cesiunea de creanţă, ca şi girul, are ca efect transmiterea dreptului patrimonial asupra sumei

(valorii) arătate în titlul şi asupra celorlalte garanţii ale dreptului, de la o persoană girant -cedent
către giratar - cesionar. în cazul cesiunii de creanţă, cesionarul dobândeşte drepturile pe care le-a
avut cedentul, astfel încât debitorul cedat poate să opună cesionarului toate excepţiile pe care le
putea invoca faţă de cedent. Cedentul nu garantează faţă de cesionar pentru solvabilitatea
debitorului cedat. Din punct de vedere formal, este obligatorie notificarea debitorului sau
acceptarea în formă autentică din partea debitorului cedat.

cesiunea de creanţă, Origini ale noţiunii. Drept comparat. Reglementare. Definiţie. Funcţiile
cesiunii de creanţă. Funcţiile cesiunii de creanţă. Efectele cesiunii de creanţă. Efectele cesiunii de
creanţă între părţi. Efectele cesiunii de creanţă faţă de terţi şi între terţi. Regimul special al
cesiunii creanţelor constatate printr-un titlu nominativ.

Origini ale noţiunii. Drept comparat.

Istoria cesiunii de creanţă ilustrează oscilaţiile dreptului între teoria subiectivistă şi cea
obiectivistă asupra obligaţiei. In dreptul roman, obligaţia era văzută esenţialmente ca o legătură
personală şi fonnală, nedetaşabilă de persoana creditorului sau a debitorului (Nomina ossibus
inhaerent - este expresia dată de glosatori teoriei personaliste a obligaţiei). Pe cale de consecinţă,
era considerată inadmisibilă orice transmisiune a obligaţiei. Treptat însă, şi-a făcut loc excepţia
transmisiunii mortis causa prin utilizarea ficţiunii continuării de către moştenitori a personalităţii
lui de cujus. Ulterior, exigenţele circuitului civil şi necesitatea circulării creanţelor au generat
crearea unor tehnici indirecte de transmisiune prin acte între vii a creanţelor: novaţia prin
schimbarea creditorului şi mandatul în interes propriu (procuratio in rem suam) . în epoca
iustiniană, cesionarului creanţei i s-a mai acordat un drept în vederea protejării drepturilor sale -
actio utilis (o acţiune personală şi nu în numele cedentului cum se întâmpla în cadrul celorlalte
procedee utilizate anterior). în sfârşit, Corpus Iuris Civilis a inclus această acţiune alături de
celelalte două secţiuni, alături de acţiunile întemeiate pe mandat, ceea ce a creat o semnificativă
dezordine în înţelegerea semnificaţiei cesiunii de creanţă.

Astfel cum s-a subliniat, într-o societate în care comerţul joacă un rol semnificativ, mai devreme
sau mai târziu, cesiunea de creanţă trebuie să fie recunoscută. Acesta este considerentul principal
pentru care astăzi este recunoscută în toate legislaţiile modeme cesiunea de creanţă şi este văzută
ca o transmisiune cu titlu particular a creanţei. Aceasta în pofida ecourilor semnificative şi astăzi
ale teoriei personaliste cu privire la noţiunea de obligaţie şi care neagă de plano transmisibilitatea
propriu-zisă a obligaţiei în întregul ei' Astfel, în dreptul francez, cesiunea este reglementată în
cadrul vânzării (ipoteza vechiului cod civil român), în dreptul german, de asemenea (v., art. 398
BGB), în dreptul austriac ea este admisă în formula novaţiei prin schimbarea unui nou creditor
(art. 1392 ABGB). Ea este recunoscută şi în common law sub formula de assignment of rights
este văzută şi analizată după regulile unui transfer de proprietate (versiunea obiectivistă este
patentă în acest caz), în sfârşit, cesiunea de creanţă este prezentă în toate propunerile de
reglementare uniformă a dreptului privat.

Reglementare.
Vechiul Cod civil reglementa cesiunea de creanţă în materia contractului de vânzare-cumpărare,
în art. 1391-1398 şi art. 1402-1404, deşi ea putea să opereze şi prin intermediul unui alt contract
cu titlu oneros sau chiar printr-un contract de donaţie. Noul Cod civil, dedică acestei operaţiuni
juridice un întreg Capitol I, intitulat „Cesiunea de creanţă” (din Titlul VI, Cartea a V-a) şi
cuprinzând o întreagă secţiune 1, „Cesiunea de creanţă general” (art. 1566-1586) şi o secţiune 2
„Cesiunea de creanţă constatată printr-un titlu nominativ, la ordin sau la purtător” (1587-1592).

Definiţie.
Cesiunea de creanţă este legal definită de art. 1566 alin. (1) C. civ., conform căruia ,, cesiunea de
creanţă este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui
terţ. ” Nuanţând definiţia de mai sus, reţinem că cesiunea de creanţă este un contract care
implică, din punct de vedere subiectiv, următorii subiecţi de drept: creditorul care transmite
creanţa şi care se numeşte cedent; dobânditorul creanţei care se numeşte cesionar, „terţul” asupra
căruia există creanţa, adică debitorul care este îndatorat să execute prestaţia şi care se numeşte
debitor cedat. Părţile contractului de cesiune a creanţei sunt cedentul şi cesionarul. Din
perspectiva principiilor forţei obligatorii şi relativităţii efectelor contractului, debitorul cedat este
terţ faţă de contractul de cesiune. Definiţia de mai sus este condiţionată de domeniul de aplicare
al acestei operaţiuni.

