Sunteți pe pagina 1din 519

JURIDIC Adrian Stoica

- coordonator -

r Adrian Stoica
Gabriel Mihai
Mădălina Botina
Cristina Ramona Duța

Teste-grilă Gabriel Grigore


Valentin Beleniuc

pentru examenele
de admitere în
profesiile juridice
LU
Drept civil |
■■■
UJ
s Drept procesual civil |
X
MLI
• Peste 2500 de teste-grilă
<
• Conform ultimelor modificări legislative
1—
O
L±J

CJ

UJ
COLECȚIA EXAMENE

TESTE-GRILA PENTRU EXAMENELE DE ADMITERE


ÎN PROFESIILE JURIDICE

DREPT CIVIL Șl DREPT PROCESUAL CIVIL


Adrian STOICA
- 2015-prezent: Profesor universitar în cadrul Universității „Ovidius” Constanța, Facultatea de Drept și Științe Administrative;
- 2016-prezent: Decan al Facultății de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ovidius’ Constanța;
- 2006-prezent: Trezorier adjunct, Secretar al Uniunii Internaționale a Executorilor Judecătorești, actualmente, Consultant permanent al
Biroului Executiv al Uniunii Internaționale a Executorilor Judecătorești;
- 1999-prezent: executor judecătoresc;
- Titlul tezei de doctorat: „Executarea silită imobiliară”, coordonator prof. univ. dr. loan Leș;
- articole publicate în reviste naționale și internaționale de specialitate sau cărți publicate la edituri naționale/intemaționale.

Gabriel MIHAI, este doctor în drept al Universității din București din anul 2001 ,cu teza intitulată „Sistemul măsurilor procesual penale cu privire
specială la măsurile de prevenție”, sub coordonarea prof. univ. dr. Ion Neagu.
De la absolvirea studiilor universitare în anul 1986 este avocat în Baroul Constanța, îndeplinind în mai multe mandate funcția de consilier al
Baroului Constanța și, respectiv, vicepreședinte sau membru al Comisiei de disciplină din cadrul aceluiași barou.
Din anul 2004 a dobândit atestatul de arbitru activând neîntrerupt în această calitate la Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim Constanța.
Gabriel Mihai este profesor universitar doctor la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, fiind
directorul departamentului de Drept.
Autor a numeroase cursuri, monografii, studii și articole în domeniul dreptului privat, prof. univ. dr. Gabriel Mihai este titularul cursurilor de Drept
comercial, Dreptul comerțului internațional, Arbitraj, Dreptul protecției consumatorului și Arbitraj maritim.

Mădălina BOTINĂ
Mădălina Botină este în prezent conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative - Universitatea „Ovidius” din
Constanța.
în perioada 2005-2008, aceasta a urmat stagiul de doctorat la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca sub îndrumarea Profesorului Ion
Turcu. Cu prilejul acestei colaborări, autoarea a elaborat și publicat împreună cu conducătorul de doctorat, o serie de articole apreciate în doctrina de
specialitate, culminând cu publicarea unor părți importante din teza de doctorat intitulată .Averea debitorului în procedura insolvenței”, în Tratatul
teoretic și practic de drept comercial, vol. I și II, publicat la Editura C.H. Beck, în anul 2008.
Remarcabila activitate didactică și profesională a doamnei conferențiar universitar doctor Botină Mădălina, a fost și este însoțită permanent, de
o susținută activitate științifică și publicistică, concretizată în cursuri universitare, studii și articole publicate în țară și în străinătate la edituri și publicații
prestigoioase din domeniul dreptului. Majoritatea lucrărilor - de o certă valoare științifică - au fost publicate în reviste de specialitate cu impact asupra
specialiștilor din domeniile abordate: Revista de Drept Comercial, Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Iurisprudentia, Acta Universitatis Lucian Blaga.
Iurisprudentia, Revista de insolvență Phoenix, Revista Română de Dreptul Proprietății Intelectuale.
De asemenea, activitatea sa de cercetare științifică s-a concretizat în elaborarea unui număr important de lucrări prezentate la conferințe
naționale și internaționale de prestigiu, ulterior publicate în reviste de specialitate cotate în baze de date internaționale. Aceste rezultate demonstrează
strădania doamnei Botină Mădălina, de a-și perfecționa în mod constant abilitățile de cercetător științific, contribuind la lărgirea orizontului cunoașterii în
domeniul dreptului privat.

Cristina Ramona DUȚĂ, judecător din anul 1998, la Tribunalul Constanța din anul 2004, iar din data de 01.07.2018 Vicepreședinte al acestei instanțe.
Doctor în Drept civil din anul 2011, cu lucrarea intitulată „Raporturile patrimoniale dintre soți la confluența dispozițiilor dintre Vechiul și Noul Cod
civil”, sub coordonarea prof. univ. dr. Alexandru Bacaci al Facultății de Drept din Sibiu.
Colaborator al Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, în calitate de lector univ., din anul 2015, la
materiile Drept civil. Obligații - activități de seminar, Drept European - curs și seminar, Drept civil. Succesiuni - Curs și seminar, Drept comparat.
Sisteme de Drept - curs. în curs de titularizare în cadrul aceleiași facultăți.
Autoare a numeroase articole publicate în revista Dreptul, Revista Română de Jurisprudență, Revista Română de Executare Silită.

Gabriel GRIGORE
Activitate profesională
1993 - judecător definitiv la Judecătoria Constanța;
1995 - vice președinte al Judecătoriei Constanța;
1997 - avocat, membru al Baroului Constanța;
2007 - membru al consiliului Baroului Constanța;
2011-2018 - Decan al Baroului Constanța și membru al Consiliului uniunii Naționale a Barourilor din România.
Activitate didactică
2005 - lector la Universitatea Ovidius din Constanța
2011 - doctor, Academia de Studii Economice, București, domeniul drept, conducător științific: Prof. univ. dr. Brândușa Ștefănescu; Teza
doctorat: „Contractul internațional de navlosire charter-party”.
Discipline de curs și seminar: Drept civil. Teoria generală a dreptului civil; Drept civil. Subiectele dreptului civil; Drept procesual civil.

Grigore-Valentin BELENIUC
- doctor în drept din anul 2018, calificativul - „Magna cum laude”, Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept, cu teza de doctorat intitulată
„Contractul de întreținere”, sub coordonarea prof. univ. dr. Sevastian Cercel;
- avocat din anul 2014, în Baroul Constanța;
- asistent universitar colaborator la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, la disciplinele la
seminar: Drept civil. Contracte speciale, Drept civil. Drepturi reale, Dreptul european al concurenței, Organizarea sistemului judiciar și a profesiilor
juridice.
Activitate publicistică:
- Grigore-Valentin Beleniuc, Contractul de întreținere, Ed. Universul Juridic, București, 2019;
-Adrian Stoica, Grigore-Valentin Beleniuc, Manual de drept civil. Teoria generală a obligațiilor. Note de Curs. Teste-grilă, Ed. Universul Juridic,
București, 2019;
- autor sau coautor a peste 10 lucrări/articole publicate în revistele de specialitate.
Coordonator
Prof. univ. dr. Adrian Stoica

Prof. univ. dr. Adrian Stoica Prof. univ. dr. Gabriel Mihai
Conf. univ. dr. Mădălina Botină Leet. univ. dr. Cristina Ramona Duță
Leet. univ. dr. Gabriel Grigore Asist, univ. dr. Valentin Beleniuc

TESTE-GRILĂ
PENTRU EXAMENELE
DE ADMITERE ÎN PROFESIILE
JURIDICE

DREPT CIVIL Șl DREPT PROCESUAL CIVIL

Universul Juridic
București
-2019-
Editat de Universul Juridic SRL.
Editura Universul Juridic este acreditată CNATDCU (lista A2) și este considerată editură cu prestigiu recunoscut.
Copyright © 2019, Universul Juridic SRL.
Toate drepturile asupra prezentei ediții aparțin Universul Juridic SRL.
Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată fără acordul scris al Universul Juridic SRL.
ț Niciun exemplar din prezentul tiraj nu va fi comercializat fără ștampila și semnătura Editurii sau,
• după caz, a Autorului/Autorilor, aplicate pe interiorul ultimei coperte.

Respect pentru autorii noștri, respect pentru profesia aleasă!

Prezenta lucrare, în tot sau în parte, este purtătoare de drepturi de autor, aflate sub protecția Legii nr. 8/1996 privind
dreptul de autor și drepturile conexe. întrucât, în contemporaneitate, aceste drepturi sunt ignorate și încălcate într-o
măsură alarmantă, în pofida sistemului valorilor și convențiilor sociale nescrise, a devenit necesară apărarea lor prin
forța și sub sancțiunea legii.

UNIVERSUL JURIDIC SRL, titular al dreptului de autor asupra prezentei lucrări, precizează pentru cititorii săi:
conform art. 196 din Legea nr. 8/1996, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an
sau cu amendă reproducerea, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de lege, a
operelor purtătoare de drepturi de autor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
£ conform art. 14 din Legea nr. 8/1996, prin reproducere se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a
mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și sub orice formă,
inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă ori
temporară a acesteia cu mijloace electronice.

Editura își rezervă dreptul de a acționa, prin mijloace legale și prin implicarea
autorităților competente, în vederea protejării drepturilor patrimoniale de autor al căror
deținător este în baza contractelor de editare.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României


Teste-grilă pentru admiterea în profesiile juridice : drept civil și drept
procesual civil / prof. univ. dr. Adrian Stoica (coord.), prof. univ. dr.
Gabriel Mihai, conf. univ. dr. Mădălina Botină,.... - București: Universul
Juridic, 2019
Conține bibliografie
ISBN 978-606-39-0466-0
I. Stoica, Adrian
II. Mihai, Gabriel
III. Botină, Mădălina
34

--------------------------- -—--------------------------
Redactor: Ciprian Radu
Tehnoredactor: Marcela Radu
Copertă: Vlad Pătrută
\_______________ s

Redacție: Universul
tel.: 0732.320.666 ■I Juridica
e-mail: redactie@universuljuridic.ro
ujma^o9
Distribuție:
tel.: 021.314.93.15 Portal: Librăria UJmag:
fax: 021.314.93.16 tel.: 0725.683.560 tel.: 0733.673.555; 021.312.22.21
e-mail: distributie@universuljuridic.ro e-mail: portal@universulj uridic.ro e-mail: comenzi@ujmag.ro
editurauniversuljuridic.ro universuljuridic.ro ujmag.ro

Q Editura Universul Juridic O Universul Juridic Q Ujmag.ro


Cuprins

Cuvânt introductiv...................................................................................................................9

TITLUL I. DREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ...................................................11


Capitolul I. Aplicarea legii în timp. Raportul juridic civil..........................................11
Capitolul II. Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații................................. 19
Capitolul III. Prescripția extinctivă. Decăderea............................................................ 50

TITLUL II. DREPT CIVIL. PERSOANELE................................................................ 62


Capitolul I. Persoana fizică - capacitatea civilă............................................................ 62
Capitolul II. Persoana juridică........................................................................................... 64
Capitolul III. Profesionistul și întreprinderea............................................................... 71

TITLUL III. DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE............................................... 72


Capitolul I. Dreptul de proprietate................................................................................... 72
1. Considerații generale................................................................................................... ...72
2. Dreptul de proprietate privată. Noțiune. Titulari. Obiect. Moduri de
dobândire.............................................................................................................................. 72
3. Conținutul juridic al dreptului de proprietate privată................................................ 73
4. Limitele exercitării dreptului de proprietate privată.................................................. 74
5. Regimul juridic al imobilelor proprietate privată...................................................... 79
6. Dreptul de proprietate publică.......................................................................................82
7. Exercitarea dreptului de proprietate publică............................................................... 88
Capitolul II. Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate privată................. 91
Capitolul III. Acțiunea în revendicare............................................................................ 103
Capitolul IV. Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată....................... 117
1. Considerații generale. Dreptul de superfîcie............................................................ 117
2. Dreptul de uzufruct. Dreptul de uz și dreptul de abitație.........................................124
Capitolul V. Posesia. Accesiunea. Uzucapiunea........................................................... 142
1. Posesia.............................................................................................................................142
2. Accesiunea...................................................................................................................... 144
3. Uzucapiunea...................................................................................................................146

TITLUL IV. DREPT CIVIL. TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR........ 148


Capitolul I. Faptul juridic licit......................................................................................... 148
1. Gestiunea intereselor altei persoane (gestiunea de afaceri).................................... 148
2. Plata lucrului nedatorat................................................................................................. 152
3. îmbogățirea fără justă cauză........................................................................................ 154
6 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice

Capitolul II. Răspunderea civilă delictuală................................................................... 156


1. Atragerea răspunderii civile și cauzele exoneratoare de răspundere civilă
delictuală prevăzute de lege. Răspunderea pentru fapta proprie.................................156
2. Răspunderea comitenților pentru faptele prepușilor................................................ 162
3. Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicție...................... 165
4. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, animale sau pentru
ruina edificiului.................................................................................................................. 166
5. Repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale................................171
Capitolul III. Executarea obligațiilor............................................................................. 179
1. Delimitări terminologice privind executarea obligațiilor. Plata............................ 179
2. Punerea în întârziere a debitorului. Executarea silită directă și executarea
silită indirectă a obligațiilor............................................................................................. 183
3. Sancțiuni civile în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale.
Cauze justificative de neexecutare a obligațiilor contractuale.................................... 186
4. Mijloace de protecție a drepturilor creditorilor asupra patrimoniului
debitorului........................................................................................................................... 189
Capitolul IV. Transmisiunea, transformarea, stingerea și garantarea
obligațiilor............................................................................................................................. 192
1. Transmisiunea și transformarea obligațiilor............................................................. 192
2. Stingerea obligațiilor.................................................................................................... 194
3. Garantarea obligațiilor..................................................................................................196

TITLUL V. DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE..........................................198


Capitolul I. Contractul de vânzare.................................................................................. 198
1. Considerații generale (Noțiune și caractere juridice).............................................. 198
2. Condiții de validitate ale contractului de vânzare.....................................................199
A. Capacitatea de a contracta....................................................................................... 199
B. Consimțământul....................................................................................................... 200
C. Obiectul contractului de vânzare........................................................................... 205
3. Efectele contractului de vânzare................................................................................. 207
A. Obligația vânzătorului de predare și de transmitere a proprietății
bunului............................................................................................................................ 207
B. Obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii.......................................... 213
C. Obligația vânzătorului de garanție contra viciilor ascunse ale bunului
vândut............................................................................................................................. 216
D. Obligațiile cumpărătorului..................................................................................... 218
4. Varietăți de vânzare......................................................................................................223
Capitolul II. Contractul de locațiune............................................................................. 226
1. Caracterele juridice și condițiile de validitate ale contractului de locațiune......226
2. Efectele contractului de locațiune și încetarea contractului de locațiune........... 228
Capitolul III. Contractul de mandat...............................................................................233
1. Mandatul cu reprezentare............................................................................................ 233
2. Mandatul fără reprezentare. Contractul de comision...............................................237
Cuprins 7

Capitolul IV. Contractul de întreținere..........................................................................240


Capitolul V. Contractul de tranzacție............................................................................. 246
Capitolul VI. Contractul de împrumut........................................................................... 250
1. împrumutul de folosință (comodatul)........................................................................ 250
2. împrumutul de consumație.......................................................................................... 252

TITLUL VI. DREPT CIVIL. SUCCESIUNI................................................................257


Capitolul I. Moștenirea legală.......................................................................................... 257
Capitolul II. Donația....................................................................................................... ...271
Capitolul III. Testamentul................................................................................................. 278
Capitolul IV. Rezerva succesorală. Cotitatea dispobinilă. Reducțiunea
liberalităților excesive........................................................................................................ 284
Capitolul V. Dreptul de opțiune succesorală. Partajul succesoral.......................... 290

TITLUL VII. INSTITUȚII DE DREPTUL FAMILIEI........................................... 296


Capitolul I. Desfacerea căsătoriei.....................................................................................296
Capitolul II. Filiația............................................................................................................. 303
Capitolul III. Obligația legală de întreținere................................................................ 309
Capitolul IV. Autoritatea părintească............................................................................ 312

TITLUL VIII. DREPT PROCESUAL CIVIL. PARTEA GENERALĂ............... 315

Capitolul I. Noțiuni introductive. Principiile procesului civil..................................315


Capitolul II. Acțiunea civilă...............................................................................................333
Capitolul III. Participanții la procesul civil.................................................................. 346
1. Instanța........................................................................................................................... 346
2. Părțile în procesul civil................................................................................................. 359
Capitolul IV. Competența.................................................................................................. 385
Capitolul V. Actele de procedură și termenele procedurale..................................... 402

TITLUL IX. DREPT PROCESUAL CIVIL. PARTEA SPECIALĂ.................... 416

Capitolul I. Etapa scrisă la judecata în primă instanță. Etapa cercetării


procesului...............................................................................................................................416
Capitolul II. Excepțiile procesuale. Probele.................................................................. 425
Capitolul III. Etapa dezbaterilor în fond. Suspendarea și perimarea
judecății. Actele procesuale de dispoziție ale părților................................................ 437
8 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice

Capitolul IV. Etapa deliberării și pronunțării hotărârii judecătorești.


Hotărârea judecătorească................................................................................................. 446
Capitolul V. Căile de atac................................................................................................. 452
Capitoul VI. Executarea silită......................................................................................... 461
Capitoul VII. Proceduri speciale..................................................................................... 469

Răspunsuri corecte............................................................................................................. 477

Bibliografie selectivă........................................................................................................... 515


CUVÂNT INTRODUCTIV

Prezenta lucrare reprezintă materializarea efortului comun realizat de către membrii


disciplinelor Drept civil, împreună cu colegi, titulari ai materiei Drept procesual civil,
cadre didactice ale Facultății de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ovidius”
din Constanța, cu scopul de a veni în întâmpinarea absolvenților cu specializare în dome­
niul drept, interesați de admiterea în cadrul diferitelor profesii juridice.
Cartea este concepută ca o veritabilă colecție de teste-grilă în materiile amintite,
structurată pe capitole și secțiuni, care are o abordare eclectică a tematicilor solicitate la
concursurile sau examenele organizate de către Institutul Național al Magistraturii,
Institutul Național Pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților sau Institutul Notarial
Român.
După cum se poate remarca cu destulă ușurință, aceste teste-grilă reprezintă modele
substanțiale de pregătire a persoanelor interesate să participe la concursurile sau exame­
nele organizate de autoritățile sus-menționate. La elaborarea lor, s-au avut în vedere
diferite surse esențiale, și anume: conținutul unui text legal, opinii doctrinare sau soluții
jurisprudențiale. Totodată, s-a ținut cont de legislația în vigoare, fără a intra în sfera unor
texte supuse controlului constituțional. De aceea, fiecare test-grilă poate să aibă una sau
două variante corecte, tocmai pentru a respecta rigorile impuse de instituțiile organi­
zatoare a concursurilor sau examenelor amintite. Facem precizarea, de la bun început, că
nu există test-grilă fără nicio variantă corectă.
Neîndoielnic, împreună cu autorii am avut în vedere această formă de debut a cărții,
întrucât, pe viitor, conținutul său va fi îmbunătățit cu alte elemente care să conducă la o și
mai bună înțelegere a materiilor examinate.
Interesant este faptul că testele-grilă sunt realizate de către autori diferiți, cu viziuni,
abordări și profesii juridice diferite, însă aceștia sunt antrenați să respecte anumite rigori
de construcție a unui test-grilă, cu precădere datorită faptului că toți sunt cadre didactice
cu experiență. Ca urmare a acestui fapt, testele-grilă prezentate în carte oferă viitorilor
candidați un material deosebit de util de antrenament, dar și un criteriu de obiectivare al
stadiului de pregătire pentru susținerea concursului sau examenului de admitere în
diferite profesii juridice.
însă, spre surprinderea unora dintre dumneavoastră, simt nevoia să evoc o precizare
pe care o socotesc pertinentă: utilizarea excesivă a testelor-grilă suprimă din dinamismul
și creativitatea specifice activităților corespunzătoare profesiilor juridice și dezvoltă un
spirit intuitiv, limitat la șablonul soluționării unei grile. De aceea, personal, consider că
testele-grilă pot constitui căi obiective de verificare, și nu fundamente optime de formare.
în final, aș dori să mulțumesc întregului colectiv de autori pentru totala implicare în
realizarea acestei cărți, iar dumneavoastră, celor interesați să fiți admiși într-o profesie
juridică, vă rog să primiți toată aprecierea noastră, dar și încurajarea de a nu renunța
niciodată la visele voastre.
Personal și în numele autorilor, vă doresc mult succes!

Prof. univ. dr. Adrian Stoica


TITLUL I
DREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL I
APLICAREA LEGII ÎN TIMP. RAPORTUL JURIDIC CIVIL

1. în materia aplicării legii civile în timp:


a. nu se va aplica exclusiv legea veche pentru facta praeterita',
b. pentru facta futura nu se va aplica legea nouă dacă legiuitorul a optat pentru
supraviețuirea legii vechi;
c. de principiu, pentru facta pendentia se va aplica legea nouă fără a putea fi consi­
derată retroactivă.

2. Facta'
a. praeterita, se referă la faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situații
juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cât și efectele
produse de acea situație juridică înainte de acest moment;
b. pendentia, pot cunoaște aplicabilitatea imediată a legii noi, afară de cazul în care
este aplicabilă ultraactivitatea legii vechi;
c. futura, reprezintă situațiile juridice care se vor naște, modifica sau stinge după
intrarea în vigoare a legii noi, cu excepția efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute.

3. Aplicarea legii în timp presupune și faptul că:


a. pentru facta praeterita nu se aplică legea în vigoare la data producerii faptei sau
efectelor ei;
b. facta pendentia sunt guvernate de legea în vigoare la momentul la care fiecare
element s-a produs, atunci când aceste elemente care alcătuiesc constituirea sau, după
caz, modificarea ori stingerea au individualitate proprie;
c. facta futura pot fi cârmuite de legea veche, spre deosebire de facta praeterita.

4. Ultraactivitatea legii vechi:


a. nu are în vedere supraviețuirea legii vechi;
b. își găsește aplicare în cazul normelor juridice supletive;
c. nu reprezintă o excepție de la principiul aplicării imediate a legii civile noi.

5. Legea civilă nouă:


a. nu se aplică efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior derivate din
starea și capacitatea persoanelor;
b. se aplică efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior derivate din obli­
gația convențională de întreținere;
c. se poate aplica și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior derivate
din raporturile de vecinătate.
12 Drept civil. Partea generală

6. Principiul aplicării imediate a legii civile noi:


a. implică faptul că legea civilă nouă se aplică și efectelor viitoare ale situațiilor
juridice născute anterior derivate din raporturile de proprietate, chiar dacă aceste situații
nu mai subzistă după intrarea în vigoare a legii noi;
b. se referă la faptul că faptul că legea civilă nouă se aplică efectelor viitoare ale
situațiilor juridice născute anterior derivate din raporturile de filiație, dacă aceste situații
juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi;
c. se referă și la faptul că legea civilă nouă se aplică efectelor viitoare ale situațiilor
juridice născute anterior derivate din raporturile de căsătorie, chiar dacă anterior intrării
în vigoare a legii noi căsătoria a fost anulată.

7. în materia legii aplicabile actului juridic civil:


a. actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data
intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fî considerate
valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi;
b. validitatea clauzei de inalienabilitate instituite prin convenție sau testament este
guvernată de legea în vigoare la data încheierii convenției sau testamentului;
c. proprietatea comună în devălmășie poate avea ca izvor și actul juridic încheiat
anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009.

8. Cu referire la aplicarea în timp a Codului civil din 2009:


a. modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de
legea în vigoare la data modificării, iar elementele ce nu fac obiectul modificării sunt
supuse dispozițiilor în vigoare la data când a fost încheiat contractul;
b. legea în vigoare la data încheierii unui act juridic va reglementa atât efectele care
s-au produs sub imperiul ei, cât și efectele care se vor produce după intrarea în vigoare a
legii noi;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

9. Reprezintă aplicații legale ale principiului aplicării legii în vigoare la data


încheierii unui act juridic tuturor efectelor sale trecute și viitoare:
a. efectele juridice ale clauzei de inalienabilitate instituite prin convenție;
b. contractele de mandat pentru care părțile au prevăzut un termen, încheiate anterior
intrării în vigoare a Codului civil din 2009;
c. dispozițiile privitoare la impreviziune se aplică numai contractelor încheiate după
intrarea în vigoare a Codului civil din 2009.

10. în materia aplicării în timp a Codului civil din 2009:


a. prevederile din vechea reglementare referitoare la revocarea donației pentru surve-
niență de copil nu se aplică în ipoteza în care copilul s-a născut după intrarea în vigoare a
Codului civil;
b. contractele de mandat încheiate înainte de intrarea în vigoare a Codului civil din
2009, pentru care părțile au prevăzut un termen mai scurt de 10 ani, rămân supuse legii în
vigoare la data încheierii lor;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
Aplicarea legii în timp. Raportul juridic civil 13
11. în materia aplicării legii civile în timp:
a. prescripțiile extinctive și decăderile începute și neîmplinite la data intrării în
vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit;
b. accesiunea, ca fapt juridic, este supusă legii în vigoare la data producerii sau
săvârșirii împrejurării sau faptei care atrage incidența accesiunii;
c. în toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea
unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate
de legea în vigoarea de la momentul exercitării dreptului de opțiune.

12. Aplicarea legii civile în timp în materia uzucapiunii se referă și la faptul că:
a. prescripția achizitivă va fî supusă dispozițiilor în vigoare de la momentul la care
s-a sfârșit posesia;
b. atunci când posesia a început anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009,
uzucapiunea nu va fi guvernată de noua reglementare;
c. uzucapiunea mobiliară va putea fi invocată chiar dacă posesia asupra bunului
mobil a început anterior datei de 1 octombrie 2011.

13. în materia legii aplicabile dezmembrămintelor dreptului de proprietate


privată:
a. dreptul de superfîcie va fi guvernat de Codul civil actual numai dacă a fost
constituit ulterior intrării în vigoare a acestuia;
b. dispozițiile referitoare la cesiunea uzufructului din Noul Cod civil se aplică
indiferent de data constituirii uzufructului;
c. prevederile referitoare la stingerea uzufructului prin neuz se aplică și drepturilor
de uzufruct constituite anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009.

14. în materia legii aplicabile dezmembrămintelor dreptului de proprietate


privată:
a. prevederile referitoare la stingerea dreptului de uzufruct prin abuz de folosință din
Noul Cod civil sunt aplicabile și în cazul uzufructului constituit anterior intrării în
vigoare a Codului civil, dacă abuzul de folosință este săvârșit ulterior acestei date;
b. dispozițiile din Noul Cod civil referitoare la stingerea uzufructului prin pieirea
bunului se aplică în toate cazurile în care bunul a fost distrus ulterior intrării în vigoare a
Codului civil;
c. dreptul de servitute este guvernat de legea în vigoare la momentul la care a fost
constituit, dispozițiile referitoare la stingerea prin neuz a dreptului de servitute apli-
cându-se și drepturilor de servitute constituite anterior intrării în vigoare a Codului civil.

15. în cazul legii aplicabile faptelor juridice licite ca izvoare de obligații:


a. obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor
legii în vigoare de la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor;
b. obligațiile extracontractuale născute înainte de intrarea în vigoare a Codului civil
actual sunt supuse modurilor de stingere prevăzute de acesta;
c. plata nedatorată este guvernată de legea în vigoare la momentul la care acci­
piensul a refuzat să restituie obligația care i-a fost executată de solvens.
14 Drept civil. Partea generală

16. în cazul legii aplicabile:


a. faptelor juridice licite ca izvoare de obligații, prevederile referitoare la cazurile de
nedemnitate se aplică numai faptelor săvârșite după intrarea în vigoare a Codului civil,
chiar dacă moștenirea a fost deschisă înainte de 1 octombrie 2011;
b. gestiunii de afaceri, se va aplica acea lege în vigoare la momentul la care gesti­
unea a profitat geratului;
c. îmbogățirii fără justă cauză, va fi aplicabilă legea în vigoare la data săvârșirii
faptei care a produs împrejurarea ce a condus la îmbogățirea fără justă cauză.

17. în materia raportului juridic civil:


a. se va reține existența dublului caracter volitional atunci când raportul juridic are
ca izvor voința părților;
b. nu se va reține subordonarea părților;
c. relația socială nepatrimonială este exclusă.

18. în materia izvoarelor raportului juridic civil concret:


a. îmbogățirea fără justă cauză este o faptă juridică ilicită;
b. faptele omului sunt evenimente;
c. delictele civile sunt fapte juridice în sens restrâns.

19. în materia conținutului raportului juridic civil:


a. raportul juridic nepatrimonial este un raport simplu, spre deosebire de raportul
juridic real;
b. nu este simplu raportul juridic obligațional;
c. raportul juridic de creanță poate fi simplu, asemenea raportului juridic real.

20. în materia elementelor constitutive ale raportului juridic civil:


a. conținutul raportului juridic civil reprezintă conduita părților, adică acțiunile sau
inacțiunile la care sunt îndrituite părțile pe care sunt ținute să le respecte;
b. obiectul raportului juridic civil este reprezentat de totalitatea drepturilor subiective
civile și a obligațiilor civile pe care le au părțile raportului juridic respectiv;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

21. Exercițiul dreptului subiectiv civil:


a. este reprezentat de posibilitatea materializată;
b. reprezintă efectiva punere în valoare a posibilității juridice;
c. poate fi reprezentat de posibilitatea juridică.

22. în materia clasificării drepturilor subiective civile în drepturi absolute și


drepturi relative:
a. drepturile nepatrimoniale simt drepturi absolute, asemenea drepturilor reale;
b. drepturile reale nu simt drepturi relative, asemenea drepturilor nepatrimoniale;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
Aplicarea legii în timp. Raportul juridic civil 15
23. în general, în materia drepturilor subiective:
a. drepturile decurgând din creația intelectuală pot fi și nepatrimoniale;
b. dreptul de retenție nu este un drept real accesoriu;
c. este un drept real principal acel drept de folosință a unor bunuri proprietatea anu­
mitor persoane juridice, conferite de acestea persoanelor juridice anexă.

24. în general, în materia drepturilor subiective:


a. dreptul de a pretinde arvuna este un drept de creanță principal;
b. drepturile reale accesorii stau întotdeauna pe lângă un drept principal de creanță;
c. simt drepturi subiective civile accesorii nu pot fi nepatrimoniale.

25. Exercitarea drepturilor subiective civile:


a. este necondiționată și imediată (acest din urmă aspect rămânând la latitudinea
titularului dreptului);
b. trebuie făcută în limitele sale interne, atât de ordina material cât și de ordin juridic;
c. se va realiza în limitele de ordin externe, adică numai potrivit scopului economic
și social în vederea căruia este recunoscut de lege.

26. Abuzul de drept:


a. implică depășirea limitelor externe;
b. nu implică depășirea limitelor interne;
c. implică exercitarea dreptului cu rea-credință.

27. Abuzul de drept, implică un element:


a. subiectiv, care constă în deturnarea dreptului subiectiv de la scopul pentru care a
fost recunoscut;
b. obiectiv, care constă în exercitarea cu rea-credință a dreptului subiectiv civil;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

28. Obligația civilă:


a. în sens larg, reprezintă îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a
avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ;
b. în sens restrâns, constă în raportul juridic obligațional;
c. poate fî reprezentată și de înscrisul constatator al creanței.

29. Elementele raportului juridic obligațional se referă la:


a. conținut, respectiv acțiunea sau absențiunea concretă la care este îndatorat debi-
orul și îndreptățit creditorul;
b. obiect, adică dreptul de creanță ce aparține creditorului și obligația corespunză­
toare dreptului respectiv, care incumbă debitorului;
c. subiectele acestui raport care pot avea o dublă calitate.

30. Obligația:
a. de a da, poate fi exemplificată prin obligația vânzătorului de a preda lucrul vândut;
b. de a face, se poate referi și la prestarea unui serviciu;
c. de a constitui sau transmite un drept real este o obligație de a face.
16 Drept civil. Partea generală

31. Obligația:
a. de a nu face poate fi reprezentată și de o obligație de a da;
b. de mijloace neexecutată, dă naștere la existența unei prezumții de culpă în sarcina
debitorului;
c. se apreciază ca fiind de mijloace sau de rezultat, avându-se în vedere și influența
pe care cealaltă parte o are asupra executării obligației.

32. în materia clasificării obligațiilor:


a. obligația de plată a unei datorii născute dintr-un contract de joc sau de pariu, pentru
care nu se aplică dispozițiile unei reglementări speciale este o obligație imperfectă;
b. obligațiile propter rem, sunt acele obligații care se nasc în legătură cu un lucru și
care își produc efectele asupra unei terțe persoane care dobândește ulterior un drept real
asupra lucrului respectiv, chiar dacă această persoană nu a participat în vreun fel la
nașterea raportului ce are în conținut acele obligații;
c. obligațiile scriptae in rem, sunt reprezentate de îndatoririle ce incumbă, în temeiul
legii sau chiar al convenției părților, deținătorului unui lucru, pentru rațiuni precum
existența unor raporturi de vecinătate ori protecția unor lucruri de importanță națională.

33. Obligația:
a. este facultativă atunci când are ca obiect două prestații principale, iar executarea
uneia dintre acestea îl liberează pe debitor de întreaga obligație;
b. este alternativă, dacă are ca obiect o singură prestație principală de care debitorul
se poate libera executând o altă prestație determinată;
c. de grănițuire nu este o obligație scriptae in rem.

34. Bunurile:
a. lato sensu, se referă numai la lucrurile asupra cărora pot exista drepturi patri­
moniale;
b. care aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună stabilită prin voința
acesteia sau prin lege alcătuiesc o universalitate de drept;
c. fac obiectul conduitei părților, în raporturile juridice patrimoniale, dar nu pot fi
incluse în structura raportului juridic civil, ținând cont de caracterul social al acestuia.

35. Patrimoniul unei persoane:


a. este o universalitate de fapt;
b. nu este o universalitate juridică;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

36. în materia clasificării bunurilor:


a. bogățiile de orice natură ale solului și subsolului, simt bunuri mobile prin antici­
pație, asemenea fructelor neculese încă;
b. dreptul de proprietate asupra unui lucru imobil nu este un bun imobil prin deter­
minarea legii;
c. undele electromagnetice sunt bunuri imobile prin natura lor dacă provin dintr-o
sursă imobiliară.
Aplicarea legii în timp. Raportul juridic civil 17
37. în materia importanței clasificării bunurilor:
a. pentru bunurile mobile, posesia poate reprezenta o condiție absolută și irefragabilă
în condițiile Codului civil sau poate conduce la dobândirea proprietății prin uzucapiune;
b. armele de foc și munițiile, sunt scoase din circuitul civil asemenea materialelor
explozive;
c. lucrurile comune pot face obiectul unui act juridic civil translativ sau constitutiv
de proprietate.

38. Clasificarea bunurilor în bunuri fungibile și bunuri nefungibile implică și


faptul că:
a. bunurile fungibile sunt bunuri determinate generic;
b. bunul de gen implică o plată portabilă;
c. bunurile nefungibile nu sunt bunuri individual determinate.

39. Importanța clasificării bunurilor se referă și la faptul că:


a. locul de executare a obligației de predare în cazul unui bun nefungibil se deter­
mină în mod cherabil;
b. riscul contractului este suportat de debitorul obligației de predare indiferent dacă
bunurile sunt nefungibile sau de gen;
c. bunurile consumptibile sunt ca regulă generală și fungibile.

40. în materia importanței clasificării bunurilor:


a. bunurile divizibile nu pot face obiectul obligațiilor indivizibile;
b. caracterul de bun principal sau accesoriu derivă din însușirile fizice ale bunului,
iar nu din voința omului;
c. dreptul de proprietate asupra fructelor naturale se dobândește la același moment la
care se dobândește și dreptul de proprietate asupra fructelor industriale.

41. în materia clasificării bunurilor după criteriul modului de percepere:


a. dobândirea proprietății prin simpla tradițiune se aplică prin excepție și bunurilor
incorporate;
b. sunt bunuri incorporate, drepturile reale, altele decât dreptul de proprietate;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

42. în cazul raporturilor juridice:


a. nepatrimoniale nu poate exista pluralitate activa;
b. reale nu poate exista pluralitate pasivă;
c. nepatrimoniale, poate exista pluralitate pasivă.

43. în materia pluralității subiectelor raportului juridic civil:


a. solidaritatea activă poate să se nască numai din convenția părților sau din testament;
b. codebitorul care a plătit are posibilitatea să se îndrepte împotriva celorlalți code-
bitori și să pretindă tot ce a plătit peste partea sa, situație în care și aceștia din urmă vor fi
obligați solidar față de debitorul plătitor;
c. solidaritatea activă poate avea ca izvor legea sau voința părților.
18 Drept civil. Partea generală

44. Obligația solidară:


a. este transmisibilă și mortis causa, iar nu numai inter vivos;
b. implică și faptul că debitorul chemat în judecată poate să ceară introducerea în
proces și a celorlalți debitori numai pentru a se întoarce împotriva lor pentru partea
datorată de fiecare dintre ei;
c. nu poate avea ca obiect și natura obiectului obligației, spre deosebire de natura
obiectului obligației.

45. Obligația indivizibilă:


a. nu este transmisibilă moștenitorilor
b. implică și faptul că debitorul chemat în judecată poate să ceară introducerea în
proces și a celorlalți debitori numai pentru a se întoarce împotriva lor pentru partea
datorată de fiecare dintre ei;
c. se referă, în principiu, la obiectul obligației, iar nu la legătura dintre subiectele
obligației, spre deosebire de obligația solidară, aceasta din urmă nefiind de natura
obligației.

46. în materia schimbării subiectelor raportului juridic civil:


a. real, subiectul pasiv poate fi schimbat;
b. nepatrimonial, subiectul activ nu poate fi schimbat, deoarece dreptul nepatri­
monial este intransmisibil;
c. subrogația reprezintă o modalitate de schimbare a persoanei subiectului pasiv în
raporturile juridice obligaționale.

47. Schimbarea subiectului pasiv:


a. se poate realiza prin poprire, asemenea posibilității schimbării subiectului pasiv în
acest caz;
b. nu se poate realiza printr-o stipulație pentru altul;
c. se poate realiza și prin cesiunea contractului, spre deosebire de schimbarea subiec­
tului pasiv în această ipoteză.
CAPITOLUL II
ACTUL JURIDIC CIVIL. CONTRACTUL -
IZVOR DE OBLIGAȚII

1. în materia clasificării actelor juridice unilaterale:


a. mw/7/z/m-ul este un contract unilateral chiar și atunci când a fost încheiat cu
dobândă;
b. promisiunea unilaterală de vânzare este un contract unilateral inclusiv în ipoteza
în care beneficiarul promisiunii, în schimbul dreptului de opțiune ce i se oferă, se obligă
la plata unei sume de bani;
c. contractul unilateral nu poate fi cu titlu oneros.

2. în materia clasificării actelor juridice civile:


a. leziunea este aplicabilă și în cazul contractelor aleatorii;
b. depozitul neremunerat, asemenea mandatului cu titlu gratuit, reprezintă exemple
de liberalități;
c. în cazul actelor juridice cu titlu gratuit, acțiunea revocatorie este admisibilă, fără a
fi necesar a se dovedi și complicitatea la fraudă a terțului dobânditor, fiind suficient să se
dovedească frauda săvârșită de debitor.

3. în cazul actelor juridice civile clasificate după efectele produse:


a. prin excepție, și actele juridice declarative pot fi supuse rezoluțiunii sau rezilierii;
b. în principiu, numai actele constitutive și cele translative sunt supuse publicității
imobiliare;
c. actele juridice constitutive și cele translative nu își produce efectele numai pentru
viitor.
A

4. In materia clasificării actelor juridice după importanța lor in raport cu un


bun sau un patrimoniu:
a. asigurarea unui bun este un act de conservare;
b. actele de înstrăinare, prin excepție, pot fi considerate ca fiind acte de administrare;
c. actele de dispoziție se vor încheia de ocrotitorul legal al celui lipsit de capacitate
de exercițiu.

5. Importanța clasificării actelor juridice după modul de formare, se referă și la


faptul că:
a. de regulă, formalitățile cerute de lege se referă la forma pe care trebuie să o
îmbrace actul, însă nu întotdeauna formalitatea vizează acest aspect;
b. în cazul actelor juridice reale, predarea ține de executarea actului;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
20 Drept civil. Partea generală

6. Importanța clasificării actelor juridice după conținutul lor, precum și după


modul de formare se referă și la faptul că:
a. restituirea prestațiilor este aplicabilă și în cazul actelor nepatrimoniale;
b. regulile din materia simulației nu simt inaplicabile actelor juridice nepatrimoniale;
c. suspendarea executării din motive de forță majoră, pe toată durata imposibilității
de executare nu poate interveni în cazul actelor juridice cu executare uno ictu.

7. în materia importanței clasificării actelor juridice după raportul dintre ele,


precum și după modalitatea încheierii lor:
a. convenția de ipotecă este un act juridic principal;
b. persoana juridică poate încheia acte juridice strict personale;
c. arvuna nu este un act juridic principal.

8. în ipoteza importanței clasificării actelor juridice după momentul în care își


produc efectele, precum și după rolul voinței părților în stabilirea conținutului lor,
actele juridice:
a. mortis causa sunt exclusiv tipice;
b. subiective sunt acelea al căror conținut este determinat prin voința autorului sau
autorilor lor;
c. condiție, sunt reprezentate de actele juridice civile afectate de o condiție ca moda­
litate a actului juridic civil.

9. în situația importanței clasificării actelor juridice după legătura lor cu mo­


dalitățile, după legătura loc cu scopul actului juridic, precum și după rolul voinței
părților în stabilirea conținutului lor:
a. contractul de adeziune reprezintă o categorie intermediară între actele juridice
condiție și actele juridice subiective;
b. contractul de rentă viageră poate fi înscris în categoria actelor juridice civile pure
și simple;
c. actele juridice cazuale implică pentru verificarea valabilității lor, analiza cauzei.

10. în general în materia importanței clasificării actelor juridice civile:


a. de lege lata, în sistemul de drept civil român, nu pot exista acte juridice civile a
căror valabilitate să nu implice analiza cauzei;
b. actul de opțiune succesorală este incompatibil cu modalitățile actului juridic civil;
c. în cazul actelor juridice nenumite nu se pot aplica în niciun caz regulile speciale
privitoare la actul juridic cu care se aseamănă cel mai mult.

11. în general în materia importanței clasificării actelor juridice civile:


a. nu toate actele solemne sunt acte autentice, după cum nu toate actele autentice
sunt solemne;
b. renunțarea la o moștenire nu este întotdeauna un act juridic civil pur și simplu;
c. nu toate actele autentice sunt acte notariale, însă toate actele notariale sunt
autentice.
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 21
12. în materia importanței clasificării actelor juridice civile:
a. neexecutarea culpabilă a obligațiilor este sancționată cu rezoluțiunea atât în cazul
contractului de întreținere, cât și în cazul contractului de rentă viageră, precum și în cazul
contractului de vânzare cu plata prețului în rate;
b. acceptarea unei moșteniri este întotdeauna un act juridic pur și simplu, asemenea
recunoașterii filiației;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

13. Sensul polivalent al cuvântului „condiție”:


a. nu include și noțiunea de clauză a actului juridic civil;
b. poate desemna și o modalitate a actului juridic civil;
c. include și componentele care trebuie sau pot să intre în structura actului juridic
civil, dar nu și elementele din care este alcătuit acesta.

14. în materia capacității de a încheia actul juridic civil:


a. capacitatea de a încheia actul juridic civil este numai o parte a capacității civile,
reunind în structura sa, o parte din capacitatea de folosință a persoanei fizice sau juridice,
precum și capacitatea de exercițiu a acesteia;
b. actele încheiate cu depășirea de către organele persoanei juridice a puterii de re­
prezentare conferite prin actul de constituire sau statut, se sancționează cu nulitatea abso­
lută, numai dacă terțul contractant cunoștea la data încheierii actului această depășire;
c. decăderea din drepturile părintești reprezintă o incapacitate ce are caracter de
sancțiune.

15. în materia formei consimțământului:


a. manifestarea de voință poate fi tacită în cazul fîduciei, spre deosebire de fîdeiu-
siune;
b. retractarea revocării voluntare a testamentului poate fi și tacită;
c. renunțarea la compensație se poate face fie în mod expres, fie tacit.

16. în materia consimțământului și a voinței juridice:


a. acceptarea ofertei se poate face și prin gesturi concludente;
b. principiul libertății de voință este reprezentat de principiul voinței reale;
c. principiul autonomiei de voință se identifică cu principiul voinței interne.

17. Principiul libertății de voințe:


a. nu este un principiu al voinței juridice;
b. implică și faptul că voința concordantă a părților este esențială pentru interpre­
tarea contractelor, iar nu sensul literal al termenilor;
c. poate fî restrâns în anumite cazuri, nerespectarea acestor limite fiind sancționată,
în funcție de circumstanțele concrete, cu nulitatea relativă sau cu nulitatea absolută.

18. Principiul libertății de voințe:


a. este restrâns în cazul în care părțile au convenit elementele esențiale ale con­
tractului, dar ulterior nu ajung la un acord asupra elementelor secundare, astfel încât
instanța va dispune completarea contractului, ținând cont de natura acestuia și de intenția
părților;
22 Drept civil. Partea generală

b. nu este restrâns în cazul simulației;


c. nu este restrâns prin respectarea principiului nediscriminării în alegerea parte­
nerului contractual.

19. Principiul voinței reale:


a. cunoaște ca excepție situația în care voința consemnată într-un înscris nu este cea
reală urmând ca aceasta să își producă efectele, afară de cazul în care voința reală s-ar
putea stabili prin declarațiile unor martori în contra înscrisului;
b. nu cunoaște ca excepție ipoteza stabilirii de către instanță a cuantumului remu­
nerației depozitarului atunci când acesta nu este stabilit prin contract;
c. este restrâns în cazul în care instanța stabilește termenul de restituire a împru­
mutului de consumație, dacă acesta nu a fost convenit de părți.

20. Discernământul:
a. este de stare de drept, care se apreciază de la persoană la persoană, în raport de
aptitudinea și puterea psiho-intelectivă a acesteia;
b. este prezumat iuris tantum că există în cazul persoanelor fizice fără capacitate de
exercițiu;
c. poate lipsi temporar din cauze de incapacitate naturală.

21. în materia consimțământului:


a. sancțiunea ca intervine în cazul lipsei consimțământului este nulitatea relativă,
asemenea ipotezei sancțiunii aplicabile pentru lipsa discernământului;
b. consimțământul dat iocandi causa are ca efect nulitatea absolută a actului juridic;
c. lipsește intenția de a produce efecte juridice, atunci când consimțământul a fost
dat sub condiție suspensivă pur potestativă din partea celui care se obligă.

22. în cazul consimțământului:


a. consimțământul dat cu o rezervă mentală, necunoscută de destinatarul ei nu echi­
valează cu lipsa consimțământului;
b. eroarea este esențială atunci când falsa reprezentare cade asupra valorii econo­
mice a contraprestației, regulile privind eroarea viciu de consimțământ urmând a se
aplica în mod corespunzător;
c. eroarea esențială nu atrage sancțiunea nulității absolute a contractului.

23. Eroarea - viciu de consimțământ:


a. trebuie să nu fie provocată;
b. indiferentă, poate să atragă cel mult o diminuare sau majorare valorică a
prestației;
c. trebuie probată direct.

24. Eroarea - viciu de consimțământ:


a. nu trebuie să fie provocată;
b. neesențială, poate rămâne chiar și fără consecințe juridice;
c. nu se poate proba numai indirect.
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 23

25. Eroarea - viciu de consimțământ:


a. nu este scuzabilă atunci când aceasta cade asupra solvabilității cocontractantului;
b. este scuzabilă atunci când poartă asupra rentabilității unei operațiuni juridice;
c. este nescuzabilă atunci când poartă asupra unui element cu privire la care riscul de
eroare a fost asumat de cel care o invocă sau trebuia să fie asumat de acesta.

26. Eroarea - viciu de consimțământ:


a. poate fi probată prin orice mijloc de probă;
b. pentru a atrage sancțiunea nulității relative, în cazul contractelor plurilaterale cu
titlu oneros, nu este necesar ca celelalte părți cocontractante să fi știut ori să fie trebuit să
știe că elementul fals reprezentat este determinant pentru încheierea actului juridic
respectiv;
c. poate fi evitată prin adaptarea contractului atunci când partea care nu a fost în
eroare declară că este de acord cu executarea sau să execute fără întârziere contractul așa
cum a fost înțeles de cealaltă parte, în termen de 6 luni de la data când a fost informată în
acest sens.

27. Dolul:
a. este o eroare provocată;
b. are o arie mai restrânsă decât cea a erorii;
c. poate fi și prin retincenta.

28. în materia dolului:


a. dacă manoperele viclene provin de la gerantul afacerilor celeilalte părți, anularea
contractului poate fi obținută, chiar dacă, cocontractantul nu a cunoscut sau nu ar fi
trebuit să cunoască existența dolului la încheierea contractului, asemenea ipotezei în care
manoperele viclene provin de la prepusul celei dintâi părți;
b. partea al cărei consimțământ a fost viciat are un drept de opțiune între acțiunea în
declararea nulității relative a actului juridic și acțiunea în răspundere civilă delictuală,
acțiuni pe care partea interesată nu le poate cumula;
c. partea interesată poate solicita confirmarea și menținerea contractului sau poate
opta pentru adaptarea contractului.

29. Dolul:
a. se poate prezumă în cazul persoanei care are capacitate de exercițiu restrânsă;
b. are un element obiectiv și un element subiectiv asemenea violenței;
c. nu exclude soluția adaptării contractului, spre deosebire de violența ca viciu de
consimțământ.

30. în materia violenței ca viciu de consimțământ:


a. dacă violența a fost săvârșită de un terț, iar cocontractantul celui amenințat nu a
cunoscut și nici nu ar fi trebuit să cunoască violența, partea amenințată nu mai poate soli­
cita anularea contractului;
b. simpla temere reverențioasă, izvorâtă din respect, poate constitui violență;
c. violenta poate reprezenta amenințarea cu un rău care privește numai integritatea
fizică a persoanei.
24 Drept civil. Partea generală

31. Leziunea:
a. reprezintă prejudiciul material suferit de una dintre părți ca urmare încheierii unui
contract;
b. constă în disproporția vădită de valoare între prestații;
c. în sensul de pagubă, în cazul majorului, primește un înțeles mai larg, putând fi
vorba și de raportarea obligației asumate de el la patrimoniul său ori la alte circumstanțe.

32. în materia leziunii:


a. regulile leziunii în cazul minorului sunt aplicabile și atunci când acesta a dobândit
capacitate deplină de exercițiu prin căsătorie;
b. în cazul minorului, nu este vorba despre un act juridic de dispoziție;
c. ca regulă, pot fi atacate actele juridice bilaterale, cu titlu oneros și comutative,
indiferent dacă sunt de administrare sau de dispoziție.

33. Leziunea ca viciu de consimțământ:


a. este aplicabilă și atunci când minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă nu a
încheiat singur actul, adică fără încuviințarea ocrotitorului legal;
b. poate fi aplicabilă în cazul majorului și în cazul actelor juridice unilaterale;
c. este inadmisibilă în cazul tranzacției.

34. Leziunea:
a. nu este inadmisibilă în cazul minorului în cazul actelor juridice cu titlu gratuit fără
sarcină;
b. în cazul majorului, nu este admisibilă dacă privește acte juridice aleatorii;
c. este prescriptibilă într-un termen de 6 luni de la data încheierii contractului.

35. Leziunea:
a. în cazul minorului se aplică numai actelor juridice comutative, bilaterale și cu titlu
oneros;
b. implică și faptul că anulabilitatea contractului nu poate fi opusă pe cale de
excepție, atunci când dreptul la acțiune este prescris;
c. se referă, printre altele, la faptul că, în cazul majorului, reducerea sau, după caz,
mărirea uneia dintre prestații, este posibilă numai dacă leziunea depășește jumătatea din
valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestația promisă sau exe­
cutată de major, disproporția trebuind să existe până la data formulării cererii.

36. în materia leziunii:


a. în cazul minorului, se poate obține anularea contractului atunci când disproporția
depășește jumătatea din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului,
prestația promisă sau executată de minor, disproporția trebuind să existe până la data
introducerii cererii;
b. numai în cazul majorului, instanța va menține contractul dacă cealaltă parte oferă,
în mod echitabil, o reducere corespunzătoare a propriei creanțe sau o majorare a propriei
obligații urmând ca actul juridic să fie adaptat în acest caz în condițiile Codului civil;
c. la majori se va reține, în privința structurii, existența unui element subiect și un
element obiectiv, în timp ce la minori se va reține numai existența unui element obiectiv.
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 25

37. Din analiza comparativă a viciilor de consimțământ rezultă că:


a. invocarea pe cale de excepție a nulității relative pentru eroare, doi sau violență
este imprescriptibilă extinctiv;
b. eroarea, dolul și violența se aplică oricăror categorii de acte juridice, inclusiv celor
aleatorii și tranzacției;
c. nu la toate viciile de consimțământ, dovada acestora se poate realiza prin orice
mijloc de probă.

38. Din analiza comparativă a viciilor de consimțământ rezultă că:


a. eroarea, spre deosebire de doi, presupune existența unui singur element, respectiv
cel obiectiv;
b. dolul are, asemenea violenței, două elemente - unul obiectiv și unul subiectiv;
c. violența are numai un element obiectiv (material), asemenea erorii.

39. Analizând comparativ a viciilor de consimțământ rezultă că:


a. eroarea, dolul și violența implică un termen de prescripție de 3 ani;
b. se poate introduce o acțiune în declararea nulității relative, precum și o acțiune în
răspundere civilă delictuală, în cazul erorii, dolului și violenței;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

40. în materia viciilor de consimțământ:


a. termenul de prescripție pentru acțiunea în anulare întemeiată pe eroarea - viciu de
consimțământ, începe să curgă, ca regulă generală, de la momentul la care cel îndreptățit
sau reprezentantul legal al acestuia, ori cel chemat de lege să autorizeze actul a cunoscut
cauza anulării;
b. în situația în care actul juridic s-a încheiat în formă autentică, nu s-ar putea invoca
eroarea asupra naturii juridice a actului;
c. dolul va exista și în absența elementului obiectiv atunci când se profită, la momentul
încheierii actului juridic civil, de ignoranța sau lipsa de experiență a unei persoane.

41. în materia viciilor de consimțământ:


a. în ipoteza în care actul juridic s-a încheiat în formă autentică, nu s-ar putea invoca
error in personam, cu privire la identitatea persoanei contractante;
b. leziunea în cazul minorului nu este admisibilă cu privire la actul de dispoziție
încheiat de un minor;
c. se va putea invoca eroarea cu privire la falsa reprezentare pe care a avut-o partea
în raport cu existența unor legături sau raporturi cu persoana cocontractantă, chiar dacă
actul juridic s-a încheiat în formă autentică.

42. în materia viciilor de consimțământ:


a. violența nu poate atrage nulitatea absolută a actului;
b. în cazul violenței, termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în anulare,
curge de la momentul la care a început violența;
c. termenul de prescripție în cazul dolului curge de la momentul la care manoperele
dolosive au fost descoperite.
26 Drept civil. Partea generală

43. în materia obiectului actului juridic civil:


a. obiectul contractului este reprezentat de prestația la care se angajează debitorul;
b. obiectul obligației este reprezentat de operațiunea juridică;
c. intervine sancțiunea nulității absolute, în cazul nerespectării condițiilor esențiale,
indiferent dacă este vorba despre obiectul contractului sau obiectul obligației.

44. în cazul obiectului actului juridic civil:


a. obiectul actului juridic se referă la acțiunile sau inacțiunile la care sunt ținute
părțile;
b. obiectul obligației se referă la conduita părților;
c. obiectul obligației poate fi determinat sau determinabil, spre deosebire obiectul
contractului.

45. Obiectul actului juridic civil în sensul de operațiune juridică:


a. poate fi determinabil;
b. este valabil, atunci când este imposibil relativ;
c. implică și faptul că o parte nu poate promite printr-un act juridic fapta altuia, ci
numai propria faptă, afară de cazul în care promisiunea s-ar face în calitate de repre­
zentant al acelei persoane.

46. în materia obiectului actului juridic civil:


a. este suficientă pentru determinabilitatea obiectului ca părțile să stabilească
anumite criterii de determinare, care se vor folosi în momentul executării actului juridic;
b. dacă potrivit contractului, prețul se determină prin raportare la un factor de
referință, iar acest factor nu există, a încetat să mai existe ori nu mai este accesibil, el se
înlocuiește, în absența unei convenții contrare, cu factorul de referință mediu;
c. atunci când obiectul poate fî determinat și de un terț, dacă acesta nu dorește să
acționeze, instanța, la cererea părții interesate, va stabili, după caz, prețul sau elementul
nedeterminat de către părți.

47. în materia obiectului actului juridic civil:


a. nu există o cerință distinctă a obiectului de a fi moral, ci aceasta este o compo­
nentă a cerinței ca obiectul să fie licit;
b. actul juridic este valabil, dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii
actului juridic;
c. dacă bunul pierise numai în parte, cumpărătorul care nu cunoștea această împre­
jurare va putea solicita anularea vânzării.

48. Lipsa cauzei:


a. se poate datora lipsei discernământului;
b. include ipoteza în care cauza este falsă;
c. nu include și situația în care partea s-a aflat într-o eroare esențială și scuzabilă
asupra existenței cauzei.
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 27
49. în materia cauzei actului juridic civil:
a. dacă obiectul actului juridic civil contravine normelor imperative, ordinii publice
sau bunelor moravuri atunci și cauza actului juridic respectiv este ilicită sau imorală;
b. prestația primită în temeiul unei cauze ilicite sau imorale nu rămâne întotdeauna
supusă restituirii;
c. cauza ilicită atrage nulitatea absolută a actului juridic dacă este comună ori, în caz
contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască.

50. în materia scopului actului juridic civil:


a. în situația cauzei false, nulitatea relativă a actului juridic va interveni numai dacă
sunt îndeplinite condițiile de la eroare ca viciu de consimțământ;
b. pot exista situații în care scopul actului juridic să fie ilicit sau imoral, iar obiectul
acelui act să fie licit;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

51. Forma ad validitatenv.


a. nu este incompatibilă cu manifestarea tacită de voință;
b. este exclusivă;
c. implică și faptul că, de principiu, nu este admisibil așa-numitul act per relationem.

52. în materia formei ad validitatenv.


a. actul juridic aflat în interdependență cu un act juridic solemn, trebuie să îmbrace
forma autentică;
b. desemnarea tutorelui de către părinte poate fi făcută numai în formă autentică,
însă revocarea poate fi făcută și printr-un înscris sub semnătură privată;
c. actul juridic care determină inefîciența unui act juridic solemn nu trebuie să
îmbrace forma solemnă.

53. In materia formei ad validitatem'.


a. cesiunea ipotecii trebuie realizată printr-un act autentic;
b. convenția matrimonială trebuie încheiată sub sancțiunea nulității absolute
printr-un înscris autentificat de notarul public;
c. testamentul olograf nu trebuie să respecte forma solemnă.

54. în general in materia formei actului juridic civil:


a. contractul de arendare trebuie să respecte forma scrisă ad solemnitatem-,
b. contractul de societate reprezintă o aplicație a formei adprobationer»',
c. revocarea tacită a unui legat trebuie realizată cu respectarea formei ad validitatem.

55. în materia formei actului juridic civil:


a. contractul de tranzacție reprezintă o aplicație a formei solemne ad validitatem-,
b. contractul de asigurare nu reprezintă o aplicație a formei cerute ad validitatem-,
c. este necesară forma solemnă ad validitatem în cazul partajului convențional în
timpul comunității de bunuri, chiar dacă printre bunuri nu se află și un imobil.
28 Drept civil. Partea generală

56. în materia formei actului juridic civil:


a. forma ad probationem este obligatorie, spre deosebire de forma cerută pentru
opozabilitate;
b. contractul de comision reprezintă o aplicație a formei ad probationem, spre deo­
sebire de contractul de consignație;
c. lichidarea regimului legal al comunității de bunuri pe cale convențională este o
aplicație a formei ad validitatem.

57. în materia formei actului juridic civil:


a. contractul de întreținere reprezintă o aplicație a formei adprobationem, asemenea
contractului de depozit;
b. vânzarea unei moșteniri nu reprezintă o aplicație a formei ad validitatem',
c. fideiusiunea reprezintă o aplicație a formei solemne (ad validitatem).

58. în materia formei cerute pentru opozabilitatea actului juridic civil față de
terți:
a. nerespectarea formei cerute pentru opozabilitate față de terți, se sancționează cu
ineficacitatea actului juridic față de aceștia, actul juridic fiind în acest caz ineficace și
între părți dacă de esența actului era existența unei modalități juridice pe care părțile nu
au inserat-o în respectivul act juridic civil;
b. înscrierea în cartea funciară pentru bunurile mobile prin anticipație reprezintă o
aplicație a acestei forme;
c. forma scrisă pentru subrogația în drepturile creditorului consimțită de debitor sau
de creditor nu reprezintă o aplicație a formei cerute pentru opozabilitatea actului juridic
civil față de terți.

59. în materia formei actului juridic civil:


a. data certă a înscrisului sub semnătură privată, dobândită printr-una dintre moda­
litățile prevăzute de Codul de procedură civilă, reprezintă o aplicație a formei cerute
pentru opozabilitate față de terți;
b. comunicarea scrisă a cesiunii sau acceptarea cesiunii de către debitor printr-un
înscris cu dată certă nu reprezintă o aplicație a formei cerute pentru opozabilitate față
de terți;
c. în cazul promisiunii de a contracta, forma încheierii acesteia nu reprezintă o
condiție procesuală pentru cererea de pronunțare a hotărârii care să țină loc de contract.

60. Termenul - modalitate a actului juridic civil:


a. extinctiv, amână scadența obligației;
b. de restituire a sumei împrumutate într-un contract de împrumut de consumație cu
titlu oneros, reprezintă un termen stipulat în favoarea ambelor părți;
c. voluntar nu poate fî tacit.

61. Termenul, ca modalitate a actului juridic civil:


a. legal, nu face parte de drept din actul juridic;
b. de grație, este un termen jurisdictional;
c. este judiciar, atunci când în materia împrumutului de consumație, instanța stabi­
lește termenul de restituire, întrucât acest aspect nu fusese stipulat în contract.
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 29

62. Termenul:
a. cu scadență incertă, este cert sub aspectul împlinirii sale;
b. ca modalitate a actului juridic civil, afectează înseși existența actului juridic civil,
iar nu numai executarea;
c. extinctiv, implică și efectul conform căruia, pendente termine, raportul juridic
civil concret își produce efectele sale, ca și cum nu ar fi afectat de nicio modalitate.

63. în materia termenului:


a. în cazul în care, din eroare, debitorul plătește înainte de termen o sumă care,
potrivit actului juridic, nu era producătoare de dobânzi, el nu va putea să ceară restituirea
nici măcar a sumei ce reprezintă dobânda aferentă sumei plătite - pentru intervalul de
timp cuprins între momentul plății și momentul la care urma să se împlinească termenul
suspensiv stipulat în favoarea debitorului;
b. renunțarea la beneficiul termenului suspensiv produce aceleași efecte precum
împlinirea lui și precum decăderea din beneficiul termenului suspensiv prevăzută ca
sancțiune;
c. debitorul este decăzut din beneficiul termenului atunci când printr-un caz de forță
majoră sunt diminuate garanțiile pe care le constituise creditorului.

64. în materia efectelor termenului:


a. până la împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate cere plata de la
debitor;
b. suspensiv, stabilit în favoarea debitorului, pendente termine, debitorul care exe­
cută obligația sa înainte de scadență, realizează o plată nedatorată;
c. suspensiv, stabilit și în favoarea debitorului, eveniente termine, va începe să curgă
termenul de prescripție extinctivă.

65. în materia efectelor termenului:


a. suspensiv, stabilit în favoarea ambelor părți, pendente termine, titularul dreptului
poate lua măsuri conservatorii asupra patrimoniului debitorului său;
b. în actele juridice translative de drepturi reale cu privire la bunuri individual
determinate, termenul suspensiv nu amână transferul acestor drepturi, afară de cazul în
care s-a prevăzut în mod expres contrariul;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

66. Condiția, ca modalitate a actului juridic civil:


a. se prezumă iuris tantum a fi rezolutorie ori de câte ori scadența obligațiilor prin­
cipale precedă momentul la care condiția s-ar putea îndeplini;
b. mixtă, este reprezentată de condiția a cărei realizare depinde atât de voința uneia
dintre părți, cât și de voința unei persoane nedeterminate;
c. potestativă simplă, este acea condiție a cărei realizare depinde atât de voința uneia
dintre părți, cât și de voința unei persoane determinate.
30 Drept civil. Partea generală

67. Condiția cazuală:


a. nu depinde de hazard;
b. nu poate depinde exclusiv de voința unui terț;
c. este independentă de voința părților.

68. Condiția - ca modalitate a actului juridic civil:


a. potestativă pură, este condiția a cărei realizare depinde exclusiv de voința uneia
dintre părți;
b. potestativă simplă, este acea condiție a cărei realizare depinde atât de voința uneia
dintre părți cât și de un element exterior acesteia - fapt exterior sau voința unei persoane
nedeterminate;
c. rezolutorie pur potestativă din partea debitorului nu este valabilă.

69. Condiția - modalitate a actului juridic civil:


a. suspensivă pur potestativă din partea celui care se obligă nu produce niciun efect
b. negativă, se socotește ca fiind îndeplinită, dacă s-a prevăzut că evenimentul nu
trebuie să aibă loc într-un anumit termen, dacă termenul a expirat fără ca evenimentul să
se fi produs sau chiar dacă mai înainte de împlinirea termenului este sigur că evenimentul
nu se va mai produce;
c. dacă este rezolutorie și imposibilă, atrage sancțiunea nulității absolute a actului
juridic astfel încheiat.

70. Condiția:
a. indiferent dacă este rezolutorie sau suspensivă produce, ca regulă generală, efecte
retroactive;
b. rezolutorie care nu s-a îndeplinit, deficiente conditioner consolidează definitiv
actul juridic;
c. nu privește eficacitatea actului juridic condițional.

71. în materia condiției - modalitate a actului juridic civil:


a. indiferent de felul condiției, părțile pot deroga prin voința lor de la regula conform
căreia condiția ar produce efecte ex tune;
b. suspensive, pendente conditione, dacă debitorul plătește el poate să ceară resti­
tuirea plății ca fiind nedatorată;
c suspensive, deficiente conditioner toate drepturile constituite de debitor se desfiin­
țează retroactiv.

72. Efectele condiției rezolutorii se referă și la faptul că deficiente condiționez


a. actul juridic se consolidează definitiv;
b. dacă dreptul era înscris în cartea funciară, condiția rezolutorie va fi radiată din
oficiu, dacă timp de 5 ani de la înscriere nu s-a cerut radierea dreptului înscris sub o
asemenea condiție;
c. actul este socotit încă de la nașterea sa ca pur și simplu.
Actuljuridic civil. Contractul - izvor de obligații 31

73. Efectele condiției rezolutorii se referă și la faptul că eveniente condiționez


a. actele de administrare făcute de dobânditorul sub condiție rezolutorie rămân
valabile;
b. fructele culese de dobânditorul sub condiție rezolutorie trebuie restituite proprie­
tarului sub condiție suspensivă;
c. în actele juridice cu executare succesivă, efectele îndeplinirii condiției nu se vor
produce ex tune.

74. în materia sarcinii - modalitate a actului juridic civil:


a. sarcina care egalează sau depășește valoarea emolumentului donației, are ca efect
imposibilitatea aplicării regulilor privind reducțiunea liberalităților excesive;
b. atunci când sarcina este stipulată în favoarea unui terț, acesta va putea solicita
revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii;
c. neexecutarea sarcinii afectează eficacitatea liberalității.

75. în materia sarcinii, modalitate a actului juridic civil:


a. dacă donatarul nu îndeplinește sarcina stipulată în favoarea unui terț, moștenitorii
nu pot solicita executarea silită a sarcinii, ci numai revocarea donației;
b. sarcina afectează eficacitatea actului juridic, spre deosebire de condiție care afec­
tează existența efectelor actului juridic;
c. sarcina nu afectează exclusiv liberalitățile.

76. Sarcina ca modalitate a actului juridic civil implică și faptul că:


a. acțiunea prin care se solicită executarea sarcinii sau pentru executarea ei este o
acțiune în realizare, prescriptibilă în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia
executată;
b. acțiunea în revocarea legatului pentru neexecutarea sarcinii se prescrie în termen
de un an de la data la care sarcina trebuia executată;
c. acțiunea prin care se solicită instanței constatarea îndeplinirii sau neîndeplinirii
condiției este prescriptibilă în termen de 3 ani de la data la care condiția s-a realizat.

77. Din analiza comparativă a condiției și a sarcinii ca modalități ale actului


juridic civil rezultă:
a. operarea de drept a condiției, spre deosebire de sarcină;
b. prin existența unei condiții, chiar dacă ar fi potestativă din partea gratificatului, nu
se creează nicio obligație în sarcina acestuia, neputând fi angajată răspunderea sa;
c. excepțiile de la retroactivitate nu sunt, ca regulă generală, aceleași.

78. în general în materia efectelor actului juridic civil, inclusiv cu privire la


etapele în determinarea conținutului actului juridic civil:
a. conținutul raportului juridic civil constituie în același timp efectele actului juridic
civil care a general acel raport;
b. dacă o clauză este susceptibilă de a primi două înțelesuri, ea se interpretează în
sensul în care poate produce efecte, iar nu în sensul în care nu ar produce vreun efect;
c. clauzele obișnuite într-un contract nu se subînțeleg.
32 Drept civil. Partea generală

79. Principiul pacta sunt servanda*.


a. este justificat și de imperativul moral al respectării cuvântului dat;
b. nu cunoaște ca excepție aplicarea regulilor privind rebus sic standibus\
c. cunoaște ca excepție revizuirea condițiilor și a sarcinilor în materia liberalităților.

80. Reprezintă cazuri de restrângere a forței obligatorii:


a. situațiile prevăzute în mod expres de lege în care contractul își încetează efectele
înainte de termen, din cauza dispariției unui element al său;
b. încetarea contractului de locațiune din cauza pieirii totale sau considerabile a
lucrului;
c. revocarea donației între soți, care poate avea loc numai în timpul căsătoriei.

81. Principiul forței obligatorii, cunoaște ca excepție sub forma restrângerii


forței obligatorii, încetarea contractului de:
a. închiriere a locuinței în termen de 15 zile de la data decesului chiriașului;
b. mandat din cauza morții mandantului;
c. antrepriză prin decesul beneficiarului.

82. Principiul forței obligatorii, cunoaște ca excepție:


a. tacita relocațiune;
b. moratoriul legal;
c. posibilitatea concedentului de a modifica în mod unilateral contractul de con­
cesiune.

83. Reprezintă excepții de la principiul pacta sunt servanda*.


a. încetarea fîdeiusiunii prin decesul fîdeiusorului, chiar dacă există stipulație
contrară;
b. prelungirea efectelor actului juridic cu executare succesivă din cauza suspendării
temporare a executării acestuia, pe tot timpul cât durează cauza de suspendare;
c. revocarea de către stipulant a stipulației pentru altul cât timp acceptarea benefi­
ciarului nu a ajuns la stipulant sau la promitent, cu excepția cazului în care promitentul ar
avea interesul de a o executa.

84. Sunt excepții de Ia principiul pacta sunt servanda*.


a. prelungirea tacită a contractului de societate, care intervine atunci când societatea
continuă să execute operațiunile sale, iar asociații continuă să inițieze operațiuni ce intră
în obiectul său și să se comporte ca asociați;
b. denunțarea unilaterală a contractului încheiat pe o durată nedeterminată de oricare
dintre părți, cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz;
c. încetarea contractului de arendare prin decesul, incapacitatea sau falimentul
arendașului.
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 33

85. Aplicațiile excepțiilor de la principiul forței obligatorii a contractului sunt


reprezentate și de:
a. stabilirea prin lege fie a duratei contractului inferioară celei prevăzute de părți în
contractul aflat în curs de executare, în măsura în care o asemenea lege ar prevedea în
mod expres că se aplică și contractelor în curs de executare;
b. clauza din contractul de depozit bancar la termen, conform căreia dacă la expi­
rarea terenului deponentul nu solicită restituirea sumei, se va considera încheiat un nou
depozit pe același termen și în aceleași condiții;
c. stabilirea unor modificări cantitative sau calitative ale condițiilor sau ale sarcinilor
care afectează liberalitatea, urmare a admiterii cererii de revizuire a efectelor libera­
lităților.

86. în materia principiului pacta sunt servanda*.


a. nu constituie o excepție de la acest principiu revocarea contractului de mandat de
către mandant;
b. constituie o excepție de la acest principiu încetarea contractului de depozit la
cererea deponentului;
c. renunțarea mandatarului la mandat nu constituie o excepție de la principiul forței
obligatorii.

87. în materia principiului forței obligatorii a actelor juridice civile:


a. încetarea actelor juridice intuitu personae ca urmare a părții în considerarea căreia
s-a încheiat actul nu constituie o excepție de la principiul pacta sunt servanda, această
împrejurare urmând a fi calificată ca fiind o excepție de la principiul irevocabilității efec­
telor actului juridic civil;
b. încetarea contractului de întreținere încheiat pe durată determinată din cauza
morții creditorului întreținerii, dacă acest eveniment a survenit înainte de expirarea
duratei contractului, nu reprezintă o excepție de la principiul menționat în ipoteza grilei;
c. constituie o excepție de la acest principiu, sub forma restrângerii forței obligatorii,
desființarea contractului de asigurare în cazul în care, înainte ca obligația asigurătorului
să înceapă să producă efecte, riscul asigurat s-a produs sau producerea sa a devenit
imposibilă.

88. Regulile privind impreviziunea:


a. nu se pot aplica în materia liberalităților;
b. se pot aplica și în cazul unor contracte unilaterale;
c. sunt aplicabile și în cazul contractelor cu executare uno ictu.

89. Excepțiile de la principiul pacta sunt servanda*.


a. sunt aspectul extinderii forței obligatorii, pot să se refere și la prorogarea efectelor
anumitor acte juridice prin efectul legii peste termenul convenit de părți;
b. pot să se refere și la acele situații în care legea recunoaște posibilitatea uneia
dintre părțile actului juridic de a aduce modificări unilaterale actului respectiv;
c. includ și impreviziunea, aceasta din urmă neputând avea ca efect încetarea con­
tractului.
34 Drept civil. Partea generală

90. Excepțiile de la principiul forței obligatorii a actului juridic civil:


a. includ și ipoteza în care una dintre părțile contractului poate modifica actul juridic
fără a avea nevoie de acordul celeilalte părți și fără ca aceasta din urmă să se poată opune;
b. pot să se refere și la impreviziune, nefîind necesar sub aspectul aplicabilității
regulilor acesteia ca debitorul să parcurgă în prealabil o procedură prealabilă care să
constea în încercarea într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării
rezonabile și echitabile a contractului;
c. includ și ipoteza în care s-ar putea realiza gruparea condițiilor și a sarcinilor cu
acelea similare provenind din alte liberalități în cazul admiterii cererii de revizuire a
efectelor liberalităților.

91. Nu constituie excepții de la principiul forței obligatorii a actului juridic


civil:
a. reînnoirea contractului de arendare pentru aceeași durată, dacă niciuna dintre părți
nu a comunicat cocontractantului, în scris, refuzul său cu cel puțin 6 luni înainte de
expirarea termenului;
b. autorizarea înstrăinării parțiale sau totale a obiectului liberalității, chiar dacă
instanța ar stabili cu acest prilej și ca prețul obținut să fie folosit în scopuri conforme cu
voința dispunătorului;
c. clauza prin care părțile au prevăzut posibilitatea revizuirii efectelor contractului în
cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere în momentul încheierii.

92. Principiul irevocabilității efectelor actului juridic civil:


a. decurge din principiul pacta sunt servanda',
b. cunoaște ca excepție ipoteza denunțării de către chiriaș a contractului de închiriere
a locuinței pe durată nedeterminată, cu condiția notificării prealabile într-un termen care
nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei;
c. cunoaște ca excepție și situația obligării comodatarului, de către instanță, la resti­
tuirea lucrului înainte de expirarea termenului stipulat de părți sau înainte de a fî folosit
de bun potrivit convenției, atunci când comodantul are o nevoie urgentă și neprevăzută
de bun.

93. Constituie excepții de la principiul irevocabilității efectelor actului juridic


civil:
a. denunțarea de către oricare din părți a contractului de cont curent încheiat pe
durată nedeterminată;
b. denunțarea contractului de asigurare, cu condiția notificării prealabile a celeilalte
părți într-un termen de cel puțin 10 zile;
c. legatul.

94. Constituie excepții de la principiul irevocabilității efectelor actului juridic


civil unilateral:
a. promisiunea publică de recompensă;
b. testamentul;
c. retractarea dispoziției prin care se revocă un testament făcută printr-un alt testa­
ment sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă.
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 35

95. Pot să constituie excepții de la principiul irevocabilității efectelor actului


juridic civil:
a. cazurile în care revocarea operează de drept;
b. retractarea revocării renunțării la succesiune;
c. situațiile în care revocarea operează cu titlu de sancțiune.

96. Pot să constituie excepții de la principiul irevocabilității efectelor actului


juridic civil:
a. denunțarea actului cu executare dintr-o dată, cu îndeplinirea, printre altele, a con­
diției ca executarea să nu fi început;
b. revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii;
c. denunțarea actului cu executare succesivă indiferent dacă a fost încheiat pe o
durată determinată sau nedeterminată, în condițiile legii.

97. în materia principiului relativității efectelor actului juridic civil:


a. cuvântul „parte” desemnează și pe autorul actului juridic civil unilateral;
b. creditorii chirografari nu sunt avânzi-cauză;
c. succesorii universali și cei cu titlu universal sunt avânzi-cauză, spre deosebire de
succesorii cu titlu particular.

98. în materia principiului relativității efectelor actului juridic civil:


a. succesorii cu titlu particular sunt considerați continuatorii personalității autorului
lor, asemenea succesorilor universali sau cu titlu universal;
b. calitatea de având-cauză a succesorului cu titlu particular nu se apreciază în raport
de actul juridic prin care a dobândit un anumit drept subiectiv;
c. poziția creditorilor chirografari în raport de actele juridice încheiate de debitorul
lor cu terțe persoane nu vizează atât principiul opozabilității față de terți a drepturilor
subiective civile, pe cât vizează principiul relativității efectelor actului juridic.

99. în materia principiului relativității efectelor actului juridic civil:


a. promisiunea faptei altuia nu constituie o excepție veritabilă de la acest principiu;
b. stipulația pentru altul nu reprezintă o excepție de la principiul menționat;
c. situația avânzilor-cauză nu constituie o excepție veritabilă de la principiul indicat
în ipoteza grilei.

100. Nu constituie o excepție veritabilă de la principiul relativității efectelor


actului juridic civil:
a. reprezentarea;
b. cesiunea de creanță;
c. stipulația pentru altul.

101. Nulitatea:
a. privește nu numai actele juridice, ci și faptele juridice stricto sensu;
b. are o funcție preventivă care constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită asupra
subiectelor de drept civil;
c. produce efecte ex tune. asemenea rezoluțiunii.
36 Drept civil. Partea generală

102. Din analiza comparativă a nulității și a caducității, rezultă că:


a. asemenea caducității, nulitatea reprezintă o cauză de ineficacitate a actului juridic
civil;
b. nulitatea produce efecte retroactive, spre deosebire de caducitate;
c. nulitatea este o sancțiune de drept civil, asemenea caducității.

103. Analizând comparativ nulitatea și revocarea, rezultă că:


a. are și efecte retroactive, spre deosebire de revocarea actului juridic civil produsă
ca efect a unei clauze dezicere sau de răzgândire;
b. nulitatea reprezintă efectul unor cauze cel mult concomitente momentului înche­
ierii contractului, asemenea revocării în toate înțelesurile acestei noțiuni;
c. nulitatea este întotdeauna o sancțiune civilă, pe când revocarea are această funcție
numai în cazul liberalităților.

104. Din analiza comparativă a nulității și a inopozabilității, rezultă că:


a. spre deosebire de nulitate, inopozabilitatea nu afectează raporturile dintre părți,
actul fiind considerat că nu există doar de către terții de bună-credință;
b. nulitatea relativă, poate fî acoperită prin ratificare, spre deosebire de inopoza-
bilitate care se poate acoperi prin ratificare;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

105. Analizând comparativ nulitatea și reducțiunea, rezultă că:


a. reducțiunea asemenea nulității se aplică și contractelor sinalagmatice, cu titlu
oneros, în cazul în care are drept scop restabilirea echilibrului contractual;
b. nulitatea este o sancțiune civilă, asemenea reducțiunii, inclusiv în cazul în care
aceasta din urmă este aplicabilă în cazul leziunii;
c. leziunea constituie atât un motiv de nulitate cât și de reducțiune.

106. Analizând comparativ reducțiunea și nulitatea, rezultă că:


a. ambele sunt cauze de ineficacitate;
b. atât cauza de nulitate cât și cea de reducțiune poate fî cel mult concomitentă mo­
mentului încheierii actului juridic civil;
c. ambele sunt, în principiu, sancțiuni civile.

107. în materia nulității:


a. în cazurile în care natura nulității nu este determinată ori nu reiese în chip
neîndoielnic din lege, contractul este prezumat a fî lovit de nulitate absolută;
b. în sistemul de drept civil român, nulitatea totală este regula, iar nu cea parțială;
c. prin acordul părților nu pot fi instituite și nici suprimate cauze de nulitate.

108. Nulitatea absolută este aplicabilă:


a. atunci când s-a încheiat un contract de întreținere creditorul fiind o persoană
juridică;
b. în cazul în care lipsește cauza;
c. contractului de fiducie prin care se realizează o liberalitate indirectă în folosul
beneficiarului.
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 37

109. Nulitatea absolută este aplicabilă:


a. în cazul recunoașterii unui copil după decesul acestuia;
b. în situația lipsei discernământului;
c. subarendării parțiale.

110. în cazul aplicabilității nulității:


a. testamentul reciproc este lovit de nulitate absolută;
b. opțiunea succesorală afectată de o condiție mixtă nu este lovită de nulitate;
c. căsătoria încheiată de minorul în vârstă de 15 ani este anulabilă.

111. în materia aplicării nulității:


a. partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate
relativă;
b. nerespectarea dreptului de preempțiune se sancționează în funcție de prevederile
legale cu nulitatea absolută sau nulitatea absolută;
c. nu este lovit de nulitate absolută actul de recunoaștere a unui copil a cărui filiație
nu a fost înlăturată.

112. Nulitatea absolută:


a. nu este aplicabilă cu privire la partajul în care nu s-au cuprins toți descendenții
care îndeplinesc condițiile pentru a veni la moștenire, fie în nume propriu, fie prin repre­
zentare succesorală;
b. este aplicabilă în cazul actelor juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra
unei moșteniri nedeschise încă;
c. nu este inaplicabilă cu privire la liberalitățile realizate fără determinarea bene­
ficiarului sau prevederea criteriilor pe baza cărora acesta să poată fi determinat la data la
care liberalitatea produce efecte juridice.

113. în materia nulității relative:


a. confirmarea actului juridic anulabil reprezintă renunțarea la dreptul de a invoca
nulitatea relativă;
b. de principiu, acțiunea în anulare poate fî introdusă în termenul special de
prescripție de 18 luni, care începe să curgă de la momente diferite în funcție de motivul
de anulabilitate;
c. ocrotitorul legal al celui lipsit de capacitate de exercițiu.

114. Nulitatea relativă:


a. poate fi invocată în termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani, în cazul
actului juridic lezionar;
b. ca regulă generală, poate fi invocată oricând pe cale de excepție, chiar și după
împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare;
c. poate fi confirmată prin actul recognitiv.
38 Drept civil. Partea generală

115. Nulitatea relativă:


a. pentru leziune poate fi invocată pe cale de excepție într-un termen de prescripție
extinctivă, în aceleași condiții ca și invocarea nulității relative pe cale de acțiune;
b. poate fi înlăturată prin ratificare;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

116. Confirmarea actului juridic anulabil:


a. nu poate fi realizată tacit;
b. se poate face și în mod expres, dacă a încetat motivul de nulitate la momentul
actului confirmativ;
c. implică și faptul că cel care trebuie să confirme poate fi pus în întârziere printr-o
notificare prin care partea interesată să îi solicite fie confirmarea actului, fie să exercite
acțiunea în anulare, în termen de 6 luni de la notificare, sub sancțiunea decăderii din
dreptul de a cere anularea actului.

117. în materia confirmării actului juridic anulabil:


a. validarea actului juridic lovit de nulitate relativă, are loc cu efecte ex tune, de la
momentul încheierii actului juridic;
b. confirmarea unui act juridic anulabil pentru eroare nu implică prin ea însăși
renunțarea la dreptul de a cere daune-interese;
c. terții rămân îndreptățiți să invoce pe cale de excepție nulitatea oricărui act juridic
încheiat de autorul lor anterior confirmării, dacă îi prejudiciază.

118. în materia nulității:


a. instanța este obligată ca, din oficiu, atunci când observă existența unui motiv de
nulitate absolută și dacă este dovedită cauza de nulitate, să respingă cererea de chemare
în judecată, dar fără să dispună și anularea contractului, în ipoteza în care acest lucru nu i
s-a solicitat în mod expres printr-o cerere reconvențională;
b. dacă un terț față de contract este cel care solicită constatarea nulității, acțiunea
introdusă de terț nu trebuie formulată față de toate părțile respectivului contract;
c. sunt supuse prescripției extinctive atât acțiunea în declararea nulității relative, cât
și acțiunea în constatarea nulității absolute.

119. Nulitatea:
a. absolută, nu poate fî acoperită prin confirmare, spre deosebire de nulitatea relativă;
b. produce aceleași efecte, indiferent dacă nulitatea este absolută sau relativă;
c. nu produce efecte retroactive în cazul hotărârii judecătorești definitive de consta­
tare sau declarare a nulității persoanei juridice.

120. Nulitatea:
a. absolută în condițiile legii, poate fi acoperită prin validare, spre deosebire de nuli­
tatea relativă;
b. nu produce efecte retroactive în cazul căsătoriei putative cu privire la soțul de
bună credință;
c. absolută poate fî confirmată în cazul căsătoriei încheiate cu nerespectarea dispo­
zițiilor legale referitoare la vârsta matrimonială.
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 39

121. Nulitatea:
a. produce efecte exclusiv ex nune în cazul minorului de bună-credință cu privire la
dobândirea capacității depline de exercițiu, atunci când căsătoria a fost anulată;
b. poate fi acoperită prin confirmare de moștenitorii universali ori cu titlu universal
ai dispunătorului, inclusiv legatele autorului lor, indiferent de motivul de nulitate care le
afectează, inclusiv atunci când ar fi lovite de nulitate absolută;
c. poate avea ca efect restituirea prestațiilor prin echivalent, valoarea urmând a se
aprecia la momentul la care s-a pronunțat hotărârea judecătorească.

122. Principiul restitutio in integrum aplicabil în materia nulității:


a. cunoaște ca excepție invocarea prescripției extinctive, dacă acțiunea în restituire
este prescriptibilă;
b. implică și faptul că instanța este obligată să dispună din oficiu restituirea părților
în situația anterioară din moment ce a admis cererea în declararea nulității;
c. cunoaște ca excepție ipoteza dobândirii proprietății prin uzucapiune.

123. Principiul restitutio in integrum aplicabil în materia nulității:


a. cunoaște ca excepție situația dobândirii prin accesiune a proprietății unor mate­
riale de construcții;
b. se referă și la faptul că debitorul de bună-credință este ținut să plătească valoarea
bunului, considerată fie la momentul primirii sale, fie la acela al pierderii ori al înstrăi­
nării, în funcție de cea mai mică dintre aceste valori, atunci când bunul a pierit total și
nefortuit sau a fost înstrăinat;
c. nu cunoaște ca excepție ipoteza în care are loc dobândirea de către posesorul de
bună-credință a fructelor culese cât timp a durat buna sa credință.

