DREPTUL TRANSPORTURILOR Curs Ovidius

Dreptul transporturilor
I.NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.Generalități
Activitatea de transport poate fi definită ca fiind un sistem complex constituit din
mijloace tehnice specifice, utilaje, căi de comunicaţie, etc., ce reprezintă infrastructura,
deservite de un personal specializat şi destinate deplasării în timp şi spaţiu a persoanelor şi
bunurilor. Definită astfel, noţiunea de transport are în vedere acţiunea de strămutare a unei
persoane sau a unui lucru ceea ce presupune un mijloc necesar deplasării şi un obiect supus
deplasării. Această accepţiune, oarecum limitată, a noţiunii de transport exclude din
preocupările dreptului transportului deplasarea imaginii ori a sunetului la distanţă, ca şi
transportul prin conducte ori furnizarea energiei de orice fel, nefiind subsumate noţiunii de
transport cu care operează dreptul transporturilor. De asemenea, dreptul transporturilor nu are
în vedere transportul corespondenţei scrise şi transportul coletelor de o anumită greutate, care
deşi sunt deplasate cu mijloace convenţionale de transport, excluderea lor este consecinţa
faptului că raportul juridic nu este stabilit direct cu transportatorul, ci cu serviciile de poştă
puse la dispoziţia publicului din raţiuni sociale.
Prin urmare, dreptul transporturilor cuprinde ansamblul de norme juridice care reglementează
activitatea profesională desfăşurată de transportatori, cu vehicule corespunzătoare, pentru a
deplasa, pe baze contractuale şi în condiţii legale, persoane şi/sau bunuri. Astfel,
- subiectele de drept sunt pe de o parte, transportatorii (operatorii de transport), iar pe de
altă parte clienţii (beneficiarii), fie călători (pasageri) persoane fizice, fie expeditori şi
destinatari de bunuri;
- orice transport constă în esenţă într-o prestare de servicii specifice, executate cu
scopul de a deplasa de la locul de pornire la locul de sosire pasageri sau bunuri, cu
vehicule corespunzătoare, în condiţii de siguranţă deplină. Activitatea astfel
desfăşurată are caracter comercial, fiind organizată pentru realizarea de profit.
2. Clasificarea transporturilor
Clasificarea şi enumerarea prealabilă a felurilor de transporturi are ca scop pe de o
parte, să ofere tabolul general al transporturilor, iar pe de altă parte să delimiteze materia care
urmează a fi studiată în continuare.
Un prim criteriu de clasificare îl constituie obiectul transportului efectuat de
transportator. Din acest punct de vedere distingem între transporturi de bunuri (mărfuri) şi
1
transporturi de persoane. Transporturile de mărfuri sunt, sub aspect cantitativ şi valoric, cele
mai importante din punct de vedere economic.
După mijloacele de transport folosite: transporturi feroviare, rutiere, navale, aeriene,
multimodale, combinate.
După itinerariul parcurs în interiorul sau dincolo de graniţele statului, distingem între
transport intern şi internaţional.
După cum transporturile se execută cu un singur mijloc sau cu folosirea succesivă a
mai multor mijloace de transport: transporturi efectuate cu un singur mijloc de transport şi
transporturi combinate (transportul se execută cu mai multe mijloace de transport de către doi
sau mai mulţi transportatori în baza unui singur contract de transport);
În funcţie de interesul social: transport în interes public ce se execută de operatori de
transport licenţiaţi în condiţiile legii şi în temeiul unui contract de transport şi transport în
interes propriu (în folosul agenţilor economici în vederea realizării scopului lor sau transport
în interesul personal realizat de persoanele fizice cu autovehiculele proprietate personală).
3. Principii comune aplicabile tuturor categoriilor de transport
Fiecare mod de transport prezintă anumite particularităţi determinate de caracterul

propriu al căii şi al mijlocului de transport utilizat care impun reglementări distincte.
În acelaşi timp, toate categoriile de transport au acelaşi obiect de activitate ceea ce determină
existenţa unor principii şi reglementări unitare aplicabile întregii activităţi de transport:
- întreaga activitate de transport se desfăşoară pe baza contractului de transport încheiat
între transportator şi expeditor/călător;
- prin încheierea contractului de transport se urmăreşte folosirea integrală, raţională şi
eficientă a mijloacelor de transport;
- executarea transporturilor are caracter oneros;
- pentru ca participanţii la activitatea de transport să-şi îndeplinească întocmai
obligaţiile care le revin, legea instituie răspunderea lor patrimonială prin plata de
penalităţi, locaţii şi despăgubiri.
2
4. Izvoarele dreptului transporturilor
Dreptul comun al transporturilor îl constituie reglementările privind raporturile juridice

izvorâte din contractul de transport cuprinse în Codul civil în Titlul IX „Diferite contracte
speciale” –capitolul VIII intitulat “Contractul de transport”(art.1955-2008).
Dispoziţiile cuprinse în Codul civil reprezintă izvorul de drept comun al contractului
de transport şi al regimului obligaţiilor născute din activitatea de deplasare de bunuri sau
persoane.
Includem în categoria izvoarelor comune şi dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 19/1997
privind transporturile, republicată, cu modificările ulterioare care stabileşte normele generale
aplicabile modurilor de transport rutier, feroviar, naval şi aerian, componentele reţelei de
interes naţional şi european incluse în acestea, precum şi atribuţiile şi răspunderile
autorităţilor competente de reglementare, coordonare, control, inspecţie şi supraveghere cu
privire la activităţile de transport şi la mijloacele de transport.
Potrivit art. 2 O.G. nr. 19/1997, sistemul naţional de transport are caracter strategic,
constituie parte integrantă a sistemului economic şi social şi are următoarele componente:
- infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian, destinate desfăşurării
activităţilor de transport, activităţilor conexe transporturilor şi activităţilor privind
administrarea administrarea acestor infrastructuri;
- mijloacele de transport, adică mijloace mobile destinate deplasării pe o cale de
comunicaţie rutieră, feroviară, navală sau aeriană;
- operatorii de transport, respeciv transportatori români sau străini, care au acces egal şi
nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public;
- sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie.
Activitatea de transport este orientată de obiectivele sistemului naţional de transport
enumerate în art.3 O.G. nr.19/1997:
- conectarea tuturor localităţilor la reţeaua naţională de transport;
- asigurarea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor;
- asigurarea liberei circulaţii a bunurilor;
- asigurarea efectuării transporturilor care privesc siguranţa naţională;
- asigurarea racordării sistemului naţional de transport la sistemele internaţionale de
transport;
- participarea la dezvoltarea economică şi socială a ţării.
3
Modurile de transport avute în vedere de ordonanţă (rutier, feroviar, naval, aerian,

multimodal şi combinat) sunt coordonate într-o abordare multimodală de Ministerul
Transporturilor ţinând seama de capacităţile existente sau de cele prevăzute pentru fiecare
mod de transport şi de promovarea unei dezvoltări raţionale a transporturilor combinate, cu
respectarea reglementărilor specifice fiecărui mod de transport.
În afara reglementărilor cu caracter general există şi reglementări speciale aplicabile
anumitor categorii de transporturi, dintre care enumerăm exemplificativ următoarele:
Transporturi rutiere:
- O.G. nr.27/2011, privind transporturile rutiere, cu modificările ulterioare;
- Convenţia referitoare la transportul internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), Geneva,
1956, ratificată prin Decretul nr.451/1972.
Transporturi feroviare:
- O.U.G. nr. 12/1998, republicată, privind transportul pe căile ferate române şi
Reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările ulterioare;
- O.G. nr.7/2005, republicată pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe
căile ferate din România;
- Convenţia privind transporturile feroviare internaţionale (COTIF), Berna, 1980,
ratificată prin Decretul nr. 100/1983, cu modificările ulterioare; Transportul
maritim:
- O.G.nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare,
republicată, cu modificările ulterioare;
- Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, Hamburg, 1978,
ratificată prin Decretul nr. 343/1981.
Transportul aerian:
- Codul aerian civil, adoptat prin O.G.nr. 29/1997, republicată, cu modificările
ulterioare;
- Convenţia pentru unificarea unor reguli referitoare la transportul aerian internaţional,
Montreal, 1999, ratificată prin O.G. nr.107/2000.
4
II. CONTRACTUL DE TRANSPORT. REGLEMENTAREA ÎN CODUL CIVIL
1.Noțiune.Natura juridică
Codul civil reglementează cu caracter general contractul de transport în art.1955-

2008.
Comparativ cu textele abrogate din Codul comercial care reglementau transportul de mărfuri
și numai prin analogie erau considerate aplicabile transportului de persoane sub condiția
compatibilității cu specificul acestuia, Codul civil reglementează în secțiuni diferite atât
transportul de bunuri (art.1961-2001), cât și transportul de persoane și bagaje (art.2002-2008).
Potrivit art.1955 Codul civil prin contractul de transport, o parte, numită
transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun, dintr-un loc
în altul, în schimbul unui preţ pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să-l
plătească la timpul și la locul convenite.
Din definiția legală rezultă următoarele:
- raportul juridic se stabilește între transportator, pe de o parte, și pasager sau expeditor
pe de altă parte;
- Codul civil face referire și la destinatarul mărfurilor (bunurilor) deși acesta nu este
parte în contract.
Determinarea naturii juridice a contractului de transport are la bază analiza obligației
fundamnentale ce incumbă transportatorului, aceea de a deplasa bunul sau persoana de la
punctul de pornire la cel de destinație. Această obligație transportatorul și-o asumă în
schimbul unui preț plătit de pasager, expeditor sau destinatar, fiind astfel întrunite cele două
elemente specifice oricărui contract de prestări de servicii, respectiv prestația și remunerația
prestației. Transportatorul, prestatorul de servicii se bucură de independenţă juridică faţă de
cealaltă parte contractantă, el nu este prepusul clientului, ci execută obligaţiile asumate
potrivit modului în care înţelege să-şi organizeze propria activitate, suportând consecinţele
neexecutării. Asemănător oricărui contract de prestări de servicii şi contractul de transport
este cu titlu oneros, remuneraţia constituind cauza care îl determină pe transportatorul
prestator să aducă la îndeplinire serviciul convenit (deplasarea mărfurilor la destinație).
Transportul, fiind o specie a prestărilor de servicii prezintă unele caracteristici comune
genului din care face parte:
5
- prestatorul de servicii (transportatorul) se bucură de independenţă juridică faţă de

cealaltă parte contractantă, el nu este prepusul clientului, ci execută obligaţiile
asumate potrivit modului în care înţelege să-şi organizeze propria activitate;
- prestatorul de servicii (transportatorul) îndeplineşte contractul încheiat pe propriul risc
suportând consecinţele neexecutării. În acest sens, art. 1959 alin.1 C.civ. dispune
“transportatorul nu poate exclude sau limita răspunderea sa decât în cazurile
prevăzute de lege”;
- ca orice contract de prestări de servicii şi contractul de transport este cu titlu oneros,
remuneraţia constituind cauza care îl determină pe prestator să aducă la îndeplinire
serviciul convenit. De altfel, dacă analizăm dispozițiile cuprinse în art. 1958 alin.2
C.civ. referitoare la domeniul de aplicare observăm că noua reglementare nu se aplică
transportului cu titlu gratuit decât în mod excepțional în situația în care transportatorul
în cadrul activității sale profesionale înțelege să își ofere în mod gratuit serviciile sale
publicului.
Pe lângă trăsăturile comune oricărei prestări de servicii, contractul de transport se
individualizează prin caracteristici proprii:
- o activitate constând în deplasarea de persoane sau bunuri. În materialitatea sa,
transportul constă în deplasarea în spaţiu a unor persoane sau bunuri, strămutarea
analizându-se ca obligaţie fundamentală a transportatorului;
- exercitarea activităţii de către transportator ca o profesie de sine stătătoare. Cerinţa
profesionalismului este un factor esenţial în definirea contractului de transport şi se
întemeiază pe dispoziţiile din Codul civil care se referă la activitatea profesională a
transportatorului. Profesionalismul presupune repetabilitatea obişnuită a deplasării de
persoane sau de bunuri efectuată de întreprinderea în cauză;
- Conducerea tehnică şi comercială a operaţiunii. Deplasarea de persoane sau bunuri
fiind o activitate complexă trebuie organizată şi supravegheată spre a se desfăşura în
condiţii normale, sens în care, întreprinederea prestatoare îşi asumă atât gestiunea
comercială (selectarea personalului, dotarea cu mijloace de transport, asigurarea
combustibilului), cât şi gestiunea tehnică (elaborarea şi aplicarea corectă a
nomativelor pentru parcurs, verificarea bunei stări de funcţionare a mijlocului de
transport). Transportatorul exercită gestiunea comercială şi tehnică din proprie
iniţiativă, sub autoritate personală şi pe răspunderea sa;
6
- Autonomia contractului de transport. Regimul său juridic nu este influenţat de

convenţiile existente între expeditor, destinatar şi terţi. Ceea ce înseamnă că pentru
transportator calitatea de proprietar al bunurilor este indiferentă. În caz de litigiu,
partea care reclamă daune de la transportator în baza unui contract de transport trebuie
să facă dovada calităţii sale de parte contractantă în contractul de transport.
2. Carctere juridice
Contractul de transport este un contract numit, ceea ce se evidenţiază prin existenţa

dispoziţiilor generale prevăzute în Codul civil, precum şi a reglementărilor speciale care
privesc diferitele categorii de transporturi.
Contractul de transport de bunuri este un act juridic principal. Din punct de vedere
economic, transportul reprezintă o activitate accesorie. De cele mai multe ori, contractul de
transport este accesoriul necesar al unui contract de vânzare-cumpărare, când predarea
bunului vândut se face în alt loc decât locul vânzării. Operaţiunea de vânzare care face posibil
transportul, constituie raportul fundamental, care se conjugă în mod necesar cu transportul,
pentru ca mărfurile să ajungă la cumpărător. Cu toate acestea, contractul de transport îşi
păstrează autonomia, regimul său juridic nefiind influenţat de existenţa sau valabilitatea
raportului juridic fundamental. Prin urmare, din punct de vedere juridic, contractul de
transport este un act juridic principal, ceea ce înseamnă că ineficacitatea contractului de
vânzarecumpărare nu atrage şi ineficacitatea contractului de transport. Contractul de transport
are caracter autonom chiar dacă din punct de vedere economic este legat de alte contracte.
Contractul de transport este un contract sinalagmatic (bilateral). Fiind un contract
sinalagmatic dă naştere la obligaţii reciproce și interdependente în sarcina părţilor
contractante (art.1171 C.civ.). Specific acestui contract este faptul că poate da naştere la
obligaţii şi în sarcina destinatarului deşi acesta nu este parte în contract. Fiind un contract
sinalagmatic, contractul de transport produce efectele specifice contractelor sinalagmatice.
Spre exemplu, anumite reglementări speciale cunosc posibilitatea invocării excepţiei de
neexecutare. De asemenea, în privinţa suportării riscului contractului, portrivit dreptului
comun, riscul este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de executat. În cazul contractului
de transport, transportatorul nu mai poate pretinde preţul transportului.
Contractul de transport este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă
urmărind un echivalent, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei asumate (art.1172 alin.1
7
C.civ.). Transportul se efectuează în schimbul unui preţ cel mai adesea prestabilit de
transportator.
Contractul de transport este un contract comutativ, existenţa şi întinderea obligaţiilor
fiind cunoscute din momentul încheierii contractului.
Caracterul consensual sau real al contractului de transport. În ceea ce priveşte natura
consensuală sau reală a contractului de transport de bunuri nu există un punct de vedere
unitar. Unii autori consideră că acest contract se încheie în momentul formării acordului de
voinţă între expeditor şi transportator fără a fi necesar ca acesta să fie dublat de predarea
mărfii transportatorului, în vederea transportului. Alţi autori consideră contractul de transport
de bunuri un contract real care nu poate lua naştere decât prin predarea efectivă a bunurilor
către transportator, care îşi poate să-şi execute astfel obligaţia principală asumată faţă de
expeditor şi anume aceea de deplasare a mărfurilor la destinaţie.
Contract de adeziune. De cele mai multe ori termenul de executare şi preţul nu poate
fi negociat de părţi, aspecte ce conduc la ideea unui contract de adeziune.
8
III. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
1.Părți contractante
În transporturile de persoane, contractul se încheie între transportator şi călător

