Sunteți pe pagina 1din 8

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani, prin declinare de la Judecătoria

Sectorului 1 Bucureşti, la data de 05.01.2017 sub număr de dosar /2016, reclamanta societate -,
în contradictoriu cu pârâta -, a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 58495,39 lei
cu titlu de despăgubiri și a dobânzii legale penalizatoare, raportată la debitul de 58495,39 lei,
calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 19.05.2016, și până la momentul
achitării integrale a debitului datorat, conform prevederilor OG nr.13/2011, cu cheltuieli de
judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de 17.02.2014 a fost încheiat
contractul de transport nr. ATB-TR2014016 între -, în calitate de beneficiar, și --, în calitate de
casa de expediții, având ca obiect transportul unei cantități de 38 paleți de flacoane pe ruta
Franța-România. Tot la data de 17.02.2014 a fost încheiat contractul de transport nr.2-299 între -,
în calitate de casa de expediții, și -, în calitate de transportator, în vederea efectuării transportului
celui 38 paleți de flacoane pe ruta Franța-România.
La data de 21.02.2014, când transportul a ajuns la sediul beneficiarului -, s-a constatat că
întregul transport era compromis datorită faptului că nu s-au luat măsuri de asigurare a paleților,
flacoanele fiind deteriorate și imposibil de utilizat în scopul destinat.
La momentul încheierii contractului de transport, societatea - avea încheiată la reclamantă
contractul de asigurare de răspundere civilă seria G nr.839723.
În urma depunerii documentației necesare, reclamanta a deschis dosarul de daună nr.
-/20630233, în cadrul căruia a achitat despăgubirea de 58.495,39 lei conform extrasului de cont
din 03.09.3014.
În temeiul art.2210 NCC și art.1984 NCC, OG nr.13/2011, reclamanta a promovat prezenta
actiune împotriva pârâtei.
 În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 Cproc.civ., art.1984 și art. 2210
C. civ., OG nr. 13/2011.
În dovedirea acţiunii, legal timbrată (f.38), reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copii
certificate, înscrisuri.
Pârâta - a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a
Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a sa, a formulat
cerere de chemare în garanţie, în contradictoriu cu societatea - (f.43). Cu judecata în lipsă. A
solicitat admiterea excepţiilor invocate, iar pe fond, respingerea acţiunii principale ca
neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată. 
Cu privire la necompetenţa teritorială se invocă dispoziţiie art. 107 C.proc.civ., raportat la
sediul pârâtei, aflat în raza de competenţă a Judecătoriei Paşcani. Cu privire la excepţia lipsei
calităţii procesual pasive a sa, arată că în speţă este vorba de executarea unui  contract de
asigurare de răspundere civilă. Pârâta a avea la data întocmirii dosarului de daună, la rândul său,
un contract de asigurare la societatea -. Faptul că beneficiarul contractului de transport nr. ATB-
TR 2014016, respectiv societatea - a înţeles să se folosească de contractul de asigurări intervenit
între casa de expediţii -, ca efect al contractului de transport nr. 2-299/17.02.2014 nu poate fi
imputat pârâtei. Consideră că este întemeiată excepţia şi din perspectiva art. 43 alin. 1 şi 54 alin.
1 şi 2 din Legea 136/1995, potrivit cărora părţile care pot stabili paguba sunt asiguratul, persoana
păgubită şi asigurătorul.
Pe fond, acţiunea este neîntemeiată, sarcina probei incumbând reclamantei în temeiul art.
