UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ DREPT

TEMA DE CERCETARE

Întreprinderea – principala formă a desfăşurării activităţii comerciale

DISCIPLINA:

Drept comercial

STUDENT: Tulceanu Florina Mara

CONSTANȚA

2022

Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice aplicabile raporturilor juridice născute
în legătură cu activitățile de producție, comerț sau prestări servicii sau care organizează cadrul
juridic de desfășurare a acestor activități.Potrivit sistemului subiectiv, dreptul comercial
cuprinde normele juridice aplicabile raporturilor juridice dintre profesioniștii comercianți și
dintre aceștia și alte subiecte de drept.

În sistemul Codului comercial care a fost abrogat, autonomia dreptului comercial era realizată
prin reglementarea faptelor de comerț obiective. Articolul 3 C.com. stabilea o listă de 20 acte
juridice, fapte juridice si operațiuni economice, pe care le declara fapte de comerț. Ele erau
considerate fapte de comerț obiective, deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorită
naturii lor si pentru motive de ordine publică. De remarcat că, in conceptia Codului comercial,
întreprinderea reprezenta o categorie de fapte de comerț obiective. Întrucât Codul comercial
nu definea noţiunea de întreprindere, în doctrină au fost date mai multe definiţii ale acesteia.
Astfel, în concepţia clasică a dreptului comercial, întreprinderea a fost definită ca un organism
economic, în fruntea căreia se află o persoană numită întreprinzător, care combină forţele
naturii cu capitalul şi munca în scopul producerii de bunuri şi servicii. Se observă că, în
reglementarea Codului comercial român, noţiunea de întreprindere desemna o activitate
organizată de o persoană fizică sau juridică pentru realizarea de bunuri şi servicii, iar nu un
subiect de drept.

Noul Cod Civil a schimbat radical concepția privind întreprinderea legiferând o nouă
concepţie privind sistemul de reglementare a raporturilor juridice civile şi comerciale, în
sensul că a consacrat principiul unităţii de reglementare a raporturilor juridice patrimoniale şi
nepatrimoniale Art. 3 C. civ. prevede că dispoziţiile lui se aplică şi raporturilor dintre
profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. v., sunt
consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.Conform Art. 3 alin. 3 C.civ..
constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe
persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea
de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ.

Dacă în reglementarea Codului comercial, întreprinderea reprezenta o categorie a faptelor de

comerţ obiective, Codul civil generalizează noţiunea de întreprindere la toate activităţile cu
caracter profesional. Pornind de la definiţia dată întreprinderii de art. 3 C. civ., în literatura de
specialitate au fost surprinse şi principalele caractere ale întreprinderii:

1.Întreprinderea constă în exercitarea sistematica și permanentă a unei activitați organizate,

potrivit unor reguli proprii;

2. Activitatea organizată este realizată de una sau mai multe persoane pe riscul lor. Persoanele
care realizează activitatea organizata au calitatea de profesioniști;

3. Obiectul activității organizate este producerea, administrarea [administrarea bunurilor altuia

este o activitate economica, care, in prezent, este reglementata de Codul civil (art. 792-857)]
ori instrainarea de bunuri sau prestarea de servicii;

4.Scopul întreprinderii poate fi obținerea unui profit sau realizarea unui scop nonprofit.
 O intreprindere al carei scop este obtinerea profitului este o intreprindere economica sau
comerciala si, dimpotriva, o intreprindere lipsita de scopul obtinerii profitului este o
intreprindere necomerciala, o intreprindere civila.

Articolul 2 lit. f) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale (M.Of. nr.
328/25.04.2008) definește întreprinderea economică ca fiind activitatea economică
desfașurată în mod organizat, permanent și sistematic, combinând resurse financiare, forța de
muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice si informație, pe riscul întreprinzătorului, în
cazuri.