124. în materia regulilor aplicabile privind restituirea prin echivalent ca efect


al nulității:
a. debitorul de rea-credință este ținut să plătească valoarea bunului, considerată fie la
momentul primirii sale, fie la acela al pierderii ori al înstrăinării, în funcție de cea mai
mare dintre aceste valori, atunci când bunul a pierit total și nefortuit sau a fost înstrăinat;
b. atunci când bunul a pierit total și fortuit, debitorul de rea-credință nu este liberat
de restituire decât dacă dovedește că bunul ar fi pierit și în cazul în care, la data pieirii, ar
fi fost deja predat creditorului;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
A

125. In materia regulilor aplicabile privind restituirea prin echivalent ca efect


al nulității:
a. dacă bunul a pierit în parte, debitorul este ținut să-l indemnizeze pe creditor, chiar
dacă pierderea rezultă din folosința normală a lucrului;
b. atunci când bunul a suferit o deteriorare, dacă restituirea prestațiilor reciproce se
dispune în temeiul legii sau al unui contract, dacă bunul a pierit numai în parte, creditorul
are dreptul de a reduce propria prestație până la limita a ceea ce el primește;
c. dacă bunul ce face obiectul restituirii, a suferit o scădere de valoare, acesta va
trebui înapoiat în starea în care se găsește la momentul introducerii acțiunii, fără despă­
gubiri, afară de cazul în care această stare este cauzată din culpa debitorului restituirii.
40 Drept civil. Partea generală

126. Principiul resolute iure dantis, resolvitur ius accipientis:


a. cunoaște ca excepție ipoteza soțului celui care a fost declarat mort pe cale jude­
cătorească și care s-a recăsătorit, fiind de bună-credință înainte de anularea hotărârii
declarative de moarte, în sensul că va rămâne valabilă noua sa căsătorie;
b. nu cunoaște ca excepție ipoteza păstrării actelor de conservare încheiate în frauda
intereselor drepturilor înstrăinătorului din actul primar;
c. cunoaște ca excepție situația locatarului de bună-credință, contractul de locațiune
încheiat de acesta urmând a produce efecte și după desființarea titlului locatorului pe
durata stipulată de părți, fără a se depăși 3 ani de la data desființării.

127. Principiul resolute iure dantis, resolvitur ius accipientis cunoaște ca excepție:
a. ipoteza invocării uzucapiunii de către terțul subdobânditor;
b. situația celui care, întemeindu-se pe înscrierea din cartea funciară, a dobândit un
drept real imobiliar cu bună-credință și printr-un act juridic cu titlu oneros sau, după caz,
în temeiul unui contract de ipotecă, însă numai după trecerea unui termen de 1 an de la
data la care a fost înregistrată cererea sa de înscriere a dreptului real respectiv în cartea
funciară;
c. cazul subdobânditorului de bună-credință și cu titlu gratuit al unui drept real, însă
numai dacă au trecut 3 ani de la data la care s-a înregistrat cererea lui de înscriere a
respectivului drept în cartea funciară.

128. Principiul quod nullum est, nullum producit effectum:


a. este înlăturat de ipoteza conversiunii actului juridic civil;
b. cunoaște ca excepție cazul „error communisfacit ius”;
c. nu este înlăturat de principiul răspunderii civile delictuale.

129. Conversiunea actului juridic:


a. cunoaște aplicabilitate în cazul contractului nul ca vânzare, dar valabil ca ante-
contract de vânzare;
b. nu implică și condiția negativă de a nu exista cel puțin o diferență între actul nul și
cel ce urmează a fi considerat valabil pe temeiul conversiunii;
c. nu cunoaște ca aplicație, ca regulă generală, cazul în care actul juridic prin care se
înstrăinează un bun, poate valora act de revocare a legatului cu titlu particular având ca
obiect bunul respectiv, întocmit anterior de înstrăinător.

130. Error communis facit ius:


a. reprezintă o excepție de la principiul resolute iure dantis, resolvitur ius accipientis;
b. nu reprezintă o excepție de la principiul restitutio in integrum;
c. este o aplicație particulară a principiului rebus sic standibus.

131. Error communis facit ius:


a. se referă la ipoteza în care o persoană, împărtășind o credință comună și invin­
cibilă, a considerat că o altă persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică,
caz în care, instanța judecătorească, ținând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 41

încheiat în această stare va produce, fața de cel aflat în eroare, aceleași efecte ca și când
ar fî valabil, inclusiv în cazul în care desființarea lui nu i-ar cauza niciun prejudiciu;
b. cunoaște ca aplicație, ca regulă generală, ipoteza actelor de stare civilă întocmite
de o persoană care a exercitat în mod public atribuțiile de ofițer de stare civilă, cu res­
pectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea
această calitate;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

132. Simpla declarație a unei persoane că este capabilă să contracteze, făcută


de cel lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă:
a. nu înlătura anulabilitatea actului;
b. atunci când s-a realizat prin manopere dolosive, instanța, la cererea părții induse
în eroare, poate menține contractul atunci când apreciază că acesta ar constitui o sancți­
une adecvată;
c. nu reprezintă aplicabilitatea principiului răspunderii civile delictuale ca excepție
de la principiul quod nullum est, nullum producit effectum.

133. Clauzele considerate nescrise:


a. sunt nulități absolute
b. nu sunt ca regulă generală nulități parțiale
c. operează de drept.

134. Sunt clauze considerate nescrise:


a. clauza penală pentru ruperea logodnei;
b. dispoziția care impune donatarului raportul în echivalent;
c. orice convenție care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei revine doar unui
dintre soți.

135. Sunt clauze considerate nescrise:


a. clauza prin care s-ar restrânge sau s-ar renunța la dreptul de a îndeplini o forma­
litate de publicitate;
b. stipulația conform căreia creditorul nu ar avea obligația de a dovedi cazurile în
care debitorul se află de drept în întârziere;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

136. în materia valabilității clauzelor:


a. clauza penală sau o altă sancțiune stipulată pentru a împiedica exercitarea drep­
tului prin care s-ar restrânge sau s-ar renunța la dreptul de a îndeplini o formalitate de
publicitate este valabilă;
b. se consideră ca fiind nescrisă stipulația conform căreia creanța încorporată într-un
titlu la purtător nu s-ar transmite prin remiterea materială a titlului;
c. nu este valabilă clauza prin care s-ar stabili că subrogația ar opera cu consimță­
mântul debitorului.
42 Drept civil. Partea generală

137. în materia nulității:


a. amenințarea efectuată pe parcursul executării contractului atunci când privește
modificarea contractului sau obținerea executării obligației în alte condiții decât cele
stabilite la încheierea contractului, poate avea ca efect posibilitatea părții interesate de a
invoca nulitatea relativă a modificării de contract sau a plății;
b. nu există o ordine în care instanța trebuie să analizeze motivele de nulitate invo­
cate prin aceeași cerere de chemare în judecată;
c. nulitatea relativă nu poate fi confirmată numai ulterior încheierii actului juridic
anulabil.

138. în materia nulității:


a. constituie excepție de la principiul restitutio in integrum situația în care se desfiin­
țează un act juridic cu executare succesivă;
b. confirmarea actului juridic anulabil poate să îmbrace forma unei clauze inserate în
acesta;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

139. în materia nulității:


a. declararea nulității unui contract de vânzare nu justifică obligația cumpărătorului
la restituirea fructelor culese decât începând cu data la care a fost introdusă cererea de
chemare în judecată;
b. nu constituie excepție de la principiul restitutio in integrum situația în care este
anulat un act juridic pentru cauză imorală sau ilicită;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

140. încheierea contractului:


a. sub aspect dinamic, vizează îndeplinirea condițiilor de validitate, de fond și de
formă;
b. sub aspect static, se referă la întâlnirea concordantă a unei oferte de a contracta cu
acceptarea acesteia;
c. implică și faptul că este suficient ca părțile să se pună de acord asupra elementelor
esențiale ale contractului, cum ar fi natura și obiectul contractului, chiar dacă lasă unele
elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori încredințează determinarea acestora
unei alte persoane.

141. în materia încheierii contractului:


a. dacă părțile nu ajung la un acord asupra elementelor secundare ori persoana căreia
i-a fost încredințată determinarea lor nu ia o decizie, instanța va dispune, la cererea
oricăreia dintre părți, anularea contractului;
b. părțile au libertatea inițierii, desfășurării și ruperii negocierilor, urmând a fi ținute
răspunzătoare pentru eșecul acestora;
c. când o informație confidențială este comunicată de către o parte în cursul nego­
cierilor, cealaltă parte este ținută să nu o divulge și să nu o folosească în interes propriu,
indiferent dacă se încheie sau nu contractul, încălcarea acestei obligații atrăgând răspun­
derea civilă contractuală a părții aflate în culpă.
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 43
142. în materia încheierii contractului:
a. atunci când, în timpul negocierilor, o parte insistă să se ajungă la un acord asupra
unui anumit element sau asupra unei forme, contractul se consideră încheiat chiar dacă
nu s-a ajuns la un acord în acest sens;
b. ca natură juridică oferta de a contracta este un act juridic unilateral;
c. constituie, prin ea însăși, ofertă de a contracta, solicitarea de a formula oferte
adresată uneia sau mai multor persoane determinate.

143. Propunerea adresată unor persoane nedeterminate:


a. chiar dacă este precisă, nu valorează ofertă;
b. poate fi interpretată ca fiind după împrejurări o solicitare de ofertă;
c. nu poate fi calificată ca fiind o intenție de negociere .

144. în materia ofertei de a contracta:


a. propunerea adresată unor persoane nedeterminate poate valora ofertă;
b. oferta exprimă intenția ofertantului de a se obliga în mod valabil atunci când pro­
punerea conține clauza „negociabil”;
c. oferta nu trebuie să fie neapărat expresă.

145. în materia ofertei:


a. părțile pot conveni ca oferta să fie și tacită;
b. oferta de a contracta nu este irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să o
mențină un anumit termen;
c. oferta nu este caducă dacă acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit.

146. Oferta fără termen adresată unei persoane absente:


a. trebuie menținută un termen de 30 de zile, după împrejurări, pentru ca destinatarul
să o primească, analizeze și eventual să expedieze acceptarea;
b. produce efecte numai din momentul ajungerii la destinatar, chiar dacă acesta nu ia
cunoștință de ea din motive care nu îi sunt imputabile;
c. revocarea intempestivă atrage răspunderea ofertantului pentru prejudiciul cauzat.

147. Revocarea ofertei fără termen adresată unei persoane absente produce
efecte:
a. dacă ajunge la destinatar înainte ca ofertantul să primească acceptarea;
b. înaintea săvârșirii actului ori faptului concludent care determină încheierea
contractului;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

148. Oferta fără termen adresată unei persoane absente:


a. poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la destinatar anterior ori concomitent o
oferta;
b. nu devine caducă dacă acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul rezonabil;
c. devine caducă dacă destinatarul o refuză.
44 Drept civil. Partea generală

149. Oferta fără termen adresată unei persoane absente, devine caducă atunci
când intervine:
a. decesul ofertantului, atunci când natura afacerii o impune;
b. incapacitatea ofertantului, dacă împrejurările o impun;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

150. Oferta fără termen adresată unei persoane prezente:


a. produce efecte chiar dacă nu este acceptată de îndată;
b. nu devine caducă dacă destinatarul o refuză;
c. se consideră că există și în ipoteza în care oferta este transmisă prin telefon.

151. Oferta fără termen adresată unei persoane prezente:


a. poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la destinatar anterior ori concomitent cu
oferta;
b. nu cunoaște aplicabilitate în cazul transmiterii ofertei prin intermediul unui chat;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

152. Din analiza comparativă a revocării și a retragerii ofertei rezultă că:


a. revocarea ofertei se poate face până ce oferta ajunge la destinatar;
b. retragerea ofertei se poate realiza și după ce oferta ajunge la destinatar;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

153. Din analiza comparativă a revocării și a retragerii ofertei rezultă că:


a. revocarea ofertei produce efecte după cum oferta este cu termen sau fără termen;
b. retragerea produce efecte dacă ajunge la destinatar anterior ori concomitent cu
oferta, indiferent dacă oferta este cu termen sau fără termen;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

154. Din analiza comparativă a ofertei de a contracta și a antecontractului


rezultă că:
a. în cazul ambelor este posibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract;
b. obligațiile din antecontract se transmit succesorilor, spre deosebire de obligația de
decurge oferta irevocabilă care devine caducă prin moartea ofertantului, dacă acest eveni­
ment survine înainte de acceptarea ofertei, dacă natura afacerii sau împrejurările o
impun;
c. atât oferta de a contracta, cât și antecontractul, asemenea negocierilor, reprezintă
acte care au relevanță juridică.

155. Acceptarea ofertei:


a. poate să provină de la orice persoană care dorește să încheie contractul, dacă
oferta a fost adresată publicului;
b. nu poate fi realizată printr-o inacțiune;
c. poate fi și tacită.
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 45

156. Acceptarea ofertei:


a. poate fi retrasă dacă ajunge la ofertant anterior ori concomitent cu aceasta;
b. la fel ca și revocarea produc efecte numai din momentul în care ajung la ofertant,
chiar dacă acesta nu ia cunoștință din motive care nu îi sunt imputabile;
c. poate fi și tacită dacă este neîndoielnică, însă nu poate fî dedusă din tăcere.

157. Acceptarea necorespunzătoare ofertei:


a. poate fi exemplificată și prin acceptarea tardivă a ofertei;
b. nu poate fi considerată ca fiind o contraofertă;
c. se poate exemplifica prin situația în care acceptarea ajunge la ofertant după ce
oferta a devenit caducă.

158. Acceptarea tardivă a ofertei:


a. presupune acceptarea ofertei după expirarea termenului stabilit sau, după caz, a
termenului rezonabil în cazul ofertei fără termen adresate unei persoane absente;
b. implică faptul că va produce efecte și acceptarea făcută în termen, dar ajunsă la
ofertant după expirarea termenului, din motive neimputabile acceptantului, dacă ofer­
tantul nu îl înștiințează pe destinatar despre această împrejurare de îndată;
c. produce efecte numai dacă autorul ofertei îl înștiințează într-un termen rezonabil
pe acceptant despre încheierea contractului.

159. Momentul și locul încheierii contractului:


a. între persoane prezente, în cazul contractelor reale, momentul încheierii contrac­
tului se consideră a fi atunci când are loc acceptarea fără rezerve a ofertei de a contracta;
b. între persoane absente, contractul se încheie acolo unde ofertantul primește accep­
tarea fără rezerve a ofertei;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

160. Pactul de opțiune:


a. este un act juridic unilateral;
b. implică faptul că declarația debitorului de a contracta reprezintă o ofertă irevo­
cabilă care produce efectele prevăzute de lege;
c. se referă și la faptul că respectivul contract se încheie prin exercitarea opțiunii, în
sensul acceptării de către beneficiar a declarației de voință a celeilalte părți, în condițiile
convenite prin pact.

161. Pactul de opțiune:


a. trebuie să conțină toate elementele contractului pe care părțile urmăresc să îl
încheie, astfel încât acesta să se poată încheia prin simpla acceptare a beneficiarului
opțiunii;
b. implică și faptul că declarația debitorului de a contracta are caracterul unei oferte
irevocabile inclusiv în cazul în care părțile nu au stabilit un termen pentru acceptarea
acesteia, sens în care părțile pot conveni ulterior încheierii pactului de opțiune un termen
pentru acceptarea ofertei, pe temeiul libertății de voință;
c. nu trebuie să respecte condițiile de validitate prevăzute de lege pentru contractul
pe care părțile urmăresc să îl încheie.
46 Drept civil. Partea generală

162. Promisiunea de a contracta:


a. reprezintă actul juridic unilateral prin care o persoană se obligă să încheie un
viitor un contract;
b. se poate exemplifica prin ipoteza în care părțile se obligă să negocieze în vederea
încheierii sau modificării unui contract;
c. în cazul în care nu a fost executată, nu dă dreptul părții interesate, în cazul con­
tractelor reale, de a se adresa instanței de judecată pentru pronunțarea unei hotărâri care
să țină loc de contract.

163. Convenția de porte-fort:


a. constituie o excepție aparentă de la principiul opozabilității;
b. poate reprezenta acel contract prin care o parte se obligă față de cealaltă parte să
determine o a treia persoană să ratifice un act juridic;
c. poate reprezenta și acel contract prin care promitentul se obligă față de creditorul
promisiunii să determine o a treia persoană să garanteze executarea prestației asumate
ulterior de către un terț.

164. Stipulația pentru altul:


a. poate lua naștere ca efect al executării promisiunii faptei altuia;
b. implică existența unei părți denumită „promitent” asemenea ipotezei promisiunii
faptei altuia;
c. în raporturile juridice dintre stipulant și promitent, implică și faptul că stipulația
nu poate fi revocată fără acordul promitentului dacă acesta din urmă are interesul să o
execute

165. Stipulația pentru altul:


a. poate fi exemplificată prin contractul de asigurare atunci când asiguratul convine
cu societatea de asigurare ca aceasta să plătească indemnizația de asigurare unei terțe
persoane;
b. implică și faptul că atunci când beneficiarul nu este determinat sau, cel puțin,
determinabil ori nu există la data scadenței obligației promitentului, stipulația va profita
stipulantului, fără a agrava însă sarcina promitentului;
c. se referă și la faptul că revocarea stipulației produce efecte din momentul în care
ajunge la stipulant.

166. în materia stipulației pentru altul:


a. stipulația poate fi acceptată și după decesul stipulantului ori al promitentului;
b. dreptul terțului beneficiar se desființează cu titlu retroactiv dacă stipulația nu este
acceptată de către acesta, neacceptarea fiind o condiție rezolutorie;
c. dacă terțul beneficiar decedează după încheierea stipulației, mai înainte de a
accepta dreptul, stipulația va deveni caducă.
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 47
167. în cazul stipulației pentru altul:
a. terțul beneficiar nu va intra în concurs cu moștenitorii stipulantului;
b. promitentul poate invoca împotriva terțului beneficiar numai apărările întemeiate
pe contractul care cuprinde stipulația, adică acele apărări pe care le-ar putea opune
stipulantului;
c. stipulația poate fî revocată și de moștenitorii sau creditorii stipulantului cât timp
acceptarea beneficiarului nu a ajuns la stipulant sau promitent.

168. Cesiunea contractului:


a. trebuie să respecte, ca regulă generală, principiul simetriei formelor;
b. se poate realiza și atunci când drepturile și obligațiile dintr-un contract au fost
executate;
c. are ca efect și menținerea garanțiilor consimțite în vederea executării obligațiilor
cocontractantului cedat.

169. în materia cesiunii contractului:


a. acceptarea cesiunii locațiunii unui bun mobil este un contract solemn în sensul că
trebuie să îmbrace forma scrisă;
b. acceptarea cesiunii contractului de închiriere nu trebuie să îmbrace forma scrisă;
c. cesiunea contractului de asigurare trebuie să respecte forma scrisă ad validitatem
în cazul acceptării cesiunii contractului de către asigurat.

170. în materia cesiunii contractului:


a. pentru a produce efecte, cesiunea contractului trebuie acceptată de către contrac­
tantul cedat, acesta putând opta între a dispune sau nu liberarea contractantului cedent de
obligațiile sale;
b. creditorii contractantului cedat vor putea solicita, prin intermediul acțiunii oblice,
angajarea răspunderii cesionarului și a cedentului, atunci când acesta din urmă nu a fost
liberat de către contractantul cedat;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

171. în materia cesiunii contractului:


a. acordarea consimțământului pentru operarea cesiunii poate fi ulterioară cesiunii,
sens în care consimțământul ulterior poate îmbrăca forma unei convenții încheiate între
cele trei părți sau a declarației unilaterale de acceptare a cesiunii de către contractantul
cedent;
b. dacă contractantul cedent nu a fost liberat de către contractantul cedat, atunci va
putea fi obligat la executarea obligațiilor din contractul cedat, în cazul în care acestea nu
sunt executate de către contractantul cesionar;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

172. Simulația:
a. implică și faptul că actul juridic secret se poate încheia și ulterior actului juridic
public;
b. se aplică numai actelor juridice patrimoniale, nu și actele juridice nepatrimoniale;
c. prin interpunere de persoane, poate fi exemplificată prin convenția de prete-non.
48 Drept civil. Partea generală

173. Simulația:
a. cunoaște ca sancțiune nespecifică aplicabilitatea nulității;
b. prin interpunere de persoane, cunoaște aplicabilitate în cazul mandatului fără
reprezentare;
c. ca acțiune, nu este o acțiune patrimonială, spre deosebire de acțiunea revocatorie.

174. în materia simulației:


a. în cazul mandatului fără reprezentare, terții nu au niciun raport juridic cu man­
dantul;
b. nulitatea relativă este o sancțiune cu caracter special;
c. acțiunea în simulație, se aplică atât actelor juridice patrimoniale cât și actelor juri­
dice nepatrimonial, spre deosebire de acțiunea revocatorie.

175. în materia simulației:


a. în cazul mandatului fără reprezentare, mandantul, substituindu-se mandatarului,
poate exercita drepturile de creanță născute din executarea mandatului, dacă și-a executat
propriile sale obligații față de mandatar;
b. în principiu, operațiunea de disimularea a actului juridic real este legală, nefiind
sancționată cu nulitatea însăși simulația;
c. simt inopozabile doar efectele pe care actul public le produce față de terți.

176. în materia simulației:


a. în cazul simulației convenției matrimoniale, actul secret prin care se alege un alt
regim matrimonial sau se modifică regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite
formalitățile de publicitate prevăzute de lege, produce efecte numai între soți și nu poate
fi opus terților de bună-credință;
b. actul secret nu își produce efectele și față de succesorii universali sau cu titlu
universal ai părților simulației;
c. terții de bună-credință pot invoca împotriva părților simulației existența actului
public, prin intermediul acțiunii în simulație.

177. în cazul efectelor simulației în raporturile dintre părți și terți, contractul


secret:
a. nu poate fi invocat, spre deosebire de creditorii înstrăinătorului aparent, de succe­
sorii universali ai părților, împotriva terților care întemeindu-se cu bună credință pe
contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent;
b. poate fî opus terților de rea-credință, care nu au drept de opțiune între a invoca
actul aparent sau a se prevala de actul secret;
c. poate fî invocat, de succesorii cu titlu particular al părților, împotriva terților care
întemeindu-se cu bună credință pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizi­
torul aparent.

178. în materia simulației:


a. în cazul efectelor simulației în raporturile dintre terți, dacă există un conflict între
creditorii înstrăinătorului aparent și creditorii dobânditorului aparent sunt preferați cei
dintâi, în cazul în care creanța lor este anterioară contractului secret;
Actul juridic civil. Contractul - izvor de obligații 49

b. acțiunea în constatarea simulației unui act juridic fictiv sau deghizat poate fi
introdusă de creditorul uneia dintre părți doar împotriva debitorului săi, nefiind necesar
să fie introdusă în proces și cealaltă parte contractantă pentru a se declara inopozabi-
litatea contractului public și față de aceasta;
c. în concursul dintre creditorii părților simulației sub forma contractului fictiv sunt
preferați cei care se întemeiază pe contractul secret.

179. Din analiza comparativă a acțiunii în simulație și a acțiunii revocatorii


rezultă că:
a. acțiunea în simulație este imprescriptibilă extinctiv, spre deosebire de acțiunea
revocatorie care este, ca regulă generală, prescriptibilă extinctiv într-un termen de 3 ani
de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din
actul atacat;
b. acțiunea revocatorie este o acțiune în realizare asemenea acțiunii în simulație când
aceasta din urmă a fost introdusă de una dintre părți;
c. acțiunea în simulație este o acțiune în constatare atunci când este introdusă de un
terț, spre deosebire de acțiunea revocatorie care este o acțiune în realizare.

180. Creditorii chirografari:


a. reprezintă, în privința situației lor, o excepție de la principiul relativității efectelor
actului juridic civil;
b. pentru admisibilitatea acțiunii pauliene, trebuie să dovedească și complicitatea la
fraudă a terțului contractant în cazul contractelor cu titlu gratuit;
c. trebuie să dovedească și insolvabilitatea debitorului pentru admiterea acțiunii
revocatorii.
A

181. In materia riscului contractului:


a. în cazul contractului sinalagmatic, riscul contractului nu este suportat de partea
care ar avea calitatea de proprietar al bunului la momentul pieirii fortuite, ci de debitorul
obligației imposibil de executat;
b. în ipoteza vânzării cu plata prețului în rate riscul bunului este transferat cumpă­
rătorului de la momentul plății primei rate;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
CAPITOLUL III
PRESCRIPȚIA EXTINCTIVĂ. DECĂDEREA

1. Prescripția extinctivă:
a. poate fi aplicată de organul de jurisdicție competent din oficiu;
b. este reglementată și prin norme de ordine publică;
c. are ca efect stingerea dreptului material la acțiune.

2. în materia prescripției extinctive:


a. părțile care au capacitate deplină de exercițiu, pot să modifice, prin acord expres,
durata termenelor de prescripție;
b. renunțarea la prescripție nu poate fi tacită;
c. se va reține că acțiunea în justificarea înscrierii provizorii este nu supusă prescrip­
ției extinctive.

3. Prescripția extinctivă:
a. poate avea cursul modificat prin fixarea începutului acesteia, de către părțile care
au capacitate deplină de exercițiu, prin acord expres;
b. ca regulă generală, nu poate cunoaște instituirea altor cauze de întrerupere, prin
acordul expres al părților cu capacitate deplină de exercițiu;
c. de principiu, poate cunoaște instituirea altor cauze de suspendare, prin acordul
expres al părților cu capacitate deplină de exercițiu.

4. în materia prescripției extinctive:


a. este interzisă orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acțiune ar fi declarată
imprescriptibilă, deși, potrivit legii, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acțiune
declarată de lege imprescriptibilă ar fî considerată prescriptibilă;
b. nicio modificare a termenelor de prescripție, a cursului prescripției, a cauzelor
legale de suspendare sau întrerupere, nu poate opera în cazul acțiunilor derivate din con­
tractele de adeziune;
c. termenul legal de prescripție mai mic de 10 ani, poate fi modificat, noua sa durată
neputând fî egală cu 1 an.

5. în cazul prescripției extinctive:


a. termenele de prescripție legale de cel puțin 10 ani, pot fî modificate în sensul
stabilirii unei noi durate de cel mult 15 ani;
b. se aplică aceleași reguli privind calculul termenului, care se aplică și în cazul
uzucapiunii;
c. calculul duratei se face după aceleași reguli ca și calculul duratei termenului ca
modalitate a actului juridic civil.

6. Sunt acțiuni reale imprescriptibile extinctiv:


a. acțiunea în grănițuire;
b. acțiunea în revendicarea animalelor domestice rătăcite pe terenul altuia;
c. acțiunea confesorie prin care se urmărește apărarea unui drept de superficie.
Prescripția extinctivă. Decăderea 51

7. Sunt acțiuni reale prescriptibile extinctiv:


a. acțiunea confesorie prin care se urmărește apărarea dreptului de uzufruct;
b. acțiunea negatorie;
c. acțiunea în revendicare imobiliară în cazul avulsiunii.

8. Este imprescriptibilă extinctiv:


a. acțiunea confesorie prin care se urmărește apărarea dreptului de servitute;
b. acțiunea de partaj;
c. acțiunea care are ca obiect stabilirea dreptului de trecere pe fondul vecinului în
favoarea proprietarului fondului care este lipsit de acces la calea publică.

9. Sunt acțiuni imprescriptibile extinctiv:


a. acțiunea în stabilirea filiației față de mamă;
b. acțiunea în nulitatea relativă a căsătoriei;
c. acțiunea în stabilirea paternității introdusă în timpul vieții copilului.

10. Sunt acțiuni prescriptibile extinctiv:


a. acțiunea în nulitatea relativă a recunoașterii copilului;
b. acțiunea în tăgada paternității introdusă de către cel care se pretinde tată biologic;
c. acțiunea în tăgăduirea paternității atunci când este introdusă de soțul mamei sau
moștenitorii acestuia.

11. Sunt acțiuni imprescriptibile extinctiv:


a. acțiunea în contestarea recunoașterii voluntare de maternitate sau de paternitate;
b. acțiunea în stabilirea paternității, atunci când este pornită de moștenitorii
copilului, după decesul acestuia;
c. acțiunea în stabilirea filiației față de mamă, atunci când este pornită de moșteni­
torii copilului, după decesul acestuia.

12. Valorificarea dreptului subiectiv pe calea excepției este imprescriptibilă


extinctiv:
a. în cazul invocării leziunii pe cale de excepție, chiar dacă dreptul la acțiune era
prescris;
b. în situația excepției de reducțiune;
c. în ipoteza în care partea căreia i se cere executarea contractului - poate opune
oricând nulitatea relativă a contractului, chiar și după împlinirea termenului de prescripție
a dreptului la acțiunea în anulare.

13. Valorificarea dreptului subiectiv pe calea apărării de fond este prescrip­


tibilă extinctiv:
a. creditorilor prejudiciați prin schimbarea regimului matrimonial în sensul că
aceștia pot invoca oricând, pe cale de excepție, inopozabilitatea modificării făcute în
frauda intereselor lor;
52 Drept civil. Partea generală

b. în ipoteza în care invocarea dreptului de retenție pe cale de excepție nu s-ar putea


realiza, întrucât dreptul la acțiune era prescris în momentul în care s-ar fî putut opune
dreptul de retenție;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

14. în materia prescripției extinctive:


a. prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acțiunii urmează să se determine în
funcție de calificarea dată acțiunii ca fiind mixtă sau nu;
b. drepturile potestative, sunt ca regulă generală, imprescriptibile extinctiv;
c. dualitatea de acțiuni, nu implică apărarea aceluiași drept subiectiv civil, ci apă­
rarea alternativă a unui drept de creanță, printr-o acțiune persoană, de principiu, prescrip­
tibilă extinctiv, sau a unui drept real, printr-o acțiune reală, imprescriptibilă extinctiv,
după caz.

15. Este prescriptibilă extinctiv:


a. acțiunea prin care se invocă drepturi secundare;
b. acțiunea pauliană;
c. acțiunea prin care se invocă dreptul de alegere în cazul unei obligații alternative.

16. Sunt drepturi imprescriptibile extinctiv:


a. dreptul de denunțare unilaterală a unui contract;
b. dreptul de a ratifica o gestiune a intereselor altuia;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

17. Este imprescriptibilă extinctiv:


a. acțiunea în repararea nepatrimonială a unui prejudiciu moral este imprescriptibilă
extinctiv;
b. acțiunea prin care se solicită constatarea calității de moștenitor;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

18. în materia prescripției extinctive:


a. petiția de ereditate este o acțiune imprescriptibilă extinctiv;
b. acțiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de 1 an de la
data la care moștenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine sau, după caz, de la data la
care sarcina trebuia executată;
c. reducțiunea liberalităților excesive este sau nu supusă prescripției extinctive, în
funcție de invocarea reducțiunii pe cale de acțiune ori pe cale de excepție.

19. în materia prescripției extinctive:


a. dreptul de a cere raportul donațiilor este imprescriptibil extinctiv;
b. acțiunea în rectificarea notării în cartea funciară este imprescriptibilă extinctiv;
c. în cazul acțiunii în nulitate relativă a recunoașterii copilului nu se aplică termenul
general de prescripție.
Prescripția extinctivă. Decăderea 53
20. Acțiunea în anularea dispoziției testamentare prin care moștenitorii legali
au fost dezmoșteniți:
a. este imprescriptibilă extinctiv;
b. este supusă unui termen de prescripție de 1 an;
c. este supusă unui termen de prescripție care începe să curgă de la data la care cei
dezmoșteniți au luat la cunoștință de dispoziția testamentară prin care au fost înlăturați de
la moștenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moștenirii.

21. în materia termenelor speciale de prescripție extinctivă:


a. acțiunea în repararea prejudiciului adus mediului înconjurător este prescriptibilă
într-un termen de 15 ani;
b. acțiunea prin care se invocă dreptul la acțiune întemeiat pe un raport de reasi­
gurare este supusă unui termen de prescripție de 2 ani;
c. avocații trebuie să introducă acțiunea pentru plata onorariilor într-un termen de
1 an.

22. în materia prescripției extinctive:


a. acțiunea în repararea prejudiciului moral cauzat unei persoane prin tortură, este
imprescriptibilă extinctiv;
b. acțiunea confesorie prin care se apără dreptul de superfîcie este supusă unui
termen de prescripție de 10 ani;
c. acțiunea în pretenții întemeiată pe dreptul la acțiune privind plata remunerației
cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza contractului de intermediere, nu
se prescrie într-un termen de 1 an.

23. în materia termenelor speciale de prescripție extinctivă:


a. acțiunea confesorie prin intermediul căreia se urmărește apărarea dreptului de
uzufruct este imprescriptibilă extinctiv;
b. termenul de prescripție extinctivă aplicabil uzufructului unei creanțe este de 3 ani;
c. acțiunea în repararea prejudiciului material cauzat unei persoane prin acte de
barbarie, nu este prescriptibilă într-un termen de prescripție de 3 ani.

24. în materia termenelor speciale de prescripție extinctivă:


a. dreptul la acțiune privitor la restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor
pentru un spectacol care nu a mai avut loc se prescrie într-un termen de 6 luni, de la data
la care spectacolul trebuia să aibă loc;
b. se prescrie într-un termen de 1 an de prescripție extinctivă dreptul la acțiune
întemeiat pe lecțiile date cu ora de profesori;
c. dreptul la acțiune al meșteșugarilor pentru plata muncii lor se prescrie într-un
termen de 6 luni.

25. Termenul special de prescripție extinctivă de 1 an:


a. nu este aplicabil, dreptului la acțiune al medicilor pentru plata sumelor de bani
cuvenite pentru operațiile efectuate;
b. este aplicabil vânzătorilor cu amănuntul pentru plata mărfurilor vândute;
c. se va aplica și în cazul executorilor judecătorești pentru plata sumelor ce le sunt
datorate pentru actele funcției lor.
54 Drept civil. Partea generală

26. Termenul de prescripție extinctivă de 3 ani:


a. este aplicabil acțiunii în tăgada paternității pornite de mamă;
b. se aplică și inginerilor pentru plata sumelor ce li se cuvin;
c. nu se aplică profesioniștilor din alimentația publică pentru serviciile pe care le
prestează.

27. Termenul de prescripție extinctivă de 3 ani:


a. se aplică în cazul acțiunii în tăgada paternității exercitate de soțul mamei;
b. nu se aplică și în cazul avocaților cu privire la afacerile neterminate;
c. se aplică hotelierilor pentru serviciile pe care le prestează.

28. Termenul de prescripție extinctivă începe să curgă:


a. de la momentul la care păgubitul a cunoscut pe cel care răspunde de paguba
produsă, pentru ipoteza acțiunii în repararea unei pagube cauzate printr-o faptă ilicită;
b. în cazul leziunii, de la data la care a fost încheiat contractul;
c. pentru viciile ascunse, în cazul unei construcții, de la împlinirea a 18 luni de la
data predării sau recepției finale a construcției, cu excepția situației în care viciul a fost
descoperit mai înainte, ipoteză în care termenul va curge de la data descoperirii.

29. Termenul de prescripție extinctivă începe să curgă:


a. în cazul asigurării contractuale, în raporturile dintre asigurător și asigurat, de la
momentul la care persoana păgubită a cunoscut atât existența pagubei cât și pe cel care
răspunde de ea;
b. pentru acțiunea în anularea căsătoriei, în cazul în care căsătoria s-a încheiat între
tutore și persoana minoră aflată sub tutela sa, de la data încheierii căsătoriei;
c. de la expirarea unui termen de o lună, în cazul viciilor ascunse, în cazul executării
unor lucrări curente la un bun transmis sau o lucrare executată alta decât o construcție.

30. în materia începutului prescripției extinctive:


a. în cazul ipotezei dreptului la acțiune în repararea pagubei cauzate printr-o faptă
ilicită, prescripția poate începe să curgă de la un moment obiectiv care urmează a fi
determinat de instanță;
b. termenul de prescripție de 6 luni pentru acțiunea în declararea nulității relative a
adopției începe să curgă de la descoperirea erorii, dar nu mai târziu de 3 ani de la înche­
ierea adopției;
c. în cazul acțiunii în stabilirea maternității, pentru ipoteza în care copilul a decedat
înainte de a introduce acțiunea, moștenitorii săi o pot introduce în termenul de prescripție
extinctivă de 3 ani care începe să curgă de la data decesului acestuia.

31. în materia începutului prescripției extinctive:


a. dreptul la acțiunea în anularea acceptării sau renunțării la moștenire se prescrie în
termen de 3 luni, calculat în caz;
b. termenul de prescripție va începe să curgă de la momentul descoperirii viciilor
dacă acestea s-au ivit după expirarea termenului de garanție;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
Prescripția extinctivă. Decăderea 55
32. în materia începutului prescripției extinctive, precum și a duratei acesteia:
a. în cazul acțiunii prin care se solicită restituirea darurilor primite în considerarea
logodnei sau, pe durata acesteia, în considerarea căsătoriei, termenul de prescripție
extinctivă este de 6 luni și începe să curgă de la data ruperii logodnei;
b. termenul de prescripție extinctivă este de 1 an și curge de la data ruperii abuzive a
logodnei, atunci când această acțiune este exercitată împotriva părții care a rupt abuziv
logodna;
c. termenul de prescripție de 1 an pentru acțiunea în despăgubire în cazul revocării
fără justă cauză a promisiunii publice de recompensă începe să curgă de la data publicării
revocării.

33. în materia începutului prescripției extinctive:


a. acțiunea în tăgada paternității exercitată fie de moștenitorii soțului mamei, fie de
către moștenitorii mamei, în cazul în care aceștia au decedat înainte de împlinirea terme­
nului de prescripție de 3 ani, se prescrie în termen de 1 an de la data decesului;
b. acțiunea în tăgada paternității formulată de moștenitorii tatălui biologic este
supusă unui termen de prescripție de 6 luni care începe să curgă de la data decesului;
c. pentru acțiunea în tăgada paternității exercitată de moștenitorii copilului, în cazul
în care acesta a decedat înainte de a introduce acțiunea, termenul de prescripție este de 1
an și începe să curgă de la data decesului.

34. în materia începutului prescripției extinctive:


a. acțiunea în revendicare pentru avulsiune, cunoaște aplicabil un termen de
prescripție de 1 an începe să curgă de la data la care porțiunea de teren este alipită la
terenul altui proprietar riveran;
b. pentru acțiunea în revendicarea animalelor domestice rătăcite pe terenul altuia,
termenul de prescripție începe să curgă de la momentul la care animalele au ajuns efectiv
pe acest teren;
c. prescripția extinctivă a acțiunii în despăgubire exercitată de proprietarul fondului
aservit împotriva proprietarului dominant începe să curgă din momentul stabilirii
dreptului de trecere.

35. In materia începutului prescripției extinctive, precum și a duratei acesteia:


a. în cazul acțiunii posesorii, termenul de prescripție de 6 luni, începe să curgă de la
momentul tulburării sau al deposedării;
b. în cazul acțiunii în revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii, termenul de
prescripție de 3 ani începe să curgă de la data la care sarcina trebuia executată;
c. în cazul acțiunii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de
contract, termenul de prescripție de 1 an curge de la data la care contractul trebuia
încheiat.

36. în materia începutului prescripției extinctive, precum și a duratei acesteia:


a. în ipoteza acțiunii în revocarea donației pentru ingratitudine, dacă donatorul a
decedat fără să fi cunoscut fapta de ingratitudine, termenul de prescripție începe să curgă
de la momentul la care moștenitorii au cunoscut fapta de ingratitudine;
56 Drept civil. Partea generală

b. termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani pentru acțiunea în stabilirea de


către instanță a unui termen de restituire în cazul împrumutului de consumație, începe să
curgă de la data încheierii contractului;
c. în cazul contractului de cont curent, termenul de prescripție de 1 an pentru
acțiunea prin care se solicită rectificarea erorilor de calcul, făcute cu ocazia stabilirii sol­
dului, a omisiunilor, a înscrierilor duble și altora asemenea nu începe să curgă de la data
comunicării extrasului de cont curent.

37. Cursul prescripției extinctive este suspendat:


a. între soți, indiferent dacă aceștia simt sau nu separați în fapt;
b. în cazul moștenitorilor defunctului cât timp aceștia nu au acceptat moștenirea ori
nu a fost numit un curator care să îi reprezinte;
c. în materia accesiunii imobiliare artificiale, în cazul prescripției acțiunii autorului
lucrării privind plata indemnizației, cât timp acesta este lăsat de proprietar să dețină
imobilul.

38. Termenul prescripției extinctive este suspendat:


a. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faza instanței
de judecată până la începerea cercetării judecătorești;
b. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a
neînțelegerilor dintre părți, însă numai dacă s-a introdus cererea de chemare în judecată
în următoarele 6 luni, după momentul finalizării negocierilor;
c. în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripția este
împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat
această împiedicare.

39. Termenul de prescripție extinctivă:


a. este suspendat dacă raportul juridic ce are conținut prescriptibil, s-a născut în
timpul încheierii căsătoriei;
b. nu este suspendat în cazul acțiunii în răspundere pentru ținerea defectuoasă a cărții
funciare, chiar dacă au fost exercitate acțiunile și căile de atac prevăzute de lege pentru
înlăturarea efectelor faptei păgubitoare;
c. este suspendat în cazul dreptului la acțiunea în tăgada paternității de către soțul
mamei, ipoteză în care termenul de prescripție nu curge împotriva soțului pus sub inter­
dicție judecătorească pe intervalul de timp situat între punerea sub interdicție și ridicarea
interdicției, indiferent dacă acesta are sau nu tutore.

40. Termenul prescripției extinctive:


a. se întrerupe prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în
faza instanței de judecată până la închiderea dezbaterilor;
b. este suspendat între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecă­
torești sau al unui act juridic administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt
astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și
aprobate;
c. este întrerupt cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existența
datoriei sau exigibilitatea acesteia.
Prescripția extinctivă. Decăderea 57

41. Suspendarea termenului de prescripție extinctivă:


a. intervine atunci când forța majoră temporară a survenit în primele 6 luni de la
începutul cursului termenului de prescripție;
b. este aplicabilă în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate, potrivit
legii sau contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cât timp nu a
cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 6
luni de la declanșarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen;
c. implică și faptul că prescripția acțiunii prin care proprietarul solicită obligarea
superficiarului care a modificat structura construcției la repunerea în situația anterioară
este suspendată până la expirarea duratei superficiei.

42. Suspendarea cursului prescripției extinctive:


a. intervine și atunci când titularul dreptului face parte din forțele armate ale
României, chiar dacă acestea nu sunt în stare de mobilizare sau de război;
b. nu intervine prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus
în întârziere;
c. intervine în cazul celui lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exer­
cițiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care
există o dispoziție legală contrară.

43. Suspendarea cursului prescripției extinctive:


a. are caracter judiciar;
b. are un efect special care constă în prorogarea, dacă este cazul, a momentului
împlinirii termenului de prescripție extinctivă în așa fel încât intervalul de timp cuprins
între momentul încetării cauzei de suspendare și cel al împlinirii prescripției extinctive să
fie de 6 luni sau de o lună, după cum termenul de prescripție extinctivă aplicabil în speță
este mai mare de 6 luni, respectiv este de 6 luni sau mai scurt;
c. se produce și atunci când cel care a încălcat dreptul face parte din forțele armate
ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război.

44. Suspendarea cursului prescripției extinctive:


a. produce efecte ope legist
b. intervine și atunci când are loc înscrierea creanței la masa credală în cadrul proce­
durii insolvenței;
c. reprezintă o modificare a cursului prescripției, spre deosebire de întreruperea
cursului.

45. întreruperea prescripției extinctive:


a. implică un set de cauze de întrerupere legale, limitativ prevăzute de lege și care
produc efecte de drept;
b. intervine printr-o recunoaștere tacită și atunci când cel îndreptățit la restituirea
unei prestații făcute în executarea unui act juridic ce a fost desființat pentru nulitate, atâta
timp cât bunul individual determinat, primit de la cealaltă parte cu ocazia executării actului
desființat nu este pretins de aceasta din urmă pe cale de acțiune reală sau personală;
c. sub forma recunoașterii, implică existența unui act constitutiv.
58 Drept civil. Partea generală

46. întreruperea prescripției extinctive:


a. poate fi efectul unei recunoașteri făcute de debitor prin intermediul altor persoane;
b. nu se produce dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicție necompetent;
c. are loc chiar dacă sesizarea este nulă pentru vicii de formă.

47. Sesizarea făcută la un organ de urmărire penală necompetent:


a. întrerupe prescripția extinctivă de la data introducerii cererii la acel organ;
b. nu întrerupe prescripția extinctivă;
c. întrerupe prescripția extinctivă de la data la care ajunge la organul competent.

48. în materia întreruperii prescripției extinctive:


a. efectele întreruperii se produc definitiv pe data rămânerii definitive a hotărârii de
admitere a cererii respective;
b. prescripția este întreruptă și dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă;
c. prescripția nu este întreruptă nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală și-a
pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a
obține executarea silită.

49. în materia întreruperii termenului de prescripție extinctivă:


a. în cazul în care hotărârea judecătorească sau arbitrală și-a pierdut puterea
executorie prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea
silită, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului nu s-a prescris, se va putea face o nouă
cerere de chemare în judecată sau arbitrală, fără a se putea opune excepția autorității de
lucru judecat;
b. întreruperea prescripției poate avea loc și prin invocarea pe cale de excepție a
dreptului a cărui acțiune se prescrie;
c. în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea jude­
cății întrerupe cursul prescripției, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă.

50. Consecințele efectelor întreruperii prescripției se referă și la faptul că:


a. atunci când întreruperea prescripției operează prin recunoașterea dreptului de către
cel în folosul căruia curge, va începe să curgă o nouă prescripție de același fel;
b. în cazul în care prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată
ori de arbitrare, noua prescripție a dreptului de a obține executarea silită nu va începe să
curgă cât timp hotărârea de admitere a acțiunii nu a rămas definitivă;
c. dacă întreruperea rezultă din intervenția făcută în procedura insolvenței ori a
urmăririi silite, prescripția nu va reîncepe să curgă de la data la care există din nou posi­
bilitatea de valorificare legală a creanței care a rămas de acoperit.

51. în cazul în care prescripția extinctivă a fost întreruptă prin constituirea ca


parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la
începerea cercetării judecătorești, întreruperea operează până la:
a. pronunțarea hotărârii definitive a instanței penale;
b. comunicarea ordonanței de clasare;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
Prescripția extinctivă. Decăderea 59
52. în cazul în care prescripția extinctivă a fost întreruptă prin constituirea ca
parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la
începerea cercetării judecătorești, întreruperea operează până la:
a. comunicarea ordonanței de suspendare a urmăririi penale;
b. pronunțarea hotărârii de suspendare a judecății;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

53. întreruperea prescripției față de un moștenitor al debitorului solidar:


a. nu produce efecte față de ceilalți codebitori decât pentru partea acelui moștenitor,
chiar dacă este vorba de o creanță ipotecară;
b. dacă acest moștenitor este fîdeiusorul debitorului solidar, întreruperea prescripției
înainte de decesul celui din urmă, produce efecte în privința amândurora;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

54. Repunerea în termenul de prescripție:


a. se poate dispune în temeiul unor împrejurări mai presus de voința părții interesat;
b. poate fi dispusă în cazul spitalizării îndelungate sau repetate a mamei împreună cu
copilul în numele căruia urma să introducă acțiunea;
c. se va putea dispune dacă partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împli­
nirea unui termen de o lună, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască
încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului de prescripție.

55. Repunerea în termenul de prescripție extinctivă:


a. exclude atât forța majoră cât și culpa;
b. se poate întemeia pe cunoașterea unor fapte stabilite de organul de urmărire
penală numai după împlinirea termenului de prescripție extinctivă;
c. implică existența unui termen de decădere de 30 de zile.

56. Repunerea în termenul de prescripție extinctivă:


a. implică un termen de 30 de zile care privește atât cererea de repunere în termenul
de prescripție extinctivă, cât și introducerea cererii prin care se exercită dreptul la acțiune
privind pretenția pe fond;
b. nu are caracter judiciar, spre deosebire de aplicarea întreruperii prescripției
extinctive;
c. exclude împrejurările care constituie cauzele de suspendare.

57. In materia calculului termenului de prescripție extinctivă:


a. în cazul termenului stabilit pe zile, nu se va lua în calcul prima și ultima zi a
termenului;
b. actele pot fi considerate ca fiind făcute în termen, indiferent dacă termenul este
stabilit pe ani, pe luni, pe săptămâni, pe zile sau pe ore;
c. dacă termenul se calculează pe ani, împlinirea termenului nu se va realiza în ziua
corespunzătoare din ultimul an, urmând a se aplica regula conform căreia nu se va lua în
calcul nici prima și nici ultima zi a termenului.
60 Drept civil. Partea generală

58. Prescripția extinctivă:


a. poate fi opusă numai în primă instanță;
b. împiedică exercitarea dreptului de retenție;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

59. în materia prescripției extinctive:


a. prescrierea valorificării creanței pe cale de acțiune afectează și valorificarea
aceleiași creanțe pe cale de excepție;
b. se va reține ca exemplu și că dreptul de opțiune succesorală trebuie exercitat
într-un termen de prescripție extinctivă de 1 an;
c. în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală a
unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție extinctivă a răspunderii
penale se aplică și dreptului la acțiune în răspundere civilă.

60. Termenele de decădere:


a. poate implica săvârșirea unor acte unilaterale;
b. pot fi și convenționale, în sensul că părțile pot să transforme un termen de
prescripție extinctivă într-un termen de decădere;
c. convenționale sunt întotdeauna de ordine privată.

61. Termenul de decădere:


a. convențional, atunci când face excesiv de dificilă exercitarea dreptului sau săvâr­
șire actului de către partea interesată, are ca efect anulabilitatea actului juridic încheiat;
b. este de 3 ani, în cazul acțiunii în revendicarea bunului mobil pierdut sau furat de
la posesorul de bună-credință;
c. este de 48 de ore în cazul în care proprietarul trebuie să urmărească roiul de albine
a trecut pe terenul altuia.

62. Termenul de decădere:


a. este de 3 luni, aplicabil dreptului proprietarului de a pretinde restituirea bunului
găsit sau prețul obținut din valorificarea acestuia, care începe să curgă de la data predării
bunului către organele de poliție din localitatea în care a fost găsit;
b. este de 1 an, aplicabil acțiunii prin care succesibilul solicită declararea nedem­
nității;
c. este de 6 luni, aplicabil dreptului de a cere anularea contractului, care începe să
curgă de la data notificării prin care partea interesată îi solicită celui îndreptățit să invoce
nulitatea relativă fie să confirme actul anulabil, fie să exercite acțiunea în anulare.

63. Termenul de decădere:


a. poate fi, prin excepție, suspendat prin efectul forței majore;
b. se calculează după aceleași reguli după care se calculează și termenul de prescripție;
c. este de 6 luni și începe să curgă de la data încheierii contractului de vânzare, în
cazul acțiunii vânzătorului pentru suplimentul de preț și a acțiunii cumpărătorului pentru
reducerea prețului sau rezoluțiunea contractului.
Prescripția extinctivă. Decăderea 61
64. în materia termenului de decădere:
a. în cazul forței majore, care intervine în timpul curgerii termenului de decădere,
dacă, după reluarea cursului termenului ar rămâne mai puțin de 5 zile din termenul de
decădere, atunci acesta se împlinește după 5 zile de la data când suspendarea a încetat;
b. se va reține ca fiind un caz de decădere implicită, termenul de 10 zile aplicabil
dreptului de preempțiune în cazul vânzării de bunuri mobile sau de o lună în cazul
vânzării de bunuri imobile, termen care începe să curgă de la data comunicării către
preemptor a notificării cuprinsului contractului încheiat cu terțul;
c. partea interesată poate opune decăderea numai la judecata în primă instanță, cel
mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

65. în materia termenului de decădere:


a. părțile nu pot să renunțe, nici anticipat și nici după începerea cursului lor, la
termenele de decădere de ordine publică;
b. dacă termenul de decădere este un termen legal de ordine publică, instanța trebuie
să invoce din oficiu decăderea;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

66. în materia termenului de decădere:


a. organul de jurisdicție este obligat să invoce și să aplice din oficiu termenul de
decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu în discuție, cu excepția cazului când
decăderea privește un drept de care părțile pot dispune;
b. persoana interesată poate renunța, după sau înainte de împlinirea termenului de
decădere, dacă acesta a fost stabilit prin contract sau instituit printr-o dispoziție legală
care ocrotește un interes privat;
c. dacă un termen a fost instituit prin lege sau prin voința părților pentru exercitarea
dreptului la acțiune sau în legătură cu acesta și nu s-a prevăzut că nerespectarea lui atrage
pierderea dreptului subiectiv sau împiedicarea efectuării unui act unilateral, atunci acest
termen nu va putea fi calificat ca fiind un termen de prescripție extinctivă.
TITLUL II
DREPT CIVIL. PERSOANELE

CAPITOLUL I
PERSOANA FIZICĂ - CAPACITATEA CIVILĂ

1. Personalitatea juridică:
a. este o parte a capacității civile;
b. se identifică noțiunii de capacitate juridică;
c. nu se identifică cu noțiunea de capacitate de drept.

2. Personalitatea juridică:
a. reprezintă aptitudinea de a fi subiect de drept, deci aptitudinea de a fî titular de
drepturi;
b. nu este unică, în sensul că nu este una singură pentru fiecare subiect de drept;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

3. în materia caracterelor juridice ale capacității de folosință a persoanei fizice:


a. generalitatea, constă în însușirea capacității de folosință de a fi recunoscută (atri­
buită) tuturor oamenilor;
b. universalitatea, se exprimă prin capacitatea de folosință a persoanei fizice, în
sensul aptitudinii generale și abstracte de a avea toate drepturile și obligațiile civile;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

4. Capacitatea de folosință a persoanei fizice:


a. ca regulă generală, începe odată cu împlinirea vârstei de 18 ani;
b. încetează din momentul datei trecute în actul de deces;
c. nu include și drepturile persoanei fizice care aparțin altor ramuri de drept.

5. Incapacitățile de folosință:
a. pot fi cu caracter de sancțiune penală, spre exemplu - decăderea din drepturile
pământești;
b. pot avea caracter de sancțiune civilă, exempli gratia - interzicerea drepturilor
părintești;
c. civile, care au caracter de protecție sau de ocrotire se pot regăsi în materia con­
tractului de vânzare.

6. în materia declarării judecătorești a morții:


a. atunci când este sigur că decesul s-a produs, deși cadavrul nu poate fi găsit sau
identificat, moartea poate fî declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aștepta îm­
plinirea vreunui termen de la dispariție;
Persoana fizică - capacitatea civilă 63

b. dacă hotărârea nu arată și ora morții, se socotește că cel declarat mort a încetat din
viață în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morții;
c. rectificarea datei morții din hotărârea judecătorească nu se poate dispune, chiar
dacă se dovedește că nu era posibil ca acea persoană să fi decedat la acea dată.

7. Anularea hotărârii declarative de moarte produce efecte:


a. nepatrimoniale, în sensul că în cazul în care soțul unei persoane declarate moarte s-a
recăsătorit și, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie
rămâne valabilă, dacă soțul celui declarat mort a fost de bună-credință, prima căsătorie
urmând a se considera desfăcută pe data anulării hotărârii declarative de moarte;
b. patrimoniale, sub aspectul regulii generale a înapoierii bunurilor în natură celui
declarat mort, iar dacă aceasta nu este cu putință, restituirea lor prin echivalent;
c. patrimoniale, în sensul că moștenitorul aparent care află că persoana care a fost
declarată decedată prin hotărâre judecătorească este în viață.

8. în materia caracterelor juridice ale capacității de exercițiu a persoanei fizice:


a. universalitatea, constă în faptul că prin capacitatea civilă de exercițiu a persoanei
fizice se exprimă aptitudinea de a dobândi și exercita drepturile subiective civile și de a
executa obligațiile civile prin încheierea oricăror acte juridice civile, cu excepția celor
oprite de lege;
b. intangibilitatea, constă în faptul că nu poate forma obiect de renunțare, nici măcar
parțială, și nici obiect de înstrăinare;
c. inalienabilitatea nu constă în lipsirea, totală sau parțială, de capacitate de exercițiu
numai în cazurile și condițiile expres stabilite de lege.
A

9. In materia capacității de exercițiu a persoanei fizice:


a. minorul care se căsătorește, începând cu vârsta de 15 ani, dobândește capacitatea
deplină de exercițiu;
b. legiuitorul prezumă iuris et de iure că la împlinirea vârstei de 18 ani persoana are
discernământ;
c. minorul care are capacitate de exercițiu restrânsă, poate să încheie singur acte
juridice de dispoziție, chiar dacă nu au o mică valoare și nici caracter curent, dacă acestea
privesc profesia sa.

10. în materia capacității de exercițiu a persoanei fizice:


a. capacitatea restrânsă de exercițiu începe la împlinirea vârstei de 16 ani;
b. minorul care are capacitate de exercițiu restrânsă, poate să încheie singur acte
juridice de dispoziție, chiar dacă nu au o mică valoare și nici caracter curent, dacă acestea
privesc îndeletnicirile sale artistice;
c. sancțiunea nerespectării regulilor referitoare la capacitatea civilă de exercițiu este
nulitatea absolută a actului juridic civil astfel încheiat.
CAPITOLUL II
PERSOANA JURIDICĂ

1. Printre elementele constitutive ale persoanei juridice:


a. se numără și organizarea de sine stătătoare;
b. nu se numără și scopul propriu;
c. se numără și existența unui patrimoniul propriu.

2. în materia elementelor constitutive ale persoanei juridice:


a. patrimoniul constă în totalitatea drepturilor patrimoniale ce au ca titular persoana
juridică;
b. ca regulă generală, persoana juridică având în subordine o altă persoană nu răs­
punde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă;
c. scopul propriu al persoanei juridice este un element constitutiv prin care se
desemnează obiectul de activitate al acesteia.

3. în cazul elementelor constitutive ale persoanei juridice:


a. persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care
este subordonată;
b. patrimoniul desemnează și compartimentarea entității pe activități ce urmează a se
desfășura, precum și precizarea persoanei ori persoanelor care vor reprezenta persoana
juridică în raporturile cu terții;
c. scopul lucrativ este guvernat de principiul specialității.

4. înființarea persoanei juridice:


a. se poate face pentru o durată nedeterminată;
b. se face prin lege pentru partidele politice;
c. se face de către un organ al puterii executive pentru asociații și fundații.

5. înregistrarea persoanei juridice, se referă cu precădere la:


a. înscrierea acesteia;
b. autorizarea persoanei juridice;
c. înmatricularea acesteia.

6. în materia persoanei juridice:


a. înregistrarea persoanei juridice se face în scopul dobândirii personalității juridice;
b. lipsa autorizației administrative necesare pentru înființarea acesteia atrage sancți­
unea nulității absolute;
c. intervine sancțiunea nulității absolute în cazul în care nu s-a respectat numărul
minim de fondatori sau de asociați prevăzut de lege.
Persoana juridică 65
7. în cazul persoanei juridice:
a. nulitatea absolută a persoanei juridice se acoperă în toate cazurile, dacă, până la
închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe de judecată, cauza de nulitate a fost înlă­
turată;
b. intervine sancțiunea nulității absolute atunci când toți fondatorii sau asociații au
fost, potrivit legii, incapabili, la data înființării persoanei juridice;
c. nulitatea relativă a persoanei juridice se acoperă în toate cazurile, dacă, până la
închiderea cercetării judecătorești în fața primei instanțe de judecată, cauza de nulitate a
fost înlăturată.

8. în materia nulității persoanei juridice:


a. nulitatea relativă a persoanei juridice poate fi invocată în termen de 1 an de la data
înregistrării sau înființării acesteia, după caz;
b. nulitatea absolută a persoanei juridice nu intervine în cazul în care actul de înfiin­
țare nu prevede capitalul social subscris și vărsat;
c. intervine nulitatea absolută a persoanei juridice dacă actul de înființare nu prevede
obiectul de activitate.

9. în cazul nulității persoanei juridice:


a. nulitatea absolută intervine dacă actul de înființare nu prevede denumirea per­
soanei juridice;
b. nulitatea relativă nu intervine dacă lipsește sediul persoanei juridice din actul de
înființare;
c. încălcarea dispozițiilor legale privind patrimoniul inițial sau capitalul social
minim subscris și vărsat nu atrage nulitatea absolută a persoanei juridice.

10. Efectele nulității în materia persoanei juridice implică și faptul că:


a. persoana juridică încetează fără efect retroactiv și intră în insolvență;
b. hotărârea judecătorească definitivă se comunică, din oficiu, spre a fi notată în
toate registrele publice în care persoana juridică a fost înregistrată sau, după caz, men­
ționată;
c. nulitatea nu aduce atingere actelor încheiate anterior în numele persoanei juridice
de către organele de administrare, direct sau prin reprezentare, după caz.

11. Efectele nulității în materia persoanei juridice se referă și faptul că:


a. din momentul încetării persoanei juridice se deschide procedura lichidării
b. persoana juridică încetează cu efect retroactiv
c. nici persoana juridică și nici fondatorii sau asociații nu pot opune terților nulitatea
acesteia, în afară de cazul în care se dovedește că aceștia cunoșteau cauza de nulitate la
momentul încheierii actului.

12. în materia caracterelor juridice ale capacității de folosință a persoanei


juridice:
a. intangibilitatea, constă în aptitudinea abstractă a persoanei juridice de a avea
drepturi subiective civile și obligații civile în general, fără o enumerare limitativă a lor
66 Drept civil. Persoanele

b. intangibilitatea nu constă în imposibilitatea de a se înstrăina sau ceda aceasta ori


renunța la ea, nici măcar în parte
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

13. Ca regulă generală, capacitatea de folosință a persoanei juridice:


a. începe de la data autorizării constituirii lor, în cazul persoanelor juridice nesupuse
înregistrării;
b. nu începe de la data înregistrării în cazul persoanelor juridice supuse înregistrării;
c. în cazul persoanelor juridice nesupuse înregistrării, poate începe de la data actului
de înființare.

14. In materia ale capacității de folosință a persoanei juridice:


a. capacitatea de folosință anticipată în cazul persoanei juridice nesupusă înregis­
trării este posibilă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia ființă în
mod valabil;
b. persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi și obligații
civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire
sau statul, afară de cazul când ar fî vorba de primirea de liberalități;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

15. în materia capacității de exercițiu a persoanei juridice:


a. începutul capacității de exercițiu este marcat de constituirea organelor de admi­
nistrare a persoanei juridice;
b. până la data constituirii organelor de administrare, exercitarea drepturilor și înde­
plinirea obligațiilor care privesc persoana juridică se fac de către fondatori ori de către
persoanele fizice sau juridice desemnate în acest scop;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

16. Din organele de administrare ale persoanei juridice pot face parte:
a. persoanele juridice;
b. cei cu capacitate de exercițiu restrânsă;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

17. Conținutul capacității de exercițiu a persoanei juridice se referă și la faptul


că:
a. actele încheiate de cei decăzuți din dreptul de a exercita o funcție de control în
cadrul persoanei juridice sunt lovite de nulitate;
b. raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale de admi­
nistrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin
lege, prin actul de constituire sau statut;
c. cel care contractează pentru persoana juridică rămâne personal ținut față de terți
dacă aceasta nu se înființează ori dacă nu își asumă obligația contractată, în afara cazului
când prin contract a fost exonerat de această obligație.
Persoana juridică 67

18. Conținutul capacității de exercițiu a persoanei juridice implică și faptul că


actele încheiate de:
a. cei declarați prin lege incompatibili să exercite o funcție în cadrul organelor de
administrare sunt lovite de nulitate absolută;
b. persoanele incapabile în cadrul unei funcții de control, nu sunt lovite de nulitate
absolută;
c. cei cu capacitate de exercițiu restrânsă, în cadrul unei funcții de administrare, sunt
anulabile independent de producerea unei vătămări.

19. în materia funcționării persoanei juridice:


a. actele emise de organele persoanei juridice nu sunt obligatorii și pentru cei care nu
au luat parte la deliberare;
b. membrii organelor de administrare ale unei persoane juridice nu trebuie să acțio­
neze în interesul acesteia, cu prudența și diligența cerute unui bun proprietar;
c. este anulabil actul juridic încheiat în frauda intereselor persoanei juridice de un
membru al organelor de administrare, dacă un afin al acestui din urmă până la gradul al
patrulea inclusiv, ar avea vreun interes să încheie acest act și dacă cealaltă parte a
cunoscut sau trebuia să cunoască acest lucru.

20. în materia acțiunii în anularea actelor emise de organele persoanei juridice:


a. nu pot fî atacate hotărârile privitoare la revocarea administratorilor din funcție;
b. acțiunea în nulitatea absolută poate fi introdusă de orice persoană interesată;
c. acțiunea în nulitatea relativă se poate introduce în termen de 3 ani de la data când
titularilor acțiunii li s-a comunicat copia de pe hotărârea sau decizia respectivă ori de la
data cât a avut loc ședința, după caz.

21. în materia acțiunii în anularea actelor emise de organele persoanei juridice:


a. oricare dintre membrii organelor de conducere sau de administrare care nu au
participat la deliberare ori care nu au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în
procesul-verbal de ședință, poate introduce acțiunea în nulitate relativă;
b. hotărârea definitivă de anulare va fi menționată în registrul public în care este
înregistrată persoana juridică, fiind opozabilă față de orice persoană, inclusiv față de
membrii acelei persoane juridice;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

22. în cazul persoanei juridice, răspunderea pentru actele juridice implică și


faptul că:
a. în raporturile cu terții, persoana juridică este angajată prin actele organelor sale,
chiar dacă aceste acte depășesc puterea de reprezentare conferită prin actul de constituire
sau statut, în afară de cazul în care ea dovedește că terții o cunoșteau la data încheierii
actului;
b. clauzele sau dispozițiile actului de constituire ori ale statutului care limitează sau
lărgesc puterile conferite exclusiv de lege organelor statutare sunt considerate nescrise,
chiar dacă au fost publicate;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
68 Drept civil. Persoanele

23. Răspunderea pentru faptele juridice ale persoanei juridice de drept privat
și referă și la faptul că:
a. faptele licite sau ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși per­
soana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor
încredințate;
b. faptele ilicite atrag și răspunderea personală și indivizibilă a celor care le-au
săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de terți;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

24. Ca regulă generală, în materia răspunderii persoanelor juridice de drept


public:
a. persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele licite sau ilicite ale
organelor lor în aceleași condiții ca persoanele juridice de drept privat;
b. statul nu răspunde în mod subsidiar pentru obligațiile organelor, autorităților și
instituțiilor publice care sunt persoane juridice;
c. unitățile administrativ-teritoriale nu răspund subsidiar pentru obligațiile organelor,
instituțiilor și serviciilor publice din subordinea lor, atunci când acestea din urmă au
personalitate juridică.

25. în general în materia răspunderii membrilor organelor persoanei juridice,


precum și referitor la răspunderea persoanei juridice pentru fapta proprie:
a. în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de
drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Justiției;
b. cenzorii, asemenea altor persoane care au acționat în calitate de membri ai
organelor persoanelor juridice, care au cauzat prejudicii prin încălcarea îndatoririlor
stabilite în sarcina lor, vor răspunde față de persoana juridică ca urmare a admiterii
acțiunii introduse în instanță de către aceasta, de către persoana desemnată de organul de
conducere competent;
c. dacă s-a hotărât introducerea acțiunii în răspundere împotriva administratorilor
sau a directorilor angajați în baza unui alt contract decât a unui contract individual de
muncă, mandatul acestora încetează de drept.

26. în cazul atributelor de identificare specifice persoanei juridice:


a. naționalitatea nu este un atribut de identificare;
b. numele este un atribut de identificare;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

27. în materia atributelor de identificare aferente persoanei juridice:


a. cetățenia este un atribut de identificare;
b. firma nu este un atribut de identificare;
c. telexul este un atribut de identificare.

28. Denumirea persoanei juridice:


a. reprezintă un atribut de identificare al persoanei juridice, asemenea numărului de
telefon al acesteia;
Persoana juridică 69

b. nu poate consta într-un grup de cuvinte;


c. trebuie înscrisă în toate documentele, indiferent de formă, alături de sediu, sub
sancțiunea plății de daune-interese persoanei prejudiciate.

29. în cazul atributelor de identificare specifice persoanei juridice:


a. sunt de naționalitate română toate persoanele juridice al căror sediu, potrivit
actului de constituire sau statutului, este stabilit în România;
b. adresa este un atribut de identificare;
c. capitalul social nu este un atribut de identificare.

30. în materia atributelor de identificare aferente persoanei juridice:


a. marca, spre deosebire de emblemă, este un atribut de identificare;
b. numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau, după caz, numărul de
înmatriculare în registrul bancar ori numărul de înscriere în registrul persoanelor juridice,
reprezintă un atribut de identificare;
c. codul fiscal, spre deosebire de contul bancar, este un atribut de identificare.

31. în materia reorganizării persoanei juridice:


a. contopirea persoanei juridice se poate realiza prin absorbție sau fuziune;
b. în cazul divizării parțiale a persoanei juridice, aceasta dispare ca subiect de drept;
c. persoana juridică supusă divizării totale dispare ca subiect de drept.

32. în cazul reorganizării persoanei juridice:


a. în cazul în care partea desprinsă se transmite mai multor persoane juridice deja
existente sau care se înființează în acest mod, împărțirea patrimoniului între persoana
juridică față de care s-a făcut desprinderea și persoanele juridice dobânditoare se va face
prin reducerea patrimoniului persoanei juridice divizate proporțional cu partea transmisă,
iar între persoanele juridice dobânditoare, împărțirea părții desprinse se va face în mod
egal, dacă prin actul prin care s-a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporție;
b. în cazul divizării totale, apariția unui nou subiect de drept nu este de esența acestei
divizării;
c. transformarea persoanei juridice nu este o formă a reorganizării.

33. Transformarea persoanei juridice:


a. nu are ca efect încetarea existenței persoanei juridice;
b. implică și o transmisiune universală;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

34. Efectele comune tuturor formelor de reorganizare a persoanei juridice se


referă și la faptul că:
a. în cazul persoanelor juridice supuse înregistrării transmiterea drepturilor și obli­
gațiilor se realizează atât între părți, cât și față de terți numai pe data aprobării de către
organul competent a inventarului, a bilanțului contabil întocmit în vederea predării-primirii,
a evidenței și a repartizării tuturor contractelor în curs de executare, precum și a oricăror
alte asemenea acte prevăzute de lege;
70 Drept civil. Persoanele

b. în cazul contractelor încheiate în considerarea calității persoanei juridice supuse


reorganizării, ca regulă generală, acestea își încetează efectele;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

35. Opoziția împotriva actelor prin care s-a hotărât reorganizarea:


a. poate fi introdusă împotriva actelor prin care s-a hotărât reorganizarea;
b. ca regulă generală, suspendă executarea față de oponenți până la rămânerea defi­
nitivă a hotărârii judecătorești;
c. poate fi introdusă de către creditori în termen de o lună de la data la care aceștia
au luat cunoștință despre aprobarea reorganizării.

36. Dizolvarea persoanei juridice:


a. este un mod de reorganizare a persoanei juridice;
b. nu are ca efect lichidarea persoanei juridice;
c. poate să apară atunci când scopul pentru care a fost constituită persoana juridică a
fost realizat.

37. Dizolvarea persoanei juridice:


a. presupune în mod obligatoriu și lichidarea, asemenea reorganizării;
b. implică o transmisiune universală, iar nu cu titlu universal;
c. se poate dispune prin hotărârea organelor competente ale acesteia.

38. Dizolvarea persoanei juridice:


a. se aplică tuturor categoriilor de persoane juridice;
b. implică și lichidarea ca fiind un efect direct și obligatoriu;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
CAPITOLUL III
PROFESIONISTUL Șl ÎNTREPRINDEREA

1. Noțiunea de profesionist:
a. include categoria comercianților;
b. nu include noțiunea de operator economic;
c. include toate persoanele care exploatează o întreprindere.

2. Profesionistul:
a. exercită o activitate organizată, în mod continuu, asumându-și un risc;
b. poate fi reprezentat și de către o persoană care exercită o profesie liberală;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

3. Regulile speciale privind noțiunea de profesionist se referă și la faptul că:


a. atunci când părțile nu au arătat în contract durata locațiunii, fără să-și fi dorit să
contracteze pe o durată nedeterminată, în lipsa uzanțelor, locațiunea se consideră înche­
iată pentru 6 luni în cazul locuințelor nemobilate sau spațiilor pentru exercitarea acti­
vității unui profesionist;
b. în lipsă de stipulație contrară, atunci când depozitarul este remunerat sau este un
profesionist ori i s-a permis să se folosească de bunul depozitat, el are obligația de a
păstra bunul cu prudență și diligență;
c. în cazul geodezilor se va prescrie în 6 luni dreptul la acțiune pentru recuperarea
sumelor de bani care li se cuvin.

4. întreprinderea:
a. este o activitate sistematic organizată, autonomă, realizată de o persoană, pe riscul
său, constând în producerea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii,
numai dacă are scop lucrativ;
b. este civilă (comercială), atunci când are ca scop obținerea unui profit;
c. implică și faptul că cel care exploatează o întreprindere are domiciliul la locul
acelei întreprinderi, în tot ceea ce privește obligațiile patrimoniale ce s-au născut sau
urmează a se executa în acel loc.

5. în materia setului de reguli special aplicabil în cazul întreprinderii se va


reține că:
a. indivizibilitatea se prezumă între debitorii unei obligații contractate în exercițiul
activității unei întreprinderi, dacă prin lege nu se prevede altfel;
b. ipoteca convențională asupra unei universalități de bunuri mobile sau imobile,
prezente ori viitoare, corporale sau incorporale nu poate fi consimțită decât cu privire la
bunurile afectate activității unei întreprinderi;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
TITLUL III
DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE

CAPITOLUL I
DREPTUL DE PROPRIETATE

1. Considerații generale

1. Dreptul real asupra unui lucru incorporai poate să se refere Ia:


a. fondul de comerț;
b. drepturile de proprietate industrială;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.

2. Formele dreptului de proprietate au în vedere:


a. dezmembrămintele dreptului de proprietate;
b. înțelesurile noțiunii de „proprietate”;
c. dreptul de proprietate publică și dreptul de proprietate privată.

2. Dreptul de proprietate privată. Noțiune. Titulari. Obiect.


Moduri de dobândire

1. Dreptul de proprietate privată:


a. reprezintă dreptul obiectiv asupra unor bunuri, altele decât cele care alcătuiesc
domeniul public;
b. este definit legal ca fiind dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un
bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege;
c. poate fi dobândit prin tradițiune.

2. Reprezintă moduri de dobândire a dreptului de proprietate privată:


a. ocupațiunea;
b. accesiunea;
c. exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

3. Nu reprezintă moduri de dobândire a dreptului de proprietate privată:


a. efectul posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobil și a fructelor;
b. rechiziționarea de bunuri;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.
Dreptul de proprietate 73

3. Conținutul juridic al dreptului de proprietate privată

1. Conținutul juridic al dreptului de proprietate privată:


a. este reprezentat de atributele acestui drept;
b. include prerogativele pe care proprietarul le are asupra lucrului ce formează
obiectul dreptului său;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.

2. în materia atributelor dreptului de proprietate privată:


a. dispoziția materială, implică și prerogativa de a abandona lucrul;
b. dispoziția juridică, implică și dreptul de a dispune direct de substanța lucrului,
prin consumare, transformare sau chiar distrugere;
c. în ceea ce privește folosința, uzul bunurilor consumptibile se confundă cu dreptul
de a dispune de ele din punct de vedere material.

3. în materia caracterelor juridice ale dreptului de proprietate privată:


a. caracterul absolut al dreptului de proprietate privată implică faptul că acesta din
urmă nu se pierde prin neîntrebuințare din partea titularului;
b. caracterul exclusiv al dreptului de proprietate se referă la faptul că este singurul
drept real care reunește toate cele trei atribute (posesia, folosința și dispoziția);
c. reprezintă o limitare de la caracterul perpetuu al dreptului de proprietate împre­
jurarea că dreptul de proprietate asupra bunului abandonat se stinge în intervalul de timp
situat între momentul abandonării și momentul dobândirii dreptului de proprietate prin
ocupațiune.

4. Dreptul de proprietate privată:


a. are caracter absolut, în sensul că reunește toate cele trei atribute;
b. implică posesia ca stare de fapt, printre atributele sale;
c. presupune exproprierea ca limitare a caracterului său perpetuu.

5. în materia dreptului de proprietate privată:


a. acțiunea în revendicare este întotdeauna imprescriptibilă extinctiv;
b. atributul dispoziției este specific dreptului de proprietate și nu se mai întâlnește la
niciun alt drept real;
c. acțiunea în revendicare nu este afectată niciodată de un termen de decădere.

6. Cu privire la dreptul de proprietate privată se poate aprecia ca fiind ade­


vărat că:
a. neuzul poate duce chiar la pierderea dreptului de proprietate;
b. situația altor persoane decât proprietarul cărora le este oferita posibilitatea de a
exercita anumite elemente care alcătuiesc atributul folosinței reprezintă o limitate a
caracterului absolut al dreptului de proprietate;
c. ius possidendi ca atribut al dreptului de proprietate reprezintă o stare de drept, iar
nu de fapt.
74 Drept civil. Drepturile reale

4. Limitele exercitării dreptului de proprietate privată

1. în materia regulilor privind curgerea provocată a apelor:


a. proprietarul fondului inferior, poate prin excepție, să împiedice curgerea apelor
folosite într-un scop casnic în cazul în care acestea țâșnesc de pe fondul superior datorită
unor lucrări subterane întocmite de proprietarul acestui fond din urmă;
b. proprietarul fondului superior poate să aleagă calea și mijloacele de scurgere de
natură să aducă prejudicii minime fondului inferior dacă pe fondul inferior se află o
construcție împreună cu curtea aferentă și fără grădină;
c. ca regulă generală, proprietarul fondului inferior este obligat să aleagă calea și
mijloacele de scurgere de natură să aducă prejudicii minime fondului său.

2. în materia regulilor privind curgerea provocată a apelor:


a. dacă pe fondul inferior se află un cimitir, proprietarul fondului superior nu mai
este obligat să aleagă calea și mijloacele de scurgere de natură să aducă prejudicii
minime fondului inferior;
b. proprietarul fondului superior poate să aleagă calea și mijloacele de scurgere de
natură să aducă prejudicii minime fondului inferior dacă pe fondul inferior se află o
construcție împreună cu grădina și curtea aferentă;
c. ca regulă generală, proprietarul fondului inferior nu poate împiedica nici curgerea
provocată de proprietarul fondului superior sau de alte persoane

3. în materia regulilor privind irigarea terenului:


a. uzufructuarul care vrea să folosească pentru irigarea terenului său apele naturale și
artificiale de care poate dispune în mod efectiv are dreptul ca, pe cheltuiala sa exclusivă,
să facă pe terenul riveranului opus lucrările necesare pentru captarea apei;
b. instanța nu poate din oficiu să stabilească despăgubirea pe care proprietarul fon­
dului riveran trebuie să o primească, dacă acesta din urmă nu a cerut-o expres;
c. hotărârea instanței este susceptibilă de executare.

4. în materia regulilor proprietarului căruia îi prisosește apa:


a. acesta este obligat să ofere în mod gratuit acest surplus pentru proprietarul care nu
și-ar putea procura apa necesară pentru fondul său decât cu o cheltuială excesivă;
b. acesta poate fi scutit de această obligație atunci când dovedește că ar putea acorda
surplusului de apă o altă destinație decât satisfacerea nevoilor curente;
c. acesta poate cere despăgubiri suplimentare proprietarului aflat în nevoie atunci
când va face dovada cu privire la surplusul de apă a existenței reale a altei destinații decât
satisfacerea necesităților curente.

5. Cu privire la regulile referitoare la întrebuințarea izvoarelor, proprietarul


fondului pe care se află izvorul:
a. nu poate să îi schimbe cursul dacă prin această schimbare ar lipsi locuitorii unei
localități de apa necesară pentru satisfacere nevoilor curente;
Dreptul de proprietate 75

b. poate pretinde restabilirea situației anterioare chiar dacă apa nu era indispensabilă
pentru exploatarea fondului său și numai atunci când situația de fapt o permite;
c. poate acorda orice întrebuințare izvorului, sub rezerva de a nu aduce atingere
drepturilor dobândite de proprietarul fondului inferior.

6. Construcțiile, lucrările și plantațiile, cu excepția arborilor, se pot face de


către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanțe minime de:
a. 2 metri față de linia de hotar;
b. 60 de centimetri față de linia de hotar;
c. 50 de centimetri față de linia de hotar.

7. Construcțiile, lucrările și plantațiile, cu excepția arborilor, se pot face de


către proprietarul fondului cu respectarea unei distanțe minime prevăzute de lege,
dacă nu se prevede altfel:
a. prin obiceiul locului, astfel încât să nu aducă atingere drepturilor proprietarului
vecin;
b. prin regulamentul de urbanism se prevede altfel, astfel încât să nu aducă atingere
drepturilor proprietarului vecin;
c. printr-un înscris sub semnătură privată al proprietarilor vecini se prevede altfel,
astfel încât să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.

8. Distanța minimă la care pot fi sădiți arborii, în general, față de linia de


hotar:
a. este de 2 metri, afară de cazul în care există dispoziții contrare cuprinse prin obi­
ceiul locului;
b. este de 2 metri, afară de cazul în care există dispoziții contrare cuprinse în certifi­
catul de urbanism;
c. este de 60 de centimetri, afară de cazul în care există în lege dispoziții contrare.

9. Poate fi sădit la o distanță mai mică de 2 metri de linia de hotar:


a. gardul viu;
b. arborii mai mici de 2 metri și 60 de centimetri, dacă astfel se prevede în certifi­
catul de urbanism;
c. arborii de 2 metri.

10. în materia distanței cerute pentru anumite construcții, lucrări și plantații:


a. proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile arborilor aparținând pro­
prietarului vecin are dreptul de a le tăia chiar dacă procedând astfel s-ar compromite
restul duratei de viață a arborelui;
b. proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparți­
nând proprietarului vecin are dreptul de a păstra fructele pe care le-a cules în mod natural
de pe ramurile care se întind pe fondul său;
c. proprietarul vecin este îndreptățit să taie un arbore până la o înălțime de 1.99 metri
dacă se află la o distanță de 2 metri de linia de hotar și are o înălțime de 2 metri.
76 Drept civil. Drepturile reale

11. în materia limitelor privind vederea asupra proprietății vecinului:


a. oricare din proprietari poate face o fereastră sau deschidere în zidul comun dacă
există un acord în acest sens consemnat printr-un înscris sub semnătură privată;
b. este obligatorie păstrarea unei distanțe de cel puțin 60 de centimetri între fondul
îngrădit aparținând proprietarului vecin și fereastra pentru vedere;
c. proprietarul are dreptul de a-și deschide, fără limită de distanță, ferestre de lumină
dacă unt astfel construite încât să împiedice vederea spre fondul învecinat.

12. în materia limitelor privind vederea asupra proprietății vecinului:


a. fereastra pentru vedere neparalelă cu linia de hotar spre fondul învecinat este
interzisă la o distanță mai mică de 60 de centimetri;
b. fereastra pentru vedere paralelă cu linia de hotar spre fondul învecinat este inter­
zisă la o distanță mai mică de 1 metru;
c. fereastra pentru vedere neparalelă cu linia de hotar spre fondul învecinat este
interzisă la o distanță de 1 metru.

13. Lipsa accesului la calea publică, în materia dreptului de trecere, implică:


a. o imposibilitate relativă de ieșire la drumul public a celui care reclamă constituirea
dreptului de trecere pe terenul proprietatea altei persoane;
b. împrejurarea că accesul la calea publică disponibil proprietarului prezintă incon­
veniente grave;
c. și faptul că accesul la calea publică disponibil proprietarului este periculos.

14. întinderea și modul de stabilire a dreptului de trecere:


a. nu poate fi determinată printr-o folosință continuă timp de 10 ani, dacă aceasta nu
a fost acceptată tacit de proprietarul fondului aservit;
b. sub forma accesului la calea publică, dacă s-a pierdut din motive imputabile
proprietarului fondului respectiv, va mai putea fi stabilit, sub forma dreptului de trecere
pe un fond vecin cu acces la calea publică, numai prin înțelegerea părților;
c. în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va
face pe fondul aservit ales de proprietarul fondului dominant.

15. Dreptul de trecere:


a. este imprescriptibil extinctiv;
b. este imprescriptibil și achizitiv;
c. are caracter accesoriu față de fondul aservit.

16. Acțiunea în justiție prin care se cere recunoașterea unui drept de trecere
poate fi introdusă:
a. de proprietarul fondului aservit;
b. și de detentorul precar al fondului lipsit de acces la calea publică;
c. numai de proprietarul fondului dominant.
Dreptul de proprietate 77

17. Acțiunea în justiție prin care se cere recunoașterea unui drept de trecere:
a. nu va putea fi cerută decât în contradictoriu cu cei care au dobândit partea de teren
pe care se facea anterior trecerea, dacă lipsa accesului provine din vânzare;
b. nu implică, între altele, dovedirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra
fondului dominant;
c. presupune calitatea procesuală pasivă a proprietarului fondului dominant.

18. Dreptul la despăgubire în materia dreptului de trecere:


a. este datorat de proprietarul fondului aservit, proprietarului fondului dominant;
b. se acordă de instanță numai la cerere;
c. este supus termenului general de prescripție care începe să curgă de la momentul
la care s-a stabilit dreptul de trecere.

19. în materia despăgubirilor acordate pentru dreptul de trecere al proprie­


tarului fondului dominant, părțile se pot înțelege ca în locul plății unei sume de bani
cu titlu de despăgubire să fie transmisă o suprafață de teren din fondul dominant:
a. printr-un înscris sub semnătură privată;
b. în cursul judecății, caz în care instanța va lua act de înțelegerea părților și va men­
ționa în dispozitivul hotărârii transmiterea proprietății asupra porțiunii respective de
teren, fiind necesar să se întocmească și actul autentic notarial în mod corespunzător;
c. în cartea funciară urmând a se transcrie atât dezlipirea, cât și alipirea.

20. Stingerea dreptului de trecere:


a. are loc în momentul la care fondul dominant dobândește un alt acces la calea
publică;
b. are ca efect obligarea proprietarului fondului aservit să restituie despăgubirea
încasată, cu deducerea pagubei suferite în raport de durata efectivă a dreptului de trecere;
c. are ca efect obligarea proprietarului fondului aservit să restituie despăgubirea
încasată, acțiune în restituire prescriptibilă, ca regulă generală, în termenul general de
prescripție, care începe să curgă din momentul la care dreptul de trecere a încetat.

21. în materia altor limite legale de interes privat/public stabilite de Codul


civil:
a. cu privire la dreptul de trecere pentru utilități, proprietarul are dreptul la plata unei
despăgubiri juste și prealabile, atunci când este vorba despre utilități vechi;
b. clădirile, curțile și grădinile nu vor fi exceptate de la dreptul de trecere pentru
utilități, atunci când trecerea are ca obiect conducte și canale subterane, în cazul în care
acestea sunt utilități noi;
c. dreptul de trecere pentru utilități poate presupune ca proprietarul să fie obligat să
permită trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau
din aceeași zonă, spre exemplu de natura conductelor de apă sau gaz, numai atunci când
trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.
78 Drept civil. Drepturile reale

22. în materia altor limite legale de interes privat/public stabilite de Codul civil:
a. cu privire la dreptul de trecere pentru efectuarea unor lucrări, proprietarul este
obligat să permită folosirea fondului său pentru efectuarea unor lucrări necesare fondului
învecinat, numai dacă, în mod similar condiției dreptului de trecere pentru utilități, tre­
cerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare;
b. în cazul stării de necesitate, atunci când o persoană a folosit sau a distrus un bun
al altuia pentru a se apăra pe sine sau pe altul de la un pericol iminent, proprietarul
bunului are dreptul să ceară o despăgubire echitabilă de la proprietarul care a provocat
apariția pericolului;
c. în cazul stării de necesitate, atunci când o persoană a folosit sau a distrus un bun al
altuia pentru a se apăra pe sine sau pe altul de la un pericol iminent, proprietarul bunului
nu are dreptul să pretindă nicio despăgubire de la proprietarul care a favorizat apariția
pericolului.

23. Clauza de inalienabilitate:


a. este subînțeleasă în convențiile din care se naște obligația de a transmite în viitor
proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă;
b. este subînțeleasă și în testamentele din care se naște obligația de a transmite în
viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă;
c. este, ca regulă generală, subînțeleasă în antecontractele ce au ca obiect transmi­
terea în viitor, prin încheierea de contracte, a dreptului de proprietate asupra unui bun
mobil sau imobil.

24. Clauza de inalienabilitate:


a. este implicită în cazul contractelor cu titlu gratuit din care se naște obligația de a
transmite în viitor un drept de uzufruct către o persoană determinată;
b. este subînțeleasă și atunci când printr-un contract cu titlu oneros se naște obligația
de a transmite în viitor nuda proprietate către o persoană determinabilă;
c. nu va produce efecte față de dobânditor dacă este prevăzută într-un contract de
ipotecă.

25. Clauza de inalienabilitate:


a. poate fi stipulată și într-un contract de partaj, având în vedere că partajul produce
efecte ex tune;
b. se poate referi inclusiv la ipoteza în care o persoană ar putea să indisponibilizeze
bunul în propriul patrimoniu;
c. poate fi instituită pentru o durată de cel mult 49 de ani.