249 C.proc.civ. În acest sens, invocă pârâta lipsa unor menţiuni speciale cu privire la efectuarea
serviciilor de transport intervenit între casa de expediţii - şi pârâtă. Or, la data acceptării
comenzii 2-229, casa de expediţii cunoştea detaliile de încărcare şi transport ale mijlocului de
transport pus la dispoziţie de pârâtă(vagonul este carosat, încărcătura se efectuează prin spate, nu
se poate asigura marfa cu chingi, etc.). La momentul încărcării vagonului, furnizorul nu a ţinut
cont de indicaţiile şoferilor societăţii pârâte cu privire la încărcarea mărfii, nu s-a efectuat nicio
expertiză care să dovedească faptul că ambalarea mărfurilor transportate în paleţi a fost făcută
corespunzător şi nici  dacă supra punerea paleţilor este recomandată pentru acest tip de marfă. Se
mai arată că descărcarea mărfurilor în curtea beneficiarului - s-a realizat necorespunzător, paleţii
fiind tractaţi cu şufe metalice pe porţiuni foarte lungi, aspect ce a contribuit la deteriorarea
mărfurilor. Învederează pârâta că procesul-verbal de recepţie calitativă şi cantitativă a mărfurilor
a fost realizat unilateral de salariaţii societăţii beneficiare a serviciilor de transport. Din imaginile
anexate cererii, rezultă cu certitudine că nu se poate vorbi de o daună totală, în condiţiile în care
o singură imagine cu un număr de 3 flacoane prezintă fisuri, din cele aproximativ 1180000
flacoane transportate. Tot din imagini se poate observa că nici etichetele nu prezintă menţiuni
speciale cu privire la eventualele condiţii speciale de transport. În plus, în perioada în care
mărfurile au sta în custodia beneficiarului -, există suspiciunea că flacoanele puteau fi deteriorate
de aşa manieră încât dauna totală să fie acceptată de asigurătorul casei de expediţii. De
asemenea, faptul că reclamanta a găsit vinovată casa de expediţii, nu poate echivala cu atragerea
răspunderii materiale a pârâtei.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie, solicită admiterea acesteia, întrucât la
momentul efectuării serviciilor de transport,  pârâta avea o poliţă de asigurare valabilă încheiată
cu chemata în garanţie. Din acest motiv, consideră că sunt întrunite prevederile legale pentru
admiterea cererii: art. 72 C.proc.civ. şi art. 43 alin. 1 şi art. 54 alin. 1 şi 2 din Legea 136/1995.
În drept se invocă dispoziţiile art. 36, art. 72, art. 107, 205, 245 şi 249 C.proc.civ., Legea
136/1995.
A solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială şi expertiză contabilă.S-a depus
împuternicire avocaţială.
Cauza a fost declinată către Judecătoria Paşcani.
Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei s-a unit cu fondul, prin încheierea din data
de 20.02.2017.Chemata în garanţie societatea - a depus întâmpinare ( f. 13, v. II), prin care a
invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi respingerea acţiunii
acesteia ca prescrisă. Se invocă în acest sens dispoziţiile art. 32 lit. c din CMR. S-a invocat şi
excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al pârâtei reclamante, şi în consecinţă
respingerea cererii de chemare în garanţie ca fiind prescrisă, în raport de dispoziţiile art. 12.3
CMR. Pe fond, se solicită respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.
Cu privire la prima excepţie invocată, consideră chemata în garanţie că sunt aplicabile
dispoziţiile art. 32 din CMR, ce prevăd un termen de prescripţie de 1 an. În cazul de faţă,
reclamanta -  a acţionat în judecată pe pârâta -, prin cererea înregistrată la data de 23.05.2016,
reclamând că la data de 21.02.2014 a fost livrat la sediul - un lot de marfă ce a fost avariată din
culpa transportatorului,pentru care a plătit la data de 03.09.2014 despăgubirea către beneficiarul
mărfii, în calitate de asigurător al casei de expediţie. Or, potrivit art. 32 lit. c din CMR, incident
în speţă, dreptul material la acţiune a început să curgă la expirarea unui termen de 3 luni de la
data încheierii contractului de transport, adică la data de 16.05.2014( comanda de transport fiind
din 17.02.2014), prin urmare termenul s-a împlinit la data de 15.05.2015, iar acţiunea a fost
depusă după 1 an şi 8 luni, la data de 23.05.2016. Termenul de prescripţie nu curge de la data
plăţii despăgubirii, întrucât termenul curge în favoarea celui care s eobligă, nu a celui care
trebuie să acţioneze, astfel că inacţiunea creditorului nu face ca termenul de prescripţie să nu
curgă. În plus, reclamanta a fost anunţată de asiguratul său, casa de expediţii, despre această
daună, în aprilie 2014, potrivit corespondenţei dintre părţi, iar reclamanta a lichidat dauna în data
de 03.09.2014, şi a introdus acţiunea în anul 2016, în afara termenului de prescripţie.
