Dreptul transporturilor 

I.NOTIUNI INTRODUCTIVE

1. Generalități 

Activitatea de transport poate fi definită ca fiind un sistem complex constituit din

mijloace tehnice specifice, utilaje, căi de comunicație, etc., ce reprezintă infrastructura, deservite
de un personal specializat şi destinate deplasării în timp și spațiu a persoanelor şi bunurilor.
Definită astfel, noţiunea de transport are în vedere acţiunea de strămutare a unei persoane sau a
unui lucru ceea ce presupune un mijloc necesar deplasării şi bunuri/persoane supuse deplasării.
Această accepțiune, oarecum limitată, a noțiunii de transport exclude din preocupările dreptului
transportului deplasarea imaginii ori a sunetului la distanţă, ca şi transportul prin conducte ori
furnizarea energiei de orice fel, acestea nefiind subsumate noțiunii de transport cu care operează
dreptul transporturilor. De asemenea, dreptul transporturilor nu are în vedere transportul
corespondenței scrise şi transportul coletelor de o anumită greutate, care deși sunt deplasate cu
mijloace convenţionale de transport, excluderea lor este consecinţa faptului că raportul juridic nu
este stabilit direct cu transportatorul, ci cu serviciile de poştă puse la dispoziția publicului din
rațiuni sociale. 

Prin urmare, dreptul transporturilor cuprinde ansamblul de norme juridice care

reglementează activitatea profesională desfăşurată de transportatori, cu vehicule corespunzătoare,
pentru a deplasa, pe baze contractuale şi în condiții legale, persoane şi/sau bunuri. Astfel, 

- subiectele de drept sunt pe de o parte, transportatorii (operatorii de transport), iar pe de

altă parte clienţii (beneficiarii), fie călători (pasageri) persoane fizice, fie expeditori şi destinatari
de bunuri; 

- orice transport constă în esență într-o prestare de servicii specifice, executate cu scopul
de a deplasa de la locul de pornire la locul de sosire pasageri sau bunuri, cu vehicule
corespunzătoare, în condiții de siguranță deplină. Activitatea astfel desfăşurată are
caracter comercial, fiind organizată pentru realizarea de profit. 

2. Clasificarea transporturilor 

Clasificarea şi enumerarea prealabilă a felurilor de transporturi are ca scop, pe de o parte,

să ofere tabolul general al transporturilor, iar pe de altă parte să delimiteze materia care urmează
a fi studiată în continuare. 

Un prim criteriu de clasificare îl constituie obiectul transportului efectuat de

transportator. Din acest punct de vedere distingem între transporturi de bunuri (mărfuri) şi
transporturi de persoane. Transporturile de mărfuri sunt, sub aspect cantitativ şi valoric, cele mai
importante din punct de vedere economic. 

După modul de transport, transporturile pot fi: transporturi feroviare, rutiere,

navale, aeriene. 

După itinerariul parcurs în interiorul sau dincolo de granițele statului, distingem între
transport intern și internațional. 

După modalitatea de executare transporturile pot fi transporturi efectuate de unul sau mai
mulți transportatori, în acest din urmă caz putând fi succesiv (efectuat de doi sau mai
mulți transportatori care utilizează acelaşi mod de transpot) sau combinat (efectuat de
transportatori care utilizează moduri de transport diferite). 

În funcție de interesul social: transport în interes public ce se execută de operatori de

transport licenţiaţi în condițiile legii şi în temeiul unui contract de transport şi transport în interes
propriu (în folosul agenţilor economici în vederea realizării scopului lor sau transport în
interesul personal realizat de persoanele fizice cu autovehiculele proprietate personală). 

3. Principii comune aplicabile tuturor categoriilor de transport 

Fiecare mod de transport prezintă anumite particularități determinate de caracterul

propriu al căii şi al mijlocului de transport utilizat care impun reglementări distincte. 

În acelaşi timp, toate categoriile de transport au acelaşi obiect de activitate ceea ce

determină existența unor principii şi reglementări unitare aplicabile întregii activități de
transport: 

- întreaga activitate de transport se desfăşoară pe baza contractului de transport încheiat

între transportator şi expeditor/călător; 

- prin încheierea contractului de transport se urmăreşte folosirea integrală, rațională şi 

eficientă a mijloacelor de transport;

-executarea transporturilor are caracter oneros; 

-pentru ca participanţii la activitatea de transport să-şi îndeplinească întocmai

obligaţiile care le revin, legea instituie răspunderea lor patrimonială prin plata de penalități,
locaţii şi despăgubiri. 
4. Izvoarele dreptului transporturilor 

Dreptul comun al transporturilor îl constituie reglementările privind raporturile juridice

izvorâte din contractul de transport cuprinse în Codul civil în Titlul IX ,,Diferite contracte
speciale" -capitolul VIII intitulat “Contractul de transport" (art. 1955-2008). 

Dispozițiile cuprinse în Codul civil reprezintă izvorul de drept comun al contractului de

transport şi al regimului obligaţiilor născute din activitatea de deplasare de bunuri sau persoane. 

Includem în categoria izvoarelor comune şi dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 19/1997

privind transporturile, republicată, cu modificările ulterioare, care stabileşte normele
generale aplicabile modurilor de transport rutier, feroviar, naval şi aerian, componentele reţelei
de interes naţional şi european incluse în acestea, precum și atribuțiile şi răspunderile
autorităților competente de reglementare, coordonare, control, inspecţie şi supraveghere cu
privire la activităţile de transport şi la mijloacele de transport. 

Potrivit art. 2 0.g. nr. 19/1997, sistemul național de transport are caracter
strategic, constituie parte integrantă a sistemului economic şi social şi are următoarele
componente: 

- infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval și aerian, destinate desfăşurării

activităţilor de transport, activităților conexe transporturilor şi activităților privind administrarea
administrarea acestor infrastructuri;

- mijloacele de transport, adică mijloace mobile destinate deplasării pe o cale de

comunicație rutieră, feroviară, navală sau aeriană; 

- operatorii de transport, respectiv transportatori români sau străini, care au acces egal
şi nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public; sistemele de management al
traficului şi sistemele de poziționare şi navigație. 

Activitatea de transport este orientată de obiectivele sistemului național de transport

enumerate în art.3 0.G. nr.19/1997: 

- conectarea tuturor localităţilor la rețeaua naţională de transport; 

- asigurarea dreptului la liberă circulație a cetăţenilor; 

- asigurarea liberei circulații a bunurilor; 

- asigurarea efectuării transporturilor care privesc siguranţa naţională;

- asigurarea racordării sistemului național de transport la sistemele internaționale de

transport;

- participarea la dezvoltarea economică şi socială a ţării. 

 Modurile de transport avute în vedere de ordonanță (rutier, feroviar, naval,
aerian, multimodal şi combinat) sunt coordonate într-o abordare multimodală de Ministerul
Transporturilor ţinând seama de capacitățile existente sau de cele prevăzute pentru fiecare mod
de transport şi de promovarea unei dezvoltări raționale a transporturilor combinate, cu
respectarea reglementărilor specifice fiecărui mod de transport. 

În afara reglementărilor cu caracter general există şi reglementări speciale aplicabile

anumitor categorii de transporturi, dintre care enumerăm exemplificativ următoarele: 

Transporturi rutiere:

- O.G. nr.27/2011, privind transporturile rutiere, cu modificările ulterioare;

- Convenţia referitoare la transportul internațional de mărfuri pe şosele (CMR), Geneva,

1956, ratificată prin Decretul nr.451/1972.

Transporturi feroviare:

- O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi Reorganizarea

Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările ulterioare; 

- O.G. nr.7/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate

din România, republicată, cu modificările ulterioare;

- Convenția privind transporturile feroviare internaționale (COTIF), Berna, 1980,

ratificată prin Decretul nr. 100/1983, cu modificările ulterioare;

Transportul maritim:

-O.G.nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare,

republicată, cu modificările ulterioare; 

- Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, Hamburg,

1978, ratificată prin Decretul nr. 343/1981. 

Transportul aerian:

-Legea nr. 21/2020 privind Codul aerian;

-Convenţia pentru unificarea unor reguli referitoare la transportul aerian internaţional,

Montreal, 1999, ratificată prin O.G. nr. 107/2000. 
 II. CONTRACTUL DE TRANSPORT. REGLEMENTAREA ÎN CODUL CIVIL

1.Noțiune.Natura juridică 

Codul civil reglementează cu caracter general contractul de transport în art. 1955-2008.

Comparativ cu textele abrogate din Codul comercial care reglementau transportul de mărfuri și
numai prin analogie erau considerate aplicabile transportului de persoane sub condiția
compatibilității cu specificul acestuia, Codul civil reglementează în secțiuni diferite atât
transportul de bunuri (art.1961-2001), cât si transportul de persoane si bagaje (art. 2002-2008). 

Potrivit art.1955 Codul civil "prin contractul de transport, o parte, numită transportator,
se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun, dintr-un loc în altul, în schimbul
unui preţ pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să-l plătească la timpul și la
locul convenite”. 

Din definiția legală rezultă următoarele: 

-raportul juridic se stabileşte între transportator, pe de o parte, și pasager sau expeditor pe

de altă parte;

-Codul civil face referire și la destinatarul mărfurilor (bunurilor) deşi acesta nu este parte
în contract. 

Determinarea naturii juridice a contractului de transport are la bază analiza obligației

fundamnentale ce incumbă transportatorului, aceea de a deplasa bunul sau persoana de la punctul
de pornire la cel de destinație. Această obligație transportatorul şi-o asumă în schimbul unui pret
plătit de pasager, expeditor sau destinatar, fiind astfel întrunite cele două elemente specifice
oricărui contract de prestări de servicii, respectiv prestația și remunerația prestației.
Transportatorul, prestatorul de servicii se bucură de independență juridică față de cealaltă
parte contractantă, el nu este prepusul clientului, ci execută obligaţiile asumate potrivit modului
în care înțelege să-şi organizeze propria activitate, suportând consecinţele neexecutării.
Asemănător oricărui contract de prestări de servicii şi contractul de transport este cu titlu oneros,
remunerația constituind cauza care îl determină pe transportatorul prestator să aducă la
îndeplinire serviciul convenit (deplasarea mărfurilor la destinație). 

Transportul, fiind o specie a prestărilor de servicii prezintă unele caracteristici

comune genului din care face parte: 

-prestatorul de servicii (transportatorul) se bucură de independență juridică față de

cealaltă parte contractantă, el nu este prepusul clientului, ci execută obligaţiile asumate potrivit
modului în care înțelege să-şi organizeze propria activitate; 
 -prestatorul de servicii (transportatorul) îndeplineşte contractul încheiat pe propriul
risc suportând consecinţele neexecutării. În acest sens, art. 1959 alin.1 C.civ.
dispune "transportatorul nu poate exclude sau limita răspunderea sa decât în cazurile prevăzute
de lege"; 

-ca orice contract de prestări de servicii şi contractul de transport este cu titlu

oneros, remunerația constituind cauza care îl determină pe prestator să aducă la
îndeplinire serviciul convenit. De altfel, dacă analizăm dispoziţiile cuprinse în art. 1958 alin.2
C.civ. referitoare la domeniul de aplicare observăm că dispoziţiile rezervate contractului
de transport din Codul civil nu se aplică transportului cu titlu gratuit decât în mod exceptional în
situaţia în care transportatorul în cadrul activității sale profesionale înțelege să îşi ofere în mod
gratuit serviciile sale publicului. 

Pe lângă trăsăturile comune oricărei prestări de servicii, contractul de transport se

individualizează prin caracteristici proprii: 

-Transportul este o activitate constând în deplasarea de persoane sau bunuri. În

materialitatea sa, transportul constă în deplasarea în spaţiu a unor persoane sau
bunuri, strămutarea analizându-se ca obligaţie fundamentală a transportatorului; 

-Transportatorul îşi exercită activitatea ca pe o profesie de sine stătătoare.

Cerința profesionalismului este un factor esențial în definirea contractului de transport şi se
întemeiază pe dispozițiile din Codul civil care se referă la activitatea profesională
a transportatorului. Profesionalismul presupune repetabilitatea obişnuită a deplasării de persoane
sau de bunuri efectuată de întreprinderea în cauză;

-Conducerea tehnică și comercială a operaţiunii aparține transportatorului.

Deplasarea de persoane sau bunuri fiind o activitate complexă trebuie organizată şi
supravegheată spre a se desfăşura în condiții normale, sens în care, întreprinederea prestatoare îşi
asumă atât gestiunea comercială (selectarea personalului, dotarea cu mijloace de transport,
asigurarea combustibilului), cât şi gestiunea tehnică (elaborarea şi aplicarea corectă a
nomativelor pentru parcurs, verificarea bunei stări de funcţionare a mijlocului de transport).
Transportatorul exercită gestiunea comercială şi tehnică din proprie inițiativă, sub autoritate
personală şi pe răspunderea sa. 

2. Caractere juridice 

Contractul de transport este un contract numit, ceea ce se evidenţiază prin existenţa

dispozițiilor generale prevăzute în Codul civil, precum şi a reglementărilor speciale care privesc
diferitele categorii de transporturi, 
 Contractul de transport de bunuri este un act juridic principal. Din punct de vedere
economic, transportul reprezintă o activitate accesorie. De cele mai multe ori, contractul de
transport este accesoriul necesar al unui contract de vânzare-cumpărare, când predarea bunului
vândut se face în alt loc decât locul vânzării. Operațiunea de vânzare care implică transportul,
constituie raportul fundamental, care se conjugă în mod necesar cu transportul, pentru ca
mărfurile să ajungă la cumpărător. Cu toate acestea, contractul de transport îşi păstrează
autonomia, regimul său juridic nefiind influențat de existenţa sau valabilitatea raportului juridic
fundamental. Prin urmare, din punct de vedere juridic, contractul de transport este un act juridic
principal, ceea ce înseamnă că ineficacitatea contractului de vânzare-cumpărare nu atrage şi
ineficacitatea contractului de transport. Contractul de transport are caracter autonom chiar dacă
din punct de vedere economic este legat de alte contracte. 

Contractul de transport este un contract sinalagmatic (bilateral). Fiind un

contract sinalagmatic dă naştere la obligaţii reciproce și interdependente în sarcina părților
contractante (art. 1171 C.civ.). Specific acestui contract este faptul că poate da naştere la
obligații și în sarcina destinatarului deşi acesta nu este parte în contract. Fiind un contract
sinalagmatic, contractul de transport produce efectele specifice contractelor sinalagmatice. Spre
exemplu, anumite reglementări speciale cunosc posibilitatea invocării excepției de neexecutare.
De asemenea, în privinţa suportării riscului contractului, potrivit dreptului comun, riscul este
suportat de debitorul obligației imposibil de executat. În cazul contractului de transport,
transportatorul nu mai poate pretinde prețul transportului. 

Contractul de transport este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă

urmărind un echivalent, o contraprestație în schimbul obligaţiei asumate (art. 1172 alin.1 C.civ.).
Transportul se efectuează în schimbul unui preț cel mai adesea prestabilit de transportator. 

Contractul de transport este un contract comutativ, existenţa şi întinderea obligaţiilor

fiind cunoscute din momentul încheierii contractului. 

Caracterul consensual sau real al contractului de transport. În ceea ce priveşte natura

consensuală sau reală a contractului de transport de bunuri nu există un punct de vedere unitar.
Unii autori consideră că acest contract se încheie în momentul formării acordului de voinţă
între expeditor şi transportator fără a fi necesar ca acesta să fie dublat de predarea
mărfii transportatorului, în vederea transportului. Alţi autori consideră contractul de transport de
bunuri un contract real care nu poate lua naştere decât prin predarea efectivă a bunurilor către
transportator care poate să-şi execute astfel obligaţia principală asumată față de expeditor şi
anume aceea de deplasare a bunurilor la destinație. 

Contract de adeziune. De cele mai multe ori termenul de executare şi preţul nu poate fi
negociat de părți, aspecte ce conduc la ideea unui contract de adeziune. 
 III. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

1. Părţi contractante 

In transporturile de persoane, contractul se încheie între transportator şi călător (pasager).

În transporturile de bunuri, contractul de transport se încheie între întreprinzătorul de transport şi
expeditor, care apar în mod obişnuit ca subiecte ale contractului. Deci părți ale contractului de
transport sunt pe de o parte transportatorul, iar pe de altă parte expeditorul, atunci când
se transportă mărfuri sau călătorul în cazul transportului de persoane. 

Principalul subiect de drept al contractului de transport este întreprinderea care se

angajează să efectueze deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri numită transportator. 

În cazul în care transportul de bunuri se face în folosul unei alte persoane decât aceea a
expeditorului, atunci apare şi o altă persoană numită destinatar. Destinatarul deşi nu este parte
în contract, dobândeşte anumite drepturi, motiv pentru care fundamentul juridic al poziției pe
care o deține în cadrul contractului de transport a generat discuţii şi explicații variate în literatura
de specialitate. 

În acest sens, au fost formulate mai multe teorii prin care să poată fi explicată poziția
juridică a destinatarului, cum ar fi spre exemplu: 

- teza gestiunii de afaceri -se susţine că transportatorul acționează în interesul

destinatarului, fiind considerat gerantul acestuia; 

-teza cesiunii de drepturi- expeditorul în calitate de cedent transmite drepturile ce

decurg din contractul de transport în favoarea destinatarului care devine cesionar.

-cel mai adesea se susţine că poziţia juridică a destinatarului poate fi explicată prin
instituția Stipulației pentru altul- în cadrul acestei operațiuni, expeditorul este stipulant,
transportatorul promitent, iar destinatarul terţ beneficiar. Stipulaţia pentru altul produce efectul
de a crea numai drepturi în favoarea beneficiarului, nu şi obligaţii, pe când destinatarul poate
avea atât drepturi, cât şi obligaţii. În cazul stipulației pentru altul terțul beneficiar dobândeşte
drepturile sale din momentul încheierii contractului între promitent şi stipulant, pe când în cazul
contractului de transport, destinatarul dobândeşte dreptul la eliberarea mărfii numai din
momentul când bunul a ajuns la destinație și este pus la are: dispoziția sa, moment până la care
expeditorul are dreptul de a dispune de bun schimbându-i destinația prin contraordin. De
asemenea, în practică cel mai adesea în baza contractului de transport transportatorul este
acţionat concomitent de expeditor şi destinatar. Aceasta contravine instituţiei stipulației pentru
altul, conform căreia din momentul aderării destinatarului la contractul de transport, expeditorul
nu ar mai avea dreptul de a acționa pe transportator, deoarece prin primirea documentului de
transport și a mărfii de către destinatar, acesta s-ar substitui expeditorului în ceea ce priveşte
valorificarea oricărui drept care derivă din contractul de transport. 
 Poziția juridică a destinatarului prezintă însă o certă originalitate care îşi găseşte
reflectare mai apropiată în teoria potrivit căreia destinatarul poate fi socotit ca titular de drepturi
autonome născute nemijlocit din contractul de transport. 

