.
Prin Regulament nu se pot stabili drepturi si mai ales obligatii in sarcina unor subiecte de drept care nu
se incadreaza in cele circumstantiate mai inainte. Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile, in
acceptiunea de acte juridice ale Parlamentului.
Regulamentele parlamentare fiind acte juridice inferioare Constitutiei si legilor nu pot cuprinde reguli de
fond ce sunt de domeniul acestora, dar pot cuprinde reguli de procedura pentru realizarea acestor
reglementari. Aceste reguli trebuie sa permita doar valorificarea dispozitiilor constitutionale si legale,
neputandu-le afecta cat priveste domeniul de reglementare si continutul.

4. Hotararea, ca act juridic al parlamentului
Pe criteriul continutului vom observa ca hotararile se deosebesc de legi din doua puncte de vedere:
1) in primul rand in timp ce toate legile au caracter normativ, hotararile pot fi atat cu caracter normativ
cat si cu caracter nenormativ.
2) in al doilea rand, normele cuprinse in hotararile cu caracter normativ au o forta juridica inferioara
legilor.
Sub aspectul procedurii vom constata ca:
1) pentru adoptarea hotararilor nu sunt aplicabile regulile privitoare la initiativa legislativa,
2) nu exista obligatia examinarii si avizarii lor de alte organisme (in afara comisiilor)
3) se semneaza de catre presedintele Camerei.
De asemenea, in sistemul parlamentar bicameral precum si cel din Romania, hotararile pot fi emise si de
catre o singura camera, lucru nepermis pentru legi.

Camerele parlamentare adopta hotarari privind:

componenta grupurilor parlamentare;
modificarea regulamentelor;
alegerea vicepresedintilor, secretarilor si chestorilor;
modificarea structurii organizatorice a aparatului functionaresc;
demisia parlamentarilor;
validarea mandatelor;
ridicarea imunitatii parlamentare.

5. Motiunile
Termenul "motiune" este in general utilizat la denumirea unor hotarari ale parlamentului prin care se
exprima atitudinea acestuia intr-o problema discutata.
Cand sunt acte juridice, motiunile privesc in cele mai multe cazuri pozitia fata de guvern, in cadrul
raporturilor parlment-guvern si a dreptului parlamentului de a controla activitatea guvernului.
Constitutia Romaniei prevede si ea motiunea de cenzura.
Motiunea de cenzura este reglementata de art. 112 din Constitutie.
Ea poate fi initiata de cel putin o treime din numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica
Guvernului la data depunerii. Motiunea de cenzura se dezbate, in sedinta comuna a celor doua camere.
Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in
aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura cu exceptia cazului in care guvernul isi angajeaza
raspunderea potrivit art.113 din Constitutie.
In cazul in care Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat se considera adoptat, iar
programul sau declaratia politica generala devine obligatorie pentru Guvern.

Privitor la motiuni sunt cateva reguli importante ce rezulta din Regulamentul sedintelor comune ale
Camerei Deputatilor si Senatului. Astfel :
motiunile se depun presedintilor Camerelor.
dupa primire, presedintele Camerei Deputatilor comunica motiunea, de indata (in ziua in care a fost
depusa), guvernului.
in cel mult 5 zile de la depunere, motiunea de cenzura se prezinta in sedinta comuna a celor doua
camere,
dezbaterea sa avand loc dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna.
data si locul sedintei comune, impreuna cu invitatia de participare, se comunica Guvernului; de catre
presedintele Camerei Deputatilor, cu 24 de ore inainte ca aceasta sa aiba loc.

Tot motiune se numeste si actul prin care Camera Deputatilor sau Senatul isi exprima atitudinea cu
privire la problema ce a facut obiectul unei interpelari
Aceasta motiune nu trebuie confundata cu motiunea de cenzura.
Asa cum rezulta clar din art.111 (2) din Constitutie, care o reglementeaza, aceasta motiune este
rezultatul de vointa a unei singure camere in timp ce motiunea de cenzura exprima vointa parlamentului
in intregul sau.

6. Actele structurilor parlamentare
Si structurile interne ale Camerelor emit acte juridice in realizarea atributiilor ce le revin. Astfel:
o Presedintii Camerelor emit decizii pentru convocarea in sesiune a Camerelor sau pentru asigurarea
conducerii Camerelor pe perioada lipsei presedintelui acesteia.
o Cat priveste comisiile permanente ele emit avize sau rapoarte. 6. PUTEREA EXECUTIVA

In cadrul "Puterilor" statului se distinge, prin continut si trasaturi specifice, puterea executiva. Aceasta
putere este nominalizata in stiinta si legislatie (in constitutie in primul rand) fie prin expresia de
"puterea executiva", fie prin cea de "'autoritate administrativa", fie prin cea de "ad ministratie de
stat".

6.1. Structura executivului
Interes pentru Dreptul constitutional reprezinta urmatoarele structuri executive:
a) seful de stat- deseori denumit seful executivului, purtand, de regula, denumirea de monarh sau
presedinte, se prezinta cu trasaturi diferite in functie de forma de guvernamant.

b) guvernul- este consacrat in constitutii sub denumiri diferite precum cele de Cabinet, Guvern, Consiliu
de Ministrii. Aceste denumiri depind de sistemul constitutional, de faptul daca executivul este format
din una sau doua structuri. Guvernul are doua componente si anume seful guvernului (acolo unde
exista) si ministrii si secretari de stat. Potrivit art.101 al constitutiei Romaniei, Guvernul este alcatuit din
prim-ministru, membri stabiliti prin lege organica. Cat priveste seful guvernului, el se prezinta sub
denumiri diferite, precum de prim-ministru, presedinte, pentru ca si guvernul are denumiri diferite.
Sunt sisteme constitutionale in care nu exista si un sef al guvernului, in care seful de stat ca sef al puterii
executive cumuleaza si functia de sef de guvern (S.U.A. de exemplu). Adica minstrii se subordoneaza
direct sefului de stat.

c) ministerele si celelalte organe centrale ale administratiei publice- executa legile in domeniile lor de
activitate. De aceea mai sunt denumite de domeniu sau de resort. Ele se subordoneaza guvernului.

d) organele locale ale administratiei publice- isi desfasoara activitatea in unitatile administrativ
teritoriale. Ele cunosc o subordonare ierarhica (pe verticala) fata de organele executive superioare, dar
si (uneori) o subordonare pe orizontala fata de organele locale alese prin vot de catre cetateni. 6.2.
Raporturile legislativ-executiv
6.2.1. Rolul legislativului in formarea executivului
Puterea legislativa are pretutindeni un rol mai important sau mai putin important in formarea
executivului. Acest rol este diferit de la un sistem constitutional la altul si este in directa legatura cu
forma de guvernamant, precum si cu structura executivului.

a) Desemnarea sefului executivului

Daca prin seful executivului, sau al puterii executive, intelegem seful de stat, vom observa ca rolul
parlamentului in desemnarea acestuia difera in functie de forma de guvernamant.
Astfel, in forma de guvernamant monarhica, unde monarhia este, de regula, ereditara, interventia
parlamentului este rara si putin semnificativa. In republica prezidentiala, seful statului fiind ales prin vot
universal si direct, rolul parlamentului este redus doar la solemnitatea depunerii juramantului si
preluarii functiei. Cat priveste republica parlamentara, aici seful statului fiind ales de parlament, in mod
firesc rolul legislativului se realizeaza aproape in deplinatatea sa.

c) Desemnarea sefului de guvern si a membrilor aeestuia
Desigur, si in acest domeniu situatiile sunt diferentiate. Trebuie retinut ca diferentierea intre seful
guvernului si membrii guvernului este evidenta pretutindeni, seful guvernului fiind figura juridica
distincta in cadrul oricarui guvern (cu exceptia situatiilor in care functia este exercitata nemijlocit de
catre seful de stat). De regula, seful guvernului este desemnat pe criterii foarte clare, criterii politico-
juridice, iar el prezinta lista membrilor guvernului (In regimurile prezidentiale -ex. Brazilia, SUA, Mexic-
functiile de sef de stat si de sef de guvern sunt indeplinite de aceeasi persoana, seful de stat. Cat
priveste numirea ministrilor, in unele regimuri prezidentiale - Congo, Costa Rica, Finlanda- aceasta
revine sefului de stat fara interventia parlamentului, in timp ce in altele -SUA de exemplu- ea este
realizaai de catre seful de stat cu avizul si consitarnantul Senatului).
In Romania, potrivit Constitutiei, seful de stat desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru,
in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in parlament, daca nu exista o asemenea
majoritate, a partidelor reprezentate in parlament. Candidatul va cere, in termen de 10 zile de la
desemnare, votul de incredere al parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului.
Programul si lista guvernului se dezbat de catre Camera Deputatilor si de catre Senat in sedinta comuna.
Votul de incredere se acorda cu votul majoritatii deputatilor si al senatorilor, iar pe baza sa Presedintele
Romaniei numeste Guvernul. Presedintele Romaniei este acela care are dreptul sa revoce si sa
numeasca, la propunerea primului ministru pe unii membri ai Guvernului, in caz de remaniere
guvernamentala sau de vacanta a postului.
Pentru ca un guvern sa functioneze legal si sa aiba autoritate el are nevoie de o aprobare asupra
componentei si programului sau de guvernare, de investitura. Aceasta investitura o acorda parlamentul,
dreptul sau legitimandu-se pe faptul alegerii sale prin vot universal si direct.

6.2.2.Raporturile legislativ-executiv in legatura cu activitatea acestora
In activitatea de guvernare legislativul si executivul au un rol hotarator. Participarea lor la actul
guvernarii este complexa si nuantata incat uneori este dificil de identificat cat reprezinta in guvernare
interventia legislativului si cat cea a executivului.

A. Interventia legislativului in activitatea executivului Aceasta se realizeaza prin mai multe cai:
a) Puterea legislativa este cea care stabileste normele juridice (legile) pe care puterea executiva trebuie
sa le aduca la indeplinire, sa le execute. Sub acest aspect este de necontestat caracterul supraordonat al
activitatii legislative. Aceasta asigura primatul dreptului, cetiateanul fiind asigurat ca legea este numai
opera legislativului. Executivul intervine doar in al doilea rand, de o maniera subordonata, in limitele
impuse de lege.
b) Parlamentul aproba programul executivului. Orice guvern isi formuleaza un program de guvernare.
Acest program este aprobat de parlament, aprobarea fiind si un vot de incredere in guvern. De regula,
neaprobarea programului conduce la demisia guvernului.
c) Parlamentul aproba delegarea legislativa. in anumite situatii si conditii guvernul poate fi abilitat sa
emita norme juridice in domenii rezervate legii. Trebuie observat ca numai parlamentul da o asemenea
delegare, stabilind cu acest prilej domeniul si durata delegatiei, precum si modul in care va controla
exercitarea delegatiei de catre guvern (vezi si art.114 din Constitutia Romaniei privind abilitarea
Guvernului de a emite ordonante).
d) Parlamentul controleaza activitatea guvernului. Este una din cele ,mai importante functii ale
parlamentului. Desi aceasta functie pierde mult din importanta daca guvernul dispune in adunare de o
majoritate fidela, ea ramane o functie nu numai teoretica, ci si practica. Pentru ca exercitarea
controlului prin ea insasi pune in miscare opozitia, presa, opinia publica si acest lucru nu este lipsit de
importanta. Desigur acest control trebuie evaluat corect. Asa cum se constata in literatura juridica rar se
intampla ca un guvern sa fie constrans sa demisioneze pentru ca responsabilitatea sa sa fi fost pusa in
cauza de catre parlament. In statele cu instabilitate guvernamentala (Italia de exemplu) crizele
ministeriale survin nu din cauza votului de neincredere al parlamentului, ci datorita deciziilor luate de
statele majore ale partidelor politice. Dar existenta parlamentului si dreptului sau de control, explicit
prevazut in constitutii, constituie un avertisment permanent pentru executiv si un garant contra
eventualelor abuzuri.

B. Interventia executivului in activitatea legislativului

Relatiile dintre cele doua puteri, legislativa si executiva implica si interventii ale executivulul, care se
exprima indeosebi cu prilejul initiativei legislative, al promulgarii legilor si al referendumului.

a) Cu prilejul initiativei legislative.
Importanta initiativei legislative in guvernare a fost explicata deja.
Se constata ca, in toate sistemele constitutionale, printre subiectele dreptului de initiativa legislativa se
numara si guvernul. Dar, si acest lucru este revelator aici, guvernul isi exercita cu prisosinta dreptul de
initiativa legislativa. Astfel, potrivit statisticilor, in regimurile unde guvernul este responsabil in fata
adunarilor parlamentare, aproape 90% din legile adoptate sunt de origine guvernamentala. Interes
apare cat priveste interventia guvernului in activitatea legislativa prezinta Franta. Potrivit art.44 din
Constitutia franceza guvernul are dreptul sa propuna amendamente, iar potrivit art AS, primul-ministru
are posibilitatca de a f'ace constituirea unei comisii mixte paritare care sa propuna un text in cazul unui
dezacord intre Camere sau cand Guvernul a declarat urgenta chiar, dupa o singura lectura a proiectului
(pe larg pentru toate situatiile vezi art5).

b) Cu prilejul promulgarii legilor.
Promulgarea legii, etapa finala in procesul complex de elaborare a acesteia, a apartinut si apartine de
regula executivului, prin seful acestuia. Promulgarea legii, nu este o simpla semnare a legii. Desi de
regula este obligatorie, in unele sisteme constitutionale promulgarea presupune posibilitatea pentru
seful statului de a cere, in cazuri intemeiate, reexaminarea legii de catre Parlament, aspecte pe care le
vom exemplifica la explicatiile privitoare la seful de stat. Uneori seful statului are drept de veto, putand
practic bloca o lege.

c) Cu prilejul referendumului.
In multe sisteme constitutionale organizarea referendumului este in sarcina executivului si el poate privi
chiar adoptarea unor legi.

6.3. Compatibilitatea functiei parlamentare si functiei executive
Problema compatibilitatii intre functia parlamentara si cea ministeriala este mereu actuala, mereu
discutabila si de o reala importanta teoretica si practica. Practica constitutionala a statelor evidentiaza
cel putin trei solutii distincte:
Sunt sisteme constitutionale in care exercitiul unei functii ministeriale este considerat ca incompatibil
cu exercitiul unui mandat in parlament., (o asemenea situatie este remarcata in aproximativ 25 de
state printre care SUA, Franta etc.)
Un al doilea sistem practicat cauta sa valorifice cat mai mult echilibrul si colaborarea puterilor
permitand cumularea celor doua functii (mandate). In acest sistem nu se reactioneaza pozitiv la
rezervele si criticile mai inainte expuse.(Astfel, in tarile care sunt inspirate din sistemul britanic, ministri
sau majoritatea lor, daca nu sunt parlamentari in momentul desemnarii, trebuie sa devina intr-un
anumit termen dupa intrarea lor in functie. Intr-un asemenea sistem se incadreaza aproximativ 24 de
tari Australia, Japonia, Zambia).
Exista si un al treilea sistem, de mijloc, in care ministrii nu sunt obligati sa fie si parlamentari (dar cu
toate acestea in Liechtenstein, de exemplu, ei trebuie sa indeplineasca conditiile de eligibilitate).

In Romania, potrivit Constitutiei, functia de membru al guvernului este compatibila cu cea de
parlamentar.
Astfel indeplinirea simultana a functiei ministeriale si mandatului parlamentar este contrara separatiei
puterilor in stat, chiar in interpretarea sa supla. Apoi aceasta ar fi o cale de concentrare a puterii in
"mana executivului". O asemenea solutie ar face in practica ineficient controlul parlamentar asupra
guvernului. S-ar ajunge, intr-o interpretare putin exagerata dar nu si absurda, ca guvernul sa se
autocontroleze, atat timp cat este format numai din parlamentari. 6.4. Cresterea rolului executivului.
Cauze si consecinte
De regula la putere este adus acel guvern care sa infaptuiasca platforma electorala a partidului
invingator in alegeri, desigur impreuna cu majoritatea din corpurile legiuitoare.
Daca privim executivul in complexitatea lui, vom observa ca tendinta de crestere a rolului sau este
practic institutionalizata.
Cresterea rolului executivului se exprima si prin trecerea in sarcina sa a unor atributii legislative, lucru
evident mai ales prin legislatia delegata (Franta, Romania). In fine, importanta crescanda a sectoarelor:
afaceri straine, aparare, economie, sectoare in care parlamentele pot face putine lucruri, duce evident
la sporirea rolului executivului.

7. INSTITUTIA SEFULUI DE STAT

7.1. Aspecte preliminare
Din totdeauna colectivitatile umane organizate au avut un sef, recunoscut sau impus, in contextul
imprejurarilor istorice. Cu atat mai mult statele, concepute ca mari colectivitati umane, grupate pe
teritorii mai mult sau mai putin intinse, delimitate prin frontiere, au cuprins in sistemul organizarii lor
politice si institutia sefului de stat.
In explicarea institutiei sefului de stat, va trebui sa plecam de la constatarea ca astazi sistemele
constitutionale difera intre ele (printre altele) si prin viziunea stiintifica asupra puterii (aceasta categorie
cheie in explicarea mecanismului juridico-statal). In timp ce unele sisteme se fundamenteaza sau s-au
fundamentat pe teoria unicitatii puterii, alte sisteme au la baza teoria, sau teoriile,
separatiei/echilibrului puterilor in stat. Aceasta nu ramane fara importante consecinte cat priveste
natura juridica a sefului de stat, raporturile sale cu parlamentul si atributiile sale.
De exemplu in statele organizate pe teoria separatiei puterilor, sistemul statal este construit pe cele trei
mari "puteri", "ramuri" si anume puterea legiuitoare, puterea executiva si puterea judecatoreasca, seful
statului fiind incadrat, de regula, in puterea executiva, de unde si exprimarile frecvent utilizate de sefu1
puterii executive sau "seful executivului" etc.
Explicarea institutiei sefului de stat presupune intelegerea corecta a relatiei popor (natiune) organizare
statala a puterii. Aceasta relatie fundamenteaza si motiveaza intreaga constructie statal-juridica.
7.2.Rolul si atributiile Presedintelui in Romania
Explicarea rolului si atributiilor sefului de stat in Romania trebuie sa porneasca de la dispozitiile clare si
explicite ale Constitutiei. Astfel potrivit art.80 (1) din Constitutie, Presedintele Romaniei:
a) reprezinta statul roman. Aceasta inseamna ca in relatiile interne si internationale, statul este
reprezentat de seful de stat;
b) este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii (din aceasta
rezulta marea responsabilitate pe care seful de stat o are in ocrotirea acestor valori. Aceasta trasatura
fundamenteaza unele atributii ale Presedintelui Romaniei, precum cele in domeniul apararii);
c) vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice.

De asemenea, potrivit art.92 (1) din Constitutie, Presedintele Romaniei:
a) este comandantul fortelor armate si
b) indeplinese functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.