Cu privire la cea de a doua excepţie: arată că a fost chemată în garanţie în temeiul poliţei de
asigurare nr. 20195649 privind asigurarea transportatorului în calitate de cărăuş pentru mărfurile
transportate în trafic internaţional pe şosele (CMR). Potrivit art. 12.3 din CMR, parte integrantă
din poliţă, dreptul de a ridica pretenţii faţă de asigurător se stinge în termen de 2 ani din
momentul producerii evenimentului asigurat. În materie de asigurări, termenul de prescripţie este
de 2 ani de la data naşterii dreptului material la acţiune, prescripţia profitând celui care se obligă.
Potrivit art. 2527 C.civ., prescripţia curge de la expirarea termenului asumat de părţi prin
contractul de asigurare pentru plata despăgubirilor. În condiţiile în care, atât de la data producerii
evenimentului asigurat, cât şi de la data de la care pârâta reclamantă a cunoscut refuzul
asigurătorului de a despăgubi dauna în cauză, au trecut mai mult de 2 ani( chemarea în judecată a
avut loc la 09.03.2017, evenimentul a avut loc în perioada 17.02-20.02.2014, iar refuzul la plată
a avut loc la data da de 31.03.2014, potrivit adresei nr. 5071), dreptul material al pârâtei
reclamante este prescris, iar acţiunea de chemare în garanţie se impune a fi respinsă ca atare.
Pe fond se solicită respingerea acţiunii de chemare în garanţie, întrucât reclamanta -, ce a
promovat cererea, a făcut o afirmaţie generală potrivit căreia marfa a fost deteriorată din cauza
neluării de măsuri de asigurare a paleţilor pe care se afla marfa, fără însă a o dovedi, sarcina
probei incumbându-i. Consideră că nu se poate reţine o culpă a pârâtei reclamante, în condiţiile
în care însuşi asiguratul reclamantei, casa de expediţii, nu a menţionat pe comanda de transport
nicio instrucţiune cu privire la măsurile de siguranţă pe care să le ia cu privire la transport, fiind
o diligenţă exclusiv în sarcina acesteia.
În comanda de transport 2-299/17.02.2014, la lit. j, este prevăzută obligaţia casei de
expediţii de a comunica transportatorului măsurile de siguranţă necesare transportului de mărfuri
în bune condiţii (chingi, bare, etc). Or, în cadrul aceleiaşi comenzi, în afară de coordonate
transportului, nu se regăseşte nici cea mai mică recomandare a casei de expediţii cu privire la
modalitatea de efectuare a transportului. Casa de expediţii ar fi trebuit să cunoască faptul că
enumerarea exemplificativă din comandă a noţiunilor de chingi, bare, etc., nu o exonerează de
obligaţia de a da instrucţiuni, ceea ce nu a făcut. Mai mult, casa de expediţii ar fi trebuit să ştie că
în funcţie de tipul de camion, sau de marfă, se folosesc, sunt posibile metode diferite de asigurare
a mărfii( într-un camion cu prelată se folosesc chingi, iar în unul carosat, bare, nu se pot folosi
bare pentru cel cu prelată sau chingi pentru cel carosat, nefiind posibil tehnic). Pârâta a primit o
comanda de 20 de tone, fără să ştie ce transportă, fără să i se solicite un mijloc anume de
transport, sens în care pârâta a deplasat la expeditor un camion carosat, ce a fost acceptat ca
atare. Marfa a fost încărcată de expeditor, şi descărcată de destinatar, aspecte necontestate de
reclamantă,astfel că, potrivit art. 17 alin. 4 lit. c din CMR, transportatorul este exonerat de
răspundere.
În acest sens se observă că, deşi ne aflăm în prezenţa unei mărfi fragile - flacoane de sticlă,
după cum se poate observa şi din fotografiile efectuate la constatarea daunei, marfa a fost
încărcată de expeditor, stivuind o parte din paleţii peste cei de pe podeaua camionului, chestiune
evident neindicată. La descărcare, aşa cum se observă din fotografiile de la dosarul de daună,
marfa a fost descărcată de destinatorul -, în condiţii total improprii pentru acest tip de marfă,
respectiv prin folosirea unui motostivuitor, fără să existe o rampă de descărcare la nivelul
semiremorcii, fiind nevoiţi la un moment dat să lege paleţii încărcaţi spre capătul opus al
semiremorcii, adică chiar paleţii suprapuşi, cu o şufă şi să-i tragă afară, efectiv târându-le pe jos,
aspect nepermis.