Destinatarul dobândeşte aceste drepturi faţă de transportator încă de la

încheierea contractului de transport, drepturi subordonate unui termen suspensiv şi unei conditii
rezolutorii. Astfel, drepturile destinatarului nu pot fi exercitate împotriva transportatorului încă
de la data încheierii contractului de transport, ele fiind suspendate până la sosirea mărfii la locul
de destinație (termenul suspensiv). Pe de altă parte, expeditorul poate revoca drepturile
destinatarului, înlocuindu-l cu un alt destinatar, în timpul parcursului pe care îl străbate
încărcătura (condiția rezolutorie) 

In toate situaţiile, din momentul în care îşi exercită drepturile născute din contractul
de transport, destinatarul devine subiectul anumitor obligaţii. Spre exemplu, destinatarullui
îi incumbă obligaţia de a suporta o parte din prețul transportului dacă există o mențiune în acest
sens în documentul de transport, sau în lipsă de stipulatie contrară obligatia de a efectua
descărcarea mărfii. 

2.Condiţii de validitate

a. Condiții de fond 

Condițiile de fond ale contractului de transport sunt cele din dreptul comun prevăzute în
art. 1179 C.civ., respectiv capacitatea de a contracta, consimţământul părților, un obiect
determinat şi licit, cauză licită și morală. 

Capacitatea părților 

În privința capacităţii se aplică dispoziţiile din dreptul comun. În cazul transportatorului

persoană juridică, acesta trebuie să aibă ca obiect de activitate obişnuită transportul. În
transportul de persoane capacitatea călătorului este nesemnificativă, deoarece în mod frecvent
minorii utilizează mijloace de transport în comun, asemenea transporturi fiind considerate acte
mărunte. 

Consimţământul trebuie să îndeplinească condițiile de validitate prevăzute în Codul

civil. In materie de transport, atât oferta transportatorului, cât şi acceptarea cocontractantului
prezintă unele particularități. Astfel, transportatorul îndeplinind un serviciu de interes general se
află în stare de ofertă permanentă față de public, care formează o entitate globală, cu număr
nedereminat de persoane care recurg la prestațiile acestuia. De regulă, transportatorul trebuie să
dea curs oricărei cereri de a efectua un transport, dacă nu are un motiv întemeiat de refuz (art.
1958 alin.3 C.civ.). 
 Acceptarea pe care o exprimă călătorul sau expeditorul constă într-o simplă adeziune,
aceştia fiind obligați de a respecta instrucțiunile transportatorului. 

Obiectul contractului de transport constă în prestația transportatorului de a

transporta bunul sau călătorul. Este nul contractul de transport care are ca obiect transportul unui
lucru imposibil de executat sau transportul unui lucru pentru care există o interdicţie absolută. De
asemenea, transportul trebuie să fie determinat sau determinabil în elementele sale
caracteristice şi anume: obiectul ce urmează a fi transportat; stația de încărcare; staţia de
destinație; ruta. 

Cauza contractului este o condiție de validitate care trebuie să îndeplinească condițiile

din dreptul comun. 

b. Condiţii de formă 

Contractul de transport se încheie de regulă prin simplul acord de voinţă al părților, însă
dovada încheierii lui se face prin înscris. Documentul în care se materializează contractul de
transport poartă denumirea generică de document de transport. 

În vederea uşurării încheierii sunt puse la dispoziția clientelei formulare tipizate care
urmează a fi completate şi semnate de părți. Forma, conținutul şi denumirea documentelor de
transport variază de la o categoria la alta de transport: scrisoare de trăsură în transporturile pe
cale ferată şi fluvială, scrisoare de transport rutier, scrisoare de transport aerian etc. 

În transportul de bunuri, documentul de transport se semnează de expeditor şi trebuie

să cuprindă: 

- Mențiuni privind identitatea expeditorului, transportatorului și a

destinatarului. transportatorul fiind parte principală în contract trebuie nominalizat deoarece
numai în acest fel destinatarul va şti pe cine poate trage la răspundere în cazul în care bunul se
pierde sau este avariat. Destinatarul este de asemenea menţionat, cu excepția documentului
la purtător, spre a înlesni transportatorului identificarea persoanei îndreptățită să pretindă bunul;

- Mențiuni privind bunurile transportate. În documentul de transport se precizează,

natura, cantitatea, volumul sau masa şi starea aparentă a bunului la predarea spre
transport/caracterul periculos al bunului, dacă este cazul;

- Punctul de plecare și de destinație. În document trebuie precizat punctul de plecare şi de

destinaţie, întrucât obligația principală a transportatorului constă în deplasarea bunurilor la locul
stabilit potrivit înțelegerii părților;

- Locul și data de luare în primire a bunurilor. Această mențiune este importantă deoarece
determină momentul în care începe în mod normal executarea obligaţiilor asumate; 
 -Prețul și termenul transportului. Prețul este remuneraţia cuvenită în schimbul
prestației efectuate de transportator şi depinde în principal de felul transportului, distanța
parcursă, natura, dimensiunile şi greutatea lucrului deplasat; 

- Documentele suplimentare care însoţesc transportul.

Pe lângă mențiunile pe care în mod obligatoriu trebuie să le cuprindă documentul

de transport, acesta mai poate cuprinde unele mențiuni facultative cum ar fi itinerarul de
parcurs, clauza penală, enumerarea altor documente care însoţesc transportul. 

Documentul de transport se întocmeşte în trei exemplare, unul pentru transportator, unul

pentru expeditor și al treilea însoțește bunurile. 

Documentul de transport dovedeşte, până la proba contrară, luarea în primire a

bunului pentru transport, natura, cantitatea şi starea aparentă a acestuia (art. 1962 alin.3 C.civ.). 

IV.EFECTELE CONTRACTULUI DE TRANSPORT

1. Precizări prealabile 

Efectele oricărui contract constau în drepturile şi obligaţiile ce rezultă din acest contract.
Executarea oricărui contract de transport de bunuri prezintă anumite particularități: 

- executarea propriu-zisă a contractului de transport este precedată de executarea

anumitor obligații ale transportatorului sau, după caz, ale expeditorului;

- părțile contractului de transport au obligaţii diferite în raport cu trei etape distincte

separate în derularea contractului, respectiv locul de pornire, de-a lungul itinerariului (în cursul
deplasării mărfii) şi la destinaţie.

- din contractul de transport de bunuri pot rezulta drepturi și obligaţii faţă de o terță
persoană, destinatarul;

- expeditorul şi, în anumite situaţii exceptionale, şi destinatarul, au dreptul de a modifica 

unilateral contractul de transport. 

2. Obligaţiile părților contractante la punctul de pornire 

Obligaţiile expeditorului-îndatoririle acestuia se referă la pregătirea condiţiilor materiale

şi juridice necesare pentru efectuarea transportului: 
 - Alegerea modului de transport-în funcție de felul mărfii ale cărei particularități le
cunoaşte cel mai bine expeditorul, ținând seama totodată de eventuala înţelegere cu destinatarul; 

- Predarea bunurilor în vederea transportului. Obligația expeditorului de a preda

bunurile trebuie să fie executată la locul şi în condițiile convenite prin clauzele contractului sau,
în lipsa acestora potrivit practicilor statornicite între părţi ori uzanțelor. Locul predării mărfii
diferă, în general, în funcție de modul de transport. Data predării bunurilor prevăzută în contract
trebuie respectată, orice întârziere fiind sancționată cu penalități, justificate de inutilizarea
mijlocului de transport;

- Încărcarea bunurilor în mijlocul de transport. Încărcarea propriu-zisă trebuie să ţină

seama de capacitatea mijlocului de transport, sub sau supra încărcarea nefiind permise; 

- Colaborarea expeditorului la întocmirea documentului de transport. Expeditorul trebuie

să completeze şi să predea transportatorului documentul de transport, precum și
celelalte documente necesare efectuării transportului (art. 1961/1967 C.civ.)

- Plata prețului. Prețul transportului se plăteşte de expeditor la predarea mărfurilor dacă

nu se prevede altfel prin contract sau lege specială (art. 1978 alin.1 C.civ.). 

Obligaţiile transportatorului- înainte de a trece la parcurgerea itinerariului convenit,

transportatorului îi revin următoarele obligații: 

- Acceptarea cererii de transport. Întrucât transportatorul se află în stare permanentă de

ofertă de servicii adresate publicului trebuie în principiu să dea curs oricărei cereri sau
comenzi de a efectua un transport, dacă nu are un motiv întemeiat de refuz (art.1958 alin.3
C.civ.). Simpla adeziune a expeditorului la condițiile prestabilite de transportator
realizează consimţământul contractual; 

- Procurarea unui mijloc de transport corespunzător. Transportatorul are obligația

să garanteze îndeplinirea cerinţelor tehnice din proprie inițiativă şi independent de orice
verificare prealabilă exercitată de cocontractant, întrucât de cele mai multe ori expeditorul nu
este în măsură să verifice starea mijlocului de transport. Momentul punerii la dispoziție a
mijlocului de transport şi locul unde se va face încărcarea mărfii se stabilesc prin contract;

- Luarea în primire a bunurilor de către transportator. Data şi locul acestei operaţiuni

coincide cu data şi locul convenit pentru predarea mărfii de către expeditor.

- Încărcarea bunurilor în mijlocul de transport. Această obligație incumbă

transportatorului numai dacă părțile s-au înțeles în acest sens. În toate cazurile, transportatorul
stabileşte normele de încărcare şi stivuire; 
 - Eliberarea documentului de transport. Documentul de transport se întocmeşte în trei
exemplare, câte unul pentru transportator și expeditor și altul care însoţeşte bunul transportat la
destinație. 

În lipsa documentului de transport, transportatorul trebuie să elibereze expeditorului

la cererea acestuia o recipisă de primire a bunului. 

3.Obligațiile părţilor contractante în cursul deplasării 

De cele mai multe ori deplasarea bunurilor (mărfurilor) decurge în condițiile inițial
convenite. Există însă situaţii care influentează modul normal de desfăşurare a transportului, cum
ar fi, spre exemplu, schimbarea itinerariului sau ivirea unor împrejurări neprevăzute. Din aceste
motive trebuie să distingem din punct de vedere a executării obligaţiei de deplasare trei situații:
transporturi efectuate în condițiile inițial convenite; transporturi modificate; transporturi
perturbate (împiedicări la transport). 

3.1. Transporturi efectuate în condiţiile iniţial convenite 

Obligațiile expeditorului

In această fază, expeditorul aşteaptă ca transportatorul să-şi îndeplinească obligaţia

principală (deplasarea bunurilor la destinaţie), el neavând în principiu nici o obligație. Prin
excepție, poate fi ţinut să pună la dispoziția transportatorului însoțitori. Însoțirea mărfii este
obligatorie numai în cazul transportului de animale vii şi a mărfurilor vrac care nu se pot preda
prin cântărire sau nu pot fi recântărite la destinaţie. 

Obligaţiile transportatorului: 

- Obligația de a transporta bunurile predate pentru transport până la destinație (art. 1968
C.civ.). În general, bunurile trebuie transportate în ordinea în care au fost primite. De la această
regulă, există şi excepţii, respectiv natura lucrurilor, cauza destinaţiei ce o au bunurile, cazul
fortuit sau forţa majoră;

- Parcurgerea rutei prestabilite. Se exclude modificarea traseului prin voinţa unilaterală

a transportatorului; 

- Respectarea duratei transportului. Transportul trebuie efectuat în termenul stabilit de

părți. Dacă termenul în care trebuie efectuat transportul nu a fost determinat de părți, se
ține seama de practicile statornicite între părți, de uzanțele apliocate la locul de plecare, sau
în lipsa acestora se stabileşte potrivit împrejurărilor (art. 1969 C.civ.).
 - Conservarea bunurilor până la destinaţie. Această obligație rezultă din modul în care
este reglementată răspunderea transportatorului pentru pierderi cantitative și calitative la bunurile
transportate. Dacă la destinatie se constată existenţa unor vicii, cheltuielile făcute vor fi în
sarcina transportatorului. 

3.2. Transporturi modificate prin voinţa expeditorului 

Dispozitiile din Codul civil îngăduie în anumite condiții modificarea contractului

de transport prin voinţa unilaterală a expeditorului exprimată printr-un act juridic numit
contraordin. Temeiul juridic al acestei posibilități rezultă din art.1270 C.civ. "Contractul valabil
încheiat are valoare de lege între părțile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai
prin acordul părților sau din cauze autorizate de lege”. Asemenea cauze autorizate de lege sunt:
suspendarea transportului și contraordinul (art.1970 C.civ.) și dreptul de dispoziție ulterioară (art.
1973 C.civ.). 

Suspendarea transportului și contraordinul (art.1970 C.civ.) - expeditorul poate

suspenda transportul şi cere restituirea bunurilor sau predarea lor altei persoane decât cea
menționată în documentul de transport ori poate dispune de bunurile transportate cum va crede
de cuviință. 

În toate situaţiile, modificările contractului de transport pe care expeditorul le comunică

prin contraordin sunt obligatorii pentru transportator, expeditorul fiind obligat să repare daunele
pe care o asemenea măsură le poate cauza transportatorului. 

Dreptul la contraordin aparține expeditorului și poate fi exercitat din momentul în

care expeditorul intră în posesia documentului de transport sau a recipisei de primire a
bunurilor semnate de transportator, până în momentul în care destinatarul cere predarea
bunurilor. 

Potrivit art.1970 alin.2 Teza a II-a C.civ., modificările ce decurg din contraordin trebuie
înscrise în documentul de transport sau în recipisa de primire a mărfurilor sub o nouă semnătură
a transportatorului. 

În completarea dispozițiilor prevăzute în art. 1970 C.civ. sunt dispozițiile care

reglementează dreptul de dispoziție ulterioară (art. 1973 C.civ.). Expeditorul are dreptul prin
dispoziție ulterioară scrisă, să retragă înainte de plecare bunul ce urma să fie transportat, să
îl retragă în cursul transportului, să amâne predarea lui către destinatar ori să dispună înapoierea
lui la locul de plecare, să schimbe persoana destinatarului ori locul de destinație sau să dispună o
altă modificare a condițiilor de executare a transportului. În completarea dispozițiilor care
reglementează obligația expeditorului de a plăti transportatorului cheltuielile și contravaloarea
daunelor care sunt consecința imediată a contraordinului (art. 1970 alin.1 C.civ.), art. 1973
alin.2 C.civ. prevede obligația expeditorului de a plăti transportatorului, după caz, prețul părții
efectuate din transport, taxele datorate şi cheltuielile pricinuite prin ecxecutarea dispozițeiei
ulterioare, precum și să îl despăgubească pentru orice pagubă suferită. Art. 1973 alin.3 C.civ.
instituite principiul nedivizării expediției, care completează dispoziţiile referitoare la
contraordin. 

Dreptul expeditorului de a modifica contractul de transport se stinge din momentul în

care destinatarul îşi manifestă voinţa de a a-și valorifica drepturile ce rezultă pentru el din
contractul de transport (acceptă contractul sau bunurile transportate) sau de îndată ce expeditorul
a predat destinatarului duplicatul documentului de transport. Practic, din acest moment dreptul de
a modifica contractul de transport aparține destinatarului (art. 1974 C.civ. coroborat cu
art.1977 C.civ.). 

Potrivit art. 1975 C.civ., transportatorul poate refuza executarea contraordinului sau a
dispoziţiilor ulterioare dacă: 

- executarea dispoziţiilor primite ar afecta grav activitatea sa; 

- cheltuielile suplimentare sunt mai mari decât valoarea bunului și nu sunt garantate prin 

contract; 

-executarea contraordinului sau a dispoziției ulterioare nu mai este posibilă. 

Indiferent de situație, transportatorul are obligaţia de a înştiinţa persoana de la care a

primit contraordinul/dispoziția ulterioară despre refuz. 

3.3. Impiedicarea executării transportului (art.1971 C.civ.) 

În caz de împiedicare la transport, transportatorul are dreptul să îi ceară instrucţiuni

expeditorului sau, în lipsa unui răspuns din partea acestuia, să transporte bunul la destinaţie,
modificând itinerarul. În acest din urmă caz, dacă nu a fost o faptă ce îi este imputabilă,
transportatorul are drept la prețul transportului, la taxele accesorii şi la cheltuieli, pe ruta efectiv
parcursă, precum şi la modificarea, în mod corespunzător, a termenului de executare
a transportului. Dacă nu există o altă rută de transport sau dacă, din alte motive,
continuarea transportului nu este posibilă, transportatorul va proceda potrivit instrucţiunilor date
de expeditor prin documentul de transport pentru cazul împiedicării la transport, iar în lipsa
acestora sau dacă instrucțiunile nu pot fi executate, împiedicarea va fi adusă fără întârziere la
cunoştinţa expeditorului, cerându-i-se instrucţiuni. Expeditorul înştiinţat de ivirea împiedicării
poate denunta contractul plătind transportatorului numai cheltuielile făcute de acesta şi preţul
transportului în proporție cu parcursul efectuat. Dacă expeditorul nu răspunde în termen de 5 zile
de la trimiterea înștiințării și nu comunică nici denunțarea contractului, transportatorul poate să
păstreze bunul în depozitul propriu sau îl poate depozita la un terţ. În cazul în care depozitarea nu
este posibilă sau există pericolul ca bunul să se deterioreze ori valoarea acestuia nu poate acoperi
prețul transportului şi alte cheltuieli accesorii, transportatorul are posibilitatea să valorifice
bunul. Din prețul obținut se scade suma datorată transportatorului, iar restul se pune la
dispoziția expeditorului. Dacă prețul obținut este mai mic decât suma datorată transportatorului,
acesta va avea o creanță împotriva expeditorului pentru diferenţă. 