Potrivit doctrinei de specialitate, desfăşurarea unei activităţi economice (comerciale) impune

încheierea unor acte juridice şi săvârşirea unor fapte juridice şi operaţiuni comerciale. În
accepţiunea actualelor reglementări, aceasta înseamnă că întreprinderea economică
(comercială) se realizează prin acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni comerciale. privesc o
întreprindere economică (comercială), aceste acte juridice, fapte şi operaţiuni economice pot
fi denumite, convenţional, acte juridice comerciale. Denumirea de acte de comerţ are şi un
fundament legal în dispoziţiile ari 8 alin, (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare
a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil., care prevede că în toate actele normative în vigoare,
expresiile „acte de comerţ”, respectiv „fapte de comerţ” se înlocuiesc cu expresia „activităţi
de producţie, comerţ sau prestări de servicii”. Pornind de la actualele realităţi legislative, în
literatura juridică de specialitate, actele juridice comerciale sunt definite ca fiind actele
juridice, faptele juridice şi operaţiunile economice prin care se realizează, de către un
comerciant, activităţi economice privind producerea şi circulaţia mărfurilor, executarea de
lucrări şi prestarea de servicii, în cadrul unei întreprinderi economice (comerciale).

Sunt evidenţiate astfel şi principalele caractere ale actelor juridice comerciale: actele juridice
comerciale sunt actele juridice pe care le impune exploatarea unei întreprinderi economice
(comerciale), aceste acte juridice sunt săvârşite de către profesionişti, denumiţi comercianţi,
titulari ai întreprinderii, circulaţia mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii,
actele juridice comerciale au drept scop obţinerea unui profit.

In condiţiile noului Cod civil, regimul juridic al actelor comerciale este acelaşi cu cel al
actelor juridice civile, cu deosebirea că acestea pot fi săvârşite doar de către titularii
întreprinderilor economice (comerciale) şi nu de către orice alte întreprinderi sau subiecte de
drept civil. Codul civil cuprinde puţine dispoziţii derogatorii de la principiul unităţii de
reglementare a raporturilor juridice civile şi a raporturilor comerciale.Sunt date ca exemple
prevederile art. 1.297 C. civ. potrivit cărora: „Contractul încheiat de reprezentant în limita
puterilor conferite, atunci când terţul contractant nu cunoştea şi nici nu ar fi trebuit să
cunoască faptul că reprezentantul acţiona în această calitate, îl obligă numai pe reprezentant şi
pe terţ, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cu toate acestea, dacă reprezentantul, atunci când
contractează cu terţul în limita puterilor conferite, pe seama unei întreprinderi, pretinde că este
titularul acesteia, terţul care descoperă ulterior identitatea adevăratului titular poate să exercite
şi împotriva acestuia din urmă drepturile pe care le are împotriva reprezentantului”.
Cu privire la solidaritate, art. 1.446 C. civ, dispune: „Solidaritatea se prezumă între debitorii
unei obligaţii contractate în exerciţiul activităţii unei întreprinderi, dacă prin lege nu se
prevede altfel”. În sfârşit, în privinţa întârzierii în executarea obligaţiilor art. 1.523 alin. (2) lit.
d) C. civ, dispune că debitorul se află de drept în întârziere în cazul în care „nu a fost
executată obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciţiul activităţii unei
întreprinderi”. în concluzie, având în vedere reglementările noului Codul civil, întreprinderea
nu mai este o faptă de comerţ ca în reglementarea Codului comercial, ci ea reprezintă forma
juridică în care se desfăşoară o activitate, economică sau civilă, cu caracter profesional.