26. Clauza de inalienabilitate:


a. implică un caracter determinant care se prezumă în cazul contractelor cu titlu
gratuit până la proba contrară;
b. presupune un caracter determinabil care se prezumă relativ în cazul contractelor
cu titlu oneros;
c. în contractele cu titlu gratuit este opozabilă și creditorilor anteriori ai dobân-
ditorului.
Dreptul de proprietate TL
27. Clauza de inalienabilitate:
a. în cazul contractelor cu titlu oneros, are un caracter determinant prezumat iuris
tantum^
b. poate fi invocată și împotriva terțului dobânditor al bunului mobil în condițiile
posesiei de bună-credință;
c. în cazul în care clauza de inalienabilitate este valabilă, dar nu au fost îndeplinite
condițiile de opozabilitate, iar bunul a fost înstrăinat, beneficiarul clauzei nu se mai poate
prevala față de terțul dobânditor de clauza de inalienabilitate, însă are dreptul de a
pretinde daune-interese proprietarului care nu se conformează acestei obligații.

28. în materia efectelor clauzei de inalienabilitate:


a. ipotecarea bunului este valabilă, însă își va produce efectele numai din momentul
încetării efectelor clauzei de inalienabilitate;
b. bunul poate forma, ca regulă generală obiectul unei urmăriri silite, cât timp clauza
își produce efectele;
c. până la expirarea termenului prevăzut în cuprinsul clauzei, asupra bunului nu pot
fi constituite dezmembrăminte.

29. Sancțiunea nerespectării clauzei de inalienabilitate:


a. poate consta în anularea actului subsecvent încheiat cu încălcarea clauzei, la
cererea beneficiarului clauzei de inalienabilitate și care are calitatea de terț;
b. în cazul clauzei dispuse într-un legat, se referă la revocarea judecătorească a lega­
tului, acțiune care poate fî introdusă în termen de 1 an de la data la care legatarul a
încălcat clauza de inalienabilitate;
c. este, ca regulă generală, rezoluțiunea care poate fî cerută de terțul beneficiar în
favoarea căruia s-a prevăzut inalienabilitatea.

30. Cu privire la clauza de inalienabilitate se va reține ca fiind adevărat că:


a. efectele clauzei încetează, cu autorizarea instanței, ca urmare a solicitării din
partea titularului dreptului indisponibilizat, atunci când interesul superior o impune;
b. renunțarea la clauză din partea celui care a stipulat-o, poate echivala, în anumite
circumstanțe, cu o modificare a actului juridic prin care a fost stipulată clauza;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.

5. Regimul juridic al imobilelor proprietate privată

1. Certificatul de urbanism:
a. reprezintă un act de informare cu caracter obligatoriu cu privire la regimul juridic,
economic și tehnic al imobilelor;
b. se emite de către Guvern;
c. poate conține condițiile necesare în vederea realizării unor investiții sau acte juri­
dice imobiliare.
80 Drept civil. Drepturile reale

2. Certificatul de urbanism:
a. nu se emite în mod obligatoriu în cazul adjudecării prin licitație a lucrărilor de
proiectare și de execuție a lucrărilor publice;
b. ca regulă generală, se solicită în mod facultativ în cazul vânzărilor de imobile;
c. în cazul unei operațiuni notariale care are ca obiect o servitute de trecere va fi
aplicabilă sancțiunea nulității absolute în cazul în care un astfel de act juridic s-a încheiat
în lipsa emiterii certificatului de urbanism.

3. Certificatul de urbanism:
a. se poate emite în materie de concesionare de terenuri;
b. conferă dreptul de a construi, amenaja un anumit teren sau de a-1 planta;
c. se poate emite de președinții consiliilor județene.

4. Autorizația de construire:
a. se emite, ca regulă generală, în 30 de zile de la data înregistrării cererii pentru
construcțiile reprezentând anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole;
b. cuprinde, în original, printre altele, certificatul de urbanism și documentația
tehnică;
c. nu este obligatorie pentru lucrările privind amplasarea de tonete.

5. Autorizația de desființare:
a. implică și emiterea punctului de vedere al autorității competente pentru protecția
mediului;
b. este obligatorie pentru operațiunile de închidere de cariere;
c. se obține în prealabil de la aceleași autorități publice și în aceleași condiții ca auto­
rizația de construire.

6. Anularea autorizației de desființare:


a. poate fî dispusă de instanța civilă;
b. poate fi cerută și de primar;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.

7. Certificatul de atestare:
a. este esențial pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra
construcțiilor;
b. este eliberat de autoritatea locală emitentă a autorizației de construire;
c. nu confirmă că există un proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

8. în materia regulilor cu privire la dobândirea imobilelor:


a. apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România poate dobândi dreptul
asupra terenurilor forestiere la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării
României la Uniunea Europeană;
b. orice convenție prin care se înstrăinează o construcție trebuie încheiată în formă
autentică, sub sancțiunea nulității absolute;
Dreptul de proprietate 81

c. înscrierea în cartea funciară a înstrăinării unui drept real imobiliar va reprezenta o


condiție de validitate pentru însăși încheierea actului, dar numai după finalizarea lucră­
rilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială.

9. în materia cerințelor speciale privind înstrăinarea imobilelor:


a. notarul public are facultatea de a solicita extrasul de carte funciară la auten­
tificarea actelor prin care se transmite, se modifică sau se constituie un drept real
imobiliar;
b. certificatul de atestare fiscală trebuie prezentat de înstrăinătorul dreptului de pro­
prietate asupra clădirilor sau terenurilor, sub sancțiunea nulității absolute, inclusiv în
cazul procedurii de executare silită;
c. certificatul de performanță energetică este necesar în cazul vânzării unei clădiri
sub sancțiunea nulității relative.

10. în materia cerințelor speciale privind înstrăinarea imobilelor, precum și a


altor operațiuni notariale:
a. certificatul de atestare fiscală, atestă achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată
datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal
domiciliul înstrăinătorului;
b. adeverința din partea asociației de proprietari este necesară în materia înstrăi­
nărilor de apartamente sub sancțiunea nulității absolute;
c. certificatul de urbanism este necesar sub sancțiunea nulității.

11. în materia cerințelor speciale privind înstrăinarea imobilelor, precum și a


altor operațiuni notariale:
a. certificatul de performanță energetică este necesar sub sancțiunea nulității relative
și în cazul vânzării unei unități de clădire, asemenea situației în care este necesar sub
aceeași sancțiune și în ipoteza vânzării unei clădiri;
b. adeverința din partea asociației de proprietari atestă titlul de proprietate al înstrăi­
nătorului asupra apartamentului;
c. constituirea unei servituti de trecere se poate face condiționat de eliberarea certifi­
catului de urbanism sub sancțiunea nulității.

12. în materia cerințelor speciale privind înstrăinarea imobilelor, precum și a


altor operațiuni notariale:
a. certificatul de performanță energetică este necesar în cazul unui act juridic de
înstrăinare cu titlu gratuit a unei clădiri sub sancțiunea nulității relative;
b. eliberarea certificatului de atestare fiscală nu mai reprezintă o condiție ad
validitatem în cazul unei înstrăinări realizat în procedura de lichidare;
c. certificatul de urbanism nu va mai fi necesar în cazul operațiunilor notariale care
au ca obiect împărțeli de parcele în scopul realizării de lucrări de construcții.
82 Drept civil. Drepturile reale

13. în materia cerințelor speciale privind înstrăinarea imobilelor, precum și a


altor operațiuni notariale:
a. certificatul de performanță energetică este necesar sub sancțiunea nulității abso­
lute în cazul închirierii unei clădiri;
b. certificatul de performanță energetică este necesar sub sancțiunea nulității relative
în cazul înstrăinării unei clădiri printr-un contract de întreținere cu titlu oneros;
c. în cazul înstrăinării dreptului de proprietate asupra unui spațiu cu altă destinație
decât cea de locuință adeverința asociației de proprietari care poartă semnătura
președintelui și administratorului asociației de proprietari, cu precizarea numelui și
prenumelui acestora, dar fără ștampila asociației, va atrage nulitatea absolută a actului de
înstrăinare.

14. Adeverința din partea asociației de proprietari:


a. reprezintă o condiție de validitate atunci când proprietarul își înstrăinează aparta­
mentul cu rezerva dreptului de uzufruct;
b. reprezintă o condiție ad validitatem și pentru ipoteza în care uzufructuarul aparta­
mentului își cesionează dreptul său de uzufruct;
c. este o condiție de validitate și pentru ipoteza în care nudul proprietar înstrăinează
nuda sa proprietate.

15. Dreptul de preemțiune:


a. poate avea natură legală sau convențională;
b. ca regulă generală, reprezintă o limitare a atributului dispoziției juridice în ceea ce
privește înstrăinarea prin vânzare a anumitor mobile;
c. cunoaște aplicabilitate legală în materia arendării.

16. Dreptul de preemțiune:


a. cunoaște aplicabilitate legală în materia exproprierii;
b. se aplică în favoarea vecinilor proprietari de fond forestier și coproprietarilor (în
această ordine), persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori de drept privat,
în cazul vânzării de terenuri din fondul forestier proprietate privată;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.

6. Dreptul de proprietate publică

1. în materia dreptului de proprietate publică:


a. există suprapunere între noțiunea de „domeniu public” și noțiunea de „proprietate
publică”;
b. persoanele juridice de drept privat pot primi în administrare bunuri din domeniul
public;
c. persoanele juridice de drept privat nu pot primi în folosință gratuită bunuri din
domeniul public.
Dreptul de proprietate 83

2. Persoana fizică:
a. poate primi în administrare bunuri din domeniul public;
b. nu poate primi în concesiune bunuri din domeniul public;
c. nu poate lua în folosință gratuită bunuri din domeniul public.

3. Persoana juridică de drept privat:


a. nu poate primi în folosință gratuită bunuri din domeniul public;
b. poate primi în administrare bunuri din domeniul public;
c. poate închiria bunuri din domeniul public.

4. Persoana fizică:
a. poate reprezenta unul din subiectele de drept titular al uneia din modalitățile de
exercitare a dreptului de proprietate publică;
b. nu poate primi în administrare sau în folosință gratuită bunuri din domeniul
public;
c. poate primi în concesiune sau să închirieze bunuri din domeniul public.

5. Apa de la malul mării:


a. face parte, asemenea aerului și razelor solare, din categoria bunurilor care nu
aparțin nimănui (res nullius)\
b. poate fi scoasă din domeniul public al statului prin Constituție;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.

6. Se va reține ca fiind un mod de dobândire a dreptului de proprietate publică:


a. legatul, acceptat în condițiile legii, dacă bunul, prin voința statului-legatar, devine
de uz sau de interes public;
b. o convenție cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura sa sau prin voința celui care
înstrăinează, devine de uz ori de interes public;
c. achiziția publică, efectuată în condițiile legii.

7. Se va reține ca fiind un mod de dobândire a dreptului de proprietate publică:


a. rechiziționarea de bunuri;
b. exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii;
c. donația, dacă bunul donat, prin voința statului-gratificat, devine de uz sau de
interes public.

8. Exproprierea, asemenea rechiziționării de bunuri:


a. poate avea ca obiect bunuri mobile;
b. presupune o despăgubire justă și prealabilă;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.

9. Rechiziționarea de bunuri, asemenea exproprierii:


a. conduce la transformarea calitativă a proprietății;
b. implică un interes public circumscris de lege;
c. poate avea ca obiect și bunuri imobile.
84 Drept civil. Drepturile reale

10. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică:


a. constituie un act de putere publică;
b. poate avea ca obiect și bunuri mobile;
c. poate avea ca obiect și un bun imobil care aparține unei persoane juridice fără
scop lucrativ.

11. Nu pot face obiectul exproprierii:


a. bunurile imobile proprietate privată - deoarece acestea, prin natura și destinația
lor, sunt afectate unei utilități publice;
b. cimitirele;
c. bunurile imobile aflate în proprietatea privată a statului.

12. în materia exproprierii:


a. cesiunea amiabilă poate să intervină și după momentul soluționării cererii de
expropriere de către tribunal;
b. se va reține stabilirea despăgubirilor ca fiind etapa imediat următoare declarării
utilității publice;
c. dacă bunul se află în patrimoniul unei societăți comerciale la care statul sau o
unitate administrativ-teritorială este acționar și nu se obține acordul adunării generale a
acționarilor, atunci bunul va putea fi trecut în domeniul public numai prin procedura
exproprierii pentru cauză de utilitate publică și după o justă și prealabilă despăgubire.

13. în materia exproprierii declarația de utilitate:


a. reprezintă un act administrativ - act condiție;
b. dacă a fost dată prin lege, va fi supusă controlului constituționalității și legalității
sale în această etapă la Curtea Constituțională;
c. poate fi verificată de instanța de contencios administrativ, care va trebui să exami­
neze și să se pronunțe asupra oportunității exproprierii.

14. Utilitatea publică se declară de Parlamentul României:


a. prin aceeași lege pentru monumente și cimitire;
b. prin lege, pentru lucrările de interes național;
c. prin lege, când, indiferent de natura lucrărilor, sunt supuse exproprierii lăcașuri de
cult.

15. în materia măsurilor premergătoare exproprierii:


a. propunerile de expropriere și procesul-verbal prin care s-a finalizat cercetarea
prealabilă declarării utilității publice se notifică titularilor drepturilor reale asupra imo­
bilelor supuse exproprierii în termen de 30 de zile de la publicare;
b. titularii drepturilor reale pot face întâmpinare în termen de 45 de zile de la primi­
rea notificării, ce se depune la prefectul județului în care se află imobilul expropriabil;
c. pentru ipoteza în care comisia în a cărei competență se regăsește soluționarea
propunerii de expropriere respinge și noile propuneri de expropriere, expropriatorul,
precum și proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului
propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisiei la curtea de apel în raza căreia se
află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare.
Dreptul de proprietate 85
16. în materia măsurilor premergătoare exproprierii:
a. propunerile de expropriere și procesul-verbal prin care s-a finalizat cercetarea
prealabilă declarării utilității publice se notifică proprietarului imobilului supus expro­
prierii în termen de 15 de zile de la publicare;
b. uzufructuarul nu are dreptul de a face întâmpinare în termen de 45 de zile de la
primirea notificării privind propunerile de expropriere și procesul-verbal prin care s-a
finalizat cercetarea prealabilă declarării utilității publice;
c. pentru ipoteza în care comisia în a cărei competență se regăsește soluționarea pro­
punerii de expropriere respinge și noile propuneri de expropriere, expropriatorul, poate
contesta hotărârea comisiei la tribunalul în raza căreia se află situat imobilul, în termen
de 15 zile de la comunicare.

17. în materia măsurilor premergătoare exproprierii:


a. propunerile de expropriere și procesul-verbal prin care s-a finalizat cercetarea
prealabilă declarării utilității publice se notifică și locatarului imobilului supus expro­
prierii în termen de 15 de zile de la publicare;
b. comodatarul nu are dreptul de a face întâmpinare la notificarea privind propu­
nerile de expropriere și procesul-verbal prin care s-a finalizat cercetarea prealabilă
declarării utilității publice;
c. pentru ipoteza în care comisia în a cărei competență se regăsește soluționarea
propunerii de expropriere respinge și noile propuneri de expropriere, proprietarul poate
contesta hotărârea comisiei la curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în
termen de 30 zile de la comunicare.

18. în legătură cu soluționarea cererii privitoare la expropriere instanța:


a. nu are posibilitatea să se pronunțe asupra necesității exproprierii;
b. poate, ca regulă generală, să se pronunțe asupra întinderii exproprierii;
c. poate, prin excepție, să dispună exproprierea totală atunci când exproprierea
parțială nu este posibilă, iar proprietarul solicită exproprierea totală.

19. în materia etapei exproprierii propriu-zise și a stabilirii despăgubirilor:


a. în lipsa înțelegerii părților, modalitatea de plată a despăgubirilor, precum și
termenul de plată se vor stabili de instanță astfel încât să nu depășească 15 zile de la data
rămânerii definitive a hotărârii de expropriere;
b. valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul
contemporan realizării transferului dreptului;
c. transferul dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator are loc la
momentul la care a rămas definitivă hotărârea instanței cu privire la soluționarea cererilor
privitoare la expropriere.

20. în materia exproprierii cu privire la eliberarea titlului executoriu și


punerea în posesie:
a. eliberarea titlului executoriu și punerea în posesie a expropriatorului se fac numai
pe baza încheierii instanței prin care se constată îndeplinirea obligațiilor privind despă­
gubirea, încheiere ce va fi pronunțată în cel mult 15 zile de la data plății despăgubirii;
86 Drept civil. Drepturile reale

b. dacă exproprierea are ca obiect terenuri cultivate cu plantații, punerea în posesie a


expropriatorului va putea avea loc chiar mai înainte ca recolta să fi fost culeasă, dacă
valoarea recoltei neculese a fost inclusă în calculul despăgubirilor;
c. în caz de calamități naturale, instanța poate dispune prin hotărâre punerea de
îndată în posesie a expropriatorului, stabilind în sarcina acestuia obligația de a consemna
despăgubirea în termen de 15 de zile, pe numele expropriaților.

21. Cu privire la efectele exproprierii se va reține ca fiind adevărat că:


a. servitutile stabilite prin fapta omului nu se sting dacă sunt compatibile cu situația
naturală și juridică a obiectivului urmărit prin expropriere;
b. ipotecile și privilegiile constituite asupra imobilului expropriat se strămută de
drept, prin subrogație reală cu titlu particular, asupra despăgubirilor stabilite de instanță;
c. dacă imobilul expropriat formează obiectul unei locațiuni, aceasta încetează de
drept la momentul la care are loc transferul dreptului de proprietate de la expropriat la
expropriator, respectiv momentul la care expropriatorul a plătit în integralitate despăgu­
birile expropriatului.

22. Protecția suplimentară a proprietarului imobilului expropriat se concre­


tizează și prin:
a. faptul că expropriatorul este obligat să asigure spațiul de locuit persoanelor care
au ocupat în mod legal clădiri cu destinație de locuință în calitate de proprietari, chiar
dacă aceștia din urmă nu au formulat o cerere în acest sens;
b. expropriatul are un drept prioritar pentru a-i fî închiriat, dacă imobilul expropriat
este oferit spre închiriere înainte de utilizarea lui în scopul pentru care a fost expropriat;
c. cererea de retrocedare a foștilor proprietari este imprescriptibilă extinctiv.

23. în legătură cu dreptul de a solicita retrocedarea bunului expropriat și


condițiile exercitării lui se poate aprecia ca fiind adevărat că:
a. fostul proprietar are un drept de preemțiune la dobândirea imobilului expropriat,
la un preț egal cu despăgubirea pe care a primit-o;
b. expropriatul are obligația de a opta pentru cumpărare în termen de 2 luni de la
primirea notificării de la expropriator;
c. dacă în termen de 1 an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit
scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost
începute foștii proprietari pot cere retrocedarea.

24. în cazul încălcării dreptului prioritar la dobândire al expropriatului:


a. fostul proprietar se poate substitui în drepturile cumpărătorului, plătind acestuia
prețul, în limita despăgubirii actualizate, precum și cheltuielile ocazionate de vânzare;
b. dreptul de substituire se exercită în termen de o lună de la data comunicării înche­
ierii prin care s-a dispus înscrierea în cartea funciară în folosul cumpărătorului;
c. în cazul exercitării dreptului de substituire, fostul proprietar preia locul cumpără­
torului, substituindu-se acestuia din urmă în toate drepturile și obligațiile născute din
contractul încheiat cu încălcarea dreptului prioritar la dobândire.
Dreptul de proprietate 87

25. Exproprierea în sistemul Legii nr. 255/2010:


a. presupune declararea de utilitate publică, printre altele, a lucrărilor de reabilitate a
zonei litorale a Mării Negre, precum și a stațiunilor turistice de interes național;
b. poate avea în vedere calitatea de expropriator a comunei pentru obiectivele de
interes local;
c. implică alături de finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere ca
etapă finală consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii
pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor
imobilelor.

26. în legătură cu etapele procedurii de expropriere în sistemul Legii


nr. 255/2010, cu privire la notificarea intenției de expropriere a imobilelor, este
adevărat că:
a. notificarea intenției de expropriere a imobilelor, precum și lista imobilelor ce
urmează a fi expropriate se transmit, prin poștă, către proprietari;
b. notificarea trebuie să cuprindă atât intenția de expropriere și lista imobilelor
supuse exproprierii, cât și termenul în care va trebui eliberat imobilul, termen care nu
poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare;
c. în termen de 30 de zile calendaristice de la data acestei notificări, proprietarii
imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea
stabilirii unei juste despăgubiri.

27. Exproprierea în sistemul Legii nr. 255/2010:


a. implică transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea
privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților
administrativ-teritoriale de drept de la data emiterii actului administrativ de expropriere
de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii;
b. instituie obligația pentru expropriator, cu privire la finalizarea formalităților, ca în
termen de 10 zile de la emiterea deciziei de expropriere, să numească o comisie de
verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real în temeiul căruia cererea a fost
formulată;
c. prevede dreptul expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii de a se
adresa instanței judecătorești competente într-un termen de prescripție de 3 ani care curge
de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.

28. în legătură cu soluționarea litigiilor privind plata despăgubirilor în sistemul


Legii nr. 255/2010:
a. termenul pentru introducerea acțiunii de expropriatul nemulțumit de cuantumul
despăgubirii curge de la momentul la care a expirat termenul de 20 de zile calendaristice
care începe să curgă de la data notificării proprietarilor imobilelor pentru a se prezenta la
sediul expropriatorului în vederea stabilirii unei juste despăgubirii;
b. proprietarul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței
într-un termen de decădere 3 ani;
c. în cazul în care cererea a fost formulată de către moștenitorii expropriatului
defunct, termenul pentru acțiunea în stabilirea despăgubirilor, curge de la data acceptării
succesiunii.
88 Drept civil. Drepturile reale

7. Exercitarea dreptului de proprietate publică

1. în legătură cu exercitarea dreptului de proprietate publică:


a. în lipsă de prevedere legală contrară, dispozițiile aplicabile dreptului de proprie­
tate privată se aplică și dreptului de proprietate publică, în măsura în care sunt compa­
tibile cu acesta;
b. consiliile locale și consiliile județene pot da în folosință gratuită, pe termen limitat
bunuri mobile proprietate publică persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară
activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice;
c. administrarea bunurilor din domeniul public se poate realiza și de persoane
juridice de drept privat.

2. în materia dreptului de proprietate publică:


a. acesta se exercită fie de titulari, de regulă, prin intermediul unor subiecte de drept
administrativ, fie prin intermediul unor subiecte de drept civil;
b. dreptul de administrare este efectul unui act de autoritate, asemenea dreptului de
folosință gratuită;
c. dreptul de concesiune este efectul unui act juridic civil.

3. în materia dreptului de administrare:


a. darea în administrare se realizează prin hotărâre a Guvernului pentru bunurile din
domeniul public al statului;
b. dreptul de administrare a bunurilor proprietate publică are aceleași caractere juri­
dice ca și dreptul de proprietate publică, fiind inalienabil, imprescriptibil și insesizabil;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.

4. în materia naturii juridice a dreptului de administrare:


a. regiile autonome înființate prin acte de autoritate, ca titulare ale dreptului de admi­
nistrare, sunt în raporturi de subordonare față de titularii dreptului de proprietate publică;
b. în raporturile juridice dintre titularii dreptului de proprietate publică și titularii
dreptului de administrare a bunurilor proprietate publică, dreptul de administrare este
supus unui regim juridic civil;
c. raporturile juridice între titularii dreptului administrativ și celelalte subiecte de
drept sunt guvernate de normele juridice de drept administrativ.

5. Natura juridică a dreptului de administrare:


a. exclude opozabilitatea acestuia față de titularii dreptului de proprietate publică;
b. nu exclude posibilitatea ca titularul dreptului de administrare să poată opună
mijloacele de apărare specifice dreptului civil împotriva măsurilor luate cu privire la
exercițiul dreptului de proprietate publică;
c. dacă măsurile prevăzute la varianta anterioară de răspuns sunt luate cu neres­
pectarea condițiilor prevăzute de lege, titularul dreptului de administrare păstrează
deschisă calea unei acțiuni civile împotriva titularului dreptului de proprietate publică.
Dreptul de proprietate 89

6. Natura juridică a dreptului de administrare:


a. este mixtă, în sensul că are atât o natură de drept administrativ cât și de drept civil;
b. nu exclude posibilitatea titularului dreptului de administrare de a introduce acți­
unea confesorie împotriva oricărei persoane, deci inclusiv împotriva titularului dreptului
de proprietate publică;
c. exclude posibilitatea titularului dreptului de administrare de a putea obține
productele bunului.

7. Dreptul de administrare:
a. conferă regiilor autonome și instituțiilor publice o dispoziție materială în anumite
limite determinate de exploatarea bunurilor conform destinației lor;
b. dă dreptul regiilor autonome de a putea efectua unele lucrări ce ar putea afecta
substanța lucrului, fără a-i putea schimba destinația;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.

8. Dreptul de concesiune:
a. se constituie în formă scrisă ad validitatem'.
b. se constituie ca urmare a încheierii unui contract de concesiune precedat de o
procedură de concesionare prin licitație publică sau prin negociere directă;
c. poate fi constituit și cu titlu gratuit.

9. Dreptul de concesiune:
a. poate avea ca titular și o persoană fizică;
b. nu poate avea ca titular o persoană juridică de drept public;
c. se constituie în formă scrisă sub sancțiunea nulității absolute.

10. Dreptul de concesiune:


a. izvorăște dintr-un contract ce are caracter intuitu personae'.
b. este un drept real opozabil erga omnes'.
c. poate avea o durată de cel mult 49 de ani, care va putea fi prelungită o singură
dată pentru o durată egală cu cea inițială
A \
11. In materia dreptului de concesiune:
a. subconcesionarea este permisă, dar numai cu aprobarea concedentului și cu înde­
plinirea anumitor condiții;
b. sub sancțiunea nulității absolute, titularul dreptului de concesiune nu are prero­
gativa dispoziției juridice asupra bunurilor concesionate;
c. concesionarul nu este obligat să restituite la expirarea termenului de concesiune
bunurile de retur.

12. încetarea contractului de concesiune se poate produce prin:


a. denunțarea unilaterală a contractului de către concedent;
b. prin rezoluțiune;
c. prin dispariția bunului concesionat datorită unui caz de forță majoră.
90 Drept civil. Drepturile reale

13. în materia dreptului de concesiune:


a. concesionarul, asemenea titularului dreptului de administrare, poate introduce
acțiunea confesorie inclusiv împotriva titularului dreptului de proprietate publică;
b. soluționarea litigiilor născute în legătură cu încetarea contractului de concesiune
se soluționează de secția de contencios administrativ a Curții de Apel în a cărei jurisdicție
se află sediul concedentului;
c. acțiunea confesorie este prescriptibilă extinctiv într-un termen de 10 ani.

14. în materia închirierii bunurilor proprietate publică:


a. închirierea se poate face prin atribuire directă în favoarea companiilor și socie­
tăților naționale;
b. încheierea contractului de închiriere a bunurilor proprietate publică duce la
nașterea unui drept real;
c. contractul de închiriere se poate încheia cu orice persoană fizică sau juridică,
română ori străină, fie de titularul dreptului de proprietate, fie de către titularul dreptului
de administrare.

15. Dreptul de folosință gratuită:


a. este un drept de creanță;
b. se naște prin acte ale autorităților publice;
c. permite titularului dreptului de folosință cu titlu gratuit să beneficieze de fructele
civile.

16. Dreptul de folosință gratuită:


a. poate avea ca obiect bunurile mobile proprietate publică a statului;
b. are ca beneficiari numai persoane juridice fără scop lucrativ care desfășoară acti­
vitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciile publice;
c. sub aspectul regimului juridic, implică aplicarea, în mod corespunzător, a regulilor
privind constituirea și încetarea dreptului de concesiune.

17. în materia dreptului de folosință gratuită:


a. titularul dreptului va putea recurge la toate mijloacele de apărare specifice drep­
tului administrativ;
b. în cazul în care titularul dreptului de folosință este împiedicat în exercitarea drep­
tului său, acesta va putea exercita acțiunea confesorie împotriva oricărei persoane,
inclusiv a titularului dreptului de proprietate publică;
c. acțiunea confesorie întemeiată pe dreptul de folosință gratuită este imprescriptibilă
extinctiv.

18. Dreptul de proprietate publică:


a. poate înceta prin trecerea bunului din domeniul public în domeniul privat prin
hotărâre a consiliului județean;
b. poate înceta prin hotărârea consiliului local de trecere a bunului din domeniul
public în domeniul privat;
c. născut asupra unui bun în temeiul legii stricto sensu, nu exclude posibilitatea
trecerii acelui bun în domeniul privat printr-o ordonanță a Guvernului.
CAPITOLUL II
MODALITĂȚILE JURIDICE ALE DREPTULUI
DE PROPRIETATE PRIVATĂ

1. Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate privată:


a. se referă la ipoteza în care două sau mai multe persoane au vocația de a exercita
concomitent cele trei atribute ale dreptului de proprietate privată;
b. se pot referi la coproprietatea forțată ca formă a proprietății comune pe cote-părți;
c. nu include și proprietatea periodică.

2. Proprietatea comună:
a. permite tuturor titularilor efectuarea simultană a actelor materiale și a actelor
juridice prin care se concretizează exercițiul dreptului de proprietate;
b. reprezintă o modalitate juridică a dreptului de proprietate privată;
c. se împarte în coproprietatea obișnuită și coproprietatea forțată.

3. Proprietatea comună pe cote-părți:


a. se regăsește sub denumirea de coproprietate;
b. presupune că dreptul de proprietate are un obiect divizat sub aspect material;
c. implică un obiect al dreptului de proprietate nedivizat sub aspect ideal.

4. în materia coproprietății:
a. dreptul de proprietate comună nu poate să poate asupra unei universalități;
b. proprietate comună pe cote-părți poate fi obișnuită sau forțată;
c. dacă bunul este stăpânit în comun, coproprietatea se prezumă, până la proba
contrară.

5. în materia coproprietății obișnuite:


a. cotele-părți simt prezumate relativ a fi egale;
b. bunul imobil nu poate fi dobândit în coproprietate ca efect al avulsiunii;
c. dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic translativ de proprietate, dovada
inegalității cotelor părți se va putea face prin orice mijloc de probă.

6. în materia coproprietății obișnuite:


a. posibilitatea exercitării unei acțiuni posesorii de către unul din coproprietari împo­
triva celorlalți coproprietari este recunoscută numai în situații excepționale;
b. de principiu, fiecare titular poate efectua singur acte materiale cu privire la între­
gul bun;
c. folosința întregului bun nu poate fi partajată prin hotărâre judecătorească.
92 Drept civil. Drepturile reale

7. în materia culegerii fructelor de bunul aflat în coproprietate obișnuită:


a. fructele produse de bunul comun se cuvin coproprietarului care le-a cules;
b. productele bunului proprietate comună revin fiecărui titular, proporțional cu
cota-parte pe care o are din dreptul de proprietate;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.

8. Coproprietarul care și-a însușit toate fructele naturale și a suportat singur


cheltuielile producerii acestora:
a. poate să invoce un drept de retenție asupra fructelor pe care trebuie să le remită
celorlalți coproprietari până când aceștia îi vor restitui cheltuielile aferente cotelor-părți
pe care le dețin;
b. în ipoteza în care acesta datorează celorlalți coproprietari contravaloarea
cotelor-părți din fructele naturale consumate, poate opera compensația;
c. dacă au pierit fortuit, va suporta în mod individual riscul pieirii fortuite a bunului.

9. Coproprietarul care și-a însușit toate fructele industriale produse de bunul


aflat în coproprietate:
a. dacă acestea au fost înstrăinate, ceilalți coproprietari au la îndemână o acțiune în
revendicare împotriva dobânditorului;
b. dacă acestea au pierit fortuit, ceilalți coproprietari au la îndemână o acțiune în
despăgubire prin care să solicite contravaloarea cotelor-părți;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.

10. în materia actelor juridice care pot fi încheiate cu privire la bunul aflat în
coproprietate:
a. actele juridice care au menirea de a preîntâmpina diminuarea dreptului pot fi
încheiate de un singur coproprietar, chiar și împotriva voinței celorlalți coproprietari;
b. actele de administrare se încheie cu acordul majorității coproprietarilor;
c. contractul de comodat nu poate fî încheiat cu acordul coproprietarilor care dețin
majoritatea cotelor-părți.

11. în materia actelor juridice care pot fî încheiate cu privire la bunul aflat în
coproprietate:
a. încheierea unui act de administrare fără acordul coproprietarilor care dețin
majoritatea cotelor-părți dă dreptul coproprietarului care nu a consimțit tacit la încheierea
actului să solicite nulitatea relativă a actului juridic civil astfel încheiat;
b. coproprietarul sau coproprietarii interesați pot cere instanței să suplinească
acordul coproprietarului care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de adminis­
trare indispensabil menținerii valorii bunului;
c. actele de administrare care limitează în mod substanțial posibilitatea unui copro­
prietar de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte poate fi încheiat cu acordul
coproprietarilor care dețin majoritatea cotelor-părți.
Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate privată_______________________ 93

12. In materia actelor juridice care pot fi încheiate cu privire la bunul aflat în
coproprietate:
a. actele care urmăresc exclusiv înfrumusețarea lucrului pot fi încheiate cu acordul
coproprietarilor care dețin majoritatea cotelor-părți;
b. locațiunile pe o durată de 3 ani se pot încheia cu acordul coproprietarilor care
dețin majoritatea cotelor-părți;
c. locațiunile cu o durată de 3 ani și o zi se pot încheia numai cu acordul tuturor
coproprietarilor.

13. Contractul de administrare a coproprietății:


a. se încheie cu acordul coproprietarilor care dețin majoritatea cotelor-părți;
b. odată ce a fost încheiat permite exercitarea exclusivă a folosinței numai de către
unul din coproprietari;
c. trebuie încheiat în formă autentică dacă are ca obiect un imobil stăpânit în
coproprietate.

14. In materia coproprietății obișnuite:


a. obligațiile coproprietarilor față de o terță persoană vor fi divizibile chiar dacă
există o clauză contrară expresă în actul juridic care a generat obligații în sarcina copro­
prietarilor;
b. ca regulă generală, în lipsa unei dispoziții legale exprese, obligațiile coproprie­
tarilor către o terță persoană sunt indivizibile;
c. aceasta încetează prin dobândirea de către un coproprietar a dreptului de proprie­
tate prin uzucapiune, în măsura în care detenția acestuia corespunzătoare cotelor-părți ale
celorlalți coproprietari a fost intervertită în posesie.

15. Coproprietatea forțată:


a. reprezintă o formă a proprietății comune pe cote-părți care are ca obiect un lucru
care, prin natura sa, este susceptibil să fie folosit în mod permanent de către două sau mai
multe persoane, fără posibilitatea de a fi supus partajului convențional;
b. presupune un obiect care poate consta într-un bun aflat în devălmășie, dar a cărui
destinație constă în asigurarea utilizării normale a două sau mai multor bunuri principale;
c. implică atunci când bunul comun are caracter accesoriu în raport cu un bun
principal, că fiecare coproprietar poate să dispună cu privire la cota sa parte din dreptul
de proprietate asupra bunului comun numai odată cu exercitarea dreptului de dispoziție
asupra bunului principal.

16. în materia coproprietății forțate:


a. se vor aplica regulile obligației reale scriptae in rem cu privire la cheltuielile
pentru întreținerea și conservarea bunului comun proporțional cu cota-parte din drept
stabilită în funcție de întinderea bunului principal, dacă bunul comun are caracter
accesoriu și nu există o convenție contrare în acest sens;
b. dacă imul dintre coproprietari acoperă integral cheltuielile pentru întreținerea și
conservarea bunului comun, în lipsa unei convenții încheiate cu coproprietarii, atunci se
94 Drept civil. Drepturile reale

pot naște obligații personale împotriva celorlalți coproprietari întemeiate pe încheierea


unui mandat tacit;
c. dacă un terț acoperă integral cheltuielile pentru întreținerea și conservarea bunului
comun, se vor putea naște obligații personale împotriva coproprietari întemeiate pe gesti­
unea de afaceri.

17. în materia coproprietății forțate, dacă un terț acoperă integral cheltuielile


pentru întreținerea și conservarea bunului comun, coproprietarii vor fi ținuți să
răspundă:
a. solidar;
b. divizibil;
c. indivizibil.

18. Coproprietatea forțată, poate avea ca obiect:


a. terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafața construită, cât și cea
neconstruită necesară, precum și eventuala suprafață excedentară;
b. fântânile, socotite ca fiind bunuri comune utile pentru folosirea a două imobile
vecine, situate pe linia de hotar între acestea;
c. despărțiturile comune.

19. în materia coproprietății asupra părților comune din clădirile cu mai multe
etaje sau apartamente având proprietari diferiți, atribuirea în folosință exclusivă a
părților comune:
a. se adoptă cu o majoritate de două treimi atât din numărul coproprietarilor cât și al
cotelor-părți;
b. ca regulă generală, poate avea ca obiect și coșurile de fum și de aerisire;
c. poate avea ca obiect și ascensoarele.

20. în materia coproprietății asupra părților comune din clădirile cu mai multe
etaje sau apartamente având proprietari diferiți:
a. atribuirea în proprietate exclusivă a bunului aflat în coproprietate forțată se poate
realiza printr-o decizie adoptată cu acordul unei majorități de două treimi atât din
numărul coproprietarilor;
b. stabilirea cotelor-părți, se va realiza prin raportarea suprafeței utile a fiecărui
spațiu locativ la totalul suprafeței utile a spațiilor locative din clădire, în lipsa unei
stipulații contrare existente în titlurile de proprietate;
c. atribuirea în proprietate exclusivă a bunului aflat în coproprietate forțată se poate
realiza printr-o decizie adoptată cu acordul unei majorități de două treimi atât din
numărul coproprietarilor cât și al cotelor-părți.

21. în materia coproprietății asupra părților comune din clădirile cu mai multe
etaje sau apartamente având proprietari diferiți:
a. atribuirea în proprietate exclusivă a bunului aflat în coproprietate forțată se poate
realiza printr-o decizie adoptată cu acordul coproprietarilor care dețin majoritatea
cotelor-părți;
Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate privată 95

b. atribuirea în proprietate exclusivă a bunului aflat în coproprietate forțată se poate


realiza printr-o decizie adoptată cu acordul majorității coproprietarilor;
c. în situația în care clădirea a fost distrusă într-o proporție mai mare de jumătate din
valoarea ei, orice coproprietar poate, în lipsa unei înțelegeri contrare, să solicite vânzarea
la licitație publică a terenului și a materialelor de construcție care au rezultat.

22. în materia coproprietarii asupra părților comune din clădirile cu mai multe
etaje sau apartamente având proprietari diferiți în situația în care:
a. clădirea a fost distrusă într-o proporție mai mare de jumătate din valoarea ei, orice
coproprietar poate, chiar dacă există o înțelegere contrară, să solicite vânzarea la licitație
publică a terenului și a materialelor de construcție care au rezultat;
b. clădirea a fost distrusă într-o proporție mai mică decât jumătatea din valoarea ei,
coproprietarii vor contribui la refacerea părților comune, proporțional cu cotele-părți;
c. clădirea a fost distrusă într-o proporție egală cu jumătate din valoarea ei, ori
coproprietar poate, în lipsa unei înțelegeri contrare, să solicite vânzarea la licitație
publică a terenului și a materialelor de construcție care au rezultat.

23. în materia coproprietății asupra părților comune din clădirile cu mai multe
etaje sau apartamente având proprietari diferiți în situația în care:
a. clădirea a fost distrusă într-o parte mai mică decât jumătate din valoarea clădirii,
dacă un singur coproprietar refuză să participe la refacere, el poate fî obligat să cedeze cu
titlu gratuit celorlalți coproprietari cota sa parte corespunzătoare din dreptul de pro­
prietare;
b. în cazul încetării destinației de folosință comună, prin acordul tuturor coproprie­
tarilor, devin aplicabile dispozițiile privitoare la coproprietatea obișnuită;
c. niciuna dintre cele două variante anterior menționate nu este corectă.

24. în materia semnului de necomunitate în materia coproprietății forțate


asupra despărțiturilor comune:
a. atunci când culmea zidului este dreaptă și perpendiculară spre un fond și înclinată
spre celălalt fond, zidul este prezumat relativ a fi în proprietatea exclusivă a proprie­
tarului spre care este înclinată coama zidului;
b. atunci când pământul este aruncat exclusiv pe o parte a șanțului, șanțul este
prezumat iuris tantum a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului de pe care
este aruncat pământul;
c. atunci când pământul este înălțat exclusiv pe o parte a șanțului, șanțul este pre­
zumat relativ a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului pe care este aruncat
pământul.

25. în materia regulilor privind despărțiturile comune, oricare din vecini îi


poate obliga pe proprietarii fondurilor învecinate să contribuie Ia construirea unei
despărțituri comune:
a. sub forma unui zid comun care nu poate depăși, ca regulă generală, 2 metri, fără a
se socoti și coama zidului;
96 Drept civil. Drepturile reale

b. sub forma unui zid comun care poate avea ca regulă generală, o înălțime de
2 metri și 1 centimetru, fiind socotită și coama zidului;
c. a cărei cheltuieli de întreținere și reparare nu trebuie suportate în mod egal de
către coproprietari.

26. în materia construcțiilor și instalațiilor aflate în legătură cu zidul comun:


a. oricare dintre coproprietari are dreptul să instaleze grinzi în zidul comun, cu
obligația de a lăsa 60 de centimetri spre celălalt coproprietar;
b. un coproprietar poate scurta grinzile puse de vecinul său până la jumătatea
zidului, în cazul în care ar dori să instaleze el însuși grinzi;
c. dreptul coproprietarului de a scurta grinzile există și în ipoteza în care ar dori să
construiască un coș de fum în același loc.

27. în materia înălțării zidului comun:


a. oricare din proprietari poate să înalțe zidul, până la înălțimea prevăzută de lege,
sub sancțiunea de a putea fi obligat la demolarea zidului construit peste înălțimea legală;
b. în cazul în care zidul nu poate rezista înălțării, proprietarul care dorește să facă
această înălțare este dator să reconstruiască zidul în întregime luând din fondul său
suprafața pentru a asigura grosimea necesară zidului nou-ridicat;
c. vecinul care nu a contribuit la înălțarea zidului comun, poate dobândi coproprie-
tatea, plătind cota sa parte corespunzătoare cheltuielilor cu valoarea actualizată a mate­
rialelor și a manoperei folosite.

28. în materia proprietății comune în devălmășie:


a. titularii nu precizată cota-parte ce ar reveni fiecăruia din dreptul de proprietate;
b. dreptul de proprietate este fracționat;
c. izvorul acesteia poate fi reprezentat și de voința părților.

29. Proprietatea comună în devălmășie:


a. implică un drept de proprietate divizat;
b. presupune că lucrul sau lucrurile nu sunt fractionate;
c. nu se exemplifică prin regimul matrimonial al comunității convenționale.

30. Proprietatea comună în devălmășie:


a. se regăsește în cazul proprietății soților asupra bunurilor comune dobândite în
timpul căsătoriei în cadrul regimului matrimonial al comunității legale;
b. se clasifică în devălmășia legală și devălmășia voluntară;
c. nu poate izvorî din voința părților.

31. în cazul proprietății comune în devălmășie:


a. legale, se vor aplica dispozițiile legii prin efectul căreia s-a născut, care se com­
pletează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunității legale;
b. dreptul de proprietate este fracționat;
c. voluntare, dispozițiile privitoare la regimul comunității legale se aplică în mod
corespunzător, evident în măsura în care clauzele actului juridic nu ar fi suficiente.
Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate privată 97

32. Partajul:
a. judiciar, este admisibil, ca regulă generală, în cazul coproprietății forțate;
b. voluntar, este inadmisibil în cazul coproprietății forțate;
c. judiciar, este inadmisibil în cazul în care a operat uzucapiunea.

33. Partajul:
a. voluntar, poate fi aplicabil în cazul coproprietății obișnuite, forțate, precum și în
cazul devălmășiei;
b. judiciar, nu poate fî cerut în cazul părților comune din clădirile cu mai multe etaje
sau apartamente având proprietari diferiți, atunci când aceste părți încetează de a mai fi
destinate folosinței comune;
c. judiciar, este admisibil în cazul în care a operat uzucapiunea.

34. în materia partajului:


a. dacă un coproprietar este lipsit de capacitate de exercițiu ori are capacitate de
exercițiu restrânsă, partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu autorizarea
instanței de tutelă, precum și, dacă este cazul, a ocrotitorului legal;
b. în situația descrisă la varianta „a” de răspuns, în măsura în care aceasta este
adevărată, în cazul în care nu se obține autorizația cerută de lege, cel interesat are la
îndemână numai calea partajului judiciar;
c. partajul realizat fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate
relativă.

35. Partajul:
a. fără participarea tuturor coproprietarilor, obligă pe titularul care nu este de acord
cu încheierea unei convenții de partaj să recurgă la partajul judiciar;
b. făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este inopozabil coproprietarului
care nu a participat la partaj;
c. realizat fără participarea tuturor coproprietarilor, are ca efect obligarea titularului
care a lipsit și care dorește să obțină împărțirea bunului, să recurgă la partajul judiciar.
A

36. In cazul împărțirii bunurilor succesorale, se vor pune sigilii pe bunurile


moștenirii, în cel mai scurt termen, atunci când:
a. nu sunt prezenți toți moștenitorii;
b. printre succesori se află minori sau persoane puse sub interdicție;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu corespunde adevărului.

37. în materia partajului:


a. voluntar, efectuat la încetarea comunității matrimoniale, va trebui respectată
forma autentică, numai atunci când printre bunuri se află și un imobil;
b. judiciar, realizat în timpul regimului comunității legale, bunurile comune nu pot fi
împărțite, în tot sau în parte, printr-o hotărâre de expedient;
c. în cazul imobilelor, înscrierea convenției de partaj în cartea funciară reprezintă o
condiție de validitate alături de forma autentică.
98 Drept civil. Drepturile reale

38. în materia partajului voluntar:


a. în cazul imobilelor, convenția trebuie încheiată în formă autentică, înscrierea în
cartea funciară constituind exclusiv o condiție de opozabilitate față de terți;
b. efectuat la încetarea comunității matrimoniale, forma autentică notarială este obli­
gatorie ad validitatem',
c. în timpul regimului comunității legale, bunurile comune pot fi împărțite în mod
valabil, în tot sau în parte, printr-un înscris sub semnătură privată, dacă nu există și
bunuri imobile.

39. Partajul:
a. este întotdeauna imprescriptibil extinctiv;
b. voluntar, poate fi suspendat pentru un termen de maxim 5 ani;
c. judiciar, nu poate fi suspendat.

40. Partajul:
a. poate fi suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească;
b. poate fi paralizată prin invocarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzu­
capiune;
c. voluntar, poate fi suspendat pentru maxim 1 an.

41. Partajul:
a. voluntar, poate fi suspendat dacă există acordul copărtașilor care dețin majoritatea
cotelor părți, pentru o durată de maxim 5 ani;
b. poate fi cerut și de creditorii personali ai unui coproprietar;
c. implică în cazul vânzării silite a unei cote-părți din dreptul de proprietate asupra
unui bun, obligația pentru executorul judecătoresc de a-i notifica pe ceilalți coproprietari
cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită pentru vânzare, înștiințându-i despre ziua, ora
și locul licitației.

42. Partajul:
a. presupune că, creditorii personali ai unui coproprietar, precum și creditorii care au
un drept de garanție asupra bunului proprietate comună și cei ale căror creanțe s-au
născut în legătură cu conservarea sau administrarea bunului proprietate comună, au
dreptul să intervină, pe cheltuiala lor, în partajul cerut de coproprietari;
b. în situația descrisă la varianta „a” implică faptul că, în cazul în care partajul a fost
cerut de un alt creditor, creditorii pot să atace un partaj efectuat atunci când partajul s-a
făcut în lipsa lor și fără să se țină seama de opoziția pe care au făcut-o;
c. voluntar, poate fi suspendat dacă există acordul majorității copărtașilor, pentru o
durată de maxim 5 ani.

43. Partajul:
a. produce efecte declarative;
b. presupune că efectele se vor produce, în cazul bunurilor imobile, numai dacă actul
de partaj este încheiat în formă autentică sau, după caz, hotărârea judecătorească defi­
nitivă a fost înscris(ă) în cartea funciară;
Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate privată 99

c. implică și faptul că actele de administrare încheiate de un coproprietar, nu vor fi


opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului, dacă acesta nu a
consimțit, expres ori tacit, la încheierea actului respectiv.

44. Partajul:
a. voluntar, produce efecte de la data încheierii actului;
b. judiciar, produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;
c. presupune că garanția nu se strămută de drept asupra bunului atribuit coproprie­
tarului care a constituit anterior o garanție asupra cotei sale părți.

45. în materia partajului, cu privire la predarea bunului obiect al partajului, se


poate reține ca fiind adevărat că:
a. dacă bunul se află la un alt copărtaș, hotărârea de partaj rămasă definitivă consti­
tuie titlu executoriu și poate fi pusă în executare chiar dacă nu s-a cerut predarea efectivă
a bunului ori instanța nu a dispus în mod expres (în dispozitiv) această predare;
b. dacă bunul se află la un alt copărtaș, executarea silită poate fi cerută în termenul
de prescripție a dreptului de a obține executarea silită de 10 ani de la data la care hotă­
rârea de partaj a rămas definitivă;
c. dacă bunul se află la un terț, hotărârea de partaj poate fi executată silit față de
acesta, fîindu-i opozabilă.

46. în materia partajului:


a. copărtașii nu își datorează, în limita cotelor-părți, garanție pentru vicii ascunse;
b. în legătură cu predarea bunului obiect al partajului, prin excepție, în cazul în care
părțile au declarat în mod expres în procesul de partaj că nu solicită predarea bunurilor,
hotărârea de partaj nu este susceptibilă de executare silită, pentru a intra în posesia
bunurilor atribuite și a căror predare i-a fost refuzată de ceilalți copărtași;
c. copărtașii își datorează, în limita cotelor-părți, garanție contra evicțiunii, în sensul
că fiecare copărtaș este obligat să îl despăgubească pe copărtașul prejudiciat prin efectul
evicțiunii, iar dacă unu dintre copărtași este insolvabil, partea datorată de acesta se va
suporta, proporțional, de către copărtași, inclusiv de cel prejudiciat.

47. în materia partajului:


a. copărtașul nu datorează garanție dacă a fost scutit de aceasta prin convenția de
partaj;
b. copărtașul care a înstrăinat în tot sau în parte bunurile atribuite, va putea invoca
nulitatea relativă a partajului voluntar;
c. în cazul obligației de garanție contra viciilor ascunse, dacă prejudiciul este urmarea
faptei săvârșite de un alt copărtaș, acesta din urmă va suporta întregului prejudiciu.

48. în materia desființării partajului:


a. partajul făcut fără participarea tuturor titularilor dreptului de proprietate comună
este lovit de nulitate absolută inclusiv în cazul partajului judiciar, chiar dacă nu s-a
finalizat printr-o hotărâre de expedient;
b. partajul nu este valabil dacă nu cuprinde toate bunurile comune;
100 Drept civil. Drepturile reale

c. nulitatea hotărârii de partaj pronunțate fără participarea tuturor titularilor dreptului


de proprietate comună nu va putea fi invocată pe calea contestației la executare, ci numai
în cadrul unei noi acțiuni de partaj.

49. Proprietatea periodică:


a. reprezintă o modalitate a dreptului de proprietate privată care presupune existența
mai multor persoane ce exercită succesiv și repetitiv atributul folosinței specific dreptului
de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egale
sau inegale;
b. reprezintă o formă aparte de coproprietate forțată;
c. de lege lata poate izvorî și din lege.

50. în materia proprietății periodice, contractul de administrare încheiat de


coproprietari poate fî denunțat:
a. numai cu acordul proprietarilor care dețin majoritatea cotelor-părți;
b. de oricare dintre coproprietari;
c. cu acordul majorității coproprietarilor.

51. în cazul proprietății periodice:


a. coproprietarul care avansează cheltuielile pentru reparațiile mici, are dreptul la
despăgubiri în raport cu valoarea drepturilor celorlalți coproprietari;
b. actele prin care se consumă în parte substanța bunului pot fi făcute cu acordul
coproprietarilor care dețin majoritatea cotelor-părți;
c. orice coproprietar poate încheia, în privința intervalului de timp ce îi revine, acte
juridice precum închirierea, vânzarea, ipotecarea și alte asemenea.

52. în materia proprietății periodice, în legătură cu drepturile și obligațiile


coproprietarilor, precum și cu privire la valabilitatea actelor încheiate de copro­
prietar, se va reține ca fiind adevărat că:
a. actele de dispoziție privind cota-parte din dreptul de proprietate aferentă unui alt
interval de timp decât cel care îi revine coproprietarului care încheie un asemenea act
sunt lovite de nulitate relativă;
b. actele prin care se consumă în tot substanța bunului pot fi făcute numai cu acordul
celorlalți coproprietari;
c. în raporturile cu terții cocontractanți de bună-credință, actele de administrare
privind cota-parte din dreptul de proprietate aferentă unui alt interval de timp le vor fî
inopozabile.

53. în materia proprietății periodice, în legătură cu drepturile și obligațiile


coproprietarilor, precum și cu privire la valabilitatea actelor încheiate de copro­
prietar, se va reține ca fiind adevărat că:
a. actele prin care se consumă în tot substanța bunului pot fi făcute numai cu acordul
celorlalți coproprietari;
b. actele de administrare privind cota-parte din dreptul de proprietate aferentă unui
alt interval de timp decât cel care îi revine coproprietarului care încheie un asemenea act
sunt lovite de nulitate relativă;
Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate privată 101

c. în raporturile cu terții cocontractanți de bună-credință, actele de dispoziție privind


cota-parte din dreptul de proprietate aferentă unui alt interval de timp le vor fî ino-
pozabile.

54. în materia proprietății periodice:


a. coproprietarul care tulbură în mod grav exercitarea proprietății periodice va putea
fi exclus, prin hotărâre judecătorească, la cererea coproprietarului vătămat, însă exclu­
derea poate fî dispusă numai dacă unul din ceilalți coproprietari sau un terț cumpără
cota-parte a celui care urmează a fî exclus;
b. nu se vor aplica prevederile Codului civil referitoare la acțiunile în justiție din
materia coproprietății obișnuite;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este adevărată.

55. în materia proprietății periodice:


a. proprietatea periodică încetează prin radierea din cartea funciară în temeiul
dobândirii de către o singură persoană tuturor cotelor-părți din dreptul de proprietate
periodică;
b. coproprietarul care tulbură în mod grav exercitarea proprietății periodice va putea
fi exclus, prin hotărâre judecătorească, la cererea coproprietarului vătămat, excluderea
putând fi dispusă chiar dacă unul din ceilalți coproprietari sau un terț cumpără cota-parte
a celui care urmează a fi exclus;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este adevărată.

56. Proprietatea rezolubilă:


a. presupune existența a doi proprietari, un proprietar sub condiție rezolutorie
jtransmițătorul) și un proprietar sub condiție suspensivă (dobânditorul);
b. poate dura până la momentul la care devine sigură nerealizarea condiției rezo-
hitorii;
c. este o modalitate a dreptului de proprietate publică.
A

57. In materia proprietății rezolubile:


a. izvorul principal este un act juridic translativ de proprietate afectat de o condiție
rezolutorie;
b. neîndeplinirea condiției rezolutorii desființează retroactiv dreptul de proprietate al
dobânditorului;
c. îndeplinirea condiției rezolutorii consolidează dreptul de proprietate al dobân­
ditorului.

58. în materia proprietății rezolubile, în ceea ce îl privește pe transmițător:


a. condiția care afectează transferul dreptului de proprietate se manifestă ca o
condiție rezolutorie;
b. neîndeplinirea condiției împiedică renașterea dreptului de proprietate în patri­
moniul transmițătorului;
c. neîndeplinirea sau îndeplinirea condiției are ca efect transformarea proprietății
rezolubile în proprietate pură și simplă, având ca unic titular pe dobânditor sau, după caz,
pe transmițător.
102 Drept civil. Drepturile reale

59. Proprietatea anulabilă:


a. este o modalitate a dreptului de proprietate publică;
b. rezultă dintr-un act juridic translativ de proprietate lovit de nulitate;
c. poate dura de la data încheierii acestui act juridic până la momentul soluționării
acțiunii în declararea nulității.

60. Proprietatea anulabilă:


a. se aseamănă cu proprietatea rezolubilă, în sensul că se poate spune că dreptul de
proprietate al dobânditorului coexistă cu dreptul de proprietate al transmițătorului;
b. poate dura de la data încheierii acestui act juridic până la momentul confirmării
actului juridic;
c. presupune că admiterea acțiunii în anulare are ca efect desființarea dreptului de
proprietate al dobânditorului.
CAPITOLUL III
ACȚIUNEA ÎN REVENDICARE

1. Acțiunea în revendicare, este o acțiune:


a. reală;
b. posesorie;
c. în realizare.

2. Acțiunea în revendicare poate fi introdusă:


a. și de simplul posesor;
b. de creditorii persoanei care pretinde că este proprietarul bunului prin intermediul
acțiunii revocatorii;
c. împotriva posesorului.

3. Acțiunea în revendicare:
a. este o acțiune petitorie asemenea acțiunii confesorii;
b. poate fi introdusă și de posesor;
c. nu poate fi introdusă împotriva persoanei care este pe cale să tulbure posesia.

4. în materia acțiunii în revendicare:


a. redobândirea posesiei asupra bunului revendicat reprezintă doar un efect accesoriu
al admiterii acțiunii în revendicare;
b. reclamantul urmărește să redobândească posesia, ca simplă stare de fapt;
c. hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare are autoritate
de lucru judecat și în posesoriu.

5. Acțiunea în revendicare, în general:


a. este imprescriptibilă extinctiv;
b. implică și faptul că partea care a pierdut într-o acțiune în revendicare nu este
îndreptățită să solicite, printr-o acțiune posesorie, ocrotirea posesiei pe care a exercitat-o
asupra bunului respectiv;
c. este prescriptibilă extinctiv într-un an de la tulburare sau deposedare.

6. Acțiunea în revendicare:
a. este acțiunea prin care reclamantul, care pretinde că este proprietarul unui bun
individual determinat cu privire la care a pierdut posesia (mai exact, stăpânirea mate­
rială), solicită obligarea pârâtului, care stăpânește bunul respectiv, să îi recunoască
dreptul de proprietate și să îi restituie bunul;
b. poate fi introdusă și de creditorii persoanei care pretinde că este proprietarul
bunului prin intermediul acțiunii subrogatorii;
c. este ca regulă generală, prescriptibilă extinctiv.
104 Drept civil. Drepturile reale

7. Analizând comparativ acțiunea în revendicare, acțiunea posesorie și acțiunea


confesorie se va reține ca fiind adevărat că:
a. inclusiv proprietarul poate avea calitate procesuală pasivă în materia acțiunii
confesorii, asemenea cazului acțiunii în revendicare, precum și cazului acțiunii posesorii;
b. acțiunea posesorie este ca regulă generală prescriptibilă extinctiv, asemenea
acțiunii confesorii, spre deosebire acțiunea în revendicare în cazul căreia este aplicabilă
regula generală a imprescriptibilității;
c. titularul dreptului de uzufruct, poate introduce oricare din cele trei acțiuni.

8. Acțiunea în revendicare:
a. este imprescriptibilă, asemenea acțiunii confesorii întemeiate pe dreptul de
superfîcie;
b. nu este o acțiune în realizare;
c. presupune că inclusiv proprietarul poate avea calitate procesuală pasivă asemenea
situației acțiunii confesorii.

9. Acțiunea negatorie, spre deosebire de acțiunea în revendicare, este:


a. o acțiune în constatare;
b. imprescriptibilă extinctiv;
c. o acțiune în realizare.

10. Acțiunea negatorie:


a. asemenea acțiunii în revendicare, este o acțiune în constatare;
b. este acțiunea prin care se contestă existența unui dezmembrământ al dreptului de
proprietate;
c. implică faptul că, indirect, prin intermediul ei se apără și dreptul de proprietate.

11. Asemenea acțiunii în revendicare, acțiunea în grănițuire:


a. implică și dovedirea dreptului de proprietate
b. produce efecte inclusiv cu privire la însuși dreptul real
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este adevărată.

12. Acțiunea în grănițuire:


a. nu are autoritate de lucru judecat într-o eventuală acțiune în revendicare;
b. produce efecte și cu privire la întinderea dreptului de proprietate, asemenea
acțiunii în revendicare;
c. ambele variante de răspuns menționate anterior sunt false.

13. Acțiunea
9
în revendicare:
a. nu poate fi promovată atunci când proprietarul se găsește în posesia bunului atunci
când acestuia îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască
dreptul său, dacă dovedește că acest drept îi este contestat de pârât;
b. reprezintă un cumul de acțiuni, respectiv atât o acțiune în constatare cât și o
acțiune în predarea bunului;
c. ambele variante de răspuns menționate anterior nu sunt corecte.
Acțiunea în revendicare 105

14. Acțiunea în revendicare:


a. este o acțiune de sine stătătoare;
b. se concretizează printr-o cerere de chemare în judecată care trebuie să cuprindă
două capete de cerere, unul prin care să se solicite constatarea existenței dreptului și altul
prin care să se solicite obligarea pârâtului să predea bunul către reclamant;
c. presupune sine qua non o cerere de chemare în judecată care trebuie să aibă, ca
regulă generală, două capete de cerere, respectiv un capăt de cerere prin care să se soli­
cite recunoașterea dreptului și un alt capăt de cerere prin care să se solicite restituirea
stăpânirii materiale.

15. Acțiunea în revendicare:


a. nu implică și evacuarea, chiar dacă a fost admisă, fiind necesar să se formuleze
separat o acțiune în evacuare;
b. poate fi introdusă și de creditorii pretinsului proprietar pe calea acțiunii oblice;
c. nu poate fi introdusă de unitățile administrativ-teritoriale.

16. Acțiunea în revendicare:


a. dacă a fost admisă, nu mai este necesar să se formuleze și o acțiune în evacuare;
b. în cazul în care nu a fost respinsă, va avea ca efect respingerea ca lipsită de interes
a acțiunii în evacuare;
c. nu poate naște din transformarea acțiunii în evacuare, ca efect al modificării
cererii de chemare în judecată la primul termen de judecată.

17. Acțiunea în revendicare:


a. poate fî și acțiunea prin care reclamantul solicită instanței recunoașterea calității
sale de moștenitor universal ori cu titlu universal (ori de succesor în drepturi al unui
astfel de moștenitor), precum și obligarea pârâtului, care se pretinde de asemenea moște­
nitor universal sau cu titlu universal, la restituirea bunurilor succesorale pe care le deține,
drepturile pretinse de cele două părți fiind inconciliabile;
b. subzistă, în situația descrisă la varianta „a” de răspuns și atunci când pârâtul se
prevalează de calitatea de proprietar;
c. nu subzistă în cazul în care pârâtul se apără susținând că este moștenitor universal
ori cu titlu universal, contestând drepturile succesorale pretinse de reclamant.

18. Acțiunea în revendicare:


a. în situația în care a fost admisă, presupune, printre altele, că dreptul de proprietate
asupra bunului revendicat nu a ieșit din patrimoniul reclamantului, prin niciunul dintre
modurile de transmitere (dobândire) a proprietății, deci că reclamantul a pierdut numai
stăpânirea materială a bunului respectiv;
b. poate fi introdusă și în raporturile dintre coproprietari;
c. nu se poate introduce împotriva toleratului.

19. în ipoteza revendicării bunului proprietate comună pe cote-părți:


a. fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală,
în orice acțiune privitoare la coproprietate;
106 Drept civil. Drepturile reale

b. pârâtul nu poate să solicite introducerea în cauză a celorlalți coproprietari în


calitate de reclamanți, atunci când acțiunea în revendicarea bunului proprietate comună
nu este introdusă de toți coproprietarii;
c. hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor copro­
prietarilor, însă hotărârile judecătorești potrivnice unui coproprietar nu simt opozabile
celorlalți coproprietari.

20. în materia acțiunii în revendicare, inclusiv cu privire la aspectele procesuale,


se va reține ca fiind adevărat că:
a. în situația în care terțul pentru care pârâtul din acțiunea în revendicare deține
bunul nu este introdus în proces, hotărârea prin care se admite acțiunea în revendicare nu
poate fi executată silit decât față de pârât, nefiindu-i opozabilă terțului;
b. în cazul în care reclamantul nu dovedește un mod de dobândire a dreptului de
proprietate cu privire la bunul în litigiu nu se va putea admite, pentru acest considerent,
excepția lipsei calității procesuale active;
c. atunci când modul de dobândire de care se prevalează pârâtul este preferabil
modului de dobândire invocat de reclamant, acțiunea în revendicare se va respinge ca
nefondată.

21. în materia acțiunii în revendicare imobiliare:


a. pârâtul are o situație pur pasivă, de așteptare, având în vedere că în favoarea lui
operează, de regulă, o prezumție de proprietate dedusă din simplul fapt al posesiei;
b. titlul nu poate fî reprezentat și de certificatul de moștenitor.
c. actul juridic translativ de proprietate reprezintă un mod derivat de dobândire al
dreptului de proprietate.

22. în materia acțiunii în revendicare imobiliare:


a. proba dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară se face
cu extrasul de carte funciară numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare
unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare
pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 7/1996 privind
cadastrul și a publicitatea imobiliară;
b. extrasul de carte funciară, nu este necesar pentru proba dreptului de proprietate
atunci când acest drept real provine din accesiune naturală;
c. extrasul de carte funciară este necesar pentru proba dreptului de proprietate atunci
când acest drept real provine din moștenire.

23. în materia acțiunii în revendicare imobiliare:


a. actul juridic translativ de proprietate poate avea caracter absolut în privința
dobândirii dreptului de proprietate numai atunci când reclamantul ar produce în instanță,
pe lângă înscrisul constatator al actului juridic prin care el a dobândit dreptul de proprie­
tate, toate înscrisurile din care să rezulte transmiterile anterioare ale proprietății, începând
de la primul titular al dreptului de proprietate;
b. extrasul de carte funciară este necesar pentru proba dreptului de proprietate atunci
când acest drept real provine din vânzare silită;
c. extrasul de carte funciară, nu este necesar pentru proba dreptului de proprietate
atunci când acest drept real provine din expropriere pentru cauză de utilitate publică
Acțiunea în revendicare 107

24. Modul original de dobândire a proprietății:


a. poate fi reprezentat de uzucapiune;
b. are ca și consecință proba existenței în mod cert, absolut a acestui drept real;
c. nu poate fi reprezentat de accesiunea naturală

25. Titlul în materia acțiunii în revendicare imobiliare:


a. are accepțiunea de mod de dobândire a proprietății;
b. nu poate fi reprezentat de legatul cu titlu particular;
c. poate avea accepțiunea de înscris care dovedește un mod de dobândire a pro­
prietății.

26. Compararea de titluri:


a. reprezintă în realitate compararea unor moduri de dobândire a proprietății;
b. implică și faptul că un mod originar de dobândire a proprietății este preferat unui
mod derivat de dobândire a proprietății;
c. nu este necesară dacă partea nu este persoana îndreptățită să invoce nulitatea
relativă a titlului celeilalte părți din proces.

27. Compararea de titluri:


a. este necesară și atunci când se invocă (chiar și pe cale de excepție) și de dovedește
nulitatea relativă a titlului uneia dintre părți;
b. nu este aplicabilă atunci când se invocă și de dovedește nulitatea absolută a titlului
uneia dintre părți;
c. ambele variante de răspuns menționate anterior sunt false.

28. în situația în care ambele părți dețin un titlu care provine de la același
autor, dacă ambii dobânditori și-au înscris titlurile în documentele de publicitate
imobiliară:
a. ca regulă generală, va avea câștig de cauză cel al cărui titlu are dată certă mai
veche;
b. dacă niciun titlu nu are dată certă, va fi preferat cel care are data mai veche;
c. în cazul în care ambele părți în litigiu produc ca titlu câte un testament al aceleiași
persoane și având ca obiect același imobil, va avea câștig de cauză legatarul din
testamentul anterior.

29. în ipoteza în care ambele titluri provin de la același autor, dacă numai unul
dintre dobânditori și-a înscris titlul său în documentele de publicitate imobiliară:
a. ca regulă generală, va avea câștig de cauză cel care și-a înscris titlul său în docu­
mentele de publicitate imobiliară;
b. prin excepție de la regula menționată anterior la varianta „a” de răspuns și numai
în măsura în care aceasta este adevărată, cel care a fost îndreptățit, printr-un act juridic
valabil încheiat, să înscrie un drept real în folosul său poate cere radierea din cartea
funciară a unui drept concurent, numai dacă, printre altele, actul juridic în temeiul căruia
este făcută solicitarea să fie anterior aceluia în baza căruia terțul și-a înscris dreptul;
c. nicio variantă de răspuns dintre cele menționate anterior nu este adevărată.
108 Drept civil. Drepturile reale

30. în ipoteza în care ambele titluri provin de la același autor, dacă numai unul
dintre dobânditori și-a înscris titlul său în documentele de publicitate imobiliară:
a. prin excepție, cel care a fost îndreptățit, printr-un act juridic valabil încheiat, să
înscrie un drept real în folosul său poate cere acordarea de rang preferențial față de
înscrierea efectuată de altă persoană, numai dacă, printre altele, dreptul de proprietate al
reclamantului și cel al terțului dobânditor provin de la un autor comun;
b. acțiunea în prestație tabulară se va putea îndrepta și împotriva terțului dobânditor
înscris anterior în cartea funciară, dacă actul juridic invocat de reclamant este anterior
celui în temeiul căruia a fost înscris dreptul terțului dobânditor, iar acesta a fost de
rea-credință la data încheierii actului;
c. nicio variantă de răspuns dintre cele menționate anterior nu este adevărată.

31. în ipoteza în care ambele titluri provin de Ia același autor, dacă numai unul
dintre dobânditori și-a înscris titlul său în documentele de publicitate imobiliară:
a. pentru situația în care titlul uneia dintre părți ar fi afectat de o cauză de inefi­
cacitate, orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri
provizorii, dacă, printre altele, dreptul înscris a fost greșit calificat;
b. acțiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost
admisă acțiunea pe fond;
c. nicio variantă de răspuns dintre cele menționate anterior nu este adevărată.

32. în ipoteza în care ambele titluri provin de la același autor, dacă numai unul
dintre dobânditori și-a înscris titlul său în documentele de publicitate imobiliară,
prin excepție de la principiul conform căruia va avea câștig de cauză cel care și-a
înscris titlul său în documentele de publicitate imobiliară, cel care a fost îndreptățit,
printr-un act juridic valabil încheiat, să înscrie un drept real în folosul său poate
cere radierea din cartea funciară a unui drept concurent sau, după caz, acordarea
de rang preferențial față de înscrierea efectuată de o altă persoană, însă numai dacă
sunt întrunite, printre altele, următoarele condiții:
a. respectarea termenului de prescripție de 1 an de la data înscrierii de către terț a
dreptului în folosul său;
b. înscrierea dreptului în folosul reclamantului să fi fost împiedicată de terțul dobân­
ditor prin violență sau viclenie sau, provenind de la o altă persoană, terțul dobânditor să
fi cunoscut sau să fi trebuit să cunoască această împrejurare la data înscrierii contractului
în baza căruia a dobândit dreptul intabulat în folosul său;
c. dreptul reclamantului și cel al terțului dobânditor să provină de la un autor comun.

33. în ipoteza în care ambele titluri provin de la același autor, dacă numai unul
dintre dobânditori și-a înscris titlul său în documentele de publicitate imobiliară,
prin excepție de la principiul conform căruia va avea câștig de cauză cel care și-a
înscris titlul său în documentele de publicitate imobiliară, excepție făcând și cazul în
care titlul uneia dintre părți ar fî afectat de o cauză de ineficacitate, orice persoană
interesată putând cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă,
printre altele:
a. înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efec­
tuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau
concomitente înscrierii ori, după caz, emiterii lui;
Acțiunea în revendicare 109

b. dreptul înscris este corect calificat;


c. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efec­
tele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

34. în materia acțiunii în revendicare imobiliare:


a. atunci când cele două titluri provin de la autori diferiți, se vor compara titlurile pe
care se întemeiază drepturile autorilor, dându-se câștig de cauză celui al cărui autor avea
un drept preferabil, având în vedere și eventualele dispoziții speciale în materie de carte
funciară;
b. în ipoteza în care există concordanță între titlu și posesie, acțiunea se va respinge;
c. în situația în care niciuna din părți nu are titlu, nu se va aplica regula in pari
causa, melior est causa possidentis.

35. Acțiunea în revendicare:


a. este prescriptibilă extinctiv în termen de 6 luni, de la data la care s-a rupt por­
țiunea de teren în cazul avulsiunii;
b. este prescriptibilă extinctiv în termen de 1 an de la data înscrierii actului de
adjudecare în cartea funciară în cazul revendicării imobilului adjudecat la licitație publică
în cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară, dacă imobilul a fost înscris pentru
prima dată în cartea funciară;
c. este imprescriptibilă extinctiv întotdeauna, atunci când titularul dreptului de pro­
prietate publică este statul, inclusiv în situațiile în care acțiunea în revendicarea unui bun
proprietate privată este supusă prescripției extinctive.

36. Acțiunea în revendicare:


a. este prescriptibilă extinctiv în termen de 1 an de la momentul la care porțiunea de
teren ruptă s-a alipit de terenul altei persoane în cazul avulsiunii;
b. este prescriptibilă extinctiv în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de
adjudecare în cartea funciară în cazul revendicării imobilului adjudecat la licitație publică
în cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară, dacă imobilul a fost înscris pentru
prima dată în cartea funciară;
c. este imprescriptibilă extinctiv în toate cazurile, atunci când titularul dreptului de
proprietate privată este o unitate administrativ-teritorială.

37. în materia acțiunii în revendicare mobiliare:


a. persoana care, cu bună-credință, încheie cu un neproprietar un act translativ de
proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun
din momentul luării sale în posesie efectivă;
b. în măsura în care regula înscrisă la varianta „a” de răspuns este adevărată, bunu­
rile mobile incorporate vor fi întotdeauna exceptate;
c. nicio variantă de răspuns dintre cete menționate anterior nu este corectă.
110 Drept civil. Drepturile reale

38. Regula (prezumția) conform căreia persoana care, cu bună-credință,


încheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros având ca
obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în
posesie efectivă:
a. se aplică și bunurilor accesorii ale unui imobil;
b. nu se aplică și bunurilor care fac obiectul înmatriculării (spre exemplu: navele,
aeronavele);
c. se aplică și bunurilor proprietate publică.

39. Regula (prezumția) înscrisă în ipoteza grilei precedente (respectiv art. 937
alin. (1) C. civ.):
a. se aplică și în cazul în care bunul a fost pierdut;
b. nu se aplică dacă bunul a fost furat;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este adevărată.

40. Art. 937 alin. (1) C. civ.:


a. nu se aplică dacă posesorul de bună-credință a dobândit bunul de la detentorul
precar;
b. se aplică și în cazul în care bunul mobil a fost înstrăinat printr-o donație;
c. cunoaște aplicație legală în materia contractului de depozit.

41. Art. 937 alin. (1) C. civ. se aplică:


a. în cazul în care o persoană a transmis către mai multe persoane proprietatea unui
bun mobil corporal, în sensul că cel care a dobândit cu bună-credință posesia efectivă a
bunului este titular al dreptului, chiar dacă titlul său are dată ulterioară;
b. în cazul în care moștenitorul depozitarului a vândut cu bună-credință bunul, fără
să fi știut că este depozitat, el este ținut să înapoieze numai prețul primit sau să cedeze
deponentului acțiunea sa împotriva cumpărătorului, dacă prețul nu i-a fost plătit;
c. în cazul în care bunul mobil se află la detentor.

42. Art. 937 alin. (1) C. civ. se aplică:


a. dacă posesia terțului dobânditor este reală, utilă și de bună-credință;
b. chiar dacă posesia terțului dobânditor nu este de bună-credință, dar numai dacă
este utilă;
c. și atunci când posesia este viciată, dar numai dacă este de bună-credință.

43. Art. 937 alin. (1) C. civ. se aplică:


a. și atunci când bunul este stăpânit corpore alieno-,
b. numai dacă posesia este, printre altele, neviciată;
c. și atunci când buna-credință a posesorului a existat numai la momentul încheierii
actului juridic, chiar dacă aceasta nu mai exista la momentul la care dobânditorul a intrat
în posesie efectivă.
Acțiunea în revendicare 111

44. Art. 937 alin. (1) C. civ. nu se aplică:


a. dacă posesia este discontinuă;
b. dacă există doar unul din elementele posesiei;
c. dacă dobânditorul nu are convingerea sinceră că a dobândit bunul de la adevăratul
proprietar.

45. Art. 937 alin. (1) C. civ. nu se aplică:


a. atunci când terțul, deși a încheiat actul juridic translativ cu detentorul precar, nu a
căpătat încă detenția materială a bunului;
b. atunci când dobânditorului nu face dovada utilității posesiei sale;
c. dacă ulterior intrării în posesie efectivă, dobânditorul își dă seama că a tratat cu un
neproprietar.

46. Regulile privind revendicarea de la terțul de bună-credință a bunului mobil


pierdut sau furat:
a. se vor aplica și în cazul infracțiunii de abuz de încredere;
b. nu se vor aplica în cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă;
c. se vor aplica și în cazul infracțiunii de înșelăciune.

47. Art. 937 alin. (2) C. civ. care privește regulile de revendicare de la terțul de
bună-credință a bunului mobil pierdut sau furat presupune că:
a. se va aplica indiferent dacă bunul mobil a fost pierdut datorită neglijenței pro­
prietarului ori ca efect al unui eveniment fortuit;
b. nu se va aplica în situația în care acțiunea în revendicare se îndreaptă împotriva
persoanei care a dobândit bunul de la hoț sau găsitor;
c. trebuie introdusă într-un termen de prescripție de 3 ani.

48. în materia acțiunii în revendicare mobiliare:


a. bunul furat poate fi revendicat de la hoț într-un termen de decădere de 3 ani de la
data furtului;
b. bunul pierdut poate fi revendicat de la găsitor într-un termen de prescripție de 3
ani de la data pierderii;
c. ambele variante de răspuns menționate anterior sunt false.

49. în materia acțiunii în revendicare mobiliare:


a. dacă bunul pierdut a fost cumpărat de la o persoană care vine în mod obișnuit
bunuri de același fel, acțiunea poate fi introdusă într-un termen de prescripție de 3 ani, de
la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului;
b. dacă bunul furat a fost adjudecat de o persoană la o licitație publică, acțiunea se va
putea introduce într-un termen de decădere de 1 an;
c. dacă bunul pierdut sau furat a fost cumpărat dintr-un loc în care se vând în mod
obișnuit bunuri de același fel, riscul insolvabilității hoțului sau găsitorului nu va fi
suportat de terțul de bună-credință.
112 Drept civil. Drepturile reale

50. în materia acțiunii în revendicare mobiliare de Ia hoț sau de la găsitorul


care nu s-a conformat prevederilor legale ori, după caz, de la terțul dobânditor de
rea-credință:
a. acțiunea este prescriptibilă extinctiv într-un termen de 10 ani;
b. dovedirea de către reclamant a dreptului său de proprietate este suficientă pentru a
conduce la admiterea acțiunii în revendicare, indiferent dacă bunul mobil se află la
autorul furtului, la cel care și-a însușit bunul găsit sau la o altă persoană care este de
rea-credință;
c. va fi posesor de rea-credință și cel care a dobândit bunul mobil de la adevăratul
proprietar, dacă a obținut consimțământul acestuia prin doi.

51. Acțiunea în revendicare mobiliară de la hoț sau găsitor:


a. este imprescriptibilă extinctiv;
b. poate fi paralizată prin invocarea uzucapiunii de 10 de ani;
c. ambele variante de răspuns anterior menționate simt false.

52. Acțiunea în revendicare mobiliară:


9

a. introdusă împotriva hoțului sau găsitorului este imprescriptibilă extinctiv, indi­


ferent dacă are ca obiect dreptul de proprietate privată sau dreptul de proprietate publică;
b. poate fi paralizată prin invocarea uzucapiunii de 10 ani de către detentorului
precar;
c. ambele variante de răspuns anterior menționate sunt false.

53. Găsitorul are obligația de a preda bunul pierdut de către proprietar sau a
bunului mobil furat și abandonat de hoț:
a. proprietarului cunoscut în termen de 14 zile;
b. organului de poliție din localitatea în care a fost găsit în termen de două săptă­
mâni, de îndată ce proprietarul este necunoscut;
c. persoanei care deține un titlu, altul decât titlul de proprietate publică asupra
locului respectiv, pe bază de proces-verbal, în cazul unui proprietar necunoscut, dacă
bunul mobil a fost găsit într-un loc public.

54. în materia găsitorului care s-a conformat prevederilor legale:


a. în cazul în care bunul a fost predat organului de ponpe din localitatea în care a
fost găsit, acesta va avea obligația de a păstra bunul timp de 3 h®±
b. în ipoteza în care bunul a fost predat persoanei care deține un titlu, altul decât
titlul de proprietate publică asupra locului respectiv, pe bază de proces-verbal, în cazul
unui proprietar necunoscut, dacă bunul mobil a fost găsâ înr-ai kc public, în termen de
7 zile de la data preluării bunului pierdut, acesta se predă, pe bază de proces-verbal,
organelor de poliție din localitate, anunțul privitor la pierderea bunului afișându-se la
locul unde a fost găsit bunul;
c. dacă potrivit împrejurărilor, păstrarea bunului trade să 5 diminueze valoarea,
bunul va fi vândut prin licitație publică, conform legii, iar. ier-o asemenea situație, drep­
turile și obligațiile legate de bun se vor exercita în teșăeri cu prețul obținut în urma
vânzării.
Acțiunea în revendicare 113
55. în situația în care găsitorul care s-a conformat dispozițiilor legale în vigoare:
a. se vor aplica regulile depozitului obișnuit cu privire la obligația organului de
poliție de a păstra bunul;
b. organul de poliție va avea obligația de a afișa la sediul său și pe pagina de internet
un anunț privitor la pierderea bunului, cu menționarea tuturor elementelor de descriere a
acestuia;
c. în cazul în care bunul a fost vândut la licitație publică, în condițiile legii,
proprietarul bunului este îndreptățit să pretindă prețul obținut din valorificarea lui, în
termen de 6 luni de la data la care găsitorul a găsit bunul.

56. în situația în care găsitorul care s-a conformat dispozițiilor legale în vigoare:
a. în cazul în care bunul a fost vândut la licitație publică, în condițiile legii,
proprietarul bunului este îndreptățit să pretindă prețul obținut din valorificarea lui, în
termen de 6 luni de la data vânzării;
b. bunul mobil va fî remis proprietarului numai după ce acesta achită cheltuielile
legate de păstrarea bunului;
c. dacă bunul nu este pretins de proprietarul originar, el va fî considerat lucru fără
stăpân, urmând a fi remis găsitorului pe bază de procesul-verbal, acesta urmând a
dobândi dreptul de proprietate prin ocupațiune.

57. în ipoteza în care găsitorul care s-a conformat prevederilor art. 942 și urm.
C. civ.:
a. găsitorul poate face dovada ocupațiunii prin procesul-verbal prin care i se remite
bunul găsit considerat lucru fără stăpân;
b. atunci când, la expirarea termenului, găsitorul refuză să preia bunul, acesta va
reveni comunei, orașului sau municipiului pe teritoriul căruia a fost găsit, urmând a intra
in domeniul public al acestuia;
c. în cazul bunurilor fără valoare comercială, proprietarul, ca regulă generală, este
obligat să plătească găsitorului o recompensă reprezentând a zecea parte din valoarea
actuală a bunului.

58. în cazul în care găsitorul s-a conformat prevederilor legale din Codul Civil:
a. atunci când proprietarul a făcut o ofertă publică de recompensă, găsitorul are
dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin această ofertă și
recompensa fixată de lege ori stabilită de către instanța judecătorească;
b. dacă găsitorul refuză să preia bunul la expirarea termenului, acesta va reveni
comunei, orașului sau municipiului pe teritoriul căruia a fost găsit, urmând a intra în
domeniul privat al acestuia;
c. dovada ocupațiunii se va putea face prin orice mijloc de probă, în cazul în care
bunul nu este pretins de proprietarul originar în termenul prevăzut de lege.

59. în cazul bunurilor cu valoare comercială:


a. proprietarul este obligat să plătească găsitorului o recompensă reprezentând a
zecea parte din preț sau din valoarea actuală a bunului;
114 Drept civil. Drepturile reale

b. în măsura în care regula indicată la varianta anterioară de răspuns este adevărată,


este exclusă posibilitatea aplicării acesteia, atunci când găsitorul este persoana care
deține locul public unde a fost găsit bunul;
c. ambele variate de răspuns menționate anterior sunt false.

60. Efectele admiterii acțiunii în revendicare:


a. sunt aceleași, indiferent dacă bunul revendicat este mobil sau imobil;
b. cu privire la restituirea în natură lucrului, se referă la faptul că în dispozitivul
hotărârii se va recunoaște reclamantului dreptul de proprietate asupra lucrului revendicat,
pârâtul urmând a fi obligat la restituirea acestuia;
c. implică, atunci când restituirea se dispune prin echivalent, faptul că trebuie
restituită contravaloarea de circulație pe care bunul ar fi avut-o de la momentul restituirii,
iar nu de la data pronunțării hotărârii judecătorești, dacă pârâtul este de rea-credință.

61. In materia restituirii lucrului prin echivalent, efectele între părți se referă la
faptul că:
a. atunci când bunul a pierit fortuit înainte de introducerea acțiunii, pârâtul de
rea-credință va fi obligat să restituie contravaloarea lucrului, afară de situația când
dovedește că lucrul ar fî pierit și dacă s-ar fi aflat, la data pieirii, la reclamantul
proprietar;
b. dacă bunul a pierit fortuit înainte de introducerea acțiunii, pârâtul de bună-credință
nu poate fî obligat la despăgubiri;
c. în cazul în care bunul a pierit fortuit după introducerea acțiunii, pârâtul va fi
obligat să restituie contravaloarea lucrului, chiar dacă dovedește că lucrul ar fî pierit și
dacă s-ar fî aflat, la data pieirii, la reclamantul proprietar.

62. Dacă bunul a pierit fortuit:


a. înainte de introducerea acțiunii, iar pârâtul este de bună-credință, acesta va fi
obligat să restituie valoarea bunului de la momentul la care bunul a pierit;
b. înainte de introducerea acțiunii, pârâtul de rea-credință va fî obligat să restituie
contravaloarea lucrului de la momentul pronunțării hotărârii judecătorești;
c. după introducerea acțiunii, pârâtul de rea-credință va fi obligat să restituie contra­
valoarea lucrului ținându-se cont de valoarea pe care ar fi avut-o bunul la momentul
restituirii.

63. Dacă bunul a pierit fortuit:


a. înainte de introducerea acțiunii, pârâtul de rea-credință va fî obligat să restituie
contravaloarea lucrului ținându-se cont de valoarea pe care ar fî avut-o bunul la mo­
mentul restituirii;
b. după introducerea acțiunii, pârâtul de rea-credință va fî obligat să restituie contra­
valoarea lucrului de la momentul pronunțării hotărârii judecătorești;
c. ambele variante menționate anterior sunt false.
Acțiunea în revendicare 115
64. în cazul acțiunii în revendicare, efectele între părți se referă la faptul că:
a. în toate cazurile în care bunul asigurat piere fortuit, pârâtul va restitui indemni­
zația de asigurare pe care a încasat-o sau, după caz, va fi obligat să o cedeze dreptul de a
primi indemnizația;
b. posesorul de rea-credință va fi obligat să restituie în natură toate fructele produse
de bun până la înapoierea acestuia către proprietar sau, după caz, să plătească echiva­
lentul valoric al fructelor valorificate;
c. detentorul precar nu poate fi obligat și la plata echivalentului valoric al fructelor
pe care a omis să le perceapă.

65. în ipoteza acțiunii în revendicare, efectele între părți se referă și la faptul că:
a. pârâtul va fi obligat să restituie doar despăgubirea primită ca urmare a exproprierii
sau să cedeze dreptul de a primi despăgubirea, dacă lucrul a fost expropriat;
b. cererea prin care proprietarul solicită restituirea în natură a fructelor industriale
este prescriptibilă extinctiv, în condițiile dreptului comun;
c. cheltuielile voluptuare nu vor fi suportate de proprietar.

66. în ipoteza acțiunii în revendicare, efectele între părți se implică și la faptul că:
a. cererea prin care proprietarul solicită restituirea în natură a fructelor naturale este
prescriptibilă extinctiv, în condițiile dreptului comun;
b. urmează a fi restituite cheltuielile utile, dar numai în măsura sporului de valoare
adus lucrului, socotit în momentul efectuării acestor cheltuieli;
c. cererea prin care proprietarul solicită contravaloarea a fructelor naturale este
prescriptibilă extinctiv.

67. în materia acțiunii în revendicare:


a. posesorul de rea-credință este îndreptățit să solicite restituirea cheltuielilor nece­
sare pentru producerea și culegerea fructelor sau productelor;
b. pârâtul beneficiază de un privilegiu asupra produselor, până la restituirea cheltu­
ielilor realizate pentru producerea și culegerea acestora;
c. cheltuielile utile vor fi restituite numai în măsura sporului de valoare adus
lucrului, socotit în momentul restituirii, la cererea posesorului.