Pe criteriul continutului aceste atributii pot fi grupate astfel:
a) atributii privind legiferarea- astfel Presedintele Romaniei: promulga legile (art.77), avand dreptul de a
cere, o singura data, reexaminarea legii; semneaza legile in vederea publicarii lor in Monitorul Oficial;
poate sesiza Curtea Constitutionala in legatura cu neconstitutionalitatea legilor, potrivit art.114 litera a.

b) atributii privind organizarea si functionarea puterilor publice- din caracterizarea institutiei sefului de
stat asa cum stabilesc dispozitiile art.80 (2) din Constitutie rezulai ca Presedintele Romaniei exercita
functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate. Ca atare, seful de stat se afla
in raporturi constitutionale, clar definite, cu autoritatile publice, multe din atributiile sale privind
organizarea si functionarea acestora. Aceste atributii sunt: prezentarea de mesaje Parlamentului, cu
privire la principalele probleme politice ale natiunii (art.88); consultarea Guvernului cu privire la
probleme urgente si de importanta deosebiai (art.86); participarea la sedinte1e Guvernului si prezidarea
acestor sedinte in conditiile art.87; organizarea referendumului in probleme de interes national, dupa
aprobarea prealabiai a Parlamentului (art.90).
c) atributii privind alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati publice;-
in sistemul constitutional fundamentat pe echilibrul puterilor este firesc pentru autoritati sa colaboreze
la constituirea autoritatilor. Atributiile ce revin Presedintelui Romaniei in acest domeniu sunt:
dizolvarea Parlamentului in conditiile art.89; desemnarea unui candidat pentru functia de Prim
Ministru, numirea Guvernului pe baza votului de incredere acordat de Parlament, revocarea si Unirea
unor ministri in caz de remaniere sau votantii postului, la propunerea primului ministru (art.85 din
Constitutie); . a trei judeaitori la Curtea Constitutionala, potrivit art.140 ) din. Constitutie, numirea in
functie a magistratilor in conditiile art.124 1.13 din Constiutie; numiri in functiile publice potrivit art.94
din Constitutie; acordarea Waelelor de maresal, de general si de amiral.

d) atributii in domeniul apararii tarii si asigurarii ordinii publice- in cadrul acestor atributii inc1udem:
dec1ararea cu aprobarea prealabila. a Parlamentului, a mobiliairii Partiale sau generale a fortelor
armate. In situatii exceptionale Presedintele Romaniei poate lua aceasta masura, hotararea fiind
supusa aprobarii Parlamentului in cel mult 5 zile de la adoptare, luarea de masuri pentru respingerea
oricarei agresiuni armate indreptate impotriva Romaniei. Printr-un mesaj aduce neintarziat la
cunostinta Parlamentului aceasta situatie; instituirea starii de asediu sau starii de urgenta. Presedintele
va solicita Parlamentului, incuviintarea masurilor adoptate in cel mult 5 zile de la luarea acestor masuri.

e) atributii in domeniul politicii externe- in aceasta categorie cuprindem: incheierea, in numele
Romaniei, a ordonantelor negociate de Guvern si supunerea lor spre ratificare Parlamentului la
termen de 65 de zile; acreditarea si rechemarea, la propunerea reprezentantilor diplomatici ai Romaniei;
aprobarea infiintarii, de ministrii sau secretarii rangului misiunilor diplomatice; acreditarea in Romania
a reprezentantilor diplomatici ai altor state.

f) alte atributii- in aceasta categorie se includ: conferirea decoratiilor si titlurilor de onoare; acordarea
gratierii individuale.

7.2. Alegerea sefului de stat in Romania
Desemnarea sefului de stat este una din problemele direct legate de forma de guvernamant Ea
prezinta un mare interes in precizarea functiilor (prerogativelor, imputernicirilor) sefului de stat, cat si a
raporturilor acestuia cu cele1alte "puteri" din stat, indeosebi cu legislativul si executivul. Putem
observa ca astazi s-au conturat patru moduri de desemnare a sefului de stat si anume: pe cale ereditara;
alegere de catre parlament; alegere de catre un colegiu electoral; alegere prin vot universal.
Romania a adoptat forma de stat republicana, ceea ce inseamna ca functia de sef de stat este exercitata
de catre un presedinte.
Presedintele Romaniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, solutie adoptata
de Decretul-Lege nr.92/1990 privind alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei si consacrata
prin art.81 din Constitutie. Alegerea Presedintelui Romaniei se realizeaza in doua tururi de scrutin.
Daca un candidat obtine in primul tur de scrutin, majoritatea de voturi a alegatorilor inscrisi in listele
electorale, este declarat ca ales Presedinte. Daca nici unul dintre candidati nu obtine aceasta majoritate
se realizeaza al doilea tur de scrutin. La acesta participa numai primii doi candidati stabiliti in ordinea
numarului de voturi obtinute in primul tur. Va fi declarat ales Presedinte, candidatul care obtine cel mai
mare numar de voturi.

7.3. Durata mandatului sefului de stat
Daca avem in vedere desemnarea sefului de stat vom constata ca in ce priveste sistemele monarhice,
aici mandatul este pe viata. In celelalte sisteme, in care seful de stat este ales, mandatul sefului de stat
este limitat.
Din schema orientativa rezulta ca mandatul cel mai scurt este de un an (Elvetia), iar cel mai lung este de
7 ani (ex: Gabon, Irlanda, Italia, Somalia etc.).
Privitor la mandatul sefului de stat o alta problema este cea a numarului mandatelor. Este vorba desigur
de sistemele in care seful de stat este ales. De regula aceeasi persoana poate ocupa functia de sef de
stat pentru cel mult doua mandate. Aceasta regula s-a impus in timp.
In Romania durata mandatului sefului de stat este actualmente de 5 ani si se exercita de la data
depunerii juramantului in fata Parlamentului, pana la depunerea juramantului de catre Presedintele
nou ales.
In caz de razboi sau de catastrofa mandatul poate fi prelungit, dar numai prin lege organica. Aceeasi
persoana poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei cel mult doua mandate, care pot fi si
succesive.
In caz de vacanta a functiei prezidentiale, care poate interveni in situatiile de deces, demisie, demiterea
din functie sau imposibilitatea definitiva a exercitarii atributiilor, precum si in cazul suspendarii din
functie sau al imposibilitatii temporare de exercitare a atributiilor, interimatul este asigurat, in ordine,
de presedintele Senatului, sau de presedintele Camerei Deputatilor.
Trebuie observat ca in perioada interimatului nu pot fi exercitate atributiile prevazute la art.88-90 din
Constitutie, adica adresarea de mesaje, dizolvarea Parlamentului si organizarea referendumului.
In fine, trebuie adaugat ca mandatul prezidential este incompatibil cu calitatea de membru al unui
partid politic, precum si cu orice alta functie publica sau privata. 7.5. Proceduri, solemnitati
Investirea unei persoane cu calitatea de sef de stat sau proclamarea alegerii sale se realizeaza potrivit
unor anumite proceduri, cu solemnitatea necesara unui asemenea act si dupa un protocol anume. Din
punct de vedere juridic cel mai important act este juramantul pe care cel ales sau desemnat sef de stat
trebuie sa-l depuna.
Potrivit Constitutiei Romaniei alegerea Presedintelui se valideaza de catre Curtea Constitutionala. Apoi
candidatul a carui alegere a fost validata depune in fata Camerei Deputatilor si Senatului, in sedinta
comuna, Juramantul urmator: "Jur sa-mi daruiese toata puterea si priceperea pentru propasirea
spirituala si materiala a poporului roman, sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar democratia,
drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, unitatea si integritatea teritoriala a
Romaniei. Asa sa-mi ajute Dumnezeu". Depunerea Juramantului are ca efecte juridice inceperea
exercitarii mandatului prezidential.
7.6. Raspunderea sefului de stat in Romania
Constitutia romana din 1923 (art.87) stabilea ca "persoana regelui este inviolabila, ministrii lui sunt
raspunzatori. Nici un act al regelui nu poate avea tarie daca nu va fi contrasemnat de un ministru, care
prin aceasta chiar devine raspunzator de acel act" (vezi si art.44 din Constitutia din anul 1938).
Desigur, nici seful statului nu poate fi in afara raspunderii politice a guvernantilor. Daca in sistemele
monarhice lucrurile se pun altfel datorita chiar modului de succesiune la tron, in sistemele republicane
raspunderea trebuie sa existe. Aici intinderea raspunderii si modalitatile de realizare depind de
modalitatea de desemnare a sefului de stat. Astfel, atunci cand seful de stat este ales de parlament,
seful de stat raspunde, macar aparent in fata acestuia. Parlamentul poate chiar controla activitatea
sefului de stat si il poate revoca.
Daca insa seful de stat este ales direct, prin sufragiu universal, atunci parlamentul are un rol foarte
scazut sau inexistent in antrenarea raspunderii sefului de stat.
Constitutia Romaniei contine mai multe dispozitii in legatura cu raspunderea sefului de stat, aceste
dispozitii privind imunitatea, raspunderea politica si raspunderea penala.
Constitutia Romaniei contine mai multe dispozitii in legatura cu raspunderea sefului de stat, aceste
dispozitii privind: imunitatea, raspunderea politica si raspunderea penala.
Imunitatea. Ca si deputatii si senatorii, Presedintele Romaniei se bucura de imunitate. Desi textul
constitutional nu este la fel de explicit ca cel privind imunitatea parlamentarilor, printr-o interpretare
sistematica a Constitutiei vom retine ca sunt aplicabile, corespunzator, regulile pe care le-am analizat
deja privind lipsa raspunderii juridice pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea
mandatului (aici art. 84, alin. 2 trimite explicit la art.70 din Constitutie), precum si cele privind
inviolabilitatea persoanei Presedintelui, coroborate cu dispozitiile art.84.
Raspunderea politica- Denumim astfel aceasta raspundere pentru a o deosebi de raspunderea penala,
pentru ca urmarile acestei raspunderi sunt de fapt politico-juridice. Aceasta raspundere isi are temeiul
juridic in art. 95 din Constitutie. Ea intervine atunci cand Presedintele Romaniei savarseste fapte grave
prin care incalca prevederile Constitutiei. In asemenea situatie se poate propune suspendarea din
functie, de catre cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor. Aceasta initiativa se comunica
neintarziat si Presedintelui Romaniei. Discutand propunerea, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta
comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale pot
hotara suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei. Constitutia da dreptul Presedintelui de a putea
da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa. In cazul in care propunerea de suspendare
din functie se aproba demiterea presedintelui se poate decide numai de catre un referendum care se
organizeaza in cel mult trei zile (cf.art. 98 din Constitutie aceste prevederi privind raspunderea politica
se aplica si presedintelui interimar)
Raspunderea penala- intervine atunci cand seful statului ar comite crima de inalta tradare. In acest caz,
punerea sub acuzare poate fi hotarata de catre Camera Deputatilor si Senat, in sedinta comuna, cu votul
a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor. Competenta de judecata apartine Inaltei
Curti de Casatie si Justitie. Daca s-a pronuntat o hotarare definitiva de condamnare, Presedintele este
demis de drept.