A propus proba cu înscrisuri, ataşând convenţia CMR, condiţiile generale de asigurare,
planşe foto, corespondenţă email între părţile implicate.
Cererea de chemare în garanţie a fost admisă în principiu.
S-a administrat proba cu înscrisuri, dosar de daune ce cuprinde şi planşe foto, fiind depus în
variată extinsă şi pe doua suporturi CD, martorii neputând fi audiaţi, fiind plecaţi din
ţară.Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:Pe calea acţiunii de faţă,
reclamanta, în calitatea sa de asigurător al casei de expediţii -, potrivit poliţei seria G nr. 839723,
valabilă de la data de 06.04.2013 până la data de 06.04.2014 (f.5), ce a fost ţinută să repare
prejudiciul beneficiarului transportului rezultat din contractul de transport nr. ATB-TR
2014016/17.02.2014 (f.6) prin deteriorarea bunurilor transportate, în condiţiile art. 1984 şi 2210
C.civ., formuleaza o acţiune în pretenţii, justificată pe un drept de regres împotriva realizatorului
actului de cărăuşie, pârâta societate -. Aceasta din urmă a încheiat cu casa de expediţii asigurată
de reclamantă contractul de transport internaţional de mărfuri nr. 2-299/17.02.2014 (f.7-8).Pârâta
consideră că nu are calitate procesual pasivă în cauză, întrucât acţiunea se întemeiază pe
răspundere contractuală, iar pârâta avea la data producerii evenimentului poliţă de asigurare cu
societatea pe care a chemat-o în garanţie, în plus, fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 43 alin 1 şi
54 alin. 1 şi 2 din Legea 136/1995.Calitatea procesuală este reglementata in cuprinsul art. 36 din
Codul de procedură civilă, prevederi legale pe baza cărora: „Calitatea procesuală rezultă din
identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus
judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de
fond”. Rezulta ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive este o excepție de fond, întrucât se
referă la condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, peremptorie, deoarece admiterea excepției
are drept rezultat respingerea acțiunii formulată împotriva părţii ce nu are aceasta îndreptăţire și
absolută, pentru că poate fi invocată de instanță din oficiu, de oricare dintre părți sau de procuror,
în orice stare a pricinii.
În doctrină, s-a arătat că această calitate procesuală este traducerea procesuală a calității de
subiect pasiv obligat în raportul de drept material dedus judecății. Așadar, legitimarea procesuală
pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic litigios.
Or, în speţa de faţă, pârâta nu neagă că a efectuat transportul ce a făcut obiectul contractului
de transport 2-299/17.02.2014, aceasta fiind cea care a predat marfa la beneficiarul -, cum de
altfel se menţionează în scrisoarea de transport CMR de la fila 15.
Acţiunea împotriva transportatorului nu se întemeiază pe un contract de transport, întrucât
între reclamantă şi pârâtă nu au existat raporturi contractuale. Dreptul la acţiune al reclamantei
derivă din regresul pe care îl are în temeiul propriului său contract de asigurare cu casa de
expediţii şi art. 2210 C.civ., pe de o parte, respectiv răspundere delictuală, pe de altă parte. În
plus a arătat că a plătit despăgubirea, astfel că se poate îndrepta împotriva celui răspunzător de
producerea pagubei. Or, în speţă, reclamanta se îndreaptă împotriva transportatorului, adică
pârâta. Nu are relevanţă faptul că pârâta avea la acea dată poliţă de asigurare, pentru
determinarea calităţii procesuale, societatea sa de asigurare nu este cea care se presupune a fi
produs prejudiciul. Dispoziţiile art. 43 din Legea 136/1995 erau abrogate în februarie 2014, şi nu
sunt incidente în cauză.
Faţă de aceste considerente, se va respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual
pasive invocată de către pârâta -.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de
chemata în garanţie societatea -, instanţa o va respinge ca neîntemeiată pentru următoarele
considerente:
Aşa cum s-a arătat în precedent, cum între reclamantă şi pârâtă nu au existat raporturi
contractuale, cu privire la prescripţie nu îi pot fi opuse reclamantei dispoziţiile art. 32 din CMR,
aceste norme nu au incidenţă în raporturile dintre asigurător şi terţ.