68. în materia acțiunii în revendicare, pârâtul:


a. beneficiază de o ipotecă asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute
pentru producerea și culegerea acestora;
b. are un drept de retenție asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute
pentru producerea și culegerea acestora, inclusiv în cazul în care proprietarul furnizează
o garanție îndestulătoare;
c. posesor de bună-credință este îndreptățit să solicite instanței și să obțină recu­
noașterea unui drept de retenție asupra lucrului revendicat până la data la care proprie­
tarul îi va plăti cheltuielile pe care le-a făcut în legătură cu bunul respectiv.
116 Drept civil. Drepturile reale

69. în materia acțiunii în revendicare, pârâtul:


a. are un drept de retenție asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute
pentru producerea și culegerea acestora, inclusiv în cazul în care a intrat în stăpânirea
materială a bunului prin violență sau fraudă;
b. nu poate exercita în niciun caz un drept de retenție asupra bunului frugifer;
c. are un drept de retenție asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute
pentru producerea și culegerea acestora, inclusiv în cazul în care produsele sunt bunuri
perisabile.

70. în materia acțiunii în revendicare, pârâtul:


a. nu poate invoca dreptul de retenție în cazul produselor care sunt supuse, ca urmare
a trecerii unei perioade scurte de timp, unei scăderi semnificative a valorii lor;
b. posesor de rea-credință nu este îndreptățit să solicite instanței și să obțină recu­
noașterea unui drept de retenție asupra lucrului revendicat până la data la care pro­
prietarul îi va plăti cheltuielile pe care le-a făcut în legătură cu bunul respectiv;
c. posesor de rea-credință nu este îndreptățit să solicite instanței și să obțină
recunoașterea unui drept de retenție asupra produselor până la restituirea a cheltuielilor
făcute pentru producerea și culegerea acestora.

71. în materia opozabilității față de terți a acțiunii în revendicare:


a. hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este
opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor numai în cazul în care
terțul a dobândit bunul ulterior introducerii acțiunii în revendicare;
b. regula înscrisă în varianta precedentă de răspuns, în măsura în care este adevărată,
se aplică, de principiu, numai dacă acțiunea în revendicare a fost notată în cartea funciară
anterior dobândirii sau dacă, deși nu a fost notată, terțul a cunoscut sau trebuia să
cunoască faptul că există un proces în curs având ca obiect revendicarea bunului pe care
îl dobândește;
c. ambele variante de răspuns menționate anterior sunt false.
CAPITOLUL IV
DEZMEMBRĂMINTELE DREPTULUI
DE PROPRIETATE PRIVATĂ

1. Considerații generale. Dreptul de superficie

1. Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată:


a. sunt drepturi reale principale;
b. sunt compatibile și cu dreptul de proprietate publică;
c. sunt opozabile erga omnes.

2. în materia dezmembrămintelor dreptului de proprietate privată:


a. dezmembrarea dreptului de proprietate privată poate avea ca rezultat, printre
altele, fragmentarea dreptului inițial de proprietate în mai multe drepturi reale;
b. prin voința părților pot fî create și alte dezmembrăminte ale dreptului de pro­
prietate;
c. dreptul de proprietate este desființat prin limitarea atributelor.

3. Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată:


a. nu pot fi simultan constituite asupra aceluiași bun;
b. lipsește proprietarul de unele atribute ale dreptului său;
c. se nasc ca urmare a separării atributelor dreptului de proprietate privată.

4. Dreptul de superficie:
a. poate fi reprezentat și de dreptul de a edifica o construcție în subsolul terenului
altuia;
b. cunoaște o sferă de aplicabilitate extinsă și în cazul plantațiilor, precum și a altor
lucrări autonome cu caracter durabil;
c. nu mai poate fi dezmembrat.

5. Dreptul de superficie:
a. poate forma obiectul urmăririi silite imobiliare;
b. presupune suprapunerea a două drepturi de proprietate aparținând unor persoane
diferite;
c. în forma sa principală presupune dreptul superficiarului de a construi, planta sau
edifica o lucrare pe terenul proprietatea altuia.

6. Dreptul de superficie:
a. implică dreptul de proprietate asupra construcției, plantației sau altei lucrări auto­
nome cu caracter durabil, ce aparține superficiarului;
b. în forma sa secundară se referă la faptul că superficiarul dobândește dreptul de
proprietate asupra construcției, plantației sau altei lucrări aflate pe terenul proprietatea
altei persoane;
c. implică dreptul de proprietate al nudului proprietar asupra terenului pe care se află
construcția, plantația sau lucrarea autonomă.
118 Drept civil. Drepturile reale

7. Dreptul de superfîcie:
a. poate fi un drept real mobiliar;
b. este un drept imprescriptibil extinctiv;
c. poate fi constituit pentru o durată de maxim 49 de ani.

8. Dreptul de superfîcie:
a. poartă asupra unei suprafețe de teren;
b. poate fi constituit pentru o durată de cel mult 99 de ani, fără posibilitatea de
reînnoire la împlinirea termenului;
c. în cazul în care a fost constituit pentru o durată de 100 de ani, va avea ca efect
aplicarea sancțiunii nulității absolute a actului de constituire.

9. Dreptul de superfîcie:
a. poate înceta pe calea partajului;
b. se prezumă a avea o durată de 99 de ani atunci când părțile nu au stabilit expres
un termen și nici nu se poate dovedi existența unui asemenea termen;
c. este protejat printr-o acțiune confesorie, prescriptibilă extinctiv în 30 de ani.

10. Dreptul de superfîcie:


a. poate fi constituit printr-un legat;
b. poate fi dobândit prin uzucapiune;
c. nu poate fi apărat printr-o acțiune confesorie care poate fi introdusă și împotriva
proprietarului terenului.

11. în materia dreptului de superfîcie:


a. în cazul edificării unei lucrări, dreptul de proprietate asupra construcției, plantației
sau altei lucrări se dobândește treptat, pe măsura încorporării materialelor în teren;
b. uzucapiunea poate reprezenta un mod originar de dobândire al acestui drept real
principal, dar numai în măsura în care posesorul se comportă ca un adevărat proprietar al
terenului;
c. dreptul de folosință asupra terenului se dobândește chiar din momentul încheierii
contractului cu proprietarul acestuia, marcându-se astfel și momentul dobândirii drep­
tului de superfîcie.

12. Dreptul de superfîcie:


a. poate fi în mod valabil constituit și printr-un înscris sub semnătură privată;
b. ca regulă generală, nu se poate constitui prin hotărâre judecătorească;
c. poate fi dobândit atunci când proprietarul unui imobil compus din teren și construc­
ție transmite dreptul de proprietate asupra construcției.

13. Dreptul de superfîcie:


a. în forma completă presupune că superficialul dobândește dreptul de proprietate
asupra construcției, plantației sau altei lucrări pe terenul proprietatea altei persoane;
b. se poate constitui în mod valabil prin hotărâre judecătorească;
c. în forma incipientă constă în dreptul superficiarului de a construi, planta sau
edifica o lucrare pe terenul proprietatea altuia.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată 119
14. Dreptul de superfîcie:
a. poate fi dobândit de proprietarul unui imobil compus din teren și construcție care
transmite construcția și terenul, în mod separat, către două persoane, caz în care cel care
a dobândit proprietatea asupra construcției dobândește și dreptul de folosință asupra
terenului, chiar și în lipsă de stipulație expresă cu privire la constituirea superfîciei;
b. nu poate fi dobândit prin cesiunea dreptului de a invoca accesiunea de către pro­
prietarul terenului către o terță persoană, atunci când cesiunea este realizată cu titlu
gratuit, urmată de înscrierea dreptului de superfîcie, după ce cesionarul preia lucrarea
autonomă în temeiul accesiunii;
c. poate fi dobândit prin renunțarea proprietarului terenului la dreptul de a invoca
accesiunea, în favoarea constructorului, urmată de înscrierea dreptului de superfîcie.

15. Dreptul de superfîcie:


a. poate fi constituit în favoarea soților, în cazul în care în timpul căsătoriei și sub
regimul comunității legale sau convenționale, un soț realizează o construcție, o plantație
sau o lucrare pe terenul proprietate proprie a celuilalt;
b. ca regulă generală, se stinge prin pieirea construcției;
c. poate fi constituit în cazul soților aflați sub regimul legal sau convențional al
comunității de bunuri care achiziționează un imobil, compus din teren și construcție, însă
unul dintre ei se află sub incidența unei norme juridice care instituie o incapacitate spe­
cială de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului, astfel încât acesta va putea
dobândi doar un drept de folosință asupra terenului, care va deveni proprietatea exclusivă
a celuilalt soț, urmând ca numai construcția să fie proprietate comună în devălmășie.

16. în materia dreptului de superfîcie:


a. în lipsa unei stipulații contrare, exercitarea dreptului de superfîcie este delimitată
de suprafața de teren pe care urmează să se construiască și de cea necesară exploatării
construcției sau, după caz, de suprafața de teren aferentă și de cea necesară exploatării
construcției edificate;
b. superfîciarul nu poate introduce acțiunea posesorie;
c. cu privire la construcții, plantații și alte lucrări superfîciarul are dreptul de a exer­
cita toate atributele conferite de dreptul de proprietate (posesia, folosința și dispoziția).

17. Superfîciarul:
a. poate exercita o acțiune confesorie de superfîcie, împotriva oricărei persoane care
împiedică exercitarea dreptului, chiar și împotriva proprietarului terenului;
b. nu poate exercita o acțiune posesorie împotriva terților;
c. poate exercita o acțiune personală, izvorâtă din convenția de constituire a drep­
tului de superfîcie, împotriva proprietarului terenului.

18. Prestația pe care superfîciarul o datorează proprietarului terenului:


a. nu se poate stabili pe cale judecătorească, atunci când părțile nu se înțeleg;
b. se poate stabili prin convenția părților;
c. în măsura în care varianta „b” de răspuns este adevărată, dacă părțile nu au
prevăzut expres modalitatea de plată a prestației, titularul dreptului de superfîcie dato­
rează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piața liberă, ținând
seama, printre altele, și de natura terenului.
120 Drept civil. Drepturile reale

19. Dacă părțile nu au prevăzut expres modalitatea de plată a prestației, titu­


larul dreptului de superficie datorează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu
chiria stabilită pe piața liberă, ținând seama, printre altele, și de:
a. destinația construcției, în cazul în care aceasta există;
b. de zona în care se află terenul, precum și de orice alte criterii de determinare a
contravalorii folosinței;
c. niciuna dintre variantele de răspuns precedente enumerate anterior nu este corectă.

20. în materia dreptului de superficie proprietarul terenului:


a. are dreptul de a solicita repunerea în situația anterioară, în cazul în care superfi-
ciarul încalcă obligația de a nu modifica structura construcției;
b. nu are dreptul de a înstrăina terenul grevat de dreptul de superficie;
c. are dreptul de a solicita încetarea dreptului de superficie în cazul nerespectării
obligației superficiarului de a nu modifica structura construcției.

21. în cazul în care superficiarul nu-și respectă obligația de a nu modifica


structura construcției:
a. proprietarul terenului are deschisă o acțiune (imprescriptibilă extinctiv) de înce­
tare a dreptului de superficie;
b. acțiunea proprietarului terenului de a solicita repunerea în situația anterioară este
prescriptibilă extinctiv într-un termen de 1 an;
c. termenul de prescripție, menționat la varianta „b” de răspuns, în măsura în care
această variantă ar fi adevărată, cu excepția duratei termenului de prescripție, începe să
curgă de la data expirării duratei superfîciei.

22. în situația în care superficiarul nu-și respectă obligația de a nu modifica


structura construcției:
a. proprietarul terenului are deschisă o acțiune de a solicita repunerea în situația
anterioară imprescriptibilă extinctiv;
b. acțiunea proprietarului terenului prin care solicită încetarea dreptului de superficie
este prescriptibilă extinctiv într-un termen de 1 an;
c. termenul de prescripție, menționat la varianta „b” de răspuns, în măsura în care
această variantă ar fi adevărată, cu excepția duratei termenului de prescripție, începe să
curgă de la data modificării structurii construcției.

23. Atunci când superficiarul nu-și respectă obligația de a nu modifica struc­


tura construcției:
a. acțiunea proprietarului terenului prin care solicită încetarea dreptului de superficie
este prescriptibilă extinctiv într-un termen de 3 ani, începe să curgă de la data expirării
duratei superfîciei;
b. acțiunea proprietarului terenului de a solicita repunerea în situația anterioară este
prescriptibilă extinctiv într-un termen de 3 ani care începe să curgă de la data modificării
structurii construcției;
c. niciuna dintre variantele de răspuns precedente enumerate anterior nu este corectă.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată___________________________ 121

24. în materia dreptului de superfîcie:


a. în lipsă de stipulație contrară, superfîciarul are obligația de a nu modifica structura
construcției;
b. superfîciarul are obligația de a reconstrui construcția în forma inițială, dacă a
demolat-o, chiar dacă există stipulație contrară;
c. în situația în care dreptul de superfîcie s-a constituit prin transmiterea către
proprietar doar a construcției, în cazul nerespectării obligației de a nu modifica structura
construcției, proprietarul poate să solicite, într-un termen de decădere de 1 an, încetarea
superfîciei.

25. în materia dreptului de superfîcie:


a. în ipoteza în care dreptul de superfîcie s-a constituit prin transmiterea terenului și
construcției în mod separat către două persoane, în cazul nerespectării obligației de a nu
modifica structura construcției, proprietarul poate să solicite, într-un termen de decădere
de 1 an, repunerea în situația anterioară;
b. superfîciarul are dreptul de a exercita toate atributele conferite de dreptul de
proprietate (posesia, folosința și dispoziția);
c. superfîciarul are dreptul de a înstrăina sau greva construcția, plantația sau lu­
crarea, numai în măsura în care are și consimțământul proprietarului terenului.

26. Superfîciarul:
a. are obligația generală de a nu face, respectiv de a nu împiedica proprietarul
terenului să își exercite dreptul de proprietate;
b. are posibilitatea de a înstrăina dreptul de folosință asupra terenului separat de
dreptul de proprietate asupra construcției;
c. poate înstrăina plantația care face obiectul dreptului de superfîcie, chiar și fără
consimțământul proprietarului terenului.

27. Superfîciarul:
a. are o dispoziție materială limitată, cu privire la lucrare sau plantație;
b. poate înstrăina construcția, caz în care se va considera că se înstrăinează însuși
dreptul de superfîcie;
c. nu poate înstrăina dreptul de proprietate asupra construcției decât numai odată cu
dreptul de proprietate asupra terenului.

28. Dreptul de superfîcie:


a. nu poate înceta prin consolidare;
b. implică și faptul că dreptul de proprietate asupra construcției poate fi înstrăinat și
distinct de dreptul de folosință asupra terenului;
c. poate înceta prin radierea din cartea funciară, pentru motivul pieirii construcției.

29. Dreptul de superfîcie încetează:


a. prin expirarea termenului maxim de 49 de ani;
b. la expirarea termenului stabilit de părți;
c. la expirarea termenului de 99 de ani, fără a fi reînnoit.
122 Drept civil. Drepturile reale

30. Stingerea dreptului de superfîcie prin expirarea termenului are ca efect și


faptul că:
a. în lipsă de stipulație contrară, proprietarul terenului dobândește dreptul de pro­
prietate asupra construcției, plantației sau altei lucrări realizate de superficiar prin acce­
siune, având însă obligația de a plăti valoarea de circulație a acesteia de la data realizării
construcției;
b. dezmembrămintele consimțite de superficiar continuă să producă efecte pentru un
termen de maxim 5 ani de la momentul încetării dreptului de superfîcie;
c. în cazul expirării termenului, cu privire la ipotecile constituite de superficiar, în
cazul în care proprietarul terenului a devenit și proprietarul construcției prin accesiune,
ipoteca urmează a se strămuta de drept asupra sumei primite de la proprietarul terenului.

31. în materia stingerii dreptului de superfîcie prin expirarea termenului:


a. pentru ipoteza în care plantația nu exista la momentul constituirii dreptului de
superfîcie, iar valoarea acesteia este egală cu valoarea terenului, proprietarul terenului nu
are dreptul de a cere obligarea autorului lucrării, în măsura în care acesta din urmă este și
este superficiar, să cumpere terenul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o
dacă nu ar fî existat construcția;
b. încetarea superfîciei în cazul pieirii construcției se poate reține numai într-o
situație unică, respectiv exclusiv atunci când părțile au convenit expres că pieirea
construcției duce la stingerea dreptului de superfîcie;
c. în lipsă de stipulație contrară, proprietarul terenului dobândește dreptul de proprie­
tate asupra construcției, plantației sau altei lucrări realizate de superficiar prin accesiune,
având însă obligația de a plăti valoarea de circulație a acesteia de la data invocării
accesiunii.

32. în materia cauzelor de stingere a dreptului de superfîcie:


a. superfîcia se stinge prin efectul exproprierii, titularii săi având dreptul la despă­
gubiri;
b. în cazul stingerii dreptului de superfîcie prin expirarea termenului, pentru ipoteza
în care lucrarea nu exista la momentul constituirii dreptului de superfîcie, iar valoarea
acesteia este mai mare decât valoarea terenului, proprietarul terenului are dreptul de a
cere obligarea autorului lucrării, în măsura în care acesta din urmă este și superficiar, să
cumpere terenul la valoarea de circulație de la momentul edificării construcției;
c. în cazul expirării termenului, cu privire la ipotecile constituite de superficiar,
în cazul în care superfîciarul a ridicat construcția, ipoteca se strămută de drept asupra
materialelor.

33. în materia stingerii dreptului de superfîcie prin expirarea termenului:


a. pentru ipoteza în care construcția nu exista la momentul constituirii dreptului de
superfîcie, iar valoarea acesteia este egală sau mai mare decât valoarea terenului, pro­
prietarul terenului are dreptul de a cere obligarea autorului lucrării, în măsura în care acesta
din urmă este și superficiar, să cumpere terenul la valoarea de circulație pe care acesta o
avea la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cu privire la acest aspect;
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată 123

b. dezmembrămintele consimțite de superficiar se sting în momentul încetării drep­


tului de superficie, în absența unei înțelegeri contrare încheiate cu proprietarul terenului;
c. cu privire la ipotecile constituite de superficiar, în cazul în care constructorul a
fost obligat la cumpărarea terenului, ipoteca se extinde de drept asupra terenului.

34. în materia cauzelor de stingere a dreptului de superficie:


a. în ipoteza expirării termenului, ipotecile constituite cu privire la teren (de
proprietarul terenului), se extind cu privire la întregul imobil, în cazul în care proprietarul
terenului a devenit și proprietarul construcției în temeiul accesiunii;
b. dreptul de superficie se stinge prin consolidare în situația în care proprietarul
terenului dobândește și dreptul de proprietate asupra construcției, plantației sau altei
lucrări;
c. pentru ipoteza în care construcția nu exista la momentul constituirii dreptului de
superficie, iar valoarea acesteia este egală cu valoarea terenului, proprietarul terenului are
dreptul de a cere obligarea autorului lucrării, în măsura în care acesta din urmă este și
superficiar, să cumpere terenul la valoarea de circulație pe care terenul ar fî avut-o dacă
nu ar fî existat construcția, autorul lucrării neputând refuza să cumpere terenul chiar dacă
ridică, pe cheltuiala sa, construcția clădită pe teren și repune terenul în situația anterioară.

35. în materia cauzelor de stingere a dreptului de superficie:


a. drepturile reale care grevează dreptul de superficie se sting, dacă legea nu prevede
altfel;
b. în ipoteza exproprierii pentru cauză de utilitate publică, superfîcia urmează să se
transfere asupra indemnizației primite de proprietar;
c. în cazul expirării termenului, în situația în care proprietarul terenului a devenit și
proprietarul construcției în temeiul accesiunii, ipotecile constituite cu privire la teren pe
durata existenței superfîciei nu se extind cu privire la întregul imobil.

36. în materia stingerii dreptului de superficie:


a. prin expirarea termenului, efectele cu privire la ipotecile constituite asupra
terenului de proprietarul terenului, se referă și la faptul că în cazul în care constructorul a
fost obligat la cumpărarea terenului, ipotecile se vor strămuta de drept asupra sumei de
bani primite de proprietarul terenului;
b. prin pieirea construcției, uzufructul constituit de superficiar asupra construcției va
continua asupra despăgubirii plătite de terț sau, după caz, asupra indemnizației de
asigurare;
c. în cazul pieirii construcției, ipotecile născute pe durata existenței dreptului de
superficie cu privire la nuda proprietate a terenului nu se vor menține asupra dreptului de
proprietate reîntregit.

37. în materia efectelor generate de stingerea dreptului de superficie, în cazul


consolidării:
a. cu privire la ipotecile consimțite, în timpul duratei dreptului de superficie, atât de
superficiar, cât și de proprietar, stingerea dreptului de superficie, va avea ca efect și
stingerea ipotecilor, acestea neputând să se menționă fiecare în funcție de obiectul asupra
căruia s-au constituit;
124 Drept civil. Drepturile reale

b. cu privire la dezmembrămintele constituite de superfîciar, în lipsă de stipulație


contrară, se mențin pentru durata pentru care au fost constituite, dar nu mai târziu de
împlinirea termenului inițial al superfîciei;
c. la constituirea dreptului de superfîcie părțile pot să stabilească menționarea dez-
membrămintelor constituite de superfîciar pe o perioadă mai mare decât cea a superfîciei.

2. Dreptul de uzufruct. Dreptul de uz și dreptul de abitație

1. Dreptul de uzufruct:
a. este un drept real principal;
b. nu este esențialmente temporar;
c. poate fi mobiliar sau imobiliar.

2. Cu referire la caracterele juridice dreptului de uzufruct se va reține ca fiind


adevărat că:
a. este transmisibil mortis causa;
b. nu este în mod necesar imobiliar;
c. poate fi perpetuu.

3. Dreptul de uzufruct:
a. este transmisibil numai inter vivos;
b. conferă titularului său, numit uzufructuar, atributul folosinței asupra lucrului sau
lucrurilor altuia;
c. nu poate fi mobiliar.

4. Uzufructul:
a. poate fi constituit și cu privire la bunurile care aparțin domeniului public;
b. conferă titularului său, prerogativa de a utiliza lucrul proprietatea altei persoane;
c. nu poate avea ca obiect o fracțiune dintr-o universalitate.

5. în materia dreptului de uzufruct:


a. în cursul uzufructului, uzufructuarul exercită prerogativele utilizării (folosirii)
exclusive a bunului și culegerii fructelor produse de acesta, în lipsă de stipulație contrară;
b. uzufructuarul nu este îndreptățit să ceară o indemnizație echitabilă pentru lucrările
adăugate, chiar dacă prin acestea s-a sporit valoarea bunului;
c. stingerea uzufructului constituit asupra unei creanțe se produce prin neuzul
acesteia timp de 1 an.

6. Uzufructuarul:
a. beneficiază și de prerogativa culegerii fructelor;
b. nu are obligația de a conserva substanța bunului ce constituie obiectul uzufructului;
c. are dreptul de a primi o indemnizație echitabilă pentru cheltuielile pe care le-a
realizat cu lucrările necesare adăugate bunului.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată 125
7. în materia uzufructului, nudul proprietar:
a. proprietarul lucrului sau lucrurilor păstrează prerogativa dispoziției;
b. împarte prerogativa posesiei, în mod corespunzător, cu uzufructuarul;
c. are obligația, la momentul stingerii uzufructului, de a plăti inclusiv dobânda legală
pentru sumele avansate de uzufructuarul universal care a plătit datoriile aferente masei
patrimoniale date în uzufruct.

8. Dreptul de uzufruct:
a. nu poate avea ca obiect bunuri corporale;
b. conferă uzufructuarului calitatea de posesor, față de terți;
c. este un drept real accesoriu.

9. Uzufructuarul:
a. se poate constitui numai în favoarea unei persoane existente;
b. nu are calitatea de detentor precar față de nudul proprietar;
c. exteriorizează atributele unui drept real principal în raporturile juridice cu terții.

10. Dreptul de uzufruct:


a. poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum și asupra a tot ce
se unește sau se încorporează în aceasta;
b. cu titlu particular, poate avea ca obiect și o fracțiune dintr-o universalitate;
c. nu poate avea ca obiect bunuri consumptibile.

11. Uzufructuarul:
a. trebuie să nu fie o persoană inexistentă;
b. nu trebuie să fie constituit în favoarea unei persoane existente;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.

12. Uzufructul:
a. poate avea ca obiect o tonă de grâu;
b. se constituie prin acte juridice între vii în mod direct adică prin convenția ce se
încheie între proprietar și cel care va beneficia de dreptul de uzufruct, în situația în care
proprietarul înstrăinează atributele care compun uzufructul, păstrând nuda proprietate;
c. nu poate avea ca obiect 10 litri de whisky.

13. Cvasiuzufructul:
a. este sancționat de lege lata cu nulitatea absolută;
b. are ca obiect bunuri incorporate și neconsumptibile;
c. implică și faptul că uzufructuarul dobândește dreptul de a dispune din punct de
vedere material de bunurile respective, cu obligația de a restitui, la încetarea uzufructului,
fie bunuri de aceeași cantitate, calitate și valoare cu cete primite, fie contravaloarea
acestora la data stingerii uzufructului, la alegea proprietarului.
126 Drept civil. Drepturile reale

14. Uzufructul:
a. poate avea ca obiect un capital;
b. nu poate avea ca obiect o rentă viageră;
c. poate avea ca obiect fondul de comerț.

15. Dreptul de uzufruct:


a. poate fi constituit mortis causa, atunci când printr-un legat se instituie, exempli
gratia, un drept de uzufruct cu titlu particular în favoarea unei persoane;
b. poate fi dobândit prin uzucapiune extratabulară;
c. nu poate fi dobândit prin uzucapiune tabulară.

16. Uzufructul:
a. care are ca obiect un drept de creanță nu este un drept real;
b. nu se poate constitui în mod valabil asupra unui imobil, în cazul în care actul
juridic constitutiv nu este încheiat în formă autentică;
c. constituit în favoarea unei persoane fizice poate dura cel mult 30 de ani.

17. în materia dreptului de uzufruct:


a. părțile pot deroga de la regula conform căreia prerogativele utilizării exclusive a
bunului și a culegerii fructelor produse se acesta să se realizeze exclusiv de uzuffuctuar,
astfel că este valabilă exercitarea folosinței atât de uzufructuar, cât și de nudul proprietar;
b. prerogativa folosirii bunului se exercită de către uzufructuar în aceleași condiții în
care aceasta se exercită de către proprietar;
c. uzufructuarul poate pretinde de la nudul proprietar cheltuielile ocazionate de pro­
ducerea fructelor naturale, pentru aceste fructe care au fost percepute de nudul proprietar
după stingerea dreptului de uzufruct.

18. Uzufructul:
a. se constituie prin acte juridice între vii în mod indirect prin convenția ce se încheie
între proprietar și cel care va beneficia de dreptul de uzufruct, în situația în care pro­
prietarul înstrăinează atributele care compun uzufructul, păstrând nuda proprietate;
b. se constituie prin acte juridice între vii în mod direct în cazul în care vânzătorul
înstrăinează un bun imobil cu reținerea dreptului de uzufruct viager;
c. constituit asupra unei valori mobiliare nu este un veritabil drept de uzufruct.

19. Uzufructuarul:
a. poate pretinde de la nudul proprietar cheltuielile ocazionate de producerea fruc­
telor industriale, dacă au fost percepute de nudul proprietar după stingerea uzufructului;
b. poate exercita acțiunea confesorie chiar și împotriva nudului proprietar;
c. are obligația de a-1 înștiința pe nudul proprietar despre necesitatea reparațiilor
mari.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată 127

20. Uzufructul:
a. constituit în favoarea unei persoane fizice este cel mult viager;
b. care are ca obiect o creanță ori o valoare mobiliară este în realitate un simplu
drept de folosință a creanței;
c. poate fi în mod valabil constituit în favoarea unei persoane juridice pentru o
durată de 49 de ani.

21. Uzufructuarul:
a. poate exercita acțiunea posesorie și împotriva nudului proprietar;
b. are dreptul de a pretinde fructele civile, proporțional cu durata uzufructului, fructe
pe care le va dobândi zi cu zi;
c. poate exercita acțiunea posesorie împotriva terților, solicitând respectarea posesiei
ca simplă stare de fapt.

22. Uzufructul:
a. poate fi constituit în favoarea unei persoane fizice viitoare;
b. este prezumat absolut a fi constituit pentru o durată de 30 de ani în favoarea unei
persoane juridice atunci când părțile nu au prevăzut durata;
c. poate fi dobândit și prin uzucapiunea mobiliară.

23. Titularul dreptului de uzufruct:


a. are dreptul de a solicita nudului proprietar predarea bunului în folosință;
b. în cazul în care uzufructul cuprinde păduri tinere destinate de proprietarul lor
tăierii periodice, are dreptul de a exploata aceste păduri, având obligația de a păstra
ordinea și câtimea tăierii, potrivit regulilor stabilite de proprietar în conformitate cu
dispozițiile legale;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.

24. Uzufructul:
a. poate fi constituit în favoarea unei persoane juridice viitoare;
b. constituit în favoarea uzufructuarului, până când acesta ar urma să ajungă la o
anumită vârstă, durează până la acea dată, chiar dacă acesta ar muri înainte de împlinirea
vârstei stabilite, urmând ca în acest caz uzufructul să fie transmis moștenitorilor uzu­
fructuarului;
c. poate continua, după cesiune până la momentul decesului uzufructuarului inițial.

25. Reprezintă cazuri de stingere a dreptului de uzufruct:


a. neuzul timp de 3 ani, în cazul uzufructului unei creanțe;
b. moartea nudului proprietar;
c. neuzul bunului ce constituie obiectul uzufructului, altul decât dreptul de creanță,
timp de 7 ani.
128 Drept civil. Drepturile reale

26. Uzufructul:
a. poate fi valabil constituit în favoarea unei persoane fizice pentru o durată de 99 de ani;
b. în cazul persoanei juridice poate avea o durată de maxim 30 de ani, fără posi­
bilitatea prelungirii;
c. constituit în favoarea unei persoane fizice fără a se indica în actul constitutiv
durata se prezumă relativ a fi viager.

27. Dreptul de uzufruct:


a. în favoarea unei persoane juridice constituit pentru o durată mai mare de 30 de ani
implică sancțiunea nulității absolute a actului constitutiv;
b. constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă durează
până la acea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de împlinirea vârstei stabilite;
c. nu poate fi în mod valabil constituit în favoarea unei persoane juridice pentru o
durată de 99 de ani.

28. Titularul dreptului de uzufruct:


a. nu are dreptul să folosească întocmai ca nudul proprietar carierele de piatră și de
nisip care sunt în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct;
b. va putea să exploateze părțile de păduri înalte care au fost destinate tăierii
regulate, fie că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinată, fie că se
fac numai pentru un număr de arbori aleși pe toată suprafața fondului, cu respectarea
limitărilor de ordin legal (cu privire la regimul silvic), și respectiv cu privire la folosința
obișnuită a proprietarului;
c. i se cuvin pomii fructiferi ce se usucă și cei căzuți accidental, având însă obligația
de a-i înlocui cu alții.

29. Uzufructuarul:
a. în absența unei prevederi contrare, poate ceda, cu titlu oneros dreptul său de
uzufruct, numai cu acordul nudului proprietar;
b. va rămâne dator față de nudul proprietar, în cazul cesiunii dreptului de uzufruct,
însă numai pentru obligațiile născute înainte de cesiune;
c. are dreptul de a ipoteca bunul ce formează obiectul uzufructului.

30. în materia cesiunii uzufructului:


a. cesiunea dreptului de uzufruct devine opozabilă nudului proprietar numai de la
data la care i-a fost notificată;
b. până la notificarea cesiunii nudului proprietar, uzufructuarul inițial (cedent în
contractul de cesiune) și cesionarul vor răspunde divizibil față de nudul proprietar pentru
îndeplinirea tuturor obligațiilor;
c. cesionarul (noul uzufructuar) devine dator față de nudul proprietar pentru toate
obligațiile născute după notificarea cesiunii, caz în care uzufructuarul inițial este ținut
răspunzător întocmai ca fîdeiusorul.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată 129

31. Uzufructuarul:
a. cedent nu răspunde in solidum cu cesionarul față de nudul proprietar pentru
îndeplinirea tuturor obligațiilor;
b. cedent nu răspunde indivizibil cu cesionarul față de nudul proprietar pentru înde­
plinirea tuturor obligațiilor;
c. în absența unei prevederi contrare, poate ceda, cu titlu gratuit dreptul său de
uzufruct, numai cu acordul nudului proprietar.

32. în materia cesiunii dreptului de uzufruct:


a. atât uzufructuarul, cât și cesionarul pot fî ținuți separat pentru întreaga obligație,
iar executarea obligației de către unul dintre ei îl liberează și pe celălalt față de nudul
proprietar;
b. uzufructuarul inițial (cedentul) va fî obligat la executarea obligației noului uzu-
fructuar (cesionarul) față de nudul proprietar numai în situația în care acesta nu o
execută, subrogându-se apoi în toate drepturile pe care nudul proprietar le avea împotriva
uzufructuarului;
c. după cesiune, dreptul de uzufruct continuă până la împlinirea termenului stabilit
de părți prin contractul de cesiune, chiar dacă uzufructuarul anterior (cedent) - persoană
fizică moare la o săptămână după ce s-a încheiat contractul.

33. Titularul dreptului de uzufruct:


a. are dreptul de a închiria ori de a arenda bunul care formează obiectul uzufructului;
b. poate ceda, cu titlu oneros dreptul său de uzufruct, numai cu acordul nudului
proprietar, dacă părțile au prevăzut expres astfel în actul constitutiv;
c. are drept de vot cu privire la modificarea substanței bunului principal, cum ar fî
capitalul social ori încetarea societății, reorganizarea ori încetarea persoanei juridice sau,
după caz, a unei întreprinderi.

34. Uzufructuarul:
a. are obligația de a proceda la inventarierea mobilelor, la începutul uzufructului
inclusiv în cazul în care uzufructul unui bun mobil este dobândit prin uzucapiune;
b. își poate ipoteca dreptul de uzufruct, indiferent dacă este vorba despre un bun
mobil sau imobil;
c. are obligația de a depune garanția pentru îndeplinirea obligațiilor sale înainte de a
intra în folosința bunului.

35. Titularul dreptului de uzufruct:


a. nu are obligația, la începutul uzufructului, de a constata starea imobilelor;
b. poate ceda, cu titlu gratuit dreptul său de uzufruct, numai cu acordul nudului
proprietar, dacă părțile au prevăzut expres astfel în actul constitutiv;
c. asupra unei creanțe, are dreptul să încaseze capitalul, să perceapă dobânzile și să
îndeplinească toate actele pentru încasarea sau conservarea dobânzilor.
130 Drept civil. Drepturile reale

36. Dreptul de uzufruct:


a. care a încetat, în cazul în care avea o durată determinată, va avea ca efect și
încetarea oricărui contract de locațiune încheiat de uzufructuar;
b. dacă a fost cesionat, va avea o durată corespunzătoare termenului convențional
stabilit de părți prin contractul de cesiune, chiar dacă se depășește durata convenită inițial
între uzufructuarul cedent și nudul proprietar;
c. care poartă asupra unei rente viagere, are ca efect posibilitatea uzufructuarului de
a percepe veniturile dobândite zi cu zi, pe toată durata dreptului său.

37. Uzufructuarul:
a. are dreptul de a pretinde fructele civile, proporțional cu durata uzufructului;
b. poate exercita împotriva nudului proprietar și o acțiune personală (ex contractu)
cu privire, spre exemplu la predarea bunului, atunci când a dobândit dreptul de uzufruct
prin uzucapiune;
c. își poate ipoteca dreptul de uzufruct, numai dacă este vorba despre un bun imobil.

38. Titularul dreptului de uzufruct:


a. are dreptul de vot aferent unei acțiuni sau altei valori mobiliare, unei părți
indivize, unei cote-părți din dreptul de proprietate sau oricărui alt bun;
b. dacă nu depune o garanție pentru îndeplinirea obligațiilor sale înainte de a intra în
folosința bunului nu are dreptul de a percepe fructele ce i se cuvin de la data constituirii
uzufructului;
c. are îndatorirea de a menține lucrul în bună stare și, deci, de a face reparațiile de
întreținere.

39. Uzufructuarul:
a. își poate ipoteca dreptul de uzufruct, chiar dacă este vorba despre un bun mobil;
b. nu are obligația să îl înștiințeze pe nudul proprietar despre necesitatea reparațiilor
mari;
c. are obligația de a efectua reparațiile mari, care în mod normal cad în sarcina
nudului proprietar, atunci când acestea sunt determinate de neefectuarea reparațiilor de
întreținere.

40. în materia dreptului de uzufruct:


a. în cazul stingerii uzufructului prin decesul sau încetarea existenței juridice a uzu­
fructuarului, locațiunile de imobile încheiate de uzufructuar, înscrise în cartea funciară,
sunt opozabile proprietarului sau moștenitorilor acestuia până la împlinirea termenului
lor, dar nu mai mult de 5 ani de la încetarea uzufructului;
b. reînnoirile de închirieri de imobile sau de arendări făcute de uzufructuar și înscrise
în cartea funciară înainte de expirarea contractelor inițiale sunt opozabile proprietarului și
moștenitorilor săi pe o perioadă de cel mult 6 luni ori, după caz, de un an, dacă la data
stingerii uzufructului nu au fost puse în executare;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată 131

41. Titularul dreptului de uzufruct:


a. dobândește dreptul de a pretinde fructele civile produse de bunul dat în uzufruct,
prin simpla scurgere a timpului;
b. are dreptul de a-și exercita dreptul asupra bunurilor dobândite (spre exemplu
valori mobiliare), inclusiv în cazul în care nudul proprietar este cel care a sporit capitalul
ce face obiectul uzufructului;
c. nu este obligat să realizeze inventarierea bunurilor consumptibile.

42. Uzufructuanil:
a. are dreptul la distribuirea dividendelor atunci când aceasta a fost aprobată de către
adunarea generală în timpul uzufructului;
b. nu va suporta cheltuielile ocazionate de efectuarea inventarului sau de constatarea
stării imobilului, dacă părțile nu au convenit altfel;
c. are obligația de a efectua reparațiile mari, care în mod normal cad în sarcina
nudului proprietar, atunci când acestea sunt determinate de neefectuarea reparațiilor de
întreținere.

43. Titularul dreptului de cvasiuzufruct:


a. nu mai are obligația de a conserva substanța bunului;
b. are obligația de a face inventarierea bunurilor consumptibile care fac obiectul
cvasiuzufructului;
c. are posibilitatea de a alege între a restitui nudului proprietar, contravaloarea bunu­
rilor care au format obiectul uzufructului, contravaloare apreciată la data stingerii uzu­
fructului, ori bunuri de aceeași calitate, cantitate și valoare cu cele primite.

44. în materia dreptului de uzufruct:


a. nudul proprietar îl poate dispensa pe uzufructuar de obligația ca acesta să depună
o garanție
b. donatorul care și-a rezervat dreptul de uzufruct asupra bunului este scutit de
obligația de a depune o garanție;
c. vânzătorul care și-a reținut dreptul de uzufruct asupra bunului, are obligația de a
depune o garanție.

45. în materia regulilor aplicabile dreptului de uzufruct:


a. în cazul în care uzufructuarul este scutit de garanție, instanța din oficiu poate
dispune depunerea unei garanții, dacă uzufructuarul, prin starea de insolvabilitate în care
se află, pune în pericol drepturile nudului proprietar;
b. atunci când uzufructuarul nu poate oferi o garanție, instanța, la cererea nudului
proprietar, va numi un administrator al imobilelor, ipoteza în care urmează să se aplice
dispozițiile legale cu privire la administrarea bunurilor altuia;
c. uzufructuarul are obligația de a nu schimba destinația dată bunului de către nudul
proprietar, inclusiv în cazul în care s-ar asigura prin această schimbare o creștere a valorii
bunului.
132 Drept civil. Drepturile reale

46. în materia dreptului de uzufruct:


a. în situația în care uzufructuarul nu poate oferi o garanție, instanța, la cererea
nudului proprietar poate dispune ca fructele civile încasate și sumele ce reprezintă contra­
valoarea fructelor naturale și industriale percepute să fie depuse la o instituție de credit
aleasă de părți, uzufructuarul urmând a încasa numai dobânzile aferente;
b. dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sunt plătite
de nudul proprietar;
c. în cazul în care uzufructuarul este scutit de garanție, instanța, la cererea nudului
proprietar, poate dispune depunerea unei garanții, dacă uzufructuarul, prin fapta sa, pune
în pericol drepturile nudului proprietar.

47. în materia dreptului de uzufruct:


a. în cazul în care uzufructuarul nu poate oferi o garanție, nudul proprietar poate cere
vânzarea bunurilor ce se uzează prin folosință și depunerea sumelor la o instituție de
credit aleasă de părți, dobânzile urmând să revină nudului proprietar;
b. vânzătorul care și-a reținut dreptul de uzufruct asupra bunului, are nu obligația de
a depune o garanție;
c. uzufructuarul suportă toate sarcinile și cheltuielile ocazionate de litigiile privind
folosința bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor.

48. în materia dreptului de uzufruct:


a. donatorul care și-a rezervat dreptul de uzufruct asupra bunului este nu scutit de
obligația de a depune o garanție;
b. în cazul în care uzufructuarul nu poate oferi o garanție, nudul proprietar nu poate
cere vânzarea bunurilor ce se uzează prin folosință, dacă acestea reprezintă bunuri mobile
pentru care uzufructuarul a cerut să-i fie lăsate folosinței familiei sale, fără a avea și
obligația de a le restitui la stingerea uzufructului;
c. obligația pozitivă uzufructuarului de a folosi lucrul întocmai ca proprietarul, se
identifică, cu obligația negativă a aceluiași uzufructuar de a nu schimba destinația dată
bunului de către nudul proprietar.

49. în materia dreptului de uzufruct:


a. uzufructuarul poate schimba destinația dată bunului de către nudul proprietar dacă
nu prejudiciază în niciun fel interesele nudului proprietar;
b. în situația în care uzufructuarul nu poate oferi o garanție, instanța, la cererea
nudului proprietar poate dispune ca fructele civile încasate și sumele ce reprezintă
contravaloarea fructelor naturale și industriale percepute să fie depuse la o instituție de
credit aleasă de părți, nudul proprietar urmând a încasa numai dobânzile aferente;
c. uzufructuarul are obligația de a-1 informa pe nudul proprietar în legătură cu orice
uzurpare a fondului și orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancțiunea plății de
daune-interese.

50. în materia dreptului de uzufruct obligațiile uzufructuarului se referă și la


faptul că:
a. uzufructuarul universal are obligația de a achita, în proporție cu obiectul uzufruc­
tului și păstrând dreptul la restituire, legatele cu titlu particular care au obiect obligații de
întreținere;
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată 133

b. uzufructuarul care a dispus de bunurile care se deteriorează rapid, fără a fi con-


sumptibile, va fi obligat să restituie valoarea pe care acestea a avut-o bunul la momentul
constituirii uzufructului;
c. uzufructuarul nu va fi obligat la despăgubiri pentru eventuala pieire a lucrului
datorată vechimii.

51. Nudul proprietar:


a. nu are dreptul la producte, dacă astfel s-a prevăzut în actul constitutiv al uzu­
fructului;
b. are obligația de garanție contra evicțiunii inclusiv în cazul în care dreptul de
uzufruct s-a constituit cu titlu gratuit;
c. este obligat la rambursarea cheltuielilor și a sarcinilor proprietății, dacă acestea au
fost suportate de uzufructuar, inclusiv la plata dobânzii legale și indiferent dacă
uzufructul a fost constituit cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

52. în materia dreptului de uzufruct obligațiile uzufructuarului se referă și la


faptul că:
a. uzufructuarul va fi obligat la despăgubiri pentru eventuala deteriorare a lucrului
datorată vechimii;
b. uzufructuarul cu universal are obligația de a achita, în proporție cu obiectul uzu­
fructului și fără niciun drept la restituire, legatele cu titlu particular care au obiect
obligații de rentă viageră;
c. uzufructuarul care a dispus de bunurile care se deteriorează rapid, fără a fi
consumptibile, va fi obligat să restituie valoarea pe care aceste bunuri a avut-o bunul la
data stingerii uzufructului.

53. Nudul proprietar:


a. poate exercita acțiunea negatorie împotriva oricărui terț, asemenea uzufructuarului
b. nu are îndatorirea de a efectua reparațiile cu privire la caroseria automobilului ce
constituie obiectul uzufructului;
c. poate invoca un abuz de folosință din partea uzufructuarului atunci când acesta
din urmă lasă să se deterioreze bunul asupra căruia s-a constituit dreptul de uzufruct.

54. în materia dreptului de uzufruct:


a. acțiunea confesorie poate fi introdusă, împotriva unui terț, atât de nudul proprietar
cât și de uzufructuar;
b. acțiunea negatorie nu poate fi introdusă decât de nudul proprietar;
c. uzufructuarul urmează a suporta cheltuielile privind acoperișul imobilului care
formează obiectul dreptului de uzufruct.

55. Nudul proprietar:


a. nu trebuie să suporte cheltuielile privind sistemul electronic al automobilului în
ansamblul său, ci doar pe acelea cu privire la motor;
b. are dreptul de a dispune de bunul care formează obiectul uzufructului, situație în
care obiectul înstrăinării îl va constitui numai nuda proprietate;
c. poate exercita acțiunea negatorie împotriva oricărui terț, spre deosebire de
uzufructuar.
134 Drept civil. Drepturile reale

56. în materia dreptului de uzufruct:


a. reparațiile privind consolidarea ori reabilitarea construcțiilor privind structura de
rezistență sunt în sarcina uzufructuarului;
b. acțiunea negatorie poate fî introdusă numai de nudul proprietar;
c. uzufructul asupra unui imobil se poate stinge prin renunțarea uzufructuarului
făcută printr-un înscris sub semnătură privată.

57. Stingerea uzufructului:


a. poate avea loc prin consolidare;
b. nu poate avea loc prin ajungerea la termen în cazul persoanei fizice;
c. poate avea loc și prin desființarea pe motiv de nulitate sau rezoluțiune, a titlului de
proprietate al nudului proprietar.

58. în materia dreptului de uzufruct:


a. chiar dacă nudul proprietar a solicitat doar încetarea dreptului de uzufruct, instanța
sesizată poate să dispună o altă măsură, respectiv preluarea folosinței de către reclamant,
cu obligarea acestuia la plata unei rente către pârât, fără a fi necesar ca pârâtul să solicite
în mod expres renta respectivă;
b. uzufructul poate înceta și în cazul în care bunul a fost distrus în întregime dintr-un
caz fortuit;
c. acțiunea negatorie nu poate fî introdusă numai decât de nudul proprietar.

59. în materia dreptului de uzufruct:


a. exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu constituie o cauză de încetare a
dreptului de uzufruct, întrucât uzufructul se strămută de drept asupra indemnizației
primite de nudul proprietar;
b. dacă uzufructul avea ca obiect un imobil, iar, ca efect al abuzului de folosință, s-a
dispus înlocuirea folosinței de care beneficia uzufructuarul cu plata unei rente către
acesta, pentru garantarea rentei, instanța poate dispune înscrierea unei ipoteci asupra
imobilului respectiv cartea funciară;
c. dacă bunul a pierit în totalitate din culpa unui terț, uzufructul va continua asupra
despăgubirii plătite de terț sau asupra indemnizației de asigurare, dacă acesta nu este
folosită pentru repararea bunului, regulile cvasiuzufructului fiind aplicabile în mod
corespunzător.

60. Dreptul de uz:


a. este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia și de a-i culege fructele naturale
și industriale numai pentru nevoile proprii și ale familiei sale;
b. asemenea dreptului de uzufruct, nu poate fi cedat mortis causa, ci numai inter
vivos;
c. poate avea ca obiect și casa de locuit.

61. Dreptul de abitație:


a. reprezintă dreptul titularului de a locui locuința nudului proprietar împreună cu
soțul și copiii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a
constituit abitația, precum și cu părinții ori alte persoane aflate în întreținere;
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată 135

b. poate avea ca titular numai o persoană fizică, spre deosebire de dreptul de uz;
c. asemenea dreptului de uz, poate fi constituit în temeiul unui act juridic sau prin
alte moduri prevăzute de lege.

62. în materia dreptului de uz, titularul dreptului:


a. poate să închirieze dreptul său;
b. nu poate ceda dreptul său;
c. poate arenda bunul care face obiectul dreptului său.

63. în materia dreptului de abitație, titularul dreptului:


a. nu poate să închirieze dreptul său;
b. poate ceda dreptul său;
c. nu poate arenda bunul care face obiectul dreptului său.

64. în materia dreptului de uz:


a. dacă titularul dreptului de uz sau de abitație este îndreptățit să perceapă toate
fructele naturale și industriale produse de bun, este dator să plătească toate cheltuielile de
cultură întocmai ca și uzufructuarul;
b. uzuarul este îndreptățit să perceapă doar o parte din fructe, având obligația de
suportare în parte a cheltuielilor de cultură;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.

65. Titularul dreptului de abitație:


a. are obligația de plată a tuturor cheltuielilor cu reparațiile de întreținere, în cazul în
care este îndreptățit să folosească întreaga locuință;
b. este obligat să suporte în parte cheltuielile cu reparațiile de întreținere atunci când
are dreptul de a folosi doar o parte din locuință;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.

66. Dreptul de abitație:


a. spre deosebire de dreptul de uz, este o varietate a dreptului de uzufruct
b. are ca obiect o locuință sau o parte dintr-o casă de locuit;
c. poate avea ca titular și o persoană juridică.

67. Dreptul de uz:


a. este o varietate a dreptului de uzufruct și, prin urmare, îi vor fî aplicabile regulile
din materia uzufructului privind constituirea și stingerea dreptului, precum și cele
referitoare la raporturile juridice dintre nudul proprietar și titularul dezmembrământului;
b. nu poate avea ca titular și o persoană juridică;
c. poate avea ca obiect numai bunuri mobile.

68. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor:


a. încetează la momentul partajului succesoral, dar nu mai devreme de 2 ani de la
data deschiderii moștenirii;
136 Drept civil. Drepturile reale

b. poate fi restrâns, atunci când locuința nu este necesară în întregime soțului supra­
viețuitor;
c. nu presupune ca și condiție, împrejurarea ca soțul supraviețuitor să fi locuit în casa
respectivă până la data deschiderii moștenirii.

69. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor:


a. este aplicabil atunci când, printre altele, soțul supraviețuitor nu este titular al
niciunui „drept real de a folosi” o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale;
b. se va stinge într-un termen de maxim 1 an din momentul în care soțul supravie­
țuitor s-a recăsătorit;
c. presupune ca și condiție ca respectiva casă de locuit să facă parte din bunurile
moștenirii.

70. în materia dreptului de abitație al soțului supraviețuitor:


a. se poate cere de oricare dintre moștenitori schimbarea obiectului abitației, dacă se
pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință corespunzătoare;
b. litigiile cu privire la dreptul de abitație se soluționează de către instanța
competentă să judece partajul moștenirii;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.

3. Dreptul de servitute

1. Servitutea:
a. este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt
proprietar, ce rezultă din destinația economică a fondului dominant sau constă într-o
sporire a confortului acestuia;
b. nu are caracter perpetuu;
c. are caracter indivizibil.

2. Dreptul de servitute:
a. implică existența unui fond dominant, respectiv imobilul asupra căruia se consti­
tuie servitutea;
b. este un drept real accesoriu;
c. nu poate fi constituit prin act juridic unilateral inter vivos.

3. Dreptul de servitute:
a. poate avea caracter mobiliar;
b. nu poate fi despărțit de fond pentru a constitui un drept de sine stătător;
c. presupune existența unui fond aservit, respectiv imobilul grevat cu această
sarcină.

4. în materia dreptului de servitute:


a. este inadmisibilă înstrăinarea dreptului de servitute în mod distinct de înstrăinarea
fondului dominant;
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată 137

b. în cazul în care dreptul de servitute a fost constituit de superficiar, expirarea


termenului sau pieirea construcției atrage și încetarea dreptului de servitute, dacă nu
există o înțelegere contrară cu proprietarul terenului sau dacă legea nu prevede altfel;
c. dispariția utilității pentru care servitutea a fost constituită nu atrage și stingerea
acestei sarcini.

5. Servitutea:
a. de vedere, este o servitute necontinuă și aparentă;
b. de a nu construi mai sus de înălțimea permisă de reglementările în vigoare, est
continuă și neaparentă;
c. de trecere exercitată pe un drum vizibil este o servitute necontinuă și aparentă.

6. în materia dreptului de servitute:


a. sarcina care corespunde dreptului de servitute urmează fondul aservit în mâinile
oricărui dobânditor al acestuia (sub condiția respectării formalităților de publicitate
imobiliară);
b. dacă părțile nu au prevăzut un termen, dreptul de servitute va dura cât timp vor
exista cele două fonduri, transmițându-se moștenitorilor, în ipoteza în care se menține
situația care a generat servitutea;
c. este posibilă ipotecarea dreptului de servitute în mod distinct de ipotecarea
fondului dominant.

7. Servitutea:
a. indiferent de felul ei, poate fî dobândită prin uzucapiune extratabulară;
b. nu se poate constitui, decât cu acordul coproprietarilor care dețin majoritatea
cotelor-părți atunci când imobilul aservit este proprietate comună;
c. de trecere, când nu există un drum pentru exercitarea ei, este o servitute necon-
tinuă și neaparentă.

8. Servitutile se clasifică:
a. după modul de exercitare, în servituții aparente și servituții neaparente;
b. după existența unui semn de exteriorizare a servituții, în servituții continue și
servituții necontinue;
c. după obiect, se clasifică în servituții pozitive și servituții negative.

9. Servitutea:
a. pozitivă, poate fi dobândită numai prin servitute extratabulară;
b. se poate stabili fără a fî necesar acordul tuturor coproprietarilor, dacă imobilul
dominant este proprietate comună, în acest caz fiind vorba despre un act de administrare
sau în anumite împrejurări chiar de conservare;
c. nu se poate constitui, decât cu acordul majorității coproprietarilor atunci când
imobilul aservit este proprietate comună.
138 Drept civil. Drepturile reale

10. Servitutea:
a. nu se poate constitui printr-un legat, întrucât servitutea presupune un acord de
voință al părților;
b. aparentă, este aceea a cărei existență este atestată de un semn vizibil de servitute,
spre exemplu un apeduct;
c. trebuie să fie constituită în mod necesar printr-un act autentic, sub sancțiunea
nulității absolute.

11. Servitutea:
a. continuă, presupune că proprietarul fondului dominant exercită o parte din prero­
gativele dreptului de proprietate asupra fondului aservit, spre exemplu servitutea de
trecere;
b. necontinuă, implică faptul că existența sa este condiționată de faptul actual al
omului, exempli gratia-, servitutea de trecere cu mijloace de transport;
c. se poate constitui, numai cu acordul tuturor coproprietarilor atunci când imobilul
aservit este proprietate comună.

12. în materia dreptului de servitute:


a. există posibilitatea constituirii acesteia în vederea unei utilități viitoare a fondului
dominant, iar nu numai pentru o utilitate existentă la data constituirii;
b. proprietarului fondului aservit îi revine obligația de a lua toate măsurile, precum și
de a face, pe cheltuiala sa, toate lucrările pentru a exercita și conserva servitutea;
c. dacă fondul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul și utilitatea
fondului dominant, pe toate părțile rezultate din împărțire, afară de cazul în care s-ar
agrava situația fondului aservit ori s-ar produce prejudicii proprietarului (proprietarilor)
fondului aservit.

13. Servitutea:
a. negativă, este reprezentată de acea servitute prin care proprietarul fondului
dominant este obligat să se abțină de la exercitarea unora dintre prerogativele dreptului
său de proprietate;
b. încetează prin exproprierea fondului aservit, dacă servitutea este contrară utilității
publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat;
c. nu poate fi constituită în favoarea fondului dominant, decât dacă utilitatea este
actuală.

14. Servitutea:
a. pozitivă, este aceea prin care proprietarul fondului aservit exercită o parte din
prerogativele dreptului de proprietate asupra fondului dominant;
b. negativă, este reprezentată de acea servitute prin care proprietarul fondului aservit
este obligat să se abțină de la exercitarea unora dintre prerogativele dreptului său de
proprietate;
c. negativă, poate fi apărată prin acțiunea posesorie.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată 139
15. în materia dreptului de servitute:
a. dacă exercitarea unei servituti (principale) implică și o altă servitute (accesorie),
proprietarul fondului dominant va exercita și această din urmă servitute;
b. cheltuielile legate de conservarea lucrărilor pentru a exercita și conserva servitutea
sunt suportate atât de proprietarul fondului dominant cât și de proprietarul fondului
aservit, chiar dacă lucrările nu profită și acestui din urmă proprietar;
c. proprietarul fondului dominant poate să exercite acțiunea confesorie de servitute,
împotriva oricărei persoane ce împiedică exercitarea dreptului de servitute, inclusiv
împotriva proprietarului imobilului aservit.

16. Servitutea:
a. neaparentă, reprezintă acea servitute a căror existență nu este atestată de vreun
semn vizibil de servitute;
b. poate fî apărată prin acțiunea confesorie exercitată de proprietarul fondului aservit;
c. poate fi apărată prin acțiunea negatorie exercitată de proprietarul fondului dominant.

17. Proprietarul fondului aservit poate schimba locul în care se exercită servi­
tutea în condițiile în care:
a. există un interes serios și legitim;
b. exercitarea servitutii rămâne la fel de comoda pentru proprietarul fondului
dominant;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.

18. în cazul exercitării servitutii în caz de împărțire a fondurilor:


a. dacă fondul dominant se împarte, servitutea va putea fî exercitată pentru uzul și
utilitatea fiecărei părți, fără ca situația fondului aservit să poată fi agravată;
b. dacă fondul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul și utilitatea
fondului dominant, pe toate părțile rezultate din împărțire, cu excepția cazului în care s-ar
agrava situația fondului aservit ori s-ar produce prejudicii proprietarului/-lor fondului
aservit;
c. dacă servitutea este exercitată pentru uzul și utilitatea exclusivă a uneia dintre
părțile despărțite din fondul dominant ori nu se poate exercita decât pe una dintre părțile
despărțite din fondul aservit, servitutea asupra celorlalte părți nu se poate stinge.

19. Servitutea:
a. se poate stinge prin răscumpărare;
b. nu se stinge prin consolidare;
c. se stinge prin neuzul timp de 5 ani.

20. în materia dreptului de servitute:


a. în cazul în care dreptul de servitute a fost constituit pentru o durată determinată,
este necesar consimțământul titularului dreptului de servitute pentru radierea din cartea
funciară la momentul expirării duratei pentru care dreptul de servitute a fost constituit
b. caracterul perpetuu nu se poate opune posibilității constituirii dreptului de
servitute pentru o durată de timp limitată;
140 Drept civil. Drepturile reale

c. servitutea de trecere va putea fi răscumpărată de proprietarul fondului aservit dacă


există o disproporție vădită între utilitatea care o procură fondului dominant și inconve­
nientele sau deprecierea provocată fondului aservit.

21. Imposibilitatea definitivă de exercitare a dreptului de servitute:


a. reprezintă, ca regulă generală, o cauză de suspendare a exercitării dreptului de
servitute;
b. poate reprezenta, în anumite condiții, o cauză de stingere a dreptului de servitute;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.

22. în materia stingerii dreptului de servitute:


a. exproprierea fondului dominant nu poate duce la stingerea dreptului de servitute;
b. în ipoteza răscumpărării, în caz de neînțelegere între părți, instanța poate suplini
consimțământul proprietarului fondului dominant, urmând a proceda la a verifica dacă
sunt îndeplinite condițiile pentru ca servitutea să poată fi răscumpărată, stabilind totodată
și prețul de răscumpărare, având în vedere vechimea servituții și schimbarea valorii
fondurilor;
c. instanța, în situația descrisă la varianta anterioară de răspuns, nu poate dispune
radierea dreptului de servitute din cartea funciară.

23. în materia stingerii dreptului de servitute:


a. pieirea fondului dominant nu are ca efect stingerea dreptului de servitute;
b. desființarea titlului de proprietate al celui care a constituit servitutea, nu poate
reprezenta un caz de stingere a dreptului de servitute;
c. imposibilitatea de exercitare se consideră a fi definitivă în cazul în care au trecut
10 ani de la momentul la care a avut loc ultimul act de exercițiu, anterior intervenirii
imposibilității, în cazul servituții necontinue.

24. în materia dreptului de servitute:


a. răscumpărarea este aplicabilă numai în cazul servituții de trecere;
b. exproprierea fondului dominant poate avea ca efect stingerea dreptului de
servitute;
c. desființarea titlului de proprietate al celui în folosul căruia s-a constituit servitutea,
nu poate reprezenta un caz de stingere a dreptului de servitute.

25. în materia dreptului de servitute:


a. servitutea exercitată de către un coproprietar profită și celorlalți coproprietari, în
sensul că întrerupe termenul de 10 ani la împlinirea căruia servitutea s-ar fi stins;
b. pieirea fondului aservit nu constituie un caz de stingere a dreptului de servitute;
c. imposibilitatea de exercitare se consideră a fi definitivă în cazul în care au trecut
10 ani de la data primului act contrar, anterior intervenirii imposibilității, în cazul servi­
tuții continue.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată 141

26. Stingerea dreptului de servitute poate avea loc prin neuzul timp de:
a. 5 ani;
b. 20 de ani;
c. 10 ani.

27. în materia dreptului de servitute:


a. renunțarea proprietarului fondului aservit constituie un caz de stingere a dreptului
de servitute;
b. imposibilitatea de exercitare se consideră a fi definitivă în cazul în care au trecut
10 ani de la momentul la care a avut loc ultimul act de exercițiu, anterior intervenirii
imposibilității, în cazul servitutii continue;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.

28. în materia stingerii dreptului de servitute:


a. imposibilitatea de exercitare se consideră a fi definitivă în cazul în care au trecut
10 ani de la data primului act contrar, anterior intervenirii imposibilității, în cazul servi­
tutii necontinue;
b. renunțarea proprietarului fondului dominant constituie un caz de stingere a drep­
tului de servitute;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.

29. Dreptul de servitute:


a. nu se poate stinge prin consolidare;
b. se poate stinge prin încetarea superficiei;
c. nu se stinge prin neuzul timp de 5 ani.
CAPITOLUL V
POSESIA. ACCESIUNEA. UZUCAPIUNEA

1. Posesia

1. Posesia:
a. reprezintă stăpânirea de fapt a unui lucru, care, din punctul de vedere al pose­
sorului, nu poate să apară ca o exteriorizare a atributelor unui dezmembrământ al drep­
tului de proprietate;
b. cunoaște un set de reguli aplicabil inclusiv garanției drepturilor reale de garanție;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

2. Animus*.
a. nu este elementul intențional al posesiei;
b. este elementul material al posesiei;
c. nu poate fi exercitat prin intermediul altei persoane.

3. Corpus*.
a. reprezintă stăpânirea materială a bunului;
b. nu poate fi exercitat și prin intermediul altei persoane;
c. nu se poate dovedi cu orice mijloc de probă.

4. Elementul material al posesiei:


a. se poate concretiza în acte materiale sau acte juridice;
b. nu presupune contactul direct, efectiv, cu lucrul;
c. reprezintă elementul psihologic al posesiei.

5. Elementul material al posesiei:


a. dacă este exercitat fără animus, va exista o posesie viciată;
b. poate fi dovedit prin proba testimonială;
c. dacă este exercitat fără elementul psihologic, va exista o posesie de rea-credință.

6. Elementul psihologic al posesiei:


a. poate fi exercitat și prin intermediul altei persoane;
b. implică faptul că posesia se poate exercita și animo alieno}
c. atunci când lipsește are ca efect lipsa posesiei.

7. în materia elementului psihologic al posesiei:


a. se prezumă iuris tantum existența elementului intențional din existența lui corpus}
b. animus trebuie să existe, indiferent dacă posesorul cunoaște sau nu că este titu­
larul unui drept real;
c. în cazul în care se dovedește că o persoană stăpânește un bun în calitatea de
detentor precar, proba contrară nu se va realiza numai prin dovedirea intervertirii sale în
posesie.
Posesia. Accesiunea. Uzucapiunea 143

8. Posesia:
a. nu poate reprezenta o stare de drept;
b. trebuie să fie neviciată pentru a produce efecte juridice;
c. poate avea ca efect inclusiv posibilitatea intentărilor acțiunilor posesorii.

9. Posesia:
a. poate reprezenta o stare de drept atunci când reprezintă una din prerogativele
dreptului de proprietate;
b. ca stare de fapt, exprimă exercitarea în fapt a tuturor prerogativelor dreptului de
proprietate;
c. se pierde atunci când posesorul rămâne lipsit de posesia bunului timp de 6 luni.

10. Posesia:
a. pentru a produce efecte juridice, trebuie să nu fie viciată, spre deosebire de
detenția precară care nu trebuie să fie neviciată;
b. poate fi apărată prin acțiunea în complângere dacă tulburarea se produce prin acte
de violență;
c. poate fî discontinuă atât în materia bunurilor mobile cât și a celor imobile, ase­
menea posesiei clandestine.

11. Detenția precară:


a. presupune doar elementul corpus, lipsindu-i elementul animus,
b. implică și faptul că detentorul precar poate exercita acțiunile posesorii;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

12. Intervertirea detenției precare în posesie:


a. poate să apară atunci când detentorul precar încheie cu bună-credință un act
translativ de proprietate cu titlu particular cu al altă persoană decât proprietarul bunului;
b. poate să intervină mai înainte de împlinirea termenului prevăzut pentru restituirea
bunului, în ipoteza în care detentorul precar săvârșește împotriva posesorului acte de
rezistență neechivoce în privința intenției sale de a începe să se comporte ca un
proprietar;
c. se poate produce dacă detentorul precar înstrăinează bunul, printr-un act translativ
de proprietate cu titlu particular, condiționat de buna-credință a dobânditorului.

13. Pierderea posesiei:


a. se poate produce prin pierderea elementului intențional;
b. nu se poate produce prin înstrăinarea bunului;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

14. Discontinuitatea ca viciu al posesiei:


a. poate fî dovedită cu orice mijloc de probă;
b. are caracter temporar;
c. nu are caracter absolut.
144 Drept civil. Drepturile reale

15. în materia viciilor posesiei:


a. violența, asemenea clandestinității, are atât caracter temporar cât și relativ;
b. operează prezumția legală iuris tantum conform căreia posesia este neviciată;
c. posesia este afectată de viciul violenței, inclusiv atunci când persoana răspunde la
actele de violență care provin de la terțul care intenționează să îl deposedeze.

16. în general, în cazul posesiei:


a. posesia de bună-credință nu este o calitate a posesiei;
b. acțiunea în reintegrare poate fi introdusă chiar dacă deposedarea nu a avut loc prin
acte de violență;
c. posesia de rea-credință nu este un viciu al posesiei.

17. în materia posesiei:


a. în cazul fructelor produse de imobile înscrise în cartea funciară, buna-credință se
apreciază în raport cu condițiile cerute terților dobânditori pentru a se respinge acțiunea
în rectificare;
b. acțiunea posesorie generală este supusă unui termen de decădere de 1 an;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

18. Acțiunea în complângere:


a. implică utilitatea posesiei ca și condiție pentru introducerea acesteia;
b. presupune ca și condiție ca reclamantul să fi exercitat posesia asupra bunului cel
puțin un an anterior introducerii cererii de chemare în judecată;
c. nu exclude joncțiunea posesiilor cu privire la durata posesiei ca cerință pentru
introducerea acțiunii.

19. Acțiunea posesorie:


a. este o acțiune în realizare;
b. nu este o acțiune reală;
c. specială, poate fi exercitată și de către persoana care a exercitat o posesie viciată.

20. Acțiunea posesorie:


a. nu poate fi introdusă împotriva persoanei față de care există obligația de restituire
a bunului;
b. se judecă de urgență și cu precădere;
c. are autoritate de lucru judecat față de o cerere ulterioară privitoare la fondul
dreptului, chiar dacă este formulată între aceleași părți și privitoare la aceleași fapte.

2. Accesiunea
1. în materia accesiunii naturale:
a. proprietarul terenului înconjurat de canale devine proprietarul terenurilor apărute
prin scăderea temporară a acestor ape sub înălțimea de scurgere;
b. roiul de albine trecut pe terenul altuia revine proprietarului acestuia numai dacă
proprietarul roiului nu îl urmărește sau încetează să-1 urmărească timp de 24 de ore;
c. termenul de 1 an aplicabil în materia avulsiunii nu este un termen de decădere.
Posesia. Accesiunea. Uzucapiunea 145
2. în cazul accesiunii naturale:
a. ca regulă generală, animalele domestice rătăcite pe terenul altuia revin acestuia
din urmă dacă proprietarul nu le revendică în termen de 15 zile de la data declarației
făcute la primărie de către proprietarul terenului;
b. de principiu, peștii care trec pe fondul altui proprietar aparțin acestuia cât timp
rămân pe fond;
c. în principiu, iepurii care trec pe fondul altui proprietar nu aparțin acestuia cât timp
rămân pe fond.

3. în materia accesiunii naturale:


a. insulele și prundișurile care nu sunt în legătură cu terenurile având malul la
nivelul mediu al apei revin proprietarului albiei;
b. dacă insula aparține proprietarilor riverani și trece de jumătatea apei, fiecare dintre
ei are dreptul de proprietate asupra părții de insulă ce se întinde spre el pornind de la
jumătatea apei;
c. insulele nou-formate, nu aparțin proprietarului riveran, atunci când o apă curgă­
toare, formându-și un braț nou, înconjoară terenul unui proprietar riveran.

4. Accesiunea imobiliară artificială:


a. se aplică și în cazul încetării dreptului de superfîcie la expirarea termenului;
b. în situația autorului de rea-credință, implică dreptul proprietarului imobilului de a
prelua construcția, plantația ori lucrarea în temeiul accesiunii, situație în care va avea
dreptul de a opta între a-i plăti autorului de rea-credință jumătate din sporul de valoare
adus imobilului sau jumătate din valoarea materialelor și a manoperei;
c. implică și împrejurarea că autorul lucrării autonome cu caracter durabil devine de
rea-credință dacă pe parcursul efectuării lucrării, nu respectă autorizațiile cerute de lege,
astfel cum acestea au fost eliberate, caz în care buna-credință a autorului lucrării se va
raporta doar la momentul începerii lucrării respective.

5. în situația autorului de bună-credință a unei lucrări autonome cu caracter


durabil asupra imobilului altuia, proprietarul imobilului:
a. poate să nu invoce accesiunea, ipoteză în care se va înscrie o superfîcie în
favoarea constructorului;
b. are dreptul de a opta între a plăti constructorului valoarea materialelor și a mano­
perei sau sporul de valoarea adus imobilului;
c. poate solicita instanței obligarea autorului lucrării ca aceasta să cumpere imobilul
la valoarea de circulație mai mică raportată la efectuarea sau, după caz, neefectuarea
lucrării.

6. în materia lucrărilor adăugate cu caracter durabil asupra imobilului altuia:


a. proprietarul imobilului dobândește dreptul de proprietate asupra lucrării adăugate
necesare din momentul efectuării acesteia, plătind autorului cheltuielile rezonabile făcute
de acesta, chiar dacă imobilul nu mai există;
b. dacă lucrările adăugate utile au fost efectuate de un autor de rea-credință, pro­
prietarul imobilului are dreptul să devină proprietarul lucrării, în funcție de regimul
146 Drept civil. Drepturile reale

acesteia, cu sau fără înscriere în cartea funciară, după caz, plătind, la alegerea sa, auto­
rului lucrării fie jumătate din valoarea materialelor și a manoperelor, fie jumătate din
sporul de valoare adus imobilului;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

7. în materia realizării unei lucrări asupra imobilului altuia cu materialele unui


terț:
a. autorul lucrării nu îl poate chema în judecată pe proprietarul imobilului, solicitând
instanței să îl oblige să aleagă una dintre opțiunile pe care i le recunoaște legea;
b. prescripția dreptului la acțiune al autorului lucrării privind plata indemnizației nu
curge cât timp el este lăsat de proprietar să dețină imobilul;
c. ori de câte ori instanța este învestită să stabilească întinderea indemnizației sau a
despăgubirii, se va avea în vedere valoarea de circulație a bunului calculată la momentul
introducerii cererii de chemare în judecată.

8. în materia realizării unei lucrări asupra imobilului altuia cu materialele unui


terț, regulile privind exercitarea dreptului autorului lucrării privind plata indem­
nizației, se referă și la faptul că dreptul de opțiune al proprietarului imobilului este
un drept:
a. potestativ;
b. prescriptibil extinctiv;
c. care poate invocat și atunci când autorul lucrării dobândește dreptul de proprietate
prin uzucapiune.

9. în materia accesiunii mobiliare:


a. în cazul confecționării bunului mobil cu materialele altei persoane, dacă valoarea
materialelor este egală cu valoarea manoperei sau există o diferență nesemnificativă, cel
care a confecționat bunul și cel care a fost proprietarul materialelor utilizate vor dobândi
un drept de proprietate comună pe cote-părți obișnuită;
b. în cazul în care se unesc două bunuri mobile având proprietari diferiți, fiecare
poate pretinde separarea bunurilor dacă prin aceasta celălalt proprietar nu ar suferi un
prejudiciu mai mare de o optime din valoarea bunului său;
c. în ipoteza în care există o imposibilitate de separare a bunurilor unite, iar pro­
prietarii acestora nu se înțeleg, proprietarii bunurilor care s-au unit vor dobândi un drept
de proprietate comună pe cote-părți obișnuită asupra bunului rezultat prin unire.

3. Uzucapiunea
1. în general în materia uzucapiunii:
a. inalienabilitatea legală împiedică dobândirea dreptului de proprietate prin
uzucapiune;
b. posesia viciată poate conduce la dobândirea unui dezmembrământ dreptului de
proprietate prin uzucapiune, spre deosebire de detenția precară;
c. dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune nu este împiedicată de inalie­
nabilitatea convențională.
Posesia. Accesiunea. Uzucapiunea 147
2. în materia uzucapiunii extratabulare:
a. violența - viciu al posesiei întrerupe cursul uzucapiunii;
b. exercitarea unei posesii utile în tot termenul prevăzut de lege este o condiție
comună uzucapiunii extratabulare, uzucapiunii tabulare și uzucapiunii mobiliare;
c. posesia nu trebuie să fie în mod necesar de bună-credință.

3. Printre condițiile de aplicabilitate și efectele uzucapiunii extratabulare se


poate număra și:
a. decesul proprietarului înscris în cartea funciară;
b. exercitarea unei posesii utile timp de 10 ani;
c. producerea efectelor retroactive de la momentul înscrierii în cartea funciară.

4. în materia uzucapiunii tabulare:


a. uzucapantul și-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o terță
persoană să își fî înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său, pe baza
unei cauze legitime în cursul sau chiar după împlinirea termenului de uzucapiune;
b. efectele nu se produc retroactiv;
c. este suficient ca buna-credință a posesorului să existe în momentul înregistrării
cererii de înscriere și în momentul intrării în posesie.

5. Uzucapiunea mobiliară:
a. presupune un termen de 10 ani asemenea uzucapiunii tabulare;
b. poate fi aplicabilă indiferent dacă posesia este de bună-credință sau de
rea-credință;
c. este aplicabilă și în cazul posesiei viciate.

6. Joncțiunea posesiilor:
a. presupune existența a două sau mai multe posesii utile;
b. este facultativă;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

7. Invocarea uzucapiunii:
a. mobiliare nu se poate realiza numai pe cale de excepție;
b. extratabulare se va putea face în funcție de valoarea obiectului litigiului și în fața
tribunalului în primă instanță;
c. imobiliare tabulare se poate realiza și printr-o acțiune în constatare.
TITLUL IV
DREPT CIVIL. TEORIA GENERALĂ
A OBLIGAȚIILOR

CAPITOLUL I
FAPTUL JURIDIC LICIT

1. Gestiunea intereselor altei persoane


(gestiunea de afaceri)

1. Cu privire la gestiunea de afaceri:


a. dacă gerantul a acționat în numele geratului, geratul va răspunde față de terți
pentru prejudiciul nerecuperat de la gerant;
b. geratul va răspunde față de terți pentru prejudiciul nerecuperat de la gerant, dacă
gerantul a acționat în nume propriu, indiferent dacă gestiunea a fost sau nu utilă pentru
gerat;
c. geratul va răspunde față de terți numai în măsura în care i-au procurat vreun
avantaj, dacă actele încheiate cu terții nu sunt necesare ori utile, indiferent dacă gerantul
a acționat în nume propriu sau în numele geratului.

2. în materia gestiunii de afaceri:


a. dacă gerantul a acționat în nume propriu, geratul va răspunde față de terți pentru
prejudiciul nerecuperat de la gerant;
b. dacă actele încheiate cu terții nu simt necesare ori utile, geratul va răspunde față
de terți chiar dacă aceste acte nu i-au procurat niciun avantaj;
c. dacă gerantul a acționat în nume propriu, gerantul va răspunde față de terți pentru
prejudiciul nerecuperat de la gerat.

3. Pentru ipoteza gestiunii de afaceri:


a. geratul trebuie să execute obligațiile născute din actele necesare și utile care, în
numele ori în beneficiul său, au fost încheiate de gerant cu terții;
b. dacă actele încheiate cu terții nu sunt necesare ori utile, geratul va răspunde față
terți numai în măsura în care i-au procurat vreun avantaj;
c. pentru garantarea cheltuielilor utile, gerantul are dreptul de a cere instanței, în
urma unei expertize dispuse de aceasta pe calea procedurii de drept comun, înscrierea în
cartea funciară a unei ipoteci legale, în condițiile legii.

4. în cazul gestiunii de afaceri:


a. pentru garantarea cheltuielilor necesare sau utile, gerantul are dreptul de a cere
instanței, în urma unei expertize dispuse de aceasta cu procedura prevăzută de lege
Faptul juridic licit 149

pentru ordonanța președințială, înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale, în


condițiile legii;
b. dacă gerantul începe sau continuă o gestiune, cunoscând sau trebuind să cunoască
împotrivirea titularului afacerii, geratul va fi obligat să-i achite contravaloarea cheltu­
ielilor necesare și utile;
c. pentru achitarea contravalorii cheltuielilor necesare, nu și pentru executarea obli­
gației de restituire a cheltuielilor utile, instanța poate acorda un termen și numai la
cererea titularului afacerii, ca regulă generală.

5. Geratul:
a. datorează dobânzile aferente cheltuielilor necesare și utile, din ziua în care a fost
pus în întârziere;
b. datorează, ca regulă generală, despăgubirile pentru prejudiciul cauzat gerantului
prin gestiune;
c. trebuie să aprecieze caracterul necesar sau util al actelor și cheltuielilor prin rapor­
tare la momentul la care a ratificat gestiunea.

6. în raport de obligațiile geratului și gerantului se poate reține că:


a. gerantul are o răspundere subsidiară față de terți motivată de cunoașterea gestiunii
de către aceștia, dacă gerantul a acționat în numele geratului;
b. gerantul are o răspundere subsidiară față de terți motivată de cunoașterea gestiunii
de către aceștia, și atunci când gerantul a acționat în nume propriu;
c. geratul va fi ținut să respecte obligațiile numai în măsura în care scopul gestiunii a
fost atins.

7. Cu privire la obligațiile gerantului față de terți se poate reține că:


a. dacă gerantul a acționat în nume propriu (adică a încheiat actele juridice în numele
și pe seama geratului), el va răspunde față de terții cu care a contractat pentru obligațiile
asumate, indiferent dacă gestiunea a fost sau nu utilă geratului;
b. dacă gerantul a acționat în numele geratului (adică a încheiat actele juridice în
numele său, dar pentru ele va beneficia geratul) atunci nu va răspunde față de terți decât
dacă geratul nu este obligat față de aceștia;
c. atunci când gerantul a acționat în numele geratului, nu va răspunde față de terți
decât dacă geratul nu era obligat față de aceștia.

8. Cu referire la obligațiile gerantului față de terți:


a. dacă gerantul a acționat în nume propriu (adică a încheiat actele juridice în numele
său, dar pentru ele va beneficia geratul) el va răspunde față de terții cu care a contractat
pentru obligațiile asumate, numai dacă gestiunea nu a fost utilă geratului;
b. terții păstrează dreptul de regres împotriva geratului pentru prejudiciul nere­
cuperat;
c. dacă gerantul a acționat în numele geratului (adică a încheiat actele juridice în
numele și pe seama geratului), atunci nu va răspunde față de terți decât dacă geratul nu
este obligat față de aceștia
150 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

9. Cu privire la efectele gestiunii de afaceri:


a. dacă gestiunea a fost făcută în scopul de a-1 apăra pe gerat de o pagubă iminentă,
gerantul va răspunde chiar și pentru prejudiciile pe care le-a cauzat cu forma de vinovăție
a culpei ușoare;
b. spre deosebire de situația efectelor contractului de mandat, nu se va reține
existența obligației gerantului de a da socoteală geratului cu privire la operațiunile pe
care le-a efectuat și să remită acestuia toate bunurile obținute cu ocazia gestiunii;
c. geratul va avea obligația de a rambursa gerantului inclusiv cheltuielile care, fără a
fi necesare ori utile, i-au procurat geratului un avantaj.

10. în raport de efectele gestiunii de afaceri:


a. moștenitorii geratului care cunosc gestiunea sunt ținuți să continue afacerile
începute, în aceleași condiții ca și gerantul;
b. dacă gerantul începe sau continuă o gestiune, cunoscând sau trebuind să cunoască
împotrivirea titularului afacerii, va răspunde pentru prejudiciile cauzate chiar și cu forma
de vinovăție a culpei levissimcr,
c. gerantul are obligația de a se îngrijii de interesele geratului cu diligență unui
bonus pater familias.

11. Cu privire la efectele gestiunii de afaceri:


a. moștenitorii gerantului care nu cunoșteau existența gestiunii, nu vor avea obligația
să continue afacerile începute de gerant;
b. gerantul are obligația de a-1 înștiința pe gerat despre gestiunea începută într-un
termen rezonabil calculat de la momentul la care înștiințarea geratului a devenit posibilă;
c. gerantul nu mai are obligația de a continua gestiunea începută dacă moștenitorii
geratului au capacitate de exercițiu restrânsă, având în vedere că gestiunea de afaceri prin
natura ei implică acte de administrare prin raportare la întreg patrimoniul geratului.

12. Cu privire la condițiile gestiunii de afaceri:


a. în legătură cu obiectul gestiunii, atunci când acesta este reprezentat de acte
juridice, acestea pot depăși limitele unui act de administrare, prin raportare la întreg patri­
moniul geratului;
b. utilitatea gestiunii se apreciază în funcție de momentul la care gestiunea a fost
ratificată;
c. cu privire la capacitatea părților, în privința geratului, nu trebuie îndeplinită vreo
condiție referitoare la capacitate, spre deosebire de gerant, care trebuie să aibă capacitate
deplină de exercițiu la momentul efectuării gestiunii.

13. în legătură cu condițiile gestiunii:


a. obiectul gestiunii poate consta în fapte materiale (spre exemplu, repararea unui
bun) sau acte juridice, care pot fi dovedite cu orice mijloc de probă;
b. cu referire la capacitatea părților, gerantul, spre deosebire de gerat, trebuie să aibă
capacitate deplină de exercițiu la momentul efectuării gestiunii;
c. cu privire la atitudinea părților față de actele de gestiune, se va putea reține apli­
cabilitatea regulilor gestiunii de afaceri chiar și atunci când fapta de gestiune este
involuntară.
Faptul juridic licit 151

14. Cu privire Ia atitudinea părților față de actele de gestiune:


a. geratul trebuie să fie complet străin de operațiunea săvârșită de gerant în inte­
resul lui;
b. gerantul trebuie să acționeze cu intenția de a gratifica interesele altuia;
c. dacă geratul ratifică gestiunea, atunci aceasta se va transforma, retroactiv, într-un
contract de mandat, gestiunea fiind ca atare guvernată de regulile aplicabile acestui
contract, urmând ca în privința actelor juridice efectele mandatului să se producă de la
momentul ratificării.

15. Dacă o persoană, fără să știe, gerează interesele unui terț:


a. nu este ținut de obligațiile ce ii revin, potrivit legii, gerantului;
b. este îndreptățită la restituirea cheltuielilor efectuate, dar nu potrivit regulilor apli­
cabile îmbogățirii fără justă cauză;
c. nu trebuie să continue lucrarea începută până când o poate abandona fără riscul
vreunei pierderi pentru persoana în interesul căreia lucrează.

16. Care dintre variantele următoare poate fi considerată ca fiind adevărată


din punct de vedere legal, cu privire la faptul juridic licit în general:
a. pentru ipoteza în care gestiunea de afaceri este continuată de gerant, care cunoștea
împotrivirea geratului, dreptul la restituire va subzista numai cu privire la cheltuielile
necesare;
b. când cel care a primit cu bună-credință plata nedatorată a nu renunțat la garanțiile
creanței, restituirea poate fi dispusă;
c. îmbogățirea fără justă cauză poate reprezenta efectul unui act îndeplinit de per­
soana prejudiciată cu intenția de a gratifica.

17. Gestiunea de afaceri:


a. nu poate avea ca obiect fapte juridice;
b. este un fapt juridic licit care dă naștere la un raport juridic obligațional;
c. trebuie să fie întotdeauna utilă pentru a fi ratificată.

18. Gestiunea de afaceri:


a. poate fi ratificată numai dacă este utilă geratului;
b. poate avea ca obiect și acte juridice, iar nu doar fapte juridice;
c. este un fapt juridic ilicit.

19. în materia gestiunii de afaceri:


a. geratul poate ratifica gestiunea doar dacă este utilă;
b. pentru ipoteza în care gestiunea nu este ratificată de gerat, devin aplicabile
regulile Codului civil cu referire la drepturile și obligațiile subiectelor de drept implicate
în gestiune;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este adevărată.
152 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

20. în materia gestiunii de afaceri:


a. ratificarea acesteia de către gerat are ca efect aplicarea regulilor din Codul civil
referitoare la drepturile și obligațiile subiectelor de drept implicate în gestiune;
b. nu presupune în mod necesar condiția ca geratul să fie absolut străin de gestiune;
c. la încetarea gestiunii, gerantul trebuie să dea socoteală geratului și să îi remită
acestuia toate bunurile obținute cu ocazia gestiunii.

21. în ipoteza gestiunii de afaceri:


a. cu privire la diligența datorată de gerant, acesta este dator să se îngrijească de inte­
resele geratului cu diligența pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunu­
rilor sale;
b. se va reține existența faptului juridic licit;
c. când gestiunea a urmărit să îl apere pe gerat de o pagubă iminentă, gerantul
răspunde inclusiv pentru pagubele cauzate cu o culpă ușoară.

22. Gestiunea de afaceri:


a. reprezintă un fapt juridic licit care prin ratificare se poate transforma într-un act
juridic;
b. nu presupune un acord de voințe între gerant și gerat pentru formarea ei valabilă;
c. niciuna dintre cele două variante nu este adevărată.

23. în cazul gestiunii de afaceri:


a. geratul nu poate fî și o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă;
b. ratificarea gestiunii de către gerat convertește ex tune gestiunea într-un contract de
mandat;
c. gerantul răspunde față de terți indiferent dacă actele pe care le-a încheiat cu
aceștia au fost sau nu utile geratului.

2. Plata lucrului nedatorat

1. Cu privire la efectele plății nedatorate se va reține că:


a. plata anticipată va fî supusă restituirii numai dacă a fost făcută prin eroare, doi sau
violență;
b. restituirea se face conform dispozițiilor care reglementează repunerea părților în
situația anterioară aplicabile și în materia nulității actului juridic;
c. plata nedatorată se analizează ca fiind un act juridic licit producător de efecte
juridice.

2. Cu referire la existența erorii și restituirea plății în materia plății nedatorate:


a. solvensul nu va putea solicita restituirea plății dacă accipiensul de bună-credință a
lăsat să se împlinească termenul de prescripție;
b. solvensul va putea solicita restituirea plății dacă accipiensul de rea-credință a
remis de datorie pe fideiusorul care garanta executarea obligației;
c. în cazul reținerii condiției existenței erorii, solvensul are drept de regres împotriva
adevăratului creditor în temeiul subrogației legale în drepturile creditorului plătit.
Faptul juridic licit 153

3. Cu privire la condițiile plății nedatorate se va reține că:


a. plata să fi fost făcută din eroare în sensul că accipiensul a avut credința falsă că
este creditorul solvensului;
b. datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, din punct de vedere juridic,
în raporturile dintre solvens și accipiens;
c. prestația executată de solvens să fi fost făcută cu titlu de plată, indiferent de
obiectul ei.

4. Plata nedatorată:
a. reprezintă faptul juridic licit ce constă în executarea de către o persoană a unei
obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o cu intenția de a plăti obligația altuia;
b. prezumă iuris tantum împrejurarea că plata s-a făcut cu intenția de a stinge o
datorie proprie;
c. implică aplicarea regulilor îmbogățirii fără justă cauză cu privire la restituire.