7.7. Actele Sefului de stat
Actele prin care seful statului isi exercita atributiile sale sunt de regula denumite decrete. Ele pot fi cu
caracter normativ sau caracter individual .
Decretele trebuie contrasemnate de catre primul ministru. Contrasemnarea actelor sefului de stat s-a
practicat si se practica in sistemele constitutionale. Prin aceasta, se da actului respective o motivatie mai
solida si se antreneaza, de regula, raspunderea juridica a celui care a contrasemnat actul.
Contrasemnarea este si o masura impotriva depasirii de catre seful de stat a imputernicirilor conferite
de constitutie si legi, contrasemnarea fiind o conditie de valabilitate a actului.
Constitutia Romaniei prevede si ea asemenea reguli, cu precizarea ca obligatia contrasemnarii
decretelor de catre primul ministru nu priveste toate aceste decrete, ci numai cele expres mentionate
prin art.99 (2). Decretele Presedintelui Romaniei se publica in Monitorul Oficial al Romaniei,
nepublicarea atragand inexistenta decretului. 8. CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMNIEI
CONTROLUL CONSTITUTIONALITATII IN ROMNIA
In Romania, controlul constitutionalitatii isi gaseste reglementarea in art. 140-145 din Constitutie,
precum si in Legea nr. 47/1992 cu modificarile din anul 1997, privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale. In dezvoltarea dispozitiilor constitutionale si legale, Curtea Constitutionala si-a adoptat
Regulamentul de organizare si functionare. Dispozitii privind competenta Curtii Constitutionale mai
sunt si in alte legi (ex. in Legea nr.69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei). 8.1. Caracterizarea
Curtii Constitutionale

Constitutia Romaniei incredinteaza controlul constitutionalitasii unei autoritati publice denumite
Curtea Constitutionala. Aceasta este formata din 9 judecatori numiti pentru o durata de 9 ani, fara
posibilitate de prelungire sau reinnoire a mandatului, trei de catre Camera Deputatilor, trei de catre
Senat, trei de catre Presedintele Romaniei. Presedintele Curtii Constitutionale este ales, dintre
judecatorii Curtii, de catre acestia, prin vot secret, pentru o durata de 3 ani.
Membrii Curtii Constitutionale, se reinnoiesc, la fiecare 3 ani cu cate o treime, procedeu ce permite
imbinarea experientei si continuitatii cu noile tendinte.
Conditiile constitutionale pentru a putea candida la functia de judecator al Curtii Constitutionale sunt
urmatoarele:
pregatire juridica superioara;
competenta profesionala;
o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul superior juridic.
In activitatea lor judecatorii sunt independenti si sunt inviolabili pe durata mandatului. Ei nu pot fi
trimisi la raspundere pentru opiniile si voturile exprimate la adoptarea solutiilor. De asemenea,
judecatorii Curtii Constitutionale nu pot fi arestati sau trimisi in judecata penala ori contraventionala
decat cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputatilor, al Senatului sau a Presedintelui
Romaniei, dupa caz, si la cererea Procurorului General.
Trebuie observat ca activitatea Curtii Constitutionale nu priveste numai controlul constitutionalitatii
legilor, ci cuprinde si alte domenii, desigur in stransa legatura cu aplicarea si respectarea Constitutiei.

8.2. Alte atributii ale Curtii Constitutionale
In afara controlului constitutionalitatii legilor, regulamentelor, ordonantelor, Curtii Constitutionale ii
revin si alte atributii. Prin aceste atributii Curtea este imputernicita a se pronunta asupra
constitutionalitatii unor actiuni sau masuri intreprinse de catre unele autoritati publice situate la inalte
nivele statale.

1. Atributia de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si de
confirmare a rezultatelor sufragiului
Aceasta atributie constitutionala este detaliata prin legea privind alegerea Presdintelui Romaniei. In
exercitarea acestei atributii Curtea Constitutionala :
inregistreaza cate un exemplar al propunerilor de candidatura;
solutioneaza contestatiile:
rezolva contestatiile impotriva solutiilor date de catre birourile electorale de circumscriptie in legatura
cu impiedicarea unui partid sau al unei formatiuni politice, ori a unui candidat de a-si desfasura
campania electorala;
primeste procesele verbale privind rezultatele alegerilor prezidentiale si documentatia respectiva si
valideaza sau anuleaza aceste alegeri;
publica rezultatul alegerilor prezidentiale in presa si in Monitorul Oficial;
prezinta Parlamentului un exemplar din actul de validare a alegerii Presedintelui in vederea depunerii
juramantului, etc.

2. Constatarea existentei imprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea functiei de Presedinte al
Romaniei si comunicarea celor constatate Parlamentului si Guvernului
In anumite situatii, clar stabilite prin Constitutie, apare necesara asigurarea interimatului in functia de
Presedinte al Romaniei, deoarece titularul nu mai poate exercita prerogativele de conducere.
Constatarea imprejurarilor care justifica interimatul, aceasta solutie provizorie care asigura
continuitatea functiei, revine Curtii Constitutionale.

3. Avizarea propunerii de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei .
Constitutia prevede posibilitatea suspendarii din functie a Presedintelui Romaniei in cazul in care acesta
savarseste fapte grave prin care incalca prevederile constitutionale. Intr-o asemenea situatie in care
decide Parlamentul se cere si avizul consultativ al Curtii Constitutionale.

5. Rezolvarea contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic
Partidele politice isi gasesc reglementarea constitutionala in articolele alin. (3) care declara pluralismul
politic drept valoare suprema si o garanteaza, in art. 8 care dezvolta art.1(3), defineste scopul activitatii
partidelor politice, in art.37 care reglementand dreptul de asociere stabileste ce partide sunt sau pot
deveni neconstitutionale, precum si persoanele care nu pot face parte din partidele politice.
Potrivit art.37 din Constitutie sunt neconstitutionale partidele sau organizatiile care, prin scopurile lor
ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a
suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei. Constatarea neconstitutionalitatii unui partid
politic revine Curtii Constitutionale. 8.3. Procedura in fata Curtii Constitutionale
Controlul constitutionalitatii legilor, regulamentelor Parlamentului, ordonantelor si exercitarea
celorlalte atributii pe care le-am aratat se realizeaza potrivit unor proceduri stabilite pe larg in Legea
nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Trebuie sa observam ca potrivit
art.16 din susmentionata lege procedura jurisdictionala se completeaza cu regulile procedurii civile , in
masura in care ele sunt compatibile cu natura procedurii in fata Curtii Constitutionale, compatibilitatea
hotarandu-se exclusiv de catre Curte.
Regulile procedurale cuprind indeosebi sesizarea Curtii Constitutionale, operatiile premergatoare
sedintelor, examinarea si deliberarea, comunicarea actelor Curtii.
Cateva reguli generale trebuie mentionate si anume:
sesizarea Curtii Constitutionale se face numai in scris si motivat;
plenul Curtii Constitutionale este legal constituit numai daca sunt prezentate cel putin doua treimi
din numarul judecatorilor;
actele Curtii se adopta cu votul majoritatii judecatorilor
sedintele Curtii sunt publice, in afara de cazul in care din motive intemeiate, Curtea hotaraste
sedinta secreta;
partile au acces la lucrarile dosarului;
autoritatile publice, institutiile, regiile autonome, societatile comercia- le si orice alte organizatii au
obligatia sa comunice Curtii, la cererea acesteia, informatiile, documentele si datele pe care le detin;
cererile adresate Curtii sunt scutite de taxa de timbru. 8.4. Procedura controlului
constituationalitatii legilor

Procedura controlului constitutionalitatii legilor difera dupa cum ne aflam in fata controlului prealabil
(adica efectuat inainte de promulgarea legii) sau in fata controlului posterior, realizat asadar asupra
unei legi deja intrata in vigoare (deci promulgate si publicate in Monitorul Oficial).
Suntem de fapt in prezenta a doua proceduri diferite cat priveste sesizarea, rezolvarea si comunicarea
solutiilor.

