Comercianţii și obligaţiile lor

Legea indicǎ cine sunt comercianţii chiar dacǎ nu dǎ o definiţie acestei noţiuni. “Sunt
comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, avȃnd comerţul ca profesiune obișnuita și societǎţile
comerciale” (art.7 Cod com.).

Deci existǎ comercianţi persoane fizice și comercianţi persoane juridice (societǎţile a caror scop
este de a derula o activitate comercialǎ).

Putem defini astfel noţiunea: comerciantul este persoanǎ fizicǎ sau juridicǎ ce desfașoarǎ o
activitate comercialǎ sǎvȃrșind fapte de comerţ într-un mod profesional.

Disciplinele economice folosesc notiunea de comerciant pentru a numi pe cei

care realizeaza distributia marfurilor. Din punct de vedere juridic activitatea
comerciala cuprinde atat activitatea productiva cat si distributia marfurilor si
serviciilor. Deci sensul juridic este mai cuprinzator, facand referire la un
anumit statut socio-profesional: exercitarea in chip profesional de fapte de
comert.

Importanta definirii notiunii de comerciant.

Legea creeaza pentru comercianti un statut juridic comercial care produce

consecinte juridice cu privire la raporturile in care participa acest subiect. (3)
Astfel:

1. Legea stabileste reguli speciale pentru conduita comerciantilor in

raporturile juridice in care participa, reguli ce delimiteaza precis obligatiile
lor profesionale.

2. Legea instituie o prezumtie de comercialitate cu privire la toate actele

savarsite de un comerciant, supunandu-le regimului juridic al normelor
comerciale (art.4 Cod com.).

3. Actele savarsite de comercianti sunt supune unor reguli derogatorii de la

normele de drept comun.

4. Numai comerciantii sunt supusi procedurii reorganizarii judiciare si a

falimentului

5. Numai comerciantii platesc impozit pe profitul realizat din activitatea lor

profesionala.
6. Numai comerciantii pot participa la constituirea camerelor de comert si
industrie, organizatii profesionale destinate promovarii intereselor acestora.

Clasificarea comerciantilor.

Potrivit codului comercial, comerciantii sunt de doua feluri:

– comercianti persoane fizice

– societati comerciale.

Intrucat legea 26/1990 face referire la regiile autonome si organizatiile

cooperatiste, putem sa retinem ca exista comercianti persoane fizice si
comercianti persoane juridice.

Desi legea (art.34 Cod com) face referire indirecta la notiunea de mic
meserias, (colportori, comercianti ce fac mic trafic ambulant, carausi,
persoane a caror comert nu iese din limitele unei profesiuni manuale), codul
comercial nu distinge comerciantii dupa volumul de operatiuni. Deci,
notiunea de mic comerciant nu are semnificatie juridica.

Comerciantii persoane fizice au un regim juridic unitar.

Nu acelasi lucru se poate spune si despre comerciantii persoane juridice,

chiar daca si acestia din urma se supun principiilor generale ce guverneaza
statutul juridic al comerciantilor.

Exista societati comerciale care iau nastere prin acordul de vointa al partilor,
dar exista si societati comerciale care au luat nastere in conditiile legii
15/1990, societati ce au rezultat din transformarea vechilor intreprinderi de
stat.

Dobandirea calitatii de comerciant.

Comerciantii persoane fizice.

1. Legea prevede implinirea a doua conditii pentru ca o persoana sa

dobandeasca aceasta calitate:

– persoana sa savarseasca acte de comert

– faptele sa fie savarsite cu titlu de profesiune

obisnuita. (4)
Cand spunem ca persoana trebuie sa savarseasca acte obiective de comert intelegem ca trebuie sa
savarseasca acte de felul celor inscrise in art. 3 Cod com. Ele trebuie sa fie de natura ca prin
exercitarea lor sa ofere posibilitatea indeplinirii unei profesiuni. Savarsirea de acte obiective
conexe, chiar repetate si cu regularitate, nu atribuie calitate de comerciant. Cel care, fara sa
exercite o activitate comerciala, trage in mod obisnuit cambii pentru realizarea intereselor sale,
nu devine comerciant, deoarece tragerea de cambii nu constituie o profesiune. (5) Actele de
comert trebuie sa fie savarsite efectiv, personal sau prin intermediar, nefiind suficienta intentia
de a deveni comerciant. Savarsirea efectiva de acte juridice, presupune ca persoana isi asuma
raspunderea pentru urmarile faptelor sale.

Este necesar ca aceste acte sa fie licite. Operatiunile contrare legii, ordinii publice si bunelor
moravuri, sunt nule si nu produc efecte juridice.

Exercitiul faptelor de comert trebuie sa aiba caracter de profesiune. Vor avea caracter profesional
cand vor constitui o ocupatie, o indeletnicire permanenta. (6) Adica, vor duce la realizarea unui
profit si vor asigura persoanei resurse necesare existentei. Profesiunea este privita astfel “ ca
starea unei persoane care face din repetarea unor acte o ocupatiune a vietii sale si de la care ea
cere resursele existentei sale sociale. (7)

Nu este necesar ca profesiunea sa fie notorie, nici principala. Cel care alaturi de profesiunea sa
civila principala se ocupa clandestin de comert, pentru a obtine mijloace necesare traiului, devine
comerciant. Este posibil deci, ca o persoana sa exercite mai multe profesiuni.