5. în materia plății nedatorate:


a. este supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de liberalitate;
b. nu este supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de gestiune de afaceri;
c. este supusă restituirii plata făcută înainte de împlinirea termenului suspensiv
numai dacă plata s-a făcut prin doi sau violență.

6. Plata către un creditor aparent:


a. este valabilă, dacă a fost făcută de un solvens de bună-credință;
b. îl obligă pe accipiens de principiu la restituire către solvens;
c. obligă pe accipiens să restituie adevăratului creditor plata primită.

7. Se va reține ca fiind o condiție pentru valabilitatea plății efectuate către un


creditor aparent:
a. buna credință a solvensului;
b. eroarea comună și invincibilă în care s-a aflat solvensul;
c. buna credință a accipiensului.

8. în materia plății nedatorate:


a. este necesară condiția erorii în efectuarea plății nedatorate;
b. funcționează prezumția legală iuris tantum că plata s-a realizat cu intenția de a
stinge o datorie proprie;
c. restituirea poate fî dispusă inclusiv atunci când, în urma plății, cel care a primit-o
cu bună-credință a lăsat să se împlinească termenul de prescripție.

9. Restituirea plății nedatorate:


a. reprezintă o plată, inclusiv în situația în care se efectuează, de bunăvoie, în natură;
b. nu poate fi cerută dacă este distrus înscrisul constatator al creanței;
c. nu poate fi cerută atunci când accipiensul s-a aflat în eroare.
154 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

3. îmbogățirea fără justă cauză

1. în raport de efectele obligației de restituire fundamentată pe admisibilitatea


lui actio de in rem verso'.
a. cel care și-a mărit patrimoniul va fi ținut să restituie doar în măsura creșterii
patrimoniului său, raportată la momentul la care s-a produs îmbogățirea fără justă cauză;
b. cel care și-a micșorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât diminuarea
respectivă;
c. persoana care nu are capacitate de exercițiu deplină nu este ținută la restituirea
prestațiilor decât în limita folosului realizat, apreciat la data la care s-a produs majorarea
activului său patrimonial.

2. Pentru admisibilitatea acțiunii în restituirea fundamentată pe îmbogățirea


tară justă cauză:
a. este necesar să se rețină existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și
micșorarea celuilalt, în sensul că atât sporirea cât și micșorarea patrimoniilor reprezintă
efectul aceleiași cauze;
b. ca o condiție materială se poate reține și situația în care micșorarea unui patri­
moniu este o consecință a măririi unui patrimoniu ce are loc prin diminuarea datoriilor;
c. nu se va reține de plano condiția juridică sine qua non a caracterului subsidiar a
lui actio de in rem verso.

3. Actio de in rem verso’.


a. nu este inadmisibilă în situația în care rezultă din neexercitarea unui drept de cel
păgubit în contra celui îmbogățit;
b. este admisibilă în situația în care îmbogățirea rezultă din neexercitarea de către cel
păgubit a unui drept contra celui îmbogățit;
c. poate fi inadmisibilă când rezultă din exercitarea unui drept de cel păgubit în
contra celui îmbogățit.

4. în cazul îmbogățirii fără justă cauză, dreptul la restituire nu există:


a. dacă îmbogățirea nu mai subzistă la data sesizării instanței;
b. atunci când îmbogățirea rezultă din executarea unei obligații valabile;
c. în cazul gestiunii inoportune.

5. în cazul îmbogățirii fără justă cauză:


a. îmbogățirea este justificată în situația în care rezultă din executarea unei hotărâri
judecătorești;
b. nu are nicio relevanță buna credință a îmbogățitului;
c. părțile implicate au la baza un raport juridic derivat sine qua non dintr-un contract.

6. în ipoteza îmbogățirii fără justă cauză:


a. se va reține existența faptului juridic ilicit generator de drepturi și obligații;
b. prin excepție, îmbogățirea se consideră ca fiind justificată în situația în care
rezultă din executarea unei obligații valabile;
Faptul juridic licit 155

c. îmbogățirea este justificată și atunci când rezultă dintr-un act îndeplinit de cel
păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenția de a
gratifica.

7. In materia îmbogățirii fără justă cauză, acțiunea în restituire:


a. poate fi intentată chiar și împotriva debitorului liberat de a-și executa obligația ca
urmare a împlinirii termenului de prescripție extinctivă;
b. nu poate fî intentată în termen de 17 luni de la data micșorării patrimoniului titu­
larului acțiunii;
c. nu poate fî introdusă pentru ipoteza în care proprietarul bunului ar putea cere resti­
tuirea bunului de la cel care se găsește pe calea acțiunii în revendicare.
CAPITOLUL II
RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

1. Atragerea răspunderii civile și cauzele exoneratoare


de răspundere civilă delictuală prevăzute de lege.
Răspunderea pentru fapta proprie

1. Interesul poate fî considerat ca fiind un element de sinteză a faptului ilicit:


a. dacă este, printre altele, legitim;
b. chiar dacă prin felul în care se manifestă nu creează aparența unui drept subiectiv;
c. dacă este, printre altele, serios.

2. Cu privire la prejudiciul în materia răspunderii civile delictuale se poate


aprecia ca fiind adevărat că:
a. prejudiciile nepatrimoniale reprezintă consecințe care nu pot fi evaluate în bani;
b. prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal
nepatrimonial, nefiind susceptibile de evaluare bănească;
c. compensațiile bănești acordate de instanțele de judecată în cazul constatării unui
prejudiciu moral poartă denumirea de daune moratorii.

3. Prejudiciul:
a. se identifică sub raport de sinonimie cu substantivul a daună sau a cauză;
b. constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a
faptei licite săvârșite de o altă persoană sau ca urmare a „faptei” unui animal sau lucru,
pentru care este ținută să răspundă o anumită persoană;
c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

4. în aprecierea culpei, se va ține seama de:


a. împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei;
b. de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exercițiul activității
sale;
c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

5. în materia răspunderii civile:


a. se poate limita răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o faptă
săvârșită din culpă gravă;
b. sunt valabile clauzele care exclud răspunderea pentru prejudiciile cauzate, printr-o
simplă imprudență;
c. se poate limita răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o faptă
săvârșită și din intenție.
Răspunderea civilă delictuală 157

6. Răspunderea civilă:
a. implică o faptă ilicită a persoanei care este prezumată în cazul răspunderii pentru
fapta altuia;
b. nu poate fi angajată, ca regulă generală, pentru ipoteza în care cazul fortuit este
cauza, iar fapta ilicită reprezintă efectul;
c. implică o faptă ilicită a persoanei care este prezumată în cazul răspunderii pentru
prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri.

7. Sunt cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei:


a. legitima apărare, forța majoră, starea de necesitate;
b. consimțământul victimei, fapta imputabilă exclusiv unui terț pentru care autorul
nu este ținut să răspundă, exercitarea normală a unui drept subiectiv;
c. consimțământul victimei, exercitarea normală a unui drept subiectiv, divulgarea
secretului comercial impusă de anumite împrejurări.

8. Sunt cauze care înlătură vinovăția:


a. exercitarea normală a unui drept subiectiv;
b. îndeplinirea unei activități impuse de lege sau ordinul superiorului;
c. fapta imputabilă exclusiv victimei.

9. Sunt cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei:


a. divulgarea secretului comercial impusă de anumite împrejurări;
b. fapta imputabilă exclusiv unui terț pentru care autorul nu este ținut să răspundă;
c. consimțământul victimei.

10. Fapta ilicită:


a. este analizată în virtutea accepțiunii obiective în sensul că se face abstracție de un
alt element al răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția;
b. presupune că se poate angaja răspunderea civilă delictuală, în anumite cazuri, fără
a fi necesară și dovedirea vinovăției;
c. are caracterul ilicit înlăturat de forța majoră.

11. Cu privire la efectele răspunderii persoanei juridice:


a. faptele ilicite ale organelor persoanei juridice atrag și răspunderea personală și
solidară a celor care le-au săvârșit, atât față de persoana juridică cât și față de terți;
b. după ce a plătit despăgubirile, persoana juridică are dreptul să se întoarcă împo­
triva persoanelor fizice ce alcătuiesc organul persoanei juridice;
c. persoana prejudiciată nu are dreptul să solicite obligarea la despăgubiri, în solidar,
atât a persoanei juridice cât și a persoanei fizice.

12. Cu privire la efectele răspunderii persoanei juridice, cel prejudiciat:


a. are posibilitatea să pretindă despăgubiri de la persoana juridică în temeiul răspun­
derii civile delictuale pentru fapta proprie;
b. nu poate să solicite obligarea la despăgubiri, în solidar, atât a persoanei juridice
cât și a persoanei fizice;
c. poate să solicite despăgubiri de la persoana fizică aflată în componența organului
persoanei juridice.
158 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

13. în legătură cu răspunderea persoanei juridice:


a. numai faptele licite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana
juridică și numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate;
b. atât faptele licite cât și cele ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă
însăși persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul
funcțiilor încredințate;
c. numai faptele ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana
juridică, numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.

14. Discernământul în materia răspunderii civile delictuale:


a. presupune inclusiv că se va angaja răspunderea celui lipsit de discernământ ori de
câte ori nu se poate angaja răspunderea persoanei care, potrivit legii, avea îndatorirea de
a-1 supraveghea, indemnizația urmând a fi stabilită într-un cuantum echitabil, ținându-se
cont de starea patrimonială a părților;
b. reprezintă capacitatea delictuală;
c. nu este prezumat legal că există iuris tantum.

15. în legătură cu discernământul ca cerință de existență a vinovăției:


a. persoana care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau persoana pusă sub interdicție
judecătorească va răspunde pentru prejudiciul cauzat, numai dacă se dovedește că au avut
discernământ la data săvârșirii faptei;
b. minorul care a împlinit vârsta de 14 ani răspunde, ca regulă generală, pentru
prejudiciul cauzat;
c. persoana care nu avea discernământ datorită tulburării vremelnice a minții
provocată de el însuși, prin beția provocată de alcool, stupefiante sau alte substanțe nu
răspunde.

16. Cu privire la formele și modalitățile vinovăției:


a. intenția depășită este inclusă din punctul de vedere al dreptului civil în forma
intenției;
b. ca regulă generală nu va interesa forma de vinovăție cu care s-a săvârșit fapta
ilicită prejudiciabilă, sub aspectul existenței și întinderii obligației autorului de a repara
prejudiciul, deoarece, de principiu, noțiunea de culpă este sinonimă cu aceea de
vinovăție;
c. victima poate obține repararea prejudiciului cauzat de persoana care i-a acordat
ajutor în mod dezinteresat sau de lucrul, animalul ori edificiul de care s-a folosit cu titlu
gratuit dacă dovedește culpa ușoară a celui care, potrivit legii, ar fi fost chemat sa
răspundă.

17. Cu privire la vinovăție ca element al răspunderii civile delictuale se va


reține că:
a. factorul intelectiv (de conștiință), care constă în prefigurarea de către autor a
scopului, precum și a mijloacelor și posibilităților de atingere a acestuia;
b. factorul volitiv, constă în actul de deliberare și de decizie cu privire la compor­
tamentul pe care autorul urmează să îl adopte;
c. factori menționați supra nu pot fi influențați de anumite împrejurări imprevizibile.
Răspunderea civilă delictuală 159

18. Cu privire la raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu:


a. se poate aprecia că analiza acestuia are un caracter obiectiv în sensul că trebuie
pornit de la premisa că trebuie să se facă abstracție de latura subiectivă;
b. se va aplica sistemul indivizibilității cauzei cu condițiile, în situația în care se
apreciază că fenomenul-cauză nu acționează izolat;
c. s-ar putea avea în vedere sistemul cauzei adecvate, chiar dacă în cadrul acestui
sistem s-ar putea ajunge la restrângerea sferei persoanelor care ar trebui chemate să
răspundă, întrucât conduita acestora depășește natura unei simple condiții-prilej.

19. Consimțământul victimei:


a. presupune că victima s-a declarat ca fiind de acord cu acțiunea preconizată de
autorul faptei (sub aspectul riscului producerii acestuia);
b. presupune că nu sunt admise clauzele care exclud răspunderea pentru prejudiciile
cauzate bunurilor victimei printr-o simplă imprudență sau neglijență;
c. implică împrejurarea că victima consimte la riscul producerii prejudiciului.

20. Consimțământul victimei:


a. presupune că victima consimte la suportarea prejudiciului;
b. clauza de nerăspundere nu va produce efecte cu privire la intenție (ca formă de
vinovăție), urmând a produce efecte cu privire la culpa gravă;
c. răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrității fizice sau psihice ori sănătății nu
poate fi înlăturată ori diminuată prin clauza de nerăspundere, ci doar în condițiile legii.

21. Consimțământul victimei:


a. presupune că anterior săvârșirii faptei, victima se declară de acord cu un anumit
mod de a acționa al autorului, chiar dacă există posibilitatea de a suferi un prejudiciu;
b. implică și posibilitatea exprimării consimțământului ulterior săvârșirii faptei;
c. declarația de acceptare a riscului producerii unui prejudiciu nu constituie, prin ea
însăși, renunțarea victimei la dreptul de a obține plata despăgubirilor.

22. Consimțământul victimei:


a. poate avea valoarea unei clauze de nerăspundere;
b. poate reprezenta o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei;
c. în raport de declarația de acceptare a riscului producerii unui prejudiciu nu
constituie, prin ea însăși, renunțarea victimei la dreptul de a obține plata despăgubirilor.

23. Exercitarea normală a unui drept subiectiv:


a. este incompatibilă, ca regulă generală, cu dreptul creditorului de a-i cere debito­
rului său mai mult decât acesta din urmă îi datorează;
b. nu presupune în mod necesar ca dreptul să fie dirijat spre realizarea unui alt scop
decât acela pentru care a fost recunoscut de lege;
c. nu exclude exercitarea abuzivă a acelui drept.

24. Exercitarea normală a unui drept subiectiv:


a. este incompatibilă cu împrejurarea exercitarea abuzivă a acelui drept;
b. presupune în mod imperios respectarea legii și a bunelor moravuri;
c. nu presupune în mod necesar și respectarea uzanțelor.
160 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

25. Exercițiul abuziv a unui drept subiectiv:


a. implică ca dreptul să fie exercitat întotdeauna cu rea-credință;
b. se poate referii la ipoteza în care proprietarul unui teren construiește dincolo de
limita vecinătății;
c. nu presupune ca sancțiune cu caracter general obligarea autorului abuzului la plata
despăgubirilor, dacă este cazul, pentru prejudiciul de ordin nepatrimonial cauzat prin
exercitarea abuzivă a dreptului său potrivit regulilor care guvernează răspunderea civilă
delictuală.

26. Exercitarea normală a unui drept subiectiv civil:


a. nu presupune respectarea limitelor interne ale dreptului subiectiv;
b. presupune respectarea limitelor externe ale dreptului subiectiv;
c. presupune întotdeauna exercitarea dreptului subiectiv cu bună-credință.

27. Exercitarea unui drept subiectiv:


a. dacă este normală, adică nu este abuzivă, poate înlătura, în anumite condiții,
vinovăția;
b. dacă este normală, implică adagiul qui suo iure utitur, neminem laedit',
c. dacă este normală, implică regula generală conform căreia cel care cauzează un
prejudiciu chiar prin exercițiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare.

28. Exercitarea unui drept subiectiv:


a. reprezintă întotdeauna un caz care înlătură caracterul ilicit al faptei;
b. nu reprezintă un caz care înlătură vinovăția;
c. niciuna dintre variantele dintre cele menționate anterior nu este corectă.

29. Legat de divulgarea secretului comercial impusă în anumite împrejurări:


a. se va reține existența acestei cauze de înlăturare a vinovăției, în cazul în care o
persoană se poate exonera de răspundere pentru prejudiciul cauzat prin divulgarea secre­
tului comercial dovedind că divulgarea a fost impusă de împrejurări grave ce priveau
sănătatea sau siguranța publică;
b. se va reține asemănarea cu situația îndeplinirii unei activități impuse de lege sau
ordinul superiorului, întrucât ambele situații reprezintă cauze care înlătură vinovăția;
c. niciuna dintre variantele dintre cele menționate anterior nu este corectă.

30. Cu privire la condițiile obiective privitoare la ordinul superiorului:


a. se va reține, printre altele și condiția pe fond ca ordinul să fie ilegal sau abuziv;
b. se va reține ca și condiție ca modul de executare să nu fie ilicit;
c. nu se va reține ca și condiție de a fi pus în executare de persoanele care au această
obligație.

31. Cu privire la condițiile obiective privitoare la ordinul superiorului se va


reține ca fiind un caz de înlăturare a vinovăției:
a. cu îndeplinirea anumitor condiții alternative impuse de lege;
b. cu îndeplinirea unor condiții cumulative impuse de lege;
c. niciodată.
Răspunderea civilă delictuală 161
32. îndeplinirea unei activități impuse de lege sau ordinul superiorului:
a. reprezintă un caz care înlătură vinovăția, asemenea divulgării secretului comercial
impusă de anumite împrejurări;
b. îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege sau ordinul superiorului nu
îl exonerează de răspundere pe cel care putea să își dea seama de caracterul ilicit al faptei
sale săvârșite în asemenea împrejurări;
c. se referă și la ipoteza în care persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un
pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănă­
tatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un
interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fî putut
produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

33. îndeplinirea unei activități impuse de lege sau ordinul superiorului:


a. se poate reține, exempli gratia, în ipoteza sacrificării unor animale în vederea
opririi unei epizootii;
b. se poate reține, cu titlu exemplificativ și în cazul aplicării măsurii arestării pre­
ventive;
c. nu se poate reține, în cazul confiscării unui bun rezultat din săvârșirea unei
infracțiuni.

34. în cazul depășirii limitelor legitimei apărări:


a. se va reține existența acestei situații în cazul persoanei aflate în stare de legitimă
apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau a temerii, limitele unei apărări propor­
ționale cu gravitatea atacului;
b. se poate reține existența excesului neimputabil - ca și cauză de neimputabilitate
conform prevederilor noului Cod penal;
c. persoana aflată în această situație nu va putea fi obligată la plata unei indemnizații
adecvate și echitabile, deoarece este înlăturat caracterul ilicit al faptei.

35. Starea de necesitate:


a. presupune, în mod similar cazului legitimei apărări, că în cazul în care fapta
păgubitoare a fost săvârșită în interesul unei terțe persoane, cel prejudiciat se va îndrepta
împotriva acesteia, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză;
b. spre deosebire de forța majoră, reprezintă un caz de înlăturare a vinovăției;
c. reprezintă un fapt juridic licit care exclude aplicabilitatea antrenării răspunderii
civile delictuale.

36. Legitima apărare:


a. presupune, printre altele, săvârșirea faptei chiar și pentru înlăturarea unui atac
indirect;
b. presupune că în cazul în care fapta păgubitoare a fost săvârșită în interesul unei
terțe persoane, cel prejudiciat se va îndrepta împotriva acesteia, în temeiul îmbogățirii
fără justă cauză;
c. asemenea stării de necesitate, reprezintă o cauză de înlăturare a vinovăției.
162 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

37. Sunt cauze care înlătură vinovăția:


a. forța majoră, starea de necesitate, cazul fortuit;
b. fapta imputabilă exclusiv unui terț pentru care autorul nu este ținut să răspundă,
exercitarea normală a unui drept subiectiv, consimțământul victimei;
c. cazul fortuit, forța majoră, fapta imputabilă exclusiv unui terț pentru care autorul
nu este ținut să răspundă, fapta imputabilă exclusiv victimei.
A

38. In legătură cu particularitățile privind răspunderea persoanei juridice


pentru fapta sa proprie, se va reține ca fiind adevărat, în raport de determinarea
condițiilor răspunderii persoanei juridice, precum și cu privire la efectele răspun­
derii persoanei juridice, că:
a. săvârșirea faptei în legătură cu atribuțiile sau scopul funcțiilor încredințate, se
referă la împrejurarea că fapta, ilicită sau doar abuzivă, dar prejudiciabilă, este orientată
spre realizarea unor scopuri proprii persoanei juridice;
b. persoana prejudiciată are un drept de opțiune între a pretinde despăgubiri de la
persoana juridică, persoana fizică aflată în componența organului persoanei juridice sau
obligarea în mod divizibil a celor două persoane menționate;
c. după ce a plătit despăgubirea persoana juridică se poate regresa împotriva per­
soanei fizice care alcătuiește organul său.

39. Cu privire Ia răspunderea pentru fapta proprie se va reține ca fiind


adevărat că:
a. prejudiciul patrimonial trebuie să fie cert în sensul că trebuie să fie sigur în ceea
ce privește existența sa, chiar dacă nu este cert cu privire la puterea de evaluare;
b. repararea prejudiciului nu trebuie făcută în natură atunci când victima nu este
interesată;
c. repararea prejudiciului va fi suportată proporțional atât de autor cât și de victimă
atunci când aceasta, prin fapta sa și din culpă a contribuit la producerea faptei ilicite.

40. Fapta ilicită în cazul răspunderii pentru fapta proprie:


a. poate decurge și din încălcarea normelor morale, dar numai în măsura în care
aceste reguli morale îmbracă forma unor principii care se regăsesc și la temelia siste­
mului de drept obiectiv; -----
b. este reprezentată de acțiunea sau inacțiunea omenească prin care încălcându-se
normele dreptului subiectiv se creează un prejudiciu unei alte persoane;
c. poate rezulta dintr-o inacțiune, dar numai atunci când există o reglementare ce
impune o anumită activitate.

2. Răspunderea comitenților pentru faptele prepușilor

1. în cazul în care prepusul este un minor și săvârșește, în funcțiile încredințate,


o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii:
a. răspunderea părinților sau a altei persoane care avea obligația de supraveghere a
minorului nu va fi înlăturată de răspunderea comitentului;
Răspunderea civilă delictuală 163

b. răspunderea părinților sau a altei persoane care avea obligația de supraveghere a


minorului va fi înlăturată de răspunderea comitentului, având în vedere că răspunderea
acestuia din urmă implică o asumare totală și exclusivă a răspunderii de către comitent
pentru tot ce prepusul săvârșește în cadrul însărcinărilor primite;
c. prin excepție, în cazul în care comitentul este părintele minorului care a săvârșit
fapta ilicită, victima are dreptul de a opta asupra temeiului răspunderii.

2. Pluralitatea de comitenți și de prepuși:


a. are ca efect menținerea solidarității exclusiv a propriilor prepuși în cadrul regre­
sului comitentului plătitor;
b. dacă prepușii aparțin unor comitenți diferiți, iar fiecare dintre comitenți sau doar
unul dintre ei a plătit despăgubiri proporțional cu vinovăția propriului prepus, regresul
comitentului plătitor se exercită atât împotriva propriului prepus cât și împotriva celor­
lalți prepuși; /
c. dacă prepușii aparțin unor comitenți diferiți, iar unul dintre comitenți plătește
victimei o sumă mai mare decât aceea la care îl angaja raportul de prepușenie, comitentul
plătitor se poate regresa împotriva prepușilor celorlalți comitenți, printr-o acțiune divizi­
bilă corespunzător părții din despăgubire ce revine fiecăruia.

3. Cu referire la regresul comitentului plătitor:


a. acțiunea în regrSs nu are caracter indivizibil în acest caz;
b. în situația în care prejudiciul a fost cauzat de mai mulți prepuși ai aceluiași comi­
tent se va menține solidaritatea prepușilor;
c. acțiunea în regres nu se va diviza în acest caz

4. în legătură cu regresul comitentului plătitor:


a. acțiunea în regres are caracter indivizibil în acest caz;
b. comitentul este considerat un codebitor solidar care plătește o datorie făcută în
interesul exclusiv al unui alt codebitor solidar;
c. în situația în care prejudiciul a fost cauzat de mai mulți prepuși ai aceluiași comi­
tent, în regresul comitentului plătitor nu se va menține solidaritatea prepușilor.

5. Cu privire la acțiunea în regres a comitentului plătitor:


a. se poate aprecia că aceasta reprezintă o acțiune civilă de drept comun;
b. operează de drept o subrogație personală;
c. această acțiune se va diviza, deoarece comitentul este considerat un codebitor
solidar care plătește o datorie făcută în interesul exclusiv al unui alt codebitor solidar.

6. în cazul pluralității de comitenți și prepuși:


a. solidaritatea prepușilor atrage solidaritatea comitenților;
b. privită în cadrul raporturilor dintre victimă și comitent, ca regulă, fiecare comitent
răspunde ca garant față de victimă proporțional cu contribuția prepusului său;
c. dacă prepușii unor comitenți diferiți prejudiciază pe unul dintre acești comitenți,
comitentul victimă nu poate să invoce o solidaritate a celorlalți comitenți între ei.
164 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

7. în cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, cu privire la


legătura dintre faptul ilicit și exercitarea funcției încredințate:
a. comitentul răspunde chiar dacă dovedește că victima putea după împrejurări să
cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătură
cu atribuțiile sau scopul funcțiilor încredințate;
b. comitentul va răspunde și pentru tot ceea ce depășește cadrul normal al funcției
dacă între acest exercițiu abuziv și fapta prejudiciabilă se poate stabili o legătură de
cauzalitate sau, cel puțin, o corelație necesară, fiind deci necesar să existe cel puțin apa­
rența că fapta ilicită a fost săvârșită în interesul comitentului;
c. persoana nu va răspunde dacă persoana prejudiciată a știut că prepusul acționează
în propriul său interes ori cu depășirea atribuțiilor ce decurg din funcția încredințată și
nici atunci când activitatea prepusului a ieșit din sfera de activitate în care comitentul
exercita controlul asupra prepusului.

8. Raportul de prepușenie:
a. își poate avea izvorul în mod excepțional și din contractul de locațiune;
b. nu se poate reține în cazul medicului în nicio situație;
c. poate izvorî în mod excepțional dintr-un contract de antrepriză, numai dacă din
conținutul acestuia rezultă o subordonare foarte strictă a antreprenorului față de benefi­
ciarul lucrării.

9. Raportul de prepușenie își mai poate avea izvorul:


a. în mod excepțional dintr-un contract de mandat, numai dacă din conținutul clau­
zelor contractuale rezultă o subordonare foarte strictă a mandatarului față de mandant;
b. din calitatea de membru a unei organizații cooperatiste;
c. dintr-un contract de întreținere cu titlu-oneros

10. Raportul de prepușenie, își poate avea izvorul:


a. și din anumite situații de fapt;
b. exclusiv din situații juridice;
c. dintr-o situație extracontractuală.

11. în materia răspunderii comitentului pentru fapta prepusului:


a. comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori
fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate;
b. comitentul este persoana care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii,
exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții
sau însărcinări în interesul său ori al altuia;
c. existența unui raport de subordonare între comitent și prepus nu este esențial
pentru antrenarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

12. Cu privire la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului:


a. daunele interese vor cuprinde atât repararea pagubei efective, cât și a beneficiului
nerealizat, condiționat de previzibilitatea acestora la momentul săvârșirii faptei;
Răspunderea civilă delictuală 165

b. comitentul este îndreptățit să recupereze integral de la prepusul său, despăgubirile


plătite victimei;
c. regresul comitentului plătitor nu are ca temei juridic plata nedatorată.

13. în situația în care organul de conducere al persoanei juridice săvârșește


fapta ilicită cauzatoare de prejudicii cu ocazia exercitării funcției care i-a fost încre­
dințată:
a. făptuitorul poate invoca beneficiul de discuțiune;
b. persoana juridică poate invoca beneficiul de diviziune;
c. persoana juridică răspunde solidar cu făptuitorul.

14. Pentru ipoteza în care prepusul ocazional este minor:


a. nu poate fi obligat la plata daunelor interese decât atunci când nu este prezumat a
fi lipsit de discernământ;
b. comitentul care a plătit despăgubirea se poate regresa împotriva prepusuliii înainte
ca acesta din urmă să ajungă la majorat;
c. comitentul care a plătit despăgubirea se poate regresa împotriva părinților.

3. Răspunderea pentru fapta minorulm


sau a celui pus sub interdicție

1. Răspunderea părinților pentru fapta ilicită cauzată de minor:


a. nu intervine în situația în care un elev cauzează un prejudiciu unui alt elev, în timp
ce profesorul scria la tablă;
b. intervine în situația în care copilul lăsat în grija babbysitterului cauzează un
prejudiciu vecinilor;
c. poate interveni numai cu titlu subsidiar, adică atunci când, în prealabil, persoana
care avea obligația de supraveghere a dovedit că, deși a exercitat o supraveghere cores­
punzătoare, nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă.

2. Dreptul de regres în materia răspunderii pentru fapta minorului sau a celui


pus sub interdicție:
a. se referă la posibilitatea garantată de lege ca cel care răspunde pentru fapta altuia
să se poată întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, fără nicio excepție;
b. se referă la posibilitatea ca cel care a plătit despăgubirea să se poată regresa
necondiționat împotriva minorului sau a celui pus sub interdicție pentru prejudiciul
cauzat de minor sau de cel pus sub interdicție;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu corespunde adevărului.

3. Cu privire dreptul de opțiune al victimei în legătură cu efectele răspunderii


pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicție, victima poate să pretindă
despăgubiri de la:
a. cel responsabil cu supravegherea (respectiv ambii părinți, care vor răspunde
indivizibil);
166 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

b. minor sau cel pus sub interdicție, în temeiul răspunderii civile delictuale pentru
fapta proprie, fără a mai fi necesar să se facă și dovada existenței discernământului la
data săvârșirii faptei ilicite;
c. atât cel responsabil cu supravegherea cât și de la autorul faptei, în solidar, cel
dintâi urmând a răspunde în temeiul răspunderii pentru fapta minorului sau a celui pus
sub interdicție, urmând ca autorul faptei să răspundă în temeiul răspunderii pentru fapta
proprie.

4. în legătură cu răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub


interdicție, dacă victima a făcut dovada realizării condițiilor angajării răspunderii
în persoana minorului/interzisului:
a. victima va beneficia de prezumția existenței raportului de cauzalitate între aceste
abateri și fapta prejudiciabilă săvârșită de minor;
b. victima va beneficia de prezumția că există vinovăția părinților sau a tutorelui cu
privire la existența abaterilor de creștere și educare;
c. victima nu va beneficia de prezumția că în exercitarea obligației de creștere și
educare au existat abateri, care urmează a fi privite ca adevărate acțiuni sau inacțiuni
ilicite.

5. Legat de condițiile răspunderii pentru fapta minorului sau a celui pus sub
interdicție:
a. va fi necesar să se dovedească și condiția existenței vinovăției autorului
b. va fi necesar să se probeze existența prejudiciului, faptei ilicite a minorului sau a
celui pus sub interdicție, precum și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu
------ c. este necesar să fie îndeplinite condițiile necesare angajării răspunderii civile
delictuale pentru fapta proprie.

6. Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicție:


a. reprezintă o formă a răspunderii indirecte;
b. nu poate implica răspunderea părinților pentru copii din afara căsătoriei;
c. nu poate să implice și răspunderea profesorului pentru fapta elevului minor.

4. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri,


animale sau pentru ruina edificiului

1. în ipoteza răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului:


a. superficiarul poate exercita o acțiune în regres pentru recuperarea sumei plătite
victimei, împotriva locatarului, pe temeiul nerespectării obligației de efectuare a repa­
rațiilor locative în cazurile prevăzute de lege;
b. proprietarul nu poate exercita o acțiune în regres pentru recuperarea sumei plătite
victimei, împotriva constructorului, pe temeiul contractului de antrepriză;
c. proprietarul poate exercita o acțiune în regres pentru recuperarea sumei plătite
victimei, împotriva proiectantului, dacă ruina a fost provocată de vicii ascunse.
Răspunderea civilă delictuală 167
2. în materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului:
a. printre altele, se va reține ca și condiție a antrenării răspunderii și dovedirea
faptului că ruina edificiului se datorează lipsei de întreținere;
b. proprietarul poate exercita o acțiune în regres pentru recuperarea sumei plătite
victimei, regres care urmează a fî îndreptat împotriva vânzătorului, pe temeiul obligației
acestuia de a garanta pentru viciile ascunse ale lucrului vândut;
c. forța majoră nu exonerează de răspundere.

3. în materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului:


a. va putea răspunde inclusiv superfîciarul;
b. printre altele, se va reține ca și condiție a antrenării răspunderii și dovedirea
faptului că ruina edificiului se datorează unui viciu de construcție;
c. în cazul în care prejudiciul este cauzat chiar persoanei care se folosea cu titlu
gratuit de edificiul respectiv, răspunderea proprietarului va fi angajată chiar și pentru
culpa cea mai ușoară.

4. în privința răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului:


a. prin edificiu se poate înțelege, exempli gratia și un canal sau o pivniță;
b. prin ruina edificiului poate înțelege și o dezagregare a materialului din care acesta
este construit și care provoacă prin cădere un prejudiciu unei terțe persoane;
c. cu titlu exemplifîcativ se poate menționa în acest caz și căderea unui lift.

5. în materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale:


a. victima se poate îndrepta împotriva celui care are paza materială însă numai pe
temeiul și în condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie;
b. forța majoră nu reprezintă un caz exonerator de răspundere;
c. în cazul în care prejudiciul este cauzat chiar persoanei care se folosea cu titlu
gratuit de animalul respectiv, răspunderea proprietarului sau a altei persoane care deținea
paza juridică a animalului va interveni numai dacă se dovedește intenția sau culpa gravă.

6. Paza materială a animalului în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate


de animale:
a. poate aparține zootehnicianului;
b. poate aparține îngrijitorului animalului;
c. nu poate aparține depozitarului și nici proprietarului.

7. Paza juridică a animalului în cazul răspunderii civile delictuale pentru


prejudiciile cauzate de animale:
a. poate să rezulte și dintr-un drept de uzufruct;
b. poate să rezulte dintr-un contract de locațiune;
c. nu poate să rezulte dintr-un contract de comodat.

8. în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale:


a. proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de
orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa;
168 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

b. poate fi angajată, în mod excepțional, inclusiv în cazul animalelor sălbatice aflate


în stare de libertate;
c. va putea fî antrenată inclusiv cu privire la persoana care deține paza materială.

9. în situația prejudiciului cauzat de un animal:


a. forța majoră sau cazul fortuit exonerează paznicul juridic de răspundere;
b. victima poate urmări direct pe cel care are paza materială, în temeiul răspunderii
pentru prejudiciile cauzate de animale;
c. dacă victima prejudiciului este paznicul material, cel care are paza juridică nu
poate fi tras la răspundere în temeiul răspunderii pentru fapta proprie.

10. în materia răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru în general:


a. victima îl poate chema în judecată și pe paznicul material, în temeiul răspunderii
pentru prejudiciul cauzat de lucru în general;
b. paznicul juridic al lucrului se poate îndrepta printr-o acțiune în regres atât
împotriva paznicului material, cât și împotriva unui terț a cărei faptă a concurat la
producerea prejudiciului, în acest caz din urmă pentru ceea ce a plătit în plus cel dintâi;
c. victima nu are posibilitatea de a opta între mai multe temeiuri juridice pentru a
obține repararea prejudiciului, astfel că dacă i-a fost respinsă o cerere în despăgubire
întemeiată pe o anumită dispoziție legală, victima nu mai păstrează posibilitatea de a
acționa pe cel responsabil pe un alt temei juridic.

11. în materia răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru în general:


a. va fî angajată răspunderea conducătorului auto în cazul producerii unui accident
ca efect al blocării sistemului de frânare;
b. cazul fortuit va putea exonera de răspundere pe persoana care deține doar paza
materială;
c. cazul fortuit exonerează de răspundere și pe persoana care deține paza juridică.

12. în cazul coliziunii de vehicule sau în alte cazuri similare:


a. sunt aplicabile, de principiu, regulile de la răspunderea civilă delictuală pentru
fapta proprie;
b. este posibil ca sarcina reparării tuturor prejudiciilor să revină numai celui a cărui
faptă culpabilă întrunește, față de ceilalți, condițiile forței majore;
c. pot fî aplicabile regulile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în
general.

13. Cu privire la răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucru în general:


a. forța majoră reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere;
b. cazul fortuit, ca regulă generală, nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere;
c. niciuna dintre variantele menționate nu este adevărată.

14. în materia răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru în general:


a. dacă victima folosește lucrul (sau participă la folosirea lucrului) prin bunăvoința
persoanei care deține paza juridică a lucrului, victima poate obține repararea prejudiciului
Răspunderea civilă delictuală 169

cauzat de lucrul de care s-a folosit cu titlu gratuit numai dacă face dovada intenției sau a
culpei grave a celui care deține paza juridică a lucrului;
b. dacă prejudiciul este cauzat exclusiv de fapta unui terț pentru care paznicul juridic
nu este ținut să răspundă, atunci când fapta terțului nu întrunește cerințele spre a conduce
la înlăturarea totală a răspunderii paznicului juridic al lucrului, va fi vorba despre o
răspundere solidară față de victimă;
c. în situația descrisă anterior la varianta „b”, răspunderea, în raporturile dintre paz­
nicul juridic și terț, nu se va repartiza proporțional cu gradul de participare, cu vinovăția
fiecăruia și nici în mod egal.

15. Cu privire la persoanele îndreptățite să se prevaleze de răspunderea pentru


prejudiciul cauzat de lucru, în situația în care prejudiciul a fost cauzat unei
persoane care a folosit sau a participat la folosirea lucrului respectiv:
a. dacă între persoana care deține paza juridică a lucrului și victimă se încheiasejur
contract privind folosirea lucrului se vor aplica regulile răspunderii civile contractuale;
b. în situația descrisă anterior, dacă lucrul provoacă decesul sau o vătămare corpo­
rală, naturii nepatrimoniale a drepturilor lezate, se vor aplica prevederile răspunderii
pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general;
c. dacă victima se folosește de lucru fără știrea celui care deține paza juridică, răs­
punderea va interveni chiar dacă nu se face dovada intenției sau a culpei grave a celui
care deține paza juridică a lucrului, nefiind aplicabile regulile răspunderii pentru preju­
diciile cauzate de lucruri în general.

16. Dacă lucrul a constituit o simplă prelungire a faptei omului în producerea


prejudiciului ca efect al săvârșirii faptei ilicite:
a. se va angaja răspunderea autorului în temeiul răspunderii civile delictuale pentru
fapta proprie;
b. nu se va angaja răspunderea persoanei care deține paza juridică a lucrului în
temeiul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general;
c. niciuna dintre variantele menționate nu este adevărată.

17. în legătură cu prejudiciul cauzat printr-un accident rutier de către cel care
utilizează autoturismul proprietatea școlii de șoferi, se consideră că răspunderea:
a. aparține școlii de șoferi, în temeiul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de
lucruri în general, dacă prejudiciul este cauzat de către cel care ia lecții de conducere;
b. revine celui care susține examenul pentru obținerea carnetului de conducere dacă
prejudiciul este cauzat de candidat cu această ocazie;
c. revine întotdeauna elevului școlii de șoferi auto în temeiul răspunderii civile
delictuale pentru fapta proprie.

18. Cu privire la situația încredințării bunului unui prepus în cazul răspunderii


pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general:
a. paza juridică a lucrului este, ca regulă generală, deținută de proprietar (comitent);
b. paza juridică este, prin excepție, deținută de prepus;
c. paza juridică este deținută in solidum atât de prepus cât și de comitent.
170 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

19. în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general:


a. paza juridică nu poate fi deținută de un simplu posesor de bună-credință;
b. posesorul poate deține paza juridică, dacă nu este de rea-credință;
c. paza juridică poate fî deținută și de hoțul bunului.

20. în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general:


a. paza juridică se prezumă iuris tantum că aparține proprietarului;
b. în privința titularilor unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate operează
o prezumție de paza juridică subsecventă;
c. paza juridică a lucrului nu poate să revină unui detentor.

21. Cu privire la prejudiciile cauzate de lucruri în general:


a. oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de
lucrul aflat sub paza sa;
b. noțiunea de lucru cuprinde atât bunurile mobile, cât și bunurile imobile, cu
excepția acelora pentru care, în baza unor dispoziții din Codul civil sau din alte acte
normative este instituită o formă distinctă sau particulară de răspundere civilă delictuală;
c. răspunderea va reveni inclusiv persoanei care deținea paza materială.

22. în urma unei inundații spontane care a avut loc la locuința sa, X a chemat o
echipă de instalatori, care, pentru a izola inundația, au distrus în proporție de 25%
locuința vecinului Y. Acesta din urmă l-a chemat în judecată pe X, pentru a fî
obligat la despăgubiri în sumă de 70.000 lei, reprezentând paguba suferită, care este
de două ori mai mare decât valoarea protejată prin oprirea inundației pentru
locuința pârâtului, având în vedere calitatea materialelor integrate în locuința
parțial distrusă a reclamantului. Pârâtul s-a apărat și a cerut respingerea acțiunii,
invocând starea de necesitate. Instanța:
a. va admite acțiunea așa cum a fost formulată;
b. va dispune respingea acțiunea;
c. va admite parțial acțiunea exclusiv în limita îmbogățirii pârâtului.

23. Pentru ipoteza în care prejudiciul este cauzat prin căderea unui lucru
dintr-un imobil, victima poate fi despăgubită:
a. de cel care ocupă imobilul chiar dacă nu o face în baza unui titlu;
b. independent de orice culpă a celui care ocupă imobilul;
c. de către ocupantul imobilului, chiar dacă acesta din urmă nu are niciun titlu și
numai în măsura în care nu ar fî îndeplinite și condițiile răspunderii pentru prejudiciile
cauzate de lucruri.

24. în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri:


a. paza juridică nu poate fi deținută și de un simplu posesor;
b. cazul fortuit produce efecte exoneratoare de răspundere;
c. cel care ocupă un imobil, chiar fără niciun titlu, răspunde pentru prejudiciul cauzat
prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru.
Răspunderea civilă delictuală 171

5. Repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale

1. Cu privire la fapta ilicită și întinderea despăgubirilor:


a. în cazul decesului victimei, prejudiciul rezultat din lipsa întreținerii dispare dacă și
din momentul în care minorul este adoptat;
b. în aprecierea caracterului ilicit al faptei nu urmează a se ține cont și de obiceiul
locului;
c. poate fi vorba despre o faptă ilicită chiar și atunci când ar fî fost prejudiciat un
anumit interes al altei persoane, în măsura în care interesul respectiv este legitim, serios,
chiar dacă prin felul în care se manifestă nu creează aparența unui drept subiectiv. \

2. Cu privire la întinderea despăgubirilor în cazul decesului unei persoane: \


a. dacă persoana căreia i se presta întreținere de cel decedat nu avea dreptul la ajutor
sau pensie, atunci autorul faptei ilicite (respectiv cel care răspunde) va fî obligat sa
acopere integral lipsa acestei întrețineri, chiar și atunci când întreținerea prestată de
persoana decedata era mai mare decât cea prevăzută de lege; /
b. în situația în care defunctul a prestat întreținerea unei persoane, fără însă a fi fost
obligat la aceasta potrivit legii, va avea dreptul la despăgubiri și persoana căreia victima,
fără a fi obligată de lege, îi presta întreținere în mod curent, aspect care se apreciază de
către instanța de judecată în funcție de împrejurările concrete ale cauzei;
c. obligația autorului faptei ilicite de a plăti despăgubirea ce vine să compenseze
lipsa întreținerii de care beneficia minorul subzistă până la majorat, iar, în cazul conti­
nuării studiilor într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea
acestora, însă fără a depăși vârsta de 25 de ani.

3. Dacă prin fapta ilicită s-a cauzat decesul unei persoane, despăgubirile vor
cuprinde:
a. dacă persoana îndreptățită, potrivit legii, la întreținere din partea persoanei
decedate primește ajutor sau pensie de la asigurările sociale, reparația este datorată numai
în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau prin moarte depășește ajutorul ori
pensia, deci ea poate cere despăgubiri doar în completare, printr-o acțiune civilă intentată
împotriva autorului faptei ilicite;
b. în situația descrisă supra, cât timp ajutorul sau pensia nu a fost efectiv acordată
(refuzată) păgubitului, cel chemat să răspundă poate fi obligat la despăgubire provizorie,
necesară pentru acoperirea nevoilor urgente;
c. în situația descrisă la varianta „a” de răspuns, dacă persoana decedată nu își
executa obligația de întreținere legală sau o executa parțial, creditorul întreținerii legale
nu are dreptul de a obține despăgubiri de la autorul faptei ilicite reprezentând suma la
care era îndrituit, potrivit legii, să o primească de la defunct, dacă în fapt, efectiv nu o
primea.

4. Când victima era un minor și urma un stagiu de pregătire profesională:


a. despăgubirea va fî datorată până la data la care și-ar fî terminat pregătirea
profesională, dacă minorul avea un câștig la momentul vătămării, despăgubirea urmând a
fi stabilită pe baza câștigului de care a fost lipsit;
172 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

b. în ipoteza descrisă anterior, în cazul în care minorul nu avea un astfel de câștig, el


va beneficia de o despăgubire stabilită pe baza salariului minim net pe economie;
c. despăgubirea descrisă anterior va fi datorată de la data când minorul ajunge la
majorat.

5. La stabilirea despăgubirii în caz de vătămare a sănătății sau a integrității


corporale care a avut consecințe de durată:
a. pentru acoperirea nevoilor urgente, instanța nu poate acorda celui păgubit o
despăgubire provizorie;
b. atunci când victima nu era încadrată în muncă, se va lua în considerare, alături de
cheltuielile făcute în vederea tratamentului medical, echivalentul bănesc al prestațiilor pe
care ea le efectua în cadrul anumitor activități sporadice sau în gospodăria casnică, mai
exact echivalentul bănesc al efortului suplimentar de compensare a infirmității,
ținându-se seama, dacă este cazul, și de necesitatea de a recurge la serviciile unui
însoțitor;
c. când victima era minor și urma un stagiu de pregătire profesională, despăgubirea
va fi datorată de la data când, în mod normal, minorul și-ar fi terminat pregătirea profe­
sională pe care o primea.

6. La stabilirea despăgubirii în caz de vătămare a sănătății sau a integrității


corporale care a avut consecințe de durată:
a. când victima era încadrată în muncă, despăgubirea trebuie să cuprindă, după caz,
echivalentul câștigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împie­
dicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacității sale de muncă;
b. în situația descrisă anterior, chiar și atunci când veniturile victimei nu se dimi­
nuează, ar putea fi vorba totuși de un prejudiciu constând în efortul suplimentar depus de
victima faptei ilicite, prejudiciu susceptibil de reparare bănească prin stabilirea unei sume
globale, ca regulă generală;
c. despăgubirea se acordă celui prejudiciat sub forma unei sume globale, fără a fi
necesară întemeierea cererii pe existența unor motive temeinice.

z7. Cu referire la stabilirea despăgubirilor în cazul reparării prin echivalent a


prejudiciului se poate aprecia că:
/ a. la stabilirea despăgubirii pentru pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă,
dacă cel păgubit face dovada posibilității obținerii unui venit din muncă mai mare în baza
unui contract încheiat în ultimul an, iar acesta nu a fost pus în executare, se va ține seama
în stabilirea daunelor interese de aceste venituri;
b. la stabilirea despăgubirii pentru pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă,
dacă cel păgubit nu avea o calificare profesională și nici nu era în curs să o primească,
despăgubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie;
c. în cazul în care nu au fost consecințe de durată, despăgubirile se acordă sub forma
unei sume globale care, sub aspectul prejudiciului patrimonial, urmează a acoperi atât
cheltuielile efectuate de victimă pentru restabilirea stării de sănătate, cât și veniturile de
care victima a fost lipsită pe durata concediului medical.
Răspunderea civilă delictuală 173
8. în raport de stabilirea despăgubirilor în cazul reparării prin echivalent a
prejudiciului se poate aprecia că:
a. momentul în funcție de care se apreciază întinderea prejudiciului și modul de
calcul al echivalentului daunelor este cel al săvârșirii faptei, afară de cazul în care
printr-o normă specială s-ar dispune altfel;
b. distinct de despăgubirile stabilite pentru repararea prejudiciului, instanța va
obliga, la cerere, pe autorul faptei ilicite (cel chemat să răspundă) și la plata dobânzilor
legale aferente, care urmează a curge de la data săvârșirii faptei;
c. despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă se va stabili
pe baza venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit din ultimul an înainte de
pierderea sau reducerea capacității sale de muncă ori, în lipsă, pe baza venitului lunar net
pe care l-ar fi putut realiza, ținându-se seama de calificarea profesională pe care o avea
sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească.

9. Cu privire la repararea prin echivalent a prejudiciului:


a. pentru ipoteza în care prejudiciul are caracter de continuitate, despăgubirile se
acordă sub forma unei sume globale;
b. este posibilă, în funcție de natura sau felul prejudiciului, repararea prin echivalent
prin stabilirea, tot în formă bănească, a unor prestații periodice succesive, cu caracter viager;
c. hotărârea instanței prin care s-au acordat despăgubiri sub forma unei sume globale
are autoritate de lucru judecat cu privire la întinderea despăgubirilor numai în privința
prejudiciului care era actual la data pronunțării, nu și în ceea ce privește prejudiciul viitor.

10. Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă:


a. sunt ținuți solitar la reparație față de cel prejudiciat;
b. sarcina reparației se împarte, între debitorii care răspund solidar, în mod egal între
debitori, dacă nu se poate determina intenția sau gravitatea culpei fiecăruia în săvârșirea
faptei;
c. dacă participarea nu poate fi stabilită, între debitorii care răspund solidar, sarcina
reparației nu se împarte potrivit cu intenția sau gravitatea culpei fiecăruia, ci pro­
porțional.

11. în ceea ce privește raporturile dintre debitori, între cei care răspund
solidar, sarcina reparației se împarte:
a. în mod egal între debitori, dacă participarea nu poate fi stabilită;
b. proporțional între debitori, dacă nu se poate determina intenția sau gravitatea
culpei fiecăruia în săvârșirea faptei;
c. potrivit cu intenția sau gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu
poate fi stabilită.

12. Cu privire la repararea prejudiciului:


a. ca regulă generală, repararea în natură a prejudiciului (patrimonial), prin resta­
bilirea situației anterioare, are prioritate față de repararea prin echivalent;
174 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

b. dacă repararea în natură a prejudiciului nu este cu putință ori dacă victima nu este
interesată de reparația în natură, repararea prejudiciului se face prin plata unei despă­
gubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească;
c. în materia răspunderii civile delictuale, în practică, de cele mai multe ori, nu există
posibilitatea reparării prin echivalent a prejudiciului suferit de victima faptei ilicite.

13. Cu privire la repararea integrală a prejudiciului:


a. nu se va repara și lucrum cessans (câștigul nerealizat de victimă ca urmare a faptei
ilicite);
b. se va repara și prejudiciul imprevizibil;
c. nu se va repara paguba a cărei apariție autorul nu a fost în măsură să o anticipeze
la data săvârșirii faptei ilicite.

14. Principiul reparării integrale a prejudiciului:


a. presupune atunci când fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un
avantaj sau de a evita o pagubă, că reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii
avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația
concretă a victimei;
b. implică repararea prejudiciului previzibil;
c. nu presupune și repararea prejudiciului imprevizibil.

15. Principiul reparării integrale a prejudiciului:


a. presupune că sunt supuse reparării atât pierderea suferită de cel prejudiciat, adică
paguba efectivă (damnum emergens);
b. presupune că nu va fî supus reparării și câștigul nerealizat de victimă ca urmare a
faptei ilicite (lucrum cessans);
c. implică și restituirea cheltuielilor pe care victima le-a realizat pentru evitarea sau
limitarea prejudiciului.

16. Cu privire la repararea prejudiciului:


a. în materia răspunderii civile delictuale, nu este obligatorie recurgerea la calea
procedurii judiciare pentru a se obține repararea prejudiciului;
b. pe cale convențională, părțile au libertatea de a stabili atât întinderea despăgu­
birilor, cât și modalitatea de achitarea a acestora;
c. în cazul în care intervine o convenție între părți, principiul pacta sunt servanda nu
se opune posibilității de a se mai sesiza instanța cu o acțiune prin care să se solicite
stabilirea cuantumului despăgubirilor și a modalității de plată.

17. în legătură cu condiția reparării prejudiciului numai în măsura în care


acesta nu a fost în prealabil reparat de o terță persoană dacă victima primește o
sumă de bani:
a. dacă terțul a înțeles să plătească în locul autorului faptei ilicite, putând fi vorba
despre o gestiune a intereselor altuia, victima îl va putea acționa pe autorul faptei ilicite
numai pentru eventuală diferență dintre prejudiciul suferit și suma plătită de terț;
Răspunderea civilă delictuală 175

b. dacă prestația efectuată de terț are natura unui ajutor acordat victimei, atunci
aceasta va avea în continuare dreptul la despăgubiri;
c. dacă terțul a înțeles să plătească în locul autorului faptei ilicite, putând fi vorba
despre un împrumut indirect, victima nu îl va putea acționa pe autorul faptei ilicite pentru
eventuală diferență dintre prejudiciul suferit și suma plătită de terț.

18. Dacă victima primește o indemnizație de asigurare:


a. deoarece asigurarea de persoane reprezintă o modalitate de economisire, neavând
deci caracter de despăgubire, indemnizația de asigurare (primită de victimă de la asigu­
rător) poate fi cumulată cu despăgubirile datorate de autorul faptei ilicite (cel chemat să
răspundă pentru prejudiciul cauzat), atunci când victima are calitatea de persoană asigu­
rată și este vorba despre o asigurare de persoane;
b. deoarece asigurarea de bunuri este concepută pentru repararea prejudiciului,
având deci caracter indemnizator, autorul (cel care răspunde) poate fi obligat să plătească
victimei doar diferența dintre prejudiciul suferit de victimă și indemnizația de asigurare,
atunci când victima are calitatea de persoană asigurată și este vorba despre o asigurare de
bunuri, indemnizația de asigurare neputându-se cumula cu despăgubirile datorate
victimei de către autor;
c. dacă autorul faptei ilicite are calitatea de asigurat, asigurătorul îl poate acționa pe
autorul faptei ilicite numai pentru eventuala diferență între prejudiciul suferit și suma pe
care a primit-o de la asigurător, având în vedere că regresul asigurătorului împotriva
asiguratului nu este limitat la cazurile exclusiv prevăzute de lege.

19. în cazul în care, în urma faptei ilicite, victima primește o indemnizație de


asigurare:
a. dacă victima are calitatea de persoană asigurată și este vorba de o asigurare de
persoane, indemnizația de asigurare (primită de victimă de la asigurător) nu poate fi
cumulată cu despăgubirile datorate de autorul faptei ilicite;
b. dacă victima are calitatea de persoană asigurată și este vorba de o asigurare de
bunuri, indemnizația de asigurare se cumulează cu despăgubirile datorate victimei de
către autor (cel care răspunde);
c. dacă autorul faptei ilicite are calitatea de asigurat (fiind, deci vorba despre asigu­
rarea de răspundere civilă facultativă sau obligatorie), asigurătorul poate fi obligat să
plătească despăgubiri victimei.

20. Cu privire la condiția reparării prejudiciului numai în măsura în care


acesta nu a fost în prealabil reparat de o terță persoană:
a. justificarea acestei condiții are la baza evitarea unei duble reparări a aceluiași
prejudiciu excluzându-se astfel posibilitatea îmbogățirii fără justă cauză a victimei;
b. în cazul în care victima primește un ajutor ori o pensie de invaliditate sau o pensie
de urmaș, acordată de asigurările sociale în vederea reparării prejudiciului, ea este
îndreptățită să intenteze o acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva autorului
faptei ilicite (sau a celui care răspunde pentru aceasta) nu numai pentru diferența de
prejudiciu care nu era acoperită prin plata ajutorului sau a pensiei;
176 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

c. cât timp ajutorul sau pensia nu a fost efectiv acordată sau, după caz, refuzată celui
păgubit, instanța îl poate obliga pe cel chemat să răspundă la o despăgubire provizorie
pentru acoperirea nevoilor urgente.

21. în legătură cu repararea prejudiciului și caracterele prejudiciului:


a. se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui
este neîndoielnică;
b. prejudiciul viitor poate fi cert în măsura în care sunt sigure atât apariția acestui
prejudiciu cât și posibilitatea de a fi determinat;
c. este supus reparațiunii și prejudiciul eventual.

22. Cu privire la repararea prejudiciului și caracterele prejudiciului cert:


a. nepatrimonial, din cauza împrejurării că un astfel de prejudiciu nu poate fî evaluat
direct în bani, precum și datorită faptului că legiuitorul nu a fixat niște limite sau criterii
orientative, în jurisprudență judecătorul nu poate recurge la probe, astfel încât va trebui
să acorde victimei o anumită sumă, care să compenseze prejudiciul nepatrimonial suferit;
b. prejudiciul actual este, prin ipoteză, un prejudiciu cert;
c. și prejudiciul cert este prin ipoteză un prejudiciu actual.

23. Dreptul la despăgubire pentru repararea prejudiciului nepatrimonial:


a. este transmisibil mortis causa moștenitorilor persoanei prejudiciate;
b. presupune că acțiunea în despăgubire pentru compensarea prejudiciului nepatri­
monial poate fi introdusă numai de către cel prejudiciat;
c. implică faptul că moștenitorii pot continua acțiunea pornită de autorul lor, deși
dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial nu este transmisibil mortis causa.

24. Cu privire la clasificarea prejudiciului după cum există sau nu posibilitatea


unei evaluări bănești directe a prejudiciului se va reține că:
a. prejudiciul patrimonial material poate fî reprezentat și de reducerea capacității de
muncă ca urmare a unei persoane ca urmare a unei vătămări;
b. prejudiciul nepatrimonial se referă la prejudiciul estetic, al atingerii aduse onoarei
sau demnității, al suferinței provocate ca efect al unui pretium doloris sau al unui pretium
affectationis',
c. dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalității
oricărui subiect de drept nu va putea fî cedat.

25. în materia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie:


a. prejudiciul reprezintă consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a
faptei licite săvârșite de o altă persoană;
b. orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar dreptul la reparație se naște din ziua
cauzării prejudiciului, numai dacă acest drept poate fî valorificat imediat;
c. dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile
legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.
Răspunderea civilă delictuală 177

26. Răspunderea civilă delictuală indirectă:


a. are cazurile expres prevăzute de lege;
b. presupune atât anumite forme de răspundere civilă reglementate în Noul Cod
civil, cât și anumite forme particulare de răspundere pentru prejudiciile cauzate de anu­
mite lucruri stabilite prin legi speciale;
c. se referă inclusiv la răspunderea prepusului pentru fapta comitentului.

27. Răspunderea civilă delictuală:


a. directă sau răspunderea pentru fapta proprie, presupune angajarea răspunderii
autorului faptei ilicite și prejudiciabile;
b. indirectă, reprezintă răspunderea pentru prejudiciile cauzate de alte persoane
aflate într-un raport juridic stabilit de lege, de contract sau printr-o dispoziție judecă­
torească cu persoana responsabilă, de animalele aflate în proprietatea sa sau de care se
servește, de lucrurile aflate în paza sa, precum și de ruina edificiului;
c. nu poate fî analizată ca fiind o sancțiune de drept civil.

28. în materia răspunderii civile delictuale:


a. nu pot fi pretinse, în niciun caz, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin
exercitarea unui drept;
b. în cazul prejudiciilor cauzate prin ruina edificiului, dacă aceasta este urmarea
lipsei de întreținere sau a unui viciu de construcții victima îl poate chema în judecată
numai pe paznicul juridic al edificiului;
c. dacă fapta ilicită a determinat pierderea șansei de a obține un avantaj, reparația va
fî proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de
situația concretă a victimei.

29. Pentru ipoteza în care prejudiciul a fost cauzat prin acțiunea simultană a
mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu
putea fî cauzat prin fapta ilicită a vreuneia dintre ele, toate aceste persoane:
a. răspund solidar față de victimă;
b. nu vor răspunde, în niciun caz, într-un proces civil vizând plata despăgubirilor
pentru prejudiciul produs prin fapta respectivă, dacă au fost achitate printr-o hotărâre
penală definitivă pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală;,
c. răspund delictual, numai dacă se reține că există și culpa comună a victimei.

30. Cu privire la repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale:


a. la stabilirea despăgubirii se va avea în vedere data producerii prejudiciului, dacă
prin lege nu se prevede altfel;
b. dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept
nu poate fi valorificat imediat;
c. în cazul prejudiciului viitor, despăgubirea acordată sub forma unor prestații
periodice nu poate fî sporită sau redusă în raport cu evoluția ulterioară a prejudiciului.
178 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

31. In privința cerinței vinovăției, este necesară dovedirea cel puțin a culpei
grave:
a. pentru angajarea răspunderii celui care a cauzat un prejudiciu exercitându-și un
drept propriu;
b. pentru angajarea răspunderii pentru fapta proprie;
c. pentru angajarea răspunderii celui care a acordat ajutor dezinteresat.

32. în materia răspunderii civile delictuale, persoana care:


a. fiind în legitimă apărare, a cauzat prin fapta proprie un prejudiciu agresorului, de
regulă, nu datorează despăgubire;
b. suferă un prejudiciu cu caracter de continuitate este îndreptățit la despăgubiri sub
forma unor prestații periodice;
c. răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce întotdeauna împotriva aceluia care a
cauzat prejudiciul.
CAPITOLUL III
EXECUTAREA OBLIGAȚIILOR

1. Delimitări terminologice privind executarea obligațiilor. Plata

1. Obligațiile civile imperfecte:


a. se mai numesc și naturale;
b. pot fi protejate juridic pe calea ofensivă a acțiunii;
c. nu pot fi protejate juridic pe calea pasivă a excepției.

2. Obligațiile scriptae in rem sunt reprezentate de:


a. obligația proprietarului de conservare a clădirii constând în asigurarea întreținerii
spațiului care constituie bunul principal, astfel încât clădirea să se păstreze în stare bună;
b. obligația dobânditorului corelativă dreptului locatorului opozabil acestuia în cazul
imobilelor înscrise în cartea funciară, dacă locațiunea a fost notată în cartea funciară,
dacă bunul dat în locațiune este înstrăinat, iar în contractul de locațiunea nu s-a stipulat
încetarea acesteia în cazul înstrăinării bunului;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

3. Obligațiile:
a. scriptae in rem, reprezintă îndatoririle ce incumbă, în temeiul legii sau chiar al
convenției părților, deținătorului unui lucru, pentru anumite rațiuni legale sau conven­
ționale;
b. propter rem, reprezintă obligațiile care se nasc în legătură cu un lucru și care își
produc efectele și asupra unei terțe persoane care dobândește ulterior un drept real asupra
lucrului respectiv, chiar dacă această persoană nu a participat în vreun fel la nașterea
raportului juridic ce are în conținut acele obligații;
c. de grănițuire, simt obligații propter rem.

4. Cu privire la împărțirea obligațiilor în obligații de rezultat și obligații de


mijloace se va avea în vedere faptul că:
a. simpla neobținere a rezultatului dă naștere unei prezumții de culpă în sarcina
debitorului, în materia obligațiilor de rezultat;
b. în materia obligațiilor de mijloace, creditorul nu mai are obligația de a dovedi că
debitorul nu a depus toată stăruința pentru îndeplinirea obligației asumate, de vreme ce se
constată neatingerea rezultatului preconizat;
c. obligația convențională de întreținere este o obligație de rezultat.

5. Nu reprezintă criterii de determinare a felului obligației ca fiind de rezultat


sau de mijloace:
a. gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului;
b. influența pe care cealaltă parte o are asupra executării obligației;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.
180 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

6. Reprezintă criterii de determinare a felului obligației ca fiind de rezultat sau


de mijloace:
a. modul în care obligația este stipulată în contract;
b. existența și natura contraprestației și celelalte elemente ale contractului;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

7. Obligația:
a. de a da, poate include în conținutul ei și o obligație de a face;
b. de a face nu poate implica îndatorirea de a strămuta proprietatea;
c. de a da poate presupune și prestațiile privind executarea unei lucrări sau de a
presta un serviciu.

8. Obligația:
a. de a face, implică îndatorirea de a constitui sau transmite un drept real;
b. de a da, presupune îndatorirea de a preda un bun;
c. de a face, implică în general orice prestație pozitivă în afara celor care se înca­
drează în noțiunea de a da.

9. în general în materia executării:


a. silite a obligațiilor se va reține că orice obligație trebuie îndeplinită în mod exact,
integral și la timp;
b. obligațiilor, se vor avea în vedere inclusiv regulile specifice răspunderii contrac­
tuale respectiv rezoluțiunea, rezilierea, reducerea prestațiilor contractuale și cauzele justi­
ficate de neexecutare a obligațiilor contractuale;
c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

10. în materia delimitării terminologice privind executarea obligațiilor:


a. plata se implică executarea voluntară a obligațiilor;
b. în privința executării voluntare a obligațiilor prin plată, efectele sunt previzibile
deoarece, în anumite situații obligația respectivă va fi îndeplinită în mod spontan;
c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

11. Pentru ipoteza în care debitorul plătește o sumă de bani insuficientă pentru
a stinge cele două obligații pecuniare pe care le are față de același creditor:
a. nu se poate stinge obligația mai puțin oneroasă, cu prioritate față de obligația mai
oneroasă împotriva voinței debitorului;
b. va fî stinsă cu prioritate obligația care ajunsese la scadență, exclusiv pentru ipo­
teza în care imputația plății o face debitorul, având în vedere că o plată anticipată nu
poate fî pretinsă de creditor;
c. debitorul are posibilitatea de a indica obligația pe care dorește să o stingă cu prio­
ritate, numai atunci când imputația plății nu a fost deja făcută de creditor.

12. Plata:
a. în materia obligațiilor pure și simple trebuie făcută în momentul nașterii raportului
juridic obligațional;
b. care are ca obiect predarea unui lucru individual determinat este portabilă;
c. nu este cherabilă dacă are ca obiect predarea unui lucru individual determinat.
Executarea obligațiilor 181
13. în materia plății, dacă obligația are ca obiect predarea unor bunuri de gen:
a. debitorul nu are obligația de a preda bunuri de calitate cel puțin medie;
b. debitorul are dreptul să aleagă bunurile ce vor fi predate;
c. și debitorul s-a obligat să constituie o garanție, fără ca modalitatea și forma
acesteia să fie determinate, acesta este liberat prin oferirea la alegerea sa, a unei garanții
reale sau personale ori a unei alte garanții suficiente.

14. în materia plății, dacă obligația are ca obiect predarea unui bun individual
determinat, în cazul restituirii bunului către debitor, creditorul de bună-credință:
a. este cel care nu avea cunoștință la momentul predării că bunul aparține unui terț;
b. poate fî și cel care nu știa că debitorul nu poate dispune de bun;
c. nu are un drept de opțiune între a accepta executarea prestației prin predarea unui
alt bun ori de a solicita despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit.

15. Cu privire la plată:


a. debitorul este ținut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea
rezultatului promis, în cazul obligațiilor de prudență și diligență;
b. în cazul obligațiilor de mijloace, pentru angajarea răspunderii civile contractuale a
debitorului, creditorului nu îi revine sarcina de a dovedi nedepunerea de către debitor a
tuturor diligențelor necesare pentru îndeplinirea obligației asumate;
c. în materia obligației de a preda bunuri individual determinate, dacă debitorul
predă un bun care nu îi aparține sau de care nu poate dispune, el nu poate cere credi­
torului restituirea bunului predat decât dacă se angajează să execute prestația datorată cu
un alt bun de care acesta poate dispune.

16. în materia plății:


a. creditorul care a primit plata este obligat să-și dea acordul cu privire la liberarea
bunurilor afectate de garanțiile reale constituite pentru satisfacerea creanței sale;
b. dacă creditorul acceptă o plată parțială, cheltuielile suplimentare cauzate acestuia
de o asemenea executare a obligației vor rămâne în sarcina sa;
c. în cazul obligațiilor de rezultat, neîndeplinirea rezultatului promis constituie o
prezumție de vinovăție pentru angajarea răspunderii civile contractuale a debitorului.

17. Plata:
a. făcută unui creditor aparent îl obligă pe acesta să restituie plata primită debitorului
care a efectuat plata, potrivit regulilor stabilite pentru restituirea prestațiilor;
b. în cazul unor obligații inerente unei activități profesionale, diligență se apreciază
avându-se ca reper diligență pe care un bun proprietar o depune în administrarea
bunurilor sale;
c. este ca regulă generală indivizibilă, excepție putând să facă ipoteza în care are loc
imputația plății în mod proporțional cu valoarea datoriilor.
182 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

18. Plata:
a. făcută unei alte persoane decât cea prevăzută de lege este valabilă dacă este ratifi­
cată de creditor;
b. efectuată de debitor către creditorul aparent nu are ca efect stingerea obligației;
c. făcută cu bună-credință unui creditor aparent este valabilă, chiar dacă ulterior se
stabilește că acesta nu era adevăratul creditor.

19. Plata:
a. ca act juridic, este lovită de nulitate relativă, pentru lipsa capacității de exercițiu,
dacă a fost făcută unui creditor incapabil, iar cel care a plătit poate fi obligat să plătească
din nou;
b. făcută unei alte persoane decât cea prevăzută de lege este valabilă dacă a fost
făcută celui care a pretins plata în baza unei chitanțe liberatorii semnate de creditor;
c. efectuată de debitor către creditorul aparent nu are ca efect stingerea obligației
sale.

20. Plata:
a. se poate efectua și de o persoană neinteresată;
b. făcută de incapabil va putea fi restituită atunci când incapabilul și-a invocat
incapacitatea de la momentul executării;
c. bunurilor indisponibilizate, presupune că debitorul păstrează dreptul de regres
împotriva creditorului care a primit plata nevalabil făcută.

21. Plata:
a. poate fi privită și ca fiind un act juridic, în sensul de convenție care execută și cel
care primește;
b. temeiul ei poate fi reprezentat și de existența unei obligații din partea debitorului
de a nu face ceva ce ar fi putut face, dacă nu s-ar fi obligat la abstențiune;
c. nu poate avea ca obiect și obligațiile imperfecte.

22. Plata este considerată a fi liberatorie dacă:


a. a fost făcută în favoarea unui creditor aparent, dacă se stabilește ulterior că acesta
nu era adevăratul creditor;
b. este făcută de către un terț, când după natura obligației sau potrivit convenției
părților, aceasta nu trebuia executată numai de debitor, chiar dacă creditorul refuză plata;
c. este făcută anticipat, chiar și atunci când creditorul are un interes legitim ca plata
să fie făcută la scadență.

23. Plata efectuată:


a. prin virament va stinge datoria de vreme ce contul solvens-ului a fost debitat;
b. de un debitor incapabil dă dreptul la restituire pe motiv de incapacitate;
c. unui creditor incapabil să o primească îl liberează pe debitor dacă profită credi­
torului.
Executarea obligațiilor 183

24. Debitorul poate efectua o plată cu o sumă de bani:


a. și anterior scadenței, atunci când nu rezultă contrariul din natura contractului sau
din împrejurările în care a fost încheiat contractul;
b. anterior scadenței, prin virament bancar, caz în care data plății se va considera ca
fiind aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma care a făcut obiectul plății,
dacă din înțelegerea părților nu rezultă contrariul sau dacă creditorul nu are un interes
legitim să refuze plata anticipată;
c. în mod portabil, cheltuielile plății urmând a fi suportate de creditor, ca regulă
generală.

25. Plata:
a. stinge obligația în cazul în care creditorul primește o altă prestație decât cea
datorată;
b. nu stinge obligația în situația în care plata este făcută de debitor, cu bună-credință,
unui creditor aparent, chiar dacă acesta din urmă cunoștea că cel care îi plătește nu îi
datorează nimic;
c. stinge obligația chiar și atunci când este realizată de o altă persoană decât debi­
torul, chiar dacă nu dovedește vreun interes.

2. Punerea în întârziere a debitorului. Executarea silită directă


și executarea silită indirectă a obligațiilor

1. Imposibilitatea fortuită de executare a obligației:


a. trebuie dovedită de creditor, în cazul în care evenimentul s-a produs anterior
punerii debitorului în întârziere;
b. dacă este temporară, conduce la suspendarea executării obligației pentru un
termen rezonabil, apreciat în funcție de durata și urmările evenimentului care a provocat
imposibilitatea de executare;
c. se poate aplica și atunci când obligația asumată de debitor are ca obiect bunuri de
gen, afară de cazul în care debitorul a fost pus în întârziere.

2. în cazul punerii în întârziere a debitorului, dacă obligația are ca obiect


bunuri de gen:
a. debitorul nu are dreptul să aleagă bunurile care vor fi predate;
b. debitorul este liberat prin predarea unor bunuri de calitate cel puțin medie;
c. ca regulă generală, debitorul păstrează dreptul de a invoca imposibilitatea fortuită
de executare.

3. Punerea în întârziere a creditorului:


a. conduce la preluarea, de către acesta, a riscului obligației care nu mai poate fi
executată;
b. poate fî făcută prin notificarea scrisă adresată debitorului prin executorul jude­
cătoresc sau orice alt mijloc care asigură dovada comunicării;
c. se produce de drept dacă nu a fost executată obligația de a primi o sumă de bani,
datorată în exercițiul activității unei întreprinderi.
184 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

4. Punerea în întârziere:
a. a debitorului prin cererea de chemare în judecată formulată de creditor, nu permite
debitorului să își execute obligația într-un termen rezonabil după primirea cererii,
cheltuielile de judecată rămânând în sarcina reclamantului;
b. a debitorului, în folosul căruia curge prescripția, conduce la întreruperea cursului
prescripției extinctive numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în
termen de 6 luni de la data punerii în întârziere;
c. a creditorului de către debitor determină preluarea de către creditor a riscului
imposibilității de executare a obligației, iar debitorul este ținut să restituie fructele culese
după punerea în întârziere.

5. Cu privire la punerea în întârziere:


a. creditorul nu trebuie să efectueze punerea în întârziere în mod obligatoriu prin
executor judecătoresc;
b. această formalitate trebuie să conțină un termen suplimentar determinat pentru
executarea în natură a obligației de către debitor, sub sancțiunea nulității absolute;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu corespunde adevărului.

6. Nu este necesară punerea în întârziere a debitorului pentru obținerea


daunelor interese în cazul:
a. neexecutării la scadență a obligațiilor contractuale, în măsura în care părțile nu au
prevăzut contrariul sau dacă legea nu dispune altfel;
b. neexecutării obligațiilor extracontractuale;
c. încălcării obligațiilor contractuale de a nu face.

7. Penalitățile în materia executării silite directe a obligațiilor:


a. neevaluabile în bani se referă la ipoteza că la cerea creditorului, instanța îl poate
obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în
favoarea celui dintâi o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei stabilită pe zi de întârziere,
până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu;
b. sunt interzise acordarea daunelor cominatorii pentru neexecutarea obligațiilor de a
face sau a celor de a nu face;
c. niciuna dintre cele două variante de răspuns menționate anterior nu corespunde
adevărului.

8. Executarea silită directă (în natură) a unei obligații:


a. de a face, care nu implică acțiunea personală a debitorului, se poate face după
trecerea unui termen de 30 de zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării,
de creditorul autorizat de instanța de executare, prin încheiere executorie dată cu citarea
părților să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane pe cheltuiala debitorului;
b. de a nu face care nu implică faptul personal al debitorului va putea fi adusă la
îndeplinire pe calea executării silite de către creditor;
c. de a nu face care implică faptul personal al debitorului nu va putea fî adusă la
îndeplinire pe calea executării silite de către creditor.
Executarea obligațiilor 185

9. Executarea silită directă (în natură) a obligațiilor:


a. reprezintă o continuare a principiului forței obligatorii a contractului;
b. se poate referi la constrângerea debitorului unei obligații de a face cu caracter
intuitu personae prin aplicarea de penalități;
c. niciuna dintre cele două variante de răspuns menționate anterior nu corespunde
adevărului.

10. Clauza penală:


a. poate fi redusă de instanță, dacă este vădit excesivă față de prejudiciul previzibil la
momentul încheierii contractului, dar trebuie să rămână superioară valorii obligației
principale;
b. poate fi cerută numai debitorului care nu-și execută obligația, în cazul obligațiilor
indivizibile;
c. se poate cumula cu executarea în natură a obligației principale atunci când debi­
torul este profesionist.

11. în materia clauzei penale:


a. instanța nu poate interveni pentru majorarea clauzei penale, conform legii civile;
b. părțile stabilesc condițiile de suspendare a contractului;
c. este exclusă posibilitatea reținerii acesteia ca fiind tacită.

12. Clauza penală:


a. trebuie să îndeplinească, pentru a produce efecte, condițiile răspunderii contrac­
tuale ale debitorului, mai puțin condiția dovedirii prejudiciului;
b. poate fi majorată de către instanță;
c. alegerea între invocarea clauzei penale și executarea silită poate aparține și debi­
torului, pentru ipoteza în care neexecutarea obligației se datorează culpei acestuia sub
forma neglijenței sau imprudenței.

13. Clauza penală:


a. poate fi uneori cumulată cu executarea în natură;
b. poate fi redusă de instanța de judecată în mod excepțional;
c. niciuna dintre cele două variante de răspuns menționate anterior nu corespunde
adevărului.

14. Clauza penală:


a. se poate invoca și de partea în beneficiul căreia se stipulează, în plus, în clauzele
contractuale un pact comisoriu de ultim grad;
b. conferă creditorului un drept de opțiune între executarea acesteia și executarea în
natură a obligației principale;
c. nu îl scutește pe creditor de dovada culpei debitorului.
186 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

3. Sancțiuni civile în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor


contractuale. Cauze justificative de neexecutare
a obligațiilor contractuale

1. Constituie o asemănare între rezoluțiune și reziliere:


a. faptul că ambele produc efecte ex tune cu privire la desființarea contractului;
b. împrejurarea că debitorul poate alege una din aceste două sancțiuni civile;
c. faptul că se pot acorda daune-interese.

2. Pentru ipoteza rezoluțiunii judiciare:


a. instanța poate acorda un termen suplimentar de executare;
b. cererea de chemare în judecată se consideră ca fiind punerea în întârziere a debi­
torului;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu corespunde adevărului.

3. Rezoluțiunea judiciară:
a. pentru a fî admisibilă implică în mod obligatoriu punerea în întârziere prealabilă a
debitorului
b. pentru a fî dispusă de instanța de judecată, nu prezintă relevanță aspectul întinderii
neexecutării obligațiilor;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu corespunde adevărului.

4. Rezoluțiunea, spre deosebire de acțiunea pauliană:


a. poate fî introdusă pentru desființarea oricărui contract sinalagmatic;
b. poate fî introdusă de către una din părțile contractante, în condițiile legii;
c. poate fî folosită în cazul în care niciuna din obligațiile părților contractante nu a
fost executată.

5. Se va reține ca fiind o asemănare între reziliere și rezoluțiune:


a. desființarea contractului cu efecte ex tune;
b. posibilitatea acordării daunelor interese la cerere;
c. posibilitatea debitorului de a opta între rezoluțiune, reziliere sau executarea silită.

6. Atât în cazul rezoluțiunii cât și în cazul rezilierii:


a. se va reține în mod necesar și cerința producerii unui prejudiciu;
b. contractul se desființează numai pentru viitor;
c. niciuna dintre variantele enunțate anterior nu corespunde adevărului.

7. Acțiunea în rezilierea unui contract:


a. poate presupune ca și condiție de admisibilitate inclusiv situația unei neexecutări
parțiale a obligației, dar suficient de importantă;
b. poate presupune ca și condiție de admisibilitate și o neexecutare de mică însem­
nătate având caracter repetat;
c. în cazul în care a fost admisă, are ca efect desființarea retroactivă a contractului.
Executarea obligațiilor 187

8. Dreptul de a denunța unilateral contractul:


a. în principiu, poate fî exercitat de oricare din părți în cazul contractului încheiat pe
durată nedeterminată, cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz
b. în lipsă de convenție contrară, partea căreia îi este recunoscut acest drept nu îl
poate exercita după;
începerea executării contractului cu executare succesivă sau continuă;
c. în cazul contractului încheiat pe durată nedeterminată, părțile pot conveni în mod
valabil o prestație în schimbul dreptului de a denunța unilateral contractul.

9. Rezoluțiunea unilaterală a unui contract:


a. produce efecte între părți din momentul emiterii către creditor a declarației de
rezoluțiune;
b. produce asupra contractului, pe fond, aceleași efecte ca rezoluțiunea judiciară;
c. presupune ca și condiție sine qua non de invocare o clauză contractuală din care să
rezulte dreptul creditorului de invocare a rezoluțiunii.

10. Riscul contractului:


a. poate fî întâlnit inclusiv în cazul contractelor unilaterale;
b. este reglementat în materia contractelor translative de proprietate, printr-o normă
juridică imperativă;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este adevărată.

11. în contractele bilaterale translative de proprietate, riscul pieirii fortuite a


bunului:
a. este suportat de creditorul obligației de predare a bunului, indiferent de momentul
punerii sale în întârziere;
b. este reglementat prin norme juridice imperative;
c. este reglementat prin norme juridice dispozitive.

12. Excepția de neexecutare:


a. se poate invoca numai în cazul existenței unui litigiu civil pendinte;
b. poate justifica neexecutarea unei obligații contractuale dintr-un contract unilateral;
c. se poate invoca independent de punerea în întârziere a debitorului.

13. Excepția de neexecutare a contractului:


a. este inaplicabilă în situația în care părțile au stabilit o ordine de executare a obli­
gațiilor potrivit căreia creditorul trebuie să-și execute primul obligația;
b. presupune ca și condiție sine qua non punerea în întârziere a debitorului;
c. invocată, nu are ca efect suspendarea executării obligației celui care o invocă.

14. Excepția de neexecutare:


a. poate justifica neexecutarea unei obligații extracontractuale;
b. nu poate fi invocată în legătură cu neexecutarea unui contract unilateral;
c. poate fi invocată și cu privire la un contract real față de debitorul obligației de
predare a bunului.
188 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

15. Pentru ipoteza invocării excepției de neexecutare a contractului:


a. nu este necesară o clauză contractuală care să includă condițiile invocării excepției;
b. este necesar ca debitorul să fi fost pus în întârziere;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu corespunde adevărului.

16. Excepția de neexecutare:


a. presupune ca efect suspendarea executării obligației asumate de partea care
recurge la acest mijloc de apărare, până la data la care cealaltă parte își va executa obli­
gația asumată prin același contract;
b. poate fi invocată întotdeauna în cazul în care între părți există două obligații
reciproce;
c. poate fi invocată numai în fața instanței de judecată.

17. Excepția de neexecutare:


a. are ca efect suspendarea contractului;
b. reprezintă, o cauză justificată de neexecutare a obligațiilor în accepțiunea Noului
Cod civil;
c. reprezintă un mijloc de apărare care constă în refuzul de executare a obligației
exprimat de către una din părțile contractului sinalagmatic atunci când cealaltă parte îi
pretinde această executare fără a-și executa sau a oferi executarea propriei obligații.

18. Excepția de neexecutare a contractului poate fi invocată și în cazul:


a. unui contract unilateral;
b. în care există o mică însemnătate a prestației neexecutate;
c. în care partea care o invocă se declară gata să-și execute propria obligație.

19. Excepția de neexecutare a contractului:


a. nu presupune punerea în întârziere a cocontractantului ca o condiție sine qua non
pentru a fi admisă;
b. poate fi invocată numai după sesizarea instanței de judecată;
c. presupune ca ambele obligații să fie exigibile la data invocării excepției.

20. Excepția de neexecutare a contractului:


a. poate fi invocată dacă cocontractantul și-a executat obligația ce îi incumbă;
b. poate fi invocată numai dacă este vorba despre o neexecutare totală a cocontrac­
tantului căruia i se opune excepția;
c. nu exclude posibilitatea introducerii acțiunii în rezoluțiunea contractului de către
partea care a invocat excepția.

21. Exceptio non adimpleti contractus9 .


a. atrage de plano punerea în întârziere a părții care nu și-a executat obligația;
b. poate fi invocată și în contractele unilaterale cu executare succesivă;
c. nu poate fi invocată de partea care și-a executat propria obligație.
Executarea obligațiilor____________________________________________________ 189

4. Mijloace de protecție a drepturilor creditorilor


asupra patrimoniului debitorului

1. Creditorii chirografari:
a. beneficiază în scopul asigurării executării creanțelor lor de măsuri conservatorii
(spre exemplu acțiunea pauliană);
b. în privința executării creanțelor lor depind întotdeauna de solvabilitatea debitorilor;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

2. Creditorii chirografari:
a. au putere de coerciție asupra debitorului;
b. beneficiază de dreptul de gaj general asupra patrimoniului unui debitor;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

3. Măsurile asigurătorii:
a. sub forma sechestrului asigurător, se referă la indisponibilizarea bunurilor care
formează obiectul litigiului sau, în condițiile legii, a altor bunuri, prin încredințarea pazei
acestora unei persoane denumite administrator-sechestru;
b. sub forma popririi asigurătorii, implică înființarea acesteia asupra sumelor de
bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporate urmăribile datorate debito­
rului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în temeiul unor raporturi
juridice existente;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă

4. Măsurile asigurătorii:
a. se dispun la cerere de oricine are interes, atunci când există riscul ca un mijloc de
probă să dispară până la începerea ori în cursul procesului, înainte de etapa procesuală ce
ar privi propunerea și administrarea acelor probe;
b. poate fi reprezentat de sechestrul asigurător, judiciar sau de poprirea asigurătorie;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

5. Asigurarea dovezilor:
a. se poate face prin executorul judecătoresc și cu privire la constatarea de urgență a
unei stări de fapt;
b. poate avea ca obiect constatarea și conservarea de urgență a oricărui tip de probă
prevăzut de lege;
c. nu se poate face asupra mărturiei unei persoane.

6. Creditorul chirografar pentru conservarea creanței sale poate:


a. lua o măsură revocatorie respectiv să introducă acțiunea subrogatorie;
b. îndeplini unele formalități de publicitate și de informare pe contul debitorului;
c. introduce inclusiv acțiunea în constatarea simulației.
190 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

7. Acțiunea oblică:
a. se poate introduce și atunci când este vorba de drepturi patrimoniale care impun o
apreciere subiectivă din partea titularului lor;
b. nu poate fi introdusă atunci când creanța este contestată printr-un înscris, în sensul
că se pretinde că ea nu există;
c. dacă a fost admisă va avea ca efect principal readucerea/conservarea dreptului în
patrimoniul debitorului respectiv.

8. Acțiunea subrogatorie:
a. se poate introduce și pentru exercitarea unor drepturi patrimoniale care au caracter
intuitu personae,
b. se mai numește și indirectă;
c. nu implică existența unei creanțe lichide.

9. Acțiunea oblică poate fi introdusă:


a. de creditor, pentru exercitarea drepturilor nepatrimoniale ale debitorului său;
b. și dacă este vorba despre drepturi neurmăribile;
c. și pentru exercitarea acțiunii pauliene pe care debitorul o are împotriva unei terțe
persoane.

10. Acțiunea subrogatorie poate fi introdusă:


a. numai atunci când creditorul are deschisă propria acțiune civilă (acțiune execu­
torie) împotriva debitorului;
b. chiar dacă creanța creditorului nu este exigibilă;
c. și atunci când nu suntem în prezența unui drept propriu-zis al debitorului, acesta
având exclusivitatea exclusiv de a-și administra patrimoniul.

11. Acțiunea oblică:


a. nu reprezintă un mijloc de protecție al drepturilor creditorului asupra patrimo­
niului debitorului;
b. poate fî inclusă în rândul măsurilor revocatorii sau asigurătorii;
c. poate presupune ca situație premisă pasivitatea debitorului care poate avea ca
efect riscul stingerii unui drept din patrimoniul acestuia.

12. în materia acțiunii subrogatorii:


a. creditorul întreținerii nu poate opune creditorului său caracterul personal al
contractului de întreținere;
b. creditorul urmărește să conserve drepturile patrimoniale urmăribile ale debito­
rului, pentru asigurarea preferinței în concursul cu alți creditori;
c. creditorul nu poate formula acțiunea dacă dreptul său de creanță s-a născut
anterior datei de 1 octombrie 2011.

13. Acțiunea oblică:


a. poate fi promovată și pentru a se obține revocarea donației pentru ingratitudine;
b. pentru a putea fî admisibilă trebuie formulată în mod necesar de către toți
creditorii;
c. poate fi justificată și de pasivitatea debitorului insolvabil.
Executarea obligațiilor 191

14. Acțiunea oblică:


a. poate fi exercitată de creditor în scopul de a-1 obliga pe debitor să închirieze
un bun;
b. nu conferă creditorului care a exercitat-o un drept de preferință asupra bunului ce
a format obiectul litigiului față de ceilalți creditori ai debitorului;
c. poate fi introdusă inclusiv pentru revocarea unei donații pentru ingratitudine, însă
numai atunci când există acordul debitorului.

15. Acțiunea revocatorie:


a. trebuie intentată în termenul general de prescripție care începe să curgă de la
momentul la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul creat prin
actul fraudulos;
b. poate fi introdusă și pentru revocarea unui act ce are caracter nepatrimonial;
c. spre deosebire de acțiunea subrogatorie, nu poate fi intentată și pentru atacarea
unor acte prin care debitorul refuză să se îmbogățească.