a) Procedura in cazul eontrolului prealabil de constitutionalitate - in aceasta situatie Curtea
Constitutionala poate actiona numai daca este sesizata. Ea nu se poate sesiza din oficiu cat priveste
subiectele de drept care pot sesiza Curtea Constitutionala acestea sunt: Presedintele Romaniei,
presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul, Curtea Suprema de Justitie, un numar de
cel putin 50 de delegatii sau de cel putin 25 de senatori. Nici o alta sesizare venita din partea altor
subiecte de drept nu poate fi luata in considerare.
Sesizarea adresata Curtii Constitutionale trebuie sa fie serios motivata (art.12 alin.2 din lege). in legea
privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale sunt prevazute detaliile procedurale pentru ca
cei indreptatiti la sesizare sa ia cunostinta de continutul legii (art.17 alin.2 si 3). Astfel cu 5 zile inainte
de a fi trimisa spre promulgare, legea se comunica Guvernului si Curtii Supreme de Justitie si se depune
la secretarii generali ai celor doua Camere. Pentru legile adoptate, in procedura de urgenta termenul
este de numai 2 zile. Operatiunea depunerii legii la secretarii generali este adusa la cunostinta in plenul
fiecarei Camere in 24 de ore de la depunere. In mod corect legea prevede ca depunerea si comunicarea
se face numai in zilele in care Camerele Parlamentului lucreaza in plen. Cat priveste sesizarea facuta de
parlamentari ea se trimite Curtii in ziua primirii ei de secretarul general de la Camera respectiva. Curtea
Constitutionala, in vederea rezolvarii cauzei are si ea o serie de obligatii si anume sa comunice
sesizarea primita, dupa caz: Presdintelui Romaniei, in ziua inregistrarii, daca sesizarea provine de la
unul dintre presedintii celor doua Camere, de la parlamentari, de la Guvern sau de la Curtea Suprema de
Justitie: presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului in 24 de ore de la inregistrare,
daca provine de la Presedintele Romaniei, de la parlamentari sau de la Curtea Suprema de Justitie,
precizandu-le si data dezbaterilor. Pana la data dezbaterilor si in vederea acestora, presedintii celor
doua camere si Guvernul pot prezenta, in scris, punctul lor de vedere. Ca atare, in sensul legii, aceste
autoritati nu sunt obligate sa-si exprime punctul de vedere, judecarea sesizarii putandu-se efectua si
fara acesta.
Solutionarea sesizarii se realizeaza prin dezbaterea sa in plenul Curtii Constitutionale. Potrivit legii,
dezbaterea partiala asupra prevederilor mentionate in sesizare, cat si asupra celor de care, in mod
necesar
si evident nu pot fi disociate. Aceasta dispozitie legala (art.20 alin.1) nu trebuie interpretata in sensul ca
judecatorii isi pot extinde controlul asupra intregii legi. 0 asemenea interpretare ar duce la o arogare
abuziva de competenta stiut fiind ca, in materie de competenta legile sunt de stricta interpretare.
Ca atare judecatorii dezbat si se pronunta asupra prevederilor mentionate in sesizare sau a celor de
care, in mod necesar si evident nu pot fi disociate.
Ar fi posibil ca prevederile din aceasta a doua categorie sa cuprinda tot continuturile legii (realizandu-se
astfel un control al legii in intregime), dar intr-o asemenea situatie acest control se legitimeaza pe lege.
Problema este deosebit de interesanta din punct de vedere juridic si solutiile vor rezulta din contextul
cauzei. Este insa fara indoiala ca extinderea controlului si la prevederi care nu sunt in mod necesar si
evident asociate cu cele sesizate nu a fost in intentia legiuitorului. 0 alta interpretare ar restrange,
suparator chiar, controlul prevazut de catre art.144 lit.c din Constitutie (exceptia de
neconstitutionalitate), deoarece ar largi exagerat aplicarea art.145.
In urma deliberarii Curtea Constitutionala decide, cu votul majoritatii judecatorilor iar decizia se
comunica Presedintelui Romaniei, pentru ca procedura de elaborare a legii sa se definitiveze. Daca prin
decizie s-a constatat neconstitutionalitatea prevederilor legale, decizia se comunica presedintilor
Camerelor Parlamentului pentru a se deschide procedura prevazuta de catre art.145 (l) din Constitutie.
Decizia se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I-a.

b) Procedura in cazul judecarii exceptiei de neconstitutionalitate- exceptia de neconstitutionalitate este
un procedeu eficient de aparare a drepturilor si libertatilor publice, este un procedeu defensiv in care
astepti ca legea sa ti se aplice pentru a o ataca. Prin ea insasi exceptia de neconstitutionalitate priveste
un proces judiciar dec1ansat in care atacandu-se actul de aplicare concreta a legii, cel interesat cere sa
se constate ca dispozitia legala pe care se intemeiaza actul de aplicare este neconstitutionala si ca atare
trebuie inlaturata. In mod firesc procedura invocarii si solutionarii exceptiei- de neconstitutionalitate
este in detaliu reglementata prin lege, ea fiind la dispozitia justitiabililor.
Exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata numai in fata instantelor judecatoresti, de catre una
din parti sau de catre instanta din oficiu.
Neconstitutionalitatea unei prevederi legale poate fi invocata numai daca de ea depinde judecarea
cauzei, deci numai daca are legatura directa cu cauza respectiva (relevanta).
Instanta va dispune acest lucru printr-o incheiere care va cuprinde punctele de vedere ale partilor
pentru sustinerea sau combaterea exceptiei si opinia instantei asupra exceptiei. Incheierea va fi insotita
de dovezile depuse de catre parti. Daca exceptia a fost ridicata din oficiu de instanta de judecata,
incheierea trebuie motivata, cuprinzand si sustinerile partilor, precum si dovezile necesare. Instanta
trebuie sa respinga prin incheiere motivata, exceptia inadmisibila (vezi art.23) si nu mai sesizeaza
Curtea Constitutionala. Declansarea procedurii exceptiei de neconstitutionalitate determina
suspendarea judecatii.
Potrivit art.24 din Legea nr. 47/1992, primind sesizarea, presedintele Curtii Constitutionale
desemneaza pe unul din judecatori ca raportor.
De asemenea tot el este obligat sa comunice incheierea prin care a fost sesizata Curtea Constitutionala
presedintilor Camerelor Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului indicandu-le data pana la
care pot sa trimita punctul lor de vedere. Judecatorul raportor va lua masurile necesare pentru
administrarea probelor la data judecatii. Termenul de judecata se stabileste de presedinte la data
depunerii raportului.
Cauza se judeca pe baza raportului prezentat de judecatorul raportor, a incheierii de sesizare a Curtii
Constitutionale, a punctelor de vedere prezentate, a probelor administrate, a sustinerilor partilor, cu
citarea acestora si a Ministerului Public. Partile pot fi asistate prin avocati cu drept de a pleda la Curtea
Suprema de Justitie.
Curtea hotaraste cu majoritate de voturi. Deciziile prin care se con stata neconstitutionalitatea unor
prevederi legale se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului. Toate deciziile
definitive se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Deciziile sunt definitive si obligatorii. 8.5.
Procedura controlului constitutionalitatii initiativelor de revizuire a Constitutiei
Aceasta procedura contine reguli specifice (art. l44 lit. a din Constitutie). Proiectul legii de revizuire a
Constitutiei trebuie depus la Parlament (la una din Camere). Or, aceasta se poate realiza numai daca
proiectul este insotit de o decizie a Curtii Constitutionale.
De aceea, inainte de sesizarea Parlamentului, proiectul se depune la Curtea Constitutionala, care este
obligata ca in termen de 60 zile sa se pronunte asupra constitutionalitatii sale. Desigur decizia Curtii se
ia in plenul acesteia, se comunica celor care au initiat proiectul sau propunerea legislativa si se publica
in Monitorul Oficial. 8.6. Actele Curtii Constitutionale si efectele lor juridice
Daca examinam art.144 din Constitutie unde sunt stabilite atributiile Curtii Constitutionale, vom observa
ca aceasta: se pronunta (litera a si b), hotaraste (litera c si i), vegheaza (litera d si g), constata (litera e),
da aviz (litera f), verifica (litera h).
Deci controlul de constitutionalitate se realizeaza prin acte juridice, in acest sens Constitutia
nominalizeaza doua acte juridice si anume decizia si avizul consultativ.
Dezvoltand dispozitiile constitutionale Legea nr.47/1992 dupa ce stabileste ca actele Curtii
Constitutionale sunt deciziile, hotararile si avizele, arata si care este actul prin care se procedeaza la
exercitarea atributiilor.
Astfel, Curtea Constitutionala procedeaza prin emiterea de decizii atunci cand se pronunta asupra:
constitutionalitatii legilor,
initiativelor de revizuire a Constitutiei,
ordonantelor,
precum si cand solutioneaza contestatiile care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic.
Curtea Constitutionala procedeaza prin emiterea de hotarari in cazurile in care vegheaza la respectarea
procedurii pentru:
alegerea Presedintelui Romaniei si confirma rezultatele suftagiului,
constata existenta imprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea functiei de Presedinte al
Romaniei,
verifica indeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative de catre cetateni.
In fine, Curtea Constitutionala procedeaza prin emiterea de avize consultative in cazul:
propunerii de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei.