4. Obligații la destinație 

Executarea contractului continuă până în momentul recepționării mărfii de către

destinatar.

Obligațiile transportatorului: 

-Obligaţia de predare şi de informare (art.1976 C.civ.). Transportatorul este obligat să

pună bunurile transportate la dispoziția destinatarului sau posesorului documentului de transport
la ordin sau la purtător. Documentul de transport nu este negociabil, cu excepția cazului în care
părțile sau legea specială dispun altfel. În cazul în care documentul de transport este la purtător,
calitatea de destinatar aparține persoanei care deţine titlul. În cazul documentului de transport la
ordin, destinatar este fie beneficiarul indicat în titlu, fie ultimul giratar care îşi justifică calitatea
printr-un şir neîntrerupt de giruri. Dacă destinatarul nu poate fi identificat, refuză sau neglijează
preluarea bunurilor ori există neînţelegeri privind preluarea bunurilor între mai mulți destinatari,
transportatorul are obligația să notifice expeditorul pentru a lua măsuri urgente. În situaţia în care
expeditorul nu răspunde în mazim 15 zile, transportatorul poate returna bunurile expediturului,
pe cheltuiala acestuia sau poate proceda la vânzarea lor (art.1981 C.civ.). 

-Predarea bunului la data şi locul convenit. Transportatorul are dreptul să refuze

eliberarea bunurilor dacă nu îşi primeşte sumele datorate potrivit contractului. În caz de
neînțelegere asupra sumei datorate, destinatarul poate intra în posesia bunurilor dacă plăteşte
transportatorului suma pe care susţine că o datorează acestuia, iar diferența reclamată de
transportator o consemnează la o instituție de credit (art.1980 C.civ.). 

- Descărcarea bunurilor din mijlocul de transport. De regulă, această obligaţie

incumbă destinatarului, dar aceasta poate fi şi o obligație a transportatorului, din însărcinarea
expeditorului. 

Obligaţiile destinatarului 

Destinatarul, deşi nu este parte în contractul de transport, este ţinut să respecte

clauzele acestuia, odată ce l-a acceptat, având următoarele obligații: 
 -Constatarea stării bunului (art.1979 C.civ.). La luarea în primire a bunurilor,
destinatarul verifică documentele de transport şi starea mărfii. Dacă în urma controlului
cantitativ sau calitativ se constată pierderi sau avarii, pierderile rămân în sarcina
transportatorului. În caz de neînţelegere, instanţa, la cererea uneia dintre părți, poate dispune cu
procedura prevăzută de lege pe cale de ordonanţă preşedinţială şi efectuarea unei expertize. De
asemenea, se poate dispune măsura sechestrului sau depozitarea bunurilor într-un depozit public
sau, în lipsă, în alt loc. Dacă păstrarea bunurilor ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona
cheltuieli mari, instanța poate dispune vânzarea pe cheltuiala celui căruia îi aparține. Hotărârea
prin care s-a dispus vânzarea trebuie comunicată, înainte de punerea ei în executare celeilalte
părți sau reprezentantului său, dacă unul dintre aceștia se află în localitate, în caz contrar, va fi
comunicată în termen de 3 zile de la executarea ei. 

-Plata sumelor datorate. Dacă prin contract s-a stabilit că prețul se va plăti la
destinație, transportatorul nu va putea preda bunurile decât contra plății acestuia de către
destinatar (art. 1978 alin.3 C.civ.). Destinatarul este obligat să plătească și prețul serviciilor
accesorii și alte cheltuieli efectuate pe parcursul transportului, dacă prin contract sau prin
legea specială nu s-a prevăzut altfel (art.1978 alin.4 C.civ.).

-Eliberarea mijlocului de transport. Descărcarea trebuie realizată în timp util stabilit

prin contract, sub sancţiunea unor penalități. 

V. REGIMUL JURIDIC AL BUNURILOR TRANSPORTATE

În cursul transportului, transportatorul devine titular al unor drepturi asupra bunurilor

transportate. Aceste drepturi decurg din faptul material al deținerii bunurilor, ca efect al predării
efectuate de expeditor la punctul de pornire. 

Detenția exercitată de transportator asupra bunurilor transportate 

Din interpretarea dispoziţiilor din Codul civil referitoare la lipsa posesiei rezultă că sunt
detentori precari persoanele care stapânesc bunul în temeiul unui contract în baza căruia au
dobândit stăpânirea asupra bunului, fără a le fi transmis însă și dreptul de proprietate. 

Detentorul precar stăpâneşte bunul în fapt, dar nu pentru sine, ci pentru altul, fiind lipsit
de elementul animus al posesiei. Transportatorul este un detentor precar al bunurilor aflate în
curs de transport. El dobândeşte îndreptăţirea de a exercita puterea sa asupra bunurilor în virtutea
contractului de transport. Dobândirea detenţiunii bunurilor de către transportator este consecința
nemijlocită a acceptării acestora la transport, în punctul de pornire. Momentul final al detenţiunii
asupra bunurilor coincide cu predarea bunurilor la destinaţie. 
 Dreptul de retenţie asupra bunurilor transportate 

Potrivit art. 2495 C.civ. "cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să
îl rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din acelaşi raport de drept sau,
după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care
le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat”. 

Dreptul de retenţie poate fi invocat de debitorul obligației de restituire până în

momentul în care cel în drept să îl primească nu îşi execută obligația sa, izvorâtă din acelaşi
raport juridic sau nu a achitat cheltuielile necesare sau utile pe care debitorul le-a făcut în mod
legal. 

Potrivit art. 1980 alin.1 C.civ. „destinatarul nu poate intra în posesia bunurilor
transportate decât dacă plăteşte transportatorului sumele datorate potrivit contractului şi
eventualele rambursuri cu care transportul a fost grevat..”. Ca regulă generală, prețul
transportului şi a serviciilor accesorii sunt datorate de expeditor şi se plătesc în momentul
remiterii mărfii în vederea transportului. De la această regulă, există o excepție în sensul că
părțile pot stabili prin contract sau aplicând dispoziţii speciale care reglementează diferitele
moduri de transport ca plata să se facă la destinaţie. 

Prin urmare, dacă această obligație, potrivit legii sau contractului, incumbă destinatarului,
şi acesta refuză executarea, transportatorul îşi poate exercita dreptul de retenţie asupra bunurilor
transportate, reglementat implicit prin dispoziţiile menționate. 

Posibilitatea de a exercita acest drept este limitată numai la situaţia în care

destinatarul recunoaşte creanţa şi totuşi nu o onorează. Astfel, în situaţia în care destinatarul
consemnează şi suma pretinsă de transportator, acesta nu mai are posibilitatea de a refuza
eliberarea mărfii. În acest sens, art.1980 alin.2 C.civ. dispune că ,,în caz de neînţelegere asupra
sumei datorate, destinatarul poate prelua bunurile transportate dacă plăteşte transportatorului
suma pe care susţine că o datorează acestuia din urmă și consemnează diferența reclamată de
transportator la o instituție de credit.". 

Această dispoziție nu reprezintă altceva decât o aplicație a noilor dispoziții generale în

materie prevăzute în art.2499 alin. 1 C.civ. în conformitate cu care ,,dreptul de retenţie încetează
dacă cel interesat consemnează suma pretinsă sau oferă retentorului o garanție suficientă”. 

3. Gajul transportatorului asupra bunurilor transportate 

Potrivit art. 1982 alin.1 C. Civ. „pentru garantarea creanțelor sale, transportatorul
se bucură, cu privire la bunul transportat de drepturile unui creditor gajist cât timp deţine acel
bun”. 
 Dreptul de gaj al transportatorului poartă asupra bunurilor transportate și garantează
creanţa rezultată din contractul de transport, cu condiţia ca bunurile să aparțină debitorului şi să
se afle în detenția transportatorului. Prin urmare, transportatorul are drepturile unui creditor gajist
atât timp cât bunurile nu au fost predate destinatarului. Această condiţie impusă de art.
1982 alin.1 C.civ., nu reprezintă altceva decât o aplicație în materie a dispoziţiilor cu caracter
general referitoare la gaj. Astfel, potrivit art. 2485 alin.1 C.civ., gajul există numai atât timp cât
creditorul deține bunul”. De la această regulă, în materie de transport, dispoziţiile speciale prevăd
şi o singură excepție, în sensul că transportatorul poate exercita drepturile creditorului gajist,
chiar dacă a predat bunurile, însă numai în 24 de ore şi numai dacă bunurile se mai află în
detenția destinatarului (art.1982 alin.2 C. Civ.). 

5. Răspunderea transportatorului 

Reglementările interne și uniforme, prevăd, fără excepție, că transportatorul răspunde

pentru piederile cantitative şi calitative ale mărfii, precum și pentru depăşirea termenului
convenit. Deosebirile se remarcă în special cu privire la despăgubirile datorate, condițiile de
acordare a despăgubirilor, posibilităţile de exonerare şi procedura de angajare a răspunderii. 

Indiferent de modul de transport, reglementările interne și uniforme instituie principiul

limitării de răspundere. Astfel, dacă în dreptul comun cel ce cauzează altuia un prejudiciu
este obligat să acopere nu numai paguba efectivă (damnum emergens), ci şi câştigul nerealizat
(lucrum cessans), în transporturi paguba este limitată la valoarea daunei efective. În acest sens
sunt dispoziţiile din Codul civil, "în caz de pierdere sau deteriorare, transportatorul va fi obligat
să acopere valoarea reală a lucrurilor pierdute, fără ca despăgubirea să poată depăşi limita
stabilită prin legea specială” (art. 1985 alin.1 C.civ. coroborat cu art. 1989 C.civ.). 

De la regula că răspunderea transportatorului este limitată, există şi excepții, în sensul că

în anumite situaţii, expres prevăzute de lege, răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat este
integrală. Limitele stabilite de reglementările speciale pot fi depăşite dacă se dovedește că
paguba este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni comisă fie cu intenţia de a cauza această
pierdere, fie în cunoştinţă de cauză că această pagubă s-ar putea produce. De asemenea, legislația
specială, permite părților ca prin inserarea unor clauze corespunzătoare în contractul de transport
să agraveze răspunderea transportatorului. 

Transportatorul răspunde și pentru prejudiciul cauzat prin întârziere, în conformitate

cu dispoziţiile din legislația specială. 
Cursul II

Dreptul transporturilor 

VI. CONTRACTUL DE TRANSPORT PE CALEA FERATĂ. REGLEMENTĂRI

INTERNE

1. Aspecte generale 

Principiile generale ale activității de transport feroviar sunt prevăzute în O.U.G. nr.
12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societății Naționale a Căilor
Ferate Române, republicată, cu modificările ulterioare şi în Regulamentul de transport pe căile
ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 7/2005, republicată, cu modificările ulterioare, cu
precizarea că dreptul comun al contractului de transport este aplicabil şi acestui mod de
transport, în măsura în care reglementările speciale nu dispun altfel. 

În afara acestor acte normative care stabilesc cadrul juridic general pentru reglementarea
activităţii de transport feroviar, Ministerul Transporturilor ca organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transporturilor,
emite norme general obligatorii pentru toți operatorii de transport şi respectiv beneficiarii
acestora, care reprezintă fie norme complementare care detaliază şi clarifică aplicarea
dispoziţiilor din legile speciale, fie reprezintă norme tehnice de siguranță sau de acordare a
licențelor şi autorizaţiilor prevăzute de lege (spre exemplu Ordinul Ministerului Transporturilor
nr. 655/2007 pentru aprobarea Normelor uniforme privind transportul pe căile ferate
din România, cu modificările ulterioare). 

Potrivit art. 1 alin.1 din O.U.G. nr. 12/1998, prin transport feroviar se înțelege orice
deplasare de persoane şi de bunuri, realizată cu vehicule feroviare de către operatorii de transport
pe infrastructura feroviară. 

Transportul feroviar poate fi public sau în interes propriu (art. 1 alin.2 O.U.G. nr.
12/1998). 

Transportul feroviar public constituie, prin natura sa, un sector strategic de interes
naţional, reprezintă un serviciu public esenţial pentru societate, contribuie la libera circulaţie, la
rezolvarea unor interese majore ale economiei, la deplasarea persoanelor şi mărfurilor, în
interiorul ţării şi în trafic internațional, cu un înalt grad de siguranță, în condiții ecologice,
eficiente și îndeplineşte sarcini specifice pentru nevoile de apărare a ţării.
Transporturile feroviare publice se realizează numai pe bază de contract de transport care se
încheie şi se execută în conformitate cu prevederile Codului civil, ale Regulamentului de
transport pe căile ferate din România şi ale acordurilor şi convenţiilor internaționale la care
România este parte (art.1 alin. 7 O.U.G. nr.12/1998). 
2.Contractul de transport feroviar. Definiție. Părţile contractante. Obiectul contractului. 

Forma contractului 

Potrivit art. 37 alin.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România,
“contractul de transport reprezintă înţelegerea dintre operatorul de transport feroviar şi client,
prin care primul se angajază să transporte marfa, cu titlu oneros, la locul de destinaţie şi să o
predea destinatarului”. 

Având în vedere definiția contractului de transport în general şi dispoziţiile care

guvernează materia, vom defini contractul de transport feroviar ca fiind acel contract prin care
o parte, operatorul feroviar, se obligă în schimbul unui tarif, să transporte pe calea ferată, sub
paza sa şi înăuntrul unui termen stabilit anumite cantități de mărfuri, pe care le va elibera la
destinație destinatarului indicat de expeditor. 

Contractul de transport de mărfuri pe calea ferată se încheie între transportatorul

feroviar (operator de transport feroviar) şi expeditor. 

Calitatea de operator de transport feroviar în transportul de mărfuri aparține

Societății Naţionale de Transport Feroviar de Marfă ,,C.F.R.-Marfă”, cu statut de societate
comercială, care are ca obiect principal de activitate efectuarea transportului feroviar public de
mărfuri (art. 47 alin.1 lit.b din O.U.G.nr. 12/1998). 

Cealaltă parte, expeditorul, poate fi, în principiu, orice persoană, fizică sau juridică,
ale cărei interese economice reclamă încheierea unui contract de transport pe calea ferată.
Desigur, pentru încheierea contractului de transport de mărfuri, persoana fizică trebuie să aibă
capacitate deplină de exerciţiu, iar persoana juridică poate fi orice persoană care potrivit
statutului său sau actului de înfiinţare, poate stabili raporturi juridice în care participă nemijlocit,
în nume propriu sau prin intermediari (mandatari, comisionari etc.) ca subiect de drepturi şi
obligaţii. 

Obiectul contractului 

Potrivit art.1225 alin.1 C.civ., obiectul contractului este operațiunea juridică convenită
de părți, respectiv transportul. 

Obiectul obligației este prestația la care se obligă debitorul (art. 1226 alin.1 C.civ.). Din
punct de vedere al transportatorului, obiectul obligației constă în deplasarea
mărfurilor încredinţate de expeditor la destinație, iar obiectul derivat îl constituie mărfurile
transportate pe calea ferată. 

În principiu orice marfă poate fi transportată pe calea ferată. De la această regulă există şi
exceptii: 
 - mărfuri excluse de la transport: spre exemplu, obiectele supuse regimului
poştal, inclusiv coletele izolate; mărfuri al căror transport este interzis prin dispoziții legale
exprese sau pentru motive de ordine publică; obiecte care datorită dimensiunilor, greutății sau
altor însuşiri nu pot fi manipulate şi transportate cu mijloacele şi instalațiile obişnuite de care
dispune operatorul etc.;

- mărfuri admise la transport în condiţii speciale stabilite prin dispoziţii legale:

mărfurile pentru care sunt stabilite condiţii speciale pot fi admise la transport numai dacă aceste
condiții sunt îndeplinite (spre exemplu, însoțirea animalelor vii); anumite obiecte şi substanţe
periculoase pot fi primite la transport în condițiile Regulamentului privind transportul
internațional feroviar al mărfurilor periculoase etc. 

Contraprestația expeditorului constă în plata tarifului de transport. Taxa de transport

(tariful) se stabileşte diferenţiat, în raport cu felul expediției, respectiv tarif pentru vagoane
complete, pentru coletărie şi mesagerie. 

Inițiativa încheierii aparține expeditorului, care potrivit legii trebuie adreseze

operatorului de transport feroviar o comandă scrisă prin care solicită punerea la dispoziție a
unuia sau mai multor mijloace de transport necesare încărcării şi expedierii mărfurilor care vor
face obiectul expediției respective. 

Comanda trebuie să conţină următoarele indicatii: 

-staţia de expediere;

-staţia de destinație; 

-felul mărfii, cantitatea; 

-data şi locul de încărcare; 

-tipul mijloacelor de transport şi rechizitele necesare de încărcare (vagoane acoperite,

deschise, vagoane cu instalații frigorifice, vagoane cisternă etc). 

Acceptarea comenzii de către operatorul de transport se confirmă prin semnătură şi

ştampilă sau prin mijloace electronice. 

Potrivit art.37 alin. 2 din Regulament, contractul de transport se consideră încheiat dacă
sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: 

-operatorul de transport feroviar a primit marfa încărcată în mijlocul de transport, însoţită 

de scrisoarea de trăsură completată de expeditor în rubricile care îi sunt rezervate, semnată de

către acesta; 
 -operatorul de transport feroviar a aplicat ştampila cu data pe toate exemplarele scrisorii
de trăsură. 

Stampila staţiei de expediere se aplică pe toate exemplarele scrisorii de trăsură şi poate fi

înlocuită cu orice dispozitiv care imprimă pe acest document data la care s-a făcut
primirea mărfurilor spre transport. 

Stabilirea momentului încheierii contractului prezintă o importanţă practică deosebită

deoarece din acest moment răspunderea pentru marfa încredinţată de expeditor revine
transportatorului şi curge termenul de executare a contractului. 