16. Admisibilitatea acțiunii pauliene:


a. nu presupune ca și condiție cerința unei creanțe lichide și exigibile, spre deosebire
de acțiunea subrogatorie;
b. se poate introduce și pentru acele acte pe care debitorul le-a încheiat înainte de a
se naște creanța creditorului;
c. are ca efect protejarea garanției comune a creditorilor.

17. Acțiunea revocatorie:


a. presupune, printre altele, condiția existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile;
b. implică în ceea ce privește condiția certitudinii creanței ca aceasta să se fi născut
ulterior nașterii creanței creditorului;
c. implică, printre alte condiții și existența unui act de însărăcire a debitorului.

18. Nu pot face obiectul acțiunii pauliene următoarele categorii de acte:


a. cele referitoare la drepturile patrimoniale exclusive ale debitorului;
b. cele care nu implică o apreciere personală;
c. cele privitoare la drepturile și bunurile neurmăribile ale debitorului.

19. Acțiunea pauliană are ca efect declararea unor acte ale debitorului ca fiind:
a. revocate;
b. desființate;
c. inopozabile.

20. în cazul acțiunii revocatorii:


a. dovedirea fraudei debitorului reprezintă o condiție a admisibilității acțiunii
indiferent de natura oneroasă sau cu titlu gratuit a actului încheiat cu terțul;
b. ca regulă generală, nu poate fi atacat un act prin care debitorul a plătit pe un alt
creditor al său;
c. termenul de prescripție este de 3 ani de la momentul la care creditorul a luat
cunoștință de încheierea actului în frauda sa.
CAPITOLUL IV
TRANSMISIUNEA, TRANSFORMAREA,
STINGEREA Șl GARANTAREA OBLIGAȚIILOR

1. Transmisiunea și transformarea obligațiilor

1. Nu reprezintă mijloace de transformare a obligațiilor:


a. înlocuirea debitorului inițial cu unul nou;
b. preluarea (cesiunea) datoriei;
c. subrogația în drepturile creditorului.

2. Se vor reține ca fiind mijloace de transformare a obligațiilor:


a. schimbarea de debitor;
b. contractarea de către debitor a unei obligații noi față de creditor;
c. subrogația în drepturile creditorului.

3. Cu privire la transmisiunea și transformarea obligațiilor se va reține că:


a. novația reprezintă, de lege lata, singurul mod de transformare a obligațiilor;
b. mijloacele de transmitere a obligațiilor includ subrogația în drepturile creditorului,
precum și preluarea de datorie;
c. nicio variantă de răspuns dintre cele menționate anterior nu este corectă.

4. Subrogația convențională consimțită de creditor, spre deosebire de cesiunea


de creanță:
a. reprezintă un mod de transmitere a obligației;
b. operează strict în măsura plății efectuate, iar nu a valorii nominale a creanței;
c. se poate produce înainte de plată.

5. în materia preluării datoriei prin contract încheiat între creditor și noul


debitor:
a. noul debitor nu poate opune creditorului mijloacele de apărare întemeiate pe
raportul juridic dintre noul debitor și debitorul inițial decât dacă acest raport a fost
motivul determinant al preluării;
b. când contractul de preluare este desființat, obligația debitorul inițial renaște cu
toate accesoriile sale, sub rezerva drepturilor dobândite de terții de bună credință, doar
dacă aceste drepturi rezultă din înscrisuri autentice;
c. obligația fideiusorului se va stinge dacă acesta nu și-a dat acordul la preluare.

6. Subrogația personală:
a. își produce efectele din momentul plății;
b. poate fî consimțită numai de creditor, dacă este de natură convențională;
c. trebuie să fie expresă.
Transmisiunea, transformarea, stingerea și garantarea obligațiilor 193

7. Obligația valid constituită:


a. nu poate fi transmisă în niciun caz de debitor, având în vedere caracterul său
personal;
b. poate fi inter vivos transmisă printr-un contract încheiat între creditorul inițial și
noul debitor;
c. poate fi novată însă numai dacă există consimțământul debitorului inițial.

8. Cu privire la transmisiunea și transformarea obligațiilor se va reține că:


a. pentru validitatea subrogației consimțite de creditor este întotdeauna necesar și
consimțământul debitorului;
b. este necesar și consimțământul creditorului pentru valabilitatea preluării datoriei
convenită cu debitorul;
c. novația prin înlocuirea debitorului inițial nu presupune întotdeauna consimță­
mântul acestuia pentru a fi valabilă.

9. în cazul novației:
a. se va stinge, ca regulă generală, ipoteca ce garanta obligația inițială;
b. nu mai pot fî opuse mijloacele de apărare pe care le avea vechiul debitor, spre
deosebire de cesiunea de creanță și subrogația reală;
c. fideiusiunea care însoțea vechea obligație nu se stinge continuând să garanteze și
noua obligație.

10. Cu privire la condițiile novației este adevărat că:


a. poate fi înlocuită și o obligație anulabilă;
b. trebuie să existe animus novandr,
c. obligația născută dintr-un delict civil nu poate fî novată.

11. Novatia obiectivă:


a. presupune schimbarea unui element obiectiv reprezentat de obiect sau de un
subiect al raportului juridic obligațional;
b. nu poate implica schimbarea cauzei raportului juridic obligațional;
c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

12. Novația:
a. poate implica schimbarea creditorului sau a debitorului;
b. poate implica schimbarea obiectului;
c. nu poate implica schimbarea cauzei raportului juridic obligațional.

13. De lege lata, transformarea obligației se poate realiza prin:


a. novație;
b. delegație;
c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.
194 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

14. Prin transformarea obligației:


a. se poate schimba unul dintre elementele raportului juridic obligațional;
b. se poate schimba obiectul sau subiectul;
c. nu se poate schimba cauza.

15. în cazul novației:


a. prin schimbare de debitor efectele se produc dacă există consimțământul debi­
torului inițial, sens în care noul debitor este obligat să-1 notifice pe debitorul inițial cu
privire la intenția părților de a nova;
b. dacă este consimțită de un creditor solidar nu va fi opozabilă celorlalți creditori
decât pentru partea din creanță ce revine acelui creditor;
c. atunci când novația are loc prin schimbarea debitorului, noul debitor nu poate
opune creditorului mijloacele de apărare pe care le avea împotriva debitorului inițial și
nici cele pe care acesta din urmă le avea împotriva creditorului, cu excepția situației în
care, în acest ultim caz, debitorul poate invoca nulitatea relativă a actului din care s-a
născut obligația inițială.

16. Novația:
a. nu poate opera fără acordul creditorului;
b. nu se prezumă și trebuie constată prin înscris;
c. reprezintă un mijloc de transformare a obligațiilor care presupune exclusiv schim­
barea obiectului sau a cauzei obligației vechi.

2. Stingerea obligațiilor

1. Imposibilitatea fortuită de executare:


a. reprezintă o modalitate de stingerea a obligațiilor prin nerealizarea creanței
creditorului;
b. se aplică în mod excepțional și în cazul în care obligația are ca obiect bunuri de gen;
c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.

2. Imposibilitatea fortuită de executare:


a. presupune că sarcina probei revine debitorului, fără ca acesta să aibă și obligația
de a-1 notifica în prealabil pe creditor;
b. are ca efect stingerea pur și simplu a obligației în cazul contractelor unilaterale;
c. în situația în care îmbracă forma cazului fortuit înlătură vinovăția.

3. Imposibilitatea fortuită de executare în materia răspunderii civile:


a. nu înlătură raportul de cauzalitate;
b. poate constitui o cauză care înlătură vinovăția;
c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.
Transmisiunea, transformarea, stingerea și garantarea obligațiilor 195
4. în ipoteza dării în plată:
a. trebuie să existe acordul expres al creditorului;
b. convenția se poate încheia și înainte de momentul efectuării plății cu noua
prestație convenită;
c. debitorul nu este ținut să garanteze contra evicțiunii pe creditor.

5. în materia dării în plată:


a. pentru ipoteza antrenării răspunderii debitorului contra viciilor lucrului, dacă
creditorul preferă să ceară prestația inițială și repararea bunului, nu va renaște fideiu-
siunea oferită de un terț cu privire la executarea unei alte prestații decât cea inițial
datorată;
b. debitorul nu are posibilitatea să ofere, în locul obligației inițiale, o prestație
constând într-un bun individual determinat aflat în proprietatea sa;
c. nu mai este necesar consimțământul creditorului, deoarece instanța poate să pro­
nunțe o hotărâre care să țină loc de liberare a debitorului prin dare în plată, pentru ipoteza
în care bunul oferit are o valoare egală sau mai mare decât aceea a obiectului obligației.

6. Remiterea de datorie:
a. consimțită în favoarea fideiusorului, are ca efect liberarea debitorului principal;
b. atunci când este un act juridic civil inter vivos este un contract, deoarece presu­
pune și consimțământul debitorului;
c. făcută unui dintre fideiusori are ca efect și liberarea tuturor fîdeiusorilor.

7. Remiterea de datorie:
a. nu este exclus să fie supusă reducțiunii liberalităților excesive;
b. nu poate fi făcută și prin testament;
c. făcută unuia dintre codebitorii indivizibili îi liberează și pe ceilalți.

8. Compensația legală operează:


a. inclusiv când una din creanțe are ca obiect un bun insesizabil;
b. și atunci când una din datoriile reciproce nu se stinge integral;
c. chiar și atunci când una din creanțele care fac obiectul compensației rezultă
dintr-un act făcut cu intenția de a păgubi.

9. Compensația legală:
a. este împiedicată de termenul de grație;
b. exclude posibilitatea renașterii creanțelor reciproce;
c. nu operează în toate cazurile în care fiecare din creanțele reciproce are ca obiect
bunuri de gen.

10. Remiterea de datorie:


a. se poate realiza și printr-o donație indirectă, situație în care forma autentică este
obligatorie ad validitatem;
b. poate fi și tacită;
c. este totală, în lipsă de stipulație contrară.
196 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

11. Reprezintă o remitere de datorie:


a. cu titlu oneros, dacă debitorul execută o altă prestație decât cea datorată, indiferent
de valoarea prestației, dacă creditorul consimte la aceasta;
b. renunțarea creditorului la privilegiul constituit în favoarea sa spre plata datoriei;
c. liberarea totală a debitorului de obligație, făcută de creditor, atunci când acesta îi
remite debitorului sau fîdeiusorului acestuia titlul original constatator al creanței.

12. Actul prin care părțile unui contract de împrumut de consumație stabilesc
că creditorul va realiza remiterea de datorie a debitorului, cu condiția ca acesta din
urmă să se oblige să cumpere cu aceeași sumă un tablou pentru fiul de 25 ani al
împrumutătorului:
a. poate fi calificată ca fiind o remitere de datorie, prin transformarea obligației
inițiale într-o obligație alternativă;
b. poate fi calificată ca fiind o prezumție iuris et de iure de novație obiectivă;
c. este valabilă și în lipsa consimțământului fiului împrumutătorului.

13. Obligațiile se sting prin:


a. executarea silită prin echivalent;
b. consolidarea retroactivă;
c. îndeplinirea condiției rezolutorii.

14. Stingerea obligațiilor reprezintă:


a. modalitatea prin care încetează raportul juridic obligațional;
b. momentul la care subiectele își pierd drepturile și obligațiile subiective care se
regăsesc în conținutul raportului juridic obligațional respectiv;
c. momentul la care subiectele își realizează drepturile și obligațiile subiective care
se regăsesc în conținutul raportului juridic obligațional respectiv.

3. Garantarea obligațiilor

1. Dreptul de retenție:
a. poate naște pentru retentor inclusiv obligația de a folosi bunul;
b. poate să confere inclusiv prerogativa urmăririi bunului din mâna altei persoane;
c. privește acea parte din bun corespunzătoare valorii datoriei, dacă valoarea bunului
ar fi mai mare decât valoarea datoriei.

2. Ipoteca:
a. nu poate avea ca obiect bunuri mobile;
b. nu poate avea ca obiect nuda proprietate;
c. poate fi cesionată, în mod alternativ în ceea ce privește dreptul sau rangul, distinct
de creanța garantată, în condițiile legii.

3. Ipoteca convențională:
a. se stinge prin decesul debitorului intervenit înainte de plată;
b. poate garanta exclusiv o obligație care are ca obiect o sumă de bani;
Transmisiunea, transformarea, stingerea și garantarea obligațiilor 197

c. presupune în mod necesar ca suma pentru care ipoteca este constituită să fie deter­
minată în contractul de ipotecă.

4. Ipoteca convențională:
a. nu se stinge prin decesul creditorului intervenit înainte de plată;
b. nu poate garanta și o obligație care nu are ca obiect o sumă de bani;
c. nu presupune în mod necesar ca suma pentru care ipoteca este constituită să fie
determinată în contractul de ipotecă

5. Fideiusiunea:
a. se poate constitui pentru a garanta obligația unui alt fideiusor;
b. va putea fî încheiată valabil chiar și împotriva voinței creditorului principal;
c. poate fi constituită și pentru garantarea executării unei datorii viitoare

6. în cazul fideiusiunii:
a. remiterea de datorie consimțită în favoarea fideiusorului nu stinge obligația
garantată;
b. la urmărirea fideiusorului, va fi executată cu prioritate obligația astfel garantată
față de alți creditori;
c. dacă obligația garantată prin fideiusiune a devenit naturală până la momentul
încheierii fideiusiunii, contractul de fideiusiune va fi lovit de nulitate.

7. în cazul fideiusiunii:
a. se poate garanta și o obligație intuitu personae',
b. beneficiul de discuțiune se poate invoca dacă fideiusorul s-a obligat în solidar cu
debitorul principal;
c. beneficiul de diviziune nu poate fi invocat dacă prin clauzele contractuale a fost
prevăzută solidaritatea fideiusorilor.

8. Ca regulă generală în materia garantării obligațiilor:


a. multiplicarea dreptului de gaj general exclude riscul insolvabilității debitorului;
b. scrisoarea de garanție reprezintă o garanție autonomă;
c. dreptul de retenție este o garanție reală.

9. în materia garantării obligațiilor:


a. garanțiile reale se mai numesc și drepturi reale de garanție;
b. garanțiile personale se mai numesc și cauțiuni personale;
c. garanțiile personale nu presupun multiplicarea într-un fel sau altul a gajului
general.

10. Garanțiile îndeplinesc următoarele funcții:


a. funcția de asigurare a protecției intereselor creditorului;
b. funcția de asigurare a securității dreptului real;
c. nicio variantă dintre cele menționate anterior nu este corectă.
TITLUL V
DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE

CAPITOLUL I
CONTRACTUL DE VÂNZARE

1. Considerații generale (Noțiune și caractere juridice)

1. în materia contractului de vânzare:


a. transmiterea dreptului de proprietate ține de esența contractului de vânzare, iar nu
de natura sa;
b. se aplică principiul consensualismului pentru încheierea sa valabilă;
c. nu se poate reține întotdeauna caracterul sinalagmatic.

2. Contractul de vânzare:
a. trebuie să se încheie în formă scrisă ad probationem atunci când valoarea obiec­
tului este de 250 lei;
b. nu este întotdeauna un contract cu titlu oneros;
c. are ca efect, ca regulă generală, transmiterea imediată și de drept a proprietății.

3. Contractul de vânzare:
a. este ca regulă generală un contract real;
b. fiind un contract bilateral, atrage efectele specifice contractelor sinalagmatice
respectiv: excepția de neexecutare, rezilierea și suportarea riscului;
c. poate avea caracter aleatoriu.

4. în materia contractului de vânzare:


a. principiul transmiterii imediate și de drept a proprietății nu operează atunci când
obiectul contractului este un bun de gen;
b. se poate reține în mod excepțional caracterul unilateral;
c. se poate reține prin excepție caracterul solemn.

5. în materia contractului de vânzare se poate reține existența caracterului:


a. sinalagmatic, consensual, comutativ;
b. bilateral, aleatoriu, solemn, cu titlu oneros;
c. translativ de proprietate, unilateral, real.
Contractul de vânzare 199

2. Condiții de validitate ale contractului de vânzare

A. Capacitatea de a contracta

1. în materia incapacităților de a cumpăra drepturi litigioase:


a. judecătorii de la Curtea Constituțională a României sunt incapabili să cumpere
orice drept litigios de pe teritoriul României;
b. grefierii pot cumpăra direct drepturi litigioase care sunt de competența instanței
judecătorești în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea;
c. consilierii juridici, spre deosebire de practicienii în insolvență, nu pot cumpăra
drepturi litigioase care sunt de competența instanței judecătorești în a cărei circumscripție
își desfășoară activitatea.

2. în materia incapacităților de a cumpăra drepturi litigioase:


a. un procuror de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție poate să
cumpere orice drept litigios de pe teritoriul României, atunci când cumpărarea s-a făcut
pentru apărarea drepturilor celui ce stăpânește bunul în legătură cu care există dreptul
litigios;
b. notarii publici pot cumpăra drepturi litigioase care simt de competența instanței
judecătorești în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea, atunci când cumpărarea
s-a realizat în vederea îndestulării unei creanțe care s-a născut înainte ca dreptul să fî
devenit litigios;
c. avocații nu pot cumpăra drepturi litigioase care sunt de competența instanței
judecătorești în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea, sub sancțiunea nulității
absolute virtuale.

3. în materia incapacităților de a vinde sau cumpăra:


a. mandatarii nu pot cumpăra direct sau prin persoane interpuse bunurile pe care sunt
însărcinați să le vândă, sub sancțiunea nulității relative virtuale;
b. mandatarii nu pot vinde bunurile proprii pentru un preț care constă într-o sumă de
bani provenită din vânzarea bunului, sub sancțiunea nulității relative exprese;
c. funcționarii publici nu pot cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, chiar și
prin licitație publică, bunurile pe care le administrează ori a căror administrare o supra­
veghează, sub sancțiunea nulității absolute exprese.

4. în materia incapacităților de a vinde sau cumpăra:


a. executorii nu pot cumpăra direct sau prin persoane interpuse, chiar și prin licitație
publică, bunurile a căror vânzare se face prin intermediul lor, vânzare ale cărei condiții le
pot influența, sub sancțiunea nulității absolute virtuale;
b. părintele care a cumpărat un bun direct de la copilul său minor, poate cere în
justiție anularea vânzării numai în numele persoanei ocrotite, iar nu și în nume propriu;
c. judecătorii sindici nu pot să vândă din bunurile proprii pentru un preț care constă
într-o sumă de bani provenită din patrimoniul a cărui administrare o supraveghează sub
sancțiunea nulității absolute virtuale.
200 Drept civil. Contracte speciale

5. în materia incapacitaților de a vinde sau cumpăra:


a. tutorele nu poate cumpăra direct sau prin persoane interpuse bunurile persoanelor
pe care le reprezintă, sub sancțiunea nulității relative virtuale;
b. tutorele nu poate vinde din bunurile proprii pentru un preț care constă într-o sumă
de bani provenită din patrimoniul pe care îl administrează, sub nulității relative exprese;
c. nulitatea poate fi invocată, ca regulă, numai de cel al cărui interes a fost încălcat,
iar nu și de către persoanele incapabile de a vinde sau cumpăra.

6. în materia incapacității:
a. de a vinde, vânzătorul poate cere injustiție în nume propriu anularea vânzării;
b. de a cumpăra, cumpărătorul nu poate cere în justiție anularea vânzării în numele
persoanei ocrotite;
c. de a vinde, cumpărătorul poate cere în nume propriu anularea vânzării.

7. în materia incapacității:
a. de a cumpăra, vânzătorul nu poate cere în justiție anularea vânzării în numele
persoanei ocrotite;
b. de a vinde, nulitatea poate fi invocată, ca regulă, de persoana incapabilă a vinde;
c. de a cumpăra, cumpărătorul nu poate cere în justiție anularea vânzării în nume
propriu.

B. Consimțământul

1. în materia promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, asemenea


promisiunii bilaterale de vânzare:
a. ca regulă generală, promisiunea nu trebuie să conțină toate clauzele ce urmează a
fi încheiat;
b. pentru încheierea valabilă a promisiunii, aceasta nu trebuie să îmbrace eventuala
formă cerută de lege ad validitatem pentru contractul de vânzare;
c. care are ca obiect un imobil, în lipsa formei autentice, instanța nu poate să pro­
nunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare.

2. Dreptul de a solicita instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină cont de


contract de vânzare este:
a. supus unui termen de decădere de 6 luni de la data la care trebuia încheiat
contractul;
b. prescriptibil în termen de 6 luni de la data la care trebuia încheiat contractul;
c. prescriptibil în termen de 1 an de la data la care trebuia încheiat contractul.

3. Dreptul de a solicita instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină cont de


contract de vânzare este:
a. supus unui termen de prescripție de 6 luni care începe să curgă de la data la care
de la data refuzului părții de a încheia contractul;
b. poate fi exercitat în cazul promisiunii unilaterale de vânzare;
c. poate fi exercitat și în cazul promisiunii unilaterale de cumpărare.
Contractul de vânzare 201
4. în materia efectelor specifice în caz de neîndeplinire a obligațiilor asumate
prin promisiunea de vânzare:
a. atunci când nu este îndeplinită vreuna din condițiile necesare pentru pronunțarea
unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare, partea interesată poate solicita doar
rezoluțiunea și/sau daune-interese, în măsura în care sunt întrunite condițiile rezoluțiunii
și/sau ale angajării răspunderii civile delictuale;
b. beneficiarul promisiunii poate cere instanței ca aceasta să dispună pronunțarea
unei hotărâri care să țină loc de contract și atunci când dreptul de proprietate asupra
bunului nu se regăsește în patrimoniul promitentului vânzător;
c. în lipsă de stipulație contrară, sumele achitate reprezintă un avans din prețul
convenit.

5. în cazul promisiunii unilaterale de cumpărare obligația asumată de


promitentul-cumpărător se consideră stinsă și, deci, promisiunea nu va produce
efecte atunci când:
a. potențialul viitor vânzător a înstrăinat bunul, înainte ca promisiunea să fî fost
executată în termenul și în condițiile stabilite de părți;
b. creditorul obligației de cumpărare a constituit un dezmembrământ al dreptului de
proprietate asupra acestuia, înainte ca promisiunea să fî fost executată în termenul și în
condițiile stabilite de părți;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

6. în materia vânzării, arvuna:


a. confîrmatorie, reprezintă prețul dezicerii (denunțării unilaterale);
b. penalizatorie, reprezintă suma de bani plătită la momentul încheierii promisiunii
de vânzare, de către promitentul-cumpărător, cu titlu de avans din preț, dar și de clauză
penală;
c. se restituie când contractul încetează din cauze ce nu atrag răspunderea vreuneia
dintre părți.

7. în materia contractului de vânzare, arvuna confîrmatorie:


a. va fî imputată asupra prețului în situația în care vânzarea se încheie;
b. are rol de clauză penală, atunci când vânzarea nu se mai încheie;
c. permite părților din contract de a se dezice de contract și, deci, de a denunța
unilateral înțelegerea încheiată.

8. în materia contractului de vânzare, arvuna penalizatorie:


a. poate avea ca efect pierderea arvunei date de către partea care renunță la înche­
ierea contractului;
b. are rolul de a garanta încheierea contractului de vânzare, atunci când a fost plătită
cu ocazia încheierii unei promisiuni de vânzare;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.
202 Drept civil. Contracte speciale

9. Pactul de opțiune:
a. este un act juridic unilateral;
b. implică asimilarea declarației de voință a promitentului, sub aspectul efectelor
sale, ofertei irevocabile;
c. reprezintă un acord de voințe.

10. Pactul de opțiune:


a. reprezintă o varietate a promisiunii unilaterale de vânzare;
b. presupune că doar promitentul și-a manifestat consimțământul pentru încheierea
contractului de vânzare;
c. nu trebuie să conțină toate elementele contractului de vânzare.

11. Pactul de opțiune:


a. nu trebuie încheiat în forma prevăzută de lege pentru validitatea contractului de
vânzare;
b. presupune că numai potențialul vânzător poate avea calitatea de promitent, iar nu
și potențialul cumpărător;
c. poate conține oferta de cumpărare.

12. în materia pactului de opțiune:


a. acțiunea în justiție prin care se solicită ca instanța să pronunțe o hotărâre care să
țină loc de contract de vânzare se poate introduce într-un termen de prescripție de 6 luni,
care începe să curgă de la data la care contractul trebuia încheiat;
b. în măsura în care beneficiarul acceptă oferta inclusă în pactul de opțiune, iar
celelalte condiții de fond și de formă ale contractului sunt îndeplinite, vânzare se consi­
deră perfect încheiată;
c. nu se poate reține existența ofertei de cumpărare în conținutul acestui act juridic
civil.

13. în materia pactului de opțiune:


a. dacă în pactul de opțiune nu este menționat termenul în care trebuie să aibă loc
acceptarea, atunci termenul de acceptare poate fi stabilit de instanță, putând avea o durată
de maxim 6 luni;
b. instanța nu poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare;
c. bunul este indisponibilizat, fiind afectat de o inalienabilitate temporală, înăuntrul
termenului stabilit pentru exercitarea opțiunii.

14. în ipoteza pactului de opțiune:


a. dacă în pactul de opțiune nu este menționat termenul în care trebuie să aibă loc
acceptarea, convenția este lovită de nulitate absolută, instanța neputând stabili un termen
de acceptare;
b. când acesta conține o ofertă de cumpărare, bunul este indisponibilizat, fiind
afectat de o inalienabilitate temporară;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.
Contractul de vânzare 203

15. Pactul de preferință:


a. are ca efect nașterea unui drept convențional de preempțiune;
b. asemenea pactului de opțiune, presupune existența consimțământului dat de
promitent pentru încheierea contractului de vânzare;
c. subzistă și atunci când în conținutul său există exclusiv o oferta de vânzare.

16. Dreptul de preempțiune:


a. convențional, poate izvorî dintr-un pact de preferință;
b. cunoaște aplicabilitate în materia contractului de arendare;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

17. în materia dreptului de preempțiune, în ipoteza în care chiar înainte de a


încheia un contract cu terțul, vânzătorul transmite titularului dreptului de preemp­
țiune o ofertă de vânzare:
a. oferta se consideră respinsă în lipsa unui răspuns expres de acceptare, în termen
de cel mult 30 zile în cazul bunurilor mobile;
b. oferta se consideră respinsă în lipsa unui răspuns expres de acceptare, în termen
de cel mult 1 lună în cazul bunurilor imobile;
c. dacă oferta este respinsă, titularul dreptului de preempțiune nu mai are posibi­
litatea de a-și exercita din nou acest drept cu privire la contractul pe care vânzătorul îl va
încheia ulterior.

18. în materia exercitării dreptului de preempțiune ulterior încheierii con­


tractului de vânzare cu terțul:
a. contractul cu terțul se încheie numai sub condiția suspensivă a neexercitării
dreptului de preempțiune de către preemptor;
b. contractul cu terțul se încheie numai sub condiția rezolutorie a exercitării drep­
tului de preempțiune de către preemptor;
c. vânzătorul nu va răspunde pentru evicțiune față de terț dacă nu a cunoscut și nici
nu putea să cunoască existența dreptului de preempțiune.

19. în materia exercitării dreptului de preempțiune ulterior încheierii contrac­


tului de vânzare cu terțul, termenul în care preemptorul trebuie să-și exercite
dreptul de preempțiune este de:
a. 10 zile în cazul bunurilor mobile, termen care va curge de la data comunicării
notificării privind conținutul contractului;
b. 30 zile în cazul bunurilor imobile, termen care va curge de la data la care a fost
notat în cartea funciară dreptul de preempțiune imobiliar;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

20. în cazul în care mai mulți titulari și-au exercitat preempțiunea asupra
aceluiași bun, contractul de vânzare se consideră încheiat:
a. cu titularul dreptului legal de preemțiune mai vechi;
b. dacă bunul est mobil, cu titularul convențional al dreptului de preempțiune care a
intrat mai întâi în posesia bunului, atunci când acesta se află în concurs cu alți titulari ai
unor drepturi convenționale de preempțiune;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.
204 Drept civil. Contracte speciale

21. în materia dreptului de preempțiune:


a. orice clauză contrară ordinii de preferință determinată de lege este considerată
nescrisă;
b. durata maximă determinată a acestui drept stabilit convențional este de 10 ani;
c. se va reține caracterul incesibil și divizibil al dreptului de preempțiune.

22. în materia dreptului de preempțiune:


a. dacă bunurile au vândute pot fi separate fără nicio consecință pentru vânzător
preemptorul poate exercita dreptul de preempțiune numai în privința uneia dintre bunuri,
caz în care vânzătorul va putea cere de la acesta doar parte proporțională din prețul total
al bunurilor;
b. în cadrul licitației, la preț egal, va fî preferat cel care are un drept de preempțiune
asupra bunului urmărit;
c. titularul unui drept de preempțiune care nu a participat la licitație va mai putea să
își exercite acest drept și după adjudecarea bunului.

23. în materia notării dreptului de preempțiune asupra unui imobil:


a. acordul preemptorului va fi necesar pentru ca acela care a cumpărat sub condiție
suspensivă să își poate înscrie dreptul în cartea funciară în temeiul contractului de
vânzare încheiat cu proprietarul;
b. înscrierea în cartea funciară se face sub condiția suspensivă ca, în termen de 1
lună de la data comunicării încheierii prin care s-a dispus înscrierea, preemptorul să nu
notifice biroului de carte funciară dovada consemnării prețului la dispoziția vânzătorului;
c. dacă preemptorul nu a făcut notificarea în termen, dreptul de preempțiune se
stinge și se radiază din oficiu din cartea funciară.

24. Pactul de opțiune:


a. este un act juridic unilateral, fiind asimilat ofertei de vânzare;
b. nu reprezintă o varietate a promisiunii unilaterale de vânzare;
c. implică o declarație de voință a promitentului asimilată sub aspectul efectelor sale
ofertei revocabile.

25. Pactul de opțiune:


a. asemenea promisiunii unilaterale de vânzare, dă naștere unei obligații de a face în
sarcina promitentului vânzător, respectiv de a încheia contractul de vânzare, în situația în
care cealaltă parte își exprimă consimțământul pentru acceptarea ofertei de vânzare;
b. spre deosebire de promisiunea unilaterală de vânzare, nu este un act juridic
unilateral;
c. exclude posibilitatea beneficiarului de a solicita instanței să pronunțe o hotărâre
care să țină loc de contract de vânzare.

26. Pactul de opțiune:


a. asemenea promisiunii unilaterale de vânzare, este un act juridic unilateral;
b. ca regulă generală, spre deosebire de pactul de preferință, nu dă naștere unui drept
convențional de preemțiune;
c. nu exclude posibilitatea ca instanța de judecată pronunțe o hotărâre care să țină loc
de contract de vânzare.
Contractul de vânzare 205
27. în materia vânzării:
a. dreptul convențional de preemțiune poate avea o durată determinată de maxim
5 ani;
b. promisiunea bilaterală de vânzare, ori, după caz, promisiunea unilaterală de
vânzare sau de cumpărare trebuie încheiată în formă autentică atunci când promisiunea
privește un bun imobil;
c. res communis reprezintă bunuri inalienabile absolut și permanent.

28. în materia vânzării:


a. în cazul unei pluralități de bunuri vândute, dacă bunurile vândute pot fi separate
fără nicio consecință pentru vânzător, preemptorul poate exercita dreptul de preemțiune
numai în privința unuia dintre bunuri, caz în care vânzătorul va putea cere de la acesta
doar o parte proporțională din prețul total al bunurilor;
b. în cazul promisiunii unilaterale de vânzare, vânzătorului își asumă o obligație de a
da, în sensul de a încheia în viitor contractul de vânzare;
c. vânzarea bunului altuia este anulabilă la cererea adevăratului proprietar.

29. în materia vânzării:


a. în cazul în care mai mulți titulari și-au exercitat preemțiunea asupra aceluiași bun,
contractul de vânzare se consideră încheiat cu titularul dreptului legal de preemțiune mai
vechi, dacă se află în concurs mai mulți titulari ai unor drepturi legale de preemțiune;
b. în cazul pactului de opțiune care conține o ofertă de vânzare, înăuntrul termenului
de opțiune stabilit pentru exercitarea opțiunii de cumpărare, bunul este indisponibilizat,
fiind afectat de o inalienabilitate temporară;
c. arvuna penalizatorie permite părților din contract de a se dezice de contract și,
deci, de a denunța unilateral înțelegerea încheiată.

C. Obiectul contractului de vânzare

1. în general, în materia obiectului contractului de vânzare:


a. obiectul obligației este reprezentat de vânzarea unui bun în schimbul unui preț
plătit în bani;
b. obiectul material al obligației cumpărătorului îl constituie prețul;
c. res communis pot constitui obiect al obligației vânzătorului.

2. Reprezintă bunuri obiect al unei inalienabilități absolute și permanente:


a. bunurile proprietate publică;
b. aerul, lumina natură precum și alte bunuri care nu aparțin nimănui, dar care simt
destinate uzului general;
c. bunurile monopol de stat, spre exemplu: metalele prețioase, armamentul și muniția.

3. Inalienabilitatea convențională temporară:


a. poate fi stabilită printr-o clauză contractuală pentru un termen maxim egal cu
termenul maxim pentru care poate fi încheiat contractul de locațiune în general;
206 Drept civil. Contracte speciale

b. poate fi stabilită și prin testament;


c. presupune un termen care începe să curgă de la data încheierii contractului, atunci
când este cuprinsă într-o clauză contractuală.

4. în materia inalienabilității temporare convenționale:


a. în contractele cu titlu oneros, caracterul determinant al clauzei de inalienabilitate
se prezumă până la proba contrară;
b. instanța poate autoriza ca dobânditorul să dispună de acel bun dacă interesul care
a justificat cauza de inalienabilitate a bunului a dispărut;
c. bunul nu poate fi indisponibilizat printr-o clauză testamentară.

5. în materia vânzării bunului viitor:


a. moștenirea nedeschisă poate forma obiectul contractului de vânzare;
b. în cazul vânzării unor bunuri dintr-un gen limitat care nu există la data încheierii
contractului, transferul dreptului de proprietate are loc la data confecționării bunului;
c. în cazul bunurilor viitoare nerealizate, contractul nu produce niciun efect.

6. în situația bunului individual determinat pierit fortuit:


a. în întregime, la momentul încheierii contractului de vânzare, intervine sancțiunea
nulității relative;
b. parțial la momentul încheierii contractului, nu poate fî aplicabilă sancțiunea
nulității relative;
c. parțial la momentul încheierii contractului, cumpărătorul de bună-credință nu
poate cere rezoluțiunea.

7. în situația bunului individual determinat care a pierit:


a. la momentul încheierii contractului, parțial, din culpa vânzătorului, cumpărătorul
de bună-credință este îndreptățit să obțină anularea contractului;
b. fortuit, parțial, la momentul încheierii contractului, cumpărătorul care știa că
bunul era pierit la momentul vânzării, este îndreptățit să obțină anularea contractului;
c. în întregime la momentul încheierii contractului, cumpărătorul care știa că bunul
era pierit la momentul vânzării, este îndreptățit să obțină nulitatea absolută a contractului.

8. Prețul în materia vânzării:


a. este, asemenea bunului vândut, reglementat expres de dispozițiile din materia
vânzării, prin norme care prevăd condiția ca acesta să fie determinat sau determinabil;
b. poate fî stabilit în bani sau în alte bunuri sau prestații;
c. atunci când contractul nu conține elementele în funcție de care prețul să fie deter­
minat sau determinabil, contractul este nul absolut pentru lipsa prețului.

9. în materia vânzării prețul:


a. poate fî stabilit în bani cumulativ cu alte bunuri ori prestații;
b. nu este determinat de persoanele astfel desemnate în termenul stabilit de părți sau,
în lipsă, în termen de 3 luni de la încheierea contractului, la cererea părții interesate,
Contractul de vânzare 207

președintele judecătoriei de la locul încheierii contractului va desemna, de urgență, în


camera de consiliu, prin încheiere definitivă, un expert pentru determinarea prețului;
c. ca regulă generală, dacă prețul nu a fost determinat în termen de 6 luni de la
încheierea contractului, vânzarea este nulă.

10. în materia determinabilității prețului:


a. dacă potrivit contractului prețul se determină prin raportare la un factor de
referință, iar acest factor nu există, a încetat să mai existe ori nu mai este accesibil, inter­
vine sancțiunea nulității absolute;
b. când prețul se determină în funcție de greutatea lucrului vândut, la stabilirea
cuantumului său se ține seama și de greutatea ambalajului;
c. când contractul are ca obiect bunuri pe care vânzătorul le vinde în mod obișnuit,
se prezumă ca părțile au avut în vedere prețul practicat în mod obișnuit de vânzător.

11. în materia condițiilor valabilității prețului:


a. prețul este serios dacă a fost prevăzut în contract cu scopul de a fi cerut și plătit în
realitate;
b. nulitatea relativă este sancțiunea aplicabilă contractului de vânzare care are un
preț fictiv sau, după caz, un preț derizoriu;
c. prețul este fictiv atunci când există o disproporție vădită prețului în raport cu
valoarea bunului, încât este evident că părțile nu au dorit să consimtă la o vânzare.

12. în materia prețului:


a. prețul fictiv afectează însăși caracterul oneros al contractului de vânzare, deoarece
se transferă proprietatea bunului fără a exista un echivalent;
b. prețul derizoriu are ca efect lipsa caracterului sinalagmatic a contractului de
vânzare;
c. atât în cazul prețului derizoriu cât și în cazul prețului fictiv convenția părților
poate fi valabilă ca o donație deghizată.

3. Efectele contractului de vânzare

A. Obligația vânzătorului de predare și de transmitere a proprietății bunului

1. Principiul transmiterii imediate a dreptului de proprietate nu operează în


cazul:
a. în care transmiterea proprietății nu are loc la momentul realizării acordului de
voințe, ci ulterior încheierii contractului de vânzare;
b. vânzării sub condiție rezolutorie;
c. vânzării bunurilor de gen.

2. în materia contractului de vânzare:


a. dacă mai multe bunuri sunt vândute în bloc și pentru un preț unic și global,
proprietatea se strămută cumpărătorului îndată ce contractul s-a încheiat, numai dacă
bunurile au fost individualizate;
208 Drept civil. Contracte speciale

b. în cazul vânzării după mostră proprietatea se transferă la momentul realizării


acordului de voințe cu privire la bun;
c. în cazul bunurilor dintr-un gen limitat care nu există la data încheierii contractului,
transmiterea proprietății are loc în momentul individualizării de către vânzător a bunu­
rilor vândute.

3. în materia contractului de vânzare:


a. în cazul vânzării după model proprietatea se transferă la momentul predării către
cumpărător a bunului identic cu modelul, deși contractul poate fî încheiat doar pe baza
modelului;
b. în cazul vânzării bunurilor viitoare transmiterea proprietății are loc la momentul la
care bunul individual determinat a fost predat;
c. în cazul vânzării după mostră contractul se consideră încheiat la momentul
predării către cumpărător a bunului identic cu mostra.

4. în cazul vânzării pe încercate:


a. în cazul în care, prin contractul de vânzare, părțile au prevăzut că bunul vândut
urmează să fie încercat, se prezumă că sa încheiat o vânzare pe încercate;
b. transmiterea proprietății are loc la data îndeplinirii condiției suspensive;
c. la expirarea unui termen de o lună de la predarea bunului, dacă durata încercării
nu este stabilită de părți sau prin uzanțe are loc, ca regulă generală, transmiterea
proprietății.

5. Vânzării după mostră:


a. este un contract real;
b. se poate încheia doar pe baza mostrei;
c. presupune că proprietatea se transferă la momentul predării către cumpărător a
bunului identic cu mostra.

6. Vânzarea după model:


a. urmează, ca regulă generală, aceleași reguli ca și vânzarea după mostră;
b. are ca efect transmiterea proprietății la momentul încheierii contractului;
c. implică încheierea contractului la momentul predării bunului.

7. în cazul vânzării pe gustate:


a. ca regulă generală transmiterea proprietății bunului are loc la exprimarea acor­
dului cumpărătorului în sensul că bunul corespunde gusturilor sale la un termen convenit
de părți sau statornicit prin uzanțe ori, în lipsa acestora, într-un termen de o lună de la
predarea bunului;
b. încheierea contractului se realizează la expirarea termenului, dacă bunul vândut se
află la cumpărător și acesta nu îți exprimă dezacordul în termenul convenit de părți sau
statornicit prin uzanțe ori în cel de o lună după caz;
c. poate implica aplicarea unui termen de 30 de zile asemenea vânzării pe încercate.
Contractul de vânzare 209
8. în materia vânzării:
a. bunurilor viitoare transmiterea proprietății are loc la momentul în care bunul
individual determinat a fost realizat;
b. clauza prin care părțile au prevăzut rezerva proprietății vânzătorului până la
achitarea integrală a prețului, operează ca o condiție suspensivă în favoarea vânzătorului
și ca o condiției rezolutorie în privința cumpărătorului;
c. cu rezerva proprietății, transmiterea proprietății are loc la achitarea integrală a
prețului.

9. în materia vânzării:
a. în cazul bunurilor dintr-un gen limitat care nu există la data încheierii contratului,
transmiterea proprietății are loc în momentul individualizării de către vânzător a bunu­
rilor vândute;
b. bunului altuia, una din modalitățile de executare a obligației vânzătorului de a
asigura transmiterea proprietății se referă la ipoteza în care adevăratul proprietar con­
firmă vânzarea;
c. bunului altuia, adevăratul proprietar poate solicita anularea vânzării astfel
încheiate.

10. în materia vânzării bunului altuia:


a. ca regulă generală, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul
dobândirii bunului de către vânzător;
b. în cazul neîndeplinirii obligației de a asigura transmiterea proprietății către cum­
părător, acesta din urmă poate cere anularea contractului de vânzare;
c. dacă din lege sau din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută
de drept cumpărătorului din momentul ratificării contractului de vânzare de către
proprietar.

11. în materia vânzării:


a. bunului aflat în coproprietate cumpărătorul poate solicita daune-interese, inclusiv
rambursarea cheltuielilor referitoare la lucrările autonome, chiar dacă știa la data înche­
ierii contractului că bunul nu aparținea în întregime vânzătorului;
b. alternative a unor bunuri individual determinate, dacă partea căreia îi aparține
alegerea prestației nu își exprimă opțiunea în termenul care îi este acordat în acest scop,
contractul este anulabil la cererea celeilalte părți;
c. transferul proprietății are loc la momentul manifestării opțiunii vânzătorului, dacă
părțile nu au stipulat altceva în privința opțiunii, urmând ca în cazul în care unul din cele
două bunuri piere înaintea manifestării opțiunii, cel de-al doilea bun să treacă în pro­
prietatea cumpărătorului, de la data pierii primului.

12. în materia efectelor transmiterii proprietății:


a. fructele industriale culese de vânzător între data transferării proprietății și mo­
mentul predării bunului nu se cuvin cumpărătorului ca regulă generală;
b. în ipoteza transferului proprietății sub condiție suspensivă, dacă aceasta se înde­
plinește, vânzătorul va păstra fructele culese înaintea împlinirii condiției, deși transferul
proprietății a operat retroactiv;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.
210 Drept civil. Contracte speciale

13. Res perit debitori în materia riscului pieirii fortuite a bunului în cazul con­
tractului de vânzare presupune că:
a. riscul este suportat de vânzător, debitor al obligației de predare devenite imposibil
de executat, chiar dacă proprietatea a fost transferată cumpărătorului;
b. în cazul pieirii fortuite a bunului, vânzătorul nu poate solicita plata prețului, iar
dacă l-a primit, este obligat să îl restituie cumpărătorului;
c. în cazul bunurilor de gen, dacă acestea pier fortuit până la individualizare,
vânzătorul nu suportă riscul fiind scutit de obligația de predare a acestora.

14. Regula res perit creditori în materia suportării riscului pieirii fortuite a
bunului în cazul contractului de vânzare se referă la faptul că:
a. cumpărătorul pus în întârziere cu privire la preluarea bunului se va putea libera
chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit și în condițiile în care obligația de
predare/preluare s-ar fi executat la timp;
b. cumpărătorul pus în întârziere pentru nepreluarea bunului anterior evenimentului
fortuit care nu a plătit prețul nu va putea fi obligat să mai plătească prețul, dacă va face
dovada că bunul ar fi pierit și în cazul predării bunului la timp;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

15. în materia obligației de predare a bunului vândut:


a. normele juridice au caracter supletiv, asemenea normelor juridice care reglemen­
tează riscul pieirii fortuite a bunului;
b. nu se va reține, ca regulă generală, portabilitatea obligației;
c. în cazul bunurilor neindividualizate la momentul încheierii contractului obligația
de predare se aduce la îndeplinire la domiciliul vânzătorului, dacă părțile nu stabilesc
altfel.

16. Ca regulă generală, în materia obligației de predare a bunului vândut:


a. cheltuielile de transport de la locul predării sunt în sarcina vânzătorului;
b. în cazul bunurilor viitoare obligația de predare este cherabilă;
c. cheltuielile de predare sunt în sarcina cumpărătorului.

17. în materia obligației de predare a bunului vândut, ca regulă generală:


a. cheltuielile de preluare a bunului sunt în sarcina cumpărătorului;
b. în cazul bunurilor de gen neindividualizate la momentul încheierii contractului
obligația de predare este portabilă;
c. dacă, prin contract, vânzătorul nu a acordat un termen în vederea efectuării plății,
atunci acesta are un drept de retenție asupra bunului, până la îndeplinirea obligației de
plată a prețului.

18. Vânzătorul are dreptul să suspende executarea obligației de predare a


bunului:
a. atunci când în contract s-a stipulat un termen pentru plata prețului și, după
vânzare, cumpărătorul a devenit insolvabil;
Contractul de vânzare 211

b. atunci când garanțiile acordate vânzătorului s-au diminuat, chiar dacă, cumpă­
rătorul acordă alte garanții îndestulătoare că va plătii prețul la termenul stabilit;
c. chiar dacă la data încheierii contractului, vânzătorul cunoștea starea de insolva­
bilitate a cumpărătorului.

19. în caz de neexecutare parțială a obligației de predare (datorată culpei


vânzătorului), cumpărătorul poate:
a. invoca excepția de neexecutare a contractului, atunci când obligațiile sunt exigi­
bile, iar părțile au prevăzut simultaneitatea de executare;
b. cere atât executarea în natură a obligației principale, cât și plata de penalități;
c. să ceară rezoluțiunea sau modificarea prețului atunci când se vinde un imobil
determinat, fără indicarea suprafeței, pentru un preț total, pe motiv că suprafața este mai
mică decât a crezut.

20. în cazul vânzării:


a. cu un anumit preț pe unitate de măsură, unei suprafețe dintr-un teren mai mare, a
cărei întindere sau amplasare nu este determinată, cumpărătorul poate cere strămutarea
proprietății numai după măsurarea și delimitarea suprafeței vândute;
b. unui imobil determinat cu indicarea suprafeței, dacă în momentul predării se
constată că suprafața reală din teren este mai mare decât cea prevăzută în contract, fiind
vorba despre un excedent egal cu a cincisprezecea parte din totalul suprafeței convenite,
cumpărătorul poate cere rezoluțiunea contractului;
c. a unui imobil determinat, fără indicarea suprafeței, pentru un preț total vânzătorul
nu poate cere rezoluțiunea pe motiv că suprafața este mai mare decât a crezut.

21. în cazul vânzării unui imobil determinat cu indicarea suprafeței:


a. ca regulă generală, acțiunea estimatorie este prescriptibilă extinctiv într-un termen
de 6 luni de la data încheierii contractului;
b. acțiunea rezolutorie a cumpărătorului pentru motivul că din cauza diferenței de
suprafață bunul nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost cumpărat este supusă
unui termen de decădere de 1 an de la data încheierii contractului;
c. dacă suprafața reală se constată a fi mai mare decât cea prevăzută în contract,
cumpărătorul poate să ceară rezoluțiunea contractului dacă excedentul de suprafață
constatat depășește a douăzecea parte din suprafața convenită.

22. în cazul vânzării unui imobil determinat cu indicarea suprafeței:


a. acțiunea estimatorie, pentru reducerea prețului, poate fi intentată într-un termen de
prescripție de 3 ani de la momentul încheierii contractului dacă suprafața reală este mai
mică decât cea menționată în contract;
b. acțiunea rezolutorie în cazul în care, cu ocazia predării, se constată că suprafața
reală din teren este mai mică decât cea menționată în contract, poate fi cerută de
cumpărător dacă vânzătorul nu are posibilitatea de a-i transmite suprafața lipsă egală cu
un sfert din suprafața convenită și chiar dacă terenul poate fi folosit în scopul pentru care
a fost cumpărat;
212 Drept civil. Contracte speciale

c. în cazul în care, cu ocazia predării, se constată că suprafața reală din teren este
mai mică decât cea menționată în contract, atunci când cumpărătorul nu cere de la
vânzător să i se transmită suprafața convenită, poate solicita o reducere din preț, cores­
punzătoare cu porțiunea de teren ce nu i-a fost transmisă, chiar dacă porțiunea de teren
lipsă reprezintă a unsprezecea parte din suprafața de teren convenită.

23. în cazul vânzării a două fonduri cu precizarea întinderii fiecăruia și pentru


un singur preț, dacă întinderea unuia este mai mare, iar a celuilalt mai mică:
a. se va face compensația între valoarea surplusului și valoarea lipsei;
b. acțiunea pentru suplimentul de preț se va putea introduce în termenul general de
prescripție de 3 ani de la data încheierii contractului;
c. acțiunea în rezoluțiune este supusă unui termen de decădere de 1 an de la mo­
mentul încheierii contractului.

24. în cazul vânzării a două fonduri cu precizarea întinderii fiecăruia și pentru


un singur preț, dacă întinderea unuia este mai mare, iar a celuilalt mai mică:
a. acțiunea rezolutorie este supusă unui termen de prescripție de 1 an de la momentul
încheierii contractului;
b. acțiunea rezolutorie urmează regulile dreptului comun, spre deosebire de acțiunea
pentru scăderea de preț;
c. acțiunea pentru suplimentul de preț, asemenea acțiunii rezolutorii, este supusă
unei reglementări speciale.

25. în materia obligației de conservare a bunului vândut până la predare:


a. neîndeplinirea obligației de conservare va atrage răspunderea vânzătorului, el
urmând să răspundă ca un depozitar cu titlu oneros, pentru cea mai ușoară culpă (culpa
levissima);
b. ca regulă generală, cheltuielile pentru conservarea bunului sunt suportate de
vânzător;
c. culpa vânzătorului în neexecutarea obligației de conservare nu trebuie dovedită.

26. în materia vânzării:


a. după model, proprietatea se transferă la momentul predării către cumpărător a
bunului identic cu modelul convenit;
b. pe încercate, transmiterea proprietății are loc la expirarea unui termen de o lună de
la predarea bunului, dacă durata încercării nu este stabilită de părți sau prin uzanțe;
c. pe gustate, momentul încheierii contractului se consideră ca fiind în 30 de zile de
la predarea bunului în lipsa unui termen convenit de părți sau statornicit prin uzanțe cu
privire la exprimarea acordului cumpărătorului în sensul că bunul corespunde gusturilor
sale.

27. în materia vânzării:


a. arvuna, indiferent dacă este penalizatorie sau confîrmatorie, poate consta și în alte
bunuri fungibile, iar nu doar o sumă de bani;
b. pe gustate, transmiterea proprietății bunului are loc la exprimarea acordului
cumpărătorului, în sensul că bunul corespunde gusturilor sale, la un termen convenit de
Contractul de vânzare 213

părți sau statornicit prin uzanțe ori, în lipsa acestora, într-un termen de o lună de la
predarea bunului;
c. după mostră, contractul poate fi încheiat doar pe baza mostrei, urmând ca pro­
prietatea să fie transferată la momentul predării către cumpărător a bunului identic cu
mostra convenită.

28. în cazul varietăților de vânzare:


a. proprietatea se transmite la momentul încheierii contractului în cazul vânzării cu
plata prețului în rate și rezerva proprietății;
b. contractul de vânzare, reprezintă acel contract prin care în schimbul unui preț se
înstrăinează dreptul de a culege o moștenire nedeschisă sau o cotă parte din aceasta;
c. vânzarea cu opțiune de răscumpărare este o vânzare afectată de condiția rezolu­
torie prin care vânzătorul își rezervă dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis
cumpărătorului.

29. în materia vânzării:


a. pe încercate, transmiterea proprietății are loc la expirarea unui termen de o lună de
la predarea bunului, dacă durata încercării nu este stabilită de părți sau prin uzanțe;
b. proprietatea se transferă la momentul încheierii contractului, chiar dacă bunurile
nu au fost individualizate, în ipoteza bunurilor vândute în bloc, pentru un preț global și
unic;
c. după model, dreptul de proprietate asupra bunului se transferă din patrimoniul
vânzătorului în patrimoniul cumpărătorului la momentul încheierii contractului, iar nu la
momentul predării către cumpărător a bunului identic cu modelul convenit.

30. în materia vânzării:


a. ca regulă generală, obligația de predare a bunului vândut este cherabilă;
b. unui imobil determinat, cu indicarea suprafeței, în cazul în care, cu ocazia pre­
dării, se constată că suprafața reală din teren este mai mică decât cea menționată în
contract, cumpărătorul poate, cu îndeplinirea condițiilor legale, să solicite rezoluțiunea
contractului, într-un termen de prescripție de 1 an de la încheierea contractului;
c. neîndeplinirea condiției de conservare a bunului vândut până la predare atrage
răspunderea vânzătorului inclusiv pentru forma de vinovăție sub forma culpei levissima.

B. Obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii

1. Obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii:


a. presupune o tulburare de fapt;
b. ca regulă generală, vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător
contra evicțiunii;
c. răspunderea este angajată în temeiul calității de fost proprietar a înstrăinătorului
bunului.
214 Drept civil. Contracte speciale

2. Obligația de garanție contra evicțiunii:


a. este solidară în cazul de pluralitate de vânzători;
b. este antrenată și atunci când terțul invocă un drept de creanță;
c. presupune că vânzătorul se poate libera de răspunderea pentru evicțiune dovedind
că la data încheierii contractului nu a cunoscut cauza evicțiunii dintr-un motiv ce exclude
culpa sa.

3. în materia obligației vânzătorului de garanție contra evicțiunii:


a. tulburarea de drept poate fî și eventuală, iar nu doar actuală sau iminentă;
b. pentru drepturile terțului născute ulterior vânzării, cumpărătorul urmează să
suporte riscul;
c. răspunderea vânzătorului este declanșată inclusiv pentru fapte imputabile lui, ivite
anterior vânzării.

4. în materia obligației vânzătorului de garanție contra evicțiunii:


a. ce provine din faptul personal al vânzătorului, se poate reține existența unei
tulburări de fapt;
b. cumpărătorul se poate apăra întotdeauna împotriva faptului personal al vânzăto­
rului prin simpla invocare a excepției de garanție;
c. beneficiarii garanției pentru evicțiune pot fi numai subdobânditorii cu titlu-oneros
ai bunului.

5. Obligația de garanție contra evicțiunii presupune că:


a. faptul personal al vânzătorului poate fi anterior contractului, dar ascuns față de
cumpărător, sau poate fi ulterior, sau poate fi ulterior vânzării, dar neprevăzut în contract;
b. în cazul garantării subdobânditorilor subsecvenți ai bunului, va exista, ca regulă
generală, același conținut ca în cazul garanției cumpărătorului inițial;
c. această răspundere nu constă într-o garanție generală din partea vânzătorului ce se
concretizează într-o obligație de a nu face.

6. în cazul în care există un proces pendende, obligația de garanție a vânzăto­


rului contra evicțiunii presupune că:
a. vânzătorul este de plano exonerat de răspundere dacă nu a fost introdus în proces
de către cumpărător tară a mai fi necesar să dovedească faptul că existau suficiente
apărări care ar fi condus la respingerea cererii terțului;
b. cumpărătorul are, practic obligația de a-1 chema în judecată pe vânzător, alături de
el, în procesul prin care terțul evingător invocă drepturi asupra bunului dobândit prin
contractul de vânzare;
c. în această ipoteză, răspunderea pentru evicțiune constă într-o obligație de a face
a vânzătorului, iar, în caz de neîndeplinire, va antrena răspunderea acestuia față de
cumpărător.

7. în cazul în care evicțiunea s-a produs:


a. vânzătorului îi va reveni o obligație de a face, ca natură juridică, asemenea
situației în care evicțiunea este pe cale să se producă;
Contractul de vânzare 215

b. întinderea garanției diferă în funcție de cum cumpărătorul a pierdut dreptul de


proprietate în totalitate sau în parte;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

8. întinderea garanției în situația în care evicțiunea s-a produs, în cazul în care


evicțiunea totală s-a produs poate avea ca efect restituirea:
a. valorii bunului în întregime de la momentul producerii evicțiunii;
b. valorii bunului în întregime de la momentul încheierii contractului de vânzare;
c. prețului în întregime chiar dacă bunul ar avea, la data producerii evicțiunii, o
valoarea mai mică decât cea din momentul vânzării și independent dacă bunul ar avea, la
data producerii evicțiunii, o valoare mai mică decât cea din momentul vânzării, inde­
pendent dacă această situație se datorează neglijenței cumpărătorului sau forței majore.

9. întinderea garanției în caz de evicțiunea parțială presupune că:


a. cumpărătorul are dreptul de a solicita restituirea unei părți din preț proporțională
cu valoarea de care a fost evins;
b. în situația în care, cu ocazia predării unui teren, vândut cu indicarea suprafeței și a
prețului pe unitatea de măsură, se constată o diferență între suprafața reală și cea înscrisă
în contract, cumpărătorul poate solicita vânzătorului o reducere corespunzătoare a
prețului, în raport cu întinderea găsită lipsă;
c. cumpărătorul are dreptul de a fi despăgubit cu valoarea părții de care a fost evins
socotită momentul producerii evicțiunii.

10. în materia garanției în caz de evicțiune parțială:


a. cumpărătorul care, fără a exista o hotărâre judecătorească, a recunoscut dreptul
terțului pierde dreptul de garanție, afară de cazul în care dovedește că nu existau sufi­
ciente motive pentru a împiedica evicțiunea;
b. acțiunea în garanție pentru evicțiunea consumată (care s-a produs) este o acțiune
patrimonială, supusă prescripției extinctive în termenul general de 3 ani, care curge de la
data producerii evicțiunii;
c. angajarea răspunderii vânzătorului pentru evicțiune este condiționată de produ­
cerea evicțiunii prin intermediul unei hotărâri judecătorești.

11. în materia clauzelor de modificare a garanției pentru evicțiune prin con­


venția părților:
a. poate fi prevăzută inclusiv înlăturarea totală a evicțiunii ce provine din fapta unui
terț;
b. vânzătorul nu poate fi exonerat de obligația restituirii prețului, această regulă
urmând a opera inclusiv în cazul în care cumpărătorul a încheiat vânzarea asumându-și în
mod expres, riscul producerii evicțiunii;
c. vânzătorul va răspunde întotdeauna de evicțiunea cauzată ulterior vânzării ce
decurge prin faptul său personal.
216 Drept civil. Contracte speciale

12. în materia clauzelor de modificare a garanției pentru evicțiune prin con­


venția părților:
a. vânzătorul va răspunde întotdeauna pentru evicțiune în cazul în care a fost de
rea-credință;
b. clauzele de agravare a răspunderii pentru evicțiune sunt permise, fără nicio
restricție, cât timp sunt prevăzute expres de convenția părților;
c. clauza prin care vânzătorul ar fi exonerat pentru răspunderea pentru evicțiune ce
provine din faptul său personal este de drept lovită de nulitate relativă.

13. în materia contractului de vânzare:


a. în caz de evicțiune totală, vânzătorul de bună-credință nu poate fi obligat să restituie
și sporul de valoare pe care bunul l-a înregistrat până la data evicțiunii, dacă valoarea
bunului vândut a crescut față de momentul încheierii contractului, din orice cauză;
b. acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse este prescriptibilă într-un termen
special de prescripție de 1 an;
c. în cazul vânzării cu opțiune de răscumpărare, vânzătorul răscumpărător este
obligat, printre altele, ca în termen de o lună de la data notificării cu privire la opțiunea
de răscumpărare, să consemneze prețul primit și cheltuielile pentru încheierea con­
tractului de vânzare.

C. Obligația vânzătorului de garanție contra viciilor ascunse ale bunului


vândut

1. în general, în materia viciilor:


a. aparente, cumpărătorul este obligat să le aducă la cunoștința vânzătorului de
îndată, sub sancțiunea decăderii din dreptul a mai putea invoca ulterior executarea
necorespunzătoare a obligației de predare pentru acest aspect;
b. vânzătorul are obligația de a garanta contra viciilor ascunse numai dacă le-a
cunoscut;
c. pentru a fi atrasă răspunderea vânzătorului este necesar ca viciul ascuns să se
ivească înăuntrul termenului de garanție.

2. Viciul ascuns:
a. trebuie să apară înăuntrul termenului de garanție pentru a fî angajată răspunderea
vânzătorului;
b. despre care vânzătorul ar fi trebuit să cunoască existența sa, nu va antrena
răspunderea vânzătorului dacă părțile au înlăturat convențional răspunderea pentru viciile
ascunse;
c. care nu a apărut înăuntrul termenului de garanție, va avea ca efect, la împlinirea
acestui termen, stingerea obligației de garanție.

3. în materia viciilor ascunse:


a. dacă părțile prevăd în contract o clauză de înlăturare sau de restrângere a
răspunderii, iar vânzătorul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască viciile ascunse, această
clauză este nulă relativ;
Contractul de vânzare 217

b. cumpărătorul poate solicita reducerea corespunzătoare a prețului inclusiv în cazul


viciilor de însemnătate mică;
c. acțiunea redhibitorie este condiționată sub aspectul admisibilității sale de o proce­
dură prealabilă obligatorie, atunci când vânzătorul este de bună-credință.

4. în materia dreptului de opțiune al cumpărătorului:


a. se va reține posibilitatea acestuia de a solicita înlocuirea bunului de gen vândut cu
un bun de același fel;
b. se va reține posibilitatea acestuia de a solicita înlăturarea viciilor de către vânzător
sau pe cheltuiala acestuia;
c. instanța, ținând seama de gravitatea viciilor și de scopul pentru care contractul a
fost încheiat, precum și de alte împrejurări, poate dispune din oficiu o altă măsură decât
cea solicitată de cumpărător.

5. în materia viciilor ascunse:


a. cumpărătorul poate solicita înlocuirea bunului individual determinat cu un alt bun
lipsit de vicii, fără a fi necesar și acordul vânzătorului;
b. cumpărătorul, înainte de a cere rezoluțiunea vânzării pentru viciile ascunse ale
bunului, sub sancțiunea decăderii din drept, trebuie să urmeze o procedură obligatorie,
care însă vizează numai ipoteza vânzătorului de bună-credință;
c. termenul de aducere la cunoștința vânzătorului a viciilor ascunse este de două zile
lucrătoare, atunci când cumpărătorul este profesionist, iar bunul este mobil corporal.

6. în materia viciilor ascunse:


a. neinformarea vânzătorului de rea-credință într-un termen rezonabil atrage decă­
derea cumpărătorului din dreptul a de solicita rezoluțiunea vânzării;
b. atunci când cumpărătorul este profesionist, iar bunul vândut este mobil incorporai,
termenul de aducere la cunoștința vânzătorului este de două lucrătoare;
c. acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse, indiferent de măsura care se solicită a
fi dispusă de instanță, are caracter patrimonial și personal (drept de creanță), contractual,
fiind prescriptibilă extinctiv.

7. în materia viciilor ascunse:


a. atunci când vânzătorul este profesionist, iar bunul vândut este mobil corporal,
termenul de aducere la cunoștința sa a existenței viciilor ascunse, de către cumpărător,
este de 2 zile;
b. cumpărătorul trebuie să-ți justifice alegerea cu privire la măsura selectată;
c. oricare din măsurile prevăzute de lege pot fi obținute de cumpărător și în cazul în
care bunul afectat de vicii ascunse este pierdut sau deteriorat, chiar prin forță majoră.

8. în materia acțiunii în răspundere pentru vicii ascunse:


a. dacă partea nu a descoperit viciul ascuns înăuntrul termenului de garanție, deși
acesta se ivise, atunci la expirarea termenului obligația de garanție se stinge;
b. în cazul admiterii acțiunii redhibitorii vânzătorul de bună-credință restituie cum­
părătorului doar prețul și cheltuielile făcute cu prilejul vânzării;
c. și în cazul admiterii acțiunii estimatorii vânzătorul de bună-credință restituie cum­
părătorului cheltuielile făcute cu prilejul vânzării.
218 Drept civil. Contracte speciale

9. Garanția pentru buna funcționare a bunului vândut:


a. este datorată în plus și distinct față de garanția pentru vicii ascunse;
b. implică obligația vânzătorului de a repara bunul vândut, ca regulă generală,
într-un termen de maxim 30 de zile de la data la care cumpărătorul a solicitat repararea
bunului;
c. presupune anumite modalități de reparare alternative, cumpărătorul putând aleagă
în mod corespunzător și fără a fi necesar să-și justifice alegerea.

10. Garanția pentru buna funcționare a bunului vândut:


a. implică obligația cumpărătorului de a comunica defecțiunea vânzătorului, sub
sancțiunea decăderii din dreptul de garanție;
b. reprezintă garanția că bunul are anumite calități la momentul predării sale către
cumpărător;
c. implică obligația cumpărătorului de a comunica defecțiunea vânzătorului, sub
sancțiunea decăderii din dreptul de garanție într-un termen rezonabil de la data expirării
termenului de garanție în cazul în care comunicare nu a fost făcută în termenul de
garanție, din motive obiective.

11. în materia contractului de vânzare:


a. ca regulă generală, acțiunea estimatorie nu este exclusă în materia viciilor de o
însemnătate mică;
b. vânzătorul nu are obligația de a restitui prețul în integralitate, în caz de evicțiune
totală, atunci când cumpărătorul a realizat foloase din deteriorările cauzate bunului;
c. acțiunea redhibitorie este exclusă în cazul vânzătorului de bună-credință.

D. Obligațiile cumpărătorului

1. Obligația de plată a prețului:


a. este de esența vânzării;
b. este reglementată prin norme juridice supletive;
c. este cherabilă.

2. Locul plății:
a. este reprezentat de locul în care bunul se afla la momentul încheierii contractului
și de îndată ce proprietatea este transmisă, în cazul bunurilor individual determinate;
b. în cazul bunurilor de gen, locul plății este acela al domiciliului/sediului vânză­
torului;
c. este dat de domiciliul/sediul debitorului în cazul bunurilor dintr-un gen limitat
individualizate.

3. în materia plății:
a. dacă la data încheierii contractului, bunurile se află în tranzit, în lipsa unei
stipulații contrare, locul la care se face plata este acela care rezultă din uzanțe;
b. cumpărătorul are obligația de a plăti dobânzi asupra prețului din ziua în care a fost
pus în întârziere dacă bunul produce fructe civile;
Contractul de vânzare 219

c. dobânzile în cazul neplății prețului încep să curgă din ziua predării bunului în
situația în care bunul nu produce fructe, însă procură alte foloase cumpărătorului.

4. Dobânzile în cazul neplății prețului:


a. încep să curgă din ziua dobândirii proprietății, dacă bunul produce fructe in­
dustriale;
b. încep să curgă din ziua punerii în întârziere, dacă bunul produce fructe naturale;
c. au caracter remuneratoriu în situațiile menționate la variantele de răspuns
precedente.

5. în cazul neplății prețului dobânzile:


a. încep să curgă din ziua predării bunului dacă bunul produce fructe naturale;
b. încep să curgă din ziua dobândirii proprietății dacă bunul produce fructe civile;
c. au caracter reparatoriu în situațiile menționate la variantele de răspuns precedente.

6. Dobânzile încep să curgă în cazul neplății prețului de la momentul:


a. predării bunului în cazul în care bunul vândut produce fructe civile sau naturale;
b. dobândirii proprietății, dacă bunul nu produce fructe, însă procură alte foloase
cumpărătorului;
c. la care operează transferul dreptului de proprietate, dacă bunul produce fructe
industriale.

7. în cazul neplății prețului dobânzile încep să curgă din ziua:


a. dobândirii proprietății dacă bunul produce fructe civile, naturale sau industriale;
b. scadenței obligației de plată a prețului și până la plata efectivă, dacă dobânzile
sunt moratorii;
c. dobândirii proprietății, dacă bunul nu produce efecte, însă îi procură alte foloase
cumpărătorului.

8. Suspendarea plății prețului:


a. nu poate să intervină atunci când cumpărătorul a cunoscut pericolul evicțiunii;
b. poate fî obținută de cumpărător chiar dacă vânzătorul oferă o garanție cores­
punzătoare;
c. poate să intervină și în cazul în care cumpărătorul nu a cunoscut cauza concretă a
evicțiunii, ci numai pericolul acesteia.

9. în materia garanțiilor privind efectuarea plății:


a. vânzătorul beneficiază de un privilegiu asupra bunului vândut unei persoane
fizice, bun dobândit pentru exploatarea unei întreprinderi;
b. în cazul vânzării unui imobil, vânzătorul beneficiază automat, în baza contractului
de vânzare, de o ipotecă legală asupra imobilului vândut până la achitarea prețului;
c. vânzătorul nu beneficiază de un drept de retenție asupra bunului înstrăinat până la
achitarea prețului de către cumpărător.
220 Drept civil. Contracte speciale

10. în materia garanțiilor privind plata prețului:


a. vânzătorul bunului imobil nu beneficiază de o ipotecă legală asupra terenului
vândut, dacă acest bun imobil a fost dobândit de către cumpărătorul persoană fizică în
serviciul unei întreprinderi;
b. vânzătorul bunului mobil vândut unei persoane fizice, beneficiază de un privilegiu
în ceea ce privește creanța sa de plată a prețului chiar dacă bunul mobil a fost dobândit
pentru serviciul unei întreprinderi;
c. vânzătorul are un drept de retenție asupra bunului mobil sau imobil vândut până la
achitarea prețului de către cumpărător.

11. Plata prețului este garantată prin:


a. privilegiul vânzătorului în cazul bunului mobil vândut unei persoane juridice,
chiar dacă bunul este dobândit pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi;
b. ipoteca legală de care beneficiază vânzătorul atunci când este vândut un bun
mobil;
c. dreptul de retenție al vânzătorului, în cazul bunului mobil vândut unei persoane
fizice, chiar dacă respectivul bun a fost dobândit pentru serviciul sau exploatarea unei
întreprinderi.

12. Garantarea plății prețului se realizează prin:


a. privilegiul de care beneficiază vânzătorul, în cazul în care bunul mobil este vândut
unei persoane juridice, atunci când aceasta din urmă nu a dobândit bunul în serviciul unei
întreprinderi;
b. ipoteca legală de care beneficiază vânzătorul în cazul vânzării unui imobil până la
achitarea prețului, cu excepția cazului în care imobilul a fost dobândit de cumpărătorul
persoană fizică pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi;
c. dreptul de retenție de care beneficiază vânzătorul, asupra bunului mobil vândut
unei persoane fizice, dacă respectivul bun nu este folosit pentru serviciul sau exploatarea
unei întreprinderi, chiar dacă, în acest caz, vânzătorul mai beneficiază în plus și de un
privilegiu asupra aceluiași bun

13. în materia mijloacelor juridice puse la îndemâna vânzătorului în caz de


neplată a prețului:
a. executarea silită a obligației de plată a prețului este posibilă întotdeauna;
b. dacă vânzătorul a acordat un termen de plată cumpărătorului, iar obligația de
predare a bunului este scadentă, cel dintâi poate invoca excepția de neexecutare cu
condiția dovedirii insolvabilității cumpărătorului;
c. în cazul vânzării de bunuri imobile, cumpărătorul nu este considerat de drept în
întârziere dacă nu plătește la termenul stabilit de părți.

14. Mijloacele juridice puse la îndemâna vânzătorului în caz de neplată a


prețului se referă la faptul că:
a. în cazul în care vânzătorul a acordat un termen de plată cumpărătorului, excepția
de neexecutare poate fi invocată de cel dintâi atunci când garanțiile care i-au fost
acordate de cumpărător s-au diminuat și numai dacă nu se acordă de către cumpărător
garanții îndestulătoare că va plăti prețul la termenul stabilit;
Contractul de vânzare 221

b. în cazul rezoluțiunii unilaterale cu privire la bunul mobil vândut, vânzătorul poate


ca, în cel mult 15 zile de la data predării bunului mobil, să declare rezoluțiunea și să
ceară restituirea bunului mobil, numai dacă a pus în prealabil cumpărătorul în întârziere;
c. plata efectuată de cumpărător chiar după expirarea termenului de plată, dar înainte
de a primi declarația unilaterală de rezoluțiune a vânzătorului, este valabilă și împiedică
rezoluțiunea.

15. în materia rezoluțiunii unilaterale a contractului de vânzare ce are ca


obiect:
a. un bun mobil, este necesar să se rețină, printre altele, ca și condiție de admisibilitate,
neplata prețului de către cumpărător, precum și lipsa stipulării unui termen de plată;
b. un bun imobil, plata efectuată de cumpărător când acesta era deja în întârziere,
înainte de a primi declarația unilaterală de rezoluțiune împiedică rezoluțiunea;
c. un bun mobil, este necesar să se rețină, printre altele, ca și condiție de admisi­
bilitate, ca bunul mobil să se afle în posesia cumpărătorului și să nu fi suferit
transformări.

16. în materia rezoluțiunii unilaterale a contractului de vânzare ce are ca


obiect:
a. un bun mobil, vânzătorul poate ca, în cel mult 15 zile de la data transferului
dreptului de proprietate, fără a fi necesară punerea în întârziere a cumpărătorului, să
declare rezoluțiunea și să ceară restituirea bunului mobil vândut;
b. un imobil, cumpărătorul este considerat de drept în întârziere dacă nu plătește la
termenul stabilit de părți;
c. un imobil, efectele rezoluțiunii față de terți (inclusiv succesorii cu titlu particular
ai cumpărătorului) se produc în condițiile referitoare la termenele de exercitare și efectele
admiterii acțiunii în rectificare, adică numai în condițiile în care față de aceștia poate fi
admisă o acțiune în rectificarea drepturilor pe care le-au dobândit.

17. Cumpărătorul:
a. este de drept în întârziere, în cazul bunurilor mobile, cu privire la obligația de
plată a prețului și de preluare a bunurilor, dacă la scadență, nici nu a plătit prețul și nici
nu a preluat bunul;
b. nu este de drept în întârziere, în cazul vânzării de bunuri imobile, dacă nu plătește
la termenul stabilit de părți;
c. este de drept în întârziere în cazul bunurilor mobile supuse deteriorării rapide sau
deselor schimbări de valoare, în privința preluării lor, atunci când nu le-a preluat în
termenul convenit, chiar dacă prețul a fost plătit.

18. în materia obligației cumpărătorului de a prelua bunul de la vânzător:


a. cumpărătorul este de drept în întârziere în cazul bunurilor mobile supuse
deteriorării rapide sau deselor schimbări de valoare, în privința preluării lor, atunci când a
solicitat predarea, fără să fi plătit prețul;
b. dacă vânzătorul este cel care nu și-a executat obligația de predare, iar contractul
are ca obiect bunuri fungibile supuse unui preț curent, cumpărătorul are posibilitatea de a
cumpăra direct bunuri de același gen, pe cheltuiala vânzătorului;
222 Drept civil. Contracte speciale

c. dacă bunul este mobil și cumpărătorul nu își execută obligația de preluare sau de
plată, vânzătorul poate să vândă bunul prin licitație publică sau chiar pe prețul curent în
cazul acelor bunuri care se vând în mod uzual pe bursă, la târguri etc., de către o
persoană autorizată de lege pentru asemenea acte.

19. în materia obligației cumpărătorului de a prelua bunul de la vânzător:


a. dacă vânzătorul este cel care nu și-a executat obligația de predare, iar contractul
are ca obiect bunuri fungibile supuse unui preț curent, cumpărătorul are posibilitatea
de a cumpăra, printr-o persoană autorizată, bunuri de același gen, pe cheltuiala vânză­
torului, în acest caz cumpărătorul având dreptul de a pretinde diferența dintre suma ce
reprezintă cheltuielile achiziționării bunului și prețul convenit cu vânzătorul, precum și
daune-interese, dacă este cazul;
b. dacă bunul este mobil și cumpărătorul nu își execută obligația de preluare sau de
plată, vânzătorul poate să depună lucrul vândut într-un depozit, pe cheltuiala proprie și la
dispoziția cumpărătorului;
c. dacă bunul este mobil și cumpărătorul nu își execută obligația de preluare sau de
plată, vânzătorul poate să vândă bunul prin licitație publică sau chiar pe prețul curent în
cazul acelor bunuri care se vând în mod uzual pe bursă, la târguri etc., de către o
persoană autorizată de lege pentru asemenea acte, păstrând dreptul în acest caz la plata
diferenței dintre prețul convenit la prima vânzare și cel efectiv obținut, precum și la
daune-interese.

20. în materia obligației cumpărătorului de a suporta cheltuielile vânzării:


a. normele juridice care reglementează această obligație sunt supletive;
b. cheltuielile privind predarea și transportul bunului de la locul executării obligației
de predare sunt în sarcina cumpărătorului;
c. cheltuielile aferente operațiunilor de plată a prețului, precum și cheltuielile cu
privire la încheierea contractului de vânzare simt în sarcina cumpărătorului.

21. în cazul contractului de vânzare:


a. prețul este serios atunci când a fost prevăzut în contract cu scopul de a fi cerut și
plătit în realitate;
b. atunci când se vinde un imobil determinat, fără indicarea suprafeței, pentru un
preț total, nici cumpărătorul și nici vânzătorul nu pot cere rezoluțiunea ori modificarea
prețului pe motiv că suprafața este mai mică ori mai mare decât au crezut;
c. vânzătorul are un drept de retenție asupra bunului înstrăinat până la achitarea
prețului de către cumpărător.

22. în materia obligațiilor care incumbă părților contractului de vânzare:


a. în cazul vânzării bunurilor mobile, cumpărătorul este de drept în întârziere cu
privire la îndeplinirea obligațiilor sale dacă, la scadență, nu a plătit prețul și nici nu a
preluat bunul;
b. ca regulă generală, cheltuielile pentru preluarea și transportul bunului de la locul
executării obligației de predare sunt în sarcina vânzătorului;
Contractul de vânzare 223

c. în cazul bunurilor mobile supuse deteriorării rapide sau deselor schimbări de


valoare, cumpărătorul este de drept în întârziere în privința preluării lor, atunci când nu
le-a preluat în termenul convenit, chiar dacă prețul a fost plătit.

23. în materia vânzării:


a. în cazul vânzării a două fonduri cu precizarea întinderii fiecăruia și pentru un
singur preț, acțiunea în rezoluțiune, în măsura în care este admisibilă, este supusă unui
termen de decădere de 1 an, de la data încheierii contractului;
b. dreptul convențional de preemțiune are caracter intuitu personae-,
c. prețul fictiv atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare.

4. Varietățif de vânzare

1. în materia vânzării cu plata prețului in rate:


a. proprietatea se transmite cumpărătorului la data achitării ultimei rate din preț;
b. riscul pieirii fortuite a bunului se transferă către cumpărător încă de la momentul
predării bunului, chiar dacă predarea s-a realizat înainte de achitarea ultimei rate din preț;
c. neplata unei rate egale cu o optime din preț dă dreptul vânzătorului să ceară
rezoluțiunea.

2. în materia vânzării cu plata prețului în rate:


a. vânzătorul poate, să rețină, pe lângă eventualele daune-interese și o compensație
echitabilă pentru folosirea bunului de către cumpărător pentru perioada scursă;
b. normele juridice sunt ca regulă generală supletive;
c. părțile nu pot conveni ca în caz de rezoluțiune sumele încasate de vânzător cu titlu
de rate să nu mai fie restituite cumpărătorului.
A

3. In cazul varietăților de vânzare:


a. clauza prin care părțile convin ca în caz de rezoluțiune sumele încasate de
vânzător cu titlu de rate să nu mai fie restituite cumpărătorului, reprezintă o clauză
penală, instanța având posibilitatea de a dispune reducerea acesteia în condițiile legii;
b. contractul de vânzare a unei moșteniri reprezintă contractul prin care, în schimbul
unui preț, se înstrăinează dreptul de a culege o moștenire nedeschisă sau o cotă din
aceasta;
c. obiectul contractului în cazul vânzării unei moșteniri este reprezentat de o univer­
salitate sau o parte din aceasta.

4. în cazul vânzării unei moșteniri:


a. vânzarea unei moșteniri nedeschise este lovită de nulitate relativă, inclusiv în
situația în care ar exista consimțământul persoanei despre a cărei moștenire este vorba;
b. trebuie respectată forma autentică sub sancțiunea nulității;
c. în principiu, vânzătorul este răspunzător față de cumpărător numai în ce privește
calitatea sa de moștenitor, iar nu și în privința bunurilor care compun masa succesorală.
224 Drept civil. Contracte speciale

5. în materia vânzării unei moșteniri:


a. ca regulă generală, răspunderea vânzătorului este reglementată prin norme juridice
cu caracter supletiv;
b. părțile pot stipula expres prin contract bunurile din moștenire asupra cărora cum­
părătorul dobândește drepturi, situație în care vânzătorul va răspunde pentru lipsa sau
inexistența acestora;
c. părțile nu pot înlătura expres garanția pentru calitatea de moștenitor a vânzătorului.

6. în materia vânzării unei moșteniri:


a. în privința bunurilor de familie care nu au o valoare semnificativă din punct de
vedere patrimonial, dar au o valoare afectivă pentru vânzător, operează prezumția că
acestea nu sunt cuprinse în obiectul contractului de vânzare a unei moșteniri;
b. atunci când bunurile de familie au o valoare însemnată, vânzătorul care nu și le-a
rezervat expres datorează cumpărătorului valoarea lor de la data vânzării;
c. ca regulă generală, cumpărătorul este ținut să ramburseze vânzătorului sumele
plătite de acesta din urmă pentru datoriile și sarcinile moștenirii, precum și pentru sumele
pe care moștenirea i le datorează acestuia din urmă, vânzătorul rămânând răspunzător și
continuând să suporte in solidum cu cumpărătorul datoriile moștenirii vândute.

7. Vânzarea cu opțiune de răscumpărare:


a. reprezintă o vânzare afectată de o condiție rezolutorie;
b. poate avea ca efect un termen de răscumpărare mai mare de 5 ani;
c. are ca efect în cazul exercitării opțiunii de răscumpărare, obligarea vânzătorului de
a restitui către cumpărător cheltuielile pentru ridicarea și transportul bunului, cheltuielile
necesare, precum și cele utile.

8. Vânzarea cu opțiune de răscumpărare:


a. presupune condiția rezolutorie a exercitării opțiunii de răscumpărare de către
cumpărător;
b. presupune că, exercitarea opțiunii de răscumpărare are ca efect, printre altele,
restituirea cheltuielilor utile, numai în limita sporului de valoare;
c. presupune că, în cazul în care cumpărătorul nu exercită opțiunea în termenul
stabilit, condiția rezolutorie care afecta vânzarea este considerată a nu se fî îndeplinit, iar
dreptul vânzătorului se consolidează.

9. în materia vânzării cu opțiune de răscumpărare:


a. în termen de 2 luni de la data notificării, vânzătorul răscumpărător este obligat,
printre altele, să consemneze prețul primit și cheltuielile pentru încheierea contractului de
vânzare, la dispoziția cumpărătorului sau a terțului subdobânditor, sub sancțiunea
decăderii din dreptul de a răscumpăra bunul;
b. dacă vânzătorul răscumpără bunul, proprietatea dobândită de cumpărător este
desființată cu efecte ex tune,
c. dacă vânzătorul nu își exercită dreptul de răscumpărare în termenul convenit,
dreptul de proprietate se consolidează, cu efect retroactiv, în patrimoniul cumpărătorului.
Contractul de vânzare 225

10. în materia efectelor vânzării cu opțiune de răscumpărare:


a. vânzarea urmează efectele unui contract afectat de o condiție rezolutorie;
b. proprietatea este transmisă cumpărătorului încă de la momentul încheierii
contractului, însă existența dreptului de proprietate, în privința dobânditorului, depinde
de îndeplinirea condiției rezolutorii, în termenul convenit de părți (cel mult 49 de ani);
c. vânzătorul este ținut de locațiunile încheiate de cumpărător înaintea exercitării
opțiunii, dacă au fost supuse formalităților de publicitate, dar nu mai mult de 5 ani din
momentul exercitării.

11. în cazul în care vânzarea cu opțiune de răscumpărare are ca obiect o cotă


dintr-un bun:
a. partajul trebuie cerut și în raport cu vânzătorul, dacă acesta nu și-a exercitat încă
opțiunea;
b. vânzătorul este obligat să își exercite opțiunea de răscumpărare în cadrul parta­
jului inițiat de către ceilalți coproprietari, sub sancțiunea de a fi decăzut din dreptul de
opțiune, chiar și atunci când bunul este atribuit, în tot sau în parte, cumpărătorului;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

12. în materia varietăților de vânzare:


a. în cazul vânzării cu plata prețului în rate și rezerva proprietății, neplata unei rate
egale cu o optime din preț dă dreptul vânzătorului să ceară rezoluțiunea;
b. în cazul vânzării unei moșteniri, în principiu, vânzătorul este răspunzător numai în
ceea ce privește calitatea sa de moștenitor nu și în privința bunurilor ce compun masa
succesorală;
c. în cazul vânzării cu opțiune de răscumpărare este valabil termenul de opțiune de
răscumpărare de 10 ani.

13. în materia varietăților de vânzare:


a. vânzarea cu opțiune de răscumpărare este un contract afectat de o condiție
rezolutorie;
b. în cazul vânzării unei moșteniri, vânzătorul care nu și-a rezervat expres bunurile
de familie care au o valoare însemnată datorează cumpărătorului valoarea lor de la data
vânzării;
c. în cazul vânzării cu plata prețului în rate și rezerva proprietății, riscul pieirii
fortuite este preluat de cumpărător înainte ca acesta să dobândească proprietatea bunului.
CAPITOLUL II
CONTRACTUL DE LOCAȚIUNE

1. Caracterele juridice și condițiile de validitate


9
ale contractului de locațiune

1. Contractul de locațiune:
a. este ca regulă generală un contract consensual;
b. poate fi cu titlu gratuit;
c. poate avea caracter uno ictu atunci când chiria se plătește anticipat printr-un
singur act de plată, pentru întreaga perioadă de folosință a bunului.

2. Ca natură juridică, contractul de locațiune este:


a. un act juridic de dispoziție, atunci când are o durată de 5 ani;
b. un act de administrare atunci când bunul este stăpânit în coproprietate, iar durata
este de 3 ani sau mai mare;
c. un act de administrare atunci când contractul se încheie în mod valabil cu acordul
coproprietarilor care dețin majoritatea cotelor-părți, dacă obiectul contractului este
reprezentat de un bun aflat în coproprietate.

3. în materia capacității părților cerută pentru încheierea valabilă a contrac­


tului de locațiune:
a. părțile trebuie să aibă capacitatea cerută pentru acte juridice de administrare,
pentru locațiunea încheiată pentru o durată de până la 5 ani inclusiv;
b. dacă locațiunea este încheiată pe o durată de 5 ani, părțile trebuie să aibă
capacitate deplină de exercițiu, o astfel de locațiune fiind considerată un act juridic de
dispoziție;
c. afară de cazurile în care prin norme speciale se dispune altfel, persoanele care au
capacitatea de a încheia doar acte de administrare vor putea încheia o locațiune pentru o
durată de maxim 5 ani.

4. în materia capacității părților cerută pentru încheierea valabilă a contrac­


tului de locațiune, poate avea calitatea de:
a. locator un minor cu vârsta de 14 ani;
b. locator nudul proprietar minor de 14 ani;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

5. în materia condițiilor de validitate ale contractului de locațiune:


a. nu sunt reglementate incapacități speciale;
b. în cazul bunului aflat în coproprietate, locațiunea pe o durată de maxim 3 ani
poate fi încheiată, ca orice act de administrare, cu acordul majorității coproprietarilor;
c. în ipoteza în care locațiunea se dorește a fi încheiată pentru o durată mai mare de 3
ani, este necesar acordul tuturor coproprietarilor bunului, locațiunea fiind asimilată, sub
acest aspect unui act de dispoziție.
Contractul de locațiune___________________________________________ 227

6. în materia condițiilor de validitate ale contractului de locațiune:


a. chiria nu poate fî stabilită și în orice alte bunuri sau prestații
b. durata maximă a locațiunii este de maxim 50 de ani dacă părțile nu stipulează un
termen mai lung;
c. în cazul în care locațiunea este încheiată pentru o durată de 3 ani, nu este necesar
acordul tuturor coproprietarilor, atunci când obiectul locațiunii este dat de bunul aflat în
coproprietate.

7. în situația în care durata locațiunii nu a fost stabilită de părți și acestea nu


și-au manifestat intenția de a contracta pe o durată nedeterminată și nici nu există
uzanțe în acest sens, legea prezumă că locațiunea s-a încheiat pentru o durată:
a. de 1 an, în cazul locuințelor nemobilate, contractul putând înceta în acest caz prin
denunțare unilaterală;
b. de 6 luni, în cazul spațiilor pentru exercitarea activității unui profesionist, con­
tractul neputând înceta în acest caz prin denunțare unilaterală;
c. pe durata corespunzătoare unității de timp pentru care s-a calculat chiria, în cazul
bunurilor mobile ori în acela al camerelor sau apartamentelor mobilate, contractul
neputând înceta în acest caz prin denunțare unilaterală.

