Dreptul Mediului Cursuri

Conferinţe internaţionale în domeniul protecţiei mediului
Unitate de învăţare Nr. 1
CONFERINŢE INTERNAŢIONALE ÎN DOMENIUL

PROTECŢIEI MEDIULUI
Cuprins
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 ………..……………………………….............2

1.1 Conferinţa de la Stockholm privind Mediul Uman …………………………….....2
1.2 Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea de la Rio de Janeiro
1992 ……………….……………………………………………………………….....4
1.3 Summitul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă de la Johannesburg ……5
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1 ……………………………………......8
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare …………………...........................8
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1 ……………………...……………………….....9
Dreptul mediului
OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 1

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:
 cunoaşterea noţiunii de mediu;

 înţelegerea conceptului de dezvoltare durabilă;
 cunoaşterea cadrului internaţional de protecţie a mediului.
1.1 Conferinţa de la Stockholm privind mediul uman
Mediul este periodic supus reglementărilor legale, atât în ansamblul său,

Dezvoltare cât şi la nivelul componentelor sale individuale. Aceste reglementări
durabilă încearcă să prevină sau să limiteze efectele degradării mediului, cauzate în
principal de fenomenele de poluare.
Pornind de la realitatea că nu există activităţi economice şi/sau sociale care

să nu aibă efecte asupra mediului, politica din domeniul mediului a devenit
o opţiune esenţială pentru promovarea valorilor naţionale şi general umane,
în contextul global al dezvoltării durabile.
Teoria dezvoltării durabile este relativ nouă şi se află în curs de formare.
Conceptul de dezvoltare durabilă s-a conturat într-un moment în care

subiectul mediului se afla în prim planul dezbaterilor politice.
Comunitate
internaţională Comunitatea internaţională a decis să trateze problemele mediului prin
măsuri colective la nivel global, pe care a căutat să le definească şi să le
aplice prin intermediul unu cadru internaţional adecvat. Acest cadru de
acţiune la nivel internaţional s-a format în timp şi se află într-o evoluţie
dinamică, cuprinzând măsuri legale cu caracter obligatoriu în forma
tratatelor sau convenţiilor sau cu caracter neobligatoriu, în forma
declaraţiilor, rezoluţiilor sau seturilor de linii directoare şi orientări politice,
măsuri instituţionale şi mecanisme de finanţare viabile.
Conferinta de la Comunitatea internaţională s-a reunit pentru prima dată în 1972 la

Stockholm Conferinţa de la Stockholm privind Mediul Uman, pentru a dezbate
privind Mediul problema mediului global şi a necesităţilor de dezvoltare.
Uman În urma conferinţei au rezultat:
Declaraţia de la Stockholm, conţinând 26 de principii;
Planul de Acţiune pentru Mediul Uman, cu trei componente:
- programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);
- activităţile pentru managementul mediului;
- măsurile de sprijin.
2
Dreptul mediului
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, al cărui Consiliu de

Conducere şi Secretariat au fost înfiinţate în decembrie 1972 de Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite.
Fondul voluntar pentru Mediu, înfiinţat în ianuarie 1973, în conformitate

cu procedurile financiare ale Naţiunilor Unite.
Toate acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru

internaţional pentru tratarea problemelor mediului. Conferinţa a
recunoscut că problemele de mediu ale ţărilor industrializate, cum sunt
degradarea habitatelor, toxicitatea şi ploile acide nu reprezintă probleme
neapărat importante pentru toate ţările, adică strategiile de dezvoltare nu
îndeplinesc necesităţile şi priorităţile ţărilor şi comunităţilor celor mai
sărace. Conferinţa a fost însă dominată în principal de problemele de mediu
şi a condus la creşterea conştientizării publice în acest domeniu.
De la înfiinţarea sa, în baza recomandărilor Conferinţei de la Stockholm,

Programul Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu a desfăşurat o serie de
Naţiunilor Unite activităţi pentru a-şi manifesta în cadrul sistemului ONU, rolul său de
pentru mediu catalizator şi coordonator în domeniul mediului.
Activităţile programului pot fi clasificate în două mari grupe:

- orientate pe probleme sectoriale ale factorilor de mediu: poluarea
apelor, a aerului şi a solurilor (în special degradarea terenurilor);
- orientate pe probleme globale: ploi acide, epuizarea stratului de ozon,
schimbările climatice, defrişarea şi deşertificarea, conservarea
biodiversităţii, traficul internaţional de produse şi deşeuri toxice şi
periculoase, protejarea mediului în perioadele de conflict armat.
Problemele globale ale mediului au început să devină predominante şi au

creat necesitatea iniţierii unor acţiuni suplimentare pentru creşterea
conştientizării publice, care să determine comunitatea internaţională să ia
în timp util măsuri funcţionale, atât pe plan internaţional cât şi naţional.
Evaluarea efectelor acestor “noi” probleme ale mediului a condus la
recunoaşterea faptului că s-a realizat un progres prea redus în integrarea
Declaraţia de la protecţiei mediului în politicile şi activităţile de dezvoltare, respective
Stockholm obiectivul consacrat prin principiul 13 al Declaraţiei de la Stockholm nu a
fost realizat.
Declaraţia de la Stockholm, Principiul 13

Pentru a realiza un management mai raţional al resurselor, care să conducă
astfel la îmbunătăţirea mediului, Statele trebuie să adopte o abordare
integrată şi coordonată a planurilor lor de dezvoltare, pentru a asigura că
Dreptul mediului
dezvoltarea lor este compatibilă cu necesitatea de a proteja şi îmbunătăţi

mediul în beneficiul propriei populaţii.
Raportul Necesitatea reorientării eforturilor pentru realizarea obiectivului de

Brundtland integrare s-a concretizat după unsprezece ani de la Conferinţa de la
Stockholm, respectiv în 1983, când Naţiunile Unite au înfiinţat Comisia
Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare, cunoscută sub denumirea de
Comisia Brundtland. Această comisie a elaborat şi publicat în 1987
documentul “Viitorul nostru comun” (Raportul Brundtland), prin care s-
a formulat cadrul care avea să stea la baza celor 40 de capitole ale Agendei
21 şi a celor 27 de principii ale Declaraţiei de la Rio şi care a definit
dezvoltarea durabilă ca fiind “dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile
generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de
a-şi îndeplini propriile necesităţi”.
Test de autoevaluare 1.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Ce reprezintă Raportul Brundtland?
Răspunsul la test se găseşte la pagina 4.
1.2 Conferinţa Naţiunilor Unite privind mediul şi dezvoltarea de la Rio de Janeiro 1992
Conferinţa de la În iunie 1992, la Rio de Janeiro s-a desfăşurat Conferinţa Naţiunilor Unite
Rio de Janeiro privind Mediul şi Dezvoltarea, la care s-au reunit 115 de conducători ai
statelor lumii. Cu această ocazie, pe plan internaţional, a fost
recunoscută oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economică şi
protecţia mediului în obiectivul de dezvoltare durabilă şi s-a afirmat
importanţa, în continuă creştere, a dreptului internaţional al mediului, ca
mecanism de codificare şi promovare a dezvoltării durabile. În urma
conferinţei au rezultat:
Declaraţia de la Rio, conţinând 27 de principii.
Agenda 21 Agenda 21, care constituie un plan de acţiune pentru dezvoltarea durabilă
cu începere din secolul al XXI-lea, concretizat în 40 de capitole destinate
unor domenii de programe specifice, structurate în termenii:
- bazei de acţiune;
- obiectivelor de realizat;
- activităţilor care trebuie efectuate;
- modalităţilor de implementare.
Un document fără putere obligatorie, care conţine principiile pentru

managementul conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de
păduri.
Dreptul mediului
Organizarea instituţională a Comisiei Mondiale pentru Dezvoltarea

Durabilă.
Mecanismul de finanţare pentru implementarea Agendei 21.
Summitul de la Rio a adus cu fermitate pe arena publică problemele de

protecţie a mediului şi de dezvoltare. Alături de Agenda 21 şi Declaraţia de
la Rio, s-a ajuns la un acord cu privire la două convenţii obligatorii:
Convenţia privind diversitatea biologică şi
Convenţia cadru privind schimbările climatice.
Summitul de la Rio a generat de asemenea o serie întreagă de reacţii
pozitive, incluzând demararea a numeroase iniţiative pentru implementarea
Agendei 21 la nivel local şi a reorientării politicii de protecţie a
mediului. În acelaşi an, în multe state sau înfiinţat comisii naţionale
pentru dezvoltarea durabilă şi s-au întocmit strategii pentru dezvoltarea
durabilă.
În ciuda acestor consecinţe pozitive, obiectivul global al Agendei 21, care

a făcut apel la o schimbare radicală a sistemelor de valori convenţionale
dominante existente şi a proceselor instituţionale, nu a putut fi atins.
Evaluarea progresului realizat la cinci ani de la Conferinţa de la Rio (New

York, 1997), a evidenţiat o serie de deficienţe, legate în particular de
echitatea socială şi sărăcie. Aceste aspecte au fost evidenţiate prin:
- reducerea asistenţei oficiale acordate pentru dezvoltare şi creşterea
datoriilor internaţionale;
- eşecul îmbunătăţirii: transferului de tehnologie, construcţiei capacităţilor
pentru participare şi dezvoltare;
- eşecul coordonării instituţionale şi
- incapacitatea de a reduce nivelurile excesive de producţie şi de consum.
Ca urmare, s-a făcut apel la ratificarea, întărirea şi implementarea mai
fermă a acordurilor şi convenţiilor internaţionale privind mediul şi
dezvoltarea.

Ce documente au fost adoptate în cadrul Conferinţei de la Stockholm?
Răspunsul la test se găseşte la paginile 2-3.
1.3 Summitul Naţiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă de la Johannesburg
Dezvoltare Summitul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut

durabilă loc la Johannesburg în perioada 26 august – 6 septembrie 2002, a reunit
peste 100 de conducători ai statelor lumii şi a avut ca principlale rezultate:
5
Dreptul mediului
Declaraţia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă şi Planul de

implementare a Summitului mondial privind dezvoltarea durabilă.
Summitul de la Johannesburg a reafirmat dezvoltarea durabilă ca fiind un
element central al agendei internaţionale şi a dat un nou impuls pentru
aplicarea practică a măsurilor globale de luptă împotriva sărăciei şi pentru
protecţia mediului. S-a aprofundat şi întărit înţelegerea conceptului de
dezvoltare durabilă, în special prin evidenţierea importantelor legături
dintre sărăcie, mediu şi utilizarea resurselor naturale.
Guvernele au căzut de acord şi au reafirmat un domeniu de obligaţii şi ţinte

concrete de acţiune pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Prin Declaraţia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectivă
pentru progresul şi întărirea celor trei piloni interdependenţi ai
dezvoltării durabile:
- dezvoltarea economică;
- dezvoltarea socială şi
- protecţia mediului la nivel local, naţional, regional şi global.
Prin Planul de implementare se urmăreşte aplicarea de măsuri concrete la

toate nivelurile şi întărirea cooperării internaţionale, în baza
responsabilităţilor comune dar diferenţiate, exprimate în Principiul 7 al
Declaraţiei de la Rio şi integrarea celor trei piloni ai dezvoltării durabile.
În acest sens, eforturile sunt cu precădere axate pe:
- eradicarea sărăciei;
- modificarea modelelor de producţie şi consum;
- protejarea sănătăţii şi
- protejarea şi managementul bazei de resurse naturale pentru
dezvoltarea economică şi socială.
Un important progres l-a constituit sprijinul pentru înfiinţarea unui fond de

solidaritate mondială pentru eradicarea sărăciei. De asemenea, opiniilor
societăţii civile li s-a dat o importanţă deosebită, ca recunoaştere a rolului
esenţial al societăţii civile în implementarea dezvoltării durabile şi
promovarea de parteneriate.
Toate aceste conferinţe mondiale au influenţat evoluţia dreptului

internaţional al mediului. Există de asemenea numeroase acorduri
bilaterale şi multilaterale care conţin prevederi legate de unul sau mai
multe aspecte care vizează protecţia mediului, acoperind probleme de
natură:
- subregională;
- regională;
- globală
Dreptul mediului
De asemenea, în dreptul internaţional al mediului s-a cristalizat un număr

de principii fundamentale pentru protecţia mediului. Fiind un domeniu
relativ nou şi în formare, dreptul şi politica internaţională în domeniul
protecţiei mediului evoluează şi pe baza rezoluţiilor şi declaraţiilor unor
organizaţii internaţionale, cum sunt Programul Naţiunilor Unite pentru
Mediu, Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau Agenţia Internaţională a
Energiei Atomice, care au jucat un rol important în cristalizarea principiilor
internaţionale pentru protecţia mediului, deşi de multe ori aceste principii
nu sunt obligatorii. Prin repetare şi practică statală, care vizează
încorporarea acestor principii în sistemele legale naţionale, acestea pot
deveni obligatorii. Deşi în prezent statele lumii au abordări diferite faţă de
aceste principii, respectiv le consideră a fi principii de drept
internaţional în formare sau le recunosc ca fiind principii de drept
internaţional, ele stau la baza dezbaterilor actuale pentru luarea deciziilor
politice privind protecţia mediului la nivel internaţional.
În sfera dimensiunii internaţionale se înscriu de asemenea şi măsurile

politice şi legislative adoptate în domeniul mediului de către Uniunea
Europeană (UE). Aceste măsuri sunt însă guvernate de dreptul european,
respectiv dreptul european al mediului.
În acest sens se impune precizarea următoarelor aspecte:

Sintagma „acquis comunitar” se utilizează pentru a desemna:
- legislaţia primară – fundamentul juridic al înfiinţării şi funcţionării
comunităţii, constând în Tratatele Constitutive (supuse amendamentelor
ulterioare);
- legislaţia secundară – actele juridice adoptate de instituţiile europene
investite cu aceste puteri prin prevederile Tratatelor (directive,
regulamente, decizii, recomandări şi opinii);
- cazurile Curţii Europene de Justiţie;
- declaraţii şi rezoluţii adoptate de UE;
- măsurile UE legate de al doilea şi al treilea pilon pe care este
fundamentată;
- acordurile internaţionale la care UE este parte
Sintagma „acquis comunitar în domeniul mediului” se referă la acea parte
a acquisului comunitar care acoperă problemele privind mediului.
Obiectivele
politicii UE în Obiectivele politicii UE în domeniul mediului prevăzute în Tratate sunt:
domeniul - conservarea, protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
mediului - protejarea sănătăţii umane;
- utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale.
Realizarea acestor obiective a fost şi este urmărită prin promovarea cu

începere din anul 1973 a unei serii de Programe de acţiune în domeniul
mediului. În prezent se află în curs de derulare cel de-al şaselea program,
Dreptul mediului
sugestiv intitulat „Viitorul nostru: alegerea noastră”. UE consideră

necesară promovarea de măsuri la nivel internaţional pentru tratarea
problemelor de mediu la nivel regional sau global. Acţiunea la nivel
internaţional este necesară pentru patru probleme de mediu majore:
- modificările climatice;
- epuizarea stratului de ozon;
- pierderea biodiversităţii;
- defrişările.
Aspectele politicii din domeniul mediului care trebuie luate în considerare

şi avute în vedere la elaborarea legislaţiei secundare, conform prevederilor
conţinute în legislaţia primară sunt:
- datele ştiinţifice şi tehnice disponibile;
- condiţiile de mediu din diferite regiuni ale UE;
- beneficiile şi costurile potenţiale pe care le generează luarea sau nu a unor
măsuri.
Care sunt cei trei piloni ai dezvoltarii durabile?
Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 1.
În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.

1 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1
Rolul Conferinţelor internaţionale în domeniul protecţiei mediului
Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare
Dreptul mediului
Răspuns 1.1
Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare, cunoscută sub
denumirea de Comisia Brundtland. Această comisie a elaborat şi publicat
în 1987 documentul “Viitorul nostru comun” (Raportul Brundtland), prin
care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza celor 40 de capitole ale
Agendei 21 şi a celor 27 de principii ale Declaraţiei de la Rio şi care a
definit dezvoltarea durabilă ca fiind “dezvoltarea care îndeplineşte
necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea
generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi”.
Răspuns 1.2
În urma conferinţei au rezultat:
Declaraţia de la Rio, conţinând 27 de principii.
Agenda 21, care constituie un plan de acţiune pentru dezvoltarea durabilă
cu începere din secolul al XXI-lea, concretizat în 40 de capitole destinate
unor domenii de programe specifice, structurate în termenii: bazei de
acţiune; obiectivelor de realizat; activităţilor care trebuie efectuate;
modalităţilor de implementare.
Un document fără putere obligatorie, care conţine principiile pentru
managementul conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de
păduri.
Organizarea instituţională a Comisiei Mondiale pentru Dezvoltarea
Durabilă.
Mecanismul de finanţare pentru implementarea Agendei 21.
Summitul de la Rio a adus cu fermitate pe arena publică problemele de
protecţie a mediului şi de dezvoltare. Alături de Agenda 21 şi Declaraţia de
la Rio, s-a ajuns la un acord cu privire la două convenţii obligatorii:
Convenţia privind diversitatea biologică şi
Convenţia cadru privind schimbările climatice.
Răspuns 1.3
Prin Declaraţia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectivă
pentru progresul şi întărirea celor trei piloni interdependenţi ai
dezvoltării durabile:
- dezvoltarea economică;
- dezvoltarea socială şi
- protecţia mediului la nivel local, naţional, regional şi global.
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1
Dreptul mediului
1. Florica Brașoveanu, Dreptul mediului, Editura Sitech, Craiova, 2016.

2. Mircea Dutu, Tratat de dreptul mediului, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2008.
3. Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2009.
10
Dreptul mediului
SISTEMUL MIJLOACELOR JURIDICE DE PROTECŢIA

MEDIULUI
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2………………………………………………...... 2

2.1 Sistemele de protecţie a mediului.............................................................................. 2
2.2 Sistemul organizatoric naţional al protecţiei mediului…………………………….. 4
2.3 Persoanele juridice private………………………………………………………… 4
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2……………………………………....... 10
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………............................ 10
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2………………………………………………..... 11
 să cunoască sistemul de protecţie a mediului;

 să cunoască participanţii la raporturile juridice de dreptul mediului.
2.1 Sistemele de protecţie a mediului
Un sistem este un ansamblu de elemente ce se află în interdependenţa,

constituind un întreg organizat.
In domeniul dreptului mediului tendinţa actuală este edificarea pe baza

reglementarilor legale în vigoare a unor sisteme proprii ale protecţiei
mediului care să cuprindă întreaga activitate în domeniu, astfel putandu-se
realiza interconexiunea între sistemele de protecţie a mediului pe plan
naţional şi cele ale altor tări şi mai ales între structurile din ţara noastră şi
cele ale organismelor europene şi mondiale ale protecţiei mediului.
Din ansamblul de idei stiinţific ordonate privitoare la protecţia mediului ne

vom referi la două sisteme esenţiale ca importanţa ce constituie cadrul
organizatoric pentru realizarea obiectivelor urmărite de politica şi legislaţia
mediului.
Aceste două sisteme sunt:

- sistemul mijloacelor juridice;
- sistemul mijloacelor organizatorice.
Sistemul Sistemul mijloacelor juridice de protecţia mediului
mijloacelor
juridice de Politica de mediu este parte componentă a politicii economico-sociale
protecţia globale, deoarece orice activitate economico-socială poate avea şi are
mediului implicaţii asupra mediului.
Sistemul actual al mijloacelor juridice de protecţie a mediului cuprinde

următoarele elemente: obligaţia de a face ceva pentru protecţia mediului
stabilită în lege prin norme imperative şi obligaţia de a nu face nimic
exprimata în lege prin interdicţii.
Aceste mijloace juridice prezinta urmatoarele trasaturi specifice:

- caracterul preventiv cand mijloacele juridice sunt utilizate pentru
prevenirea poluarii;
- caracterul defensiv se manifestă cand ele se folosesc pentru depoluare;
- caracterul reparator apare cand ele servesc la realizarea reparării
prejudiciilor cauzate prin poluare;
- caracterul progresist apare cand se urmareşte realizarea unor măsuri de
îmbunătaţire a condiţiilor de mediu;
Mijloace - caracterul represiv al mijloacelor juridice respective le caracterizează cand
juridice ele privesc sancţionarea juridică a faptelor prin care se încalcă normele
dreptului mediului.

Trăsăturile mijloacelor juridice de protecţie a mediului?
2.2 Sistemul organizatoric naţional al protecţiei mediului
Sistemul organizatoric naţional al protecţiei mediului este conceput astfel

încăt să cuprindă pe toţi participanţii la raporturile de dreptul mediului: statul
şi unităţile administrativ-teritoriale cu autorităţile centrale şi locale care au
atribuţii directe sau indirecte în domeniul protecţiei mediului, persoane
juridice private care au ca scop protecţia mediului, persoane fizice în
calitatea lor de victime sau de poluatori.
In concluzie sistemul organizatoric naţional al protecţiei mediului cuprinde

în structura sa: autorităţile publice, persoane juridice, altele decat autorităţile
publice, persoane fizice.
Autorităţile Autoritățile publice

publice
Sistemul organizatoric naţional al protecţiei mediului cuprinde organele
centrale şi locale ale statului, a căror activitate priveşte în primul rand direct
sau indirect protecţia mediului şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu.
Puterea legislativă – Parlamentul României – adoptă Constituţia ţării şi

normele juridice speciale ale dreptului mediului prin care reglementează
relaţiile sociale – obiect de reglementare al acestei ramura de drept.
Puterea executivă are atribuţii complexe în materia protecţiei mediului.
Puterea executivă mai ales cea judeteană şi locală este chemată să realizeze
sarcinile protecţiei mediului, iar prin persoanele împuternicite să constate
încalcările legislaţiei mediului şi să aplice sancţiunile prevăzute de lege.
Puterea judecatorească poate avea un rol important în cadrul acestui sistem

organizatoric, prin soluţionarea corespunzatoare a litigiilor ivite în cadrul
raporturilor de dreptul mediului şi aplicarea sancţiunilor date în competenţa
lor prin lege.
Dintre autorităţile publice un rol deosebit îl are Guvernul Romaniei, care

transpune în practică, în teritoriu sarcinile ce revin potrivit Constituţiei,
statului care trebuie să asigure refacerea şi protecţia mediului, precum şi
menţinerea echilibrului ecologic.
Sarcinile de specialitate şi responsabilitatea privind protecţia mediului revin

autorităţii centrale pentru protecţia mediului. Potrivit reglementărilor legale
în vigoare, autoritatea centrală pentru protecţia mediului este Ministerul
Apelor şi Protecţiei Mediului.
Autorităţile
centrale pentru Atribuţiile autorităţilor centrale pentru protecţia mediului sunt stabilite în
protecţia OUG nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului modificată şi completată
mediului şi în mai multe legi speciale, prin exercitarea cărora acest minister aplică
strategia dezvoltarii şi politica Guvernului în domeniile gospodăririi apelor
şi protecţiei mediului şi în cel al silviculturii.
În exercitarea atribuţiilor sale autoritatea centrală pentru protecţia mediului

colaborează cu celelalte ministere şi organe centrale de specialitate din
subordinea Guvernului, cu autorităţile publice locale şi cu alte organisme
interesate.
Autorităţile administratiei publice judetene şi locale pot fi considerate

participante la aceasta activitate complexa de protecţie a mediului.
Consiliile judeţene potrivit atribuţiilor lor analizează propunerile făcute de

comune şi orase în vederea elaborării de prognoze pentru protecţia şi
refacerea mediului.
În realizarea atribuţiilor Ministerului Mediului un rol deosebit revine

agenţiilor pentru protecţia mediului judeţene şi a municipiului Bucuresti
care îndeplinesc, la nivel teritorial atribuţiile şi răspunderile autorităţii
centrale pentru protecţia mediului, careia i se subordonează.

Sistemul organizatoric naţional de protecţie a mediului?
2.3 Persoanele juridice private
Sunt potenţiali poluatori sau victime ale poluarii, unele având un rol
important şi permanent în protecţia mediului, avand astfel de atributii
înscrise în actul lor de înfiinţare (ex. fundaţiile, asociaţiile, societăţi
comerciale, sindicate etc.) şi avand un rol şi contribuţie la realizarea
sarcinilor protecţiei mediului si îmbunătaţirea condiţiilor de mediu.
În priviţa acestor componente ale sistemului organizatoric naţional al
protecţiei mediului, nu numai legea ci şi statutele şi regulamentele lor de
organizare şi funcţionare stabilesc nu de putine ori sarcini în domeniul
protecţiei mediului.
Persoanele Persoanele fizice

fizice Sunt nu numai titulare ale dreptului la un mediu sănătos, ci şi titulare al unor
obligaţii legale formulate în OUG nr. 195 din 2005 privind protecţia
mediului modificată şi completată.
Persoanele fizice trebuie să solicite autorităţilor pentru protecţia mediului

acord sau autorizaţie de mediu, să suporte costul pentru repararea
prejudiciului şi să înlăture urmele produse de acesta, să asigure sisteme
proprii de supraveghere a instalaţiilor, să informeze autorităţile competente
şi populaţia un caz de accidente.
Sistemul Sistemul national de supraveghere a factorilor de mediu

naţional de Potrivit normelor dreptului mediului, există organizat un sistem naţional de
supraveghere a supraveghere a calităţii solului, a apelor, a aerului, a radioactivităţii, a
factorilor de vegetaţiei, a faunei, a vegetaţiei, a sanătăţii oamenilor etc. în subordinea
mediu directă a autorităţii centrale pentru protecţia mediului.
Monitorizarea mediului este un sistem de supraveghere, prognoza,

avertizare şi intervenţie, care are în vedere evaluarea sistematică a dinamicii
caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în scopul cunoaşterii stării
de calitate şi semnificaţiei ecologice a acestora.
Sistemul naţional de supraveghere a calităţii factorilor de mediu stă la baza

sistemului de monitoring integrat care reprezintă un sistem complex de
achiziţie a datelor privind calitatea mediului, obţinute pe baza unor
măsurători sistematice de lungă durată, la un ansamblu de parametri şi
indicatori, menit să asigure posibilitatea controlului poluarii.
Monitoringul integrat al mediului ar trebui să satisfaca cerinţele obiective de

obţinere a unei imagini de ansamblu asupra mediului la un moment dat si al
tendinţei de evoluţie al calităţii acestuia.
Sistemul de Monitoring Integrat din ţara noastră cuprinde două feluri de

activităţi: activitatea operativă de culegere a datelor, avertizarea unor poluari
accidentale şi luarea unor măsuri de protecţie a folosinţelor şi activitatea de
caracterizare a calităţii mediului pe termen lung, de evaluare a tendinţelor
de evoluţie a măsurilor de protecţie adecvate.
Din punctul de vedere al modului de organizare a Sistemului de Monitoring

Integrat distingem următoarele elemente specifice: retele destinate
supravegherii emisiilor, controlul poluarii de emisie, evaluarea şi controlul
Supravegherea eficientei globale a măsurilor de protecţie a mediului.
calităţii
factorilor de În cadrul sistemului de monitoring integrat prin laboratoarele de specialitate
mediu şi dispeceratele de monitoring aferente , agenţiile de protecţie a mediului
constituie unităţi teritoriale de bază care asigură inventarul periodic al
surselor de poluare a mediului, asigură exploatarea curentă pe teritoriu a
retelelor de supraveghere a calităţii aerului, a precipitaţiilor, a apelor
naturale şi radioactivitatea pe baza structurii spatiale şi temporale stabilite
de autoritatea centrală a protecţiei mediului, întocmeşte documentaţiile de
prelucrare a datelor şi asigură protocolul de schimb de date, asigură
transmiterea datelor, elaborează sinteze anuale privind calitatea mediului în
zona supravegheată etc.
Sistemul Naţional de Monitoring Integrat cuprinde supravegherea calităţii

apelor, a atmosferei şi a solului.
Supravegherea calităţii apelor se realizeaza mai întăi prin cunoaşterea

calităţii apelor ceea ce presupune recoltarea şi analiza probelor de apă,
prelucrarea datelor şi o sinteză elaborată în final pentru caracterizarea
globala a calităţii apelor.
Activitatile de protecţie a calităţii apelor au urmatoarele componente

principale: monitoringul dinamicii calităţii resurselor de apă, gospodarirea
calităţii resurselor de apă, epurarea apelor uzate şi perfecţionarea legislaţiei
în domeniul protecţiei calităţii apelor.
Prin supravegherea calităţii apelor se urmăresc urmatoarele obiective

principale: prevenirea pagubelor cauzate de poluarile accidentale ale unor
folosinte, furnizarea informaţiilor cu privire la schimbările continue în
calitatea apei receptorului, necesare organelor teritoriale de gospodarire a
apelor, controlul surselor de impurificare şi al calităţii apelor de alimentare.
Supravegherea calităţii aerului – este o problemă vitală în domeniul

protecţiei mediului, astfel organismele specializate ale Programului
Naţiunilor Unite pentru Mediu au recomandat organizarea a trei feluri de
statii:
- pentru supravegherea poluarii de fond – ea produce modificări ireversibile
în compoziţia chimică a unor straturi de aer ce pot duce la consecinte grave
pentru întreaga biosferă;
- pentru supravegherea poluarii regionale – ce permit urmărirea gradului de
poluare a aerului între starea de fond şi poluarea industrială şi cunoaşterea
nivelului mediu atins de poluarea industrială internă şi a posibilităţilor de
transport de noxe din ţările vecine;
- pentru supravegherea poluarii locale – ce afectează în special lanţul
alimentar şi sănătatea umană şi ajută la cunoaşterea efectelor produse asupra
materialelor, construcţiilor şi a eficacităţii sistemelor de reţinere şi de
protecţie si a influenţei noxelor asupra echilibrului ecosistemelor şi deci,
asupra folosirii optime a resurselor naturale.
Supravegherea calitatii solului – reprezintă supravegherea, prognoza şi

avertizarea cu privire la tendinţele şi dinamica evoluţiei reacţiei PH şi a stării
de asigurare cu fosfor mobil şi potasiu mobil a solurilor agricole;
fundamentarea specifică a măsurilor de folosire judicioasă a îngrăşămintelor
şi amendamentelor în procesul de producţie agricolă, pană la nivelul parcelei
şi solei, programerea recoltelor posibil de realizat în condţtii pedoclimatice
concrete.
Sistemul organizatoric internaţional al protectiei mediului

Organizaţii Organizaţii mondiale
mondiale Adunarea generală a O.N.U. – organul principal cel mai reprezentativ al
Naţiunilor Unite – contribuie la realizarea sarcinilor dreptului mediului pe
plan mondial prin adoptarea de hotarari în care se materializează rolul
acestei activităţi şi se stabilesc reguli de conduită în acest domeniu.
Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului este organul specializat în

protecţia mediului. Pană în prezent s-au ţinut doua asemenea conferinţe: în
1972 la Stockholm şi în 1992 la Rio de Janeiro.
În iunie 1972 a avut loc la Stockholm prima Conferinţă Mondială în

domeniul protecţiei mediului, la care au luat parte 114 state, printre care şi
Romania.
La această conferinţa au fost dezbatute probleme legate de planificarea şi

gestionarea asezărilor umane în vederea asigurării calităţii mediului,
gestionarea resurselor naturale, determinarea poluanilor de importanţa
internaţională, aspecte educative, sociale şi culturale ale problemelor de
mediu, inclusiv informarea opiniei publice asupra acestora.
Cu această ocazie au fost adoptate mai multe documente: “Declaraţia

Conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurator”, privind
drepturile şi obligaţiile statelor în acest domeniu, “Plan de activitate privind
mediul înconjurator”- în care s-a stabilit cadrul de acţiune privind mediul ,
recomandari de activitate la nivel internaţional etc., “Rezoluţie asupra
dispoziţiilor instiţionale şi financiare” – unde se fac recomandări pentru
crearea unui consiliu de administraţie a programelor referitoare la mediul
inconjurator, tot acum ziua de 5 iunie a fost proclamată “Ziua Mondială a
Mediului Inconjurator”, s-a mai adoptat o rezoluţie privind “experinţele cu
arme nucleare”, o rezoluţie privind “Convocarea unei a II-a Conferinţe a
Nţtiunilor Unite privind Mediul Inconjurator”.
In iunie 1992 a avut loc Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu de le Rio
de Janeiro unde au participat 181 de state, inclusiv Romania, scopul
principal fiind acela al elaborării unor strategii şi măsuri care să contribuie
la combaterea degradarii mediului în toate tările în contextul dezvoltarii
durabile; s-a urmarit astfel realizarea unui consens internaţional cu privire la
protecţia atmosferei, a resurselor terestre, conservarea diversităţii biologice,
protecţia resurselor de apa dulce, a mărilor şi a zonelor de coastă,
ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă a săracilor, eradicarea săraciei
şi oprirea degradării mediului.
La aceasta Conferinţa au fost adoptate mai multe documente: “Declaraţia

de Principii” numită “Carta Pamantului” unde sunt enunţate principii după
care omenirea trebuie să se conducă în relaţile interumane dar şi în cele
dintre om şi natura.
“Agenda 21” – care reprezintă un program de acţiune, aplicat de guverne,
agenţii de dezvoltare, organizaţi ale Naţiunilor Unite şi grupuri sectoriale
independente, fără de care nu s-ar putea realiza o dezvoltare durabilă.
“Convenţia privind schimbarile climatice”, unde se specifică reducerea

emisiilor de bioxid de carbon în atmosfera.
“Convenţia privind diversitatea biologică”, unde sunt specificate măsurile

ce trebuiesc luate pentru protejarea ecosistemelor şi a diverselor forme de
viaţa “Declaraţia de principii asupra conservarii şi exploatarii pădurilor”,
privind conservarea pădurilor tropicale.
În urma Conferinţei de la Stockholm din 1972 a fost adoptat Programul

Naţiunilor Unite pentru Mediu, al cărui secretariat cu sediul la Nairobi
coordonează întreaga activitate privind protecţia mediului la nivel O.N.U.
În cadrul acestui program sarcini speciale de protecţie a mediului revin:

Sistemului Global Informational privind Mediul INFOTERA; UNESCO
care a elaborat doua convenţii mondiale: Convenţia de la Ramsari, din 1971,
privind zonele umede ca habitat şi Convenţia privind Moştenirea Mondială
Culturală şi Naturală, din 1972.
Organizaţii regionale
Organizaţii Organizaţiile europene sunt cele mai importante cu o competenţa riguros
regionale reglementată.
Consiliul Europei constituit în 1949, şi-a propus ca sarcina principală

protecţia mediului.
În 1962 a fost creată Comisia Europeană pentru Protecţia Resurselor

Naturale şi a Naturii, care şi-a îndreptat atenţia asupra protecţiei mediului.
În 1973 a fost constituită Comisia pentru problemele mediului care a stabilit

un program cu 10 puncte privind protecţia mediului.
În 1979 a fost adoptată la Berna, Convenţia privind protecţia speciilor rare

care trăiesc liber şi a zonelor lor de habitat.
În 1968 s-a constituit Carta europeană a apelor;

În 1968 au fost stabilite Principiile controlului poluarii atmosferei;
În 1960 a fost creată Organizaţia pentru Cooperarea şi Dezvoltarea
Economică, fiind un organism regional ce influentează soluţionarea
problemelor privind protecţia internaţională a mediului.
În 1968 Organizaţia Unităţii Africane a adoptat convenţia africană privind

protecţia mediului şi a resurselor naturale.
Organizaţii Organizaţii subregionale

subregionale
În 1948 prin Convenţia de la Belgrad a fost înfiinţată Comisia Dunării pentru
navigaţie, fiind alcatuită din reprezentanţii statelor riverane. Prin decizia
celei de-a 11-a sesiune a comisiei Dunarii s-a interzis navelor să deverseze
deseuri de petrol sau alte produse petroliere, iar statelor riverane li s-a
recomandat să plaseze suficiente containere în zona porturilor lor unde să se
depoziteze deseurile petroliere.
Comisia Rinului privind navigaţia şi poluarea apelor internaţionale îşi

desfasoară activitatea sub forma Comisiei Centrale pentru navigaţia pe Rin.
Comisia subregională pentru aplicarea Convenţiei de la Helsinki, din 1974,

are în vedere prevenirea poluarii mediului marin în zona Mării Baltice.

Organizaţii subregionale cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului?


Sistemul juridic de protecţie a mediului?

Răspuns 2.1
Aceste mijloace juridice prezintă următoarele trasături specifice:
- caracterul preventiv cand mijloacele juridice sunt utilizate pentru
prevenirea poluarii;
- caracterul defensiv se manifestă când ele se folosesc pentru depoluare;
- caracterul reparator apare când ele servesc la realizarea reparării
prejudiciilor cauzate prin poluare;
- caracterul progresist apare cand se urmăreşte realizarea unor măsuri de
îmbunataţire a condiţiilor de mediu;
- caracterul represiv al mijloacelor juridice respective le caracterizează când
ele privesc sancţionarea juridică a faptelor prin care se încalcă normele
dreptului mediului;
Răspuns 2.2
Sistemul organizatoric naţional al protecţiei mediului este conceput astfel
încât să cuprindă pe toţi participanţii la raporturile de dreptul mediului: statul
şi unităţile administrativ-teritoriale cu autorităţile centrale şi locale care au
atribuţii directe sau indirecte în domeniul protecţiei mediului, persoane
juridice private care au ca scop protecţia mediului, persoane fizice în
calitatea lor de victime sau de poluatori.
În concluzie sistemul organizatoric naţional al protecţiei mediului cuprinde
în structura sa: autorităţile publice, persoane juridice, altele decat autorităţile
publice, persoane fizice.
Răspuns 2.3
În 1948 prin Conventia de la Belgrad a fost înfiinţată Comisia Dunării pentru
navigaţie, fiind alcatuită din reprezentanţii statelor riverane. Prin decizia
celei de-a 11-a sesiune a comisiei Dunării s-a interzis navelor să deverseze
deseuri de petrol sau alte produse petroliere, iar statelor riverane li s-a
recomandat să plaseze suficiente containere în zona porturilor lor unde sa se
depoziteze deseurile petroliere.
Comisia Rinului privind navigatia si poluarea apelor internaţionale îşi
desfasoară activitatea sub forma Comisiei Centrale pentru navigaţia pe Rin.
Comisia subregională pentru aplicarea Convenţiei de la Helsinki, din 1974,

are în vedere prevenirea poluării mediului marin în zona Marii Baltice.

2. Mircea Dutu, Tratat de dreptul mediului, Editura. Lumina Lex, Bucureşti,
2008.
3. Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura. Lumina Lex,
Bucureşti, 2009.
Protecţia juridică a mediului natural
PROTECŢIA JURIDICĂ A MEDIULUI NATURAL
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 3………………………………………………….. 2

3.1 Protecţia juridica a solului......................................................................................... 2
3.2 Raportul juridic de protecţie a solului..................................................................... 3
3.3 Răspunderea juridică................................................................................................. 5
Dreptul mediului

 să înţeleagă noţiunea de mediu natural;

 să cunoască notiunea de sol;
 să înteleagă necesitatea protecţiei solului.
3.1 Protectia juridică a solului
Terenurile, indiferent de destinaţie sau de titlul juridic pe baza căruia sunt

deţinute sau de domeniul public sau privat din care fac parte constituie
fondul funciar al Romaniei. Fondul funciar al ţării cuprinde: terenuri cu
destinaţie forestiera, terenuri aflate permanent sub ape, terenuri din
intravilan, terenuri cu destinatii speciale, terenuri agricole, etc.
Terenurile agricole sunt cele mai importante mijloace de producţie in

agricultura ceea ce impune protejarea lor prin toate mijloacele, inclusiv prin
cele juridice.
Definiţia Solul reprezintă stratul superior şi afanat al scoarței pământești în care se

solului dezvoltă viaţa vegetala şi care constituie cel mai important element
component al terenurilor agricole. Solul este suprafaţa pămantului folosit în
producţia agricolă pentru realizarea producţiei vegetale şi animale fiind
foarte important pentru viaţa pe Pământ. Solul este limitat ca întindere, odată
distrus el nu se va mai putea reface, pentru ca nu se pot reproduce condiţiile
şi istoria formarii lui.
Epuizarea conţinutului de substante nutritive ale solului poate fi compensată

prin fertilizări, iar lipsa sau excesul de apa prin lucrari hidroameliorative.
Dezafectarea în mari proporţii a terenurilor agricole în alte scopuri de
folosinţa şi procesele de eroziune a solului reduc posibilităţile de formare a
acestuia pentru dezvoltarea producţiei agricole vegetale si animale.
Solul ca orice factor de mediu este supus permanent poluarii şi degradării;

poluarea poate fi de natura agricolă, industrială, etc.
Solul suporta numeroase consecinţe negative datorită eroziunii sale prin

poluare în urma contactului cu aerul și apa poluata, precum şi a activităţii
umane necorespunzatoare, dar și ca urmare a dezafectarii terenurilor
agricole şi silvice pentru marirea perimetrelor asezărilor umane prin
dezvoltarea industriei a constructiilor, deschiderea de noi mine, depozitarea
deseurilor etc.
Poluarea solului este deci, rezultatul oricarei acţiuni care produce dereglarea
funcţionării normale a solului care se manifestă prin degradarea fizică,
Dreptul mediului
Poluarea chimică şi biologica a solului ce afectează negativ fertilitatea sa, respectiv

solului capacitatea sa de producţie.
În legislaţia ţării noastre, solul este protejat sub multe aspecte, indiferent de
destinaţia economică concretă a terenului şi de titlul juridic cu care diferite
persoane îl deţin.
Cele mai importante reglementări juridice în materie le găsim în OUG nr.

195 din 2005 privind protecţia mediului modificată şi completată şi Legea
fondului funciar nr. 18/1991. Astfel toţi deţinătorii de terenuri sunt obligaţi
să ia măsuri de organizare şi amenajare a teritoriului, prevenire şi combatere
a proceselor de poluare şi degradare, etc.
În contextul general al protecţiei mediului, protecţia solului ocupă un loc

aparte, ea fiind specifică în primul rând domeniului agriculturii – prin
aceasta asigurându-se hrana necesară populaţiei umane şi animale şi materie
primă pentru multe ramuri industriale.
Pentru protecţia şi ameliorarea terenurilor agricole s-a instituit un program

naţional de supraveghere, evaluare, prognozare şi avertizare cu privire la
starea calităţii solului, ce are la bază un sistem informaţional cu asigurarea
de bănci de date la nivel naţional şi judeţean.
Prin aceste măsuri şi cu executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare se

urmăreşte protejarea cantitativă a terenurilor agricole şi protecţia cantitativă
a solului.
Protecţia
terenurilor Prin protecţia cantitativă a terenurilor agricole, se urmăreşte folosirea
agricole completă a acestora şi păstrarea destinaţiei lor economice şi evitarea
micşorării fondului funciar respectiv.
Protecţia
calitativă şi Prin protecţia calitativă a solului se urmăreşte păstrarea potenţialului
cantitativă a productiv al solului, prevenirea şi înlăturarea degradării calităţii fizico-
terenurilor chimice şi biologice şi îmbunătăţirea calităţii acestuia.
agricole
Ce reprezintă solul?
3.2 Raportul juridic de protecţie a solului
Raportul juridic de protecţie a mediului cuprinde şi raportul juridic de

protecţie a solului, care are pe lângă principiile dreptului mediului şi
principii proprii ce exprimă ideea că este deosebit de importantă şi
asigurarea populaţiei cu produse alimentare şi promovarea unei agriculturi
3
Dreptul mediului
durabile cu reducerea îngrăşămintelor minerale şi a pesticidelor, aplicarea

tehnologiilor ecologice inofensive, restabilirea şi menţinerea echilibrului
ecologic.
Raportul Raportul juridic de protecţie a solului este relaţia socială reglementată de

juridic de normele dreptului mediului formată între organele de stat competente şi
protecţie a deţinătorii de terenuri agricole în legătură cu prevenirea poluării solului şi
solului refacerea şi îmbunătăţirii calităţii acestuia. Participanţii la aceste raporturi
juridice sunt predeterminate şi au calitatea de organe de stat de specialitate
şi deţinători de terenuri.
Protecţia Protecţia solului se realizează în cadrul unei politici în domeniul gospodăririi

solului solului bazate pe anumite principii stabilite pentru protecţia mediului prin
care se urmăreşte promovarea unei agriculturi şi silviculturi durabile, cu
reducerea îngrăşămintelor minerale şi a pesticidelor şi menţinerea
echilibrului ecologic.
Atribuţiile organelor de stat de specialitate privind protecţia solului sunt

stabilite de lege. Astfel organul administraţiei publice de specialitate care
aplică politica guvernului în domeniul agriculturii este Ministerul
Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care în îndeplinirea rolului său
privind protecţia solului are mai multe atribuţii: asigură aplicarea
programului Guvernului şi implimentarea politicilor guvernamentale,
elaborează strategii şi politici specifice în domeniile sale de activitate,
fundamentează programe privind protecţia solului, supraveghează utilizarea
fondului funciar de către toţi deţinătorii de terenuri, avizează documentaţiile
privind scoaterea din producţie a terenurilor agricole şi silvice, coordonează
executarea lucrărilor de geodezie, topografie, cartografie, etc.
Potrivit reglementarilor cuprinse în OUG nr. 195 din 2005 privind protecţia
mediului modificată şi completată, autoritatea centrală pentru protecţia
mediului, cu consultarea ministerelor competente, stabileşte: sistemul de
monitorizare a calităţii solului în scopul cunoaşterii stării actuale şi a
tendinţelor de evoluţie a acesteia, reglementările privind protecţia calităţii
solului, reglementări privind refacerea cadrului natural în zonele în care
solul a fost afectat de fenomene naturale sau de activităţi cu impact negativ
asupra mediului.
Autoritatea centrală pentru agricultură şi silvicultură este obligată să

elaboreze reglementări privind standardele de calitate a solurilor în scopul
menţinerii şi ameliorării acestora să ţină evidenţa terenurilor devenite
improprii pentru producţia agricolă, să exercite controlul tehnic de
specialitate pentru lucrările de îmbunătăţiri funciare să ofere asistenţă
tehnică la cererea cultivatorilor de terenuri privind cele mai adecvate tehnici
şi tehnologii de gospodarire şi ameliorare a solurilor.
În cadrul raportului juridic de mediu pe baza reglementărilor legale

imperative, deţinătorilor de terenuri agricole şi silvice le revin mai multe
obligaţii: să asigure cultivarea şi protecţia solului în scopul asigurării
4
Dreptul mediului
protecţiei calităţii solurilor, să prevină deteriorarea calităţii solurilor, să

asigure la amplasarea, proiectarea, construirea şi punerea în funcţiune a
obiectivelor de orice fel, să nu ardă miriştile, stuful, să pună la dispoziţie
terenurile din perimetrul de ameliorare în vederea aplicării măsurilor şi
lucrărilor prevăzute în proiectul de ameliorare, etc.
Un aspect distinct al protecţiei terenurilor agricole este cuprins în art. 104

din Legea fondului funciar – în legatură cu organizarea şi amenajarea
teritoriului agricol, prin care se urmăreşte crearea condiţiilor pentru o mai
bună folosire a terenurilor în scopul producţiei agricole.
Protecţia şi ameliorarea solului se realizează şi prin lucrări de prevenire şi

combatere a proceselor de degradare şi poluare a solului provocate de
fenomene naturale sau cauzate prin activităţi economico-sociale. Statul
sprijină realizarea lucrărilor de protecţie şi ameliorare a solului suportând
parţial sau total cheltuielile, în limita alocaţiei bugetare aprobate pe baza
notelor de fundamentare elaborate de unităţile de cercetare şi proiectare
însuşite de organele agricole de specialitate.

Ce reprezintă raportul juridic de protecţie a solului?
3.3 Răspunderea juridică
Răspunderea juridică pentru încălcarea normelor privitoare la protecţia

solului.
Potrivit reglementărilor cuprinse în OUG nr. 195 din 2005 privind protecţia
mediului modificată şi completată încălcarea prevederilor acestei legi atrage
răspunderea civilă, contravenţională sau penală.
Persoanele care răspund pentru poluarea solului pot fi participanţii la

raporturile juridice respective care încalcă normele dreptului mediului.
Normele legale privind protecţia terenurilor agricole pot fi încălcate de trei
categorii de persoane: autorităţile publice sau funcţionarii publici, deţinătorii
de terenuri agricole sau silvice, alte persoane fizice sau juridice care
poluează solul, în general încalcă normele legale respective.
Contravenţia este cea mai frecvent întălnită abatere de la normele dreptului

Contravenţia mediului privitoare la protecţia solului. Faptele contravenţionale sunt
calificate ca atare de legiuitor, ele putând fi relativ uşor identificate, fiind
enumerate în diferite acte normative (Legea fondului funciar şi Legea
protecţiei mediului).
Dreptul mediului
Astfel constituie contravenţii la normele privind evidenţa, protecţia,

folosirea şi ameliorarea terenurilor agricole sau silvice urmatorele fapte:
- efectuarea de schimburi de terenuri sau a schimbării categoriei de folosinţă
a terenurilor de la superioară la inferioară precum şi folosirea definitivă sau
temporară a terenurilor agricole şi silvice în alte scopuri decât pentru
producţia agricolă şi silvică;
- nedeclararea la organele judeţene de cadastru funciar de către posesori în
termen de 30 de zile de la aprobare a schimburilor de terenuri şi a schimbării
categoriei de folosinţă a acestora.
Neluarea măsurilor de către posesorii de terenuri şi de către persoanele

autorizate pentru păstrarea în bune condiţii a bornelor geodezice,
topografice, precum şi degradarea şi distrugerea lor din culpă.
Nedecopertarea de către beneficiarii de investiţii a stratului fertil de sol,

înainte de executarea lucrărilor de amplasare a unor obiective şi
nedepozitarea acestui strat pe suprafeţele stabilite de organele agricole.
Amplasarea obiectivelor de orice fel cu excepţia celor admise de lege pe

terenurile situate în extravilan fără avizele şi aprobările prevăzute de lege.
Ocuparea şi folosirea terenurilor aprobate a fi scoase definitiv sau temporar

din producţia agricolă.
Degradarea terenurilor şi culturilor prin depozitarea de materiale şi deseuri

de pietriş, moloz, nisip, resturi menajere, gunoaie, etc.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către

specialiştii împuterniciţi în aces scop de Ministerul mediului şi gospodăririi
apelor şi autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,
împuterniciţii prefectului şi specialiştii împuterniciţi de directorul general al
direcţiei generale din cadrul autorităţii publice centrale pentru agricultură şi
de inspectorul şef al inspectoratului silvic judeţean, de către primar, ofiţerii
şi subofiţerii de poliţie, etc.
Răspunderea Răspunderea penală

penală Majoritatea încalcărilor legislatiei privitoare la protecţia solului este
calificată ca fiind contravenţie. Unele fapte, cele care au, în principiu o
periculozitatea socială mai mare sunt considerate de legiuitor infracţiuni şi
sunt pedepsite ca atare.
Constituie infracţiuni şi se pedepsesc potrivit Codului penal şi Codului de

procedură penală următoarele fapte:
- degradarea terenurilor agricole şi silvice, a împrejmuirilor acestora,
distrugerea şi degradarea culturilor agricole, a lucrarilor de îmbunătăţiri
funciare a bornelor şi a semnelor topografice sau geodezice.
Dreptul mediului
Ocuparea în totalitate sau în parte a terenurilor de orice fel, înfiinţarea sau

mutarea semnelor de hotar şi a reperelor de marcare, fără aprobarea primită
în condiţiile legii, sau refuzul de a elibera terenul astfel ocupat fără drept.
Arderea miristilor, stufului, tufarisurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile

protejate şi de pe terenurile supuse refacerilor ecologice.
Provocarea de poluare prin evacuarea cu stiinţa pe sol a unor deseuri sau

substante periculoase.
Nerespectarea interdicţiilor în legatură cu utilizarea pe terenuri agricole de

Răspunderea pesticide sau îngrasaminte chimice.
civilă
Răspunderea civilă
Orice de câte ori printr-o contravenţie sau infracţiune săvărşite prin
încălcarea reglementarilor legale referitoare la protecţia solului se cauzează
un prejudiciu patrimonial în afara sancţiunilor contravenţionale sau
pedepselor penale, autorul faptei va mai fi obligat şi la repararea
prejudiciului astfel cauzat.
În privinta contravenţiilor săvărşite în acest domeniu legea stabileşte ca prin

actul de constatare se dispune şi cu privire la suportarea pagubelor de către
cei vinovaţi şi după caz restabilirea situaţiei anterioare, intervenind aici un
principiu de bază în dreptul mediului “poluatorul plăteşte”.

Contravenţii la regimul juridic al protecţiei solului?


Dreptul mediului
Protecţia juridical a solului?
Răspuns 3.1
3.1. Solul reprezintă stratul superior şi afanat al scoarţei pămănteşti în care
se dezvoltă viaţa vegetala şi care constituie cel mai important element
component al terenurilor agricole. Solul este suprafaţa pămantului folosit în
producţia agricolă pentru realizarea producţiei vegetale şi animale fiind
foarte important pentru viaţa pe Pămant. Solul este limitat ca întindere, odata
distrus el nu se va mai putea reface, pentru ca nu se pot reproduce condiţiile
şi istoria formării lui.
Răspuns 3.2
Raportul juridic de protecţie a solului este relaţia socială reglementată de
normele dreptului mediului formată între organele de stat competente şi
detinătorii de terenuri agricole în legatură cu prevenirea poluarii solului şi
refacerea şi îmbunătăţirii calităţii acestuia. Participanţii la aceste raporturi
juridice sunt predeterminate şi au calitatea de organe de stat de specialitate
şi deţinatori de terenuri.
3.3. Constituie contravenţii la normele privind evidenţa, protecţia, folosirea
şi ameliorarea terenurilor agricole sau silvice urmatorele fapte:
- efectuarea de schimburi de terenuri sau a schimbarii categoriei de folosinţa
a terenurilor de la superioară la inferioară precum şi folosirea definitiva sau
temporară a terenurilor agricole şi silvice în alte scopuri decat pentru
producţia agricolă şi silvică.
- nedeclararea la organele judetene de cadastru funciar de către posesori în
termen de 30 de zile de la aprobare a schimburilor de terenuri si a schimbarii
categoriei de folosinta a acestora.
Neluarea măsurilor de către posesorii de terenuri şi de către persoanele
autorizate pentru păstrarea în bune condiţii a bornelor geodezice,
topografice, precum şi degradarea şi distrugerea lor din culpa.
Nedecopertarea de către beneficiarii de investiţii a stratului fertil de sol,
înainte de executarea lucrărilor de amplasare a unor obiective şi
nedepozitarea acestui strat pe suprafeţele stabilite de organele agricole.
Amplasarea obiectivelor de orice fel cu excepţia celor admise de lege pe
terenurile situate în extravilan fără avizele şi aprobările prevşzute de lege.
Ocuparea şi folosirea terenurilor aprobate a fi scoase definitiv sau temporar
din producţia agricolă.
Degradarea terenurilor şi culturilor prin depozitarea de materiale şi deseuri
de pietris, moloz, nisip, resturi menajere, gunoaie etc.
Dreptul mediului

2008.
Bucureşti, 2009.
Dreptul mediului
PROTECŢIA JURIDICĂ A SUBSOLULUI
Cuprins Pagina

4.1 Protecţia juridică a subsolului................................................................................... 2
4.2 Răspunderea juridică pentru protecţia subsolului...................................................... 4
 să înteleagă noţiunea de subsol;

 să cunoască implicaţiile încălcării normelor juridice de protecţie a
subsolului.
4.1 Protecţia juridică a subsolului
Subsolul este o parte componentă a teritoriului de stat, fiind reprezentat prin

Noţiunea de spaţiul fizic situat sub sol şi avand forma geometrică a unui con neregulat
subsol cu baza constituită din sol şi cu vărful în centrul Pămăntului; el reprezintă
deci, totalitatea formaţiilor geologice mai vechi decat pătura actuală de sol.
Protecţia juridica a subsolului se referă la exploatarea raţională a bogaţiilor

sale naturale, a formaţiunilor geologice accesibile lucrărilor de cercetare şi
prospecţiuni geologice.
Între sol şi subsol există o stransă legatură de natură organică ceea ce a

determinat legiuitorul să reglementeze în acelaşi context regimul juridic şi
Subsolul şi protecţia celor doua componente ale mediului.
bogăţiile sale
Dintre actele normative în vigoare cu privire la protecţia solului şi a
subsolului amintim: Constituţia Romaniei, OUG nr. 195 din 2005 privind
protecţia mediului modificată şi completată, Legea fondului funciar nr.
18/1991, H.G. nr. 221/1995 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale pentru Resurse Minerale etc.
Prin bogaţii ale subsolului intelegem: minereurile, zăcămintele de cărbuni,

petrol, gaze naturale, sare, izvoare termale şi minerale, peşteri, vestigii
arheologice, comori îngropate, scheletele animalelor preistorice, etc.
Exploatarea subsolului şi a resurselor sale se poate face în interesul întregii

societăţi, dar cu conservarea acestor resurse şi prevenirea pagubelor pentru
flora şi fauna.
Subsolul şi bogăţiile sale naturale sunt expuse permanent poluarii; resursele

subsolului sunt supuse unei exploatări iraţionale. Omul s-a considerat
întotdeauna stăpănul naturii, el este mai presus de toate, dar toate aceste
acţiuni trebuie să înceteze până nu este prea tărziu, de aceea este imperios
necesară luarea unor măsuri permanente de protecţie.
Astfel, s-a stabilit ca autoritatea centrală pentru protecţia mediului cu

consultarea ministerelor componente trebuie să stabilească: reglementari
privind protecţia calitatii subsolului, procedura de autorizare privind
forajele de studii şi prospecţiuni geologice, reglementări privind refacerea
cadrului natural în zonele în care subsolul a fost afectat de fenomene
naturale sau de activităţi cu impact negativ asupra mediului.
Pentru realizarea politicii economice a Guvernului în domeniul cercetării,

exploatării, valorificării şi protecţiei resurselor minerale şi a controlului
modului cum se desfăşoară aceste activităţi a fost înfiinţată Agenţia
Obligaţiile Naţională pentru Resurse Minerale, ca organ central de specialitate cu
personaelor fizice personalitate juridică ce răspunde de: gestionarea resurselor minerale ale
şi juridice statului, fundamentarea taxelor legale în domeniu, negocierea clauzelor şi
condiţiilor acordurilor pentru resurse minerale în vederea cercetarii,
exploatarii şi valorificarii acestora, emiterea de normative şi instrucţiuni cu
caracter obligatoriu cu privire la cercetarea geologică, exploatarea şi
protecţia zăcămintelor de substanţe minerale utile.
Persoanele fizice sau juridice care prospectează sau exploatează resursele

subsolului pentru a proteja aceste resurse au o serie de obligaţii:
- să solicite acord şi/sau autorizaţie de mediu potrivit legii şi să respecte
prevederile acestora;
- să refacă terenurile afectate, aducându-le la parametri productivi şi
ecologici naturali;
- să anunţe autorităţile pentru protecţia mediului sau pe cele competenţe,
despre orice situaţii accidentale care pun în pericol ecosistemul terestru şi
să acţioneze pentru refacerea acestuia;
În general agenţii economici trebuie să realizeze exploatarea subsolului, a

resurselor sale naturale astfel încât să se prevină poluarea mediului şi
cauzarea de prejudicii, iar dacă ele sau produs să se înlăture efectele
negative ale acestora.
În scopul exploatarii raţionale şi protejarii bogaţiilor subsolului agenţii

economici care execută lucrări de cercetare geologică (exploatare si
valorificare a resurselor minerale) au urmatoarele obligaţii: să desfasoare
activitatea pe baza documentaţiilor tehnico-economice elaborate, avizate şi
aprobate conform legii, sa obţină atestarea în ceea ce priveşte capacitatea
lor tehnică pentru efectuarea lucrărilor pe care le efectuează, să respecte
prescripţiile obligatorii stabilite în aria acestora pentru protejarea resurselor
minerale etc.

Noţiunea de subsol?

4.2 Răspunderea juridică
Răspunderea Încălcarea prevederilor legale referitoare la protecţia subsolului atrage

contravenţională răspunderea contravenţională, penală şi civilă.
O. U. pentru protecţia mediului în Romania nr. 195/2005 modificată și

completată stabileşte o singura sancţiune juridică în privinţa protecţiei
subsolului legată de exploatarea resurselor numai în urma obţinerii unui
acord sau a unei autorizaţii de mediu, altfel se considera contravenţie şi se
sancţioneză cu amenda diferenţiat în funcţie de calitatea persoanei (fizică,
juridică) care a săvărşit fapta.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac prin proces-verbal

încheiat de către personalul împuternicit al Agenţiei Naţionale pentru
Resurse Minerale.
În unele cazuri, cand legea prevede, contravenţiilor le sunt aplicabile

dispoziţiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor.
În cazul în care prin contravenţia sau infracţiunea săvărşite în domeniul

protecţiei subsolului se cauzează şi un prejudiciu patrimonial se va angaja
răspunderea civilă pentru repararea prejudiciului.

Răspunderea juridică pentru protecţia subsolului?
Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

În loc de rezumat
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Protecţia juridical a subsolului?
Răspuns 4.1
Subsolul este o parte componentă a teritoriului de stat, fiind reprezentat prin
spaţiul fizic situat sub sol şi avand forma geometrică a unui con neregulat cu
baza constituită din sol şi cu varful în centrul Pămantului; el reprezintă deci,
totalitatea formaţiilor geologice mai vechi decat patura actuala de sol.
Protecţia juridica a subsolului se referă la exploatarea raţională a bogaţiilor
sale naturale, a formaţiunilor geologice accesibile lucrărilor de cercetare şi
prospecţiuni geologice.
Între sol şi subsol există o stransă legatură de natură organică ceea ce a
determinat legiuitorul să reglementeze în acelaşi context regimul juridic şi
protecţia celor două componente ale mediului.
Răspuns 4.2
Încalcarea prevederilor legale referitoare la protecţia subsolului atrage
răspunderea contravenţională, penala şi civilă.
O. U. pentru protecţia mediului în Romania nr. 195/2005 modificată
stabileşte o singură sancţiune juridică în privinţa protecţiei subsolului legată
de exploatarea resurselor numai în urma obţinerii unui acord sau a unei
autorizaţii de mediu, altfel se consideră contravenţie şi se sancţioneză cu
amenda diferenţiat în funcţie de calitatea persoanei (fizica, juridica) care a
săvărsit fapta.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac prin proces-verbal
încheiat de către personalul împuternicit al Agentţei Naţionale pentru
Resurse Minerale.

