Dreptul la un mediu sănătos

Dreptul nostru la un mediu sănătos este un drept fundamental. 

„Omul poate stăpâni natura cât timp ține seama de legile ei.” – Grigore Antipa

La prima Conferință ONU privind mediul, ținută la Stockholm în anul 1972, s-a pus problema
unui drept fundamental la libertate, egalitate și condiții de viață satisfăcătoare într-un mediu a
cărui calitate îi permite omului să trăiască în mod demn și în prosperitate. Cu toate că această
Conferință nu realiza nici măcar circumscrierea noțiunii și nici recunoașterea internațională
propriu-zisă a dreptului la un mediu sănătos, ea a constituit totuși un pas foarte important în
consacrarea ulterioară a unui astfel de drept.

Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos și protejat

Mediul sănătos este un mediu nepoluat, curat și echilibrat, corespunzător dezvoltării fizice și
intelectuale a omului, absolut necesar existenței vieții pe Planetă.

Considerat ca un ecosistem complex aflat în strânsă interacțiune cu natura, omul este valoarea
supremă ce trebuie ocrotită prin toate mijloacele, inclusiv cele juridice, fapt ce presupune
recunoașterea unanimă și garantarea acestui drept fundamental.

Dreptul la un mediu sănătos este acum prevăzut la art. 35 din capitolul II, intitulat „Drepturile și
libertățile fundamentale” în Constituție. De aici, rezultă în mod evident, dreptul la mediu sănătos
este un drept fundamental, garantarea acestuia fiind deci obligatorie.

Precizări în legătură cu terminologia

Denumirea de dreptul „la un mediu înconjurător sănătos” din primul alineat al art. 35 din
Constituție are la bază argumentul conform căruia acest drept reprezintă premisa realizării altor
drepturi fundamentale (cum ar fi: dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și morală, la
proprietate etc).

Așadar, prin dreptul la mediu „sănătos și echilibrat ecologic” se are în vedere necesitatea
întreținerii unui mediu care să permită nu doar apariția și dezvoltarea vieții, ci și menținerea la
standarde optime a calității acesteia.

De subliniat în alineatul al treilea al aceluiași articol este natura dublă a participării cetățenilor,
ca subiecte de drept, în acest raport om – mediu. Însăși forța statală reglementează acest domeniu
întrucât dreptul fiecărui om de a trăi într-un mediu sănătos îl obligă ca în același timp să devină
un subiect activ în cadrul raportului de drept pe care îl întreține mediul, deci și cu statul, fapt ce
impune asumarea responsabilității ce revine odată cu statutul de cetățean.

Este firesc ca orice persoană să poată pretinde să trăiască într-un mediu sănătos, nepoluat. Lupta
pentru prevenirea poluării și înlăturarea consecințelor acesteia trebuie să fie o îndatorire a tuturor
locuitorilor unei țări, cum este și dreptul la un mediu sănătos, exprimat în caracterul său
universal.

Trăsăturile prin care se definește acest drept

Este drept subiectiv, însemnând că deținerea acestui drept de către o persoană îi conferă acesteia
posibilitatea, recunoscută prin lege, de a pretinde unui terț să aibă o anumită conduită. Astfel,
orice cetățean al unui stat ce are în cadrul sistemului său de drept reglementări în ceea ce privește
mediul, își poate revendica acest drept, poate semnala orice încălcare a legii și poate cere
despăgubiri terțului ce se face vinovat de nerespectarea prevederilor legale.

Dreptul mediului este drept pozitiv. În sarcina statului român, au fost stabilite atât obligații cu
caracter constituțional (art. 35 din Constituția României), cât și obligații cuprinse în legi (Legea
nr. 137\1995).

O altă trăsătură este aceea de preponderent preventiv ce are la bază necesitatea aplicării
măsurilor de prevenție împotriva alterării calității mediului și are în vedere, de asemenea,
interesul asigurării protecției mediului atât în prezent, cât și pentru generațiile viitoare. Așadar,
mediul înconjurător poate fi protejat în primul rând prin intermediul măsurilor preventive.

Deci, se poate vorbi și de un caracter temporal, deoarece aplicarea normelor specifice dreptului
mediului ține cont de contextul social și de evoluția umanității, însă nu poate fi anulată de nici
unul dintre acești factori.

În altă ordine de idei, dreptul la un mediu sănătos poate fi privit atât într-o dimensiune
individuală, cât și într-una colectivă. Dimensiunea individuală a dreptului la un mediu sănătos
implică dreptul fiecărei persoane la prevenirea poluării, încetarea activității care are drept efect o
poluare nocivă și refacerea mediului poluat, precum și repararea pagubei suferite de pe urma
poluării mediului. Dimensiunea colectivă a dreptului la un mediu sănătos implică obligația
statelor de a garanta exercitarea acestui drept și de a coopera în vederea prevenirii poluării și
protejării mediului la nivel regional și internațional.

Titularul dreptului la un mediu sănătos şi protejat

Legea nr. 137/1995 republicată prevede în acest sens la art. 5 că: „statul recunoaște tuturor
persoanelor dreptul la un mediu sănătos”, așadar, atât persoanelor fizice cât și celor juridice li se
recunoaște calitatea de titulari ai dreptului la un mediu sănătos și protejat.