Aşa cum s-a precizat, dacă activitatea are scop lucrativ, atunci întreprinderea este economică
(comercială), iar dacă activitatea nu are un scop lucrativ, adică nu se urmăreşte obţinerea
profitului, atunci activitatea în cauză constituie o întreprindere civilă. De exemplu, în cazul în
care o persoană fizică sau membrii linei familii se ocupă cu activitatea de producţie agricolă,
zoo- Ichnică etc. dar nu urmăresc obţinerea profitului, ci satisfacerea nevoilor proprii de
existenţă, activitatea respectivă are natura juridică a unei întreprinderi civile (neeconomice).
Tot întreprinderi civile sunt şi activităţile (necomerciale) desfăşurate în cadrul profesiilor
liberale (activităţi avocaţiale, medicale etc.). Activităţile desfăşurate în cadrul profesiilor
liberale rămân civile, deoarece există importante diferenţe de natură şi scop între o
întreprindere organizată de către un liber profesionist şi o întreprindere organizată de către un
comerciant. Medicul, avocatul, notarul public, executorul judecătoresc etc. îşi organizează
activitatea astfel încât aceasta se înfăţişează ca o veritabilă întreprindere în accepţiunea art. 3
C. civ., iar cei care le realizează sunt de asemenea profesionişti în virtutea aceluiaşi articol,
numai că activitatea şi scopul unor astfel de întreprinderi diferă în mod substanţial de cel al
întreprinderilor comerciale.

În primul rând, activităţile specifice întreprinderilor liberale nu au caracter economic, cum

sunt întreprinderile comerciale. Apoi, activitatea specifică întreprinderilor liberale nu are scop
lucrativ ori speculativ. Prin desfăşurarea unei întreprinderi liberale nu se urmăreşte obţinerea
unui profit, ca în cazul întreprinderilor comerciale, ci vizează activităţi cu profund caracter
social în schimbul cărora beneficiarul plăteşte o remuneraţie.Deci, diferenţa esenţială constă
în aceea că, deşi activităţile întreprinderii liberale nu sunt dezinteresate, gratuite, ci se plăteşte
o remuneraţie pentru serviciul prestat, cu toate acestea activitatea nu este lucrativă, în sensul
că nu se urmăreşte obţinerea de profit. Nu se poate susţine că profesionistul avocat, notar,
executor judecătoresc, medicul etc. speculează asupra ce? Asupra propriilor abilitaţi şi
cunoştinţe profesionale?

De asemenea, întreprinzătorul întreprinderii liberale nu este supus înregistrării în registrul

comerţului şi nu-şi organizează întreprinderea sa precum comerciantul, în vederea obţinerii
unui profit, ci pentru a-şi pune la dispoziţia publicului cunoştinţele şi abilităţile sale în
domeniu în care este specializat pentru serviciile prestate, titularul întreprinderii profesiei
liberale încasează un onorariu care reprezintă preţui muncii sale, remuneraţie care este diferită
de regimul juridic al noţiunii de profit. Pe de altă parte, întreprinderea liberală este strâns
legată de profesia întreprinzătorului, pe când întreprinderea comercială nu presupune o astfel
de specializare a celor care decid să o organizeze. De pildă, persoanele care se asociază în
vederea constituirii unei societăţi
comerciale cu obiect de activitate construcţii nu trebuie să fie de profesie constructori, în
schimb, avocaţii, notarii, executorii, medicii etc. nu pot organiza o întreprindere liberală decât
dacă au calitatea specifică activităţii ce urmează să o desfăşoare în strictă conformitate cu
legea organică a profesiei în care se organizează întreprinderea.

În concepţia Codului comercial abrogat,erau consideraţi comercianţi „aceia care fac fapte de
comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită şi societăţile comerciale” (art. 7), însă, în
contextul reglementărilor actuale, mai ales a Codului civil şi a celor din O.U.G. nr. 44/2008,
noţiunea de comerciant trebuie re- definită din punct de vedere juridic prin raportare la
conceptul de profesionist şi la cel de întreprindere comercială. în accepţiunea Codului civil
actual, sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. Constituie
exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a
unei activităţi organizate, ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri,
sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ [art. 3 alin. (3) C. civ.]. Se
desprinde astfel concluzia că. în concepţia Noului Codul civil, desfăşurarea unei activităţi
organizate şi sistematizate califică această activitate ca având caracter profesional, iar
persoana care o realizează dobândeşte statutul juridic de profesionist .

Prin urmare, în timp ce Codul comercial de la 1887 consacra autonomia dreptului comercial
pe conceptul de fapte de comerţ şi cel de comerciant, Codul civil reglementează sistemul
unităţii dreptului privat, pe baza conceptului de profesionist şi cel de întreprindere.