Se discuta daca sunt necesare si alte conditii decat cele prevazute de lege. (8)

S-a observat ca este necesara si o a treia conditie: actele de comert sa fie savarsite in nume
propriu, conditie impusa din necesitatea de a distinge intre comercianti si auxiliari lor. (9)

Din principiile fundamentale de echitate si de interes general (precum cel al

creditului public), rezulta ca trebuie sa fie socotit comerciant numai acela care
desfasoara o activitate juridica comerciala, angajand numele sau fata de terti. Cel
care nu-si asuma personal riscul raspunderii nu poate fi comerciant.

Deci, nu vor fi comercianti:

– reprezentantii comerciantului, (ei lucreaza in numele si pe seama

comerciantului);

– administratorii societatilor comerciale, (ei lucreaza in numele si pe

seama societatii);

– comisii calatori pentru negot (art.404 Cod com.);

– comisii pentru negot, prepusii, agentii de asigurari, administratorii

fondului de comert, agentii comerciali, asociatii societatii in nume colectiv.
(11)
Vor fi insa comercianti:

– comisionarii si brokerii, deoarece curtajul si activitatea de

comisionar, prin ele insele sunt activitati de comert.

– persoanele interpuse in savarsirea actelor de comert (prin

conventii de prete nom). (12)

Se sustine (13), ca inmatricularea la registrul comertului si obtinerea

prealabila a autorizatiei administrative sunt noi conditii pe care le impune
legea in vederea dobandirii calitatii de comerciant. Nu impartasim acest
punct de vedere, deoarece aceste inregistrari produc, in principiu, efecte de
opozabilitate. Pe buna dreptate s-a observat ca dobandirea calitatii de
comerciant este o stare de fapt care rezulta din calitatea actelor savarsite nu
din atitudinea pe care o au tertii sau autoritatea fata de aceste acte.

2. Capacitatea de a deveni comerciant.

Sunt incapabili sa desfasoare activitate comerciala minorii si cei pusi sub

interdictie.

Cand un incapabil incepe comertul, el nu devine comerciant deoarece actele

sale sunt nule. Este de mentionat ca incapabilul poate continua comertul
inceput de altul, prin reprezentant, insa reprezentarea trebuie inscrisa in
registrul comertului. Lipsa mentiunii face inopozabila tertilor aceasta situatie
juridica.

3. Autorizarea administrativa.

Am aratat ca notiunile de comerciant din dreptul privat si din dreptul fiscal

nu se suprapun. Autorizarea administrativa este legata de dreptul
administrativ, de dreptul fiscal. Autorizarea, este o conditie pentru exercitiul
activitatii comerciale si nu de dobandire a calitatii de comerciant.

4. Distinctii.

Exista profesiuni asemanatoare cu cea de comerciant (meseriasii,

profesiunile liberale, agricultorii). Este necesara o delimitare intre aceste
profesiuni pentru a se stabili care sunt limitele comercialitatii.

Meseriasii.
Legea nu defineste meseria. In acceptiunea sa generala, termenul
desemneaza activitatea unei persoane calificate asupra materiei sau
prestarea de servicii.

Legea 26/1990, exclude pe meseriasi de la obligatia inmatricularii. Insa,

aceasta imprejurare nu inlatura discutiile cu privire la comercialitatea muncii
lor.

Este evident ca meseriasul ce executa in mod singular si simplu comenzile

clientilor sai nu este comerciant. Discutiile se poarta in legatura cu meseriasii
care angajeaza lucrari mari si care cumpara materiale pentru a le prelucra in
vederea revanzarii.

In prezent se accepta in practica si doctrina ca meseriasul ce efectueaza cu

titlu de profesiune, acte comerciale, devine comerciant, chiar daca este
scutit de lege, de faptul inmatricularii si de tinerea de registre comerciale
(13). Concluzia se impune daca aplicam regulile ce definesc statutul
comerciantului asupra activitatii concrete a fiecarui meserias.

Profesiunile liberale.

Activitatea ce rezulta din exercitiul profesiunilor liberale nu este considerata

a fi comerciala. Munca medicilor, avocatilor, notarilor publici, arhitectilor se
supune unor reglementari speciale, care le indica statutul si nu presupune
efectuarea de acte obiective de comert. Daca acesti profesionisti doresc sa
se asocieze pentru desfasurarea muncii in comun, asocierile de acest fel sunt
supuse legii comune, obtinandu-se societati civile. (14)

In cazul in care o astfel de persoana cumpara si foloseste unele materiale,

recuperandu-si contravaloarea lor, aceasta operatiune nu se bucura de
trasatura comercialitatii. Actele savarsite astfel sunt considerate accesorii.

Agricultorii ce-si lucreaza pamantul valorificand produsele nu sunt

considerati comercianti. Ei dobandesc aceasta calitate daca savarsesc acte
obiective de comert cu titlu de profesiune.

Comerciantii persoane juridice.