2008.
Bucureşti, 2009.
Protecţia juridică a pădurilor
PROTECŢIA JURIDICĂ A PĂDURILOR
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 5…………………………………………….......... 2

5.1 Protecţia juridică a pădurilor..................................................................................... 3
5.2 Protecţia juridică a pădurilor proprietate publica şi privată....................................... 4
5.3 Răspunderi şi sancţiuni.............................................................................................. 7
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5………………………………........... 9
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5………………………………………….......... 11
Dreptul mediului

 să înţeleagă noţiunea de pădure;

 să cunoască noţiunea de fond forestier;
 să cunoască noţiunea de pădure proprietate publică şi privată.
5.1 Protecţia juridică a pădurilor
Păduri Pădurile reprezintă una din cele mai importante bogaţii naturale ale ţării
ce ocupa peste 1/3 din suprafaţa teritoriului avand nu numai o însemnată
valoare economică ci îndeplinînd şi o serie de funcţii în apărarea
terenurilor agricole împotriva secetei, a surparilor şi alunecărilor de
terenuri, în procesul de ameliorare şi de refacere a calităţii naturale a
solului, în purificarea aerului prin producerea de oxigen, crearea
condiţiilor optime pentru pășunatul animalelor, creşterea vanatului,
condiţii naturale pentru staţiuni balneoclimaterice etc.
Toate aceste roluri fac ca protecţia pădurilor să aibă o însemnătate

importanţa, iar exploatarea lor să se facă raţional avandu-se în vedere
principiile dezvoltării durabile.
Protecţia pădurilor şi-a găsit reglementarea legala în mai multe acte

normative: Codul silvic, OUG nr. 195 din 2005 privind protecţia
mediului modificată şi completată, Legea nr. 81/1993 privind
determinarea despagubirilor în cazul unor pagube produse fondului
forestier, vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier, situate pe
terenurile de proprietate publică şi privată şi economiei vanatului, Legea
nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
NOTIUNEA DE FOND FORESTIER

În cadrul fondului forestier national sunt incluse atat padurile statului
Fond forestier cat si cele ale particularilor, el constituind un bun de interes national,
statul exercitandu-si controlul asupra modului de gospodarire a fondului
forestier si a vegetatiei forestiere din afara acestuia.
Astfel în art. 9 din Codul silvic se dispune ca fondul forestier naţional

este supus regimului silvic, acesta fiind constituit dintr-un sistem de
norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura,
exploatarea, protecţia şi paza acestui fond avand ca scop asigurarea
gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere.
Administrarea fondului forestier înseamna aplicarea strategiei naţionale

în domeniul silviculturii şi acţionarea pentru apărarea, conservarea şi
dezvoltarea durabilă a fondului forestier.
Dreptul mediului
Administrarea Prin gospodarirea fondului forestier se înţelege un ansamblu de mijloace

fondului globale de organizare folosite pentru asigurarea satisfacerii nevoilor
forestier deţinatorilor, în vederea realizării unor condiţii de viaţa cat mai bune.
Gospodărirea fondului forestier se înfăptuieşte avandu-se în vedere

funcţiile pe care le îndeplinesc pădurile, potrivit regulilor stabilite prin
amenajamente silvice.
Gospodarirea fondului forestier proprietate publică cuprinde:

reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor, protecţia
pădurilor, paza fondului forestier, gospodarirea produselor specifice
fondului forestier şi exploatarea masei lemnoase.
NOŢIUNEA DE PĂDURE
Noţiunea de pădure a fost definită în legislaţia noastră pentru prima dată
prin Legea nr. 204/1947 pentru apărarea patrimoniului forestier. În art.
1 din această lege se prevede că “se socotesc păduri toate suprafeţele mai
Noţiunea de mari de 255 mp, acoperite cu vegetaţie forestieră în limitele lor naturale,
pădure independent dacă au fost sau nu înscrise ca atare în registrele de
mutaţiuni imobiliare”. Datorită largii posibilităţi de interpretare aceasta
definiţie a generat numeroase erori în domeniul proprietăţii funciare,
deoarece suprafeţe întinse de păşuni împădurite au fost incluse în
amenajamentele silvice şi considerate ca păduri.
În Codul silvic din 1962 nu a mai fost cuprinsă o definiţie a pădurii dar
în doctrina s-au făcut referirii la această noţiune.
Potrivit art. 2 din Codul silvic din 1996, sunt considerate păduri
terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţa mai mare de
0,25 ha.
Noţiunea de fond forestier nu se indentifica sub raport spaţial cu

noţiunea de pădure, între acestea existand un raport de la gen la specie.
Nici noţiunea de teren forestier nu se indentifica cu notiunea de pădure

deoarece nu toate terenurile forestiere sunt acoperite cu păduri.
Din totalitatea suprafetelor ce alcătuiesc fondul forestier naţional

categoria cea mai importanta o reprezintă pădurile. Acestea sunt
inseparabile de terenurile pe care se afla şi alcătuiesc împreună categoria
terenurilor forestiere.
Pădurile dupa funcţiile pe care le îndeplinesc se împart în :

- grupa I, ce cuprinde păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a
solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional păduri pentru
recreere, păduri de ocrotire a genofondului şi ecofondului, păduri
declarate monumente ale naturii;
- grupa II cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi de protectie în care
se urmareşte să se realizeze, în principal masa lemnoasă de calitate
3
Dreptul mediului
superioară si alte produse ale pădurii, şi concomitent protecţia calităţii

factorilor de mediu.
În doctrina mai veche pădurile au fost clasificate după importanţa lor

economică în păduri de importanta republicană şi păduri de importanţa
locală. Cele de importantă republicană sau naţională sunt destinate sa
asigure material lemnos şi alte produse pentru satisfacerea cerinţelor
generale ale economiei naţionale, iar cele de interes local să satisfacă
nevoile locale de interes public.
Potrivit codul silvic, pădurile şi terenurile cu vegetaţie forestiera – ce

aparţin statului fac parte din domeniul public al statului si sunt de uz sau
interes public.

Noţiunea de fond forestier?
5.2 Protecţia juridică a pădurilor proprietate publică şi privată
Pădurile reprezintă nu numai sursa de materie primă (lemn, fructe de

pădure, ciuperci, etc) ci ele au si un rol deosebit în reglarea factorilor
climatici, în conservarea şi protejarea mediului natural şi artificial.
Pădurile se găsescîn contact direct, permanent cu aerul şi cu apele. Dacă

aceşti factori naturali sunt poluaţi, acţiunea poluarii pădurilor este
rapidă, care la randul sau determină modificarea radicală a configuraţiei
ecosistemelor naturale.
Protecţia
pădurilor Protecţia juridică a pădurilor proprietate privată se realizează cu
proprietate ajutorul reglementarilor legale care stabilesc, obligaţii în această privinţa
privata atât pentru deţinătorii pădurilor publice, cât şi pentru organele de stat de
specialitate şi pentru toţi cetăţenii.
Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor, asigurarea

sănătăţii acestora se realizeaza conform amenajarilor silvice şi a studiilor
de specialitate realizate de către Regia Naţională a Pădurilor, care are în
administrarea sa fondul forestier naţional proprietate publică.
Aceasta regie trebuie să ia măsuri de prevenire şi combatere a

dăunătorilor, să întocmească anual statistica şi prognoza dăunătorilor
vegetaţiei forestiere pentru întregul fond forestier naţional care să
asigure echilibrul ecologic.
Dreptul mediului
Deţinătorii cu orice titlu ai pădurilor, vegetaţiei forestiere din afara

fondului forestier şi pajistilor sunt obligaţi:
- să menţină suprafaţa împădurită a vegetaţiei forestiere din afara
fondului forestier, fiind interzisă reducerea acesteia;
- să exploateze masa lemnoasă numai în limita posibilităţii pădurilor,
stabilită de amenajamentele silvice şi aprobate prin lege;
- să asigure respectarea regulilor silvice de exploatare şi transport
tehnologic al lemnului;
- să respecte regimul silvic pentru împădurirea suprafeţelor exploatate,
stabilite de autoritatea centrală pentru silvicultura în acord cu utilizarea
durabilă a pădurilor;
- să asigure aplicarea măsurilor speciale de conservare pentru pădurile
cu funcţii deosebite de protecţie, situate pe terenuri cu pante foarte mari;
- să respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetaţiei
lemnoase de pe pasunile împădurite care îndeplinesc funcţii de protecţie
a solului şi a resurselor de apa;
- să asigure exploatarea raţională, organizarea şi amenajarea pajiştilor,
în funcţie de capacitatea de refacere a acestora;
- să exploateze resursele pădurii, fondului cinegetic şi piscicol, în
limitele potenţialului de regenerare potrivit prevederilor legale;
- să sesizeze autorităţile pentru protecţia mediului despre accidente sau
activităţi care afectează ecosistemele forestiere.
Paza pădurilor proprietate publică

Paza pădurilor este asigurată şi exercitată de către Regia Naţională a
Păduri Pădurilor împotriva taierilor ilegale de arbori, furturilor, distrugerilor,
proprietate degradarilor, paşunatului, braconajului şi altor fapte păgubitoare şi
publică pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.
Acţiunile de pază a pădurilor sunt sprijinite de prefecţi, consiliile

judeţene şi locale, precum şi de unităţile de politţe, obligatoriu şi în
limitele atribuţiilor ce le revin în condiţiile legii.
La paza pădurilor contribuie şi prohibiţia legală specială după care este

interzis păşunatul în pădurile care fac parte din fondul forestier
proprietate publică a statului, pe terenurile degradate, împădurite şi în
perdelele forestiere de protectie. Ministerul de resort poate aproba, prin
excepţie, păşunatul pe durata limitată în unele perimetre ale fondului
forestier proprietate publica a statului, pe baza propunerilor autorităţilor
publice locale, cu avizul unităţilor silvice teritoriale.
Reglementarile legale referitoare la exploatarea masei lemnoase

contribuie la protecţia pădurilor.
Exploatarea produselor lemnoase ale pădurii se face în conformitate cu

amenajamentele silvice şi cu instrucţiunile privind termenele,
modalităţile şi epocile de recoltare, scoatere şi transport al materialului
lemnos emise de ministerul de resort.
Dreptul mediului
La exploatarea masei lemnoase ocoalele silvice, agenţii economici şi

persoanele fizice autorizate au obligaţia să folosească tehnologii de
recoltare şi scoatere a lemnului din pădure care sa nu producă degradarea
solului şi a malurilor apelor, distrugerea sau vătămarea semintisului
utilizabil, a arborilor destinaţi exploatării peste limitele admise.
PROTECŢIA PĂDURILOR PROPRIETATE PRIVATĂ

Potrivit reglementărilor legale în vigoare unele terenuri cu vegetaţie
forestieră au fost restituite foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora
şi astfel pe lângă proprietatea publică există şi proprietatea privată
asupra pădurilor.
Administrarea pădurilor proprietate privată se realizează de către

proprietari, acestia avand obligaţia să le gospodarească în conformitate
cu regimul silvic şi cu regulile privind protecţia pădurilor.
Proprietarii fondului forestier privat trebuie să se ocupe de regenerarea

pădurilor (dupa tăiere) în cel mult 2 ani, cu sprijinul Regiei Naţionale a
Pădurilor dacă este cazul.
În cazul unor calamităţi naturale acţiunea de reampădurire va fi sprijinită

de regia natională a Pădurilor prin acordarea de material săditor si
asistenţa tehnică, în mod gratuit.
Proprietarii pădurilor sunt obligaţi să se ocupe de îngrijirea acestora, să

le menţină într-o bună stare de sănătate să asigure paza acestora
împotriva tăierilor ilegale, incendiilor, furturilor, păşunatului neautorizat
precum şi a altor fapte păgubitoare.
Deţinătorii de păduri proprietate privată vor fi sprijiniţi în acţiunile lor

de pază de organele silvice, prefecţi, consilii judeţene şi locale, unităţi
de poliţie şi formaţiunile de pompieri, unităţile Ministerului Apărării
Naţionale, potrivit atribuţiilor ce le revin prin lege.
Organele competente ale statului iau măsuri preventive pentru

împiedicarea reducerii suprafeţei pădurilor proprietate privată, aceasta
fiind interzisă, cu excepţia situaţiilor admise de lege, este interzisă de
asemenea şi defrisarea lentă prin secuiri de arbori ori alte procedee care
duc la reducerea treptată a consistenţei pădurii.
Transportul materialului lemnos se va face întotdeauna însoţit de

documente de provenienţa, fiind controlat de organele silvice, organele
de poliţie şi cele vamale.
Vegetaţia forestieră situată pe terenurile din afara fondului forestier

naţional se administrează de proprietarii acestora şi este supusă unor
norme silvice de pază.
Dreptul mediului

Protecţia juridică a pădurilor proprietate privată?
5.3 Răspunderi şi sancţiuni
Potrivit OUG nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului modificată şi
completată, pentru încalcarea prevederilor acestui act normativ poate
interveni răspunderea civilă, contravenţională şi penală.
Răspunderea Răspunderea contravenţională

contravenţională Încălcarea prevederilor legale privind protecţia ecosistemelor terestre
prin nerespectarea obligaţiei legale de a menţine suprafaţa împădurită a
vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a
jnepenisurilor, tufisurilor şi pajiştilor existente, nerespectarea regulilor
silvice de exploatare şi transport tehnologic al lemnului stabilite în
scopul menţinerii biodiversităţii pădurilor şi a echilibrului ecologic,
degradarea mediului din fondul forestier prin depozitari necontrolate de
deseuri de orice fel pe terenurile acestui fond, exploatarea resurselor
pădurii constituie contravenţii şi se sanctionează cu amenda
contravenţională.

penală Potrivit art. 85 din O. U. privind protecţia mediului nr. 195/2005,
republicată constituie infracţiuni şi se pedepsesc potrivit legii penale
urmatoarele fapte:
- defrişarea vegetaţiei lemnoase din afara fondului forestier situate pe
terenuri cu pante foarte mari;
- degradarea terenurilor silvice, a împrejurimilor acestora ori
împiedicarea luării măsurilor da conservare a bornelor şi semnelor
topografice sau geodezice, precum şi înlăturarea acestora constituie
infracţiuni şi se pedepsesc potrivit prevederilor Codului penal;
- ocuparea fără drept a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier
naţional, precum şi distrugerea, degradarea sau mutarea semnelor de
hotar ori a reperelor de marcare;
- tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor din
fondul forestier naţional.
Infracţiunile silvice se constată de organele de urmarire penală, de

pădurari, brigadieri, ingineri, şefii districtelor silvice, inginerii şi
tehnicienii silvici de la ocoalele silvice, filialele teritoriale şi silvice,
7
Dreptul mediului
regia Naţională a Pădurilor, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi

Pădurilor, precum şi alte persoane imputernicite în acest scop.
Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele

de urmarire penală, conform competenţei legale.
Este o formă a răspunderii reparatorie şi apare atunci cand prin

contravenţia sau infracţiunea săvărşită se cauzează şi un prejudiciu
patrimonial.
Autoritatea publică centrală stabileşte criteriile şi cuantumurile pentru

evaluarea pagubelor cauzate pădurilor, în general fondului forestier prin
contravenţii sau infracţiuni.
Evaluarea păgubelor cauzate prin tăierea, scoaterea din rădăcini,

distrugerea, degradarea sau sustragerea arborilor, puieţilor sau lăstarilor,
atunci cand prejudiciul este cauzat prin fapte ce constituie contravenţii
sau infracţiuni, se face potrivit legii.
Potrivit art. 81 din O.U. protecţiei mediului nr.195/2005, modificată

“răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv independent de
culpa”, cu care vine în contradicţie, precum şi de principiul stabilit în art.
3 lit.d din aceeasi lege, potrivit căruia “poluatorul plateste”.

Răspunderea contravenţională pentru încalcarea normelor cu privire la
protecţia pădurilor?
Dreptul mediului
Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

În loc de rezumat
în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 5 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.
Protecţia juridică a pădurilor?
Răspuns 5.1
Noţiunea de fond forestier nu se indentifică sub raport spaţial cu noţiunea
de pădure, între acestea existand un raport de la gen la specie. Nici
noţiunea de teren forestier nu se indentifică cu noţiunea de pădure,
deoarece nu toate terenurile forestiere sunt acoperite cu păduri.
Din totalitatea suprafeţelor ce alcătuiesc fondul forestier naţional
categoria cea mai importantă o reprezintă pădurile. Acestea sunt
inseparabile de terenurile pe care se află şi alcătuiesc împreună categoria
terenurilor forestiere.
Răspuns 5.2
Protecţia juridică a pădurilor proprietate privată se realizează cu
ajutorul reglementarilor legale care stabilesc, obligaţii în aceasta privinţa
atât pentru deţinătorii pădurilor publice, cât şi pentru organele de stat de
specialitate şi pentru toţi cetăţenii.
Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor, asigurarea
sănătăţii acestora se realizează conform amenajarilor silvice şi a studiilor
de specialitate realizate de către Regia Naţională a Pădurilor, care are în
administrarea sa fondul forestier naţional proprietate publică.
Aceasta regie trebuie să ia măsuri de prevenire şi combatere a

daunătorilor, să întocmească anual statistică şi prognoza daunătorilor
vegetaţiei forestiere pentru întregul fond forestier naţional care să asigure
echilibrul ecologic.
5.3. Răspunderea contravenţională

Încălcarea prevederilor legale privind protecţia ecosistemelor terestre prin
nerespectarea obligaţiei legale de a menţine suprafaţa împădurită a
vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a jnepenisurilor,
Dreptul mediului
tufisurilor şi pajistilor existente, nerespectarea regulilor silvice de

exploatare şi transport tehnologic al lemnului stabilite în scopul
menţinerii biodiversitaţii pădurilor şi a echilibrului ecologic, degradarea
mediului din fondul forestier prin depozitari necontrolate de deseuri de
orice fel pe terenurile acestui fond, exploatarea resurselor pădurii
constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda contravenţională.

2. Mircea Duţu, Tratat de dreptul mediului, Editura. Lumina Lex,
Bucureşti, 2008.
Bucureşti, 2009.
10
Dreptul mediului
Protecţia juridică a ariilor protejate şi a monumentelor naturii
PROTECŢIA JURIDICĂ A ARIILOR PROTEJATE ŞI A

MONUMENTELOR NATURII
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 6…………………………………………….......... 2

6.1 Ocrotirea juridica a ariilor protejate şi a monumentelor naturii…………………… 3
6.2 Protecţia juridică a apelor.......................................................................................... 4
6.3 Regimul juridic al apelor........................................................................................... 6
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6……………………………….............. 9
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 6………………………………………............. 11
Dreptul mediului

 să înteleagă noţiunea de arie protejată;

 să cunoască importanţa monumentelor naturii;
 să înţeleagă necesitatea protecţiei apelor.
6.1 Ocrotirea juridică a ariilor protejate şi a monumentelor naturii
Aria protejata este o zonă delimitată geografic, cu elemente naturale rare

Arie protejată sau în procent ridicat, desemnată sau reglementată şi gospodarită în
sensul atingerii unor obiective specifice de conservare, cuprinde: parcuri
naţionale, rezervaţii naţionale, rezervaţii ale biosferei, monumente ale
naturii, etc. Aria protejată este, deci un teritoriu ocrotit prin lege în
cuprinsul căruia se găsesc plante, animale, minereuri, formatiuni
geologice rare ce au o mare importanta din punct de vedere stiinţific.
Parcurile
naţionale Parcurile naţionale sunt suprafete de teren sau de apa ce păstrează
nemodificat cadrul natural cu flora şi fauna sa, în scopul cercetarii
stiinţifice, recreaţiei şi turismului.
Conservarea biodiversităţii şi peisajului forestier se asigură prin

constituirea de parcuri naţionale si alte arii protejate din fondul forestier
şi vegetaţia forestieră din afara acestui fond.
Monument al Prin monument al naturii se înţeleg specii de plante şi animale rare sau
naturii periclitate, arbori izolaţi, formaţiuni sau structuri geologice de interes
stiinţific sau peisagistic, referindu-se astfel la un element natural concret,
individualizat. Ex. de monumente ale naturii: peşteri, chei, cursuri de apa
cascade locuri fosiliere situate în afara sau în interiorul perimetrelor
construite etc.
În scopul protejării monumentelor naturii s-au luat o serie de reglemantări

internaţionale, astfel: în cadrul Conferinţei de la Stockholm din 1972 s-
au luat o serie de măsuri pentru gospodarirea zonelor protejate, protecţia
animalelor şi plantelor, pescuitului, circuitelor turistice, în cadrul
Conferinţei Generale ONU pentru Educaţie, Stiinţa şi Cultura din 1972
s-a adoptat Convenţia privind Patrimoniul mondial, cultural şi natural,
potrivit acestei convenţii se considera că fac parte din patrimoniul natural
monumentele naturale constituite din formaţiuni fizice şi biologice,
geologice şi fiziografice, ce constituie habitatul speciilor vegetale şi
animale ameninţate sau pe cale de dispariţie.
Si pe plan intern s-au luat o serie de măsuri în scopul conservării şi

ocrotirii ariilor protejate şi monumentelor naturii, astfel primul act
normativ a fost Legea nr. 213/1930 pentru protecţia monumentelor
Dreptul mediului
naturii, acum adoptandu-se şi Regulamentul de funcţionare al Comisiei

pentru ocrotirea monumentelor naturii. Legea prevede ca pentru păstrarea
şi conservarea comorilor naturale de care Romania se impune înfiinţarea
unor rezervaţii şi parcuri naţionale.
Ariile protejate şi monumentele naturii sunt declarate ca atare prin acte

sau reglementari cu caracter normativ, inclusiv prin amenajamente
silvice, fiind evidenţiate în planurile de urbanism şi de amenajare a
teritoriului.
Autorităţile administraţiei publice locale la solicitare agenţiilor pentru

protecţia mediului sau a altor persoane juridice pot să pună sub ocrotire
provizorie în vederea declarării ca arii protejate sau monumente ale
naturii anumite obiective ce justifică aceasta.
Astfel prin Legea nr.82/1993 a fost constituită cea mai importanta

revervaţie din tara noastră Rezervaţia Biosferei “Delta Dunarii”, aceasta
fiind o zonă de importanţa naţională şi internaţională, fiind trecuta astfel
pe lista patrimoniului mondial.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului are mai multe atribuţii:

declară noi zone de arii protejate sau monumente ale naturii şi le
încadrează pe categorii, organizează reţeaua de supraveghere şi paza a
ariilor protejate şi monumentelor naturii, elaborează, editează, ţine la zi
şi difuzează “Catalogul ariilor protejate şi al monumentelor naturii”,
precum şi “Cartea rosie a speciilor de plante şi animale” din Romania,
asigură coordonarea activităţii de reconstrucţie ecologică a zonelor
deteriorate, coordonează activitatea reţelei de arii protejate, etc.
Deţinătorii de arii protejate şi monumente ale naturii au obligaţia de a le

conserva, întreţine şi asigură paza acestora în condiţiile stabilite de lege
sunt interzise culegerea şi comercializarea plantelor, capturarea,
deţinerea şi comercializarea animalelor declarate monumente ale naturii
precum şi dislocarea, deţinerea şi comercializarea unor piese
mineralogice, speologice şi paleontologice provenite din locuri declarate
monumente ale naturii.
RĂSPUNDERI ŞI SANCŢIUNI
Încălcarea prevederilor legale în materie atrage după sine răspunderea

civilă, contravenţională sau penală. Problema răspunderii civile
(reparatorie) pentru prejudiciile cauzate se soluţionează potrivit
principiului “poluatorul plăteşte” şi regulilor răspunderii obiective,
Răspunderi şi răspunderea contravenţională intervine foarte des pentru nerespectarea
sancţiunii regulilor referitoare la protecţia ariilor protejate şi monumentelor naturii,
răspunderea penală intervine cand fapta săvărşită este incriminata de
legea penală.
Dreptul mediului
Amenda contravenţională se aplica ori de cate ori se constata săvărsirea

următoarelor contravenţii: nedifuzarea informatiilor deţinute de
autoritatea administraţiei publice locale, introducerea in tara a unor
culturi de microorganisme sau plante si animale vii, culegerea sau
comercializarea plantelor, capturarea, detinerea sau comercializarea
animalelor declarate monumente ale naturii, etc.
Răspunderea civilă intervine dacă prin contravenţia sau infracţiunea

săvăşită se cauzeaza un prejudiciu patrimonial care trebuie reparat,
aceasta avand un caracter obiectiv.

Noţiunea de arie protejată?
6.2 Protecţia juridică a apelor
Apa este unul din elementele componente ale mediului natural, fiind în
Apa acelaşi timp o sursă neregenerabilă şi limitată în acelaşi timp, fiind un
element indispensabil pentru viaţa şi acelaşi timp materie prima pentru
activităţi productive, sursa de energie şi cale de transport.
Reglementarile legale cele mai importante cu privire la protecţia juridică

a apelor sunt concretizate în: Constituţia Romaniei, OUG nr. 195 din
2005 privind protecţia mediului modificată şi completată, Legea
nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării
interioare, al mării teritoriale şi al zonei contigue ale Romaniei, Legea nr.
14/1995 pentru ratificarea Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia
şi utilizarea durabila a fluviului Dunarea, hotarari ale guvernului privind
înfiinţarea Regiei Autonome a Apelor Minerale, Regiei Autonome a
Apelor “Apele Romane”, privind unele măsuri de protecţie a calităţii
resurselor de apă, ordine ale ministrilor etc.
Prin aceste reglementari legale se urmareşte: conservarea, dezvoltarea şi

protecţia resurselor de apă, protecţia împotriva oricărei forme de poluare
şi de modificare a caracteristicilor resurselor de apă, conservarea şi
protejarea ecosistemelor acvatice, asigurarea alimentarii cu apa potabilă
a populaţiei, apararea împotriva inundaţiilor şi oricaror alte fenomene
hidrometeorologice periculoase, etc. Dar realizarea tuturor acestor
obiective depinde de potenţialul economic şi situaţia financiară a tării la
un moment dat deoarece ele necesită la un moment dat investitţi serioase
si multa munca vie.
Dreptul mediului
Multa vreme apa a fost considerată o resursă inepuizabilă, dar

intensificarea şi diversificarea utilizării apei în contextul creşterii
explozive a populaţiei pe Terra, gradul înalt de urbanizare, apariţia şi
dezvoltarea unor noi industrii mari consumatoare de apa, impun măsuri
de folosire raţională a acestui bun comun şi în acelaşi timp a găsirii unor
soluţii în ceea ce privesc apele uzate (reciclare, refolosire etc).
Criterii de Clasificarea apelor

clasificare a Criteriile de bază dupa care se realizeaza clasificarea apelor sunt:
apelor - criteriul administrării lor;
- criteriul destinaţiei lor economice;
- criteriul formei de proprietate etc.
Dupa criteriul administrarii lor apele pot fi: naţionale, internaţionale, şi

teritoriale.
Apele internaţionale sunt cele la care statul roman este riveran cu alte
state, cele care intră sau trec prin graniţele ţării, precum şi cele cu privire
la care interesele unor state au fost recunoscute prin tratate sau convenţii
internaţionale.
Apele teritoriale sunt cele cuprinse în porţiunea de la tărmul mării spre

larg, limitele fiind stabilite de fiecare stat prin lege.
Apele naţionale sunt fluviile, rîurile, paraurile, canalurile şi lacurile

navigabile interioare, precum şi apele fluviale şi raurile de frontieră
stabilite prin acte juridice internaţionale.
După asezare distingem: ape de suprafaţă, care se găsesc deasupra

solului şi pot fi curgătoare sau stătatoare şi ape subterane care se găsesc
la o adancime oarecare sub pămant.
După destinaţia lor economică distingem: ape de uz general (destinate în

principal satisfacerii nevoilor populaţiei) , ape destinate industriilor,
agriculturii, dar şi ape cu destinatii speciale (utilizate pentru pescuit,
navigaţie, producerea de energie electrică).
Dupa formă de proprietate distingem ape aparţinand domeniului public

şi ape apartinand domeniului privat.
Apele aparţinand domeniului public sunt cele de suprafaţa cu albiile lor

minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depaşesc
suprafata de 10 km pătrati.
Apele apartinănd domeniului privat sunt cele cuprinse în albiile minore

cu lungimi mai mici de 5 km si cu bazine hidrografice ce nu depaşesc
suprafaţa de 10 km pătraţi, acestea aparţinand deţinătorilor cu orice titlu
ai terenurilor pe care apele se formează sau curg.
Dreptul mediului

Criterii de clasificare a apelor?
6.3 Regimul juridic al apelor
Conform art.1 alin.2 din Legea apelor nr. 107/1996 modificată şi

completată, apele fac parte din patrimoniul public şi astfel protecţia si
dezvoltarea durabilă a acestora sunt activităţi de interes general.
Administrarea domeniului public al apelor, gestionarea cantitativă şi

calitativă a acestora, se realizează de: Compania Naţională “Apele
Romane” –S.A. şi filialele acesteia, Regia Autonomă a Apelor Minerale
şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”.
Aceste unităţi se ocupă de gestionarea calitativă şi cantitativă a apelor,

folosirea raţionala a acestora, protecţia împotriva epuizării şi a degradării,
coordonarea lucrărilor hidrotehnice pentru asigurarea bunei circulaţii a
apelor pe canaluri, ghioluri şi lacuri precum şi pentru împiedicarea
fenomenelor de eroziune a platformei marine.
Gospodărirea Gospodarirea apelor reprezintă un ansamblu de mijloace tehnice, măsuri

durabile a legislative, economice, administrative ce duc la utilizarea, valorificarea
apelor şi mentinerea resurselor de apa în bune condiţii pentru satisfacerea
necesităţilor sociale şi economice, la protecţia împotriva epuizarii şi a
poluarii precum şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive ale
apelor.
Pentru realizarea unei gospodăriri durabile a apelor sunt necesare

efectuarea mai întai a unor studii asupra rezervelor de apă, calităţii şi
cantităţii resurselor de apă şi abia apoi să se treacă la luarea unor măsuri.
Poluarea reprezintă alterarea fizică, chimică, biologică sau bacteriologică

a calităţii apei peste limitele admisibile stabilite prin lege.
În 1961 a avut loc la Geneva Conferinţa internaţională privind situaţia

poluării apelor din Europa, unde s-a dat o definiţie a poluării =
modificarea directă sau indirectă a compoziţiei sau stării apelor ca urmare
a activitatii omului. Poluarea este un fenomen general fiind întalnită
Poluarea apelor oriunde pe Terra, ea nefiind specifică unei anumite zone.
Dreptul mediului
Apele de orice categorie sunt supuse permanent poluarii, afectandu-se

calitatea acestora iar folosirea necorespunzatoare şi risipirea lor reduc
considerabil resursele de apă care sunt limitate şi neregenerabile.
Poluarea apelor este un fenomem cu efecte negative, constituind o

problemă majoră atat pe plan intern cât şi internaţional, consecinţele
negative observandu-se în privinţa sănătăţii oamenilor, animalelor şi
plantelor.
Protecţia Protecţia juridică a apelor

juridică a apelor
Legislaţia noastră stabileşte pentru protecţia apelor menţinerea şi
ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale ale acestora în scopul
evitării unor efecte negative asupra mediului, sănatătii umane si a
bunurilor materiale.
Statul trebuie să asigure prin unităţile sale competente un control

permanent luănd astfel măsuri eficiente pentru protecţia apelor, a
ecosistemelor acvatice, inclusiv a populaţiei umane în cazul poluării
accidentale.
În scopul asigurării protecţiei albiilor, malurilor, construcţiilor

hidrotehnice şi îmbunătăţirii regimului de curgere a apelor se instituie
zone de protecţie pentru albia minoră a cursurilor de apă, suprafaţa
lacurilor naturale sau a celor de acumulare, a ţărmurilor mării, a lacurilor
de amenajare sau de consolidare a albiilor minore, lucrari de amenajare
împotriva inundaţiilor, instalaţii de determinare automată a calitaţii
apelor.
Potrivit legii dreptul de folosinţă a apelor de suprafaţa sau subterane se

stabileşte prin autorizaţia de gospodarire a apelor.
Apele pot fi folosite liber cu respectarea normelor sanitare şi de protecţie

a calităţii lor pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat şi alte trebuinţe
gospodăreşti dacă se folosesc instalaţii de capacitate mică de pană la 0,2
litri/secundă.
Satisfacerea ceriţelor de apă ale populaţiei are prioritate faţă de folosirea

apei în alte scopuri, ca si alimentarea cu apă pentru animale, refacerea
rezervei intangibile de apă după incendii, precum şi debitele necesare
Obligaţiile menţinerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic.
utilizatorilor de Utilizatorii de apă sunt obligaţi:
apă -să respecte normele de consum de apă pe unitatea de produs sau pe
activitate;
-să economisească apa prin folosirea judicioasă, recirculare şi folosire
repetată;
-să asigure întreţinerea şi repararea instalaţiilor şi a sistemelor de
alimentare cu apă;
-să adopte tehnologii cu cerinţe de apă reduse şi cât mai puţin poluante;
7
Dreptul mediului
-să urmarească starea calităţii apelor subterane din zona de influenţă a

zonelor de reziduri;
-să întocmească planuri de prevenire şi combatere a poluarii accidentale
si să ia măsuri de înlăturare acauzelor şi efectelor acestora;
În OUG nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului modificată şi
completată sunt enumerate obligaţiile persoanelor fizice şi juridice în
scopul protecţiei apelor:
-obtinerea acordului sau autorizatiei de mediu pentru unele activitati ca:
navigaţia pe ape, construcţii hidrotehnice, amenajări piscicole etc.
- respectarea standardelor de emisie şi de calitate apelor;
- să nu arunce sau sa depoziteze pe maluri sau în albiile raurilor deşeuri,
tensiune electrică, narcotice sau alte subsţante periculoase;
- să execute lucrări de refacere a resurselor naturale, de ameliorare a
calităţii apelor, de asigurare a migrarii faunei acvatice;
- să amenajeze porturile cu instalaţii de colectare, prelucrare, reciclare sau
neutralizare a deseurilor de orice natură;
-să nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct în
apele naturale.
Orice activitate desfasurată pe cursurile de apa navigaţia, plutaritul,

flotajul, recoltarea stufului, pescuitul se vor realiza astfel încât să nu
producă efecte negative asupra malurilor şi cursurilor de apă şi să
influenţeze cat mai puţin folosirea apelor de către alţi utilizatori, în nici o
situaţie ne fiind permisă deteriorarea calităţii apei.
Răspunderi şi Răspunderi şi sancţiuni

sancţiuni Încălcarea dispoziţiilor prevăzute în Legea apelor atrage răspunderea
disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală după caz.
Răspunderea disciplinară apare în cadrul raporturilor juridice de muncă

dintre angajat şi angajator.
Răspunderea Răspunderea contravenţională –

contravenţională Sunt considerate contravenţii : executarea unor lucrări care au legatură cu
apele fără a avea aviz sau autorizaţie, folosirea resurselor de apă de
suprafaţa fără respectarea prevederilor autorizaţiei de gospodarire a
apelor, deversarea de ape uzate sau reziduri în resursele de apă,
neexecutarea de lucrări de întreţinere a malurilor, pescuitul în lacuri de
acumulare, neparticiparea la acţiunile de apărare împotriva inundaţiilor,
de combatere a secetei sau a altor calamităţi naturale, etc.
Contatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se

fac de către inspectorii din Ministerul Mediului şi Gospodarii Apelor şi
din Compania Naţională “Apele Romane”- S.A., directorii filialelor
bazinale ale Companiei Naţionale “Apele Romane”- S.A., inspectorii din
agenţiile de protecţie a mediului.
penală În Legea apelor nr.107/1996 modificată şi completată sunt reglementate
mai multe infracţiuni în domeniul apelor:
8
Dreptul mediului
- evacuarea, injectarea sau aruncarea în apele de suprafaţa sau subterane

a deşeurilor ce pot schimba caracteristicile apei;
- utilizarea resurselor de apă fără autorizaţie de gospodărire a apelor;
- poluarea resurselor de apă ce produce daune utilizătorilor;
- otravirea în masă, provocarea de epidemii sau de alte consecinţe
deosebit de grave;
Răspunderea Răspunderea civilă - intervine atunci cand prin contravenţiile sau
civilă infracţiunile săvărşite se cauzează si un prejudiciu patrimonial, aceasta
răspundere avand un caracter obiectiv, independent de culpă.

Gospodărirea apelor?
În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Protecţia juridică a apelor?
Dreptul mediului
Răspuns 6.1
Aria protejata este o zonă delimitată geografic, cu elemente naturale rare
sau în procent ridicat, desemnată sau reglementată şi gospodărită în
sensul atingerii unor obiective specifice de conservare, cuprinde: parcuri
naţionale, rezervaţii naţionale, rezervaţii ale biosferei, monumente ale
naturii, etc. Aria protejată este, deci un teritoriu ocrotit prin lege în
cuprinsul căruia se găsesc plante, animale, minereuri, formaţiuni
geologice rare ce au o mare importanţă din punct de vedere stiinţific.
Răspuns 6.2
Criteriile de bază după care se realizează clasificarea apelor sunt:
- criteriul administrarii lor;
- criteriul destinaţiei lor economice;
- criteriul formei de proprietate etc.
După criteriul administrarii lor apele pot fi: naţionale, internaţionale, şi
teritoriale.
Apele internaţionale sunt cele la care statul roman este riveran cu alte
state, cele care intră sau trec prin graniţele ţării, precum şi cele cu privire
la care interesele unor state au fost recunoscute prin tratate sau convenţii
internaţionale.
Apele teritoriale sunt cele cuprinse în porţiunea de la ţarmul mării spre
larg, limitele fiind stabilite de fiecare stat prin lege.
Apele naţionale sunt fluviile, raurile, paraurile, canalurile şi lacurile
navigabile interioare, precum şi apele fluviale şi raurile de frontieră
stabilite prin acte juridice internaţionale.
După asezare distingem: ape de suprafaţa, care se găsesc deasupra
solului şi pot fi curgătoare sau stătatoare şi ape subterane care se găsesc
la o adancime oarecare sub pămant.
Dupa destinaţia lor economică distingem: ape de uz general (destinate în
principal satisfacerii nevoilor populaţiei), ape destinate industriilor,
agriculturii, dar şi ape cu destinaţii speciale (utilizate pentru pescuit,
navigaţie, producerea de energie electrică).
După forma de proprietate distingem ape aparţinând domeniului public
şi ape aparţinând domeniului privat.
Răspuns 6.3
Gospodărirea apelor reprezintă un ansamblu de mijloace tehnice, măsuri
legislative, economice, administrative ce duc la utilizarea, valorificarea
şi menţinerea resurselor de apă în bune condiţii pentru satisfacerea
necesităţilor sociale şi economice, la protecţia împotriva epuizării şi a
poluării precum şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive ale
apelor.
Pentru realizarea unei gospodariri durabile a apelor sunt necesare
efectuarea mai întai a unor studii asupra rezervelor de apă, calitaţii şi
cantitatii resurselor de apă şi abia apoi să se treacă la luarea unor măsuri.
10
Dreptul mediului
Poluarea reprezintă alterarea fizică, chimică, biologică sau bacteriologică

a calităţii apei peste limitele admisibile stabilite prin lege.

Bucureşti, 2008.
Bucureşti, 2009.
11
Dreptul mediului
Protecţia juridică a atmosferei
PROTECŢIA JURIDICĂ A ATMOSFEREI
Cuprins Pagina

7.1 Protecţia juridică a atmosferei................................................................................... 3
7.2 Răspunderi şi sancţiuni.............................................................................................. 8
Dreptul mediului

 să cunoască noţiunea de atmosferă;

 să înteleagă necesitatea protecţiei atmosferei.
7.1 Protecţia juridică a atmosferei
Atmosfera reprezintă masa de aer ce înconjoară suprafata terestra,

incluzand şi stratul de ozon.
Cele mai importante acte legislative cu privire la protecţia atmosferei sunt:

Constituţia Romaniei, O.U. privind protecţia mediului nr.195/2005
modificată şi completată, Legea nr. 24/1994 pentru ratificarea convenţiei
cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de
Janeiro la 5 iunie 1992, Ordinul nr. 462/1993 al ministrului mediului si
Protecţia gospodarii apelor pentru aprobarea Conditiilor tehnice privind protecţia
atmosferei atmosferei şi Normelor metodologice privind determinarea emisiilor de
poluanţi atmosferici produsi de surse staţionare, etc.
Poluarea aerului nu cunoaşte granite, de aceea trebuie să existe o strănsă

colaborare internaţională pe baza unor convenţii pentru stoparea acestui
Poluarea aerului fenomen.
Aerul, alături de apă şi hrana constituie un element vital fără de care omul
şi în acelaşi timp vieţuitoarele nu ar putea exista, de aceea este necesar să
se ia măsuri de protecţie a atmosferei şi de păstrare a purităţii aerului.
Poluarea atmosferei reprezintă introducerea în mediu de către om direct sau

indirect a unor substanţe sau energii care peste anumite limite pot avea
Poluarea efecte nocive asupra sănătăţii oamenilor dar şi a tuturor vieţuitoarelor.
atmosferei
Omul prin activităţile sale contribuie la schimbarea calităţii aerului, dar pot
intervenii în acelaşi timp şi fenomenele naturale prin emanaţii de gaze,
erupţii, furtuni de nisip sau praf etc.
O consecinţă gravă a poluarii atmosferei o reprezintă distrugerea stratului

de ozon, constatandu-se astfel o creştere semnificativă a numărului
Distrugerea cancerelor de piele şi cataractelor oculare.
stratului de ozon
Ritmul de creştere economică, industrializarea, creşterea numărului
autoturismelor contribuie într-o măsură din ce în ce mai mare la degradarea
purităţii aerului.
Dreptul mediului
În procesul poluării aerului distingem trei etape: emisia substanţelor

poluante, transmiterea acestora prin curenţii de aer în diferite direcţii,
concentrarea acestora în apropierea solului indiferent de starea fizică a
poluanţilor.
Potrivit Constituţiei Romaniei statul este obligat să ia măsuri pentru

asigurarea igienei şi a sănătăţii publice şi să asigure refacerea şi ocrotirea
mediului, precum şi menţinerea echilibrului ecologic.
Prin protecţia atmosferei se urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorarii,

precum şi ameliorarea calităţii acesteia, pentru a evita astfel manifestarea
unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii oamenilor şi a bunurilor
materiale.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului promovează politici globale

şi regionale privind protecţia atmosferei:
- introducerea de tehnici şi tehnologii pentru menţinerea polanţilor la sursă;
- reducerea emisiilor de poluanţi;
- asigurarea calităţii corespunzatoare a calităţii aerului;
- modernizarea şi perfecţionarea sistemului naţional de monitorizare
integrata a calităţii aerului.
Politica natională de protectie a atmosferei tine seama de reglementările

internaţionale existente, elaborandu-se astfel norme tehnice, standarde şi
regulamente de aplicare privind calitatea aerului, emisiile de poluanţi
atmosferici pentru surse fixe şi mobile, calitatea combustibilor şi
carburanţilor, identificarea şi controlul agenţilor economici a căror
activitate este generatoare de risc potenţial sau poluare atmosferică.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului supraveghează şi controlează

aplicarea prevederilor legale privind protecţia atmosferei, ea avand
Asigurarea urmatoarele atribuţii:
purităţii aerului - constata apariţia episoadelor de poluare a atmosferei;
- dispune încetarea temporară sau definitivă a activităţilor generatoare de
poluare;
- solicita măsuri pentru prevenirea, limitarea sau eliminarea emisiilor de
poluanţi;
- aplică sancţiuni în caz de nerespectare a măsurilor dispuse.
În privinţa emisiilor de poluanţi se precizează: concentraţiile maxime

admise se stabilesc prin standarde de stat şi reprezintă concentraţiile
maxime admise în aerul atmosferic. Aceste concentraţii urmăresc să
asigure protejarea populaţiei şi ecosistemelor împotriva efectelor nocive ale
acestor substanţe.
Statul se implică în asigurarea purităţii aerului dar în acelaşi timp şi

persoanele fizice sau juridice au mai multe obligaţii legale în privinţa
protecţiei atmosferei, printre care:
Dreptul mediului
- să respecte reglementarile privind protecţia atmosferei, adoptand măsuri

tehnologice adecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici;
- să doteze instalaţiile tehnologice care sunt surse de poluare cu sisteme de
măsură;
- să îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii
emisiilor;
- să asigure la cererea autorităţilor pentru protecţia mediului diminuarea,
modificarea, sau încetarea activităţii generatoare de poluare;
- să asigure masuri şi dotari speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a
surselor generatoare de zgomot şi vibratţi, etc.
Deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să întreţină şi să extindă perdelele,

spaţiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătăţirea capacităţii de
regenerare a atmosferei.
Strategia naţională privind protecţia atmosferei este elaborată de către
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în conformitate cu
atribuţiile şi responsabilităţile ce îi revin ca urmare a transpunerii legislaţiei
europene în domeniul protecţiei atmosferei. Respectarea obiectivelor
privind calitatea aerului se realizează atât prin implementarea sistemului de
gestionare a calităţii aerului, cât şi prin implementarea măsurilor de control
al emisiilor de poluanţi în atmosferă. În cadrul prezentei strategii se
abordează şi aspecte privind protecţia stratului de ozon. Strategia
promovează conceptul dezvoltării durabile definit ca "modul de dezvoltare
prin care sunt asigurate necesităţile în prezent, fără a compromite
posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi asigura propriile necesităţi". În
sensul conceptului de dezvoltare durabilă, protecţia atmosferei este luată în
considerare avându-se în vedere impactul poluării aerului asupra calităţii
vieţii şi asupra sănătăţii oamenilor. De asemenea urmăreşte stabilirea unui
echilibru între dezvoltarea economico-socială şi calitatea atmosferei,
asigurându-se că dezvoltarea noilor politici se realizează cu respectarea
obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Obiectivele Strategiei privind protecţia atmosferei sunt:
1. menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în care
aceasta se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru
indicatorii de calitate;
2. îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în
care aceasta nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare
pentru indicatorii de calitate;
3. adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminarea
efectelor negative asupra mediului, inclusiv în context transfrontier;
4. îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele
internaţionale la care România este parte şi participarea la cooperarea
internaţională în domeniu.
PLANUL NAŢIONAL DE ACŢIUNE ÎN DOMENIUL
PROTECŢIEI ATMOSFEREI
Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei, reprezintă

principalul rezultat al strategiei naţionale privind protecţia atmosferei,
Dreptul mediului
stabilind un set de măsuri care trebuie întreprinse în vederea atingerii

obiectivelor-cheie ale acesteia.
Evaluarea calităţii aerului înconjurător pentru teritoriul României se
efectuează pe baza valorilor limită şi a valorilor de prag, în acord cu
standardele naţionale şi ale Uniunii Europene iar criteriile, metodele şi
procedele de evaluare a calităţii aerului se stabilesc prin ordin al ministrului
apelor şi protecţiei mediului. Serviciul Protecţia Atmosferei aparţine
Direcţiei Protecţia Atmosferei şi Schimbări Climatice care este
subordonată Direcţiei Generale Implementare Politici de Mediu şi are
atribuţii în domeniul monitorizării şi implementării directivelor cuprinse în
acquis-ul comunitar de mediu şi a legislaţiei din domeniul protecţiei
atmosferei în România.
În vederea prevenirii şi ameliorării calităţii atmosferei în scopul evitării
efectelor negative asupra sănătăţii omului şi asupra mediului ca întreg, un
rol important îl are conformarea activităţilor şi instalaţiilor la prevederile
legislatiei europene în domeniul protecţiei atmosferei. Pentru aceasta,
Serviciul Protecţia Atmosferei monitorizează stadiul implementării
legislaţiei comunitare din domeniul protecţiei atmosferei asigurându-se
astfel alinierea la normele juridice internaţionale şi la reglementările
comunitare în domeniul protecţiei mediului.68
Principalele activităţi desfăşurate în cadrul Serviciului Protecţia
Atmosferei sunt:
• Coordonarea şi monitorizarea implementării legislaţiei din domeniul
protecţiei atmosferei în scopul prevenirii, limitării deteriorării şi ameliorării
calităţii atmosferei, pentru evitarea efectelor negative asupra sănătăţii
omului şi asupra mediului înconjurător;
• Asigurarea suportului tehnic pentru elaborarea legislatiei, strategiilor,
politicilor, ghidurilor, metodologiilor, planurilor de acţiune în domeniul
protecţiei atmosferei;
• Coordonarea activităţii ARPM şi APM în domeniul protecţiei atmosferei;
• Asigurarea accesului publicului la informaţiile privind protecţia
atmosferei în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;
• Înfiinţarea şi coordonarea Registrului Naţional privind compuşii organici
volatili rezultaţi de la depozitarea şi distribuţia benzinei (baza de date
privind inventarul instalaţiilor, stadiul autorizării, inspecţii efectuate, etc.);
• Asigurarea, la nivel naţional, a gestionării datelor şi informaţiilor extrase
din hărţile strategice de zgomot şi planurile de acţiune pentru reducerea
nivelului de zgomot.
• Identificarea la nivel naţional a aglomerărilor, aeroporturilor mari,
drumurilor şi căilor ferate principale.
Schimbările climatice
Schimbările climatice reprezintă, aşa cum se afirmă la toate întâlnirile
internaţionale, una dintre provocările majore ale secolului nostru şi o mare
ameninţare, deoarece efectele lor nefaste sunt un motiv de îngrijorare
pentru întreaga omenire, fiindcă ele ne afectează pe toţi atât la nivel
naţional, cât şi 69
la nivel global. Din cauza dezvoltării activităţii omeneşti au început să
crească sensibil concentraţiile de gaze cu efect de seră în atmosferă, aceste
5
Dreptul mediului
creşteri intensificând efectul de seră natural, producând o încălzire

suplimentară a suprafeţei terestre, pe care riscă să o resimtă ecosistemele
naturale şi omenirea. În ultimii ani, am observat cu toţii o creştere a
fenomenelor climatice extreme cum sunt: seceta, inundaţiile, tornadele,
eroziunea crescută a ţărmului Mării Negre. Situaţia actuală şi cadrul
legislativ
• Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice
(UNFCCC), semnată la Summit-ul Pamantului de la Rio în 1992 (ratificată
prin Legea nr. 24/1994)
• Protocolul de la Kyoto (PK) la UNFCCC semnat in 1999 (ratificat prin
Legea nr. 3/2001), România fiind prima ţară aflată pe Anexa I a UNFCCC
care a ratificat PK - 8% reducere a emisiilor de GHG faţă de nivelul din
1989
• H.G. privind aprobarea Strategiei României privind Schimbările
Climatice
• Prin H.G. nr. 1275/1996 s-a înfiinţat Comisia Naţionala pentru Schimbări
Climatice (CNSC) organism interministerial, a cărui activitate este
coordonata de MMGA
• Comunicări Naţionale trimise la Secretariatul UNFCCC in 1995, 1998,
2005
În 1988 Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice a 70

fost înfiinţat de către Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) şi
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu. Rolul IPCC este acela de a
evalua, într-o manieră obiectivă şi transparentă, informaţiile ştiinţifice,
tehnice şi socio-economice relevante în vederea înţelegerii bazelor
ştiinţifice ale riscului schimbării climei din cauza activităţii umane,
efectelor potenţiale induse de schimbarea climei şi opţiuni de adaptare şi
diminuare ale acestor efecte. Printre statele semnatare ale Convenţiei cadru
a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) de la
Summitul de la Rio de Janeiro, în 1992, se află şi România care a ratificat-
o prin Legea nr. 24/1994. Obiectivul principal al acestei convenţii este cel
de a stabiliza concentraţiile gazelor cu efect de seră în atmosfera la un nivel
care să împiedice perturbarea antropică periculoasă a sistemului climatic.
Al doilea raport de evaluare al IPCC, elaborat în 1995, a furnizat informaţii
cheie pentru negocierile care au dus la adoptarea Protocolului de la Kyoto
din 1997. Astfel încât la cea de-a treia Conferinţa a Părţilor la Convenţia-
cadru, a fost semnat la UNFCCC Protocolul de la Kyoto, în vederea
stabilirii unor măsuri, ţinte şi perioade clare de reducere a emisiilor de gaze
cu efect de seră.
România a ratificat şi Protocolul de la Kyoto prin Legea nr. 3/2001,
obligându-se astfel la o reducere de 8% în perioada 2008 - 2012, faţă de
anul de bază 1989.
Ca urmare a acestei ratificări prin H.G. nr. 1275/1996 s-a înfiinţat Comisia
Naţională pentru Schimbări Climatice, organism interministerial fără
structură juridică şi cu rol consultativ, a cărui activitate este coordonată de
Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile. Principale atribuţii ale
Dreptul mediului
Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice prevăzute în art. 4 din H.G.

nr. 1275/1996 sunt următoarele:
a. analizează obiectivele şi prevederile Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite
asupra schimbărilor climatice, ale protocoalelor şi amendamentelor la
aceasta şi elaborează, conform documentelor ratificate de România, planul
de acţiuni pentru programul naţional de dezvoltare; b. elaborează şi supune
aprobării autorităţilor competente, conţinutul comunicărilor şi al studiilor
naţionale ce se elaborează periodic, în conformitate cu dispoziţiile
Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice; c.
analizează periodic stadiul realizării obiectivelor, acţiunilor şi măsurilor
stabilite în planul de acţiuni şi informează operativ autorităţile competente
şi opinia publică asupra concluziilor desprinse; d. identifică activităţile şi
obiectivele ce pot fi realizate cu asistenţă tehnică şi financiară externă, atât
pentru cerinţele de cercetare cât şi ale reconstrucţiei ecologice, participă la
elaborarea şi analiza acestor proiecte în scopul promovării şi realizării lor,
utilizând facilităţile prevăzute de convenţie în acest scop. Aplicarea
prevederilor Protocolului de la Kyoto presupune angajarea într-o activitate
susţinută la nivel naţional şi într-o cooperare internaţională cu implicaţii
importante pe termen mediu şi lung, în dezvoltarea economică şi socială a
României. Protocolul de la Kyoto creează premisele favorabile adoptării la
nivel naţional a unor politici, strategii şi măsuri, atât pentru valorificarea
economică, a disponibilului actual provenit din nivelul redus de emisii de
gaze cu efect de seră din România, incluzând efectele benefice asupra
mediului, şi sociale, cât şi pentru respectarea angajamentelor asumate prin
ratificarea Convenţiei-cadru şi a Protocolului de la Kyoto.
Acţiunile concrete menite să asigure îndeplinirea obiectivelor asumate de
România privind respectarea obligaţiilor internaţionale stabilite de
Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice
(UNFCCC) şi de Protocolul de la Kyoto, precum şi priorităţile naţionale în
domeniul schimbărilor climatice s-au concretizat în 2005 când a fost
elaborată Strategia Naţională a României privind Schimbările Climatice
(SNSC), aprobată prin H.G. nr. 645/2005. Planul Naţional de Acţiune
privind Schimbările Climatice (PNASC) climatice pentru perioada 2005 -
2007 a fost adoptat prin H. G. nr. 1877/2005 a fost principalul instrument
de implementare a SNSC şi stabileşte modul în care se vor raporta
progresele realizate în implementare. Prin PNASC au fost desemnate
sarcini şi responsabilităţi pentru fiecare instituţie implicată precum şi
obligaţia de a identifica actorii principali pentru fiecare acţiune specifică şi
sarcină aferentă. PNASC prevede acţiunile concrete necesare îndeplinirii
obiectivelor adoptate prin strategia naţională, inclusiv sursele de finanţare
ale acestora şi instituţiile responsabile.

Noţiunea de atmosferă?
Dreptul mediului
Încălcarea normelor legale privitoare la protecţia atmosferei atrag

răspunderea contravenţională, civilă şi penală.
Aceste trei forme ale răspunderii juridice sunt prezente în toate

reglementările legale privitoare la proţectia factorilor de mediu, inclusiv în
cadrul protecţiei atmosferei.
Răspunderea Răspunderea contravenţională

contravenţională Sunt considerate contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează potrivit
legii:
- încalcarea obligaţiilor autorităţilor centrale şi locale prevăzute în art. 45
din Legea protecţiei mediului prin care deţinătorii de terenuri sunt obligaţi
să întreţină şi să extindă perdelele, spaţiile verzi, gardurile vii, etc. pentru
îmbunătăţirea capacităţii de regenerare a atmosferei;
- încălcarea prevederilor art. 47, lit. d din aceeaşi lege ce prevede obligaţia
persoanelor fizice sau juridice să asigure diminuarea sau chiar încetarea
activităţilor generatoare de poluare;
- nerespectarea reglementărilor privind protecţia atmosferei adoptând
măsuri tehnologice adecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor
atmosferici;
- constituie contravenţie şi neaplicarea măsurilor corespunzătoare pentru
prevenirea emanării de mirosuri respingătoare, pulberi, fum, reziduri
lichide sau solide, precum şi producerea de zgomote care depăşesc limitele
maxime stabilite de normele de igienă pentru zonele locuite.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către

personalul împuternicit în acest scop de autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului, de către ofiţerii şi subofiţerii de poliţie, de către
personalul împuternicit al administraţiei publice locale şi Ministerul
Apărării Naţionale.

penală Sunt considerate infracţiuni săvărşite în domeniul protecţiei atmosferei
următoarele fapte:
- nedotarea instalaţiilor care sunt surse de poluare cu sisteme de măsură;
- nerespectarea obligaţiei de îmbunătăţire a performanţelor tehnologice în
scopul reducerii emisiilor;
- producerea de zgomote peste limitele admise dacă prin aceasta se pune în
pericol grav sănătatea umană, etc;
- constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele
de urmărire penală, conform competenţei legale.
8
Dreptul mediului
Răspunderea Dacă prin săvârşirea contravenţiilor sau a infracţiunilor se cauzează şi un

civilă prejudiciu patrimonial autorul faptei va trebui să răspundă şi pentru
repararea pagubei respective, potrivit regulilor răspunderii civile delictuale.

Răspunderea penală pentru încălcarea normelor cu privire la protecţia
atmosferei?


Protecţia juridică a atmosferei?
Răspuns 7.1
Atmosfera reprezintă masa de aer ce înconjoară suprafaţa terestră, incluzând

şi stratul de ozon.
În prezent în legislaţia ţării noastre nu există o lege specială consacrată
protecţiei atmosferei. Cele mai importante acte legislative cu privire la
protecţia atmosferei sunt: Constituţia României, O. U. privind protecţia
mediului nr. 195/2005 modificată şi completată, Legea nr. 24/1994 pentru
ratificarea convenţiei cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor
climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, Ordinul nr. 462/1993
al ministrului mediului şi gospodării apelor pentru aprobarea Condiţiilor
tehnice privind protecţia atmosferei şi Normelor metodologice privind
determinarea emisiilor de poluanţi atmosferici produşi de surse staţionare,
etc.
Răspuns 7.2
Dreptul mediului
Răspunderea penală
Sunt considerate infracţiuni săvârşite în domeniul protecţiei atmosferei
următoarele fapte:
- nedotarea instalaţiilor care sunt surse de poluare cu sisteme de măsură;
- nerespectarea obligaţiei de îmbunătăţire a performanţelor tehnologice în
scopul reducerii emisiilor;
- producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în
pericol grav sănătatea umană, etc.
- constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele
de urmărire penală, conform competenţei legale.

2. Mircea Duţu, Tratat de dreptul mediului, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2008.
3. Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2009.
10
Dreptul mediului
Protecţia juridică a faunei terestre şi acvatice
PROTECŢIA JURIDICĂ A FAUNEI TERESTRE ŞI ACVATICE
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 8……………………………………………........ 2

8.1 Protecţia juridică a faunei terestre şi acvatice......................................................... 3
8.2 Protecţia juridică a animalelor salbatice.................................................................. 3
8.3 Răspunderi şi sancţiuni............................................................................................ 5
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 8………………………………............. 6
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 8…………………………………………........... 7
Dreptul mediului

 să înţeleagă importanţa protejării faunei terestre şi acvatice;

 să cunoască necesitatea protecţiei animalelor sălbatice.
8.1 Protecţia juridică a faunei terestre şi acvatice
Fauna reprezintă totalitatea animalelor de pe Glob, fiind desemnate astfel

Protecţia faunei diferite grupe de animale: mamifere, păsari domestice şi sălbatice, pești,
albine etc.
Protecţia juridică a faunei are drept scop înlăturarea efectelor negative

produse asupra organismelor animale atât prin acţiuni indirecte cât şi prin
acţiuni directe exercitate de către om. Influenţele negative pot avea urmări
grave asupra animalelor domestice sau sălbatice indirect prin poluarea
unor componente ale mediului aer, apă, atmosfera sau direct prin acţiuni
directe exercitate asupra animalelor sălbatice: uciderea animalelor pentru
valorificarea blănurilor, organizarea de lupte între cocoşi, căini dar şi cele
domestice sunt supuse de multe ori unor acţiuni vătămătoare fiind lipsite
de cele mai minime condiţii necesare existenţei lor.
Observand toate aceste acţiuni negative şi suferinţe produse animalelor

omul singura fiinţă înzestrată cu raţiune aflată în vărful piramidei
vieţuitoarelor trebuie să acţioneze în scopul protejării acestor organisme.
Legislaţia noastra referitoare la condiţiile de viaţa ale animalelor trebuie

să asigure o protecţie firească pentru aceste animale; acolo unde interesele
animalelor şi cele ale oamenilor nu se întalnesc intervine legea care
trebuie să acţioneze în vederea satisfacerii intereselor comune.
Pentru a se putea înlatura răul produs animalelor mai întai trebuie să se

schimbe concepţia potrivit căreia animalele sunt privite ca nişte bunuri,
ele fiind de fapt vieţuitoare ce au drepturi de a se bucura de condiţiile
oferite de mediu.
Avându-se în vedere toate aceste aspecte este imperios necesar adoptarea

unei legi privind protecţia faunei, fiind în concordanţa cu legislaţia
internaţionala în domeniu.
În prezent multe specii de animale sunt ameninţate cu dispariţia, altele au

dispărut deja, impunandu-se astfel înlăturarea tuturor cauzelor care au dus
la această situaţie şi luarea unor măsuri urgente pănă nu este prea tărziu.
Dreptul mediului

Scopul protecţiei juridice a faunei?
8.2 Protecţia juridica a animalelor sălbatice
Mediul de viaţă a influenţat şi influenţează continuu evoluţia lumii

organice.
Protecţia Animalele sălbatice se află în libertate şi trăiesc fără intervenţia omului,

animalelor ele constituind fondul cinegetic al tării, acesta fiind o resursă naturală de
sălbatice interes naţional şi internaţional şi fiind administrat în scopul conservării
biodiversităţii şi menţinerii echilibrului ecologic.
Statul are în sarcina protecţia animalelor sălbatice asigurand astfel

menţinerea echilibrului ecologic printr-o gospodarire corespunzatoare a
vănatului.
În domeniul economiei vânatului şi pescuitului sportiv, statului prin

ministerul de resort îi revin următoarele principale sarcini: elaborarea
programului privind dezvoltarea economiei vănatului şi asigurarea
realizarii acesteia, delimitarea fondurilor de vănatoare în cadrul fondului
cinegetic, ocrotirea şi paza acestuia, aprobarea planului anual de
dezvoltare şi valorificare a vănatului pe judeţe şi fonduri de vănătoare.
Autoritatea centrală pentru agricultură, alimentaţie şi păduri prin inspecţia

de stat a pădurilor trebuie să asigure paza fondului de vănătoare în
conformitate cu dispoziţiile legale, să asigure controlul folosirii
pesticidelor, seminţelor tratate chimic sau altor produse toxice dăunătoare
vănatului, să urmărească raţionalizarea creşterii efectivelor de vanat, etc.
Administrarea
fondului Administrarea fondului cinegetic al tării se realizează de către autoritatea
cinegetic centrală care răspunde de silvicultură şi are numeroase atribuţii:
elaborează strategia privind fondul cinegetic al Romaniei, stabileşte
efectivele optime de vănat şi de calcul al cotelor anuale de recolta şi
aprobă cotele anuale de recoltă, finanţarea acţiunilor de refacere a
potenţialului cinegetic al unor fonduri de vânătoare.
În art. 18 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr.