.Aşa cum am precizat şi în cele de mai sus, Codul comercial reglementa o listă de 20 de acte
juridice, fapte juridice şi operaţiuni economice pe care le califica drept fapte de comerţ. Cel
care săvârşea fapte de comerţ cu caracter profesional, dobândea calitatea de comerciant.
Odată dobândită calitatea ne comerciant, opera prezumţia, în temeiul art. 4 C. corn., că toate
actele juridice, faptele juridice şi operaţiunile economice pe care ie săvârşea comerciantul,
aveau natură comercială.

Noul Cod civil, deşi consacră o reglementare unitară a raporturilor juridice patrimoniale,totuşi
distinge în privinţa participanţilor la aceste raporturi juridice, între profesionişti şi
neprofesionişti. Aşa cum rezultă din cuprinsul art. 3 C. civ., pentru definirea noţiunii de
profesionist legiuitorul apelează la conceptul de întreprindere. Astfel cum am precizat şi în
cele de mai sus, semnificaţia juridică a noţiunii de întreprindere consacrată de Codul civil este
diferită de cea reglementată de Codul comercial. În accepţiunea Codului comercial,
întreprinderea reprezenta o categorie a faptelor de comerţ obiective, pe lângă faptele de
comerţ de interpunere în schimb sau circulaţie şi faptele de comerţ conexe (accesorii). Codul
civil a generalizat conceptul de întreprindere asupra tuturor activităţilor organizate,
conferindu-le, astfel, un caracter profesional. Această realitate juridică îndreptăţeşte opinia
potrivit căreia exploatarea unei întreprinderi constituie forma juridică a oricărei activităţi
profesionale. Întreprinderea îşi păstrează caracterul profesional, indiferent de obiectul
activităţii şi de scopul acesteia. Obiectul şi scopul constituie criteriile esenţiale în
caracterizarea unei întreprinderi şi, implicit, în stabilirea statutului juridic al celui care o
exercită, respectiv a titularului întreprinderii. Astfel, desfăşurarea unei activităţi economice,
organizate şi sistematice, cu caracter profesional, în scopul obţinerii unui profit, este proprie
activităţii economice (comerciale). Aceasta înseamnă că o întreprindere al cărei scop este
obţinerea profitului este o întreprindere economică (comercială) şi, dimpotrivă, o
întreprindere având un scop nonprofit, este o întreprindere civilă (noncomercială).Aşa cum s-a
remarcat în doctrina de specialitate, profesionist este acela care lucrează întrun anumit
domeniu de activitate, pe baza unei pregătiri corespunzătoare, Codul civil consacră
semnificaţia juridică a profesionistului, raportând-o la exploatarea unei întreprinderi. Art. 8
din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,
dispune că noţiunea de „profesionist” prevăzută la art. 3 include categoriile comerciant,
întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare
activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data
intrării în vigoare a Codului civil. În literatura de specialitate se apreciază în mod judicios că
profesionistul care exploatează o întreprindere economică (comercială) are calitatea de
comerciant, iar profesionistul care exploatează o întreprindere civilă, ale calitatea de
necomerciant. Aşadar, în concepţia Codului civil, comerciant este profesionistul persoană
fizică sau persoană juridică, care exploatează, în condiţiile legii, o întreprindere economică
(comercială).Noţiunea de profesionist include noţiunea de comerciant, întreprinzator,agent
economic (art.6).Profesionistul nu se confundă cu comerciantul, întrucât ar însemna să se
confunde genul cu specia.Profesionist, în sensul art. 8 alin.1 din Legea de punere în
aplicare, înseamnă comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice altă
persoană autorizată să desfăşoare activităţi economice sau profesionale (inclusiv profesii
liberale).
 Bibliografie

1. Drept comercial-Vasile Nemeș

2. https://www.juridice.ro/129735/dreptul-comercial-in-conditiile-noului-
cod-civil.html