Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2017
INTRODUCERE
1
Doiniţa-Luminiţa Niţu, Dreptul la mediu, în Revista „Themis”, nr. 3/2005, p. 47
CAPITOLUL I
NOTIUNI FUNDAMENTALE IN DREPTUL MEDIULUI
1
G. Sion, Ecologie si drept international, ed. Stiintifica si enciclopedica Bucuresti,
1990,pp25-26
2
A. Kiss, Droit de l’environnement,Paris,1998
1
Doiniţa-Luminiţa Niţu, loc. cit., pp.51-54
CAPITOLUL II
INSTRUMENTE COMUNITARE DE GARANTARE A
PROTECŢIEI MEDIULUI
1
T. Ştefan, B. Andreşan-Grigoriu, op. cit., p. 697
1
T. Ştefan, B. Andreşan-Grigoriu, op. cit., p. 700
O parte din cazurile aflate pe rolul Curţii sunt determinate de dorinţa de a nu suporta
costurile implementării măsurilor de protecţie a mediului. În jurisprudenţa CJCE pot fi
întâlnite cauze în care principiile dreptului comunitar ale certitudinii juridice, efectul util sau
aplicării uniforme sunt puse în balanţă cu politicile naţionale ale statelor membre de
restrângere a costurilor pentru afacerile ce se desfăşoară pe teritoriul lor.
O altă categorie importantă de cazuri este generată de situaţiile în care statele membre
nu elaborează şi comunică programe de îmbunătăţire a mediului. Aceste tipuri de programe
formează o parte importantă a directivelor în domeniu. Programele la nivel naţional sunt mult
mai eficiente decât cele care conţin obiective stabilite la nivel central, european, care nu pot
ţine cont întotdeauna de condiţiile locale.
În cazul României, procedura de încălcare a dreptului comunitar a fost invocată în mai
multe rânduri, cel mai notoriu caz fiind cel al taxei auto de primă înmatriculare.
Cel mai recent avertisment privind nerespectarea acquis-ului comunitar de către
România vizează gestionarea deşeurilor, mai exact neînchiderea tuturor depozitelor de deşeuri
neconforme cerinţelor europene la termenele asumate prin Tratatul de aderare.
În acest sens, până la 16 iulie 2009 trebuiau să se închidă 139 astfel de gropi, din care
mare parte şi-au sistat deja activitatea. Trebuie menţionat totuşi faptul că România se numără
printre cele 11 state membre care au notificat transpunerea completă a Directivei 2004/35/CE
privind răspunderea de mediu în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului.
Directiva reprezintă un nou instrument pentru realizarea politicilor de mediu
comunitare şi completează cadrul legislativ privind protejarea biodiversităţii, conservarea
păsărilor sălbatice, conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică.
Directiva impune şi o nouă formă de răspundere pentru costurile de prevenire şi reparare a
daunelor produse mediului (ori în cazul în care este iminentă producerea unei asemenea
daune) de către operatorii care desfăşoară sau controlează o activitate profesională şi care
produc prejudicii speciilor protejate, habitatelor naturale, apelor sau care contaminează solul.
Directiva-cadru prezintă obiective de mediu coerente, confirmă, între altele, pertinenţa
textelor anterioare, dintre care integrează progresiv o parte.
Transpunerea efectivă a acestor texte constituie, într-adevăr, un prim pas către o
abordare mai durabilă a problematicii mediului în UE, statele dispunând în continuare de
posibilitatea de a atinge un stadiu de performanţă şi mai ridicat.
deşeurile, fie protecţiei habitatelor naturale şi a exemplarelor de faună şi floră , ori privesc
respectarea regimului materialelor nucleare sau substanţelor radioactive periculoase,
alăturându-se astfel infracţiunilor instituite deja prin reglementărilor cu caracter special,
incidente în materie.
Prin adoptarea directive 2008/99/CE s-au instituit o serie de standarde minime la
nivelul statelor membre ale UE în ceea de priveşte sancţionarea unor fapte ilicite în domeniul
mediului, a căror săvârşire trebuie să atragă după sine angajarea răspunderii penale a
făptuitorilor. O astfel de abordare legislativă constituie premisa necesară asigurării unei
protecţii sporite a mediului şi concretizează, sub aspect juridic, eforturile depuse de instituţiile
UE în acest domeniu, precum şi vasta experienţă acumulată la nivel european.1
Cu toate acestea, datorită complexităţii factorilor de mediu, protecţia acestora
reprezintă un sector deosebit de tehnic. De asemenea, în contextul crizei ecologice care se
manifestă la nivel mondial, există totuşi o insuficientă şi o ineficacitate a normelor de
recomandare pentru protecţia mediului. Dacă privitor la protecţia mediului pe plan
internaţional prin intermediul altor forme de răspundere juridică există o bogată jurisprudenţă
şi doctrină, răspunderea penală a fost relativ puţin reglementată la nivel internaţional. Dar, aşa
cum dreptul penal al mediului începe să se afirme din ce în ce mai mult ca o ramură de drept
autonomă, treptat se conturează şi un drept comunitar penal al mediului, tendinţă observată şi
la nivel internaţional.
1
Pentru detalii a se vedea, Anca Ileana Duşcă, Consideraţii referitoare la Directiva 2008/99/CE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal, în
Revista de Ştiinţe Juridice, nr. 2/2009, pp. 33-37
CAPITOLUL III
PROBLEMA ADERĂRII ROMÂNIEI LA UE DIN PERSPECTIVA
PROTECŢIEI MEDIULUI
1
Doiniţa-Luminiţa Niţu, loc. cit., p. 55
1
Bogdan Alex-Arghir, loc. cit., p. 48
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE