Definiţi autorizaţia de mediu

Autorizatia de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru

protectia mediului, prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de funcţionare ai unei
activitati existente sau ai unei activitati noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului,
obligatoriu la punerea in functiune.
Procedura prin care este reglementata autorizatia de mediu este stabilita prin OM nr.
1798/2007 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizatiei de mediu, cu modificarile si completarile
ulterioare.
De asemenea mai exista o categorie a autorizatiei de mediu – autorizatia integrata de
mediu; aceasta reprezinta un act tehnico-juridic emis de autoritatile competente, conform dispozitiilor
legale in vigoare, care da dreptul de a exploata in totalitate sau in parte o instalatie, in anumite conditii care
sa asigure ca instalatia corespunde cerintelor privind prevenirea si controlul integrat al poluarii. Autorizatia
poate fi eliberata pentru una sau mai multe instalatii sau parti ale instalatiilor situate pe acelasi amplasament
si care sunt exploatate de acelasi titular.
Categoriile de activitati industriale pentru care este necesara obtinerea autorizatiei integrate de
mediu sunt prevazute in Anexa nr.1 la OUG nr. 152/2005 , privind prevenirea, reducerea si controlul
integrat al poluarii.

Definiţi principiul precauţiei

Principiul precauției este o abordare a gestionării riscurilor în baza căreia, dacă există
posibilitatea ca o anumită politică sau acțiune să dăuneze publicului sau mediului
înconjurător și dacă nu există încă un consens științific cu privire la această problemă, trebuie
să nu se dea curs politicii sau acțiunii în cauză. Cu toate acestea, politica sau acțiunea poate fi
revizuită atunci când devin disponibile mai multe informații științifice. Principiul precauției
este enunțat în articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Conceptul principiului precauției a fost stabilit pentru prima oară într-o comunicare a
Comisiei Europene adoptată în februarie 2000, care a definit conceptul și a preconizat modul
de aplicare a acestuia.
Principiul precauției poate fi invocat numai dacă există un risc potențial și nu poate fi
folosit pentru a justifica decizii arbitrare.
Printre exemplele de cazuri în care UE a aplicat principiul precauției se numără cadrul
său de reglementare pentru substanțe chimice [Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 – cunoscut
sub numele de REACH] și regulamentul general privind legislația alimentară [Regulamentul
(CE) nr. 178/2002].

Identificaţi garanţiile prin care statul român asigură dreptul la un mediu sănătos
şi echilibrat ecologic

Mediul sănătos este un mediu nepoluat, curat și echilibrat, corespunzător dezvoltării