1. Societatile comerciale: primesc calitatea de comerciant in momentul in

care s-au infiintat conform dispozitiilor legii. Din ansamblul prevederilor legii
31/1990, deducem ca o societate dobandeste calitatea de comerciant in
momentul inmatricularii.
2. Regiile autonome sunt considerate comercianti, deoarece isi desfasoara
activitatea sub forma unor intreprinderi, in sensul de acte obiective de
comert. Mai mult, art.1 al.2 din legea 26/1990, inscrie regiile autonome in
categoria comerciantilor. Ele dobandesc calitatea in momentul infiintarii lor,
prin actul de infiintare. (15)

3. Organizatiile cooperatiste sunt mentionate de legea 26/1990 in randul

comerciantilor ce au obligatia sa se inmatriculeze. Ele primesc calitatea la
data inmatricularii infiintarii.(16)

4. Statul si unitatile administrativ teritoriale. Art.8 din codul comercial

prevede ca aceste entitati nu pot fi comercianti. Totusi, statul a avut si are o
pozitie semnificativa in raporturile patrimoniale. El se manifesta, in prezent,
ca orice agent economic, savarsind acte cu caracter privat (17), intrand in
raporturi juridice supuse legii comerciale. Savarsirea acestor acte priveste
numai serviciile publice de gestiune privata, servicii publice industriale si
comerciale. (18)

5. Asociatiile si fundatiile. Ele nu sunt infiintate in scopul obtinerii unui profit

si nu sunt considerate comercianti. Ele pot savarsi, insa, fapte de comert
(19).

Dovada calitatii de comerciant.

Principiul este ca sarcina probei provine celui ce afirma. Mijloacele de proba

sunt, insa, cele admise de legea comerciala (art.46 cod com).

In cazul persoanei fizice, cand calitatea de comerciant se dobandeste prin

savarsirea de fapte de comert obiective, cu caracter personal, aceasta
calitate se dovedeste prin orice mijloc de proba. Se tinde sa se dovedeasca o
stare de fapt, actele de comert obiective savarsite. Autorizarea
administrativa, inmatricularea, mentiunile de pe inscrisuri, plata de impozite,
nu fac dovada deplina in acest sens, ci creeaza simple prezumtii.

Hotararea instantei ce retine calitatea de comerciant al unei persoane are un

caracter probator relativ, neputand fi invocata in alta cauza (20).

In cazul societatilor comerciale se dovedeste realitatea constituirii acesteia in

conditii legale. Proba se face prin copia certificata de pe inmatricularea din
registrul comertului. In acelasi mod se dovedeste calitatea de comerciant a
regiilor autonome si a organizatiilor cooperatiste.

Incetarea calitatii de comerciant.

a. Persoana fizica inceteaza sa mai fie comerciant in momentul in care nu
mai savarseste fapte de comert cu titlu de profesiune. (21)

Incetarea savarsirii de acte de comert trebuie sa fie obiectiva si cu intentia

de a renunta la calitatea de comerciant.

b. In cazul persoanelor juridice calitatea de comerciant inceteaza odata cu

pierderea personalitatii juridice, adica odata cu ultimul act de lichidare.

Obligaţiile profesionale ale comercianţilor

Exercitarea unei activităţi comerciale impune existenţa unor condiţii care să asigure cadrul
juridic corespunzător. În acest scop, legea instituie anumite obligaţii în sarcina acelora care desfăşoară
activitatea comercială ca profesiune, adică a comercianţilor. Întrucât aceste obligaţii sunt strâns legate
de exercitarea profesiunii comerciale, ele sunt denumite obligaţii profesionale ale comercianţilor.

Prin instituirea obligaţiilor profesionale ale comercianţilor se urmăreşte apărarea intereselor

publice, în special, creditul comercial, dar şi protejarea intereselor terţilor şi ale comercianţilor înşişi.

Astfel, comercianţii au obligaţia să îndeplinească anumite formalităţi de publicitate, în vederea

aducerii la cunoştinţa celor interesaţi a existenţei unui nou comerciant, precum şi a unor acte şi fapte

din activitatea comercianţilor. Această obligaţie a comercianţilor se realizează, în principal, prin

publicitatea în registrul comerţului.

Apoi, pentru a asigura o bună organizare şi desfăşurare a activităţii comerciale, ca şi pentru a

avea în permanenţă o oglindă a întregii activităţi desfăşurate, precum şi un control asupra acesteia,
comercianţii sunt obligaţi să ţină anumite registre comerciale sau de contabilitate, cu respectarea
cerinţelor legii.

In sfârşit, desfăşurarea activităţii comerciale în condiţii normale impune obligaţia pentru fiecare
comerciant să acţioneze pentru atragerea clientelei, în limitele unei concurenţe licite, cu respectarea
legii.

Trebuie arătat că, în Codul comercial mai sunt prevăzute şi alte obligaţii ale comercianţilor, dar
care au devenit inaplicabile. Avem în vedere obligaţia de publicare a contractului de căsătorie şi a
separaţiei de patrimonii (art. 10-21 C. com.). Aceste obligaţii erau legate de reglementarea din trecut a
regimului matrimonial al soţilor (regimul dotei, separaţia de patrimonii) care şi-a încetat existenţa prin
intrarea în vigoare a Codului familiei. În prezent, unele elemente privind starea civilă şi averea
comerciantului fac obiectul publicităţii prin registrul comerţului.

1. Obligaţiile comercianţilor privind înregistrarea în registrul comerţului.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1990, comercianţii au obligaţia ca, înainte de începerea
comerţului, să ceară înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea
comerţului, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror
înregistrare este prevăzută de lege.

Prin urmare, înregistrarea în registrul comerţului cuprinde o dublă obligaţie a comercianţilor; o

primă obligaţie, care trebuie îndeplinită înainte de începerea activităţii comerciale, constă în
înregistrarea în registrul comerţului; o a doua obligaţie, care urmează să fie îndeplinită în cursul
exercitării activităţii comerciale şi la încetarea ei, priveşte înscrierea în registrul comerţului a unor
menţiuni privind actele şi faptele prevăzute de lege.