103/1996 se prevede ca gestionarii fondurilor de vânătoare sunt obligaţi
să asigure paza şi ocrotirea vânatului prin personal de specialitate şi
inspectori voluntari de vânătoare.
3
Dreptul mediului
Conservarea Pentru conservarea biodiversităţii faunei sălbatice, animalele de interes

biodiversităţii vânătoresc se vâneaza numai în limitele cotei de recolta aprobate şi al
faunei salbatice reglementărilor tehnice privind organizarea şi practicarea vânătorii.
Introducerea unor specii noi în anumite zone se face numai după

efectuarea unor studii şi cercetari de specialitate aprobate de autoritatea
publică centrală care răspunde de silvicultură.
În scopul protecţiei vănatului sunt interzise: popularea fondurilor de

vănătoare cu vânat bolnav, debil, degenerat sau din crescătorii de vânat
destinate exclusiv consumului, tulburarea liniştii vânatului în perioadele
de înmulţire şi de creştere a puilor, ţinerea în captivitate a animalelor
sălbatice, precum şi înfiinţarea de crescătorii de vănat şi complexe de
vănătoare fără autorizaţie din partea autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură etc.
Deţinătorii pădurilor şi ai vegetaţiei forestiere au obligaţia să exploateze

fondul cinegetic şi piscicol în limitele potenţialului de regenerare şi să
sesizeze autorităţile pentru protecţia mediului despre accidentele sau
activităţile care afectează ecosistemele forestiere sau alte asemenea
ecosisteme terestre.
Deţinătorii terenurilor pe care sunt arondate fonduri de vănătoare sunt

obligaţi să permita exercitarea vănătorii, aplicarea măsurilor de protecţie
a vânatului, amplasarea instalaţiilor şi amenajarilor vânătoreşti provizorii,
fără ca prin aceste acţiuni să se dauneze folosinţei de bază a terenurilor.
Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996 stabileşte

în ceea ce priveşte exercitarea vănătorii mai multe reguli:
- vănătoarea este permisă la specii de vănat, în locuri, perioade, condiţii şi
cu mijloace stabilite de lege;
- vănătoarea se exercită numai de către vânători, posesori de permise de
vănatoare vizate anual în limitele cotei de recoltă;
- permisele de vănătoare se elibereaza de către organizaţiile vănătoreşti
legal constituite solicitanţilor cu cetăţenie romăna sau rezindenţilor în
Romania care au împlinit vârsta de 18 ani, au absolvit examenul de
vănător susţinut în faţa unei comisii de examinare legal constituite;
- în afara perioadei legale de vănătoare vănzarea, cumpărarea şi
transportul vănatului aflat sub protecţie sunt interzise.
- să nu se depasească cota de recoltă aprobată fără motive justificate.

Obligaţiile Autorităţii centrale pentru agricultură, alimentaţie şi păduri?
Dreptul mediului
Prin încalcarea normelor legale care protejează animalele salbatice

indiferent dacă s-a produs sau nu poluarea factorilor de mediu intervine
răspunderea juridică ce poate fi: contravenţională, civila sau penală.
Sunt considerate contravenşii si se aplică sancţiuni contravenţionale în

cazul săvărşirii următoarelor fapte: exploatarea fondului cinegetic în
Răspunderea limitele potenţialului de regenerare, nerespectarea de către proprietarii de
contravenţională terenuri a obligaţiei de a lua măsuri prevazute de lege pentru protecţia
vănatului şi a mediului său de viaţă, popularea fondurilor de vănătoare cu
vănat bolnav, debil, degenerat sau din crescatoriile de vănat destinate
exclusiv consumului, tulburarea liniştii vănatului în perioadele de
înmulţire sau de creştere a puilor, păşunatul în pădurile statului şi
înfiinţarea şi recoltarea culturilor agricole fără asigurarea protecţiei
vănatului, mutarea, distrugerea sau sustragerea momelilor, nadelor şi
hranei destinate vănatului precum şi depozitarea în teren sau utilizarea în
combaterea dăunătorilor vegetali şi animali ai culturilor agricole şi silvice,
a substanţelor chimice toxice pentru vănat, deţinerea în captivitate a
animalelor sălbatice precum şi înfiinţarea de crescătorii de vânat şi
complexe de vânătoare fără autorizaţia cerută de lege.
Pe lângă amenda contravenţională se reţine şi permisul de vănătoare al

aceluia care a săvarşit contravenţia.
Potrivit O.U. privind protecţia mediului nr. 195/2005 modificată şi

completată sunt considerate infracţiuni urmatoarele fapte: folosirea de
Răspunderea momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru omorarea animalelor
penală sălbatice şi a peştilor în scopul consumului sau comercializării,
nerespectarea restricţiilor şi a interdicţiilor la vânat şi pescuit ale unor
specii de animale protejate.
Potrivit Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996

constituie infracţiuni: braconajul săvărsit fără permis sş autorizaţie legală,
asupra animalelor a căror vânare este interzisă sau în perioada în care
vânarea lor nu este permisă, utilizarea dispozitivelor care permit tragerea
şi ochirea pe întuneric, utilizarea curentului electric, explozibililor,
otravurilor, apărăturii electronice etc.
Constatarea acestor fapte se face de către organele de urmarire penală şi

de către personalul care constată şi contravenţiile în acest domeniu.
Răspunderea
civilă Răspunderea civilă – poate interveni când prin contravenţia sau
infracţiunea săvărşită s-a cauzat un prejudiciu patrimonial.
Dreptul mediului

Răspunderea contravenţională?


Protecţia juridică a faunei?
Răspuns 8.1
Protecţia juridică a faunei are drept scop înlăturarea efectelor negative
produse asupra organismelor animale atât prin acţiuni indirecte cât şi prin
acţiuni directe exercitate de către om. Influenţele negative pot avea urmări
grave asupra animalelor domestice sau sălbatice indirect prin poluarea
unor componente ale mediului aer, apă, atmosferă sau direct prin acţiuni
directe exercitate asupra animalelor sălbatice: uciderea animalelor pentru
valorificarea blănurilor, organizarea de lupte între cocosi, căini dar şi cele
domestice sunt supuse de multe ori unor acţiuni vătămatoare fiind lipsite
de cele mai minime condiţii necesare existenţei lor.
Răspuns 8.2
Autoritatea centrală pentru agricultură, alimentaţie şi păduri prin inspecţia
de stat a pădurilor trebuie să asigure paza fondului de vânătoare în
conformitate cu dispoziţiile legale, să asigure controlul folosirii
pesticidelor, seminţelor tratate chimic sau altor produse toxice dăunătoare
vanatului, să urmarească raţionalizarea creşterii efectivelor de vânat, etc.
Administrarea fondului cinegetic al ţării se realizează de către autoritatea
centrală care ăaspunde de silvicultură şi are numeroase atribuţii:
elaborează strategia privind fondul cinegetic al Romaniei, stabileşte
6
Dreptul mediului
efectivele optime de vânat şi de calcul al cotelor anuale de recoltă şi

aprobă cotele anuale de recoltă, finanţarea acţiunilor de refacere a
potenţialului cinegetic al unor fonduri de vanatoare.
Răspuns 8.3
Sunt considerate contravenţii şi se aplică sancţiuni contravenţionale în
cazul săvarşirii următoarelor fapte: exploatarea fondului cinegetic în
limitele potenţialului de regenerare, nerespectarea de către proprietarii de
terenuri a obligaţiei de a lua măsuri prevazute de lege pentru protecţia
vânatului şi a mediului sau de viaţă, popularea fondurilor de vânătoare cu
vânat bolnav, debil, degenerat sau din crescatoriile de vânat destinate
exclusiv consumului, tulburarea liniştii vânatului în perioadele de
înmulţire sau de creştere a puilor, păşunatul în pădurile statului şi
înfiinţarea şi recoltarea culturilor agricole fără asigurarea protecţiei
vânatului, mutarea, distrugerea sau sustragerea momelilor, nadelor şi
hranei destinate vanatului precum si depozitarea in teren sau utilizarea in
combaterea dăunătorilor vegetali şi animali ai culturilor agricole şi silvice,
a substanţelor chimice toxice pentru vânat, deţinerea în captivitate a
animalelor sălbatice precum şi înfiinţarea de crescătorii de vânat şi
complexe de vânătoare fără autorizaţia cerută de lege.

2. Mircea Duţu, Tratat de dreptul mediului, Editura. Lumina Lex, Bucureşti,
2008.
Bucureşti, 2009.
Dreptul mediului
PROTECŢIA JURIDICĂ A ANIMALELOR DOMESTICE
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 9……………………………………………….... 2

9.1 Protecţia juridică a animalelor domestice................................................................ 3
9.2 Răspunderi şi sancţiuni............................................................................................ 3
9.3 Protecţia juridică a păsărilor.................................................................................... 4
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 9……………………………………..... 5
 să înteleagă necesitatea protecţiei juridice a animalelor domestice;

 să cunoasca sistemul sancţionator cu privire la protecţia animalelor
domestice.
9.1 Protectia juridica a animalelor domestice
Animalele domestice sunt cele care au fost îmblanzite şi trăiesc în prezent

Protecţia pe lângă casa omului satisfacandu-i acestuia numeroase nevoi sub formă
animalelor de hrană ori servesc la executarea unor munci sau la agrement.
domestice
Animalele domestice sunt proprietate privată.
Direcţia generală sanitar veterinară coordonează şi controlează întreaga

activitate din domeniul sanitar veterinar.
Medicii veterinari răspund de aplicarea oricăror măsuri de aparare a

sănătăţii animalelor, indiferent de deţinători, precum şi a măsurilor de
asigurare a salubrităţii produselor de origine animală în unităţile
producatoare, de depozitare, de transport şi de valorificare situate pe
teritoriul în care îşi desfăşoara activitatea.
În scopul îndeplinirii acestor răspunderii medici veterinari au urmatoarele

atribuţii: organizarea în bune condiţii a operaţiunilor de prevenire, depistare
Obligaţiile la timp a bolilor parazitare şi infecţioase la animale, organizează depistarea
persoanelor animalelor cu tulburari de reproducţie şi asigură aplicarea tratamentelor
fizice necesare pentru creşterea indicelui de natalitate, asigură controlul
detinatoare de produselor alimentare de origine animală în toate fazele de prelucrare,
animale depozitare, transport şi valorificare în vederea prevenirii pătrunderii în
domestice circuitul alimentar a unor produse contaminate cu germeni.
Măsurile stabilite de medicii veterinari de stat sunt obligatorii pentru toate

unităţile şi persoanele fizice de pe teritoriul în care îşi desfăşoară
activitatea.
Persoanele fizice deţinătoare de animale domestice sunt obligate în scopul

prevenirii apariţiei şi difuzării bolilor epizootice sa anunţe achiziţionarea
unor animale din alte localităţi şi să nu le introducă în turme, să permită
personalului sanitar veterinar să asigure controlul stării de sănătate a
animalelor din gospodaria proprie.
Protecţia juridică a animalelor domestice?
Potrivit art. 40 din Legea sanitară veterinara nr. 60/1974, încălcarea acestei
Răspunderea legi atrage după caz răspunderea disciplinară, materialaă civilă,
disciplinară contravenţională sau penală.
Răspunderea disciplinară şi cea materială intervin în situaţiile în care

încălcarea legii a fost săvărşita în cadrul raporturilor juridice de muncă.
Răspunderea Răspunderea contraveţională este reglementată prin H.G. nr. 794/1993

contravenţională privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare
veterinare care completează prevederile O. U. privind protecţia mediului
nr. 195/2005 modificată şi completată.
Astfel constituie contravenţie la normele sanitar veterinare privind

circulaţia animalelor şi a produselor de origine animală, nerespectarea
măsurilor antiepizootice de apărare a sănătăţii animalelor şi prevenire a
transmiterii de boli de la animale la om, nerespectarea normelor de igienă
privind producţia, prelucrarea, depozitarea şi valorificarea produselor de
origine animală.
Răspunderea Răspunderea penală intervine când faptele prevăzute în art. 1-5 din H.G.
penală nr. 794/1993 sunt săvărşite în astfel de condiţii încât ele depaşesc
periculozitatea socială a unei contravenţii şi constituie infracţiuni când sunt
sancţionate potrivit legii penale.
Răspunderea civilă intervine pentru repararea prejudiciilor cauzate unor

Răspunderea persoane prin săvărşirea faptelor ce constituie contravenţie sau infracţiune.
civilă
Contravenţii la normele sanitar veterinare privind circulaţia animalelor şi a
produselor de origine animală?
9.3 Protecţia juridică a păsărilor
Păsările sunt vertebrate, ovipare ce au corpul acoperit cu pene şi aripi

pentru zbor.
Romania a aderat la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a

Protecţia habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna în 1979 unde se
juridică a recunoaşte că flora şi fauna sălbatică constituie un patrimoniu natural de
păsărilor valoare estetică, stiinţifică, culturală, recreativă, economică care trebuie
transmis generaţiilor viitoare şi care are un rol esenţial în menţinerea
echilibrului ecologic. Prin aderarea la aceasta convenţie ţara noastră s-a
angajat să ia măsuri pentru menţinerea sau adaptarea populaţiilor de flora
şi fauna sălbatică inclusiv a păsărilor în scopul protejării echilibrului
ecologic. Activitatea de protecţie a păsărilor se desfasoară în doua direcţii:
protecţia habitatelor şi conservarea speciilor.
S-au luat astfel măsuri legislative şi organizatorice pentru protecţia

habitatelor naturale ameninţate sau reducerea la maxim a degradării unor
astfel de zone, în special a acelor zone cu importanţa pentru păsările
migratoare.
În privinţa conservarii speciilor de păsări s-au luat măsuri legislative şi

administrative necesare pentru protejarea speciilor de păsări. Capturarea,
deţinerea, uciderea, degradarea sau distrugerea intenţionată a locurilor de
reproducere sau a zonelor de repaus.
Prin reglementări naţionale se pot adopta pentru conservarea păsărilor şi a

habitatelor lor naturale măsuri mai riguroase decât cele prevazute de
această convenţie.
RĂSPUNDERI
Sunt aceleaşi ca cele pentru protecţia animalelor sălbatice.

Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din
Europa?


Protecţia juridică a animalelor domestice?
Răspuns 9.1
Animalele domestice sunt cele care au fost îmblanzite şi trăiesc în prezent
pe lângă casa omului satisfacandu-i acestuia numeroase nevoi sub formă
de hrană ori servesc la executarea unor munci sau la agrement.
Animalele domestice sunt proprietate privată.
Direcţia generală sanitar veterinară coordoneaza şi controlează întreaga
activitate din domeniul sanitar veterinar.
Medicii veterinari răspund de aplicarea oricăror măsuri de aparare a
sănătăţii animalelor, indiferent de deţinători, precum şi a măsurilor de
asigurare a salubrităţii produselor de origine animală în unităţile
producatoare, de depozitare, de transport şi de valorificare situate pe
teritoriul în care îşi desfasoară activitatea.
Răspuns 9.2
Astfel constituie contravenţie la normele sanitar veterinare privind
circulaţia animalelor şi a produselor de origine animală, nerespectarea
măsurilor antiepizootice de aparare a sănătăţii animalelor şi prevenire a
transmiterii de boli de la animale la om, nerespectarea normelor de igienă
privind producţia, prelucrarea, depozitarea şi valorificarea produselor de
origine animală.
Răspuns 9.3
Romania a aderat la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a
habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna în 1979 unde se
recunoaşte că flora şi fauna salbatică constituie un patrimoniu natural de
valoare estetică, stiinţifică, culturală, recreativa, economică care trebuie
transmis generaţiilor viitoare şi care are un rol esenţial în menţinerea
echilibrului ecologic. Prin aderarea la aceasta convenţie ţara noastră s-a
angajat să ia măsuri pentru menţinerea sau adaptarea populaţiilor de floră
şi faună sălbatica, inclusiv a păsarilor în scopul protejării echilibrului
ecologic. Activitatea de protecţie a păsărilor se desfasoară în două direcţii:
protecţia habitatelor şi conservarea speciilor.

Bucureşti, 2008.
Bucureşti, 2009.
Protecţia juridică a florei
PROTECŢIA JURIDICĂ A FLOREI
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10……………………………………………….... 2

10.1 Protecţia juridică a florei......................................................................................... 2
10.2 Protecţia juridică a plantelor cultivate..................................................................... 3
10.3 Răspunderi şi sanctiuni............................................................................................ 5
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10……………………………………………....... 7
Dreptul mediului

 să cunoască noţiunea de flora;

 să înteleagă necesitatea protecţiei juridice a acesteia;
 să îşi însuşească măsuri necesare protecţiei plantelor cultivate.
10.1 Protectia juridica a florei
Flora reprezintă totalitatea speciilor de plante dintr-o anumita zonă

geografică sau dintr-o anumită era geologică.
Din punctul de vedere al protecţiei florei distingem flora salbatică şi

plantele cultivate.
Flora salbatică Flora sălbatică sau spontana creşte în mod natural fără intervenţia omului
şi reprezintă nu numai o bogaţie naturală ci şi una estetică şi de interes
stiinţific; ex. pădurile.
Plantele Plantele cultivate sunt cultivate, întreţinute, recoltate prin intervenţia

cultivate omului, acestea fiind în primul rând plantele agricole.
Prin modalitatea lor de hrănire plantele constituie prima verigă în lanţurile

trofice ele fiind cele ce realizează transformarea substanţei anorganice în
substanţa organică şi constituie sursa de hrană pentru animale şi om.
Plantele pot fi clasificate după rolul pe are îl au în:

- plante furajere;
- plante industriale;
- plante medicinale;
- plante ornamentale.
Datorită sensibilităţii mecanismelor fiziologice plantele (reducerea

mecanismelor fiziologice) au servit drept indicatori ai poluării aerului.
Omul a avut o acţiune de cele mai multe ori negativă în viaţa plantelor, atat
prin modificarea compoziţiei normale a atmosferei, a apelor şi a solului,
dar şi prin defrisarea unor păduri perturband astfel echilibrul ecologic
natural ceea ce a dus la dispariţia unor specii sau la reducerea semnificativă
a unor specii pănă la limita de a se mai putea regenera.
Datorită situaţiei create în dreptul mediului există reglementări naţionale şi

internaţionale cu privire la protecţia plantelor spontane dar şi a celor
cultivate.
Dreptul mediului
Pe langă OUG privind protecţia mediului nr. 195/2005 modificată şi

completată, există şi unele reglementari naţionale cu referire strictă la
protecţia juridică a florei, Legea nr.58/1995 pentru ratificarea Convenţiei
privind diversitatea biologică de la Rio de Janeiro din 1992, Ordinul nr.
89/1997 al ministrului agriculturii şi alimentaţiei privind organizarea
controlului de calitate şi fitosanitar la importul şi exportul seminţelor şi a
materialului saditor, Legea nr. 75/1995 privind producerea, controlul
calităţii, comercializarea şi folosirea seminţelor şi materialului saditor,
Protecţia precum şi înregistrarea soiurilor de plante agricole, etc.
juridical a florei
spontane Protecţia juridică a florei spontane – flora spontană este expusă
permanent poluarii aerului, apei şi solului etc, de aceea este necesară
intervenţia omului prin măsuri de prevenire şi combatere a poluarii.
Legea prevede ca protejarea unor specii şi organisme rare ameninţate cu

dispariţia, conservarea biodiversităţi şi măsurile stabilite de autorităţile
pentru protecţia mediului sunt proprietare în raport cu alte interese.
Deţinătorii de terenuri acoperite cu vegetaţie spontană au obligaţia de a

proteja ecosistemele terestre prin măsuri adecvate de gospodarire,
conservare, organizare şi amenajare a teritoriului.
Pentru protecţia plantelor sălbatice Romania a aderat la doua convenţii

internaţionale foarte importante : Convenţia privind protecţia patrimoniului
mondial, cultural şi natural şi Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice
şi a habitatelor naturale din Europa.

Protecţia juridică a florei salbatice?
10.2 Protecţia juridică a plantelor cultivate
Protecţia juridică a plantelor cultivate - se realizează atât prin activitatea

Protecţia de prevenire a răspandirii în ţară şi a introducerii din afara a daunătorilor,
juridică a bolilor şi buruienilor, cât şi prin combaterea acestora prin metode
plantelor agrotehnice, fizico-mecanice, fizice şi biologice, dar trebuie să se aibă în
cultivate vedere ocrotirea mediului, păstrarea calităţii fizice, chimice şi biologice a
solului, menţinerea echilibrului biologic şi apărarea sănătăţii omului.
Măsurile de prevenire şi combatere a daunătorilor, bolilor şi buruienilor

precum şi tratamentele chimice trebuie să se aplice în perioadele anterioare
3
Dreptul mediului
apariţiei fructelor şi alte părţi ale plantelor folosite în alimentaţia omului şi

în furajarea animalelor.
Deţinătorii de terenuri dar şi toţi producatorii au obligaţia de a aplica măsuri

de depistare, prevenire şi combatere a dăunătorilor, bolilor şi buruienilor
pe terenuri şi culturi agricole.
Organele de stat trebuie să asigure asistenţa tehnică şi sprijinirea

producătorilor agricoli în aplicarea tratamentelor de prevenire şi
combatere.
Pentru combaterea dăunătorilor în agricultură şi silvicultură pe teritoriul

Romaniei se fabrică, se comercializează şi se utilizează numai produse de
uz fitosanitar omologate de Comisia Interministerială de Omologare.
Certificatul de omologare dă dreptul deţinătorului să fabrice şi să

comercializeze pe teritoriul Romaniei produsul omologat.
Comercializarea pe teritoriul ţării a produselor de uz fitosanitar fabricate în

ţara sau provenite din import se poate face numai de către agenţii economici
producatori din ţară, importatori autorizaţi, persoane juridice, constituiţi
sau înregistraţi ca agenţi economici specializaţi, cu profil fitosanitar.
Comerciantul este obligat înainte de începerea activităţii să solicite

autorizaţia sanitară de funcţionare eliberata de Inspectoratul de poliţie
sanitară şi medicina preventivă şi autorizaţia de mediu, eliberată de agenţia
judeţeană pentru protecţia mediului în a cărei raza teritorială îşi desfaşoară
activitatea comercială. Dupa obţinerea acestor autorizaţii comerciantul
trebuie să solicite autorizaţia de comercializare eliberată de inspectoratul
judeţean pentru protecţia plantelor şi carantină fitosanitară, astfel
comecianţii pot avea şi calitate de importator dacă sunt autorizaţi şi în acest
sens.
Legea interzice achiziţionarea în scopul comercializarii şi comercializarea

oricarui produs de uz fitosanitar de către persoane fizice, persoane juridice
care nu deţin autorizaţia de comercializare.
Autoritatea centrală pentru agricultură trebuie să asigure cadrul

organizatoric privind producerea, controlul calităţii, comercializarea şi
folosirea seminţelor şi materialului saditor, precum şi înregistrarea soiurilor
de plante agricole.
Agenţii economici specializaţi au obligaţia să respecte cerinţele

tehnologiilor şi ale normelor în vigoare privind producerea, prelucrarea şi
comercializarea seminţelor şi materialulu saditor, să ţină evidenţa
producţiei, tranzactiilor şi a stocurilor de seminţe şi material săditor pe care
să o pună la dispoziţia organelor competente de control la cererea acestora,
să respecte prevederile legale privind protecţia soiurilor, etc.
Dreptul mediului
Se interzice comercializarea seminţelor şi materialului săditor a căror

calitate nu a fost controlată sau certificată de inspecţia de stat pentru
calitatea seminţelor şi materialului saditor, de furnizorul acreditat pentru
speciile stabilite de autoritatea centrală pentru agricultură sau de cea
corespunzatoare din ţara exportatorului pentru cele din import.
Protecţia pasunilor şi fanetelor

Protecţia Deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să execute la timp şi în condiţii
păşunilor şi corespunzătoare toate lucrările agrotehnice şi de întreţinere prevăzute în
fanetelor tehnologii, trebuie de asemenea să se asigure supravegherea în permanenţa
a acestor terenuri pentru depistarea oricaror forme de dăunători şi agenţi
patogeni şi să execute lucrări de prevenire şi combatere conform celor
indicate de organele de protecţie a plantelor şi organele silvice.
Regimul de carantină fitosanitară se constituie pentru preîntampinarea

răspândirii dăunătorilor, bolilor şi buruienilor periculoase.
Producătorii şi deţinătorii de material biologic de înmulţire a plantelor

agricole şi forestiere sunt obligaţi să aplice toate măsurile de prevenire şi
combatere a dăunătorilor, bolilor, dăunătorilor indicate de organele de
carantină fitosanitară.

Protecţia juridică a păşunilor şi fanetelor?
Nerespectarea regulilor referitoare la protecţia florei spontane şi a plantelor

cultivate atrage răspunderea contravenţională şi mai rar răspunderea
penală.
Constituie contravenţii nerespectarea obligaţiei de a depozita îngrăşăminte

chimice şi pesticide numai ambalate şi în locuri protejate sau de a nu spăla
Răspunderea în apele naturale pesticide şi se sancţionează cu amenda în mod diferenţiat
contravenţională pentru persoanele fizice şi cele juridice.
Constituie contravenţie la normele privind fabricarea, comercializarea şi

utilizarea produselor de uz fitosanitar urmatoarele fapte: menţinerea
culturilor într-o stare fitosanitară corespunzatoare de către deţinători,
nereturnarea ambalajelor recuperabile de la produsele de uz fitosanitar de
Dreptul mediului
către producatorii agricoli şi prestatorii de servicii fitosanitare la furnizorii

produselor.
Constituie contravenţie la normele privind producerea, prelucrarea,

condiţionarea, depozitarea, păstrarea, transportul, valorificarea şi controlul
calităţii seminţelor şi materialului saditor următoarele fapte:
comercializarea seminţelor şi a materialului saditor necertificate sau din
loturi provenite de la producători neautorizaţi, producerea, prelucrarea şi
comercializarea de seminţe şi material săditor făra autorizaţie elaborată de
autoritatea centrală pentru agricultură, nerespectarea tehnologiilor de
cultură pentru producerea seminţelor şi a materialului săditor care
determină reducerea purităţii biologice sub limita normelor în vigoare, etc.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac prin proces-

verbal întocmit de către Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi
materialului saditor. Ministerul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor poate
împuternici şi alte persoane care să constate contravenţiile si să aplice
sancţiunile.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor?


Protecţia juridică a florei?
Dreptul mediului
Răspuns 10.1
Protecţia juridică a florei spontane – flora spontană este expusă
permanent poluarii aerului, apei şi solului etc. de aceea este necesară
intervenţia omului prin măsuri de prevenire şi combatere a poluarii.
Legea prevede că protejarea unor specii şi organisme rare ameninţate cu
dispariţia, conservarea biodiversităţii şi măsurile stabilite de autorităţile
pentru protecţia mediului sunt proprietare în raport cu alte interese.
Răspuns 10.2
Protecţia păşunilor şi fanetelor
Deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să execute la timp şi în condiţii
corespunzătoare toate lucrarile agrotehnice şi de întreţinere prevăzute în
tehnologii, trebuie de asemenea să se asigure supravegherea în permanenţă
a acestor terenuri pentru depistarea oricaror forme de dăunători şi agenţi
patogeni şi să execute lucrări de prevenire şi combatere conform celor
indicate de organele de protecţie a plantelor şi organele silvice.
Regimul de carantină fitosanitară se constituie pentru preîntampinarea
răspândirii dăunătorilor, bolilor şi buruienilor periculoase.
Răspuns 10.3
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac prin proces-verbal
întocmit de către Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi materialului
saditor. Ministerul agriculturii, alimentaţiei si pădurilor poate împuternici şi
alte persoane care să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile.
1. Cornel Boldeanu, Florica Iordache, Curs de dreptul mediului, Editura.