454. Domeniul de aplicare al cesiunii de creanţă. în primul rând, reţinem din chiar definiţia de
mai sus că cesiunea de creanţă are o natură contractuală. Prin urmare, orice cesiune realizată pe
altă cale decât una convenţională nu intră în sfera acestei operaţiuni juridice. De aceea, art. 1566
alin. (2) noul Cod Civil prevede că dispoziţiile legale referitoare la cesiunea de creanţă nu sunt
aplicabile: a) transferurilor de creanţe realizate pe calea unei transmisiuni universale sau cu titlu
universal (adică pe calea unei succesiuni universale sau cu titlu universal ori, în cazul unei
persoane juridice prin comasare, absorbţie, divizare)2 şi nici b) transferului titlurilor de valoare şi
altor instrumente financiare (cu excepţia notabilă a dispoziţiilor secţiunii a 2-a - art. 1587 -art.
1591 noul Cod Civil, excepţie pe care o vom analiza în partea finală a acestui capitol); c) de
asemenea [deşi art. 1566 alin. (2) noul Cod Civil nu prevede], trebuie să excludem din sfera de
aplicare a cesiunii de creanţă reglementată în Capitolul 1) şi transmisiunile cu titlu particular
realizate pe calea succesiunii testamentare, printr-un legat cu titlu particular care nu poate avea
natura unei convenţii (excepţia se deduce din definiţia legală a cesiunii de creanţă care este
numită de legiuitor „convenţie”).

În al doilea rând, domeniul de aplicare al cesiunii de creanţă este dat de obiectul acesteia - tipul
creanţei ce face obiectul operaţiunii juridice. Astfel, poate face obiectul unei cesiuni, în
principiu, orice fel de creanţă, indiferent care este obiectul său. Pot fi cesionate creanţele
pecuniare (având ca obiect o sumă de bani) sau de altă natură (de a face sau a nu face), născute
din orice contract, dintr-o promisiune de contract (adică tot dintr-un contract)3, născute dintr-un
delict sau dintr-o faptă licită generatoare de obligaţii, dintr-un act juridic unilateral, creanţele
afectate de modalităţi, chiar şi creanţele viitoare (v. art. 1572 noul Cod Civil) şi chiar şi cele
eventuale. Practica atestă însă că, de cele mai multe ori, se cesionează creanţele cărora le
corespunde datoria de a plăti o sumă de bani, afectate de un termen suspensiv sau creanţele
rezultate dintr-o promisiune bilaterală de înstrăinare (unde poate fi vorba chiar de o cesiune a
contractului şi nu doar de o cesiune de creanţă, după caz).
Principiul de mai sus - al liberei cesibilităţi a creanţelor (corespunzând principiului liberei
circulaţii a bunurilor)1 cunoaşte o serie de excepţii complexe:

a) în primul rând. nu pot face obiectul cesiunii creanţele care sunt declarate netransmisibile prin
lege - art. 1569 alin. (1) noul Cod Civil Este necesar să includem în această categorie şi o mare
parte a creanţelor care au un caracter intuitu personae (în privinţa laturii lor active - a
creditorului) şi care, din acest motiv nu pot fi transmise (de aceea, nu poate face obiectul
transmisiunii întreţinerea - astfel cum rezultă din prevederile art. 2258 noul Cod Civil);

b) în al doilea rând, nu pot face obiectul cesiunii creanţele având ca obiect altă prestaţie decât
plata unei sume de bani (adică obligaţiile de a da altceva decât o sumă de bani, de a face sau de a
nu face), dacă prin efectul transmisiunii, obligaţia va fi „în mod substanţial mai oneroasă ” [art.
1569 alin. (2) şi 1571 alin. (2) noul Cod Civil]. Per a contrario, în ce priveşte creanţele privind
sume de bani, principiul liberei circulaţii se reinstaurează, astfel încât, oricât de oneroasă ar
deveni creanţa ca urmare a transmisiunii şi oricât de speculativă ar fi întreaga operaţiune pentru
cedent şi cesionar, ea este liber transmisibilă;

c) în al patrulea rând, prin excepţie, părţile raportului obligaţional iniţial, pot stabili caracterul
inalienabil al creanţei lor, cu condiţia existenţei unui interes legitim. Cu toate că inalienabilitatea
convenţională a creanţei poate împiedica transmisiunea, există situaţii de excepţie când prohibiţia
convenţională de înstrăinare nu îşi poate, totuşi, produce efectele, conform art. 1570 alin. (1) lit.
a)-c) noul Cod Civil, atunci când: i. debitorul a consimţit la cesiune (este vorba de un
consimţământ dat ulterior convenţiei prin care s-a stipulat inalienabilitatea şi prin care debitorul
practic renunţă la beneficiul inalienabilităţii creanţei); ii. inalienabilitatea creanţei nu a fost
expres stipulată în înscrisul constatator al creanţei, iar cesionarul nu a cunoscut şi nu trebuia să
cunoască incesibilitatea creanţei în momentul cesiunii (practic este vorba de ipoteza în care
clauza de inalienabilitate nu a fost făcută opozabilă terţilor faţă de raportul obligaţional iniţial);
iii. cesiunea priveşte o creanţă care are ca obiect o sumă de bani [în acest caz, astfel cum am
arătat deja, principiul liberei cesibilităţi nu cunoaşte, de regulă, excepţii, decât în cazul unei
prevederi legale exprese - ceea ce presupune că, în pofida unei incesibilităţi convenţionale,
creanţa de a da o sumă de bani poate fi cedată în mod liber - a se vedea, în acest sens şi
interpretarea per a contrario a art. 1569 alin. (2) şi 1571 alin. (2) noul Cod Civil].

Funcţiile cesiunii de creanţă.

Deşi în textele legale nu sunt oglindite multiplele funcţii pe care poate să le îndeplinească
cesiunea de creanţă, doctrina subliniază că aceasta poate să presupună: a) funcţia translativă -
funcţia fundamentală de tehnică de realizare a transferului creanţei (este ceea ce se desprinde în
mod direct din reglementarea de ansamblu a cesiunii de creanţă); b) funcţia de instrument de
plată -prin intermediul cesiunii de creanţă se poate stinge o datorie a debitorului faţă de creditor
(a cedentului faţă de cesionar); c) funcţia de instrument de credit - cesiunea de creanţă poate să
satisfacă funcţia de instrument de credit (prin cesiunea unei creanţe cu termen suspensiv de
executare a creanţei cedate, se realizează o mobilizare a creanţei înainte de executarea datoriei
corespunzând creanţei)7; d) în sfârşit, se reţine funcţia de garanţie pe care poate să o
îndeplinească cesiunea de creanţă - este vorba de aşa-numita cesiunefiducie (este vorba de
imobilizarea creanţei în patrimoniul cesionarului până la executarea unei anumite obligaţii a
cedentului faţă de acesta - este o funcţie expres reglementată şi în Legea nr. 99/1999, Titlul VI,
dar şi conexă ipotezei garanţiei reglementate de art. 2387 şi unn. noul Cod Civil, privind ipoteca
mobiliară).

456. Condiţiile de validitate ale cesiunii de creanţă. Cesiunea de creanţă este un contract, astfel
cum se desprinde din definiţia legală oferită de art. 1566 noul Cod Civil In consecinţă, sub
aspectul validităţii, ea trebuie să îndeplinească condiţiile generale legale impuse oricărui
contract. Este vorba de cerinţele prevăzute de art. 1179 alin. (1) (capacitatea, consimţământul,
obiect determinat şi licit, cauză licită şi morală) şi alin. (2) noul Cod Civil (forma, în măsura în
care este cerută de lege) şi dezvoltate în art. 1178-1245 (legat de condiţiile de validitate),
respectiv, în art. 1246-1265 noul Cod Civil (referitoare la nulităţi). întrucât prin intermediul
cesiunii de creanţă se pot realiza şi alte operaţiuni juridice (vânzare-cumpărare, dare în plată,
donaţie etc.), cesiunea trebuie să îndeplinească şi condiţiile de fond sau de formă specifice
acestor contracte'.

Cesiunea de creanţă se încheie valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, fiind un contract
consensual. Consimţământul debitorului cedat nu se cere, deoarece nu este parte în contractul de
cesiune. Aşadar, cesiunea cu titlu oneros este validă şi îşi produce efectele între părţi, fară a fi
necesară îndeplinirea vreunei condiţii de formă. în schimb, cesiunea cu titlu gratuit, fiind o
donaţie, trebuie să fie încheiată cu respectarea condiţiilor de formă pentru validitatea acesteia. în
acest sens, art. 1567 noul Cod Civil distinge între cesiunea de creanţă cu titlu oneros şi cea cu
titlu gratuit [alin. (1)]. în cazul cesiunii cu titlu gratuit se aplică acestei operaţiuni şi toate
prevederile legale aferente contractului de donaţie (art. 1011-1033 noul Cod Civil), din care
reţinem, sub aspectul formei, cerinţa formei autentice (art. 1011 noul Cod Civil). în cazul
cesiunii cu titlu oneros, acestei operaţiuni i se aplică şi dispoziţiile speciale aferente contractului
de vânzare sau altei operaţiuni contractuale prin care se convine la cesiunea de creanţă [art. 1567
alin. (2)

C. civ.]. Poate fi vorba de orice contract, numit sau nenumit, în cadrul căruia părţile au convenit
ca plata să se realizeze total sau parţial printr-o cesiune de creanţă sau care să cuprindă, chiar cu
titlu accesoriu, o cesiune de creanţă.
Astfel cum se poate observa, situaţiile în care o anumită formă este cerută ad validitatem sunt
excepţionale (privesc în principiu donaţiile, dar nu numai). în general operează principiul
consensualismului - consimţământul cedentului şi cesionarului fiind suficiente pentru transferul
dreptului de creanţă. De aceea, conform art. 1573 alin. (1) noul Cod Civil, „creanţa este cedată
prin simpla convenţie a cedentului şi cesionarului, fară notificarea debitorului”. Prin excepţie
însă, acest transfer al creanţei nu se poate produce dacă creanţa este legată în mod esenţial de
persoana creditorului (obligaţie intuita personae sub aspectul său activ). în acest caz, o condiţie a
transferului creanţei (se deduce aceasta chiar şi în raporturile dintre părţi) constă în
consimţământul debitorului cedat [art. 1573 alin. (2) noul Cod Civil]1.

In concluzie, reţinem că, în principiu, cesiunea de creanţă este guvernată de principiul

consensualismului şi că nu este necesar consimţământul debitorului cedat pentru validitatea
cesiunii. Odată îndeplinite condiţiile de validitate ale operaţiunii prin care se realizează cesiunea
de creanţă, acest contract produce efecte depline între cedent şi cesionar, fară nicio altă
formalitate. Efectele între părţi vor urma principiul forţei obligatorii a contractului (art. 1270
noul Cod Civil). Cu toate acestea, pentru efectivitatea (eficienţa j cesiunii de creanţă, este
necesar ca această operaţiune să fie făcută opozabilă debitorului cedat, care este nimic altceva
decât un terţ faţă de actul încheiat între cedent şi cesionar". Condiţiile de efectivitate se referă, de
fapt, la mijloacele care fac opozabilă cesiunea de creanţă debitorului cedat.

Condiţiile de efectivitate ale cesiunii de creanţă.

Cu toate că cesiunea de creanţă îşi produce toate efectele între cedent şi cesionar din momentul
încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei faţă de terţi, trebuie îndeplinite
anumite formalităţi de publicitate prin intennediul cărora să se realizeze opozabilitatea cesiunii
faţă de terţi - adică faţă de debitorul cedat, dar şi faţă de alţi terţi ar putea exista vreun interes. în
ce îl priveşte pe debitor, momentul realizării opozabilităţii faţă de acesta este esenţial, întrucât
abia din acest moment acesta va putea fi obligat să plătească direct cesionarului.

Vechiul Cod civil (a se vedea art. 1393), prevedea că publicitatea cesiunii putea fi făcută în două
feluri: prin notificarea cesiunii către debitor, sau prin acceptarea cesiunii de către debitor, era o
reglementare deficitară mai ales pentru realizarea opozabilităţii faţă de alţi terţi decât debitorul
cedat (acceptarea autentică şi notificarea debitorului nefiind modalităţi efective de realizare a
opozabilităţii pentru că nu genera o reală posibilitate de cunoaştere din partea altor terţi interesaţi
decât debitorul cedat)1. Noua reglementare este mult mai liberală, dar şi mult mai eficientă în
această privinţă. Opozabilitatea cesiunii faţă de debitorul cedat şi faţă de terţii interesaţi (este
vorba de creditorii cedentului şi de alţi cesionari, pentru ipoteza cesiunilor succesive) se
realizează, conform art. 1578-1581 noul Cod Civil, prin:

a) acceptarea cesiunii de către debitor printr-un înscris a cărui singură condiţie este să aibă dată
certă [art. 1578 alin. (1) lit. a)]. Este vorba, aşadar, de cel puţin un act sub semnătură privată care
să aibă dată certă;

b)notificarea scrisă a cesiunii, pe suport de hârtie sau în format electronic (cu condiţia să fie
suficient de specifică şi să arate identitatea cesionarului, să indice „în mod rezonabil” creanţa
cedată şi să solicite debitorului plata directă, iar dacă este o cesiune parţială, notificarea trebuie
să indice şi întinderea acesteia [art. 1578 alin. (1) lit. b)]4. Aceeaşi notificare este cerută şi în
cazul cesiunii unei universalităţi de creanţe pentru realizarea opozabilităţii faţă de debitorul cedat
(art. 1579). In legătură cu această notificare, este de reţinut şi că ea poate fi făcută de ambele
părţi, adică de cesionar ori de cedent. Cedentul nu are, însă, obligaţia legală de a face notificarea.
Aşa că ea este făcută, de cele mai multe ori, de către cesionar, deoarece el este cel interesat.
După cum ea este făcută de una sau cealaltă dintre părţi, ea produce efecte diferite: i. dacă ea este
făcută de către cedent, debitorul cedat trebuie să execute prestaţia direct faţă de cesionar,
opozabilitatea fiind realizată de la data comunicării notificării; ii. dacă notificarea este făcută de
către cesionar, debitorul are dreptul de a-i pretinde acestuia să-i prezinte dovada scrisă a cesiunii,
precum şi de a suspenda plata până la acest moment [art. 1578 alin. (3) şi (4)]; până la
comunicarea dovezii scrise a cesiunii de creanţă către debitor, notificarea nu produce efecte [art.
1578 alin. (5)];

c) înscrierea în arhiva electronică - în cazul cesiunii unei universalităţi de creanţe, actuale sau
viitoare, art. 1579 noul Cod Civil, prevede că, faţă de terţi, opozabilitatea nu se realizează decât
prin înscrierea cesiunii în arhiva electronică [mai ales în condiţiile în care înscrierea în arhiyă în
cazul cesionarilor succesivi ai aceleiaşi creanţe are ca efect crearea unei ordini de prioritate între
cesionari, în pofida existenţei unei sau unor notificări sau acceptări din partea debitorului cedat -
v., art. 1583 alin. (2)]. Aceeaşi înscriere în arhivă poate să producă efecte de opozabilitate în
toate cazurile de cesiune de creanţă faţă de terţi, dar nu este suficientă pentru realizarea
opozabilităţii faţă de debitorul cedat - în cazul lui fiind necesare ori acceptarea, ori notificarea.
Astfel cum vom putea observa, această manieră de realizare a opozabilităţii ridică o delicată
problemă de concurs între două modalităţi, chestiune pe care o vom analiza cu ocazia efectelor
cesiunii de creanţă;

d) cererea de chemare în judecată - de această dată nu este vorba de o modalitate efectivă de

realizare a opozabilităţii cesiunii de creanţă. Este vorba, în realitate, de un act care incorporează
notificarea debitorului cedat [prevăzută de art. 1578 alin. (1) lit. b)]. Cererea de chemare în
judecată a debitorului cedat, formulată de către cesionarul creanţei, implică întotdeauna şi o
comunicare a cesiunii de creanţă, realizată odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată;

e) opozabilitatea faţă de terţii asimilaţi debitorului cedat - în această categorie, legiuitorul include
fideiusorii debitorului cedat. Faţă de aceştia, art. 1581 noul Cod Civil, prevede că opozabilitatea
cesiunii nu se poate realiza decât prin aceleaşi mijloace ca şi faţă de debitorul cedat (adică
acceptare sau notificare);

f) notarea în cartea funciară - şi această manieră de realizare a opozabilităţii cesiunii de creanţă

este avută în vedere de legiuitor care indică la art. 902 alin. (2) pct. 6 C. civ., posibilitatea notării
în cartea funciară a locaţiunii şi cesiunii de venituri. Notarea în cartea funciară a unei cesiuni de
creanţă cu privire la chiriile viitoare, de exemplu, astfel cum este ea prevăzută de art. 902 noul
Cod Civil, produce efecte de opozabilitate faţă de terţi [art. 902 alin. (1) noul Cod Civil]. De
unde se deduce că, în această manieră, există o modalitate alternativă de realizare a publicităţii
cesiunii de creanţă şi care concurează cu modalităţile de realizare a publicităţii prevăzute de art.
1578-1581.

Efectele cesiunii de creanţă.

Principalul efect al cesiunii este transmiterea dreptului de creanţă de la cedent la cesionar. De
asemenea, contractul care include cesiunea de creanţă, putând fi un act complex, produce şi
efectele operaţiunii juridice care se realizează prin intermediul ei: vânzare, schimb, împrumut,
donaţie etc.

Efectele cesiunii de creanţă trebuie analizate, pe de o parte, între cedent şi cesionar (adică între
părţi), faţă de terţi şi, pe de altă parte, între terţi (pentru ipoteza unor cesiuni succesive ale
aceleiaşi creanţe sau pentru aceea a unor cesiuni multiple ale aceleiaşi creanţe).

Efectele cesiunii de creanţă între părţi:

A. Transferul creanţei Cesiunea de creanţă are ca efect principal transferul dreptului de creanţă,
ut singuli, din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului. Creanţa se transmite, aşa cum
a existat în patrimoniul cedentului, adică, împreună cu: a) toate drepturile pe care cedentul le are
în legătură cu creanţa cedată şi b) drepturile de garanţie (fideiusiunea, gajul, ipoteca, privilegiul),
precum şi cu c) toate accesoriile ei (art. 1568 noul Cod Civil). în ceea ce priveşte accesoriile, în
principal, legiuitorul se referă la dobânzi şi alte venituri aferente creanţei’. Efectul translativ al
cesiunii se va produce şi cu privire la dobânzile şi veniturile viitoare dar, chiar şi cu privire la
cele devenite scadente la data cesiunii, dar neîncasate încă de cedent, astfel cum rezultă din
prevederile art. 1576 C. civ.