Încheierea contractului este precedată şi condiționată de primirea integrală a mărfii care

face obiectul expediției, însoţită de scrisoarea de trăsură, completată şi semnată de către
expeditor, pe care transportatorul aplică ştampila sa, care conține în toate cazurile şi data când s a
făcut primirea mărfurilor. 

Primirea mărfurilor de către transportator fără obiecțiuni şi acceptarea încheierii

contractului prin aplicarea ştampilei sale constituie o prezumție legală potrivit căreia
predarea/primirea expediției s-a efectuat cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. 

Regulamentul prevede încheierea contractului de transport în formă scrisă cerută ad

probationem prin completarea unui formular tipizat care poartă denumirea de scrisoare de
trăsură. Forma scrisă, facilitează proba contractului, iar operațiunea de predare/primire fiind un
fapt va putea fi dovedită cu orice mijloc de probă admis de lege. În acest sens, art.37 alin. 3 din
Regulament prevede că inexactitățile din scrisoarea de trăsură sau pierderea acesteia nu
afectează existenţa şi nici valabilitatea contractului de transport. 

Scrisoarea de trăsură trebuie completată de expeditor sau prin grija acestuia, cu excepţia
unor rubrici care vor fi completate de operator şi constituie înscrisul doveditor al contractului. 

Potrivit art.38 alin.3 din Regulament, în mod obligatoriu scrisoarea de trăsură

cuprinde următoarele mențiuni: 

-data întocmirii; 

-numele şi adresa expeditorului (ca expeditor trebuie înscrisă o singură persoană fizică
sau juridică); 

-denumirea staţiilor de expediţie şi de destinaţie;

-numele şi adresa destinatarului (se admite numele unei singure persoane); 

-numărul şi seria sigiliilor aplicate;

-denumirea mărfii şi a modului de ambalare; 

 -enumerarea detaliată a anexelor la scrisoarea de trăsură necesare
formalităţilor administrative pe parcurs; 

-numărul mijlocului de transport; 

-masa brută a mărfii şi alte elemente de calcul care să permită determinarea cantităţii
de marfă a expediției, exprimată sub alte forme; 

-menţiunea privind modul de plată; 

-indicaţia că transportul este supus Regulamentului; 

-numele şi adresa operatorului de transport feroviar care a încheiat contractul de

transport.

Pentru fiecare expediție trebuie întocmită o singură scrisoare de transport. O

singură scrisoare de trăsură însoţeşte marfa încărcată într-un singur vagon sau într-o singură
unitate de transport. Cu toate acestea în baza unei singure scrisori de trăsură pot fi predate spre
transport mărfuri încărcate în mai multe vagoane, caz în care grupul de vagoane va constitui o
expediție distinctă (art.38 alin.5 din Regulament). 

Nu pot fi predate la transport cu o singură scrisoare de trăsură:

-mărfurile care, datorită naturii lor, nu pot fi încărcate în comun cu alte mărfuri în
acelaşi vagon;

-mărfurile admise la transport în anumite condiții când încărcarea lor în comun cu

alte mărfuri este interzisă; 

-mărfurile a căror încărcare este efectuată de către operatorul de transport feroviar, cu

cele a căror încărcare este în sarcina expeditorului. 

Expeditorul răspunde de exactitatea indicațiilor sale sau înscrise prin grija sa în scrisoarea
de trăsură prin suportarea consecințelor păgubitoare care ar rezulta din faptul că aceste declarații
sunt incorecte, inexacte, incomplete sau au fost înscrise în alte rubrici decât cele rezervate
special fiecăreia dintre ele în cuprinsul scrisorii de trăsură. 

3.Executarea contractului de transport de mărfuri pe calea ferată 

Executarea obligației de plată a tarifului de transport 

Principala obligație care revine beneficiarilor de transport este plata tarifelor şi

taxelor datorate operatorului de transport feroviar având ca temei contractul de transport. Plata
tarifului reprezintă contraprestaţia datorată operatorului pentru serviciile sale şi se achită de
regulă de către expeditor în staţia de predare. Debitorul acestei obligaţii este, de regulă,
expeditorul, dar este posibil ca prin acordul părților această obligaţie să revină în tot sau în parte,
destinatarului. Potrivit art. 40 alin. 2 din Regulament, chiar în situaţia în care tarifele sunt puse în
sarcina destinatarului, expeditorul poate fi ţinut la plata acestora în măsura în care destinatarul nu
a cerut livrarea mărfii sau predarea scrisorii de trăsură şi nici nu a modificat contractul de
transport. 

Dacă preţul transportului nu poate fi stabilit în momentul predării mărfii, operatorul

de transport feroviar are dreptul să pretindă depunerea unei sume reprezentând
valoarea aproximativă a acestor cheltuieli, urmând ca decontul cu expeditorul să se facă după
eliberarea mărfii în staţia de destinație. 

Obligația de plată se execută după caz cu ocazia încheierii contractului, la

eliberarea mărfii sau dacă există o convenție în acest sens periodic prin facturare. 

În cazul întârzierii plății tarifului de transport, operatorul de transport feroviar are dreptul
să perceapă majorări de întârziere sau chiar să refuze executarea transportului. 

Executarea transportului într-un anumit termen 

Termenul de executare a contractului de transport este intervalul de timp în cadrul

căruia operatorul feroviar este obligat să execute transportul mărfurilor şi se calculează din
momentul predării mărfurilor de către expeditor şi până în momentul sosirii acestora în stația de
destinaţie. 

În vederea executării contractului de transport feroviar, termenele sunt stabilite expres de

lege care prevede obligația transportatorului de a parcurge o anumită distanţă într-o
anumită perioadă de timp, în funcţie de condiţiile tehnice obiective pe care le oferă infrastructura
şi în raport de natura mărfurilor predate spre transport. 

În conformitate cu art.50.alinl. din Regulament, termenul de executare a contractului este

format din termenul de expediere care este de 24 de ore, termenul de transport propriu-zis
calculat pentru fiecare fracțiune indivizibilă de 400 Km care este de 48 de ore şi un termen
suplimentar de 24 de ore care se acordă o singură dată (pentru trecerea de pe liniile principale
pe cele secundare şi invers). 

Termenul de executare a contractului de transport poate fi modificat în sensul

prelungirii sau suspendării, cu excepţia cauzelor imputabile operatorului. 

Conform art. 50 alin.3 din Regulament, termenele se prelungesc de drept cu

durata staționării necesare pentru: verificarea expedițiilor; îndeplinirea formalităților cerute de
organele vamale sau de alte autorități administrative; modificarea contractului de transport;
tratamente speciale ce trebuie acordate mărfii; transbordarea sau refacerea unei încărcări
efectuate defectuos de expeditor etc. Cauza şi durata acestor prelungiri se menţionează în
scrisoarea de trăsură, putând fi dovedite prin orice mijloace de probă admise de lege. 

Termenul de executare a contractului de transport se suspendă sâmbăta, duminica și

în zilele de sărbători legale, dacă operatorul nu lucrează în aceste zile şi a făcut public acest
lucru. 

Eliberarea mărfurilor la destinație 

După efectuarea transportului propriu-zis, la destinaţie, marfa este predată destinatarului

indicat în scrisoarea de trăsură. În acest sens, art.52. alin 1 din Regulament prevede că obligația
de eliberare a mărfurilor se consideră executată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele
condiții: 

- marfa încărcată în mijlocul de transport a fost predată destinatarului. Destinatarul

are obligaţia de a descărca complet mijlocul de transport sau de a suporta cheltuielile ocazionate
de descărcare dacă această operațiune se execută de către operator. În cazul în care destinatarul
constată lipsuri la marfa transportată sau dacă termenul de expediere a 

fost depăşit, are posibilitatea să-şi valorifice în nume propriu drepturile ce derivă din 

contractul de transport; 

-scrisoarea de trăsură a fost remisă destinatarului; 

-creanţele născute din contractul de transport au fost achitate. Acceptarea mărfii de

către destinatar îl obligă pe acesta să achite transportatorului eventualele sume pe
care expeditorul le-a lăsat în sarcina sa. 

Locul executării obligaţiei de eliberare a mărfurilor se stabileşte prin convenţia încheiată

în acest sens de operatorul de transport feroviar cu destinatarul. 

VII.MODIFICAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT FEROVIAR

1. Modificarea contractului de transport de către expeditor (art.55 din Regulament) 

Expeditorul poate modifica contractul de transport prin dispoziții ulterioare indicând: 

-retragerea mărfii la staţia de expediere; 

-oprirea mărfii în parcurs; amânarea eliberării mărfii; 

 -eliberarea mărfii altei persoane decât destinatarului înscris în scrisoarea de trăsură; 

-eliberarea mărfii la o altă stație decât staţia de destinație înscrisă în scrisoarea de

trăsură; 

-înapoierea mărfii la staţia de expediție. 

Toate aceste indicații vor fi respectate de operatorul de transport feroviar dacă sunt
îndeplinite următoarele condiții: 

-dispoziţiile expeditorului nu au ca efect divizarea expediției; 

-expediția nu a fost eliberată destinatarului;

-dispoziția de modificare a fost făcută în forma prestabilită de calea ferată, respectiv a

fost efectuată şi semnată de expeditor pe duplicatul scrisorii de trăsură ce trebuie prezentat
operatorului de transport feroviar. Nerespectarea condiției de formă atrage nulitatea modificării. 

2. Modificarea contractului de transport de către destinatar (art.56 din Regulament) 

Contractul de transport poate fi modificat şi din inițiativa destinatarului dacă expeditorul

nu a luat în sarcina sa tarifele aferente transportului şi nu a făcut în scrisoarea de trăsură
mențiunea „destinatar neautorizat să dea indicații ulterioare". Dacă aceste condiții sunt
îndeplinite, destinatarul poate, prin dispoziții ulterioare să modifice contractul de transport,
indicând: 

-oprirea mărfii în parcurs;

-amânarea eliberării mărfii; 

-eliberarea mărfii în staţia de destinație altei persoane decât destinatarul înscris

în scrisoarea de trăsură;

-modul de îndeplinire a formalităților vamale sau ale altor autorităţi administrative. 

Sub sancţiunea nulităţii, aceste dispoziţii trebuie date printr-o declaraţie scrisă şi
semnată de destinatar pe duplicatul scrisorii de trăsură ce trebuie prezentat operatorului de
transport feroviar. 

Dreptul destinatarului de a modifica contractul se stinge în momentul în care acesta a

acceptat marfa şi a preluat scrisoarea de trăsură de la operatorul de transport feroviar. 
 În executarea contractului de transport pot interveni anumite împrejurări care fie
împiedică începerea sau continuarea transportului pe itinerariul prevăzut, fie împiedică eliberarea
la destinaţie. 

3.Împiedicarea la transport (art.58 din Regulament) 

Cauzele care pot constitui împiedicări la transport sunt fie calamităţi naturale
(înzăpeziri, inundații), fie perturbări în serviciu (accidente, deraieri şi alte evenimente
asemănătoare). 

În caz de împiedicare la transport, operatorul de transport feroviar are

următoarele posibilități: 

-să modifice itinerariul pentru a ajunge la destinaţia indicată în contract fără să

perceapă tarife suplimentare; 

-să ceară instrucţiuni de la expeditor, acesta având obligaţia de a răspunde în termen de

de ore. Dacă instrucțiunile primite de la expeditor modifică destinatarul sau staţia de destinație
ori sunt date staţiei unde se găseşte marfa, acesta trebuie să le înscrie pe duplicatul scrisorii de
trăsură şi să prezinte duplicatul operatorului de transport feroviar. În situaţia în care operatorul dă
curs instrucţiunilor fără a pretinde prezentarea duplicatului scrisorii de trăsură, este răspunzător
de paguba care rezultă din această cauză. Dacă expeditorul, înştiinţat de împiedicarea la
transport, nu dă operatorului instrucțiuni în termen de 72 de ore, acesta va proceda potrivit
normelor aplicabile în cazul împiedicării la eliberare. 

4. Împiedicarea la eliberare (art.59 din Regulament) 

După efectuarea transportului şi ajungerea mărfurilor la destinație, pot interveni anumite

situații care împiedică operatorul de a-şi executa obligaţia de eliberare la destinație a
mărfurilor. Aceste situaţii se pot datora fie refuzului destinatarului de a primi marfa, fie
imposibilităţii identificării acestuia, fie altor cauze cum ar fi sechestru, hotărâri judecătoreşti sau
alte situaţii similare. 

In toate cazurile în care operatorul se confruntă cu o astfel de situaţie care

determină imposibilitatea executării obligației sale de a elibera marfa la destinaţie, este obligat să
îl înştiinţeze pe expeditor fără întârziere pentru a-i cere instrucțiuni. Dacă destinatarul refuză
marfa, expeditorul este în drept să dea instrucţiuni chiar dacă nu poate prezenta duplicatul
scrisorii de trăsură. Instrucțiunile formulate de expeditor au ca efect modificarea contractului de
transport. Astfel, expeditorul are posibilitatea să solicite în scris operatorului înapoierea mărfii.
În nici un caz marfa nu va fi returnată fără consimţământul scris al expeditorului, cu excepţia 
situației în care există o mențiune specială în scrisoarea de trăsură în sensul ca marfa să
fie înapoiată dacă se iveşte o împiedicare la eliberare. 

Dacă împrejurarea care a cauzat împiedicarea la eliberare încetează înainte de sosirea

instrucţiunilor expeditorului, operatorul este îndreptățit să elibereze mărfurile destinatarului,
comunicând fără întârziere acest fapt expeditorului. 

În situaţia în care expeditorul nu răspunde solicitării operatorului de a da instrucțiuni,

acesta este în drept să valorifice marfa. Suma obţinută din vânzare după scăderea tarifelor de
transport care grevează marfa trebuie ţinută la dispoziția expeditorului. 

VIII. RĂSPUNDEREA OPERATORULUI DE TRANSPORT FEROVIAR

(art.60-63 din Regulament)

Operatorul de transport feroviar care a primit marfa împreună cu srisoarea de

trăsură răspunde pentru executarea transportului şi pentru integritatea mărfii pe întregul parcurs
până la eliberare. 

Răspunderea operatorului acoperă perioada în care mărfurile se află în detenţia sa.

Astfel, dacă pagubele s-au produs în intervalul cuprins între momentul primirii mărfurilor spre
transport şi momentul eliberării lor destinatarului, operatorul este prezumat a fi în culpă. Acestă
prezumție relativă operează atât timp cât mărfurile se află în paza materială a operatorului, numai
dacă mijlocul de transport sau mărfurile transportate în mijloace de transport deschise nu au
ajuns intacte la destinaţie. 

Prin derogare de la regulile generale, răspunderea transportatorului este limitată,

cuantumul despăgubirilor fiind expres determinat de lege. De la regula că răspunderea
transportatorului este limitată există şi excepţii în ipoteza în care se dovedeşte că prejudiciul a
rezultat dintr-un fapt comis cu intenţia de a provoca un astfel de prejudiciu. 

În general, răspunderea transportatorului feroviar poate fi angajată pentru:

-pierderea totală sau parţială a mărfii. Persoana îndreptățită să pretindă marfa poate,
fără a avea de făcut alte dovezi, să considere că marfa ca fiind pierdută ori de câte ori aceasta
nu a fost eliberată destinatarului, sau nu a fost pusă la dispoziția acestuia, în termen de 30 de zile
calculat după împlinirea termenului de executare a contractului de transport. În toate cazurile în
care marfa nu este eliberată în termen de 30 de zile de la împlinirea termenului de executare a
contractului de transport operează o prezumție de pierdere a mărfii din culpa transportatorului. 

Prin derogare de la dreptul comun care instituie principiul reaparației integrale a

prejudiciului, operatorul de transport feroviar va fi ţinut numai pentru paguba efectivă, nu și
pentru beneficiul nerealizat. În acest sens, Regulamentul prevede că, în caz de pierdere totală sau
parțială a mărfii, operatorul trebuie să plătească, excluzând alte daune-interese, o despăgubire
calculată după factură sau după prețul curent al mărfii, iar în lipsa acestora, după prețul
mărfurilor de aceeaşi natură sau calitate, la locul şi data la care marfa a fost primită la transport.
Pe lângă despăgubirile efective pentru pierdere, operatorul are obligaţia de a restitui celui
îndreptățit tariful de transport, taxele vamale şi alte sume plătite de acesta. Întrucât legea nu
distinge, tariful se restituie în totalitate, indiferent dacă marfa a fost pierdută în întregime sau în
parte.

-avarierea mărfii. Constituie avariere orice depreciere a calităților mărfii survenită pe

parcursul transportului, astfel încât în momentul ajungerii la destinaţie, mărfurile transportate nu
mai prezintă aceleaşi caracteristici tehnico-economice faţă de momentul predării lor la transport.
Sarcina probei că avaria s-a produs în timpul transportului şi din culpa operatorului de transport
feroviar incumbă reclamantului. Prin urmare, în această materie nu mai operează prezumția de
culpă a transportatorului, sarcina probei fiind răsturnată. Gradul de depreciere a valorii mărfii se
stabileşte prin proces-verbal de constatare a avariei, încheiat de transportator în prezenţa
expeditorului sau destinatarului sau poate fi determinat prin expertiză al cărei obiect este
stabilirea procentului de avriere. În acest caz, despăgubirea se calculează prin aplicarea la
valoarea mărfii a procentului de avarie constatat. Dacă marfa este avariată în întregime,
despăgubirea nu poate depăşi suma la care s-ar fi ajuns în caz de pierdere totală a mărfii. Dacă
numai o parte din marfă a fost avariată, despăgubirea nu poate depăşi suma la care s-ar fi ajuns în
caz de pierdere parțială a mărfii. Operatorul este obligat în plus să restituie tariful de transport în
proporția determinată de procentul de avariere; 

-nerespectarea termenului de executare a contractului de transport. In caz de

întârziere în executarea transportului, operatorul feroviar este obligat să plătescă 2% din tariful
de transport pentru fiecare zi de întârziere, fără ca suma totală să poată depăşi jumătate din tariful
de transport. Pentru obţinerea acestei despăgubiri nu este neceară dovada unui prejudiciu rezultat
din întârziere. Dacă însă se face dovada unui prejudiciu distinct rezultat din întârziere se poate
obține o despăgubire mai mare, fără însă a se depăşi tariful de transport. 