8. în materia formei contractului de locațiune:


a. contractele de locațiune încheiate prin înscris sub semnătură privată care au fost
înregistrate la organele fiscale, precum și cele încheiate în formă autentică reprezintă
titluri executorii pentru plata chiriei la termenele și în modalitățile stabilite în contract
sau, în lipsa acestora, prin lege;
b. cu privire la obligația de restituire a bunului dat în locațiune, contractul încheiat
pe durată determinată și constatat prin înscris autentic (chiar neînregistrat la organele
fiscale) sau prin înscris sub semnătură privată care a fost înregistrat la organele fiscale
constituie titlu executoriu la expirarea termenului;
c. în cazul locațiunii făcute fără determinarea duratei, cu privire la obligația de
restituire a bunului la împlinirea termenului de preaviz, contractul de locațiune constatat
prin înscris autentic, dar neînregistrat la organele fiscale nu constituite titlu executoriu cu
privire la această obligație.

9. Contractul de locațiune:
a. este un contract consensual, spre deosebire de contractul de întreținere;
b. care trebuie executat pentru o durată de 5 ani este considerat ca fiind un act juridic
de dispoziție;
c. se poate încheia și cu titlu gratuit.

10. Contractul de locațiune:


a. încheiat pe o durată de 3 ani și care are ca obiect bunul aflat în coproprietate,
reprezintă un act juridic de administrare;
b. încheiat pe o durată de 5 ani și care are ca obiect bunul aflat în coproprietate, nu
este asimilat, sub aspectul naturii sale juridice, actului de dispoziție;
c. poate avea o durată maximă de 49 de ani, chiar dacă părțile stipulează un termen
mai lung.
228 Drept civil. Contracte speciale

11. în materia locațiunii:


a. bunul aflat în coproprietate poate face obiectul unei locațiuni pe o durată de
maxim 3 ani, dacă există acordul majorității coproprietarilor;
b. durata maximă a locațiunii este de 50 de ani, chiar dacă părțile stipulează un
termen mai lung;
c. dacă în contract părțile nu au arătat durata locațiunii, fără a-și fî dorit să con­
tracteze pe o durată nedeterminată, în lipsa uzanțelor, locațiunea se consideră încheiată:
pentru un an, în cazul locuințelor nemobilate.

12. în cazul contractului de locațiune fără durată determinată dacă în contract


părțile nu au arătat durata locațiunii, fără a-și fi dorit să contracteze pe o durata
nedeterminată, în lipsa uzanțelor, locațiunea se consideră încheiată:
a. pentru un an, în cazul locuințelor mobilate;
b. pe durata corespunzătoare unității de timp pentru care s-a calculat chiria, în cazul
bunurilor mobile;
c. pentru un an, în cazul spațiilor pentru exercitarea activității unui profesionist.

2. Efectele contractului de locațiune și încetarea contractului


de locațiune

1. Locatorul:
a. nu are obligația de a efectua reparațiile locative la momentul predării;
b. în caz de nerealizare a reparațiilor care cad în sarcina sa, deși a fost înștiințat
despre necesitatea lor, datorează dobânzi cu privire la sumele avansate de locatar în acest
scop, de la momentul la care a fost pus în întârziere;
c. în situația în care există urgență în efectuarea reparațiilor care cad în sarcina sa,
poate fi înștiințat de locatar după începerea lucrărilor, situație în care dobânzile avansate
vor fî datorate de la data înștiințării.

2. în materia obligației locatorului de garanție pentru viciile bunului dat în


locațiune:
a. în principiu, locatorul nu răspunde pentru viciile aparente existente la momentul
încheierii contractului și pe care locatarul nu le-a comunicat cu ocazia predării bunului;
b. locatorul nu răspunde pentru viciile ascunse care s-au ivit în cursul locațiunii;
c. dacă, în urma verificării bunului, locatarul nu reclamă viciile aparente fără întâr­
ziere, se consideră executată obligația locatorului de a preda bunul în stare corespun­
zătoare utilizării lui, chiar dacă viciile aparente ar prejudicia viața, sănătatea și integri­
tatea corporală a locatarului, considerându-se că acesta din urmă a închiriat pe riscul său
propriu.

3. în materia efectelor garanției pentru viciile bunului dat în locațiune, loca­


tarul poate:
a. să solicite o scădere proporțională a chiriei, dacă viciile nu sunt înlăturate de
locator în cel mai scurt termen;
Contractul de locațiune 229

b. să solicite rezilierea contractului, dacă viciile sunt atât de grave încât, dacă le-ar fi
cunoscut, nu ar fi luat bunul în locațiune;
c. să solicite daune-interese, atunci când viciile produc un prejudiciu, deși locatorul
dovedește că nu a cunoscut viciile, iar potrivit împrejurărilor nu era dator să le cunoască.

4. în materia obligației locatorului de a asigura locatarului liniștita și utila


folosință a bunului pe tot timpul locațiunii:
a. în cazul în care bunul dat în locațiune nu corespunde criteriilor de calitate con­
venite de părți, urmează să se aplice aceleași reguli ca cele pentru viciile ascunse;
b. locatorul nu garantează pentru tulburările de fapt cauzate prin fapta unui terț care
nu pretinde vreun drept asupra lucrului;
c. locatarul are posibilitatea de a introduce acțiunea posesorie și împotriva loca­
torului pentru tulburările de fapt pe care acesta din urmă le cauzează celui dintâi.
A

5. In materia obligației locatorului de a asigura locatarului liniștita și utila


folosință a bunului pe tot timpul locațiunii:
a. locatorul garantează pentru tulburările de fapt cauzate de terți, începute înaintea
predării bunului și care îl împiedică pe locatar să preia;
b. garanția pentru tulburările de drept este datorată de locator împotriva oricărui terț
care pretinde un drept asupra bunului dat în locațiune, chiar în lipsa unei tulburări de fapt
din partea terțului;
c. locatarul păstrează dreptul la daune-interese dacă, la încheierea contractului,
cunoștea cauza de evicțiune.
A

6. In materia obligațiilor locatarului:


a. în lipsă de stipulație contrară, obligația de ridicare a lucrului este cherabilă;
b. în lipsă de uzanțe și de stipulație contrară, chiria se plătește în avans pentru toată
durata contractului, dacă durata locațiunii este de 2 luni;
c. în caz de neplată a chiriei în condițiile stabilite, locatorul poate opta pentru invo­
carea excepției de neexecutare în cazul în care chiria trebuia plătită anticipat și bunul încă
nu a fost predat.
A

7. In situația în care durata locațiunii nu a fost stabilită de părți și acestea nu


și-au manifestat intenția de a contracta pe o durată nedeterminată și nici nu există
uzanțe în acest sens:
a. în cazul locuințelor nemobilate, ca regulă generală, chiria se plătește în prima zi
lucrătoare a fiecărei luni;
b. în cazul locuințelor mobilate, chiria urmează să se plătească în prima zi lucrătoare
a fiecărui trimestru, dacă unitatea de timp corespunzătoare pentru care s-a calculat chiria
este egală cu 2 ani;
c. în cazul spațiilor pentru exercitarea activității unui profesionist, dacă nu există
nicio stipulație în acest sens, chiria se plătește în avans pe toată durata contractului.
230 Drept civil. Contracte speciale

8. în materia contractului de locațiune:


a. pe parcursul executării contractului, reparațiile locative sunt în sarcina locatorului;
b. dacă reparațiile durează 10 zile, chiria va fî scăzută proporțional cu timpul și cu
partea bunului de care locatarul a fost lipsit;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

9. Obligația de restituire a bunului la momentul încetării contractului presu­


pune că:
a. bunurile mobile se restituie la locul unde se află la momentul încetării con­
tractului;
b. în cazul îmbunătățirilor efectuate de locatar, fără a avea acordul prealabil al
locatorului, cel dintâi nu poate invoca, în niciun caz, dreptul de retenție asupra bunului,
dacă a fost de rea-credință;
c. bunurile mobile se restituie la locul unde se aflau la momentul încheierii con­
tractului.

10. în general, în materia contractului de locațiune:


a. locatorul poate opta pentru a păstra lucrările adăugate și autonome efectuate
asupra bunului fără a plăti despăgubiri, dacă locatarul a fost de rea-credință atunci când a
realizat îmbunătățirile;
b. nu se va reține caracterul intuitu personae',
c. interdicția de a ceda locațiunea nu o include pe aceea de a încheia o sublocațiune.

11. în materia sublocațiunii:


a. interdicția de a încheia o sublocațiune o include și pe aceea de a ceda locațiunea;
b. în cazul neplății chiriei către locatarul principal, sublocatarul poate opune loca­
torului plata anticipată a chiriei pe care a efectuat-o către locatarul principal, în cazul în
care locatorul îl urmărește pe locatarul principal pentru neplata chiriei;
c. sublocatarul poate opune locatorului cesiunea creanței care are ca obiect chiria
datorată în temeiul sublocațiunii, în cazul în care locatorul îl urmărește pe locatarul
principal pentru neplata chiriei.

12. Cesiunea contractului de locațiune:


a. reprezintă un contract nou de locațiune, asemenea sublocațiunii;
b. nu reprezintă un contract nou de locațiune, spre deosebire de tacita relocațiune;
c. reprezintă un contract nou de locațiune asemenea sublocațiunii și spre deosebire
de tacita relocațiune.

13. în materia cesiunii contractului de locațiune:


a. consimțământul cocontractantului (cedat, în speță, al locatorului) este nu numai
prealabil, ci și tacit;
b. cesionarul dobândește drepturile și este ținut de obligațiile locatarului izvorâte din
contractul de locațiune, dispozițiile legale privind cesiunea contractului aplicându-se în
mod corespunzător;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.
Contractul de locațiune 231

14. Acțiunea în restituirea bunului întemeiată pe contractul de locațiune


încheiat:
a. în formă autentică urmează a fi respinsă;
b. prin act sub semnătură privată și înregistrat la organul fiscal competent urmează a
fi respinsă;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

15. Tacita relocatiune:


a. reprezintă o prelungire a contractului de locațiune inițial;
b. produce efecte pentru o perioadă nedeterminată;
c. presupune că garanțiile oferite inițial nu se mențin.

16. în materia încetării contractului de locațiune:


a. în cazul desființării titlului locatorului, locațiunea continuă cel mult 5 ani de la
data desființării titlului locatorului, dacă locatarul a fost de bună-credință la încheierea
contractului;
b. dacă părțile au convenit expres că locațiunea încetează în caz de înstrăinare a
bunului închiriat, locațiunea încetează, însă rămâne opozabilă dobânditorului pentru un
termen de trei ori mai mare decât termenul de preaviz, chiar și după ce locatarul a fost
notificat despre înstrăinare;
c. dacă bunul dat în locațiune este înstrăinat și părțile nu au convenit în contractul de
locațiune că acesta încetează în caz de înstrăinare, locațiunea este opozabilă dobân­
ditorului, în cazul bunurilor mobile care nu sunt supuse unor formalități de publicitate,
dacă la data înstrăinării bunul se afla în folosința locatarului, deși nu se afla în posesia sa.

17. în materia încetării contractului de locațiune:


a. locațiunea nu încetează prin moartea locatorului sau a locatarului;
b. în cazul locațiunii cu durată determinată, moștenitorii locatarului pot denunța
contractul în termen de 30 de zile de la data la care au luat la cunoștință de moartea
locatarului și existența locațiunii;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.

18. în materia contractului de locațiune:


a. interdicția de a încheia o sublocațiune o include și pe aceea de a ceda locațiunea;
b. locațiunea continuă cel mult 6 luni de la data desființării titlului locatorului, cu
condiția ca locatarul să fi fost de bună-credință la încheierea contractului;
c. interdicția de a ceda locațiunea nu o include pe aceea de a încheia o sublocațiune.

19. în materia contractului de locațiune:


a. ca regulă generală, obligația de garanție pentru vicii ascunse a locatorului nu
există atunci când viciul ascuns care micșorează folosința bunului nu exista la momentul
încheierii contractului;
b. cesiunea contractului de locațiune este un contract nou de locațiune, prin care se
realizează substituirea unui terț în raporturile născute din contractul de locațiune
preexistent;
c. locațiunea continuă cel mult un an de la data desființării titlului locatorului, cu
condiția ca locatarul să fî fost de bună-credință la încheierea contractului.
232______________________________________________ Drept civil. Contracte speciale

20. în materia contractului de locațiune:


a. dacă reparațiile urgente durează 7 zile, chiria va fi scăzută proporțional cu timpul
și cu partea bunului de care locatarul a fost lipsit;
b. în cazul locațiunii cu durată determinată, moștenitorii locatarului pot denunța
contractul în termen de 2 luni de la data la care au luat cunoștință de moartea locatorului
și existența locațiunii;
c. tacita relocațiune nu constituie o prelungire a contractului de locațiune inițial, ci
un nou contract de locațiune, care însă va fi pe o durată nedeterminată.

21. în materia contractului de locațiune:


a. sublocațiunea nu este im contract de locațiune distinct;
b. cesiunea contractului de locațiune nu este un nou contract de locațiune;
c. tacita relocațiune, nu reprezintă un nou contract de locațiune.
CAPITOLUL III
CONTRACTUL DE MANDAT

1. Mandatul cu reprezentare

1. Mandatul cu titlu gratuit:


a. se prezumă a fi cu titlu gratuit atunci când este încheiat între două persoane fizice;
b. este un contract unilateral;
c. se încheie, ca regulă generală, în formă autentică.

2. Contractul de mandat:
a. fără reprezentare, poate fi reprezentat prin contractul de consignație;
b. cu reprezentare, se prezumă a fi cu titlu oneros între profesioniști;
c. trebuie încheiat în formă scrisă, ad validitatem, atunci când valoarea actului
juridic care trebuie încheiată de mandatar are o valoare mai mare de 250 lei.

3. în materia contractului de mandat cu reprezentare:


a. mandatul se consideră acceptat expres în absența unui refuz neîntârziat, în cazul
mandatului care privește acte a căror încheiere intră în exercitarea profesiei mandatarului
ori pentru care acesta și-a oferit serviciile fie în mod public, fie direct mandantului;
b. pot reprezenta obiectul mandatului și actele materiale;
c. dacă părțile nu au prevăzut un termen, contractul de mandat încetează în 3 ani de
la încheierea lui.

4. Contractul de mandat cu reprezentare:


a. poate avea ca obiect și încheierea unui testament;
b. nu poate avea ca obiect actele materiale de curierat;
c. poate avea ca obiect și predarea materială a bunurilor.

5. în materia contractului de mandat:


a. mandatul special poate fi dat și pentru alte acte juridice expres determinate care nu
sunt acte de dispoziție;
b. obligația de a executa mandatul poate fi calificată ca fiind o obligație de rezultat,
dacă astfel au stabilit părțile în cuprinsul clauzelor contractuale;
c. niciuna dintre cele două variante de răspuns anterior menționate nu este corectă.

6. în cazul mandatului cu reprezentare:


a. dacă mandatul este cu titlu oneros culpa sa în neexecutarea obligațiilor se apre­
ciază levis in concrete;
b. dacă mandatul este cu titlu gratuit culpa sa în neexecutarea obligațiilor se apre­
ciază levis in abstracte;
c. niciuna dintre cele două variante anterioare nu este corectă.
234 Drept civil. Contracte speciale

7. Cu privire la obligația de conservare a mandatarului:


a. în privința sumelor de bani întrebuințate în folosul său, de către mandatar, la fel ca
și în cazul sumelor încasate în contul mandantului, dar nefolosite, mandatarul datorează
dobânzi din ziua în care a fost pus în întârziere;
b. dobânzile menționate la varianta „a” au natură remuneratorie (în sensul de fructe
civile);
c. în lipsa unei clauze penale, cuantumul dobânzilor menționate la varianta „a” va fi
echivalent cu cel al dobânzii egale.

8. In legătură cu depășirea puterilor încredințate prin mandat:


a. contractul încheiat de reprezentant aflat în conflict de interese cu reprezentatul
este lovit de nulitate absolută atunci când conflictul era cunoscut de contractant la data
încheierii contractului;
b. contractul încheiat de reprezentant cu sine însuși, în nume propriu, este anulabil la
cererea reprezentatului, ca regulă generală;
c. niciuna dintre cele două variante de răspuns anterior menționate nu este corectă.

9. în cazul răspunderii mandatarului pentru substituirea sa cu o altă persoană


în executarea mandatului:
a. cu titlu gratuit, când substituirea nu a fost autorizată de mandant, mandatarul
răspunde ca un bonus pater familias pentru actele persoanei pe care și-a substituit-o;
b. dacă alegerea persoanei substituitului este făcută cu acordul mandantului, man­
datarul nu răspunde pentru alegerea acestuia;
c. în toate cazurile, mandantul are o acțiune directă împotriva persoanei pe care
mandatarul și-a substituit-o.

10. în materia contractului de mandat cu reprezentare:


a. substituitul nu are acțiune directă împotriva mandantului, ci doar împotriva man­
datarului, afară de cazul în care mandantul a autorizat substituirea cu o anumită persoană
(respectiv cu substituitul), caz în care substituitul se va putea îndrepta totuși împotriva
mandantului pe temeiul acțiunii directe;
b. dacă mandantul nu au autorizat substituirea mandatarului de către o altă persoană,
substituitul nu are o acțiune directă împotriva mandantului, la fel ca și în cazul în care
mandantul a autorizat substituirea, dar fără a indica persoana substituitului;
c. mandatarii vor răspunde divizibil față de mandant, dacă s-au obligat să lucreze
împreună.

11. Cu privire la obligațiile mandantului se va reține că:


a. mandantul trebuie să restituie mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de
acesta din urmă pentru executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente
care încep să curgă din ziua punerii în întârziere a mandatarului;
b. în caz de pluralitate cumulativă atât de mandanți cât și de mandatari, aceștia din
urmă răspund solidar față de flecare mandant și fiecare mandant va răspunde solidar față
de fiecare mandatar;
Contractul de mandat 235

c. pentru garantarea tuturor creanțelor mandatarului împotriva mandantului izvorâte


din mandat, mandatarul va beneficia de un privilegiu asupra bunurilor primite cu ocazia
executării mandatului de la mandant ori pe seama acestuia.

12. în materia mandatului cu reprezentare:


a. mandantul nu este ținut pentru actele juridice încheiate de mandatar cu depășirea
împuternicirii, cu excepția situației în care le confirmă;
b. mandantul poate revoca oricând mandatul numai în măsura în care mandatul nu a
fost declarat irevocabil;
c. mandatul autentic dat unui mandatar se revocă prin împuternicirea verbală ulte­
rioară dată unei alte persoane.

13. în materia mandatului cu reprezentare:


a. în cazul efectelor revocării, încetează puterea de reprezentare a mandatarului
pentru viitor, iar actele anterioare ale acestuia se desființează retroactiv;
b. în situația în care mandatarul a încheiat acte juridice cu depășirea împuternicirii,
dacă mandantul ratifică actele, efectele acestora se vor produce de la data ratificării;
c. deși se va reține caracterul intuitu personae al contractului, mandatarii sau moște­
nitorii ori reprezentanții săi sunt obligați să continue executarea mandatului dacă întâr­
zierea acesteia riscă să pună în pericol interesele mandantului ori ale moștenitorilor săi.

14. în materia mandatului cu reprezentare:


a. incapacitatea mandantului nu atrage ca regulă generală încetarea contractului de
mandat;
b. împuternicirea dată mai multor mandatari obligați să lucreze împreună încetează
chiar și atunci când cauza încetării îl privește numai pe unul dintre ei;
c. mandatarul nu trebuie să predea procura, în sensul de instrumentum probationis,
la încetarea contractului de mandat.

15. în materia contractului de mandat:


a. cu reprezentare încheiat între două persoane fizice, nu operează o prezumție de
gratuitate;
b. fără reprezentare, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activități profe­
sionale se prezumă a fi cu titlu oneros;
c. se va reține caracterul intuitu personae, indiferent dacă mandatul este cu repre­
zentare sau fără reprezentare.

16. în materia contractului de mandat:


a. cu privire la sumele de bani care se cuveneau mandantului, mandatarul datorează
dobânzi din ziua în care a fost pus în întârziere, dacă a întrebuințat aceste sume de bani în
propriul său folos;
b. obligația de conservare a bunurilor care au fost primite în paza juridică, cu ocazia
executării mandatului, de mandatar de la mandant, poate implica și culegerea fructelor;
c. pentru sumele încasate în contul mandantului, dar nefolosite, mandatarul dato­
rează dobânzi din ziua în care le-a încasat.
236 Drept civil. Contracte speciale

17. în materia contractului de mandat:


a. dacă mandatul este între două persoane fizice, ca regulă generală, culpa manda­
tarului în neexecutarea mandatului se apreciază levis in abstracte',
b. pentru sumele de bani întrebuințate în folosul său, mandatarul datorează atât plata
sumei, cât și dobânzi de natură reparatorie, iar nu de natură remuneratorie;
c. dacă mandatul este dat pentru acte de exercitare a unei activități profesionale, ca
regulă generală, culpa mandatarului în neexecutarea mandatului se apreciază levis in
concrete.

18. în cazul contractului de mandat, în situația răspunderii mandatarului


pentru substituirea sa cu o altă persoană în executarea mandatului, ca regulă
generală:
a. mandantul are o acțiune directă împotriva persoanei pe care mandatarul și-a
substituit-o;
b. substituitul nu are o acțiune directă împotriva mandantului, ci doar împotriva
mandatarului, în temeiul raporturilor juridice directe;
c. dacă mandantul a autorizat substituirea cu o anumită persoană, substituitul nu se
va putea îndrepta împotriva mandantului pe temeiul acțiunii directe.

19. în materia contractului de mandat:


a. pot forma obiect al mandatului actele materiale de curierat;
b. este necesar un mandat special pentru încheierea actelor de grevare;
c. dispozițiile referitoare la contractul cu sine însuși nu se aplică și dublei repre­
zentări.

20. în materia contractului de mandat:


a. atunci când alegerea persoanei substituitului este făcută cu acordul mandantului,
mandatarul nu va răspunde pentru alegerea persoanei substituitului;
b. când mandatul a fost dat aceluiași mandatar de mai multe persoane pentru o
afacere comună, fiecare dintre acestea răspunde indivizibil față de mandatar de toate
efectele mandatului;
c. în cazul pluralității de mandanți, pentru revocarea mandatului este suficient
acordul majorității mandanților.

21. în cazul contractului de mandat:


a. cu reprezentare, actele materiale de predare a bunurilor pot constitui obiect al
mandatului;
b. fără reprezentare cel puțin una dintre părțile contractante (respectiv comisionarul)
este profesionist;
c. actele cu caracter strict personal (spre exemplu testamentul), pot forma obiect al
mandatului special.
Contractul de mandat 237

2. Mandatul fără reprezentare. Contractul de comision


1. în materia mandatului fără reprezentare:
a. efectele contractului cu privire la raporturile juridice dintre mandant și mandatar
sunt guvernate de regulile mandatului cu reprezentare;
b. între mandant și terț nu se creează niciun raport juridic;
c. mandatarul încheie acte juridice în numele și pe seama mandantului.

2. în materia mandatului fără reprezentare:


a. în mod similar mandatului cu reprezentare, dacă mandatarul refuză să predea
bunul mobil pe care l-a primit de la mandant în executarea mandatului, vânzându-1 unui
terț de bună-credință, mandantul va putea introduce acțiunea în revendicare cel mult în
trei ani de la momentul la care i-a predat bunul mandatarului;
b. în situația descrisă anterior, mandantul va putea introduce acțiunea în revendicare,
sub sancțiunea prescripției extinctive, în cel mult 3 ani de la data la care mandatarul a
intrat în posesie;
c. niciuna dintre cele două variante expuse anterior nu este adevărată.

3. în materia mandatului fără reprezentare:


a. în situația descrisă la varianta „a” de răspuns de la grila precedentă mandantul va
putea introduce acțiunea în revendicare mobiliară împotriva terțului de bună-credință în
cel mult 10 ani de la momentul la care acesta din urmă a intrat în posesie;
b. în situația descrisă anterior, mandantul va putea introduce acțiunea în revendicare
mobiliară cel târziu într-un termen de decădere de 3 ani care începe să curgă la momentul
la care terțul de bună-credință intră în posesia bunului;
c. în situația descrisă la varianta „a” de răspuns de la grila precedentă mandantul va
putea introduce acțiunea în revendicare mobiliară împotriva terțului de bună-credință
chiar și ulterior încheierii vânzării, dar până la momentul la care terțul intră în posesia
bunului mobil.

4. în materia mandatului fără reprezentare:


a. mandatarul poate fi urmărit de terți pentru executarea obligațiilor contractuale;
b. creditorii mandatarului pot chiar să urmărească bunurile dobândite de mandatar în
nume propriu, dar pe seama mandantului, dacă data certă a mandatului este anterioară
luării oricărei măsuri asigurătorii sau de executare de către creditorii mandatarului;
c. în privința bunurilor imobile sau a bunurilor mobile supuse unor forme de publi­
citate, în caz de refuz al mandatarului de a preda mandantului bunurile astfel dobândite,
mandantul nu poate solicita instanței de judecată să pronunțe o hotărâre care să țină loc
de act de transmitere a bunurilor dobândite.

5. Cu privire la contractul de comision:


a. se vor reține ca fiind varietăți ale acestuia contractul de consignație și contractul
de expediție;
b. cel puțin una din părțile contractante (respectiv comitentul) este profesionist;
c. nu se impune ca terțul să fie informat de către comisionar că acționează în calitate
de împuternicit al comitentului.
238 Drept civil. Contracte speciale

6. Contractul de comision:
a. asemenea contractului de mandat cu reprezentare poate să privească inclusiv
prestarea de servicii;
b. comisionarul nu are drept de reprezentare, spre deosebire de contractul de mandat,
în cazul căruia mandatarul are drept de reprezentare;
c. implică un caracter intuitu personae asemenea contractului de mandat.

7. în cazul contractului de comision:


a. se va reține sine qua non caracterul de contract cu titlu oneros;
b. nu se va reține caracterul consensual;
c. comisionarul nu trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu.

8. în materia contractului de comision:


a. comitentul nu trebuie să aibă în mod necesar capacitate deplină de exercițiu;
b. pentru ipoteza în care împuternicirea dată comisionarului nu este neîndoielnică,
contractul va fi calificat ca fiind un mandat cu reprezentare;
c. obiectul contractului de comision poate fi reprezentat exclusiv de prestarea de
servicii.

9. în materia contractului de comision:


a. ca regulă generală, forma scrisă este necesară numai adprobationenr,
b. ca regulă generală, comisionul se datorează chiar dacă terțul nu execută obligația
sa ori invocă excepția de neexecutare a confiatului;
c. cu privire la cheltuielile avansate, precum și în legătură cu plata comisionului,
comisionarul beneficiază de o ipotecă legală asupra bunurilor pe care le-a primit de la
comitent în executarea contractului.

10. în materia contractului de comision:


a. dacă împuternicirea pentru vânzarea unui imobil s-a dat exclusiv unui comisionar,
acesta rămâne îndatorat față de proprietar, chiar dacă vânzarea s-a făcut direct de către
acesta sau prin intermediul unui terț;
b. ca regulă generală, comisionarul care vinde pe credit, fără autorizarea comi­
tentului, răspunde personal, fiind ținut, la cererea comitentului, să plătească de îndată
creditele acordate, împreună cu dobânzile și alte foloase ce ar rezulta;
c. revocarea contractului de comision nu mai produce niciun efect dacă intervine
după încheierea actului cu terțul.

11. în materia contractului de comision:


a. clauza prin care comisionarul își asumă expres obligația de a îl garanta pe comi­
tent pentru executarea obligațiilor terțului, este cunoscută sub denumirea de clauza star
del credere sau ducroire, clauză pentru care comisionarul are dreptul perceperea unui
comision special „pentru garanție” sau „pentru credit”, în lipsă de stipulație contrară;
b. pentru ipoteza în care comisionarul vinde pe credit, fără autorizarea comitentului,
cel dintâi va avea obligația de a îl înștiința de îndată pe comitent, arătându-i persoana
cumpărătorului și termenul acordat, sub sancțiunea operării unei prezumții relative iuris
tantum că operațiunile s-au făcut pe bani gata;
Contractul de mandat 239

c. pentru situația în care comisionarul, după îndeplinirea însărcinării sale, în materia


vânzării de titluri de credit și alte bunuri cotate, nu face cunoscută comitentului persoana
cu care a contractat, comitentul va avea dreptul să considere că vânzarea ori cumpărarea
s-a făcut în contul său și să ceară de la comisionar executarea contractului, funcționând în
acest sens o prezumție legală irefragabilă de producere a efectelor contractului cu sine
însuși.

12. în materia contractului de comision:


a. nu se vor naște raporturi juridice directe între comitent și terț, spre deosebire de
materia contractului de mandat cu reprezentare unde raporturile juridice dintre mandant
și terț sunt directe;
b. dacă terțul nu își execută obligațiile asumate față de concesionar, comitentul poate
exercita acțiunile poate exercita acțiunile decurgând din contractul cu terțul,
subrogându-se de drept în drepturile comisionarului;
c. în realitate, în situația descrisă la varianta „b” de răspuns, este vorba despre un act
de cesiune pe care comisionarul cesionar îl poate încheia cu comitentul cedent, nefiind
obligat în acest sens, printr-un act sub semnătură privată, cu titlu gratuit, fiind necesar
pentru opozabilitate față de terțul debitor să-i fie comunicat actul de cesiune sau acesta
din urmă să-și dea acordul cu privire la cesiune.

13. în materia mandatului fără reprezentare:


a. reprezintă aplicații ale acestuia: contractul de comision, contractul de consignație
și contractul de expediție;
b. mandatarul acționează în temeiul împuternicirii date de mandant, încheind acte
juridice în numele și pe seama mandantului;
c. raporturile dintre mandant și mandatar se supun, în principiu, regulilor de la man­
datul cu reprezentare.

14. Contractul de comision:


a. reprezintă principala aplicație a mandatului fără reprezentare;
b. cunoaște ca și varietăți: contractul de consignație și contractul de expediție;
c. nu este un contract intuitu personae.

15. Contractul de comision:


a. este o aplicație a mandatului cu reprezentare;
b. nu este un contract consensual;
c. este un contract intuitu personae.
CAPITOLUL IV
CONTRACTUL DE ÎNTREȚINERE

1. în materia contractului de întreținere:


a. dacă părțile nu au prevăzut durata contractului se va considera că întreținerea este
datorată până la momentul decesului debitorului întreținerii;
b. atunci când creanța de întreținere a fost constituită în folosul unui terț, prin
mecanismul stipulației pentru altul, se vor aplica cu prioritate regulile de la donație;
c. dacă întreținerea a fost constituită pe durata vieții mai multor persoane, obligația
de întreținere încetează la momentul la care decedează prima din aceste persoane, dacă
părțile au prevăzut expres astfel.

2. Contractul de întreținere:
a. în măsura în care reprezintă o donație indirectă, nu trebuie să îmbrace forma
autentică;
b. are caracter comutativ atunci când s-a încheiat pe o durată determinată;
c. creanța de întreținere este incesibilă și insesizabilă indiferent dacă aceasta s-a
constituit cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

3. Contractul de întreținere:
a. este revocabil în folosul cărora debitorul convențional al întreținerii le datorează
alimente în temeiul legii dacă, prin efectul contractului, el s-a lipsit de mijloacele
necesare îndeplinirii obligației de a asigura alimentele;
b. este un contract cu executare succesivă, fiind aplicabilă sancțiunea rezilierii
pentru ipoteza în care debitorul nu își execută obligația de întreținere;
c. dă naștere unei obligații de a face, ca regulă generală, în sarcina debitorului între­
ținerii, spre deosebire de contractul de rentă viageră care dă naștere unei obligații de a da.

4. Contractul de întreținere:
a. în cazul în care este încheiat pe toată durata vieții creditorului întreținerii este
considerat ca fiind încheiat pe o durată nedeterminată;
b. dă naștere unei creanțe de întreținere care este insesizabilă asemenea rentei
viagere ca regulă generală;
c. asemenea contractului de rentă viageră dă naștere unei obligații de a face.

5. Contractul de întreținere:
a. dă naștere unei creanțe de întreținere transmisibilă mortis causa',
b. dă naștere unei obligații de întreținere indivizibilă atât activ cât și pasiv;
c. asemenea contractului de rentă viageră dă naștere unei obligații de a da.

6. în materia contractului de întreținere:


a. forma scrisă este necesară ad validitatem
b. spre deosebire de contractul de rentă viageră, contractul de întreținere, ca regulă
generală, dă naștere unei obligații de a da în sarcina debitorului întreținerii;
Contractul de întreținere 241

c. nu produce niciun efect contractul de întreținere cu titlu oneros constituit pe durata


vieții unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea de o boală din cauza
căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată.

7. Contractul de întreținere poate fi încheiat pe o durată minimă de:


a. 2 zile, urmând ca întreținerea să se presteze efectiv pentru 4 zile;
b. o zi, urmând ca întreținerea să se presteze efectiv pentru o zi;
c. o zi, urmând ca întreținerea să se presteze efectiv pentru trei zile.

8. Cu privire la caracterele juridice ale contractului de întreținere se va reține:


a. întotdeauna caracterul numit;
b. întotdeauna intuitu personae',
c. întotdeauna sinalagmatic.

9. Contractul de întreținere este aleatoriu:


a. când s-a încheiat pe o durată determinată;
b. când s-a încheiat cu titlu gratuit;
c. când este unilateral.

10. Obligația convențională de întreținere:


a. nu poate fi executată prin mandatar;
b. nu poate fi executată prin gestiunea de afaceri;
c. corespunde unui drept de întreținere convențional insesizabil indiferent dacă a fost
constituit cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

11. Contractul de întreținere:


a. fiind un contract cu executare succesivă are ca efect, rezilierea contractului în
cazul neexecutării obligației;
b. poate fi interpretat ca fiind un contract de rentă viageră cu obiect special;
c. se poate reține că există și atunci când întreținerea este prestată cu titlu gratuit, dar
cu sarcina creditorului întreținerii convenționale de a da un bun debitorului.

12. Contractul de întreținere:


a. poate fi anulat pentru leziune, prin acțiunea redhibitorie;
b. nu este exceptat de la forma autentică atunci când se reține existența unei simulații
prin deghizare;
c. va fi lovit de nulitate relativă, atunci când decesul creditorului întreținerii se înre­
gistrează la mai mult de 30 de zile de la încheierea contractului, dacă debitorul întreținerii
cunoștea posibilitatea decesului iminent al celui dintâi.

13. în materia contractului de întreținere:


a. constituirea creanței de întreținere prin mecanismul stipulației pentru altul nu
trebuie să se facă în formă autentică;
b. se poate aplica sancțiunea nulității relative pentru leziune, atunci când contractul
s-a încheiat pe o durată determinată;
242 Drept civil. Contracte speciale

c. executarea obligației de întreținere implică atât o latură materială aferentă satisfa­


cerii nevoilor necesare traiului, cât și o latură spirituală, corespunzătoare satisfacerii
nevoilor de cultură informare și divertisment.

14. Obligația convențională de întreținere:


a. nu este o obligație de rezultat;
b. nu poate fî solidară activ;
c. implică raportat la obligația de asigurare a alimentelor, afară de stipulație contrară,
inclusiv asigurarea alimentelor cu specific tradițional de sărbători, având în vedere latura
spirituală a întreținerii.

15. în materia contractului de întreținere:


a. contractul de întreținere este revocabil în folosul persoanelor cărora creditorul
întreținerii le datorează alimente în temeiul legii dacă, prin efectul contractului, el s-a
lipsit de mijloacele necesare îndeplinirii obligației de a asigura alimentele;
b. atunci când comportamentul celeilalte părți face imposibilă executarea contrac­
tului în condiții conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezilierea;
c. asemenea contractului de rentă viageră, nu produce niciun efect contractul prin
care s-a constituit cu titlu oneros o rentă pe durata vieții unei persoane care, la data
încheierii contractului, suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult
30 de zile de la această dată.

16. în materia contractului de întreținere:


a. drepturile creditorului întreținerii nu pot fi cedate sau supuse urmăririi;
b. ca regulă generală, obligația de întreținere este divizibilă atât în privința credi­
torilor, cât și în privința debitorilor;
c. caracterul aleatoriu al contractului există și în situația în care creanța de întreținere
s-a constituit cu titlu gratuit.

17. Dacă în schimbul capitalului de orice natură debitorul se angajează atât să


plătească o sumă de bani cât și să presteze întreținere în natură, respectiva con­
venție va fî calificată ca fiind:
a. un contract de întreținere dacă suma de bani este egală cu jumătatea valorii capi­
talului de orice natură;
b. un contract nenumit;
c. un contract de întreținere dacă suma de bani este mai mică decât jumătate din
valoarea capitalului de orice natură.

18. în materia contractului de întreținere:


a. rezoluțiunea contractului poate fî dispusă atunci când primirea în natură a între­
ținerii nu mai poate continua din motive obiective;
b. contractul de întreținere încetează dacă debitorul decedează;
c. debitorul în culpă, în cazul rezoluțiunii contractului, nu poate obține restituirea
prestațiilor deja executate, dar poate obține restituirea sumei de bani pe care a plătit-o.
Contractul de întreținere 243

19. Contractul de întreținere:


a. trebuie încheiat în formă autentică ad validitatem atunci când reprezintă
contraînscrisul în cazul unei simulații prin deghizarea contractului de întreținere;
b. cu titlu oneros, este fî valabil încheiat și atunci când părțile au prevăzut ca debi­
torul să execute obligația de întreținere până la momentul la care valoarea acesteia ar
egala contravaloarea capitalului de orice natură dat în schimbul întreținerii;
c. cu titlu gratuit, este valabil încheiat și în situația în care a fost inserată o condiție
cazuală rezolutorie în favoarea creditorului întreținerii.

20. In materia contractului de întreținere:


a. cu titlu gratuit, condiția pur potestativă din partea creditorului întreținerii nu
afectează valabilitatea contractului;
b. sunt excluse, sub sancțiunea nulității absolute a contractului de întreținere cu titlu
oneros, inserarea în favoarea debitorului întreținerii a unei condiții rezolutorii pur
potestative, condiții potestative simple sau a unei condiții rezolutorii mixte;
c. poate fi dispusă anularea contractului de întreținere cu titlu oneros pentru leziune.

21. Este necesară cuantificarea contravalorii întreținerii prestate:


a. în cazul în care donatarul - beneficiar al întreținerii și debitor al sarcinii este
obligat să răspundă pentru viciile ascunse ale bunului (obiect al sarcinii) până la concu­
rența contravalorii întreținerii;
b. în situația în care donatorul - debitor al întreținerii prestate cu titlu gratuit, ajunge
în nevoie, caz în care donatarul este obligat să asigure alimente celui dintâi în limita
valorii întreținerii prestate;
c. cuantificarea contravalorii întreținerii prestate nu este posibilă în nicio situație
având în vedere caracterul aleatoriu al acestei obligații.

22. Este necesară cuantificarea contravalorii întreținerii prestate:


a. în cazul în care operează sancțiunea reducțiunii întreținerii constituită cu titlu
gratuit ca liberalitate excesivă;
b. și în ipoteza în care este activată obligația de garanție pentru vicii ascunse a
înstrăinătorului - creditor al întreținerii, având în vedere că în acest caz poate opera o
reducere corespunzătoare a întreținerii la cererea debitorului întreținerii;
c. cuantificarea contravalorii întreținerii prestate este posibilă numai în cazul în care
se reține caracterul comutativ al contractului de întreținere.

23. în materia contractului de întreținere:


a. contractul nu va fî valabil, dar nici nu va interveni sancțiunea nulității absolute a
în situația în care decesul creditorului întreținerii constituite cu titlu oneros intervine la 31
de zile de la momentul încheierii contractului, datorită unei boli letale de care debitorul
întreținerii a avut la cunoștință la momentul încheierii contractului;
b. executarea obligației convenționale de întreținere implică atât o latură materială,
aferentă satisfacerii nevoilor necesare traiului cât și o latură spirituală, corespunzătoare
satisfacerii nevoilor de cultură, informare și divertisment;
c. obligația de întreținere este o obligație de mijloace.
244 Drept civil. Contracte speciale

24. în materia contractului de întreținere:


a. componenta psihologică este asimilată în conținutul laturii spirituale aferentă
executării obligației de întreținere;
b. deși obligația de întreținere are caracter personal nu este exclusă transmiterea ei la
moștenitorii debitorului ori executarea ei prin mandatar, inclusiv ca efect al unei gestiuni
de afaceri;
c. rezoluțiunea pro parte a contractului nu este inadmisibilă.

25. Obligația convențională de întreținere:


a. este, în lipsă de stipulație contrară, indivizibilă activ și/sau pasiv;
b. nu poate fi stipulată ab initio ca fiind divizibilă activ și/sau pasiv;
c. afară de stipulație contrară, include în ansamblul ei și obligația asigurării alimen­
telor gătite cu specific tradițional de sărbători.

26. Obligația convențională de întreținere:


a. continuă a fi datorată în aceeași măsură chiar dacă debitorul a ajuns într-o situație
financiară precară sau dacă întreținutul și-a majorat activul patrimonial;
b. implică și asigurarea costurilor necesare nașterii, atunci când creditoarea a rămas
însărcinată;
c. în caz de stipulație expresă, poate presupune ca anumite prestații cu privire la obli­
gația de înmormântare să se realizeze anticipat chiar dacă creditorul întreținerii încă nu a
decedat.

27. Obligația de înmormântare a creditorului întreținerii, afară de stipulație


contrară, nu include:
a. cheltuielile legate de parastase;
b. costurile pentru închirierea camerei mortuare;
c. acoperirea prețului plătit pentru sicriu.

28. Obligația de înmormântare:


a. ca regulă generală, include și costurile privind repatrierea cadavrului creditorului
întreținerii;
b. executată numai în ceea ce privește concesionarea locului de înmormântare, dă
dreptul moștenitorilor creditorului întreținerii să ceară rezoluțiunea contractului;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

29. în materia contractului de întreținere:


a. creanța de întreținere nu poate fi garantată printr-o fideiusiune;
b. capitalul de orice natură dat în schimbul întreținerii poate consta într-o rentă
viageră;
c. capitalul de orice natură dat în schimbul întreținerii nu poate consta în prestarea
întreținerii.

30. Capitalul de orice natură dat în schimbul întreținerii poate să constea:


a. în prestarea unor servicii;
b. în anumite servicii în sensul de favoruri;
c. într-o obligație cu executare succesivă care să nu corespundă unor servicii.
Contractul de întreținere 245
31. în materia contractului de întreținere:
a. invocarea excepției de neexecutare a contractului de către debitorul întreținerii nu
este posibilă, având în vedere că obligația de întreținere se execută de îndată, inclusiv
atunci când creditorul întreținerii nu își execută obligația de a da capitalul de orice
natură;
b. în cazul în care creanța de întreținere s-a constituit prin mecanismul stipulației
pentru altul, debitorul întreținerii va putea solicita rezoluțiunea contractului din cauza
comportamentului creditorului întreținerii care face imposibilă executarea contractului în
condiții conforme bunelor moravuri;
c. rezoluțiunea unilaterală este permisă atunci când neexecutarea obligației de între­
ținere este fără justificare.

32. înlocuirea întreținerii prin rentă:


a. nu se poate dispune pentru un motiv de rezoluțiune;
b. unilaterală nu este permisă, asemenea rezoluțiunii unilaterale;
c. nu exclud forma de vinovăție a culpei, dar nici nu pot face parte din sfera moti­
velor de rezoluțiune care implică forma de vinovăție a culpei.
CAPITOLUL V
CONTRACTUL DE TRANZACȚIE

1. Contractul de tranzacție:
a. trebuie încheiat în formă scrisă ad validitatem, ca regulă generală;
b. poate fî desființat în parte numai dacă există o clauză în acest sens;
c. presupune, ca regulă generală, existența unui conflict de interese între părți.

2. Contractul de tranzacție:
a. judiciară, trebuie încheiată în formă autentică sub forma înscrisului notarial, dacă
are ca obiect un bun imobil;
b. poate fi supus rezoluțiunii numai dacă există o clauză în acest sens;
c. este suficient să se încheie pentru persoanele puse sub interdicție de reprezentanții
lor legali pentru a fi valabil.

3. Se poate tranzacționa și asupra:


a. stării civile a persoanelor;
b. acțiunii civile derivând din săvârșirea unei infracțiuni;
c. unei succesiuni nedeschise încă.

4. în materia contractului de tranzacție:


a. dacă drepturile cu privire la care părțile au tranzacționat sunt supuse ulterior jude­
cății se va putea invoca forța obligatorie a contractului, indiferent dacă tranzacția a fost
judiciară sau extrajudiciară;
b. în cazul în care prin tranzacție se transferă drepturi între părți, contractul va
produce efecte declarative;
c. aplicabilitatea leziunii ca viciu de consimțământ nu poate fî exclusă.

5. Tranzacția:
a. judiciară nu poate fi desființată prin reziliere, ci numai prin rezoluțiune;
b. este inopozabilă față de terții care au dobândit înainte de tranzacție drepturi asupra
bunului litigios;
c. va fî opozabilă și părții responsabile civilmente, atunci când aceasta se încheie
între inculpat și partea civilă.

6. Contractul de tranzacție:
a. este, ca regulă generală, un contract consensual;
b. nu poate fi anulat pentru leziune;
c. ca regulă generală, nu este un contract comutativ.

7. în materia contractului de tranzacție:


a. este necesară forma scrisă ad probationem chiar dacă valoarea obiectului asupra
căruia s-a tranzacționat este egală cu 250 lei;
Contractul de tranzacție 247

b. nu se poate tranzacționa asupra acțiunii civile derivând din săvârșirea unei


infracțiuni;
c. se poate reține caracterul gratuit.

8. Contractul de tranzacție:
a. este un contract sinalagmatic;
b. are un obiect divizibil;
c. de regulă, produce efecte pur declarative.

9. în cazul contractului de tranzacție:


a. forma autentică notarială rămâne necesară chiar dacă părțile tranzacționează
judiciar prin înstrăinarea unui drept real imobiliar;
b. partea a cărei drepturi au fost recunoscute prin tranzacție este succesorul în
drepturi al celeilalte;
c. tranzacția dintre inculpat și partea civilă nu este opozabilă părții responsabile
civilmente care nu a consimțit la ea.

10. Contractul de tranzacție:


a. este lovit de nulitate absolută, dacă partea interesată nu a cunoscut că litigiul
fusese soluționat printr-o hotărâre judecătorească intrată în autoritate de lucru judecat;
b. este inopozabilă față de terții care au dobândit înainte de tranzacție drepturi asupra
bunului litigios;
c. nu exclude aplicabilitatea sancțiunii rezoluțiunii sau a rezilierii pentru neexe­
cutarea obligațiilor contractuale.

11. în materia contractului de tranzacție:


a. este aplicabilă sancțiunea nulității absolute în cazul în care au fost descoperite
ulterior încheierii contractului înscrisuri necunoscute de toate părțile și care ar fi putut
influența conținutul tranzacției, în ipoteza în care înscrisurile au fost ascunse de una
dintre părți;
b. este aplicabilă sancțiunea nulității relative, dacă tranzacția a fost încheiată pe baza
unor înscrisuri dovedite ulterior ca fiind false;
c. nu poate fi incidență anularea pentru eroare de drept asupra chestiunilor care
constituie obiectul neînțelegerii părților.

12. Contractul de tranzacție:


a. poate fi desființa prin rezoluțiune sau reziliere, asemenea contractului de antrepriză;
b. este un contract comutativ;
c. prin care se transferă drepturi între părți produce efecte ex tune.

13. în materia contractului de tranzacție:


a. în cazul în care tranzacția judiciară se încheie în faza executării silite, părțile pot
tranzacționa numai în privința creanței ce se execută silit;
b. tranzacția judiciară care va alcătui dispozitivul hotărârii este cunoscută sub denu­
mirea de hotărâre de expedient;
c. ca regulă generală, nu se aplică principiul consensualismului.
248 Drept civil. Contracte speciale

14. în materia contractului de tranzacție: 9

a. poate exista nulitate parțială numai în cazul în care contractul de tranzacție conține
o clauză în acest sens;
b. se va reține caracterul sinalagmatic, aleatoriu și cu titlu oneros al contractului;
c. în cazul persoanelor puse sub interdicție, tranzacția se încheie, în numele acestora,
de reprezentanții lor legali, cu încuviințarea prealabilă a instanței de tutelă.

15. în cazul contractului de tranzacție:


a. caracterul aleatoriu are ca efect inadmisibilitatea leziunii;
b. se poate încheia o tranzacție pentru despăgubirile civile rezultate din vătămarea
sănătății unei persoane printr-o infracțiune;
c. poate exista rezoluțiune parțială numai în cazul în care contractul de tranzacție
conține o clauză în acest sens.

16. Prin contractul de tranzacție:


a. mama copilului poate renunța la acțiunea în stabilirea paternității;
b. se vor produce efecte doar cu privire la cauza (litigiul) cu privire la care a fost
încheiată, chiar dacă părțile și-au manifestat intenția prin expresii generale;
c. nu se exclude posibilitatea părților de a formula ulterior pretenții cu privire la
drepturile ce au format obiectul contractului.

17. Contractul de tranzacție:


a. poate produce efecte constitutive sau translative;
b. nu produce efecte extinctive;
c. produce efecte relative.

18. în materia contractului de tranzacție obligația de garanție există atunci


când tranzacția produce efecte:
a. constitutive;
b. declarative;
c. translative.

19. în materia contractului de tranzacție:


a. se vor reține producerea efectelor declarative, atunci când în cazul unei acțiuni în
revendicare a unui bun, pârâtul recunoaște dreptul de proprietate al reclamantului în
schimbul unui alt bun similar;
b. în cazul în care prin tranzacție se transferă drepturi între părți, contractul va
produce efecte ex tune;
c. se vor produce efecte opozabile față de terții care au dobândit ulterior încheierii
tranzacției drepturi asupra bunului litigios.

20. în materia contractului de tranzacție:


a. tranzacția care produce efecte declarative are ca scop conferirea unor drepturi noi;
b. pentru ipoteza în care tranzacția produce efecte constitutive sau translative, va
exista și o obligație de garanție având în vedere că dobânditorul este succesorul în
drepturi al celeilalte părți;
Contractul de tranzacție 249

c. în cazul în care tranzacția produce efecte declarative nu este necesară, ca regulă


generală, înscrierea în cartea funciară.

21. în materia contractului de tranzacție părțile au o obligație de garanție


reciprocă și atunci când contractul nu produce efecte:
a. constitutive;
b. translative sau constitutive;
c. declarative.

22. Tranzacția judiciară poate fî desființată:


a. pentru eroare de drept referitoare la chestiunile care constituie obiectul neînțe­
legerii părților;
b. pentru leziune;
c. pentru ipoteza în care nu s-a respectat forma autentică notarială cu privire la înțe­
legerea părților prin care acestea au dispus asupra unui drept real imobiliar, înțelegere
consemnată în dispozitivul hotărârii de expedient.

23. Reprezintă cauze de nulitate absolută în materia tranzacției:


a. cazul în care au fost descoperite ulterior înscrisuri necunoscute de toate părțile și
care ar fi putut influența conținutul tranzacției, chiar dacă acestea nu au fost ascunse de
una din părți;
b. ipoteza în care tranzacția a fost încheiată pe baza unor înscrisuri dovedite ulterior
ca fiind false;
c. situația în care nu s-a respectat forma autentică notarială cu privire la înțelegerea
părților prin care acestea au dispus asupra unui drept real imobiliar, înțelegere consem­
nată în dispozitivul hotărârii de expedient.

24. Reprezintă cauze de nulitate relativă în materia tranzacției:


a. ipoteza în care din înscrisurile preexistente tranzacției și descoperite ulterior
rezultă că părțile sau numai una din ele nu aveau niciun drept asupra căruia să poată
tranzacționa;
b. cazul în care partea nu a cunoscut că litigiul fusese soluționat printr-o hotărâre
judecătorească intrată în autoritatea lucrului judecat;
c. niciuna dintre variantele menționate anterior nu este corectă.
CAPITOLUL VI
CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT

1. împrumutul de folosință (comodatul)

1. împrumutul de folosință:
a. este un contract real, spre deosebire de împrumutul de consumație;
b. este un contract unilateral, spre deosebire de contractul de donație;
c. are caracter intuitu persoane, asemenea contractului de întreținere.

2. Promisiunea de împrumut de folosință:


a. nu este reglementată în sistemul de drept civil român;
b. presupune că beneficiarul poate să obțină o hotărâre care să țină loc de contract
atunci când promitentul refuză să încheie contractul, atunci când bunul se află cu alt titlu
în deținerea beneficiarului;
c. se poate executa silit numai prin echivalent atunci când bunul nu se află în deți­
nerea beneficiarului.

3. Promisiunea de împrumut de folosință:


a. presupune că beneficiarul poate obține o hotărâre care să țină loc de contract,
atunci când cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite, dacă promitentul
refuză să încheie contractul, iar bunul se află cu alt titlu în deținerea beneficiarului;
b. presupune că beneficiarul nu poate obține o hotărâre judecătorească, care să țină
loc de contract dacă bunul nu se află în detenția sa, având dreptul doar la daune-interese;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

4. Contractul de comodat:
a. poate fi valabil încheiat fără ca bunul să fie predat concomitent acordului de
voințe a părților;
b. este valabil încheiat atunci când a fost respectată forma autentică, chiar dacă
bunul nu se află în deținerea beneficiarului;
c. poate fi valabil încheiat ca efect al pronunțării unei hotărâri judecătorești atunci
când părțile au încheiat o promisiune de comodat, iar bunul este deja în deținerea
beneficiarului.

5. în materia contractului de comodat:


a. gratuitatea nu este de esența contractului de comodat;
b. se va reține caracterul oneros atunci când părțile stipulează un preț în schimbul
folosinței bunului;
c. obligațiile comodantului sunt exclusiv extracontractuale.
Contractul de împrumut 251

6. Obligațiile comodantului:
a. nu derivă din voința comună a părților;
b. nu sunt interdependente cu cele ale comodatarului;
c. sunt extracontractuale și au ca temei gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă
cauză sau delictul civil.

7. Contractul de comodat:
a. presupune că gratuitatea ține de esența sa;
b. este un contract sinalagmatic;
c. implică un caracter intuitu personae care ține de esența sa.

8. împrumutul de folosință:
a. dă naștere unei obligații de a face în sarcina comodantului;
b. încetează prin decesul comodatarului;
c. poate da naștere unor obligații extracontractuale în sarcina comodantului.

9. în materia împrumutului de folosință:


a. în cazul unui bun consumptibil prin natura sa, în absența clauzei exprese privind
destinația bunului dată de părți (clauza prin care părțile îl consideră ca neconsumptibil),
contractul este nenumit, iar nu un împrumut de folosință;
b. obligația comodatarului de a păzi și a conserva bunul este o obligație de mijloace;
c. se dă naștere unei obligații de a da în sarcina comodantului, respectiv de a preda
bunul care face obiectul împrumutului de folosință.

10. în materia contractului de comodat:


a. obligația comodatarului de a păzi și a conserva bunul este o obligație de rezultat,
având în vedere că acesta este obligat să sacrifice, în caz de nevoie, bunuri ale sale pentru
a salva bunul împrumutat;
b. se dă naștere unei obligații de a face în sarcina comodantului, respectiv de remi­
tere materială a bunului;
c. comodatarul răspunde pentru pieirea bunului împrumutat în situația în care pieirea
este cauzată de forța majoră de care comodatarul l-ar fi putut feri întrebuințând un bun
propriu sau când, neputând salva decât unul din cele două bunuri, l-a preferat pe al său.
A

11. In materia efectelor împrumutului de folosință:


a. comodatarul este prezumat a fî în culpă pentru încălcarea obligației de a folosi
bunul conform destinației și de a-1 restitui conform convenției în caz de forță majoră;
b. dă naștere unei obligații de a da în sarcina comodantului, respectiv de tradițiune a
bunului ce formează obiectul împrumutului de folosință;
c. comodantul suportă cheltuielile pentru conservarea folosinței bunului pe care le-a
făcut comodatarul.
252 Drept civil. Contracte speciale

12. In materia obligației de restituire a bunului ce formează obiectul împrumu­


tului de folosință:
a. comodatarul nu este obligat să restituie fructele produse de bunul împrumutat;
b. contractul de comodat constituie titlu executoriu atunci când acesta a fost încheiat
printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă și comodatarul a decedat;
c. comodatarul poate invoca un drept de retenție cu ocazia îndeplinirii obligației de
restituire, pentru obligațiile ce s-ar naște în sarcina comodantului.

13. în materia contractului de comodat:


a. comodatarii răspund indivizibil față de comodant;
b. în cazul în care contractul a fost încheiat în formă autentică, o eventuală cerere de
chemare în judecată prin care s-ar solicita obligarea comodatarului la restituirea bunului
datorită expirării termenului ar urma să fie respinsă;
c. dacă nu s-a stipulat un termen pentru restituire, iar contractul nu prevede între­
buințarea pentru care s-a împrumutat bunul, acțiunea în restituire ex contractu întemeiată
pe contractul de comodat încheiat printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă,
urmează a fî admisă.

14. în materia contractului de comodat:


a. comodatarul nu are dreptul de a cere restituirea cheltuielilor pe care le-a făcut cu
folosința bunului (inclusiv cele necesare conservării lui);
b. comodatarul are dreptul la restituirea cheltuielilor utile, însă numai în limita
sporului de valoare adus bunului;
c. răspunderea comodantului pentru viciile ascunse ale bunului este similară cu cea a
donatorului.

15. încetarea contractului de comodat, poate avea loc:


a. prin restituirea anticipată a bunului înainte de scadența obligației de restituire;
b. prin rezoluțiune;
c. la cererea comodantului.

2. împrumutul de consumație

1. împrumutul de consumație:
a. se prezumă a fî cu titlu gratuit în lipsa unei stipulații contrare și afară de cazul în
care are ca obiect o sumă de bani;
b. este un contract translativ de proprietate;
c. nu este un contract intuitu personae.

2. în materia împrumutului de consumație:


a. împrumutatul nu trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu;
b. împrumutătorul poate să nu fie proprietarul lucrului;
c. obiectul împrumutului nu poate fî dat decât de bunuri mobile fungibile și
consumptibile prin natura lor.
Contractul de împrumut 253
3. în materia împrumutului de consumație, obligația de restituire a împrumu­
tatului:
a. în natură, presupune că se va restitui aceeași cantitate și calitate de bunuri împru­
mutate, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora la momentul restituirii;
b. prin echivalent, implică faptul că, deși nu este posibilă restituirea în natură de
bunuri de aceeași calitate și în aceeași cantitate, împrumutatul este obligat să plătească
valoarea lor de la data și locul unde restituirea trebuia să fie făcută;
c. în cazul termenului de restituire stabilit de părți, în cazul împrumutului cu titlu
oneros, termenul de restituire se prezumă a fi stipulat în favoarea împrumutătorului.

4. în materia mn/uum-ului:
a. în cazul împrumutului cu titlu oneros, termenul de restituire se prezumă a fi
stipulat în favoarea împrumutatului
b. cererea de stabilire a termenului de restituire adresată instanței este supusă
prescripției, care începe să curgă de la data încheierii contractului;
c. în cazul împrumutului cu titlu oneros, termenul de restituire se prezumă a fi
stipulat în favoarea împrumutătorului.

5. în materia mutuum-ului, cu titlu gratuit, termenul de restituire se prezumă a


fi stipulat, ca regulă generală:
a. numai în favoarea împrumutatului;
b. în favoarea împrumutătorului;
c. în favoarea ambelor părți.

6. în materia împrumutului de consumație:


a. restituirea anticipată a bunurilor împrumutate, din propria inițiativă a împrumu­
tatului este posibilă, ca regulă generală, în cazul împrumutului cu titlu oneros;
b. în cazul încetării contractului încheiat prin înscris sub semnătură privată cu dată
certă, prin decesul împrumutatului, vom fi în prezența unui titlu executoriu în privința
obligației de restituire;
c. restituirea anticipată a bunurilor împrumutate, din propria inițiativă a împrumu­
tatului este posibilă, ca regulă generală, în cazul împrumutului cu titlu gratuit.

7. în materia împrumutului de consumație:


a. când părțile au stipulat că împrumutatul va plăti numai când va avea resursele
necesare, iar instanța constată că împrumutatul deține mijloacele necesare pentru a plăti,
termenul stabilit de instanță poate fi de 6 luni;
b. în cazul împrumutului cu titlu gratuit, împrumutătorul este ținut, întocmai ca și
comodantul, să îl despăgubească pe împrumutat pentru prejudiciul cauzat de viciile
bunului împrumutat, adică pentru viciile ascunse cunoscute la data încheierii contractului
și necomunicate împrumutatului;
c. în cazul împrumutului cu titlu oneros, se aplică în mod corespunzător regulile
referitoare la garanția vânzătorului, împrumutătorul fiind răspunzător de prejudiciul
suferit de împrumutat din cauza viciilor bunurilor împrumutate.
254 Drept civil. Contracte speciale

8. în cazul împrumutului de consumație cu titlu oneros, termenul de restituire


se prezumă a fi stipulat în favoarea:
a. împrumutatului;
b. ambelor părți;
c. împrumutătorului.

9. în cazul împrumutului de consumație cu titlu gratuit, termenul de restituire


se prezumă a fi stipulat în favoarea:
a. împrumutătorului;
b. ambelor părți;
c. împrumutatului.

10. Restituirea anticipată, din propria inițiativă a împrumutatului:


a. fără a mai fî necesar și acordul împrumutătorului, în cazul împrumutului cu titlu
gratuit, este posibilă chiar dacă termenul de restituire este prevăzut în favoarea ambelor
părți;
b. nu este posibilă în cazul împrumutului cu titlu oneros, decât cu acordul împrumu­
tătorului;
c. este posibilă în cazul împrumutului cu titlu gratuit, indiferent dacă există sau nu
acordul împrumutătorului.

11. în materia împrumutului de consumație:


a. cererea de chemare în judecată prin care la expirarea termenului împrumutătorul
solicită restituirea sumei de bani împrumutate printr-un înscris sub semnătură privată cu
dată certă urmează a fi respinsă;
b. cererea de chemare în judecată prin care la momentul decesului împrumutatului,
împrumutătorul solicită restituirea sumei de bani împrumutate printr-un înscris autentic
urmează a fi respinsă;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

12. împrumutul cu dobândă:


a. poate fî și cu titlu gratuit;
b. presupune că în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei între­
prinderi cu scop lucrativ, dobânda convențională (remuneratorie și/sau penalizatorie) nu
va putea depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an;
c. implică faptul că dobânda trebuie constatată prin act scris, în lipsa acestuia
datorându-se numai dobânda legală.

13. în materia împrumutului cu dobândă:


a. în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop
lucrativ, dobânda convențională (remuneratorie și/sau penalizatorie) care depășește
dobânda legală cu mai mult de 50% pe an este nulă de drept, iar creditorul este decăzut
din dreptul de a cere chiar și dobânda legală;
b. dobânda remuneratorie are rol de clauză penală, fiind o evaluare anticipată a
despăgubirilor datorate pentru întârzierea în executarea unei obligații bănești;
c. plata anticipată a dobânzii se poate face pentru cel mult 1 an.
Contractul de împrumut 255
14. în materia împrumutului cu dobândă:
a. dacă rata dobânzii este determinabilă, eventualele surplusuri sau deficite simt
supuse compensării de la o rată la alta, pe toată durata împrumutului, cu excepția ultimei
rate, care rămâne întotdeauna câștigată în întregime de împrumutător;
b. plata anticipată a dobânzii nu se poate efectua decât pe cel mult 3 luni;
c. dobânda remuneratorie constituie prețul împrumutului/al folosinței capitalului și
curge de la data scadenței.

15. în materia împrumutului cu dobândă:


a. dobânda trebuie constatată prin act scris, în caz contrar împrumutatul nedatorând
nicio dobândă;
b. rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de
referință a Băncii Naționale a României;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

16. în materia împrumutului cu dobândă:


a. în situația încheierii contractului intuitu personae, contractul încetează, iar
obligația de restituire devine exigibilă;
b. se va reține caracterul real și unilateral asemenea contractului de comodat;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

17. împrumutul de folosință:


a. nu este translativ de proprietate, spre deosebire de împrumutul de consumație;
b. presupune imposibilitatea comodantului de a cere restituirea anticipată a bunului,
asemenea împrumutătorului;
c. presupune că riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului este suportat de
debitorul obligației de restituire asemenea împrumutului de consumație

18. împrumutul de consumație:


a. cu titlu oneros, implică o răspundere a împrumutătorului pentru prejudiciile cau­
zate de viciile ascunse ale lucrului, potrivit regulilor referitoare la garanția vânzătorului,
asemenea comodantului;
b. nu este translativ de proprietate, ci este translativ numai de folosință;
c. are ca obiect numai bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor.

19. împrumutul de folosință:


a. are ca obiect, în principiu, bunuri individual determinate neconsumptibile, cu
excepția comodatului adpompam et ostentationenr,
b. poate fi și cu titlu oneros, asemenea împrumutului de consumație;
c. este un act de administrare, asemenea împrumutului de consumație.
256 Drept civil. Contracte speciale

20. Constituie asemănări între împrumutul de consumație și împrumutul de


folosință:
a. faptul că obligația de restituire este principala obligație a împrumutatului;
b. împrejurarea că riscul pieirii fortuite este suportat de creditorul obligației de
restituire;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

21. Constituie deosebiri între împrumutul de consumație și împrumutul de


folosință:
a. împrejurarea că împrumutul de folosință poate fi valabil încheiat și fără ca bunul
să fi fost predat;
b. faptul că împrumutătorul trebuie să aibă calitatea de proprietar, în timp ce como-
dantul nu trebuie să aibă întotdeauna această calitate;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este corectă.

22. împrumutul de consumație:


a. asemenea împrumutului de folosință se poate încheia și cu titlu oneros;
b. poate avea ca obiect și bunuri individual determinate neconsumptibile;
c. se prezumă iuris tantum a fi cu titlu oneros.
Moștenirea legală 257

TITLUL VI
DREPT CIVIL. SUCCESIUNI

CAPITOLUL I
MOȘTENIREA LEGALĂ

1. Moștenirea este legală:


a. în cazul în care transmisiunea patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii - la
persoanele, în ordinea și în cotele determinate de lege;
b. în cazul și în măsura în care defunctul a dispus prin testament de patrimoniul său
pentru caz de moarte;
c. în cazul în care defunctul, deși a lăsat testament, acesta nu cuprinde dispoziții
referitoare la transmiterea succesiunii.

2. Coexistența moștenirii legale cu cea testamentară:


a. este exclusă în mod expres prin dispoziția art. 955 alin. 2 C. civ.;
b. întregul patrimoniu al defunctului se poate transmite prin moștenire legală;
c. întregul patrimoniu al defunctului se poate transmite doar prin moștenire testa­
mentară

3. în ipoteza în care de cuius instituie pe cei 4 frați ai săi în calitate de legatari


cu titlu universal, iar unul dintre frați nu dorește să beneficieze de legat:
a. partea acestuia va fi culeasă ca moștenire legală de către ceilalți legatari, ce au și o
asemenea vocație (cei trei frați);
b. fratele care nu dorește să accepte legatul, poate să renunțe la acesta și să accepte
moștenirea legală;
c. fratele care nu dorește să accepte legatul nu poate beneficia de moștenirea legală.

4. Caracterul unitar al succesiunii:


a. semnifică transmiterea patrimoniului succesoral după aceleași norme juridice, fără
a face deosebire după natura lor, după proveniența lor, după originea lor sau după
modalitățile de care sunt afectate;
b. rezultă din unicitatea actului normativ care reglementează dreptul succesoral
unitar român;
c. nu se aplică drepturilor salariale datorate până la data decesului, plătite copiilor
defunctului.

5. Caracterul indivizibil al transmiterii moștenirii:


a. permite unui succesibil să fie moștenitor acceptant pentru bunurile imobile și
neacceptant pentru bunurile mobile rămase în succesiunea autorului său;
b. reprezintă un principiu ce decurge din indivizibilitatea patrimoniului succesoral;
258 Drept civil. Succesiuni

c. explică de ce, în cazul renunțării la moștenire de către unul sau mai mulți succe-
sibili, precum și în cazul nedemnității succesorale ori a ineficacității legatelor ( nulitate,
revocare, caducitate), vor profita de drept succesorii acceptanți a căror vocație era înlă­
turată sau diminuată prin existența altor moștenitori.

6. Data deschiderii succesiunii:


a. mențiunile din actul (certificatul) de deces referitoare la deces și data lui fac
dovadă până la înscrierea în fals, în cadrul acțiunii injustiție intentate pentru anularea ori
rectificarea actului (certificatului) de stare civilă;
b. este întotdeauna data constatării decesului de către autoritatea administrației
publice locale;
c. este data morții efective a celui ce lasă moștenirea.

7. în materie de moștenire, ca regulă, locul deschiderii moștenirii îl constituie:


a. locul în care defunctul a avut ultimul domiciliu;
b. locul în care a intervenit decesul celui care lasă moștenirea;
c. locul în care se află bunurile imobile din masa succesorală.

8. în materia moștenirii:
a. dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu
hotărârea judecătorească declarativă de moarte, rămasă definitivă;
b. dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut, moștenirea se deschide la
locul din țară aflat în circumscripția notarului public, în raza căreia se află bunul imobil,
cu cea mai mare valoare, din masa succesorală;
c. dacă în patrimoniul succesoral se află un singur imobil ce nu se află pe teritoriul
României, iar ultimul domiciliu al defunctului a fost la adresa imobilului, locul deschi­
derii moștenirii este în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat

9.0 persoană poate:


a. să aibă numai calitatea de moștenitor legal sau numai calitatea de legatar;
b. să aibă atât calitatea de moștenitor legat, cât și pe cea de legatar, putând opta
diferit în fiecare dintre aceste calități;
c. să aibă atât calitatea de moștenitor legal, cât și pe cea de legatar, neputând accepta
moștenirea decât în una din aceste calități

10. Sunt lipsite de capacitate succesorală:


a. persoanele fizice concepute, dar nenăscute la data moștenirii;
b. persoanele dispărute;
c. comorienții

11. Reprezentarea succesorală:


a. presupune, spre deosebire de retransmitere, că există o singură moștenire dobân­
dită de mai mulți moștenitori, în nume propriu sau prin reprezentare, și că aceștia își
exercită drepturile succesorale o singură dată;
Moștenirea legală 259

b. face posibil ca nora defuncților (soția supraviețuitoare a fiului defuncților - mama


și tatăl acestuia) să culeagă întreaga avere lăsată de socrii ei, față de care nu avea vocație
succesorală, legală sau testamentară;
c. nu profită reprezentantului, dacă reprezentatul era nedemn față de de cuius.

12. La moștenire pot veni prin reprezentare succesorală, numai:


a. ascendenții și descendenții defunctului;
b. descendenții copiilor defunctului și descendenții din frați și surori;
c. ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați

13. Averea unei persoane defuncte se poate transmite:


a. parțial prin moștenire testamentară, restul după regulile devoluțiunii legale;
b. doar prin moștenire legală, chiar dacă de cuius a lăsat un testament valid, conți­
nând mai multe legate;
c. prin testament, prin moștenire legală, precum și prin orice act bilateral mortis
causa.

14. în materia moștenirii legale1:


a. în cazul în care colateralii privilegiați vin la moștenire prin reprezentarea
succesorală, moștenirea sau partea din moștenire care li se cuvine se împarte între ei pe
tulpină;
b. în cazul în care la moștenire vin mama, fratele și soțul supraviețuitor al
defunctului, soțul supraviețuitor al defunctului culege o cotă succesorală de 1/3, mama
defunctului culege 1/2, iar fratele defunctului culege 1/6 din moștenire;
c. în cazul în care la moștenire vin fratele bunicului defunctului, copilul surorii
mamei defunctului și soțul supraviețuitor, primii doi culeg împreună 1/4 din moștenire,
iar soțul supraviețuitor o cotă succesorală de 3/4.

15. în materia moștenirii legale1


2:
a. poate fi reprezentat descendentul de gradul I, aflat în viață la data deschiderii
succesiunii, chiar dacă este nedemn față de defunct;
b. cota soțului supraviețuitor al defunctului în concurs cu moștenitori legali aparți­
nând unor clase diferite se stabilește ca și când acesta ar veni la moștenire numai cu cea
mai apropiată dintre ele;
c. legatul lăsat nedemnului, după săvârșirea faptei care atrage nedemnitatea, înlătură
efectele nedemnității, chiar și în lipsa unei declarații exprese în acest sens a celui ce lasă
moștenirea.

1 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2018.


2 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2016.
260 Drept civil. Succesiuni

16. Potrivit dispozițiilor Codului civil referitoare la devoluțiunea legală a moș­


tenirii1:
a. în cazul clasei a Il-a de moștenitori, nu operează, în niciun caz, reprezentarea
succesorală;
b. în cazul clasei a IlI-a de moștenitori, moștenirea se împarte în mod egal, când vin
la moștenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moștenire prin reprezentare;
c. în cazul clasei a Il-a de moștenitori, între colateralii privilegiați, împărțirea moște­
nirii se va realiza pe linii, atunci când aceștia sunt rude cu defunctul pe linii colaterale
diferite.

17. în materia dreptului de moștenire:


a. nedemnitatea judiciară poate fi invocată de către instanță din oficiu;
b. introducerea acțiunii prin care se solicită instanței declararea nedemnității judi­
ciare de către un succesibil care nu își exercitase anterior dreptul de opțiune succesorală
reprezintă pentru succesibilul reclamant act de acceptare tacită a moștenirii;
c. efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres sau tacit, de cel
care lasă moștenirea.

18. în lipsa succesorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului de


transmite:
a. statului, întotdeauna;
b. unității administrativ teritoriale în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu;
c. comunei, orașului - ori, după caz, municipiului, unde se aflau bunurile la data
deschiderii succesiunii.

19. Este de drept nedemnă de a moșteni:


a. soția celui care lasă moștenirea care, prin acte de violență, l-a împiedicat pe acesta
să revoce testamentul întocmit în favoarea sa;
b. persoana care, cu rea-credință, a distrus testamentul defunctului;
c. persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-1
ucide pe cel ce lasă moștenirea.

20. în materia dreptului de moștenire:


a. nedemnitatea poate fî constatată de către instanță numai după deschiderea
moștenirii;
b. nedemnitatea de drept poate fi invocată și de donatari sau legatari, în cazul în care
nedemnul ar fi fost un moștenitor legal rezervatar, a cărui prezență putea determina
reducțiunea liberalității;
c. nedemnitatea succesorală poate fi invocată și în situația în care vocația succe­
sorală legală a nedemnului nu este concretă (utilă), ci doar generală (eventuală).

1 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2016.


Moștenirea legală 261
21. în materia nedemnității succesorale:
a. nedemnul este înlăturat doar de la moștenirea legală, nu și de la cea testamentară;
b. efectele nedemnității de drept pot fi înlăturate și de moștenitorii celui care lasă
moștenirea;
c. efectele nedemnității nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului.

22. în materia nedemnității succesorale:


a. nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând;
b. efectele nedemnității sunt înlăturate în mod automat dacă intervine prescripția
executării pedepsei penale;
c. nedemnitatea de drept poate fi constatată din oficiu de către instanța de judecată.

23. Succesibilul care, cu rea-credință, a sustras ori a ascuns bunuri din patri­
moniul succesoral1:
a. este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea;
b. este considerat renunțător la fel ca acela care a ascuns o donație supusă raportului
ori reducțiunii;
c. este ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii proporțional cu cota sa din
moștenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.

24. în materia moștenirii legale1 2:


a. în cazul în care colateralii privilegiați vin la moștenire prin reprezentarea succe­
sorală, moștenirea sau partea din moștenire care li se cuvine se împarte între ei pe
tulpină;
b. în cazul în care la moștenire vin mama, fratele și soțul supraviețuitor al defunctului,
soțul supraviețuitor al defunctului culege o cotă succesorală de 1/3, mama defunctului
culege 1/2, iar fratele defunctului culege 1/6 din moștenire;
c. în cazul în care la moștenire vin fratele bunicului defunctului, copilul surorii
mamei defunctului și soțul supraviețuitor, primii doi culeg împreună 1/4 din moștenire,
iar soțul supraviețuitor o cotă succesorală de 3/4.

25. Nedemnitatea judiciară3:


a. poate fi declarată la cererea oricărei persoane interesate;
b. poate fi declarată în cazul succesibilului care, cu rea-credință, a alterat testamentul
defunctului;
c. poate fi invocată, pe cale de acțiune, în 3 ani de la data deschiderii moștenirii.

26. Nedemnitatea succesorală judiciară produce efecte care:


a. pot fi înlăturate prin testament, în mod expres, de cel care lasă moștenirea;
b. pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, dar și printr-o amnistie intervenită
după condamnarea acestuia;
c. pot fi înlăturate și în mod tacit, prin aceea că de cuius testează în favoarea
nedemnului.

1 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2018.


2 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2018.
3 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2017.
262 Drept civil. Succesiuni

27. în situația în care unicul copil al defunctului este nedemn și nu există alți
moștenitori:
a. fiul nedemnului poate veni la moștenire prin reprezentare numai dacă nedemnul
este decedat la data deschiderii moștenirii;
b. fiul nedemnului poate veni la moștenire în nume propriu numai dacă nedemnul
este decedat la data deschiderii moștenirii;
c. fiul nedemnului poate veni la moștenire în nume propriu.

28. Cota succesorală a soțului supraviețuitor este de1:


a. o treime din moștenire, dacă vine în concurs cu doi descendenți au defunctului;
b. un sfert din moștenire, dacă vine în concurs numai cu părinții defunctului;
c. trei sferturi din moștenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenții ordinari, fie cu
colateralii ordinari au defunctului.

29. în materia moștenirii legale, bunicul defunctului:


a. este înlăturat de la moștenire de copilul fratelui defunctului;
b. nu înlătură de la moștenire pe fratele tatălui defunctului;
c. nu este înlăturat de la moștenire de soțul supraviețuitor.

30. în materia dreptului la moștenire:


a. fratele tatălui defunctului este înlăturat de la moștenire de către tatăl mamei
defunctului;
b. mama defunctului înlătură de la moștenire pe nepotul de frate al defunctului;
c. cacă în clasa a IV-a de moștenitori nu există unchi și/sau mătuși, verii primari și
fratele bunicului defunctului (unchiul mare) împart în mod egal moștenirea sau cota din
moștenire ce li se cuvine.

31. Moștenirea de cuius-ului X a fost acceptată de S (soția supraviețuitoare),


A (fiul lui X și al Iui A), B (fratele uterin al lui A), C și D (frații consangvini ai lui A),
E fratele bun al tatălui defunctului), F (sora consangvină a mamei defunctului),
G (tatăl mamei defunctului) și H (copilul tatălui defunctului din căsătoria ante­
rioară):
a. B nu are vocație succesorală concretă la succesiunea lui X;
b. vor culege efectiv moștenirea S (soțul supraviețuitor), cu o cotă succesorală de
1/4, A, C și D în calitate de fiii ai defunctului X, fiecare cu câte o cotă succesorală de 1/4;
c. descendenții defunctului înlătură de la moștenire toate celelalte clase de moște­
nitori, ca urmare a aplicării principiului proximității gradului de rudenie între moșteni­
torii din aceeași clasă.

32. în materia dreptului de moștenire:


a. nepotul de frate al defunctului este rudă de gradul al III-lea cu defunctul;
b. vărul primar al defunctului o înlătură de la moștenire pe sora bunicului defunctului;

1 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2017.


Moștenirea legală 263

c. părinții defunctului (rude de gradul I) îl înlătură de la moștenire pe nepotul de fiu


al defunctului (rudă de gradul al II-lea) în temeiul principiului al 11-lea al devoluțiunii
legale a moștenirii.

33. în materia dreptului de moștenire:


a. soțul supraviețuitor face parte din clasa I de moștenitori legali;
b. fratele defunctului face parte din clasa a Il-a de moștenitori legali;
c. strănepotul de frate al defunctului face parte din clasa a IV-a de moștenitori.

34. în materia dreptului de moștenire:


a. copilul născut din căsătoria încheiată între nepotul de fiică al defunctului și
nepotul de frate al defunctului, ce face parte atât din clasa I (în calitate de strănepot al
defunctului), cât și din clasa a Il-a (în calitate de strănepot de frate) nu poate, în nicio
situație, să renunțe la moștenire, în prima sa calitate;
b. soțul supraviețuitor ce are în același timp și calitatea de rudă a soțului decedat, în
condițiile art. 274 alin. 2 C. civ., poate moșteni atât în nume propriu, eventual prin
retransmitere, cât și prin reprezentare succesorală;
c. strănepotul de soră al defunctului, ce a formulat notificare în temeiul legii
nr. 10/2001 pentru restituirea unui teren ce a aparținut autorului său, strănepot de soră al
defunctului, nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, dacă moștenirea
fostului proprietar a fost acceptată de fiica acestuia, chiar dacă aceasta din urmă - singura
ce are calitatea de moștenitoare a fostului proprietar - nu a formulat notificare în temeiul
Legii nr. 10/2001.

35. în legătură cu principiul I al devoluțiunii legale a moștenirii, sunt valabile


următoarele afirmații:
a. dacă în urma dezmoșteniții rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot
culege întreaga moștenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă
care îndeplinesc condițiile de a moșteni;
b. singura situație în care putem vorbi despre venirea concomitentă la moștenire a
două clase de moștenitori este atunci când au fost dezmoșteniți moștenitori rezervatari;
c. nu vor veni concomitent la moștenire rude din două clase deosebite, atunci când
de dezmoștenirea directă a anumitor rude dintr-o clasă vor profita alte rude din aceeași
clasă, dar de un rang inferior.

36. în cazul în care la moștenire vin soțul supraviețuitor al defunctului S,


unchiul defunctului UI și vărul primar al defunctului V (V este copilul unchiului
predecedat U2 al defunctului și pentru a moșteni invocă beneficiul reprezentării
succesorale), atunci:
a. soțul supraviețuitor S primește 3/4 din moștenire;
b. unchiul UI primește 1/8;
c. vărul primar V nu moștenește.
264 Drept civil. Succesiuni

37. în privința clasei a Il-a de moștenitori, sunt valabile următoarele afirmații:


a. în cazul în care colateralii privilegiați nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a
moșteni, ascendenții privilegiați vor culege moștenirea sau partea din moștenire cuvenită
clasei a Il-a;
b. împărțeala se face pe tulpini dacă la moștenire sunt chemați frați și surori din
categorii diferite;
c. frații uterini pot veni la moștenirea fratelui lor numai în nume propriu.

38. împărțirea pe linii a moștenirii:


a. se aplică descendenților din frați și surori până la gradul al IV-lea inclusiv,
indiferent dacă ei vin la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare;
b. descendenții din frate bun vor fi subclasificați după cum sunt dintr-o căsătorie
după cum sunt dintr-o căsătorie anterioară, din afara căsătoriei sau din ultima căsătorie a
tatălui lor (frate bun cu defunctul);
c. în ipoteza în care nepoții de frate vin la moștenire în nume propriu, deoarece nu
sunt îndeplinite condițiile reprezentării succesorale, moștenirea se împarte mai întâi pe
tulpină și apoi pe linii.

39. Deși fac parte din aceeași clasă de moștenitori legali:


a. ascendenții privilegiați sunt moștenitori rezervatari, iar colateralii privilegiați nu
au acest statut;
b. ascendenții privilegiați nu simt obligați la raportul donațiilor, iar colateralii
privilegiați sunt obligați la raportul donațiilor;
c. ascendenții privilegiați sunt moștenitori sezinari, iar colateralii privilegiați nu sunt
moștenitori sezinari.

40. Potrivit regulilor devoluțiunii legale, în cazul în care moștenirea este


acceptată de vărul primar V (copilul unchiului predecedat UI) și de unchiul U2,
moștenirea va fi culeasă de1:
a. vărul primar V împreună cu unchiul U2, în cote egale;
b. vărul primar V, în întregime;
c. unchiul U2, în întregime.

41. în materia moștenirii legale1 2:


a. poate fi reprezentat descendentul de gradul I, aflat în viață la data deschiderii
succesiunii, chiar dacă este nedemn față de defunct;
b. cota soțului supraviețuitor al defunctului în concurs cu moștenitori legali aparți­
nând unor clase diferite se stabilește ca și când acesta ar veni la moștenire numai cu cea
mai apropiată dintre ele;
c. legatul lăsat nedemnului, după săvârșirea faptei care atrage nedemnitatea, înlătură
efectele nedemnității, chiar și în lipsa unei declarații exprese în acest sens a celui ce lasă
moștenirea.

1 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2016.


2 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2016.
Moștenirea legală 265
42. în materia dreptului la moștenire:
a. atunci când vine în concurs cu ascendenții privilegiați ( care sunt moștenitori
rezervatari), soțul supraviețuitor este obligat la raportul donațiilor primite de la soțul
decedat;
b. nepoții de frate/soră pot veni la moștenire, atât în nume propriu, cât și prin repre­
zentare succesorală;
c. soțul supraviețuitor poate veni la moștenire prin reprezentarea soțului său decedat.

43. Potrivit dispozițiilor Codului civil referitoare la devoluțiunea legală a


moștenirii1:
a. în cazul clasei a Il-a de moștenitori, nu operează, în niciun caz, reprezentarea
succesorală;
b. în cazul clasei a IlI-a de moștenitori, moștenirea se împarte în mod egal, când vin
la moștenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moștenire prin reprezentare;
c. în cazul clasei a Il-a de moștenitori, între colateralii privilegiați, împărțirea moște­
nirii se va realiza pe linii, atunci când aceștia sunt rude cu defunctul pe linii colaterale
diferite.

44. La succesiunea lui O, decedat la data de 3 februarie 2017, au vocație doi


nepoți de fiu predecedat, respectiv NI dezmoștenit de tatăl său și N2 nedemn față de
O, și F, un nepot de frate predecedat. Conform regulilor succesiunii legale, moște­
nirea va fi culeasă1
2:
a. de N2 și F în cote egale;
b. de N2 în întregime;
c. de NI în întregime.

45. în materia moștenirii legale, copilul fratelui defunctului:


a. nu este înlăturat de la moștenire de mama defunctului;
b. nu înlătură de la moștenire pe fratele tatălui defunctului;
c. este înlăturat de la moștenire de nepotul fiului defunctului.

46. în cazul în care moștenirea lui de cuius X a fost acceptată de către S (soția
supraviețuitoare), A (fiul lui CI, acesta din urmă fiind copilul lui X și S și
predecedat lui X), B și C (fiii lui C2, acesta din urmă copil al lui X și S și nedemn
față de X), și D (copilul lui C3, acesta din urmă tot copil al lui X și S și care a
renunțat la moștenirea lui X):
a. A primește 3/8;
b. D primește 1/4;
c. B și C primesc câte 1/8 fiecare.

1 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2016.


2 Grilă de admitere INPPA - avocați stagiari - sesiunea 2018.
266 Drept civil. Succesiuni

47. în materia dreptului de moștenire, bunicul defunctului, ca și nepotul de


frate al defunctului:
a. poate veni la moștenire atât în nume propriu, cât și prin reprezentare succesorală;
b. este înlăturat de la moștenire de mama defunctului;
c. înlătură de la moștenire pe fratele tatălui defunctului.

48. în materia moștenirii legale poate fi reprezentat:


a. fratele bunicului defunctului;
b. fratele tatălui defunctului;
c. descendentul nedemn, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii.

49. în cazul în care moștenirea defunctului X a fost acceptată de către S (soțul


supraviețuitor al lui X), A (fiul lui CI, acesta din urmă fiind copilul predecedat al
lui X), B și C (fiii lui C2, acesta din urmă fiind copilul lui X și nedemn față de tatăl
său) și D (copilul lui C3, acesta din urmă tot copilul lui X și care a decedat în același
accident de circulație cu X, fără a se putea stabili că unul a supraviețuit celuilalt),
patrimoniul succesoral se va distribui după cum urmează:
a. S primește 1/4, A primește 1/4, B primește 1/8, C primește 1/8, iar D primește 1/4;
b. S primește 1/4, A primește 3/8, B primește 3/16, C primește 3/16, iar D nu
moștenește;
c. S primește 1/4, A primește 1/4, B primește 1/4, C primește 1/4, iar D nu
moștenește.

50. în materia dreptului de moștenire:


a. poate fî reprezentat descendentul de gradul I, aflat în viață la data deschiderii
succesiunii, chiar dacă este nedemn față de defunct;
b. în cazul în care copilul predecedat CI al defunctului a fost dezmoștenit, atunci
NI, copilul lui CI, poate veni la moștenirea defunctului prin reprezentarea lui CI în
concurs cu celălalt copil C2 al defunctului, locul lui CI fiind un loc util;
c. dacă moștenirea lui de cuius X a fost a fost acceptată de S (soția supraviețuitoare),
C (copilul lui X și S, C fiind dezmoștenit prin testamentul lăsat de X), M (mama lui X),
T (tatăl lui X) și F (fratelui lui X, atunci S va culege 1/4, C va culege 3/8, M va culege
1/8, T va culege 1/8, iar F va culege 1/8 din moștenire.