Transmiterea integrală a drepturilor, garanţiilor şi accesoriilor creanţei cesionate, cunoaşte o

excepţie — cedentul nu poate transmite cesionarului posesia bunului luat în gaj fără acordul
constituitorului [art. 1568 alin. (2) noul Cod Civil]. Excepţia indicată are rolul de a proteja
interesele debitorului gajist despre care se poate presupune că a acceptat deposedarea inerentă
contractului de gaj şi în considerarea credibilităţii pe care o prezintă creditorul, astfel încât nu
este firesc să se transmită liber şi această posesie oricărui cesionar ulterior fară consimţământul
expres al debitorului cedat.

De asemenea, creanţa se transmite la valoarea ei nominală (adică la valoarea rezultată din titlul
creanţei, în limita rămasă neexecutată efectiv la data producerii cesiunii de creanţă), indiferent că
cesiunea este cu titlu oneros şi cesionarul a dobândit-o la un preţ inferior sau că ea este cu titlu
gratuit.

Este posibilă şi o transmitere parţială a creanţei (cesiune parţială)'. în acest caz, cedentul şi
cesionarul au drepturi proporţionale în încasarea creanţei de la debitorul cedat, astfel cum
prevede art. 1584 noul Cod Civil

De aceeaşi transmisiune integrală a creanţei ţine şi obligaţia cedentului de a preda cesionarului

înscrisul constatator al creanţei, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare ale creanţei. în ipoteza
cesiunii parţiale de creanţă, obligaţia se rezumă doar la remiterea doar a unei copii legalizate de
pe înscrisul care constată creanţa precum şi la menţionarea cesiunii parţiale pe acest înscris,
împreună cu semnătura părţilor (art. 1574 noul Cod Civil). în ipoteza în care remiterea titlului
sau a altor înscrisuri, respectiv formalitatea menţiunii pe înscrisul constatator nu sunt realizate,
nu operează sancţiuni legate de validitatea cesiunii de creanţă. Este vorba doar de drepturi ale
cesionarului care are posibilitatea să invoce remediile contractuale comune în caz de neexecutare
a obligaţiilor cedentului (este vorba de cele prevăzute la art. 1516 şi urm. noul Cod Civil).

B. Obligaţia de garanţie. Atunci când cesiunea de creanţă se face cu titlu oneros, cedentul are o
obligaţie de garanţie faţă de cesionar. Conturul acestei obligaţii de garanţie este diferit în funcţie
de diferite criterii. în acest sens, cedentul răspunde faţă de cesionar de existenţa actuală şi
valabilă a creanţei şi accesoriilor sale [adică de existenţa lor în raport cu momentul cesiunii - a se
vedea art. 1585 alin. (2) noul Cod Civil şi art. 1586 noul Cod Civil, care vorbeşte de
„răspunderea cedentului pentru evicţiune”]1. Deşi nu prevede expres, obligaţia de garanţie şi cu
privire la valabilitatea accesoriilor creanţei, este o consecinţă a regulii transmisiunii integrale a
creanţei, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 1568 noul Cod Civil

Revenind, garanţia pentru existenţa actuală nu presupune şi o răspundere pentru solvabilitatea

debitorului cedat [de asemenea, a se vedea art. 1585 alin. (2) noul Cod Civil]3. Prin excepţie,
nimic nu-1 împiedică pe cedent să-şi asume prin actul de cesiune obligaţia de a garanta şi
solvabilitatea debitorului. Dacă şi-a asumat o astfel de obligaţie, fară a se face alte precizări,
legea prezumă că cedentul a înţeles să garanteze numai solvabilitatea actuală a debitorului, adică
cea existentă în momentul cesiunii [art. 1585 alin. (2) noul Cod Civil] şi că această obligaţie de
garanţie nu se întinde decât până la concurenţa preţului cesiunii, plus cheltuielile suportate de
cesionar în legătură cu cesiunea [art. 1585 alin. (3) noul Cod Civil], fapt ce nu înseamnă că
cedentul nu se poate angaja să răspundă şi pentru solvabilitatea viitoare a debitorului. Urmează
că cedentul îşi poate asuma această obligaţie printr-o clauză expres stipulată în contractul de
cesiune. în toate cazurile, răspunderea cedentului pentru solvabilitatea debitorului se angajează
numai în limitele preţului la care a fost înstrăinată creanţa, chiar dacă valoarea ei nominală este
mai mare. Şi de la această regulă se poate deroga prin prevederile contractuale ale cesiunii, astfel
încât, cedentul se poate obliga la o garanţie superioară preţului efectiv ale cesiunii şi spezelor
acestei operaţiuni. în sfârşit, în aceeaşi privinţă, mai trebuie observat şi că, în cazul în care
cedentul cunoştea la data cesiunii insolvabilitatea actuală a debitorului cedat, se vor aplica, astfel
cum prevede art. 1585 alin. (4) noul Cod Civil „dispoziţiile legale privind răspunderea
vânzătorului de rea-credinţă pentru viciile ascunse ale bunului vândut”.
Obligaţia de garanţie nu există în cazul cesiunii cu titlu gratuit [cu excepţia unei stipulaţii
contrare în actul de cesiune - art. 1585 alin. (5) noul Cod Civil], în cel al cesiunii unui drept
aleatoriu care s-a stins datorită realizării evenimentului aleatoriu (de la data stingerii acestui
drept, ulterioară momentului cesiunii - este vorba de existenţa viitoare a creanţei, or, astfel cum
am arătat, garanţia se întinde doar la existenţa actuală a acesteia) şi nici atunci când dreptul
cesionat a fost desfiinţat datorită unor cauze posterioare cesiunii, cu excepţia cazurilor în care
desfiinţarea se produce retroactiv, cum ar fi admiterea acţiunii în anulare (cazuri în care, prin
intermediul ficţiunii retroactivităţii efectelor nulităţii, trebuie reconsiderată garanţia de validitate
actuală a creanţei).