Astfel, dreptul asigurătorului la acţiunea în regres pentru recuperarea despăgubirilor de la
cei răspunzători de producerea prejudiciului derivă din lege – art. 2210 C.civ. şi din propriul său
contract de asigurare ( cu casa de expediţii), iar subrogarea asigurătorului în drepturile
asiguratului, în limita indemnizaţiei plătite, poate fi valorificată în condiţiile dreptului comun.
Aşa fiind, prin  subrogarea asigurătorului în dreptul asiguratului,  acesta are la îndemână o
acţiune proprie ce nu poate fi confundată cu acţiunea pe care asiguratul ar putea să o promoveze
împotriva celui responsabil de producerea prejudiciului şi care derivă din contractul de transport
internaţional CMR.
În consecinţă, prejudiciul provocat de terţul responsabil poate fi solicitat în condiţiile
dreptului comun, asigurătorului neputând a-i fi opuse prevederile speciale reglementate de
contractul de transport întrucât între asigurător şi terţul ce a provocat dauna nu a existat o relaţie
contractuală.
În atare situaţie, în care subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului său pentru
recuperarea despăgubirii nu are la bază un raport contractual, ci unul delictual devin incidente
prevederile art. 2517 C.civ., ce reglementează termenul general de prescripţie de 3 ani, termen ce
începe să curgă da la data la care asigurătorul a cunoscut atât paguba cât şi pe cel care răspunde
de ea, potrivit art. 2528 C.civ., respectiv data plăţii – adică data la care prejudiciul a fost
cunoscut în mod cert şi implicit persoana responsabilă. Plata despăgubirii a fost efectuată la data
de 03.09.2014 (f.24).
 De la această dată a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, care termen, la data
de 19.05.2016 ( data plicului poştal prin care s-a depus acţiunea la Bucureşti - 32), nu era
împlinit.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine că:
Prin contractul de transport rutier internaţional de mărfuri nr. ATB-TR
2014016/17.02.2014, beneficiarul Antibiotice SA, a comandat casei de expediţie - efectuarea
unui transport de flacoane - 1 camion cu 38 de paleţi suprapozabili, tansportaţi la temperatură
normală, data încărcării fiind 17.02.2014, locul Franţa, -, locul descărcării fiind 20.02.2014. Nu
se menţionează condiţii speciale de transport.
La aceeaşi dată, s-a încheiat contractul de transport internaţional de mărfuri nr. 2-
299/17.02.2014, între casa de expediţii - şi pârâta -, având ca obiect efectuarea unui transport pe
ruta Franţa- România, cu un camion cu nr.  IS 09 TBA+ IS 10 TBA- carosat, încărcare prin spate
(93 mc), condus de şoferul -. Se prevede că este o cantitate de 22 tone, data de încărcare
17.02.2014,descărcarea pe 19.02.2014/20.02.2014, la beneficiarul -. Nu se menţionează nicio
caracteristică a mărfii transportată. Nici pe scrisoarea de trăsură nu se menţionează vreo
caracteristică a mărfii transportate
Transportul a fost efectuat, iar la descărcare, potrivit menţiunilor din scrisoarea de trăsură,
marfa a fost găsită deteriorată şi refuzată, din motive de calitate şi în conformitate cu normele
GMP, recepţionarea integrală a acesteia (f.15).
Potrivit fotografiilor depuse la dosarul de daune, au fost găsite flacoane sparte şi, cum erau
destinate pentru a fi umplute cu pulbere injectabilă sterilă de uz uman, existând pericolul de a
avea şi vicii ascunse (pentru cele care nu păreau deteriorate, atunci când au fost examinate cu
ochiul liber), marfa a fost refuzată integral.
Reclamanta, asigurător în temeiul poliţei G nr. 839723, a plătit beneficiarului suma de
58495,39 lei, contravaloarea a 18 paleţi cu flacoane considerate deteriorate ( f. 27).
A fost aşadar o daună parţială, valoarea întregii mărfi fiind de 23343,60 euro(28).