Trebuie, de asemenea, adaugat ca deciziile si hotararile se pronunta in numele legii.
Ca atare in afara de decizii si avize Curtea Constitutionala mai emite si hotarari. Efecte juridice
Analiza efectelor juridice ale actelor Curtii Constitutionale trebuie efectuata tinand cont de faptul daca
suntem in prezenta unui control prealabil sau posterior, ori in situatia exercitarii altor atributii. Pentm o
simplificare a explicatiilor vom urma efectele juridice ale actelor emise, in simetrie cu procedura in
fata Curtii Constitutionale.
Deciziile emise in exercitarea atributiilor prevazute de catre art. 144 literele a si b din Constitutie prin
care se constata neconstitutionalitatea legilor, inainte de promulgarea lor, neconstitutionalitatea
initiativei ori de revizuire a Constitutiei sau neconstitutionalitatea regulamentelor, se trimit
Parlamentului.
Cat priveste legea, daca ea este adoptata in aceeasi forma cu votul a cel putin doua treimi din numarul
membrilor fiecarei Camere, obiectia de neconstitutionalitate este inlaturata, iar promulgarea devine
obligatorie. Ca atare intr-o asemenea situatie, decisiv este votul Parlamentului efectele deciziei Curtii
Constitutionale obligand doar la reexaminarea legii in discutie. Decizia Curtii Constitutionale are
valoarea unui veto suspensiv si se poate impune aici prin soliditatea argumentatiei juridice si prin
receptivitatea de care dau dovada parlamentarii.
Cat priveste initiativa de revizuire a Constitutiei decizia Curtii Constitutionale nu poate depasi forta
juridica a unui aviz in procedura de modificare a legii fundamentale.
In situatia exceptiei de neconstitutionalitate a unor prevederi din lege, decizia definitiva a Curtii
Constitutionale produce efecte juridice cat priveste aplicarea normei juridice. Daca se decide ca
prevederea legala in cauza este neconstitutionala, ea nu mai poate fi aplicata procesul judecandu-se la
instantele judecatoresti cu luarea in consideratie a acestei noi realitati juridice. Ca atare decizia Curtii
Constitutionale paralizeaza efectele juridice ale normei juridice contestate.
Se poate observa ca deciziile Curtii Constitutionale in aceste situatii nu au ca efect scoaterea prevederii
legale din legislatie ci neaplicarea sa (prevederea legala ramane deci in legislatie, situatie careia trebuie
sa i se gaseasca o solutie, pentru ca, desi in vigoare, aceasta prevedere nu se va putea aplica in viitor).
De aceea legea obliga Curtea Constitutionala sa comunice asemenea decizii atat celor doua Camere ale
Parlamentului, cat si Guvernului. Prin aceasta autoritatile publice competente in procesul de legiferare
sunt instiintate de situatia produsa pentru a lua masurile ce se impun.
Deciziile Curtii Constitutionale privind neconstitutionalitatea regulamentelor Parlamentului, desi se
comunica acestora (Camerelor) pentru a se reexamina regulamentul (prevederile acestuia) nu au aceeasi
soarta ca in cazul legilor. Aceasta pentru ca in ce priveste regulamentele art.145 (I) din Constitutie nu
mai prevede decat solutia reexaminarii lor si nu si cea a inlaturarii obiectiei de neconstitutionalitate
printr-un vot calificat. Asa stand lucrurile Legea nr.47/1992 stabileste ca daca prin decizie se constata
neconstitutionalitatea unor dispozitii ale Regulamentului, Camera vizata va reexamina aceste dispozitii
pentru punerea lor de acord cu Constitutia. Ca atare, o singura interpretare ni se pare a se impune si
anume aceea a obligativitatii deciziilor Curtii Constitutionale si implicit a nulitatii prevederilor
regulamentare declarate neconstitutionale.
Deciziile Curtii Constitutionale privind neconstitutionalitatea ordonante1or Guvernului, au aceleasi
efecte juridice ca si deciziile date in judecarea exceptiei de neconstitutionalitate a legii.
Efectele juridice ale deciziei Curtii Constitutionale privind neconstitutionalitatea unui partid politic
constau in radierea partidului politic din evidenta partidelor legal constituite.
Cat priveste efecte1e juridice ale hotararilor Curtii Constitutionale ele trebuie apreciate nuantat, in
functie de situatiile in care intervin. Astfel ele nu pot depasi efectele juridice ale unui aviz daca intervin
in exercitarea atributiilor de la art. 144 literele e, g si h, adica pentru constatarea existentei
imprejurarilor care justifica interimatul, cele privind referendumul si cele privind indeplinirea conditiilor
pentru exercitarea initiativei legislative populare.
In fine, asa cum am mai aratat in exercitarea atributiei de la art. 144 lit.d) din Constitutie, Curtea
Constitutionala emite hotarari. Jar potrivit Legii electorale aceste hotarari sunt definitive.

9. AUTORITATEA JUDECATOREASCA
9.1.Delimitare conceptuala
In teoria clasica a separatiei puterilor, una dintre puteri este puterea judecatoreasca. De altfel, asa cum
deseori se afirma, separatia puterilor este in realitate o justificare a unui scop politic concret: sa
slabeasca guvernantii in ansamblul lor, limitandu-i pe unii prin altii. Intr-o asemenea viziune, doua
aspecte bine distincte se contureaza si anume:
a) separatia parlamentului vis-a-vis de guvern, care se refera la guvemantii in sensul larg al cuvantului;
b) separatia jurisdictiilor in raport cu guvernantii care permit controlul acestora prin judecatori
independenti (vezi Maurice Duverger).

Denumirea de autoritate judecatoreasca evoca foarte clar justitia, ca functie distincta si ca sistem
distinct.
Termenul justitie are doua sensuri. Intr-un sens, prin justitie intelegem sistemul organelor judecatoresti,
iar intr-un al doilea sens intelegem activitatea de solutionare a proceselor civile, administrative,
comerciale, penale, de munca etc., de aplicare de sanctiuni, de restabilire a drepturilor si intereselor
legitime incalcate. in limbajul obisnuit a face justitie inseamna a face dreptate.
Justitia s-a impus din cele mai vechi timpuri, ca o functie de judecare a proceselor, de reprimare a
persoanelor care produc pagube si suferinte altora prin indicarea regulilor sociale convenite sau
stabilite, de anulare a actelor ilegale sau abuzive. Justitia si-a imbogatit continutul, ea privind direct
chiar exercitiul puterii politice, in sensul efectuarii controlului asupra modului cum guvernantii
actioneaza in limitele constitutiei si dreptului, adica in realizarea principiului legalitatii.
Statul, de drept ca atare a devenit de neconceput fara justitie, lipsa justitiei veritabile insemnand
arbitrariu si nedreptate. Daca viata sociala trebuie sa se desfasoare potrivit constitutiei si legilor, in
mod firesc trebuie sa existe o functie (o putere, o autoritate) care sa se cunoasca si sa se poata
interpreta si aplica concret atunci cand sunt incalcate, cand drepturile si libertatile cetatenilor sunt
periclitate, neglijate.
Aceasta functie a fost si este incredintata unei autoritati (puteri) distincte, investita cu puteri statale
care-i dau eficienta si care trebuie sa fie independenta si impartiala (de altfel este indeobste cunoscut
si admis ca nu poti fi judecator in propria cauza, pentru ca, obiectiv, nu poti fi nici independent, nici
impartial. Actul de justitie poate fi infaptuit numai de un a1 treilea neutru si impartial).
Conceputa astfel, ca o functie realizata independent si impartial, jus-
titia s-a impus ca o idee si realitate in care oamenii cred ca-i poate apara atunci cand drepturile si
interesele lor legitime sunt incalcate.
Fiat justitia pereat mundus (justitia sa-si urmeze cursul ei, chiar daca lumea ar fi sa piara ) a devenit
dictonul preferat in legatura cu justitia.
In spiritul ideii de justitie s-au dezvoltat insa si activitati infaptuite de alte organisme decat instantele
judecatoresti. Astfel cuvantul jurisdictional a devenit preferabil cuvantului judiciar care se aplica numai
unei categorii de jurisdictii.
Membrii jurisdictiilor, pentru a aplica legea la cazurile concrete ce le sunt deduse spre rezolvare, mai
intai interpreteaza Constitutia, legile, contractele, conventiile sau cutumele ce sunt invocate, le stabilesc
sensul lor oficial. Ansamblul judecatilor lor formeaza jurisprudenta, care limpezeste textele obscure, cu
mai muIte sensuri sau lacune si uneori le completeaza.
In urma judecatii se dau hotarari, prin care se stabilesc drepturi si obligatii pentru subiectele de drept,
participanti in proces, se ap1ica sanctiuni, se stabilesc despagubiri, se dau ordine de executare atat
partilor in proces, cat si autoritatilor publice. Hotararile judecatoresti trebuie sa fie respectate si
executate de catre cetateni si de autoritatile publice.

9.2. Specificul activitatii jurisdictionale si principiile fundamentale potrivit carora se realizeaza justitia
Statul de drept implica obligativitatea respectarii si aplicarii constitutiilor si legilor. Judecatorul
interpreteaza legea si o aplica, dar nu creeaza drept. El aplica dreptul creat de catre parlament.
Justitia este o activitate de rezolvare a litigiilor, in litera si spiritul constitutiei, legilor, obiceiului,
conventiilor si contractelor.
Pentru ca justitia sa-si poata infaptui misiunea ea cunoaste o anumita organizare si anumite principii.
Astfel organizarea justitiei se face pe grade de jurisdictie (se considera ca cea mai eficienta este
organizarea a doua grade de jurisdictie: fond, apel sau recurs).
Principiile fundamentale potrivit carora se realizeaza justitia sunt: a) Principiul legalitatii- este un
principiu ce in mod firesc excede justitiei, fiind de esenta statului de drept. Are insa o evidenta
aplicabilitate in domeniul justititiei si anume sub doua mari aspecte:
legalitatea instantelor judecatoresti- deci pot indeplini functii jurisdictionale, numai acele autoritati
statale carora constitutia si legile le recunosc asemenea calitate. De asemenea, instantele judeciitoresti
pot rezolva procese numai in limita competentei conferite de lege. In fine, procedura de rezolvare a
litigiilor este numai cea prevazuta de lege.
legalitatea infractiunilor si a pedepselor- deci nu exista infractiune decat daca este prevazuta de lege si
ca nu exista pedeapsa decat daca este prevazuta de lege (art.125 din Constitutie).