In sfârşit, pe lângă obligaţia de garanţie pentru existenţa, valabilitatea creanţei şi eventual,

solvabilitatea debitorului cedat, cedentul este ţinut să răspundă şi pentru evicţiune. Conform art.
1586 alin. (1): „In toate cazurile, cedentul răspunde dacă, prin fapta sa proprie, singură ori
concurentă cu fapta unei alte persoane, cesionarul nu dobândeşte creanţa în patrimoniul său ori
nu poate să o facă opozabilă terţilor”. Şi pentru răspunderea specifică evicţiunii se face trimitere
indirectă la regulile evicţiunii din cadrul vânzării pentru situaţia vânzătorului de rea-credinţă.

în baza obligaţiei de garanţie, cedentul este ţinut să despăgubească pe cesionar pentru prejudiciile
ce i-au fost cauzate, constând în preţul la care a cumpărat creanţa, spezele contractului,
cheltuielile de judecată, precum şi alte daune suferite de către cesionar. în ipoteza garanţiei de
solvabilitate, cesionarul va răspunde după reguli similare fideiusiunii sau solidarităţii pasive,
după interpretarea clauzei de garanţie.

De precizat că efectele cesiunii de creanţă între părţi se produc de îndată ce a fost încheiată
cesiunea, după regulile forţei obligatorii a contractului şi nu sunt subordonate în niciun fel
cerinţelor de publicitate a cesiunii de creanţă prin care se realizează efectele cesiunii doar faţă de
terţi.

Efectele cesiunii de creanţă faţă de terţi şi între terţi

Cesiunea de creanţă, produce efecte primare, ca urmare a principiului forţei obligatorii, fără
niciun fel de formalităţi, între cedent şi cesionar. Faţă de cesiunea de creanţă, toate celelalte
persoane au calitatea de terţi, inclusiv debitorul cedat, astfel cum am arătat deja. Fac parte din
categoria terţilor' toate persoanele, cu excepţia cedentului şi cesionarului şi a succesorilor lor
universali şi cu titlu universal. Maniera în care cesiunea de creanţă este făcută opozabilă terţului-
debitor cedat este diferită de aceea în care ea este făcută celorlalţi terţi (creditorii părţilor
cesiunii, alţi creditori ai debitorului, cesionarii succesivi ai aceleiaşi creanţe). Reamintim că, din
punctul de vedere al formalităţilor de publicitate impuse pentru realizarea opozabilităţii, unul
dintre terţi - fideiusorul - este asimilat debitorului cedat, astfel încât, faţă de acesta, cesiunea este
făcută opozabilă numai prin mijloacele în care ea este făcută opozabilă debitorului cedat (a se
vedea art. 1581 noul Cod Civil). Vom analiza aceste aspecte, în cele ce urmează.

A. Efectele înainte de notificare sau acceptarel. Cesiunea de creanţă, aşa cum am mai arătat,
produce efecte, în sensul că este opozabilă debitorului cedat numai din momentul acceptării sau
comunicării cesiunii (notificarea) de către sau către acesta (art. 1578 noul Cod Civil).

Faţă de debitorul cedat, până în momentul notificării sale sau acceptării prin înscris cu dată certă,
cesiunea creanţei îi este inopozabilă. De aceea, „înainte de acceptare sau de primirea
comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului” [art. 1578 alin. (3) noul Cod
Civil]. Plata astfel făcută are efect liberatoriu pentru debitor. Pe de altă parte, chiar îndeplinite
formalităţile de publicitate prin notificare, dacă aceasta a fost comunicată debitorului cedat de
către cesionar, primul are dreptul să suspende plata (adică nu poate fi ţinut să plătească
cesionarului) până în momentul prezentării dovezii scrise a cesiunii [art. 1578 alin. (3), (4) şi (5)
noul Cod Civil].

Din faptul că debitorul ignoră cesiunea, considerându-se mai departe debitor al cedentului,
rezultă şi alte consecinţe precum: iertarea de datorie ce i-ar fi fost făcută de către cedent, chiar cu
titlu gratuit, este valabilă; debitorul poate opune cedentului prescripţia extinctivă ori
compensaţia. Dacă este acţionat în justiţie de cesionar, debitorul poate refuza plata şi poate
opune chitanţele semnate de cedent anterior notificării cesiunii, chiar dacă acestea nu au dată
certă. Dacă cedentul acceptă o anumită formă de plată (fracţionată, de exemplu) şi ulterior se
îndeplinesc cerinţele de publicitate, cesionarul este obligat să accepte consecinţele înţelegerii
dintre cedent şi debitorul cedat. In general, orice modificare a creanţei iniţiale ar fi convenită de
debitorul cedat şi cedent înainte de îndeplinirea condiţiilor de publicitate ale cesiunii de creanţă
este pe deplin opozabilă cesionarului [sub rezerva necunoaşterii pe alte căi, de către debitorul
cedat a transferului creanţei - acest aspect se deduce din prevederile art. 1582 alin. (2) noul Cod
Civil].
B. Efectele după notificare/acceptare. După îndeplinirea cerinţelor de publicitate a cesiunii,
debitorul cedat devine debitor exclusiv al cesionarului şi nu mai poate face plata în mâna
cedentului. Efectele cesiunii între cesionar şi debitorul cedat sunt stabilite de art. 1582 noul Cod
Civil Distingem în acest sens următoarele efecte:

a) debitorul cedat poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut
invoca împotriva cedentului [cu excepţia indicată mai jos la lit. c)]1. Deşi, în această privinţă,
legiuitorul [art. 1582 alin. (1)] exemplifică prin plată, că nu numai excepţia plăţii îi poate fi
opusă cesionarului, ci şi alte mijloace de apărare, cum ar fi nulitatea actului juridic din care
rezultă creanţa, efectele leziunii din raportul obligaţional iniţial, beneficiul situaţiei de hardship,
alte cauze decât plata de stingere a raportului obligaţional [v., din nou, art. 1582 alin. (1)], cum
sunt imposibilitatea de executare fortuită, remiterea de datorie sau darea în plată consimţite de
cedent anterior îndeplinirii formalităţilor de publicitate etc.;