Inregistrarea şi înscrierea menţiunilor în registrul comerţului sunt obligaţii care revin exclusiv
comercianţilor. În sensul Legii nr. 26/1990, comercianţii sunt persoanele fizice care exercită în mod
obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste.

In privinţa persoanelor fizice sunt avute în vedere persoanele care au calitatea de comerciant, în
condiţiile art. 7 C. com., adică săvârşesc fapte de comerţ obiective în mod profesional şi în nume
propriu.
 Referitor la societăţile comerciale, legea vizează atât societăţile comerciale constituite în baza
Legii nr. 31/1990, inclusiv societăţile cu participare de capital străin, cât şi societăţile comerciale
constituite în condiţiile Legii nr. 15/1990.

In concepţia Legii nr. 26/1990, dispoziţiile legii privind înregistrarea în registrul comerţului nu se
aplică meseriaşilor şi ţăranilor care îşi desfac produsele din gospodăria proprie. Considerăm însă că, în
măsura în care săvârşesc fapte de comerţ, în condiţiile art. 3 pct. 1 şi 2 şi art. 7 C. com., meseriaşii şi
agricultorii dobândesc calitatea de comerciant şi, în consecinţă, au obligaţia de a se înregistra în registrul
comerţului.

Deoarece Legea nr. 26/1990 scuteşte de obligaţia de înregistrare numai pe meseriaşi şi

agricultori, înseamnă că această obligaţie revine tuturor comercianţilor, inclusiv persoanelor care fac
comerţ ambulant, cărăuşilor etc. ("micii comercianţi"). Într-adevăr, art. 34 C. corn. scuteşte aceste
persoane numai de obligaţia de a ţine registrele comerciale.

Inregistrarea şi autorizarea funcţionării comerciantului. Prin Legea nr. 359/2004 a fost

reglementată o procedură unică de înregistrare şi autorizare a funcţionării comercianţilor.

Spre deosebire de Legea nr. 26/1990, care avea în vedere numai înregistrarea (înmatricularea)
comerciantului, Legea 359/2004 reglementează, atât înregistrarea comerciantului, cât şi autorizarea
funcţionării acestuia.

Prin autorizarea funcţionării comercianţilor, legea înţelege obţinerea avizelor, autorizaţiilor

şi/sau acordurilor strict necesare pentru începerea activităţii acestora [art. 1 alin. (4)].

Inregistrarea şi autorizarea funcţionării comerciantului se realizează în baza unei cereri tip,

adresate Biroului unic din cadrul camerei de comerţ şi industrie teritoriale. Această cerere este
formularul unic în temeiul căruia se obţine înregistrarea şi autorizarea funcţionării comerciantului.

În cazul societăţilor comerciale, la cerere se anexează: dovada efectuării vărsămintelor în

condiţiile actului constitutiv, actele care probează dreptul de proprietate asupra aporturilor în natură la
capitalul social şi certificatul constatator al sarcinilor care grevează bunurile imobile obiect al
aporturilor; actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi în
condiţiile legii.
 Potrivit legii, cererea de înregistrare şi autorizare a funcţionării comerciantului trebuie tăcută m
termen de 15 zile, dacă legea nu prevede alt examen. Termeni curg de la o dată diferită: de la data
autorizării exercitării comerţului, în cazul comercianţilor persoane fizice; de la data încheierii actului
constitutiv în forma prevăzută de lege, în cazul societăţilor comerciale; de la data actului de înfiinţare, în
cazul regiilor autonome şi organizaţiilor cooperatiste (art. 17 din Legea nr. 26/1990).

Trebuie arătat că, în temeiul cererii se obţin şi avizele, autorizaţiile şi/sau acordurile de la
instituţiile competente, necesare autorizării funcţionării comerciantului (avizul şi/sau autorizaţia pentru
prevenirea şi stingerea incendiilor, emise de brigăzile şi grupurile de pompieri militari; avizul şi/sau
autorizaţia sanitară, emisă de direcţiile de sănătate publică teritoriale; autorizaţia sanitară veterinară
emisă de direcţiile sanitare veterinare teritoriale; acordul şi/sau autorizaţia de mediu, emise de
inspectoratele de protecţie a mediului; autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei
muncii, emisă de inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii).

Pe baza încheierii judecătorului delegat şi a avizelor, autorizaţiilor şi/sau acordurilor instituţiilor

competente, camera de comerţ şi industrie teritorială este obligată ca, în termen de 20 de zile de la
înregistrarea cererii, să elibereze certificatul de înregistrare a comerciantului, care cuprinde şi codul unic
de înregistrare.

Certificatul de înregistrare a comerciantului este însoţit de o anexă care cuprinde, după caz,
avizele, autorizaţiile şi/sau acordurile necesare pentru autorizarea funcţionării comerciantului.

Eliberarea certificatului de înregistrare şi a anexei acestuia dă dreptul comerciantului în cauză să

înceapă activitatea comercială.

De menţionat că neobţinerea unuia sau mai multor avize, autorizaţii şi/sau acorduri atrage după
sine neeliberarea certificatului de înregistrare.