(pasager). În transporturile de bunuri, contractul de transport se încheie între întreprinzătorul
de transport şi expeditor, care apar în mod obişnuit ca subiecte ale contractului. Deci părţi ale
contractului de transport sunt pe de o parte transportatorul, iar pe de altă parte expeditorul,
atunci când se transportă mărfuri sau călătorul în cazul transportului de persoane.
Principalul subiect de drept al contractului de transport este întreprinderea care se angajează
să efectueze deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri numită transportator. În cazul
în care transportul de mărfuri se face în folosul unei alte persoane decât aceea a expeditorului,
atunci apare şi o altă persoană numită destinatar. Destinatarul deşi nu este parte în contract,
dobândeşte anumite drepturi, motiv pentru care fundamentul juridic al poziţiei pe care o
deţine în cadrul contractului de transport a generat discuţii şi explicaţii variate în literatura de
specialitate.
În acest sens, au fost formulate mai multe teorii prin care să poată fi explicată poziţia
juridică a destinatarului, cum ar fi spre exemplu:
- teza gestiunii de afaceri -se susţine că transportatorul acţionează în interesul
destinatarului, fiind considerat gerantul acestuia;
- teza cesiunii de drepturi- expeditorul în calitate de cedent transmite drepturile ce
decurg din contractul de transport în favoarea destinatarului care devine cesionar.
- Cel mai adesea se susţine că poziţia juridică a destinatarului poate fi explicată prin
instituţia Stipulaţiei pentru altul- în cadrul acestei operaţiuni, expeditorul este
stipulant, transportatorul promitent, iar destinatarul terţ beneficiar. Stipulaţia pentru
altul produce efectul de a crea numai drepturi în favoarea beneficiarului, nu şi
obligaţii, pe când destinatarul poate avea atât drepturi, cât şi obligaţii. În cazul
stipulaţiei pentru altul terţul beneficiar dobândeşte drepturile sale din momentul
încheierii contractului între promitent şi stipăulant, pe când în cazul contractului de
transport, destinatarul dobândeşte dreptul la eliberarea mărfii numai din momentul
când bunul a ajuns la destinaţie şi este pusă la dispoziţia sa, moment până la care
expeditorul are dreptul de a dispune de marfă schimbându-i destinaţia prin
contraordin. De asemenea, în practică cel mai adesea în baza contractului de transport
9
transportatorul este acţionat concomitent de expeditor şi destinatar. Aceasta contravine

instituţiei stipulaţiei pentru altul, conform căreia din momentul aderării destinatarului
la contractul de transport, expeditorul nu ar mai avea dreptul de a acţiona pe
transportator, deoarece prin primirea documentului de transport şi a mărfii de către
destinatar, acesta s-ar substitui expeditorului în ceea ce priveşte valorificarea oricărui
drept care derivă din contractul de transport.
Poziţia juridică a destinatarului prezintă însă o certă originalitate care îşi găseşte
reflectare mai apropiată în teoria potrivit căreia destinatarul poate fi socotit ca titular de
drepturi autonome născute nemijlocit din contractul de transport.
Destinatarul dobândeşte aceste drepturi faţă de transportator încă de la încheierea
contractului de transport, drepturi subordonate unui termen suspensiv şi unei condiţii
rezolutorii. Astfel, drepturile destinatarului nu pot fi exercitate împotriva transportatorului
încă de la data încheierii contractului de transport, ele fiind suspendate până la sosirea mărfii
la locul de destinaţie (termenul suspensiv). Pe de altă parte, expeditorul poate revoca
drepturile destinatarului, înlocuindu-l cu un alt destinatar, în timpul parcursului pe care îl
străbate încărcătura (condiţia rezolutorie).
În toate situaţiile, din momentul în care îşi exercită drepturile născute din contractul de
transport, destinatarul devine subiectul anumitor obligaţii. Spre exemplu, destinatarullui îi
incumbă obligaţia de a suporta o parte din preţul transportului dacă există o menţiune în acest
sens în documentul de transport, sau în lipsă de stipulaţie contrară obligaţia de a efectua
descărcarea mărfii. Drepturile destinatarului se nasc chiar din momentul încheierii
contractului.
2.Condiții de validitate
a) Condiţii de fond
Condiţiile de fond ale contractului de transport sunt cele din dreptul comun prevăzute
în art.1179 C.civ., respectiv capacitatea de a contracta, consimţământul părților, un obiect
determinat și licit, cauză licită și morală.
Capacitatea părţilor
În privinţa capacităţii se aplică dispoziţiile din dreptul comun. În cazul
transportatorului persoană juridică, acesta trebuie să aibă ca obiect de activitate obişnuită
transportul. În transportul de persoane capacitatea călătorului este nesemnificativă, deoarece
10
în mod frecvent minorii utilizează mijloace de transport în comun, asemenea transporturi fiind
considerate acte mărunte.
Consimţământul trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate prevăzute în Codul civil. În
materie de transport, atât oferta transportatorului, cât şi acceptarea cocontractantului prezintă
unele particularităţi. Astfel, transportatorul îndeplinind un serviciu de interes general se află
în stare de ofertă permanentă faţă de public, care formează o entitate globală, cu număr
nedereminat de persoane care recurg la prestaţiile acestuia. De regulă, transportatorul trebuie
să dea curs oricărei cereri de a efectua un transport dacă nu are un motiv întemeiat de refuz
(art.1958 alin.2 C,civ.).
Acceptarea pe care o exprimă călătorul sau expeditorul constă într-o simplă adeziune,
aceștia fiind obligați de a respecta instrucțiunile transportatorului.
Obiectul contractului de transport constă în prestaţia transportatorului de a transporta
bunul sau călătorul. Este nul contractul de transport care are ca obiect transportul unui lucru
imposibil de executat sau transportul unui lucru pentru care există o interdicţie absolută. De
asemenea, transportul trebuie să fie determinat sau determinabil în elementele sale
caracteristice şi anume: obiectul ce urmează a fi transportat; staţia de încărcare; staţia de
destinaţie; ruta.
Cauza contractului este o condiţie de validitate care trebuie să îndeplinească condiţiile din
dreptul comun.
b) Condiţii de formă
Contractul de transport se încheie de regulă prin simplul acord de voinţă al părţilor, însă
dovada încheierii lui se face prin înscris. Documentul în care se materializează contractul de
transport poartă denumirea generică de document de transport.
În vederea uşurării încheierii sunt puse la dispoziţia clientelei formulare tipizate care
urmează a fi completate şi semnate de părţi. Forma, conţinutul şi denumirea documentelor de
transport variază de la o categoria la alta de transport: scrisoare de trăsură în transporturile pe
cale ferată şi fluvială, scrisoare de transport rutier etc.
În transportul de bunuri, documentul de transport se semnează de expeditor și trebuie
să cuprindă:
- Mențiuni privind identitatea expeditorului, transportatorului și a destinatarului.
Transportatorul fiind parte principală în contract trebuie nominalizat deoarece numai
în acest fel destinatarul va şti pe cine poate trage la răspundere în cazul în care bunul
11
se pierde sau este avariat. Destinatarul este de asemenea menţionat, cu excepţia

documentului la purtător, spre a înlesni transportatorului identificarea persoanei
îndreptăţită să pretindă bunul;
- Identificarea bunurilor transportate. În documentul de transport se precizează, natura,
cantitatea, volumul sau masa și starea aparentă a bunului la predarea spre
transport/caracterul periculos al bunului, dacă este cazul;
- Obligaţiile transportatorului- În document trebuie precizat punctul de plecare și de
destinaţie, întrucât obligaţia principală a transportatorului constă în deplasarea
bunurilor la locul stabilit potrivit înţelegerii părţilor;
- Locul și data de luare în primire a bunurilor. Această menţiune este importantă
deoarece determină momentul încheierii contractului, moment în care începe în mod
normal executarea obligaţiilor asumate;
- Preţul și termenul transportului. Preţul este remuneraţia cuvenită în schimbul prestaţiei
efectuate de transportator şi depinde în principal de felul transportului, distanţa
parcursă, natura, dimensiunile şi greutatea lucrului deplasat;
- Documentele suplimentare care însoțesc transportul.
Pe lângă menţiunile pe care în mod obligatoriu trebuie să le cuprindă documentul de
transport, acesta mai poate cuprinde unele menţiuni facultative cum ar fi itinerarul de parcurs,
clauza penală, enumerarea altor documente care însoţesc transportul.
Documentul de transport se întocmește în trei exemplare, unul pentru transportator, unul
pentru expeditor și al treilea însoțește bunurile.
Documentul de transport dovedește, până la proba contrară, luarea în primire a bunului
pentru transport, natura, cantitatea și starea aparentă a acestuia (art.1962 alin.3 C.civ.).
12
IV.EFECTELE CONTRACTULUI DE TRANSPORT
1. Precizări prealabile
Efectele oricărui contract constau în drepturile şi obligaţiile ce rezultă din acest contract.
Executarea oricărui contract de transport de bunuri prezintă anumite particularităţi:
- executarea propriu-zisă a contractului de transport este precedată de executarea
anumitor obligaţii ale transportatorului sau, după caz, ale expeditorului;
- părţile contractului de transport au obligaţii diferite în raport cu trei etape distincte
separate în derularea contractului, respectiv locul de pornire, de-a lungul itinerariului
(în cursul deplasării mărfii) şi la destinaţie.
- din contractul de transport de bunuri pot rezulta drepturi şi obligaţii faţă de o terţă
persoană, destinatarul;
- expeditorul şi, în anumite situaţii excepţionale, şi destinatarul, au dreptul de a
modifica unilateral contractul de transport.
2. Obligaţiile părţilor contractului de transport la punctul de pornire
Obligaţiile expeditorului-îndatoririle acestuia se referă la pregătirea condiţiilor

materiale şi juridice necesare pentru efectuarea transportului:
- Alegerea tipului de transport-în funcţie de felul mărfii ale cărei particularităţi le
cunoaşte cel mai bine expeditorul ţinând seama totodată de eventuala înţelegere cu
destinatarul;
- Predarea bunurilor în vederea transportului. Obligaţia expeditorului de a preda
bunurile trebuie să fie executată la locul și în condițiile convenite prin clauzele
contractului sau, în lipsa acestora potrivit practicilor statornicite între părți ori
uzanțelor. Locul predării mărfii diferă, în general, în funcţie de felul transporturilor. În
transporturile rutiere predarea se realizează loco fabrica (ex works). În transporturile
feroviare, predarea, se face de regulă la staţia CFR cea mai apropiată, fie pe rampa de
încărcare, fie în vagonul pus la dispoziţie de transportator. În transporturile aeriene,
predarea mărfii pentru transport în sistem cargo se realizează pe aeroport. În
transporturile maritime predarea se realizează atât pe cheu, de-a lungul navei (FAS),
cât şi peste balustrada acesteia (FOB). Data predării mărfii prevăzută în contract
13
trebuie respectată, orice întârziere fiind sancţionată cu penalităţi, justificate de

inutilizarea mijlocului de transport;
- Încărcarea bunurilor în mijlocul de transport. Încărcarea propriu-zisă trebuie să ţină
seama de capacitatea mijlocului de transport, sub sau supra încărcarea nefiind
permise;
- Colaborarea expeditorului la întocmirea documentului de transport. Expeditorul
trebuie să completeze și să predea transportatorului documentul de transport, precum
și celelalte documente necesare efectuării transportului (art. 1961/1967 C.civ.)
- Plata preţului. Prețul transportului se plătește de expeditor la predarea mărfurilor dacă
nu se prevede altfel prin contract sau lege specială (art.1978 alin.1 C.civ.).
Obligaţiile transportatorului- înainte de a trece la parcurgerea itinerariului convenit,

transportatorului îi revin următoarele obligaţii:
- Acceptarea cererii de transport. Întrucât transportatorul se află în stare permanentă de
ofertă de servicii adresate publicului trebuie în principiu să dea curs oricărei cereri sau
comenzi de a efectua un transport, dacă nu are un motiv întemeiat de refuz (art.1958
alin.3 C.civ.). Simpla adeziune a expeditorului la condiţiile prestabilite de
transportator realizează consimţământul contractual;
- Procurarea unui mijloc de transport corespunzător. Transportatorul are obligaţia să
garanteze îndeplinirea cerinţelor tehnice din proprie iniţiativă şi independent de orice
verificare prealabilă exercitată de cocontractant, întrucât de cele mai multe ori
expeditorul nu este în măsură să verifice starea mijlocului de transport. Momentul
punerii la dispoziţie a mijlocului de transport şi locul unde se va face încărcarea mărfii
se stabilesc prin contract;
- Luarea în primire a mărfii de către transportator. Data şi locul acestei operaţiuni
coincide cu data şi locul convenit pentru predarea mărfii de către expeditor.
- Încărcarea mărfii în mijlocul de transport. Această obligaţie incumbă transportatorului
numai dacă părţile s-au înţeles în acest sens. În toate cazurile, transportatorul stabileşte
normele de încărcare şi stivuire;
- Eliberarea documentului de transport. Documentul de transport se întocmește în trei
exemplare, câte unul pentru transportator și expeditor și altul care însoțește bunul
transportat la destinație. În lipsa documentului de transport, transportatorul trebuie să
elibereze expeditorului la cererea acestuia o recipisă de primire a bunului.
14
3.Obligaţiile părţilor contractului de transport de bunuri în cursul deplasării
De cele mai multe ori deplasarea mărfii decurge în condiţiile iniţial convenite. Există
însă situaţii care influenţează modul normal de desfăşurare a transportului, cum ar fi, spre
exemplu, schimbarea itinerariului sau ivirea unor împrejurări neprevăzute. Din aceste motive
trebuie să distingem din punct de vedere a executării obligaţiei de deplasare trei situaţii:
3.1.Transporturi efectuate în condiţiile iniţial convenite

Obligaţiile expeditorului
În această fază, expeditorul aşteaptă ca transportatorul să-şi îndeplinească obligaţia
principală (strămutarea mărfii la destinaţie), el neavând în principiu nici o obligaţie. Prin
excepţie, poate fi ţinut să pună la dispoziţia transportatorului însoţitori. Însoţirea mărfii este
obligatorie numai în cazul transportului de animale vii şi a mărfurilor vrac care nu se pot
preda prin cântărire sau nu pot fi recântărite la destinaţie.
Obligaţiile transportatorului:
- Obligația de a transporta bunurile predate pentru transport până la destinație (art. 1968
C.civ.). În general, bunurile trebuie transportate în ordinea în care au fost primite. De
la această regulă, există şi excepţii, respectiv natura lucrurilor, cauza destinaţiei ce o
au bunurile, cazul fortuit sau forţa majoră;
- Parcurgerea rutei prestabilite. Se exclude modificarea traseului prin voinţa unilaterală
a transportatorului;
- Respectarea duratei transportului. Transportul trebuie efectuat în termenul stabilit de
părți. Dacă termenul în care trebuie făcut transportul nu a fost determinat de părți, se
ține seama de practicile statornicite între părți, de uzanțele apliocate la locul de
plecare, sau în lipsa acestora se stabilește potrivit împrejurărilor (art. 1969 C.civ.).
- Conservarea bunurilor până la destinaţie. Această obligație rezultă din modul în care
este reglementată răspunderea transportatorului pentru pierderi cantitative și calitative
la bunurile transportate. Dacă la destinație se constată existența unor vicii, cheltuielile
făcute vor fi în sarcina transportatorului.
15
3.2.Transporturi modificate prin voinţa expeditorului
Dispozițiile din Codul civil îngăduie în anumite condiţii modificarea contractului de transport
prin voinţa unilaterală a expeditorului exprimată printr-un act juridic numit contraordin.
Temeiul juridic al acestei schimbări rezultă din art.1270 C.civ. “Contractul valabil încheiat
are valoare de lege între părțile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai
prin acordul părților sau din cauze autorizate de lege”. Asemenea cauze autorizate de lege
sunt: suspendarea transportului și contraordinul (art.1970 C.civ.) și dreptul de dispoziție
ulterioară (art.1973 C.civ.).
Suspendarea transportului și contraordinul (art.1970 C.civ.) - expeditorul poate
suspenda transportul și cere restituirea bunurilor sau predarea lor altei persoane decât cea
menționată în documentul de transport ori poate dispune de bunurile transportate cum va
crede de cuviință.
În toate situaţiile, modificările contractului de transport pe care expeditorul le
comunică prin contraordin sunt obligatorii pentru transportator, expeditorul fiind obligat să
repare daunele pe care o asemenea măsură le poate cauza transportatorului.
Dreptul la contraordin aparține expeditorului și poate fi exercitat din momentul în care
expeditorul intră în posesia documentului de transport sau a recipisei de primire a bunurilor
semnate de transportator, până în momentul în care destinatarul cere predarea bunurilor.
Potrivit art.1970 alin.2 Teza a II-a C.civ., modificările ce decurg din contraordin
trebuie înscrise în documentul de transport sau în recipisa de primire a mărfurilor sub o nouă
semnătură a transportatorului.
În completarea dispozițiilor prevăzute în art. 1970 C.civ. sunt dispozițiile care
reglementează dreptul de dispoziție ulterioară (art. 1973 C.civ.). Expeditorul are dreptul
prin dispoziție ulterioară scrisă, să retragă înainte de plecare bunul ce urma să fie
transportat, să îl retragă în cursul transportului, să amâne predarea lui către destinatar ori să
dispună înapoierea lui la locul de plecare, să schimbe persoana destinatarului ori locul de
destinație sau să dispună o altă modificare a condițiilor de executare a transportului. În
completarea dispozițiilor care reglementează obligația expeditorului de a plăti
transportatorului cheltuielile și contravaloarea daunelor care sunt consecința imediată a
contraordinului (art.1970 alin.1 C.civ.), art.1973 alin.2 C.civ. prevede obligația expeditorului
de a plăti transportatorului, după caz, prețul părții efectuate din transport, taxele datorate și
16
cheltuielile pricinuite prin ecxecutarea dispozițeiei ulterioare, precum și să îl despăgubească

pentru orice pagubă suferită. Art. 1973 alin.3 C.civ.
instituite principiul nedivizării expediției, care completează dispozițiile referitoare la
contraordin.
Potrivit art. 1975 C.civ., transportatorul poate refuza executarea contraordinului sau a
dispozițiilor ulterioare dacă:
- executarea dispozițiilor primite ar afecta grav activitatea sa;
- cheltuielile suplimentare sunt mai mari decât valoarea bunului și nu sunt garantate prin
contract;
- executarea contraordinului sau a dispoziției ulterioare nu mai este posibilă.
Indiferent de situație, transportatorul are obligația de a înștiința persoana de la care a

primit contraordinul/dispoziția ulterioară despre refuz.
3.3.Împiedicarea executării transportului (art.1971 C.civ.)
În caz de împiedicare la transport, transportatorul are dreptul să îi ceară instrucţiuni

expeditorului sau, în lipsa unui răspuns din partea acestuia, să transporte bunul la destinaţie,
modificând itinerarul. În acest din urmă caz, dacă nu a fost o faptă ce îi este imputabilă,
transportatorul are drept la preţul transportului, la taxele accesorii şi la cheltuieli, pe ruta
efectiv parcursă, precum şi la modificarea, în mod corespunzător, a termenului de executare a
transportului. Dacă nu există o altă rută de transport sau dacă, din alte motive, continuarea
transportului nu este posibilă, transportatorul va proceda potrivit instrucţiunilor date de
expeditor prin documentul de transport pentru cazul împiedicării la transport, iar în lipsa
acestora sau dacă instrucţiunile nu pot fi executate, împiedicarea va fi adusă fără întârziere la
cunoştinţa expeditorului, cerându-i-se instrucţiuni. Expeditorul înştiinţat de ivirea împiedicării
poate denunţa contractul plătind transportatorului numai cheltuielile făcute de acesta şi preţul
transportului în proporţie cu parcursul efectuat. Dacă expeditorul nu răspunde în termen de 5
zile de la trimiterea înștiințării și nu comunică nici denunțarea contractului, transportatorul
poate să păstreze bunul în depozitul propriu sau îl poate depozita la un terț. În cazul în care
depozitarea nu este posibilă sau există pericolul ca bunul să se deterioreze ori valoarea
acestuia nu poate acoperi prețul transportului și alte cheltuieli accesorii, transportatorul are
posibilitatea să valorifice bunul. Din prețul obținut se scade suma datorată transportatorului,
iar restul se pune la dispoziția expeditorului. Dacă prețul obținut este mai mic decât suma
datorată transportatorului, acesta va avea o creanță împotriva expeditorului pentru diferență.
17
4.Obligaţiile părţilor contractului de transport de bunuri la destinaţie
Executarea contractului continuă până în momentul recepţionării mărfii de către destinatar.