b) debitorul cedat poate să opună cesionarului plata făcută cu bună-credinţă unui creditor aparent
[art. 1582 alin. (2) noul Cod Civil] - poate fi vorba în acest sens de cedentul care nu comunică
debitorului cedat că a avut loc o cesiune de creanţă şi se prezintă în continuare ca fiind creditor
(caz în care, bineînţeles, cesionarul are un drept de regres împotriva sa). Poate, de asemenea să
fie vorba de un alt creditor aparent care deţine titlul creanţei sau un alt mijloc prin care poate să îl
convingă, într-o manieră plauzibilă, pe debitorul cedat că el este titularul real al creanţei, astfel
încât acesta face plata în favoarea sa. Singura condiţie este aceea ca debitorul cedat să fie de
bună-credinţă, adică să nu fi cunoscut cu adevărat cine este adevăratul titular al creanţei;

c) debitorul cedat care a acceptat cesiunea prin înscris cu dată certă, nu mai poate opune
cesionarului compensaţia pe care o putea opune cedentului [art. 1582 alin. (3) noul Cod Civil].
Este vorba de o excepţie de la regula instituită de art. 1582 alin. (1) noul Cod Civil în cazul
realizării opozabilităţii prin intermediul notificării, compensaţia va putea fi opusă cesionarului în
condiţiile prevăzute de alin. (1). în vechea reglementare, compensaţia care, eventual, operase
deja faţă de cedent se considera rezolvită". Astăzi, regula este reluată într-o manieră diversă. Art.
1622 alin. (1) noul Cod Civil, prevede: „Compensaţia nu are loc şi nici nu se poate renunţa la ea
în detrimentul drepturilor dobândite de un terţ”, nu mai este posibilă compensaţia doar după
momentul acceptării. Dacă a operat deja o compensaţie parţială între cedent şi debitorul cedat,
creanţa trebuie considerată parţial stinsă, la fel şi dacă a operat o compensaţie totală, indiferent
de forma acesteia. Discuţia rămâne însă în vigoare pentru ipoteza în care nu cumva efectuarea
cesiunii de creanţă echivalează cu o renunţare la beneficiul compensaţiei şi pentru cea în care
acceptarea cesiunii de către cedat echivalează cu o renunţare la cesiune, în condiţiile art. 1617
alin. (3) noul Cod Civil

C. Cesionari succesivi în raporturile dintre cesionarii succesivi ai aceleiaşi creanţe se nasc

raporturi complexe care sunt guvernate de regula prior tempore, potior jure, articulată diferit, în
funcţie de modalitatea de publicitate aleasă de această categorie de terţi. Astfel:
a) dacă s-au făcut mai multe cesiuni ale aceleaşi creanţe, va dobândi creanţa acela dintre
cesionari care a făcut primul notificarea cesiunii către debitorul cedat sau celui căruia a obţinut
primul acceptarea cesiunii prin înscris cu dată certă [art. 1583 alin. (1) noul Cod Civil].
Menţionăm că există, totuşi, creanţe a căror cesiune nu trebuie notificată, cum sunt creanţele care
îmbracă forma titlurilor la purtător;

b) „în raporturile dintre cesionarii succesivi ai aceleiaşi creanţe este preferat cel care şi-a înscris
mai întâi cesiunea la arhivă, indiferent de data cesiunii sau a comunicării acesteia către debitor.”
[art. 1583 alin. (2) noul Cod Civil]. Din textul legal se deduce că, în raporturile dintre cesionarii
succesivi, înscrierea în arhiva electronică a cesiunii reprezintă o modalitate de publicitate
superioară celei a notificării/acceptării, astfel încât, în cazul concursului dintre cele două forme
de publicitate, înscrierea în arhiva electronică va avea prioritate faţă de cealaltă;
c) creditorii cedentului, până la notificarea sau acceptarea cesiunii de către debitor, sunt
consideraţi terţi faţă de cesiunea intervenită între debitorul lor, care este cedentul, şi cesionar.
Deci, cesiunea nu le este opozabilă şi, prin urmare, pot urmări creanţa cedentului faţă de
debitorul cedat, ca făcând parte din gajul lor general. Dimpotrivă, după realizarea publicităţii
cesiunii, dreptul respectiv de creanţă a ieşit din patrimoniul cedentului şi din gajul lor general.
Astfel, cesiunea creanţei le devine opozabilă, putând să ceară revocarea ei numai pe calea
acţiunii pauliene, dacă le-au fost fraudate interesele.

Regimul special al cesiunii creanţelor constatate printr-un

titlu nominativ.
Secţiunea a 2-a a Capitolului 1 („Cesiunea de creanţă”), art. 1587-1592 noul Cod Civil, este
dedicată regimului transmisiunii obligaţiilor constatate printr-un titlu nominativ. Titlurile
nominative cuprind o mare varietate de înscrisuri comerciale care dau dreptul deţinătorului sau
titularului acestora la plata unei sume de bani (cec, cambie, bilet la ordin), sau la totalitatea
drepturilor asupra unor mărfuri (warrant, conosament, bill of lading), la drepturi societare
(acţiuni la societăţi comerciale) etc. Regimul juridic al acestora este stabilit, de regulă, prin lege
specială pentru fiecare din categoriile exemplificate. Tocmai de aceea, art. 1587 noul Cod Civil,
prevede două reguli principiale în privinţa circulaţiei acestor creanţe: a) în primul rând, titlurile
nominative, la ordin sau la purtător nu se pot transmite prin simplul acord de voinţa al titularului
titlului de valoare şi al cesionarului; b) în al doilea rând, aceleaşi titluri de valoare cunosc un
regim de transmisiune special care se reglementează prin lege specială.