Inregistrarea menţiunilor în registrul comerţului. După înregistrarea comerciantului, în cursul

exercitării comerţului, pot interveni unele acte sau fapte privitoare la comerciant, care modifică
elementele consemnate în registrul comerţului. Toate aceste modificări trebuie aduse la cunoştinţa
celor interesaţi. în acest scop, legea prevede obligaţia comerciantului de a cere înscrierea în registrul
comerţului a unor menţiuni privind actele şi faptele intervenite în cursul exercitării şi la încetarea
comerţului.
 Art. 21 din Legea nr. 26/1990 prevede că se vor înregistra în registrul comerţului menţiuni
referitoare la:

a) actele juridice care au ca obiect fondul de comerţ (donaţie, vânzare, locaţiune, garanţie reală
mobiliară), precum şi actele care aduc modificări înregistrărilor sau menţiunilor ori care fac să înceteze
firma ori fondul de comerţ;

b) modificări privind numele, cetăţenia, data şi locul naşterii reprezentantului. Dacă dreptul de
reprezentare priveşte numai o anumită sucursală ori filială, menţiunea se va face numai în registrul unde
este înscrisă sucursala sau filiala. Semnătura noului reprezentant va fi dată în condiţiile art. 13 alin. (5) şi
(6) din lege;

c) drepturile de proprietate industrială de care dispune comerciantul (brevetele de invenţii,

mărcile şi indicaţiile geografice) ori drepturile asupra firmei, emblemei şi alte semne distinctive
prevăzute de lege asupra cărora comerciantul are un drept;

d) hotărârea de divorţ a comerciantului, precum şi cea de împărţire a bunurilor comune,

pronunţate în cursul exercitării comerţului, în condiţiile legii;

e) hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia,

precum şi hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;

f) deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment, după caz, precum şi înscrierea
menţiunilor corespunzătoare;

g) hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a

exercita această profesie;

h) orice modificare privitoare la actele, faptele şi menţiunile înregistrate. La încetarea activităţii

comerciale, comerciantul este obligat să ceară oficiului registrului comerţului radierea înregistrării din
registrul comerţului. Radierea nu poate avea loc în cazul suspendării activităţii comerciale, ci numai la
încetarea acesteia.

Cu privire la societăţile comerciale, radierea poate interveni numai după terminarea

operaţiunilor de lichidare a societăţii (art. 254 din Legea nr. 31/1990).
 Cererea de înregistrare în registrul comerţului a menţiunilor privind actele şi faptele arătate
trebuie făcută de comerciant în termen de cel mult 15 zile de la data actelor şi faptelor supuse obligaţiei
de înregistrare.

Potrivit legii, înregistrarea menţiunilor se poate face şi la cererea persoanelor interesate. în acest
caz, termenul este de cel mult 30 de zile de la data când aceste persoane au cunoscut actul sau faptul
supus înregistrării.

Mai mult, pentru faptele şi actele prevăzute de art. 21 lit. d), e) şi g) din Legea nr. 26/1990,
înregistrarea menţiunilor se face din oficiu, pe baza copiei legalizate de pe dispozitivul hotărârii definitive
a instanţei judecătoreşti (art. 7 din Legea nr. 26/1990).

Trebuie arătat că, prin reglementarea de către lege a posibilităţii înregistrării menţiunilor şi la cererea
altor persoane sau din oficiu, comerciantul nu este scutit de obligaţia de a cere efectuarea menţiunilor.
Nerespectarea acestei obligaţii atrage consecinţele prevăzute de lege.

Procedura efectuării înregistrărilor în registrul comerţului. Potrivit art. 6 din Legea nr. 26/1990,
efectuarea în registrul comerţului a înregistrării şi a menţiunilor privind actele şi faptele prevăzute de
lege se face numai în baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri
judecătoreşti definitive, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.

Deci, datorită importanţei pe care o au înregistrările în registrul comerţului, ele sunt supuse
verificării şi deciziei judecătorului delegat la oficiul registrului comerţului. Excepţional, în cazurile
prevăzute de lege, înregistrările în registrul comerţului se pot efectua şi în baza unei hotărâri
judecătoreşti rămasă definitivă, prin care s-a dispus o asemenea măsură.

Intr-adevăr, instanţele judecătoreşti sunt obligate să trimită oficiului registrului comerţului, în

termen de 15 zile de la data când au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor
definitive şi de pe încheierile ce se referă la acte şi menţiuni a căror înregistrare este cerută de lege.

In aceste hotărâri şi încheieri, instanţele judecătoreşti vor dispune şi efectuarea înregistrărilor în

registrul comerţului (art. 7 din Legea nr. 26/1990).

Judecătorul delegat va putea să decidă asupra înregistrărilor solicitate numai după ce, în
prealabil, au fost parcurse anumite formalităţi.
 Cererea de înregistrare sau de înscriere a unei menţiuni în registrul comerţului şi actele anexate
sunt verificate de către agentul oficiului registrului comerţului, care certifică, pe cerere, semnătura
comerciantului, respectiv a reprezentantului acestuia, precum şi respectarea prevederilor legale privind
conţinutul cererii.

Cererea, împreună cu actele anexate şi cu registrul în care au fost date semnătura şi specimenul
de semnătură, se prezintă judecătorului delegat la sediul oficiului, pentru a decide asupra
înregistrării.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul delegat va dispune prin
încheiere înregistrarea comerciantului, respectiv înscrierea menţiunii solicitate, în registrul comerţului.

în temeiul încheierii date, agentul oficiului va înscrie în registrul comerţului toate datele din cererea care
a făcut obiectul încheierii.