Dobrogea, Constanţa, 2005.
2008.
Bucureşti, 2009.
Dreptul mediului
Protecţia juridică a mediului artificial
PROTECŢIA JURIDICĂ A MEDIULUI ARTIFICIAL
Cuprins Pagina

11.1 Protecţia juridică a mediului artificial..................................................................... 2
11.2 Protecţia juridică a mediului de viaţă al populaţiei………………………………. 5
11.3 Protecţia juridică a obiectivelor din afara asezărilor umane……………………... 8
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 11…………………………………......... 10
Dreptul mediului

 să cunoască noţiunea de mediu artificial;

 să înteleagă necesitatea protecţiei acestuia.
11.1 Protecţia juridică a mediului artificial
Prin mediu artificial intelegem asezarile umane, dar si obiectivele din afara
aşezărilor umane.
Mediu artificial Mediul artificial din afara aşezărilor umane cuprinde tot ce este creat de
om şi aşezat în mijlocul naturii: autostrazi, sosele, căi ferate, sisteme de
transport a energiei electrice, conducte de transport a gazelor naturale, a
apei, a tiţeiului, etc, poduri, viaducte, baraje, etc.
Noţiunea de aşezare umană desemnează o localitate de orice nivel: oraş,

comună, etc, ce constituie o unitate administrativ-teritorială.
Asezare umană Aşezările umane sunt create de om şi cuprind construcţiile de locuinţe,

construcţiile publice, instituţiile private, platformele industriale, pieţele şi
strazile, locurile de odihnă şi agrement, etc.
În prezent putem spune că ne aflam în plin proces de “deruralizare’, adică

a unei urbanizari complexe deoarece influenţa sistemelor de comunicaţie şi
educaţionale este mai mare ca oricand.
Legislaţia mediului trebuie să se refere nu numai la protecţia factorilor

naturali ci şi la protecţia mediului artificial, în primul rând a aşezărilor
umane în scopul dezvoltarii acestor aşezari dar şi a nivelului de trai în
cadrul aşezărilor existente.
Protecţia asezărilor umane este realizată prin unele reglementari

fundamentale cuprinse în Constituţia Romaniei dar şi în O.U. protecţia
mediului nr. 195/2005 modificată si completată.
Reglementarile speciale privitoare la protecţia aşezărilor umane sunt

cuprinse în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii construcţiilor
şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, Legea 10/1995 privind
calitatea în constructţi, Ordinul ministrului sănătăţii nr.536/1997 pentru
aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă
al populaţiei, Legea 157/1997 privind ratificarea Convenţiei pentru
protecţia patrimoniului arhitectural al Europei, etc.
Dreptul mediului
În scopul respectării principiilor ecologice şi asigurarii unui mediu de viaţă

sănătos, organelor centrale şi locale ale puterii executive le revin o serie de
sarcini pe care le realizeaza în temeiul atribuţiilor stabilite de lege.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului trebuie să elaboreze şi să

promoveze strategia naţională de mediu, inclusiv recomandările pentru
strategiile şi politica în domeniu precum şi planificarea de mediu corelată
cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism; creează cadrul
organizatoric care să permită accesul la informatii si participarea la
deciziile privind mediul, inclusiv cu privire la planurile de dezvoltare a
teritoriului şi urbanism; în situaţii speciale poate să declare zone de risc
înalt în anumite regiuni ale ţării şi obligaţia de a elabora programe speciale
pentru înlăturarea riscului survenit în acele zone, etc.
Consiliile locale răspund de îmbunătăţirea microclimatului urban, prin

amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul
localităţilor şi din zonele limitrofe acestora, înfrumuseţarea şi protecţia
peisajelor şi menţinerea curateniei stradale etc.
Autorităţile pentru protecţia mediului şi consiliile locale trebuie să iniţieze

acţiuni de informare şi participare prin dezbatere publică privind
programele de dezvoltare urbanistică şi gospodarire comunală, asupra
importanţei măsurilor destinate protecţiei mediului şi asezărilor umane.
Administraţia publică centrală de specialitate trebuie să aplice strategia

dezvoltarii şi politica Guvernului în domeniile amenajării teritoriului,
urbanismului, lucrărilor publice şi construcţiilor cu respectarea autonomiei
locale.
Protecţia mediului este o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice.
Pentru construcţia unei clădiri persoanele trebuie să ceară şi să obţină acord

sau autorizatie de mediu.
Acord de mediu Acordul de mediu – este un act tehnico-juridic prin care sunt stabilite
condiţiile de realizare a unui proiect sau a unei activităţi din punctul de
vedere al impactului asupra mediului, acesta este emis de autoritatea
centrală sau teritorială pentru acele obiective şi activităţi care sunt
prevazute în O.U. privind protecţia mediului nr. 195/2005.
Autorizaţie de Autorizaţia de mediu - este un act tehnico-juridic prin care sunt stabilite
mediu condiţiile şi parametrii de funcţionare pentru activitatile existente şi pentru
cele noi pe baza acordului de mediu; este emisă de autoritatea teritorială
pentru protecţia mediului pentru toate activităţile, cu excepţia unora ce fac
obiectul unor reglementări speciale (centrale nuclearo-electrice, etc.).
Legislaţia mediului stabileste obiective şi activităţi care necesită studiu de

impact, contribuindu-se astfel la prevenirea unor potenţiale riscuri
ecologice.
3
Dreptul mediului
Programul de conformare este un plan de măsuri care cuprinde etape ce

trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei
de mediu de către autoritatea competentă în scopul respectării
reglementarilor privind protecţia mediului.
Programul de conformare cuprinde lucrările şi măsurile ce se vor lua pentru

protecţia mediului, specificăndu-se normele de emisii aplicabile activităţii
şi termenul final de conformare, descrierea proiectelor şi a măsurilor
necesare încadrarii în normele stabilite, specificarea surselor de finanţare
asigurate, responsabilităţile atribuite pentru realizarea fiecărui element al
programului de conformare.
Programul de conformare va conţine şi o secţiune distinctă privind măsurile

de refacere a calităţii mediului în zona de impact a activitătilor respective.
Programul de comformare poate avea in functie de situatie doua sectiuni:

- măsuri pentru reducerea efectelor prezente şi viitoare ale activităţilor
asupra mediului.
- măsuri de remediere a efectelor activitatţlor anterioare asupra mediului.
Deţinătorii proiectelor sau activităţilor trebuie să informeze în scris

autoritatea competentă pentru protecţia mediului atunci când intervine o
schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării acordului sau
autorizaţiei de mediu.
Autoritatea competentă stabileşte dacă este necesară revizuirea acordului

sau autorizaţiei de mediu.
Revizuirea autorizatiei de mediu urmează procedura de emitere a unei

autorizaţii de mediu.
Schimbarea proprietarului sau a destinaţiei activităţilor sau a oricăruia

dintre obiectivele aferente acestora, fostul proprietar efectuează bilantul de
mediu şi îl prezintă autorităţii competente pentru protecţia mediului în
scopul eliberarii unei noi autorizaţii de mediu cu program de conformare,
dacă este cazul.
Există situaţii în care procedura de emitere a autorizaţiei de mediu necesită

o perioadă de tranziţie pentru aprofundarea unor aspecte tehnice şi sociale
ce decurg din elaborarea bilanţului de mediu; în aceste situaţii se stabilesc
condiţii pentru funcţionarea provizorie pâna la finalizarea procedurii de
autorizare.

Acordul de mediu?
Dreptul mediului
11.2 Protecţia juridică a mediului de viaţă al populaţiei
În cadrul sistematizării teritoriului şi urbanismul se urmareşte ca terenurile

destinate amplasării şi dezvoltării aşezărilor umane să asigure protecţia
populatţiei contra surpărilor şi inundaţiilor, avalanselor şi inundaţiilor,
emanaţiilor si infiltraţiilor de substante toxice, inflamabile sau explozive,
poluării mediului. Trebuie să se ţină seamă şi de posibilităţile de alimentare
cu apa potabilă, de îndepartare şi neutralizare a apelor meteorice, a apelor
uzate şi a rezidurilor, precum şi de dezvoltarea normală a zonelor verzi, de
recreaţie şi odihnă.
Unităţile comerciale şi de prestări servicii ce pot crea riscuri pentru sănătate

sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot, vibraţii, miros,
praf, fum, gaze toxice sau iritante se amplasează în clădiri separate la
distanţe de minim 15 m de ferestrele clădirilor.
Zonele de recreere se amplasează în locuri avantajoase din punct de vedere

natural: păduri, suprafeţe de apă, relief variat, etc. fiind necesară asigurarea
alimentării cu apă potabilă, locuri pentru colectarea deşeurilor, copletarea
şi îndepărtarea apelor uzate.
Teritoriile Teritoriile protejate sunt zonele de locuit, parcurile, rezervaţiile naturale,

protejate zone de interes balneoclimateric, de recreere, de odihnă, dar şi unităţile
economice ale căror procese tehnologice necesită factori de mediu lipsiti
de împurităţi.
Obiectivele economice care prin natura activităţii lor pot polua atmosfera
şi pentru care nu există mijloace tehnice de reţinere a poluanţilor şi de
reducere a emisiilor se amplasează în zonele destinate industriilor poluante.
Sistemele de aprovizionare cu apă a localităţilor trebuie să furnizeze apa

potabilă în cantitatea necesară şi de calitate corespunzatoare normelor
naţionale astfel încât să nu afecteze starea de sănătate a populaţiei.
Reteaua de distribuţie a apei trebuie să asigure regimul continuu, cantitatea

necesară şi nu trebuie să permită contaminarea exterioară a acesteia.
Administraţia publică locală trebuie să asigure exploatarea şi întreţinerea

sistemelor de tratare, inmagazinare şi distribuţie a apei potabile şi controlul
calităţii apei.
Primăriile şi agenţii economici trebuie să asigure îndepărtarea şi epurarea

apelor uzate menajere, apelor uzate industriale, apelor meteorice astfel
încât să nu se creeze disconfort sau îmbolnavirea membrilor comunităţii.
Îndepărtarea apelor uzate menajere şi industriale se face numai prin reţeaua

de canalizare a apelor uzate, în lipsa acestora unitaţile sunt obligate să-şi
Dreptul mediului
prevadă instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea apelor

uzate astfel încât să nu constituie un pericol pentru sănătatea umană.
Primariile, agenţii economici, asociaţiile de locatari şi cetăţenii au obligaţia

să asigure colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor solide, fiind
interzis să se depoziteze deseuri în alte locuri decât în cele amenajate
special şi autorizate sanitar.
Pentru asigurarea igienei publice şi salubrităţii localităţii cetăţenii sunt

obligaţi să respecte întocmai măsurile stabilite de primarii în regulamentele
de salubritate.
Administraţia locală vă asigură colectarea, îndepartarea şi neutralizarea

rezidurilor stradale, acestea fiind sortate în reciclabile şi nereciclabile.
Vehiculele pentru transportul rezidurilor solide trebuie să fie acoperite şi

prevăzute cu dispozitive de golire automată şi să nu permită răspăndirea
conţinutului în timpul transportului, ele fiind întreţinute igienic şi
dezinfectate periodic.
Sistemul individual de îndepartare şi neutralizare a rezidurilor menajere

este permis numai în localităţi rurale, fiind necesară prevenirea răspăndirii
rozatoarelor şi a insectelor. Locul de amplasare a depozitelor de reziduuri
menajere se va alege astfel încăt să nu producă disconfort vecinilor, să nu
impurifice sursele locale de apă şi să fie la cel puţin 10 m de ferestrelor
locuinţelor.
La proiectarea şi construcţia autobuzelor, troleibuzelor şi tramvaielor se vor

lua măsuri pentru a se evita emisiile poluante şi sursele de zgomot, pentru
evitarea accidentarii oamenilor, etc.
Pentru asigurarea transportului de persoane în bune condiţii trebuie să se

aibă în vedere o serie de norme de igienă ce privesc atât transportul în
comun urban, transportul aerian, transportul naval, transportul rutier
interurban. Se au astfel în vedere o serie de măsuri ce privesc atat realizarea
unui transport confortabil pentru călatori aceste măsuri sunt luate în
considerare încă de la construcţia vehiculului, de asemenea se urmăresc şi
emisiile de poluanţi, etc.
Astfel vagoanele pentru călători vor fi construite din materiale cu stabilitate

chimică - coeficient scăzut de conductibilitate termică şi electrică, cu
protejarea platformelor de trecere între vagoane împotriva factorilor
meteorologici, cu grad se securitate a treptelor şi uşilor potrivit legii.
Amplasarea, proiectarea şi realizarea porturilor se vor face ţinăndu-se

seama de distanţele faţă de apă şi de localitate, de posibilitatea de amenajare
a acvatoriului, a malurilor, a cheiurilor, a instalaţiilor de acostare a navelor
şi a spaţiilor de depozitare astfel încăt să nu se influenţeze în mod negativ
starea de sănătate şi confortul populaţiei şi al personalului.
6
Dreptul mediului
Colectarea şi evacuarea apelor uzate se fac prin instalaţii proprii, cu

evacuare în apa mării, în larg dar numai după separarea deşeurilor lichide
uleioase şi a grasimilor şi dupa dezinfecţia cu substanţe clorigene.
Precolectarea primară a deseurilor menajere se face în recipiente din

material plastic sau din metal, iar precolectarea secundară în
compartimentele etanse situate în puncte accesibile, cu evacuare finală prin
preluarea în porturi de către mijloace auto specifice.
In profilaxia sanitar-umană sunt utilizate produse pesticide, dar trebuie să

se aibă în vedere efectul toxic al acestora asupra stării de sănatate al
populaţiei.
Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, primariile şi

agenţii economici au obligaţia de a organiza şi desfăşura acţiuni de
combatere a artropodelor şi rozatoarelor vectoare de maladii la solicitarea
şi cu îndrumarea tehnica de specialitate a inspectoratului de poliţie sanitară
şi medicină preventivă teritorial.
Cetatenii cu gospodarii individuale şi asociaţiile de locatari au obligaţia de

a asigura combaterea şi stingerea focarelor de artropode şi rozatoare de
maladii transmisibile sau generatoare de disconfort din gospodaria proprie
sau din spaţiile pe care le deţin.
Inspectoratele de poliţie sanitară şi medicină preventivă teritoriale au

obligaţia informării populaţiei cu privire la existenţa în teritoriu a vectorilor
care prezintă un risc pentru sănătate sau care produc un disconfort deosebit
şi la măsurile de combatere ce trebuie luate împotriva acestora.
În caz de deces prin boli transmisibile, carantinale se vor lua măsurile de

prevenire a răspandirii infecţiei impuse de unităţile sanitare teritoriale,
transportul acestor cadavre se va realiza numai cu avizul sanitar de
transport eliberat de autoritatea sanitară teritorială.
Transportul internaţional al cadavrelor se face numai pe baza unui pasaport

de transport mortuar eliberat de inspectoratul de poliţie sanitară şi medicină
preventivă din judeţul unde s-a produs decesul sau deshumarea.
Înhumarea cadavrelor umane se face numai în cimitire autorizate sanitar de

către inspectoratul de poliţie sanitără şi medicină preventivă judeţean.

Teritoriile protejate?
Dreptul mediului
11.3 Protecţia juridică a obiectivelor din afara aşezărilor umane
Obiectivele din afara asezărilor umane sunt create de om şi aşezate în afara

localităţilor: ex. drumuri publice, autostrăzi, poduri, viaducte, baraje, etc.
Aceste obiective ca şi cele din interiorul asezărilor umane sunt afectate de

poluare impunandu-se astfel protecţia lor, deoarece aceste obiective sunt
bunuri cu funcţii proprii dar supuse unor influenţe naturale sau umane
Protecţia negative, adică afectate de poluare.
obiectivelor din
afara asezărilor Ele trebuie protejate tehnic împotriva acestor efecte negative, împotriva
umane uzurii fizice şi a celei morale, fiind prevazute astfel o serie de măsuri
tehnice de supraveghere, exploatare, întreţinere şi protejare ale fiecarui
astfel de obiectiv asigurandu-se astfel protecţia juridică a acestora.
Astfel este obligatorie menţinerea în bună stare a drumurilor publice fiind

interzisă circulaţia autovehiculelor pe partea necarosabilă, pe acostamente,
pe spaţii verzi sau pe spaţiile de siguranţa a drumurilor; este interzisă
recoltarea fructelor, florilor din plantaţiile aferente drumurilor; se interzice
spălarea autovehiculelor, scurgerea şi evacuarea lubrifianţilor, ale unor
produse toxice sau de alta natură; nu este permisă murdarirea părţii
carosabile, a spaţiilor verzi, a locurilor de parcare, a staţiilor mijloacelor de
transport în comun, etc.
Conform O.U. privind protecţia mediului nr.195/2005 modificată şi

completată sunt necesare studii de impact pentru orice lucrare de
infrastructură rutiera ce poate avea impact asupra mediului prin natură,
dimensiunea sau amplasare a lucrării.
Modalităţile de implementare a principiilor şi elementelor strategice pentru

protecţia mediului sunt: armonizarea programelor de dezvoltare a
drumurilor cu politicile de protecţia a mediului, obligativitatea procedurii
de evaluare a impactului drumului asupra mediului în faza iniţială a
proiectelor, programelor sau activităţilor.
Evaluarea impactului asupra mediului cuprinde urmatoarele etape:

- studiul situaţiei existente a factorilor de impact, înaintea începerii
lucrarilor de construcţie a drumurilor;
- pe parcursul execuţiei lucrărilor de drumuri antreprenorul general este
răspunzator de respectarea tuturor condiţiilor legate de impactul asupra
mediului;
- la terminarea lucrărilor de execuţie a drumurilor în cadrul lucrărilor de
recepţie se va verifica realizarea lucrărilor de protecţie a mediului conform
documentaţiei de proiectare.
Răspunderea juridică
Răspunderea Încalcarea normelor legale privitoare la protecţia mediului artificial atrage
contravenţională răspunderea juridică: contravenţională, penală şi civilă.
8
Dreptul mediului
În procesul dezvoltării economico-sociale, în planurile de urbanism şi

amenajare a teritoriului este stabilită obligaţia de a respecta principiile
ecologice pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, în acest scop
consiliile locale răspund pentru nerespectarea obligaţiilor legale de
îmbunataţire a microclimatului urban, neamenajarea şi neîntreţinerea
izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor , menţinerea
curăţeniei stradale, sancţiunea constand într-o amendă contravenţională
stabilită diferenţiat în funcţie de calitatea autorului faptei.
Constituie contravenţie nerespectarea de către autorităţile administraţiei

publice locale, persoanele fizice sau juridice care administrează domeniul
public a obligaţiei de a asigura realizarea măsurilor şi a condiţiilor de
menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecarei
zone şi localităţi.
Se sanctionează cu amenda contravenţională stabilită distinct pentru

persoane fizice şi juridice încălcarea prevederilor legii privind amplasarea
obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de
canalizare, a staţiilor de epurare a apelor uzate, a depozitelor de deşeuri
menajere, stradale şi industriale.
De asemenea, constituie contravenţie şi se sancţionează ca atare

nerespectarea regimului de protecţie specială a localităţilor
balneoclimaterice, a zonelor de interes turistic şi de agrement, a
monumentelor istorice, etc.
Dacă unele din aceste fapte au fost săvărsite în astfel de condiţii încât
potrivit legii pot fi considerate ca fapte penale ele se pedepsesc potrivit
prevederilor Codului penal.

Evaluarea impactului asupra mediului?

În loc de această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
rezumat
Dreptul mediului
Protecţia juridică a mediului artificial?
Răspuns 11.1
Acordul de mediu – este un act tehnico-juridic prin care sunt stabilite
condiţiile de realizare a unui proiect sau a unei activităţi din punctul de
vedere al impactului asupra mediului, acesta este emis de autoritatea
centrală sau teritorială pentru acele obiective şi activităţi care sunt
prevăzute în O.U. privind protecţia mediului nr. 195/2005 modificată şi
completată.
Răspuns 11.2
Teritoriile protejate sunt zonele de locuit, parcurile, rezervaţiile naturale,
zone de interes balneoclimateric, de recreere, de odihnă, dar şi unităţile
economice ale căror procese tehnologice necesită factori de mediu lipsiţi
de impurităţi.
Răspuns 11.3
- pe parcursul execuţiei lucrarilor de drumuri antreprenorul general este
mediului;
recepţie se va verifica realizarea lucrărilor de proţectie a mediului conform

2008.
Bucureşti, 2009.
10
Dreptul mediului
Autorizarea activităților cu impact asupra mediului
AUTORIZAREA ACTIVITĂȚILOR CU IMPACT ASUPRA

MEDIULUI
Cuprins Pagina

12.1 Evaluarea impactului asupra mediului ................................................................... 2
12.2 Procedura de autorizare ………………………….………………………………. 8
12.3 Protecţia juridică a obiectivelor din afara asezărilor umane……………………... 11
Dreptul mediului

 să cunoască rolul și importanța actelor de mediu;

 să înteleagă necesitatea protecţiei mediului.
12.1 Evaluarea impactului asupra mediului
AUTORIZAREA Activităților CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI

Obligația juridică de a lua în considerație mediul cu ocazia oricăror acțiuni
Mediul sau decizii care ar putea să-i aducă atingere presupune, pe plan
administrativ, instituirea unor proceduri de autorizare.
Dintre aceste proceduri, de care ne vom ocupa în cele ce urmează,
procedura evaluării impactului asupra mediului ocupă un loc central ca
instituție specifică dreptului mediului.
1. Evaluarea impactului asupra mediului
Impact asupra
mediului 1.1. Obiectivul acestei proceduri administrative este simplu și logic:
evitarea ca o nouă activitate justificată și interesantă din punct de vedere
economic în plan imediat, să se releve ulterior nefastă sau chiar catastrofală
pentru mediu.
Cu alte cuvinte, se urmărește prevenirea poluărilor și a altor atingeri ce ar
putea fi aduse mediului, evaluându-se din faza de proiect efectele acțiunilor
antropice asupra mediului natural.
Cazuri de poluare grave, cum ar fi scandalul SEVESO din Italia, Bopal din
India sau Copșa Mică din România, ar fi trebuit să nu se fi produs. Desigur,
nu excludem și situația ca, în anumite cazuri, anumite modificări ale
echilibrului ecologic să nu poată fi estimate, încă din faza de proiect.
Aceasta ar presupune ca mijloacele de investigare științifică din perspectiva
ecologică să fie din ce în ce mai avansate și mai nuanțate.
De fapt, procedura studiului de impact nu este altceva decât o punere în
aplicare a unei vechi înțelepciuni care spune că este mai bine să previi decât
să vindeci.
Dreptul mediului
În mod logic, pentru a preveni trebuie studiate dinainte consecințele și

efectele unei acțiuni ce se dorește a fi întreprinsă, ceea ce este o regulă de
bun simă și reprezintă, totodată, o procedură care, proiectând în viitor,
poate determina luarea unei decizii în prezent.
Procesul de evaluare a impactului asupra mediului se rescrie, desigur, în
cadrul reglementării activităților cu impact semnificativ asupra mediului și
se realizează pe baza legislației naționale1 armonizată cu legislația
comunitară în domeniu.
Conform definiției legale consacrată de OUG 91/2002 evaluarea
impactului asupra mediului face parte din procedura de autorizare fiind un
proces menit să identifice, să descrie și să stabilească în funcție de fiecare
caz în parte și în conformitate cu legislația în vigoare efectele directe și
indirecte, principale și secundare ale unui proiect asupra sănătății
oamenilor și mediului.
De altfel, constructorii, inginerii, economiștii, în general promotorii unor
activități industriale și-au precedat întotdeauna realizarea proiectelor lor de
studii pentru a evalua soliditatea, utilitatea, fiabilitatea întreprinderilor lor.
Dar această documentație tehnică privea aspecte limitate având în vedere
realizarea proiectului în sine și rentabilitatea sa din punctul de vedere
Acord de mediu
exclusiv al investitorului.
Prin studiul de impact, cercetările prealabile își schimbă natura și unghiul
de vedere. Este vorba de studierea inserției noului proiect în ansamblul
mediului existent, de examinarea efectelor directe sau indirecte, imediate
Autorizaţie de
sau îndepărtate, în mod individual sau colectiv, de gradul de suportabilitate
mediu
al mediului dat. Imperativul respectării mediului, obligând la abordarea
unei viziuni globalizante, practic, pornindu-se de la un proiect anume, se
integrează, apriori, o serie de factori și elemente care sunt implicate o dată
cu realizarea proiectului respectiv.
1
Legea nrr 86/2000 pentru ratificarea Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea
deciziei și accesul la justișie în probleme de mediu, Legea 645/2002 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr
334/2002 privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării, Legea 22/2001 pentru ratificarea
Convenției privind evaluarea imapactului asupra
Dreptul mediului
Procedura studiului de impact a luat naștere în Statele Unite, fiind introdusă

prin Legea privind mediul din 1970. În condițiile specifice ale sistemului
administrativ și jurisdicțional american, studiul de impact a devenit în
Statele Unite o procedură sofisticată, larg dezvoltată de tribunale, eficientă
dar limitată.
În Franța, cum orice decizie sau program ori activitate ce poate afecta
mediul necesită o reflecție prealabilă, aceasta, ia forma, după caz, a unei
simple analize sumare (obișnuit calificată mini-notă de impact), a unei note
de impact sau, în fine, a unui veritabil studiu de impact. Belgia cunoaște,
de asemenea, un sistem de evaluare a incidentelor asupra mediului. Astfel,
în Regiunea Wallonă, instrumentul specific care evaluează incidența unui
proiect este prevăzut printr-un decret (11/9/1985) și o hotărâre a
executivului din 10/12/1987 ce au intrat în vigoare de la 24/1/1988.
Regimul juridic stabilit de aceste acte normative introduce un sistem de
mediului în context transfrontieră adoptată la Espoo la 25 februarie 1991,
Legea 462/2002 pentru aprobarea OUG nr 236/2000 privind regimul ariilor
naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei
sălbatice, Ordinul nr 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a
impactului asupra mediului și de emitere a acordului de mediu, ordinul nr
863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor
procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului, Ordinul nr
864/2002 al ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului pentru
aprobarea procedurii de evaluare a impactului și de participare a publicului
la luarea deciziilor în cazul proiectelor cu impact transfrontieră. Eliberarea
oricărei autorizații, care ignoră sistemul de evaluare - nota de evaluare și,
dacă este cazul, studiul de incidență asupra mediului, atrage nulitatea
acesteia.
1.2. Legislația română de protecție a mediului reglementează
procedura de evaluare a impactului asupra mediului cu fazele sale
obligatorii: preliminare, efectuarea propriu-zisă și cea de analiză și
validare.
Noua reglementare introduce obligativitatea studiului de impact pentru
proiectele de investiții noi cât și pentru modificarea substanțială a
4
Dreptul mediului
proiectelor existente, inclusiv proiectele de dezafectare în cadrul procedurii

pentru obținerea acordului de mediu.
La rândul lor, noile investiții sau activități precum și modificarea celor
existente, pentru care este obligatoriu acordul de mediu și, deci, și studiul
de impact, sunt prevăzute în anexa II-a a aceleiași legi.
Evaluarea impactului asupra mediului se realizează însă numai pentru
proiectele activităților cu impact semnificativ asupra mediului –proiecte
pentru care este necesară solicitarea acordului de mediu, sau, după caz, a
acordului integrat de mediu.
În Ordinul Ministrului 860/2002 se precizează procedura de evaluare a
impactului asupra mediului numită „procedura completă de autorizare
de mediu.”
Anexa 1.1 la Ordinul 860/2002 reprezintă un tabel care cuprinde activitățile
din anexa 1 de la HG 918/2002 și activitățile din anexa 1 a OG 34/2002
care sunt supuse obligației evaluării și acordului de mediu.
Soluția aleasă de legiuitorul român a fost aceea a întocmirii unei liste
pozitive a tuturor activităților care sunt supuse procedurii de evaluare a
impactului asupra mediului. Credem că putem să afirmăm că această
procedură poate fi impusă chiar pentru activitățile care nu necesită acord
de mediu ci numai autorizație de mediu.
Există și posibilitatea întocmirii unei liste negative, care cuprinde
activitățile pentru care nu se cere studiu de impact; pentru activitățile
nemenționate (toate cele care se pot determina pentru prezent și viitor) fiind
obligatoriu studiul de impact. În opinia noastră lista negativă este mult mai
eficace, deoarece nu poate scăpa nici o activitate nouă ale cărei efecte nu
sunt încă știute fără o evaluare prealabilă, dacă apar situații noi, dintre care
unele pot fi urgente și periculoase pentru sănătatea oamenilor și mediu.
De asemenea, credem că studiile de impact nu trebuie să se impună numai
activităților care au impact semnificativ asupra mediului ci și pentru
planurile, programele și chiar legile susceptibile de a afecta mediul. În acest
sens, putem da ca exemplu aprobarea - pe baza legii – a volumului maxim
de masă lemnoasă ce se recoltează anual. Exemplele, desigur, ar putea
continua, chiar și numai dacă am enumera unele activități sau domenii ale
5
Dreptul mediului
căror reglementări ar putea fi, în funcșie de normele de protecție pe care le

impun sau nu, nefaste sau chiar catastrofale pentru mediu, cum ar fi, de
pildă: regimul produselor și substanțelor toxice, activitățile nucleare,
deșeurile etc.
Fazele procedurii studiului de impact și organizarea desfășurării acestui
demers tehnico-juridic sunt în sarcina autorității pentru protecția mediului
competente, care decide aplicarea lor.
Reglementările în domeniu prevăd cadrul minim al datelor necesare, după
cum urmează:
a) cererea promotorului, cu descrierea proiectului sau a activității, care nu
poate să fie adresată către autoritatea de mediu decât în formă scrisă;
b) încadrarea proiectului sau activității propuse în categoria celor pentru
care se impune sau nu studiul de impact. Dacă în vederea acestei încadrări
sunt necesare informații suplimentare se poate cere titularului un studiu
preliminar;
c) o primă analiză a scopului acțiunii propuse se face cu participarea
autorităților pentru protecția mediului, a unor experți și a reprezentanților
administrației publice locale, ale căror zone pot fi afectate de eventualele
modificări ale mediului, generate de introducerea acesteia;
d) pe baza acestei analize, autoritatea pentru protecția mediului întocmește
un ghidaj obligatoriu pentru efectuarea propriu-zisă a studiului de impact,
pe baza căruia va trebui întocmit și raportul. Îndrumarul și lista celorlalte
avize ce trebuie obșinute se comunică titularului.
Îndrumarul stabilit de autoritatea de mediu este obligatoriu, dar socotim că
acesta înseamnă, de fapt, un conținut minim al studiului de impact. Socotim
că experții însărcinați cu efectuarea acestuia pot extinde analiza lor, dacă
această completare conduce la o concluzie mai realistă și poate oferi
variante mai bune de realizare a proiectului.
Credem că, în afara elementelor obișnuite dictate în funcție de natura
proiectului, studiul de impact ar trebui să aibă în vedere și analiza efectelor
ce le-ar putea produce în afara jurisdicției naționale, ținând seama de
convențiile internaționale la care România este parte.
Dreptul mediului
Un alt aspect asupra căruia ar trebui să se aplice analiza complexă a

studiilor îl reprezintă impactul cumulativ al poluărilor.
Nu credem că ar trebui să lipsească, de asemenea, o analiză a
incertitudinilor științifice cu privire la fenomenele astfel generate;
e) realizarea și prezentarea raportului se face de către titularul proiectului
sau al activității, cu concluzia la care s-a ajuns, cu variantele ce eventual au
fost propuse, inclusiv cu cea privitoare la renunțarea la acțiunea propusă.
Conținutul raportului trebuie să aibă în vedere următoarea structură:
 informații generale,
 procese tehnologice,
 deșeuri,
 impactul potențial și măsuri de reducere,
 analiza alternativă,
 monitoritzarea,
 situații de risc,
 descrierea dificultășilor,
 rezumat fără caracter tehnic,
 documente anexate.
Credem că prezentarea raportului de către titular reprezintă o condiție
legală a susținerii propriei cereri de autorizare a acțiunilor propuse, el fiind,
tot în virtutea legii, obligat să suporte și cheltuielile legate de realizarea
studiului;
f) autoritatea de mediu este ținută să facă o analiză a calității raportului la
studiul de evaluare a impactului și îl poate accepta ori dispune refacerea
acestuia, motivând-o. Socotim că dispunerea motivată a refacerii studiului
de impact reprezintă, în sine, un act administrativ, care poate leza interesele
titularului proiectului sau activității propuse, fie prin cheltuielile
suplimentare pe care le provoacă, fie prin întârzierea punerii în aplicare a
intențiilor acestuia, care poate fi, de asemenea, păgubitoare. Așadar,
credem ca acest act administrativ poate fi atacat, înainte de decizia
definitivă de autorizare, la instanțele judecătorești competente - în cadrul
reglementării legale privind contenciosul administrativ;
Dreptul mediului
g) concluziile raportului întocmit și acceptat după analiza preliminară de