fizice și intelectuale a omului, absolut necesar existenței vieții pe Planetă.
 Considerat ca un ecosistem complex aflat în strânsă interacțiune cu natura, omul este
valoarea supremă ce trebuie ocrotită prin toate mijloacele, inclusiv cele juridice, fapt ce
presupune recunoașterea unanimă și garantarea acestui drept fundamental.
Dreptul la un mediu sănătos este acum prevăzut la art. 35 din capitolul II, intitulat
„Drepturile și libertățile fundamentale” în Constituție. De aici, rezultă în mod evident,
dreptul la mediu sănătos este un drept fundamental, garantarea acestuia fiind deci
obligatorie.
Denumirea de dreptul „la un mediu înconjurător sănătos” din primul alineat al art. 35
din Constituție are la bază argumentul conform căruia acest drept reprezintă premisa realizării
altor drepturi fundamentale (cum ar fi: dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și
morală, la proprietate etc).
Așadar, prin dreptul la mediu „sănătos și echilibrat ecologic” se are în vedere
necesitatea întreținerii unui mediu care să permită nu doar apariția și dezvoltarea vieții, ci și
menținerea la standarde optime a calității acesteia.
De subliniat în alineatul al treilea al aceluiași articol este natura dublă a participării
cetățenilor, ca subiecte de drept, în acest raport om – mediu. Însăși forța statală
reglementează acest domeniu întrucât dreptul fiecărui om de a trăi într-un mediu sănătos îl
obligă ca în același timp să devină un subiect activ în cadrul raportului de drept pe care îl
întreține mediul, deci și cu statul, fapt ce impune asumarea responsabilității ce revine odată
cu statutul de cetățean.
Este firesc ca orice persoană să poată pretinde să trăiască într-un mediu sănătos,
nepoluat. Lupta pentru prevenirea poluării și înlăturarea consecințelor acesteia trebuie să fie o
îndatorire a tuturor locuitorilor unei țări, cum este și dreptul la un mediu sănătos, exprimat în
caracterul său universal.
Trăsăturile prin care se definește acest drept
Este drept subiectiv, însemnând că deținerea acestui drept de către o persoană îi
conferă acesteia posibilitatea, recunoscută prin lege, de a pretinde unui terț să aibă o anumită
conduită. Astfel, orice cetățean al unui stat ce are în cadrul sistemului său de drept
reglementări în ceea ce privește mediul, își poate revendica acest drept, poate semnala orice
încălcare a legii și poate cere despăgubiri terțului ce se face vinovat de nerespectarea
prevederilor legale.
Dreptul mediului este drept pozitiv. În sarcina statului român, au fost stabilite atât
obligații cu caracter constituțional (art. 35 din Constituția României), cât și obligații cuprinse
în legi (Legea nr. 137\1995).
O altă trăsătură este aceea de preponderent preventiv ce are la bază necesitatea
aplicării măsurilor de prevenție împotriva alterării calității mediului și are în vedere, de
asemenea, interesul asigurării protecției mediului atât în prezent, cât și pentru generațiile
viitoare. Așadar, mediul înconjurător poate fi protejat în primul rând prin intermediul
măsurilor preventive.
Deci, se poate vorbi și de un caracter temporal, deoarece aplicarea normelor specifice
dreptului mediului ține cont de contextul social și de evoluția umanității, însă nu poate fi
anulată de nici unul dintre acești factori.
În altă ordine de idei, dreptul la un mediu sănătos poate fi privit atât într-o dimensiune
individuală, cât și într-una colectivă. Dimensiunea individuală a dreptului la un mediu sănătos
implică dreptul fiecărei persoane la prevenirea poluării, încetarea activității care are drept
efect o poluare nocivă și refacerea mediului poluat, precum și repararea pagubei suferite de
pe urma poluării mediului. Dimensiunea colectivă a dreptului la un mediu sănătos implică
obligația statelor de a garanta exercitarea acestui drept și de a coopera în vederea prevenirii
poluării și protejării mediului la nivel regional și internațional.
Titularul dreptului la un mediu sănătos şi protejat
Legea nr. 137/1995 republicată prevede în acest sens la art. 5 că: „statul recunoaște
tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos”, așadar, atât persoanelor fizice cât și celor
juridice li se recunoaște calitatea de titulari ai dreptului la un mediu sănătos și protejat.
Recunoaşterea şi garantarea dreptului fundamental la un mediu sănătos în
Constituţia revizuită
Accesul României la instituţii internaţionale cu preocupări majore în domeniul
mediului, declanşarea şi finalizarea procesului de aderare la Uniunea Europeană şi
aproximarea legislaţiei interne cu dreptul comunitar al mediului au stimulat procesul de
constituţionalizare a dreptului omului la un mediu sănătos. Prin referendumul naţional din
18–19 noiembrie 2003 a fost aprobată Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constituţiei. În
elaborarea acestui act normativ este important de menţionat rolul pe care l-a avut Decizia nr.
148/200322 a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea propunerii legislative de
revizuire a legii fundamentale care a decis că pentru asigurarea realizării scopului propunerii
legislative, Curtea consideră că este necesar să se insereze la Capitolul II al Titlului II din
Constituţie, dreptul omului la un mediu sănătos la art 35.
Articolul prevede alături de dreptul omului la un mediu sănătos şi îndatorirea tuturor
persoanelor fizice şi juridice de a proteja şi ameliora mediul, tocmai ca o garanţie specială a
acestui drept. Așadar, afirmarea expresă a îndatoririi de a proteja mediul, ridică protecţia
mediului la rangul de îndatorire fundamentală.
Recunoaşterea şi garantarea constituţională a dreptului la un mediu sănătos în ţara
noastră amplifică obligaţiile autorităţilor publice de a proteja mediul, oferă instanţelor
mijloace noi pentru repararea prejudiciilor ecologice şi sancţionarea atingerilor aduse
mediului, permite o mai bună armonizare între diferitele niveluri de recunoaştere şi garantare
a dreptului fundamental la mediu, realizând o corelare necesară între legislaţia naţională, pe
de o parte şi reglementarea internaţională pe de alta.
Recunoaşterea judecătorească a dreptului subiectiv la un mediu sănătos şi
protejat
În doctrină există o recunoaștere judecătorească a dreptului la un mediu sănătos și
protejat, ce reprezintă de altfel o formă de protecție a acestui drept. Pe plan intern, protecția
mediului înconjurător se poate invoca la Tribunale și Curțile Constituționale, iar pe plan
extern, în fața Comisiei Drepturilor Omului și a Curții Drepturilor Omului.
Considerăm că, în contextul evoluției realităților s-a ajuns la recunoașterea indirectă a
acestui drept, pe calea practicii judiciare care, pe de o parte a luat în calcul dimensiunea
mediului ca parte inseparabilă a protecției drepturilor umane fundamentale, iar pe de altă
parte, prin stabilirea unor obligații în sarcina statelor și cetățenilor, motivate de nevoia
ocrotirii mediului.
 Măsurile pe care ar fi trebuit să le adopte autorităţile locale, pentru a evita
poluarea mediului generată de societatea Sometra.

Pentru a reduce expunerea și efectele nocive ulterioare, autoritățile locale trebuiau să își
adapteze măsurile pentru a reflecta factorii locali, precum surse, demografie,economie locală.
De asemenea ar fi trebuit interzisă funcţionarea unor uzine poluatoare cu filtre ineficiente la
SOMETRA SA care dispersează noxele pe o suprafaţă mare, poluând zonele de agrement din
jurul oraşului Baia Mare, livezile, grădinile de legume, fâneţele şi păşunile din satele care
aprovizionează cu produse lactate, carne, legume, struguri şi fructe intoxicate cu noxe.