Despăgubirile pentru întârziere nu se pot cumula cu cele cuvenite pentru pierderea totală
sau parţială a mărfurilor. În caz de pierdere parțială, ele se vor plăti, dacă este cazul, numai
pentru marfa nepierdută. În caz de avariere despăgubirile pentru întârziere se cumulează cu cele
pentru avariere. 

Exonerarea de răspundere (art.61 alin. 3-4 din Regulament) 

Operatorul feroviar este scutit de răspundere în următoarele două ipoteze distincte:

-pierderea, avarierea sau depăşirea termenului contractului de transport a avut drept cauză
o culpă a expeditorului (spre exemplu, completarea greşită a scrisorii de trăsură), o dispoziție
dată de expeditor (cum ar fi o instrucțiune a acestuia în vederea modificării contractului), un
viciu propriu al mărfii (deteriorarea anterioară) sau alte împrejurări pe care operatorul nu le putea
evita şi ale căror urmări nu le putea înlătura; 

-existenţa şi constatarea unei diferențe între cântarul folosit la primirea mărfurilor

spre transport şi cel folosit la destinaţie. 

In ambele ipoteze, operatorul este exonerat de răspundere cu condiția ca mijlocul de

transport închis să fi ajuns la destinație cu sigiliile intacte, iar mărfurile încărcate în mijlocul de
transport deschis, cu semnele sau marcajele intacte. 

Regulamentul mai prevede şi alte cauze de exonerare de răspundere rezultate din riscurile
speciale inerente transportului feroviar de mărfuri. Astfel, operatorul de transport feroviar va
fi scutit de răspundere dacă prejudiciile se datorează: 

-cauzelor naturale inerente transportului în vehicule deschise; 

-lipsei ambalajului sau ambalării necorespunzătoare a mărfurilor de către expeditor; 

-operaţiunilor de încărcare/descărcare executate de expeditor ori de către destinatar;

-îndeplinirii de către expeditor sau de destinatar ori de mandatarii acestora a formalităţilor

cerute de organele vamale sau de alte autorități administrative;

-declarării incorecte, inexacte sau incomplete a mărfurilor excluse de la transport

ori admise în anumite condiţii sau nerespectarea de către expeditor a măsurilor
stabilite pentru mărfurile admise în anumite condiții; 

-lipsei însoțitorului în cazul transporturilor care trebuie însoţite. 

Dovada că pierederea, avarierea sau depăşirea termenului de executare a contractului

se datorează acestor cauze cade în sarcina operatorului de transport feroviar. 

Procedura de angajare a răspunderii operatorului de transport feroviar 

(art.64-38 din Regulament)

Potrivit legii, exercitarea acţiunii împotriva operatorului de transport feroviar este în mod
obligatoriu precedată de formularea unei reclamații administrative. Neîndeplinirea acestei
proceduri prealabile duce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă. 

Reclamația administrativă poate fi introdusă numai de către persoanele care pot exercita
dreptul la acțiune împotriva operatorului de transport feroviar, care, de regulă, îşi pot justifica
calitatea de victimă, prezentând scrisoarea de trăsură. Termenul de formulare a reclamației 
administrative este de 3 luni de la data încheierii contractului de transport. La cererea
propriu zisă, reclamantul are obligația să ataşeze exemplarul corespunzător al scrisorii de trăsură
şi orice acte doveditoare necesare pentru soluționarea pretenţiilor sale. 

Operatorul de transport feroviar are la dispoziție 3 luni pentru a soluţiona reclamația,

perioadă în care cursul prescripţiei este suspendat. În cazul în care reclamația este respinsă sau
nu este soluţionată în termen de 3 luni, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs
anterior formulării reclamaţiei. 

Dacă reclamația administrativă a fost respinsă persoana îndreptățită poate să introducă

acțiune în justiție. Dreptul la acțiune aparține persoanei care posedă scrisoarea de trăsură, sau
care în lipsa acesteia dovedeşte dreptul său în alt mod. Acest drept aparţine expeditorului
atât timp cât are dreptul să modifice contractul de transport. Pentru exercitarea acţiunii,
expeditorul este obligat să prezinte duplicatul scrisorii de trăsură. În lipsa duplicatului, nu poate
acționa contra operatorului decât dacă destinatarul l-a autorizat în acest sens sau dacă face
dovada că destinatarul a refuzat marfa. 

Din momentul în care a primit scrisoarea de trăsură sau din momentul în care şi-a
valorificat drepturile ce-i aparțin, dreptul la acţiune aparţine destinatarului, care îşi va putea
valorifica acest drept prin prezentarea scrisorii de trăsură. 

Dreptul la acțiune împotriva operatorului de transport feroviar se stinge în caz de

pierdere parţială, de avariere sau de depăşire a termenului de executare a contractului de
transport, dacă marfa a fost acceptată fără obiecțiuni. De la această regulă există şi excepţii, adică
dreptul la acţiune nu se stinge: 

-în caz de pierderi parţiale sau de avariere a mărfii, dacă pierderea sau avaria a
fost constatată înainte ca cel îndreptățit să fi primit marfa sau dacă această constatare nu a putut
fi făcută din culpa operatorului feroviar; 

-în caz de reclamație pentru pagube neaparente a căror existență este constatată după
primirea mărfii de către cel îndreptățit, dacă acesta cere constatarea de îndată ce a descoperit
paguba şi cel mai târziu în 5 zile de la acceptarea mărfii, şi în plus, dovedeşte paguba s-a produs
în intervalul dintre încheierea contractului de transport şi eliberarea expediției;

-în caz de depăşire a termenului de executare a contractului de transport, dacă cel

îndreptățit în termen de 60 de zile calculate de la eliberarea mărfurilor şi-a valorificat drepturile
față de operatorul de transport feroviar; 

-dacă cel îndreptățit dovedeşte că paguba a avut drept cauză un dol sau o culpă
gravă imputabilă operatorului de transport feroviar. 
Prescripţia dreptului la acţiune 

(art.68 din Regulament)

Termenul general de prescripţie în transportul feroviar intern este de un an. Prin excepție
pentru unele dintre acţiunile determinate de Regulament termenul este de 2 ani. 

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii dreptului la acțiune, în raport 

cu abaterea, potrivit următoarelor distincții: 

-pentru acţiunea în daune în cazul pierderii totale, din a 30-a zi care urmează
expirării termenului de executare a contractului de transport;

-pentru acţiunea în daune în cazul pierderii parțiale, avarierii mărfii sau

depăşirii termenului de executare a contractului de transport, din ziua în care a avut loc
eliberarea mărfii; 

-în toate celelalte cazuri din ziua în care dreptul poate fi exercitat. 

IX. CONTRACTUL DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFURI. REGLEMENTARI

UNIFORME

Transportul internațional feroviar de mărfuri este reglementat prin Convenţia

privind transporturile feroviare internaţionale, adoptată la Berna în 1980 (COTIF). 

Convenţia cuprinde o parte care se referă la înfiinţarea unui organism interguvernamental

pentru transporturile internaţionale feroviare (OTIF) si 7 părți (apendice) desemnate prin litere de
la A la G care reglementează diferite aspecte referitoare la transportul feroviar internațional. 

Transportul internațional feroviar de mărfuri este reglementat în apendicele B la

Convenția COTIF consacrat regulilor uniforme privind contractul de transport
internațional feroviar al mărfurilor (CIM). 

Domeniul de aplicare (art.1 CIM) 

Regulile uniforme privind contractul de transport internațional feroviar al mărfurilor

(CIM) se aplică dacă locul de luare în primire a mărfii şi locul prevăzut pentru livrare sunt
situate în două state membre diferite. Regulile CIM se aplică indiferent de sediul şi
naţionalitatea părților la contractul de transport. 
 De asemenea, aceste reguli se aplică dacă locul de luare în primire a mãrfii şi locul
prevăzut pentru livrare sunt situate în douã state diferite din care cel puțin unul este stat membru
şi dacă părțile la contract convin ca acesta să fie supus acestor Reguli uniforme. 

Nu intră sub incidenţa acestor reguli transporturile efectuate între stații situate pe
teritoriul unor state limitrofe, atunci când infrastructura acestor staţii este gestionată de unul
sau mai mulți gestionari de infrastructură care aparțin unuia şi aceluiaşi dintre aceste state. 

Incheierea contractului 

Prin contractul de transport, transportatorul feroviar se angajează să transporte marfa cu

titlu oneros la locul de destinaţie şi să o predea destinatarului. Contractul de transport trebuie sã
fie constatat printr-o scrisoare de trasură internațională. 

Conținutul scrisorii de trăsură internațională poate fi rezumat la trei părți (art.7.1.CIM): 

-menţiuni obligatorii (locul şi data întocmirii, datele de identificare ale părților, locul şi
data luării în primire a mărfii, descrierea mărfii şi a stării acesteia, locul de livrare); 

-menţiuni circumstanţiale necesare în raport cu anumite situaţii specifice care pot

fi avute în vedere în executarea contractului. Spre exemplu, în cazul transportului care
se efectuează de transportatori succesivi, se va menţiona transportatorul care trebuie să livreze
marfa; 

-menţiuni facultative (se poate înscrie în scrisoarea de trasură orice altă menţiune 

considerată utilă). 

Scrisoarea de trasură este semnată de expeditor şi de transportator. Semnătura poate

fi înlocuită printr-o ştampilă sau prin orice alta modalitate adecvată. 

Scrisoarea de trăsură este cerută ad probationem. În acest sens, Regulile CIM prevăd că
lipsa, inexactitatea sau pierderea scrisorii de trasură nu afectează nici existenţa nici valabilitatea
contractului care rămâne supus prezentelor Reguli uniforme (art.6.2.CIM). 

Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi pagubele suportate de transportator din

cauza înscrierii în scrisoarea de trasură, a unor mențiuni incorecte, inexacte, incomplete
sau înscrise în altă parte decât în locul rezervat fiecăreia dintre ele, sau a omiterii de cãtre
expeditor a unor menţiuni prevăzute de RID. Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul
înscrie menţiuni în scrisoarea de trasură, se consideră, pânã la proba contrară, că el a acționat în
contul expeditorului. Transportatorul răspunde dacă în scrisoarea de trăsură nu s-a menţionat că
transportul este supus Regulilor uniforme CIM (art.8 CIM). 
Executarea contractului de transport feroviar internațional de mărfuri 

Executarea acestui contract implică analiza următoarelor probleme: 

-plata tarifului de transport;

-transportul mărfii într-un anumit termen; 

-eliberarea mărfii la destinaţie. 

1. Executarea obligaţiei de plată a tarifului de transport 

Dacă nu există o convenţie contrară între expeditor şi transportator, tarifele (preţurile de

transport, tarifele accesorii, tarifele vamale şi alte tarife survenite din momentul
încheierii contractului de transport până la livrare) sunt plătite de către expeditor. Chiar şi în
situația în care există o convenţie între expeditor şi transportator, prin care tarifele sunt puse în
sarcina destinatarului, dacă destinatarul nu a retras scrisoarea de trasură şi nici nu şi-a valorificat
drepturile, expeditorul rămâne obligat la plata tarifelor (art. 10 CIM). 

2. Executarea transportului într-un anumit termen 

Termenul de livrare al mărfurilor nu poate depăşi termenele maxime de livrare stabilite

în art.16.2. CIM. 

Transportatorul poate stabili termene suplimentare de o durată determinată în cazurile 

următoare: 

-expedițiile sunt transportate pe: linii al căror ecartament este diferit, pe mare sau pe căi
navigabile interioare, o şosea, dacă nu există legatură feroviară;

-circumstanțe extraordinare de natură să determine o dezvoltare anormală a traficului

sau dificultăți anormale pentru exploatare.

Durata termenelor suplimentare trebuie să figureze în Condițiile generale de transport. 

Termenul de livrare începe să curgă după luarea în primire a mărfii; el este prelungit cu
durata staționării intervenite fără vina imputabilā transportatorului. Termenul de livrare
este suspendat în zilele de duminică şi de sărbatori legale. 
3. Eliberarea mărfii la destinație (art.17 CIM) 

Indată ce marfa a ajuns la destinație, transportatorul trebuie să remită scrisoarea

de trasură şi să livreze marfa destinatarului la locul de livrare prevăzut, contra descărcării şi
plății creanțelor care rezultă din contractul de transport. 

Sunt asimilate livrării destinatarului, atunci când sunt efectuate în conformitate cu

prescripţiile în vigoare la locul de livrare: 

-remiterea mărfii autorităților vamale sau concesionarea în localurile lor de expediere

sau în antrepozitele lor, când acestea nu se găsesc sub paza transportatorului;

-antrepozitarea mărfii la transportator sau depozitarea sa la un comisionar-expeditor sau

într-un antrepozit public. 

După sosirea mărfii la locul de livrare, destinatarul poate cere transportatorului să-i
remită scrisoarea de trãsurã şi să-i livreze marfa. Dacă pierderea mărfii este constatată sau dacă
marfa nu a sosit la expirarea termenului stabilit, destinatarul poate valorifica, în nume
propriu, împotriva transportatorului, drepturile care rezultă pentru el din contractul de transport. 

Dacă marfa a fost livrată fără încasarea prealabilă a unui ramburs care grevează marfa,
transportatorul este obligat sã-l despăgubească pe expeditor la concurenţa sumei rambursului,
fără ca aceasta să aducă atingere dreptului său de regres împotriva destinatarului. 

Modificarea contractului de transport (art.18-19 CIM) 

Potrivit regulilor uniforme CIM expeditorul are dreptul, prin dispoziții ulterioare, de
a modifica contractul de transport. 

Transportatorul este obligat să respecte instrucțiunile de modificare dacă:

-expeditorul a prezentat duplicatul scrisorii de trăsură pe care au fost înscrise

modificările; 

-expeditorul a despăgubit transportatorul pentru cheltuielile ocazionate de

executarea modificărilor; 

-modificările nu au ca efect divizarea expediției. 

Dreptul de a modifica contractul de transport aparţine şi destinatarului din momentul

întocmirii scrisorii de trăsură, dacă pe aceasta nu este facută de către expeditor o
mențiune contrară. 
 Modificarea contractului poate fi determinată și de cauze independente de voinţa
expeditorului/destinatarului, sens în care Regulile CIM fac trimitere la împiedicări la transport și
împiedicări la livrare. 

Potrivit art.20 CIM în caz de împiedicare la transport, transportatorul poate decide să

continue transportul modificând itinerariul sau să ceară instrucțiuni persoanei care dispune de
marfă (expeditorului sau destinatarului). În situaţia în care nu este posibilă
continuarea transportului sau dacă nu primeşte instrucțiuni, transportatorul este ţinut să ia
măsurile cele mai favorabile intereselor expeditorului sau destinatarului, după caz. 

Pentru situația împiedicării la livrare, art. 21 CIM dispune că transportatorul are obligația
de a solicita instrucțiuni de la expeditor dacă acesta printr-o mențiune expresă nu a cerut ca
marfa să-i fie returnată din oficiu dacă intervine o împiedicare la eliberare. 

Răspunderea transportatorului (art.23-25 CIM) 

Transportatorul este răspunzător pentru paguba care rezultă din: 

-pierderea totală sau parţială a mărfii. Se prezumă că marfa este pierdută, când ea nu a
fost livrată destinatarului sau ţinută la dispoziția sa în 30 de zile de la expirarea termenelor
de livrare. În acest caz, transportatorul este obligat să plătească contravaloarea mărfii şi
să restituie tariful de transport şi alte sume primite în legătură cu transportul. Contravaloarea
mărfii se determină pe criteriul cursului bursei de mărfuri sau pe baza prețului curent de pe piață.
Despăgubirea nu poate depăşi însă 17 unități de cont pe kilogram lipsă de marfă, exceptând
situaţia în care în scrisoarea de trăsură se menționează o valoare superioară. De asemenea, există
posibilitatea ca părțile să stipuleze în scrisoarea de trăsură o sumă cu titlu de interes special la
livrare, situaţie în care pe lângă despăgubiri se poate cere repararea pagubei suplimentare probate
până la concurenţa sumelor declarate;

-avarierea mărfii. În caz de avarie, transportatorul este obligat să plătească o

despăgubire calculată prin aplicarea unui procent de depreciere constatat la locul de destinație.
Despăgubirea nu poate depăşi valoarea care ar fi fost plătită în caz de pierdere totală, dacă
expediția este depreciată în totalitate prin avariere ori valoarea care ar fi fost plătită în caz de
pierdere a părții depreciate, dacă numai o parte a expediției este avariată;

-depăşirea termenului de livrare. Dacă din depăşirea termenului de livrare, rezultă

o pagubă, inclusiv o avarie, transportatorul trebuie să plătească o despăgubire care nu
poate depăşi de patru ori preţul de transport. 

Transportatorul este exonerat de această răspundere în măsura în care pierderea,

avaria sau depăşirea termenului de livrare a avut drept cauză o greşeală a persoanei în drept,
o dispoziție a acestuia care nu rezultă dintr-o greşeală a transportatorului, un viciu propriu al
mărfii (deteriorare interioară, deşeu, etc.) sau din împrejurări pe care transportatorul nu putea să
le evite şi ale căror consecinţe nu putea să le preîntâmpine. De asemenea, transportatorul este
exonerat de răspundere şi în situaţia în care paguba rezultă din riscuri inerente transportului. 

Acţiuni contra transportatorului 

Potrivit regulilor uniforme, în cazul transportului feroviar internațional pentru antrenarea

răspunderii transportatorului poate fi formulată în prealabil o reclamație (art.43 CIM).
Reclamația se formulează în scris şi se adresează numai transportatorului împotriva căruia poste
fi introdusă acţiunea în justiție. Reclamația prealabilă suspendă prescripția extinctivă până în
ziua în care transportatorul o respinge în scris şi restituie piesele care au fost anexate la aceasta. 

Dacă reclamația este respinsă în tot sau în parte, reclamantul se poate adresa
instanţei desemnate de părți prin contract, instanţei din statul pe al cărui teritoriu pârâtul îşi are
domiciliul sau reşedinţa obişnuită, sediul principal sau sucursala sau agenția care a încheiat
contractul de transport sau instanţei din statul este situat locul de luare în primire a mărfii sau cel
prevăzut pentru livrare (art.46 CIM). 

Dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an și în mod excepțional în termen de 2 ani,

pentru anumite acţiuni expres prevăzute de regulile uniforme CIM. 
Cursul III

X.CONTRACTUL DE TRANSPORT RUTIER DE MĂRFURI. REGLEMENTĂRI

INTERNE ŞI UNIFORME

1. Aspecte introductive 

Transportul rutier este reglementat prin dispoziţiile prevăzute în O.G. nr. 27/2011 privind
transporturile rutiere, cu modificările ulterioare. 

În conformitate cu dispozițiile art. 76-77 din 0.g. nr. 27/2011, transporturile rutiere
publice de mărfuri executate cu vehicule în trafic naţional se realizează pe bază de contract de
transport încheiat în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Convenţia referitoare la contractul
de transport internațional de mărfuri pe şosele (CMR), semnată la Geneva, 1956, la care
România a aderat prin Decretul nr. 451/1972. 

2. Încheierea contractului de transport. Scrisoarea de trăsură 

Incheierea contractului de transport rutier de mărfuri se constată printr-o scrisoare

de trăsură întocmită în trei exemplare originale semnate de expeditor şi transportator. Forma
scrisă este cerută ad probationem întrucât lipsa, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsură
nu afectează nici existenta, nici valabilitatea contractului de transport (art.4 CMR). Primul
exemplar expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar al treilea se reține de transportator.

În cazul în care marfa trebuie încărcată în vehicule diferite sau dacă urmează a se
transporta loturi distincte de marfă, expeditorul sau transportatorul au dreptul de a pretinde
întocmirea de scrisori de trăsură pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare lot de marfă. 

Menţiunile pe care trebuie să le cuprindă scrisoarea de trăsură sunt prevăzute în art.6

CMR şi sunt grupate în trei categorii, după cum urmează: 

Menţiuni obligatorii: 

-data şi locul întocmirii scrisorii de trăsură;

-numele şi adresa expeditorului;

-numele şi adresa transportatorului; 

-data şi locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia;

-numele şi adresa destinatarului; 

 -descrierea mărfii (denumire, felul ambalajului, numărul de colete, cantitatea etc.); 

-cheltuielile aferente transportului;

-instrucțiunile necesare îndeplinirii anumitor formalități (spre exemplu, în transportul

rutier internațional - formalitățile vamale); 

-indicația că transportul este supus dispoziţiilor cuprinse în Convenţia CMR şi nici unei
alte clauze contrare. 

Menţiuni circumstanțiale care trebuie incluse în scrisoarea de trăsură dacă transportul

urmează a se efectua în anumite condiții specifice permise de Convenţia CMR: 

-interzicerea transbordării;

-cheltuielile pe care transportatorul le ia asupra sa; totalul sumelor ramburs de perceput la

eliberarea mărfii;

-valoarea declarată a mărfii şi suma care reprezintă interesul special la eliberare; 

-instructiunile expeditorului cu privire la asigurarea mărfii;

-termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat; 

-lista documentelor remise transportatorului. 

Menţiuni facultative. Părţile pot insera în scrisoarea de trăsură orice altă indicație pe
care o consideră utilă. Spre exemplu, în transportul internațional părțile pot insera o clauză
atributivă de jurisdicţie în favoarea unui tribunal arbitral, cu condiția ca această clauză să
prevadă că respectivul tribunal va aplica dispoziţiile Convenţiei CMR (art.33 CMR).

Scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrară, a condițiilor contractului şi a

primirii mărfurilor de către transportator (art.9 pct.1 CMR). 

3. Drepturile şi obligaţiile expeditorului 

-Expeditorul are obligația completării corecte a rubricilor din scrisoarea de trăsură fiind
răspunzător pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din cauza insuficienței
sau inexactității acestor date (art. 7 pct. 1 CMR);

-Expeditorul este obligat să ambaleze corespunzător marfa, fiind răspunzător faţă de

transportator pentru daunele pricinuite persoanelor, autovehicului sau altor mărfuri, precum şi
pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului mărfurilor, exceptând situaţia în care
viciile ambalajului au fost aparente sau cunoscute de ransportator, si acesta nu a făcut nici o
rezervă în acest sens (art. 10 CMR). În absenta unor rezerve motivate cu privire la starea mărfii
sau a ambalajului se prezumă că acestea erau în stare aparent bună (art.9 pct.2 CMR).;
 -În transportul rutier internaţional, expeditorul are obligaţia de a anexa la scrisoarea de
trăsură documentele necesare îndeplinirii formalităților vamale şi de a furniza transportatorului
toate informaţiile cerute, fiind răspunzător pentru toate daunele care ar putea rezulta din lipsa,
insuficienta sau neregularitatea acestora (art.11 CMR),

-Dacă la transport sunt predate mărfuri periculoase, expeditorul are obligația să aducă la
cunoştinţa transportatorului natura exactă a pericolului pe care mărfurile îl prezintă, indicându-i
eventual măsurile care trebuie luate (art.22 pct.1 CMR);

-Expeditorul are dreptul să declare în scrisoarea de trăsură, contra unui supliment de preț
convenit, o anumită valoare a mărfii, angajând în acest mod răspunderea transportatorului peste
limita stabilită de Convenţia CMR (art. 24 CMR); 

-Expeditorul este obligat să plătească preţul transportului, dacă prin contract nu s-a
prevăzut că această obligație incumbă destinatarului (acestă soluţie rezultă din interpretarea art. 6
pct. 2 lit.b CMR); 

-Expeditorul are dreptul să ceară verificarea de către transportator a greutăţii brute a

mărfii şi a conținutului coletelor. În vederea efectuării acestor operaţiuni transportatorul poate
pretinde plata cheltuielor aferente verificării. Rezultatul verificărilor se consemnează în
scrisoarea de trăsură (art.8 pct.3 CMR);

-Expeditorul are dreptul de a fixa suma care reprezintă un interes special la eliberare
pentru cazul unei pierderi sau avarii şi pentru situaţia în care se depăşeşte termenul convenit.
Acestă sumă va fi menţionată în scrisoarea de trăsură, în schimbul plăţii unui supliment de
stabilit de comun acord cu transportatorul. 

4. Drepturile şi obligaţiile transportatorului rutier 

-Prima obligație a transportatorului este aceea de a pune la dispoziția

expeditorului autovehiculul la termenul stabilit; 

-La primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice exactitatea mențiunilor din
scrisoarea de trăsură referitoare la cantitatea, starea aparentă a mărfii şi a ambalajului. Dacă cu
ocazia acestor verificări transportatorul constată anumite neconcordanţe între mențiunile înscrise
în scrisoarea de trăsură şi situația de fapt sau dacă nu are mijloace rezonabile pentru a verifica
exactitatea menţiunilor, are dreptul de a face rezervele corespunzătoare pe scrisoarea de trăsură;

-In situaţia în care executarea contractului în condițiile prevăzute de scrisoarea de trăsură

este sau devine imposibilă înainte de finalizarea transportului, transportatorul este obligat să
ceară instrucțiuni expeditorului sau destinatarului, după caz (art. 14 CMR); 

-Să elibereze marfa la destinație persoanei îndreptăţite. 

4. Executarea contractului de transport rutier de mărfuri 

► Plata tarifului de transport 

In operaţiunile de transport rutier tarifele se stabilesc liber, pe bază de cerere şi ofertă

(art.82 0.G. nr. 27/2011). 

> Executarea contractului de transport în termenul convenit de părți

Termenul în care trebuie finalizat transportul se stabileşte prin acordul părților. Dacă nu
există nici o mențiune în acest sens în scirsoarea de trăsură, se va lua în considerare perioada de
timp care în mod rezonabil este acordată unui transportator diligent, ţinând cont de împrejurări
(art.19 CMR). 

> Eliberarea mărfurilor la destinaţie 

După sosirea mărfurilor la destinaţie, destinatarul are dreptul de a pretinde

transportatorului eliberarea mărfurilor împreună cu cel de al doilea exemplar al scrisorii de
trăsură (care a însoțit transportul). Pentru a-şi exercita acest drept, destinatarul este obligat să
acopere toate creanţele care rezultă din contract. În cazul în care există vreo contestație în
legătură cu aceste creanţe, transportatorul nu va putea să elibereze marfa decât în schimbul
depunerii de către destinatar a unei cauţiuni (art.13 CMR). 

În toate situaţiile în care se ivesc impedimente legate de eliberarea mărfii, transportatorul

are obligaţia de a cere instrucţiuni de la expeditor. Astfel, dacă destinatarul refuză marfa,
expeditorul are dreptul de a dispune de aceasta. Destinatarul poate pretinde eliberarea mărfii,
chiar dacă inițial a refuzat-o până în momentul în care expeditorul transmite alte instrucţiuni
transportatorului. 

5. Modificarea contractului de transport rutier 

După încheierea contractului de transport inclusiv în cursul executării sale pot

interveni anumite împrejurări de natură să determine modificare acestuia. 

Inițiativa modificării poate să aparțină expeditorului sau destinatarului în condițiile

prevăzute de lege. Astfel, expeditorul poate să-şi exercite acest drept până în momentul în care
cel de al doilea exemplar al scrisorii de trăsură este remis destinatarului. Acest drept poate să
aparţină destinatarului chiar din momentul întocmirii scrisorii de trăsură, dacă există o
menţiune în acest sens pe acest document. 

Modificarea contractului de transport este supusă următoarelor condiții prevăzute de art.5

CMR: 
 -expeditorul, sau după caz, destinatarul trebuie să prezinte transportatorului scrisoarea de
trăsură pe care să fie consemnate noile instrucţiuni;

-executarea acestor instrucţiuni trebuie să fie posibilă, să nu împiedice activitatea normală

a transportatorului şi nici să nu aducă prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor transporturi;

-instructiunile date nu trebuie să aibă ca efect divizarea expediției. 

Transportatorul care nu execută instrucțiunile date cu respectarea acestor condiții sau care
se conformează instrucţiunilor fără a pretinde prezentarea scrisorii de trăsură va fi răspunzător
față de persoana îndreptățită să ceară acoperirea prejudiciului cauzat de acest fapt (art.12 pct. 7
CMR). 

Dacă executarea contractului în condițiile prevăzute inițial în scrisoarea de trăsură este

sau devine imposibilă înainte ca marfa să ajungă la destinație, transportatorul este obligat să
ceară instrucțiuni persoanei care are dreptul să dispună de marfă. În ipoteza în care nu a obținut
instrucțiuni în timp util, transportatorul are obligaţia de a lua măsurile pe care le consideră
ca fiind cele mai bune în interesul persoanei care poate dispune de marfă. În aceste sens,
transportatorul poate descărca marfa, o poate încredinţa unui terț sau poate să procedeze la
vânzarea acesteia (dacă natura perisabilă sau cheltuielile legate de păstrarea mărfii sunt prea
mari raportat la valoarea mărfii). 

Transportatorul are dreptul să recupereze cheltuielile legate de solicitarea de instrucțiuni

sau determinate de executarea instrucţiunilor primite, cu condiția ca aceste cheltuieli să nu
fie consecința culpei sale (art. 16 pct.1 CMR). 

XI. RĂSPUNDEREA TRANSPORTATORULUI RUTIER

Potrivit art. 17 CMR, transportatorul răspunde pentru pierderea totală sau parţială
sau pentru avaria produsă între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, precum şi
pentru întârzierea în eliberare. 

> Răspunderea transportatorului pentru pierderea mărfii 

Persoana îndreptățită să pretindă marfa poate să o considere pierdută, fără a prezenta alte
dovezi, dacă acesta nu a fost eliberată în termen de 30 de zile de la expirarea termenului
convenit sau, dacă nu a fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 de zile de la primirea
mărfii de către transportator. În această situație, transportatorul este obligat la plata unor
despăgubiri egale cu contravaloarea mărfii pierdute, la care se adaugă taxa de transport, taxele
vamale şi alte cheltuieli ocazionate de transportul mărfii. 
 Valoarea mărfii se determină pe criteriul cursului bursei de mărfuri sau, în lipsa acestuia,
pe baza prețului curent al pieții. În lipsa ambelor criterii valoarea mărfii se determină pe baza
valorii uzuale a mărfurilor de acelaşi fel şi de aceeaşi calitate (art.23 pct.1, 2 CMR). 

In transporturile rutiere interne, cuantumul despăgubirilor datorate de transportator

pentru pierderea totală sau parţială a mărfii, nu poate depăşi echivalentul în lei a 2,5 USD, per
kilogram greutate brută lipsă (art.77 alin.2 0.g. nr. 27/2011). În transporturile rutiere
internaționale, limita despăgubirii este de 8,33 unităţi de cont pe kilogram lipsă din masa brută
(art.23 pct.3 CMR). 

Răspunderea transportatorului poate depăşi aceste limite dacă în scrisoarea de

trăsură expeditorul a făcut menţiuni corespunzătoare. Astfel, expeditorul poate menţiona o
valoare a mărfii care depăşeşte limita prevăzută de Convenția CMR (art. 24 CMR). În această
situație, despăgubirea se va calcula în funcţie de valoarea declarată a mărfii, acestă clauză având
natura juridică a unei clauze penale. O altă posibilitate oferită de lege expeditorului este aceea de
a declara în schimbul unui supliment de preț, o sumă cu titlu de interes special la eliberare,
pentru cazul pierderii sau avarierii mărfii, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare. În
acestă situaţie, suplimentar se vor acoperi pagubele suplimentare până la limita sumelor
declarate. 

În plus, Convenția CMR acordă posibilitatea celui îndreptățit de a pretinde dobânzi de

5% pe an care curg din ziua reclamaţiei adresate în scris transportatorului, sau dacă nu a existat o
reclamație, din ziua introducerii acţiunii în justiție (art.27 pct.1 CMR). 

Transportatorul, prepuşii săi sau orice altă persoană aflată în serviciul său, nu se va putea
exonera de răspundere şi nici nu va putea beneficia de limitarea acesteia, dacă paguba este
rezultatul dolului său sau unei culpe ce-i poate fi imputată şi care în conformitate cu legea ţării
căreia îi aparține organul de jurisdicție sesizat, este considerată echivalentă cu un dol (art.29 

CMR). 

> Răspunderea transportatorului pentru avarierea mărfii 

În caz de avarie, transportatorul va fi obligat să plătească o despăgubire corespunzătoare

contravalorii deprecierii mărfii, calculată în acelaşi mod ca şi în cazul pierderii mărfii. Dacă
marfa a fost avariată în întregime, despăgubirea nu poate depşi suma care ar fi fost plătită în
cazul pierderii totale a mărfii, iar dacă numai o parte din marfă a fost avariată, despăgubirea nu
poate depăşi suma plătibilă în caz de pierdere a părţii depreciate (art.25 CMR). 
 ► Răspunderea transportatorului pentru întârzierea în eliberare 

Se consideră că marfa a livrată cu întârziere, dacă nu a fost eliberată în termenul convenit

sau, dacă nu a fost convenit un termen, atunci când durata efectivă a transportului depăşeşte
timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, după împrejurări (art.19
CMR). Transportatorul răspunde pentru întârziere cu condiția ca aceasta să fi provocat celui
îndreptățit un prejudiciu. Despăgubirea este limitată la prețul transportului (art. 23 pct.5 CMR). 

Exonerarea de răspundere 

+ Cazuri generale de exonerare (art. 17 pct.2 CMR) 

Transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea a avut
drept cauză: 

-o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă; 

-un ordin al persoanei care dispune de marfă, fără nici o cuplă din partea
transportatorului; 

-un viciu propriu al mărfii; 

-sau circumstanţe pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu

le putea preveni. 

Sarcina probei că pierderea, avaria sau întârzierea a avut drept cauză una dintre aceste
situații incumbă transportatorului. 

+Cazuri speciale de exonerare (art. 17 pct.4 CMR)

De asemenea, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avarierea

mărfii rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau unora din următoarele fapte: 

-folosirea de vehicule descoperite, dacă aceasta a fost convenită în mod expres

şi menționată în scrisoarea de trăsură, cu condiția să nu se constate o pierdere anormală sau o
pierdere de colete (art. 17 pct.4 lit.a CMR coroborat cu art. 18 pct.2 CMR);

-lipsa sau defectuozitatea ambalajului; 

-încărcarea/descărcarea mărfii de către expeditor, destinatar sau prepuşii acestora; 

-natura unor mărfuri expuse, datorită cauzelor inerente naturii lor, fie la pierdere, fie la
avarie. În acest caz, transportatorul nu va fi exonerat de răspundere dacă transportul a fost
efectuat cu un vehicul special amenajat pentru protecţia mărfurilor, exceptând situaţia în care
face dovada că a luat toate măsurile şi s-a privind alegerea, întreținerea şi folosirea acestor
amenajări şi că s-a conformat instrucţiunilor necesare ce i-au fost date (art. 17 pct.4 lit.d CMR
coroborat cu art. 18 pct.4 CMR);

-insuficienta sau imperfecțiunea marcajelor sau a numerelor coletelor; 

-transportul de animale vii, dacă face dovada că toate măsurile care îi incumbă în mod
normal au fost luate şi că s-a conformat instrucțiunilor speciale primite (art. 17 pct.4 lit. f CMR). 

Acţiuni împotriva transportatorului rutier (art. 30-32 CMR) 

Exercitarea acţiunilor împotriva transportatorului rutier trebuie precedată de formularea 

unor rezerve de către destinatar. 

Pierderea sau avarierea mărfii poate fi constatată în mod contradictoriu de către destinatar
şi expeditor. Dacă s-a făcut o asemenea constatare, dovada contrară rezultatului acestei
constatări nu poate fi făcută decât în următoarele condiții: 

-avariile sau pierderile a fost neaparente;

-destinatarul să fi formulat rezervele sale în scris în termen de 7 zile lucrătoare. 

Dacă starea mărfii nu a fost constatată în contradictoriu cu transportatorul,

destinatarul trebuie să formuleze rezerve în scris: 

-în momentul eliberării mărfii, dacă pierderile sau avariile sunt aparente; 

-în termen de 7 zile lucrătoare, dacă pierderile sau avariile sunt neaparente. 