51. Atunci când vin Ia moștenire colateralii ordinari:


a. succesiunea se împarte pe tulpini, dacă aceștia nu au un ascendent comun;
b. în concurs cu soțul supraviețuitor, ei culeg 1/4 din moștenire, indiferent de
numărul lor;
c. partea din moștenire cuvenită lor nu se împarte în mod egal între aceștia.

52. Soțul supraviețuitor care a acceptat succesiunea1:


a. dacă se recăsătorește, pierde dreptul de abitație, dar nu mai devreme de un an de la
data deschiderii succesiunii;

1 Grilă de admitere INPPA - avocați stagiari - sesiunea 2018.


Moștenirea legală 267
b. dacă vine în concurs cu descendenții defunctului, moștenește mobilierul și
obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților;
c. culege 1/2 din moștenire, dacă au acceptat succesiunea și nepotul de soră prede-
cedată a defimctului, dezmoștenit de către aceasta, precum și vărul primar al defunctului.

53. La data de 15.03.2014 P decedează, neavând nici descendenți, nici soție


supraviețuitoare. Moștenirea după acesta este acceptată de B, care este văr primar,
respectiv fiul unchiului C (fratele tatălui lui P) predecedat și de D, care este mătușa
lui P (sora tatălui lui P). Conform devoluțiunii legale a moștenirii, aceasta urmează
a fi culeasă de1:
a. B în întregime;
b. D în întregime;
c. B, împreună cu D, în cote egale.

54. Moștenirea de cuius-ului X a fost acceptată de S (soțul supraviețuitor al


defunctului), A ( mama defunctului), B (bunicul patern al defunctului, care pretinde
că moștenește prin reprezentare succesorală cota ce i s-ar fi cuvenit lui T tatăl
predecedat al defunctului și, în același timp, fiul lui B), C și R (frații buni ai
defunctului), D ( fratele uterin al defunctului), E (copilul lui D), F (sora mamei
defunctului), G (copilul lui U, U fiind frate al tatălui defunctului și predecedat lui X,
G dorind să vină la moștenirea lui X prin reprezentare succesorală).
a. B poate veni la moștenire prin reprezentarea lui T;
b. E poate veni la moștenire prin reprezentarea lui D;
c. cota succesorală culeasă de C este de 5/24.

55. Moștenirea lui de cuius X a fost acceptată în termenul legal de către S (soția
supraviețuitoare a defunctului), A (fiul lui X și al lui S), B (fratele uterin al lui A),
C și D (frații consangvini ai lui A), E (tatăl lui X), F (fratele bun al lui E), G ( tatăl
lui E și al lui F) și H (copilul adoptat cu efecte restrânse de către R, acesta din urmă
fiind frate bun cu A și predecedat lui X; H dorește să vină la moștenire prin repre­
zentare succesorală).
a. H are vocație succesorală doar la succesiunea lui R, nu și a rudelor acestuia, prin
urmare nu se poate bucura de beneficiul reprezentării, spre a culege succesiunea lui X;
b. A, C și D vor culege fiecare cota de 1/4;
c. B este rudă cu X, astfel încât este chemat la moștenirea acestuia.

56. Soțul supraviețuitor:


a. condiția specială, ce îi conferă vocație la moștenire, respectiv aceea de a avea
calitatea de soț la data deschiderii moștenirii, presupune că soțul supraviețuitor îl moște­
nește pe soțul decedat dată, la data deschiderii moștenirii, nu există o hotărâre de divorț
definitivă, numai dacă divorțul este pronunțat pe cale judiciară;
b. până la data la care căsătoria a fost desfăcută printr-o hotărâre de divorț rămasă
definitivă, calitatea de soț se păstrează, chiar dacă moartea a intervenit în cursul
procesului, eventual chiar după pronunțarea divorțului, dar mai înainte ca hotărârea să fi
rămas definitivă;

1 Grilă de admitere INPPA - avocați stagiari - sesiunea 2016.


268 Drept civil. Succesiuni

c. în ipoteza în care moartea soțului a intervenit în cursul procesului, eventual chiar


după pronunțarea divorțului, dar mai înainte ca hotărârea să fî rămas definitivă, efectele
hotărârii de divorț nu se mai produc, căsătoria încetând prin moarte, soțul supraviețuitor
urmând să moștenească.

57. Soțul supraviețuitor este chemat la succesiune:


a. cu oricare dintre clasele de moștenitori legali;
b. având întotdeauna și un drept special de moștenire asupra mobilierelor și obiec­
telor de uz casnic, care au fost afectate folosinței comune a soților;
c. doar dacă nu intră în concurs cu ascendenții privilegiați ai lui de cuius.

58. Clauza de preciput:


a. nu este supusă raportului donațiilor, ci doar reducțiunii (împreună cu legatele), în
condițiile legii, indiferent de clasa de moștenitori cu care soțul supraviețuitor vine în
concurs;
b. devine caducă atunci când soții decedează în același timp;
c. devine caducă în cazul în care soțul beneficiar decedează înaintea soțului supra­
viețuitor.

59. Cota succesorală a soțului supraviețuitor:


a. se impută asupra părților celorlalți moștenitori cu care vine efectiv în concurs;
b. este 1/2 de atunci când vine în concurs cu părinții și frații pe care defunctul i-a
exheredat;
c. este de 1/2 din moștenire atunci când vine la moștenire în concurs cu un copil
exheredat și cu un văr al defunctului.

60. Dacă la moștenirea lui de cuius sunt chemați soțul supraviețuitor, cei doi
părinți care au fost dezmoșteniți, precum și doi nepoți de frate care vin prin repre­
zentare, cota soțului supraviețuitor este de:
a. 1/2 din moștenire;
b. 1/3 din moștenire;
c. 1/4 din moștenire.

61. în materia dreptului de moștenire:


a. atunci când acțiunea de divorț se întemeiază pe culpa exclusivă a pârâtului și
reclamantul decedează în timpul procesului, moștenitorii soțului reclamant vor putea
continua acțiunea, iar dacă instanța o admite, căsătoria se socotește desfăcută de la data
decesului soțului reclamant;
b. în cazul în care copilul predecedat CI al defunctului a fost dezmoștenit, atunci NI
(copilul lui CI) poate veni la moștenirea defunctului prin reprezentarea lui CI, în concurs
cu celălalt copil C2 al defunctului, întrucât locul lui CI este util;
c. dacă moștenirea este acceptată de soțul supraviețuitor al defunctului și de mama
defunctului, iar sora defunctului renunță la moștenire, atunci cota soțului supraviețuitor
este de 14 din moștenire.
Moștenirea legală 269
62. în cazul în care moștenirea de cuius-ului X a fost acceptată de S (soțul
supraviețuitor al defunctului), A (mama defunctului), B (bunicul patern al
defunctului), C și R (frați buni ai defunctului), D (fratele uterin al defunctului) și
E (copilul lui D), atunci:
a. E primește o cotă egală cu D;
b. R primește 5/24 din moștenire;
c. D primește 1/24 din moștenire.

63. Dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu descendenții defunctului:


a. soțului supraviețuitor îi revin mobilierul și obiectele de uz casnic numai în cadrul
cotei succesorale la care are dreptul;
b. soțului supraviețuitor îi revin mobilierul și obiectele de uz casnic în totalitate și în
mod exclusiv, în temeiul dreptului său special la moștenire;
c. are dreptul la partea sa din comunitatea de bunuri, în temeiul raporturilor de
familie, în calitate de codevălmaș.

64. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor:


a. este recunoscut soțului supraviețuitor indiferent de moștenitorii cu care acesta vine
în concurs;
b. pentru valorificarea acestui drept este necesar ca, la deschiderea moștenirii, soțul
supraviețuitor să fi conviețuit cu defunctul în acea locuință;
c. poate fî valorificat doar dacă soțul supraviețuitor nu este titular al niciunui drept
real.

65. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor:


a. este un drept real, având ca obiect casa de locuit, titularul acestui drept având și
dreptul de a se servi de terenul aferent, în măsura necesară folosirii locuinței;
b. este conferit de lege soțului supraviețuitor cu titlu gratuit, gratuitatea profîtându-i
soțului doar până la data partajului;
c. după data partajului, soțul supraviețuitor datorează chirie retroactiv moștenitorului
care a dobândit proprietatea casei.

66. Dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor prevăzut de art. 974


din Codul civil:
a. nu este recunoscut soțului supraviețuitor dacă vine în concurs cu ascendenții
privilegiați ai defunctului;
b. se întinde asupra darurilor de nuntă;
c. se întinde asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic afectate folosinței comune
a soților.

67. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor:


a. nu încetează prin recăsătorirea soțului supraviețuitor;
b. este un drept personal care nu poate fi transmis de către titularul său;
c. este un drept legal conferit cu titlu oneros.
270 Drept civil. Succesiuni

68. Soțul supraviețuitor:


a. este moștenitor sezinar;
b. este moștenitor rezervatar;
c. poate fî reprezentat în cadrul operațiunii de reprezentare succesorală.

69. Din categoria mobilierului și bunurilor de uz casnic asupra cărora soțul


supraviețuitor are un drept special de moștenire, fac parte:
a. fructele civile ale imobilelor;
b. bunurile necesare exercitării profesiei defunctului;
c. aparatura electrocasnică.
CAPITOLUL II
DONAȚIA

1. în materia donației1:
a. revocarea pentru neîndeplinirea sarcinilor nu operează de drept;
b. este lovită de nulitate orice simulație în care donația reprezintă contractul secret,
cu scopul de a eluda principiul revocabilității donației între soți;
c. sub sancțiunea nulității absolute, donația indirectă se înscrie prin înscris autentic,
dacă bunul ce face obiectul acesteia are o valoare mai mare de 100.000 lei.

2. Nulitatea donației propriu-zise pentru lipsa formei autentice:


a. poate fi validată printr-un act confirmativ al donatorului;
b. confirmarea unei donații de către moștenitorii universali sau cu titlu universal ai
dispunătorului atrage renunțarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte
motive de nulitate;
c. poate fî invocată numai de către donator sau donatar.

3. Oferta de donație:
a. poate fî revocată cât timp ofertantul nu a luat la cunoștință de acceptarea desti­
natarului;
b. poate fi acceptată și după decesul donatarului, de către moștenitorii acestuia;
c. decesul donatorului atrage caducitatea acceptării ofertei de donație de către
donatar.

4. în cazul donației încheiate între absenți, oferta de donație poate fî acceptată:


a. de moștenitorii destinatarului, dacă acesta a decedat ulterior întocmirii ofertei, însă
în termenul de valabilitate al acesteia;
b. de către persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă, cu încuviințarea ocrotito­
rului legal;
c. de reprezentantul legal, pentru oferta de donație făcută unei persoane lipsită de
capacitate de exercițiu.

5. Promisiunea de donație:
a. de vreme ce nu are efect translativ al dreptului de proprietate, nu este supusă
formei autentice;
b. este supusă formei autentice, sub sancțiunea nulității absolute;
c. în caz de neexecutare din partea promitentului, beneficiarul se poate adresa
instanței de judecată spre a cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de
donație.

1 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2018.


272 Drept civil. Succesiuni

6. Prin contractul de donație, donatorul poate prevedea întoarcerea bunurilor


dăruite:
a. clauza de întoarcere afectează, în această ipoteză, contractul de donație, de moda­
litatea condiției rezolutorii a decesului donatarului;
b. dreptul de întoarcere al donatorului este supus înscrierii în Cartea funciară, dacă
donația are ca obiect un bun imobil;
c. doar pentru ipoteza în care numai donatarul, iar nu și descendenții acestuia, ar
predeceda donatorului.

7. Donatorul1:
a. nu răspunde, în niciun caz, pentru viciile ascunse ale bunului donat;
b. în toate cazurile, răspunde pentru evicțiune ca și vânzătorul;
c. poate cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donației, atunci când donatarul nu
îndeplinește sarcina la care s-a obligat.

8. Părinții lui V i-au făcut o donație lui T cu condiția de a o lua de soție pe fiica
lor. Căsătoria nu s-a încheiat, ca urmare a faptului că T a refuzat să o ia de soție pe
infidela V. Prin raportare Ia situația de fapt, donația12:
a. este nulă pentru cauză imorală;
b. este caducă;
c. este revocabilă pentru neîndeplinirea sarcinii.

9. Dacă donatarul nu îndeplinește sarcina la care s-a obligat3:


a. numai donatorul poate cere revocarea donației, aceasta fiind o acțiune intuitu
personae',
b. acțiunea în revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii poate fi introdusă de
succesorii în drepturi ai donatorului defunct în termen de trei ani de la deschiderea
succesiunii;
c. în cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terț, acesta poate cere
executarea sarcinii.

10. Defunctul a lăsat o donație lui H pentru suma de 100.000 de lei aflată
într-un cont deschis la Banca Y, printr-un înscris sub semnătură privată, cu sarcina
de a- și continua studiile. După deschiderea succesiunii, moștenitorii legali ai
defunctului, în deplină cunoștință de cauză, au transferat suma donată către
donatar. înainte de finalizarea studiilor de către H, acesta a fost chemat în judecată
de unul dintre moștenitori care s-a răzgândit, întrucât rezerva sa succesorală a fost
încălcată. Acesta invocă nulitatea_absolută a donației și pretinde restituirea sumei
de către H sau, în subsidiar, reducțiunea liberalității excesive în limita cotei sale de
rezervă succesorală. Instanța4:
a. va admite cererea de constatare a nulității absolute a donației și-l va obliga pe H la
restituirea sumei de 100.000 de euro;

1 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2016.


2 Grilă de definitivare în profesia de avocat INPPA - sesiunea 2018.
3 Grilă de admitere INPPA - avocați stagiari - sesiunea 2017.
4 Grilă de definitivare în profesia de avocat INPPA - sesiunea 2017.
Donația 273

b. va respinge acțiunea în totalitate;


c. va respinge cererea de constatare a nulității donației și va admite cererea de
reducțiune a donației în limita cotei de rezervă succesorală a reclamantului.

11. în materia donației:


a. revocarea pentru neîndeplinirea sarcinilor nu operează de drept;
b. este lovită de nulitate orice simulație în care donația reprezintă contractul secret în
scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți;
c. sub sancțiunea nulității absolute, donația indirectă se încheie prin înscris autentic
dacă bunul ce constituie obiectul acesteia are o valoare mai mare de 100.000 de lei.

12. în materia donației:


a. nu sunt supuse condiției de validitate a formei înscrisului autentic donațiile
deghizate;
b. revocarea pentru ingratitudine operează de drept;
c. promisiunea de donație este supusă formei autentice, sub sancțiunea nulității rela­
tive, deoarece se ocrotește un interes privat.

13. La contractul de donație:


a. trebuie respectată forma autentică în cazul donației indirecte;
b. trebuie respectată cerința formei autentice, dar donațiile deghizate nu sunt supuse
acestei cerințe;
c. trebuie respectată cerința formei autentice, dar donațiile între absenți sunt
exceptate.

14. Principiul irevocabilității donațiilor:


a. este compatibil cu rezervarea dreptului donatorului de a denunța unilateral
contractul;
b. nu permite plata datoriilor viitoare determinate în contract;
c. este incompatibil cu rezervarea dreptului donatorului de a denunța unilateral
contractul.

15. în cazul contractului de donație, donatorul:


a. răspunde pentru evicțiune, dacă evicțiunea decurge din fapta sa;
b. răspunde pentru evicțiune;
c. nu răspunde pentru evicțiune, chiar dacă a promis expres garanția.

16. Acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine:


a. poate fi exercitată numai împotriva donatarului, dar dacă acesta moare după
introducerea acțiunii poate fi continuată împotriva moștenitorilor;
b. poate fi introdusă de donator, dar nu poate fi continuată de moștenitorii acestuia;
c. poate fi cerută dacă donatarul nu îndeplinește sarcina la care s-a obligat.
274 Drept civil. Succesiuni

17. Nerespectarea clauzei de inalienabilitate stipulate într-o donație având ca


obiect un bun imobil:
a. atrage rezilierea contractului subsecvent prin care donatarul a înstrăinat imobilul;
b. nu permite donatorului să obțină decât daune-interese atunci când clauza a fost
supusă formalităților de publicitate prevăzute de lege;
c. permite donatorului să solicite revocarea donației, inclusiv atunci când clauza a
fost stipulată în favoarea unui terț.

18. Este lovită de nulitate absolută:


a. donația indirectă care nu se încheie prin înscris autentic;
b. donația care impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar putea
contracta în viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de
donație;
c. donația care permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă
donatorul moare fără să fi dispus de acel bun.

19. în materia donației:


a. nulitatea căsătoriei atrage caducitatea donației făcută soțului de rea sau de
bună-credință;
b. oferta de donație nu mai poate fi acceptată după decesul destinatarului ei;
c. dreptul la acțiunea prin care se solicită executarea sarcinii se prescrie în termen de
1 an de la data la care sarcina trebuia executată.

20. în materia donației:


a. nu se poate prevedea în nici un caz întoarcerea bunurilor dăruite, deoarece aceasta
contravine principiului irevocabilității donației;
b. este lovită de nulitate absolută donația care conferă donatorului dreptul de a
denunța unilateral contractul;
c. în cazul în care donatarul nu îndeplinește sarcina la care s-a obligat, dacă sarcina a
fost stipulată în favoarea unui terț, acesta din urmă nu poate cere revocarea donației.

21. M, minor în vârstă de 17 ani, s-a căsătorit cu D. în timpul căsătoriei, M i-a


donat lui D un imobil, bunul său propriu. Ulterior, căsătoria dintre cei doi a fost
declarată nulă, ca urmare a faptului că D era căsătorită la încheierea acesteia, fapt
pe care i-1 ascunsese lui M. în raport de această situație:
a. donația este lovită de nulitate absolută;
b. M poate revoca donația prin voința sa unilaterală și după rămânerea definitivă a
hotărârii de declarare a nulității căsătoriei dintre el și D;
c. donația va rămâne valabilă dacă M o confirmă după aflarea cauzei de nulitate a
căsătoriei.

22. Este lovită de nulitate donația care:


a. este afectată de o condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința donatorului;
b. impune donatarului obligația de a plăti cheltuielile prezente ale donatorului,
reprezentând cheltuieli de întreținere, către Asociația de proprietari, cheltuieli în cuantum
de 850 lei;
c. este afectată de o condiție potestativă simplă din partea donatorului.
Donația 275
23. în materia contractului de donație:
a. revocarea pentru ingratitudine și pentru neîndeplinirea sarcinilor operează de
drept;
b. donația poate fi revocată doar pe cale judiciară;
c. revocarea pentru neexecutarea sarcinii la care s-a obligat donatarul prin contract,
se aplică și pentru neexecutarea neculpabilă a sarcinii.

24. Revocarea de drept a promisiunii de donație:


a. operează de drept dacă, anterior perfectării contractului de donație, donatarul a
refuzat, în mod nejustificat, să asigure alimente donatorului, ce se afla în stare de nevoie;
b. spre deosebire de revocarea donației pentru ingratitudine, termenul de prescripție
al dreptului la acțiune începe să curgă de la săvârșirea faptei de ingratitudine, iar aceasta
trebuie să se producă anterior perfectării contractului de donație;
c. insolvabilitatea debitorului a intervenit ulterior executării promisiunii.

25. în materia contractului de donație:


a. dacă donatarul decedează înainte de introducerea acțiunii în revocarea donației
pentru ingratitudine, această acțiune poate fi introdusă și împotriva moștenitorilor dona­
tarului;
b. nu reprezintă o donație indirectă renunțarea la moștenire de către un potențial
moștenitor, pentru a nu suporta datoriile și sarcinile moștenirii, chiar dacă prin renunțarea
la moștenire cresc cotele succesorale ale comoștenitorilor;
c. în urma revocării donației pentru ingratitudine, donatarul va fi obligat să restituie
fructele pe care le-a perceput începând cu data săvârșirii faptei de ingratitudine.

26. Acțiunea în revocarea donației:


a. se prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a știut că donatarul a
săvârșit fapta de ingratitudine;
b. poate fi exercitată și împotriva moștenitorilor donatarului, dacă acesta din urmă
moare înainte de introducerea acțiunii;
c. poate fi introdusă, în toate cazurile, de moștenitorii donatorului.

27. în materia dreptului de donație:


a. termenul de un an în care se poate solicita revocarea donației pentru ingratitudine
este un termen de decădere;
b. în cazul în care donatarul a atentat la viața fiului donatorului, întocmai ca și în
cazul nedemnității succesorale, pentru dovedirea faptei de ingratitudine este necesară
existența unei hotărâri judecătorești de condamnare a donatarului;
c. dacă există o hotărâre penală de condamnare a donatarului cu privire la săvârșirea,
față de donator, a unor acte de cruzimi, aceasta are autoritate de lucru judecat în ceea ce
privește fapta săvârșită și forma de vinovăție.

28. Obligația donatarului de a asigura alimente donatorului ajuns în nevoie:


a. are caracter principal, prin urmare chiar dacă donatorul are un fiu, poate pretinde
alimente direct de la donatar;
276 Drept civil. Succesiuni

b. este o obligație susceptibilă de executare silită, în caz de neîndeplinire a acesteia


donatorul având drept de opțiune între a cere executarea silită a obligației sau revocarea
donației pentru ingratitudine;
c. donatorul nu poate renunța anticipat la dreptul de a revoca donația în această
ipoteză, această clauză fiind lovită de nulitate absolută.

29. Succesibil» pot cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea în


termen de:
a. 1 an de la data deschiderii moștenirii
b. 6 luni de la data decesului defunctului;
c. 3 ani.

30. Spre deosebire de acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine,


acțiunea în revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii:
a. se prescrie în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată;
b. nu poate fi introdusă de moștenitorii donatorului;
c. dacă este admisă, poate avea ca efect restituirea în natură a bunului donat.

31. Revocarea donației pentru ingratitudine:


a. fiind o sancțiune, produce efecte cu privire la toți donatarii, în cazul pluralității de
donatari;
b. între părți, respectiv donator și donatar, revocarea donației produce efecte
retroactiv;
c. donatarul va fi obligat să restituie fructele pe care le-a perceput, începând cu data
pronunțării hotărârii judecătorești de revocare a donației, aceasta fiind data în raport de
care se apreciază reaua lui credință.

32. Moștenitorii donatorului sunt titularii acțiunii în revocarea donației pentru


ingratitudine:
a. dacă donatorul a promovat acțiunea în termen de 1 an de la data la care a survenit
cauza de revocare;
b. dacă donatorul a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare a donației;
c. dacă moștenitorii au acceptat moștenirea donatorului în termen de 1 an de la data
la care au cunoscut existența cauzei de revocare.

33. Revocarea donației:


a. are natura juridică a unei sancțiuni civile, în cazul în care se datorează neexecu­
tării sarcinii de către donatar;
b. determină în toate cazurile desființarea actelor subsecvente prin care bunul donat
a fost transmis unui terț dobânditor;
c. operează, în toate cazurile, de drept.

34. în cazul donației cu sarcină stipulată în favoarea unui terț:


a. în cazul neexecutării sarcinii donatorul nu poate cere revocarea donației;
b. beneficiarul sarcinii poate cere executarea sarcinii stipulate în favoarea sa;
c. beneficiarul sarcinii poate cere revocarea donației în cazul neexecutării sarcinii.
Donația 277

35. Nulitatea căsătoriei atrage:


a. nulitatea relativă a donației făcute soțului de rea-credință;
b. nulitatea relativă a donației făcute soțului de bună-credință;
c. nulitatea absolută a donației făcute soțului de rea-credință.

36. în cazul unei donații autentice:


a. înscrierea în registrul național notarial a contractului condiționează valabila
încheiere a acestuia;
b. înscrierea în registrul național notarial a contractului se face în scop de informare
de către notarul public care autentifică donația;
c. înscrierea în registrul național notarial a contractului de face de către donator.

37. Promisiunea de donație:


a. nu trebuie încheiată în formă autentică, ad validitatenr,
b. dă dreptul beneficiarului de a solicita instanței să pronunțe o hotărâre care să țină
loc de contract, în caz de neexecutare a promisiunii din partea promitentului;
c. se revocă de drept dacă promitentul a devenit insolvabil.

38. Promisiunea de donație:


a. în caz de neexecutare a acesteia din partea promitentului, beneficiarul are dreptul
la daune-interese reprezentate de cheltuielile pe care beneficiarul le-a efectuat ori
avantajele pe care le-a acordat terților în temeiul promisiunii de donație;
b. nu se revocă de drept dacă anterior executării sale situația materială a promi­
tentului s-a deteriorat într-o asemenea măsură încât executarea promisiunii a devenit
excesiv de oneroasă pentru acesta;
c. se revocă de drept dacă beneficiarul promisiunii nu acordă promitentului alimente
în cazul în care acesta a ajuns în nevoie.

39. în materia donației:


a. este lovită de nulitate absolută donația care este afectată de o condiție a cărei
realizare depinde exclusiv de voința donatorului;
b. inserarea unei clauze incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor este
sancționată cu nulitatea absolută a acelei clauze, iar nu a donației în ansamblul ei;
c. clauza prin care donatarul este obligat la plata datoriilor pe care donatorul le-ar
contracta în viitor, fără a se preciza și valoarea maximă a acestora, antrenează sancțiunea
nulității relative a contractului de donație.

40. în materia varietăților


5 de donație:
*
a. darul manual nu presupune în mod necesar, ca și condiție de validitate, tradițiunea
bunului;
b. reprezintă forme ale donațiilor simulate donațiile deghizate și donațiile prin inter­
punere de persoane;
c. donațiile indirecte reprezintă acte juridice întemeiate pe intenția de a gratifica,
întocmite însă sub forma unor acte de altă natură, dar care produc efectele unei donații.
CAPITOLUL III
TESTAMENTUL

1. Testamentul:
a. este un act juridic unilateral și personal;
b. este un act juridic irevocabil;
c. nu poate să conțină sarcini impuse moștenitorilor legali.

2. Cu privire la testament, ca act juridic, sunt valabile următoarele afirmații:


a. trebuie să conțină, în mod esențial, dispoziții referitoare la desemnarea directă sau
indirectă a legatarului;
b. sub sancțiunea nulității absolute, două sau mai multe persoane nu pot dispune,
prin același testament, una în favoarea celeilalte;
c. condițiile de validitate ale testamentului, se apreciază la data decesului testato­
rului, acesta fiind momentul la care testamentul își produce efectele.

3. în materia testamentului:
a. în caz de îndoială asupra clauzelor testamentului, acesta se interpretează în
favoarea moștenitorilor legali;
b. legatul făcut unui creditor urmează a fi considerat ca plată a datoriei, iar nu ca o
liberalitate, astfel încât moștenitorii lui de cuius nu mai au obligația de a-i plăti credi­
torului datorie pe care o are cel ce lasă moștenirea;
c. orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe testament trebuie să
dovedească existența și conținutul lui în una din formele prevăzute de lege.
A

4. In privința capacității de a dispune:


a. sunt incapabili a dispune prin testament, minorii, chiar dacă aceștia dispun în acest
mod prin reprezentanții legali sau personal, cu încuviințarea ocrotitorului legal, și chiar
dacă s-ar obține autorizația instanței de tutelă;
b. după ajungerea la majorat, persoana poate dispune prin liberalități, mai înainte de
descărcarea de gestiune, dacă liberalitatea este efectuată în favoarea bunicului său;
c. momentul în raport de care se apreciază incapacitatea de a dispune este cel al
deschiderii moștenirii.

5. în privința incapacității de a primi prin legate:


a. de cuius-ul nu poate, în nici o ipoteză, să gratifice un prieten medic;
b. legatul făcut de de cuius unchiului său matern, de profesie farmacist, nu este
anulabil, dacă, la data liberalității, dispunătorul nu are soț și nici rude în linie dreaptă sau
colaterală;
c. dreptul la acțiunea în anularea legatului pentru incapacitatea de a primit prin
testament curge de la data deschiderii succesiunii.
Testamentul 279
6. în materie testamentară:
a. îndepărtarea testatorului de rude și prieteni, cu intenția de a câștiga încrederea
testatorului și a înșela buna lui credință, pentru a-1 împiedica pe acesta să întocmească un
testament, atrage nulitatea relativă a testamentului;
b. dolul poate atrage nulitatea testamentului doar dacă manevrele dolosive au fost
săvârșite de beneficiarul dispozițiilor testamentare;
c. manoperele frauduloase pot proveni și de la un terț ce nu beneficiază de testament,
dacă se dovedește că activitatea dolosivă a terțului a alterat voința testatorului.

7. Cauza testamentului:
a. se apreciază în moment de data redactării testamentului;
b. se apreciază în raport de data deschiderii succesiunii;
c. se apreciază în raport de data executării testamentului.

8. Atrage nulitatea absolută a legatului:


a. lipsa cauzei;
b. cauza ilicită, dacă legatarul a cunoscut cauza sau, după împrejurări, trebuia să o
cunoască;
c. liberalitatea făcută de testator pentru a determina reluarea relațiilor de concubinaj.

9. Forma scrisă și forma actului separat:


a. sunt condiții cerute doar pentru testamentul olograf;
b. sunt condiții generale de formă pentru validitatea testamentului;
c. sunt condiții cerute doar pentru testamentele privilegiate.

10. Pentru valorificarea drepturilor pretinse în cazul în care testamentul legal


încheiat nu poate fî prezentat:
a. legatarul trebuie să facă dovada că testamentul a existat, fiind întocmit în forma
prevăzută de lege;
b. legatarul nu este ținut a dovedi conținutul pretins al testamentului, întrucât această
dovadă este deosebit de anevoioasă;
c. legatarul este ținut a proba că dispariția sau distrugerea testamentului a avut loc
fără voia sau știrea testatorului.

11. Sub sancțiunea nulității absolute:


a. testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului;
b. testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ și consimță­
mântul său nu a fost viciat;
c. două persoane nu pot dispune, prin același testament, în folosul unui terț.

12. în cazul unui testament încheiat în formă autentică:


a. neînscrierea, imediat după autentificare, a testamentului în Registrul național
notarial, atrage nulitatea testamentului;
b. poate fi solicitată anularea testamentului pentru doi;
c. poate fi desemnat un terț care să repartizeze bunurile transmise prin legat între
beneficiarii testamentului, cu privire la care testatorul a stabilit criteriile în baza cărora să
poată fi determinați la data deschiderii succesiunii.
280 Drept civil. Succesiuni

13. Testamentul autentic:


a. nu poate fi încheiat de către surd, mut sau surdo-mut;
b. trebuie înscris în Registrul național notarial ținut în formă electronică;
c. poate fî un testament conjunctiv sau reciproc.

14. De regulă, testamentul privilegiat:


a. se semnează de testator, de agentul instrumentator și de 2 martori;
b. datorită evenimentului extraordinar în care se produce se semnează numai de
către agentul instrumentator;
c. este valabil și fără semnătura părților.

15. Cu ocazia autentificării testamentului, testatorul:


a. nu va putea fi niciodată asistat de martori, având în vedere caracterul secret al
testamentului;
b. va fî întotdeauna asistat de curator atunci când este în imposibilitatea de a semna;
c. poate fî asistat de unul sau doi martori.

16. Dispoziția testamentară prin care dispunătorul conferă unei persoane


vocația la un dezmembrământ al proprietății asupra totalității moștenirii este
calificat drept:
a. legat cu titlu universal;
b. legat cu titlu particular;
c. legat universal.

17. Este nul absolut legatul care:


a. nu oferă elementele necesare cu ajutorul cărora legatarul să poată fi identificat cu
certitudine;
b. este efectuat în favoarea unei persoane care nu există la data întocmirii libera-
lității, chiar dacă este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta
de a transmite beneficiarului obiectul liberalității îndată ce va fi posibil;
c. permite unei terțe persoane să determine legatarul.

18. Caducitatea unui legat cu titlu particular:


a. survine în cazul exproprierii imobilului, obiect exclusiv al legatului, anterior
deschiderii moștenirii;
b. determinată de predecesul unui legatar cu titlu particular profită celuilalt cole-
gatar, în cazul legatului conjunctiv;
c. survine în cazul decesului legatarului, ulterior deschiderii succesiunii și anterior
îndeplinirii suspensive cauzale care afectează legatul.

19. Legatul cu titlu universal este:


a. dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la o
fracțiune a moștenirii;
b. dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la un
anumit bun din moștenire;
c. dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la
întreaga moștenire.
Testamentul 281
20. în situația în care legatarul renunță la legat, atunci legatul este:
a. nul;
b. revocat;
c. caduc.

21. în cazul legatului conjunctiv:


a. dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui
profită celorlalți moștenitori legali;
b. dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui
profită celorlalți legatari;
c. dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, legatul devine
caduc.

22. La desemnarea legatarului:


a. legatarul trebuie să fie determinat sau determinabil la data deschiderii moștenirii;
b. aceasta trebuie să fie făcută prin testament, sub sancțiunea caducității legatului;
c. testatorul poate lăsa unui terț dreptul de a desemna legatarul.

23. Sub sancțiunea nulității absolute exprese, sunt interzise actele:


a. ce au ca obiect drepturi asupra unei succesiuni nedeschise încă, în toate cazurile;
b. prin care donatorul stipulează întoarcerea convențională a bunurilor donate, în caz
de predeces a donatarului;
c. prin care succesorul renunță la moștenire, înainte decesului lui de cuius.

24. Actele juridice asupra unei succesiuni nedeschise încă:


a. sunt lovite de nulitate absolută;
b. sunt valabile dacă există acordul tuturor succesibililor;
c. sunt anulabile.

25. Substituția fideicomisară:


a. produce efecte cu privire la toate bunurile existente în patrimoniul instituitului, la
data decesului său;
b. în calitate de proprietar al bunurilor primite, instituitul se bucură de toate
atributele dreptului de proprietate, inclusiv de dreptul de dispoziție, având dreptul de a
dispune în mod liber de bunurile primite;
c. urmează a produce efecte doar la decesul instituitului.

26. în ceea ce privește incapacitățile în materia substituției fideicomisare:


a. incapacitățile de a dispune se apreciază în raport cu dispunătorul;
b. incapacitățile de a primi se apreciază atât în raport cu instituitul, cât și în raport cu
substituitul;
c. de vreme ce substituitul este succesor în drepturi al instituitului, incapacitatea
substituitului de a primi se apreciază în raport de instituit.
282 Drept civil. Succesiuni

27. Substituitul în materia substituției fideicomisare:


a. dobândește drepturile ce fac obiectul substituției, de la chiar decesul dispună-
torului;
b. poate fi supus, la rândul său, obligației de transmitere a bunurilor ce fac obiectul
substituției fideicomisare;
c. dobândește bunurile care fac obiectul liberalității, ca efect al voinței dispună-
torului.

28. Printre obligațiile instituitului se numără aceea de:


a. a da socoteală dispunătorului sau, după caz, moștenitorilor acestuia, precum și
substituitului, la cererea acestuia, la intervale precizate, cu privire la modul în care admi­
nistrează bunurile care constituie obiectul liberalității;
b. a răspunde față de substituit, însă numai cu celelalte bunuri ale sale, pentru preju­
diciile cauzate prin acte de conservare sau de administrare;
c. de a administra și transmite substituitului bunurile ce au format obiectul libera­
lității, precum și celelalte bunuri similare ce fac parte din patrimoniul său.

29. Substituția fideicomisară este ineficace:


a. atunci când instituitul predecedează substituitului;
b. atunci când substituitul renunță la beneficiul liberalității;
c. atunci când substituitul predecedează și a fost desemnat un al doilea substituit.

30. Spre deosebire de substituția fideicomisară, liberalitatea reziduală:


a. permite instituitului să dispună cu titlu oneros de bunurile primite de la dispunător;
b. poate fi cuprinsă doar prin testamentul lăsat de dispunător în favoarea instituitului;
c. permite instituitului să dispună cu titlu gratuit, prin legat cuprins în testament, de
bunurile care au constituit obiectul liberalității reziduale.

31. Un testament poate fi revocat expres:


a. printr-un testament autentic, doar dacă testamentul anterior era tot autentic;
b. printr-un act autentic notarial;
c. doar dacă testamentul ulterior conține aceleași legate ca și cel anterior.

32. Constituie cazuri de revocare voluntară tacită:


a. întocmirea unui testament ulterior ce conține dispoziții incompatibile cu testa­
mentul anterior;
b. întocmirea unui testament ulterior chiar dacă acesta nu a fost întocmit cu respec­
tarea formelor solemne prevăzute de lege pentru testamente;
c. întocmirea unui testament ulterior ce conține clauza de revocare a testamentului
anterior.

33. Constituie revocare voluntară tacită:


a. ruperea testamentului autentic aflat în posesia testatorului;
b. distrugerea testamentului, cunoscută de testator, atunci când acesta nu a fost în
măsură să îl refacă, deoarece a decedat imediat;
c. ruperea testamentului olograf aflat în posesia testatorului.
Testamentul 283

34. Revocarea tacită prin înstrăinarea bunului ce constituie obiectul unui legat:
a. poate interveni și în cazul legatelor universale și cu titlu universal, atunci când are
ca obiect însuși bunul testat;
b. operează și în cazul în care bunul ce formează obiectul legatului este supus
vânzării silite la cererea creditorului testatorului;
c. operează și în privința bunurilor corporale și în privința bunurilor incorporate.

35. Reprezintă revocare a legatului:


a. promisiunea de vânzare-cumpărare a unui bun, dacă legatul lăsat prin testamentul
anterior este imul cu titlu particular, ce privește acel bun;
b. înstrăinarea bunului ce face obiectul legatului printr-un contract de
vânzare-cumpărare afectat de o condiție rezolutorie;
c. înstrăinarea bunului ce face obiectul legatului printr-un contract de
vânzare-cumpărare dacă voința testatorului, la încheierea actului de vânzare-cumpărare, a
fost viciată prin violență.

36. Legatul devine caduc atunci când:


a. legatarul a decedat ulterior deschiderii moștenirii;
b. legatarul este incapabil de a primi legatul la data întocmirii testamentului;
c. legatarul renunță la legat.

37. Revocarea judecătorească poate fi cerută:


a. dacă legatarul a atentat la viața testatorului;
b. dacă legatarul refuză să acorde testatorului alimente;
c. dacă legatarul aduce injurii grave la adresa memoriei testatorului.
CAPITOLUL IV
REZERVA SUCCESORALĂ. COTITATEA DISPOBINILĂ.
REDUCȚIUNEA LIBERALITĂȚILOR EXCESIVE

1. Reducțiunea liberalităților excesive privește:


a. actele cu titlu oneros;
b. comodatul;
c. liberalitățile.

2. In materia moștenirii testamentare:


a. nu sunt supuse reducțiunii actele dezinteresate;
b. sfera moștenitorilor rezervatari și cuantumul rezervei succesorale nu pot fî modifi­
cate prin voința defunctului;
c. colateralii privilegiați sunt moștenitori rezervatari.
A

3. In cazul rezervei succesorale:


a. sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții pri­
vilegiați;
b. aceasta poate fi micșorată prin donații, legate sau dezmoșteniri;
c. sancțiunea nerespectării rezervei este nulitatea absolută.

4. Rezerva succesorală:
a. este parte a activului net al moștenirii;
b. este o parte din moștenirea pe care defunctul a lăsat-o efectiv;
c. poate fi pretinsă și de către renunțătorul rezervatar.

5. Moștenitorii rezervatari:
a. dacă au acceptat succesiunea au obligația de a suporta, în mod proporțional,
datoriile moștenirii;
b. nu pot renunța la moștenire;
c. sub sancțiunea nulității absolute exprese, nu pot renunța la rezerva succesorală
anterior deschiderii moștenirii.

6. în ipoteza în care de cuius-ul X are ca moștenitori rezervatari pe soția


supraviețuitoare S, pe copilul CI, pe nepoții NI și N2, copiii lui C2 predecedat,
precum și pe mama M, iar prietenul P a fost instituit legatar universal:
a. rezerva soțului supraviețuitor este de 1/8;
b. rezerva lui CI este de 3/8;
c. mama este înlăturată de la moștenire.
Rezerva succesorală. Cotitatea disponibilă. Reducțiunea liberalităților excesive 285

7. Dacă prin testamentul întocmit, de cuius-u\ X i-a dezmoștenit pe părinții M și


T. Moștenirea a fost acceptată de soțul supraviețuitor, tatăl T, mama M; bunicul B
și vărul primar V.:
a. soțul supraviețuitor S culege moștenirea ca și când ar fi venit în concurs doar cu
ascendenți privilegiați, caz în care culege cota succesorală de 1/2;
b. bunicul B va culege cota succesorală de 1/4;
c. M și T vor culege fiecare câte 1/4.

8. La stabilirea rezervei descendenților defunctului se iau în considerare:


a. descendenții decedați la data deschiderii succesiunii;
b. descendenții nedemni;
c. descendenții care au renunțat la moștenire și care au fost obligați prin stipulație
expresă în contractul de donație să raporteze donație și în caz de renunțare la moștenire.

9. Reducțiunea liberalităților excesive:


a. poate fi cerută de orice persoană interesată;
b. în lipsa unei învoieli a celor interesați, poate fi invocată în fața instanței de
judecată pe cale de excepție sau pe cale de acțiune, după caz;
c. excepția de reducțiune este prescriptibilă într-un termen de 3 ani ce curge de la
data deschiderii moștenirii.

10. Dacă defunctul a lăsat un soț supraviețuitor S și doi copii - CI și C2, din
care C2 este nedemn, iar prin testamentul întocmit l-a instituit legat universal pe
prietenul P:
a. rezerva soțului supraviețuitor este de 1/4 din moștenire;
b. rezerva lui C2 este de 3/8 din moștenire;
c. cotitatea disponibilă ce va reveni prietenului P este de 1/2 din moștenire.

11. Dacă de cuius-ul X are ca moștenitori rezervatari pe copilul CI, pe nepoții


NI, N2 și N3 (copiii lui C2 nedemn), descendenții nedemnului venind la moștenirea
succesorală prin reprezentarea lui C2, iar prin testamentul întocmit l-a instituit
legat universal pe prietenul P:
a. NI, N2 și N3 primesc fiecare câte 1/6 din moștenire;
b. rezerva lui CI va fi de 1/4 din moștenire;
c. cotitatea disponibilă ce va reveni prietenului P este de 1/2 din moștenire.

12. Dacă la succesiunea defunctului vin soțul supraviețuitor S, unicul copil al


defunctului, dezmoștenit direct și total de către defunct, precum și M și T, părinții
defunctului:
a. cota soțului supraviețuitor va fi stabilită în raport de clasa ascendenților privi­
legiați cu care vine efectiv în concurs;
b. rezerva succesorală a copilului este de 3/8 din moștenire;
c. tatăl T va primi 3/16 din moștenire.
286 Drept civil. Succesiuni

13. Dacă Ia moștenire vin soțul supraviețuitor și cei doi părinți ai defunctului,
tatăl defunctului fiind renunțător, iar printr-un legat cu titlu universal prietenul P a
fost instituit legatar universal:
a. rezerva soțului supraviețuitor se va calcula prin raportare la întreaga masă succe­
sorală, incluzându-se și valoarea mobilierului și a obiectelor de uz casnic;
b. soțul supraviețuitor este rezervatar și în privința dreptului de abitație;
c. rezerva mamei defunctului va fi de 1/8 din moștenire.

14. Sunt supuse reducțiunii:


a. numai donațiile
b. numai legatele;
c. atât donațiile, cât și legatele.

15. Reducțiunea liberalităților excesive poate fi cerută:


a. de creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari;
b. doar de moștenitorii rezervatari;
c. doar de moștenitorii rezervatari și de succesorii lor.

16. La reducțiunea liberalităților excesive:


a. succesorii moștenitorului rezervatar nu pot invoca reducțiunea;
b. legatele de reduc înaintea donațiilor;
c. donațiile se reduc înaintea legatelor.

17. Stabilirea masei de calcul în vederea efectuării reducțiunii liberalităților


excesive presupune parcurgerea a trei etape, în următoarea ordine:
a. determinarea activului brut al moștenirii, determinarea activului net al moștenirii,
reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donațiilor făcute de cel ce lasă
moștenirea;
b. determinarea activului brut al moștenirii, reunirea fictivă, doar pentru calcul, la
activul net, a valorii donațiilor făcute de cel ce lasă moștenirea, determinarea activului net;
c. determinarea activului brut al moștenirii, stabilirea rezervei și a cotității dispo­
nibile, determinarea activului net.

18. Determinarea activului brut al moștenirii presupune:


a. identificarea drepturilor cu caracter patrimonial și nepatrimonial ce se transmit pe
cale succesorală;
b. includerea în activul brut a donațiilor efectuate cu clauză de retur convențional;
c. identificarea drepturilor cu valoare patrimonială existente în patrimoniul succe­
soral, evaluarea acestora și însumarea valorilor rezultate.

19. Liberalitățile ce încalcă rezerva succesorală se reduc în următoarea ordine:


a. legatele se reduc înaintea donațiilor;
b. donațiile se reduc înaintea liberalităților;
c. legatele se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor.
Rezerva succesorală. Cotitatea disponibilă. Reducțiunea liberalităților excesive 287
20. în situația în care de cuius-ul X are ca moștenitori rezervatari pe soția
supraviețuitoare S, pe copilul CI, pe nepoții NI și N2 (copiii lui C2, predecedat),
precum și pe mama M, iar prietenul P a fost instituit legatar universal, iar moște­
nitorii rezervatari cer să le fie respectată rezerva succesorală:
a. rezerva totală este de 1/2 din moștenire;
b. P va primi 1/2 din moștenire în limita cotității disponibile;
c. rezerva succesorală a lui NI este de 3/16 din moștenire.

21. Prin testamentul întocmit, de cuius-ul X a lăsat legatarului cu titlu universal


L 1/3 din moștenire. Moștenirea a fost acceptată și de soțul supraviețuitor S, de
părinții M și T, de către fratele bun FI și de către fratele uterin F2.
a. legatul se va executa în totalitate, căci se încadrează în limita cotității disponibile;
b. soțul supraviețuitor va beneficia de cota legală de 1/3, deoarece aceasta este mai
mare decât rezerva ce i se cuvine;
c. rezerva lui M este de 1/6.

22. în materia dreptului de moștenire:


a. potrivit legii, părinții sunt obligați la raportul donațiilor, însă numai dacă vin în
concurs cu soțul supraviețuitor;
b. regula din materia reducțiunii liberalităților excesive, conform cu care „ legatele
se reduc înaintea donațiilor" are caracter imperativ;
c. termenul de prescripție de 3 ani în care poate fi intentată acțiunea în reducțiunea
liberalităților excesive începe să curgă, în toate cazurile, de la data deschiderii moștenirii.

23. în materia reducțiunii liberalităților excesive:


a. dacă defunctul a făcut mai multe donații și beneficiarul donației supusă reducțiunii
este insolvabil, atunci insolvabilitatea donatarului va fi suportată de moștenitorii
rezervatari;
b. atunci când se constată că prin liberalitățile consimțite de defunct a fost încălcată
rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari, reducțiunea operează de drept;
c. donatarul păstrează fructele părții din bun ce depășește cotitatea disponibilă,
percepute până la data la care cei îndreptățiți au cerut reducțiunea.

24. Pentru aplicarea prezumției instituite de art. 1091 alin. 4 C. civ.:


a. este prezumată o donație, înstrăinarea cu titlu oneros a bunului imobil sub rezerva
uzufructului timp de 10 ani;
b. prezumția operează în favoarea descendenților, ascendenților privilegiați și soțului
supraviețuitor, chiar dacă aceștia au consimțit la înstrăinare;
c. actul de înstrăinare trebuie consimțit în favoarea unuia dintre succesibilii rezervatari.

25. Nu sunt supuse reunirii fictive, la activul net, în vederea determinării masei
de calcul:
a. darurile obișnuite;
b. donațiile remuneratorii;
c. sumele cheltuite pentru întreținerea descendenților, chiar dacă acestea au avut
caracter excesiv.
288 Drept civil. Succesiuni

26. La stabilirea rezervei descendenților defunctului se iau în considerare:


a. descendenții decedați, deoarece aceștia, chiar dacă nu au capacitate succesorală,
au calitatea de moștenitori legali și prin urmare și pe aceea de moștenitori rezervatari;
b. descendentul decedat la data deschiderii moștenirii, dacă acesta a lăsat unul sau
mai multi urmași care pot și doresc să vină la moștenire;
c. descendentul declarat dispărut, câtă vreme nu a intervenit o hotărâre judecă­
torească declarativă de moarte.

27. La stabilirea rezervei descendenților defunctului se iau în considerare:


a. descendenții renunțători;
b. descendenții nedemni;
c. descendenții nedemnului ce vin la moștenire prin reprezentarea succesorală.

28. în ipoteza în care soțul supraviețuitor vine în concurs cu un copil dintr-o


căsătorie anterioară a defunctului și soțul supraviețuitor a fost instituit legatar
universal:
a. rezerva soțului supraviețuitor este de 1/8 din moștenire;
b. rezerva copilului este de 3/8 din moștenire;
c. în această ipoteză gratificarea soțului supraviețuitor este posibilă în limitele
cotității disponibile ordinare.

29. Printre persoanele care pot invoca reducțiunea liberalităților excesive se află:
a. moștenitorii moștenitorilor rezervatari, deoarece dreptul la reducțiune, având
caracter patrimonial, se transmite propriilor moștenitori ai moștenitorilor rezervatari;
b. dobânditorul cu titlu particular de la moștenitorul rezervatar;
c. creditorii chirografari ai defunctului pot cere reducțiunea donaților făcute de
defunct în timpul vieții sale.

30. Acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive:


a. se prescrie, în toate cazurile, în termen de 3 ani de la data deschiderii moștenirii;
b. se prescrie în termen de 3 ani de la data la care moștenitorii rezervatari au
cunoscut existența liberalităților și caracterul lor excesiv, în cazul liberalităților excesive
a căror existență nu a fost cunoscută de moștenitorii rezervatari;
c. este o acțiune patrimonială personală.

31. Reducțiunea unei donații excesive se realizează prin echivalent în cazul în


care:
a. înainte de deschiderea moștenirii, donatarul a înstrăinat bunul;
b. ulterior deschiderii moștenirii, donatarul a constituit o ipotecă asupra bunului
donat;
c. bunul donat a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului.

32. Reducțiunea liberalităților excesive1:


a. poate fi invocată oricând pe cale de excepție;
b. nu poate fi cerută de creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari;

1 Grilă de admitere INPPA - avocați stagiari - sesiunea 2016.


Rezerva succesorală. Cotitatea disponibilă. Reducțiunea liberalităților excesive 289

c. operează numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o și profită
numai acestuia.

33. Dacă masa de calcul este de 360 lei, moștenitorii legali sunt soția supra­
viețuitoare S și mama defunctului M, iar defunctul a făcut, în această ordine, o
donație de 150 lei fundației F, un legat de 40 lei prietenului A și apoi un alt legat de
20 lei prietenului B, atunci:
a. legatul lui B va fi redus integral;
b. legatul lui A se reduce de la 40 lei la 20 lei;
c. donația se păstrează integrat și legatele se reduc toate deodată și proporțional.

34. în cazul în care activul brut al moștenirii este de 180 lei, pasivul este de 100
lei, în timpul vieții X a donat fundației F o casă care, la data încheierii contractului
de donație, valora 400 lei și la data deschiderii moștenirii valorează 480 lei, iar
sporul de valoare de 80 lei a intervenit datorită îmbunătățirilor efectuate de F,
moștenitorii rezervatari acceptanți fiind soția S și copiii CI și C2, atunci:
a. la cererea lui S, CI și C2 donația va fi redusă la 240 lei;
b. rezerva lui CI este de 105 lei;
c. rezerva lui S este de 60 lei.
CAPITOLUL V
DREPTUL DE OPȚIUNE SUCCESORALĂ.
PARTAJUL SUCCESORAL

1. Dreptul de opțiune succesorală:


a. este un drept incesibil;
b. poate fî exercitat de minorul în vârstă de 15 ani numai cu acordul ocrotitorului
legal, al instanței de tutelă și, dacă este cazul, avizul Consiliului de familie, dacă se
acceptă moștenirea;
c. poate fî exercitat de minorul în vârstă de 15 ani numai cu acordul ocrotitorului
legal, al instanței de tutelă și, dacă este cazul, avizul Consiliului de familie, dacă se
renunță la moștenire.

2. Dreptul de opțiune succesorală:


a. nu poate fî afectat de modalități, sub sancțiunea nulității absolute;
b. este susceptibil de modalități;
c. are caracter pur și simplu, sub sancțiunea nulității relative.

3. Termenul de opțiune succesorală:


a. este de 1 an și curge de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască
legatul său, dacă testamentul care cuprinde acest legat este descoperit după deschiderea
moștenirii;
b. este 6 luni de la data deschiderii moștenirii;
c. nu poate fî suspendat.

4. Acceptarea moștenirii:
a. poate fi revocată în tot cursul termenului de opțiune;
b. este tacită în cazul actelor de înstrăinare, cu titlu oneros sau gratuit, de către
succesibil a drepturilor asupra moștenirii;
c. este prezumată în cazul succesibilului care nu optează în termenul mai scurt
stabilit de către instanța de judecată.

5. Creditorii succesibilului:
a. nu pot cere instanței revocarea unei renunțări frauduloase;
b. nu pot accepta moștenirea pe calea acțiunii oblice;
c. pot accepta succesiunea, pe calea acțiunii oblice, în vederea îndestulării
creanței lor.

6. Prezumția de renunțare operează:


a. numai dacă succesibilul nu a acceptat succesiunea în termen de două luni de la
data primirii citației prin care i s-a adus la cunoștință deschiderea succesiunii și calitatea
sa de succesibil;
Dreptul de opțiune succesorală. Partajul succesoral 291

b. numai dacă citația prin care i se aduce la cunoștința succesibilului deschiderea


succesiunii și calitatea sa de succesibil i-a fost comunicată acestuia în termenul de
opțiune succesorală;
c. numai dacă citația prin care i se aduce la cunoștința succesibilului deschiderea
succesiunii și calitatea sa de succesibil i-a fost comunicată acestuia cu cel puțin 30 de zile
înainte de expirarea termenului de opțiune succesorală.

7. La partajul succesoral:
a. prin bună învoială, toți moștenitorii trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină,
fără excepții;
b. nu poate fî cerut de creditorii personali ai coindivizarilor;
c. moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar dacă există convenții
sau clauze testamentare care prevăd altfel.

8. Renunțarea Ia moștenire:
a. se presupune în cazul în care succesibilul nu optează în termenul stabilit de lege;
b. produce efecte numai dacă există o declarație de renunțare în formă autentică;
c. este valabil încheiată și în formă scrisă.

9. Acceptarea moștenirii este forțată atunci când:


a. succesibilul și-a însușit bunuri din patrimoniul succesoral crezând că sunt ale sale;
b. succesibilul cu rea-credință, a sustras sau a ascund bunuri din patrimoniul
succesoral;
c. succesibilul a ascuns o donație nesupusă raportului.

10. Pot cere partajul succesoral:


a. legatarii de orice fel;
b. creditorii moștenirii;
c. creditorii personali ai moștenitorilor.

11. Poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea:


a. cumpărătorul de drepturi succesorale;
b. cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului;
c. descendentul defunctului.

12. Dacă succesibilul face un act ce ar atrage, conform legii, acceptarea tacită a
moștenirii:
a. nu va fi considerat acceptant dacă ulterior îndeplinirii actului, prin declarație
autentică notarială, renunță la moștenire;
b. va fî considerat renunțător în baza declarației anterioare de renunțare la moștenire;
c. nu va fi considerat acceptant dacă, anterior îndeplinirii actului, printr-o declarație
autentică notarială, arată că nu dorește să fie considerat acceptant.
292 Drept civil. Succesiuni

13. Succesibilul care, cu rea-credință, a sustras ori a ascuns bunuri din patri­
moniul succesoral1:
a. este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea;
b. este considerat renunțător la fel ca acela care a ascuns o donație supusă raportului
ori reducțiunii;
c. este ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii proporțional cu cota sa din
moștenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.

14. în materia dreptului de opțiune succesorală1 2:


a. creditorii succesibilului care a renunțat la moștenire în frauda lor pot cere instanței
revocarea renunțării în ceea ce îi privește, însă numai într-un termen de 3 luni de la data
la care au cunoscut renunțarea;
b. succesibilul care în baza legii sau a testamentului cumulează mai multe vocații la
moștenire nu poate opta pentru acceptarea ambelor feluri de moștenire;
c. creditorii succesibilului pot accepta moștenirea pe cale oblică, în limita îndes­
tulării creanței lor.

15. Ca urmare a renunțării la succesiune:


a. succesibilul desființează cu efect retroactiv vocația sa succesorală;
b. succesibilul răspunde pentru pasivul succesoral;
c. moștenirea în întregul ei va reveni comoștenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți.

16. Sunt subiecte ale dreptului de opțiune succesorală:


a. moștenitorii legali;
b. legatarii;
c. creditorii succesibilului pe cale directă.

17. Actul de opțiune succesorală:


a. este un act juridic unilateral;
b. dacă există mai multi succesibili, ei pot exercita dreptul de opțiune în mod
colectiv;
c. este, în principiu, indivizibil.

18. Principiul indivizibilității opțiunii succesorale:


a. presupune că fiecare succesibil poate să accepte în parte succesiunea și să renunțe
la rest;
b. vocația succesorală dublă conferă posibilitatea unei opțiuni succesorale diferite;
c. se aplică fără excepții în cazul renunțării la moștenire.

19. Data de la care curge termenul de opțiune succesorală:


a. este, în toate cazurile, data deschiderii succesiunii;
b. este data nașterii celui chemat la moștenire, dacă nașterea s-a produs după deschi­
derea moștenirii;

1 Grilă de admitere la INM și admitere în magistratură, sesiunea 2018.


2Grilă de definitivare în profesia de avocat INPPA - sesiunea 2018.
Dreptul de opțiune succesorală. Partajul succesoral 293

c. este data de la care succesibilul a cunoscut că este fiul defunctului, dacă această
dată este ulterioară deschiderii moștenirii.

20. Termenul pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală:


a. poate fî scurtat, de către instanța de judecată, la cererea persoanei interesate,
pentru motive temeinice;
b. este un termen de decădere;
c. este susceptibil de suspendare și repunerea în termenul de prescripție extinctivă.

21. Acceptarea moștenirii:


a. trebuie să îmbrace forma autentică atunci când este expresă;
b. este tacită atunci când moștenitorul a suportat singur cheltuielile de înmormântare;
c. este expresă când succesibilul își însușește explicita calitatea de moștenitor
printr-un act sub semnătură privată.

22. Reprezintă acte de acceptare tacită a moștenirii:


a. demolarea construcției ce face parte din masa succesorală;
b. închirierea construcției ce face parte din masa succesorală pentru o perioadă de
7 ani;
c. actele de administrare provizorie a bunurilor, chiar dacă din împrejurările în
care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul și-a însușit prin ele calitatea de
moștenitor.

23. în cazul în care succesibilul decedează mai înainte de împlinirea termenului


de opțiune succesorală de 1 an, fără a-și fî exercitat dreptul de opțiune:
a. moștenitorii celui decedat exercită separat, fiecare pentru partea sa, dreptul de
opțiune succesorală, în termen de un an de la data deschiderii succesiunii autorului lor;
b. moștenitorul dreptului de opțiune prin retransmitere va avea de exercitat, în
termen de 1 an, două drepturi de opțiune succesorală;
c. dacă termenul de opțiune al autorului decedat a expirat, beneficiarul retransmiterii
nu este obligat a face dovada că autorul său a acceptat succesiunea în termen.

24. Acceptarea forțată a succesiunii:


a. atrage decăderea succesibilului din dreptul de a mai renunța la moștenire;
b. face ca datoriile și creanțele succesibilului față de defunct să se stingă prin
confuziune;
c. presupune păstrarea calității de moștenitor de către succesibilul care a ascuns
bunuri ale moștenirii, dar acesta nu mai are niciun drept asupra bunurilor sustrase sau
ascunse.

25. Renunțarea la succesiune:


a. poate fi expresă sau tacită;
b. este un act juridic unilateral, solemn și expres;
c. declarația de renunțare poate fî efectuată în mod valabil, în formă autentică, doar
la notarul competent de la locul deschiderii succesiunii.
294 Drept civil. Succesiuni

26. în cazul renunțării la moștenire:


a. succesibilul care renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor;
b. descendenții renunțătorului pot veni la moștenire prin reprezentare;
c. în cursul termenului de opțiune, renunțătorul poate revoca renunțarea, chiar dacă
moștenirea a fost acceptată deja de ați succesibili cu vocație succesorală la partea renun­
țătorului.

27. Renunțătorul:
a. nu poate reveni asupra renunțării întrucât dreptul de opțiune succesorală este
irevocabil;
b. ca urmare a revocării renunțării, devine moștenitor acceptant și preia bunurile
moștenirii în starea în care se găsesc;
c. nu poate fî obligat la plata taxelor succesorale.

28. Prezumția renunțării la moștenire:


a. este absolută;
b. operează numai dacă citația i-a fost comunicată succesibilului cu cel puțin 30 de
zile înainte de expirarea termenului de opțiune succesorală;
c. operează în ipoteza în care succesibilul nu a optat în interiorul termenului stabilit
de instanța judecătorească ce a stabilit, la cererea persoanei interesate și pentru motive
temeinice, un termen de acceptare mai scurt decât cel prevăzut de lege.

29. Exercitarea dreptului de opțiune succesorală sub condiție suspensivă:


a. poate îmbrăca exclusiv forma acceptării pure și simple;
b. este lovită de nulitate absolută;
c. este valabilă, cu excepția cazului în care condiția este pur potestativă.

30. Prin datoriile moștenirii se înțelege:


a. obligațiile patrimoniale ale defunctului ce există în patrimoniul succesoral la data
deschiderii moștenirii, fără datoriile defunctului față de moștenitori;
b. obligațiile născute din contracte încheiate intuitu personae^
c. datoriile defunctului față de moștenitori.

31. Acțiunea în petiția de ereditate:


a. este o acțiune reală;
b. este o acțiune personală;
c. este o acțiune mixtă.

32. în cazul indiviziunii succesorale:


a. coindivizarul poate dispune liber asupra întregului bun determinat din univer­
salitate;
b. coindivizarul poate exercita folosința materială a bunurilor indivize fără acordul
celorlalți coindivizară, fără a fi îngrădit asupra acestui drept de vreo limită legală;
c. coindivizarul poate încheia, fără acordul celorlalți coindivizari, acte de conservare.
Dreptul de opțiune succesorală. Partajul succesoral 295

33. Dacă unul dinte coindivizari încheie cu un terț un act de dispoziție cu


privire la întregul bun determinat individual:
a. actul încheiat între coindivizar și terț este valabil și produce efecte între părți;
b. contractul de vânzare-cumpărare astfel încheiat este opozabil și celuilalt
coindivizar;
c. în interiorul unui termen de 1 an de la data la care coindivizarul, ce nu a fost parte
în contract, a pierdut posesia, acesta poate, mai înainte de efectuarea partajului, să
exercite acțiunea posesorie împotriva terțului care a intrat în posesia bunului comun.

34. în ceea ce privește imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieșirea din


indiviziune, sunt valabile următoarele afirmații:
a. este valabilă clauza testamentară prin care de cuius impune moștenitorilor săi să
rămână în indiviziune pe o durată de 5 ani;
b. convențiile privind suspendarea partajului nu pot fi încheiate pe o perioadă mai
mare de 5 ani;
c. instanța sesizată cu cererea de partaj poate suspenda pronunțarea partajului pentru
o perioadă de 5 ani, pentru a nu aduce prejudicii grave intereselor celorlalți coproprietari.

35. Pot cere partajul moștenirii:


a. legatarii universali sau cu titlu universal;
b. legatarul cu titlu particular;
c. moștenitorii legali.

36. Reprezintă obiect al partajului succesoral:


a. bunurile asupra cărora poartă drepturile reale ale defunctului;
b. creanțele defunctului;
c. pasivul succesoral.

37. Reprezintă bunuri ce pot face obiectul partajului succesoral:


a. bunurile aduse la masa succesorală ca efect al raportului donațiilor;
b. bunurile individual determinate și ce formează obiectul unor legate cu titlu
particular;
c. curtea comună, subsolul și podul casei ce face parte din masa succesorală.

38. Partajul succesoral:


a. nu se poate realiza prin act autentic notarial dacă nu sunt prezenți, personal sau
prin reprezentant, toți coindivizarii;
b. nu este posibil dacă unul dintre moștenitori nu are capacitate deplină de exercițiu;
c. are efect constitutiv de drepturi reale.

39. Partajul de ascendent:


a. realizat prin donație poate avea ca obiect bunuri prezente sau viitoare;
b. este lovit de nulitate absolută dacă nu a cuprins toți descendenții ce îndeplinesc
condițiile pentru a veni la moștenire, fie în nume propriu, fie prin reprezentare succe­
sorală;
c. ce nu cuprinde toate bunurile moștenirii, nu este valabil.
TITLUL VII
INSTITUȚII DE DREPTUL FAMILIEI

CAPITOLUL I
DESFACEREA CĂSĂTORIEI

1. Desfacerea căsătoriei, prin acordul părților:


a. se poate realiza pe cale administrativă, dacă soții nu au copii minori;
b. nu se poate realiza pe cale notarială dacă soții au copii minori;
c. se poate realiza, fiind întemeiat pe culpa unuia dintre soți, după o separare în fapt
care a durat cel puțin 1 an din cauza stării de sănătate a unui soț.

2. Divorțul:
a. se poate realiza, numai pe cale judiciară, atunci când este întemeiat pe culpa unuia
dintre soți, asemenea divorțului întemeiat pe cauza stării de sănătate a unui soț;
b. prin acordul soților, nu se poate face la cererea unuia dintre soți;
c. se poate realiza prin acordul soților, pe cale judiciară, administrativă sau prin
procedură notarială.

3. Divorțul:
a. poate fi obiect al medierii, fără a se lua act de către instanța de judecată;
b. se poate cere de partea interesată și după o separare în fapt mai mare de 2 ani,
chiar dacă nu există culpă;
c. pe motiv de boală, se poate solicita la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de
sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

4. Atunci când cererea soților este comună, în cazul divorțului prin acordul
soților pe cale judiciară:
a. cererea comună a soților se va respinge în integralitate atunci când soții nu se
înțeleg cu privire la cererile accesorii;
b. cererea comună a soților se poate admite indiferent de durata căsătoriei;
c. instanța nu se va pronunța din oficiu și asupra numelui pe care soții îl vor purta
după divorț.

5. în cazul în care cererea soților este comună, în materia divorțului prin


acordul soților pe cale judiciară:
a. cererea comună a soților se poate admite chiar dacă există sau nu copii minori
rezultați din căsătorie;
b. dacă sunt și copii minori, născuți înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptați,
instanța se va pronunța din oficiu și asupra exercitării autorității părintești, chiar dacă
acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorț;
Desfacerea căsătoriei 297

c. instanța se va pronunța din oficiu și asupra contribuției părinților la cheltuielile de


creștere și educare a copiilor, numai dacă acest lucru a fost solicitat expres prin cererea
de divorț.

6. Dacă cererea soților este comună, divorțul prin acordul soților pe cale judi­
ciară implică și faptul că:
a. cererea comună a soților va putea fi semnată și de către un mandatar comun cu
procură specială;
b. nu interesează motivele de divorț;
c. prin hotărârea care urmează să fie pronunțată se va face mențiune și despre culpa
privind desfacerea căsătoriei.

7. în ipoteza în care cererea soților este comună, în materia divorțului prin


acordul soților pe cale judiciară:
a. chiar dacă soții s-au înțeles ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de
către unul dintre ei, instanța poate dispune, în temeiul principiului interesului superior al
copilului, ca exercitarea autorității părintești să se facă în comun de către ambii părinți;
b. instanța nu stabilește culpa vreunuia dintre ei;
c. hotărârea este definitivă atât în ceea ce privește cererea principală, cât și în
privința cererilor accesorii.

8. Ca efect al formulării cererii comune a soților, în cazul divorțului prin


acordul soților pe cale judiciară:
a. sunt compatibile și cererile privind plata de despăgubiri pentru prejudiciile morale
suferite de un soț;
b. cererea de acordare a prestației compensatorii este admisibilă;
c. este inadmisibilă cererea privind acordarea de daune-interese pentru prejudiciile
materiale suferite de unul dintre soți.

9. Cererea unui soț acceptată de celălalt soț, în cazul divorțului prin acordul
soților pe cale judiciară, implică și faptul că:
a. în cazul în care pârâtul își va da acordul, procedura nu va fî identică celei a
divorțului prin acordul soților la cererea comună a acestora;
b. dacă cererea de divorț a unuia dintre soți este întemeiată pe culpa celuilalt, iar
acesta din urmă recunoaște faptele care au dus la destrămarea vieții conjugale, instanța,
cu acordul reclamantului, va pronunța divorțul făcând mențiune despre culpa pentru
desfacerea căsătoriei;
c. instanța de judecată nu va mai cerceta temeinicia motivelor de divorț.

10. în materia divorțului prin acordul soților pe cale judiciară, dacă cererea
unui soț a fost acceptată de celălalt soț:
a. în ipoteza în care reclamantul nu își va da acordul, instanța va admite cererea de
divorț bazată pe motive temeinice stabilind totodată și culpa exclusivă a pârâtului;
b. în situația menționată la varianta „a” de răspuns și în măsura în care această
variantă este adevărată, procedura de urmat este cea a divorțului din culpă;
c. consimțământul pârâtului poate interveni numai în fața primei instanței și numai
până la închiderea cercetării judecătorești.
298 Instituții de dreptul familiei

11. în cazul divorțului prin acordul soților pe cale administrativă:


a. în cazul în care soții nu se înțeleg cu privire la numele pe care urmează să îl poarte
fiecare după desfacerea căsătoriei, ofițerul de stare civilă va decide asupra numelui de
familie pe care soții vor urma să-1 poarte;
b. dacă soții se înțeleg cu privire la numele pe care urmează să îl poarte după
desfacerea căsătoriei, dar nu se înțeleg cu privire la celelalte efecte, aceștia nu vor putea
obține dispoziția de divorț de la ofițerul de stare civilă;
c. este necesar să nu existe copii minori adoptați, a căror filiație a fost stabilită față
de unul dintre soți.

12. în materia divorțului prin acordul soților pe cale administrativă:


a. procedura se poate desfășura în fața ofițerului de stare civilă de la locul căsătoriei;
b. cererea se poate introduce și prin mandatar;
c. procedura se poate desfășura în fața ofițerului de stare civilă de la locul ultimei
locuințe comune a soților.

13. Aspectele procesuale specifice divorțului prin acordul soților pe cale admi­
nistrativă implică și faptul că:
a. ofițerul de stare civilă care a înregistrat cererea va acorda soților un termen de
reflecție de 60 zile;
b. atunci când soții stăruie în decizia lor și consimțământul acestora este liber și
neviciat, ofițerul de stare civilă va elibera certificatul de divorț făcând mențiune pe acesta
despre culpa soților;
c. în ipoteza în care cererea de divorț este depusă la primăria unde s-a încheiat căsă­
toria, ofițerul de stare civilă, după emiterea certificatului de divorț, face cuvenita men­
țiune în actul de căsătorie.

14. în materia divorțului prin acordul soților prin procedură notarială:


a. dacă din raportul de anchetă socială reiese că acordul soților în ceea ce privește
exercitarea în comun a autorității părintești nu este în interesul copilului, notarul public
va emite o dispoziție de respingere a cererii de divorț și va îndruma soții să se adreseze
ofițerului de stare civilă;
b. cererea de divorț nu poate fi depusă prin mandatar cu procură autentică;
c. notarul public care a înregistrat cererea va acorda soților un termen de reflexie de
30 de zile.

15. în cazul divorțului prin acordul soților prin procedură notarială:


a. când soții stăruie în decizia lor și consimțământul acestora este liber și neviciat,
notarul public eliberează certificatul de divorț făcând mențiune pe acesta despre culpa
soților;
b. în cazul respingerii cererii de divorț de către ofițerul de stare civilă, nu există cale
de atac, spre deosebire de ipoteza respingerii acestei cereri de către notarul public;
c. în caz de opoziție, notarul public nu poate dispune asupra partajului bunurilor
comune.
Desfacerea căsătoriei 299

16. Din analiza comparativă a divorțului prin acordul soților prin procedură
notarială cu divorțul prin acordul soților pe cale administrativă, rezultă că:
a. va fî competent notarul public sau ofițerul de stare civilă de la locul căsătoriei sau
de la locul ultimei locuințe comune a soților;
b. nici notarul public și nici ofițerul de stare civilă nu pot dispune în privința
cererilor accesorii divorțului, dacă există opoziție;
c. în cazul refuzului abuziv, al ofițerului de stare civilă sau notarului, de a constata
desfacerea căsătoriei, pentru repararea prejudiciului suferit de soți nu există posibilitatea
acestora de a se adresa, pe cale separată, instanței competente pentru repararea acestuia.

17. Motivele temeinice, în cazul divorțului din culpă:


a. nu pot să se refere la încălcarea obligației de fidelitate;
b. justifică destrămarea relațiilor conjugale;
c. trebuie să fi vătămat grav raporturile dintre soți.

18. în materia divorțului (judiciar) din culpă:


a. dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soți, instanța poate pronunța
divorțul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cererea de divorț;
b. în cazul în care sunt îndeplinite condițiile privind divorțul pentru separarea în fapt
îndelungată, iar culpa aparține exclusiv reclamantului, instanța nu va respinge cererea;
c. dacă soțul reclamant decedează în cursul procesului, moștenitorii săi nu pot
continua acțiunea de divorț.

19. în ipoteza continuării acțiunii de divorț (judiciar) din culpă:


a. prin excepție de la caracterul personal al acțiunii de divorț, dacă soțul reclamant
decedează în timpul procesului, moștenitorii săi pot continua acțiunea de divorț, iar
instanța o va admite, cu condiția ca aceasta să constate pe baza probelor administrate
culpa exclusivă a soțului pârât;
b. dacă se constată culpa exclusivă a soțului pârât, căsătoria va fi considerată
desfăcută de la data pronunțării hotărârii judecătorești;
c. dacă nu va fi constatată culpa exclusivă a soțului pârât, căsătoria va înceta de la
data decesului soțului reclamant.

20. în materia divorțului pentru separarea în fapt îndelungată:


a. se va pronunța din culpa exclusivă a soțului reclamant, afară de cazul în care
pârâtul se declară de acord cu divorțul;
b. culpa pârâtului nu are relevanță;
c. reclamantul nu trebuie să-și asume responsabilitatea pentru eșecul căsătoriei.

21. în cazul divorțului pentru separarea în fapt îndelungată:


a. când soțul pârât se declară de acord cu divorțul, instanța va pronunța divorțul fără
a face mențiune despre culpa soților la destrămarea căsătoriei;
b. împrejurarea separării în fapt nu trebuie să fi dovedită de soțul reclamant;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
300 Instituții de dreptul familiei

22. în materia divorțului din cauza stării sănătății unui soț:


a. divorțul poate avea loc la cererea acelui soț a cărui stare de sănătate face
imposibilă continuarea căsătoriei;
b. starea de boală nu trebuie să fi existat la momentul încheierii căsătoriei;
c. soțul care nu este bolnav, va avea obligația de sprijin moral.

23. Căsătoria este desfăcută:


a. din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă, în cazul
în care acțiunea este continuată de moștenitorii soțului reclamant;
b. de la data eliberării certificatului de divorț, doar în cazul divorțului soților prin
procedură notarială, spre deosebire de divorțul prin acordul soților pe cale administrativă;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

24. în raport de efectele divorțului cu privire la raporturile nepatrimoniale


dintre soți se va reține ca fiind adevărat că:
a. instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsă­
toriei pentru motive temeinice, justificat de interesul unuia dintre soți;
b. soțul vinovat de desfacerea căsătoriei pierde drepturile pe care legea ori conven­
țiile încheiate cu terții i le oferă;
c. soțul minor de bună-credință la încheierea căsătoriei nu păstrează capacitatea
deplină de exercițiu dobândită prin efectul acesteia.

25. Efectele patrimoniale ale divorțului se referă și la faptul că:


a. de principiu, efectul principal al divorțului cu privire la regimul matrimonial
constă în încetarea acestuia între soți, de la data pronunțării hotărârii judecătorești;
b. în principiu, actele de înstrăinare și de grevare care privesc bunurile mobile
comune și a căror înstrăinare nu este supusă unor formalități de publicitate, precum și
orice alte acte din care se nasc obligații în sarcina comunității, care au fost încheiate după
introducerea cererii de divorț sunt lovite de nulitate absolută, dacă au fost încheiate în
frauda celuilalt soț;
c. dacă nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți, iar aceștia nu se
înțeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soți, ținându-se
seama în primul rând de interesul superior al copilului.

26. Efectele patrimoniale ale divorțului implică și la faptul că:


a. atunci când divorțul are la bază acordul soților, aceștia nu vor putea cere ofițerului
de stare civile să se constate regimul matrimonial încetat de la data separației de fapt,
însă vor putea solicita acest aspect instanței ori notarului public;
b. soțul căruia i s-a atribut beneficiul contractului de închiriere este dator să plă­
tească celuilalt soț o indemnizație pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă
locuință, al cărei cuantum nu se va putea imputa la partaj asupra cotei din bunurile
comune ce i-a revenit soțului care beneficiază și de atribuirea contractului de închiriere;
c. dacă locuința familiei este proprietatea exclusivă a unuia dintre soți, aceasta nu va
putea fi atribuită soțului neproprietar și nici nu va putea face obiectul partajului.
Desfacerea căsătoriei 301

27. Cu privire la dreptul la despăgubiri se va reține ca fiind adevărat că:


a. soțul nevinovat, indiferent dacă este reclamantul sau pârâtul, dacă a suferit un
prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soțului vinovat să îl despăgubească,
drept distinct de prestația compensatorie;
b. soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor va fi de competența instanței de
tutelă, care se va pronunța prin hotărârea de divorț asupra acesteia, solicitarea ulterioară,
pe cale separată, a acestor despăgubiri nefiind posibilă;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

28. Obligația de întreținere între foștii soți:


a. există și atunci când incapacitatea de muncă a soțului divorțat apare înainte de
încheierea căsătoriei;
b. există inclusiv în cazul în care incapacitatea de muncă a soțului apare după mo­
mentul desfacerii căsătoriei, chiar dacă nu este cauzată de o împrejurare în legătură cu
căsătoria;
c. nu va putea depășii jumătate din venitul net al soțului obligat la plată, împreună cu
întreținerea datorată copiilor.

29. Obligația de întreținere între foștii soți:


a. subzistă și atunci când incapacitatea de muncă a soțului divorțat apare în curs de 2
ani de la desfacerea căsătoriei, iar aceasta este cauzată de o împrejurare în legătură cu
căsătoria;
b. în cazul desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a unui soț, acesta nu poate
beneficia de întreținere;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

30. Obligația de întreținere între foștii soți:


a. încetează prin recăsătorirea soțului îndreptățit;
b. se stabilește în raport de mijloacele debitorului și conform stării de nevoie a
creditorului până la o pătrime din venitul net al celui dator să o presteze;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

31. Prestația compensatorie:


a. poate fi cumulată cu pensia de întreținere;
b. nu poate fi cumulată cu despăgubirea solicitată pentru acoperirea prejudiciului
cauzat prin desfacerea căsătoriei;
c. reprezintă acea compensație care poate fi acordată unuia dintre soți, în cazul în
care desfacerea căsătoriei prin divorț ar produce un dezechilibru semnificativ în condi­
țiile de viață ale acestuia.

32. Prestația compensatorie:


a. nu se poate acorda atunci când divorțul se pronunță din culpa exclusivă a unuia
dintre soți;
b. poate fi acordată atunci când căsătoria a durat cel puțin 20 de ani împliniți la
momentul la care a fost introdusă cererea de chemare în judecată;
c. trebuie să fie solicitată odată cu desfacerea căsătoriei.
302 Instituții de dreptul familiei

33. în materia prestației compensatorii:


a. soțul care solicită prestația compensatorie poate să ceară și pensie de întreținere în
condițiile Codului civil;
b. prestația compensatorie poate fi stabilită și sub forma unei rente viagere;
c. se va putea stabili prestația compensatorie și în natură, sub forma uzufructului
asupra unor bunuri mobile ce aparțin debitorului prestației compensatorii.

34. Prestația compensatorie:


a. poate avea forma unei sume globale de bani;
b. nu poate avea forma unei cote procentuale din venitul debitorului;
c. poate fi stabilită în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri imobile ce
aparțin debitorului prestației compensatorii.

35. încetarea prestației compensatorii:


a. nu are loc prin recăsătorirea soțului debitor;
b. are loc în situația în care soțul creditor obține resurse de natură să asigure condiții
de viață asemănătoare celor avute în timpul căsătoriei;
c. nu are loc prin decesul soțului debitor.

36. în materia efectelor divorțului cu privire la raporturile dintre părinți și


copiii lor minori:
a. ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 9 ani este obligatorie, în procedurile
administrative sau judiciare care îl privesc;
b. la încheierea căsătoriei de către minor nu este necesar consimțământul părintelui
care nu exercită autoritatea părintească;
c. dacă nu există înțelegerea părinților sau aceasta este contrară interesului superior
al copilului, atunci când copilul a locuit doar cu unul dintre părinți, instanța îi va stabili
locuința la părintele cu care locuiește în mod statornic.
CAPITOLUL II
FILIAJIA

1. Filiația:
a. stricto sensu, reprezintă acea legătură de rudenie firească manifestată prin descen­
dența unei persoane din fiecare dintre părinții săi;
b. nu se suprapune peste noțiunea de rudenie firească;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

2. Sunt copii din afara căsătoriei:


a. cei provenind dintr-o căsătorie nulă;
b. aceia ai căror părinți nu au fost niciodată căsătoriți;
c. cei concepuți în timpul căsătoriei și născuți după desfacerea acesteia.

3. Filiația față de:


a. mamă, rezultă în principiu din însuși faptul nașterii, dar poate fi stabilită și prin
recunoaștere sau hotărâre judecătorească
b. tatăl din căsătorie, se stabilește prin efectul prezumției absolută de paternitate, în
sensul că acel copil născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei
c. tatăl din afara căsătoriei, se stabilește prin recunoașterea de către tată a copilului
sau prin hotărâre judecătorească.

4. Filiația:
a. în toate cazurile, se poate dovedi prin actul de naștere întocmit în registrul de stare
civilă;
b. nu poate fî dovedită în toate cazurile prin certificatul de naștere eliberat pe baza
actului de naștere întocmit în registrul de stare civilă;
c. în cazul copilului din căsătorie, dovada filiației se va face prin actul de naștere și
actul de căsătorie al părinților, ambele trecute în registrele de stare civilă.

5. Posesia de stat:
a. este latura dinamică a stării civile care nu implică folosirea acesteia;
b. în materie de filiație, aceasta este starea de fapt care indică legăturile de filiație și
rudenie existente între copil și familia din care face parte;
c. implică în privința modalităților de manifestare și un element tractatus.

6. Modalitățile de manifestare ale posesiei de stat:


a. se referă și la elementul nomen, în sensul că respectivul copil este recunoscut de
către familie, în societate și, atunci când este cazul, de către autoritățile publice ca fiind al
persoanei despre care se pretinde că este părintele său;
b. se pot referi și la elementul fama, în sensul că acel copil va purta numele per­
soanei despre care se pretinde că este părintele său;
c. pot să se refere și la faptul că o persoană se comportă față de un copil ca fiind al
său, îngrijindu-se de creșterea și educarea sa.
304 Instituții de dreptul familiei

7. Posesia de stat:
a. este un fapt juridic;
b. se poate dovedi cu orice mijloc de probă, în condițiile legii;
c. poate fi considerată a fi o prezumție iuris et de iure.

8. Posesia de stat:
a. poate avea caracter secret;
b. trebuie să aibă un caracter continuu în sens absolut;
c. are un caracter pașnic și neechivoc.

9. Posesia de stat are următoarele efecte:


a. ca regulă generală, nicio persoană nu poate reclama o altă filiație față de mamă
decât aceea ce rezultă din actul său de naștere și posesia de stat conformă cu aceasta;
b. prin excepție, dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a statuat că a avut loc o
substituire de copil ori că a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât
aceea care l-a născut, se poate face dovada adevăratei filiații cu orice mijloc de probă;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

10. în materia prezumției de paternitate, precum și al timpului legal al con-


cepțiunii:
a. timpul legal al concepțiunii se referă la intervalul de timp cuprins între a trei suta
și a o suta optzecea zi dinaintea nașterii copilului;
b. prezumția de paternitate se referă la faptul că acel copil născut sau conceput în
timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

11. Recunoașterea copilului:


a. este un act de stare civilă, cu caracter nepatrimonial și revocabil;
b. nu este un act unilateral, deoarece este necesar și acordul persoanei în favoarea
căreia se face recunoașterea;
c. nu poate fi făcută prin reprezentant legal.

12. Recunoașterea copilului:


a. nu este un act juridic constitutiv;
b. este un act solemn;
c. nu se poate face de către o persoană în vârstă de 14 ani.

13. în materia recunoașterii copilului:


a. nu este suficientă, sub aspectul valabilității ei, doar declarația autorului ei făcută în
condițiile legii;
b. mama îl poate recunoaște pe copil, dacă nașterea nu a fost înregistrată în registrul
de stare civilă sau copilul nu a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinți
necunoscuți;
c. viciul de consimțământ al leziunii își poate găsii aplicabilitate.
Filiația 305

14. Recunoașterea copilului:


a. se poate face prin declarație la serviciul de stare civilă;
b. poate fi făcută și prin mandatar;
c. este un act juridic patrimonial.

15. Recunoașterea copilului este lovită de nulitate:


a. relativă, atunci când recunoașterea a fost făcută după decesul copilului, iar acesta
nu are descendenți firești;
b. absolută, atunci când a fost recunoscut un copil a cărui filiație, stabilită potrivit
legii, nu a fost înlăturată;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

16. Acțiunea în contestarea recunoașterii de filiație:


a. este prescriptibilă într-un termen de 30 de ani;
b. nu poate fi introdusă de orice persoană interesată;
c. implică și faptul că sarcina probei revine autorului recunoașterii sau moștenitorilor
săi dacă recunoașterea este contestată de celălalt părinte, de copilul recunoscut sau de
descendenții acestuia.

17. Acțiunile privind filiația:


a. nu sunt acțiuni de stare civilă;
b. implică și citarea atât a copilului, cât și a părinților, chiar și atunci când nu au
calitatea de reclamant sau de pârât;
c. nu sunt incompatibile cu privire la posibilitatea renunțării la drept.

18. în materia acțiunilor privind filiația:


a. ca regulă generală, este posibilă renunțarea la judecată;
b. măsurile dispuse de instanță, cu privire la autoritatea părintească, prin hotărârea
de admitere nu vor avea caracter definitiv, ci doar provizoriu, fiind aplicabile până la
pronunțarea unei hotărâri definitive pe fondul cauzei;
c. în cazul admiterii unei acțiuni în contestarea filiației, instanța nu are posibilitatea
să stabilească, dacă este cazul, modalitatea în care copilul va păstra legăturile personale
cu cel care l-a crescut.

19. în cazul acțiunilor privind filiația:


a. copilul minor care a introdus singur, potrivit legii, acțiunea privitoare la filiație
poate renunța la judecarea acțiunii;
b. în cazul infracțiunilor a căror calificare presupune existența unui raport de filiație
care nu este legal stabilit, hotărârea penală nu poate fi pronunțată înainte de rămânerea
definitivă civile privitoare la raportul de filiație;
c. acțiunea în contestarea filiației este o acțiune ce are caracter nepatrimonial prin
care o persoană contestă în justiție o filiație stabilită printr-un act de naștere ce nu este
conform cu posesia de stat.
306 Instituții de dreptul familiei

20. în materia acțiunii în contestarea filiației:


a. în principiu, dacă certificatul medical constatator al nașterii lipsește ori efectuarea
expertizei medico-legale este imposibilă, va fî admisibil orice mijloc de probă, inclusiv
posesia de stat;
b. față de tatăl din căsătorie, orice persoană interesată poate cere instanței să constate
că nu sunt întrunite condițiile pentru ca prezumția de paternitate să se aplice unui copil
înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.

21. în materia acțiunii


9
în contestarea filiației
9
fată
9
de mamă:
a. prin excepție, se va putea face dovada filiației cu martori atunci când printr-o
hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de copil;
b. nu se va putea face dovada cu martori atunci când există înscrisuri care fac demnă
de crezare acțiunea formulată;
c. prin excepție, se va putea face dovada filiației cu martori atunci când printr-o
hotărâre judecătorească s-a stabilit că a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă
femeie decât aceea care l-a născut.

22. Acțiunea în stabilirea filiației față de mamă:


a. este imprescriptibilă și atunci când este introdusă de moștenitorii copilului, iar
copilul a decedat fără a introduce cererea;
b. implică faptul că vor putea fî administrate orice mijloace de probă;
c. reprezintă acțiunea personală a copilului ori a moștenitorilor acestuia introdusă
împotriva mamei, când filiația acestuia față de mamă nu a putut să fie stabilită în
condițiile legii.