Obligaţiile transportatorului:
- Obligația de predare și de informare (art.1976 C.civ.). Transportatorul este obligat să
pună bunurile transportate la dispoziția destinatarului sau posesorului documentului de
transport la ordin sau la purtător. Documentul de transport nu este negociabil, cu
excepția cazului în care părțile sau legea specială dispun altfel. În cazul în care
documentul de transport este la purtător, calitatea de destinatar aparţine persoanei care
deţine titlul. În cazul documentului de transport la ordin, destinatar este fie
beneficiarul indicat în titlu, fie ultimul giratar care îşi justifică calitatea printr-un şir
neîntrerupt de giruri. Dacă destinatarul nu poate fi identificat, refuză sau neglijează
preluarea bunurilor ori există neînțelegeri privind preluarea bunurilor între mai mulți
destinatari, transportatorul are obligaţia să notifice expeditorul pentru a lua măsuri
urgente. În situaţia în care expeditorul nu răspunde în mazim 15 zile, transportatorul
poate returna bunurile expediturului, pe cheltuiala acestuia sau poate proceda la
vânzarea lor (art.1981 C.civ.).
- Predarea bunului la data şi locul convenit. Transportatorul are dreptul să refuze
eliberarea bunurilor dacă nu își primește sumele datorate potrivit contractului. În caz
de neînțelegere asupra sumei datorate, destinatarul poate intra în posesia bunurilor
dacă plătește transportatorului suma pe care susține că o datorează acestuia, iar
diferența reclamată de transportator o consemnează la o instituție de credit (art.1980
C.civ.).
- Descărcarea bunurilor din mijlocul de transport. De regulă, această obligaţie incumbă
destinatarului, dar aceasta poate fi şi o obligaţie a transportatorului, din însărcinarea
expeditorului.
Obligaţiile destinatarului
Destinatarul, deşi nu este parte în contractul de transport, este ţinut să respecte
clauzele acestuia, odată ce l-a acceptat, fiind obligat:
- Constatarea stării bunului (art.1979 C.civ.). La luarea în primire a bunurilor,
destinatarul verifică documentele de transport şi starea mărfii. Dacă în urma
controlului cantitativ sau calitativ se constată pierderi sau avarii, pierderile rămân în
sarcina transportatorului. În caz de neînțelegere, instanța, la cererea uneia dintre părți,
18
poate dispune cu procedura prevăzută de lege pe cale de ordonanţă preşedinţială şi

efectuarea unei expertize. De asemenea, se poate dispune măsura sechestrului sau
depozitarea bunurilor într-un depozit public sau, în lipsă, în alt loc. Dacă păstrarea
bunurilor ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli mari, instanța poate
dispune vânzarea pe cheltuiala celui căruia îi aparține. Hotărârea prin care s-a dispus
vânzarea trebuie comunicată, înainte de punerea ei în executare celeilalte părți sau
reprezentantului său, dacă unul dintre aceștia se află în localitate, în caz contrar, va fi
comunicată în termen de 3 zile de la executarea ei.
- Plata sumelor datorate. Dacă prin contract s-a stabilit că prețul se va plăti la
destinație, transportatorul nu va putea preda bunurile decât contra plății acestuia de
către destinatar (art. 1978 alin.3 C.civ.). Destinatarul este obligat să plătească și prețul
serviciilor accesorii și alte cheltuieli efectuate pe parcursul transportului, dacă prin
contract sau prin legea specială nu s-a prevăzut altfel (art.1978 alin.2 C.civ.).
- să elibereze mijlocul de transport. Descărcarea trebuie realizată în timp util stabilit
prin contract, sub sancţiunea unor penalităţi.
19
V. REGIMUL JURIDIC AL BUNURILOR TRANSPORTATE
1.Noţiuni generale
În cursul transportului, transportatorul devine titular al unor drepturi asupra mărfii

transportate. Aceste drepturi decurg din faptul material al deţinerii ei, ca efect al predării
efectuate de expeditor la punctul de pornire, deţinere care justifică exercitarea de către
transportator a dreptului de retenţie asupra mărfii, în calitatea sa de creditor al preţului
transportului. Regimul juridic al mărfii aflată în curs de transport poate fi influenţat şi de
transmiterea proprietăţii asupra bunurilor şi a riscurilor de la expeditor la destinatar. De
asemenea, creditorii expeditorului sau destinatarului pot şi ei exercita asupra mărfii aflate în
curs de transport anumite drepturi.
2.Detenţia exercitată de transportator asupra bunurilor transportate
Potrivit art. 918 C.civ., sunt detentori precari persoanele care stapânesc bunul în temeiul unui
contract în baza căruia au dobândit stăpânirea asupra bunului, fără a le fi transmis însă și
dreptul de proprietate.
Posesorul precar (detentorul) stăpâneşte bunul în fapt, dar nu pentru sine, ci pentru altul, fiind
lipsit de elementul animus. Transportatorul este un detentor al mărfii aflate în curs de
transport, adică un posesor precar al acesteia. El dobândeşte îndreptăţirea de a exercita
puterea sa asupra mărfii în virtutea contractului de transport. Dobândirea detenţiunii mărfii de
către transportator este consecinţa nemijlocită a acceptării acesteia la transport, în punctul de
pornire.
Momentul final al detenţiunii asupra bunurilor coincide cu predarea acestora la destinaţie.
3. Dreptul de retenţie asupra bunurilor transportate
Potrivit art. 2495 C.civ. cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină
cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după
caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-
a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
Dreptul de retenție poate fi invocat de debitorul obligației de restituire până în
momentul în care cel în drept să îl primească nu își execută obligația sa, izvorâtă din același
20
raport juridic sau nu a achitat cheltuielile necesare sau utile pe care debitorul le-a făcut în mod
legal.
Potrivit art.1980 alin.1 din Cod civil „destinatarul nu poate intra în posesia bunurilor
transportate decât dacă plăteşte transportatorului sumele datorate potrivit contractului şi
eventualele rambursuri cu care transportul a fost grevat..”. Ca regulă generală, preţul
transportului şi a serviciilor accesorii sunt datorate de expeditor şi se plătesc în momentul
remiterii mărfii în vederea transportului. De la această regulă, există o excepţie în sensul că
părţile pot stabili prin contract sau aplicând dispoziţii speciale care reglementează diferitele
moduri de transport ca plata să se facă la destinaţie. Prin urmare, dacă această obligaţie,
potrivit legii sau contractului, incumbă destinatarului, şi acesta refuză executarea,
transportatorul îşi poate exercita dreptul de retenţie asupra bunurilor transportate, reglementat
implicit prin dispoziţiile menţionate.
Posibilitatea de a exercita acest drept este limitată numai la situaţia în care destinatarul
recunoaşte creanţa şi totuşi nu o onorează. Astfel, în situaţia în care destinatarul consemnează
şi suma pretinsă de transportator, acesta nu mai are posibilitatea de a refuza eliberarea mărfii.
În acest sens, art.1980 alin.2 Cod civil dispune că „în caz de neînțelegere asupra sumei
datorate, destinatarul poate prelua bunurile transportate dacă plătește transportatorului suma
pe care susține că o datorează acestuia din urmă și consemnează diferența reclamată de
transportator la o instituție de credit.”.
Această dispoziţie nu reprezintă altceva decât o aplicaţie a noilor dispoziţii generale în
materie prevăzute în art.2499 alin.1 Cod civil în conformitate cu care „dreptul de retenţie
încetează dacă cel interesat consemnează suma pretinsă sau oferă retentorului o garanţie
suficientă”.
4. Gajul transportatorului asupra bunurilor transportate
Potrivit art. 1982 alin.1 Cod civil „pentru garantarea creanţelor sale, transportatorul se
bucură, cu privire la bunul transportat de drepturile unui creditor gajist cât timp deţine acel
bun”.
Dreptul de gaj al transportatorului poartă asupra bunurilor transportate şi garantează
creanţa rezultată din contractul de transport, cu condiţia ca bunurile să aparţină debitorului şi
să se afle în detenţia transportatorului. Prin urmare, transportatorul are drepturile unui creditor
gajist atât timp cât bunurile nu au fost predate destinatarului. Această condiţie impusă de
21
art.1982 alin.1 din Cod civil, nu reprezintă altceva decât o aplicaţie în materie a dispoziţiilor
cu caracter general referitoare la gaj. Astfel, potrivit art. 2485 alin.1 Cod civil „gajul există
numai atât timp cât creditorul deţine bunul”. De la această regulă, în materie de transport,
dispoziţiile speciale prevăd şi o singură excepţie, în sensul că transportatorul poate exercita
drepturile creditorului gajist, chiar dacă a predat bunurile, însă numai în 24 de ore şi numai
dacă bunurile se mai află în detenţia destinatarului (art.1982 alin.2 Cod civil).
5. Răspunderea transportatorului
Reglementările interne și uniforme, prevăd, fără excepţie, că transportatorul răspunde pentru

piederile cantitative şi calitative ale mărfii, precum şi pentru depăşirea termenului convenit.
Deosebirile se remarcă în special în ceea ce priveşte despăgubirile datorate, condiţiile de
acordare a despăgubirilor, posibilităţile de exonerare şi procedura de angajare a răspunderii.
Indiferent de felul transportului, reglementările interne și uniforme instituie principiul
limitării de răspundere. Astfel, dacă în dreptul comun cel ce cauzează altuia un prejudiciu este
obligat să acopere nu numai paguba efectivă (damnum emergens), ci şi câştigul nerealizat
(lucrum cessans), în transporturi paguba este limitată la valoarea daunei efective. În aceslași
sens sunt și dispozițiile din Codul civil, “în caz de pierdere sau deteriorare, transportatorul va
fi obligat să acopere valoarea reală a lucrurilor pierdute, fără ca despăgubirea să poată depăși
limita stabilită prin legea specială” (art. 1985 alin.1 coroborat cu art. 1989).
De la regula că răspunderea transportatorului este limitată, există şi excepţii, în sensul
că în anumite situaţii, expres prevăzute de lege, răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat
este integrală. Limitele stabilite de reglementările speciale pot fi depăşite dacă se dovedește că
paguba este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni comisă fie cu intenţia de a cauza această
pierdere, fie în cunoştinţă de cauză că această pagubă s-ar putea produce. De asemenea,
legislația specială, permite părților ca prin inserarea unor clauze corespunzătoare în contractul
de transport să agraveze răspunderea transportatorului.
Transportatorul răspunde și pentru prejudiciul cauzat prin întârziere. Întrucât Codul
civil nu stabilește reguli sau condiții cu privire la despăgubirile datorate în caz de întârziere se
aplică dispozițiile din legislația specială.
22
VI. CONTRACTUL DE TRANSPORT PE CALEA FERATĂ. REGLEMENTĂRI

INTERNE
1. Aspecte generale
Principiile generale ale activităţii de transport feroviar sunt prevăzute în O.U.G. nr.
12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a
Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările ulterioare şi în Regulamentul de transport
pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 7/2005, republicată, cu modificările
ulterioare, cu precizarea că dreptul comun al contractului de transport este aplicabil şi acestui
mod de transport, în măsura în care reglementările speciale nu dispun altfel.
În afara acestor acte normative care stabilesc cadrul juridic general pentru
reglementarea activităţii de transport feroviar, Ministerul Transporturilor ca organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul
transporturilor, emite norme general obligatorii pentru toţi operatorii de transport şi respectiv
beneficiarii acestora, care reprezintă fie norme complementare care detaliază şi clarifică
aplicarea dispoziţiilor din legile speciale, fie reprezintă norme tehnice de siguranţă sau de
acordare a licenţelor şi autorizaţiilor prevăzute de lege.
Potrivit art.1 alin.1 din O.U.G. nr. 12/1998, prin transport feroviar se înţelege orice
deplasare de persoane şi de bunuri, realizată cu vehicule feroviare de către operatorii de
transport pe infrastructura feroviară.
Transportul feroviar poate fi public sau în interes propriu (art. 1 alin.2 O.U.G. nr.
12/1998).
Transportul feroviar public constituie, prin natura sa, un sector strategic de interes naţional,
reprezintă un serviciu public esenţial pentru societate, contribuie la libera circulaţie, la
rezolvarea unor interese majore ale economiei, la deplasarea persoanelor şi mărfurilor, în
interiorul ţării şi în trafic internaţional, cu un înalt grad de siguranţă, în condiţii ecologice,
eficiente şi îndeplineşte sarcini specifice pentru nevoile de apărare a ţării. Transporturile
feroviare publice se realizează numai pe bază de contract de transport care se încheie şi se
execută în conformitate cu prevederile Codului civil, ale Regulamentului de transport pe căile
ferate din România şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
Transportul feroviar în interes propriu este efectuat în interesul activităţilor proprii, cu
mijloace de transport deţinute în proprietate sau închiriate.
23
Deplasarea persoanelor şi mărfurilor pe căile ferate române este efectuată de către

operatori de transport feroviar, persoane juridice române, licenţiaţi în condiţiile legii. Poate fi
operator de transport feroviar orice agent economic, cu capital de stat sau privat, care a
obţinut o licenţă în conformitate cu legislaţia în vigoare, a cărui activitate principală constă în
efectuarea de prestaţii de transport de marfa şi călători pe calea ferată.
2.Contractul de transport feroviar. Definiţie. Părţile contractante. Obiectul contractului.

Forma contractului
Potrivit art.37 alin.1 din Regulamentului de transport pe căile ferate din România,
“contractul de transport reprezintă înţelegerea dintre operatorul de transport feroviar şi client,
prin care primul se angajază să transporte marfa, cu titlu oneros, la locul de destinaţie şi să o
predea destinatarului”.
Având în vedere definiţia contractului de transport în general şi dispoziţiile care guvernează
materia, vom defini contractul de transport feroviar ca fiind acel contract prin care o parte,
operatorul feroviar, se obligă în schimbul unui tarif, să transporte pe calea ferată, sub paza sa
şi înăuntrul unui termen stabilit anumite cantităţi de mărfuri, pe care le va elibera la destinaţie
destinatarului indicat de expeditor.
Contractul de transport de mărfuri pe calea ferată se încheie între transportatorul
feroviar (operator de transport feroviar) şi expeditor.
Calitatea de operator de transport feroviar în transportul de mărfuri aparţine Societăţii
Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R.-Marfă”, cu statut de societate comercială,
care are ca obiect principal de activitate efectuarea transportului feroviar public de mărfuri
(art. 47 alin.1 lit.b din O.U.G.nr. 12/1998).
Cealaltă parte, expeditorul, poate fi, în principiu, orice persoană, fizică sau juridică, ale cărei
interese economice reclamă încheierea unui contract de transport pe calea ferată. Desigur,
pentru încheierea contractului de transport de mărfuri, persoana fizică trebuie să aibă
capacitate deplină de exerciţiu, iar persoana juridică poate fi orice persoană care potrivit
statutului său sau actului de înfiinţare, poate stabili raporturi juridice în care participă
nemijlocit, în nume propriu sau prin intermediari (mandatari, comisionari etc.) ca subiect de
drepturi şi obligaţii.
24
Obiectul contractului
Potrivit art.1225 alin.1 C.civ., obiectul contractului este operațiunea juridică convenită de
părți, respectiv transportul.
Obiectul obligației este prestația la care se obligă debitorul (art.1226 alin.1 C.civ.).
Din punct de vedere al transportatorului, obiectul obligației constă în deplasarea mărfurilor
încredinţate de expeditor la destinaţie, iar obiectul derivat îl constituie mărfurile transportate
pe calea ferată.
În principiu orice marfă poate fi transportată pe calea ferată. De la această regulă
există şi excepţii:
- mărfuri excluse de la transport: spre exemplu, obiectele supuse regimului poştal,
inclusiv coletele izolate; mărfuri al căror transport este interzis prin dispoziţii legale
exprese sau pentru motive de ordine publică; obiecte care datorită dimensiunilor,
greutăţii sau altor însuşiri nu pot fi manipulate şi transportate cu mijloacele şi
instalaţiile obişnuite de care dispune operatorul; substanţele şi obiectele periculoase;
- mărfuri admise la transport în condiţii speciale stabilite prin dispoziţii legale:
mărfurile pentru care sunt stabilite condiţii speciale pot fi admise la transport numai
dacă aceste condiţii sunt îndeplinite (spre exemplu, însoţirea animalelor vii); anumite
obiecte şi substanţe periculoase pot fi primite la transport în condiţiile Regulamentului
privind transportul internaţional feroviar al mărfurilor periculoase etc.;
Contraprestaţia expeditorului constă în plata tarifului de transport. Taxa de transport
(tariful) se stabileşte diferenţiat, în raport cu felul expediţiei, respectiv tarif pentru vagoane
complete, pentru coletărie şi mesagerie.
Iniţiativa încheierii aparţine expeditorului, care potrivit legii trebuie adreseze
operatorului de transport feroviar o comandă scrisă prin care solicită punerea la dispoziţie a
unuia sau mai multor mijloace de transport necesare încărcării şi expedierii mărfurilor care
vor face obiectul expediţiei respective.
Comanda trebuie să conţină următoarele indicaţii:
- staţia de expediere;
- staţia de destinaţie;
- felul mărfii, cantitatea;
- data şi locul de încărcare;
- tipul mijloacelor de transport şi rechizitele necesare de încărcare (vagoane acoperite,
deschise, vagoane cu instalaţii frigorifice, vagoane cisternă etc).
25
Acceptarea comenzii de către operatorul de transport se confirmă prin semnătură şi

ştampilă sau prin mijloace electronice.
Potrivit art.37alin.2 din Regulament, contractul de transport se consideră încheiat dacă
sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- operatorul de transport feroviar a primit marfa încărcată în mijlocul de transport,
însoţit de scrisoarea de trăsură completată de expeditor în rubricile care îi sunt
rezervate, semnată de către acesta;
- operatorul de transport feroviar a aplicat ştampila cu data pe toate exemplarele
scrisorii de trăsură.
Stampila staţiei de expediere se aplică pe toate exemplarele scrisorii de trăsură şi poate fi
înlocuită cu orice dispozitiv care imprimă pe acest document data la care s-a făcut primirea
mărfurilor spre transport.
Stabilirea momentului încheierii contractului prezintă o importanţă practică deosebită
deoarece din acest moment răspunderea pentru marfa încredinţată de expeditor revine
transportatorului şi curge termenul de executare a contractului.
Încheierea contractului este precedată şi condiţionată de primirea integrală a mărfii care
face obiectul expediţiei, însoţită de scrisoarea de trăsură, completată şi semnată de către
expeditor, pe care transportatorul aplică ştampila sa, care conţine în toate cazurile şi data când
sa făcut primirea mărfurilor.
Primirea mărfurilor de către transportator fără obiecţiuni şi acceptarea încheierii
contractului prin aplicarea ştampilei sale constituie o prezumţie legală potrivit căreia
predarea/primirea expediţiei s-a efectuat cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Regulamentul prevede încheierea contractului de transport în formă scrisă cerută ad
probationem prin completarea unui formular tipizat care poartă denumirea de scrisoare de
trăsură. Forma scrisă, facilitează proba contractului, iar operaţiunea de predare/primire fiind
un fapt va putea fi dovedită cu orice mijloc de probă admis de lege. În acest sens, art.37 pct.3
din Regulament prevede că inexactităţile din scrisoarea de trăsură sau pierderea acesteia nu
afectează existenţa şi nici valabilitatea contractului de transport.
Scrisoarea de trăsură trebuie completată de expeditor sau prin grija acestuia, cu excepţia
unor rubrici care vor fi completate de operator şi constituie înscrisul doveditor al contractului.
În mod obligatoriu scrisoarea de trăsură cuprinde următoarele menţiuni:
- data întocmirii;
26
- numele şi adresa expeditorului (ca expeditor trebuie înscrisă o singură persoană fizica
sau juridică);
- denumirea staţiilor de expediţie şi de destinaţie;
- numele şi adresa destinatarului (se admite numele unei singure persoane numărul şi
seria sigiliilor aplicate);
- denumirea mărfii şi a modului de ambalare;
- enumerarea detaliată a anexelor la scrisoarea de trăsură necesare formalităţilor
administrative pe parcurs;
- numărul mijlocului de transport;
- masa brută a mărfii şi alte elemente de calcul care să permită determinarea cantităţii de
marfă a expediţiei, exprimată sub alte forme;
- menţiunea privind modul de plată;
- indicaţia că transportul este supus Regulamentului;
- numele şi adresa operatorului de transport feroviar care a încheiat contractul de
transport.
Pentru fiecare expediţie trebuie întocmită o singură scrisoare de transport. O singură
scrisoare de trăsură însoţeşte marfa încărcată într-un singur vagon sau într-o singură unitate de
transport. Cu toate acestea în baza unei singure scrisori de trăsură pot fi predate spre transport
mărfuri încărcate în mai multe vagoane, caz în care grupul de vagoane va constitui o expediţie
distinctă.
Nu pot fi predate la transport cu o singură scrisoare de trăsură:
- mărfurile care, datorită naturii lor, nu pot fi încărcate în comun cu alte mărfuri în
acelaşi vagon;
- mărfurile admise la transport în anumite condiţii când încărcarea lor în comun cu alte
mărfuri este interzisă;
mărfurile a căror încărcare este efectuată de către operatorul de transport feroviar, cu
cele a căror încărcare este în sarcina expeditorului.
Expeditorul răspunde de exactitatea indicaţiilor sale sau înscrise prin grija sa în
scrisoarea de trăsură prin suporatarea consecinţelor păgubitoare care ar rezulta din faptul că
aceste declaraţii sunt incorecte, inexacte, incomplete sau au fost înscrise în alte rubrici decât
cele rezervate special fiecăreia dintre ele în cuprinsul scrisorii de trăsură.
27
3.Executarea contractului de transport de mărfuri pe calea ferată
Executarea obligaţiei de plată a tarifului de transport

Principala obligaţie care revine beneficiarilor de transport este plata tarifelor şi taxelor
datorate operatorului de transport feroviar având ca temei contractul de transport. Plata
tarifului reprezintă contraprestaţia datorată operatorului pentru serviciile sale şi se achită de
regulă de către expeditor în staţia de predare. Debitorul acestei obligaţii este, de regulă,
expeditorul, dar este posibil ca prin acordul părţilor această obligaţie să revină în tot sau în
parte, destinatarului. Potrivit art. 40 alin. 2 din Regulament, chiar în situaţia în care tarifele
sunt puse în sarcina destinatarului, expeditorul poate fi ţinut la plata acestora în măsura în care
destinatarul nu a cerut livrarea mărfii sau predarea scrisorii de trăsură şi nici nu a modificat
contractul de transport.
Dacă preţul transportului nu poate fi stabilit în momentul predării mărfii, operatorul de
transport feroviar are dreptul să pretindă depunerea unei sume reprezentând valoarea
aproximativă a acestor cheltuieli, urmând ca decontul cu expeditorul să se facă după
eliberarea mărfii în staţia de destinaţie.
Obligaţia de plată se execută după caz cu ocazia încheierii contractului, la eliberarea
mărfii sau dacă există o convenţie în acest sens periodic prin facturare.
În cazul întârzierii plăţii tarifului de transport, operatorul de transport feroviar are
dreptul să perceapă majorări de întârziere sau chiar să refuze executarea transportului.
Executarea transportului într-un anumit termen

Termenul de executare a contractului de transport este intervalul de timp în cadrul căruia
operatorul feroviar este obligat să execute transportul mărfurilor şi se calculează din
momentul predării mărfurilor de către expeditor şi până în momentul sosirii acestora în staţia
de destinaţie.
În vederea executării contractului de transport feroviar, termenele sunt stabilite expres
de lege care prevede obligaţia transportatorului de a parcurge o anumită distanţă într-o
anumită perioadă de timp, în funcţie de condiţiile tehnice obiective pe care le oferă
infrastructura şi în raport de natura mărfurilor predate spre transport.
În conformitate cu art.50.alin1. din Regulament, termenul de executare a contractului este
format din termenul de expediere care este de 24 de ore, termenul de transport propriu-zis
calculat pentru fiecare fracţiune indivizibilă de 400 Km care este de 48 de ore şi un termen
28
suplimentar de 24 de ore care se acordă o singură dată (pentru trecerea de pe liniile principale
pe cele secundare şi invers).
Termenul de executare a contractului de transport poate fi modificat în sensul
prelungirii sau suspendării, cu excepţia cauzelor imputabile operatorului.
Conform art. 50.alin.3 din Regulament, termenele se prelungesc de drept cu durata
staţionării necesare pentru: verificarea expediţiilor; îndeplinirea formalităţilor cerute de
organele vamale sau de alte autorităţi administrative; modificarea contractului de transport;
tratamente speciale ce trebuie acordate mărfii; transbordarea sau refacerea unei încărcări
efectuate defectuos de expeditor etc. Cauza şi durata acestor prelungiri se menţionează în
scrisoarea de trăsură, putând fi dovedite prin orice mijloace de probă admise de lege.
Termenul de executare a contractului de transport se suspendă sâmbăta, duminica şi în
zilele de sărbători legale, dacă operatorul nu lucrează în aceste zile şi a făcut public acest
lucru.
Eliberarea mărfurilor la destinaţie

După efectuarea transportului propriu-zis, la destinaţie, marfa este predată destinatarului
indicat în scrisoarea de trăsură. În acest sens, art.52.alin 1. din Regulament prevede că
obligaţia de eliberare a mărfurilor se consideră executată dacă sunt îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
- marfa încărcată în mijlocul de transport a fost predată destinatarului. Destinatarul are
obligaţia de a descărca complet mijlocul de transport sau de a suporta cheltuielile
ocazionate de descărcare dacă această operaţiune se execută de către operator. În cazul
în care destinatarul constată lipsuri la marfa transportată sau dacă termenul de
expediere a fost depăşit, are posibilitatea să-şi valorifice în nume propriu drepturile ce
derivă din contractul de transport;
scrisoarea de trăsură a fost remisă destinatarului;
- creanţele născute din contractul de transport au fost achitate. Acceptarea mărfii de
către destinatar îl obligă pe acesta să achite transportatorului eventualele sume pe care
expeditorul le-a lăsat în sarcina sa.
Locul executării obligaţiei de eliberare a mărfurilor se stabileşte prin convenţia încheiată în
acest sens de operatorul de transport feroviar cu destinatarul.
29
VII.MODIFICAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT FEROVIAR
1.Modificarea contractului de transport de către expeditor
Expeditorul poate modifica contractul de transport prin dispoziţii ulterioare indicând:

retragerea mărfiila staţia de expediere;
- oprirea mărfii în parcurs;
- amânarea eliberării mărfii;
- eliberarea mărfii altei persoane decât destinatarului înscris în scrisoarea de trăsură; -
eliberarea mărfii la o altă staţie decât staţia de destinaţie înscrisă în scrisoarea
de trăsură; - înapoierea mărfii la staţia de destinaţie.
Toate aceste indicaţii vor fi respectate de operatorul de transport feroviar dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
- dispoziţiile expeditorului nu au ca efect divizarea expediţiei;
- expediţia nu a fost eliberată destinatarului;
- dispoziţia de modificare a fost făcută în forma prestabilită de calea ferată, respectiv a
fost efectuată şi semnată de expeditor pe duplicatul scrisorii de trăsură ce trebuie
prezentat operatorului de transport feroviar. Nerespectarea condiţiei de formă atrage
nulitatea modificării.
2. Modificarea contractului de transport de către destinatar
Contractul de transport poate fi modificat şi din iniţiativa destinatarului dacă expeditorul

nu a luat în sarcina sa tarifele aferente transportului şi nu a făcut în scrisoarea de trăsură
menţiunea „destinatar neautorizat să dea indicaţii ulterioare”. Dacă aceste condiţii sunt
îndeplinite, destinatarul poate, prin dispoziţii ulterioare să modifice contractul de transport,
indicând:
- oprirea mărfii în parcurs;
- amânarea eliberării mărfii;
eliberarea mărfii în staţia de destinaţie altei persoane decât destinatarul înscris în
scrisoarea de trăsură;
- modul de îndeplinire a formalităţilor vamale sau ale altor autorităţi administrative.
30
Sub sancţiunea nulităţii, aceste dispoziţii trebuie date printr-o declaraţie scrisă şi
semnată de destinatar pe duplicatul scrisorii de trăsură ce trebuie prezentat operatorului de
transport feroviar.
Dreptul destinatarul de a modifica contractul se stinge în momentul în care acesta a
acceptat marfa şi a preluat scrisoarea de trăsură de la operatorul de transport feroviar.
În executarea contractului de transport pot interveni anumite împrejurări care fie împiedică
începerea sau continuarea transportului pe itinerariul prevăzut, fie împiedică eliberarea la
destinaţie.
3.Împiedicarea la transport
Cauzele care pot constitui împiedicări la transport sunt fie calamităţi naturale (înzăpeziri,
inundaţii), fie perturbări în serviciu (accidente, deraieri şi alte evenimente asemănătoare).
În caz de împiedicare la transport, operatorul de transport feroviar are următoarele posibilităţi:
- să modifice itinerariul pentru a ajunge la destinaţia indicată în contract fără să
perceapă tarife suplimentare;
- să ceară instrucţiuni de la expeditor, acesta având obligaţia de a răspunde în termen de
72 de ore. Dacă instrucţiunile primite de la expeditor modifică destinatarul sau staţia
de destinaţie ori sunt date staţiei unde se găseşte marfa, acesta trebuie să le înscrie pe
duplicatul scrisorii de trăsură şi să prezinte duplicatul operatorului de transport
feroviar. În situaţia în care operatorul dă curs instrucţiunilor fără a pretinde
prezentarea duplicatului scrisorii de trăsură, este răspunzător de paguba care rezultă
din această cauză. Dacă expeditorul, înştiinţat de împiedicarea la transport, nu dă
operatorului instrucţiuni în termen de 72 de ore, acesta va proceda potrivit normelor
aplicabile în cazul împiedicării la eliberare.
4.Împiedicarea la eliberare
După efectuarea transportului şi ajungerea mărfurilor la destinaţie, pot interveni

anumite situaţii care împiedică operatorul de a-şi executa obligaţia de eliberare la destinaţie a
mărfurilor. Aceste situaţii se pot datora fie refuzului destinatarului de a primi marfa, fie
imposibilităţii identificării acestuia, fie altor cauze cum ar fi sechestru, hotărâri judecătoreşti
sau alte situaţii similare.
31
În toate cazurile în care operatorul se confruntă cu o astfel de situaţie care determină

imposibilitatea executării obligaţiei sale de a elibera marfa la destinaţie, este obligat să îl
înştiinţeze pe expeditor fără întârziere pentru a-i cere instrucţiuni. Dacă destinatarul refuză
marfa, expeditorul este în drept să dea instrucţiuni chiar dacă nu poate prezenta duplicatul
scrisorii de trăsură. Instrucţiunile formulate de expeditor au ca efect modificarea contractului
de transport. Astfel, expeditorul are posibilitatea să solicite în scris operatorului înapoierea
mărfii. În nici un caz marfa nu va fi returnată fără consimţământul scris al expeditorului, cu
excepţia situaţiei în care există o menţiune specială în scrisoarea de trăsură în sensul ca marfa
să fie înapoiată dacă se iveşte o împiedicare la eliberare.
Dacă împrejurarea care a cauzat împiedicarea la eliberare încetează înainte de sosirea
instrucţiunilor expeditorului, operatorul este îndreptăţit să elibereze mărfurile destinatarului,
comunicând fără întârziere acest fapt expeditorului.
În situaţia în care expeditorul nu răspunde solicitării operatorului de a da instrucţiuni,
acesta este în drept să valorifice marfa. Suma obţinută din vânzare după scăderea tarifelor de
transport care grevează marfa trebuie ţinută la dispoziţia expeditorului.
32
VIII.RĂSPUNDEREA OPERATORULUI DE TRANSPORT FEROVIAR
Operatorul de transport feroviar care a primit marfa împreună cu srisoarea de trăsură

răspunde pentru executarea transportului şi pentru integritatea mărfii pe întregul parcurs până
la eliberare.
Răspunderea operatorului acoperă perioada în care mărfurile se află în detenţia sa. Astfel,
dacă pagubele s-au produs în intervalul cuprins între momentul primirii mărfurilor spre
transport şi momentul eliberării lor destinatarului, operatorul este prezumat a fi în culpă.
Acestă prezumţie relativă operează atât timp cât mărfurile se află în paza materială a
operatorului, numai dacă mijlocul de transport sau mărfurile transportate în mijloace de
transport deschise nu au ajuns intacte la destinaţie.
Prin derogare de la regulile generale, răspunderea transportatorului este limitată, cuantumul
despăgubirilor fiind expres determinat de lege. De la regula că răspunderea transportatorului
este limitată există şi excepţii în ipoteza în care se dovedeşte că prejudiciul a rezultat dintr-un
fapt comis cu intenţia de a provoca un astfel de prejudiciu. În general, răspunderea
transportatorului feroviar poate fi angajată pentru:
- pierderea totală sau parţială a mărfii. Persoana îndreptăţită să pretindă marfa poate,
fără a avea de făcut alte dovezi, să considere că marfa ca fiind pierdută ori de câte ori
aceasta nu a fost eliberată destinatarului, sau nu a fost pusă la dispoziţia acestuia, în
termen de 30 de zile calculat după împlinirea termenului de executare a contractului
de transport. În toate cazurile în care marfa nu este eliberată în termen de 30 de zile de
la împlinirea termenului de executare a contractului de transport operează o prezumţie
de pierdere a mărfii din culpa transportatorului. Prin derogare de la dreptul comun
care instituie principiul reaparaţiei integrale a prejudiciului, operatorul de transport
feroviar va fi ţinut numai pentru paguba efectivă, nu şi pentru beneficiul nerealizat. În
acest sens, Regulamentul prevede că, în caz de pierdere totală sau parţială a mărfii,
operatorul trebuie să plătească, excluzând alte daune-interese, o despăgubire calculată
după factură sau după preţul curent al mărfii, iar în lipsa acestora, după preţul
mărfurilor de aceeaşi natură sau calitate, la locul şi data la care marfa a fost primită la
transport. Pe lângă despăgubirile efective pentru pierdere, operatorul are obligaţia de a
restitui celui îndreptăţit tariful de transport, taxele vamale şi alte sume plătite de
acesta. Întrucât legea nu distinge, tariful se restituie în totalitate, indiferent dacă marfa
a fost pierdută în întregime sau în parte.
33
- avarierea mărfii. Constituie avariere orice depreciere a calităţilor mărfii survenită pe
parcursul transportului, astfel încât în momentul ajungerii la destinaţie, mărfurile
transportate nu mai prezintă aceleaşi caracteristici tehnico-economice faţă de
momentul predării lor la transport. Sarcina probei că avaria s-a produs în timpul
transportului şi din culpa operatorului de transport feroviar incumbă reclamantului.
Prin urmare, în această materie nu mai operează prezumţia de culpă a
transportatorului, sarcina probei fiind răsturnată. Gradul de depreciere a valorii mărfii
se stabileşte prin proces-verbal de constatare a avariei, încheiat de transportator în
prezenţa expeditorului sau destinatarului sau poate fi determinat prin expertiză al cărei
obiect este stabilirea procentului de avriere. În acest caz, despăgubirea se calculează
prin aplicarea la valoarea mărfii a procentului de avarie constatat. Dacă marfa este
avariată în întregime, despăgubirea nu poate depăşi suma la care s-ar fi ajuns în caz de
pierdere totală a mărfii. Dacă numai o parte din marfă a fost avariată, despăgubirea nu
poate depăşi suma la care s-ar fi ajuns în caz de pierdere parţială a mărfii. Operatorul
este obligat în plus să restituie tariful de transport în proporţia determinată de
procentul de avariere;
- nerespectarea termenului de executare a contractului de transport. În caz de întârziere
în executarea transportului, operatorul feroviar este obligat să plătescă 2% din tariful
de transport pentru fiecare zi de întârziere, fără ca suma totală să poată depăşi
jumătate din tariful de transport. Pentru obţinerea acestei despăgubiri nu este neceară
dovada unui prejudiciu rezultat din întârziere. Dacă însă se face dovada unui
prejudiciu distinct rezultat din întârziere se poate obţine o despăgubire mai mare, fără
însă a se depăşi tariful de transport. Despăgubirile pentru întârziere nu se pot cumula
cu cele cuvenite pentru pierderea totală sau parţială a mărfurilor. În caz de pierdere
parţială, ele se vor plăti, dacă este cazul, numai pentru marfa nepierdută. În caz de
avariere despăgubirile pentru întârziere se cumulează cu cele pentru avariere.
Exonerarea de răspundere
Operatorul feroviar este scutit de răspundere în următoarele două ipoteze distincte:
- pierderea, avarierea sau depăşirea termenului contractului de transport a avut drept
cauză o culpă a expeditorului (spre exemplu, completarea greşită a scrisorii de
trăsură), o dispoziţie dată de expeditor (cum ar fi o instrucţiune a acestuia în vederea
modificării contractului), un viciu propriu al mărfii (deteriorarea anterioară) sau alte
împrejurări pe care operatorul nu le putea evita şi ale căror urmări nu le putea înlătura;
34
- existenţa şi constatarea unei diferenţe între cântarul folosit la primirea mărfurilor spre
transport şi cel folosit la destinaţie.
În ambele ipoteze, operatorul este exonerat de răspundere cu condiţia ca mijlocul de
transport închis să fi ajuns la destinaţie cu sigiliile intacte, iar mărfurile încărcate în mijlocul
de transport deschis, cu semnele sau marcajele intacte.
Regulamentul mai prevede şi alte cauze de exonerare de răspundere rezultate din
riscurile speciale inerente transportului feroviar de mărfuri. Astfel, operatorul de transport
feroviar va fi scutit de răspundere dacă prejudiciile se datorează:
- cauzelor naturale inerente transportului în vehicule deschise;
- lipsei ambalajului sau ambalării necorespunzătoare a mărfurilor de către expeditor; -
operaţiunilor de încărcare/descărcare executate de expeditor ori de către
destinatar;
- îndeplinirii de către expeditor sau de destinatar ori de mandatarii acestora a
formalităţilor cerute de organele vamale sau de alte autorităţi administrative;
- declarării incorecte, inexacte sau incomplete a mărfurilor excluse de la transport ori
admise în anumite condiţii sau nerespectarea de către expeditor a măsurilor stabilite
pentru mărfurile admise în anumite condiţii;
- lipsei însoţitorului în cazul transporturilor care trebuie însoţite.
Dovada că pierederea, avarierea sau depăşirea termenului de executare a contractului
se datorează acestor cauze cade în sarcina operatorului de transport feroviar.
Procedura de angajare a raspunderii operatorului de transport feroviar
Potrivit legii, exercitarea acţiunii împotriva operatorului de transport feroviar este în