În ipoteza întârzierii în executarea transportului, destinatarul nu poate pretinde

despăgubiri decât dacă a formulat în scris rezerve în termen de 21 de zile de la primirea mărfii. 

Instanța competentă 

Litigiile născute din contractul de transport rutier pot fi soluţionate de o instanţă

judecătorescă sau de un tribunal arbitral. 

În transporturile rutiere internaționale părțile au posibilitatea să desemneze de comun

acord instanţa competentă să soluţioneze eventualele litigii. În lipsa unei clauze atributive de
jurisdicție, este competentă instanţa statului pe teritoriul căruia: 
 -se află reşedinţa obişnuită a pârâtului, sediul său principal sau sucursala ori agenția
prin intermediul căreia s-a încheiat contractul de transport; 

-este situat locul preluării sau predării mărfurilor. 

Prescripţia dreptului la acţiune 

Acțiunile îndreptate împotriva transportatorului se prescriu în termen de 1 an. 

Termenul de 1 an priveşte strict pretenţiile ce urmează a fi valorificate, care decurg din

pierderea parțială, avarierea sau întârzierea, şi începe să curgă din ziua în care marfa a
fost eliberată. 

În caz de pierdere totală, termenul de 1 an nu se mai calculează din ziua când marfa a fost
eliberată, ci începând cu a 30 zi după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit
nici un termen începând de la a 60 zi de la primirea mărfii de către transportator. 

Pentru alte acţiuni îndreptate împotriva transportatorului având ca temei contractul

de transport (spre exemplu, plata contravalorii transportului efectuat şi neplătit), termenul de
prescripţie începe să curgă de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului 

de transport 

In cazul în care prejudiciul a fost cauzat prin dol sau culpă considerată de legea
ţării căreia îi aparține organul de jurisdicţie sesizat ca echivalentă cu dolul, termenul de
prescripţie este de 3 ani. 

Modificarea cursului prescripţiei 

Cazurile de suspendare sau cele de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive sunt

cele prevăzute de legea ţării căreia îi aparține organul de jurisdicţie sesizat. 

Pe lângă cauzele generale de suspendare, CMR instituie şi o cauză specială de

suspendare a prescripţiei extinctive, pentru situaţia în care a fost formulată o reclamaţie. Potrivit
art.32 pct. 2 CMR, reclamația scrisă suspendă prescripţia până în ziua în care transportatorul
respinge reclamația în scris şi restituie documentele care erau anexate. În cazul în care reclamația
a fost admisă în parte, prescripţia nu-şi reia cursul său decât pentru partea de reclamație
respinsă. 

Dovada primirii reclamației sau a răspunsului şi a restituirii documentelor incumbă

părții care invocă acest fapt. 
Cursul IV

XII. CONTRACTUL DE TRANSPORT AERIAN DE MĂRFURI. REGLEMENTARI

UNIFORME

1.Generalități 

Activitatea de transport aerian este reglementată prin dispoziţiile prevăzute în Codul

aerian adoptat prin Legea nr. 21/2020. 

Dispozițiile prevăzute în Codul aerian se aplică activităţilor aeronautice civile şi militare,

precum și persoanelor fizice, juridice sau entităților fără personalitate juridică care desfăşoară în
spaţiul aerian național și pe teritoriul României activități aeronautice sau alte activități care, prin
natura lor, pot pune în pericol siguranța și securitatea aviației (art. 1 alin. 1 din Legea nr.
21/2020). 

Potrivit art. 48 din Codul aerian, operațiunile aeriene civile care pot fi desfăşurate pe
teritoriul României sunt: operaţiuni de transport aerian comercial; operațiuni de aviație generală;
zboruri școală; operațiuni de lucru aerian. 

Operațiunile de transport aerian comercial sunt operaţiuni aeriene comerciale

care constau în efectuarea transportului de bunuri sau persoane, prin curse regulate sau
neregulate, pe bază de contract de transport încheiat între transportatorul aerian și beneficiarul
transportului. Transporturile aeriene comerciale efectuate în spaţiul aerian național sunt supuse
dispoziţiilor din Codul civil, reglementărilor europene și tratatelor la care România este parte
(art. 49 din Codul aerian). 

Transporturile aeriene cu periodicitate regulată sunt executate după orare publicate pe

rute prestabilite, destinate să asigure legătura între două sau mai multe aeroporturi şi în care
capacitatea comercială disponibilă este pusă la dispoziția publicului contra cost (art. 51 din
Codul aerian). 

Transporturile aeriene publice neregulate sunt cele executate pe rute şi în condiții

negociate de transportatorul aerian şi client. 

Transporturile aeriene publice se execută pe bază de contract, prin care transportatorul se

obligă să ducă la destinație pasagerii, bagajele, marfa şi/sau poşta, iar beneficiarul să plătescă
preţul transportului. 

Transportatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu produs prin decesul sau
vătămarea sănătăţii pasagerilor ori avarierea sau pierderea bagajelor, mărfurilor şi/sau a postei
transportate, regimul răspunderii fiind reglementat în conformitate cu dispozițiile din dreptul
comun, în măsura în care reglementările europene sau internaționale nu prevăd altfel. 

În privința persoanelor care pot efectua operaţiuni de transport aerian, Codul

aerian distinge între transportatorii aerieni români și străini. 

Transportatorii aerieni români pot efectua transporturi aeriene comerciale interne sau
internaționale, prin curse regulate sau neregulate, numai în condițiile deținerii unui certificat de
operator aerian valabil și a unei licenţe de operare. Transportatorii aerieni străini pot efectua
transporturi aeriene comerciale spre sau dinspre România în conformitate cu prevederile
reglementărilor europene și ale tratatelor internaționale la care România este parte, precum şi,
după caz în conformitate cu drepturile de trafic acordate de minister în condițiile stabilite de lege
(art.53 din Codul aerian). 

2.Contractul de transport aerian de mărfuri 

Transportul aerian internațional este reglementat în prezent prin Convenţia pentru

unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internațional, adoptată la Montreal,
1999, ratificată de România prin O.G.nr. 107/2000, aprobată prin Legea nr. 14/2001. 

Convenția se aplică transporturilor transporturilor internaționale aeriene de persoane,

bagaje sau mărfuri. Transportul internațional este definit de Convenție ca orice transport în care,
conform acordului dintre părţi, punctul de plecare şi punctul de destinație, indiferent dacă există
sau nu o întrerupere a transportului sau o transbordare, sunt fixate fie pe teritoriul a două state
părți, fie pe teritoriul unui singur stat parte, în cazul în care există o escală stabilită pe teritoriul
altui stat, chiar dacă acel stat nu este un stat parte (art. 1 pct.2). 

Convenția se aplică şi transporturilor efectuate de mai mulți transportatori succesivi, dacă

este considerat de părți ca o singură operațiune, indiferent dacă a fost convenit sub forma unui
singur contract sau a unor serii de contracte, şi dacă acesta nu-şi pierde caracterul internaţional.
De asemenea, cu anumite rezerve, Convenţia se aplică şi transporturilor combinate, respectiv
acelor transporturi efectuate parţial pe calea aerului şi parţial terestru (art. 1 pct. 3). 

În transportul aerian de mărfuri, documentul de transport poate fi scrisoarea de transport

aerian sau chitanţa de primire a mărfii, dacă se utilizează mijloace speciale de înregistrare a
informaţiilor referitoare la transportul ce urmează a se efectua (art.4). 

În mod obligatoriu în documentul de transport se vor face următoarele mențiuni (art.5):

-indicarea punctelor de plecare şi de destinație;

 -dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur stat parte
şi dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat, indicarea a cel
puțin unuia dintre aceate puncte de escală;

-indicarea greutăţii mărfii. Dacă este necesar pentru îndeplinirea formalităţilor cerute de
autoritățile vamale, de poliție sau de alte autorități publice similare, expeditorului i se poate
solicita să prezinte un document care să indice natura mărfii. 

Scrisoarea de transport aerian este întocmită de către expeditor în trei exemplare originale
(art.7). La cererea expeditorului, scrisoarea de transport poate fi întocmită şi de transportator, în
numele acestuia. Primul exemplar poartă mențiunea „pentru transportator” şi este semnat de
expeditor. Al doilea exemplar poartă mențiunea „pentru destinatar” şi este semnat de expeditor şi
transportator. Al treilea exemplar este semnat de transportator şi este înmânat de acesta
expeditorului, după acceptarea mărfii. 

Răspunderea pentru exactitatea şi corectitudinea indicaţiilor din documentele de transport

incumbă expeditorului. Transportatorul va răspunde doar pentru datele înscrise de el sau în
numele lui în chitanţa de primire sau în datele înregistrate electronic. 

Scrisoarea de transport aerian sau chitanţa de primire a mărfii constituie, până la proba
contrară, dovada încheierii contractului, a acceptării mărfii şi a îndeplinirii condițiilor de
transport menţionate în acesta (art. 11). 

Dreptul de dispoziție asupra mărfii aparține, conform art. 12 din Convenție,

expeditorului, cu condiția îndeplinirii tuturor obligaţiilor ce-i revin în baza contractului de
transport, acesta având următoarele posibilități: 

-să retragă marfa de la aeroportul de plecare sau de destinaţie;

-să rețină marfa pe parcursul transportului la orice aterizare; 

-să schimbe destinatarul stabilit inițial; 

-să solicite returnarea mărfii la aeroportul de plecare. 

În exercitarea acestui drept, expeditorul nu trebuie să aducă prejudicii transportatorului

sau altor expeditori şi are obligația să-l dezdăuneze pe transportator pentru orice cheltuieli ce
decurg din executarea indicațiilor primite. 

În vederea executării instrucţiunilor date de expeditor, transportatorul are obligaţia de a

solicita efectuarea mențiunilor corespunzătoare pe documentul de transport, în caz contrar fiind
răspunzător de orice pagubă cauzată altor persoane. 

Dreptul de dispoziție asupra mărfii al expeditorului încetează în momentul ajungerii

mărfii la destinaţie, dacă destinatarul socicită livrarea mărfurilor şi achită cheltuielile
datorate.Înainte de livrarea mărfurilor, expeditorul are obligaţia de a furniza informaţiile şi
documentele necesare îndeplinirii formalităților cerute de autoritățile vamale, de poliţie sau de
alte autorități publice, fiind răspunzător față de transportator pentru toate daunele care pot
surveni datorită lipsei sau insuficienţei acestora, cu excepţia cazului în care dauna este din culpa
transportatorului, mandatarilor sau prepuşilor săi. 

Dacă destinatarul refuză marfa sau nu poate fi contactat, expeditorul îşi reia dreptul de
dispoziție asupra mărfii (art. 12 pct.4). 

3.Răspunderea operatorului de transport aerian (art.18-19) 

Transportatorul aerian răspunde pentru:

-Dauna cauzată prin distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii, cu condiția

ca evenimentul care a cauzat dauna să se fi produs în timpul transportului aerian.

Ce se înțelege prin pagubă produsă în timpul transportului aerian? 

Răspunderea transportatorului aerian include perioada în care mărfurile se află în grija sa

şi nu se extinde asupra transportului terestru, maritim sau pe căi navigabile interioare, efectuat în
afara unui aeroport. Totuşi, dacă un astfel de transport se realizează în scopul executării unui
contract de transport aerian, există prezumția că paguba este rezultatul unui evenimet ce a avut
loc în timpul transportului aerian. De asemenea, în situaţia în care fără consimţământul
expeditorului, transportatorul aerian, utilizează pentru a efectua o parte sau întregul transport, alt
mod de transport, întregul transport este considerat ca fiind inclus în transportul aerian. 

-Dauna survenită datorită întârzierii în livrarea mărfurilor dacă nu dovedeşte că el,

prepuşii sau mandatarii săi au luat toate măsurile pentru a evita dauna sau că le-a fost imposibil
să ia asemenea măsuri. 

Exonerarea de răspundere 

A.Cazuri generale 

Transportatorul va fi exonerat de răspundere dacă dovedeşte că dauna a fost provocată

sau favorizată de neglijența sau de altă acţiune greşită sau omisiune a persoanei care reclamă
despăgubirea ori a persoanei de la care derivă drepturile acesteia. 

B.Cazuri speciale 

Transportatorul va fi exonerat de răspundere dacă dovedeşte că distrugerea, pierderea

sau deteriorarea mărfii s-a datorat: 
 -unui defect al mărfii, calității sau viciului acesteia;

-ambalării necorespunzătoare a mărfii, efectuată de o altă persoană decât transportatorul, 

prepuşii sau mandatarii acestuia;

-unei stări de război sau conflict armat;

-unei acţiuni a autorității publice realizate în legătură cu intrarea, ieşirea sau tranzitul
mărfii. 

Evaluarea despăgubirii datorate de transportatorul aerian 

Convenţia limitează răspunderea transportatorului la suma de 17 DST pe kilogram de

marfă (art. 22 pct.3). Această limită se aplică indiferent dacă paguba a rezultat din distrugerea,
pierderea, deteriorarea sau întârzierea în livrarea mărfurilor. 

Limita cuantumului despăgubirilor datorate poate fi depăşită în următoarele situații:

-dacă expeditorul a făcut o declarație specială privind interesul în livrarea la destinație și

a plătit o sumă suplimentară; 

-dacă dauna este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni a transportatorului, prepuşilor
sau mandatarilor acestuia, dacă au acţionat în cadrul atribuţiilor de serviciu, făcută cu intenţia de
a provoca o daună sau din imprudenţă, precum şi în cunoştinţă de cauză că ar putea rezulta o
daună. 

Limitele stabilite de Convenţie pot fi depăşite prin clauze corespunzătoare inserate în

contractul de transport, însă, în nici un caz nu sunt permise clauze care tind să-l exonereze
de răspundere pe transportator sau să stabilească o limită inferioară (nulitatea). 

Acțiunile împotriva transportatorului aerian

Litigiile izvorâte din executarea contractului de transport aerian pot fi soluționate pe cale
judiciră sau prin arbitraj. Introducerea unei acțiuni este condiționată, de regulă, de existența unei
reclamații prealabile, formulate în scris şi remisă sau expediată în termenul prevăzut de
Convenție. În caz de deteriorare a mărfii, reclamația trebuie adresată imediat după descoperirea
deteriorării sau în cel mult 14 zile de la primirea mărfii, iar pentru întârziere cel mai târziu în
termen de 21 de zile de la data predării mărfurilor transportatorului (art. 31 pct.2). În cazul în
care reclamația nu a fost făcută în aceste termene, nici o acțiune nu mai poate fi introdusă
împotriva transportatorului, exceptând situaţia în care ar fi vorba de frauda transportatorului. În
cazul în care marfa a fost primită de către destinatar, fără ca acesta să facă vreo reclamație, se
prezumă până la proba contrară că acestea au fost predate în stare bună, în conformitate cu
indicațiile din documentul de transport. 

Acțiunea se poate introduce, la alegerea reclamantului, la instanţa sau la tribunalul

arbitral de la domiciliul transportatorului sau la locul sediului său principal de afaceri ori de
la locul sediului său de afaceri unde s-a încheiat contractul sau de la locul de destinaţie,
procedura urmând a fi stabilită în conformitate cu legislația aplicată de tribunalul sesizat. 

Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 2 ani de la data sosirii la destinație sau de la

data la care aeronava ar fi trebuit să sosească sau de la data încetării transportului (art.35 pct.1). 

XIII. TRANSPORTUL MARITIM ȘI PE CĂILE NAVIGABILE INTERIOARE

1. Particularitățile contractului de transport maritim 

Contractul de transport maritim este reglementat prin dispoziţiile prevăzute în Convenţia

Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, Hamburg, 1978, (Regulile de la
Hamburg), ratificată de România. 

Prin contract de transport pe mare se înțelege orice contract prin care cărăuşul se obligă,
contra plăţii unui navlu, să transporte mărfuri pe mare de la un port la altul (art. 1 pct.6 din
Regulile de la Hamburg). 

Cărăușul este persoana prin care sau în numele căreia s-a încheiat cu un încărcător
un contract de transport al mărfurilor pe mare (art. 1 pct. 1 din Regulile de la Hamburg). 

Incărcător este orice persoană de către, care, sau în numele căreia, sau din autorizarea
căreia, s-a încheiat cu cărăuşul un contract de transport al mărfurilor pe mare şi include orice
persoană de către, care, sau în numele căreia, sau din autorizarea căreia mărfurile sunt în mod
efectiv predate cărăuşului în legătura cu contractul de transport pe mare (art. 1 pct.3 din Regulile
de la Hamburg). 

Destinatarul este persoana îndreptățită să preia mărfurile (art. 1 pct.4 din Regulile de la
Hamburg). 

Cel mai adesea încheierea contractului se constată prin emiterea conosamentului. Potrivit
art. 1 alin. 7 din Regulile de la Hamburg, conosament înseamnă un document care face dovada
unui contract de transport pe mare şi a preluării sau încărcării mărfurilor de către cărăuş, prin
care cărăuşul se obligă să predea mărfurile la destinație contra prezentării acestui document. O
astfel de obligație se realizează prin prevederea expresă din document ca mărfurile să fie predate
la ordinul unei persoane nominalizate, la ordin sau la purtător. 
 Importanța conosamentului în transportul maritim de mărfuri şi în comerţul internațional
se justifică prin funcțiile pe care acesta le îndeplineşte: 

-Funcţia de dovadă a mărfurilor încărcate sau predate spre încărcare. Conosamentul

este chitanţa (receipt) semnată de transportator sau în numele său, eliberată încărcătorului, care
atestă că mărfurile descrise în cuprinsul său au fost încărcate pe o anumită navă, pentru o
anumită destinație sau au fost remise încărcătorului pentru expediere;

-Funcția de dovadă a existenţei şi conţinutului contractului de transport pe mare.

Conosamentul nu trebuie confundat cu contractul însuşi, adică cu acordul intervenit între cărăuş
şi încărcător. Dar dacă nu s-a redactat un act scris constatator al acestui acord, conosamentul este
cea mai bună dovadă de existență a contract de transport; 

-Conosamentul este titlu de valoare, reprezintă marfa încărcată la bordul navei pentru a fi
transportată, posesia legitimă a conosamentului valorând proprietate asupra mărfii ce se
transportă. 