Inregistrarea se operează în registrul comerţului în termen de 24 de ore de la data încheierii

judecătorului delegat; în cazul înregistrării unei societăţi comerciale, înregistrarea se face în termen de
24 de ore de la data la care încheierea judecătorului delegat a devenit irevocabilă [art. 26 alin. (2) din
Legea nr. 26/1990].

Camera de Comerţ şi Industrie va elibera comerciantului o dovadă a înregistrării efectuate, care

va fi, după caz, certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere a menţiunii.

Incheierile judecătorului delegat privitoare la înregistrarea sau înscrierea menţiunilor în registrul

comerţului sunt supuse numai recursului (art. 60 din Legea nr. 31/1990).

2. Organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale

Importanţa organizării şi ţinerii contabilităţii activităţii comerciale. 0 altă obligaţie profesională

a comercianţilor este aceea de a avea o evidenţă a activităţii comerciale pe care o desfăşoară. Această
evidenţă se realizează prin organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale.
 Potrivit legii, fiecare comerciant este obligat să ţină anumite registre de contabilitate, în care să
consemneze operaţiunile cu caracter patrimonial efectuate în cursul exercitării comerţului şi să facă
recapitularea lor periodică prin întocmirea inventarului şi a situaţiei financiare anuale.

Registrele de contabilitate reprezintă principalul instrument de cunoaştere, gestiune şi control al

patrimoniului comerciantului şi al rezultatelor obţinute în activitatea comercială.

Prin înregistrările cuprinse în registre, ca şi prin recapitulările periodice realizate prin inventar şi
situaţia financiară anuală, comerciantul poate fi la curent cu mersul activităţii sale şi să ia măsurile
corespunzătoare.

Registrele de contabilitate prezintă interes şi în raporturile comercianţilor cu terţii. Potrivit legii,

aceste registre pot fi folosite ca mijloace de probă în litigiile dintre comercianţi privind raporturile
comerciale.

Prin intermediul registrelor de contabilitate se poate exercita un control asupra corectitudinii

desfăşurării activităţii comercianţilor. Totodată, pe baza înregistrarilor din aceste registre, organele
fiscale stabilesc impozitele ce urmează a fi achitate de către comercianţi.

In sfârşit, registrele de contabilitate asigură furnizarea informaţiilor necesare stabilirii

patrimoniului naţional, precum şi întocmirii balanţelor financiare şi a bilanţului pe ansamblul economiei
naţionale.

Reglementarea legală. Obligaţiile care le revin comercianţilor privind evidenţa activităţii

comerciale sunt stabilite în Codul comercial, Cartea I, Titlul IV, intitulat "Despre registrele
comercianţilor" (art. 22-34). Sunt prevăzute registrele obligatorii, înregistrările pe care trebuie să le
cuprindă, precum şi anumite reguli privind ţinerea şi păstrarea registrelor.

Această reglementare, expresie a condiţiilor existente la data adoptării Codului comercial, nu

mai era îndestulătoare. Este şi motivul pentru care s-a adoptat o nouă reglementare prin Legea
contabilităţii nr. 82/1991.

Intrucât prin adoptarea noii legi nu se abrogă expres dispoziţiile Codului comercial, înseamnă că

dispoziţiile acestuia sunt aplicabile, în măsura în care nu sunt contrare prevederilor Legii nr. 82/1991.

Între cele două reglementări nu sunt incompatibilităţi. Noua reglementare consacră o concepţie
asemănătoare celei a Codului comercial privind organizarea şi ţinerea evidenţei activităţii comerciale în

condiţiile economiei de piaţă. Prin aceasta, Legea nr. 82/1991 se deosebeşte de reglementările

anterioare, proprii economiei planificate.

Obligaţia organizării şi conducerii contabilităţii

Potrivit art. 1 din Legea nr. 82/1991, obligaţia de a organiza şi ţine contabilitatea proprie revine
regiilor autonome, societăţilor comerciale, instituţiilor publice, unităţilor cooperatiste, asociaţiilor şi
celorlalte persoane juridice, precum şi persoanelor fizice care au calitatea de comerciant.

Deci, cu privire la activitatea comercială, organizarea şi ţinerea contabilităţii constituie o

obligaţie a comercianţilor. Aceştia sunt, potrivit art. 7 C. com., persoanele fizice care săvârşesc fapte de
comerţ obiective în mod profesional şi în nume propriu şi societăţile comerciale, precum şi persoanele
juridice care au calitatea de comerciant

Organizarea şi conducerea contabilităţii

Potrivit art. 5 din Legea nr. 82/1991, comercianţii au obligaţia să conducă contabilitatea în
partidă dublă şi să întocmească bilanţ contabil. Ministerul Finanţelor stabileşte categoriile de persoane
care pot ţine contabilitatea în partidă simplă, precum şi cele care întocmesc bilanţ contabil.

Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională. Contabilitatea operaţiunilor

efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută.

Înregistrările în contabilitate se fac cronologic şi sistematic, potrivit planurilor de conturi şi

normelor emise în condiţiile legii.

Orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă
la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

înregistrarea în contabilitate a bunurilor mobile şi imobile se face la valoarea de achiziţie, de producţie

sau la preţul pieţei, după caz, în timp ce creanţele şi datoriile se înregistrează la valoarea lor nominală.

Comercianţii au obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului: la începutul

activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării sale, în cazul fuziunii sau încetării activităţii.
Ministerul Finanţelor poate să scutească de obligaţia inventarierii anuale.
 Organizarea contabilităţii patrimoniului. Prin lege se stabilesc obiectul contabilităţii
patrimoniului şi modul de ţinere a contabilităţii.

Obiectul contabilităţii patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor

mobile şi imobile, disponibilităţile băneşti, titlurile de valoare, drepturile şi obligaţiile comerciantului,
precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile,
veniturile şi rezultatele obţinute de acesta.

Modul de ţinere a contabilităţii este diferit, în funcţie de categoria bunurilor.

Contabilitatea mijloacelor fixe se ţine pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă.

In cazul valorilor materiale, contabilitatea se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric.

Valoarea acţiunilor emise sau a altor titluri, precum şi vărsămintele efectuate în contul
capitalului subscris se reflectă distinct în contabilitate.

Contabilitatea clienţilor şi furnizorilor, a celorlalte creanţe şi datorii se ţine pe categorii, precum

şi pe fiecare persoană fizică sau juridică.

Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor, iar cea a veniturilor, pe
feluri de venituri, după natura lor.

Profitul sau pierderea se stabileşte lunar; repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate

pe destinaţii, potrivit legii.

Comerciantul nu este obligat să conducă personal contabilitatea. Acest lucru poate fi realizat
prin reprezentantul său (art. 50 C. corn.). Potrivit legii, contabilitatea este condusă, după caz, de
directorul financiar-contabil, contabilul şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această
funcţie. Contabilitatea comercianţilor poate fi ţinută şi de persoane juridice autorizate sau de persoane
fizice care au calitatea de contabil autorizat sau expert contabil.

Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului sau altei

persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului. în cazurile în care contabilitatea nu se ţine de

persoane autorizate, răspunderea revine comerciantului (art. 11 din Legea nr. 82/1991).
 Registrele de contabilitate. Art. 20 din Legea nr. 82/1991 prevede că principalele registre ce se
folosesc în contabilitate sunt: registrul-jurnal, registrul-inventar şi registrul cartea mare. Legea dă
dreptul Ministerului Finanţelor de a excepta de la folosirea unora din aceste registre de către persoanele
obligate să organizeze şi să ţină contabilitate proprie.

Art. 22 C. com. prevede ca registre obligatorii pentru comercianţi: registrul-jurnal, registrul-

inventar şi registrul copier.

Cum se poate observa, există unele asemănări şi deosebiri între cele două reglementări.

In ambele reglementări sunt reţinute registrul-jurnal şi registrul-inventar.

Deosebirile între cele două reglementări privesc felurile registrelor şi obligativitatea ţinerii
registrelor.

In privinţa felurilor registrelor, observăm că în noua reglementare nu se mai impune ţinerea

registrului copier. În acest registru, comerciantul era obligat să copieze, în ordine cronologică, toate
scrisorile referitoare la activitatea sa comercială, pe care le expedia altor comercianţi (art. 25 C. com.).
Dat fiind că Legea nr. 82/1991 stabileşte anumite reguli speciale privind documentele justificative pe
baza cărora se fac înregistrările în contabilitate, registrul copier apare fără valoare.

Noua reglementare consacră însă un registru care nu este reglementat în Codul comercial. Este
vorba de registrul cartea mare. Acest registru s-a folosit în trecut, chiar în absenţa unei consacrări în
Codul comercial, dar ca registru facultativ.

Cu privire la obligativitatea ţinerii registrelor, trebuie observat că, potrivit art. 22 C. corn.,
registrul-jurnal, registrul-inventar şi registrul copier erau considerate obligatorii. În schimb, art. 20 din
Legea nr. 82/1991 consacră numai implicit obligaţia ţinerii registrului-jumal, registrului-inventar şi a
registrului cartea mare, cu posibilitatea pentru Ministerul Finanţelor de a excepta de la folosirea unora
dintre aceste registre.

a) Registrul-jurnal. În acest registru, comerciantul este obligat să înregistreze zilnic toate

operaţiunile comerţului său, adică "ce are să ia şi ce are să dea ... şi în general tot ce primeşte şi plăteşte
sub orice titlu" (art. 23 C. com.).

Deci, prin înregistrările pe care le cuprinde, registrul-jurnal constituie o oglindă a actelor juridice
pe care comerciantul le-a săvârşit în activitatea sa, în ordinea succesiunii lor.
 Potrivit legii, lunar, în registrul-jurnal se înscriu şi cheltuielile făcute de comerciant pentru
nevoile proprii şi ale familiei sale.

b) Registrul-inventar. În acest registru, comerciantul copiază inventarul patrimoniului său. Aşa

cum am arătat, comerciantul este obligat să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la
termenele stabilite de lege. Inventarul priveşte averea sa mobilă şi imobilă, datoriile şi creanţele
comerciantului (art. 24 C. com.).

c) Registrul cartea mare. Un asemenea registru se ţine de comercianţii care au o activitate cu

volum mare şi cu o complexitate ridicată. Cartea mare este un registru de conturi personificate, iar
contabilitatea se face în partidă dublă, în sensul că fiecare operaţiune comercială dă naştere unei duble
înregistrări.

Toate registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se

prezintă în mod ordonat şi completate, astfel încât să permită, în orice moment, identificarea şi
controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate (art. 21 din Legea nr. 82/1991).

In cazul în care sunt utilizate sisteme de prelucrare automată a datelor, comerciantul are
obligaţia să asigure respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub forma suporţilor tehnici şi
controlul datelor înregistrate în contabilitate.

Registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative, care stau la baza înregistrărilor

în contabilitate, se păstrează în arhiva comerciantului timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii
exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite (art. 25 din Legea nr. 82/1991).

Situaţia financiară anuală. Pentru a putea stabili rezultatele activităţii desfăşurate, comerciantul
este obligat ca, pe baza înregistrărilor din registrele de contabilitate, să întocmească situaţia financiară
anuală.

In concepţia legii, situaţia financiară anuală este documentul oficial de gestiune al

comerciantului. El trebuie să constituie o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei
financiare şi a rezultatelor obţinute de comerciant.

Situaţia financiară anuală se compune din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificării
capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note explicative.
Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de
activitate când acesta începe de la data înregistrării comerciantului în registrul comerţului.

La întocmirea bilanţului trebuie ca posturile înscrise în bilanţ să corespundă cu datele înregistrate

în contabilitate, puse de acord cu situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza
inventarului.

Legea interzice compensării între conturile ce se înscriu în bianţ şi, respectiv, între veniturile şi
cheltuielile din contul de profit şi pierderi.

Situaţia financiară anuală este supusă auditului financiar, care se efectuează de către auditori
financiari, potrivit legii.

După aprobarea sa, situaţia financiară se publică în condiţiile prevăzute de reglementările legale.
Un exemplar se depune, până la 15 aprilie anul următor, la direcţia generală judeţeană a finanţelor
publice, respectiv a municipiului Bucureşti.

Situaţia financiară anuală se păstrează timp de 50 de ani.

Sancţiunile pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind organizarea şi conducerea

contabilităţii

Nerespectarea de către comerciant a obligaţiilor care îi revin cu privire la organizarea şi

conducerea contabilităţii se sancţionează, în funcţie de gravitatea faptei, cu amenzi contravenţionale ori
sancţiuni penale, în condiţiile Legii nr. 82/1991.

Neţinerea registrelor sau neţinerea lor în condiţiile legii are şi alte consecinţe.

Astfel, comerciantul este lipsit de mijlocul de dovadă pe care i l-ar fi putut oferi registrele regulat
ţinute (art. 50 şi 52 C. com.).

Apoi, comerciantul poate fi pedepsit ca bancrutar fraudulos, în condiţiile art. 276 din Legea nr.
31/1990.

Amenzile contravenţionale. Anumite încălcări ale Legii nr. 82/1991 constituie contravenţii, dacă
nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni. Faptele
considerate contravenţii sunt prevăzute în art. 38 din lege. Constituie contravenţie nerespectarea
normelor cu privire la: utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate, arhivarea şi păstrarea docu-
mentelor justificative şi a documentelor contabile, efectuarea inventarierii patrimoniului, întocmirea,
verificarea, certificarea şi depunerea bilanţului contabil. Aceste încălcări ale legii se sancţionează cu
amendă (art. 39 din lege).

Sancţiunile penale. Constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte în condiţiile legii

efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în
contabilitate având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi
elementelor patrimoniale care se referă la bilanţul contabil (art. 40 din lege).

Bibliografie.

1. St. D.Carpenaru, Drept comercial roman, Buc.1998,p.62

2. A. Jauffret, Manuel de droit commercial, Paris 1982, p.39

3. I.L.Georgescu, Drept comercial roman, Buc.1946, vol.I, p.406

4. I.Turcu, Teoria si practica dreptului comercial roman, vol.I, Buc.1997,

pp.204-205

5. I.L.Georgescu, op.cit. pp.407-408

6. St.D.Carpenaru, op. cit.p.67

7. Decizia 1826/1926, Cas.V, Pandectele romane 1927, p.10

8. St.D.Carpenaru, op.cit.p.65

9. St.D.Carpenaru, op.cit.p.68

10. I.L.Georgescu, op.cit. pp.413-414

11. I.L Georgescu, op.cit. p.415

12. Pentru detalii, St.D.Carpenaru, op. cit.p.70

13. Decizia 2656/1943, Cas.III, Practica judiciara in materie comerciala, I,

1992, p.130; St.D.Carpenaru, op.cit. p.70; I.L.Georgescu, op.cit. p.441.

14. In practica pana la interventia legiuitorului in vederea reglementarii

statutului acestora s-au constituit societati comerciale ce incadrau activitatea
lor. Aceasta realitate juridica nu infirma insa conceptia unanima a juristilor in
legatura cu necomercialitatea activitatilor efectuate de cei ce practica
activitati liberale.

15. S.David, Contractul de concesiune, Dreptul 9/1991, pp.40-41

16. St.D.Carpenaru, op.cit.p.74

17 R.Petrescu, Criterii de distingere intre actele administrative de autoritate

si actele de gestiune ale statului. Implicatii pe planul contenciosului
administrativ, Dreptul 10/1992, p.39

18. St.D.Carpenaru, op.cit.p.73

19. Art.40 din legea 21/1924, prevede ca fundatiile si asociatiile pot sa faca
intreprinderi economice intrucat acestea sunt in legatura cu scopul principal
al asociatiunii.

20. St.D.Carpenaru, op.cit.p.76

21. P.Porutiu, Tratat de drept comercial, vol.I, Cluj 1946, pp.105-186;

Decizia 1597/1938, Cas.III, Practica judiciara in materie penala, I, 1992,
p.131.