mod obligatoriu precedată de formularea unei reclamaţii administrative. Neîndeplinirea
acestei proceduri prealabile duce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Reclamaţia administrativă poate fi introdusă numai de către persoanele care pot exercita
dreptul la acţiune împotriva operatorului de transport feroviar, care, de regulă, îşi pot justifica
calitatea de victimă, prezentând scrisoarea de trăsură. Termenul de formulare a reclamaţiei
administrative este de 3 luni de la data încheierii contractului de transport. La cererea
propriuzisă, reclamantul are obligaţia să ataşeze exemplarul corespunzător al scrisorii de
trăsură şi orice acte doveditoare necesare pentru soluţionarea pretenţiilor sale.
35
Operatorul de transport feroviar are la dispoziţie 3 luni pentru a soluţiona reclamaţia,
perioadă în care cursul prescripţiei este suspendat. În cazul în care reclamaţia este respinsă sau
nu este soluţionată în termen de 3 luni, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs
anterior formulării reclamaţiei.
Dacă reclamaţia administrativă a fost respinsă persoana îndreptăţită poate să introducă
acţiune în justiţie. Dreptul la acţiune aparţine persoanei care posedă scrisoarea de trăsură, sau
care în lipsa acesteia dovedeşte dreptul său în alt mod. Acest drept aparţine expeditorului atât
timp cât are dreptul să modifice contractul de transport. Pentru exercitarea acţiunii,
expeditorul este obligat să prezinte duplicatul scrisorii de trăsură. În lipsa duplicatului, nu
poate acţiona contra operatorului decât dacă destinatarul l-a autorizat în acest sens sau dacă
face dovada că destinatarul a refuzat marfa.
Din momentul în care a primit scrisoarea de trăsură sau din momentul în care şi-a
valorificat drepturile ce-i aparţin, dreptul la acţiune aparţine destinatarului, care îşi va putea
valorifica acest drept prin prezentarea scrisorii de trăsură.
Dreptul la acţiune împotriva operatorului de transport feroviar se stinge în caz de
pierdere parţială, de avariere sau de depăşire a termenului de executare a contractului de
transport, dacă marfa a fost acceptată fără obiecţiuni. De la această regulă există şi excepţii,
adică dreptul la acţiune nu se stinge:
- în caz de pierderi parţiale sau de avariere a mărfii, dacă pierderea sau avaria a fost
constatată înainte ca cel îndreptăţit să fi primit marfa sau dacă această constatare nu a
putut fi făcută din culpa operatorului feroviar;
- în caz de reclamaţie pentru pagube neaparente a căror existenţă este constatată după
primirea mărfii de către cel îndreptăţit, dacă acesta cere constatarea de îndată ce a
descoperit paguba şi cel mai târziu în 5 zile de la acceptarea mărfii, şi în plus,
dovedeşte
că paguba s-a produs în intervalul dintre încheierea contractului de transport şi
eliberarea expediţiei;
- în caz de depăşire a termenului de executare a contractului de transport, dacă cel
îndreptăţit în termen de 60 de zile calculate de la eliberarea mărfurilor şi-a valorificat
drepturile faţă de operatorul de transport feroviar;
- dacă cel îndreptăţit dovedeşte că paguba a avut drept cauză un dol sau o culpă gravă
imputabilă operatorului de transport feroviar.
36
Prescripţia dreptului la acţiune (art.68 din Regulament)
Termenul general de prescripţie în transportul feroviar intern este de un an. Prin
excepţie pentru unele dintre acţiunile determinate de Regulament termenul este de 2 ani.
Termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, în
raport cu abaterea, potrivit următoarelor distincţii:
- pentru acţiunea în daune în cazul pierderii totale, din a 30-a zi care urmează expirării
termenului de executare a contractului de transport;
- pentru acţiunea în daune în cazul pierderii parţiale, avarierii mărfii sau depăşirii
termenului de executare a contractului de transport, din ziua în care a avut loc
eliberarea mărfii;
- în toate celelalte cazuri din ziua în care dreptul poate fi exercitat.
IX. CONTRACTUL DE TRANSPORT FEROVIAR DE MĂRFURI.

REGLEMENTĂRI UNIFORME
37
Transportul internaţional feroviar de mărfuri este reglementat prin Convenţia privind
transporturile feroviare internaţionale, adoptată la Berna în 1980 (COTIF).
Convenţia cuprinde o parte care se referă la înfiinţarea unui organism interguvernamental
pentru transporturile internaţionale feroviare (OTIF) si 7 părți (apendice) desemnate prin
litere de la A la G care reglementează diferite aspecte referitoare la transportul feroviar
internațional.
Transportul internațional feroviar de mărfuri este reglementat în apendicele B la
Convenția COTIF consacrat regulilor uniforme privind contractul de transport internaţional
feroviar al mărfurilor (CIM).
Domeniul de aplicare
Regulile uniforme privind contractul de transport internaţional feroviar al mărfurilor
(CIM) se aplică dacã locul de luare în primire a mãrfii şi locul prevãzut pentru livrare sunt
situate în două state membre diferite. Regulile CIM se aplicã indiferent de sediul şi
naţionalitatea părţilor la contractul de transport.
De asemenea, aceste reguli se aplică dacă locul de luare în primire a mãrfii şi locul
prevãzut pentru livrare sunt situate în douã state diferite din care cel puţin unul este stat
membru şi dacă pãrţile la contract convin ca acesta să fie supus acestor Reguli uniforme.
Nu intră sub incidenţa acestor reguli transporturile efectuate între staţii situate pe
teritoriul unor state limitrofe, atunci când infrastructura acestor staţii este gestionată de unul
sau mai mulţi gestionari de infrastructură care aparţin unuia şi aceluiaşi dintre aceste state.
Încheierea contractului
Prin contractul de transport, transportatorul feroviar se angajează să transporte marfa cu
titlu oneros la locul de destinaţie şi să o predea destinatarului. Contractul de transport trebuie
sã fie constatat printr-o scrisoare de trasură internaţională.
Conţinutul scrisorii de trăsură internaţională poate fi rezumat la trei părţi (art.7.1.CIM):
- menţiuni obligatorii (locul şi data întocmirii, datele de identificare ale părţilor, locul
şi data luării în primire a mărfii, descrierea mărfii şi a stării acesteia, locul de livrare);
- menţiuni circumstanţiale necesare în raport cu anumite situaţii specifice care pot fi
avute în vedere în executarea contractului. Spre exemplu, în cazul transportului care se
efectuează de transportatori succesivi, se va menţiona transportatorul care trebuie sã
livreze marfa;
38
- menţiuni facultative (se poate înscrie în scrisoarea de trasură orice altă menţiune
considerată utilă).
Scrisoarea de trasură este semnată de expeditor şi de transportator. Semnãtura poate fi
înlocuită printr-o ştampilă sau prin orice altã modalitate adecvată.
Scrisoarea de trăsură este cerută ad probationem. În acest sens, Regulile CIM prevăd că lipsa,
inexactitatea sau pierderea scrisorii de trasură nu afecteazã nici existenţa nici valabilitatea
contractului care rãmâne supus prezentelor Reguli uniforme (art.6.2.CIM).
Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi pagubele suportate de transportator
din cauza înscrierii în scrisoarea de trasură, a unor menţiuni incorecte, inexacte, incomplete
sau înscrise în altã parte decât în locul rezervat fiecãreia dintre ele, sau a omiterii de cãtre
expeditor a unor menţiuni prevãzute de RID. Dacã, la cererea expeditorului, transportatorul
înscrie menţiuni în scrisoarea de trasură, se considerã, pânã la proba contrară, că el a acţionat
în contul expeditorului. De asemenea, expeditorul răspunde dacă în scrisoarea de trăsură nu s-
a menţionat că transportul este supus Regulilor uniforme CIM.
Executarea contractului de transport feroviar internațional de mărfuri

În executarea acestui contract reţin atenţia următoarele aspecte:
- plata tarifului de transport;
- transportul mărfii într-un anumit termen; - eliberarea mărfii
la destinaţie.
1. Executarea obligaţiei de plată a tarifului de transport

Dacã nu există o convenţie contrară între expeditor şi transportator, tarifele (preţurile de
transport, tarifele accesorii, tarifele vamale şi alte tarife survenite din momentul încheierii
contractului de transport până la livrare) sunt plătite de către expeditor. Chiar şi în situaţia în
care există o convenţie între expeditor şi transportator, prin care tarifele sunt puse în sarcina
destinatarului, dacă destinatarul nu a retras scrisoarea de trasură şi nici nu şi-a valorificat
drepturile, expeditorul rămâne obligat la plata tarifelor (art.10 CIM).
2. Executarea transportului într-un anumit termen

Termenul de livrare al mărfurilor nu poate depăşi termenele maxime de livrare
stabilite în art.16.2. CIM.
39
Transportatorul poate stabili termene suplimentare de o durată determinată în cazurile
următoare:
- expediţiile sunt transportate pe: linii al căror ecartament este diferit, pe mare sau pe căi
navigabile interioare, o şosea, dacă nu există legatură feroviară;
- circumstanţe extraordinare de natură să determine o dezvoltare anormală a traficului
sau dificultăţi anormale pentru exploatare.
Durata termenelor suplimentare trebuie să figureze în Condiţiile generale de transport.
Termenul de livrare începe sã curgă după luarea în primire a mărfii; el este prelungit cu durata
staţionării intervenite fără vina imputabilã transportatorului. Termenul de livrare este
suspendat în zilele de duminicã şi de sărbatori legale.
3. Eliberarea mărfii la destinaţie

Îndată ce marfa a ajuns la destinaţie, transportatorul trebuie să remită scrisoarea de trasură şi
să livreze marfa destinatarului la locul de livrare prevăzut, contra descărcării şi plãţii
creanţelor care rezultă din contractul de transport.
Sunt asimilate livrării destinatarului, atunci când sunt efectuate în conformitate cu
prescripţiile în vigoare la locul de livrare:
- remiterea mărfii autorităţilor vamale sau concesionarea în localurile lor de expediere
sau în antrepozitele lor, când acestea nu se găsesc sub paza transportatorului;
- antrepozitarea mărfii la transportator sau depozitarea sa la un comisionar-expeditor
sau într-un antrepozit public.
După sosirea mãrfii la locul de livrare, destinatarul poate cere transportatorului să-i
remită scrisoarea de trãsurã şi să-i livreze marfa. Dacă pierderea mărfii este constatată sau
dacă marfa nu a sosit la expirarea termenului stabilit, destinatarul poate valorifica, în nume
propriu, împotriva transportatorului, drepturile care rezultă pentru el din contractul de
transport.
Dacă marfa a fost livrată fără încasarea prealabilă a unui ramburs care grevează marfa,
transportatorul este obligat sã-l despăgubească pe expeditor la concurenţa sumei rambursului,
fără ca aceasta să aducă atingere dreptului său de regres împotriva destinatarului.
Modificarea contractului de transport (art.18-19 CIM)

Potrivit regulilor uniforme CIM expeditorul are dreptul, prin dispoziţii ulterioare, de a
modifica contractul de transport.
40
Transportatorul este obligat să respecte instrucțiunile de modificare dacă:
- expeditorul a prezentat duplicatul scrisorii de trăsură pe care au fost înscrise
modificările;
- expeditorul a despăgubit transportatorul pentru cheltuielile ocazionate de executarea
modificărilor;
- modificările nu au ca efect divizarea expediției.
Dreptul de a modifica contractul de transport aparţine şi destinatarului din momentul
întocmirii scrisorii de trăsură, dacă pe aceasta nu este facută de către expeditor o menţiune
contrară.
Răspunderea transportatorului
Transportatorul este răspunzãtor pentru paguba care rezultă din:
- pierderea totală sau parţială a mărfii. Se prezumă că marfa este pierdută, când ea nu a
fost livrată destinatarului sau ţinută la dispoziţia sa în 30 de zile de la expirarea
termenelor de livrare. În acest caz, transportatorul este obligat să plătească
contravaloarea mărfii şi să restituie tariful de transport şi alte sume primite în legătură
cu transportul. Contravaloarea mărfii se determină pe criteriul cursului bursei de
mărfuri sau pe baza preţului curent de pe piaţă. Despăgubirea nu poate depăşi însă 17
unităţi de cont pe kilogram lipsă de marfă, exceptând situaţia în care în scrisoarea de
trăsură se menţionează o valoare superioară. De asemenea, există posibilitatea ca
părţile să stipuleze în scrisoarea de trăsură o sumă cu titlu de interes special la livrare,
situaţie în care pe lângă despăgubiri se poate cere repararea pagubei suplimentare
probate până la concurenţa sumelor declarate;
- avarierea mărfii. În caz de avarie, transportatorul este obligat să plătească o
despăgubire calculată prin aplicarea unui procent de depreciere constatat la locul de
destinaţie.
Despăgubirea nu poate depăşi valoarea pe care ar fi atins-o în caz de pierdere totală,
dacã expediţia este depreciată în totalitate prin avariere ori valoarea pe care ar fi atins-
o în caz de pierdere a părții depreciate, dacă numai o parte a expediţiei este avariată;
- depăşirea termenului de livrare. Dacă din depăşirea termenului de livrare, rezultă o
pagubă, inclusiv o avarie, transportatorul trebuie să plătească o despăgubire care nu
poate depăşi de patru ori preţul de transport.
Transportatorul este exonerat de această răspundere în mãsura în care pierderea, avaria
sau depăşirea termenului de livrare a avut drept cauză o greşeală a persoanei în drept, o
dispoziţie a acestuia care nu rezultă dintr-o greşeală a transportatorului, un viciu propriu al
41
mărfii (deteriorare interioarã, deşeu, etc.) sau din împrejurãri pe care transportatorul nu putea
să le evite şi ale căror consecinţe nu putea să le preîntâmpine. De asemenea, transportatorul
este exonerat de răspundere şi în situaţia în care paguba rezultă din riscuri inerente
transportului.
Acţiunile contra transportatorului

Potrivit regulilor uniforme, şi în cazul transportului feroviar internaţional pentru antrenarea
răspunderii transportatorului este necesară formularea în prealabil a unei reclamaţii.
Reclamaţia se formulează în scris şi se adresează numai transportatorului împotriva căruia
poste fi introdusă acţiunea în justiţie. Reclamaţia prealabilă suspendă prescripţia extinctivă
până în ziua în care transportatorul o respinge în scris şi restituie piesele care au fost anexate
la aceasta.
Dacă reclamaţia este respinsă în tot sau în parte, reclamantul se poate adresa instanţei
desemnate de părţi prin contract, instanţei din statul pe al cărui teritoriu pârâtul îşi are
domiciliul sau reşedinţa obişnuită, sediul principal sau sucursala sau agenţia care a încheiat
contractul de transport sau instanţei din statul este situat locul de luare în primire a mãrfii sau
cel prevãzut pentru livrare (art.46 CIM).
Dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an şi în mod excepţional în termen de 2 ani,
pentru anumite acţiuni expres prevăzute de regulile uniforme CIM.
X.CONTRACTUL DE TRANSPORT RUTIER DE MĂRFURI. REGLEMENTĂRI

INTERNE ȘI UNIFORME
1. Aspecte introductive
Transportul rutier este reglementat de O.G. nr. 27/2011 privind transportul rutier. În
conformitate cu dispoziţiile art.77 din O.G.27/2011, transporturile rutiere publice de mărfuri
executate cu vehicule în trafic naţional se realizează potrivit dispoziţiilor cuprinse în
42
Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR),
semnată la Geneva, 1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972.
2.Încheierea contractului de transport. Scrisoarea de trăsură
Contractul de transport se încheie prin oferta făcută de o parte şi acceptarea ei de către

cealaltă parte şi predarea efectivă a mărfurilor transportatorului.
Contractul de transport se constată printr-o scrisoare de trăsură întocmită în trei
exemplare originale semnate de expeditor şi transportator. Forma scrisă este cerută ad
probationem întrucât lipsa, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsură nu afectează nici
existenţa, nici valabilitatea contractului de transport (art.4). Primul exemplar se remite
expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar al treilea se reţine de transportator. În cazul în care
marfa trebuie încărcată în vehicule diferite sau dacă urmează a se transporta loturi distincte de
marfă, expeditorul sau transportatorul au dreptul de a pretinde întocmirea de scrisori de
trăsură pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare lot de marfă.
Menţiunile pe care trebuie să le cuprindă scrisoarea de trăsură sunt prevăzute în art.6 şi
sunt grupate în trei categorii, după cum urmează:
Menţiuni obligatorii:
- data şi locul întocmirii scrisorii de trăsură;
- numele şi adresa expeditorului;
- numele şi adresa transportatorului;
- data şi locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia;
- numele şi adresa destinatarului;
- descrierea mărfii (denumire, felul ambalajului, numărul de colete, cantitatea etc.);
- cheltuielile aferente transportului;
- instrucţiunile necesare îndeplinirii anumitor formalităţi (spre exemplu, în transportul
internaţional formalităţile vamale);
- indicaţia că transportl este supus dispoziţiilor cuprinse în Convenţia CMR şi nici unei
alte clauze contrare.
Menţiuni circumstanţiale care trebuie incluse în scrisoarea de trăsură dacă
transportul urmează a se efectua în anumite condiţii specifice permise de Convenţia CMR:
- interzicerea transbordării;
- cheltuielile pe care transportatorul le ia asupra sa;
- totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;
43
- valoarea declarată a mărfii şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;
- instrucţiunile expeditorului cu privire la asigurarea mărfii; - termenul convenit
în care transportul trebuie să fie efectuat; - lista documentelor remise
transportatorului.
Menţiuni facultative. Părţile pot insera în scrisoarea de trăsură orice altă indicaţie pe
care o consideră utilă. Spre exemplu, în transportul internaţional părţile pot insera o clauză
atributivă de jurisdicţie în favoarea unui tribunal arbitral, cu condiţia ca această clauză să
prevadă că respectivul tribunal va aplica dispoziţiile Convenţiei CMR (art.33).
Scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrară, a condiţiilor contractului şi a
primirii mărfurilor de către transportator (art.9 pct.1).
Drepturile şi obligaţiile expeditorului

- Expeditorul are obligaţia completării corecte a rubricilor din scrisoarea de trăsură fiind
răspunzător pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din cauza
insuficienței sau inexactităţii acestor date (art.7 pct.1);
- Expeditorul este obligat să ambaleze corespunzător marfa, fiind răspunzător faţă de
transportator pentru daunele pricinuite persoanelor, autovehicului sau altor mărfuri,
precum şi pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului mărfurilor,
exceptând situaţia în care viciile ambalajului au fost aparente sau cunoscute de
transportator, şi acesta nu a făcut nici o rezervă în acest sens (art.10). În absenţa unor
rezerve motivate cu privire la starea mărfii sau a ambalajului se prezumă că acestea
erau în stare aparent bună (art.9 pct.2).;
- În transportul internaţional, expeditorul are obligaţia de a anexa la scrisoarea de
trăsură documentele necesare îndeplinirii formalităţilor vamale şi de a furniza
transportatorului toate informaţiile cerute, fiind răspunzător pentru toate daunele care
ar putea rezulta din lipsa, insuficienţa sau neregularitatea acestora (art.11),
- Dacă la transport sunt predate mărfuri periculoase, expeditorul are obligaţia să aducă
la cunoştinţa transportatorului natura exactă a pericolului pe care mărfurile îl prezintă,
indicându-i eventual măsurile care trebuie luate (art.22 pct.1);
- Expeditorul are dreptul să declare în scrisoarea de trăsură, contra unui supliment de
preţ convenit, o anumită valoare a mărfii, angajând în acest mod răspunderea
transportatorului peste limita stabilită de Convenţia CMR (art. 24);
44
- Expeditorul este obligat să plătească preţul transportului, dacă prin contract nu s-a
prevăzut că această obligaţie incumbă destinatarului (acestă soluţie rezultă din
interpretarea art.6 pct.2 lit.b);
- Expeditorul are dreptul să ceară verificarea de către transportator a greutăţii brute a
mărfii şi a conţinutului coletelor. În vederea efectuării acestor operaţiuni
transportatorul poate pretinde plata cheltuielor aferente verificării. Rezultatul
verificărilor se consemnează în scrisoarea de trăsură (art.8 pct.3);
- Expeditorul are dreptul de a fixa suma care reprezintă un interes special la eliberare
pentru cazul unei pierderi sau avarii şi pentru situaţia în care se depăşeşte termenul
convenit. Acestă sumă va fi menţionată în scrisoarea de trăsură, în schimbul plăţii
unui supliment de stabilit de comun acord cu transportatorul.
Drepturile şi obligaţiile transportatorului

- Prima obligaţie a transportatorului este aceea de a pune la dispoziţia expeditorului
autovehiculul la termenul stabilit;
- La primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice exactitatea menţiunilor din
scrisoarea de trăsură referitoare la cantitatea, starea aparentă a mărfii şi a ambalajului.
Dacă cu ocazia acestor verificări transportatorul constată anumite neconcordanţe între
menţiunile înscrise în scrisoarea de trăsură şi situaţia de fapt sau dacă nu are mijloace
rezonabile pentru a verifica exactitatea menţiunilor, are dreptul de a face rezervele
corespunzătoare pe scrisoarea de trăsură;
- În situaţia în care executarea contractului în condiţiile prevăzute de scrisoarea de
trăsură este sau devine imposibilă înainte de finalizarea transportului, transportatorul
este obligat să ceară instrucţiuni expeditorului sau destinatarului, după caz (art.14); -
Să elibereze marfa la destinaţie persoanei îndreptăţite.
Executarea contractului de transport rutier de mărfuri
1.Plata tarifului de transport

În operaţiunile de transport rutier tarifele se stabilesc liber, pe bază de cerere şi ofertă.
2.Executarea contractului de transport în termenul convenit de părţi

Termenul în care trebuie finalizat transportul se stabileşte prin acordul părţilor. Dacă nu
există nici o menţiune în acest sens în scirsoarea de trăsură, se va lua în considerare perioada
45
de timp care în mod rezonabil este acordată unui transportator diligent, ţinând cont de
împrejurări (art.19 CMR).
3. Eliberarea mărfurilor la destinaţie

După sosirea mărfurilor la destinaţie, destinatarul are dreptul de a pretinde transportatorului
eliberarea mărfurilor împreună cu cel de al doilea exemplar al scrisorii de trăsură (care a
însoţit transportul). Pentru a-şi exercita acest drept, destinatarul este obligat să acopere toate
creanţele care rezultă din contract. În cazul în care există vreo contestaţie în legătură cu aceste
creanţe, transportatorul nu va putea să elibereze marfa decât în schimbul depunerii de către
destinatar a unei cauţiuni (art.13 CMR).
În toate situaţiile în care se ivesc impedimete legate de eliberarea mărfii, transportatorul are
obligaţia de a cere instrucţiuni de la expeditor. Astfel, dacă destinatarul refuză marfa,
expeditorul are dreptul de a dispune de aceasta. Destinatarul poate pretinde eliberarea mărfii,
chiar dacă iniţial a refuzat-o până în momentul în care expeditorul transmite alte instrucţiuni
transportatorului.
Modificarea contractului de transport rutier

După încheierea contractului de transport inclusiv în cursul executării sale pot
interveni anumite împrejurări de natură să determine modificare acestuia.
Iniţiativa modificării poate să aparţină expeditorului sau destinatarului în condiţiile prevăzute
de lege. Astfel, expeditorul poate să-şi exercite acest drept până în momentul în care cel de al
doilea exemplar al scrisorii de trăsură este remis destinatarului. Acest drept poate să aparţină
destinatarului chiar din momentul întocmirii scrisorii de trăsură, dacă există o menţiune în
acest sens pe acest document.
Modificarea contractului de transport este supusă următoarelor condiţii prevăzute de
art.5 CMR:
- expeditorul, sau după caz, destinatarul trebuie să prezinte transportatorului scrisoarea
de trăsură pe care să fie consemnate noile instrucţiuni;
- executarea acestor instrucţiuni trebuie să fie posibilă, să nu împiedice activitatea
normală a transportatorului şi nici să nu aducă prejudicii expeditorilor sau
destinatarilor altor transporturi;
- instrucţiunile date nu trebuie să aibă ca efect divizarea expediţiei.
Transportatorul care nu execută instrucţiunile date cu respectarea acestor condiţii sau
care se conformează instrucţiunilor fără a pretinde prezentarea scrisorii de trăsură va fi
46
răspunzător faţă de persoana îndreptăâită să ceară acoperirea prejudiciului cauzat de acest fapt
(art.12 pct.7 CMR).
Dacă executarea contractului în condiţiile prevăzute iniţial în scrisoarea de trăsură este sau
devine imposibilă înainte ca marfa să ajungă la destinaţie, transportatorul este obligat să ceară
instrucţiuni persoanei care are dreptul să dispună de marfă. În ipoteza în care nu a obţinut
instrucţiuni în timp util, transportatorul are obligaţia de a lua măsurile pe care le consideră ca
fiind cele mai bune în interesul persoanei care poate dispune de marfă. În aceste sens,
transportatorul poate descărca marfa, o poate încredinţa unui terţ sau poate să procedeze la
vânzarea acesteia (dacă natura perisabilă sau cheltuielile legate de păstrarea mărfii sunt prea
mari raportat la valoarea mărfii).
Transportatorul are dreptul să recupereze cheltuielile legate de solicitarea de
instrucţiuni sau determinate de executarea instrucţiunilor primite, cu condiţia ca aceste
cheltuieli să nu fie consecinţa culpei sale (art.16 pct.1).
XI. RĂSPUNDEREA TRANSPORTATORULUI RUTIER
Potrivit art. 17 CMR, transportatorul răspunde pentru pierderea totală sau parţială sau
pentru avaria produsă între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, precum şi
pentru întârzierea în eliberare.
1. Răspunderea transportatorului pentru pierderea mărfii

Persoana îndreptăţită să pretindă marfa poate să o considere pierdută, fără a prezenta alte
dovezi, dacă acesta nu a fost eliberată în termen de 30 de zile de la expirarea termenului
convenit sau, dacă nu a fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 de zile de la
primirea mărfii de către transportator. În această situaţie, transportatorul este obligat la plata
47
unor despăgubiri egale cu contravaloarea mărfii pierdute, la care se adaugă taxa de transport,
taxele vamale şi alte cheltuieli ocazionate de transportul mărfii.
Valoarea mărfii se determină pe criteriul cursului bursei de mărfuri sau, în lipsa acestuia, pe
baza preţului curent al pieţii. În lipsa ambelor criterii valoarea mărfii se determină pe baza
valorii uzuale a mărfurilor de acelaşi fel şi de aceeaşi calitate (art.23 pct.1, 2 CMR).
În transporturile rutiere interne, cuantumul despăgubirilor datorate de transportator
pentru pierderea totală sau parţială a mărfii, nu poate depăşi echivalentul în lei a 2,5 USD, per
kilogram greutate brută lipsă (art. 535alin.2O.G.nr.109/2005). În transporturile rutiere
internaţionale, limita despăgubirii este de 8,33 unităţi de cont pe kilogram lipsă din masa
brută.
Răspunderea transportatorului poate depăşi aceste limite dacă în scrisoarea de trăsură
expeditorul a făcut menţiuni corespunzătoare. Astfel, expeditorul poate menţiona o valoare a
mărfii care depăşeşte limita prevăzută de Convenţia CMR (art. 24 CMR). În această situaţie,
despăgubirea se va calcula în funcţie de valoarea declarată a mărfii, acestă clauză având
natura juridică a unei clauze penale. O altă posibilitate oferită de lege expeditorului este aceea
de a declara în schimbul unui supliment de preţ, o sumă cu titlu de interes special la eliberare,
pentru cazul pierderii sau avarierii mărfii, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare. În
acestă situaţie, suplimentar se vor acoperi pagubele suplimentare până la limita sumelor
declarate.
În plus, Convenţia CMR acordă posibilitatea celui îndreptăţit de a pretinde dobânzi de
5% pe an care curg din ziua reclamaţiei adresate în scris transportatorului, sau dacă nu a
existat o reclamaţie, din ziua introducerii acţiunii în justiţie.
Transportatorul, prepuşii săi sau orice altă persoană aflată în serviciul său, nu se va putea
exonera de răspundere şi nici nu va putea beneficia de limitarea acesteia, dacă paguba este
rezultatul dolului său sau unei culpe ce-i poate fi imputată şi care în conformitate cu legea
ţării căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat, este considerată echivalentă cu un dol
(art.29 CMR).
2. Răspunderea transportatorului pentru avarierea mărfii

În caz de avarie, transportatorul va fi obligat să plătească o despăgubire corespunzătoare
contravalorii deprecierii mărfii, calculată în acelaşi mod ca şi în cazul pierderii mărfii. Dacă
marfa a fost avariată în întregime, despăgubirea nu poate depşi suma care ar fi fost plătită în
48
cazul pierderii totale a mărfii, iar dacă numai o parte din marfă a fost avariată, despăgubirea
nu poate depăşi suma plătibilă în caz de pierdere a părţii depreciate.
3. Răspunderea transportatorului pentru întârzierea în eliberare

Se consideră că marfa a livrată cu întârziere, dacă nu a fost eliberată în termenul convenit
sau, dacă nu a fost convenit un termen, atunci când durata efectivă a transportului depăşeşte
timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, după împrejurări (art.19
CMR). Transportatorul răspunde pentru întârziere cu condiţia ca aceasta să fi provocat celui
îndreptăţit un prejudiciu. Despăgubirea este limitată la preţul transportului.
Exonerarea de răspundere
1.Cazuri generale de exonerare
Transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea a
avut drept cauză:
- o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă;
- un ordin al persoanei care dispune de marfă, fără nici o cuplă din partea
transportatorului;
- un viciu propriu al mărfii;
- sau circumstanţe pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu
le putea preveni.
Sarcina probei că pierderea, avaria sau întârzierea a avut drept cauză una dintre aceste
situaţii incumbă transportatorului.
2.Cazuri speciale de exonerare

De asemenea, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avarierea
mărfii rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau unora din următoarele fapte:
- folosirea de vehicule descoperite, dacă aceasta a fost convenită în mod expres şi
menţionată în scrisoarea de trăsură, cu condiţia să nu se constate o pierdere anormală
sau o pierdere de colete (art. 17 pct.4 lit.a coroborat cu art. 18 pct.2);
- lipsa sau defectuozitatea ambalajului;
- încărcarea/descărcarea mărfii de către expeditor, destinatar sau prepuşii acestora;
- natura unor mărfuri expuse, datorită cauzelor inerente naturii lor, fie la pierdere, fie la
avarie. În acest caz, transportatorul nu va fi exonerat de răspundere dacă transportul a
fost efectuat cu un vehicul special amenajat pentru protecţia mărfurilor, exceptând
49
situaţia în care face dovada că a luat toate măsurile şi s-a privind alegerea, întreţinerea
şi folosirea acestor amenajări şi că s-a conformat instrucţiunilor necesare ce i-au fost
date (art. 17 pct.4 lit.d coroborat cu art. 18 pct.4);
- insuficienţa sau imperfecţiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;
- transportul de animale vii, dacă face dovada că toate măsurile care îi incumbă în mod
normal au fost luate şi că s-a conformat instrucţiunilor speciale primite (art. 17 pct.4
lit. f coroborat cu art. 18 pct.).
Acțiuni împotriva transportatorului rutier

Exercitarea acţiunilor împotriva transportatorului trebuie precedată de formularea unor
rezerve de către destinatar.
Pierderea sau avarierea mărfii poate fi constatată în mod contradictoriu de către
destinatar şi expeditor. Dacă s-a făcut o asemenea constatare, dovada contrară rezultatului
acestei constatări nu poate fi făcută decât în următoarele condiţii:
- avariile sau pierderile a fost neaparente;
- destinatarul să fi formulat rezervele sale în scris în termen de 7 zile lucrătoare.
Dacă starea mărfii nu a fost constatată în contradictoriu cu transportatorul, destinatarul
trebuie să formuleze rezerve în scris:
- în momentul eliberării mărfii, dacă pierderile sau avariile sunt aparente;
- în termen de 7 zile lucrătoare, dacă pierderile sau avariile sunt neaparente.
În ipoteza întârzierii în executarea transportului, destinatarul nu poate pretinde
despăgubiri decât dacă a formulat în scris rezerve în termen de 21 de zile de la primirea
mărfii.
Instanţa competentă
Litigiile născute din contractul de transport rutier pot fi soluţionate de o instanţă
judecătorescă sau de un tribunal arbitral.
În transporturile rutiere internaţionale părţile au posibilitatea să desemneze de comun
acord instanţa competentă să soluţioneze eventualele litigii. În lipsa unei clauze atributive de
jurisdicţie, este competentă instanţa statului pe teritoriul căruia:
- se află reşedinţa obişnuită a pârâtului, sediul său principal sau sucursala ori agenţia prin
intermediul căreia s-a încheiat contractul de transport; - este situat locul preluării sau
predării mărfurilor.
50
Prescripţia dreptului la acţiune
Acţiunile îndreptate împotriva transportatorului se prescriu în termen de 1 an.
Termenul de 1 an priveşte strict pretenţiile ce urmează a fi valorificate, care decurg din
pierderea parţială, avarierea sau întârzierea, şi începe să curgă din ziua în care marfa a fost
eliberată.
În caz de pierdere totală, termenul de 1 an nu se mai calculează din ziua când marfa a
fost eliberată, ci începând cu a 30 zi după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost
convenit nici un termen începând de la a 60 zi de la primirea mărfii de către transportator.
Pentru alte acţiuni îndreptate împotriva transportatorului având ca temei contractul de
transport (spre exemplu, plata contravalorii transportului efectuat şi neplătit), termenul de
prescripţie începe să curgă de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii
contractului de transport.
În cazul în care prejudiciul a fost cauzat prin dol sau culpă considerată de legea ţării
căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat ca echivalentă cu dolul, termenul de prescripţie
este de 3 ani.
Modificarea cursului prescripţiei

Cazurile de suspendare sau cele de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive sunt
cele prevăzute de legea ţării căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat.
Pe lângă cauzele generale de suspendare, CMR instituie şi o cauză specială de
suspendare a prescripţiei extinctive, pentru situaţia în care a fost formulată o reclamaţie.
Potrivit art.32 pct. 2 CMR, reclamaţia scrisă suspendă prescripţia până în ziua în care
transportatorul respinge reclamaţia în scris şi restituie documentele care erau anexate. În cazul
în care reclamaţia a fost admisă în parte, prescripţia nu-şi reia cursul său decât pentru partea
de reclamaţie respinsă.
Dovada primirii reclamaţiei sau a răspunsului şi a restituirii documentelor incumbă
părţii care invocă acest fapt.
51
XII. CONTRACTUL DE TRANSPORT AERIAN DE MĂRFURI. REGLEMENTĂRI

UNIFORME
1.Generalități
Activitatea de transport aerian civil este reglementată de O.G. nr. 29/1997 privind
Codul aerian civil, republicată şi prin convenţiile la care România este parte.
Dispoziţiile prevăzute în Codul aerian civil se aplică activităţilor aeronautice civile şi
persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară aceste activităţi în spaţiul aerian naţional şi pe
teritoriul României, precum şi celor care, prin activităţile desfăşurate pot pune în pericol
siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică.
Potrivit art.44 din Codul aerian civil, operaţiunile aeriene civile care pot fi desfăşurate pe
teritoriul României sunt:
- operaţiuni de transport aerian public;
- operaţiuni de aviaţie generală; - operaţiuni de lucru
aerian.
52
Operaţiunile de transport public aerian sunt transporturile de pasageri, bagaje, mărfuri
şi/sau poştă, efectuate pe baze comerciale, prin curse regulate sau neregulate de către
transportatori aerieni (art.45).
Transporturile aeriene cu periodicitate regulată sunt executate după orare publicate pe
rute prestabilite destinate să asigure legătura între două sau mai multe aeroporturi şi în care
capacitatea comercială disponibilă este pusă la dispoziţia publicului contra cost (art.48).
Transporturile aeriene publice neregulate sunt cele executate pe rute şi în condiţii
negociate de transportatorul aerian şi client.
Transporturile aeriene publice se execută pe bază de contract, prin care transportatorul
se obligă să ducă la destinaţie pasagerii, bagajele, marfa şi/sau poşta, iar beneficiarul să
plătescă preţul transportului (art.46).
Transportatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu produs prin decesul sau
vătămarea sănătăţii pasagerilor ori avarierea sau pierderea bagajelor, mărfurilor şi/sau a poştei
transportate.
Pentru transporturile aeriene publice internaţionale, răspunderea transportatorului se
stabileşte în conformitate cu tratatele internaţionale la care România este parte. În cazul
transporturilor aeriene interne, regimul răspunderii transportatorului aerian este cel din dreptul
comun, în măsura în care nu s-a stabilit altfel printr-o lege specială sau printr-un tratat
internaţional la care România este parte.
În privinţa persoanelor care pot efectua operaţiuni de transport aerian, Codul aerian distinge
între transportatorii aerieni interni şi internaţionali.
Transportatorii aerieni interni pot efectua transporturi aeriene publice interne sau
internaţionale, pe curse regulate sau neregulate, numai în condiâiile deţinerii unui certificat de
operator aerian valabil și a unei licenţe de transpoer aerian, eliberate de minister.
Transportatorii aerieni străini pot efectua transporturi publice în spaţiul aerian naţional în
conformitate cu drepturile de trafic acordate de minister sau în condiţiile stabilite prin tratatele
internaţionale la care România este parte (art.50 Cod aerian).
Transportul aerian internaţional este reglementat în prezent prin Convenţia pentru unificarea
anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional, adoptată la Montreal, 1999,
ratificată de România prin O.G.nr.107/2000, aprobată prin Legea nr. 14/2001.
2.Contractul de transport aerian de mărfuri
53
În transportul aerian de mărfuri, documentul de transport poate fi scrisoarea de
transport aerian sau chitanţa de primire a mărfii, dacă se utilizează mijloace speciale de
înregistrare a informaţiilor referitoare la transportul ce urmează a se efectua.
În mod obligatoriu în documentul de transport se vor face următoarele menţiuni:
- indicarea punctelor de plecare şi de destinaţie;
- dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur stat parte
şi dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat,
indicarea a cel puţin unuia dintre aceate puncte de escală;
- indicarea greutăţii mărfii. Dacă este necesar pentru îndeplinirea formalităţilor cerute
de autorităţile vamale, de poliţie sau de alte autorităţi publice similare, expeditorului i
se poate solicita să prezinte un document care să indice natura mărfii.
Scrisoarea de transport aerian este întocmită de către expeditor în trei exemplare
originale. La cererea expeditorului, scrisoarea de transport poate fi întocmită şi de
transportator, în numele acestuia. Primul exemplar poartă menţiunea „pentru transportator” şi
este semnat de expeditor. Al doilea exemplar poartă menţiunea „pentru destinatar” şi este
semnat de expeditor şi transportator. Al treilea exemplar este semnat de transportator şi este
înmânat de acesta expeditorului, după acceptarea mărfii.
Răspunderea pentru exactitatea şi corectitudinea indicaţiilor din documentele de
transport incumbă expeditorului. Transportatorul va răspunde doar pentru datele înscrise de el
sau în numele lui în chitanţa de primire sau în datele înregistrate electronic.
Scrisoarea de transport aerian sau chitanţa de primire a mărfii constituie, până la proba
contrară, dovada încheierii contractului, a acceptării mărfii şi a îndeplinirii condiţiilor de
transport menţionate în acesta.
Dreptul de dispoziţie asupra mărfii aparţine expeditorului, cu condiţia îndeplinirii
tuturor obligaţiilor ce-i revin în baza contractului de transport, acesta având următoarele
posibilităţi:
- să retragă marfa de la aeroportul de plecare sau de destinaţie;
- să reţină marfa pe parcursul transportului la orice aterizare;
- să schimbe destinatarul stabilit iniţial;
- să solicite returnarea mărfii la aeroportul de plecare.
În exercitarea acestui drept, expeditorul nu trebuie să aducă prejudicii transportatorului
sau altor expeditori şi are obligaţia să-l dezdăuneze pe transportator pentru orice cheltuieli ce
decurg din executarea indicaţiilor primite.
54
În vederea executării instrucţiunilor date de expeditor, transportatorul are obligaţia de
a solicita efectuarea menţiunilor corespunzătoare pe documentul de transport, în caz contrar
fiind răspunzător de orice pagubă cauzată altor persoane.
Dreptul de dispoziţie asupra mărfii al expeditorului încetează în momentul ajungerii
mărfii la destinaţie, dacă destinatarul socicită livrarea mărfurilor şi achită cheltuielile datorate.
Înainte de livrarea mărfurilor, expeditorul are obligaţia de a furniza informaţiile şi
documentele necesare îndeplinirii formalităţilor cerute de autorităţile vamale, de poliţie sau de
alte autorităţi publice, fiind răspunzător faţă de transportator pentru toate daunele care pot
surveni datorită lipsei sau insuficienţei acestora, cu excepţia cazului în care dauna este din
culpa transportatorului, mandatarilor sau prepuşilor săi.
Dacă destinatarul refuză marfa sau nu poate fi contactat, expeditorul îşi reia dreptul de
dispoziţie asupra mărfii.
3.Răspunderea operatorului de transport aerian

Transportatorul aerian răspunde pentru:
- Dauna cauzată prin distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii, cu condiţia ca
evenimentul care a cauzat dauna să se fi produs în timpul transportului aerian.
Ce se înţelege prin pagubă produsă în timpul transportului aerian?
Răspunderea transportatorului aerian include perioada în care mărfurile se află în grija sa şi nu
se extinde asupra transportului terestru, maritim sau pe căi navigabile interioare, efectuat în
afara unui aeroport. Totuşi, dacă un astfel de transport se realizează în scopul executării unui
contract de transport aerian, există prezumţia că paguba este rezultatul unui evenimet ce a
avut loc în timpul transportului aerian. De asemenea, în situaţia în care fără consimţământul
expeditorului, transportatorul aerian, utilizează pentru a efectua o parte sau întregul transport,
alt mod de transport, întregul transport este considerat ca fiind inclus în transportul aerian.
- Dauna survenită datorită întârzierii în livrarea mărfurilor dacă nu dovedeşte că el,
prepuşii sau mandatarii săi au luat toate măsurile pentru a evita dauna sau că le-a fost
imposibil să ia asemenea măsuri.
Exonerarea de răspundere A.Cazuri generale

Transportatorul va fi exonerat de răspundere dacă dovedeşte că dauna a fost provocată sau
favorizată de neglijenţa sau de altă acţiune greşită sau omisiune a persoanei care reclamă
despăgubirea ori a persoanei de la care derivă drepturile acesteia.
55
B.Cazuri speciale
Transportatorul va fi exonerat de răspundere dacă dovedeşte că distrugerea, pierderea
sau deteriorarea mărfii s-a datorat:
- unui defect al mărfii, calităţii sau viciului acesteia;
- ambalării necorespunzătoare a mărfii, efectuată de o altă persoană decât
transportatorul, prepuşii sau mandatarii acestuia;
- unei stări de război sau conflict armat;
- unei acţiuni a autorităţii publice realizate în legătură cu intrarea, ieşirea sau tranzitul
mărfii.
Evaluarea despăgubirii datorate de transportatorul aerian
Convenţia limitează răspunderea transportatorului la suma de 17 DST pe kilogram de

marfă. Această limită se aplică indiferent dacă paguba a rezultat din distrugerea, pierderea,
deteriorarea sau întârzierea în livrarea mărfurilor.
Limita cuantumului despăgubirilor datorate poate fi depăşită în următoarele situaţii:
- dacă expeditorul a făcut o declaraţie specială privind interesul în livrarea la destinaţie
şi a plătit o sumă suplimentară;
- dacă dauna este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni a transportatorului, prepuşilor sau
mandatarilor acestuia, dacă au acţionat în cadrul atribuţiilor de serviciu, făcută cu
intenţia de a provoca o daună sau din imprudenţă, precum şi în cunoştinţă de cauză că
ar putea rezulta o daună.
Limitele stabilite de Convenţie pot fi depăşite prin clauze corespunzătoare inserate în
contractul de transport, însă, în nici un caz nu sunt permise clauze care tind să-l exonereze de
răspundere pe transportator sau să stabilească o limită inferioară (nulitatea).
Acţiunile împotriva transportatorului aerian
Litigiile izvorâte din executarea contractului de transport aerian pot fi soluţionate pe

cale judiciră sau prin arbitraj. Introducerea unei acţiuni este condiţionată, de regulă, de
existenţa unei reclamaţii prealabile, formulate în scris şi remisă sau expediată în termenul
prevăzut de Convenţie. În caz de deteriorare a mărfii, reclamaţia trebuie adresată imediat după
descoperirea deteriorării sau în cel mult 14 zile de la primirea mărfii, iar pentru întârziere cel
mai târziu în termen de 21 de zile de la data predării mărfurilor transportatorului. În cazul în
56
care reclamaţia nu a fost făcută în aceste termene, nici o acţiune nu mai poate fi introdusă
împotriva transportatorului, exceptând situaţia în care ar fi vorba de frauda transportatorului.
În cazul în care marfa a fost primită de către destinatar, fără ca acesta să facă vreo reclamaţie,
se prezumă până la proba contrară că acestea au fost predate în stare bună, în conformitate cu
indicaţiile din documentul de transport.
Acţiunea se poate introduce, la alegerea reclamantului, la instanţa sau la tribunalul
arbitral de la domiciliul transportatorului sau la locul sediului său principal de afaceri ori de la
locul sediului său de afaceri unde s-a încheiat contractul sau de la locul de destinaţie,
procedura urmând a fi stabilită în conformitate cu legislaţia aplicată de tribunalul sesizat.
Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 2 ani de la data sosirii la destinaţie sau de la
data la care aeronava ar fi trebuit să sosească sau de la data încetării transportului (art.35
pct.1).
XIII. TRANSPORTUL MARITIM ȘI PE CĂILE NAVIGABILE INTERIOARE
1. Particularitățile contractului de transport maritim
Contractul de transport maritim este reglementat prin dispoziţiile prevăzute în

Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, Hamburg, 1978, (Regulile
de la Hamburg), ratificată de România.
Prin contract de transport pe mare se înțelege orice contract prin care cărăușul se
obligă, contra plății unui navlu, să transporte mărfuri pe mare de la un port la altul (art.1 pct.6
din Regulile de la Hamburg).
Cărăuşul este persoana prin care sau în numele căreia s-a încheiat cu un încărcător un
contract de transport al mărfurilor pe mare (art.1 pct.1 din Regulile de la Hamburg).
Încărcător este orice persoană de către, care, sau în numele căreia, sau din autorizarea
căreia, s-a încheiat cu cărăuşul un contract de transport al mărfurilor pe mare şi include orice
persoană de către, care, sau în numele căreia, sau din autorizarea căreia mărfurile sunt în mod
efectiv predate cărăuşului în legătura cu contractul de transport pe mare (art.1 pct.3 din
Regulile de la Hamburg).
Destinatarul este persoana îndreptăţită să preia mărfurile (art.1 pct.4 din Regulile de la
Hamburg).
57
Cel mai adesea încheierea contractului se constată prin emiterea conosamentului.
Potrivit art.1 alin.7 din Regulile de la Hamburg, conosament înseamnă un document care face
dovada unui contract de transport pe mare şi a preluării sau încărcării mărfurilor de către
cărăuş, prin care cărăuşul se obligă să predea mărfurile la destinaţie contra prezentării acestui
document. O astfel de obligaţie se realizează prin prevederea expresă din document ca
mărfurile să fie predate la ordinul unei persoane nominalizate, la ordin sau la purtător.
Importanţa conosamentului în transportul maritim de mărfuri şi în comerţul
internaţional se justifică prin funcţiile pe care acesta le îndeplineşte:
- Funcţia de dovadă a mărfurilor încărcate sau predate spre încărcare. Conosamentul
este chitanţa (receipt) semnată de transportator sau în numele său, eliberată
încărcătorului, care atestă că mărfurile descrise în cuprinsul său au fost încărcate pe o
anumită navă, pentru o anumită destinaţie sau au fost remise încărcătorului pentru
expediere;
- Funcţia de dovadă a existenţei şi conţinutului contractului de transport pe mare.
Conosamentul nu trebuie confundat cu contractul însuşi, adică cu acordul intervenit
între cărăuş şi încărcător. Dar dacă nu s-a redactat un act scris constatator al acestui
acord, conosamentul este cea mai bună dovadă de existenţă a contract de transport;
- Conosamentul este titlu de valoare, reprezintă marfa încărcată la bordul navei pentru a
fi transportată, posesia legitimă a conosamentului valorând proprietate asupra mărfii
ce se transportă.
Conosamentele se calsifică după mai multe criterii. În ceea ce ne priveşte, reţinem
clasificarea făcută în Regulile de la Hamburg, în conosament nominativ, la ordin şi la
purtător.
Conosamentul nominativ se eliberează în favoarea unei anumite persoane, indicate în
cuprinsul său, ca fiind singura îndreptăţită să solicite cărăușului predarea mărfurilor înscrise.
Conosamentul este la ordin când pe el este înscrisă formula la ordin, astfel încât
persoana la ordinul căreia a fost eliberat conosamentul îl poate andosa în favoarea altei
persoane.
Conosamentul este la purtător când pe el sunt înscrise cuvintele “la purtător”.
Potrivit art. 15 din Regulile de la Hamburg, menţiunile pe care în mod obligatoriu
trebuie să le cuprindă un conosament sunt următoarele:
- natura generală a mărfurilor, marcajele principale pentru identificarea mărfurilor, o
declaraţie expresă, dacă este cazul, privind caracterul periculos al mărfurilor, numărul
58
de colete sau de bucăţi, precum şi greutatea mărfurilor sau cantitatea lor exprimată în
alt mod, aşa cum au fost furnizate aceste indicaţii de către încărcător; - starea aparentă
a mărfurilor;
- denumirea şi sediul principal al cărăuşului;
- denumirea şi sediul încărcătorului;
- denumirea şi sediul destinatarului, dacă este menţionat de încărcător sau menţiunea că
respectivul conosament a fost emis la ordinul său, sau menţiunea că a fost emis la
purtător;
- portul de încărcare;
- portul de descărcare;
- denumirea, pavilionul şi capacitatea navei;
- navlul şi alte sume de bani cuvenite companiei de navigaţie;
- menţiunea că transportul este supus Convenţiei din 1978;
- data sau termenul de livrare a mărfurilor în portul de descărcare, dacă această dată sau
acest termen face obiectul unui acord expres între părţi;
- limita sau limitele majorate ale răspunderii, dacă au fost fixate prin acordul părţilor;
- numărul de exemplare originale ale conosamentului;
- locul emiterii conosamentului;
- semnătura cărăuşului sau a unei persoane care acţionează în numele său.
Pe lângă menţiunile care în mod obligatoriu trebuie înscrise în conosament, acesta mai
poate conţine şi unele clauze speciale, referitoare fie la situaţia mărfurilor încărcate sau
preluate spre a fi încărcate, fie la modalităţile în care urmează a se efectua transportul.
În conformitate cu Regulile de la Hamburg, cărăușul maritim răspunde pentru:
- daunele rezultate din pierderea sau avarierea mărfurilor, precum şi din întârzierea în
livrare, dacă împrejurarea care a cauzat pierderea s-a produs în timpul cât mărfurile se
aflau în grija sa, dacă nu dovedeşte că el, prepuşii sau mandatarii săi au luat toate
măsurile care se cereau în mod rezonabil să fie luate pentru a evita apariţia şi
consecinţele acestei împrejurări (art.5 pct.1).
- pierderea sau avarierea mărfurilor ori pentru întârzierea în livrare cauzată de incendiu,
dacă reclamantul dovedeşte că incendiul a rezultat din greşeala sau neglijenţa
cărăuşului, prepuşilor sau mandatarilor săi art.5 pct.4).
- pierderile, daunele sau întârzierea în transporturile de animale vii, dar numai în situaţia
în care nu s-a conformat instrucţiunilor speciale date de încărcător art.5 pct.1).
59
- mărfurile transportate pe punte fără acordul încărcătorului sau, contrar uzanţelor
traficului respectiv ori reglementărilor în vigoare, sau în situaţia în care nu poate
invoca o înţelegere cu încărcătorul privind transportul pe punte (art.9).
- transportul efectuat de cărăuşul efectiv dacă efectuarea transportului în totalitate sau în
parte a fost încredinţată acestuia, el rămânând răspunzător pentru întregul transport.
Această răspundere include partea de transport efectuată de cărăuşul efectiv, actele de
omisiune ale acestuia şi ale prepuşilor sau mandatarilor acestuia, care acţionează în
cadrul atribuţiilor ce le revin (art.10);
- pentru avaria comună.
Răspunderea cărăuşului pentru daunele rezultate din pierderea sau avarierea
mărfurilor este limitată la o sumă echivalentă 835 de unităţi de cont pe colet sau altă unitate
de transport ori la 2,5 unităţi de cont pe kilogram de unitate brută a mărfurilor pierdute sau
avariate, oricare din ele este mai mare. Pentru întârzierea în livrare, răspunderea cărăuşului
este limitată la o sumă echivalentă cu de două ori şi jumătate valoarea navlului plătibil pentru
mărfurile întârziate. Regulile de la Hamburg prevăd şi posibilitatea părţilor de a fixa
de comun acord limite de răspundere superioare celor prevăzute în art.6 pct.1 (art.6 pct.4). În
acest caz, pe lângă alte menţiuni, conosamentul trebuie să cuprindă limita sau limitele
majorate ale răspunderii stabilite de părţi (art.15 pct.1 lit.o).
De la regula că răspunderea cărăuşului este limitată, există şi excepţii, în sensul că în
anumite situaţii, expres prevăzute de lege, răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat este
integrală. Cărăuşul este decăzut din dreptul de a beneficia de limitarea răspunderii dacă se
dovedeşte că piederea, avarierea sau întârzierea în livrare este rezultatul unei acţiuni sau
omisiuni a cărăuşului comisă fie cu intenţia de a cauza această pierdere, avariere sau
întârziere, fie prin nechibzuinţă şi având cunoştinţă că o asemenea pierdere, avariere sau
întârziere ar putea probabil să se producă. În aceleaşi condiţii, mandatarii sau prepuşii
cărăuşului vor fi decăzuţi din dreptul la limitarea răspunderii (art.8). Nerespectarea
indicaţiilor date de încărcător referitoare la transportul mărfurilor pe punte este de
asemenea asimilată de Regulile de la Hamburg cu un act sau o omisiune intenţionată a
cărăuşului, care atrage decăderea din dreptul de a beneficia de limitarea răspunderii (art. 9
pct.4).
2.Particularitățile contractului de transport de mărfuri pe căile navigabile interioare
60
Contractul de transport de mărfuri pe căile navigabile interioare este reglementat prin
dispozițiile Convenției de la Budapesta privind contractul de transport de mărfuri în navigația
interioară, 2000, ratificată de România.
Prin contract de transport de mărfuri pe căile navigabile interioare se înțelege orice
contract prin care un transportator se angajază în schimbul unui navlu să transporte marfuri
pe caile navigabile interioare (art.1 pct.1).
Transportatorul este orice persoană prin care ssau în numele căreia s-a încheiat un
contract de transport de mărfuri pe căile navigabile interioare cu un expeditor (art.1 pct.2).
Expeditorul este peroana prin care sau în numele căreia a fost încheiat contractul de
transport pe căile navigabile interioare cu un transportator (art.1 pct.4).
Destinatarul este persoana îndreptățită să preia mărfurile la livrare (art.1 pct.5)
Dovada încheierii contractului de transport și a luării în primire a mărfurilor de către
transportator se realizează prin emiterea documentului de transport. De regulă, documentul de
transport este scrisoare de trăsură. În mod excepțional, documentul de transport este un
conosament.
Documentul de transport trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute în art.11 pct.5 din
Convenția de la Budapesta:
- numele, domiciliile, sediile sau locurile de reședință ale
transportatorului și expeditorului;
- destinatarul mărfurilor;
- numele sau numărul navei, dacă mărfurile au fost preluate la bord, sau
mențiunea, în documentul de transport, că marfurile au fost luate în primire de
transportat or, dar nu au fost încă încarcate la bordul navei;
- portul de încarcare sau locul de luare în primire și portul de descărcare sau locul
de livrare;
- specificarea uzuală a tipului de mărfuri și ambalajele acestora, precum și,
pentru mărfurile periculoase sau poluante, specificarea conform
prescriptiilor în vigoare sau, în lipsa acestora, specificarea lor generală;
- dimensiunile, numărul sau greutatea, precum și marcajele de identificare a
mărfurilor încarcate la bord sau luate în primire în vederea transportului;
- după caz, indicația că mărfurile pot sau trebuie sa fie transportate pe punte sau
în cale deschise;
- dispozițiile convenite cu privire la navlu;
61
- pentru scrisorile de trăsură, precizarea dacă este vorba de un original sau de o
copie; pentru conosament, numărul de exemplare originale;
- locul si ziua emiterii.
Transportatorul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin pierderea sau avarierea
mărfurilor, cu excepţia situaţiei în care poate dovedi că prejudiciul s-a datorat unor
circumstanţe pe care un transportator diligent nu le putea evita şi ale căror consecințe nu le
putea evita (art.16 pct.1). Răspunderea transportatorului pentru mărfurile pierdute sau avariate
nu poate depăși 666,67 unități de cont pentru fiecare colet sau unitate de încărcare ori două
unități de cont pentru fiecare kilogram, conform valorii celei mai mari.
Pentru întârziere răspunderea transportatorului este limitată la valoarea navlului
încasat. Limitarea de răspundere nu operează dacă se dovedeşte că paguba este rezultatul unei
acţiuni sau omisiuni săvîrşite de transportator cu intenţie sau acţionând în mod riscant în
deplină cunoştinţă de cauză că o asemenea pagubă ar putea să se producă (art.21).
XIV. PARTICULARITATILE TRANSPORTULUI SUCCESIV SI COMBINAT
Transportul poate fi executat şi finalizat de un singur transportator sau poate fi