Conform art. 2210 din C.civ, în limitele indemnizaţiei plătite în asigurările de bunuri şi de
răspundere civilă, reclamanta, în calitate de asigurător, este subrogată în toate drepturile
asiguratului sau contra celui răspunzător de producerea pagubei.
Pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei este necesară întrunirea cumulativă a
condiţiilor prevăzute de art. 1349 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru
fapta proprie, respectiv: existenţa unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între
fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în
neglijenţa cu care a acţionat.
În cauză, faţă de ansamblul probator administrat, instanţa constată că reclamanta, căreia îi
revenea sarcina probei în temeiul art.249 C.proc.civ., nu a reuşit să facă dovada îndeplinirii
condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei chemate în judecată.
Astfel, deşi este certă producerea unui prejudiciu, nu s-a dovedit vinovăţia pârâtei la
producerea pagubei, câtă vreme prin contractul de transport nu i s-au furnizat de către asiguratul
reclamantei nicio informaţie, respectiv instrucţiune cu privire la marfa transportată. Se impută că
nu s-au luat măsuri de asigurare a paleţilor.
Prin contractul de transport nr. 2-299/17.02.2014, casa de expediţii s-a angajat însă să
transmită transportatorului, potrivit lit. j, măsurile de siguranţă necesare transportului de marfă în
bune condiţii. Au fost date drept exemplu tipuri de măsuri(chingi, bare,etc.), fără  a se specifica o
măsură anume, deşi casa de expediţii cunoştea exact tipul mărfii de transportat, flacoane şi faptul
că paleţii erau suprapozabili. A avut cunoştinţă şi de tipul de camion pus la dispoziţie de către
pârâtă, aşa cum se menţionează în contractul de transport ( camion carosat, cu încărcare prin
spate).
Din declaraţiile celor doi şoferi ce au asigurat transportul (f.11-12), rezultă că marfa a fost
încărcată de expeditor, a fost descărcată de beneficiar, iar marfa a fost asigurată cu bare.
Reclamanta nu a făcut dovada că marfa nu ar fi fost asigurată, sau că asiguratul său şi
îndeplinit propria obligaţie contractuală, respectiv de furniza toate datele pentru ca transportul să
se desfăşoare în condiţii optime.
Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale reprezintă acea faptă prin care încălcându-
se normele dreptului obiectiv au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei
persoane sau intereselor acestuia.
În speţa dedusă judecăţii, fapta ilicită constă în neluarea tuturor măsurilor necesare pentru
ca bunul transportat să fie predat destinatarului în aceeaşi stare în care transportatorul, respectiv
pârâta, l-a primit în Franţa.
Or, nu s-a probat această faptă, câtă vreme nu s-au specificat măsurile necesare în contractul
de transport nr. 2-299.
 Faţă de toate considerentele mai sus arătate, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele
prevăzute de dispoziţiile art. 1349, 1357 din Cod civil pentru angajarea răspunderii delictuale a
pârâtei, instanţa apreciază neîntemeiată cererea reclamantei, urmând a o respinge  şi pe cale de
consecinţă, dat fiind caracterul accesoriu al dobânzilor, nici acest capăt de cerere nu este
întemeiat.
În acest context,cererea de chemare în garanţie se va respinge ca rămasă fără obiect, fără a
se mai analiza excepţia prescripţiei invocată, şi, implicit, nici fondul acesteia.
În temeiul art. 453 Cproc.civ., faţă de soluţia reţinută, instanţa va obliga reclamanta la plata
către pârâta - a sumei de 4060 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată -onorariu avocaţial -1785 lei
(f.89-90) şi taxa judiciară de timbru de 2275 lei(f. 59)..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE:
Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei societate -, invocată prin
întâmpinare, ca neîntemeiată.
Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei societate -,
invocată de către chemata în garanţie societatea -, ca neîntemeiată.
Respinge acţiunea formulată de reclamanta societate -, în contradictoriu cu pârâta societate
-, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanţie, formulată de pârâta societate -, în contradictoriu 
cu chemata în garanţie, societatea - ca rămasă fără obiect.
Obligă reclamanta - la plata către pârâta -, a sumei de 4060 lei, cu titlul de cheltuieli de
judecată.
 Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la
Judecătoria Paşcani.
Pronunţată  prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 
astăzi, 2 martie 2018..
Preşedinte, Grefier,

S-ar putea să vă placă și