Conosamentele se calsifică după mai multe criterii. În ceea ce ne priveşte, reținem

clasificarea făcută în Regulile de la Hamburg, în conosament nominativ, la ordin şi la purtător. 

Conosamentul nominativ se eliberează în favoarea unei anumite persoane, indicate în

cuprinsul său, ca fiind singura îndreptățită să solicite cărăuşului predarea mărfurilor înscrise. 

Conosamentul este la ordin când pe el este înscrisă formula la ordin, astfel încât
persoana la ordinul căreia a fost eliberat conosamentul îl poate andosa în favoarea altei
persoane. 

Conosamentul este la purtător când pe el sunt înscrise cuvintele “la purtător”. 

Potrivit art. 15 din Regulile de la Hamburg, mențiunile pe care în mod obligatoriu trebuie
să le cuprindă un conosament sunt următoarele: 

-natura generală a mărfurilor, marcajele principale pentru identificarea mărfurilor, o

declarație expresă, dacă este cazul, privind caracterul periculos al mărfurilor, numărul de colete
sau de bucăți, precum şi greutatea mărfurilor sau cantitatea lor exprimată în alt mod, aşa cum au
fost furnizate aceste indicații de către încărcător; 

-starea aparentă a mărfurilor; 

-denumirea şi sediul principal al cărăuşului;

-denumirea şi sediul încărcătorului;

-denumirea şi sediul destinatarului, dacă este menţionat de încărcător sau mențiunea că

respectivul conosament a fost emis la ordinul său, sau mențiunea că a fost emis la 
purtător;

-portul de încărcare;

-portul de descărcare; 

-denumirea, pavilionul şi capacitatea navei; 

-navlul şi alte sume de bani cuvenite companiei de navigație;

-mențiunea că transportul este supus Convenţiei din 1978; 

-data sau termenul de livrare a mărfurilor în portul de descărcare, dacă această dată
sau acest termen face obiectul unui acord expres între părţi;

-limita sau limitele majorate ale răspunderii, dacă au fost fixate prin acordul părților; 

-numărul de exemplare originale ale conosamentului; 

-locul emiterii conosamentului; 

-semnătura cărăușului sau a unei persoane care acționează în numele său. 

Pe lângă mențiunile care în mod obligatoriu trebuie înscrise în conosament, acesta mai
poate conţine şi unele clauze speciale, referitoare fie la situația mărfurilor încărcate sau preluate
spre a fi încărcate, fie la modalitățile în care urmează a se efectua transportul. 

În conformitate cu Regulile de la Hamburg, cărăuşul maritim răspunde pentru:

-daunele rezultate din pierderea sau avarierea mărfurilor, precum şi din întârzierea în
livrare, dacă împrejurarea care a cauzat pierderea s-a produs în timpul cât mărfurile se aflau în
grija sa, dacă nu dovedeşte că el, prepuşii sau mandatarii săi au luat toate măsurile care se cereau
în mod rezonabil să fie luate pentru a evita apariţia şi consecinţele acestei împrejurări (art. 5
pct.1).

-pierderea sau avarierea mărfurilor ori pentru întârzierea în livrare cauzată de incendiu,
dacă reclamantul dovedeşte că incendiul a rezultat din greşeala sau neglijența
cărăuşului, prepuşilor sau mandatarilor săi art.5 pct.4). 

-pierderile, daunele sau întârzierea în transporturile de animale vii, dar numai în situaţia
în care nu s-a conformat instrucțiunilor speciale date de încărcător art. 5 pct. 1).

-mărfurile transportate pe punte fără acordul încărcătorului sau, contrar uzanțelor

traficului respectiv ori reglementărilor în vigoare, sau în situația în care nu poate invoca o
înţelegere cu încărcătorul privind transportul pe punte (art.9).
 -transportul efectuat de cărăuşul efectiv dacă efectuarea transportului în totalitate sau în
parte a fost încredinţată acestuia, el rămânând răspunzător pentru întregul transport. Această
răspundere include partea de transport efectuată de cărăuşul efectiv, actele de omisiune ale
acestuia şi ale prepuşilor sau mandatarilor acestuia, care acționează în cadrul atribuţiilor ce le
revin (art. 10); 

-pentru avaria comună. 

Răspunderea cărăușului pentru daunele rezultate din pierderea sau avarierea

mărfurilor este limitată la o sumă echivalentă 835 de unități de cont pe colet sau altă unitate de
transport ori la 2,5 unități de cont pe kilogram de unitate brută a mărfurilor pierdute sau avariate,
oricare din ele este mai mare. Pentru întârzierea în livrare, răspunderea cărăușului este limitată la
o sumă echivalentă cu de două ori şi jumătate valoarea navlului plătibil pentru mărfurile
întârziate. 

Regulile de la Hamburg prevăd şi posibilitatea părților de a fixa de comun acord limite de

răspundere superioare celor prevăzute în art.6 pct. 1 (art.6 pct.4). În acest caz, pe lângă alte
mențiuni, conosamentul trebuie să cuprindă limita sau limitele majorate ale răspunderii stabilite
de părți (art. 15 pct. 1 lit.o). 

De la regula că răspunderea cărăuşului este limitată, există şi excepții, în sensul că în

anumite situaţii, expres prevăzute de lege, răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat este
integrală. Cărăuşul este decăzut din dreptul de a beneficia de limitarea răspunderii dacă se
dovedeşte că piederea, avarierea sau întârzierea în livrare este rezultatul unei acţiuni sau
omisiuni a cărăușului comisă fie cu intenţia de a cauza această pierdere, avariere sau întârziere,
fie prin nechibzuinţă şi având cunoştinţă că o asemenea pierdere, avariere sau întârziere ar putea
probabil să se producă. În aceleaşi condiţii, mandatarii sau prepuşii cărăuşului vor fi decăzuți din
dreptul la limitarea răspunderii (art.8). Nerespectarea indicaţiilor date de încărcător referitoare
la transportul mărfurilor pe punte este de asemenea asimilată de Regulile de la Hamburg cu un
act sau o omisiune intenționată a cărăuşului, care atrage decăderea din dreptul de a beneficia de
limitarea răspunderii (art. 9 pct.4). 

2.Particularitățile contractului de transport de mărfuri pe căile navigabile interioare 

Contractul de transport de mărfuri pe căile navigabile interioare este reglementat prin

dispozițiile Convenției de la Budapesta privind contractul de transport de mărfuri în navigația
interioară, 2000, ratificată de România. 

Prin contract de transport de mărfuri pe căile navigabile interioare se înțelege orice

contract prin care un transportator se angajază în schimbul unui navlu să transporte marfuri pe
caile navigabile interioare (art. 1 pct.1). 
 Transportatorul este orice persoană prin care ssau în numele căreia s-a încheiat un
contract de transport de mărfuri pe căile navigabile interioare cu un expeditor (art. 1 pct.2). 

Expeditorul este peroana prin care sau în numele căreia a fost încheiat contractul de 

transport pe căile navigabile interioare cu un transportator (art.1 pct.4). 

Destinatarul este persoana îndreptățită să preia mărfurile la livrare (art. 1 pct.5) 

Dovada încheierii contractului de transport și a luării în primire a mărfurilor de către

transportator se realizează prin emiterea documentului de transport. De regulă, documentul de
transport este scrisoare de trăsură. În mod excepțional, documentul de transport este un
conosament 

Documentul de transport trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute în art. 11 pct. 5 din

Convenţia de la Budapesta: 

-numele, domiciliile, sediile sau locurile de reşedinţă ale transportatorului și

expeditorului;

-destinatarul mărfurilor; 

-numele sau numărul navei, dacă mărfurile au fost preluate la bord, sau mențiunea, în
documentul de transport, că marfurile au fost luate în primire de transportator, dar nu au fost încă
încarcate la bordul navei; 

-portul de încarcare sau locul de luare în primire și portul de descărcare sau locul de

livrare; 

-specificarea uzuală a tipului de mărfuri și ambalajele acestora, precum și, pentru

mărfurile periculoase sau poluante, specificarea conform prescriptiilor în vigoare sau, în lipsa
acestora, specificarea lor generală;

-dimensiunile, numărul sau greutatea, precum şi marcajele de identificare a mărfurilor

încarcate la bord sau luate în primire în vederea transportului; 

-după caz, indicaţia că mărfurile pot sau trebuie sa fie transportate pe punte sau în cale
deschise;

-dispozițiile convenite cu privire la navlu;

-pentru scrisorile de trăsură, precizarea dacă este vorba de un original sau de o copie;

pentru conosament, numărul de exemplare originale;

-locul si ziua emiterii. 

 Transportatorul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin pierderea sau avarierea
mărfurilor, cu excepţia situației în care poate dovedi că prejudiciul s-a datorat unor circumstanțe
pe care un transportator diligent nu le putea evita şi ale căror consecințe nu le putea evita (art. 16
pct.1). Răspunderea transportatorului pentru mărfurile pierdute sau avariate nu poate depăși
666,67 unități de cont pentru fiecare colet sau unitate de încărcare ori două unități de cont pentru
fiecare kilogram, conform valorii celei mai mari. 

Pentru întârziere răspunderea transportatorului este limitată la valoarea navlului încasat.

Limitarea de răspundere nu operează dacă se dovedeşte că paguba este rezultatul unei acțiuni sau
omisiuni săvîrşite de transportator cu intenţie sau acționând în mod riscant în deplină cunoştinţă
de cauză că o asemenea pagubă ar putea să se producă (art.21). 

XIV. PARTICULARITATILE TRANSPORTULUI

SUCCESIV SI COMBINAT

Transportul poate fi executat şi finalizat de un singur transportator sau poate fi executat în

mod succesiv de mai mulți transportatori rutieri. 

În conformitate cu dispozițiile din Codul civil, transportul poate fi efectuat de unul sau
mai mulți transportatori. Prima ipoteză se referă la situaţia în care deplasarea se realizează de un
singur transportator care utilizează o singură modalitate de transport de transport. 

Cea de a doua ipoteză avută în vedere de legiuitor priveşte situaţia în care transportul se
realizează de mai mulți transportatori, care utilizează acelaşi mod de transport, sau moduri
diferite. Din acest punct de vedere, Codul civil distinge între transporturi succesive şi
transporturi combinate. 

Transportul succesiv se caracterizează prin participarea mai multor transportatori de

același fel, la același transport. Acest tip de transport se efectuează pe baza unui singur contract
de transport, constatat printr-o singură scrisoare de trăsură, emisă pentru acoperirea întregului
parcurs al mărfii. Fiecare dintre transportatorii participanți la lanțul de transport, își exprimă
adeziunea la contractul încheiat de transportatorul contractual. 

Transportul succesiv beneficiază de reglementări internaționale distincte pentru fiecare

mod de transport în parte. 

În transportul rutier, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Conventia CMR, transportatorul

contractual își asumă răspunderea pentru întregul transport, iar transportatorii succesivi îşi asumă
răspunderea pentru porțiunea ce li s-a încredințat, fiecare dintre aceştia devenind prin
primirea mărfii şi a scrisorii de trăsură părţi în contract în condițiile prevăzute în scrisoarea de
trăsură. 
 Transportatorul rutier care preia marfa de la transportatorul precedent are obligația de a-
i remite acestuia o confirmare de primire datată şi semnată, şi de a-şi înscrie numele şi adresa sa
pe al doilea exemplar al scrisorii de trăsură (exemplarul care însoțește transportul). În acelaşi
timp, transportatorul succesiv care preia marfa împreună cu scrisoarea de trăsură are dreptul să
facă rezerve motivate privind starea aparentă a mărfii şi a ambalajului ei. În lipsa rezervelor, se
prezumă că a primit marfa în stare aparent bună. 

În transportul feroviar, Regulamentul (art.69 si urm) prevede ca doi sau mai multi
operatori de transport feroviar pot conveni să execute același contract de transport, cu precizarea
că modul de executare se stabileşte prin convenţii încheiate între operatorii de transport feroviar
succesivi. Fiecare dintre operatorii de transport feroviar succesivi prin preluarea mărfurilor şi a
scrisorii de trăsură răspunde pentru executarea transportului pe parcursul total până la eliberarea
expediției (art. 70 din Regulament). 

Acțiunea privind răspunderea pentru pierdere, avarie sau întârziere nu poate fi îndreptată
decât împotriva transportatorului care a executat partea de transport pe parcursul căreia s-
a produs faptul care a cauzat pierderea, avaria sau întârzierea. Acţiunea poate fi însă îndreptată
şi împotriva mai multor transportatori. 

Transportatorul rutier sau feroviar care a plătit despăgubiri are drept de regres împotriva
transportatorilor care au participat la executarea contractului cu respectarea următoarelor reguli: 

-transportatorul prin fapta căruia s-a produs paguba trebuie să suporte singur
despăgubirea;

-dacă paguba s-a produs prin fapta a doi sau mai mulți transportatori, fiecare dintre ei
trebuie să răspundă cu o sumă proporțională cu partea sa de răspundere;

-dacă evaluarea părţii de răspundere este imposibilă, fiecare este răspunzător proporțional
cu partea din tariful de transport care îi revine;

-dacă nu se poate stabili care dintre transportatori răspunde pentru pagubă, despăgubirea
se reaprtizează între toţi proporțional cu partea din tariful de transport încasat;

-dacă unul dintre transportatori nu este solvabil, partea de despăgubire care îi incumbă şi
pe care nu a plătit-o se repartizează între toți ceilalți transportatori, proporțional cu remunerarea
lor.

Dispoziții asemănătoare sunt prevăzute şi în Convenția de la Montreal. 

În cazul transportului efectuat de transportatori succesivi diferiti, fiecare transportator

care acceptă pasageri, bagaje sau mărfuri este supus regulilor stabilite de prezenta convenție şi
este considerat a fi una dintre partile la contractul de transport, în masura în care contractul se
raporteaza la acea parte a transportului efectuată sub controlul său. În cazul unui asemenea
transport, pasagerul sau orice persoană cu drepturi la despăgubire în numele acestuia poate
acționa numai împotriva transportatorului care a efectuat transportul în timpul căruia s-a produs
accidentul sau întârzierea, cu exceptia cazului în care, printr-o întelegere specială,
primul transportator şi-a asumat raspunderea pentru întreaga calatorie. În ceea ce priveşte
mărfurile, expeditorul de mărfuri are dreptul să acţioneze împotriva primului transportator sau
împotriva transportatorului care a efectuat transportul în timpul căruia s-a produs distrugerea,
pierderea, deteriorarea sau întârziere (art. 36). 

Transporturi combinate 

Dispoziţiile referitoare la transportul combinat de mărfuri sunt prevăzute în O.G. nr.

88/1999 privind stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de mărfuri, cu modificările
următoare. În conformitate cu dispoziţiile din Codul civil, transportul combinat reprezintă aceea
modalitate de transport în care acelaşi transportator sau aceeaşi transportatori succesivi folosesc
mai multe moduri de transport (art. 1957 alin.2). 

Problema transportului combinat de mărfuri a fost determinată în special de necesitatea

fluidizării transportului rutier. Preocupările constante la nivel european pentru găsirea unor
soluții legislative care să permită îmbinarea transportului rutier cu alte moduri de transport,
terestru sau naval, s-au concretizat în adoptarea unor reglementări uniforme. 

Prin transport combinat se înțelege transportul de măfuri pentru care autovehiculul se

deplasează pe căile rutiere pe parcursul inițial şi/sau final, iar restul transportului se efectuează
pe calea ferată sau pe o cale navigabilă interioară ori pe un parcurs maritim ce depăşeşte 100 km
în linie dreaptă (art. 2 alin.1). 

Parcursul rutier inițial şi/sau final poate fi:

-între punctul de încărcare a mărfii şi cea mai apropiată stație de cale ferată de expediție
adecvată acestui mod de transport, pentru parcursul inițial, şi cea mai apropiată şi cea
mai apropiată staţie de cale ferată de destinație adecvată și punctul de descărcare a mărfii, pentru
parcursul final;

-pe o rază care să nu depăşescă 150 km în linie dreaptă de la portul fluvial sau maritim de
îmbarcare sau debarcare. 

Transporturile combinate, se efectuează pe bază de contract, iar documentul de transport

trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele mențiuni:

-numele şi adresa expeditorului şi destinatarului; 

-natura si greutatea mărfii; 

 -stația feroviară de expediţie şi de destinaţie sau, după caz, portul fluvial/maritim
de îmbarcare şi de debarcare;

-locul şi data primirii mărfurilor pentru transport;

-locul unde urmează să fie livrată marfa. 

Aceste mențiuni vor fi înscrise înaintea executării transportului și vor fi confirmate prin
aplicarea ştampilelor de către staţiile de cale ferată sau de către operatorul portuar din porturile
fluviale sau maritime respective, atunci când parcursul efectuat pe calea ferată sau pe căi
navigabile interioare ori maritime a fost finalizat. 

Documentul de transport combinat pe calea ferată poate fi:

-scrisoare de trăsură pentru vagon;

-scrisoare de trăsură CIM (document întocmit în conformitate cu Convenţia privind

transporturile internaționale feroviare B, COTIF);

-scrisoare de trăsură CIM-UIRR (Uniunea internațională a Societăților de Transport

Combinat Cale Ferată-Şosea);

-scrisoare de trăsură CIM însoțită de Buletinul de remitere în traficul internațional

INTERCONTAINER (societate internațională pentru dezvoltarea transportului combinat);

-scrisoare de trăsură SMGS (document întocmit în conformitate cu Convenția privind

traficul internațional feroviar de mărfuri între ţările membre ale Organizației de colaborare a
căilor ferate).

În toate situaţiile se menționează că transportul respectiv aparţine transportului combinat. 

În situaţia în care transportul combinat priveşte o unitate de transport intermodal

(container, cutie mobilă, semiremorcă) aceasta va fi însoțită de unul dintre
următoarele documente: 

-pe parcursul de la expeditor la terminalul de începere a transportului combinat,

document feroviar (decont-chitanţă) sau document rutier (bon de transport, scrisoare de
transport, scrisoare de transport internațional CMR, foaie de parcurs);

-pe parcursul de la destinatar la alt terminal document feroviar (decont-chitanţă) sau

document rutier (bon de transport, scrisoare de transport, scrisoare de transport internațional
CMR, foaie de parcurs).