b) Justitia este unica si egala pentru totii- este un principiu fundamental care valorifica si in acest
domeniu marele principiu al egalitatii in drepturi a cetatenilor. In sinteza aceasta presupune :
pentru toti cetatenii sa existe o singura justitie,
acestia sa fie judecati de aceleasi instante in procese similare.
folosirea in spete similare a acelorasi reguIi procedurale
acordarea drepturilor procesuale in mod egal tuturor participantilor.

c) Folosirea limbii oficiale si a limbii materne in justitie- Procedura judiciara se desfasoara in limba
oficiala a statului. Persoanelor care nu inteleg limba oficiala trebuie sa li se asigure comunicarea
pieselor dosarului si a tuturor actelor procedurale in limba pe care o cunosc. De aceea li se asigura
traducerea printr-un interpret. Constitutia Romaniei contine mai multe dispozitii in acest sens. Dupa ce
prin art.127(1) stabileste ca procedura judiciara se desfasoara in limba romana, prin art. 1 27(2) arata ca
cetatenii apartinand minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu inteleg sau nu vorbesc limba
romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a
pune concluzii, prin interpret. In procesele penale, prevede de asemenea Constitutia, acest drept este
asigurat in mod gratuit.

d) Dreptul la aparare- este nu numai un drept fundamental cetatenesc, ci si un principiu fundamental al
justitiei.

e) Prezumtia de nevinovatie- este un principiu constitutional potrivit caruia o persoana este considerata
nevinovata atata timp cat nu s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare. Este
una din cele mai puternice garantii ale demnitatii si libertatii umane. Este principiul caruia i se
subordoneaza intreaga activitate jurisdictionala. Este prevazut explicit in art.23 (8) din Constitutia
Romaniei.

f) Independenta judecatorului si supunerea lui numai legii- este unul din principiile constitutionale ale
justitiei. Potrivit acestui principiu, in activitatea sa judecatorul se supune numai legii si constiintei
sale.Ca atare, in rezolvarea litigiilor judecatorul nu poate primi nici un fel de ordine, instructiuni,
indicatii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind solutia pe care trebuie sa o dea. Independenta
judecatorului, de altfel independent al justitiei, tine de chiar separatia/echilibrul puterilor in stat,
vorbindu-se de independenta autoritatii jurisdictionale. Ea exprima posibilitatea de protectie a
guvernantilor, fiind in fond o garantie in fata abuzurilor puterilor (autoritatilor). Judecatorul, el insusi, da
in ultima instanta stralucire independentei sale, prin profesionalism, moralitate, caracter, deontologie.
Este interesant si semnificativ citatul din tratatul de procedura civila al profesorului Viorel Ciobanu
(pg.26) in sensul caruia "Pentru a fi magistrat, nu trebuie sa fii mai putin om. De aceea el trebuie sa
dispuna de libertatea de expresie, de opinie, de asociere. Dar fiecare profesie are servitutiile sale, iar
pentru un magistrat, se pretinde un anume gen de sobrietate care vizeaza angajamentele sale publice.
Un judecator militant, exaltat, devorat de luptele sale se indeparteaza de virtutile solicitate de aceasta
activitate, adica echilibrul, moderatia si seninatatea." Regulile constitutionale cuprind garantii ale
independentei judecatorilor printre care conditiile de recrutare, inamovibilitatea, avansarea si controlul
prezinta un interes aparte. Astfel:

Constitutia Romaniei prin art.123 (2) stabileste ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.
Recrutarea judecatorilor este o garantie a independentei acestora (in unele state judecatorii sunt alesi,
prin vot popular-ex. SUA, la nivelul statelor). In sistemul alegerii, judecatorii trebuie sa se alinieze
platformelor si partidelor politice, cu toate dezavantajele ce rezulta. Recrutarea judcatorilor prin
concurs, in care numirea se face in ordinea rezultatelor (deci a competentei profesionale) este
considerata cea mai potrivita. Comisiile de concurs trebuie sa cuprinda universitari, juristi profesionisti,
magistrati recunoscuti, fapt ce asigura din start independenta. In multe state judecatorii sunt numiti, de
regula de catre executiv. In tara noastra, potrivit Constitutiei judecatorii sunt numiti de Presedintele
Romaniei la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii.
Inamovibilitatea este o puternica garantie a independentei judecatorului, fiind o masura de protectie a
acestuia. Potrivit acestui principiu judecatorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat
pe un post echivalent, nici avansat fara consimtamantul sau. Inamovibilitatea pune magistratii la
adapost de orice revocare si transferare impusa in afara de greseli foarte grave si dupa o procedura
jurisdictionala. Iar legea romana de organizare judecatoreasca stabileste ca daca in cursul activitatii
sale, magistratul manifesta o vadita incapacitate profesionala, Consiliul Superior al Magistraturii, poate
dispune eliberarea sa din functie la sesizarea ministrului justitiei (art.80). Constitutia Romaniei cuprinde
cateva dispozitii privitoare la inamovibilitatea judecatorilor. Din examinarea acestor dispozitii rezulta ca
judecatorii sunt inamovibili, dar in conditiile legii. Inamovibilitatea nu priveste insa, firesc de altfel,
judecatorii stagiari, ci numai pe cei numiti de Presedintele Romaniei. Ori judecatorii stagiari sunt
singurii care nu sunt numiti de catre Presedinte (vezi si art.l33). Dar in legatura cu acestia, legea de
organizare judecatoreasca, arata ca se bucura de stabilitate, ca si procurorii (art. 7 5). 0 precizare este
de asemenea pertinenta si anume ca inamovibilitatea priveste numai calitatea de judecator si nu
functiile de conducere judecatoreasca.
Cat priveste avansarea magistratilor, pentru a nu depinde de executiv, trebuie avute in vedere doua
reguli si anume; ea sa revina numai corpului magistratilor (de exemplu Consiliului Superior al
Magistraturii); limitarea treptelor (gradelor) si consecintelor avansarii, in sensul de a se face cat mai
multe diferentieri in cariera. Pentru a nu crea prin avansare situatii nedorite se practica si avansarea pc
loco. Astfel, legea de organizare judecatoreasca, prin art.78 dupa ce stabileste ca avansarea sau
transferarea magistratilor se poate face numai cu consimtamantul acestora, adauga ca magistratii care
indeplinesc conditiile pentru a fi avansati, dar care nu doresc sa schimbe functia si instanta ori
parchetul, pot fi avansati pe loc.
Desigur un rol important in asigurarea independentei judecatorilor il are controlul hotararilor
judecatoresti. Acest control trebuie efectuat numai de instante judecatoresti si numai dupa proceduri
jurisdictionale. Astfel realizate lucrurile se poate vorbi de independenta justitiei in fata legislativului si a
executivului.

Exista, de asemenea, principii specifice diferitelor categorii de jurisdictii (sau procese) sens in care se
discuta de exemplu de principiile dreptului procesual civil sau principiile dreptului procesual penal (vezi
si manualele de proceduri ale profesorilor Ion Neagu si Viorel Ciobanu).
Toate aceste principii sunt importante. Uneori in activitatea de judecatii, in lipsa de text expres sau
apropiat judecatorul recurge la analogia dreptului, adica la aplicarea principiilor fundamentale, iar
incalcarea principiilor poate atrage nulitatea hotararii judecatoresti sau a altor acte de procedura (vezi
Ioan Muraru, Viorel Ciobanuetc.). 9.3. Organele judecatoresti
Justitia este infaptuita de catre organele judecatoresti, denumite si instante judecatoresti.
Sistemul organelor judecatoresti este format in general din judecatorii, tribunale, curti de apel si curti
supreme etc. Organizarea si functionarea instantelor judecatoresti sunt stabilite prin lege.
Constitutia Romaniei, sub titlul VI denumit Autoritatea Judecatoreasca, reglementeaza, in ordine,
instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii. Nu trebuie inte1es ca
toate aceste organisme se integreaza in puterea judecatoreasca. In aceasta putere intra numai
instantele judecatoresti.

Instantele judecatoresti sunt, potrivit art.125 (I) din Constitutie, Inalta Curte de Casatie si Justitie si
celelalte instante judecatoresti stabilite de lege. Constitutia lasa pe seama legii organice stabilirea
gradelor de jurisdictie si a instantelor judecatoresti corespunzatoare. Este interzisa infiintarea de
instante extraordinare. Legea de organizare judecatoreasca stabileste urmatoarele instante
judecatoresti judecatoriile, tribunalele, curtile de apel, Inalta Curte de Casatie si Justitie. De asemenea,
in limitele stabilite prin lege functioneaza si tribunalele militare.

Ministerul public, cuprinde procurorii, constituiti in pachete, care in mod generic intra in categoria
magistratilor. Ei lucreaza sub autoritatea ministrului justitiei. Rolul Ministerului Public este de a
reprezenta, in activitatea judiciara, interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept,
precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Principiile constitutionale de organizare si functionare a
Ministerului Public sunt: legalitatea, impartialitatea, controlul ierarhic. Iar potrivit art. 30 din legea
pentru organizarea judecatoreasca Ministerul Public este independent in relatiile cu celelalte
autoritati.

Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea creata in vederea exercitarii a doua functii si anume:
a) propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptie celor
stagiari- cand exercita prima functie, lucrarile sale sunt prezidate de catre ministrul justitiei, dar fara
drept de vot
b) este colegiul de disciplina al judecatorilor- cat exercita cea de a doua functie, lucrarile sunt prezidate
de catre presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din magistrati alesi, pentru o durata de 4 ani, de catre
Camera Deputatilor si de catre Senat, in sedinta comuna.