executat în mod succesiv de mai mulţi transportatori rutieri.
În conformitate cu dispoziţiile din Codul civil, transportul poate fi efectuat de unul sau
mai mulţi transportatori. Prima ipoteză se referă la situaţia în care deplasarea se realizează de
un singur transportator care utilizează o singură modalitate de transport de transport.
Cea de a doua ipoteză avută în vedere de legiuitor priveşte situaţia în care transportul se
realizează de mai mulţi transportatori, care utilizează acelaşi mod de transport, sau moduri
diferite. Din acest punct de vedere, Codul civil distinge între transporturi succesive şi
transporturi combinate.
Transportul succesiv se caracterizează prin participarea mai multor transportatori de
același fel, la același transport. Acest tip de transport se efectuează pe baza unui singur
contract de transport, constatat printr-o singură scrisoare de trăsură, emisă pentru acoperirea
întregului parcurs al mărfii. Fiecare dintre transportatorii participanți la lanțul de transport, își
exprimă adeziunea la contractul încheiat de transportatorul contractual.
Transportul succesiv beneficiază de reglementări internaţionale distincte pentru fiecare
mod de transport în parte.
62
În transportul rutier, potrivit dispoziţiilor art.34 din Conventia CMR, transportatorul
contractual își asumă răspunderea pentru întregul transport, iar transportatorii succesivi își
asumă răspunderea pentru porțiunea ce li s-a încredințat, fiecare dintre aceştia devenind prin
primirea mărfii şi a scrisorii de trăsură părţi în contract în condiţiile prevăzute în scrisoarea de
trăsură.
Transportatorul rutier care preia marfa de la transportatorul precedent are obligaţia de a-i
remite acestuia o confirmare de primire datată şi semnată, şi de a-şi înscrie numele şi adresa
sa pe al doilea exemplar al scrisorii de trăsură (exemplarul care însoțește transportul). În
acelaşi timp, transportatorul succesiv care preia marfa împreună cu scrisoarea de trăsură are
dreptul să facă rezerve motivate privind starea aparentă a mărfii şi a ambalajului ei. În lipsa
rezervelor, se prezumă că a primit marfa în stare aparent bună.
În transportul feroviar, Regulamentul (art.69 si urm) prevede ca doi sau mai multi
operatori de transport feroviar pot conveni să execute acelaşi contract de transport, cu
precizarea că modul de executare se stabileşte prin convenţii încheiate între operatorii de
transport feroviar succesivi. Fiecare dintre operatorii de transport feroviar succesivi prin
preluarea mărfurilor şi a scrisorii de trăsură răspunde pentru executarea transportului pe
parcursul total până la eliberarea expediţiei (art.70 din Regulament).
Acţiunea privind răspunderea pentru pierdere, avarie sau întârziere nu poate fi
îndreptată decât împotriva transportatorului care a executat partea de transport pe parcursul
căreia s-a produs faptul care a cauzat pierderea, avaria sau întârzierea. Acţiunea poate fi însă
îndreptată şi împotriva mai multor transportatori.
Transportatorul rutier sau feroviar care a plătit despăgubiri are drept de regres împotriva
transportatorilor care au participat la executarea contractului cu respectarea următoarelor
reguli:
- transportatorul prin fapta căruia s-a produs paguba trebuie să suporte singur
despăgubirea;
- dacă paguba s-a produs prin fapta a doi sau mai mulţi transportatori, fiecare dintre ei
trebuie să răspundă cu o sumă proporţională cu partea sa de răspundere; dacă
evaluarea părţii de răspundere este imposibilă, fiecare este răspunzător proporţional cu
partea din tariful de transport care îi revine;
- dacă nu se poate stabili care dintre transportatori răspunde pentru pagubă,
despăgubirea se reaprtizează între toţi proporţional cu partea din tariful de transport
încasat;
63
- dacă unul dintre transportatori nu este solvabil, partea de despăgubire care îi incumbă
şi pe care nu a plătit-o se repartizează între toţi ceilalţi transportatori, proporţional cu
remunerarea lor.
Dispoziţii asemănătoare sunt prevăzute şi în Convenţia de la Montreal.
În cazul transportului efectuat de transportatori succesivi diferiti, fiecare transportator
care acceptă pasageri, bagaje sau mărfuri este supus regulilor stabilite de prezenta convenţie
şi este considerat a fi una dintre partile la contractul de transport, în masura în care contractul
se raporteaza la acea parte a transportului efectuată sub controlul său. În cazul unui asemenea
transport, pasagerul sau orice persoană cu drepturi la despăgubire în numele acestuia poate
acţiona numai împotriva transportatorului care a efectuat transportul în timpul căruia s-a
produs accidentul sau întârzierea, cu exceptia cazului în care, printr-o întelegere specială,
primul transportator şi-a asumat raspunderea pentru întreaga calatorie. În ceea ce priveşte
mărfurile, expeditorul de mărfuri are dreptul să acţioneze împotriva primului transportator sau
împotriva transportatorului care a efectuat transportul în timpul căruia s-a produs distrugerea,
pierderea, deteriorarea sau întârziere (art.36).
Transporturi combinate
Dispoziţiile referitoare la transportul combinat de mărfuri sunt prevăzute în O.G. nr. 88/1999
privind stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de mărfuri, cu modificările
următoare. În conformitate cu dispoziţiile din Codul civil, transportul combinat reprezintă
aceea modalitate de transport în care acelaşi transportator sau aceeaşi transportatori succesivi
folosesc mai multe moduri de transport (art.1957 alin.2).
Problema transportului combinat de mărfuri a fost determinată în special de necesitatea
fluidizării transportului rutier. Preocupările constante la nivel european pentru găsirea unor
soluţii legislative care să permită îmbinarea transportului rutier cu alte moduri de transport,
terestru sau naval, s-au concretizat în adoptarea unor reglementări uniforme.
Prin transport combinat se înţelege transportul de măfuri pentru care autovehiculul se
deplasează pe căile rutiere pe parcursul iniţial şi/sau final, iar restul transportului se
efectuează pe calea ferată sau pe o cale navigabilă interioară ori pe un parcurs maritim ce
depăşeşte 100 km în linie dreaptă (art.2 alin.1).
Parcursul rutier iniţial şi/sau final poate fi:
64
- între punctul de încărcare a mărfii şi cea mai apropiată staţie de cale ferată de
expediţie adecvată acestui mod de transport, pentru parcursul iniţial, şi cea mai
apropiată şi cea mai apropiată staţie de cale ferată de destinaţie adecvată şi punctul de
descărcare a mărfii, pentru parcursul final;
- pe o rază care să nu depăşescă 150 km în linie dreaptă de la portul fluvial sau maritim
de îmbarcare sau debarcare.
Transporturile combinate, se efectuează pe bază de contract, iar documentul de
transport trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele menţiuni:
- numele şi adresa expeditorului şi destinatarului;
- natura şi greutatea mărfii;
- staţia feroviară de expediţie şi de destinaţie sau, după caz, portul fluvial/maritim de
îmbarcare şi de debarcare;
- locul şi data primirii mărfurilor pentru transport; - locul unde urmează să fie livrată
marfa.
Aceste menţiuni vor fi înscrise înaintea executării transportului şi vor fi confirmate prin
aplicarea ştampilelor de către staţiile de cale ferată sau de către operatorul portuar din
porturile fluviale sau maritime respective, atunci când parcursul efectuat pe calea ferată sau
pe căi navigabile interioare ori maritime a fost finalizat.
Documentul de transport combinat pe calea ferată poate fi:
- scrisoare de trăsură pentru vagon;
- scrisoare de trăsură CIM (document întocmit în conformitate cu Convenţia privind
transporturile internaţionale feroviare B, COTIF);
- scrisoare de trăsură CIM-UIRR (Uniunea internaţională a Societăţilor de Transport
Combinat Cale Ferată-Şosea);
- scrisoare de trăsură CIM însoţită de Buletinul de remitere în traficul internaţional
INTERCONTAINER (societate internaţională pentru dezvoltarea transportului
combinat);
- scrisoare de trăsură SMGS (document întocmit în conformitate cu Convenţia privind
traficul internaţional feroviar de mărfuri între ţările membre ale Organizaţiei de
colaborare a căilor ferate).
În toate situaţiile se menţionează că transportul respectiv aparţine transportului
combinat.
65
În situaţia în care transportul combinat priveşte o unitate de transport intermodal
(container, cutie mobilă, semiremorcă) aceasta va fi însoţită de unul dintre următoarele
documente:
- pe parcursul de la expeditor la terminalul de începere a transportului combinat,
document feroviar (decont-chitanţă) sau document rutier (bon de transport, scrisoare
de transport, scrisoare de transport internaţional CMR, foaie de parcurs);
- pe parcursul de la destinatar la alt terminal document feroviar (decont-chitanţă) sau
document rutier (bon de transport, scrisoare de transport, scrisoare de transport
internaţional CMR, foaie de parcurs).
66

DREPTUL TRANSPORTURILOR Curs Ovidius

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DREPTUL TRANSPORTURILOR Curs Ovidius

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul transporturilor

3. Principii comune aplicabile tuturor categoriilor de transport

Fiecare mod de transport prezintă anumite particularităţi determinate de caracterul

4. Izvoarele dreptului transporturilor

Dreptul comun al transporturilor îl constituie reglementările privind raporturile juridice

Modurile de transport avute în vedere de ordonanţă (rutier, feroviar, naval, aerian,

II. CONTRACTUL DE TRANSPORT. REGLEMENTAREA ÎN CODUL CIVIL

Codul civil reglementează cu caracter general contractul de transport în art.1955-

- prestatorul de servicii (transportatorul) se bucură de independenţă juridică faţă de

- Autonomia contractului de transport. Regimul său juridic nu este influenţat de

Contractul de transport este un contract numit, ceea ce se evidenţiază prin existenţa

III. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

În transporturile de persoane, contractul se încheie între transportator şi călător

transportatorul este acţionat concomitent de expeditor şi destinatar. Aceasta contravine

se pierde sau este avariat. Destinatarul este de asemenea menţionat, cu excepţia

IV.EFECTELE CONTRACTULUI DE TRANSPORT

2. Obligaţiile părţilor contractului de transport la punctul de pornire

Obligaţiile expeditorului-îndatoririle acestuia se referă la pregătirea condiţiilor

trebuie respectată, orice întârziere fiind sancţionată cu penalităţi, justificate de

Obligaţiile transportatorului- înainte de a trece la parcurgerea itinerariului convenit,

3.Obligaţiile părţilor contractului de transport de bunuri în cursul deplasării

3.1.Transporturi efectuate în condiţiile iniţial convenite

3.2.Transporturi modificate prin voinţa expeditorului

cheltuielile pricinuite prin ecxecutarea dispozițeiei ulterioare, precum și să îl despăgubească

Indiferent de situație, transportatorul are obligația de a înștiința persoana de la care a

3.3.Împiedicarea executării transportului (art.1971 C.civ.)

În caz de împiedicare la transport, transportatorul are dreptul să îi ceară instrucţiuni

4.Obligaţiile părţilor contractului de transport de bunuri la destinaţie

Executarea contractului continuă până în momentul recepţionării mărfii de către destinatar.

poate dispune cu procedura prevăzută de lege pe cale de ordonanţă preşedinţială şi

V. REGIMUL JURIDIC AL BUNURILOR TRANSPORTATE

În cursul transportului, transportatorul devine titular al unor drepturi asupra mărfii

2.Detenţia exercitată de transportator asupra bunurilor transportate

3. Dreptul de retenţie asupra bunurilor transportate

4. Gajul transportatorului asupra bunurilor transportate

Reglementările interne și uniforme, prevăd, fără excepţie, că transportatorul răspunde pentru

VI. CONTRACTUL DE TRANSPORT PE CALEA FERATĂ. REGLEMENTĂRI

Deplasarea persoanelor şi mărfurilor pe căile ferate române este efectuată de către

2.Contractul de transport feroviar. Definiţie. Părţile contractante. Obiectul contractului.

Acceptarea comenzii de către operatorul de transport se confirmă prin semnătură şi

3.Executarea contractului de transport de mărfuri pe calea ferată

Executarea obligaţiei de plată a tarifului de transport

Executarea transportului într-un anumit termen

Eliberarea mărfurilor la destinaţie

VII.MODIFICAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT FEROVIAR

1.Modificarea contractului de transport de către expeditor

Expeditorul poate modifica contractul de transport prin dispoziţii ulterioare indicând:

2. Modificarea contractului de transport de către destinatar

Contractul de transport poate fi modificat şi din iniţiativa destinatarului dacă expeditorul

După efectuarea transportului şi ajungerea mărfurilor la destinaţie, pot interveni

În toate cazurile în care operatorul se confruntă cu o astfel de situaţie care determină

Operatorul de transport feroviar care a primit marfa împreună cu srisoarea de trăsură

Procedura de angajare a raspunderii operatorului de transport feroviar

Potrivit legii, exercitarea acţiunii împotriva operatorului de transport feroviar este în

IX. CONTRACTUL DE TRANSPORT FEROVIAR DE MĂRFURI.

Executarea contractului de transport feroviar internațional de mărfuri

1. Executarea obligaţiei de plată a tarifului de transport

2. Executarea transportului într-un anumit termen

3. Eliberarea mărfii la destinaţie

Modificarea contractului de transport (art.18-19 CIM)

Acţiunile contra transportatorului

X.CONTRACTUL DE TRANSPORT RUTIER DE MĂRFURI. REGLEMENTĂRI

2.Încheierea contractului de transport. Scrisoarea de trăsură