către autoritățile de mediu se aduc la cunoătinăă și dezbatere publică.
Crearea cadrului organizatoric și furnizarea informațiilor pertinente și
accesibile publicului pentru a putea participa la luarea deciziilor în cadrul
acestei proceduri de autorizare sunt, conform legii, în sarcina titularului
proiectului sub controlul autorității competente. La aceste dezbateri
participă, în afara populației interesate, autoritățile administrației publice
locale și organizațiile neguvernamentale.
Observațiile și concluziile dezbaterilor, consemnate, vor fi, desigur, luate
în considerație pentru luarea deciziei finale;
h) decizia finală se ia de către autoritatea pentru protecția mediului
competentă.
Aceasta se motivează și se aduce la cunoștință publică.
Considerăm că această aducere la cunoștință publică privește pe toți cei
care au participat la dezbaterea organizată, iar aceștia își pot manifesta
eventualele nemulăumiri până la eliberarea autorizației.
Observăm, însă, că autorizația se eliberează sau se respinge motivat în
termen de 30 de zile de la decizia finală, iar aducerea la cunoștința publică
nu are prevăzut nici un termen.
În lipsa unui termen stabilit de lege, această aducere la cunoștința publică
poate opera și cu o zi înaintea eliberării autorizației, dar și după eliberarea
acesteia. Opinăm pentru stabilirea unui termen, care să permită reacția
publicului, chiar de către autoritatea centrală pentru protecția mediului -
fiind, credem, de competența sa organizarea întregii proceduri; Credem,
însă, din economia legii de protecție a mediului că neîndeplinirea obligației
de informare a publicului duce la nulitatea absolută a actului administrativ
și tot conform legii la sancționarea contravențională a titularului proiectului
care nu și-a îndeplinit această obligație.
i) decizia finală, fiind socotită o etapă de încheiere a analizei studiului de
impact, ce are, desigur, în vedere și celelalte condiții pentru eliberarea
acordului de mediu, este luată ca punct de plecare cât privește curgerea
termenului pentru respingerea motivată sau emiterea acestuia. Termenul
este de cel mult 30 de zile de la luarea deciziei finale.
8
Dreptul mediului
Ni se pare interesantă o analiză a acestor două etape distincte din procedura

de evaluare - decizia finală și eliberarea sau respingerea motivată a
acordului de mediu.
Logic, eliberarea acordului de mediu sau refuzarea motivată a eliberării lui
nu poate să concretizeze altă soluție decât pe aceea din decizia finală.
Pentru ce atunci două etape distincte? Decizia finală care se aduce la
cunoștință publică este un act administrativ ce poate fi atacat de orice
persoană, autoritate locală sau organizație neguvernamentală care
consideră că este lezată sau că se poate aduce o atingere mediului, termenul
curgând de la data aducerii la cunoștință publică.
Eliberarea sau respingerea motivată a acordului de mediu privește numai
pe cel care a făcut cererea în vederea obținerii acestei autorizări. În cazul
respingerii motivate a cererii de a se elibera acordul de mediu, titularul
proiectului propus are dreptul de a contesta această respingere la organele
administrative competente și, după epuizarea acestor căi administrative, la
instanțele judecătorești conform dispozițiilor legale privind contenciosul
administrativ.
Cu toate aceste distincții, care se pot face pe baza reglementării legale,
acordul de mediu, odată eliberat și pus în aplicare de către titular, poate fi
atacat de orice persoană interesată sau de către orice organizație
neguvernamentală, dacă prin acesta s-a adus un prejudiciu direct sau
indirect ori pentru conservarea mediului.
Credem, de asemenea, că în cazul unor atingeri grave sau ireversibile aduse
mediului, autoritățile competente pentru protecția mediului pot să ceară o
reexaminare și, eventual, modificarea proiectului înaintea executării
acestuia și chiar, în anumite situații, anularea acestuia. De asemenea,
considerăm că o analiză a posteriori a proiectelor supuse studiului de
impact trebuie să se facă în mod obligatoriu pentru a verifica pertinenăa
previziunilor și adoptarea măsurilor corective necesare formându-se, dacă
este cazul, chiar o comisie care să urmărească punerea în aplicare, compusă
din experți, reprezentanți ai unor asociații și ai autorităților locale.
1.3. Realizarea studiului de impact. Petiționarul este acela care, pentru
proiectele și activitățile pentru care este obligatoriu studiul de impact,
9
Dreptul mediului
trebuie să prezinte autorităților competente rezultatul realizării acestuia,

deci, raportul. El trebuie, Așa cum am mai arătat, să suporte și cheltuielile
aferente. Realizarea efectivă a studiului de impact nu se poate face însă de
către promotor, Așa cum legislația unor state o prevăd. Este cazul Franței,
unde petiționarul care dispune de mijloace tehnice sau de cercetare proprii,
poate realiza, el însuși, studiul de impact, care este supus controlului,
expertizării și analizării de către organele publice competente.
Legea română prevede expres că studiile de impact se realizează prin unități
specializate, persoane fizice sau juridice atestate.
Condițiile impuse de lege privind atestarea, credem că au în vedere, în
primul rând, capacitatea tehnică și științifică a celor abilitați și, desigur,
imparțialitatea lor. Atestarea cerută de lege echivalează cu o garanție în
acest sens.
Executantul studiului de impact trebuie să respecte îndrumarul cu
problemele ce trebuie analizate și modelul-cadru de întocmire a raportului,
impuse de autoritățile competente pentru protecția mediului. Credem că în
analiza ce se efectuează nu poate lipsi o evaluare a stării inițiale a mediului
și o previziune științifică a efectelor pe care le-ar produse introducerea noii
acțiuni. Concluzia trebuie să arate motivele pentru care proiectul poate fi
reținut sau respins și să propună eventuale variante mai favorabile
mediului.
Persoanele fizice sau juridice, însărcinate cu executarea studiului de
impact, răspund pentru corectitudinea întocmirii raportului. Pentru
realitatea și corectitudinea informațiilor furnizate răspunde titularul
proiectului sau acțiunii.
Atât executantul studiului de impact, cât și promotorul care l-a solicitat,
răspund fiecare pentru prezentarea unor concluzii și, respectiv, informații
false.
1.4. Controlul studiului de impact. Putem afirma că acest control se
realizează atât de public, cât și de administrație.
a) aducerea la cunoștința publicului a raportului studiului de impact și
dezbaterea sa cu toți cei interesați, care-și pot exprima reticențele sau chiar
10
Dreptul mediului
opoziția față de soluția propusă, presupune accesul fără rezerve la toate

datele și analizele, deci și a controlului.
b) controlul administrativ se realizează de către autoritatea competentă,
care poate dispune refacerea studiului de impact sau completarea lui cu
prilejul analizei preliminare. După dezbaterea publică a raportului studiului
de impact, acesta este supus unui nou control, în care sunt avute în vedere
și observațiile făcute cu acest prilej în vederea luării deciziei finale.
c) controlul jurisdicțional se poate exercita, în opinia noastră, în cel puțin
trei situații:
- comunicarea prin act administrativ a rezultatelor analizei preliminare, prin
care autoritatea publică dispune refacerea sau completarea studiului de
impact;
- în urma aducerii la cunoștința publică a deciziei finale;
- după eliberarea sau refuzul motivat al acordului de mediu.
l.5. Efectele studiului de impact. În primul rând, neefectuarea studiului de
impact pentru introducerea unor noi activități pentru care efectuarea sa este
obligatorie atrage nulitatea absolută a acordului sau a autorizației de mediu
astfel eliberată.
Efectuarea studiului de impact și solușia favorabilă pentru realizarea
avansată a proiectului de raport nu scutește de răspundere promotorul
pentru prejudiciile cauzate persoanelor, bunurilor sau mediului, legate de
realizarea proiectului.
Soluția favorabilă a unui studiu de impact, în baza căruia s-a eliberat
acordul de mediu, nu poate fi o piedică pentru o decizie de suspendare a
executării proiectului în caz de pericol iminent.
Efectele studiului de impact?
12.2 Procedura de autorizare

În cele ce precedă am dorit să evidențiem rolul special pe care îl joacă
studiul de impact în cadrul procedurii de autorizare a activităților
economice și sociale cu impact asupra mediului. Un mijloc juridic uzitat
11
Dreptul mediului
atât pe plan internațional, cât și la nivel național pentru protecția mediului

îl constituie metoda autorizărilor.
2.1. Legea română a protecției mediului instituie, în principal, pentru
autorizarea, în anumite condiții, a unor activități ce reprezintă un
potențial pericol pentru mediu , două categorii de autorizații:
a. - acordul de mediu și acordul integrat de mediu
b. - autorizația de mediu și autorizația integrată de mediu
a) Acordul de mediu, după cum am precizat mai sus, se solicită pentru
acele activități care presupun lucrări de realizare a proiectului înainte de
darea în funcțiune a obiectivului investiției. Pentru realizarea unor
asemenea proiecte, pentru investiții noi sau modificarea celor existente,
eliberarea acordului de mediu are ca stâlp central realizarea studiului de
impact, ceea ce reprezintă, credem, cu unele excepții, diferența principală
în raport cu autorizația de mediu.
Acordul de mediu este valabil până la darea în funcțiune a obiectivului dar
nu mai mult de 5 ani de la data eliberării.
Acordul integrat se solicită conform dispozițiilor legale.
b) Autorizația de mediu. Obținerea acestei autorizații este obligatorie
pentru punerea în funcțiune a obiectivelor noi care au acord de mediu. Noua
lege a mediului impune obținerea autorizației de mediu și pentru activitățile
existente, în termen de un an de la intrarea în vigoare a acesteia.
Deși autorizația de mediu sau, după caz, autorizația integrată de mediu este
unica autorizare necesară pentru darea în funcțiune a unor obiective ce nu
implică lucrări de construcții-montaj, există și unele excepții.
Aceste excepții se referă la unele activități ce pot avea un impact negativ
considerabil cât privește echilibrul ecologic al unor ecosisteme naturale.
Este vorba de importul și exportul plantelor și animalelor din flora și fauna
spontană și defrișarea vegetației forestiere din afara fondului forestier,
acestea fiind supuse procedurii de evaluare a impactului.
2.2. Condiții legale comune ambelor categorii de autorizații. Ambele
autorizații se eliberează după ce au fost obținute toate celelalte avize și
autorizări necesare.
12
Dreptul mediului
Atât acordul cât și autorizația de mediu nu se pot emite dacă activitățile

respective nu se încadrează în standardele și normativele în vigoare.
Ambele autorizații pot fi revizuite, dacă apar elemente noi, necunoscute la
data emiterii lor. Așadar, ele nu sunt acte administrative care să constituie
drepturi opozabile unor noi reglementări sau în cazul schimbării unor
condiții.
Autorizațiile la care ne referim pot, tot asemenea, să fie suspendate în cazul
neconformării titularului faăă de condițiile pe care le prevăd. Suspendarea
operează după ce titularul a fost somat și s-a stabilit un termen pentru
conformare. Ea durează până la realizarea condițiilor precizate în
autorizație, dar nu mai mult de 6 luni. După scurgerea acestui termen de
suspendare se oprește executarea proiectului sau se dispune încetarea
activității.
3. Bilanțul de mediu și programul pentru conformare. Aceste proceduri
pot fi dispuse de autoritatea competentă de mediu pentru activitățile
existente care nu întrunesc condițiile de autorizare.
3.1 Bilanțul de mediu este o procedură destinată obținerii de informații
asupra cauzelor și consecințelor efectelor negative cumulate anterior și
anticipate. Aceste informații furnizate de bilanțul de mediu fac parte din
acțiunea de evaluare a impactului asupra mediului.
Bilanțul de mediu este obligatoriu în modificarea activităților cu impact
asupra mediului sau încetarea precum și la schimbarea titularului unei
activități inclusiv prin proceduri de vânzări de acțiuni, vânzări de active,
fuziune, diviziune, concesionare, dizolvare urmată de lichidare în condițiile
legii.
Titularul activității este obligat la efectuarea bilanțului.Acest bilanț este
esențial pentru stabilirea obligațiilor ce-i revin pentru refacerea calității
mediului degradat în zona de impact datorată activității pe care a
desfășurat-o.
Bilanțul de mediu este supus revizuirii de către autoritatea pentru protecția
mediului, care stabilește și planul de conformare pentru noul titular.
Odată cu transferul proprietății sau activității, noul titular poate să
negocieze, cu vechiul titular, transferul unor obligații ce-i reveneau către
13
Dreptul mediului
acesta din urmă. Noul proprietar va fi îndreptățit să beneficieze, odată cu

preluarea răspunderii ce revenea antecesorului său, de compensații și
facilități din partea acestuia. Este, credem, evident că înțelegerea dintre
fostul proprietar și noul proprietar va trebui validată de autoritatea
competentă pentru protecția mediului.
3.2 Programul pentru conformare este un plan de măsuri cuprinzând
etapele care trebuie realizate la intervale de timp precizate de către titularul
activității. Acest program pentru conformare este stabilit de autoritatea de
mediu care apreciază situația activității respective și posibilitățile de
aducere a acesteia la condițiile impuse de reglementările legale. În opinia
noastră, acest program ar trebui să fie rezultatul negocierii dintre autoritatea
de mediu și titularul activității respective.
Odată stabilit programul, care în opinia noastră ar trebui să joace rolul unui
contract, la expirarea fiecărui termen acordat, în caz de neconformare,
autoritatea pentru protecția mediului dispune încetarea activității.
Reglementarea legală precizează că dispoziția de încetare este executorie.
Din experiența altor state, cum ar fi, de exemplu, S.U.A., acest gen de
“program flexibil” dă rezultate mult mai bune decât o dispozișie
administrativă rigidă.
În prezent programul pentru conformare reprezintă un instrument
administrativ extrem de util până la îndeplinirea condițiilor legale pentru
eliberarea autorizației integrate de mediu.
AUTORIZAȚIILE DE MEDIU. AVIZUL, ACORDUL și
AUTORIZAȚIA DE MEDIU
Autorizațiile de mediu reprezintă instrumentele juridice care îmbracă forma
unui act administrativ, eliberate în condițiile prevăzute de reglementările
legale privind procedura de autorizare de către autoritățile administrative
centrale și teritoriale care au în competență protecția mediului.
1 Avizul de mediu se eliberează în urma evaluării de mediu pentru anumite
planuri și programe.
Definiția legală (anexa la OUG 91/2002) precizează că evaluarea de mediu
constă în „elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului și a
autorităților competente implicate în implementarea unor anumite planuri
14
Dreptul mediului
și programe, luarea în considerație a raportului de mediu și a rezultatelor

acestor consultări în procesul decizional și asigurarea informării asupra
deciziei luate, conform legislației în vigoare.
Relativ logic această definiție sintetizeză practic procedura legală. În cadrul
definițiilor din anexa menționată este definit și avizul de mediu pentru
planuri și programe emis de autoritatea competentă (conform legii) care
confirmă integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul sau
programul supus adoptării. Este vorba, desigur, de respectarea
obligativitășii de a lua în considerașie protecția mediului pentru orice
strategie, politică, plan de dezvoltare pentru a se ajunge la o dezvoltare
durabilă.
Domeniile specifice avute în vedere pentru evaluarea de mediu a anumitor
planuri și programe sunt: amenjarea teritoriului și urbanism, utilizarea
terenurilor agricole, agricultura, silvicultura, piscicultura, transportul,
energia, industria inclusiv activitatea de extracție, gospodărirea deșeurilor,
gospodărirea apelor, telecomunicațiile și turismul.
Raportul de mediu, care cuprinde și rezultatul evaluării de mediu pentru
planurile și programele respective se anexează la planul sau la programul
înaintat spre aprobare la nivel național, regional sau local.
Autoritățile competente emit aviz de mediu pentru planuri și programe, ca
urmare a efectuării evaluării de mediu și a anlizării raportului de mediu.
Avizul de mediu pentru planuri și programe are aceeași perioadă de
valabilitate ca și planul sau programul pentru care a fost emis, în cazul în
care nu intervin modificări ale respectivului plan sau program.
Procedura de evaluare de mediu, structura raportului de mediu și condițiile
de emitere a avizului de mediu pentru planuri și programe, inclusiv cele cu
efecte transfrontieră, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Aprobarea planurilor și programelor este condiționată de existenăa avizului
de mediu pentru respectivul plan sau program.
Evaluarea de mediu, la care ne-am referit mai sus, nu se efctuează pentru
planurile și programele financiare sau bugetare sau pentru cele al căror unic
scop este apărarea națională ori a protecției civile.
15
Dreptul mediului
Menționăm că, autoritățile competente pentru eliberarea avizului de mediu

sunt autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și autoritățile
publice teritoriale pentru protecția mediului.
Solicitarea și obținerea avizului de mediu sunt obligatorii în cazul în care
titularii de activități urmează să deruleze sau să fie supuși unei proceduri
de vânzare a pachetului majoritar de acțiuni, vânzare de active, fuziune,
divizare urmată de lichidare, lichidare, concesionare.
Credem că situațiile, sus menționate, se referă la avizul de mediu pentru
stabilirea obligațiilor de mediu luate în considerare ca prevederi ale unui
program conformare, în vederea asumării acestora de către părțile implicate
în cazul schimbării titularului unei activități cu impact asupra mediului și
sau modificarea ori încetarea unor astfel de activități inclusiv pentru
situațiile enumerate în alineatul precedent.
Acest aviz este emis cu scopul cunoașterii impactului asupra mediului,
oferindu-se,astfel, posibilitatea unor tranzacții între părțile implicate
precum și a asumării responsabilităților.
Un alt aviz de mediu eliberat de autoritatea centrală privește, are în vedere
în primul rând protecția mediului și se referă la omologarea produselor de
uz fito-sanitar.
2 Acordul de mediu
Solicitarea și obținerea acordului de mediu sunt de asemenea obligatorii
pentru proiectele publice sau private de investiții noi sau de modificare a
celor existente ce ar putea avea impact asupra mediului.
2.1 Acordul integrat de mediu stabilește condițiile de realizare a unei
activități încă din etapa de proiectare care să asigure că instalația
corespunde cerințelor legislației în vigoare (OUG34/2002 privind
prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării aprobată prin Legea
645/2002).
Acest acord poate fi eliberat pentru una sau mai multe instalații ori părți ale
instalațiilor situate pe același amplasament.
3 Autorizația de mediu
Autorizația de mediu este un act administrativ eliberat în scris de
autoritățile competente pentru protecția mediului prin care sunt stabilite
16
Dreptul mediului
condițiile unei activități existente sau pentru punerea în funcție a unei

activități noi pentru care anterior a fost emis acord de mediu.
Autorizația de mediu se eliberează după obținerea celorlalte avize, acorduri
ori autorizații.
3.1 Autorizație integrată de mediu - act administrativ emis de autoritățile
competente, conform dispozițiilor legale în vigoare, care dă dreptul de a
exploata în totalitate sau în parte o instalație, în anumite condiții care să
asigure că instalația corespunde cerințelor privind prevenirea și controlul
integrat al poluării. Autorizația poate fi eliberată pentru una sau mai multe
instalații sau părți ale instalațiilor situate pe același amplasament și care
sunt exploatate de același titular.
Autorizația integrată de mediu se eliberează pentru activități cu impact
semnificativ asupra mediului, care se supun evaluării impactului asupra
mediului, activități care fie sunt prevăzute expres în lege, fie sunt supuse
etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului.
Pentru activitatile existente care nu intrunesc conditiile de autorizare
autoritatea competenta pentru protectia mediului dispune efectuarea
bilantului de mediu in termen de maximum un an de la data constatarii
neîndeplinirii acestor condiții și negociază cu titularul activității programul
pentru conformare, pe baza concluziilor și recomandărilor din bilanțul de
mediu.
Pentru obtinerea autorizatiei de mediu activitatile existente care nu sunt
conforme cu normele si reglementarile de mediu in vigoare sunt supuse,
conform deciziei autoritatii competente pentru protectia mediului, unui
bilant de mediu; bilantul de mediu se solicita, conform deciziei autoritatii
competente pentru protectia mediului, inclusiv în cazul derularii
procedurilor prevazute la alin. 2 (pentru eliberarea avizului de mediu –
s.n.). Procedura de realizare a bilantului de mediu se stabileste prin ordin
al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
Autorizația integrată de mediu?
17
Dreptul mediului
12.3 Proceduri de autorizare și competențe de emitere

În cele ce urmează, vom utiliza la modul generic expresia “procedura de
autorizare” atât pentru procedurile prevăzute de lege pentru emiterea
acordului de mediu, cât și pentru procedurile prevăzute pentru emiterea
autorizației de mediu, inclusiv a acordurilor/autorizațiilor integrate de
Protecţia mediu.
obiectivelor din
Autoritatile publice pentru protectia mediului aplica proceduri diferentiate,
afara asezărilor
umane dupa caz, de emitere a avizului, acordului sau a autorizatiei de mediu, in
functie de impactul asupra mediului al proiectelor si activitatilor supuse
procedurii de autorizare. Procedurile diferentiate si competentele de
emitere a avizelor, acordurilor si a autorizatiilor de mediu, inclusiv
procedura de participare a publicului, se stabilesc prin ordin al
Răspunderea
conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
contravenţională
Pentru proiectele propuse pe teritoriul Romaniei, care pot avea efecte
semnificative pe teritoriul altor tari, se aplica prevederile Conventiei
privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera,
adoptata la Espoo la 25 februarie 1991, ratificata prin Legea nr. 22/2001."
Evaluarea impactului asupra mediului?


Rolul actelor de mediu?
18
Dreptul mediului
Răspuns 12.1
În primul rând, neefectuarea studiului de impact pentru introducerea unor
noi activități pentru care efectuarea sa este obligatorie atrage nulitatea
absolută a acordului sau a autorizației de mediu astfel eliberată.
Efectuarea studiului de impact și solușia favorabilă pentru realizarea
avansată a proiectului de raport nu scutește de răspundere promotorul
pentru prejudiciile cauzate persoanelor, bunurilor sau mediului, legate de
realizarea proiectului.
Soluția favorabilă a unui studiu de impact, în baza căruia s-a eliberat
acordul de mediu, nu poate fi o piedică pentru o decizie de suspendare a
executării proiectului în caz de pericol iminent.
Răspuns 12.2
Autorizația integrată de mediu se eliberează pentru activități cu impact
semnificativ asupra mediului, care se supun evaluării impactului asupra
mediului, activități care fie sunt prevăzute expres în lege, fie sunt supuse
etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului.
Pentru activitatile existente care nu intrunesc conditiile de autorizare
autoritatea competenta pentru protectia mediului dispune efectuarea
bilantului de mediu in termen de maximum un an de la data constatarii
neîndeplinirii acestor condiții și negociază cu titularul activității programul
pentru conformare, pe baza concluziilor și recomandărilor din bilanțul de
mediu.
Răspuns 12.3
- pe parcursul execuţiei lucrarilor de drumuri antreprenorul general este
mediului;
recepţie se va verifica realizarea lucrărilor de proţectie a mediului conform

2008.
Bucureşti, 2009.
19
Dreptul mediului
Dreptul la un mediu sănătos
DREPTUL LA UN MEDIU SĂNĂTOS
Cuprins Pagina

13.1 Dezvoltarea dreptului mediului ca fundament al dreptului omului la un mediu sănătos...... 2
13.2 Conținutul multifuncțional al dreptului omului la mediu …………………………...…. 4
13.3 Dreptul omului la mediu în legislația românească …………………………………….. 7
Dreptul mediului

 să cunoască noţiunea de mediu sănătos;

 să înteleagă necesitatea protecţiei acestuia.
13.1 Dezvoltarea dreptului mediului ca fundament al dreptului omului la un mediu sănătos
Dezvoltarea dreptului mediului ca instrument nou de protecție a

mediului necesar sănătății oamenilor și vieții, este desigur implicată în
recunoașterea valorilor fundamentale consacrate în declarațiile drepturilor și
Mediu libertăților publice.
Dreptul mediului a condus la lungi dezbateri privind existența dreptului
omului la un mediu satisfăcător.
Pe plan internațional numeroase declarații consacră recunoașterea unui
drept al omului la mediu, ca expresie a importanței fundamentale a mediului
pentru om. În acest sens declarația de la Stockholm (1972) menționează: “omul
are un drept fundamental la libertate, la egalitate și la condiții de viață
satisfăcătoare, într-un mediu a cărui calitate îi permite să trăiască în demnitate și
bună stare. Este o datorie de onoare de a proteja și ameliora mediul pentru
generațiile prezente și viitoare (principiul 1)”.
Charta africană a drepturilor omului și ale popoarelor1 proclamă în art.24:
“toate popoarele au dreptul la un mediu satisfăcător, propice dezvoltării lor”.
În democrațiile occidentale mai multe constituții revizuite după 1972 au
inserat noul drept al omului la mediu, ca de exemplu: Constituția Greciei (1975) -
în art.24; Constituția Portugaliei (1976) - în art.66; Constituția Braziliei (1988), în
art.285.
În avizul său consultativ din 8 iunie 1996, Curtea Internațională de Justiție
declară: „mediul nu este o abstracție ci, desigur, spațiul în care viețuiesc ființele
umane și de care depinde realitatea vieții lor, sănătatea lor și a generațiilor
viitoare.” Așadar, mediul este o realitate care a dobândit în ceva mai mult de
treizeci de ani o vocație universală, transformată într-o multitudine de reguli
internaționale și naționale care fundamentează, de fapt, un nou drept fundamental
al omului.
Valorile atașate protecției și bunei gestiuni a mediului sunt strâns legate
de satisfacerea nevoilor esențiale (apă, aer, hrană). Dar nevoile esențiale pentru
om sunt condiționate de marile echilibre naturale ale biosferei și deci de impactul
activităților umane asupra mediului natural și asupra resurselor naturale. Protecția
mediului și respectarea regulilor ecologiei devine, astfel, un imperativ vital legat
de dreptul fundamental la viață.
1
Nairobi - 28 iunie 1981.
2
Dreptul mediului
Echilibrul biologic, biodiversitatea, conștientizarea rolului pe care îl joacă

speciile florei și faunei în menținerea echilibrului natural, sunt indispensabile
pentru supraviețuirea umanității.
Mediul, protecția lui, au dobândit, de asemenea, un statut de drept
fundamental, pentru că au devenit expresia unei politici publice de interes
colectiv, a unei solidarități nu numai în interiorul statelor, dar și la scară
internațională2.
Mediul reflectă, așadar, o valoare socială, o etică, o responsabilitate
colectivă care se impun nu numai statelor, ci, tot asemenea, tuturor actorilor
economici și sociali. Mișcările ecologiste sunt, de altfel, susținute și influențate de
o puternică mișcare populară acompaniată de organizații neguvernamentale, iar în
unele țări și de partidele ecologice. Având un fundament științific și un fundament
social, mediul, organizat sub aspect juridic de o multitudine de convenții
internaționale și de legi naționale (în mare parte asemănătoare) a dobândit o
legitimitate politică, astfel încât a fost consacrat în cele mai înalte reglementări
din ierarhia legilor, și anume în constituții ca un drept fundamental3.
Consacrarea la nivel constituțional în numeroase țări, pe care am mai
amintit-o, cunoaște, poate, un caracter mai special cât privește Constituția
franceză.
Guvernul francez, la inițiativa președintelui Republicii, a decis să
introducă protecția mediului în Constituție. Orice demers privind cuprinsul
Constituției este un act solemn, dar experiența celei de-a cincea Republici a arătat
că pot avea loc numeroase reforme constituționale privind organizarea puterilor
constituționale sau alte probleme de fond ale societății.
În 2002, președintele Franței propune francezilor înscrierea dreptului la
mediu într-o cartă4 „andosată” la Constituție alături de drepturile omului, de
drepturile economice și sociale, menționând că se va marca un mare progres.
Desigur, carta care consacră acest drept este o „gazdă legislativă” până la
revizuirea Constituției. Credem că acest mod de consacrare constituțională
dovedește o anume urgență care nu a mai îngăduit să se aștepte prilejul revizuirii
Constituției, Așa cum s-a întâmplat în România.
În același sens, subliniem și faptul că în Proiectul Cartei Europene privind
Dreptul omului principiile generale pentru protecția mediului și dezvoltare durabilă se regăsește
la mediu „principiul integrării și interdependenței, în special în ceea ce privește drepturile
omului și obiectivele sociale, economice și de mediu”.
De altfel, dreptul omului la mediu, se remarcă în acest document elaborat
de profesorul M. Prieur, este recunoscut și garantat de comunitatea internațională,
de Consiliul Europei prin jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului,
precum și de constituțiile a numeroase state membre ale acestuia.5
2
protecția mediului uman, a zonelor litorale, protecția stratului de ozon.
3
Michel Prieur, Le droit de l’homme a l’environement – rapport national a la reunion de UE, 15 – 20 aprilie 2003,
Ankara.
4
Având o valoare superioară legii, se impune, ca atare, ordonarea acestor preocupări, mediul reprezentând un
interes superior.
5
Art.1 din Convenția Internațională privind accesul la informație, participarea la luarea deciziei și accesul la
justiție, Aarhus,1998.
3
Dreptul mediului

Acordul de mediu?
13.2 Conținutul multifuncțional al dreptului omului la mediu
Dacă protecția mediului antrenează inevitabil atingerea unor libertăți

fundamentale, cum ar fi, de pildă, dreptul de proprietate sau restrângerea unor
servituți ori restrângerea dreptului la circulație în anumite zone protejate, ea
ajunge, după cum am arătat, să consacre drepturi fundamentale deja recunoscute
sau să lărgească alte preocupări.
Dreptul la mediu, inițial, era strâns legat de dreptul la sănătate și de dreptul
la viaăă; acesta s-a tradus mai târziu prin afirmarea unui drept cu privire la
condișiile de viaăă și de muncă mai bune (igiena și securitatea muncii) și prin
dezvoltarea dreptului la odihnă și recreere.
Dar dreptul mediului este “purtătorul” unor drepturi fundamentale, cum
ar fi cele privind dreptul la informare și la participare, la luarea deciziilor, dreptul
la asociere și, prin aceasta, întărirea funcșiei sociale și colective a unor drepturi
deja existente.
Dreptul constituie masa unor îndatoriri atât pentru stat și autoritățile
publice cât și pentru individ. Este evident că protecția mediului poate fi rațiunea
participării crescute a cetățenilor la viața publică și la democratizarea tuturor
procedurilor.
Este, poate, dificilă formularea corectă a acestui drept fundamental nou.
Legat de drepturile omului, avem o viziune antropocentrică, dar dreptul mediului
nu privește numai omul, ci și toate celelalte forme de viață, însăși biosfera. Se
poate totuși admite, într-un înțeles mai larg, că dreptul la mediu privește omul și
toate elementele naturale care-l înconjoară, în măsura în care acestea formează un
tot ecologic nedisociabil. Este, vorba, desigur de un mediu sănătos, de o bună
calitate, convenabil pentru dezvoltarea persoanei, ecologic echilibrat și propice
dezvoltării vieții. Mai mult decât un drept al omului în sens strict, el este un drept
în măsură să protejeze în același timp atât omul cât și mediul în care trăiește.