Ministerul Justitiei (desi nu este nominalizat prin Constitutie) are un rol aparte in administrarea
Justitiei. Potrivit dispozitiilor legale prin care este organizat el "este organul administratiei publice de
specialitate care exercita atributiile prevazute de lege in domeniul administratiei Justitiei, al executarii
pedepselor penale, pre cum si cu privire la activitatea Ministerului Public, asigurand conditiile necesare
functionarii intregului sistem al Justitiei pe baza strictei aplicari a legii, corespunzator principiilor
democratice ale statului de drept". 9.4. Raporturile cu legislativul si executivul
A reiesit cu prisosinta ca justitia este si trebuie sa fie independenta. Asa stand lucrurile interventia in
sfera justitiei a altor "puteri" contravine acestui mare principiu constitutional. Aceasta nu exclude insa
anumite raporturi constitutionale care rezulta firesc din sistemul constitutional.

Raporturile sistemului judecatoresc cu Parlamentul rezuma mai intai din faptul ca organizarea si
functionarea instantelor judecatoresti se realizeaza numai potrivit legii. Ca atare Parlamentul este cel
care stabileste prin lege organele judecatoresti; competenta si procedura potrivit careia isi desfasoara
activitatea. Este o consecinta fireasca a statului de drept.
Apoi marele principiu al independentei judecatorului presupune supunerea sa numai legii. Legea este
cea care stabileste infractiunile si pedepsele.
Iata deci aspecte care contureaza raporturile justitie - legislativ. Dar este evident si usor de observat ca
acestea nu afecteaza in nici un fel dreptul judecatorului de a decide independent in cauza ce-i este
supusa judecatii sale.
La randul sau justitia poate interveni in activitatea legislativa prin controlul constitutionalitatii legilor,
atunci cand acest control este incredintat judecatorilor.
Raporturile justitiei cu executivul, sub aspect constitutional desigur, sunt mai simple. Ele pot aparea in
situatia in care numirea si avansarea magistratilor apartine executivului (sefului de stat, ministrului
justitiei etc.). In asemenea situatii, s-ar putea crea o stare de docilitate a magistratilor fata de executiv.
De aceea trebuie ca posibilitatea de numire, de avansare sau de revocare sa se realizeze prin proceduri
care sa puna in evidenta numai competenta profesionala a celor in cauza. Aceasta cu atat mai mult cu
cat judecatorii sunt deseori pusi in situatia de a exercita controlul legalitatii actelor de guvernamant si
administrative. BIBLIOGRAFIE
I. AUTORI

Alexandru Ion - Administratie publica, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999
Beleiu Gheorghe- Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de
editura si presa "Sansa" Bucuresti, 1992
Bolintineanu Alexandru, Nastase Adrian- Drept international contemporan, Regia Autonoma
Monitorul Oficial, Bucuresti, 1995
Bobos Gheorghe- Teoria generala a statului si dreptului, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983
Deleanu Ion- Drept constitutional si institutii politice-Tratat elementar, 2 vol., Ed. Europa Nova,
Bucuresti, 1996
Deleanu Ion- Institutii si proceduri constitutionale, 2 vol., Ed. Servo- Sat, Arad, 1998
Cziprian Kovacs Lorand- Administratia publica locala din Romania-1992-2000, Ed. Presa Universitara
Clujana, 2005
Draganu Tudor- Drept constitutional, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972
Draganu Tudor- Introducere in teoria si practica statului de drept, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1992
Draganu Tudor- Drept constitutional si institutii politice, Universitatea Ecologica " Dimitrie Cantemir",
Targu Mures, 1993
Draganu Tudor- Drept constitutional si institutii politice. Tratat elementar, 2 volume, Ed. Lumina Lex,
Bucuresti, 1998
Dissescu Constantin- Dreptul constitutional, Bucuresti, 1915
Duculescu Victor, Calinoiu Constanta, Duculescu Georgeta- Drept constitutional comparat, 2 vol., Ed.
Lumina Lex, Bucuresti, 1999
Ionescu Cristian- Drept constitutional si institutii politice, 2 vol., Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001
Ionescu Cristian- Dezvoltarea constitutionala a Romaniei. Acte si documente-1741-1991, Ed. Lumina
Lex, Bucuresti, 1998
Ghimpu Sanda, Athanasiu Alexandru, Brehoi Gheorghe, Mohanu Gheorghe, Popescu Andrei- Dreptul
la munca. Codul muncii comentat si adnotat, Ed. Politica, Bucuresti, 1988
Les Ioan- Drept procesual civil, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002
Lepadatescu Mircea- Teoria generala a controlului constitutionalitatii legilor, Ed. Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1974
Lazar Cornel- Autoritate si deontologie- Ed. Licorna, Brasov, 1999
Molcut Emil, Oancea Dan - Drept roman, Casa de Editura si presa "Sansa" SRL, Bucuresti, 1993,
Muraru Ioan- Drept constitutional si institutii politice, Ed. Naturismul, Bucuresti, 1991
Muraru Ioan- Constitutiile romane. Culegere - Tipografia Universitatii din Bucuresti, 1980
Muraru Ioan, Tanasescu Simina- Drept constitutional si institutii politice, editia a X-a revizuita si
completata, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002
Muraru Ioan- Protectia constitutionala a libertatilor de opinie, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999
Nastase Adrian- Drepturile omului, religie a sfarsitului de secol, I.R.D.O., Bucuresti 1992
Pop Liviu- Teoria generala a obligatiilor, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998
Popa Nicolae- Teoria generala a dreptului, editia a III-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002
Popescu Sofia- Teoria generala a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2003
Popescu Tudor- Drept civil-I- Introducere generala, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1994
Popescu Tudor- Curs de drept international privat, Bucuresti, 1972
Popescu Eufrosina- Din istoria politica a Romaniei. Constitutia din 1923, Ed. Politica, Bucuresti, 1983
Prisca Nistor- Drept constitutional- Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997
Tanasescu Elena Simina- Principiul egalitatii in dreptul romanesc, Ed. All Beck, Bucuresti, 1999 II.
STUDII DE SPECIALITATE, ARTICOLE, LEGISLATIE COMENTATA Beligradeanu Serban- Aprecieri pozitive
si negative asupra Legii nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, in " Revista romana de
drepturile omului", nr.14/1997
Beligradeanu Serban- Dreptul la greva si exercitarea lui, in revista "Dreptul" nr. 6/1990
Beligradeanu Serban- Se cuvine repararea daunelor morale pricinuite unitatii, in cazul grevei nelegal
declarate sau continuate, in revista " Dreptul" nr.2/1993
Beligradeanu Serban- Probleme juridice generate de exercitarea dreptului la greva, in revista "
Dreptul" nr.6/1995
Dima Luminita- Codul muncii si legile uzuale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005
Ghimpu Sanda- Pretium doloris, in "Pro jure", Ed. Politica, Bucuresti, 1975
Popescu Corneliu-Liviu- Consideratii asupra constitutionalitatii datei de intrare in vigoare a
contractelor colective de munca, in revista
" Dreptul" nr.8/2000
III. DICTIONARE

Dictionarul explicativ al limbii romane - publicat in Editura Universul Enciclopedic, Bucuresti, 1998,
Dictionar general de afaceri- de Constantin Nita, Gabriel Bratucu, Marius Popescu s.a., vol.I-III, Ed.
Ecran Magazin, Brasov, 2003
Dictionar juridic- selectiv- de Sanda Ghimpu, Gheorghe Brehoi, Gheorghe Mohanu, Andrei Popescu,
Iosif Urs, Ed. Albatros, Bucuresti, 1985
Dictionar latin-roman- editia a III-a- de Gheorghe Gutu, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1973

IV. LEGISLATIE Constitutia Romaniei din 1991 (revizuita)
Codul muncii- adoptat prin Legea nr. 53/2003, M.Of.72/5.02.2003 si modificat ulterior prin Legea nr.
480/ 2003 pentru modificarea lit. e) a art. 50 din legea nr. 53/2003- Codul muncii, M.Of.
nr.814/18.11.2003 si prin Legea nr. 541/2003 pentru modificarea unor dispozitii ale Legii nr.53/2003-
Codul muncii, M.Of.nr.913/19.12.2003
Codul civil- forma actualizata, publicata de Ed. Argessis Print, Bucuresti, 2003
Codul de procedura civila- publicat de Ed. Argessis Print, Bucuresti, 2004
Legea nr.30/1994 prin care Romania a ratificat Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, precum si protocoalele aditionale la aceasta conventie
Legea cetateniei romane, nr.21/1991, M.Of. nr.44/1991, modificata si completata prin Legea nr.
192/1999, M.Of. nr. 611/14.12.1999
Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, M.Of. nr. 582 din 29 noiembrie 1999,
cu modificarile si completarile aduse prin OUG nr.138/2000 pentru modificarea si completarea Codului
de procedura civila, M.Of. nr. 479/2.10.2000
Ordonanta Guvernului nr. 26/2000, cu privire la asociatii si fundatii, M.Of. nr.39/2000
Legea nr.396/2002 pentru ratificarea Conventiei Europene asupra cetateniei, adoptata la Strasbourg
la 6 noiembrie 1997, M.Of. nr. 490/9.07.2002
Ordonanta Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de
discriminare, M.Of. nr.431/2.09.2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.48/2002,
M.Of.nr.69/31.01.2002, modificata si completata ulterior prin OG nr.77/2003 pentru modificarea si
completarea OG nr.137/2000, M.Of. nr.619/30.08.2003, aprobata cu modificari si completata prin Legea
nr.27/2004, M.Of. nr.216/11.03.2004
Legea sindicatelor nr.54/2003, M. Of. Nr.73/5.02.2003