Cu toate că art. 1587 noul Cod Civil, trimite, în această materie, la legislaţia specială, în textele
următoare (art. 1588-1592 noul Cod Civil), legiuitorul instituie o serie de reguli generale
aplicabile modalităţilor transmisiunii titlurilor de valoare care sunt prevăzute de art. 1588 noul
Cod Civil:
a) în cazul titlurilor nominative, transmisiunea se menţionează atât pe înscrisul respectiv, cât şi în
registrul ţinut pentru evidenţa acestora (de exemplu, acţiunile unei societăţi închise şi deci,
necotate la bursă, trebuie să presupună o transcriere a cesiunii în registrul acţionarilor; în plus, se
prevede şi că transmisiunea ar trebui menţionată direct pe înscrisul constatator - certificat de
acţionar);

b) în cazul titlurilor la ordin, este necesară pentru realizarea transmisiunii aplicarea girului, după
regulile aplicabile în materie de cambie - adică înscrierea unor menţiuni speciale pe titlu privind
transmisiunea creanţei, prevăzute în legea specială (de ex., pentru transmisiunea unui cec
nominal, este necesară girarea acestuia în favoarea cesionarului creanţei, după regulile speciale
aplicabile cambiei);

c) în cazul titlurilor la purtător, creanţa incorporată în aceste înscrisuri sc transmite prin remiterea
materială a acestora (adică prin tradiţiune). De exemplu, cecul la purtător se transmite prin
simpla tradiţiune a acestuia. Deţinătorul actual este îndreptăţit să încaseze suma de bani indicată
în titlu de la banca indicată în titlu. Singura condiţie preliminară este aceea ca titlul să îi fi fost
remis voluntar (ceea ce se cheamă tradiţiune)2.
Datorită caracterului „acauzal” al titlurilor de valoare, circulaţia acestora este supusă unor
condiţii formale speciale (cele prevăzute de art. 1588 noul Cod Civil), dar are caracteristica
primordială că dreptul de creanţă cuprins în titlul materializat într-un înscris nu poate fi contestat
decât în mod limitat. In primul rând, o dată prezentat titlul spre plată (dacă este un titlu care
presupune o asemenea plată pentru stingerea creanţei), plata trebuie făcută fără ca debitorul cedat
să poată invoca vreo excepţie legată de fondul raportului obligaţional [art. 1589 alin. (1) şi art.
1590 noul Cod Civil]. De la regulă, există câteva excepţii:

a) debitorul poate invoca nulitatea absolută a titlului - art. 1589 alin. (1) noul Cod Civil (care
poate să fie şi o consecinţă a nulităţii absolute a raportului obligaţional primar şi astfel avem de a
face cu o excepţie de la regimul acauzal al titlului de valoare);

b) debitorul poate invoca orice excepţii sau apărări care „reies neîndoielnic” din cuprinsul titlului
- art. 1589 alin. (1) noul Cod Civil (poate fi vorba de ex. de nerespectarea formalismului unei
cambii legată de lipsa vreunei menţiuni obligatorii pe titlu, de nerespectarea formulelor legale de
girare a unui titlu la ordin etc.);

c) debitorul poate invoca şi toate excepţiile personale pe care le are împotriva deţinătorului actual
al titlului de valoare [art. 1589 alin. (1) noul Cod Civil]. Această ultimă excepţie (ca şi celelalte
de altfel) este firească, în condiţiile în care, de cele mai multe ori, titlurile de valoare sunt
utilizate ca instrumente de plată. Plata generează un alt raport obligaţional, în cadrul căruia vor
putea fi invocate excepţii la plată cum ar fi compensaţia, prescripţia, nulitatea actului juridic ce a
dat naştere obligaţiei de plată (dacă el s-a născut între cesionar - titularul titlului şi debitorul
cedat) etc.;

d) deţinătorul care a dobândit titlul în frauda debitorului, nu se va putea prevala de regimul

acauzal al titlului de valoare [art. 1589 alin. (2) noul Cod Civil]. în această ipoteză (generată de
intrarea prin fraudă în stăpânirea titlului), debitorul cedat va putea invoca orice fel de excepţii,
întocmai ca şi la cesiunea de creanţă în general (a se vedea art. 1582 noul Cod Civil), cu condiţia
să probeze întâi existenţa fraudei;

e) în sfârşit, caracterul acauzal al titlurilor de valoare are drept consecinţă, faptul că, chiar şi în
ipoteza în care emitentul titlului probează că acesta a fost pus în circulaţie fară voia sa sau
împotriva voinţei sale, el nu va avea dreptul să refuze plata către deţinătorul de bună-credinţă
(art. 1591 noul Cod Civil). Singura manieră în care cel deposedat nelegitim de titlu poate să evite
efectuarea plăţii către debitor constă în obţinerea unei hotărâri judecătoreşti (pe cale de
ordonanţă preşedinţială) şi comunicarea ei deţinătorului titlului (art. 1592 noul Cod Civil).

cesiunea de creanţă în locul executării, această figură juridică reprezintă o varietate de dare în
plată pe care legiuitorul a ales să o reglementeze distinct tot în cadrul condiţiilor plăţii, prin art.
1493 noul Cod Civil Cu toate acestea, cesiunea de creanţă în contul plăţii prezintă anumite
particularităţi.

Potrivit art. 1493 alin. (1) noul Cod Civil, plata se poate efectua şi prin intermediul unei cesiuni
de creanţă în contul unei datorii. Spre deosebire de darea în plată, al cărei efect extinctiv de
datorie se produce la data transferului dreptului sau executării prestaţiei de către debitor confonn
înţelegerii cu creditorul, în cazul cesiunii de creanţă în contul datoriei, stingerea obligaţiei
„obligaţia se stinge în momentul satisfacerii creanţei cedate”, aşadar nu în momentul efectuării
cesiunii de creanţă [art. 1493 alin. (1) noul Cod Civil]. Transferului creanţei în favoarea
creditorului prestaţiei iniţiale i se aplică dispoziţiile aferente art. 1568-1584 noul Cod Civil,
aferente cesiunii de creanţă. Prin excepţie, potrivit art. 1493 alin. (2) noul Cod Civil, părţile pot
conveni ca efectul extinctiv de obligaţie să se producă de la data producerii transferului creanţei -
adică de la data realizării cesiunii, sunt aplicabile mutatis mutandis dispoziţiile art. 1586 noul
Cod Civil, referitoare la garanţia pe care cedentul din cadrul cesiunii de creanţă o datorează
cesionarului privind existenţa şi transmisibilitatea creanţei (garanţia de evicţiune). Din nou, art.
1493 alin. (2) noul Cod Civil, permite opţiunea creditorului în ipoteza în care se pune problema
funcţionării garanţiei, între a invoca dispoziţiile specifice cesiunii de creanţă în ce priveşte
garanţia şi prevăzute de art. 1586 noul Cod Civil, şi a solicita creanţa iniţială (renunţând, astfel,
la cesiune în locul plăţii cu efecte retroactive.

Detalii: http://legeaz.net/dictionar-juridic/cesiunea-de-creanta