Dreptul la mediu?
13.3 Dreptul omului la mediu în legislația românească
Dreptul mediului
Constituția României, adoptată în anul 1991, cu toate că a fost o

constituție modernă, care a avut și exemplul altor reglementări la nivel
constituțional în diferite țări, nu a “îndrăznit” să enumere dreptul la mediu printre
celelalte drepturi și libertăți fundamentale. Nimic însă din dispozițiile
constituționale nu se opunea unei astfel de recunoașteri. Am spune chiar
dimpotrivă, căci consacrarea unor drepturi ca: dreptul la informație (art.31),
dreptul la ocrotirea sănătății (art.33), dreptul la asociere (art.37), dreptul de
petiționare (art.37), sau chiar restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor
libertăți (art.49) pentru “… apărarea sănătății, prevenirea consecințelor unor
calamități naturale și ale unui sinistru deosebit de grav…” reprezintă, de fapt,
unele aspecte ale conținutului dreptului la mediu.
După mai bine de un deceniu, Constituția revizuită prin referendum
consacră, după cum am mai menționat, la art. 35, dreptul oricărei persoane la un
mediu sănătos și echilibrat ecologic. Această consacrare îl departajează din start
de dreptul la sănătate, oferindu-i individualizarea atât de necesară. Cât privește
alin.(2) al art. 35 și anume obligația statului de a asigura cadrul legislativ pentru
exercitarea acestui drept, credem că este necesar să punem în evidență că, acesta
a precedat dispozițiile alin. 2.
În acest sens, arătăm că OUG privind protecția mediului nr.195/2005
prevedea, încă de la adoptarea sa, în mod expres că “statul recunoaște tuturor
persoanelor dreptul la un mediu sănătos,” prevăzând și o serie de garanții.
Garanțiile privesc:
a) accesul la informații referitoare la calitatea mediului, care, după
modificarea și completarea prin OUG nr. 91/2002, este „accesul la informarea
privind mediul cu respectarea condițiilor de confidențialitate prevăzute de
legislașia în vigoare”;
b) dreptul de a se asocia în organizații de apărare a calității mediului;
c) dreptul de consultare în vederea luării deciziilor privind dezvoltarea
politicilor, legislației și normelor de mediu, eliberarea acordurilor și a
autorizațiilor de mediu, inclusiv pentru planurile de amenajare a teritoriului și de
urbanism;
d) dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor asociații
autorităților administrative sau judecătorești în vederea prevenirii sau în cazul
producerii unui prejudiciu direct sau indirect;
e) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.
Prin aceasta, legislația noastră a devenit o legislație de avangardă în
repararea prejudiciului ecologic suferit de “bunuri elemente ale mediului” care,
prin natura lor, nu pot fi considerate ca obiecte ale unui prejudiciu direct ce poate
fi constatat în patrimoniul persoanelor fizice sau al persoanelor juridice.
Cât privește legitimarea procesuală activă ex lege conform art. 5 la care
ne-am referit, pentru persoanele fizice, am putea invoca ideea unei „Actio
popularis” – pentru interese comune, dar acțiunile din această categorie nu puteau
fi îndreptate decât împotriva unui act general, în măsura în care dispozițiile
acestuia făceau referire la propria poziție juridică. Pe de altă parte, trebuie să
menționăm că jurisprudența a lărgit definiția „problemei juridice”, admițând că
anumite „interese ideale” pot fi apărate în justiție.
Dreptul mediului
Legea cadru pentru protecția mediului acordă prin această legitimare

procesuală activă un larg acces la justiție pentru protecția mediului, dar în același
timp și o garanție reală pentru apărarea dreptului, recunoscut și, acum, garantat
prin dispozițiile constituționale „la un mediu sănătos și echilibrat ecologic”.
Putem invoca în acest context opinia profesorului Vlad Constantinesco
privind noțiunea de „interes” pentru a introduce o cerere în fața instanțelor
judecătorești, noțiune care a fost în mod substanțial atenuată de când violarea unui
drept a fost reșinută de instanțele administrative ca „interes” printr-o interpretare
literală, la sfârșitul secolului XIX, pornind de la ideea cercurilor de interese.
Conform acestei idei, nu este necesar ca un drept să fie propriu și special
al celui ce se plânge, fiind suficient să aparțină unei categorii de persoane, cu
excepția unei simple apartenențe la o colectivitate națională.
De asemenea, interesul de a te adresa justiției a fost larg recunoscut
persoanelor juridice, după obiectul lor, asociațiilor, sindicatelor, etc.
În ceea ce privește reglementarea legii române, la care am făcut referire,
credem că este vorba de o legitimare procesuală activă legală cât privește
atingerile aduse mediului.
Organizațiile neguvernamentale dobândesc o legitimare procesuală
activă, putând introduce acțiuni în justiție în vederea conservării mediului,
indiferent cine a suferit prejudiciul.
Nu putem să nu relevăm dispozițiile alin. (3) art. 35 din Constituția
României care reglementează expres îndatorirea tuturor persoanelor fizice și
juridice de a proteja și ameliora mediul. Așadar, la prima vedere, cât privește
persoanele fizice în calitatea lor de titulari ai dreptului fundamental la un mediu
sănătos și echilibrat ecologic în același timp, aceștia sunt și titularii obligației de
a proteja mediul.
În calitatea lor de titulari ai acestei obligații, ei nu se pot prevala, pentru a
fi exonerați de răspundere, în cazul în care prin activitățile pe care le desfășoară
au cauzat un prejudiciu, de faptul că prin activitatea respectivă nu au încălcat
anumite dispoziții exprese și concrete ale reglementărilor legale. Aceștia nu au
respectat obligația de a proteja mediul.
Aceste dispoziții constituționale se regăsesc și în art. 6 al legii cadru, care,
prin modificările aduse de O.U.G. nr. 91/2002 menționează: „Protecția mediului
constituie obligația și responsabilitatea autorităților administrației publice centrale
și locale precum și a tuturor persoanelor fizice și juridice”.

Dreptul omului la mediu în legislația românească?
În loc de
rezumat
Dreptul mediului

această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Dreptul la un mediu de viață sănătos?

Răspuns 13.1
Mediul reflectă, așadar, o valoare socială, o etică, o responsabilitate
colectivă care se impun nu numai statelor, ci, tot asemenea, tuturor actorilor
economici și sociali. Mișcările ecologiste sunt, de altfel, susținute și influențate de
o puternică mișcare populară acompaniată de organizații neguvernamentale, iar în
unele țări și de partidele ecologice. Având un fundament științific și un fundament
social, mediul, organizat sub aspect juridic de o multitudine de convenții
internaționale și de legi naționale (în mare parte asemănătoare) a dobândit o
legitimitate politică, astfel încât a fost consacrat în cele mai înalte reglementări
din ierarhia legilor, și anume în constituții ca un drept fundamental6.
Consacrarea la nivel constituțional în numeroase țări, pe care am mai
amintit-o, cunoaște, poate, un caracter mai special cât privește Constituția
franceză.
Guvernul francez, la inițiativa președintelui Republicii, a decis să
introducă protecția mediului în Constituție. Orice demers privind cuprinsul
Constituției este un act solemn, dar experiența celei de-a cincea Republici a arătat
că pot avea loc numeroase reforme constituționale privind organizarea puterilor
constituționale sau alte probleme de fond ale societății.
În 2002, președintele Franței propune francezilor înscrierea dreptului la
mediu într-o cartă7 „andosată” la Constituție alături de drepturile omului, de
drepturile economice și sociale, menționând că se va marca un mare progres.
Desigur, carta care consacră acest drept este o „gazdă legislativă” până la
revizuirea Constituției. Credem că acest mod de consacrare constituțională
dovedește o anume urgență care nu a mai îngăduit să se aștepte prilejul revizuirii
Constituției, Așa cum s-a întâmplat în România.
6
Michel Prieur, Le droit de l’homme a l’environement – rapport national a la reunion de UE, 15 – 20 aprilie 2003,
Ankara.
7
Având o valoare superioară legii, se impune, ca atare, ordonarea acestor preocupări, mediul reprezentând un
interes superior.
7
Dreptul mediului
În același sens, subliniem și faptul că în Proiectul Cartei Europene privind

principiile generale pentru protecția mediului și dezvoltare durabilă se regăsește
„principiul integrării și interdependenței, în special în ceea ce privește drepturile
omului și obiectivele sociale, economice și de mediu”.
De altfel, dreptul omului la mediu, se remarcă în acest document elaborat
de profesorul M. Prieur, este recunoscut și garantat de comunitatea internațională,
de Consiliul Europei prin jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului,
precum și de constituțiile a numeroase state membre ale acestuia.8
Răspuns 13.2
Dreptul la mediu, inițial, era strâns legat de dreptul la sănătate și de dreptul
la viaăă; acesta s-a tradus mai târziu prin afirmarea unui drept cu privire la
condișiile de viaăă și de muncă mai bune (igiena și securitatea muncii) și prin
dezvoltarea dreptului la odihnă și recreere.
Dar dreptul mediului este “purtătorul” unor drepturi fundamentale, cum
ar fi cele privind dreptul la informare și la participare, la luarea deciziilor, dreptul
la asociere și, prin aceasta, întărirea funcșiei sociale și colective a unor drepturi
deja existente.
Dreptul constituie masa unor îndatoriri atât pentru stat și autoritățile
publice cât și pentru individ. Este evident că protecția mediului poate fi rațiunea
participării crescute a cetățenilor la viața publică și la democratizarea tuturor
procedurilor.
Este, poate, dificilă formularea corectă a acestui drept fundamental nou.
Legat de drepturile omului, avem o viziune antropocentrică, dar dreptul mediului
nu privește numai omul, ci și toate celelalte forme de viață, însăși biosfera. Se
poate totuși admite, într-un înțeles mai larg, că dreptul la mediu privește omul și
toate elementele naturale care-l înconjoară, în măsura în care acestea formează un
tot ecologic nedisociabil. Este, vorba, desigur de un mediu sănătos, de o bună
calitate, convenabil pentru dezvoltarea persoanei, ecologic echilibrat și propice
dezvoltării vieții. Mai mult decât un drept al omului în sens strict, el este un drept
în măsură să protejeze în același timp atât omul cât și mediul în care trăiește.
Răspuns 13.3
Constituția României, adoptată în anul 1991, cu toate că a fost o
constituție modernă, care a avut și exemplul altor reglementări la nivel
constituțional în diferite țări, nu a “îndrăznit” să enumere dreptul la mediu printre
celelalte drepturi și libertăți fundamentale. Nimic însă din dispozițiile
constituționale nu se opunea unei astfel de recunoașteri. Am spune chiar
dimpotrivă, căci consacrarea unor drepturi ca: dreptul la informație (art.31),
dreptul la ocrotirea sănătății (art.33), dreptul la asociere (art.37), dreptul de
petiționare (art.37), sau chiar restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor
libertăți (art.49) pentru “… apărarea sănătății, prevenirea consecințelor unor
calamități naturale și ale unui sinistru deosebit de grav…” reprezintă, de fapt,
unele aspecte ale conținutului dreptului la mediu.
8
Art.1 din Convenția Internațională privind accesul la informație, participarea la luarea deciziei și accesul la
justiție, Aarhus,1998.
8
Dreptul mediului
După mai bine de un deceniu, Constituția revizuită prin referendum

consacră, după cum am mai menționat, la art. 35, dreptul oricărei persoane la un
mediu sănătos și echilibrat ecologic. Această consacrare îl departajează din start
de dreptul la sănătate, oferindu-i individualizarea atât de necesară. Cât privește
alin.(2) al art. 35 și anume obligația statului de a asigura cadrul legislativ pentru
exercitarea acestui drept, credem că este necesar să punem în evidență că, acesta
a precedat dispozițiile alin. 2.
În acest sens, arătăm că OUG privind protecția mediului nr.195/2005
prevedea, încă de la adoptarea sa, în mod expres că “statul recunoaște tuturor
persoanelor dreptul la un mediu sănătos,” prevăzând și o serie de garanții.
Garanțiile privesc:
a) accesul la informații referitoare la calitatea mediului, care, după
modificarea și completarea prin OUG nr. 91/2002, este „accesul la informarea
privind mediul cu respectarea condițiilor de confidențialitate prevăzute de
legislașia în vigoare”;
b) dreptul de a se asocia în organizații de apărare a calității mediului;
c) dreptul de consultare în vederea luării deciziilor privind dezvoltarea
politicilor, legislației și normelor de mediu, eliberarea acordurilor și a
autorizațiilor de mediu, inclusiv pentru planurile de amenajare a teritoriului și de
urbanism;
d) dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor asociații
autorităților administrative sau judecătorești în vederea prevenirii sau în cazul
producerii unui prejudiciu direct sau indirect;
e) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.
Prin aceasta, legislația noastră a devenit o legislație de avangardă în
repararea prejudiciului ecologic suferit de “bunuri elemente ale mediului” care,
prin natura lor, nu pot fi considerate ca obiecte ale unui prejudiciu direct ce poate
fi constatat în patrimoniul persoanelor fizice sau al persoanelor juridice.
Cât privește legitimarea procesuală activă ex lege conform art. 5 la care
ne-am referit, pentru persoanele fizice, am putea invoca ideea unei „Actio
popularis” – pentru interese comune, dar acțiunile din această categorie nu puteau
fi îndreptate decât împotriva unui act general, în măsura în care dispozițiile
acestuia făceau referire la propria poziție juridică. Pe de altă parte, trebuie să
menționăm că jurisprudența a lărgit definiția „problemei juridice”, admițând că
anumite „interese ideale” pot fi apărate în justiție.

2008.
Bucureşti, 2009.
Dreptul mediului
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 14……………………………………………....... 2

14.1 Răspunderea juridică în dreptul mediului............................................................... 3
14.2 Răspunderea juridică pentru fapte poluante........................................................... 3
14.3 Formele răspunderii juridice în raporturile de dreptul mediului............................. 4
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 14……………………………………………....... 8
 să înteleagă rolul răspunderii juridice în raporturile de dreptul mediului;

 să cunoasca noţiunea de fapta poluantă;
 să îşi însusească formele răspunderii juridice în dreptul mediului.
14.1 Răspunderea juridică în dreptul mediului
Rolul răspunderii juridice în raporturile de dreptul mediului
Pentru înlăturarea efectelor negative produse asupra mediului trebuie să se

acţioneze în sensul formării unei constiinţe ecologice.
Această soluţie ar fi ideală şi de maximă eficienţă pentru atingerea

scopurilor urmărite în activitatea complexă, ştiinţific fundamentată,
desfăşurată în vederea prevenirii poluării, a protecţiei şi dezvoltării
mediului.
Constiinţa de Însă conştiinţa de mediu lipseşte la mulţi agenţi economici, dar şi la mulţi
mediu cetăţeni ceea ce aduce daune însemnate mediului.
În aceste condiţii trebuie căutate şi găsite căi care să îmbine pozitiv,

materializat în conştiinţa de proprietar cu constrângerea celor lipsiţi de
conştiinţă pentru a respecta legislaţia mediului.
Dreptul stabileşte pe lănga reguli de conduită în cele mai variate domenii

ale vieţii economico-sociale sş sancţiuni aplicabile faţă de cei care nu se
conformează prevederilor legii.
Folosirea constrangerilor juridice împotriva autorilor oricaror acte de

încălcare a obligaţiilor sau interdicţilor stabilite în domeniul protecţiei
mediului reprezintă o parghie importanţă în promovarea responsabilităţi
sociale, în formarea conştiinţei de mediu.
Prin sancţionarea juridică a faptelor anti-mediu se urmăreşte pe lângă

scopul firesc şi educarea celui sancţionat pentru formarea conştiinţei lor
ecologice, a conştiinţei de mediu în general, fără de care nu se pot realiza
sarcinile complexe ale prevenirii poluării şi îmbunătăţirii condiţiilor de
mediu.
Răspunderea Deci, răspunderea juridică are un rol deosebit în dirijarea

juridică comportamentului oamenilor în viaţa economico-socială.
Poluarea mediului este o fapta nepermisă care se afla în contradicţie cu

Poluarea regulile de conduită stabilite de lege, fiind o fapta ilicită deoarece implică
mediului săvărsirea unui act oprit de lege sau neîndeplinirea unei obligaţii stabilită
tot de lege, acţiune sau inacţiune care constituie o atingere nedreaptă adusă
unuia sau mai multor factori ai mediului natural sau artificial. O astfel de
faptă trebuie sancţionată în condiţiile legii.
Orice persoană fizică sau juridică poate fi trasă la răspundere juridică

pentru nerespectarea legislaţiei mediului, astfel caâd fapta prin care se
încalcă legea are ca urmare poluarea efectivă a mediului autorul faptei este
agent poluant, alteori fapta nu atrage dupa sine şi poluarea mediului dar
este totuşi o faptă sancţionabilă după normele acestei ramuri de drept,
autorul ne fiind considerat agent poluant, dar fiind totuşi răspunzator
juridic.

Sancţionarea juridică a faptelor anti – mediu?
14.2 Răspunderea juridică pentru fapte poluante
Poluarea mediului constituie elementul esenţial al răspunderii în cadrul

raportului de dreptul mediului, în lipsa ei nu se poate vorbi de o răspundere
juridică.
Poluarea poate fi rezultatul activităţii omului, dar în aceeaşi măsură poate

fi şi rezultatul acţiunii oricarei vietuitoare sau poate fi produsă din cauze
naturale (erupţia unor vulcani, ploi torentiale, furtuni de nisip, etc.).
Poluarea Poluarea mediului reprezintă acele acţiuni ce daunează echilibrului

mediului ecologic sau dăunează sănătăţii, liniştii şi stării de confort ale oamenilor,
ori provoacă pagube economiei naţionale prin modificarea calităţii
factorilor naturali sau creaţi prin activităţi umane.
Potrivit Regulilor de la Montreal din 1982, aplicabile poluarii

transfrontiere, prin poluare, întelegem orice introducere de către om în
Definiţia mediu direct sau indirect, a unor substanţe sau energii cu efecte
poluarii vătamatoare, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să
prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi proprietatea materială, să
diminueze binefacerile sau să impiedice alte utilizari legitime ale omului.
În esenţă poluarea este acţiunea de intoxicare produsă de poluanţi.
După natura lor poluanţii pot fi: solizi, lichizi, gazosi; ei modifică echilibrul
natural şi poate aduce daune bunurilor materiale.
Încălcarea obligaţiei de a nu degrada mediul natural sau amenajat prin
depozitari necontrolate de deşeuri de orice fel prin care se provoacă
poluarea apei, atmosferei sau solului şi deci se cauzează un prejudiciu
Fapte poluante atrage după sine răspunderea juridică pentru poluare.
Răspunderea juridică pentru fapte nepoluante

În dreptul mediului sunt reglementate numeroase fapte care nu au ca efect
poluarea directă a mediului şi totuşi sunt sancţionabile în condiţiile legii.
Astfel de fapte reglementate de lege sunt, de exemplu: efectuarea de

schimburi de terenuri sau schimbarea categoriei de folosinţa a terenurilor
agricole de la superioară la inferioară fără aprobare; nedeclararea la
organele judetene de cadastru funciar de către deţinători a schimbarii
categoriei de folosinţa a terenurilor agricole sau efectuarii de schimburi de
terenuri; prezentarea în situaţiile şi analizele de impact a unor concluzii şi
informaţii false, s.a.
Din aceste exemple se observă că ele nu au o acţiune directă asupra

mediului şi totuşi legiuitorul le sancţionează.
Se demonstreaza astfel că este nu numai posibil ci şi necesar că răspunderea

juridică în dreptul mediului să fie diferenţiată şi după acest criteriu.

Noţiunea de poluare?
14.3 Formele răspunderii juridice în raporturile de dreptul mediului
Încălcarea normelor dreptului mediului diferă în funcţie de gradul de

periculozitate socială a faptei şi atrage răspunderea juridică ce poate fi:
contraveţională sau penală; dacă se cauzează şi un prejudiciu patrimonial
intervine răspunderea civilă ce are un caracter reparator. În O.U. privind
protecţia mediului nr. 195/2005 modificată şi completată sunt menţionate
clar cele trei forme ale răspunderii juridice: contravenţională, civilă şi
penală.
În literatura juridică de specialitate din domeniul protecţiei mediului s-au

făcut încercări să se argumenteze şi să se fundamenteze o formă proprie,
distinctă de răspundere juridică pentru acest domeniu: răspundere
ecologică sau răspundere de dreptul mediului.
Răspunderea contraveţională
Răspunderea
contravenţională Consta în aplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor vinovate de
încălcarea dispoziţiilor legale care prevad şi sanctionează contravenţiile.
Contravenţia este o faptă săvărşită cu vinovaţie ce reprezinta un pericol

social mai redus decat infracţiunea şi este prevazută şi sancţionată ca atare
prin acte normative.
Obiectul contravenţiei îl constituie relaţiile sociale, bunurile sau interesele

legitime apărate prin norme de drept cărora li se aduce atingere ori sunt
puse în pericol prin fapta săvărşită.
Subiectul activ al contravenţiei îl reprezintă persoana fizică sau juridică ce

comite fapta contravenţională.
Latura obiectivă o reprezintă acţiunea sau incţiunea producatoare de urmări

periculoase sau care ameninţă valorile sociale.
Latura subiectiva priveşte atitudinea psihică a contravenientului faţă de

fapta săvărşită şi urmările sale care se exprimă prin vinovaţie.
Contraventiile prezintă şi în cadrul raporturilor de dreptul mediului o mare

varietate şi sunt sancţionate potrivit normelor acestei ramuri de drept.
Răspunderea penală
Răspunderea penală intervine cand se săvărşeşte o faptă cu un înalt grad de
Răspunderea periculozitate socială; infracţiunea este o faptă ce prezintă un pericol social
penală ridicat, este prevazută ca atare prin lege şi este săvărşită cu vinovăţie.
Unele reglementari din Codul penal dar şi mai ales normele dreptului
mediului califică anumite fapte săvărşite în acest domeniu ca infracţiuni şi
le sancţionează ca atare.
Infracţiunile săvărşite în raporturile de dreptul mediului pot fi fapte prin

care se polueaza mediul sau fapte prin care indirect se aduce atingere
intereselor de protecţie a factorilor de mediu.
Atunci când fapta săvărşită, calificată de lege infracţiune sau contravenţie

cauzează şi un prejudiciu patrimonial intervine răspunderea civilă.
Răspunderea civilă are un caracter subiectiv, răspunderea intervenind dacă

el este vinovat.
Răspunderea În O.U. privind protecţia mediului nr. 195/2005 modificată şi completată

civilă se stabileşte caracterul obiectiv al acestei răspunderi bazat pe principiul
poluatorul plateste.
Răspunderea în dreptul mediului

Încălcarea unei norme de dreptul mediului atrage după sine o răspundere
Răspunderea în specială aplicată după regulile dreptului mediului, iar fapta respectivă va
dreptul mediului putea fi denumita convenţional delict ecologic.
Răspunderea fără culpa urmăreşte să determine o conduită diligenţa avand

drept scop căutarea mijloacelor stiinţifice şi tehnice pentru prevenirea
cauzării unor pagube asemanatoare în viitor.
Necesitatea obiectivizării răspunderii în dreptul mediului a fost susţinută

de mai multi autori considerandu-se ca într-o viitoare reglementare, va
trebui să se dea curs tendinţelor de obiectivarea răspunderii, doar că va
trebui să se realizeze paralel cu menţinerea pentru unele situaţia noţiunii
de culpă.
În urma obiectivizării prin lege a răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin

poluarea mediului apar unele probleme care necesită lămuriri din partea
doctrinei:
- în ce domeniu al răspunderii juridice pentru poluare este valabil caracterul
obiectiv al acestei răspunderi?
În ce constă fapta ilicită poluanta în domeniul răspunderii cauzate pentru

prejudiciile cauzate prin poluarea mediului?
În ce constă prejudiciul cauzat prin poluare pentru care se răspunde în mod

obiectiv şi cine este victima?
Poluare Cine are capacitatea de a răspunde în aceste condiţii?
Pornind de la definiţia poluarii nu vedem de ce nu s-ar putea admite

caracterul obiectiv nu numai al răspunderii pentru prejudiciu ci şi pentru
delictul ecologic; aceasta înseamnă ca putem renunţa la răspunderea
contravenţională în favoarea răspunderii de dreptul mediului.
Luand în considerare consecinţele pentru mediu a faptelor săvărşite cu

încalcarea prevederilor normelor dreptului mediului ni se pare raţional ca
poluatorul să răspunda obiectiv nu numai pentru prejudiciul cauzat ci şi
pentru fapta însăşi.
Fapta poluantă constă într-o conduită a subiectului de drept denumit

poluator sau agent poluant concretizată într-o acţiune sau inacţiune prin
care se încalcă o dispoziţie legală imperativă ce priveşte protecţia,
conservarea şi dezvoltarea condiţiilor de mediu.
Poluarea reprezintă deci o fapta ilicită, iar ilicitatea se apreciază nu numai

în raport cu încălcarea unui drept subiectiv ci si cu încălcarea intereselor
legitime ale unei persoane cu încălcarea unei norme a dreptului mediului a
cărei consecinţă este poluarea.
Răspunderea pentru daunele ecologice constă tocmai în aceea ca

prejudiciul se cauzează prin poluarea mediului, din care face parte şi omul
şi bunurile sale, costul poluarii afectand omul – victima şi fiind suportat de
omul – poluator.

Răspunderea contravenţională?


Răspunderea juridică în dreptul mediului?
Răspuns 14.1
Prin sancţionarea juridică a faptelor anti-mediu se urmareşte pe lângă
scopul firesc şi educarea celui sancţionat pentru formarea constiinţei lor
ecologice, a conştiinţei de mediu în general, fără de care nu se pot realiza
sarcinile complexe ale prevenirii poluarii şi îmbunătăţirii condiţiilor de
mediu.
Răspuns 14.2
Potrivit Regulilor de la Montreal din 1982, aplicabile poluarii
transfrontiere, prin poluare, întelegem orice introducere de către om în
mediu direct sau indirect, a unor substanţe sau energii cu efecte
vătămatoare, de natură să puna în pericol sănătatea omului, să
prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi proprietatea materiala, să
diminueze binefacerile sau să impiedice alte utilizari legitime ale omului.
Răspuns14.3
Constă în aplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor vinovate de
încălcarea dispoziţiilor legale care prevad şi sancţionează contravenţiile.
Contravenţia este o faptă săvârşită cu vinovaţie ce reprezintă un pericol
social mai redus decat infracţiunea şi este prevazută şi sancţionată ca atare
prin acte normative.
Obiectul contravenţiei îl constituie relaţiile sociale, bunurile sau interesele
legitime aparate prin norme de drept cărora li se aduce atingere ori sunt
puse în pericol prin fapta săvărşită.
Subiectul activ al contravenţiei îl reprezintă persoana fizică sau juridică ce
comite fapta contravenţională.
Latura obiectivă o reprezintă acţiunea sau incţiunea producatoare de urmări
periculoase sau care ameninţă valorile sociale.
Latura subiectivă priveşte atitudinea psihică a contravenientului faţă de
fapta săvărşită şi urmările sale care se exprimă prin vinovaţie.
Contravenţiile prezintă şi în cadrul raporturilor de dreptul mediului o mare
varietate şi sunt sancţionate potrivit normelor acestei ramuri de drept.

2. Mircea Dutu, Tratat de dreptul mediului, Editura. Lumina Lex,
Bucureşti, 2008.
Bucureşti, 2009.

Dreptul Mediului Cursuri

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul Mediului Cursuri

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conferinţe internaţionale în domeniul protecţiei mediului

Unitate de învăţare Nr. 1

CONFERINŢE INTERNAŢIONALE ÎN DOMENIUL

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 ………..……………………………….............2

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 1

 cunoaşterea noţiunii de mediu;

1.1 Conferinţa de la Stockholm privind mediul uman

Mediul este periodic supus reglementărilor legale, atât în ansamblul său,

Pornind de la realitatea că nu există activităţi economice şi/sau sociale care

Teoria dezvoltării durabile este relativ nouă şi se află în curs de formare.

Conceptul de dezvoltare durabilă s-a conturat într-un moment în care

Conferinta de la Comunitatea internaţională s-a reunit pentru prima dată în 1972 la

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, al cărui Consiliu de

Fondul voluntar pentru Mediu, înfiinţat în ianuarie 1973, în conformitate

Toate acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru

De la înfiinţarea sa, în baza recomandărilor Conferinţei de la Stockholm,

Activităţile programului pot fi clasificate în două mari grupe:

Problemele globale ale mediului au început să devină predominante şi au

Declaraţia de la Stockholm, Principiul 13

dezvoltarea lor este compatibilă cu necesitatea de a proteja şi îmbunătăţi

Raportul Necesitatea reorientării eforturilor pentru realizarea obiectivului de

Test de autoevaluare 1.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 4.

Un document fără putere obligatorie, care conţine principiile pentru

Organizarea instituţională a Comisiei Mondiale pentru Dezvoltarea

Mecanismul de finanţare pentru implementarea Agendei 21.

Summitul de la Rio a adus cu fermitate pe arena publică problemele de

În ciuda acestor consecinţe pozitive, obiectivul global al Agendei 21, care

Evaluarea progresului realizat la cinci ani de la Conferinţa de la Rio (New

Test de autoevaluare 1.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Răspunsul la test se găseşte la paginile 2-3.

1.3 Summitul Naţiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă de la Johannesburg

Dezvoltare Summitul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut

Declaraţia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă şi Planul de

Guvernele au căzut de acord şi au reafirmat un domeniu de obligaţii şi ţinte

Prin Planul de implementare se urmăreşte aplicarea de măsuri concrete la

Un important progres l-a constituit sprijinul pentru înfiinţarea unui fond de

Toate aceste conferinţe mondiale au influenţat evoluţia dreptului

De asemenea, în dreptul internaţional al mediului s-a cristalizat un număr

În sfera dimensiunii internaţionale se înscriu de asemenea şi măsurile

În acest sens se impune precizarea următoarelor aspecte:

Realizarea acestor obiective a fost şi este urmărită prin promovarea cu

sugestiv intitulat „Viitorul nostru: alegerea noastră”. UE consideră

Aspectele politicii din domeniul mediului care trebuie luate în considerare

Test de autoevaluare 1.3 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Care sunt cei trei piloni ai dezvoltarii durabile?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 6.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 1.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1

Rolul Conferinţelor internaţionale în domeniul protecţiei mediului

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1

1. Florica Brașoveanu, Dreptul mediului, Editura Sitech, Craiova, 2016.

SISTEMUL MIJLOACELOR JURIDICE DE PROTECŢIA

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2………………………………………………...... 2

 să cunoască sistemul de protecţie a mediului;

2.1 Sistemele de protecţie a mediului

Un sistem este un ansamblu de elemente ce se află în interdependenţa,

In domeniul dreptului mediului tendinţa actuală este edificarea pe baza

Din ansamblul de idei stiinţific ordonate privitoare la protecţia mediului ne

Aceste două sisteme sunt: